Având în vedere cele de mai sus, se admite unanim că pactul de opţiune

este un contract, iar nu o simplă ofertă de a contracta.

Pactul de opţiune este un contract unilateral deoarece numai una dintre
părţile contractante îşi asumă obligaţii, respectiv aceea care consimte să rămână
legată de propria declaraţie de voinţă. Cealaltă parte contractantă – beneficiarul -
nu îşi asumă nici o obligaţie în momentul încheierii pactului. Ea acceptă doar să
fie destinatarul ofertei (declaraţia de voinţă a celeilalte părţi), acceptare care nu
trebuie confundată cu exercitarea opţiunii (a accepta sau refuza oferta).
Beneficiarul opţiunii poate, în mod liber, să accepte sau să refuze oferta. Numai
dacă acceptă oferta se va încheia contractul avut în vedere de către părţi şi deci
se vor putea naşte obligaţii în sarcina sa.
Aşa fiind, după părerea noastră, pactul de opţiune este un contract cu
drept de opţiune, prin care o parte se obligă ferm să-şi menţină oferta de a
încheia un anumit contract, consimţământul său de a încheia respectivul contract
fiind deja dat, iar cealaltă parte, beneficiarul, are dreptul de a accepta sau refuza
oferta propusă, simpla exercitare a dreptului de acceptare fiind suficientă pentru
încheierea contractului urmărit.
21. Natura juridică a pactului de opţiune. În legătură cu pactul de
opţiune există opinii diferite în ce priveşte natura juridică: unii autori susţin că
pactul de opţiune este o promisiune unilaterală de vânzare sau o varietate a
promisiunii de vânzare; după alţi autori, pactul de opţiune nu se confundă cu
promisiunea de a contracta.
Astfel, într-o opinie recentă, se consideră că pactul de opţiune nu este
altceva decât o promisiune unilaterală de vânzare. Autorul susţine că nu se poate
identifica, în sistemul de drept român, nicio diferenţă, ca natură juridică, între
promisiunea unilaterală de vânzare şi pactul de opţiune. Singura deosebire ar fi
regimul lor juridic, sub aspectul efectelor, care nu este identic. Astfel, în cazul
promisiunii unilaterale de vânzare beneficiarul poate cere instanţei de judecată,
în temeiul art. 1279 alin.3 şi 1669 alin.1din noul Cod civil, pronunţarea unei
hotărâri care să ţină loc de contract. În schimb, contractul de vânzare-cumpărare
la care se referă pactul de opţiune se încheie prin exercitarea opţiunii în sensul
acceptării de către beneficiar a declaraţiei de voinţă a celeilalte părţi, în
condiţiile convenite prin pact. Deci, regimul juridic este mai favorabil
beneficiarului pactului de opţiune, căruia îi este suficient să-şi manifeste voinţa
în forma prescrisă pentru a determina naşterea contractului. În caz de opunere la
executarea contractului din partea obligatului, instanţa de judecată doar va
constata încheierea sau nu a contractului prin exercitarea opţiunii 73.
Într-o altă opinie, se susţine că pactul de opţiune ar fi o varietate a
promisiunii de vânzare, care este afectată de o condiţie potestativă simplă, în
sensul că depinde de voinţa acceptantului, care l-ar determina să cumpere bunul

73
A se vedea F.Moţiu, op.cit., p.27.

25
74
. Un alt autor apreciază că întrucât numai una dintre părţi (promitentul) se
angajează ferm să vândă şi că este la fel de posibil ca vânzarea să fie perfectată
sau nu, pactul de opţiune prezintă caracteristicile unei varietăţi ale promisiunii
unilaterale de vânzare, ajungând la concluzia că "pactul de opţiune este pe fond
o promisiune unilaterală de vânzare" 75.
În sfârşit, anterior intrării în vigoare a noului Cod civil român, sub
influenţa doctrinei franceze, un autor român a susţinut că promisiunea
unilaterală şi pactul de opţiune sunt unul şi acelaşi lucru; originalitatea şi
specificul promisiunii unilaterale constă tocmai în faptul că, în principiu, pentru
a se forma vânzarea, este suficientă doar manifestarea de voinţă a beneficiarului
în sensul ridicării opţiunii (acceptarea ofertei de vânzare a promitentului), voinţa
promitentului de a vinde fiind deja exprimată şi pusă la dispoziţia celui dintâi;
de aceea, promisiunea unilaterală de a vinde mai este cunoscută şi sub
denumirea de pact de opţiune 76.
În ce ne priveşte, suntem de părere că, în sistemul noului Cod civil român,
pactul de opţiune şi promisiunea unilaterală de vânzare sunt instituţii juridice
distincte, cu regim juridic diferit.
Astfel, în limba română cuvântul „promisiune” este înţeles în sensul de
„angajament prin care cineva se obligă să facă ceva”, iar a promite înseamnă
„a-şi lua obligaţia de a face ceva” 77; în domeniul juridic cuvântul „promisiune”
este folosit cu acelaşi înţeles; de aceea, în cazul pactului de opţiune, cel care se
obligă să rămână legat de propria declaraţie de voinţă nu este un promitent
pentru că el nu îşi asumă obligaţia de a face ceva (de a încheia contractul
promis); în privinţa lui contractul promis este deja încheiat, din ziua pactului,
întrucât şi-a dat consimţământul deplin şi definitiv la încheierea contractului
promis; prin urmare, el nu mai trebuie să facă nimic ulterior pentru încheierea
contractului promis; în schimb, în cazul promisiunii unilaterale promitentul are
obligaţia de a face, adică urmează să facă ceva, anume să încheie contractul
promis; în privinţa lui contractul promis nu este încheiat din ziua promisiunii. În
literatura juridică română s-a arătat că „contractul de opţiune nu se confundă cu
promisiunea de a contracta (antecontractul de vânzare-cumpărare). Promisiunea
unilaterală sau bilaterală de a contracta are ca efect de a obliga partea (părţile) la
încheierea ulterioară a contractului proiectat, în timp ce contractul de opţiune
comportă obligaţia de a menţine fermă propunerea făcută căreia îi corespunde
un drept de a o accepta sau nu, simpla exercitare a dreptului de acceptare fiind
suficientă pentru a determina încheierea contractului…” 78.

74
A se vedea Dumitru C. Florescu, Contractele civile, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011,
p.23.
75
A se vedea Liviu Stănciulescu, op.cit., p.107.
76
A se vedea D.Chirică, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Volumul 1, Vânzarea şi
schimbul, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008, p.148-149.
77
A se vedea Dicţionarul explicativ al limbii române, op.cit., p. 858.
78
A se vedea M.Nicolae, Prescripţia extinctivă, Editura Rosetti, Bucureşti, 2004, p. 450, nota 3.

26
 În al doilea rând, noul Cod civil reglementează separat pactul de opţiune
(art.1278) şi promisiunea de a contracta (art.1279). De asemenea, la materia
contractului de vânzare-cumpărare, capitolul I, secţiunea a I-a, noul Cod civil se
referă la „pactul de opţiune privind contractul de vânzare şi promisiunea de
vânzare”, ceea ce demonstrează că în intenţia legiuitorului nostru cele două
instituţii sunt distincte.
În al treilea rând, pactul de opţiune are un domeniu de aplicaţie mai larg,
întrucât poate privi, în principiu, orice contract. De asemenea, pactul de opţiune
privind un contract de vânzare poate privi nu numai angajamentul de a vinde, ci
şi de a cumpăra un bun 79, motiv pentru care pactul de opţiune nu poate fi
asimilat cu promisiunea unilaterală de vânzare.
În sfârşit, pe lângă deosebirea remarcată în literatura juridică 80, între
pactul de opţiune privind contractul de vânzare şi promisiunea unilaterală de
vânzare mai există şi alte deosebiri importante:
- în cazul pactului de opţiune contractul promis (vânzarea) se încheie prin
simpla exercitare a opţiunii de către beneficiar, în sensul acceptării ofertei; în
schimb, în cazul promisiunii unilaterale de vânzare, contractul promis
(vânzarea) nu se încheie prin exercitarea opţiunii de către beneficiar în sensul de
a cumpăra, ci se realizează numai o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare,
care obligă ambele părţi contractante să încheie ulterior contractul de vânzare;
pe cale de consecinţă, în cazul pactului de opţiune privind contractul de vânzare
nu îşi găsesc aplicare dispoziţiile art.1669 alin.1 şi 3 (posibilitatea pronunţării
unei hotărâri care să ţină loc de contract);
- pactul de opţiune şi declaraţia de acceptare trebuie încheiate în forma
prevăzută de lege pentru contractul pe care părţile urmăresc să îl încheie
(art.1278 alin.5 din noul Cod civil). În schimb, în cazul promisiunii unilaterale
de vânzare noul Cod civil nu impune nicio condiţie de formă, situaţie în care
trebuie admis că promisiunea este consensuală;
- pactul de opţiune privind un contract de vânzare-cumpărare asupra unui
bun individual determinat este însoţit întotdeauna de o clauză de inalienabilitate
a bunului, expres prevăzută de lege (art. 1668 alin.1), în timp ce în cazul
promisiunii unilaterale de vânzare o asemenea clauză de inalienabilitate este
subînţeleasă (art.627 alin.4).
Având în vedere cele de mai sus considerăm că, în dreptul privat român,
pactul de opţiune nu este o promisiune unilaterală de vânzare, nici o variantă a
promisiunii unilaterale de vânzare, ci un contract cu drept de opţiune.
22. Conţinutul pactului de opţiune. Potrivit art. 1278 alin.3, pactul de
opţiune trebuie să conţină toate elementele contractului pe care părţile urmăresc
să îl încheie, astfel încât acesta să se poată încheia prin simpla acceptare a

79
A se vedea L. Stănciulescu, op.cit., p.107.
80
A se vedea F.Moţiu, op.cit., p.27.

27