Sunteți pe pagina 1din 12

UNIVERSITATEA ”DUNĂREA DE JOS”, GALAȚI

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT


SPECIALIZARE: PIPP, AN I

EVALUAREA ȘCOLARĂ
Între tradițional și modern

Disciplină: Tehnici de muncă intelectuală


Profesor: Caciuc Viorica
Student: Seria (Ionașcu) Violeta
Motto:

„Drama pedagogiei, ca de altfel și a medicinii și a multor altor științe care țin în acelați timp de artă și
de știință, constă în faptul că metodele cele mai bune sunt și cele mai dificile.” (Jean Piaget) 1

Argument
Evaluarea reprezintă un proces important în toate sistemele şi domeniile de activitate.
„Nu există act educativ care să nu implice, direct sau indirect, evaluarea și/sau
autoevaluarea celui care învață, a celui care organizează și conduce învățarea, a oamenilor și a
comunităților sociale în slujba cărora funcționează instituția educativă”, afirmă Ioan Nicola.2
Ca parte integrantă a curriculumului, evaluarea reprezintă feed-back-ul eficienţei
procesului de predare-învăţare şi este realizată de către cadrele didactice prin strategii didactice
adecvate. Obiectivul principal al evaluării şcolare nu este doar de a obţine nişte date, ci, de a
îmbunătăți procesul educativ.
Se vorbește în prezent despre o extindere a metodelor de evaluare folosite de cadrele
didactice la clasă, insistându-se tot mai mult pe complementaritatea metodelor tradiţionale
(evaluări orale, scrise, probe practice etc.) cu altele noi, moderne (portofoliul, proiectul,
observarea sistematică, autoevaluarea etc.), ce reprezintă de fapt alternative în contextul
educaţional actual, când se cere deplasarea accentului de la evaluarea produselor învăţării, la
evaluarea proceselor cognitive ale elevului în timpul activităţii de învăţare.
În referatul de față mi-am propus să analizez tema evaluării didactice, trecând în revistă
câteva delimitări conceptuale, funcții, metode și strategii tradiționale și moderne ale procesului
evaluativ.

I. Delimitări conceptuale
În “Dicţionarul de pedagogie”, Schaub Horst defineşte evaluarea ca fiind “procesul care
începe cu planificarea şi cu descrierea obiectivelor şi a conţinuturilor care vor fi controlate mai
târziu” .3
Conform lui Constantin Strungă, a evalua înseamnă ”a formula o judecată de valoare”.
Evaluarea înseamnă operarea sau manipularea cu valori. Mihaela Jigău o definește ca fiind
”valorificarea, estimarea gradului în care actorul din cadrul sistemului, supus procesului de
instruire și educație, s-a apropiat de performanță”.4
În opinia lui Ioan Nicola, evaluarea vizează eficienţa învăţământului prin prisma raportului
dintre obiectivele proiectate şi rezultatele obţinute de către elevi în activitatea de învăţare.5

1
Piaget, Jean - Psihologie și pedagogie, EDP, București, 1972
2
Nicola, Ioan, Pedagogie, Ed. a II-a, Bucureşti, E.D.P, 1994
3
Schaub H., Zenke K.- Dicționar de pedagogie, Polirom, Iași, 2001
4
Apud Jigău Mihaela– Priorități și tendințe în evaluarea elevilor, în Revista de Pedagogie, nr 12/1991
5
Nicola, Ioan - Tratat de pedagogie școlară, EDP, București, 1996

1
”Evaluarea este procesul prin care se stabilește dacă sistemul educațional își îndeplinește
funcțiile pe care le are, adică dacă obiectivele sistemului sunt realizate.”6
Strungă delimitează câteva sensuri ale evaluării, mai frecvent întâlnite în literatura de
specialitate:
Evaluarea = reglare a învățării și predării, adică obținerea de semnale, informații despre
efectele predării și ale receptării cunoștințelor.
Evaluarea = măsurare a efectelor învățării. Exactitatea măsurării este condiționată de
calitatea instrumentelor și de modul în care sunt aplicate. 7
Evaluarea = apreciere care înseamnă exprimarea de către profesor a unei judecăți de
valoare asupra răspunsului sau nivelului de pregătire a elevului.
Evaluarea = diagnoză. Termenul de diagnoză provine din practica și științele medicale
unde prin diagnostic se înțelege identificarea maladiei de care suferă pacientul, starea lui de
sănătate. Profesorul poate pune și el un diagnostic, mai mult sau mai puțin reușit asupra ”stării de
pregătire” a elevului la lecție sau chiar asupra potențialului de învățare în ansamblu.
Evaluarea = selecție care urmărește clasificarea elevilor în funcție de nivelul de pregătire
obținut în urma frecventării școlii sau a unor programe de însușire a cunoștințelor și formare a
deprinderilor. Selecția realizată în cadrul școlii este cunoscută și sub denumirea de evaluare
sumativă sau bilanț. Tezele sau examenele de absolvire exprimă direct acest sens de bilanț al
evaluării.
Evaluarea = examinare, asemănătoare evaluării selecție, dar având un sens mai restrâns.
În literatura de specialitate examenul este definit ca ”forma instituționalizată ca organizare și ca
sistem de tehnici prin care progresele înregistrate de elevi sunt verificate periodic.”8
Evaluarea = notare. Notarea este operația finală prin care se sintetizează diagnoza,
măsurarea și aprecierea.
Evaluarea = operație tehnică. Evaluarea poate fi asociată cu noțiuni preluate din științele
tehnice și economice, precum cele de randament și eficiență. Randamentul (productivitatea
muncii școlare) este determinat de folosirea integrală a capacităților intelectuale și virtuților
morale ale tuturor elevilor. 9

6
Apud J. Davitz – Psihologia procesului educațional- EDP, București, 1979
7
Apud I.T. Radu- Teorie și practică în evaluarea eficienței învățământului, București EDP, 1981
8
Apud I.T.Radu- op.cit., pag. 215
9
Strungă, Constantin - Evaluarea școlară, Editura de Vest, Timișoara, 1999

2
II. Funcțiile evaluării școlare
Evaluarea şcolară are o serie de funcţii, cuprinde mai multe etape, se realizează prin diverse
forme şi strategii (metode) şi se finalizează prin notare.
Evaluarea îndeplineşte funcții sociale şi pedagogice:
1. Analiza rezultatelor şcolare oferă societății posibilitatea să se pronunțe asupra învățământului
ca subsistem, să confirme sau să infirme acumularea de către cei instruiți a cunoştințelor şi
abilităților necesare unei activități sociale.
2. Din punct de vedere pedagogic, evaluarea oferă informații referitoare la relațiile dintre
componentele interne ale procesului educațional, în special ale celor dintre profesor şi elev.
Cunoscând performanțele elevilor, putem aprecia dacă activitățile proiectate şi-au atins scopul.
În literartura de specialitate, sunt enumerate următoarele funcţii ale evaluării:10

 funcţia de diagnosticare (stabileşte nivelul de pregătire al elevilor la un moment dat, de


obicei la începutul unui ciclu sau an şcolar);
 funcţia de prognosticare (anticipează nivelul de pregătire la care ar putea ajunge elevii în
următoarele etape de pregătire);
 funcţia de reglare (realizează optimizarea procesului de învăţământ pe baza raportului
dintre obiectivele stabilite şi rezultatele obţinute);
 funcţia de clasificare şi selecţie (asigură ierarhizarea elevilor în funcţie de nivelul şi
performanţele pregătirii, precum şi îndrumarea şi orientarea profesională a elevilor, în funcţie de
rezultate şi aptitudini);
 funcţia de certificare (relevă cunoştinţele şi competenţele dobândite prin parcurgerea
unui ciclu de instruire, concretizate, în unele cazuri, printr-un act de studiu);
 funcţia motivaţională (realizează stimularea obţinerii unor performanţe superioare);
 funcţia socio-economică (reliefează importanţa sistemului educaţional în cadrul
sistemului social);
 funcţia de consiliere (orientează deciziile elevilor şi părinţilor în funcţie de nivelul
performanţelor obţinute către diverse sfere profesionale).

III. Forme ale evaluării:

În ”Tratat de pedagogie școlară” sunt identificate două tipuri principale de evaluare:


a) Evaluarea continuă (formativă, curentă, secvenţială, parţială):
- se realizează în cadrul fiecărei ore de curs, pe parcursul derulării procesului didactic;
- are ca obiectiv asigurarea şi verificarea pregătirii sistematice şi continue;

10
Note de curs Pedagogie - Adriana Nicu, Universitatea ”Lucian Blaga”, Sibiu

3
- cuprinde itemi cu toate gradele de dificultate;
- solicită informaţii diverse, de la cele cu grad ridicat de generalitate, până la cele cu grad ridicat
de particularitate, de detaliu;
- utilizează baremuri de notare medii, adaptate capacităţii şi nivelului de performanţă individual
sau al clasei;
b) Evaluarea finală (sumativă):
- se realizează la finalul unei etape de instruire (semestru, an, ciclu de învățământ) sau la finalul
studierii unui capitol.
- furnizează informații despre nivelul de pregătire al elevilor la sfârşitul unei etape de instruire.
- se concentrează mai ales asupra elementelor de permanență ale aplicării unor cunoştințe de
bază, ale demonstrării unor abilități importante dobândite de elevi într-o perioadă mai lungă de
instruire.
- caracterul ameliorativ al evaluării sumative este relativ redus, efectele resimțindu-se după o
perioadă mai îndelungată, de regulă, pentru seriile viitoare de elevi.
- cele mai întâlnite forme de evaluare sumativă sunt: lucrările scrise (tezele), testele, examenele.

IV. Strategii și metode de evaluare:


Metodele de evaluare sunt căile utilizate pentru ca elevii să demonstreze nivelul de
utilizare a unor cunoştinţe, de formare a unor capacităţi şi de dezvoltare a unor aptitudini şi
abilităţi. Evaluarea se poate realiza prin două categorii de metode: tradiţionale (standard,
convenţionale sau clasice) şi moderne (complementare, alternative, neconvenţionale).

A. Metode tradiționale de evaluare


Metodele tradiţionale de evaluare au căpătat această denumire datorită consacrării lor de-
a lungul timpului, fiind utilizate cu o frecvenţa foarte ridicată. Din această categorie fac parte
probele orale şi probele scrise, proba reprezentând orice instrument de evaluare proiectat,
administrat şi corectat de către profesor.

a.) Evaluarea orală (ascultarea)


Proba orală reprezintă metoda de evaluare ce constă în realizarea unei conversaţii, care
poate fi individuală, combinată sau frontală. Exemple: observarea şi aprecierea verbală,
chestionarea orală.

4
• Avantaje ale probelor orale:
- contribuie la dezvoltarea capacităţilor de exprimare;
- oferă libertate de manifestare a originalităţii şi a capacităţii de argumentare;
- permit clarificarea şi corectarea imediată a eventualelor erori sau neînţelegeri ale elevului în
raport cu un conţinut specific;
- permit adresarea de întrebări suplimentare şi ajutătoare;
- contribuie la realizarea unei interacţiuni directe între evaluator şi evaluat (profesor şi elev), care
stimulează modul de structurare a răspunsurilor şi încurajează manifestări ce permit evaluarea
comportamentului afectiv-atitudinal;
- permit transformarea evaluării şi într-o activitate de învăţare, corectare, întărire, sistematizare şi
aplicare a cunoştinţelor şi deprinderilor;
- oferă o rapiditate a feedback-ului şi analizei acestuia;
- favorizează procesul de învăţare continuă şi sistematizată;
• Dezavantaje ale probelor orale:
- gradul de obiectivitate relativ mai scăzut, datorită unor circumstanţe precum
- gradul diferit de dificultate al întrebărilor de la un elev la altul, variaţia comportamentului
evaluatorului, starea emoţională a elevului la momentul evaluării (tensiune, stres, inhibiţie,
intimidare, etc.);
- nivelul scăzut de validitate şi fidelitate, ceea ce nu le recomandă în cazul examenelor cu miză,
precum cele de admitere;
- consumul mare de timp, având în vedere că elevii sunt evaluaţi individual.
Utilizarea probelor orale trebuie să ţină cont de o serie de factori, între care obiectivele
evaluării, numărul elevilor, timpul disponibil, resursele materiale alocate, tipul de informaţie pe
care profesorul doreşte să o obţină prin răspunsurile elevilor, natura şi specificul disciplinei.

b.) Evaluarea scrisă


Proba scrisă reprezintă metoda de evaluare ce constă în elaborarea unei lucrări, care se
realizează individual. Exemple: extemporalul, lucrarea recapitulativă, lucrarea semestrială
(teza), examenul, concursul școlar (olimpiada).
• Avantaje ale probelor scrise:
- contribuie la dezvoltarea capacităţii de sintetizare, dar şi de redactare a unor răspunsuri
organizate şi sistematizate;

5
- permit economisirea de timp prin evaluarea simultană a tuturor elevilor;
- contribuie la creşterea gradului de obiectivitate prin elaborarea aceluiaşi tip de subiecte şi a
unor bareme fixe de notare, ceea ce face comparabile rezultatele elevilor;
- permit emiterea unor judecăţi de valoare mult mai obiective, întemeiate pe existenţa unor
criterii de evaluare clar specificate şi prestabilite;
- permit elaborarea independentă a răspunsurilor, fără niciun fel de intervenţie externă;
- contribuie la diminuarea stărilor de tensiune, stres, inhibiţie, intimidare, care pot avea un impact
negativ asupra performanţei elevilor timizi sau cu alte probleme emoţionale;
- permit elevilor să-şi organizeze timpul (gestionarea timpului alocat redactării) şi cunoştinţele
(alcătuirea unui plan de redactare a răspunsurilor solicitate);
- permit recorectarea eventualelor erori de notare;
• Dezavantaje ale probelor scrise:
- relativa întârziere în timp a momentului în care se realizează corectarea, implicit feedback-ul
mai slab, în sensul că unele erori nu pot fi eliminate;
- posibilitatea fraudării prin copiere;
- posibilitatea apariţiei unor dezechilibrate în ceea ce priveşte conţinuturilor evaluate, în cazul
utilizării doar a unor probe tradiţionale, dar şi în ceea ce priveşte gradul de dificultate a
subiectelor, în cazul utilizării mai multor variante („numere”) de subiecte;
Utilizarea probelor scrise trebuie să ţină cont de o serie de factori, între care alegerea şi
formularea problemelor, care trebuie astfel elaborate încât să-i determine pe elevi să opereze cu
cunoştinţele asimilate, planificarea probei, care trebuie să evite supraaglomerarea şi să realizeze
asigurarea unei dozări a efortului elevilor, corectarea şi notarea testelor, care trebuie să se
realizeze în acord cu prevederile programei, cu nivelul general al clasei, cu coeficientul de
originalitate.

B. Metode moderne de evaluare

Alături de modalităţile de evaluare tradiţionale se utilizează şi modalităţi complementare


de evaluare, a căror pondere devine tot mai semnificativă în activităţile evaluative desfăşurate în
sistemul de învăţământ.
Aceste modalităţi nu au fost concepute în ideea de a le înlocui pe cele clasice, ci în
dorinţa de a face evaluarea mai flexibilă şi mai atractivă, atât pentru evaluatori, cât şi pentru cei
care fac obiectul evaluării: elevi, studenţi, persoane care participă la diverse programe de
instruire.

6
Principalele metode complementare de evaluare sunt: referatul, proiectul, portofoliul,
observarea sistematică a activităţii şi a comportamentului elevilor şi autoevaluarea.
1. Referatul
Referatul poate îmbrăca mai multe forme: o sinteză tematică din mai multe lucrări (referat
sintetic), analiza unei lucrări (referat analitic) sau prezentarea unei investigații ştiințifice
independente.
Etapele elaborării unui referat sunt următoarele: delimitarea temei; documentarea (selectarea
surselor de informație, parcurgerea materialelor, prelucrarea informațiilor); formularea titlului;
conceperea planului lucrării; redactarea referatului; prezentarea şi valorificarea acestuia.
Dimensiunea referatului variază în funcție de complexitatea temei abordate (7-8 pagini).
Elevii îşi însuşesc informații şi îşi exersează o multitudine de abilități intelectuale: analiză,
sinteză, argumentare şi interpretare etc.

2. Proiectul
Proiectul este o lucrare cu caracter teoretic sau aplicativ, pe baza unei teme date. Proiectul
presupune o activitate amplă, de durată, care implică muncă şi efort intelectual. Există proiecte
disciplinare sau pluridisciplinare, care completează activitatea din timpul orelor şi proiecte socio-
culturale (acțiuni ecologice, realizarea de expoziții, de spectacole).
Etapele de elaborare ale unui proiect sunt următoarele: delimitarea temei de interes;
formularea de întrebări despre temă; stabilirea unor obiective de informare; identificarea şi
consultarea surselor de informare; realizarea unui plan al investigației; colectarea datelor; analiza
şi prelucrarea informațiilor; elaborarea produsului final.
Metoda proiectului prezintă avantajul că dezvoltă deprinderile de documentare ştiințifică,
capacitatea de a structura şi sistematiza materialul, încurajează asumarea responsabilității.

3. Portofoliul
Portofoliul este un instrument complex de evaluare a rezultatelor elevului, obținute pe durata
unui program de studiu (semestru, an şcolar sau chiar ciclu de învățământ).
Această metodă permite urmărirea progreselor înregistrate de elevi în achiziția cunoştințelor
pe parcursul unui program de instruire, reflectă capacitatea de sistematizare şi ordonare a
conținuturilor, capacitatea de creație, stilul de lucru al elevilor.
Portofoliul este întotdeauna personalizat şi particular și cuprinde: mostre din probele de
evaluare (lucrări de control, teste de evaluare, probe practice etc), teme pentru acasă, răspunsuri
la chestionare, comentariile profesorului asupra rezolvării temelor, proiecte sau investigații
individuale sau de grup, concluzii desprinse în urma vizitelor, excursiilor, mostre ale activității
elevilor (eseuri, postere), fişe de autoevaluare, referate etc.

7
În elaborarea portofoliului trebuie să se țină cont de câteva cerințe: tema propusă sau
domeniul din care îşi pot alege subiectul; modalitatea de prezentare (dosar, CD); mărimea
portofoliului (limitele minime şi maxime de pagini, numărul de produse); structura cerută:
obiective, motivația întocmirii, cuprins, tipuri de produse (recenzii, referate, interviuri, copii
după documente, studii de caz, chestionare etc), concluzii, bibliografie;
În evaluarea portofoliilor este util ca profesorul să nu se limiteze la acordarea unei note, ci să
includă în aprecieri comentarii care să reflecte atât punctele forte ale activității elevului, cât şi
aspectele care necesită îmbunătățiri.

4. Observarea sistematică

Urmărirea sistematică a participării elevilor la desfăşurarea activității instructiv-educative,


constă în observarea contribuțiilor elevilor, a modului de realizare a sarcinilor de lucru, maniera
de colaborare cu colegii în cazul practicării învățării în grup, calitatea prestațiilor în munca
independentă, manifestările de interes sau dezinteres, dificultățile, erorile în învățare etc.
Este o probă complexă și se bazează pe următoarele instrumente de evaluare: fișa de evaluare
(cuprinde date generale despre elev, particularități ale proceselor intelectuale, aptitudini,
interese), scara de clasificare (îi indică profesorului frecvența cu care apare un anumit
comportament, exp. În ce măsură elevul participă la discuții? –niciodată, rar, ocazional, frecvent,
întotdeauna) și lista de control (indică profesorului prezența sau lipsa unui comportament, exp.:
a urmat instrucțiunile - da/nu).
Datele observate pot fi colectate în jurnalul sau caietul profesorului şi pot fi utilizate prin
asociere cu alte metode de evaluare.

5. Autoevaluarea
Autoevaluarea este o modalitate de evaluare cu largi valențe formative. 11 Ea permite
aprecierea propriilor performanțe în raport cu obiectivele operaționale. Elevul va putea astfel
înțelege mai bine obiectivele și conținul sarcinii pe care o are de rezolvat, modul în care efortul
său în rezolvarea sarcinii este valorificat.
Ion Radu12consideră că implicarea elevilor în aprecierea propriilor rezultate are efecte
benefice pe mai multe planuri:
 profesorul dobândește confirmarea aprecierilor sale în opinia elevilor, referitoare la
rezultatele constante;
 elevul exercită rolul de subiect al acțiunii pedagogice, de participant la propria formare
 îi ajută pe elevi să aprecieze rezultatele obținute și să înțeleagă eforturile necesare pentru
atingerea obiectivelor stabilite;

11
Cucoș Constantin- Pedagogie, Polirom, Iași, 2002
12
Radu, I- op.cit.

8
 cultivă motivația lăuntrică față de învățătură și atitudinea pozitivă, responsabilă, față de
propria activitate.
Autoevaluarea se poate realiza prin mai multe căi:
1. Autonotarea sau corectarea reciprocă: elevilor li se solicită să-și depisteze unele erori,
lacune, minusuri sau să corecteze lucrările colegilor
2. Autonotarea controlată: în cadrul unei verificări, elevilor li se solicită să-și acorde o notă,
care este apoi negociată cu profesorul și colegii. Cadrul didactic are datoria să evidențieze
corectitudinea aprecierilor făcute.
3. Notarea reciprocă: elevii sunt puși în situația de a-și nota colegii, fie la lucrările scrise sau
ascultările orale.
4. Metoda de apreciere obiectivă a personalității: este o metodă concepută de psihologul
Gheorghe Zapan și constă în antrenarea întregului colectiv al clasei, în vederea
evidențierii rezultatelor obținute, prin coroborarea a cât mai multe informații și aprecieri.
În didactica modernă, studiile şi cercetările realizate în domeniul evaluării, evidențiază că
strategiile tradiţionale de evaluare au un caracter limitat, iar aprecierea rezultatelor şcolare este
utilizată adesea ca “mijloc de constrângere” a elevilor. Accentul se pune, de cele mai multe ori,
pe volumul cunoştinţelor asimilate şi rareori pe capacităţi, aptitudini, competenţe, descurajând
formarea şi dezvoltarea la elevi a unor abilităţi şi aptitudini creative. De aceea, se impune
trecerea la un sistem de evaluare modern, obiectiv, centrat pe aptitudini și competențe.
În articolul apărut în Revista Edict, Mihaela Coman, identifică principalele caracteristici
ale evaluării moderne:13
 evaluarea şcolară nu este decât un mijloc în slujba progresului elevului, nu un scop în
sine;
 evaluarea trebuie să fie în slujba procesului educativ şi integrată acestuia;
 evaluarea trebuie să aprecieze înainte de toate drumul parcurs de elevi:
progres/regres;
 evaluarea trebuie să stimuleze activitatea elevului şi să faciliteze progresul său;
 pentru a fi corect, profesorul trebuie să fie neutru şi obiectiv pe cât posibil;
 a evalua un elev înseamnă a-i transmite informaţii utile;
 evaluarea trebuie să-l ajute pe elev;
 evaluarea trebuie să se facă în folosul copilului; ea trebuie să-l ajute să-şi construiască
viitorul;
 evaluarea trebuie să se adreseze unei fiinţe în devenire care nu a încheiat procesul de
dezvoltare;

N.M.Downie susține că evaluarea didactică nu este pertinentă și acceptabilă dacă nu se


respectă următoarele principii:14

13
Coman, Mihaela - Tendinţe de modernizare a evaluării şcolare, Revista Edict, Ianuarie 2018
14
Apud N.M.Downie - Fundaments of measurement, Techniques and Practices, New York, Oxford, University Press,
1967

9
a) Fiecare membru al societății ar trebui să primească tipul de educație care să-i permită să-și
dezvolte la maximum potențialul și aptitudinile;
b) Fiecare membru al societății ar trebui să ocupe locul care să-i permită să-și aducă cel mai bine
contribuția în societate, să fie informat de calitatea acestei contribuții, pentru a avea o satisfacție
personală;
c) Dezvoltarea maximă a oricărui individ cere să se aibă în vedere personalitatea sa și, în același
timp, necesită o evaluare rațională făcută de el însuși și de alte persoane.
d) Aprecierile necesare pentru a evalua capacitatea unui individ sunt complexe, dificil de
exprimat și supuse erorilor;
e) Riscurile de eroare pot fi micșorate, dar niciodată eliminate. Acesta este motivul pentru care o
evaluare nu poate fi considerată definitivă.
f) O evaluare făcută de un grup de indivizi va fi mai puțin supusă erorii decât o evaluare făcută
de o singură persoană
g) Fiecare formă de evaluare va constitui obiectivul unor discuții care vor reprezenta un
stimulent pentru schimbări și îmbunătățiri.

V. Concluzii:
În învăţământul românesc predomină evaluarea tradiţională care este o evaluare
subiectivă ce generează stres şi nemulţumire. Cred că este absolut necesar ca strategiile
tradiţionale de evaluare să fie îmbinate cu strategii moderne de evaluare care să stimuleze elevii,
să le confere siguranţă şi plăcerea de a învăţa şi, treptat, elevii să nu mai perceapă evaluarea ca
pe o teroare, ci ca pe un mijloc de autodepăşire şi de cunoaştere a propriilor forţe, de adaptare la
cerinţele mereu noi ale unei societăţi în continuă evoluţie.
Ca proces complex de măsurare şi emitere a unor judecăţi de valoare, evaluarea are
,,încărcătură morală” deoarece conduce la clasificări, selecţii, ,,verdicte” ce hotărăsc traseul
socio- profesional al elevilor.
Pentru o evaluare cât mai corectă a activităţii şcolare este nevoie de mutarea accentului
de la simpla verificare şi apreciere a rezultatelor, la evaluarea procesului, a strategiei a
metodelor folosite. Totodată, pe lângă achiziţiile cognitive, trebuie luați în considerare şi alți
indicatori: personalitatea, conduita, atitudinile, aplicare în practică a celor învăţate.
Un aspect important în derularea procesului de evaluare constă în centrarea pe aspecte
pozitive ale achiziţiilor şi nu sancţionarea în permanenţă a celor negative și de asemenea,
transformarea elevului într-un partener al profesorului în evaluare prin: autoevaluare,
interevaluare şi evaluare controlată.

10
Bibliografie:
1. Albu, M., Metode şi instrumente de evaluare în psihologie, Editura Argonaut, Cluj-
Napoca, 2000
2. Bocoş, Muşata, Instruirea interactivă, Presa Universitară Clujeană, 2002
3. Cerghit, Ioan, Sisteme de instruire alternative şi complementare. Structuri, stiluri şi
strategii, Aramis, 2002
4. Cucoş C., Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 2002

5. Davitz J. – Psihologia procesului educațional- EDP, București, 1979

6. Downie N.M.- Fundaments of measurement, Techniques and Practices, New York,


Oxford, University Press, 1967

7. Jigău, M. – Priorități și tendințe în evaluarea elevilor, în Revista de Pedagogie, nr


12/1991
8. Nicola, I., Pedagogie, Ed. a II-a, EDP, Bucureşti, 1994
9. Nicola I.- Tratat de pedagogie școlară, EDP, București, 1996
10. Nicu, Adriana - Note de curs - Universitatea ”Lucian Blaga” Sibiu
11. Piaget, Jean - ”Psihologie și pedagogie” EDP, București, 1972
12. Radu I. T.,- Teorie şi practică în evaluarea eficienţei învăţământului, EDP, Bucureşti,
1981
13. Radu I.T., - Evaluarea în procesul didactic, EDP, Bucureşti, 2000
14. Schaub H., Zenke K.- Dicționar de pedagogie, Polirom, Iași, 2001
15. Stoica, A.- Evaluarea progresului şcolar. De la teorie la practică, Editura Humanitas
Educaţional, București, 2003
16. Strungă C., - Evaluarea şcolară, Timişoara: Editura de Vest, 1999

17. https://edict.ro/tendinte-de-modernizare-a-evaluarii-scolare/- Coman, Mihaela -


Tendinţe de modernizare a evaluării şcolare, Revista Edict, Ianuarie 2018, accesări
17.12.2019, ora 19.30, 22.12.2019, ora 17.09, 4.01.2020, ora 20.34

11

S-ar putea să vă placă și