folosite în comun, conform destinaţiei lor de părţi comune” 107.

De asemenea,
într-o altă decizie a aceleiaşi instanţe s-a judecat că; „chiar dacă în contractul
de vânzare-cumpărare nu se specifică în mod expres care sunt părţile comune
din imobil şi cum urmează să fie folosite, acel contract urmează să fie
interpretat pe baza principiilor generale aplicabile contractelor" 108.
Sancţiunea care intervine în cazul în care bunul vândut nu este determinat
sau cel puţin determinabil, este nulitatea absolută a contractului deoarece lipseş-
te un element esenţial de validitate (art.1226 alin.2).
42. Bunul să fie în circuitul civil. Într-adevăr, potrivit art.1229 din noul
Cod civil "numai bunurile care sunt în circuitul civil pot face obiectul unei
prestaţii contractuale".
Pe cale de consecinţă, bunurile care nu sunt în circuitul civil nu pot face
obiectul contractului de vânzare-cumpărare.
Sunt în afara circuitului civil lucrurile nesusceptibile de apropriere, cum
ar fi: aerul, lumina etc. acestea „….nu aparţin nimănui şi al căror uz e comun
tuturor”. Întrucât aceste lucruri nu sunt susceptibile de apropriere, ele nu pot
face obiectul unor acte juridice, adică nu pot face obiectul nici unui contract.
De asemenea, unele bunuri, deşi susceptibile de apropriere, sunt scoase
din circuitul civil general, fiind declarate prin lege inalienabile, imprescriptibile
şi insesizabile. Aceste bunuri nu pot forma obiectul contractului de vânzare-
cumpărare, dar pot face obiectul altor acte juridice (închiriere, concesionare,
administrare etc.).
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 136 alin.3 din Constituţia
României: „Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu
potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială,
resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi
alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii
publice”, iar alin.4 adaugă că „Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În
condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori
instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate, de asemenea, ele pot fi
date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică” 109 . Alte bunuri
declarate prin lege inalienabile sunt bunurile culturale mobile aflate în
proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ teritoriale (art. 32 din
Legea nr.182/2000).

107
A se vedea Trib.Suprem, sec.civ., dec.nr.943 din 8 iunie 1978, în Culegere de decizii, 1978,
p.67; M.Mureşan, op.cit.(Curs 1999), p.25-26.
108
Trib.Suprem, sec.civ.dec.nr.97 din 24 ianuarie 1970, în Culegere de decizii, 1970, p.99.
109
A se vedea şi Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia,
publicată în M.Of. al României, nr.448 din 24 noiembrie 1998: M.Nicolae, Consideraţii
asupra Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, în
„Dreptul” nr.6/1999, p.3-21.; art. 122 din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale.

43
 Bunurile proprietate publică sunt imprescriptibile nu numai extinctiv, dar
şi achizitiv, motiv pentru care nu pot fi dobândite prin uzucapiune şi nici prin
efectul posesiei de bună-credinţă asupra bunurilor mobile. De asemenea,
bunurile proprietate publică sunt insesizabile, adică nu pot fi supuse executării
silite (art. 11 alin.1 lit.b din Legea nr.213/1998).
Tot astfel, terenurile care fac parte din domeniul public al statului (de
interes naţional) sau al unităţilor administrativ-teritoriale (de interes judeţean sau
local) sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile. Aparţin domeniului
public, conform art. 5 alin. 1 din Legea nr.18/1991, republicată, „…terenurile pe
care sunt amplasate construcţii de interes public, pieţe, căi de comunicaţii,
reţele stradale şi parcuri publice, porturi şi aeroporturi, terenurile cu destinaţie
forestieră, albiile râurilor şi fluviilor, cuvetele lacurilor de interes public, fundul
apelor maritime interioare şi al mării teritoriale, ţărmurile Mării Negre,
inclusiv plajele, terenurile pentru rezervaţii naturale şi parcuri naţionale,
monumentele, ansamblurile şi siturile arheologice şi istorice, monumentele
naturii, terenurile pentru nevoile apărării sau pentru folosinţe care, potrivit
legii, sunt de domeniul public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau interes
public 110 .
Aşa cum s-a arătat în literatura de specialitate 111, numai bunurile din
domeniul public formează obiectul proprietăţii publice şi numai bunurile
proprietate publică sunt inalienabile.
Bunurile din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-
teritoriale nu fac parte din proprietatea publică, fiind supuse dispoziţiilor de
drept comun, dacă prin lege nu se prevede altfel (art. 5 alin.2 din Legea
nr.213/1998, art. 6 din Legea nr.18/1991). Prin urmare, aceste bunuri, la fel cu
bunurile proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice, sunt susceptibile
de înstrăinare, putând face obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare.
Cu toate acestea, prin lege pot fi declarate inalienabile şi unele bunuri
care fac parte din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-
teritoriale ori proprietatea privată a persoanelor fizice şi juridice. De exemplu,
un caz de inalienabilitate temporară a fost prevăzut la art. 32 din Legea
nr.18/1991, în prezent abrogat, potrivit căruia: „terenul atribuit conform art. 19
alin.1, art.21 şi art. 43 nu poate fi înstrăinat prin acte între vii timp de 10 ani,
socotiţi de la începutul anului următor celui în care s-a făcut înscrierea
proprietăţii, sub sancţiunea nulităţii absolute a actului de înstrăinare”.

110
A se vedea I.P.Filipescu, Drept civil. Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale, Editura
Actami, Bucureşti,1998, p.85-88; L.Giurgiu, Consideraţii în legătură cu domeniul public, în
„Dreptul” nr.8/1995, p.34-42.
111
A se vedea F.Deak,op.cit.(2001),p.47; A.Cojocaru, Discuţii privind noţiunile de proprietate
publică şi proprietate privată a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale, în „Dreptul”
nr.11/1998, p.42 şi următ.

44
 Prin legi speciale poate fi restrânsă circulaţia juridică a unor bunuri,
asupra cărora statul îşi poate rezerva monopolul vânzării sau cumpărării lor. În
acest sens, art. 40 din Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unităţilor
economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale prevede că: „Statul
îşi poate rezerva activităţi economice pe care să le desfăşoare în mod exclusiv,
cu titlu de monopoluri de stat. Asemenea monopoluri, precum şi modul lor de
administrare, se stabilesc prin legi speciale”. Ca urmare, a fost adoptată Legea
nr.31/1996 privind regimul monopolului de stat 112, potrivit căreia o serie de
activităţi de producţie, extracţie şi prelucrare constituie monopol de stat şi nu pot
fi exercitate decât pe bază de licenţă acordată de stat pe timp determinat şi cu
titlu oneros, iar desfăşurarea unei asemenea activităţi fără licenţă este
sancţionată ca infracţiune sau contravenţie 113.
În sfârşit, unele categorii de bunuri sunt în circuitul civil însă, din motive
de ordine publică, au un regim de circulaţie restrictiv reglementat de lege,
putând face obiectul vânzării-cumpărării numai în condiţiile stabilite de lege. De
exemplu, armele de foc şi muniţiile 114, materiile explozive 115, anumite bunuri
din patrimoniul cultural naţional 116, produsele şi substanţele toxice 117
produsele şi substanţele stupefiante 118 .
Sancţiunea care intervine în cazul înstrăinării unui bun care nu se găseşte
în circuitul civil este nulitatea absolută.
În altă ordine de idei, se impune precizarea că, în principiu, scoaterea
unor bunuri din circuitul civil general, ori stabilirea unor condiţii sau restricţii
speciale în circulaţia lor, poate fi dispusă numai prin lege 119. Aceasta deoarece,
în caz contrar, s-ar aduce atingere principiului liberei circulaţii a bunurilor şi
dreptului proprietarului de a dispune în mod exclusiv, absolut şi perpetuu, de
bunurile sale (art.555 C.civ.).
Cu toate acestea, potrivit art. 627 alin.1 C.civ. "Prin convenţie sau
testament se poate interzice înstrăinarea unui bun, însă numai pentru o durată
de cel mult 49 de ani şi dacă există un interes serios şi legitim.Termenul începe
să curgă de la data dobândirii bunului". De exemplu, garantarea executării unei

112
Publicată în M.Of. al României nr.96 din 13 mai 1996.
113
A se vedea M.Mureşan, op.cit. (Curs 1999), p.29.
114
Legea nr.295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor.
115
Legea nr.126/1995 privind regimul materiilor explozive.
116
Legea nr.182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional; Pentru amănunte a se
vedea C.Toader, op.cit. p.46-47.
117
H.G.nr.172/1997.
118
Legea nr.339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor
stupefiante şi psihotrope, publicată în M.Of.al României nr.1095 din 5 decembrie 2005.
119
A se vedea M.Mureşan, op.cit. (Curs 1999), p.30.

45