Optica ondulatorie

Optica studiază modul de producere a fenomenelor luminoase, propagarea luminii,

interacțiunea acesteia cu substanța, metode de măsurarea a mărimilor caracteristice luminii.
Optica se împarte în:
Optica geometrică studiază fenomenele luminoase, în special de reflexie și de refracție, pe
baza noțiunii de rază de lumină care se propagă rectiliniu în medii omogene. Optica geometrică face
abstracție de natura luminii.
Optica ondulatorie studiază fenomene care se explică pe baza caracterului ondulatoriu al
radiației luminoase. Fenomene care confirmă teoria ondulatorie: dispersia, difracția, interferența și
polarizarea luminii.
Optica fotonică studiază fenomene ce se bazează pe caracterul corpuscular al luminii.
Fotometria

Noțiuni introductive

Lumina este un fenomen fizic complex, având un caracter dual: undă – corpuscul.
Din punct de vedere ondulatoriu, lumina este considerată o undă electromagnetică
transversală cu două componente inseparabile: câmp electric şi câmp magnetic. Efectele luminoase
E .(vector luminos).
sunt determinate de vectorul intensitatea câmpului electric ⃗

1. Viteza de propagare a luminii

1
- în vid cu viteza : c= ≅ 3∙ 108 m/s
√ ε 0 μ0
ε0 – permitivitatea electrică a vidului
μ0 – permeabilitatea magnetică a vidului
- într-un mediu transparent, omogen şi izotrop, cu permitivitatea electrică ε şi permitivitatea
1 c
magnetică μ, cu viteza: v= =
√ εμ √ ε r μr
εr – permitivitatea electrică relativă
μr – permeabilitatea magnetică relativă
εr și µr – constante în timp, cunoscute din măsurători efectuate în câmpuri electrice și magnetice
statice.
2. Lungimea de undă
v
λ=vT =
ϑ
[λ]SI = m
T este perioada de oscilaţie a punctelor materiale din mediul în care se propagă unda,
[T]SI = s
ν este frecvența, [ν]SI = s–1 = Hz

3. Indicele de refracție absolut caracterizează mediile din punct de vedere optic.

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Optica ondulatorie Pagină 1

 Indicele de refracție absolut al mediului este, prin definiţie, raportul dintre viteza de
propagare a luminii în vid şi viteza de propagare a luminii în mediul respectiv.
c
n=
v
λ0
n=√ ε r μr =
λ
n este adimensional și supraunitar n>1
Pt vid n=1, pentru aer n=1,00029.
Indicele de refracție absolut depinde de natura mediului, de temperatură, de lungimea de
undă. Cu cât n este mai mare, cu atât mediul este mai refringent.

4. Indicele de refracție relativ descrie modul de variaţie a lungimii de undă a radiaţiei

optice (ν = constant) ce străbate cele două medii.
n2 v 1 λ1
n21= = =
n1 v 2 λ2

5. Drumul optic reprezintă drumul care ar fi parcurs de unda luminoasă în vid în acelaşi
timp în care lumina se propagă printr-un mediu dat. (r) = n · r
r – lungimea drumului geometric parcurs de lumină într-un mediu cu indicele de refracţie n.
(r)- drumul optic
Cele două drumuri coincid în vid.

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Optica ondulatorie Pagină 2

 Dispersia luminii

Dispersia luminii prin prisma optică a fost studiată de Newton (1672), matematician, fizician
și astronom englez: lumina albă este formată din mai multe fascicule colorate diferit
1. Definiție
Cauza dispersiei: v=f ( λ ) → n=f ( λ)
Dispersia luminii– fenomenul de variație a indicelui de refracție al unei substanțe în funcție
de lungimea de undă a luminii.
Vidul este un mediu nedispersiv. Acest lucru se datorează faptului că în vid toate undele
electromagnetice se propagă cu aceeași viteză, indiferent de lungimea lor de undă. Celelalte medii
sunt dispersive, prin care undele se propagă cu viteze diferite pentru diferite lungimi de undă.

2. Tipuri de dispersie
Dispersie normală: n crește rapid cu scăderea lungimii de undă (creșterea frecvenței), în
regiunea lungimilor de undă mici și în medii optice care nu absorb puternic radiația.
Pentru sticle optice, n=A+B/λ2, A și B-constante ce caracterizează mediul
Dispersia anormală: n scade cu scăderea lungimii de undă pentru medii optice care absorb
puternic radiația (iod, cianină, fuxina). Acest tip de dispersie este legat de absorbția luminii. Toate
corpurile care dau dispersie anomală într-un anumit domeniu de lungimi de undă absorb puternic
lumina din acest domeniu. (legea lui Kundt)

3. Dispersia luminii prin prisma optică

Descompunerea unui fascicul de lumina în radiațiile monocromatice componente , la
trecerea printr-un mediu transparent, apare datorită dependenței vitezei v de propagarea a undelor
luminoase printr-un mediu transparent și a indicelui de refracție n al mediului transparent de
lungimile de undă ale radiațiilor.
La trecerea prin prismă, lumina se descompune în fascicule colorate în: roșu, oranj, galben,
verde, albastru, indigo și violet.
Fasciculele colorate trec prin prismă cu viteze diferite, de aceea ies din prismă sub unghiuri
diferite. Componentele monocromatice ale luminii se refractă diferit.
ROGVAIV ( 760nm-380nm)
Pentru o dispersie normală, razele violet sunt mai mult deviate decât cele roșii:δ V >δ R
Pentru o dispersie anomală, razele roșii sunt mai mult deviate decât cele violet: δ R > δ V

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Optica ondulatorie Pagină 3

 Utilizări ale prismei: ca dispozitiv spectral în spectroscopul cu prismă folosit pentru a
analiza lumina emisă de diferite surse
În practică se pot proiecta prisme care să își anuleze reciproc dispersia.(prisma acromatică)
Interferența luminii

1. Definiție
Interferența – suprapunerea /compunerea în același punct din spațiu a două sau mai multe
unde luminoase. Rezultatul interferenței este dat de intensitatea luminoasă în punctul respectiv.
Intensitatea luminoasă este o mărime fizică direct proporțională cu densitatea de energie
( energia câmpului electromagnetic conținută în unitatea de volum).
w=1/2 εEo2sin2 φ
Ochiul sau orice receptor optic nu poate sesiza valoarea instantanee a lui E(t) ci înregistrează
o valoare medie a intensității câmpului electric. Valoarea medie în timp a lui E(t)2 se numește
intensitatea luminoasă I. Deoarece media în timp a lui sin2 φ este o constantă, rezultă că
intensitatea luminoasă este direct proporțională cu pătratul amplitudinii intensității câmpului
electric.
I E20

2. Unde coerente
Pentru ca intensitatea luminii în punctul de interferență să rămână constantă în timp, adică
figura de interferență să aibă un caracter staționar, trebuie ca undele să fie coerente. Undele
coerente sunt unde cu aceeași frecvență și diferență de fază constantă în timp
Sursele naturale de lumină nu sunt coerente.

Dacă undele luminoase sunt coerente, în punctul în care undele interferă se obține o figură
de interferență, caracterizată printr-o distribuție spațială, periodică de maxime și minime ale
intensității undei luminoase rezultante. Aceste maxime și minime se numesc franje de interferență
și ele au forma unor benzi sau inele luminoase și întunecate.
Franjele luminoase reprezintă locul geometric al punctelor din figura de interferență în care
intensitatea undei luminoase rezultante este maximă. Franjele luminoase se obțin dacă diferența de
drum dintre cele două unde coerente care interferă este un număr par de λ/2:
∆ r =kλ ,k ∈ Z
2π ∆r
Diferența de faza dintre cele două unde este ∆ φ= =2 πk
λ
Franjele întunecate reprezintă locul geometric al punctelor din figura de interferență în
care intensitatea undei luminoase rezultante este minimă. Franjele întunecoase se obțin dacă
diferența de drum dintre cele două unde coerente care interferă este un număr impar de λ/2 :
λ
∆ r =(2 k + 1)
2
2π ∆r
Diferența de faza dintre cele două unde este ∆ φ= =(2 k +1) π
λ

3. Metode de obținere a undelor coerente se bazează pe separarea dintr-o undă luminoasă

a două unde care ulterior se reîntâlnesc. Cele două unde sunt coerente deoarece provin de la aceeași
sursă.

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Optica ondulatorie Pagină 4

 -metoda divizării frontului de undă : dispozitivul Young, biprisma Fresnel, oglinzile Fresnel
-metoda divizării amplitudinii: lama cu fețe plan-paralele, pana optică, inelele lui Newton

4. Dispozitivul Young
Young a realizat în 1801 primul experiment de interferență, experiment prin care a
demonstrat valabilitatea teoriei ondulatorii a luminii.
Dispozitivul este format din:
-o sursă de lumină monocromatică S
-paravan opac în care sunt practicate două fante înguste, dreptunghiulare, paralele între ele F1 și F2,
simetrice față de axa de simetrie a dispozitivului
-ecran
Punctele de pe frontul de undă din dreptul fantelor emit noi unde secundare care sunt
coerente deoarece provin de la aceeași sursă. Cele două fante pot fi considerate două surse S1 și S2
de unde coerente.
Distanța dintre cele două fante/surse se notează cu 2l iar distanța de la paravan la ecran cu D.

x distanța de la axa de simetrie a ecranului la punctul de interferență

Δr – diferența de drum geometric a celor două unde coerente
∆r x ∆ rD
sin α tg α → = → x=
2l D 2l
kλD
Poziția franjelor luminoase: x maxK =
2l
(2 k +1)λD
Poziția franjelor întunecate: x min =
2 ∙ 2l
k reprezintă ordinul de interferență, k ∈ Z
Pentru franjele luminoase: k=0 (franja centrală), k=1 (franja de ordinul I), k=2 (franja a II-a).
Pentru franjele întunecate: k=0 (prima franjă întunecată), k=1 (a II-a franjă întunecată),..

Interfranja (i)– distanța dintre două maxime sau minime de interferență succesive.
λD
i=
2l

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Optica ondulatorie Pagină 5

 Figura de interferență este nelocalizată, adică se poate obține pentru orice poziție D a
ecranului. În centrul ecranului se obține un maxim luminos (franjă centrală luminoasă). De o parte
și de alta a franjei centrale se obțin franje rectilinii, luminoase paralele, echidistante (benzi
luminoase) separate de franje întunecate (benzi întunecate). Intensitatea franjelor luminoase este
constantă.
Dacă sursa inițială S emite lumină albă, în centrul ecranului se obține un maxim luminos alb
iar benzile luminoase sunt colorate ROGVAIV, culoarea violet fiind mai aproape de franja
centrală.
Modificarea interfranjei fără deplasarea figurii de interferență
Dacă spațiul dintre paravan și ecran se umple cu o substanță cu n, atunci interfranja se
micșorează de n ori.
λ i
λ ,= →i , = i - interfranja atunci când dispozitivul se află în aer
n n
i, - interfranja atunci când dispozitivul se află în mediul cu n

Deplasarea figurii de interferență fără modificarea interfranjei

Se introduce o lamă cu fețe plan-paralele, de grosime h și indice de refracție n perpendicular
pe drumul unei unde coerente.
Drumul optic al undei respective este mărit cu h(n-1).
În acest caz maximul central se deplasează cu Δx spre unda în drumul căreia s-a introdus
lama.
Distanța de la max central la max de ordinul k în prezența lamei este:
D
x k = (kλ +h(n−1)¿
2l
Distanța de la max central la max de ordinul k în absența lamei este:
D
x k 0= (kλ ¿
2l
D h(n−1)
Deplasarea maximului central în prezența lamei este: ∆ x=
2l

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Optica ondulatorie Pagină 6

 5. Lama cu fețe plan-paralele
Cu ajutorul lamei se obțin unde coerente prin divizarea amplitudinii undei incidente.
Interferența realizată cu ajutorul lamei cu fețe plan-paralele poate fi observată în reflexie sau în
transmisie. În punctul A, unda incidentă se divide într-o undă reflectată (2) și o undă refractată (3).
λ
Reflexia în A se produce cu pierderea unei semiunde deoarece se produce pe un mediu mai
2
refringent. Undele obținute în urma fenomenelor de reflexie și de refracție sunt paralele, coerente și
interferă la infinit.
Figura de interferență este localizată la infinit.

d
"

Pentru interferența în lumină reflectată,

diferența de drum între undele (2) și (3) se scrie:
λ
∆ r =2 ndcosr +
2
d – grosimea lamei
n – indicele de refracție absolut al lamei

Pentru a obține franje luminoase (maxime de interferență): ∆ r =kλ,

unde k – ordinul franjei, k=1,2,3…..
(2 k +1)
Pentru a obține franje întunecate (minime de interferență): ∆ r = λ
2

Într-o lamă cu fețe plane paralele se produc franje (inele) de egală înclinare prin reflexie.
(cercuri concentrice, numite Inelele lui Heidinger).
Figura de interferență se proiectează folosind o lentilă convergentă care are axul optic
perpendicular pe suprafața lamei. În punctul M de pe ecranul aflat în planul focal al lentilei se
Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Optica ondulatorie Pagină 7
concentrează toate perechile de raze ce provin de la orice punct al sursei sub același unghi de
incidență i. Aceste raze vor da aceeași stare de interferență pe un cerc de rază R. În centrul inelelor
de interferență diferența de drum este maximă. (i=0)

Pentru interferența în lumină transmisă, diferența de drum se scrie:

∆ r =2 ndcosr

6. Pana optică
Un dispozitiv de interfență pe lame subțiri îl reprezintă pana optică. Pana optică este un
mediu transparent în care fețele plane formează un unghi mic între ele (mai mic de 60). Interferența
pe pana optică se obține cu surse întinse de lumină.

În urma reflexiilor și refracțiilor pe cele două fețe se obțin unde coerente, divergente care
interferă într-un punct aflat într-un plan ce trece prin vârful penei. Planul de interferență este
perpendicular pe planul de incidență.
Dacă sursa S de lumină este întinsă în planul de incidență, se vor forma franje de interferență
localizate în vecinătatea punctului M.
Dacă fasciculul incident este perpendicular pe fața superioară a penei (i=0) și unghiul penei
este foarte mic, franjele sunt localizate în interiorul penei, practic pe suprafața ei inferioară și de
aceea se spune că franjele sunt localizate pe pană.
Deoarece pana optică are grosime variabilă, diferențele de drum sunt diferite de la un punct
la altul și de aceea franjele vor reprezenta curbe ce unesc punctele de aceeași grosime. Starea de
interferență într-un punct de pe pană depinde de grosimea penei în acel punct. Figura obținută cu
pana optică este formată din franje de egală grosime, paralele cu muchia penei și între ele, și
echidistante.
Pentru unghiuri foarte mici rezultă interfranja
λ
i= .
2 αn
Cu cât unghiul este mai mic cu atât interfranja este mai mare, adică franjele sunt mai
depărtate. În lumină albă franjele de interferență sunt colorate și pot fi observate numai dacă
grosimile lamei sunt suficient de mici.

Aplicații ale interferenței localizate:

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Optica ondulatorie Pagină 8

- obținerea de straturi antireflectante sau puternic reflectante; Dacă se depune un strat subțire
transparent, dielectric pe o lamă de sticlă atunci prin reflexia razei incidente pe cele două fețe se
obțin unde coerente. Dacă undele reflectate sunt în antifază și diferența de drum este λ/2 atunci
undele se anihilează reciproc. Dacă grosimea peliculei și indicele de refracție al acesteia sunt astfel
alese încât cele două unde să fie în fază, ele se vor aduna și unda rezultantă se va întări. Cu ajutorul
mai multor straturi subțiri depuse pe o suprafață de sticlă se poate obține o oglindă ce reflectă
aproape în întregime fluxul luminos incident.
- o pană de aer este folosită pentru verificarea calității suprafețelor. Se formează o pană dintr-o
suprafață etalon (suprafața mercurului) și suprafața care trebuie verificată. Dacă aceasta prezintă
abateri de la planeitate franjele de egală grosime nu vor fi drepte și paralele ci niște curbe, în funcție
de grosimea penei.

Difracția luminii

Conform propagării rectilinii a luminii, dacă în drumul unei unde luminoase se află un corp
opac se formează domenii de umbră și lumină. La limita dintre zona de lumină și umbra geometrică
apar franje luminoase și întunecoase. Prezența acestor maxime și minime succesive indică o
redistribuire a intensității undei luminoase.
1.Definiție
Difracția luminii reprezintă fenomenul de abatere de la direcția de propagare și de ocolire
aparentă de către lumină a obstacolelor mici, ale căror dimensiuni sunt comparabile ca ordin de
mărime cu lungimea de undă. Fenomenul este însoțit de apariția unor maxime și minime la limita de
separare dintre lumină și umbra geometrică. Fenomenul este dificil de observat datorită lungimii de
undă mici a luminii.
Principul Huygens- Fresnel explică difracția luminii. Pe baza principiului lui Huygens se
poate explica pătrunderea luminii în zona de umbră geometrică. Pentru a explica apariția franjelor,
Fresnel completează principiul lui Huygens adăugând faptul că undele secundare sunt coerente și,
aceste unde interferă între ele.
Enunțul principiului Huygens- Fresnel: Fiecare punct al unui front de undă devine o sursă de
noi unde secundare coerente care interferă.
Prin difracție, lumina nu își modifică nici frecvența, nici lungimea de undă și nici viteza
acesteia dacă fenomenul are loc în același mediu. În schimb se modifică direcția de propagare.

2.Difracția în lumină paralelă (difracția Fraunhofer) pe o fantă

Fie o sursă S în planul focal al unei lentile convergente L1. Lentila transformă un fascicul
divergent într-un fascicul paralel care cade pe o fantă îngustă. O fantă reprezintă o deschidere
dreptunghiulară foarte îngustă (d – lățimea fantei) și de lungime practic infinită. Frontul undei
incidente este paralel cu planul fantei. Fiecare punct al frontului constituie o sursă de unde
secundare coerente. Datorită fenomenului de difracție undele sunt deviate de la direcția inițială și
interferă. Figura de interferență se formează în planul focal al lentilei L2. Dacă sursa este lumină
albă, maximul central este alb iar de o parte și de alta a acestuia se formează maxime colorate,
simetrice. Intensitatea luminoasă este maximă în centrul ecranului.. Pentru celelalte maxime,
intensitatea scade treptat.

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Optica ondulatorie Pagină 9

 3.Rețeaua de difracție
Rețeaua de difracție este formată dintr-o serie de fante dreptunghiulare, înguste, paralele,
echidistante, de lățime b, separate de spații opace de lățime c.(l=b+c)
N – nr. de fante
L – lungimea rețelei
n=N/L – nr de fante/trăsături pe unitatea de lungime a rețelei
l =L/N– constanta rețelei - distanța dintre două fante succesive
La trecerea luminii prin rețeaua de difracție are loc o suprapunere a două fenomene: difracția
luminii prin fiecare fantă din cele N ale a rețelei și interferența undelor luminoase difractate ce
provin de la cele N fante

Figura de difracție se obține în planul focal al unei lentile convergente L2.

Diferența de drum între două unde incidente pe rețea, provenite de la două fante alăturate:
∆ r 1=lsini, i– unghi de incidență
Diferența de drum între două unde difractate, provenite de la două fante alăturate:
∆ r 2=lsinα , α-unghi de difracție
Diferența de drum totală a undelor difractate :
∆ r =l(sini−sinα ) dacă undele difractate sunt de cealaltă parte a normalei (a)
∆ r =l( sini+sinα ) dacă undele difractate sunt de aceeași parte a normalei (b)

Dacă rețeaua de difracție este iluminată cu lumină albă, numai maximul central rămâne alb
iar pentru un ordin k, diferite lungimi de undă vor avea maxime de intensitate sub diferite unghiuri.
Intensitatea maximelor scade pe măsură ce ele se formează mai depărtate de maximul central
Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Optica ondulatorie Pagină 10
(unghiul de difracție crește). Pe ecran se va forma spectrul continuu al fasciculului incident, ceea ce
înseamnă că rețeaua de difracție este un dispozitiv spectral, care descompune lumina în
componentele sale monocromatice.
Numărul total de maxime: 2kmax+1
kmax se obține pentru α =90

4.Determinarea lungimii de undă folosind rețeaua de difracție

Pentru incidența normală: i=0, și în aproximația unghiurilor mici sinα=tgα, rezultă
lsinα =kλ
x kλ xl
= → λ=
f l fk
x – distanța, măsurată pe ecran, de la maximul central la maximul de ordinul k
k – ordinul maximului de difracție

Polarizarea luminii

Polarizare este o consecință a faptului că lumina este o undă electromagnetică transversală.

Starea de polarizare a luminii este definită de curba descrisă de vectorul luminos ⃗ E care este
perpendicular pe direcția de propagare a luminii.
În lumina nepolarizată vectorul câmp electric ⃗ E oscilează haotic în toate direcțiile posibile,
într-un plan perpendicular pe direcția de propagare a luminii. Lumina naturală este nepolarizată. În
E . (Fig. 1, a)
lumina naturală nu există direcții privilegiate de oscilație pentru vectorul ⃗
În lumina total polarizată (liniar polarizată) vectorul câmp electric ⃗ E oscilează numai pe
o singură direcție (direcție unică), într-un plan perpendicular pe direcția de propagare a luminii.
(Fig. 1,b).
În lumina parțial polarizată vectorul câmp electric ⃗ E oscilează pe mai multe direcții,
într-un plan perpendicular pe direcția de propagare a luminii, dar există o direcție
predominantă/privilegiată de oscilație. Lumina parțial polarizată poate fi considerată ca un amestec
de lumină naturală și lumină total polarizată. (Fig. 1, c)

Polarizarea luminii se poate face prin:

1.reflexie pe medii dielectrice
2.refracție pe medii dielectrice transparente
3.birefringență în medii anizotrope

1. Polarizarea luminii prin reflexie pe medii dielectrice

Pentru un mediu dielectric cu indicele de refracție relativ dat, există un singur unghi de
incidență (unghi Brewster) ce asigură prin reflexie polarizarea totală a luminii. În acest caz unghiul

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Optica ondulatorie Pagină 11

dintre unda reflectată și unda refractată este de 90o (unda refractată este perpendiculară pe unda
reflectată).
tg i B=n 21
i B - unghi Brewster – depinde de indicele de refracție relativ al mediului pe care se produce reflexia
Pentru reflexia aer-sticlă i B =570.
E au loc perpendicular
În lumina total polarizată obținută prin reflexie, oscilațiile vectorului ⃗
pe planul de incidență.
Unda refractată este parțial polarizată și are un grad de polarizare mai mare.

Sistemul polarizor-analizor este un sistem format din două oglinzi (polarizor și analizor)
care permite obținerea luminii total polarizate.
La o rotație cu 360o a analizorului în jurul direcției luminii incidente , intensitatea luminii
transmise de sistem variază și prezintă două maxime și două minime (maxime pentru α=0 și α=π,
minime pentru α=π/2 și α=3π/2). Unghiul α reprezintă unghiul dintre planele de incidență pe
polarizor, respectiv pe analizor.
Legea lui Malus:
I =I 0 cos 2 α
I – intensitatea luminii care iese din analizor
I0 – intensitatea luminii care cade pe analizor

3. Birefringență în medii anizotrope (spat de Islanda)

Pentru o undă luminoasă nepolarizată incidentă pe un astfel de mediu se obțin prin refracție
două unde refractate total polarizate:
E oscilează
-unda ordinară care respectă legile refracției; în unda ordinară vectorul ⃗
perpendicular pe planul de incidență.
-unda extraordinară

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Optica ondulatorie Pagină 12