c) funcţionarii publici, judecătorii-sindici, practicienii în insolvenţă,

executorii, precum şi alte asemenea persoane, care ar putea influenţa condiţiile

vânzării făcute prin intermediul lor sau care are ca obiect bunurile pe care le ad-
ministrează ori a căror administrare o supraveghează.
Încălcarea interdicţiilor prevăzute la lit. a) şi b) se sancţionează cu
nulitatea relativă, iar a celei de la lit. c) cu nulitatea absolută (art.1654 alin.2).
Motivul pentru care legiuitorul nostru a reglementat aceste incapacităţi a
fost acela de a se evita o coliziune de interese şi de a împiedica cumpărătorul să
săvârşească anumite abuzuri, prevalându-se tocmai de calitatea sa (mandatar,
administrator, funcţionar public). De exemplu, în principiu, mandatarul
vânzătorului nu poate cumpăra, el însuşi, bunul pe care vânzătorul l-a
împuternicit să-l vândă, deoarece ar putea fi tentat să-l cumpere cât mai ieftin, în
detrimentul vânzătorului, interesat să-l vândă cât mai scump.
Incapacităţile de a cumpăra stabilite prin art.1654 alin.1 vizează toate
bunurile, indiferent dacă sunt mobile sau imobile.
d) Conform art. 1653 alin.1 din noul Cod civil, sub sancţiunea nulităţii
absolute, judecătorii, procurorii, grefierii, executorii, avocaţii, notarii publici,
consilierii juridici şi practicienii în insolvenţă nu pot cumpăra, direct sau prin
persoane interpuse, drepturi litigioase care sunt de competenţa instanţei
judecătoreşti în a cărei circumscripţie îşi desfăşoară activitatea.
Vânzarea de drepturi litigioase este o operaţiune speculativă, atât pentru
vânzător, cât şi pentru cumpărător; primul vinde ca să primească un preţ, oricât
de mic, în loc să aştepte ca – pierzând procesul – să nu mai obţină nimic;
secundul cumpără, investind o sumă relativ mică, în schimbul şansei de a obţine
o valoare mult mai mare, dacă va câştiga procesul. Pentru ambele părţi
contractul are un caracter aleatoriu 94, pentru că fiecare are o şansă de câştig,
dar şi un risc de pierdere, în funcţie de verdictul dat la terminarea procesului 95.
Dreptul este litigios dacă există un proces început şi neterminat cu privire
la existenţa sau întinderea sa (art.1653 alin.3).
În interpretarea acestui text de lege, rămân valabile precizările literaturii
juridice anterioare intrării în vigoare a noului Cod civil, în sensul că nu este
suficient să existe un proces pentru ca dreptul să fie socotit „litigios”.
Este necesar, pe de o parte, ca dreptul să fie contestat (adică pârâtul să
conteste dreptul reclamantului). De exemplu, chiar dacă ar exista un proces,
dreptul nu este litigios dacă pârâtul nu contestă dreptului reclamantului, ci
recunoaşte pretenţiile acestuia (achiesare).

94
A se vedea şi o lucrare mai veche G.A. Basarabeanu, Vânzarea de drepturi litigioase şi
retractul litigios, Editura Profit şi Pierdere, Bucureşti, 1938.
95
S-a admis că legiuitorul nostru a reglementat instituţia retractului litigios pentru a preveni
specularea drepturilor litigioase (F.Deak, op.cit.-2001-, p.109)

37
 De asemenea, trebuie ca procesul să poarte asupra fondului dreptului
(adică asupra existenţei sau întinderii dreptului) 96. Dacă procesul nu priveşte
fondul dreptului, ci se invocă, de exemplu, o simplă excepţie dilatorie
(necompetenţa instanţei, refuzul plăţii creanţei pe motiv că aceasta nu este încă
exigibilă), dreptul nu mai este litigios.
În afară de cazurile anume prevăzute de lege, drepturile litigioase pot fi
vândute, indiferent că sunt drepturi reale sau de creanţă, inclusiv drepturile de
proprietate intelectuală sau drepturile succesorale 97.
Trebuie precizat că pentru a fi în prezenţa unei vânzări de drepturi
litigioase, procesul trebuie să existe în momentul încheierii contractului de
vânzare 98 .
Sunt exceptate de la prevederile art.1653 alin 1din noul Cod civil.:
- cumpărarea drepturilor succesorale ori a cotelor-părţi din dreptul de
proprietate de la comoştenitori sau coproprietari, după caz; este vorba despre
ipoteza în care persoanele indicate la art. 1653 alin.1 au calitatea de
comoştenitori ai drepturilor succesorale sau coproprietari ai dreptului de
proprietate, situaţie în care pot cumpăra de la ceilalţi deoarece, în acest caz,
vânzarea nu urmăreşte scopuri speculative, ci să favorizeze ieşirea din
indiviziune;
- cumpărarea unui drept litigios în vederea îndestulării unei creanţe care
s-a născut înainte ca dreptul să fi devenit litigios; în acest caz vânzarea s-a făcut
de către debitor în favoarea unui creditor al său (cumpărătorul fiind una din
persoanele prevăzute de art. 1653 alin.1), pentru plata creanţei sale, ca o „dare
în plată”; nu se urmăresc scopuri speculative întrucât cumpărătorul acceptă să
primească o creanţă litigioasă în locul creanţei pe care o avea împotriva
vânzătorului (cumpărătorul se mulţumeşte cu ceea ce debitorul său îi poate da
efectiv, încercând să evite un prejudiciu) 99;
- cumpărarea care s-a făcut pentru apărarea drepturilor celui ce stăpâneşte
bunul în legătură cu care există dreptul litigios; această dispoziţie a legii fiind
insuficient de clară, literatura juridică mai veche a precizat că este vorba despre
ipoteza în care dreptul de creanţă litigios este garantat cu o ipotecă asupra
imobilului care, iniţial, a aparţinut debitorului; creditorul reclamant vinde
creanţa litigioasă dobânditorului imobilului ipotecat (cel care cumpărase de la
debitorul pârât imobilul grevat de ipotecă în favoarea creditorului reclamant); în
acest caz, dobânditorul imobilului ipotecat cumpără creanţa litigioasă nu în

96
D.Chirică, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Editura C.H.Beek Bucureşti 2008,
p.108.
97
F.Deak, op.cit.(2001), p.107-108.
98
M.Mureşan, op.cit., p.112-113.
99
F.Deak, op.cit.(2001), p.110 ; se consideră că dacă, estimativ, creanţa litigioasă are o
valoare mai mare decât creanţa cesionarului împotriva cedentului, cesionarul va fi obligat la
plata unei sulte (D.Chirică, op.cit.,Tratat 2008, p 118).

38
scopuri speculative, ci pentru a elibera imobilul de ipotecă (încercând să evite
urmărirea silită a imobilului de către creditorul ipotecar)
Cetăţenii străini şi apatrizii precum şi persoanele juridice străine pot
dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în România în condiţiile
prevăzute de Legea nr.312 din 10 noiembrie 2005 privind dobândirea dreptului
de proprietate privată asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi,
precum şi de către persoanele juridice străine 100. Această lege a intrat în vigoare
pe data aderării României la Uniunea Europeană, adică 1 ianuarie 2007.
Conform art. 27 din noul Cod civil "Cetăţenii străini şi apatrizii sunt
asimilaţi, în condiţiile legii, cu cetăţenii români, în ceea ce priveşte drepturile şi
libertăţile lor civile".
37. Incapacităţi de a vinde. Persoanele prevăzute la art.1654 alin.1 din
noul Cod civil nu pot să vândă bunurile proprii pentru un preţ care constă într-o
sumă de bani provenită din vânzarea ori exploatarea bunului sau patrimoniului
pe care îl administrează ori a cărui administrare o supraveghează, după caz.
Textul de lege fiind insuficient de clar, credem că este vorba despre
incapacitatea persoanelor prevăzute la art.1654 alin.1 de a vinde persoanelor pe
care le reprezintă (mandanţii) sau pe care le ocrotesc (minori,interzişi) în cazul
în care preţul constă într-o sumă de bani provenită din vânzarea sau exploatarea
bunului sau patrimoniului pe care îl administrează ori supraveghează (adică
bunurile mandanţilor sau ale minorilor, interzişilor).
Cei cărora le este interzis să cumpere ori să vândă nu pot să ceară
anularea vânzării nici în nume propriu, nici în numele persoanei ocrotite
(art.1656).
De remarcat este faptul că, potrivit noului Cod civil, vânzare-cumpărarea
între soţi nu mai este interzisă. Însă, asemănător cu vechiul Cod civil de la 1864,
noul Cod civil prevede la art. 1031 că: "Orice donaţie încheiată între soţi este
revocabilă numai în timpul căsătoriei". Pentru a împiedica pe soţi să eludeze
această dispoziţie imperativă, art. 1033 prevede că: "Este lovită de nulitate orice
simulaţie în care donaţia reprezintă contractul secret în scopul de a eluda
revocabilitatea donaţiilor între soţi". Prin urmare, donaţia deghizată într-un act
de vânzare sau donaţia făcută prin persoană interpusă (indicarea unui alt donatar,
în locul soţului gratificat în realitate) este lovită de nulitate întrucât donaţia ar
deveni irevocabilă.
Este prezumată persoană interpusă, până la proba contrară, orice rudă a
donatarului la a cărui moştenire acesta ar avea vocaţie în momentul donaţiei şi
care nu a rezultat din căsătoria cu donatorul (art. 1033alin.2).

100
Publicată în M.Of. al României nr.1008 din 14 noiembrie 2005.

39