, România, formată din satele Belfir, Girișu Negru, Gurbediu , Râpa și Tinca (reședința).
Localitatea Tinca este atestată documentar prima
dată la 31 martie 1338, cu ocazia unei hotărnicii privitoare la moșiile aflate în partea nordică a Crișului Negru. În \"Registrul Dijmelor papale\" din anii 1332- 1337 sunt menționate localitățile Belfir și Girișu-Negru, cu prilejul strângerii dijmelor papale de la populație (un fel de impozit, dare, taxă). Localitatea Gurbediu pare a fi cea mai veche, cel puțin după atestarea ei scrisă, amintită tot cu ocazia unei hotărnicii, care însă a avut loc în anul 1302. Satul Râpa, deși atestat documentar mult mai târziu, în 1692, cu prilejul pustiirilor turcești din aceste părți, a existat și el în secolele anterioare, ca date probabile și identificabile în legătură cu diferitele forme ale numelui localității putând fi amintite: 1220, 1403, 1412, 1474. Faptul că Tinca și împrejurimile sale sunt amintite în aceste documente scrise demonstrează că așezările de aici sunt, de fapt, mai vechi. Ipoteza e susținută și de unii istorici, care afirma că, în urma distrugerii cetății Oradea de către tătari în anul 1241, autorul lucrării \"Carmen mizerabile\" - Rogerius - s-ar fi refugiat pe aceste meleaguri locuite, împreuna cu alți concetățeni de-ai săi. Începând cu cea de-a doua jumătate a secolului al XV-lea și până pe la sfârșitul secolului al XVII-lea, populația acestor sate a avut de suferit atât de pe urma exploatării sociale, cât și de pe urma numeroaselor incursiuni și chiar a ocupației turcești.