Caracterizarea personajului

de roman – Vitoria Lipan

Mihail Sadoveanu, unul dintre marii prozatori ai sec XX, a creat o opera
literara impresionanta.Romanul “Baltagul” este una din capodoperele
sadoveniene, o scriere memorabila, nu numai prin continut cat si prin
personaje.Fie personaje principale, secundare sau episodice, sunt firi tenace,
caracteristice lumii patriarhale pe care o reprezinta.
Vitoria Lipan este unul din personajele principale, fiind prezenta in toate
momentele actiunii.Insusirile personajului sunt evidentiate direct: prin descriere
de catre autor, prin parerea celorlalte personaje, prin autocaracterizare si indirect
prin : fapte, gesture, limbaj, mediul in care traieste, sentimente.
In expozitiune, autorul realizeaza direct, prin descriere o schita de portret
a personajului care cucereste prin frumusetea fizica: “Femeia nu mai era tanara
dar avea o frumusete neobisnuita in privire.Ochii ei luceau ca-ntr-o ceata in dosul
genelor lungi si rasfirate in carligase”.
Tot direct este caracterizata si de Gheorghita care constata schimbarea
mamei sale fara a intuit insa cauzele: “Si mama-sa asta s-a schimbat.Se uita
numai cu suparare si i-au crescut tepi de aricioaica”.
Negustorul David constata inteligenta si caracterul ferm al femeii, iar
subprefectul Anastase Balmez este uimmit de tenacitatea cu care femeia conduce
ancheta, de observatiile pertinente, de puterea de convingere, de arta
disimularii.Pentru Bogza femeia detine o cunoastere magica a faptelor care il
sperie: “Si totusi, muierea acaeasta care-l urmareste a aratat cum s-a intamplat
punct cu punct, pas cu pas.
In dialogul purtat cu fiul ei, se autocaracterizeaza, dovedindu-si
patrunderea psihologica si marturisind nevoia de ajutor: “Eu te cetesc pe
tine,macar ca nu stiu carte.Intelge ca jucariile au stat.De-acu trebuie sa te arati
barbat.Eu n-am alt sprijin si am nevoie de bratul tau”.
Portretul moral, realizat prin mijloace indirecte, este cel al unui personaj
reprezentativ pentru lumea operei sadoveniene, o figura simbolica, o ipostaza a
omului de la munte.Este o femeie nestituoare de carte dar inzestrata cu o
inteligenta native deosebita. Priceputa si harnica, conduce gospodaria cu strasnic
brat, mai ales ca Nechifor este adesea plecat.Mama a doi copii, Minodora si
Gheorghita, vegheaza cu grija asupra cresterii lor.Cu fata se arata mai aspra,
vrand sa creasca in spiritual traditiei dar cu Gheorghita este mai toleranta pentru
ca il vede “sfios si nesigur” si considera ca este inca necopt pentru a-l trimite in
cautarea tatalui, dar va face din el un barbat curajos si energic.Ca sotie,isi iubeste
si isi respecta barbatul. Absenta prelungita a lui Lipan este cauza interiorizarii
eroinei.Cu privirea pierduta “cerca sa patruna pana la el”.Disparitia acestuia ii
absoarbe toate gandurile: “ziua si noaptea eu la alta nu ma gandesc”. Rostul vietii
ei devine gasirea barbatului: “…n-am sa am hodina pan’ ce l-oi afla….daca a intrat
el pe taramul celalalt, oi intra si eu”. “Baltagul” este o poveste de dragoste

1
exemplara prin intensitatea si statornicia sentimentului.De abia acum femeia isi
dadea seama ca dragostea ei ramasese ca in tinerete si ca Nechifor era dragostea
ei de 20 si mai bine de ani.
Este o femeie credincioasa si superstitioasa. Inainte sa plece la drum cere
sprijin moral parintelui Daniil, isi purifica sufletul postind 12 vineri, face daruri
bisericii, se roaga la icoana Sf. Ana. Crede in semen si in vise.Visul in care
Nechifor apare calare, trecand peste o apa neagra si cantecul cocosului intors cu
pliscul catre poarta ii inbtaresc increderea in disparitia lui Nechifor.
Cand pleaca la drum, orice slabiciune umana dispare: “…socotea ca nu mai
avea de ce plange.Avea de cautat, de gasit, de randuit.”
Este apriga, voluntara, descifrand psihologia oamenilor.Fata de straini are
puterea de a-si ascunde suferinta, gandurile, nelinistea. Pentru a nu da de banuit,
pretexteaza ca Nechifor ii este dator. La Borca dau peste un botez iar la Cruci dau
peste o nunta.Ascunzandu-si supararea, participa la aceste evenimente asa cum
traditia i-o cere.
Cu inteligenta, darzenie si tact reface drumul lui Nechifor, facand
popasuri,cerand informatii, interpretand raspunsurile primate. Descoperind
cadavrul, este coplesita de imaginea cutremuratoare dar usurata sufleteste: era
mort dar nu infidel.Gaseste taria morala de a indeplini toate randuieliel sacre.Ii
face cea mai frumoasa sic ea mai bogata slujba de inmormantare.Doar la
inmormantare a dat glas durerii: “Gheorghita!De ce m-ai lasat! Cu asa glas a
strigat incat prin toti cei de fata a trecut un cutremur.
Scena parastasului, in care Vitoria ii determina pe asasini sa isi recunoasca
vina, dezvaluie personajul feminin in toata maretia sa.O simpla taraca devine un
extraordinar detectiv. Povesteste intocmai cum s-au intamplat lucrurile,
descriind gesture si ganduri, il atata pe Bogza cu intrebari, pe cand ea este calma
si stapana pe sine.Femeia este pe rand, martor, judecator, acuzator si tot ea
rosteste sentinta: “Gheorghita mi se pare ca pe baltag scrie sange si ca acesta-I
omul care l-a omorata pe tatal tau”
Odata implinite datoriile fata de datina si fata de sot, femeia isi reia
preocuparile cu o vitalitate impresionanta, fara sa cedeze sortie.
Sugestiv este si numele, forma regionala de la “victorie”, caci femeia a
reusit in tot ceea ce si-a propus.
Limbajul joaca un rol important in creionarea personajului. Astfel, femeia
rosteste adevarate maxime: “Eu te cetesc pe tine, macar ca nu stiu carte”,”Cel ce
spune mukte, stie putine”, alteori devenind ascutita si intrebatoare: “Se vede ca
pe aici nu-I loc de popas…pe aici te uiti si treci”.
Aceasta munteanca rezuma firea si destinul nostrum, devenind o sinteza a
spiritualitatii romanesti.