„Ion” de Liviu Rebreanu

Romanul „Ion” de Liviu Rebreanu aparut in perioada interbelica reprezinta o

adevarata capodopera a literaturii romane, acesta infatisand intr-o maniera
realista universul satului ardelenesc din primele decenii ale secolului xx.
Criticul literar Eugen Lovinescu definește romanul lui Rebreanu ca fiind „cea
mai puternică creație obiectivă a literaturii române”, prin forța realistă cu
care scriitorul transpune opera literara.
Publicat în anul 1920, Ion este un roman realist, de tip obiectiv, fiind o creație
epică în proză, de mari dimensiuni, cu o acțiune complexă și complicată,
desfășurată pe mai multe planuri narative, cu un conflict însemnat, ce
antrenează personaje numeroase, astfel realizându-se o imagine amplă asupra
vieții.
Proza realist-obiectiva se realizeaza prin naratiunea la persoana a III-a,
nonfocalizata.Prin perspectiva obiectiva,naratorul omniscient stie mai multe
decat personajele sale si, omniprezent, dirijeaza evolutia lor ca un regizor
universal.El plasmuieste traiectorile existentei,conform unui destin prestabilit
si legii cauzalitatii.
Tema romanului este derivată din percepția experiențială a autorului asupra
lumii satului și condiției țăranului.Aceasta se centralizeaza in jurul
problematicii pamantului,ilustrand drama taranului ardelean care traieste intr-
o lume in care pamantul nu este doar un mijloc de existenta,ci si un criteriu al
valorii individuale.Dorinta de ascensiune sociala prin imbogatirea posesiunii
materiale invaluie sentimentul originar al dragostei fata de femeia mult
iubita.Astfel,se poate remarca opozitia crescanda dintre tema pamantului si
tema iubirii expuse in roman.
Titlul romanului sintetic si-l desemneaza ca protagonist pe Ion, personaj
eponim, devenit exponent al țărănimii prin dragostea pentru pământ, dar
individualizat prin modul în care îl obține. Atât Ion al Glanetașului, cât și
Vasile Baciu, au dobândit averea în același mod: căsătoria „sărăntocului” cu
o fată cu zestre, însă Ion se comportă diferit, individualizându-se: o face pe Ana
de rușine în fața satului înainte de nuntă; vrea să se întoarcă la Florica,
devenită nevasta lui George Bulbuc.
 Ahitectura romanului sustine,la nivel macrotextual functia epica de
interpretare. Romanul este alcatuit din doua parti opuse si complementare,
coordonate ale evolutiei interioare a personajului principal:Glasul pamantului
si Glasul iubirii.Titlurile celor 13 capitole sunt semnificative, avand caracter
simbolic, iar discursul narativ are un ‘Inceput” si un “Sfarsit”.
Prin tehnica planurilor paralele este prezentata viata taranimii si a
inelectualitatii rurale. Viata personajelor se desfasoara dupa legile interne ale
lumii lor si evolueaza paralel.Primul plan incadreaza evolutia personajului
principal,in timp ce al doilea plan urmareste destinul si necazurile familiei
Herdelea.Trecerea de la un plan narativ la altul se realizeaza prin
alternanta,iar succesiunea secventelor narative este asigurata prin inlantuire.
Spatiul actiunii este fictiv, geografia satului Pripas fiind minutios proiectata,
iar durata actiunii este de aproximativ doi ani (primele doua zile ocupa un sfert
din intinderea discursului).
Prin tehnica contrapunctului sunt înfățișate în ambele planuri o anume temă/
moment/conflict esențial:nunta taraneasca a Anei corespunde,in planul
intelectualitatii cu nunta Laurei;conflictul exterior dintre Ion si Vasile Baciu
corespunde conflictului intelectualilor satului:invataorul si preotul.
Se poate urmari un fir narativ. Inlaturat din fruntea flacailor din sat, Ion
constata ca isi poate capata respectul cuvenit daca devine proprietar funciar.
Astfel, el decide sa se casatoreasca cu Ana, deoarece tatal ei, Vasile Baciu, este
unul dintre cei mai importanti detinatori de pamant din sat. Asadar, Ion
Glanetasu este dispus sa renunte la fata pe care o iubea, Florica, pentru a se
casatori cu Ana, motivul fiind strict material. Scena in care Ion o atrage pe Ana
sub umbra unui nuc atrage atentia cititorului asupra adevaratelor interese ale
lui Ion si modul viclean in care acesta reuseste sa o seduca pe Ana, dovada
fiind sentimentele ambigue fata de aceasta: “Nu-i fusese draga Ana si nici
acuma nu-si dadea bine seama daca ii este draga”. Ramasa insarcinata, Ana
se va casatori in cele din urma cu Ion si va deveni astfel sotie si mama.
Nepasarea lui Ion o va face pe aceasta sasi curme zilele, fiind urmata si de
copilul facut cu Ion (decedat din cauza conditiilor nesanatoase in care mama
lui Ion, Zenobia, il creste). Intr-un final, Ion decide sa se reintoarca la Florica,
casatorita acum cu fostul sau adversar, George Bulbuc, care il va ucide in cele
din urma pe Ion. O alta scena plina de semnificatii a romanului este cea in care
Ion saruta pamantul “ca pe o ibovnica”.Pamantul capata doua valente:atat
privilegiul lui Ion, cat si blestemul sau.Ion nu mai este doar țăranul parvenit,
insensibil și imoral, toate greșelile îi sunt iertate în numele unei valori
percepute ca absolută, pământul: „Acuma, stăpân al tuturor pământurilor,
râvnea să le vază, să le mângâie ca pe niște ibovnice credincioase.”
Conflictul central din roman este lupta pentru pamant in satul
traditional,unde posesiunea averii conditioneaza dreptul indivizilor de a fi
respectati in comunitate.Drama lui Ion este drama tarnului sarac.Mandru si
orgolios, constient de calitatile sale,nu-si accepta conditia si este pus in
situatia de alege iubirea pentru Floricia si averea Anei.Conflictul
exerior,social,intre Ion al Glanetasului si Vasile Baciu,este dublat de conflictul
interior,intre glasul pamntului si glasul iubirii,forta lor manifestandu-se
succesiv.
In ceea ce priveste constructia personajelor si relatiile dintre acestea, romanul
“Ion” respecta cu mare rigurozitate cerintele realiste. Ion, personajul
principal al operei,masculin,individual,eponim,rotund este tipul taranului care
tinde spre bunastare si recunoastere sociala.Complexitatea sa este realizata
atat prin psihologia acestuia,cat si prin insusirile sale contradictorii:viclenie si
naivitate, gingasie si brutalitate.La începutul romanului, i se realizează un
portret favorabil - acțiunile sale sunt motivate de nevoia de a-și depăși
condiția.Insa, pe parcurs,in goana patimasa dupa avere,Ion se dezumanizeaza
treptat, iar moartea sa este expresia intenției moralizatoare a autorului
ardelean.Cele doua femei,Ana si Florica,reprezinta cele doua obsesii ale
personajului principal: averea si iubirea.In incordarea lui de a le obtine,se
confrunta,in plan individual-concret cu Vasile Baciu si cu George Bulbuc,iar in
plan general-simbolic,cu pamantul-stihie, respectiv cu comunitatea ca instanta
morala.
 Așadar, literatura română datorează romanului Ion începutul modernizării
speciei, într-un efort creator titanic, ce îi asigură acestui „geniu fără talent”
(cum a fost numit Rebreanu) un loc important în galeria ctitorilor prozei
autohtone de o certă valoare estetică. Astfel, romanul Ion este o capodoperă
realistă interbelică, ce are în centru „patima lui Ion, ca formă a instinctului de
posesiune” (N. Manolescu).