De la basmul popular la cel cult

Basmul desemneaza o specie fundamentala a epicii populare si culte, de obicei in

proza, in care personajele inzestrate cu puteri supranaturale, traseaza intamplari
fantastice, fortele binelui invingandu-le pe cele ale raului pentru afirmarea
adevarului si a dreptatii.

Basmul cult se defineste prin prelucrarea structurilor populare ale speciei in cadrul
unor opere originale, in care elementele folclorice caracteristice speciei se asociaza
celor proprii operei unui scriitor. in plus, in basmul cult se pune mai mult accentul pe
atmosfera sau pe dimensiunea interioara a personajelor.

Deoarece la baza basmului cult sta basmul popular, acestea prezinta puncte
comune, dar si caracteristici particulare care sunt specif

ice fiecarui autor. Asadar prima deosebire este ca basmul cult are un autor
cunoscut. Autorul basmului cult "Povestea lui Harap – Alb " este Ion Creanga.
Acesta respecta anumite trasaturi ale basmului popular, insa si pe acestea le
particularizeaza prin elemente de originalitate si stil.

Intrarea si iesirea din spatiul fabulos se face prin formula initiala si prin cea finala
prezente si in basmul popular. Formula initiala la Creanga este mult mai ampla
decat in basmele populare, ofera mai multe informatii si de asemenea avertizeaza
conventia dintre narator si cititor, aceea de a se accepta orice fara a cere explicatii :
" Amu cica era odata ". in formula incipienta se ofera si o explicatie a faptelor
ulterioare si se prefigureaza obstacolele pe care le va trece mezinul, dar si rolul
acestuia : " si apoi pe vremile acele, mai toate tarile erau bantuite de razboaie
grozave, drumurile pe apa si pe uscat erau putin cunoscute si foarte incurcate, si de
aceea nu se putea calatori asa de usor si fara primejdii ca in ziua de astazi". Aici se
ofera imaginea unei lumi primitive care asteapta un erou care sa o coordoneze,
acesta fiind rolul eroului. Tot in incipit naratorul intervine direct, autodefinindu-se si
schitandu-si statutul de autor al operei : " Dar ia sa nu ne depanam cu vorba si sa
incep a depana firul povestirii".

De asemenea si formula finala este mai ampla decat in basmele populare si

subliniaza mai multe aspecte. Sunt prezentate personajele care participa la nunta:
Soarele si luna , care reprezinta simbolurile prin care a fost binecuvantat Harap –
Alb, impreuna cu tot restul universului, dar si " un pacat de povestariu, fara bani in
buzunariu", care este un personaj al spatiului real. in acest final se eternizeaza
momentul : " si-a tinut veselia ani intregi, si acum mai tine inca", la fel ca in basmele
populare, dar spre deosebire de acestea se contureaza bogatia de natura morala a
acestui basm printr-o reflectie asupra realitatii sociale: " Iar pe la noi, cine are bani,
bea si mananca, iar cine nu, se uita si rabda."

Desi in esenta basmul cult este diferit de cel popular, acesta respecta structura,
fiind prezente majoritatea functiilor, care corespund momentelor subiectului.
Expozitiunea sau situatia initiala este reprezentata de formula initiala, intriga
corespunde dezechilibrarii situatiei care in basm este constituita de sosirea scrisorii.
Desfasurarea actiunii fiind mai ampla corespunde mai multor functii precum :
plecarea eroului, formularea unei interdictii, intalnirea cu raufacatorului si probele
curajului ; este structurata pe mai multe episoade. Punctul culminant este
corespunzator pedepsirii raufacatorului iar deznodamantul rasplatirii eroului si nuntii.

Basmul cult este mult mai complex decat cel popular datorita faptului ca autorul
intervine asupra structurii basmului cu o proiectie personala. Acesta intervine la
nivelul spatiului cu toposuri, locuri care apartin spatiului real (tara, padure, ostrov,
pod) dand un aer realist basmului, dar imprima si o doza de generalitate prin repere
spatio-temporale nedeterminate : " Era odata ", " intr-o tara ".

Spre deosebire de basmul popular, unde predomina naratiunea, basmul cult

presupune �mbinarea naratiunii cu dialogul : "Creanga nu da naratiunii sale simpla
forma a expunerii epice, ci topeste povestirea prin dialog, reface evenimentele din
convorbiri sau introduce �n povestirea faptelor dialogul personajelor" (Tudor
Vianu). Naratiunea este dramatizata prin dialog care �i da un ritm alert. Dialogul
are o dubla functie, de a aduce actiunile �n fata cititorului (ca �n teatru) si de a
caracteriza personajele indirect.
Fantasticul este prezent si �n basmul lui Creanga. Acesta se concretizeaza la
nivelul personajelor : Sp�nul care are capacitatea de a-si schimba �nfatisarea,
Sf�nta Duminica care se transforma �n aburi, dar si al faptelor : Calul care zboara
si vorbeste, fiica �mparatului Ros care se preface �n pasare. Creanga
particularizeaza basmul prin umanizare si localizare. El porneste de la modelul
popular si reactualizeaza teme de circulatie universala. Nepotrivirea de mentalitate
dintre parinti si copii este reprezentat de conflictul dintre crai si fiii sai, iar tensiunea
si invidia tacita dintre frati de relatiile dintre fiii craiului.

Introducerea realismului �n acest basm se face prin prezentarea istoriei lui Harap
– Alb. Acest aspect este prefigurat �nca din titlu, acesta fiind diferit de celelalte
titluri de basme ,care subliniaza caracterul fantastic, fac�nd legatura cu povestirea,
istorisirea si avans�nd nota puternic realista. Astfel basmul devine mai complex,
eroul parcurg�nd un drum initiatic si trec�nd mai multe obstacole dec�t eroii din
basmele populare. Eroul respecta un aspect al basmelor populare, el este cel mai
mic dintre frati, dar spre deosebire de eroii acestora el nu are nici o putere
supranaturala si nici o calitate specifica unui erou de basm, la �nceput el av�nd
un statut de antierou.

Ca �n orice basm, si �n acest basm eroul are ajutoare, �nsa aici toate
personajele adjuvante au un rol important �n initierea lui Harap – Alb, el neput�nd
trece nici o proba fara ajutorul lor: fiinte cu puteri supranaturale( Sf�nta Duminica,
cei cinci monstrii), animale fabuloase(calul nazdravan, craiasa albinelor si a
furnicilor), obiecte miraculoase( aripile craieselor, apa vie, apa moarta, smicelele de
mar).

" Fiintele din basm sunt simple masti pentru felurite tipuri de indivizi " (G.
Calinescu). Astfel si personajele acestui basm reprezinta tipologii umane : Sp�nul
este tipul impostorului, Sf�nta Duminica reprezinta �ntelepciunea sateasca data
de v�rsta.

Localizarea se face si prin monstre de filozofie taraneasca : "ai sa scapi de toate cu

capul teafar ca norocul te ajuta", credinta �n destin(noroc) si �n Dumnezeu: "nu e
dupa cum g�ndeste omul, ci dupa cum vrea Domnul". Limbajul folosit plaseaza
actiunea �ntr-un spatiu geografic, prezent �n majoritatea operelor lui Creanga
prin regionalisme si expresii specifice, si anume teritoriul Moldovei.

O alta particularitate si un element de originalitate al lui Creanga este introducerea

comicului �n basm." De la un capat la altul, cu foarte mici exceptii, opera lui
Creanga este un hohot de r�s(...)este r�sul tonic al taranului cu conceptie
optimista de viata."(Zoe Dumitescu Busulenga). Comicul este prezent sub mai
multe forme: comicul de nume( numele celor cinci monstrii sunt realizate prin
adaugarea sufixului augmentativ "-ila") , comicul de situatie:"si cum ajung odata
intra buluc �n ograda, tussese, Harap – Alb �nainte si ceilalti �n urma, care de
care mai chipos si mai �mbracat , de sa t�r�iau atele si curgeau oghelele dupa
d�nsii, parca erau oastea lui Papuc Hogea Hogegaru."

"R�sul de lectura al operei lui Creanga izvoraste din doua surse. Una consta in
comicul personajelor(...)�ngros�ndu-le anumite trasaturi specifice.": folosirea
diminutivelor cu valoare augmentativa( " buzisoare "," bauturica "), prin expresii,
proverbe si locutiuni form�nd o adevarata cultura paremiologica a proverbului: "lac
sa fie ca broaste sunt destule", "Da-i cu cinstea sa piara rusinea". "Cealalta sursa
consta �n specificul talent de povestitor al lui Creanga, care nareaza �ntr-un
anumit fel, plin de umor, particip�nd la desfasurarea actiunii, mim�nd,
coment�nd, fac�nd aluzii la lucruri si traditii": "Dar vorba ceea : La unul fara suflet,
trebuie unul fara de lege. si g�ndesc eu ca din cinci nespalati ,(...) i-a veni unul de
hac.(...) Dar iar ma �ntorc si zic: mai stii cum vine vremea?".(Zoe Dumitrescu
Busulenga)

Un alt comic caracteristic operelor lui Creanga este comicul de limbaj:

regionalisme:" pocitanie ", " debalazat", " cr�mpotit ", "a gabui", locutiuni si expresii
idiomatice: "Frica pazeste bostanaria", oralitatea . "Exprimarea unor propozitii
subordonate se �mbina cu alte procedee ale oralitatii, cum este repetitia: "La calic
slujesti, la calic ram�i", termenii repetati poarta, de fiecare data accentele fraze,
fiind puternic scosi �n evidenta fata de restul enuntului."(G.I.
Tohaneanu)Interjectiile sunt si ele o alta forma a oralitatii, fiind "�ntotdeauna
urmate de o pauza care contribuie la delimitarea lor.": "poate sa-ti iasa �n cale
vreun iepure, ceva...si pop�c! M-oi trezi cu tine acasa", "sp�nul face tranc!
capacul pe gura f�nt�nii."

"Repetitia interjectiilor e un procedeu familiar lui Creanga, suger�nd uneori miscari

ritmice.": "si odata pornesc ei teleap, teleap, teleap!". Oralitatea se mai
concretizeaza si prin: vocative: "nu ma faceti din cal magar", exclamatii: "Ma rog,
foc de ger era, ce sa va spun mai mult!", interogatii retorice: "Ca alta ce pot sa zic?",
invective eufemistice: "al dracului onanie de om".
"Amestecul de realism si de fabulos este mai batator la ochi si mai neasteptat in
"Povestea lui Harap – Alb", �n care ar trebui sa predomine miraculosul si
irealitatea."(G Calinescu)