Administrarea insulinei

Administrarea insulinei pe cale parenterală se poate efectua folosind o seringă, un dispozitiv tip
stilou, un injector cu jet sau o pompă de insulină. Insulina este medicamentul care asigură
supravieţuirea pacienţilor cu diabet zaharat tip 1 şi controlul glicemiilor pentru un număr semnificativ
de pacienţi cu diabet zaharat tip 2 şi gravide cu diabet gestaţional.

Obiective

 promovarea şi menţinerea stării de bine, clinic şi psihologic a pacienţilor;

 evitarea hipoglicemiilor severe, a hiperglicemiei simptomatice şi a cetoacidozei.

Indicaţii

1. Diabet zaharat tip 1 (indicaţie absolută);

2. Diabet zaharat tip 2:

o atunci când cu dozele maxime tolerate ale preparatelor antihiperglicemice orale

combinate cu dieta nu se ating obiectivele terapeutice;

o episoade de stres metabolic acut (infarct miocardic, AVC, infecţii moderate sau
severe);

o pre- şi intra- şi postoperator când se suspendă medicaţia orală;

o în cazul contraindicaţiilor preparatelor orale (insuficienţa hepatică şi renală);

o reacţii adverse ale unor preparate orale.

2. Diabetul zaharat gestaţional care nu se rezolvă prin dietă;

 3. Urgenţe hiperglicemice (cetoacidoză, hiperglicemie osmolară).

Caracteristici insulină

1. Momentul de start – este durata de timp înainte ca insulina să intre în fluxul sangvin și să
înceapă să scadă nivelul glucozei din sânge.

2. Momentul de vârf – este durata de timp în care insulina se află la capacitate maximă, în
termeni de scădere a nivelului glucozei din sânge.

3. Durata totală a acțiunii – înseamnă cât de mult timp insulina continuă să scadă cantitatea de
glucoză din sânge.

Tipuri de insulină

Insuline prandiale

 analogi de insulină cu acțiune rapidă:

o Insulina Lispro (Humalog);

o Insulina Aspart (Fiasp. Novorapid);

o Insulina Glulisine (Apidra).

Analogii de insulină cu acțiune rapidă au absorbție rapidă (10-15 minute) și se administrează cu 15-20
minute preprandial, însă pot fi administrați și în timpul mesei sau postprandial.

 insulină cu durată scurtă de acțiune  (regular):

o Humulin R;

o Insuman Rapid.

Insulinele cu durată scurtă de acțiune se pot administra subcutanat și sunt singurele care se pot
administra intravenos, intramuscular și utilizând pompele de insulină. Acestea intră în acțiune în 30-
60 minute din momentul injectării și de aceea se administrează cu 30 minute înainte de masă.

 insulină cu acțiune intermediară (NPH):

o Monotard;

o Insulatard;

o Humulin N;

o Insuman basal.

Insulinele cu acțiune intermediară (NPH) prezintă vârf de acțiune la 5-8 ore și variabilitate crescută a
acțiunii.

 analogi de insuline cu acțiune lungă (insuline bazale):

o Insulina Glargine (Lantus, Toujeo);

o Insulina Detemir (Levemir);

o Insulina Abasaglar – medicament biosimilar (medicamentul de referință este insulina

glargine).
Amestecurile de insulină

 sau forme premixate: se realizează între insuline prandiale și insuline bazale.

Formele premixate conțin, în proporții variabile (25/75, 30/70, 50/50), insulină cu durată scurtă de
acțiune și insuline NPH (Mixtard 30, Insuman Comb 25, Insuman Comb 50, Humulin M3). Există și
insuline premixate cu analog rapid lispro și insulină NPH modificată în proporții 25/75 și 50/50
(Humamix 25, Humamix 50), cât și cu analogul rapid aspart și insulină NPH (Novomix 30).

Forme de prezentare

 Flacoane de 5ml sau 10 ml ce conțin insulină în concentrație de 100UI/1 ml. Din flacon
insulina se administrează cu seringa;

 Cartușe de 3ml ce conțin insulină în concentrație de 100UI/1 ml. Insulina se administrează cu

ajutorul penului sau, dacă se defectează, se poate folosi seringa;

 Sisteme preumplute (optiset, novolet, solostar) care conțin insulină în concentrații diferite
100 UI/1 ml, 200 UI/1ml, 300 UI/1 ml. În acest caz nu se poate folosi seringa pentru
administrare.

Administrarea insulinei se mai poate face și utilizând pompa de insulină care asigură substituția
bazală de insulină (rata bazală) și substituția prandială de insulină (bolus prandial). Insulina
administrată prin pompa de insulină poate fi insulină cu durată scurtă de acțiune sau analogi rapizi de
insulină.

Păstrarea insulinei

 Se păstrează de regulă la frigider între 2 – 8°C, nu în congelator sau aproape de acesta.

 În vederea administrării flaconul se scoate din frigider cu 60 min înainte. Nu se încălzeşte

înainte de administrare.

 Flaconul integru şi/sau cel din care se face administrarea se poate păstra sub 30°C la
întuneric, nu mai mult de 28 de zile. Dacă timpul este depăşit se pierde valabilitatea.

Efectuarea procedurii

 doza și tipul de insulină se stabilește de către medic, individualizat;

 medicul instruieşte pacientul cum să-şi ajusteze dozele în funcţie de conţinutul de

hidrocarbonaţi din dietă;

 tipul de insulină este ales în funcţie de toleranţa pacientului;

 administrarea insulinei se face conform unei scheme stabilite de medic;

 asistentul medical administrează insulina conform indicațiilor, instruiește pacientul cum să-și
administreze injecția de insulină și îl asistă asigurându-se că acesta și-a însușit corect modul
de administrare și de păstrare a insulinei; instruiește de asemenea pacientul pentru
recunoașterea semnelor de hipoglicemie( transpirații, piele rece și umedă, palpitații, tremur,
greață,neliniște, paloare, creșterea tensiunii arteriale).

Pregătirea materialelor

 Insulină în flacoane, cartușe sau pen-uri preumplute;

  Seringi pentru insulină;

 Tăviță renală.

Pregătirea pacientului

1. psihică: se anunţă bolnavul şi se explică scopul, efecte dorite şi nedorite, orarul de

administrare dacă este cazul, se obţine consimţământul informat;

2. fizică:

o asiguraţi intimitatea pacientului;

o aşezaţi pacientul în funcţie de starea sa → în mod obişnuit se aşează pacientul în

poziţie şezândă cu mâna sprijinită pe şold sau în decubit dorsal;

o se dezveleşte locul ales.

Administrarea insulinei

1. Se verifică identitatea pacientului.

2. Se verifică concentrația insulinei ce urmează a fi administrată.

3. Administrarea insulinei se face prin injecție subcutanată în mod uzual.

4. Se verifică concentrația insulinei ce urmează a fi administrată.

5. Se verifică aspectul pentru a observa dacă nu au apărut modificări: insulinele rapide au

aspect limpede, clar, insulinele intermediare sau lente au aspect lactescent, turbid, fără
flocoane. Prezenţa flocoanelor presupune schimbarea flaconului.

6. Insulinele intermediare sau lente se omogenizează prin culcarea flaconului în poziţie

orizontală şi rulare blândă între palme de 30-40 de ori. Agitaţia în poziţie verticală produce
bule şi imperfecţiuni la dozare. Dacă nu se omogenizează, nu se administrează.

7. Nu se amestecă insuline cu concentraţii diferite şi nici tipuri diferite de insulină. Dacă este
necesar se folosesc seringi separate.

Precauţii speciale

 Insulinele rapide sunt singurele insuline care se folosesc în situaţii de urgenţă metabolică, în
stări febrile, boli infecţioase, traumatisme, intervenţii chirurgicale.

 Insulinele rapide sunt singurele care se pot administra pe cale i.v. intrând în acţiune în mai
puţin de 10 minute. Deasemenea se pot administra pe cale S.C. şi I.M.

 Alegerea locului în funcţie de tipul de insulină:

o pentru insulinele rapide – abdominal – cu excepţia a 5 cm în jurul ombilicului, zonă în

care absorbţia e cea mai rapidă;

o insuline intermediare: coapsă, fesă;

o pentru pacienţii slabi, normoponderali, copii, injectarea se face în zona deltoidiană şi

coapsă, într-un unghi de 45°;

o în regiunea abdominală sau fesieră injectarea se face înţepând sub un unghi de 90°.
  Exerciţiul fizic creşte rata absorbţiei prin creşterea fluxului sanguin.

 Deasemenea expunerea la căldură (baie, masarea zonelor, plajă) favorizează absorbţia mai
rapidă şi glucidele se administrează cu câteva minute mai devreme.

 Expunerea la frig încetineşte absorbţia, alimentele fiind administrate cu câteva minute mai
târziu.

 Rotaţia locului de injecţie (în aceeaşi arie ţinând seama de timpul de absorbţie al insulinei)
este importantă pentru prevenirea complicaţiilor (lipohipertrofia – depunere excesivă de
grăsime sau lipoatrofia – topirea ţesutului grăsos subcutanat).

 Dacă sângerează sau iese lichid se aplică un tampon pentru 5-8 secunde fără să se maseze
pentru a nu grăbi absorbţia insulinei.

 Reducerea durerii este posibilă dacă:

o soluţia se injectează la temperatura camerei;

o aerul se elimină corect;

o zona se spală sau se dă cu alcool şi se aşteaptă evaporarea;

o zona trebuie să fie relaxată;

o pătrunderea în piele se face rapid;

o nu se schimă direcţia acului;

o se folosesc ace adecvate (6, 8,12,16 mm) în funcţie de regiune.

Supravegherea pacientului

1. Pot aparea complicaţii:

o Hipoglicemia – pacientul trebuie să aibă asupra lui 15 gr hidrocarbonaţi (3 bucăţi de

zahăr).

o Edemul insulinic – apare la pacienţii nou descoperiţi din cauza retenţiei hidrosaline la
începutul iniţierii tratamentului cu insulina.

o Lipodistrofia hipertrofică – creşterea în volum a ţesutului adipos nevascularizat ceea

ce încetineşte mult absorbţia insulinei.

o Lipodistrofia atrofică – diminuarea ţesutului adipos subcutanat la locul administrării

insulinei, mai frecventă la femeile tinere.

o Alergia locală – edem, noduli, eritem pruriginos sau dureros.

o Alergia generalizată – de la urticarie până la şocul anafilactic.

2. Cu excepţia hipoglicemiei pe care o sesizează bolnavul, celelalte vor fi interpretate şi

evaluate de medicul specialist.

Concluzie

Administrarea insulinei este esențială pentru pacienții cu diabet zaharat tip 1 și poate fi necesară
pacienților cu diabet zaharat tip 2 pentru controlul intermitent sau continuu al glicemiei. Pentru o
utilizare eficientă a insulinei, asistentul medical trebuie să cunoască durata de acțiune a diferitelor
tipuri de insulină, doza recomandată de medic, relația dintre nivelurile de glucoză din sânge la
exerciții, aportul alimentar, bolile intercurente, anumite medicamente și stres.