Sunteți pe pagina 1din 5

Analele Universităţii ”Valahia” Târgovişte, Seria Geografie, Tomul 3, 2003

________________________________________________________________________________

RESURSELE DE APĂ ŞI CALITATEA ACESTORA ÎN


CÂMPIA OLTENIEI

VASILE PLENICEANU, SANDU BOENGIU*

Cuvinte cheie: resurse de apă, calitatea apelor subterane, caracteristici hidrochimice.

Abstract: Though, at the first sight, this paper actually analyses and explains a certainty – the
underground water resources, elements obtained through direct measurements and observations in a
well defined physical-geographic area – there can still be raised a question “why?” The explanation
comes from the fact that without knouring the water resource and their qality at a given moment, we
will neither be able to make a predition nor to promote recovery actions.
Our paper contributes with concrete data and sustains these principles.

Dintre resursele pe care le oferă natura, apa constituie unul din elementele
fundamentale ale vieţii, importanţa ei crescând tot mai mult, urmare a dezvoltării şi
diversificării activităţii umane. Indiferent de forma în care se găseşte, o evaluare a
resurselor de apă existente, ne arată că societatea se poate dezvolta numai în condiţiile în
care această resursă este gospodărită în mod raţional.
Asigurarea populaţiei, industriei şi agriculturii cu resurse de apă potabilă
corespunzătoare, cantitativ şi calitativ, trebuie să constituie una dintre preocupările de bază
ale politicii satului nostru. Această preocupare a găsit concretizarea în prevederile Legii
Nr. 137/1995 privind protecţia mediului înconjurător, în Legea apelor Nr. 107/1996 şi în
Programul de perspectivă pentru amenajarea bazinelor hidrografice din ţara noastră.
În esenţa loc măsurile preconizate vizează ca rezervele de apă de suprafaţă şi
subterane să fie gospodărite în mod judicios, urmărindu-se păstrarea proprietăţilor lor
naturale, eliminarea impurificării şi apărarea împotriva efectelor lor distructive.
Odată cu dezvoltarea economiei, introducerii unor tehnologii mai complexe şi
moderne în procesele de producţie, precum şi în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă
ale populaţiei, creşte tot mai mult necesarul de apă pentru consumul industrial şi agricol, în
aceiaşi măsură crescând şi exigenţele cu privire la calitatea apei.
Cursurile de apă din perimetrul studiat însumează o lungime de peste 700 km, cu o
suprafaţă a bazinelor de peste 6500 km², cele mai importante fiind Blahniţa, Drincea,
Balasan, Desnăţui, Baboia, Jiu, Jieţ, Olteţ, Teslui şi bineînţeles, Dunărea. Debitele lor
variază foarte mult în funcţie de condiţiile climatice.
Reţeaua hidrografică din zona Câmpiei Olteniei are o densitate mică, fiind
completată în schimb de lacurile naturale şi antropice prezente în număr destul de mare atât
în lunca Dunării, cât şi în Câmpia propriu-zisă.
Profilele litologice caracteristice zonei studiate pun în evidenţă depozite constituite
predominant din nisipuri fine până la grosiere şi pietrişuri, care favorizează acumularea
unor importante straturi acvifere freatice şi de adâncime. Apele freatice sunt cantonate în
depozitele aluvionare din luncile râurilor, în zonele de terase, precum şi în cele

*
Universitatea din Craiova

139
Analele Universităţii ”Valahia” Târgovişte, Seria Geografie, Tomul 3, 2003
________________________________________________________________________________

interfluviale. Debitele lor medii sunt de 3-15 l/s/foraj în lunca Dunării şi Jiului de 1-5
l/s/foraj în zonele de terasă.
Principalii indicatori fizico-chimici care definesc chimismul apelor de suprafaţă din
zonă şi le caracterizează din punct de vedere calitativ sunt: transparenţa, temperatura, pH-
ul, oxigenul dizolvat, substanţele organice, consumul biochimic de oxigen, suspensiile
totale, sodiul, calciul, magneziul şi reziduul fix.
Prin STAS 4706-88 se stabilesc categoriile şi condiţiile tehnice de calitate a apelor
de suprafaţă, care sunt influenţate de procesele de impurificare. Potrivit acestui standard, în
funcţie de natura folosinţelor care trebuiesc satisfăcute, se diferenţiază 3 categorii de
calitate. Încadrarea celor 3 categorii de calitate se face pe baza valorilor principalilor
indicatori. În zona de câmpie a Olteniei, cursurile de apă prezintă pante mici şi deci, o
viteză redusă de curgere, urmare acestui fapt temperatura apei este influenţată de cea a
aerului. În cazul râului Jiu, ca o consecinţă a poluării termice cauzate de apele calde
evacuate de C.E.T. Işalniţa, temperatura apei prezintă în perioadele de vară o creştere de 5-
8°C, faţă de temperatura medie a cursurilor de apă din regiune. Valorile pH-ului variază
între 6,5-9,5, cele mai mari valori întâlnindu-se în apele râului Jiu în sectorul aval de Malu
Mare (pH=8,9-9,2) şi în râul Balasan aval de Băileşti (pH=8,6-9,0), determinat de
evacuarea apelor uzate a localităţilor şi obiectivelor economice. Oxigenul dizolvat în apă
este în strânsă legătură cu temperatura apei, variaţiile de temperatură ale acesteia
determinând şi variaţii ale concentraţiei oxigenului dizolvat. În perioadele reci ale anului,
în râurile Desnăţui, Drincea şi Blahniţa, oxigenul dizolvat prezintă valori de până la 12,3
mg/l, pe când în perioadele calde oxigenul dizolvat poate să scadă până la 5,5 mg/l.
Un factor cu influenţă deosebită asupra conţinutului de oxigen în apă îl constituie şi
cantitatea de substanţe organice. Valorile mici ale conţinutului în oxigen sunt datorate
prezenţei unor cantităţi mari de substanţe organice, ca urmare a consumului acestuia în
procesele de transformare a substanţelor respective. Substanţele organice exprimate prin
consumul chimic de oxigen în metoda cu permanganat de potasiu (KNnO3) prezintă în
aval de Malu Mare valori de 27 mg/l, iar în râul Balasan în aval de Băileşti, 69 mg/l.
Consumul biochimic de oxigen prezintă de asemenea valori mari în raport cu gradul
de impurificare în substanţe organice. Astfel, la Malu Mare s-au pus în evidenţă în
perioada 1974-1998, valori de C.B.O. între 4,5-17,2 mg/l (fig.1).
Prezenţa ionului amoniu (NH4) în Jiu şi Balasan este o consecinţă directă a evacuării
unor ape reziduale insuficient epurate provenite de la agenţii economici din zonă. Duritatea
totală a cursurilor de apă este forate variabilă, fiind funcţie de aportul de ape reziduale pe care
le primesc. În cazul râurilor neimpurificate, ca Blahniţa, Drincea şi Olteţ duritatea este scăzută,
prezentând valori de 7,54-8,60 °G. în schimb Jiul, Balasanul, Baboia şi Tesluiul prezintă o
duritate cu valori cuprinse între 10,30 şi 18,70 °G. Sărurile de calciu şi magneziu definesc
duritatea apelor în care sunt dizolvate. Valorile conţinutului de ioni de calciu sunt mai mari
decât cele ale magneziului în perioadele reci, iar în perioadele calde conţinutul în calciu este
mai mic, ca urmare a acţiunii de fixare a acestui element de către vegetaţia din apă (fig. 2).
În zona de câmpie a Olteniei, cursul râului jiu prezintă un caracter hidrochimic de
tip bicarbonato-cloruro-sulfatic, din punct de vedere al categoriilor de calitate este de
categoria
I-a pentru indicatorul mineralizare, de categoria a III-a pentru indicatorii regimului de
oxigen şi depăşeşte limitele categoriei a III-a pentru indicatorii de toxicitate. În sectorul
Zăval – confluenţă Dunăre se constată o îmbunătăţire a calităţii apei râului ca urmare a
fenomenului de autoepurare.
Afluenţii Jiului din zona de câmpie a Olteniei sunt de categoria I-a de calitate. În
ceea ce priveşte Desnăţuiul, Baboia, Drincea şi Blahniţa, aceştia sunt din punct de vedere
calitativ de categoria I-a şi a II-a, satisfăcând cerinţele folosinţelor ce preiau apă din aceste

140
Analele Universităţii ”Valahia” Târgovişte, Seria Geografie, Tomul 3, 2003
________________________________________________________________________________

râuri. Balasanul este însă intens impurificat aval de Băileşti, de evacuările apelor uzate ale
oraşului şi de complexul de creşteere a porcilor Băileşti, fapt pentru care apele acestui râu
devin improprii folosirii lor chiar şi în agricultură (fig. 3).
Posibilitatea realizării practice a unei îmbunătăţiri a calităţii apelor, constituie una
din preocupările administraţiei judeţene şi realizează în contextul colaborării cu unităţile
impurificatoare pentru găsirea unor soluţii eficiente , în vederea realizării unei epurări
corespunzătoare a apelor uzate, evacuate în emisari.
Pe linia aceloraşi preocupări se înscriu şi acţiunile de recirculare a apei în cazul
unor obiective industriale cu consum mare cum sunt C.E.T., C.E.C. Şimnic, şi alte S.C. cu
caracter industrial. Reducerea nocivităţii apelor evacuate prin recuperarea şi valorificarea
unor substanţe utile din apele reziduale este o acţiune cu o deosebită importanţă practică, în
special în cazul unor ape impurificate, produse petroliere şi ioni metalici grei, în vederea
recuperării acestora. o problemă care se cere soluţionată este cea privind epurarea apelor
uzate rezultate de la fermele zootehnice locale. Poluarea produsă de acestea fiind în
deosebi dată de substanţele organice, poate fi redusă prin folosirea acestor ape la irigaţii,
acolo unde structura litologică a terenurilor agricole permite asimilarea substanţelor
nutritive pe care le conţin. Dejecţiile fluidizate s-au dovedi a fi îngrăşământ foarte bun
pentru culturile de pomi fructiferi, viţă de vie şi porumb.
Execuţia şi punerea în funcţiune la întreaga capacitate a staţiilor de epurare la toate
unităţile economice care evacuează ape uzate, constituie una dintre cele mai eficiente
măsuri de păstrare şi îmbunătăţire a calităţii cursurilor de apă.
Intensificarea fenomenului de autoepuare, favorizarea acţiunii biologice a
microorganismelor, constituie un alt mijloc eficace şi rentabil de îmbunătăţire a calităţii
apelor. Autoepurarea se realizează în esenţă prin îndepărtarea din masa apei a materialelor
solide în stare de suspensie şi prin transformarea unor substanţe organice şi minerale pe
cale chimică şi biochimică.
Structurile acvifere de tip freatic, constituie una din principale surse actuale de
alimentare cu apă potabilă şi industrială a localităţilor şi obiectivelor economice din zonă.
Cunoaşterea compoziţiei chimice a apelor freatice, clasificarea şi răspândirea tipurilor de
apă s-a făcut pe baza analizelor fizico-chimice a probelor de apă recoltate din foraje
hidrogeologice, fântâni şi izvoare. Sub aspectul compoziţiei chimice anionice, în ansamblu
structurilor acvifere se remarcă prezenţa următoarelor tipuri de ape freatice:
- ape freatice bicarbonato-sulfato-clorurice (mixte);
- ape freatice bicarbonatice;
- ape freatice bicarbonato-sulfatice;
- ape freatice cloruro-sulfatice.
Aprecierea apelor freatice din punct de vedere al potabilităţii s-a făcut pe baza
prevederilor STAS 1343-89 precum şi valorilor mineralizaţiei şi durităţii totale a acestora.
pe baza acestor parametrii s-au clasificat apele freatice după cum urmează: ape potabile
normale, ape admisibil potabile şi ape nepotabile.
Datele analizelor fizico-chimice relevă faptul că din punct de vedere al potabilităţii
apelor freatice din zona studiată se încadrează în toate cele trei tipuri de apă. În cadrul
teraselor inferioară şi superioară a Dunării – zone morfologice având extinderea cea mai
mare în perimetrul studiat – apele freatice prezintă o potabilitate redusă. Astfel în zona
localităţilor: Siliştea Crucii, Boureni, Cioroiaş, Afumaţi, Rast, Călăraşi, Dăbuleni apele
freatice se încadrează în tipuri de ape nepotabile atât datorită durităţii cât şi mineralizării.
Apariţia în unele hidrostructuri freatice din sudul şi sud-vestul câmpiei Olteniei, a unor
concentrări în azotaţi şi azotiţi a căror valori depăşesc cu mult prevederile STAS 1348-88
pentru ape potabile, influenţează defavorabil calitatea apelor freatice.

141
Analele Universităţii ”Valahia” Târgovişte, Seria Geografie, Tomul 3, 2003
________________________________________________________________________________

Variaţia C.B.O.5 în râul Jiu la M alu Mare


18
16
14
12
10
mg/l

8
mg/l
6
4
2
0
1980 1982 1984 1986 1988 1990 1992 1994 1996 1998 1999 2000

Data recoltării

Fig.1.

Concentraţi a i onil or de am oniu (NH4) în râul Jiu la Mal u M are


30

25

20
mg/l

15 mg/l

10

0
1982 1983 1984 1985 1986 1987 1988 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999

Data recol tării

Fig.2.

Variaţia C.C.O. - M n în râul Balasan


500
450
400
350
300
mg/l

250
mg/l
200
150
100
50
0
1982 1983 1984 1985 1986 1987 1988 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999

Data recoltării

Fig.3.

142
Analele Universităţii ”Valahia” Târgovişte, Seria Geografie, Tomul 3, 2003
________________________________________________________________________________

Cauza principală a acumulării acestor ioni în apele freatice o constituie


administrarea adesea iraţională a îngrăşemintelor azotoase, precum şi punerea în funcţiune
a unor unităţii zootehnice la care nu se asigură posibilitatea epurării complete a apelor
uzate. Un alt factor care contribuie la modificarea chimismului apelor freatic îl constituie
irigaţiile terenurilor agricole până în 1989. Amenajarea sistemelor hidroameliorative în
câmpia Olteniei a determinat o ridicare excesivă a nivelului piezometria a apleor freatice,
fapt ce a permis intensificarea fenomenelor de evapotranspiraţie determinând o creştere a
mineralizării apelor freatice şi o intensificare a salinizării solurilor.
Datorită acestui fapt se impune ca alimentarea cu apă potabilă a unor localităţi să se
facă prin sisteme centralizate, sursa de apă constituind-o structurile acvifere de adâncime.
Pe baza considerentelor expuse mai sus se impune ca atât organele administraţiei
cât şi cei care folosesc apele să realizeze un program complex de medie şi lungă durată
pentru promovarea unor măsuri cu efect de protecţia a calităţii apelor la nivelul condiţiilor
naturale de potabilitate a apelor, într-o zonă cu puternice valenţe economico-sociale.

Bibliografie
Badea L., (1970), Terasele fluviatile din Oltenia – St. cerc. geol. geofiz. geogr., Seria
geografie, t VII, nr. 1, Bucureşti.
Bandrabur T., (1971), Geologia Câmpiei Dunărene dintre Jiu şi Olt. – S.T.E., Seria J, nr.
9, Bucureşti.
Coteţ P., (1957), Câmpia Olteniei – Ed. Ştiinţifică, Bucureşti.
Pleniceanu V., (1977), Caracterizarea hidrografică şi hidrogeologică a Olteniei –
Lucrările Conferinţei Naţionale de Ştiinţă a Solului, vol. I, Craiova.
Roşu A,. (1959), Câteva observaţii fizico-chimice în Câmpia Înaltă a Bălăciţei în
„Probleme geologice“, vol. VI, Bucureşti.
Savin C., (1990), Resursele de apă din Lunca Jiului, Editura Scrisul Românesc, Craiova.

143