SCOALA POSTLICELA SANITARA DRAGOMIR

HURMUZESCU MEDGIDIA

EPIDEMIOLOGIE
- NOTIUNI DE CURS -

Profesor:
Dr. Monica Moldoveanu

MEDGIDIA
2021
 Concepte de bază ale epidemiologiei

Termenul de epidemiologie are origine greacă:

EPI = deasupra, peste + demos = popor, populație + logos = știință
Deci, epidemiologia este știința care studiază procese la nivel populational.

1.1 Definiții:
Epidemiologia:
- stiința medicală care se ocupă cu studiul distribuției determinanților stărilor sau
evenimentelor legate de sănătate în anumite populații cu aplicarea rezultatelor acestui studiu în
controlul problemelor de sănătate (după J. Last 1988)
- epidemiologia bolilor transmisibile studiază legile apariției, existenței și raspândirii bolilor
infecțioase în populație și pe această bază stabilește măsurile necesare prevenirii, combaterii și
controlului până la eradicarea acestor boli.
- știință fundamentală în medicină care urmărește ameliorarea stării de sănătate a populației.
- domenii particulare ale epidemiologiei: epidemiologia mediului, ocupațională, etc.
Cu alte cuvinte, este știința care se ocupă cu studiul răspândirii bolilor și stărilor biologice
în colectivitățile umane, a cauzelor și condițiilor care le determină, în vederea elaborării
măsurilor de combatere, prevenire și eradicare precum și promovarea sanogenezei
(promovarea sănătații).
Epidemiologia se confruntă nu numai cu boala, infirmitatea, decesul ci și starea de sănătate
și mijloacele de ameliorare ale acesteia.
Epidemiologia prin mijloacele și scopurile sale se evidențiază ca știință fundamentală în
medicina preventivă și cea clinică.
Unitatea de studiu în epidemiologie este populația, fie ca termen geografic fie ca grup de
bolnavi, pacienți spitalizați, etc.
Fenomenul de apariție și propagare în rândul populației a unui fenomen patologic sau
biologic se numește fenomen epidemiologic sau proces epidemiologic (PE). Sinonimul de Proces
Epidemiologic este justificat deoarece fenomenul epidemiologic este urmărit în dinamica și
totalitatea lui de la: apariție, propagare, regresiune, recădere, recidivă, latență, stingere.
Epidemiologia este interesată de numărul subiecților care prezintă o stare patologica
sau biologica intr-o colectivitate. Uneori i se mai spune - Știința epidemiilor!
De asemenea se preocupă de toți factorii care au determinat starea respectivă, caută
implicațiile sociale, economice, biologice, culturale și politice ale fenomenului.
Se încearcă elaborarea de prognoze, care să orienteze acțiuni complexem să prevină
riscurile patologice și să prevină consecințele negative pe viitor.
 Cel mai adesea se cercetează colectivități aparent sănătoase pentru a se găsi boli latente,
modificari biologice care tratate din timp evită dezvoltarea maladiiolor respective.
Se studiază particularitați biologice: fertilitatea, longevitatea, bătrânețea. Epidemiologia este
recunoscută ca știință de bază a medicinei preventive. Științe de colaborare a epidemiologiei:
 Medicina preventivă
 Medicina socială
 Igiena
 Ecoepidemiologia (noxe exogene)
 Genetica (factori endogeni)
 Sociologia medicinei
 științe juridice

În medicina modernă actuală, epidemiologică de impune ca o armă profesională necesară și

utilă pentru abordarea problemelor din medicină în general și sănătate comunitară în special.
Utilizarea metodologiei epidemiologice adecvate permite:
 cunoașterea și evaluarea stării de sănatate a populației
 intervenția profilactică și curativă
 promovarea stării de sănătate (sanogeneza)
Medicii, din toate specialitățile, dar mai ales cei ce lucrează în domeniul Asistenței primare
de sănătate au nevoie de mijloace metodologice care sa le asigure cunoasterea obiectiva a sanatatii
populatiei de care raspund, evaluarea si programarea unor interventii optime adaptate necesitatilor
reale ale populatiei.
1.2 Principalele scopuri ale epidemiologiei sunt:
1. explicarea principiilor cauzale ale îmbolnavirilor;stimularea aplicării epidemiologice în
prevenirea bolilor și în promovarea stării de sănătate a populației, mediului sau
ocupațională;
2. pregătirea specialiștilor în profesii conexe cu cea medicală pentru a cunoaște cât mai
multe aspecte ale stării de sănătate;
3. incurajarea unei activități clinice practice de bună calitate prin introducerea conceptelor de
epidemiologie clinică;
4. stimularea interesului continu asupra epidemiologiei.

1.3 Domeniile de aplicare ale epidemiologiei:

1. Cercetări asupra etiologiei bolilor transmisibile
2. Cercetarea istoriei naturale a bolilor
 3. Studiul stării de sănătate a populației
4. Epidemiologie clinică prin aplicarea principiilor și metodelor epidemiologice în practica
medicală
5. Evaluarea eficienței și eficacității serviciilor de sănătate
6. Alte domenii: elaborarea de algoritmuri diagnostice și terapeutice, analiza managerială,
arborele decizional.

Procesul epidemiologic
2.1 Definiție
Epidemiologia – stiinta medicala fundamentala care are ca obiect de activitate studiul
dinamic al factorilor determinanti, aparitiei si distributiei starii de sanatate si bolilor intr-o populatie.
Bolile infectioasa transmisibile se extind la nivelul unei populatii printr-un lant continuu de
procese infectioase, fenomen denumit PROCES EPIDEMIOLOGIC.

PROCESUL EPIDEMIOLOGIC (P.E.) IN BOLILE INFECTIOASE

Reprezinta totalitatea factorilor si mecanismelor implicate in aparitia, extinderea si

evolutia unei boli infectioase printr-o populatie.
 Este constituit din 3 factori principali, majori (determinanti):
- sursa de agent patogen (infectios) sau izvorul de infectie
- caile si modurile de transmitere
- populatia sau masa receptiva
Acesti factori principali sunt influentati de factorii dinamizatori – favorizanti sau secundari
- socio-economici
- cosmo-meteoro-climato-geografici

Procesul epidemiologic trebuie deosebit de Procesul infectios, care rezulta din

interactiunea agentului patogen cu organismul gazda, in anumite conditii de mediu (ecologia
infectiei) si constituie componenta biologica a procesului epidemiologic.

2.2 Factori epidemiologici determinanți/surse de agenți patogeni, modurile și căile de

transmitere ale agenților
1. Sursa de agent patogen sau izvorul de infectie
Agentii infectiosi patogeni au un rezervor si o sursa de infectie.

Rezervorul este locul unde agentii infectiosi exista, traiesc si se multiplica.

 Rezervorul poate avea o specificitate inalta atunci cand agentii infectiosi provin in exclusivitate
de la om sau pot proveni de la animele dar exista si rezervoare inanimate.
Sursa de agent patogen sau sursa de infectie
 organismul uman sau animal care creaza conditii de viata, adapost si
multiplicare pentru microorganisme, de unde se elimina si trec la alte persoane
receptive.
 sursa de infectie impreuna cu teritoriul din jurul sau, unde exista
oportunitatea de a se transmite agentul patogen, reprezinta focarul epidemic
 eliminarea agentului patogen in mediu se realizeaza la nivelul
portilor de eliminare (cai naturale sau leziuni determinate de agentul patogen).
Caile de eliminare (vehiculare) a microorganismelor de la sursa spre receptivi, prin
procese biologice.
1. Secretii naso-faringiene (picaturi Flugge): infectii respiratorii (virale: gripa,viroze
respiratorii, bacteriene:TBC, Angine)
2. Saliva sau lichidul oral (suc gingival): infectie urliana, hepatita B, rabie, HIV.
3. Sputa sau secretiile bronhice: infectiile pulmonare; TBC.
4. Secretiile cutaneo-mucoase si purulente: erizipel, varicela, pesta bubonica,
stafilocociile sau streptocociile cutanate, scarlatina, otice, oftalmologice, bolile venerice virale,
bacteriene, chlamidiene, (HIV, SiFILIS)
5. Lichidele seroase: LCR, peritoneal, pericard, pleural, sinovial(articular), exudate,
transudate.
6. Varsaturile in infectii digestive, febra tifoida, dizenterie, toxiinfectiile alimentare;
7. Materiile fecale: infectiile digestive, dizenterie, holera, hepatite enterale virale,
poliomelita; febra tifoida;
8. Sangele infectat cu virusuri, bacterii, richettsii, protozoare, HIV, malarie, tifos
exantematic, febra Q, encefalite, toxoplasmoza;
9. Secretiile genitale: vaginale si spermatice in infectiile venerice; HIV, HVB, HVC.
10. Urina: febra tifoida, leptospiroza, in infectiile urinare, TBC uro-genitala;
11. Secretia lactata umana: in HIV, VHB, antrax, bruceloza, febra aftoasa, encefalita de
capusa.
12. Fragmente de tesuturi si organe: HIV, HVB, HVC, citomegalusvirus (CMV).

Durata eliminarii agentilor infectiosi se numeste perioada de contagiozitate si este variabila

pentru fiecare proces infectios in parte.
Sursele de infectie umana sau animala sunt:
- omul sau animalul bolnav cu forme tipice sau atipice de boala;
 - bolnavul elimina germeni in orice stadiu al bolii dar mai ales in perioada de invazie si de
stare a bolii;
- epidemiologic, surse importante de agent patogen sunt bolnavii cu forme atipice, fruste,
ambulatorii sau infectii inaparente care raman nedescoperite si disemineaza pe arii largi;
Purtatorii de germeni sunt reprezentati de:
- fostii bolnavi: temporari, convalescenti sau cronici;
- persoane sanatoase: care avand imunitate fie ca urmare a trecerii prin boala sau
postvaccinare nu au facut boala dar elimina temporar sau cronic germenii; purtatori de contact,
purtatori ocazionali.
Purtatorii de germeni intretin nivelul endemic al unei boli si stau la baza unor izbucniri
epidemice in colectivitate.
Sursele animale de infectie:
- mamifere, pasari, artropode.
- pot fi ele la fel bolnave sau purtatoare;
- germenii pot ajunge accidental de la ele la om;
- bolile se numesc antropozoonoze si reprezinta cam o treime din totalul bolilor
infectioase: leptospiroza, antrax, malarie, bruceloza, toxoplasmoza, tichineloza, etc.
2.Caile si modurile sau mijloacele de transmitere a infectiei
Transmiterea, a doua componenta a P.E. se refera la miscarea agentului patogen de la
sursa la persoana receptiva.
Transmiterea se face in mod:
1.Direct
2.Indirect
1. Transmiteres in mod direct:
- Contact de imediata vecinatate: bolile arogene
- Contact fizic: sexual (bolile venerice, HIV, HVB), sarut (mononucleoza infectioasa,
difterie), muscatura (rabie), transcutanat (boala ghearelor de pisica), boli de piele
(scabie).
- Transplancentar: rubelola, toxoplasmoza, CMV, HIV, VHB.
- Transfuzii de sange: hepatite, retroviroze, sifilis
- Transplant: citomegalovirus, HIV, VHB, rabie, prionii.

2. Transmiterea in mod indirect prin:

- elemente din mediu extern: aer, apa, pulberi de sol, alimente, maini, obiecte,
instrumentar, vectori.
- Simplu: cand este implicat un singur element
 - Complex: de tip stafeta, cand sunt implicate unul sau mai multe elemente
Transmiterea prin aer (aerogena):
- Cea mai frecventa si comuna cale de transmitere
- Microorganismele se elimina de la sursa prin picaturile septice: secretii naso-faringiene
sau secretiile plagilor de pe tegumente sau mucoase, din fecale, urina
- Raspandirea prin aer se poate face:
o Picaturi septice sau Flugge provenind din nasofaringe expulzate prin tuse, stranut, vorbit,
care se mentin virulente in scurt timp dupa eliminare (contact).
o Nucleosolii sunt picaturile septice care si-au pierdut apa de la suprafata dar in interior
germenii sunt conservati: M. tuberculosis, stafilococii
o Pulberi bacilifere care provin din secretiile uscate antrenate de particule de praf si
incarcate cu agentii patogeni rezistenti la uscaciune: stafilococi, streptococi, bacili difterici.

Principalele boli cu transmitere aerogena: gripa, virozele respiratorii, tuberculoza

pulmonara, varicela, rujeola,difteria, tusea convulsiva, pneumoniile.
Transmiterea prin apa sau hidrica
- cale Importanta de transmitere, implicata in epidemiile hidrice
- apa de suprafata se contamineaza cu dejectele umane sau animale, adapatul animalelor
bolnave, inot, deversarea apelor fecaloid-menajere, etc.
- apa din instalatiile centrale de apa se pot contamina prin conductele fisurate, incorect
racordate care permit infiltrarea unor impuritati cu germeni;
- germenii sunt rezistenti variabili in apa de la cateva zile la cateva luni; sunt germeni care
pot rezista si in gheata (salmonele, dizenterici, virusuri), apa de mare, sucuri, ape minerale, diverse
bauturi, bere.

Principalele boli cu transmisie hidrica: holera, febra tifoida, dizenteria, hepatitele acute
virale enterale, leptospiroze, diverse parazitoze.
Transmiterea prin solul contaminat:
- permite transmiterea germenilor rezistenti mai ales sub forma de spori care impreuna cu
pulberile contamineaza obiectele,
- cel mai frecvent solul este implicat prin mecanismul complex, de tip stafeta,

- germenii cei mai frecventi implicati in transmiterea prin sol: salmonele, b a c i l i dizenterici,
vibrioni holerici, geohelminti

Principalele boli cu transmitere prin sol: tetanos, antrax, botulism.

 Transmiterea prin alimente:
- mod frecvent de transmitere fie prin alimente de origine animala fie vegetala
- alimentele pot fi contaminate direct de la sursa:
o carnea cu Trichinella spiralis, Salmonella sp., M. tuberculosis, laptele cu Brucella, M.
tuberculosis, Staph. Aureus, ouale cu Salmonella sp.
- in timpul transportului, depozitarii, conservarii, servirii:
o vegetale (legume si fructe) irigate cu ape contaminate, solul ingrasat cu dejecte umane sau
animale.
o maini nespalate sau cu infectii
o prepararea fara spalare suficienta: geohelminti
o conservarea casnica insuficienta termic si pastrarea necorespunzatoare: zacusca de
legume sau de peste, suc de rosii, carnati, jambon, etc.
Principalele boli cu transmitere alimentara: toxiinfectii alimentare, holera, trichineloza,
salmoneloze, lambliaza, etc.
Transmiterea prin obiecte contaminate: cu secretii si excretii ale bolnavilor sau
purtatorilor, sange, alte fluide biologice.
- simplu sau complex
- obiecte sanitare, de mobilier, diverse manere, intrerupatoare, efecte personale, etc.
- in mediu sanitar, in mod special: lenjeria, vesela, instrumentalul medical, medicamente,
etc.

Principalele boli transmise prin obiecte: hepatite virale, parentale, scabie, pediculoza,
viroze.
Transmiterea prin maini maini murdare: mod extrem de eficient si frecvent, mai ales
pentru bolile cu transmitere digestiva dar si respiratorie.
- simplu sau complex, autocontaminare sau de tip stafeta, prin intermediul apei,
alimentelor, obiectelor
- cale importanta in mediu spitalicesc prin ingrijirea bolnavilor, manipularea aobiectelor
sau produselor biologice
Principalele boli transmise prin maini murdare: dizenterie, febra tifoida, hepatite virale
enterale, poliomelita, infectii cu poarta de intrare respiratorie.
Transmiterea prin vectori (insecte):
- cale importanta de raspandire a bolilor infectioase
- vectorii sunt membri ai increngaturii – arthropoda

Vectorii pasivi: vehiculeaza germenii in mod mecanic, fara sa le fie gazde sau loc de
multiplicare: mustele, gandacii de bucatarie (blatide), furnicile.
 - contaminarea vectorilor se face prin contact extern direct cu produse biologice, in timpul
hranirii, sugerii.
- pot transmite: dizenterie, salmoneloze, holera, stafilococii, oua de geohelminti.

Vectorii activi hematofagi: sunt gazde intermediare, in care germenii isi desfasoara ciclul
de dezvoltare: paduchii, puricii, tantarii, flebotomi, capusele.
- germenii patrund in gazda in timpul pranzului hematofag deoarece exista obligatoriu un
timp de regurgitare al continutului digestiv imediat dupa intepare
- germenii sunt introdusi astfel odata cu continutul tubului digestiv si determina in noua
gazda infectia.

Principalele boli transmise prin vectorii hematofagi: rickettsioza, malaria, encefalitele

virale (West-Nile, de taiga).

2.3 Factori favorizanți ai procesului epidemiologic

Factorii determinanti ai PE sunt influentati activatori sau limitativi de o serie de factori
favorizanti (secundari). Ei provin din componenta naturala sau sociala a ecosistemului uman.
Factorii naturali: cosmici, meteorologici, climatici, geografici.
Meteorologici : - umiditate, regimul precipitatiilor, temperatura.
Cosmici : - gradul ionizarii atmosferice, regimul vanturilor, radiatiile ultraviolete Geografici
: - latitudine, altitudine, relief.
Se vorbeste de o patologie geografica – preponderenta unor boli in anumite zone geografice.
Interventia unor factori F-D determina sezonalitatea unor boli: bolile aerogene in sezonul rece,
bolile diareice (BDA) in sezonul cald, trichineloza in sezonul de taiere a porcilor, etc.
Factorii socio-economici: conditiile de viata si munca.
o Locuinta: - supraaglomeratie, umeda, intunecoasa, igrasie, invadata de rozatoare,
paraziti, prost ventilata, meniu poluat.
o Alimentatia: -insuficienta, necorespunzatoare din punc de vedere a echilibrului caloric si
nutrientilor, conditii neigienice de preparare, pastrare si consum s hranei, etc.
o Apa potabila: -insuficienta, necorespunzatoare din punct de vedere al potabilitatii.
o Brasaj populational: -navetism, turism intern si international, migratie pentru munca; boli
de import-export.
o Caile de comunicatie: -mijloace de transport: terestru, aerian, naval, mijloace de
agrement.
o Profesia si calificarea: -boli profesionale: sectorul zootehnic, medical.
o Gradul de cultura si civilizatie: -generala, pentru sanatate.
 2.4 Receptivitate, imunitate,rezistență,
Masa (populatia) receptiva
Starea de receptivitate reprezinta capacitatea organismului de a face infectia sau boala
pentru ca nu poate invinge agresiunea microorganismelor.
Este a treia veriga determinanta sau obligatorie a P.E.
Imunitatea sau rezistenta organismului este proprietatea organismului de a nu face
infectia sau boala.
Este starea inversa receptivitatii si poate fi de doua feluri:
- rezistenta specifica este dependenta de prezenta anticorpilor (Ac) – umorala si de prezenta
unor celule cu capacitate protectiva antiinfectioasa (celulara)
- rezistenta nespecifica (generala) este data de: integritatea barierilor cutanate si mucoase,
hematopoeza, metabolizare, inflamatie, fagocitoza, sisteme secretorii, aciditatea gastrica, etc.
Rezistenta (imunitatea) este: naturala si artificiala.
Imunitatea naturala – se realizeaza fara interventia omului si este datorata trecerii prin
boala, deci este o imunitate activa. Este specifica de specie si se transmite transplancentar –
imunitate pasiva.
Imunitatea artificiala – se realizeaza prin vointa omului prin scheme preventionale. Este de
tip artificial – activa prin administrarea de vaccin si artificial – pasiva prin administrare de
Imunoglobuline (lg) sau seruri imune.
Fondul imunitar al unei populatii reprezinta proportia persoanelor posesoare a unui anumit
tip de anticorpi, aparuti dupa trecerea prin boala respectiva sau dupa vaccinare.
Receptivitatea la infectie este influentata de numerosi factori personali:
- varsta, sex, rasa sau grup etnic, status hormonal, alimentatie, stare de nutritie, stress,
experienta imunologica, comportament la risc, profesie, etc.
Stabilirea starii de receptivitate se face prin analiza morbiditatii si mortalitatii, anchete
epidemiologice si seroepidemiologice.

2.5 Formele de manifestare ale procesului epidemiologic: manifestări sporadice,

endemice, epidemice și pandemice.
Manifestarea PE este determinata de particularitatile factorilor determinanti, momentul si
ponderea interventiei factorilor secundari si determina anumite forme de manifestare.
Formele de manifestare depind de: numarul, dispersia temporala si spatiala a unor imbolnaviri
intr-un grup populational.
 Forma de manifestare ale PE sunt:
1. Sporadica
2. Endemica
3. Epidemica
4. Pandemica
La care se adauga caracteristici ca: sezonalitatea, periodicitatea.
1. Manifestarea sporadica: cazuri de boala dispersate in timp si spatiu, fara legatura
aparenta intre ele; morbiditatea redusa; situatia epidemiologica favorabila; cazul bolilor supuse
vaccinarii; conditii socio-economice bune. Ex. Tetanos, rabie, antrax.
2. Manifestarea endemica: imbolnaviri in numar redus, dar constant in timp si spatiu; fara
legatura evidenta intre ele; exista tendinta de concentrare spatiala si temporala; morbiditate redusa;
situatia este intretinuta de factori biologici si sociali; este o situatie de risc deoarece poate duce la
aparitia unei epidemii. Ex. Scarlatina, dizenteria, tusea convulsiva.
3. Manifestarea epidemica: imbolnaviri acumulate intr-un spatiu anumit si timp scurt si
care depasesc estimarile (expectantele); morbiditatea crescuta intr-un interval de saptamani-luni;
exista populatie receptiva, cu risc, surse multiple, cai de transmitere contaminate; exista legatura
cauzala intre cazuri.
Potentialul epidemic al unei boli este dependent de:
- constantele biologice: contagiozitate, mod de transmitere
- aspectele sociale: structura anului scolar, densitatea populatiei, dimensiunea familiei.
Caracteristicile epidemiilor:
- explozive in toxiinfectiile alimentare (TIA), hidrice;
- lente: in “pata de ulei”: boli sexuale
- durata de evolutie: lunga, scurta, medie.
- modul de stingere; brusc, lent, cu coada.
- perioade interepidemice: sezoane, ani, zeci de ani.

Dupa originea si modul de transmitere epidemiile pot fi:

- hidrice: explozive in numar mare, aparute brusc; se limiteaza la populatia care a consumat
apa contaminata din aceeasi sursa; se suprapune pe aria de distributie a apei din surse; cazurile scad
brusc in momentul suspendarii sursei.
- alimentare: asemanatoare celor hidrice dar de dimensiuni mai reduse; se identifica
alimentul contaminat.
- de contact: prin mod particular de viata; cazurile se extind in comunitate de la o persoana la
alta, in pata de ulei; ex. bolile venerice, HIV.
- prin vectori: infestatie rozatoare – ciuma, leptospiroza; tantari – malarie, encefalite.
 4. Manifestarea pandemica: cumulare de epidemii cu caracter extensiv care intereseaza arii
geografice intinse (tari, continent, planeta).
De a lungul timpului au avut manifestari pandemice: holera, variola, gripa, pesta (ciuma),
tifosul exantematic, febra recurenta; in prezent – HIV \SIDA, hepatitele virale parentale B, C.
In cazul manifestarii pandemice intervin numerori factori ca: gradul de receptivitate a
populatiei, natura si proprietatile agentului patogen, numarul si mobilitatea surselor de infectie,
factorii socio-economici, cultura religioasa.
Formele de manifestare de tip endemic, epidemic, pandemic traduc programe de
supraveghere epidemiologice deficitare ale sistemelor de sanatate si ale colaborarii internationale.

MASURI GENERALE DE PREVENIRE SI COMBATERE A

BOLILOR TRANSMISIBILE
Masuri combative (lupta in focar)
1. Depistarea bolnavilor cu forme tipice, atipice, abortive, fruste, inaparente si a purtatorilor
de germeni.
2. Izolarea bolnavilor si suspectilor in spitalul de boli infectioase sau la domiciliu.
3. Transportul la spital se face cu auto sanitara care ulterior se supune dezinfectiei.
4. Declararea cazurilor
5. Inregistrarea si raportarea individuala si numerica a cazurilor, conform legislatiei in
vigoare.
6. Depistarea si supravegherea contactilor pe toata perioada de incubatie a bolii (calculat
din momentul ultimului cu sursa de infectie, daca nu exista alte indicatii).
7. Masuri de sterilizare apurtatorilor de germeni si de reducere a riscului de diseminare a
infectiei pe perioada portajului.
8. Masuri de dezinfectie, dezinsectie si deratizare (DDD) in focar.
9. Cresterea rezistentei populatie receptive prin:
a. Masuri nespecifice: igienico-sanitare, nutritie corespunzatoare, calirea organismului.
b. Masuri de profilaxie specifica: administrare de imunuglobuline standard sau hiperimune,
chimioprofilaxie, imunizare artificiala specifica.
10. Educatie pentru sanatate.

MASURI DE PREVENIRE
Reperzinta totalitatea masurilor interprinse: intr-o comunitate in absenta cazurilor de boala,
cu scopul evitarii aparitiei si raspandirii acesteia.
Se aplica doua categorii mari de masuri de prevenire, concomitent, coordonat si sistematic.
1. Masuri generale igienico-sanitare:
 - se bazeaza pe aplicarea si aplicarea normelor de igiena comunala, alimentara, scolara,
profesionala, individuala.
- urmaresc realizarea unui climat defavorabil circulatiei agentilor patogeni si aparitia
bolilor infectioase.
2. Masuri speciale antiepidemice: vizeaza controlul tuturor factorilor determinanti si
favorizanti ai PE in contextul patologiei infectioase si a conditiilor specifice dintr-un teritoriu.

Masuri speciale antiepidemice sunt:

a. Triajul epidemiologic – practicat in colectivitatile de copii si tineri.
b. Controlul medical la angajare si controlul periodic al personalului din sectoarele speciale
de activitate – alimentatie publica, aprovizionare cu apa, colectivitati de copii.
c. Supraveghere activa a purtatorilor de germeni.
d. Masuri preventive, continue, sistematice de dezinfectie, dezinsectie, deratizare.
e. Depistarea activa si lichidarea prompta a focarelor de parazitism.
f. Organizarea si aplicarea progamelor de imunoprofilaxie.

PROCESUL EPIDEMIOLOGIC IN BOLILE INFECTIOASE

Dupa mecanismul principal de transmitere:
 cale aerogena
 cale digestiva
 cale parenterala (tegumente si mucoase)
 cale sexuala
 cale parenterala sau verticala
Bolile infectioase (BI) sunt boli cauzate de agenti patogeni de tipul microorganismelor
(bacterii,virusuri,micoplasme,rickettssi,fungi, protozoare etc) si care in mare parte sunt contagioase
fiind transmisibile de la om la om sau de la animale la om.
Bolile infectioase sunt parte inseparabila a vietii omului in comunitate (inclusiv transmitere
intrauterina)
Bolile infectioase reprezinta in majoritate boli de etiologie cunoscuta
60-80% din bolile interne si pedriatice sunt de cauza infectioasa
60% din consultatiile ambulatorii o reprezinta virozele respiratorii la toate varstele
Majoritatea BI sunt urgente si necesita tratament prompt pentru salvarea vietii bolnavului
si apararea sanatatii comunitatii
Mortalitatea si letalitatea sunt uneori foarte ridicate:30-40% in septicemie, meningite,
tetanos;60-90% in febrele hemoragice;100% in rabie
Unele BI sunt incurabile-HIV.
 Altele dau sechele si complicatii grave si frecvente: poliomielita, meningo- encefalite,
hepatitele B,C,D
Pentru multe alte BI preventia si combaterea lor constitue strategie de stat si se supune unor
reglementari de legi nationale si internationale: malarie,holera,programe de vaccinare pentru
poliomielita,hepatite, carantinare etc

PROCESUL EPIDEMIOLOGIC IN INFECTIILE ACUTE RESPIRATORII

(AEROGENE)
Infectiile Respiratorii Acute (IRA) sunt un grup de afectiuni de etiologie infectioasa care se
transmite in principal pe cale aeriana si afecteaza preponderent unul sau mai multe segmente ale
aparatului respirator.
Este posibila si transmiterea pe alte cai decat cea aeriana si localizari la alte nivele decat cele
ale aparatului respirator:tegumente,mucoase, aparat digestiv.
Infectiile respiratorii acute (IRA) au ca etiologie:virusuri,ricketssi,chlamidii,
bacterii,fungi,protozoare
Peste 25% din totalul patologiei infectioase o reprezinta IRA si chiar 50-70% in zonele
temperate
In medie IRA determina 2.2 milioane de decese la sugari
Din totalul IRA 80% sunt de origine virala (peste 200 de tipuri de virusuri); urmeaza
chlamidiile,mycoplasmele.
Virusurile respiratorii cele mai frecvente care se transmit prin inhalare si se localizeaza la
tractul respirator sunt: fam. Adenoviridae, fam.
Orthomixoviridae, fam. Paramixoviridae, fam.Coronaviridae, fam. Picornaviridae
IRA virale preced infectiile bacteriene (suprainfectie)
IRA sunt foarte contagioase,dau imunitate de serotip (gripa, adenovirozele)
Exista si virusuri care au tropism pentru tubul digestiv (enterovirusuri) si care afecteaza si
caile respiratorii
IRA se manifesta de regula in epidemii care realizeaza excesul de morbiditate in mortalitatea
generala

Principalele boli cu transmitere aerogena: gripa, viroza, tuberculoza, difterie, rujeola,

rubeola, varicela, tuse convulsiva, infectii urliene (parotida epidemica), infectiile streptococice si
scarlatina, pneumonii, meningita meningococica.
Este posibila si transmiterea pe alte cai decat cea aeriana si localizari la alte nivele decat cele
ale aparatului respirator:tegumente,mucoase,aparay digestiv.
 Sursa de infectie
- este de regula omul care de altfel este si rezervorul de infectie
- exista si surse si rezervoare extraumane
Localizarea epidemiologica specifica este la nivelul:
- alveolelor pulmonare
- mucoasei tractului respirator: nazala, bucala, faringiana, laringiana, traheala, bronsica

Eliminarea agentilor patogeni

- secretii ale cailor respiratorii si sputa
- posibil prin saliva si sange (in cazul diseminarilor sistemice)

Transmitere:
 aeriana,simpla sau complexa;in functie de rezistenta microorganismului respectiv
in mediu
 contagiozitatea naturala a IRA este mare si foarte mare
 abordarea de catre agentul patogen a organismului receptiv si:
- poarta de intrare a microorganismului receptiv si contaminat
- prin mucoasa conjunctivala (pt. Adenovirusuri v.rujeolic)
- prin ingestia de alimente contaminate cu secretii contaminate (stafilococi,BK,
streptococi)
- de regula poarta de intrare coincide cu sediul localizarii; epidemiologice, ceea ce explica
usurinta cu care se realizeaza diseminarea sanguina (bacteriemie, viremie, toxemie)

Receptivitatea
-naturala, generala- rujeola, varicela etc
-redusa: meningita meningococica
Rezistenta:
-specifica, dobandita, postinfectioasa (prin trecerea prin boala infectioasa) de regula de
lunga durata, protectoare (rujeola, rubeola, oreion sau parotidita epidemica, scarlatina).
Colonizarea tubului digestiv al nou-nascutului incepe in primele 48 de ore de la nastere si
dupa 5 zile se considera ca ar poseda enteroflora stabila compatibila cu cea a adultului.
Flora digestiva comensala astfel constituita are un rol fiziologic si de aparare foarte
important.
BDA pot fi produse de peste 2.500 de germeni de taxonomie foarte variata.
1. Bacterii:
-Eterobacteriacee: Sghigella spp.,Salmonela spp., E.Coli spp., Yersinia
enterocolitica, Vibrionaceae, Campylobacter spp.
 Alte bacterii producatoare de toxiinfectii alimentare (TIA)

2. Virusuri:
-Rotavirusuri
-Virusuri enterice: fam. Adenoviridae, fam. Picornaviridae, fam. Reoviridae, fam.
Astroviridae, fam. Caliciviridae.
3. Paraziti: bio si geohelminti

4.Fungi
Microorganismele producatoare de BDA sunt in marea majoritate germeni oportunisti si
numai unele sunt germeni cert patogeni.
Boli cu importanta epidemiologica in transmiterea digestiva: febra tifoida si febrele
paratifoide, toxiinfectiile alimentare si ale diareei infectioase, dizenteria bacilara, holera,
hepatitele acute virale A si E, poliomielita si alte enteroviroze.

SURSA DE AGENT PATOGEN sau IZVORUL DE INFECTIE

- Predominant umana deci infectiile sunt antroponoze
- o categorie la fel de importanta desi in proportie mai mica este de natura extraumana -
zooantroponoze, izvorul primar de infectie fiind alte homeoterme si unele poikiloterme
(salmoneloze minore).

Localizarea caracteristica dpdv epidemiologic a agentilor cauzali este cea intestinala iar
eliminarea se face preponderent prin fecale, mai rar prin urina, secretii faringiene, puroi, sange.
TRANSMITEREA:
Indirecta, complexa prin mecanism fecal-oral, cu participarea unor stafete
(apa,alimente,mana murdara,vectori);intervine statusul economic social si de educatie al
colectivitatii respective.
Poarta de intrare: orala.
Doza infectata: variabila si depinde de sensibilitatea germenului respectiv la aciditatea
determinata de acidul clorhidric din sucul gastric.
- are o mare specficitate de tulpina: adenovirusuri, virusuri gripale, streptococi
-asa se explica de ce copilul face de regula 6-8 episoade de IRA pe sezon, iar adultul tanar 3-
5 episoade ajungandu-se tarziu la epuizarea receptivitatii colective la varsta adultului matur.
Influenta factorilor secundari de mediu:
-sezonalitatea este prezenta pentru zonele reci si temperate
-factorii economico-sociali (saracia,frigul din locuinta,la locul de munca) si mecanismul de
transmitere a IRA.
 Formele de manifestare a procesului epidemiologic:
-endemicitate accentuata: adenoviroze,infectii cu Haemophilus Infuenzae (HI), gripa,
rubeola, scarlatina, tusea convulsiva.
-valuri endemo-epidemice periodice la intervale de timp variabile: gripa la 20-40 de ani,
meningita meningococica la 10-12 ani, rubeola la 3-5 ani.
Prevenirea:
-imunizari active la populatia pediatrica
- campanii de vaccinare succesive la acelasi sau diferite contigente
- tusea convulsiva, TBC, rujeola, rubeola, difteria, gripa, oreion, pneumonia pneumococica
-educatie pentru sanatate
-administrare de imunoglobuline standard
Combaterea:
-greu de realizat
-izolarea bolnavilor doar cu forme grave
-contagiozitatea mare in perioada de incubatie

PROCESUL EPIDEMIOLOGIC IN INFECTIILE ACUTE DIGESTIVE

 Bolile digestive acute reprezinta a doua cauza de morbiditate specifica dupa infectiile
respiratorii acute.
 Majoritatea imbolnavirilor o reprezinta bolile diareice acute (BDA)
 Mai mult de 1/2 din BDA apar la sugari.
 La copii 1-5 ani se produc anual 3-5 episoade de BDA.
 Pe glob se produc anual in medie 500 milioane de cazuri de BDA, din care mor 5
milioane de copii sub 5 ani.
 35% din mortalitatea generala infantila este determinata de BDA, mai ales in tarile
subdezvoltate si 90% din mortalitatea varstei de 1-5 ani.
Etiopatogeneza infectiilor intestinale acute este deosebit de variata si trebuie abordata in
contextul enteroflorei normale.

PROCESUL EPIDEMIOLOGIC
IN BOLILE CU TRANSMITERE PREPONDERENT PARENTERALA

Boli infectioase cu poarta dominanta de intrare-tegumentul si mucoasele:

Infectiile stafilococice, septicemiile, erizipelul, antraxul sau carbunele, tetanosul, gangrena
gazoasa, rabia (turbarea), tifosul exantematic, febra Q, febra recurenta, malaria, bruceloza,
leptospiroza; scabia (raie); meningo-encefalite cu arbovirusuri transmise prin intepatura de
artropode (tantar, capuse).
Hepatitele parenterale de tip B, C, D, F, G; HIV/SIDA;infectiile nosocomiale
Etiopatogeneza infectiilor:diversa de la monoetiologie la polietiologie (infectiile
nosocomiale).
Cele mai multe afectiuni sunt zooantroponoze: infectiile stafilococice, infectii
streptococice, antraxul, febra Q, febra recurenta, malaria, bruceloza, leptospiroza.
Hepatitele parenterale si infectiile nosocomiale (I.N) sunt boli ale omului cu importanta
epidemiologica speciala si care sunt transmise prin mecanism parenteral in unitatile sanitare.
HIV/SIDA desi are mecanism principal transmiterea sexuala, importanta in practica medicala
este datorata posibilei transmiterii parenterale.
I. SURSA DE AGENT PATOGEN (IZVORUL DE INFECTE)
o este de regula animalul bolnav cu forme tipice sau atipice de boala sau purtator aparent
sanatos care de altfel este si rezervorul de infectie
o surse si rezervoare umane fie ca sursa primara fie ca cel mai adesea germenii ajung
accidental la om.
Localizarea epidemiologica:
 germenii de regula sunt localizati in tubul digestiv al animalelor, de regula la
ierbivorele domestice sau silvatice, unde nu au semnificatie patologica dar au
importanta epidemiologica; dejectele acestora contamineaza secundar apa,solul si
prin mecanism complex,de tip stafeta ajung la oranismele receptive;
 microorganismele pot fi localizate si in alte situsuri ca: mucoasa tractului respirator,
renal, genital, pe tegumente etc.
Eliminarea agentilor patogeni:
 dejecte,secretii ale cailor digestive (inclusiv saliva),urina, deseuri cutaneo-mucoase
 sange (in cazul diseminarilor sistemice) si derivate (exceptie albumina)
 secretii genitale

II. TRANSMITEREA DIRECTA:

- muscatura (rabie)
- intepatura (encefalita,malarie)
- contact fizic (scabie)

Contagiozitatea si difuzibilitatea: scazute pentru cele microbiene si parazitare (mecanism-oral) dar

crescut pentru cele virale (si aerian).
RECEPTIVITATEA
-Este influentata de acidorezistenta agentului patogen etiologic.
 -Imunitatea postinfectioasa:
-Este puternica, ferma, de durata in anumite boli monoetiologice (febra tifoida, hepatita A)
-Este incompleta epidemiologic, specifica de tip, cu instalare treptata pentru bolile
plurietiologice
-Depinde si de antecedentele patologice si vaccinale ale populatiei din teritoril respectiv.
-Rezistenta nespecifica este foarte importanta in infectiile cu oporunisti
FACTORI NATURALI
-Excesivi: seceta,ploi torentiale,inundatii,cutremure,intervin in cazul unor standarde
economico-socio-culturale scazute.

MANIFESTARILE PROCESULUI EPIDEMIOLOGIC

-Depind de progresele controlului epidemiologic,scheme vaccinale
-Boli cu eradicare zonala: holera, ankylostpmiaza
-Boli cu endemo-sporidicitate: poliomioelita, febrele tifo-paratifoidice
-Boli endemo-epidemice: dizenteria, HVA.
-Boli holo-endemice:dizenteria,salmoneloze.

PREVENIREA SI CONTROLUL INFECTIILOR INTESTINALE ACUTE

MASURI.
• Supravegherea mediului:
1.Aprovizionarea populatiei cu apa potabila
b.Asigurarea apei de irigare si de imbaiere c.Inlaturarea
apelor reziduale urbane si alte reziduuri d.Alte masuri
de salubritate
e.Supravegherea sectorului alimentar
2.Supravegherea clinico-epidemiologica a imbolnavirilor:
a.Supravegherea apidemiologica a teritoriului
b.Investigarea cu laboratorul a cazurilor
c.Organizarea depistarii imbolnavirilor
d.Supravegherea persoanelor care vin din zone cu clima calda si a turistilor
e.Precizarea masurilor optime pentru bolnavi,convalescenti, purtatori si contacti.
3.Masuri organizatorice:
a. Atributii si responsabilitati la toate esaloanele retelei de asistenta medico- sanitara,curativa
si profilactica
Boli pandemice: hepatitele B, C, HIV/SIDA.
 1.Modul de transmitere indirect prin manopere medicale
Manopere medicale care prin defecte de tehnica sau sterilizare pot fi implicate in
transmiterea parenterala:
-Transfuzie: sange integral, factori antitrombotici, masa eritrocitara, trombocitara, plasma,
fibrinogen, crioconcentrate, ser convalescent
-Determinari grup sanguin
-Recoltari de sange prin punctii venoase
-Punctii digitale pentru hemoleucograma
-Punctii diverse
-Idr
-Vaccinari (s.c.,i.m.) parenterale
-Interventii chirurgicale
-Chiuretaje
-Injectii (idr,s.c.,i.m.,i.v.)
-Implanturi
-Tratamente stomatologice
-Hemodializa
-Cateterisme cardiace si altele
-Electromiografii
-Acupunctura
-Endoscopii:gastroscopie,traheoscopie,rectoscopie, colposcopie
-Biopsii
-Vaccinari cu dermojetul
-Injectari,intepaturi,taieturi accidentale.

Modul de transmitere direct prin manopere medicale

Manopere medicale care pot fi implicate:

-autoinjectii repetate cu ac nesteril (a se vedea diabeticii)
-injectii practicate ilicit
-punctia lobului uechii pentru cercei
-tatuaj, bodypiercing
-ventuze cu scarificare,aplicare de lipitori
-lame de barbierit folosite in comun
-periute de dinti folosite in comun
-manichiura,pedichiura
 -escoriatii, plagi care ajung in contact cu sangele unui purtator de virus
-acupunctura practicata de personal nemedical
-injectarea de droguri i.v. cu partajarea acelor.
Procesul epidemiologic in bolile infectioase cu mecanism de transmitere sexuala si
perinatala se va studia la modulul de profil dermato-venerologie, obstretica-ginecologie si
pediatrie.
-transplacentar (bruceloza)
-lapte matern uman, animal (bruceloza, febra Q)
-transfuzie (HIV, sifilis, hepatita B, C, D, malarie)
Mod indirect:
-manopere medicale (iatrogen):infectiile nosocomiale
-manopere nemedicale
Agentii patogeni vehiculati:
-virusuri, bacterii, chlamydii, fungi, paraziti etc
-virusurile hepatitice B,C,D,F,G;virusul HIV
-stafilococi, streptococi,virusuri herpetice etc
Poarta de intrare: preponderent prin leziuni ale pielii si mucoaselor (solutii de continuitate)
preexistente dar si prin penetrarea accidentala sau profesionala a barierei anatomice a pielii si
mucoaselor chiar daca este integra.
Receptivitatea
-este generala:boli manifestate clinic sau inaparent,cu evolutie lenta subacuta
-infectii persistente indefinit,cronice (infectiile hepatice,HIV/SIDA)
-diferita dupa gradul de acoperire vaccinala a populatiei respective:tetanos,antrax,hepatita
B,rabie.
Imunitatea
Activa postinfectioasa:
-Poate fi puternica, ferma,de durata in putine cazuri (antrax)
-incompleta epidemiologic specifica de tip cu instalare treptata pentru cele mai multe:
stafilococi, streptococi,s epticemii, meningococemii
-pentru infectiile hepatitice B, C, D: inconstanta si incompleta
Activa prin vaccinare:
-protectiva de scurta durata, necesita rapeluri: pentru tetanos, leptospiroza, antrax, hepatita B,
rabie.
Rezistenta nespecifica este foarte importanta in acest tip de infectii, prin integritatea
barierei cutaneo-mucoasa.
 Factorii secundari
-naturali: profesia (zooveterinari, profesia medicala), turismul, apropierea de mediul silvatic.
Manifestarile procesului epidemiologic
-depind de progresele controlului epidemiologic,scheme vaccinale
-boli cu eradicare zonala: malaria
-boli cu endemo-sporidicitate: antrax, bruceloza, gangrena gazoasa, tifosul exantematic,
erizipelul, infectiile nosocomiale
-boli endemoepidemice: hepatitele B, C, malaria.

Supravegherea epidemiologică
Definiție, obiective, categorii, atribute, evaluarea rezultatelor și a sistemului de supraveghere.
Bolile infecţioase cu impact în sănătatea publică fac obiectul unor programe de supraveghere
naţionale, regionale și internaţionale. Activităţile specifice acestor programe se realizează prin reţele
care funcţionează la nivel naţional și sunt interconectate regional și internaţional. Sistemele de
supraveghere tradiţionale colectează, procesează și transferă date ale unor indicatori specifici și
nespecifici medicali cum ar fi morbiditatea, mortalitatea și detecţia, izolarea și caracterizarea
agenţilor infecţioși.
Experienţa acumulată până în prezent arată că sistemele tradiţionale au o întârziere în
detecţia fenomenelor epidemiologice majore cum ar fi epidemiile și pandemiile și, în acest context,
controlul acestora poate avea limite în aplicarea unor măsuri pentru izolarea bolnavilor, reducerea
răspândirii infecţiilor, tratamentul prompt și eficace al îmbolnăvirilor severe. Mai mult decât atât,
apariţia în orice zonă a globului, mai ales în comunităţile mici fără acces optim la asistenţă medicală
și facilităţi de diagnostic de laborator, dar și cu mijloace de comunicare specializate precare, a unor
focare determinate de agenţi infecţioși emergenţi sau re - emergenţi cu potenţial epidemic și
pandemic reprezintă o ameninţare la sănătatea populaţiilor.
Globalizarea, care implică intensificarea circulaţiei de persoane (inclusiv bolnave sau în
incubaţie de boli infecţioase), animale vii sau produse de origine animală în și din orice parte a
planetei, amplifică pericolul extinderii bolilor infecţioase transmisibile.
În ultima vreme se conturează modificări de substanţă în supravegherea și controlul bolilor
infecţioase cu impact în sănătatea publică, care vizează evaluarea riscurilor de apariţie a unor agenţi
infectioși cu potenţial epidemic și pandemic prin identificarea și analiza unor factori favorizanţi care
ţin de agentul infecţios (virulenţă, variabilitate, transmisibilitate etc.), organismul gazdă (imunitate,
factori fiziologici, status vaccinal, boli cronice asociate, status nutriţional, condiţii de locuit etc.),
factori demografici (natalitate, mortalitate, aglomerări populaţionale), factori climatici și
populaţiile de insecte vectoare & rozătoare & animale sălbatice (inclusiv păsări) și, nu în ultimul
rând, populaţiile de animale domestice (inclusiv păsări). Dar aceste îmbunătăţiri nu evidenţiază
debutul real al unor focare de infecţie pentru că primele cazuri, în majoritate ușoare, nu apelează la
asistenţă medicală, preferând o automedicaţie sau metode de tratament empirice așa-zis tradiţionale
Un alt aspect, extrem de periculos, din păcate existent încă în unele zone ale lumii, este
reprezentat de cenzura informaţiilor legate de îmbolnăviri, care face ca un focar localizat să nu fie
depistat și controlat în timp util și, în consecinţă, pericolul răspândirii acestuia la nivel regional și
internaţional să fie extrem de ridicat. Prognozarea debutului unui eveniment epidemiologic cu
impact în sănătatea publică devine din ce în ce mai importantă pentru a se lua din timp măsuri pentru
limitarea efectelor medicale, demografice și economice. În acest context au apărut metode noi de
supraveghere care apelează la tehnologiile de vârf ale comunicării și analize matematice de tendinţe
care pot prezice cu cca 7-10 zile înainte debutul unui eveniment de tip epidemic. Aceste noi metode
noi de supraveghere sunt:
• Supravegherea pe internet
• Supravegherea sindromică
• Supravegherea digitală
• Supravegherea prin satelit
Trebuie menţionat ca dintre cele 4 metode noi, în România a fost pusă la punct și este
operaţională supravegherea pe internet.
IAAM constituie o problema de sanitate publica de actualitate pentru Romania, ceea ce
determina cheltuieli suplimentare pentru sanatate: cresterea duratei de spitalizare, tratamente
medicamentoase complexe si pe perioade mai lungi, etc.
Supravegherea epidemiologica a IAAM este o activitate sistematica si continua de colectare,
analiza, prelucrare si interpretare a datelor necesare pentru cunoasterea frecventei IAAM si
identificarea factorilor de risc.
Definitia IAAM se bazeaza pe date clinice, epidemiologice, de laborator precum si pe alte
tipuri de teste diagnostice. Astfel, IAAM este definite ca infectia contactata in unitati sanitare, si se
refera la orice boala infectioasa ce poate fi recunoscuta clinic si sau microbiologic pentru care exist
adovada epidemiologica a contractarii in timpul spitalizarii/ actului medical sau manvrelor medicale
care afecteaza fie bolnavul- datorita ingrijirilor medicale primare, fie personalul sanitar prin
activitatea sa si este legata prin perioda de incubatie de perioada asistarii medicale in unitatea
respectiva, indiferent daca simptomele bolii apar sau nu pe perioada spitalizarii.
Fiecare caz de IAAM trebuie dovedit ca se datoreaza spitalizarii sau ingrijirii medico- sanitare,
ambulatorii in unitatile sanitare si ca nu era in incubatie sau in faza de debut/ evolutie clinica in momentul
internarii/actului medical/ manevrei medicale.
Se considera a fi focar de IAAM trei sau mai multe cazuri de IAAM cauzate de acelasi tip de
microorganism aparute in aceeasi sectie intr-o perioada de timp egala cu incubatia maxima
specifica.
 Scopul programului de supraveghere a IAAM:
- Reducerea riscului infectios al mediului spitalicesc;
- Protectia pacientilor si a vizitatorilor precum si a intregului personal;
- Formarea si instruirea personalului pentru prevenirea IAAM;
- Constientizarea, de catre intreg personalul medico-sanira a importantei aplicarii
programului de prevenire a IAAM.
Principalele obiective ale supravegherii IAAM:
- Cresterea capacitatii de identificare a pacientilor infectati/ colonizati cu
germeni ce reprezinta un risc epidemiolgic major;
- Eficientizarea activitatilor de prevenire si control IAAM si extinderea sferei
de acoperire a acestora;
- Imnunatatirea raportarii prin modificarea perceptiei punitive a
diagnosticarii acestora;
- Imbunatatirea modalitatii de utilizare a antibioticelor in spital;
- Crestrea nivelului de cunoastere a personalului medical privind IAAM si
rezistenta bacteriana, modificarea perceptiei punitive a diagnosticarii di declararii
acesteia;
- Cunoasterea incidentei IAAM pe baza definitiilor de caz;
- Identificarea factorilor de risc;
- Promovarea actiunilor/ prpgramelorde prevenire si control;
- Evaluarea activitatilor/ programelor de prevenire si control.

2.1 Metode și mijloace de realizare a supravegherii, profilaxiei și dispensarizării bolilor.

Prognozarea debutului unui eveniment epidemiologic cu impact în sănătatea publică devine
din ce în ce mai importantă pentru a se lua din timp mă suri pentru limitarea efectelor medicale,
demografice și economice. În acest context au apărut metode noi de supraveghere care apelează la
tehnologiile de vârf ale comunicării și analize matematice de tendinţe care pot prezice cu cca 7-10
zile înainte debutul unui eveniment de tip epidemic. Aceste noi metode de supraveghere sunt:
• Supravegherea pe internet
• Supravegherea sindromică
• Supravegherea digitală
• Supravegherea prin satelit
Trebuie menţionat ca dintre cele 4 metode noi, în România a fost pusă la punct și este
operaţională supravegherea pe internet. (www.flutrends.ro)
1. SUPRAVEGHEREA GRIPEI VIA INTERNET (GOOGLE – ROMANIA FLU
 TREND). TENDINŢELE GRIPEI ÎN ROMÂNIA. Google Flu trends este un instrument care
furnizează estimări aproape în timp real ale incidenţei gripei în mai multe regiuni ale globului.
Google Flu Trends utilizează tendinţele observate în interogările de căutare pe durata mai
multor sezoane, coroborate cu datele oficiale furnizate de instituţiile naţionale implicate în
supravegherea și controlul gripei. Graficele Google Flu Trends sunt bazate pe date anonime și
cumulate provenind de la milioane de căutări Google efectuate în timp, iar rezultatele afișate sunt
generate de un sistem automatizat. În România, Google Flu Trends utilizează tendinţele observate în
interogările de căutare timp de mai multe sezoane, coroborate cu datele oficiale furnizate de
Institutul Naţional de Cercetare-Dez voltare pentru Microbiologie-Imunologie Cantacuzino
(INCDMI – Cantacuzino) și Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Utilitatea sistemului
Google Flu Trends și-a dovedit deja eficienţa în monitorizarea epidemiilor și pandemiilor de gripă în
aproape 30 de ţări. Sistemul pune la dispoziţia medicilor și a publicului larg un instrument gratuit ce
poate contribui la menţinerea sănătăţii pe perioada sezoanelor de gripă, prin detectarea timpurie a
unei epidemii.
2. SUPRAVEGHEREA SINDROMICĂ Semnificaţia monitorizării unor indicatori nespe
cifici și specifici ai unui eveniment:
• semnal de detecţie timpurie a unor evenimente epidemiologice.
• indicator al magnitudinii evenimentului
• direcţionează măsurile de sănătate publică pentru limitarea impactului
Definiţie. Supravegherea sindromică denumește și urmărește indicatorii specifici și nespecifici ai
activităţii agenţilor respiratori ca sindroame respiratorii a căror importanţă în sănătatea publică a fost validată de
foarte multe studii.
Importanţa supravegherii sindromice Se poate estima prin supravegherea sindromică debutul
unui eveniment epidemiologic emergent sau sezonier cu cca 7-14 zile înaintea înregistrărilor oficiale
ale activităţii agenţilor patogeni la niveluri epidemice.
Tipuri de sindroame respiratorii
Nespecifice: absenteism scolar și preșcolar, consum de medicamente uzuale în infecţiile
respiratorii acute
Specifice: detecţii și izolări de agenţi infecţioși, respiratorii. Valoarea de predicţie a unor
sindroame respiratorii
• tendinţa de creștere a distribuţiei de medicamente uzuale în infecţiile respiratorii eliberate
prin farmacii semnalează apariţia unui eveniment epidemiologic înainte cu cca 2 săptămâni
• tendinţa de creștere a absenteismului școlar și preșcolar semnalează apariţia unui
eveniment epidemiologic înainte cu cca 2 săptămâni
Tendinţele sindroamelor respiratorii
 • Consumul de medicamente. Înaintea debutului unei activităţi epidemice, circulaţia
agenţilor patogeni este relativ scăzută, ceea ce face ca îmbolnăvirile să fie ușoare și populaţia să
recurgă la o medicaţie simptomatică fără să apeleze la o vizită medicală, apoi pe măsură ce
activitatea agenţilor se intensifică apare o creștere a prestaţiilor medicale (inclusiv prescrierea de
medicamente). În continuare, evo uţia infecţiilor respiratorii poate include și forme de infecţii
complicate care presupun prescrierea de antibiotice (inclusiv compensări de medicamente), creșterea
solicitărilor la serviciile de urgenţă (ambulanţă, camera de gardă) și a internărilor în spitale
(pediatrie, boli infecţioase și pneumologie).
• Absenteism preșcolar și școlar. Are o im portanţă deosebită în supravegherea și con trolul
infecţiilor respiratorii acute, deoarece copiii (în special cei de vârstă școlară și preșcolară) au ratele
de îmbolnăvire cele mai mari la nivelul populaţiei generale și sunt factorii cei mai importanţi de
răspândire a infecţiilor respiratorii acute în comunităţi și în mediul familial.
3. SUPRAVEGHEREA DIGITALĂ Epidemiologia digitală este o nouă metodă de
supraveghere a bolilor infecţioase cu impact în sănătătea publică, care completează metodele
tradiţionale de supraveghere. Are la bază metode informatice în plină dezvoltare la ora actuală de
web data minning și text analysis (mining = extragere și exploatare date, text analisys = extragere și
prelucrare cuvinte și fraze cheie).
Extragerea și prelucrarea datelor de pe internet (data mining) a devenit o metodă intens
utilizată de către instituţiile guvernamentale, de către companiile comerciale în scopul dezvoltării,
înţelegerii dorinţelor pieţei și a identificării de noi oportunităţi, și de către instituţiile implicate în
cercetarea fundamentală.
Scurtă descriere. În cazul apariţiei unui(or) focar(e) epidemice faţă de datele oficiale ale
supravegherii și studiile/rezultatele de laborator, epidemiologia digitală fur nizează în general date
legate de utilizarea internetului, telefonia mobilă și subiecte legate de sănătate de pe reţelele de
socializare, instrumente care sunt în continuă dezvoltare și extindere.
Utilizare. Datele pot fi utilizate în detectarea timpurie a unei epidemii. Această capacitate a
fost ilustrată în China atunci când un angajat al unui spital a postat o imagine cu fișa medicală a unui
pacient infectat cu H7N9 pe SinaWeibo (o reţea de socializare chinezească similară cu Twitter).
Postarea a fost ștearsă cu promptitudine, dar se pare că a accelerat reacţia guvernului în a recunoaște
încă 4 noi cazuri. În mare, deoarece supravegherea digitală nu este limitată de: ierahizări, ca cea a
sistemului tradiţional de sănătate publică; bariere în comunicarea inter naţională și obstacole
geopolitice, a îmbunătăţit considerabil viteza de detectare a unei epidemii în ultimii 4 ani.
Monitorizarea continuă a nivelurilor bolii cu metode de filtrare adecvate prin sisteme
automate (vezi Journal’s H7N9 HealthMap [http:// healthmap.org/H7N9]), sisteme bazate pe analiza
(de exemplu, Global Public Health Intelligence Network of Canada), vigilenţa jurnaliștilor pe
Twitter (de exemplu, Crawford Kilian [@Crof] și Helen Branswell [@ HelenBranswell]), precum și
alte sisteme (de exemplu: FluTrackers și ProMED-mail), surse neoficiale de date, cum ar fi mass-
media, liste de e-mail, bloguri și social media pot să completeze supravegherea formală a sănătăţtii
publice, prin oferirea de indicii în timp real referitoare la dinamica bolii. Sistemele de supraveghere
bazate pe internet au asigurat informaţii precoce despre epidemia de SARS din 2003 și despre
epidemia de H1N1 din 2009.
Datele bazate pe Internet din reţelele de socializare pot fi utilizate pentru a evalua tipare
legate de boală și fenomene relevante ale controlului bolii.
În timpul pandemiei H1N1, opiniile despre vaccinare extrase de la Twitter s-au corelat bine
din punct de vedere geografic, cu acoperirea ulterioară de vaccinare de-a lungul Statelor Unite.
Astfel de analize pot furniza informaţii importante pentru a ajuta la planificarea și distribuirea
resureselor limitate, precum și îmbunătăţirea sănătăţii publice. Aceste date oferă cercetătorilor o
metodă suplimentară pentru examinarea perioadei înainte ca un focar să apară. În ciuda unui acord
internaţional care prevede că transparenţa este esenţială în timpul unei epidemii, acuzaţiile privind
raportarea cu întârziere sunt comune și pot fi dificil de îndepărtat.
Analize asupra motorului de căutare chinezesc Baidu arată un nivel scăzut de activitate în
lunile precursoare anunţării primului caz de H7N9, lucru ce sugerează că focare neraportate pe scară
largă nu au fost detectate înaintea anunţării oficiale.
Avantaje. Epidemiologia digitală ca factor de supraveghere a bolilor depaseste frontierele
politice, culturale și lingvistice. În faza iniţială a unui focar, epidemiologia digitală ar putea oferi
informaţii pentru depistarea precoce a cazurilor de boală.
Limite. Recentele focare de gripă H7N9 și MERS-CoV demonstrează punctele forte ale
supravegherii digitale a bolilor infecţioase. În cazul H7N9, astfel de supraveghere a sporit
transparenţa și a ajutat specialiștii din sănătatea publică să privească un focar din mai multe
unghiuri. Chiar dacă volumul de informaţii a fost precar în cazul epidemiei de MERS-Cov,
supravegherea digitală și-a demonstrat utilitatea. Odată cu epidemia de SARS, lumea a fost martora
unui fenomen de creștere a transparenţei și raportării imediate a cazurilor. Amploarea acestor
progrese variază, dar, în mare, supravegherea digitală s-a dovedit că susţine OMS cu unelte ce
produc un răspuns mai prompt și o înţelegere mai aprofundată a ameninţărilor de sănătate publică.
4. SUPRAVEGHEREA VIA SATELIT Factorii din mediul înconjurător, în special apa,
temperatura etc., pot fi factori indicatori ai unor eventuale izbucniri epidemice sau în cazul gripei
chiar pandemice. Imaginile obţinute prin satelit în scopuri pașnice s-au dovedit un instrument foarte
necesar în predicţiile schimbărilor termice, în prevederea inundaţiilor catastrofale (tsunami) și în
furnizarea unor imagini fidele asupra gradului de împădurire, respectiv a defrișărilor.
Istoric. O primă utilizare a imaginilor de înaltă rezoluţie furnizate de satelitţi în prevederea
izbucnirii unei boli a fost în 2004 în SUA, când s-a impus identi ficarea rapidă a cauzei răspândirii
virusului din genul Hantavirus, un virus care la om duce la febră hemoragică cu sindrom renal în
unele cazuri sau sindrom pulmonar de origine hantaan în alte cazuri. Mortalitatea este de peste 50%,
iar virusul respectiv se transmite doar prin contact uman cu o anumită specie de șoareci de vegetaţie.
Utilizarea imaginilor privind starea vegetaţiei coroborate cu rezultatele analizelor de la sol efec tuate
pe eșantioane mici din populaţia de șoareci și extrapolarea la un model de predicţie care estima
răspândirea și înmulţirea purtătorilor de virus (șoa recii) a permis astfel să se acţioneze precoce până
ca omul să intre în contact involuntar cu aceștia.
Dezvoltarea supravegherii prin satelit
Malarie: imaginile prin satelit ar da indicaţii importante asupra bălţilor stagnante și a
temperaturii la suprafaţa lor. Aceste bălţi sunt mediul în care se înmulţesc ţânţarii purtători.
Holera: indicele de clorofilă de la suprafaţa mărilor și oceanelor ar fi foarte util deoarece
acest patogen este purtat de către animale care se hrănesc cu alge marine, aceste animale fiind
rezervor natural.
Gripa: cu precădere cea aviară poate evolua pandemic și ar fi deosebit de utilă maparea prin
satelit a deplasării păsărilor migratoare și suprapunerea lor în areal cu gospodăriile umane unde se
află păsări de curte.
Pe teritoriul ţării noastre există habitatul Delta Dunării, un loc de pasaj pentru păsări
migratoare, unele provenind chiar din marile lacuri chinezești, rezervor recunoscut de virusuri
aviare. Combinarea imaginilor furnizate de satelit privind migraţia păsărilor cu datele de la sol ar fi
un instrument rapid și la îndemâna autorităţilor de resort în luarea deciziilor. Instrumentele de
predicţie a evenimentelor epidemiologice și pandemice care utilizează tehnologii de înaltă rezoluţie
se dovedesc din ce mai acceptate în lumea medicală și știinţifică deoarece este dovedit deja că
primele rezultate de laborator pot să vină deja când epidemia s-a instalat.
ECDC
Deoarece bolile infecţioase nu au graniţă, nevoia de supraveghere și evaluare a riscurilor este
permanentă, pentru a oferi mecanisme de apărare solide și credibile pentru noi toţi.
ECDC- European Control Desease Center- este o agenţie știinţifică și tehnică, nu un
organism politic. Rolul sau este acela de a pune la dispoziţia Comisiei Europene, Parlamentului
European și responsabililor politici din statele membre recomandările și dovezile de care au nevoie
pentru a lua decizii și măsuri în vederea protecţiei sănătăţii.
Activitatea știinţifică a ECDC se desfășoară în strânsă legătură cu cea a ministerelor
sănătăţii, a institutelor naţionale de sănătate publică, a cercetătorilor din domeniul sănătăţii publice, a
administratorilor și practicienilor din domeniu din fiecare ţară din Europa, cu care se afla în contact
zilnic, comunicându-se reciproc informaţii, oferind analize, orientări și asistenţă tehnică. Protecţia
Europei împotriva bolilor infecţioase nu este un beneficiu întâmplător. ECDC are la bază sisteme
bine coordonate de alertă și răspuns în domeniul sănătăţii publice, dovezi și analize știinţifice
independente riguroase, capacitatea de a lua măsuri rapide și eficace și expertiză în materie de
comunicare pentru a furniza rapid informaţii celor care au nevoie de acestea.
Toate operaţiunile ECDC la nivel central și pe teren sunt organizate pentru a sprijini și
consolida aceste funcţii esenţiale din domeniul sănătăţii publice, având ca scop adăugarea de valoare
răspunsurilor coordonate la nivel naţional, în special în perioade de restricţii financiare, contribuind
astfel la salvarea de vieţi.
Personalul ECDC monitorizează cele mai recente evenimente și evoluţia la zi a focarelor de
boli infecţioase din Europa și din lume; discută și analizează „semnalele” referitoare la posibile noi
focare constatate în urma monitorizării media și în rapoartele directe prezentate de epidemiologii și
autorităţile sanitare din întreaga lume; evaluează rapid posibilele semnificaţii ale oricăror noi
ameninţări; analizează cererile de informaţii primite de la nivel naţional; realizează graficul
progreselor activităţilor în desfășurare în scopul limitării răspândirii focarelor curente și fac schimb
de informaţii, experienţă și recomandări știinţifice cu statele membre și Comisia Europeană. După
reuniune, datele și recomandările relevante sunt transmise către practicienii din domeniul sănătăţii
publice și publicului general.
Controlul bolilor infecţioase depinde de detectarea și caracterizarea în laborator a agenţilor
patogeni. În locul laboratoarelor proprii, ECDC a încheiat acorduri oficiale cu laboratoarele
naţionale de referinţă ale principalelor instituţii de sănătate publică din statele membre europene.
ECDC facilitează dezvoltarea și funcţionarea eficientă a unui sistem de microbiologie a sănătăţii
publice care poate furniza informaţii oportune și fiabile pentru prevenirea și controlul bolilor
infecţioase în fiecare ţară și la nivel european. Laboratoarelor li se atribuie contracte pentru a sprijini
activităţile de supraveghere la nivel european și pentru a organiza cursuri de formare profesională.
ECDC furnizează orientări privind funcţiile laboratoarelor de referinţă în materie de microbiologie a
sănătăţii publice, precum și lucrări privind armonizarea standardelor și monitorizează calitatea
performanţei.
Statele membre ale UE s-au angajat să facă schimb de informaţii cu privire la o gamă largă
de boli infecţioase. În acest sens, programele ECDC sprij ină dezvoltarea politicilor specifi ce ale
UE, precum și punerea în aplicare, monitorizarea și evaluarea acestora.
Domeniile de activitate și bolile includ:
1. Rezistenţa antimicrobiană și infecţiile asociate îngrijirilor medicale, utilizarea
antibioticelor, rezistenţa la antibiotice și diferitele tipuri de infecţii contractate în spitale
și alte centre de îngrijire a sănătăţii.
2. Boli care pot fi prevenite prin vaccinare și infecţii bacteriene invazive: aspectele legate
de vaccinare și bolile pe care vaccinurile le pot preveni, precum difteria, infecţiile cu
Haemophilus infl uenzae tip B, rujeola, bolile meningococice, oreionul, tusea convulsivă,
 infecţiile pneumococice, poliomielita, rabia, infecţiile cu rotavirus, rubeola, tetanosul,
infecţiile cu virusul papiloma uman (HPV) și varicela.
3. Tuberculoza Tuberculoza și problema rezistenţei la medicamente. De asemenea,
coinfecţia cu HIV
4. Ţânţarii pot transmite boli precum malaria și febra dengue.
5. Gripa Gripa sezonieră, gripa pandemică și gripa aviară. În cadrul programului se
desfășoară, de asemenea, activităţi privind aspecte legate de vaccinarea împotriva gripei,
medicamentele antivirale și rezistenţa care apare la acestea.
6. Toxiinfecţiile alimentare, bolile cu transmitere hidrică și zoonozele Bolile care pot fi
transmise de la animale la oameni (bolile „zoonotice”), precum botulismul, bruceloza,
campilobacterioza, legioneloza, boala Creutzfeldt-Jakob și alte encefalopatii
spongiforme transmisibile, criptosporidioza, echinococoza, giardioza, hepatita A,
hepatita E, infecţia cu Escherichia coli, listerioza, infecţia cu norovirus, salmoneloza,
shigeloza, toxoplasmoza, trichineloza și yersinioza.
7. Boli nou apărute și boli transmise prin vectori Bolile care sunt purtate de insecte și alţi
„vectori”, bolile asociate călătoriilor și bolile noi sau care pot reapărea: febra
Chikungunya, febra dengue, infecţiile cu virusul lui Hantaan, boala Lyme (borelioză),
malaria, ciuma, febra Q, sindromul respirator acut sever (SRAS), variola, encefalita
transmisă de căpușe, tularemia, febrele hemoragice virale, febra West Nile și febra
galbenă.
8. HIV, infecţiile cu transmitere sexuală și alte boli transmisibile prin sânge Chlamydia,
gonoreea, sifi lisul, hepatita B, hepatita C și HIV/SIDA
Bolile infecţioase – unele dintre principalele ameninţări.
Decesele pot fi evitate deoarece sunt disponibile vaccinuri eficace pentru persoanele expuse
riscurilor.
Schimbările climatice Schimbările climatice ar putea conduce la noi tipare de boli în Europa,
de exemplu prin modificarea intervalelor de transmitere a bolilor transmise prin vectori, precum
infecţiile cu virusul lui Hantaan, infecţiile cu virusul West Nile, encefalita transmisă de căpușe,
boala Lyme, malaria și febra dengue.
Ratele scăzute de vaccinare Din cauza ratelor scăzute de vaccinare în unele ţări, boli precum
rujeola nu sunt sub control și încep să reapară. Dacă acţiunile de vaccinare continuă să scadă, există
riscul ca anumite boli, precum poliomielita, care a fost eliminată din Europa, să revină.
 Supraveghere, prevenire şi limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale Cadru
legislativ

Organizarea activităţilor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate

asistenţei medicale în unităţile sanitare publice şi private cu paturi

Dispoziţii generale
1.1.Unităţile sanitare publice şi private cu paturi asigură organizarea şi funcţionarea
serviciilor/compartimentelor de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale, după cum
urmează:
a) la nivelul tuturor unităţilor sanitare cu paturi, de stat sau private, se organizează
servicii/compartimente specializate de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale;
b) activitatea serviciilor/compartimentelor este asigurată prin personal propriu, angajat în
acest scop, sau prin contractarea de prestări de servicii specifice cu direcţia de sănătate publică
judeţeană şi a municipiului Bucureşti, sau cu furnizori privaţi care oferă servicii de consultanţă de
epidemiologie;
c) serviciul/compartimentul trebuie să aibă în componenţă cel puţin un medic
epidemiolog, cu funcţie/atribuţii de şef serviciu/coordonator compartiment şi membru în Comitetul
director al unităţii sanitare, direct subordonat managerului unităţii;
d) în cadrul serviciului/compartimentului se va asigura 1 post de asistent medical cu
pregătire postliceală de profil sau de asistent medical generalist care a absolvit un curs de
perfecţionare profesională în domeniu, la 250 de paturi;
e) în cadrul serviciului/compartimentului se vor asigura cel puţin un medic epidemiolog şi
cel puţin un medic boli infecţioase la 400 de paturi.
1.2.Unităţile sanitare publice şi private cu paturi vor răspunde pentru activităţile de
supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale, prin asumarea
responsabilităţii profesionale şi juridice, în conformitate cu legislaţia.
1.3 Unităţile sanitare ambulatorii de specialitate cu paturi, de spitalizare de zi, centrele
multifuncţionale, unităţile sanitare de asistenţă medico-socială, sanatoriile, alte tipuri de unităţi
sanitare, indiferent de forma de organizare, vor desemna, din personalul propriu, un medic care a
absolvit un curs de perfecţionare profesională în domeniu, responsabil pentru activităţile specifice de
prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale, cu activitate de 0,5 normă, în conformitate cu
legea.
3. Îndrumarea metodologică a personalului şi a activităţilor desfăşurate în cadrul
serviciului/compartimentului de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale din unităţile
sanitare publice se realizează de către compartimentul de specialitate din cadrul direcţiilor de
sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti.
6. Intervenţia şi expertiza de specialitate, în cazul unor focare epidemice sau situaţii de risc
declarat, sunt asigurate, la solicitarea unităţii sau prin autosesizare, de către
compartimentele/structurile specializate ale direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului
Bucureşti, cu titlu de gratuitate, cu finanţare din bugetul de stat, din venituri proprii sau din fonduri
ale programului naţional de sănătate, după caz.

Atribuţiile serviciului/compartimentului pentru supravegherea, prevenirea şi limitarea

infecţiilor asociate asistenţei medicale:
a) organizează şi participă la întâlnirile Comitetului de prevenire a infecţiilor asociate
asistenţei medicale;
b) propune managerului sancţiuni pentru personalul care nu respectă procedurile şi
protocoalele de prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale;
c) şeful/responsabilul contractat participă în calitate de membru la şedinţele Comitetului
director al unităţii sanitare şi, după caz, propune acestuia recomandări pentru implementarea
corespunzătoare a planului anual de prevenire a infecţiilor, echipamente şi personal de specialitate;
d) elaborează şi supune spre aprobare planul anual de supraveghere, prevenire şi limitare a
infecţiilor asociate asistenţei medicale din unitatea sanitară;
e) organizează, în conformitate cu metodologia elaborată de Institutul Naţional de
Sănătate Publică, anual, un studiu de prevalenţă de moment a infecţiilor nosocomiale şi a
consumului de antibiotice din spital;
f) organizează şi derulează activităţi de formare a personalului unităţii în domeniul
prevenirii infecţiilor asociate asistenţei medicale;
g) organizează activitatea serviciului/compartimentului de prevenire a infecţiilor asociate
asistenţei medicale pentru implementarea şi derularea activităţilor cuprinse în planul anual de
supraveghere şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale al unităţii;
h) propune şi iniţiază activităţi complementare de prevenţie sau de limitare cu caracter de
urgenţă, în cazul unor situaţii de risc sau al unui focar de infecţie asociată asistenţei medicale;
i) elaborează ghidul de izolare al unităţii sanitare şi coordonează aplicarea precauţiilor
specifice în cazul depistării colonizărilor/infecţiilor cu germeni multiplurezistenţi la pacienţii
internaţi;
j) întocmeşte harta punctelor şi zonelor de risc pentru apariţia infecţiilor asociate
asistenţei medicale şi elaborează procedurile şi protocoalele de prevenire şi limitare în conformitate
cu aceasta;
 k) implementează metodologiile naţionale privind supravegherea bolilor transmisibile şi
studiile de supraveghere a infecţiilor asociate asistenţei medicale;
l) verifică completarea corectă a registrului de monitorizare a infecţiilor asociate
asistenţei medicale de pe secţii şi centralizează datele în registrul de monitorizare a infecţiilor al
unităţii;
m) raportează la direcţia de sănătate publică judeţeană şi a municipiului Bucureşti
infecţiile asociate asistenţei medicale ale unităţii şi calculează rata de incidenţă a acestora pe unitate
şi pe secţii;
n) organizează şi participă la evaluarea eficienţei procedurilor de curăţenie şi dezinfecţie
prin recoltarea testelor de autocontrol;
o) colaborează cu medicul de laborator pentru cunoaşterea circulaţiei microorganismelor
patogene de la nivelul secţiilor şi compartimentelor, cu precădere a celor multirezistente şi/sau cu
risc epidemiologic major, pe baza planului de efectuare a testelor de autocontrol;
p) solicită trimiterea de tulpini de microorganisme izolate la laboratoarele de referinţă, în
conformitate cu metodologiile elaborate de Institutul Naţional de Sănătate Publică, în scopul
obţinerii unor caracteristici suplimentare;
q) supraveghează şi controlează buna funcţionare a procedurilor de sterilizare şi
menţinere a sterilităţii pentru instrumentarul şi materialele sanitare care sunt supuse sterilizării;
r) supraveghează şi controlează activitatea de triere, depozitare temporară şi eliminare a
deşeurilor periculoase rezultate din activitatea medicală;
s) organizează, supraveghează şi controlează respectarea circuitelor funcţionale ale
unităţii, circulaţia pacienţilor şi vizitatorilor, a personalului şi, după caz, a studenţilor şi elevilor din
învăţământul universitar, postuniversitar sau postliceal;
t) avizează orice propunere a unităţii sanitare de modificare în structura unităţii;
u) supraveghează şi controlează respectarea în secţiile medicale şi paraclinice a
procedurilor de triaj, depistare şi izolare a infecţiilor asociate asistenţei medicale;
v) răspunde prompt la informaţia primită din secţii şi demarează ancheta epidemiologică
pentru toate cazurile suspecte de infecţie asociată asistenţei medicale;
w) dispune, după anunţarea prealabilă a managerului unităţii, măsurile necesare pentru
limitarea difuziunii infecţiei, respectiv organizează, după caz, triaje epidemiologice şi investigaţii
paraclinice necesare;
x) întocmeşte şi definitivează ancheta epidemiologică a focarului, difuzează informaţiile
necesare privind focarul, în conformitate cu legislaţia, întreprinde măsuri şi activităţi pentru evitarea
riscurilor identificate în focar;
 y) solicită colaborările interdisciplinare sau propune solicitarea sprijinului extern de la
direcţia de sănătate publică sau Institutul Naţional de Sănătate Publică - centru regional la care este
arondat, conform reglementărilor în vigoare;
z) raportează managerului problemele depistate sau constatate în prevenirea şi limitarea
infecţiilor asociate asistenţei medicale;
aa) întocmeşte rapoarte cu dovezi la dispoziţia managerului spitalului, în cazurile de
investigare a responsabilităţilor pentru infecţii asociate asistenţei medicale.
Atribuţiile asistentei medicale responsabile de salon:
a) implementează practicile de îngrijire a pacienţilor în vederea limitării infecţiilor;
b) se familiarizează cu practicile de prevenire a apariţiei şi răspândirii infecţiilor şi
aplicarea practicilor adecvate pe toată durata internării pacienţilor;
c) menţine igiena, conform politicilor spitalului şi practicilor de îngrijire adecvate din
salon;
d) informează cu promptitudine medicul de gardă/medicul şef de secţie în legătură cu
apariţia semnelor de infecţie la unul dintre pacienţii aflaţi în îngrijirea sa;
e) iniţiază izolarea pacientului care prezintă semne ale unei boli transmisibile şi anunţă
imediat medicul curant şi serviciul de prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale;
f) limitează expunerea pacientului la infecţii provenite de la vizitatori, personalul
spitalului, alţi pacienţi sau echipamentul utilizat pentru diagnosticare;
g) semnalează medicului curant existenţa elementelor sugestive de infecţie asociată
asistenţei medicale;
h) participă la pregătirea personalului;
i) participă la investigarea focarelor.

Atribuţiile asistentei de la staţia de sterilizare:

a) verifică modul de pregătire şi împachetare a echipamentelor/instrumentarului, altor
materiale trimise pentru sterilizare şi respinge trusele necorespunzătoare;
b) efectuează sterilizarea, respectând normele tehnice de sterilizare şi instrucţiunile de
sterilizare ale fiecărui aparat;
c) anunţă imediat personalul tehnic de întreţinere şi pe directorul de îngrijiri cu privire la
apariţia oricărei defecţiuni care survine la aparatele de sterilizare;
d) răspunde de igiena încăperilor în care se face sterilizarea şi de respectarea circuitelor;
e) etichetează corespunzător trusele şi pachetele cu materiale sterilizate şi ţine evidenţa
activităţilor de sterilizare pe aparate şi şarje, conform prevederilor legale în vigoare;
f) efectuează teste de control al sterilizării şi ţine evidenţa rezultatelor;
g) respectă precauţiile standard
 Metode și tehnici de curățenie și dezinfecție
Produsele biocide tip 1 şi 2 (antiseptice şi dezinfectante chimice) utilizate în unităţile sanitare
trebuie să prezinte efect bactericid, fungicid, micobactericid, virulicid şi sporicid, în funcţie de
scopul utilizării.
În vederea procurării produselor de curăţenie şi dezinfecţie pentru activitatea proprie, toate
unităţile sanitare publice şi private, indiferent de subordonare, sunt obligate să solicite avizul
Comisiei Naţionale de Produse Biocide şi rezultatele de laborator care au demonstrat eficacitatea
acestora şi în baza cărora a fost emis avizul.
Pentru dezinfectantele încadrate ca dispozitive medicale, toate unităţile sanitare publice şi
private, indiferent de subordonare, trebuie să solicite atât certificatul de marcaj CE, cu încadrarea în
categoria dispozitiv medical în conformitate cu Directiva 93/42/CEE a Consiliului din 14 iunie 1993
privind dispozitivele medicale, transpusă prin Hotărârea Guvernului nr. 54/2009 privind condiţiile
introducerii pe piaţă a dispozitivelor medicale, cu modificările ulterioare, cât şi recomandările
producătorului cu privire la eficacitatea produsului şi indicaţiile de utilizare.
Frecvenţa efectuării testelor de autocontrol în unităţile sanitare este stabilită în Planul anual
de prevenire, supraveghere şi limitare a infecţiilor asociate îngrijirilor medicale, elaborat de către
serviciul/compartimentul sau medicul responsabil pentru prevenirea infecţiilor asociate asistenţei
medicale şi aprobat de comitetul director al unităţii sanitare.
Frecvenţa efectuării testelor de autocontrol în unităţile sanitare trebuie să ţină cont de:
a) zonele de risc identificate pe harta riscurilor;
b) circulaţia germenilor în unitatea sanitară;
c) rezultatele screeningului pacienţilor.
(4) În afara testărilor efectuate în conformitate cu planul anual de prevenire, supraveghere şi
limitare a infecţiilor asociate îngrijirilor medicale, se vor efectua teste de autocontrol ori de câte ori
situaţia epidemiologică o impune.
(5) Interpretarea rezultatelor testelor de autocontrol se realizează de către personalul
serviciului/compartimentului de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale, în colaborare cu
şeful laboratorului/compartimentului de microbiologie din cadrul laboratorului de analize clinice al
unităţii sanitare sau al laboratorului extern contractat.
 NORME TEHNICE
privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare publice şi private
În sensul prezentelor norme, termenii de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) curăţare - etapa preliminară obligatorie, permanentă şi sistematică în cadrul oricărei
activităţi sau proceduri de îndepărtare a murdăriei (materie organică şi anorganică) de pe suprafeţe
(inclusiv tegumente) sau obiecte, prin operaţiuni mecanice sau manuale, utilizându-se agenţi fizici
şi/sau chimici, care se efectuează în unităţile sanitare de orice tip, astfel încât activitatea medicală să
se desfăşoare în condiţii optime de securitate;
b) dezinfecţie - procedura de distrugere a majorităţii microorganismelor patogene sau
nepatogene de pe orice suprafeţe (inclusiv tegumente), utilizându-se agenţi fizici şi/sau chimici;
c) produsele biocide utilizate în domeniul medical pentru dezinfecţie (tip de produs 1 şi 2)
sunt produse care conţin substanţe active definite în Regulamentul UE nr. 528/2012 al Parlamentului
European şi al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziţie pe piaţă şi utilizarea
produselor biocide şi plasate pe piaţă conform prevederilor art. 7 din Hotărârea Guvernului nr.
617/2014 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru punerea în aplicare a
Regulamentului (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 mai 2012
privind punerea la dispoziţie pe piaţă şi utilizarea produselor biocide, cu modificările şi completările
ulterioare;
d) dispozitivele medicale utilizate în procedura de dezinfecţie sunt reprezentate de accesorii
specifice utilizate în acest scop. Acestea fac parte din clasa IIa şi IIb şi sunt plasate pe piaţă în
conformitate cu Ordinul ministrului sănătăţii nr. 372/2015 privind înregistrarea dispozitivelor
medicale;
e) dezinfecţie de nivel înalt - procedura de dezinfecţie prin care se realizează distrugerea
bacteriilor în formă vegetativă, fungilor, virusurilor, micobacteriilor şi a majorităţii sporilor
bacterieni; această formă de dezinfecţie se poate aplica şi dispozitivelor medicale reutilizabile,
destinate manevrelor invazive, şi care nu suportă autoclavarea;
f) dezinfecţie de nivel intermediar (mediu) - procedura de dezinfecţie prin care se
realizează distrugerea bacteriilor în formă vegetativă, a fungilor, a micobacteriilor şi a virusurilor,
fără acţiune asupra sporilor bacterieni;
g) dezinfecţie de nivel scăzut - procedura de dezinfecţie prin care se realizează distrugerea
majorităţii bacteriilor în formă vegetativă, a unor fungi şi a unor virusuri, fără acţiune asupra
micobacteriilor, sporilor de orice tip, virusurilor neanvelopate şi a mucegaiurilor;
h) antiseptic - produsul biocid care fie inhibă dezvoltarea, fie distruge microoganismele la
nivelul tegumentelor/mucoaselor intacte pentru prevenirea sau limitarea infecţiilor;
i) biofilm - un strat subţire de microorganisme care aderă puternic la suprafeţe organice
sau anorganice şi care este foarte rezistent la un unele substanţe biocide;
 j) sterilizare - operaţiunea prin care sunt distruse toate microorganismele, inclusiv sporii
bacterieni, de pe obiectele contaminate, rezultatul acestei operaţiuni fiind starea de sterilitate.

Curăţarea
ART. 2
(1) Curăţenia reprezintă rezultatul aplicării corecte a unui program de curăţare.
(2) Suprafeţele şi obiectele pe care se evidenţiază macro- sau microscopic materii organice
ori anorganice se definesc ca suprafeţe şi obiecte murdare.
ART. 3
Curăţarea se realizează cu detergenţi, produse de întreţinere şi produse de curăţat.
ART. 4
În utilizarea produselor folosite în activitatea de curăţare se respectă următoarele reguli
fundamentale:
a) respectarea tuturor recomandărilor producătorului;
b) respectarea normelor generale de protecţie a muncii, conform prevederilor legale în
vigoare;
c) se interzice amestecul produselor;
d) se interzice păstrarea produselor de curăţare în ambalaje alimentare;
e) produsele se distribuie la locul de utilizare, respectiv la nivelul secţiilor sau
compartimentelor, în ambalajul original sau în recipiente special destinate, etichetate cu
identificarea produsului.
ART. 5
(1) Urmărirea şi controlul programului de curăţare revin personalului unităţii sanitare, care,
conform legislaţiei în vigoare, este responsabil cu prevenirea, supravegherea şi limitarea infecţiilor
asociate îngrijirilor medicale din unitate.
(2) Programul de curăţare este parte integrantă a planului propriu unităţii sanitare de
prevenire, supraveghere şi limitare a infecţiilor asociate îngrijirilor medicale.
(3) Ustensilele de curăţare vor fi special dedicate fiecărei zone de risc identificate pe harta
riscurilor în unitatea sanitară.
ART. 6
(1) Pentru depozitarea produselor şi a ustensilelor necesare efectuării curăţeniei aflate în
stoc, în unitatea sanitară se organizează un spaţiu central special destinat.
(2) Spaţiul central de depozitare prevăzute la alin. (1) trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii:
a) să asigure menţinerea calităţii iniţiale a produselor pe durata depozitării;
b) pavimentul şi pereţii să fie impermeabili şi uşor de curăţat;
 c) zona de depozitare să permită aranjarea în ordine a materialelor de curăţare şi accesul
uşor la acestea;
d) să existe aerisire naturală;
e) să existe iluminat corespunzător;
f) gradul de umiditate să fie optim păstrării calităţii produselor.
(3) În fiecare secţie sau compartiment trebuie să existe încăperi special destinate pentru:
a) spaţiu pentru produse şi ustensile aflate în rulaj şi pregătirea activităţii de curăţare;
b) spaţiu de depozitare/dezinfecţie a ustensilelor şi materialelor utilizate.
(4) Spaţiul de depozitare şi pregătire din secţii/ compartimente prevăzut la alin. (3) lit. b)
trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) pavimentul şi pereţii să fie impermeabili şi uşor de curăţat;
b) să existe aerisire naturală;
c) să existe iluminat corespunzător;
d) zona de depozitare să permită aranjarea în ordine a materialelor de curăţare şi accesul
uşor la acestea;
e) să aibă o suprafaţă care să permite desfăşurarea activităţii de pregătire a ustensilelor şi a
materialelor utilizate în procedura de curăţare;
f) să deţină sursă de apă rece şi caldă;
g) să existe chiuvetă, dotată cu dispenser cu săpun lichid, pentru igiena personalului care
efectuează curăţarea.
(5) Spaţiul de depozitare/dezinfecţie a ustensilelor şi materialelor utilizate din
secţii/compartimente prevăzut la alin. (3) lit. a) trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) pavimentul şi pereţii să fie impermeabili şi uşor de curăţat;
b) să existe aerisire naturală;
c) să existe iluminat corespunzător;
d) să existe cuvă sau bazin cu apă pentru dezinfecţia şi spălarea ustensilelor folosite la
efectuarea curăţării sau maşini de spălat cu uscător;
e) să existe suport uscător pentru mănuşile de menaj, mopuri, perii şi alte ustensile;
f) să existe chiuvetă, dotată cu dispenser cu săpun lichid, pentru igiena personalului care
efectuează curăţarea;
g) să existe pubelă şi saci colectori de unică folosinţă pentru deşeuri, conform legislaţiei în
vigoare.
ART. 7
(1) Întreţinerea ustensilelor folosite pentru efectuarea curăţării se face după fiecare
operaţiune de curăţare şi la sfârşitul zilei de lucru.
 (2) Ustensilele utilizate se spală, se curăţă, se dezinfectează şi se usucă, cu respectarea
circuitelor funcţionale.
(3) Curăţarea şi dezinfecţia ustensilelor complexe se efectuează conform recomandărilor
producătorului.
(4) Personalul care execută operaţiunile de curăţare şi dezinfecţie a materialului de curăţare
trebuie să poarte mănuşi de menaj sau mănuşi de latex.

Dezinfecţia
ART. 8
(1) Dezinfecţia este procedura care se aplică numai după curăţare şi este urmată de clătire,
după caz. Excepţia este reprezentată de situaţia în care suportul care trebuie tratat a fost contaminat
cu produse biologice. În această situaţie prima etapă este de dezinfecţie, apoi se realizează curăţarea
urmată de încă o etapă de dezinfecţie şi clătire, după caz.
(2) În orice activitate de dezinfecţie se aplică măsurile de protecţie a muncii, conform
prevederilor legislaţiei în vigoare, pentru a preveni accidentele şi intoxicaţiile.
ART. 9 Dezinfecţia prin căldură uscată sau flambarea este utilizată exclusiv în laboratorul
de microbiologie.
ART. 10
Dezinfecţia prin căldură umedă se utilizează numai în cazul spălării automatizate a lenjeriei şi
a veselei, cu condiţia atingerii unei temperaturi de peste 90 grade C.
ART. 11
(1) Dezinfecţia cu raze ultraviolete este indicată în dezinfecţia suprafeţelor netede şi a
aerului în boxe de laborator, săli de operaţii, alte spaţii închise, pentru completarea măsurilor de
curăţare şi dezinfecţie chimică.
(2) Aparatele de dezinfecţie cu raze ultraviolete, autorizate conform prevederilor legale în
vigoare, sunt însoţite de documentaţia tehnică, ce cuprinde toate datele privind caracteristicile şi
modul de utilizare şi de întreţinere al aparatelor, pentru a asigura o acţiune eficace şi lipsită de
nocivitate.
(3) Se va întocmi evidenţa orelor de funcţionare pentru lămpile de ultraviolete.
ART. 12
Dezinfecţia prin mijloace chimice se realizează prin utilizarea produselor biocide.
ART. 13
(1) Produsele biocide utilizate pentru dezinfecţie în unităţile sanitare se încadrează în grupa
principală I, tip de produs 1 şi 2, conform prevederilor Regulamentului (UE) nr. 528/2012 al
Parlamentului European şi al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziţie pe piaţă şi
utilizarea produselor biocide.
 (2) În unităţile sanitare, în afara produselor tip 1 şi 2, se mai utilizează şi produse biocide tip
4, 14 şi 18 (menţinerea igienei în zona de distribuţie şi preparare a alimentelor sau cele utilizate în
activităţile de deratizare şi pentru acţiunile de dezinsecţie).
(3) Produsele biocide încadrate în tipul 1 de produs sunt utilizate pentru:
a) dezinfecţia igienică a mâinilor prin spălare;
b) dezinfecţia igienică a mâinilor prin frecare;
c) dezinfecţia pielii intacte.
(4) Produsele biocide încadrate, conform prevederilor legale în vigoare, în tipul 2 de produs
sunt utilizate pentru:
a) dezinfecţia suprafeţelor;
b) dezinfecţia manuală a dispozitivelor medicale, dezinfecţia prin imersie, dezinfecţia la
maşini automate;
c) dezinfecţia lenjeriei/material moale.
ART. 14
În funcţie de eficacitate, de timpul de contact şi de concentraţia utilizată, nivelurile de
dezinfecţie sunt:
a) dezinfecţie de nivel înalt;
b) dezinfecţie de nivel intermediar;
c) dezinfecţie de nivel scazut
ART. 15
Este obligatorie respectarea concentraţiilor şi a timpului de contact specificate în avizul
produsului.
ART. 16
Etapele dezinfecţiei de tip înalt aplicate instrumentarului care nu suportă autoclavarea sunt:
a) dezinfecţie, cel puţin de nivel mediu;
b) curăţare;
c) dezinfecţie de tip înalt prin imersie;
d) clătire cu apă sterilă.
ART. 17
(1) Soluţia chimică utilizată pentru dezinfecţia înaltă a instrumentarului care nu suportă
autoclavarea se va folosi maximum 48 de ore sau 30 de cicluri de la preparare, cu condiţia
menţinerii în cuve cu capac.
(2) În cazul soluţiilor pentru care producătorul indică mai mult de 30 de cicluri de
dezinfecţie sau un termen de valabilitate mai mare de 48 de ore, după expirarea termenelor de
valabilitate precizate la alin. (1), este obligatorie testarea concentraţiei soluţiei cu benzi indicatoare
speciale la începutul fiecărei proceduri.
 ART. 18
Procedurile de dezinfecţie înaltă a dispozitivelor medicale termosensibile sunt înregistrate
într-un registru special, denumit Registrul de dezinfecţie înaltă a instrumentarului, în care se
completează următoarele date:
a) produsul utilizat şi concentraţia de lucru;
b) data şi ora preparării soluţiei de lucru;
c) ora începerii fiecărei proceduri (ciclu) de dezinfecţie;
d) lista dispozitivelor medicale imersate la fiecare procedură;
e) ora încheierii fiecărei proceduri;
f) testarea cu bandelete a valabilităţii soluţiei, dacă a fost efectuată;
g) numele şi semnătura persoanei responsabile de efectuarea procedurii.
ART. 19
Igiena mâinilor şi dezinfecţia pielii se realizează după cum urmează:
a) spălarea simplă igienică a mâinilor se face utilizându-se apă şi săpun lichid; această
procedură nu este un substitut pentru dezinfecţia igienică a mâinilor.
b) dezinfecţia igienică a mâinilor se face prin spălare sau frecare, utilizându-se de rutină un
produs antiseptic de preferat pe bază de alcooli; în cazurile de infecţie cu Clostridium difficile
dezinfecţia igienică a mâinilor se face cu apă şi săpun, nu cu soluţii alcoolice;
c) dezinfecţia chirurgicală a mâinilor prin spălare sau prin frecare este procedura care se
realizează numai după dezinfecţia igienică a mâinilor, utilizându-se un produs antiseptic.
ART. 20
Criteriile de utilizare şi păstrare corectă a produselor antiseptice sunt următoarele:
a) un produs se utilizează numai în scopul pentru care a fost avizat;
b) se respectă întocmai indicaţiile de utilizare de pe eticheta produsului;
c) se respectă întocmai concentraţia şi timpul de contact precizate în avizul produsului;
d) pe flacon se notează data şi ora deschiderii şi data-limită până la care produsul poate fi
utilizat în conformitate cu recomandările producătorului;
e) la fiecare utilizare, flaconul trebuie deschis şi închis corect;
f) flaconul se manipulează cu atenţie; în cazul flacoanelor cu antiseptic este interzisă
atingerea gurii flaconului, pentru a se evita contaminarea;
g) este interzisă transvazarea în alt flacon;
h) este interzisă recondiţionarea flaconului;
i) este interzisă completarea unui flacon pe jumătate golit în alt flacon;
j) este interzisă amestecarea, precum şi utilizarea succesivă a două produse diferite;
k) se recomandă alegerea produselor care se utilizează ca atare şi nu necesită diluţie;
l) sunt de preferat produsele condiţionate în flacoane cu cantitate mică;
 m) flacoanele trebuie păstrate la adăpost de lumină şi departe de surse de căldură.
ART. 21
Procedurile recomandate pentru dezinfecţia mâinilor, în funcţie de nivelul de risc, se
efectuează conform anexei nr. 3 la ordin.
ART. 22
Criteriile de alegere corectă a dezinfectantelor sunt următoarele:
a) spectrul de activitate adaptat obiectivelor fixate;
b) timpul de acţiune;
c) în funcţie de secţia din unitatea sanitară în care sunt utilizate, dezinfectantele trebuie să
aibă eficienţă şi în prezenţa substanţelor interferente: sânge, puroi, vomă, diaree, apă dură, materii
organice;
d) să aibă remanenţă cât mai mare pe suprafeţe;
e) să fie compatibile cu materialele pe care se vor utiliza;
f) gradul de periculozitate (foarte toxic, toxic, nociv, coroziv, iritant, oxidant, foarte
inflamabil şi inflamabil) pentru personal şi pacienţi;
g) să fie uşor de utilizat;
h) să fie stabile în timp;
i) natura suportului care urmează să fie tratat;
j) riscul de a fi inactivat de diferite substanţe sau condiţii de mediu, aşa cum este prevăzut în
fişa tehnică produsului;
k) să fie biodegradabile în acord cu cerinţele de mediu.
ART. 23
(1) Reguli generale de practică ale dezinfecţiei:
a) dezinfecţia completează curăţarea, dar nu o suplineşte şi nu poate înlocui sterilizarea sau
dezinfecţia de tip înalt în cazul dispozitivelor termosensibile;
b) pentru dezinfecţia în focar se utilizează dezinfectante cu acţiune asupra agentului
patogen incriminat sau presupus;
c) utilizarea dezinfectantelor se face respectându-se normele de protecţie a muncii, care să
prevină accidentele şi intoxicaţiile;
d) personalul care utilizează în mod curent dezinfectantele trebuie instruit cu privire la noile
proceduri sau la noile produse dezinfectante;
e) în fiecare încăpere în care se efectuează operaţiuni de curăţare şi dezinfecţie trebuie să
existe în mod obligatoriu un grafic zilnic orar, în care personalul responsabil va înregistra tipul
operaţiunii, ora de efectuare şi semnătura; aceste persoane trebuie să cunoască în orice moment
denumirea dezinfectantului utilizat, data preparării soluţiei de lucru şi timpul de acţiune, precum şi
concentraţia de lucru.
 (2) La prepararea şi utilizarea soluţiilor dezinfectante sunt necesare:
a) cunoaşterea exactă a concentraţiei de lucru în funcţie de suportul supus dezinfecţiei;
b) folosirea de recipiente curate;
c) utilizarea soluţiilor de lucru în cadrul perioadei de stabilitate şi eficacitate, conform unei
corecte practici medicale, pentru a se evita contaminarea şi degradarea sau inactivarea lor.
(3) Efectuarea controlului chimic şi bacteriologic, prin sondaj, al soluţiilor dezinfectante în
curs de utilizare se realizează prin intermediul bandeletelor test aferente produsului.
ART. 24
Alegerea metodei de dezinfecţie şi/sau sterilizare pentru suprafeţe, instrumentar şi
echipamente trebuie să ţină cont de categoria din care acestea fac parte: noncritice, semicritice şi
critice.
ART. 25
Suprafeţele, instrumentarul şi echipamentele sunt clasificate după cum urmează:
a) critice - cele care vin în contact cu ţesuturile corpului uman sau penetrează ţesuturile,
inclusiv sistemul vascular, în mod normal sterile. Exemple: instrumentarul chirurgical, inclusiv
instrumentarul stomatologic, materialul utilizat pentru suturi, trusele pentru asistenţă la naştere,
echipamentul personalului din sălile de operaţii, câmpuri operatorii, meşele şi tampoanele, tuburile
de dren, implanturile, acele şi seringile, cateterele cardiace şi urinare, dispozitivele pentru
hemodializă, toate dispozitivele intravasculare, endoscoapele flexibile sau rigide utilizate în
proceduri invazive, echipamentul pentru biopsie asociat endoscoapelor, acele pentru acupunctură,
acele utilizate în neurologie; aceste dispozitive trebuie sterilizate;
b) semicritice - care vin în contact cu mucoase intacte şi nu penetrează bariera tegumentară,
cu excepţia mucoasei periodontale sau pielea având soluţii de continuitate.
Acestea ar trebui să beneficieze de cel puţin dezinfecţie la nivel mediu.
Exemple: suprafaţa interioară a incubatoarelor pentru copii şi dispozitivele ataşate acestora
(mască de oxigen, umidificator), endoscoapele flexibile şi rigide utilizate exclusiv ca dispozitive
pentru imagistică, laringoscoapele, tuburile endotraheale, echipamentul de anestezie şi respiraţie
asistată, diafragmele, termometrele de sticlă, termometrele electronice, ventuzele, vârfurile de la
seringile auriculare, specul nazal, specul vaginal, abaiselang-urile, instrumentele utilizate pentru
montarea dispozitivelor anticoncepţionale, accesoriile pompiţelor de lapte.
Suprafeţele inerte din secţii şi laboratoare, stropite cu sânge, fecale sau cu alte secreţii şi/sau
excreţii potenţial patogene, şi căzile de hidroterapie utilizate pentru pacienţii a căror piele prezintă
soluţii de continuitate sunt considerate semicritice;
c) noncritice - care nu vin frecvent în contact cu pacientul sau care vin în contact numai cu
pielea intactă a acestuia. Aceste dispozitive trebuie să fie curăţate şi trebuie aplicată o dezinfecţie
scăzută.
 Exemple: stetoscoape, ploşti, urinare, manşeta de la tensiometru, specul auricular,
suprafeţele hemodializoarelor care vin în contact cu dializatul, cadrele pentru invalizi, suprafeţele
dispozitivelor medicale care sunt atinse şi de personalul medical în timpul procedurii, orice alte
tipuri de suporturi.
Suprafeţele inerte, cum sunt pavimentele, pereţii, mobilierul de spital, obiectele sanitare ş.a.,
se încadrează în categoria noncritice.
ART. 26
Metodele de aplicare a dezinfectantelor chimice în funcţie de suportul care urmează să fie
tratat sunt prevăzute în anexa nr. 4 la ordin.
ART. 27
Dezinfecţia curentă şi/sau terminală, efectuată numai cu dezinfectanţi de nivel înalt, este
obligatorie în:
a) secţiile de spitalizare a cazurilor de boli transmisibile;
b) situaţia evoluţiei unor cazuri de infecţii asociate asistenţei medicale;
c) situaţiile de risc epidemiologic (evidenţierea cu ajutorul laboratorului a circulaţiei
microorganismelor patogene);
d) secţiile cu risc înalt: secţii unde sunt asistaţi pacienţi imunodeprimaţi, arşi, neonatologie,
prematuri, secţii unde se practică grefe/transplant (de măduvă, cardiace, renale etc.), secţii de
oncologie şi oncohematologie);
e) blocul operator, blocul de naşteri;
f) secţiile de reanimare, terapie intensivă;
g) serviciile de urgenţă, ambulanţă, locul unde se triază enjeria.
CAP. IV
Sterilizarea
ART. 28
Sterilizarea face parte din categoria procedurilor speciale ale cărei rezultate depind de buna
funcţionare a aparaturii utilizate şi păstrarea corespunzătoare a materialelor sterilizate.
ART. 29
Sunt obligatorii controlul operaţiunilor, respectarea procedurilor, precum şi asigurarea
cerinţelor specificate în standardul EN ISO 9001/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 30
Unităţile sanitare trebuie să garanteze acelaşi nivel de siguranţă a pacienţilor, atât în cazul
utilizării de dispozitive medicale achiziţionate de pe piaţă, cât şi al utilizării celor sterilizate în
unitatea sanitară.
 ART. 31
Este interzisă reprocesarea în vederea reutilizării a dispozitivelor şi materialelor de unică
folosinţă.
ART. 32
Toate dispozitivele medicale şi materialele care urmează a fi sterilizate trebuie curăţate şi
dezinfectate înainte de a fi supuse unui proces de sterilizare standardizat.
ART. 33
Organizarea activităţilor propriu-zise de sterilizare, precum şi a activităţilor conexe,
respectiv curăţarea, dezinfecţia şi împachetarea, stocarea şi livrarea, va ţine cont de necesitatea
respectării circuitelor funcţionale. Este interzisă realizarea acestor activităţi în alte spaţii decât cele
desemnate.
ART. 34
Serviciul de sterilizare din unităţile sanitare de orice tip trebuie să fie amenajat într-un spaţiu
special destinat, în vederea desfăşurării activităţilor din etapele menţionate.
ART. 35
Organizarea activităţii serviciilor de sterilizare cuprinde:
a) asigurarea spaţiilor derulării activităţii, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
b) circuitele funcţionale, recipientele şi mijloacele de transport;
c) asigurarea condiţiilor de calitate a mediului în care se desfăşoară procesul de sterilizare;
d) verificarea stării de funcţionare a aparaturii;
e) sistemul de control al procesului;
f) procedurile de marcare şi asigurarea trasabilităţii produselor finite;
g) tratarea neconformităţilor procesului de sterilizare;
h) înregistrarea şi arhivarea datelor privind parcursul procesului, cu menţionarea datei
primirii produsului de sterilizat, secţia de provenienţă, numărul tranşei de sterilizare, data trimiterii
pe secţie a produsului sterilizat, numele persoanei care a efectuat sterilizarea;
i) instruirea personalului;
j) asigurarea echipamentului de protecţie alpersonalului.
ART. 36
Circuitele se stabilesc astfel încât să asigure securitatea personalului, a mediului şi
integritatea dispozitivelor medicale.
ART. 37
În unităţile de asistenţă medicală, sterilizarea se realizează prin metode fizice (abur sub
presiune), precum şi prin metode combinate fizico-chimice (plasma).
ART. 38
 Sterilizarea cu aburi sub presiune trebuie să fie metoda de elecţie, dacă dispozitivul medical
suportă această procedură. Metoda fizico-chimică (plasma, care utilizează ca agent de sterilizare
peroxidul de hidrogen) se poate utiliza pentru sterilizarea instrumentarului care nu suportă
autoclavarea.
ART. 39
Sterilizarea se realizează numai cu aparate autorizate şi avizate conform prevederilor legale
în vigoare.
ART. 40
Presiunea, temperatura şi timpul de sterilizare reprezintă valori de siguranţă pentru
eficacitatea sterilizării în funcţie de aparat.
ART. 41
Trebuie respectate instrucţiunile de utilizare din cartea tehnică a aparatului cu privire la
temperatura, presiunea şi timpul de sterilizare recomandate de producător, în funcţie de tipurile de
materiale de sterilizat ambalate.
ART. 42
Personalul medical responsabil cu respectarea calităţii procedurilor de sterilizare va fi instruit
şi calificat pentru fiecare tip de aparat de sterilizat şi va face dovada de certificare a acestui lucru.
ART. 43
Instrucţiunile de utilizare pentru fiecare sterilizator se vor afişa la loc vizibil. ART.
44
Controlul sterilizării se efectuează în conformitate cu anexa nr. 5, după cum urmează:
a) cu indicatorii fizico-chimici;
b) cu testul de verificare a penetrării aburului (testul Bowie & Dick, pentru autoclavă);
c) cu indicatorii biologici.
ART. 45
(1) Pentru fiecare ciclu de sterilizare evaluarea eficacităţii sterilizării se realizează astfel:
a) pe tot parcursul ciclului complet de sterilizare se urmăreşte pe panoul de comandă şi se
notează temperatura şi presiunea atinse pentru fiecare fază a ciclului sau se analizează diagrama;
b) se citeşte virarea culorii indicatorului pentru temperatură de pe banda adezivă; se citeşte
virarea culorii indicatorului "integrator" pentru sterilizatorul cu abur sub presiune, care controlează
timpul, temperatura şi saturaţia vaporilor.
(2) Cu periodicitate zilnică, evaluarea eficacităţii sterilizării se realizează astfel:
a) se controlează calitatea penetrării aburului cu ajutorul testului Bowie & Dick, dacă se
efectuează sterilizarea materialului moale;
 b) se efectuează controlul cu indicator biologic (Bacillus stearothermophyllus) pentru
autoclavele din staţiile de sterilizare sau pentru autoclavele care nu sunt echipate cu dispozitiv
automat de înregistrare (diagrama).
ART. 46
(1) Durata menţinerii sterilităţii materialelor ambalate în cutii metalice perforate sau în
casolete cu colier este de 24 de ore de la sterilizare, cu condiţia menţinerii acestora închise. Excepţie
fac ambalajele dure pentru care producătorul precizează o altă durată de valabilitate, cu condiţia
menţinerii acestora în condiţiile precizate de producător.
(2) Durata menţinerii sterilităţii materialelor ambalate în pungi hârtie-plastic sudate este de
două luni de la sterilizare, cu condiţia menţinerii integrităţii ambalajului, cu excepţia celor pentru
care producătorul specifică o altă perioadă de valabilitate, cu condiţia menţinerii condiţiilor specificate
de acesta.
ART. 47
Întreţinerea (mentenanţa) autoclavelor se efectuează de un tehnician autorizat pentru
verificarea funcţionării acestora, cu periodicitatea recomandată de producătorul aparatului, dar cel
puţin o dată pe trimestru.
ART. 48
Orice defecţiune apărută la autoclavă necesită intervenţia tehnicianului autorizat.
ART. 49
După intervenţia pe aparat se efectuează:
a) verificarea parametrilor aparatului, urmărind înregistrările de temperatură şi presiune (pe
panoul frontal sau diagramă);
b) testul Bowie & Dick pentru verificarea calităţii penetrării aburului;
c) controlul umidităţiitextilelor.

ART. 50
Amplasarea, dotarea, exploatarea, întreţinerea, verificarea şi repararea aparatelor, utilajelor şi
instalaţiilor de sterilizare se fac conform prevederilor legale în vigoare.
ART. 51
Se vor elabora şi afişa instrucţiuni tehnice specifice privind exploatarea aparatelor, precum şi
măsurile ce trebuie luate în caz de avarii, întreruperi sau dereglări la fiecare loc de muncă.
ART. 52
Asistenta medicală responsabilă cu sterilizarea va fi instruită şi acreditată să lucreze cu
aparate sub presiune.
ART. 53
Sterilizarea apei pentru spălarea chirurgicală se efectuează în autoclavă pentru sterilizarea
apei, potrivit instrucţiunilor de utilizare din cartea tehnică a acesteia, la o presiune de sterilizare de
1,5 bari şi un timp de sterilizare de 30 de minute, precum şi prin intermediul diferitelor aparate, filtre
sau alte dispozitive autorizate în acest scop conform legii.
ART. 54
Reţeaua de alimentare şi distribuire a apei sterile de la autoclave la spălătoare trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:
a) distanţa maximă de la autoclavă la punctul de distribuţie nu va depăşi 20 m;
b) sunt admise numai conducte fără mufe;
c) eliminarea oricărei posibilităţi de contaminare a apei sterile prin stagnarea în sistemul de
distribuţie (cu interzicerea coturilor în formă de "U" sub nivelul conductei);
d) apa sterilă pentru spălarea chirurgicală se prepară în ziua utilizăriiei.
ART. 55
Este obligatorie respectarea instrucţiunilor de utilizare şi a cărţii tehnice a aparatului pentru a
folosi temperatura, presiunea şi timpul de sterilizare recomandate de producător pentru materialele
de sterilizat.
ART. 56
Se notează pe fiecare ambalaj data şi ora terilizării.

ART. 57
Sterilizarea prin metode fizice şi fizico-chimice se înregistrează în Registrul de evidenţă a
sterilizării, care conţine: data şi numărul aparatului, conţinutul şi numărul obiectelor din şarjă,
numărul şarjei, temperatura şi, după caz, presiunea la care s-a efectuat sterilizarea, ora de începere şi
de încheiere a ciclului (durata), rezultatele indicatorilor fizico-chimici şi rezultatul testelor biologice,
semnătura persoanei responsabile cu sterilizarea şi care eliberează materialul steril.
ART. 58
(1) Sterilizarea cu oxid de etilenă nu trebuie să reprezinte o metodă uzuală de sterilizare
având în vedere riscul toxic pentru personalul staţiei de sterilizare, pentru cei care manipulează sau
pentru pacienţii la care se utilizează obiectele sterilizate prin această metodă, motiv pentru care
aceasta trebuie utilizată în cazuri excepţionale, când nu există alte mijloace de sterilizare.
(2) Este interzisă utilizarea sterilizării cu oxid de etilenă pentru sterilizarea materialului
medico-chirurgical în urgenţă.
(3) Este interzisă sterilizarea cu oxid de etilenă a materialului medico-chirurgical a cărui
compoziţie nu este cunoscută.
(4) Este interzisă resterilizarea cu oxid de etilenă a echipamentului medical constituit din
părţi de policlorură de vinil sterilizat iniţial cu radiaţii ionizante sau raze gamma.
(5) Este interzis a se fuma în încăperile unde se utilizează oxidul de etilenă; aceste încăperi
trebuie ventilate în permanenţă direct cu aer proaspăt (din exterior).
 TEHNICA DE LUCRU ŞI INTERPRETARE
pentru testele de evaluare a eficienţei procedurii de curăţenie şi dezinfecţie
I. Definiţii
Teste de autocontrol = teste efectuate de o unitate sanitară în vederea cunoaşterii circulaţiei
germenilor patogeni în mediul spitalicesc şi a evaluării eficienţei procedurilor de curăţenie şi
dezinfecţie cu scopul prevenirii apariţiei infecţiilor asociate îngrijirilor medicale. Acestea cuprind:
Teste de sterilitate = teste efectuate pentru controlul sterilităţii a instrumentarului şi altor
materiale sanitare prin proceduri de sterilizare fizică şi chimică;
Teste de aeromicrofloră = teste efectuate pentru controlul gradului de încărcare a aerului cu
floră microbiană atmosferică în zonele de risc;
Teste de sanitaţie = teste de verificare a eficienţei curăţeniei şi dezinfecţiei suprafeţelor şi
altor materiale (de exemplu, lenjerie) efectuate în cadrul unităţii sanitare.
II. Recoltarea şi pregătirea probelor primare
1. Controlul sterilităţii
a) Se constată în mod indirect efectul sterilizării prin cercetarea florei microbiene de pe
obiectele care au fost supuse sterilizării, fie prin însămânţarea directă a suprafeţei obiectului pe
mediul de cultură, fie a produsului de spălare şi ştergere.
b) Se va folosi bulion simplu în recipiente sterile, bulion thioglicolat sau tampoane sterile în
care s-a pus în laborator 1 ml de ser fiziologic în condiţii de sterilitate.
c) Toate materialele care pot fi luate ca atare (ace de seringă, ace de sutură, ace de
stomatologie, agrafe, aţă chirurgicală, comprese mici etc.) vor fi însămânţate pe mediile de cultură
în condiţii de asepsie.
d) Obiectele sterile mari, inventar moale sau instrumentar vor fi şterse de 2-3 ori cu un
tampon steril umezit în ser fiziologic, ce va fi reînsămânţat în laborator în bulion simplu.
e) Apa sterilă va fi însămânţată direct într-un recipient cu bulion după o prealabilă flambare a
robinetului şi lăsarea apei să curgă timp de aproximativ 5 minute.
f) Aţa de sutură, catgut şi comprese vor fi însămânţate şi în bulion thioglicolat.
g) Se inscripţionează recipientul cu numărul probei, locul de recoltă, apoi proba se
înregistrează în procesul-verbal de recoltare.
2. Controlul aeromicroflorei
a) Se va determina flora microbiană atmosferică din acele încăperi unde riscurile de
colonizare/infectare pentru asistaţi ar putea fi mai mare: săli de operaţii, săli de pansamente, săli de
naşteri, saloane de prematuri etc.
b) Se foloseşte metoda sedimentării Koch sau o metodă volumetrică cu ajutorul aparaturii
necesare dedicate conform standardului indicat de producător.
 c) Pentru metoda sedimentării - pentru fiecare încăpere se vor folosi 2 grupe de plăci Petri a
câte 10 cm diametru, fiecare grupă cuprinzând câte o placă de geloză simplă şi o placă de geloză
sânge, ambele plăci cu medii fără lichid de condensare.
d) Un grup de plăci se va expune în mijlocul încăperii pe o masă/la înălţimea unei mese (la
60-100 cm de pardoseală), al doilea grup va fi expus într-un colţ al încăperii la înălţimea unei mese
(la 60-100 cm de pardoseală). Numărul de plăci necesare se calculează în funcţie de volumul
încăperii.
e) Expunerea se va face prin ridicarea capacului cutiilor Petri şi aşezarea capacelor cu
deschiderea în jos alături de cutiile Petri cu mediile selectate.
f) Timpul de expunere va fi strict cronometrat din momentul ridicării capacelor de la plăcile
Petri cu medii, acestea urmând să fie lăsate deschise 10 minute.
3. Controlul suprafeţelor şi inventarului moale
a) Se vor lua probe de pe suprafeţele care sunt considerate curate şi dezinfectate.
b) Dacă pentru suprafeţele respective a fost utilizat recent un dezinfectant, recoltarea va fi
efectuată numai după expirarea timpului de contact.
c) Se foloseşte tampon steril umezit în 1 ml ser fiziologic steril cu care se şterge o suprafaţă
de 25 cm pătraţi prin trecerea tamponului de 2-3 ori în sensuri diferite pe toată suprafaţa celor 25 cm
pătraţi şi se va imersa tamponul în 1 ml ser fiziologic din recipient, agitându-se puternic pentru
omogenizarea concentraţiei microbiene.

PRECAUŢIUNILE STANDARD
Măsuri minime obligatorii pentru prevenirea şi limitarea infecţiilor asociate
asistenţei medicale
Măsurile standard reprezintă măsurile minime de prevenire a infecţiei care se aplică
tuturor pacienţilor îngrijiţi, indiferent de statutul de infecţiozitate suspectat sau confirmat al
pacientului, în orice cadru unde este asigurată asistenţă medicală.
Aceste proceduri sunt concepute atât pentru a proteja personalul sanitar, cât şi pentru a
preveni răspândirea infecţiilor în rândul pacienţilor.
Măsurile standard includ:
1.3.igiena mâinilor, care este esenţială pentru a reduce riscul de răspândire a infecţiilor.
Utilizarea antisepticelor alcoolice este metoda preferată în toate situaţiile clinice, cu excepţia
cazurilor când mâinile sunt vizibil murdare (de exemplu, sânge, alte fluide biologice) sau după
examinarea pacienţilor cu infecţie cu Clostridium difficile sau norovirus, situaţii în care trebuie
utilizate apa şi săpunul;
 1.4.utilizarea echipamentului individual de protecţie (de exemplu: mănuşi, halate,
protectoare faciale), în funcţie de expunerea anticipată. Igiena mâinilor este întotdeauna etapa finală
după îndepărtarea şi aruncarea echipamentului;
1.5.practici sigure de injectare, proceduri specifice pentru a preveni transmiterea bolilor
infecţioase de la un pacient la altul sau între un pacient şi personalul medical în timpul preparării şi
administrării medicamentelor de uz parenteral;
1.6.manipularea în condiţii de siguranţă a echipamentelor medicale sau contactul cu
suprafeţele potenţial contaminate din imediata apropiere a pacientului, proceduri specifice pentru
prevenirea transmiterii bolilor infecţioase de la un pacient la altul sau între un pacient şi personalul
medical în timpul manipulării echipamentelor medicale şi contactul cu obiectele sau suprafeţele din
mediu;
1.7.igiena respiratorie şi eticheta de tuse (tehnica de tuse şi strănut cu utilizarea de batiste
de nas de unică folosinţă cu poziţionarea la minimum 1 metru faţă de celelalte persoane, urmată de
igiena mâinilor), ca element al precauţiilor standard care se adresează în primul rând pacienţilor şi
însoţitorilor acestora cu simptomatologie de posibilă infecţie respiratorie care se aplică oricărei
persoane cu asemenea manifestări când intră în unitatea sanitară. Acest element al precauţiilor standard este
aplicat pentru prevenirea promptă a infecţiilor respiratorii şi trebuie aplicată la intrarea în unitatea sanitară
(zonele de recepţie şi de triaj ale pacienţilor).

Precauţiile adresate căii de transmitere

Măsuri de precauţie care se adresează căii de transmitere a agentului patogen sunt
destinate să completeze precauţiile standard la pacienţii cu colonizări sau infecţii, probabile sau
cunoscute, cu agenţi patogeni transmisibili sau cu patogeni importanţi din punct de vedere
epidemiologic. Aceste măsuri de precauţie suplimentare sunt utilizate pentru situaţiile în care calea
de transmitere nu este complet întreruptă prin utilizarea precauţiilor standard.
Cele trei categorii de măsuri adresate căilor de transmitere includ:
- Căile de transmitere pentru care pot fi necesare măsuri suplimentare de precauţie sunt:
1. Transmiterea prin contact:
1.1. direct, când microorganismul se poate transmite de la o persoană la alta (contactul cu
produse biologice): în timpul asistenţei medicale şi îngrijirii bolnavului de către cadrele medicale
sau în contact cu membrii familiei sau cu alţi pacienţi;
1.2. indirect, prin intermediul suprafeţelor/obiectelor contaminate care implică transferul
unui microorganism printr-o contaminare intermediară (de exemplu, contaminarea obiectelor,
echipamentului, mâncării), când:
1.2.1. igiena mâinii personalului ce asigură actul medical/îngrijire este inadecvată;
1.2.2. echipamentul nu este curăţat, dezinfectat sau sterilizat corespunzător între
pacienţi;
1.2.3. patogenii sunt transferaţi prin instrumentar.
2. Transmiterea prin picături:
2.1. picăturile infecţioase expulzate, atunci când se strănută sau se tuşeşte, sunt prea
grele pentru a pluti în aer şi se transferă la mai puţin de 2 m de la sursă;
2.2. răspândirea picăturilor poate fi:
2.2.1. directă - se realizează când acestea ajung la nivelul mucoaselor sau sunt inhalate;
2.2.2. indirectă - se realizează când acestea cad pe suprafeţe sau mâini şi sunt transmise pe
mucoase sau alimente. Acest mod de transmitere este mai frecvent şi este descris în infecţiile
respiratorii comune, gripă, infecţii cu virus sinciţial.
3. Transmiterea aeriană - transmitere care se realizează prin intermediul particulelor mici
(</= 5 µm în mărime) care transportă microbii şi pot fi transferaţi prin intermediul curenţilor de aer
pe o distanţă mai mare de 2 m de la sursă. Aceste particule sunt inhalate (de exemplu, în cazul
varicelei zoster, rujeolei şi tuberculozei pulmonare).
Măsurile suplimentare de precauţie care vizează calea de transmitere includ:
1. pentru transmiterea prin contact:
1.1. utilizarea echipamentului de protecţie când este posibil contactul cu un mediu
contaminat cu microbi rezistenţi la antibiotice (de exemplu, enterococi rezistenţi la vancomicină
(VRE), Staphylococcus aureus rezistent la meticilină MRSA) sau Clostridium difficile;
1.2. pacientul se poate amplasa într-o rezervă singur sau într-un salon cu un alt pacient
infectat cu acelaşi patogen;
1.3. la intrarea în salon trebuie purtate mănuşi curate şi echipament de protecţie curat;
2. pentru transmiterea prin picături pacientul se amplasează într-o rezervă singur sau se
cohortează într-un salon cu alţi pacienţi infectaţi cu acelaşi agent patogen.
Este necesară purtarea de protectoare faciale când se lucrează la 1 - 2 metri de pacient.
În situaţia în care este necesar transportul pacientului, acestuia i se aplică o mască.
3. pentru transmiterea aeriană - plasarea pacientului într-o cameră de izolare cu presiune
negativă a aerului în raport cu coridoarele, aerul fiind evacuat direct spre exterior sau recirculat prin
filtre HEPA de înaltă eficienţă cu 6 - 12 schimburi de aer pe oră.
În rezervele cu antecameră (sasuri), riscul de circulaţie al aerului între cameră şi coridor
este redus la minimum. Acest sistem este mai uşor de susţinut, dar dificil de amenajat din punct de
vedere arhitectonic.
În situaţia în care nu există astfel de facilităţi simpla plasare a pacientului singur într-o
rezervă care să aibă grup sanitar şi duş reduce riscul de transmitere.
 Pentru bolile care au mai multe căi de transmitere se poate utiliza o combinaţie de măsuri
de precauţie. Fie că aceste măsuri sunt utilizate singular sau în combinaţie, acestea trebuie utilizate
întotdeauna în plus faţă de precauţiile standard.

Este important de reţinut:

Microorganismele care cauzează infecţii asociate asistenţei medicale pot să fie transmise
de la pacienţi infectaţi sau colonizate la alţi pacienţi şi la personalul medical, de îngrijire sau
auxiliar. Măsurile adecvate şi aplicate în mod corespunzător pot reduce transmiterea acestora.
Măsurile se aplică în conformitate cu semnele şi simptomele pacientului şi în general nu
se aşteaptă rezultatele de laborator

METODOLOGIA de supraveghere a expunerii accidentale la poduse

biologice a personalului care lucrează în sistemul sanitar

Scop: reducerea riscului de infecţie postexpunere la sânge şi la alte produse biologice la

personalul care lucrează în sistemul sanitar
Obiective:
a) estimarea incidenţei expunerii accidentale la produse biologice a personalului care
lucrează în sistemul sanitar;
b) ierarhizarea factorilor de risc (proceduri, dispozitive, timpul de lucru etc.);
c) evaluarea respectării precauţiunilor standard;
d) sensibilizarea personalului medical în sensul cunoaşterii riscului expunerii la sânge şi la
alte produse biologice şi a aplicării măsurilor de prevenire a acestor expuneri accidentale şi a
consecinţelor acestora;
e) aplicarea corectă a măsurilor profilactice primare şi secundare.
Tip de supraveghere: pasivă - colectarea datelor privind expunerea la produse biologice a
personalului medico-sanitar, de îngrijire şi auxiliar.
Datele privind raportarea expunerii accidentale la produse biologice sunt colectate pe
baza:
- fişei de raportare a expunerii accidentale a personalului medico-sanitar, de îngrijire şi
auxiliar la produse biologice
- tabelului privind evidenţa vaccinărilor personalului medico-sanitar cu expunere
accidentală la produse biologice
- fişei unităţii sanitare privind situaţia vaccinării antihepatită B a personalului medico-
sanitar, de îngrijire şi auxiliar.
 Definiţii:
a) persoana care lucrează în sistemul sanitar - orice persoană (angajat, student, voluntar)
ale cărei activităţi implică contactul cu pacienţi, sânge sau alte produse biologice provenite de la
pacient, în cabinete, secţii, compartimente sau laboratoare;
b) expunere cu risc de infecţie HIV, VHB, VHC, care necesită profilaxie postexpunere
profesională (PPEP) - accidentarea transcutană (de exemplu: înţepătura cu ac sau tăietura cu un
obiect tăios), contactul mucoaselor sau al pielii care prezintă leziuni ce îi afectează integritatea (de
exemplu: expunerea pe o piele cu excoriaţii, tăieturi, delabrări, flictene, eczeme sau alte afecţiuni
dermatologice) sau contactul cutanat pe o piele intactă, dar cu o durată prelungită (de exemplu:
câteva minute şi chiar mai mult) sau implicarea unei suprafeţe întinse de contact cu sânge, ţesuturi
sau alte produse biologice contaminate vizibil cu sânge;
c) produse biologice - 1. spermă, secreţii vaginale; 2. fluide (lichid cefalorahidian,
sinovial, pleural, peritoneal, pericardic, amniotic); 3. concentrate de HIV (în laboratoare). În absenţa
sângelui vizibil în salivă, lacrimi, sudoare, urină, fecale, lapte aceste produse biologice nu sunt
considerate cu risc de infecţie HIV şi nu impun măsuri de profilaxie antiretrovirală şi de
supraveghere medicală PPEP;
d) caz de expunere profesională - orice persoană care lucrează în sistemul sanitar şi care a
suferit o expunere accidentală cu risc de infecţie HIV, VHB, VHC prin contact cu sânge sau alte
produse biologice considerate cu risc de infecţie.
Populaţia-ţintă: persoanele care lucrează în sistemul sanitar, respectiv: personalul medico-
sanitar şi de îngrijire/auxiliar/tehnic, persoane aflate într-o formă de învăţământ, voluntari.
Unităţile-ţintă: unităţile sanitare publice, indiferent de subordonare şi private

Atribuţii în unităţile sanitare cu paturi

I. Compartimentul/ secţia în care a avut loc expunerea accidentala

a) Persoana expusă accidental aplică imediat protocolul de management al expunerii
accidentale la produse biologice, respectiv:
1. îngrijire de urgenţă:
- expunere cutanată: spălare cu apă şi săpun 5 minute;
- expunere percutană: spălare cu apă şi săpun, urmată de aplicarea unui antiseptic cu
timp de contact conform recomandărilor producătorului;
- expunere mucoasă: spălare cu ser fiziologic sau cu apă 5 minute.
2. chimioprofilaxie, pentru infecţia HIV, administrată în funcţie de tipul expunerii,
starea pacientului-sursă
3. vaccinare postexpunere:
 - în prima oră de la accident se prezintă la medicul şef de secţie/compartiment sau la
medicul şef de gardă;
- în termen de 24 de ore se prezintă la responsabilul serviciului/compartimentului de
prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale pentru consultanţă în vederea evaluării riscului;
- în termen de maximum 48 de ore anunţă medicul de medicina muncii pentru luarea în
evidenţă;
b) Medicul şef de secţie/compartiment sau medicul şef de gardă:
- completează şi transmite către serviciul/compartimentul de prevenire a infecţiilor
asociate asistenţei medicale, în maximum 24 de ore de la producerea expunerii accidentale, fişa de
raportare a expunerii accidentale a personalului medico-sanitar, de îngrijire şi auxiliar la produse
biologice (figura 1);
- înregistrează expunerea accidentală în registrul de evidenţă a expunerilor accidentale la
produse biologice al secţiei;
- asigură recoltarea eşantioanelor de sânge de la pacientul-sursă în maximum 2 ore de la
producerea expunerii accidentale, respectând legislaţia privind testarea voluntară cu consiliere;
- asigură recoltarea eşantioanelor de sânge de la personalul expus accidental în maximum
2 ore de la momentul expunerii, respectând legislaţia privind testarea voluntară cu consiliere;
- asigură transportul eşantioanelor de sânge provenite de la pacientul-sursă la laboratorul
unităţii cu paturi în care a avut loc expunerea.

II. Unitatea sanitară în care s-a produs expunerea accidentală

- asigură prelevarea şi testarea eşantioanelor de sânge provenite de la pacientul-sursă şi
persoana expusă accidental la produse biologice, în funcţie de antecedentele cunoscute ale fiecăruia.
Testele efectuate sunt: AgHBs, antiHBs, antiHBc, antiVHC, test HIV;

- asigură evaluarea persoanei expuse accidental de către medicul infecţionist din spital
sau trimiterea persoanei expuse către secţia/spitalul de boli infecţioase/consult interdisciplinar;
- asigură vaccinarea antihepatită B, în cazul în care persoana expusă nu are marker care să
indice faptul că a fost vaccinată sau a trecut prin boală;
- pentru cazurile în care chimioprofilaxia pentru infecţia HIV este necesară, aceasta este
asigurată de secţia/spitalul de boli infecţioase.

III. Laboratorul spitalului în care a avut loc expunerea accidentală

- efectuează testele solicitate atât pentru persoana expusă, cât şi pentru pacientul-sursă;
- comunică rezultatele testărilor serviciului/compartimentului de prevenire a infecţiilor
asociate asistenţei medicale în termen de 24 de ore.
 IV. Serviciul/Compartimentul sau medicul responsabil pentru prevenirea infecţiilor
asociate asistenţei medicale din spitalul în care a avut loc expunerea accidentală la produse
biologice
- răspunde de informarea personalului cu privire la obligativitatea raportării expunerii
accidentale şi metodele de prevenire;
- participă împreună cu medicul infecţionist la evaluarea riscului de infecţie şi
consilierea cu privire la HIV, VHC, VHB;
- înregistrează vaccinarea antihepatită B a persoanei expuse, în registrul de evidenţă a
expunerii accidentale la produse biologice al secţiei;
- urmăreşte vaccinarea persoanei expuse şi finalizarea schemei de vaccinare;
- transmite situaţia vaccinărilor persoanelor expuse accidental la produse biologice
medicului de medicina muncii;
- colectează şi trimite fişele de raportare a expunerii accidentale a personalului medico-
sanitar, de îngrijire şi auxiliar la produse biologice, completate, lunar, până în data de 5 a lunii
pentru luna anterioară, direcţiei de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti;
- transmite anual către direcţia de sănătate publică judeţeană şi a municipiului Bucureşti
situaţia vaccinărilor antihepatitice B efectuate postexpunere accidentală, situaţie completată
conform machetei prezentate în figura 2 de către medicul de medicina muncii;
- întocmeşte şi transmite anual către direcţia de sănătate publică judeţeană şi a
municipiului Bucureşti fişa unităţii sanitare privind situaţia vaccinării antihepatită B a personalului
medico-sanitar, de îngrijire şi auxiliar, conform machetei prezentate în figura 3.
Fişa raportării expunerii accidentale a personalului medico-sanitar, de îngrijire şi
auxiliar la produse biologice:s
Judeţul ........................... Spitalul .....................
Secţia/compartimentul unde a avut loc expunerea accidentală ..............
DATE PERSOANĂ EXPUSĂ: Nr. de înregistrare al cazului raportat ........

| Iniţiale .... CNP...............Data naşterii / / Sex: |_| M |_| F

| Categorie profesională:
||_| medic |_| asistent |_| personal de îngrijire |_| personal uxiliar
| Vechime în activitatea profesională ...... Vechime în serviciul actual.....
| Status vaccinal HVB:
| |_| vaccinare completă 3 doze |_| vaccinare incompletă
| |_| în curs de vaccinare |_| nevaccinat |_| necunoscut
|
DATE DESPRE EXPUNEREA ACCIDENTALĂ:
| Data expunerii: / / Ora expunerii ....................
| Locul producerii expunerii .........................................
|
| Manevră |_| de rutină |_| situaţie de urgenţă
| Natura expunerii:
| Înţepare ac: |_| DA |_| NU
|Tăiere |_| DA |_| NU dacă DA: Leziune |_| superficială |_| profundă
| Contact cu fluid biologic: |_| DA |_| NU,
| dacă DA tipul fluidului biologic ......................
| Locul contactului: |_| mucoase |_| tegumente intacte |_| tegumente lezate
|
MECANISMUL EXPUNERII ACCIDENTALE
| |_| Autoaccidentare
| |_| Accidentare de către un pacient
| |_| Accidentare de către un coleg
| |_| Accidentare prin colectare-transport deşeuri tăietoare/înţepătoare
| |_| Alte mecanisme ....................................

PREVENIREA:

| Aplicarea precauţiilor standard: |_| DA |_| NU

| Echipament de protecţie:
| Mănuşi |_| DA |_| NU Mască |_| DA |_| NU |_| nu este cazul
| Halat|_| DA |_| NU Protector facial |_| DA |_| NU |_| nu este cazul
| alte ....................................
|

DATE - SURSA EXPUNERII ACCIDENTALE:

| Sursă: cunoscută |_| DA |_| NU

| dacă DA - Date pacient-sursă cunoscută:
| Status HIV:
| infectat|_| DA |_| NU |_|necunoscut, dacă da tratamentul ..........
| Status VHB:
| infectat |_| DA |_| NU |_| necunoscut dacă da tratamentul .....
| Status VHC
 | infectat |_| DA |_| NU |_| necunoscut
|

ATITUDINEA FAŢĂ DE PERSOANA EXPUSĂ

| MĂSURI IMEDIATE |_| DA |_| NU

|Spălare cu apă şi săpun |_| DA |_| NU |_| Antiseptic |_| DA |_| NU
| TESTARE
| Testul HIV rapid |_| DA |_| NU dacă nu de ce? .....................
| Examene serologice iniţiate cu ocazia expunerii
| HIV ELISA |_| DA |_| NU
| Antigen HBs |_| DA |_| NU Anticorpi anti HBs |_| DA |_| NU
| Anticorpi anti HVC |_| DA |_| NU
| Altele ..................................
| VACCINARE HVB |_| DA |_| NU
| CHIMIOPROFILAXIA infecţiei HIV |_| DA |_| NU data începerii .../.../......
| Comentarii: ................................................................
|

Nume prenume şi semnătura medic şef secţie/compartiment/medic şef de

gardă care a înregistrat expunerea accidentală la produse biologice:
....................................................................
Data completării:

Managementul deșeurilor rezultate din activitatea medicală în unitățile sanitare,

colectare, depozitare, neutralizare

În toate unităţile sanitare, activităţile legate de gestionarea deşeurilor rezultate din

activităţile medicale fac parte din obligaţiile profesionale şi sunt înscrise în fişa postului fiecărui
salariat.
ORD MS nr 961/2016:
NORME TEHNICE
privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale
CAPITOLUL I
ART. 1
Normele tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale
reglementează modul în care se realizează colectarea separată pe categorii, ambalarea, stocarea
temporară, transportul, tratarea şi eliminarea deşeurilor medicale, acordând o atenţie deosebită
deşeurilor periculoase pentru a preveni contaminarea mediului şi afectarea stării de sănătate.
ART. 2
(1) Prezentele norme tehnice se aplică de către toate unităţile sanitare, indiferent de forma
de organizare, în care se desfăşoară activităţi medicale în urma cărora sunt produse deşeuri,
denumite în continuare deşeuri medicale.
(2) Producătorul de deşeuri medicale este răspunzător pentru gestionarea deşeurilor
medicale rezultate din activitatea sa.
(3) Unităţile elaborează şi aplică planuri, strategii de management şi proceduri medicale
care să prevină producerea de deşeuri medicale periculoase sau să reducă pe cât posibil cantităţile
produse.
(4) Unităţile elaborează şi aplică planul propriu de gestionare a deşeurilor rezultate din
activităţile medicale, în concordanţă cu regulamentele interne şi codurile de procedură, pe baza
reglementărilor în vigoare şi respectând conţinutul-cadru prezentat în anexa nr. 4 la ordin.
ART. 3
Producătorii de deşeuri medicale, astfel cum sunt definiţi la art. 7, au următoarele
obligaţii:
a) prevenirea producerii deşeurilor medicale sau reducerea gradului de periculozitate a
acestora,

b) separarea diferitelor tipuri de deşeuri la locul producerii/generării;

c) tratarea şi eliminarea corespunzătoare a tuturor tipurilor de deşeuri medicale produse.
ART. 4
Prezentele norme tehnice se aplică şi unităţilor care desfăşoară activităţi conexe celor
medicale (cabinete de înfrumuseţare corporală, îngrijiri paleative şi îngrijiri la domiciliu, etc.),
indiferent de forma de organizare a acestora.
ART. 5
(1) Prezentele norme tehnice nu se referă la managementul deşeurilor radioactive, a căror
gestionare este prevăzută în reglementări specifice, şi nici la efluenţii gazoşi emişi în atmosferă sau
la apele uzate descărcate în receptori.
(2) Deşeurile medicale radioactive sunt gestionate cu respectarea prevederilor Ordonanţei
Guvernului nr. 11/2003 privind gospodărirea în siguranţă a deşeurilor radioactive, republicată, cu
modificările ulterioare.
ART. 6
(1) Prezentele norme tehnice nu se referă la managementul deşeurilor de medicamente
(din categoria 18 01 08* - medicamente citotoxice şi citostatice şi 18 01 09 - medicamente, altele
decât cele specificate la 18 01 08) rezultate din următoarele unităţi, indiferent de forma de
organizare a acestora:
a) farmacii, drogherii, unităţi autorizate pentru vânzarea sau distribuţia medicamentelor şi
produselor farmaceutice;
b) unităţi de producţie, depozitare şi păstrare a medicamentelor şi a produselor biologice;
c) institute de cercetare farmaceutică;
d) unităţi preclinice din universităţile şi facultăţile de farmacie;
e) Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale.
(2) Gestionarea deşeurilor de medicamente prevăzute la alin. (1) va fi reglementată prin
ordin al ministrului sănătăţii, conform prevederilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în sănătate
publică, cu modificările şi completările ulterioare.

CAPITOLUL II
Definiţii

ART. 7
În înţelesul prezentelor norme tehnice se definesc următorii termeni:
a) activitatea medicală este orice activitate de diagnostic, prevenţie, tratament, cercetare,
precum şi de monitorizare şi recuperare a stării de sănătate, care implică sau nu utilizarea de
instrumente, echipamente, substanţe ori aparatură medicală;
b) ambalajele pentru deşeuri rezultate din activitatea medicală reprezintă recipiente şi
containere utilizate pentru colectarea, ambalarea, transportul, tratarea şi eliminarea finală a
deşeurilor rezultate din activitatea medicală;
c) colectarea deşeurilor medicale reprezintă orice activitate de strângere a deşeurilor,
incluzând separarea deşeurilor pe categorii, la sursă, şi stocarea temporară a deşeurilor în scopul
transportării acestora la o instalaţie de tratare sau de eliminare a deşeurilor;
d) colectarea separată a deşeurilor medicale înseamnă colectarea în cadrul căreia un
flux de deşeuri este păstrat separat în funcţie de tipul şi natura deşeurilor, cu scopul de a facilita
tratarea specifică a acestora;
e) decontaminarea termică reprezintă operaţiunea care se bazează pe acţiunea căldurii
umede sau uscate pentru îndepărtarea prin reducere a microorganismelor (patogene sau saprofite)
conţinute în deşeurile medicale periculoase la temperaturi scăzute;
f) deşeurile anatomo-patologice sunt fragmente şi organe umane, inclusiv recipiente de
sânge şi sânge conservat. Aceste deşeuri sunt considerate infecţioase;
g) deşeurile chimice şi farmaceutice sunt substanţe chimice solide, lichide sau gazoase,
care pot fi toxice, corozive ori inflamabile; medicamentele expirate şi reziduurile de substanţe
chimioterapeutice, care pot fi citotoxice, genotoxice, mutagene, teratogene sau carcinogene; aceste
deşeuri sunt incluse în categoria deşeurilor periculoase atunci când prezintă una sau mai multe din
proprietăţile prevăzute în anexa nr. 4 la Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, cu
modificările ulterioare;
h) deşeurile infecţioase sunt deşeurile care prezintă proprietăţi periculoase, astfel cum
acestea sunt definite în anexa nr. 4 la Legea nr. 211/2011, cu modificările ulterioare, la punctul "H 9
- <<Infecţioase>>: substanţe şi preparate cu conţinut de microorganisme viabile sau toxine ale
acestora care sunt cunoscute ca producând boli la om ori la alte organisme vii"; aceste deşeuri sunt
considerate deşeuri periculoase;
i) deşeurile înţepătoare-tăietoare sunt obiecte ascuţite care pot produce leziuni
mecanice prin înţepare sau tăiere; aceste deşeuri sunt considerate deşeuri infecţioase/periculoase,
dacă au fost în contact cu fluide biologice sau cu substanţe periculoase;
j) deşeurile medicale nepericuloase sunt deşeurile a căror compoziţie şi ale căror
proprietăţi nu prezintă pericol pentru sănătatea umană şi pentru mediu;
k) deşeurile medicale periculoase sunt deşeurile rezultate din activităţi medicale şi care
prezintă una sau mai multe din proprietăţile periculoase enumerate în anexa nr. 4 la Legea nr.
211/2011, cu modificările ulterioare;
l) deşeurile rezultate din activitatea medicală sunt toate deşeurile periculoase şi
nepericuloase care sunt generate de activităţi medicale şi sunt clasificate conform Hotărârii
Guvernului nr. 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând
deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase, cu completările ulterioare;
m) echipamentul de tratare prin decontaminare termică a deşeurilor rezultate din
activitatea medicală este orice echipament fix destinat tratamentului termic la temperaturi scăzute
(105 °C - 177 °C) a deşeurilor medicale periculoase unde are loc acţiunea generală de îndepărtare
prin reducere a microorganismelor (patogene sau saprofite) conţinute în deşeuri; acesta include
dispozitive de procesare mecanică a deşeurilor;
n) eliminarea deşeurilor medicale înseamnă operaţiunile prevăzute la D5 şi D10 din
anexa nr. 2 la Legea nr. 211/2011, cu modificările ulterioare, cu precizarea că numai deşeurile
tratate pot fi eliminate prin depozitare;
o) fişa internă a gestionării deşeurilor medicale este formularul de păstrare a evidenţei
deşeurilor rezultate din activităţile medicale, conţinând datele privind circuitul complet al acestor
deşeuri de la producere şi până la eliminarea finală a acestora, conform Hotărârii Guvernului nr.
856/2002, cu completările ulterioare, conform Listei Europene a Deşeurilor;
p) gestionarea deşeurilor medicale înseamnă colectarea, stocarea temporară,
transportul, tratarea, valorificarea şi eliminarea deşeurilor, inclusiv supravegherea acestor operaţii şi
întreţinerea ulterioară a amplasamentelor utilizate;
 q) instalaţia de incinerare este orice instalaţie tehnică fixă sau mobilă şi echipamentul
destinat tratamentului termic al deşeurilor, cu sau fără recuperarea căldurii de ardere rezultate, aşa
cum este definit în Hotărârea Guvernului nr. 128/2002 privind incinerarea deşeurilor, cu
modificările şi completările ulterioare;
r) prevenirea producerii deşeurilor medicale reprezintă totalitatea măsurilor luate
înainte ca o substanţă, un material sau un produs să devină deşeu medical şi care au drept scop
reducerea cantităţii de deşeuri medicale, inclusiv prin reutilizarea produselor folosite în activităţi
medicale sau prin extinderea ciclului de viaţă al produselor respective, prin asigurarea unei separări
corecte la sursă a deşeurilor periculoase de cele nepericuloase;
s) producătorul de deşeuri medicale este orice persoană fizică sau juridică ce
desfăşoară activităţi medicale din care rezultă deşeuri medicale;
ş) spaţiul central de stocare temporară a deşeurilor medicale reprezintă un
amplasament de stocare temporară a deşeurilor medicale, amenajat în incinta unităţii care le-a
generat, destinat exclusiv stocării temporare a deşeurilor până la momentul la care acestea sunt
evacuate în vederea eliminării;
t) tratarea deşeurilor medicale înseamnă operaţiunile de pregătire prealabilă
valorificării sau eliminării, respectiv operaţiunile de decontaminare la temperaturi scăzute, conform
prevederilor legale în vigoare;
ţ) unitatea sanitară este orice unitate publică sau privată, cu paturi sau fără paturi, care
desfăşoară activităţi în domeniul sănătăţii umane şi care produc deşeuri clasificate conform art. 8.

CAPITOLUL III
Clasificări
ART. 8
(1) În vederea unei bune gestionări a deşeurilor medicale se utilizează codurile din anexa
nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 856/2002, cu completările ulterioare.
(2) Tipurile de deşeuri, inclusiv cele periculoase prevăzute în anexa nr. 2 la Hotărârea
Guvernului nr. 856/2002, cu completările ulterioare, întâlnite frecvent în activităţile medicale, sunt
exemplificate în tabelul următor:
 |Cod deşeu, conform | Categorii de deşeuri rezultate din
|Hotărârii Guvernului nr. 856/2002| activităţi medicale
|_
18 01 01 obiecte ascuţite | Deşeurile înţepătoare-tăietoare: ace, ace
| (cu excepţia 18 01 03*) |cu fir, catetere, seringi cu ac, branule, |lame de bisturiu, pipete,
sticlărie de laborator ori altă sticlărie spartă sau nu etc. de unică folosinţă, neîntrebuinţată sau cu
termen de expirare depăşit, care nu a intrat în contact cu material potenţial infecţios.
| În situaţia în care deşeurile mai sus menţionate au intrat în contact cu material potenţial
infecţios, inclusiv recipientele care au conţinut vaccinuri, sunt considerate deşeuri infecţioase
şi sunt incluse în categoria 18 01 03*.
În situaţia în care obiectele ascuţite au intrat în contact cu substanţe/materiale periculoase sunt
considerate deşeuri periculoase şi sunt incluse în categoria 18 01 06*.
|
18 01 02 fragmente şi organe | Deşeurile anatomo-patologice constând în |
| umane, inclusiv recipiente de | fragmente din organe şi organe umane, părţi|
| sânge şi sânge (cu excepţia | anatomice, lichide organice, material |
| 18 01 03*) | biopsic rezultat din blocurile operatorii de chirurgie şi obstetrică
(fetuşi, placente etc.), părţi anatomice rezultate| din laboratoarele de autopsie, recipiente
pentru sânge şi sânge etc.
Toate aceste deşeuri sunt considerate infecţioase şi sunt incluse în categoria 18 01 03*. |
| |
|
| 18 01 03* deşeuri ale căror | Deşeurile infecţioase, respectiv deşeurile |
| colectare şi eliminare fac | care conţin sau au venit în contact cu |
| obiectul unor măsuri speciale | sânge ori cu alte fluide biologice, precum |
| privind prevenirea infecţiilor | şi cu virusuri, bacterii, paraziţi şi/sau |
|
18 01 04 deşeuri ale căror | Îmbrăcăminte necontaminată, aparate |
| colectare şi eliminare nu fac | gipsate, lenjerie necontaminată, deşeuri |
| obiectul unor măsuri speciale | rezultate după tratarea/decontaminarea |
| privind prevenirea infecţiilor | termică a deşeurilor infecţioase, |
| | recipiente care au conţinut medicamente, |
| | altele decât citotoxice şi citostatice etc.|
|
| 18 01 06* chimicale constând din| Acizi, baze, solvenţi halogenaţi, alte tipuri de solvenţi,
produse chimice periculoase| organice şi anorganice, inclusiv produse reziduale generate în
cursul diagnosticului| de laborator, soluţii fixatoare sau de developare, produse concentrate
utilizate în serviciile de dezinfecţie şi curăţenie, soluţii de formaldehidă etc. |
|
 | 18 01 07 chimicale, altele decât| Produse chimice organice şi anorganice |
| cele specificate la 18 01 06* | nepericuloase (care nu necesită etichetare |
| | specifică), dezinfectanţi (hipoclorit de |
| | sodiu slab concentrat, substanţe de |
| | curăţare etc.), soluţii antiseptice, |
| | deşeuri de la aparatele de diagnoză cu |
| | concentraţie scăzută de substanţe chimice |
| | periculoase etc., care nu se încadrează la |
| | 18 01 06* |
|
| 18 01 08* medicamente citotoxice| Categoriile de deşeuri vor fi stabilite în |
| şi citostatice | ordinul privind gestionarea deşeurilor de |
| | medicamente, care va fi reglementat conform|
| | art. 6 alin. (2). |
|
| 18 01 09 medicamente, altele | Categoriile de deşeuri vor fi stabilite în |
| decât cele specificate la | ordinul privind gestionarea deşeurilor de |
| 18 01 08 | medicamente, care va fi reglementat conform|
| | art. 6 alin. (2). |
|
| 18 01 10* deşeuri de amalgam de | Capsule sau resturi de amalgam (mercur), |
| la tratamentele stomatologice; | dinţi extraşi care au obturaţii de amalgam,|
| aceste deşeuri sunt considerate | coroane dentare, punţi dentare, materiale |
| periculoase. | compozite fotopolimerizabile, ciment glasionomer etc.|

NOTĂ:
Deşeurile periculoase sunt marcate cu un asterisc (*) conform prevederilor anexei nr. 2
"Lista cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase" la Hotărârea Guvernului nr. 856/2002,
cu completările ulterioare.
(3) Deşeurile neexemplificate la alin. (2) generate în unităţile sanitare se clasifică conform
prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 856/2002, cu completările ulterioare, şi se gestionează
conform legislaţiei în vigoare.
 CAPITOLUL IV
Minimizarea cantităţii de deşeuri
ART. 9
Separarea pe categorii a deşeurilor rezultate din activităţile medicale şi, implicit,
reducerea cantităţii de deşeuri reprezintă un principiu de bază pentru introducerea metodelor şi
tehnologiilor de tratare a deşeurilor medicale.
ART. 10
Avantajele minimizării cantităţii de deşeuri sunt reprezentate de protejarea mediului
înconjurător, o mai bună protecţie a muncii, reducerea costurilor privind managementul deşeurilor în
unitatea sanitară şi îmbunătăţirea relaţiei de comunicare cu membrii comunităţii.
ART. 11
Minimizarea cantităţii de deşeuri implică următoarele etape:
a) reducerea la sursă a deşeurilor se poate realiza prin:
- achiziţionarea de materiale care generează cantităţi mici de deşeuri;
- utilizarea de metode şi echipamente moderne ce nu generează substanţe chimice
periculoase, cum ar fi: înlocuirea metodei clasice de dezinfecţie chimică cu dezinfecţia pe bază de
abur sau de ultrasunete, înlocuirea termometrelor cu mercur cu cele electronice, utilizarea
radiografiilor computerizate în locul celor clasice;
- gestionarea corectă a depozitelor de materiale şi reactivi;
b) separarea la sursă prin asigurarea că deşeurile sunt colectate în ambalajele
corespunzătoare fiecărei categorii;
c) tratarea deşeurilor prin utilizarea metodei de decontaminare termică la temperaturi
scăzute;
d) eliminarea finală în condiţii corespunzătoare; după reducerea pe cât posibil a cantităţii
de deşeuri, deşeurile tratate se elimină prin metode cu impact minim asupra mediului.

CAPITOLUL V
Colectarea deşeurilor medicale la locul de producere
ART. 12
(1) Colectarea separată a deşeurilor este prima etapă în gestionarea deşeurilor rezultate din
activităţi medicale.
(2) Producătorii de deşeuri medicale au obligaţia colectării separate a deşeurilor rezultate
din activităţile medicale, în funcţie de tipul şi natura deşeului, cu scopul de a facilita
tratarea/eliminarea specifică fiecărui deşeu.
(3) Producătorii de deşeuri medicale au obligaţia să nu amestece diferite tipuri de deşeuri
periculoase şi nici deşeuri periculoase cu deşeuri nepericuloase. În situaţia în care nu se realizează
separarea deşeurilor, întreaga cantitate de deşeuri în care au fost amestecate deşeuri periculoase se
tratează ca deşeuri periculoase.
CAPITOLUL VI
Ambalarea deşeurilor medicale
ART. 13
Recipientul în care se face colectarea şi care vine în contact direct cu deşeurile periculoase
rezultate din activităţi medicale este de unică folosinţă şi se elimină odată cu conţinutul.
ART. 14
Codurile de culori ale recipientelor în care se colectează deşeurile medicale sunt:
a) galben - pentru deşeurile medicale periculoase, astfel cum sunt definite la art. 7 şi
clasificate la art. 8;
b) negru - pentru deşeurile nepericuloase, astfel cum sunt definite la art. 7.
ART. 15
Pentru deşeurile infecţioase se foloseşte pictograma "Pericol biologic". Pentru deşeurile
periculoase clasificate la art. 7 prin codurile 18 01 06* - chimicale constând din sau conţinând
substanţe periculoase se folosesc pictogramele aferente proprietăţilor periculoase ale acestora,
conform anexei nr. 4 la Legea nr. 211/2011, cu modificările ulterioare, respectiv: "Inflamabil",
"Coroziv", "Toxic" etc.
ART. 16
(1) Pentru deşeurile infecţioase care nu sunt obiecte ascuţite identificate prin codul 18 01
03*, conform art. 8, se folosesc cutii din carton prevăzute în interior cu saci galbeni din polietilenă
sau saci din polietilenă galbeni ori marcaţi cu galben. Atât cutiile prevăzute în interior cu saci din
polietilenă, cât şi sacii sunt marcaţi şi etichetaţi în limba română cu următoarele informaţii: tipul
deşeului colectat, pictograma "Pericol biologic", capacitatea recipientului (l sau kg), modul de
utilizare, linia de marcare a nivelului maxim de umplere, data începerii utilizării recipientului pe
secţie, unitatea sanitară şi secţia care au folosit recipientul, persoana responsabilă cu manipularea
lor, data umplerii definitive, marcaj conform standardelor Naţiunilor Unite (UN), în conformitate cu
Acordul european referitor la transportul rutier internaţional al mărfurilor periculoase (ADR). Cutiile
din carton prevăzute cu saci de plastic în interior trebuie stocate temporar pe suprafeţe uscate.
(2) Sacii trebuie să aibă o rezistenţă mecanică mare, să se poată închide uşor şi sigur,
utilizând sigilii de unică folosinţă. Termosuturile trebuie să fie continue, rezistente şi să nu permită
scurgeri de lichid.
(3) La alegerea dimensiunii sacului se ţine seama de cantitatea de deşeuri produse în
intervalul dintre două îndepărtări succesive ale deşeurilor. Atunci când nu este pus în cutie de carton
care să asigure rezistenţă mecanică, sacul se introduce în pubele prevăzute cu capac şi pedală sau în
portsac, fiind obligatoriu ca şi acesta din urmă să aibă capac. Înălţimea sacului trebuie să depăşească
înălţimea pubelei, astfel încât sacul să se răsfrângă peste marginea superioară a acesteia, iar
surplusul trebuie să permită închiderea sacului în vederea transportului sigur. Gradul de umplere a
sacului nu va depăşi trei pătrimi din volumul său. Pubelele cu pedală şi capac trebuie să fie
inscripţionate cu pictograma "Pericol biologic".
(4) Grosimea polietilenei din care este confecţionat sacul este cuprinsă între 50 - 70
microni.
(5) Cutiile din carton prevăzute în interior cu saci galbeni din polietilenă sau sacii din
polietilenă galbeni (sau marcaţi cu galben) trebuie să fie supuse procedurilor de testare specifică a
rezistenţei materialului la acţiuni mecanice, în conformitate cu standardele europene specifice pentru
astfel de recipiente. Testele de încercare trebuie să fie realizate de către laboratoare acreditate.
ART. 17
(1) Atât deşeurile înţepătoare-tăietoare identificate prin codul 18 01 01, cât şi prin codul
18 01 03* conform art. 8 se colectează separat în acelaşi recipient din material plastic rigid rezistent
la acţiuni mecanice.
(2) Recipientul trebuie prevăzut la partea superioară cu un capac special care să permită
introducerea deşeurilor şi să împiedice scoaterea acestora după umplere a recipientului, fiind
prevăzut în acest scop cu un sistem de închidere definitivă. Capacul recipientului are orificii pentru
detaşarea acelor de seringă şi a lamelor de bisturiu. Recipientele trebuie prevăzute cu un mâner
rezistent pentru a fi uşor transportabile la locul de stocare temporară şi, ulterior, la locul de eliminare
finală. Recipientele utilizate pentru deşeurile înţepătoare-tăietoare infecţioase au culoarea galbenă şi
sunt marcate cu pictograma "Pericol biologic".
ART. 18
Recipientul destinat colectării deşeurilor înţepătoare-tăietoare trebuie să aibă următoarele
caracteristici:
a) să fie impermeabil, să prezinte etanşeitate, un sistem de închidere temporară şi
definitivă. Prin sistemul de închidere temporară se asigură o măsură de prevenţie suplimentară, iar
prin sistemul de închidere definitivă se împiedică posibilitatea de contaminare a personalului care
manipulează deşeurile înţepătoare-tăietoare şi a mediului, precum şi posibilitatea de refolosire a
acestora de către persoane din exteriorul unităţii sanitare;
b) să fie marcat şi etichetat în limba română cu următoarele informaţii: tipul deşeului
colectat, pictograma "Pericol biologic", capacitatea recipientului (l sau kg), modul de utilizare, linia
de marcare a nivelului maxim de umplere, data începerii utilizării recipientului pe secţie, unitatea
sanitară şi secţia care au folosit recipientul, persoana responsabilă cu manipularea lui, data umplerii
definitive, marcaj conform standardelor UN, în conformitate cu ADR;
c) să fie supus procedurilor de testare specifică a rezistenţei materialului la acţiuni
mecanice, testele de încercare urmând a fi realizate de către laboratoarele acreditate pentru astfel de
 testări, care să ateste conformarea la condiţiile tehnice prevăzute de Standard SR 13481/2003: "Recipiente de
colectare a deşeurilor înţepătoare-tăietoare rezultate din activităţi medicale. Specificaţii şi încercări" sau cu
alte standarde europene;
d) să prezinte siguranţă şi stabilitate pe masa de tratament sau acolo unde este amplasat,
astfel încât să se evite răsturnarea accidentală a acestuia şi împrăştierea conţinutului.
ART. 19
În situaţia în care numai acele de seringă sunt colectate în recipientele descrise la art. 17 şi
18, deşeurile infecţioase constând din seringi se pot colecta împreună cu alte deşeuri infecţioase în
funcţie de destinaţia acestora, conform prevederilor art. 16.
ART. 20
Pentru deşeurile infecţioase de laborator se folosesc cutii din carton rigid prevăzute în
interior cu sac galben de polietilenă, marcate cu galben, etichetate cu următoarele informaţii: tipul
deşeului colectat, pictograma "Pericol biologic", capacitatea recipientului (l sau kg), modul de
utilizare, linia de marcare a nivelului maxim de umplere, data începerii utilizării recipientului pe
secţie, unitatea sanitară şi secţia care au folosit recipientul, persoana responsabilă cu manipularea
lui, data umplerii definitive, marcaj conform standardelor UN, în conformitate cu ADR.
ART. 21
(1) Al doilea recipient în care se depun sacii, cutiile şi recipientele pentru deşeurile
periculoase este reprezentat de containere mobile cu pereţi rigizi, aflate în spaţiul central pentru
stocarea temporară a deşeurilor din incinta unităţii sanitare.
(2) Containerele mobile pentru deşeuri infecţioase, anatomo-patologice şi părţi anatomice
şi înţepătoare-tăietoare au marcaj galben, sunt etichetate "Deşeuri medicale" şi poartă pictograma
"Pericol biologic". Containerele trebuie confecţionate din materiale rezistente la acţiunile mecanice,
uşor lavabile şi rezistente la acţiunea soluţiilor dezinfectante.
(3) Containerul trebuie să fie etanş şi prevăzut cu un sistem de prindere adaptat sistemului
automat de preluare din vehiculul de transport sau adaptat sistemului de golire în instalaţia de
procesare a deşeurilor.
(4) Dimensiunea containerelor se alege astfel încât să se asigure preluarea întregii cantităţi
de deşeuri produse în intervalul dintre două îndepărtări succesive. Este strict interzisă depunerea
deşeurilor periculoase neambalate (vrac).
ART. 22
Deşeurile anatomo-patologice încadrate la codul 18 01 02 (18 01 03*) destinate incinerării sunt
colectate în mod obligatoriu în cutii din carton rigid, prevăzute în interior cu sac din polietilenă care
trebuie să prezinte siguranţă la închidere sau în cutii confecţionate din material plastic rigid cu capac ce
prezintă etanşeitate la închidere, având marcaj galben, special destinate acestei categorii de deşeuri, şi
sunt eliminate prin incinerare.
 (1) Recipientele vor fi etichetate cu următoarele informaţii: tipul deşeului colectat,
pictograma "Pericol biologic", capacitatea recipientului (l sau kg), modul de utilizare, linia de
marcare a nivelului maxim de umplere, data distribuirii recipientului pe secţie, unitatea sanitară şi
secţia care au folosit recipientul, persoana responsabilă cu manipularea lui, data umplerii definitive,
marcaj conform standardelor UN, în conformitate cu ADR.
ART. 23
La solicitarea beneficiarului, părţile anatomice pot fi înhumate sau incinerate în condiţiile
legii, pe baza unei declaraţii pe propria răspundere a acestuia, ce se depune atât la unitatea sanitară
respectivă, cât şi la direcţia de sănătate publică judeţeană. Direcţia de sănătate publică judeţeană
eliberează un certificat în acest sens. Părţile anatomice sunt ambalate şi refrigerate, după care se vor
depune în cutii speciale, etanşe şi rezistente.
ART. 24
(1) Deşeurile periculoase chimice rezultate din unităţile sanitare identificate prin codul 18
01 06* se colectează în recipiente speciale, cu marcaj adecvat pericolului ("Inflamabil", "Coroziv",
"Toxic" etc.) şi se tratează conform prevederilor legale privind deşeurile periculoase.
(2) Deşeurile chimice sunt colectate şi ambalate în recipiente cu o capacitate care să nu
depăşească 5 l pentru substanţe lichide şi 5 kg pentru substanţe solide. Aceste recipiente pot fi
introduse într-un ambalaj exterior care, după umplere, nu trebuie să depăşească greutatea de 30 de
kg.
(3) Deşeurile periculoase chimice rezultate din unităţi sanitare se colectează separat şi se
elimină prin incinerare (după ce, în prealabil, a fost testată reactivitatea termică a acestor deşeuri),
tratare chimică sau sunt returnate la furnizor, cu acordul expres al acestuia.
(4) Recipientele în care se colectează deşeurile chimice trebuie să fie proiectate şi
realizate în aşa fel încât să împiedice orice pierdere de conţinut, cu respectarea următoarelor
condiţii:
a) materialele din care sunt executate recipientele şi sistemele de închidere ale acestora nu
trebuie să fie atacate de către conţinut şi nici să formeze cu acesta compuşi periculoşi;
b) toate părţile recipientelor şi ale sistemelor de închidere ale acestora trebuie să fie solide
şi rezistente, astfel încât să excludă orice defecţiune şi să răspundă în deplină siguranţă la presiunile
şi eforturile normale de manipulare;
c) recipientele prevăzute cu sistem de închidere trebuie să fie proiectate în aşa fel încât
ambalajul să poată fi deschis şi închis în mod repetat, fără pierdere de conţinut.
(5) Deşeurile chimice periculoase aflate în stare lichidă se colectează în recipiente
speciale, impermeabile, iar evacuarea lor se realizează de către o firmă autorizată.
(6) Deşeurile chimice, dacă se află în ambalajul lor original (sticlă, folie etc.), pot fi
împachetate în recipiente care nu corespund standardelor UN, în conformitate cu ADR (ADR 3.4 şi
dispoziţia specială 601 de la 3.3). În cazul în care aceste deşeuri nu se mai află în ambalajul original,
ele se stochează şi ambalează în recipiente care corespund standardelor UN, în conformitate cu
prevederile ADR.
ART. 25
Pentru a evita acumularea în unităţile sanitare a unor cantităţi mari de deşeuri
farmaceutice (de exemplu: medicamente expirate), acestea se pot returna, pe baza unui contract,
farmaciei sau depozitului de produse farmaceutice în vederea eliminării finale.
ART. 26
Deşeurile chimice nepericuloase identificate prin codul 18 01 07 rezultate din unităţi
sanitare se colectează separat în ambalajul original. În cazul deşeurilor de la aparatele de diagnoză,
ce conţin substanţe chimice periculoase în concentraţii neglijabile, sunt urmate instrucţiunile
specifice echipamentului respectiv. Aceste deşeuri se valorifică sau se elimină ca deşeuri
nepericuloase.
ART. 27
Deşeurile stomatologice identificate prin codul 18 01 10* reprezentate de amalgamul
dentar se colectează separat în containere sigilabile şi sunt preluate de firme autorizate în vederea
valorificării.
ART. 28
(1) Deşeurile medicale periculoase trebuie să fie ambalate şi etichetate cu respectarea
tuturor condiţiilor prevăzute la art. 21 din Hotărârea Guvernului nr. 1.175/2007 pentru aprobarea
Normelor de efectuare a activităţii de transport rutier de mărfuri periculoase în România, în sensul
că trebuie să fie ambalate în ambalaje sau cisterne potrivit prevederilor părţii a 4-a şi cap. 5.1 din
anexa A la ADR şi să fie marcate şi etichetate potrivit prevederilor ADR, conţinute în cap. 5.2 din
anexa A.
(2) Este interzisă utilizarea de către unităţile sanitare a altor tipuri de ambalaje care nu
prezintă documente de certificare şi testare, inclusiv pentru compoziţia chimică a materialului din
care este realizat ambalajul, marcajul care corespunde standardelor UN, precum şi acordul
producătorului/furnizorului de ambalaje.
(3) Este permisă utilizarea doar a ambalajelor confecţionate din materiale care permit
incinerarea cu riscuri minime pentru mediu şi sănătate.
ART. 29
Deşeurile rezultate în urma administrării tratamentelor cu citotoxice şi citostatice
reprezentate de corpuri de seringă cu sau fără ac folosite, sticle şi sisteme de perfuzie, materiale moi
contaminate, echipament individual de protecţie contaminat etc. trebuie colectate separat, ambalate
în containere de unică folosinţă sigure, cu capac, care se elimină separat. Recipientele trebuie
marcate şi etichetate cu aceleaşi informaţii specificate mai sus, pentru alte tipuri de deşeuri. Acest
tip de deşeu se elimină numai prin incinerare, cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr.
128/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 30
Deşeurile nepericuloase se colectează în saci din polietilenă de culoare neagră,
inscripţionaţi "Deşeuri nepericuloase". În lipsa acestora se pot folosi saci din polietilenă transparenţi
şi incolori.

CAPITOLUL VII
Stocarea temporară a deşeurilor rezultate din activităţile medicale
ART. 31
(1) Stocarea temporară, în sensul dispoziţiilor art. 7, trebuie realizată în funcţie de
categoriile de deşeuri colectate la locul de producere.
(2) Este interzis accesul persoanelor neautorizate în spaţii destinate stocării temporare.
(3) Este interzisă cu desăvârşire abandonarea, descărcarea sau eliminarea necontrolată a
deşeurilor medicale.
ART. 32
(1) În fiecare unitate sanitară trebuie să existe un spaţiu central pentru stocarea temporară a
deşeurilor medicale.
(2) În cazul construcţiilor noi, amenajarea spaţiului pentru stocarea temporară a
deşeurilor medicale trebuie prevăzută prin proiectul unităţii.
(3) Unităţile care nu au fost prevăzute prin proiect cu spaţii pentru stocare temporară a
deşeurilor trebuie să construiască şi să amenajeze aceste spaţii în termen de 6 luni de la adoptarea
prezentelor norme tehnice.
(4) Spaţiul central de stocare a deşeurilor trebuie să aibă două compartimente:
a) un compartiment pentru deşeurile periculoase, prevăzut cu dispozitiv de închidere care
să permită numai accesul persoanelor autorizate;
b) un compartiment pentru deşeurile nepericuloase, amenajat conform Normelor de igienă
şi recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii
nr. 536/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 33
(1) Spaţiul central destinat stocării temporare a deşeurilor periculoase trebuie să permită
stocarea temporară a cantităţii de deşeuri periculoase acumulate în intervalul dintre două îndepărtări
succesive ale acestora.
(2) Spaţiul de stocare temporară a deşeurilor periculoase este o zonă cu potenţial septic şi
trebuie separat funcţional de restul construcţiei şi asigurat prin sisteme de închidere. Încăperea în
care sunt stocate temporar deşeuri periculoase trebuie prevăzută cu sifon de pardoseală pentru
evacuarea în reţeaua de canalizare a apelor uzate rezultate în urma curăţării şi dezinfecţiei. În cazul
în care locaţia respectivă nu dispune de sifon de pardoseală din construcţie, suprafaţa trebuie să fie
uşor lavabilă, impermeabilă şi continuă, să nu existe un surplus mare de apă uzată, astfel încât
dezinfecţia şi curăţarea să se realizeze cu materiale de curăţenie de unică folosinţă considerate la
final deşeuri medicale infecţioase.
(3) Spaţiul de stocare temporară a deşeurilor periculoase trebuie prevăzut cu ventilaţie
corespunzătoare pentru asigurarea temperaturilor scăzute care să nu permită descompunerea
materialului organic din compoziţia deşeurilor periculoase.
(4) Trebuie asigurate dezinsecţia şi deratizarea spaţiului de stocare temporară în scopul
prevenirii apariţiei vectorilor de propagare a infecţiilor (insecte, rozătoare).
ART. 34
(1) Durata stocării temporare a deşeurilor medicale infecţioase în incintele unităţilor
medicale nu poate să depăşească un interval de 48 de ore, cu excepţia situaţiei în care deşeurile sunt
depozitate într-un amplasament prevăzut cu sistem de răcire care să asigure constant o temperatură
mai mică de 4 °C, situaţie în care durata depozitării poate fi de maximum 7 zile. Amplasamentul
trebuie să aibă un sistem automat de monitorizare şi înregistrare a temperaturilor, ce va fi verificat
periodic.
(2) Deşeurile infecţioase încadrate la categoria 18 01 03* generate de cabinete medicale
trebuie stocate temporar pe o perioadă de maximum 7 zile, cu asigurarea unor condiţii frigorifice
corespunzătoare, adică să se asigure constant o temperatură mai mică de 4 °C.
(3) Condiţiile de stocare temporară a deşeurilor rezultate din activităţile medicale trebuie
să respecte normele de igienă în vigoare.
(4) Durata pentru transportul şi eliminarea finală a deşeurilor medicale infecţioase nu
trebuie să depăşească 24 de ore.
ART. 35
Se interzice funcţionarea staţiilor de transfer şi a spaţiilor de stocare temporară a
deşeurilor medicale pe amplasamente situate în afara unităţilor sanitare sau care nu aparţin
operatorilor economici care realizează operaţii de tratare sau eliminare a deşeurilor medicale.
CAPITOLUL VIII
Transportul deşeurilor rezultate din activităţile medicale
ART. 36
Transportul deşeurilor medicale periculoase în incinta unităţii în care au fost produse se
face pe un circuit separat de cel al pacienţilor şi vizitatorilor. Deşeurile medicale periculoase sunt
transportate cu ajutorul unor cărucioare speciale sau cu ajutorul containerelor mobile. Atât
autovehiculele, cât şi cărucioarele şi containerele mobile se curăţă şi se dezinfectează după fiecare
utilizare în locul unde are loc descărcarea, utilizând produse biocide autorizate, fapt demonstrat de
un document scris.

ART. 37
În scopul protejării personalului şi a populaţiei, transportul deşeurilor medicale
periculoase până la locul de eliminare finală se realizează cu mijloace de transport autorizate şi cu
respectarea prevederilor legale în vigoare.
ART. 38
(1) Deşeurile medicale periculoase şi nepericuloase se predau, pe bază de contract, unor
operatori economici autorizaţi conform legislaţiei specifice în vigoare.
(2) Transportul deşeurilor medicale periculoase se realizează pe bază de contract cu
operatori economici autorizaţi pentru pentru desfăşurarea acestei activităţi.
(3) Producătorii de deşeuri periculoase au obligaţia să elaboreze, în condiţiile legii,
planuri de intervenţie pentru situaţii deosebite şi să asigure condiţiile de aplicare a acestora.
ART. 39
În situaţia în care o unitate sanitară este formată din mai multe clădiri situate în locaţii
diferite, transportul deşeurilor medicale periculoase se realizează prin intermediul operatorului
economic contractat de unitatea sanitară respectivă.
ART. 40
(1) Transportul deşeurilor medicale periculoase în afara unităţii sanitare în care au fost
produse se face prin intermediul unui operator economic autorizat potrivit legii şi care se
conformează prevederilor:
a) Legii nr. 211/201, cu modificările ulterioare;
b) Hotărârii Guvernului nr. 1.061/2008 privind transportul deşeurilor periculoase şi
nepericuloase pe teritoriul României;
c) Hotărârii Guvernului nr. 1.175/2007;
d) Ordinului ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 396/2009 privind înlocuirea
anexei la Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 2.134/2005 privind
aprobarea Reglementărilor privind omologarea, agrearea şi efectuarea inspecţiei tehnice periodice a
vehiculelor destinate transportului anumitor mărfuri periculoase - RNTR 3;
e) Ordinului ministrului sănătăţii nr. 613/2009 privind aprobarea Metodologiei de
evaluare a autovehiculelor utilizate pentru transportul deşeurilor periculoase rezultate din activitatea
medicală, cu care unitatea sanitară încheie un contract de prestări de servicii sau prin mijloace de
transport proprii autorizate potrivit legii;
f) Ordinul ministrului mediului şi dezvoltării durabile nr. 1.798/2007 pentru aprobarea
Procedurii de emitere a autorizaţiei de mediu, cu modificările şi completările ulterioare;
 g) altor prevederi legale în domeniu.
(2) Unitatea sanitară, în calitate de generator şi expeditor de deşeuri, are obligaţia să se
asigure că, pe toată durata gestionării deşeurilor, de la manipularea în incinta unităţii, încărcarea
containerelor în autovehiculul destinat transportului, până la eliminarea finală, sunt respectate toate
măsurile impuse de lege şi de prevederile contractelor încheiate cu operatorii economici autorizaţi.
CAPITOLUL IX
Tratarea şi eliminarea deşeurilor rezultate din activităţile medicale

ART. 41
Unitatea sanitară, în calitate de deţinător de deşeuri rezultate din activităţile medicale, are
obligaţia:
a) să nu amestece diferitele categorii de deşeuri periculoase sau deşeuri periculoase cu
deşeuri nepericuloase şi să separe deşeurile în vederea eliminării acestora;
b) să trateze deşeurile rezultate din activităţile medicale prin mijloace proprii în instalaţii
de decontaminare termică la temperaturi scăzute sau să fie predate, pe bază de contract de prestări de
servicii, unor operatori economici autorizaţi pentru tratarea deşeurilor rezultate din activitatea
medicală, după caz;
c) să transporte şi să elimine deşeurile rezultate din activităţile medicale prin predare, pe
bază de contract de prestări de servicii, numai operatorilor economici autorizaţi pentru transportul şi
eliminarea deşeurilor medicale;
d) să desemneze o persoană, din rândul angajaţilor proprii, care să urmărească şi să
asigure îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege în sarcina deţinătorilor/producătorilor de deşeuri;
această persoană poate fi coordonatorul activităţii de protecţie a sănătăţii în relaţie cu mediul;să
permită accesul autorităţilor de inspecţie şi control la metodele, tehnologiile şi instalaţiile pentru
tratarea şi eliminarea deşeurilor medicale, precum şi la documentele care se referă la deşeuri.
ART. 42
În cazul în care unitatea sanitară deţine şi operează o instalaţie proprie pentru
decontaminarea la temperaturi scăzute a deşeurilor rezultate din activităţile medicale, această
activitate trebuie să fie cuprinsă în autorizaţia de mediu, iar înainte de punerea în operare a acestor
instalaţii se va solicita şi obţine acordul de mediu, conform legislaţiei în vigoare.
ART. 43
(1) Procesele şi metodele folosite pentru tratarea şi eliminarea deşeurilor rezultate din
activităţile medicale nu trebuie să pună în pericol sănătatea populaţiei şi a mediului, respectând în
mod deosebit următoarele cerinţe:
a) să nu prezinte riscuri pentru apă, aer, sol, faună sau vegetaţie;
b) să nu prezinte impact asupra sănătăţii populaţiei din zonele rezidenţiale învecinate;
c) să nu producă poluare fonică şi miros neplăcut;
 d) să nu afecteze peisajele sau zonele protejate/zonele de interes special.
(2) Atât deşeurile medicale periculoase, cât şi deşeurile medicale nepericuloase sunt
gestionate în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
ART. 44
Metodele de eliminare a deşeurilor medicale trebuie să asigure distrugerea rapidă şi
completă a factorilor cu potenţial nociv pentru mediu şi pentru sănătatea populaţiei.
ART. 45
(1) Metodele folosite pentru eliminarea deşeurilor medicale rezultate din activităţi
medicale sunt:
a) decontaminarea termică la temperaturi scăzute, urmată de mărunţire, deformare;
b) incinerarea, numai pentru tipurile de deşeuri medicale pentru care este interzisă tratarea
prin decontaminare termică la temperaturi scăzute urmată de mărunţire (de exemplu, deşeurile
medicale: anatomopatologice, chimice, farmaceutice, citotoxice şi citostatice etc.), cu respectarea
prevederilor legale impuse de Hotărârea Guvernului nr. 128/2002, cu modificările şi completările
ulterioare, şi ale Ordinului ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 756/2004 pentru aprobarea
Normativului tehnic privind incinerarea deşeurilor;
c) depozitarea în depozitul de deşeuri, numai după tratarea prin decontaminare termică la
temperaturi scăzute şi cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 349/2005 privind
depozitarea deşeurilor, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordinului ministrului
mediului şi gospodăririi apelor nr. 95/2005 privind stabilirea criteriilor de acceptare şi procedurilor
preliminare de acceptare a deşeurilor la depozitare şi lista naţională de deşeuri acceptate în fiecare
clasă de depozit de deşeuri, cu modificările ulterioare, în baza unor buletine de analiză care se vor
efectua pe încărcătura ce va fi transportată către depozit;
d) în cazul în care buletinul de analiză prevăzut la lit. c) pune în evidenţă depăşiri ale
încărcării biologice conform standardelor/prevederilor în vigoare, deşeurile respective trebuie
incinerate.
(2) Deşeurile rezultate din instalaţiile de tratare prin decontaminare termică trebuie să fie
supuse procesării mecanice înainte de depozitare, astfel încât acestea să fie nepericuloase şi de
nerecunoscut. Instalaţiile de decontaminare termică la temperaturi scăzute trebuie să fie prevăzute cu
echipament de tocare-mărunţire a deşeurilor.
(3) În depozitele de deşeuri nepericuloase nu sunt acceptate deşeuri medicale periculoase,
adică deşeuri care au una din proprietăţile definite în anexa nr. 4 la Legea nr. 211/2011, cu
modificările ulterioare.
(4) Se interzice funcţionarea incineratoarelor proprii în incinta unităţilor sanitare.
(5) Costurile operaţiunii de eliminare se suportă de către unitatea sanitară, în calitate de
deţinător de deşeuri, aceasta suportând sancţiuni privind gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor.
 ART. 46
Eliminarea cadavrelor animalelor de laborator care sunt utilizate în activităţi medicale
trebuie să respecte prevederile prezentelor norme tehnice şi se va realiza numai prin incinerare.
Unităţile sanitare şi unităţile care desfăşoară cercetări şi experienţe ştiinţifice în domeniul medical
trebuie să respecte prevederile acestor norme tehnice.
ART. 47
(1) Deşeurile nepericuloase sunt colectate separat şi predate pe bază de contract unor
operatori economici specializaţi şi autorizaţi în eliminarea deşeurilor, conform prevederilor art. 41.
(2) Deşeurile asimilabile celor menajere, inclusiv resturile alimentare, provenite de la
bolnavii din spitalele/secţiile de boli contagioase, fac excepţie de la alin. (1) şi sunt tratate ca deşeuri
infecţioase.
ART. 48
(1) Deşeurile periculoase infecţioase rezultate din activităţile medicale pot fi tratate prin
decontaminare termică la temperaturi scăzute în instalaţii proprii, prin unităţi anume constituite care
să dispună de instalaţii de decontaminare termică la temperaturi scăzute şi de mărunţire. În cazul în
care nu există posibilitatea tratării acestora prin decontaminare termică la temperaturi scăzute şi
mărunţire se poate accepta pentru perioade determinate incinerarea în instalaţii autorizate cu
respectarea prevederilor legale.
(2) Deşeurile medicale periculoase acceptate a fi tratate prin decontaminare termică sunt
deşeurile infecţioase şi deşeurile înţepătoare-tăietoare.
(3) Se interzice tratarea prin decontaminare termică la temperaturi scăzute a deşeurilor
anatomopatologice, a deşeurilor farmaceutice şi a deşeurilor citotoxice şi citostatice, acestea fiind
tratate doar prin incinerare, şi a deşeurilor chimice care vor fi ori neutralizate, ori incinerate.
(4) După aplicarea tratamentelor de decontaminare termică a deşeurilor infecţioase,
deşeurile decontaminate pot fi depozitate în depozite de deşeuri nepericuloase, conform listei
naţionale de deşeuri acceptate în fiecare clasă de depozit, aprobată prin Ordinul ministrului mediului
şi gospodăririi apelor nr. 95/2005, cu modificările ulterioare. Atât unitatea sanitară (dacă deţine
instalaţie de tratare prin decontaminare termică la temperaturi scăzute a deşeurilor medicale
periculoase), cât şi operatorul economic care realizează operaţia de tratare prin decontaminare
termică la temperaturi scăzute a deşeurilor medicale periculoase trebuie să prezinte operatorului de
eliminare finală a deşeurilor un act justificativ care atestă faptul că deşeurile au fost decontaminate
şi nu prezintă potenţial infecţios.
ART. 49
Deşeurile medicale nepericuloase se colectează, se tratează şi se elimină în conformitate
cu prevederile Legii nr. 211/2011, cu modificările ulterioare şi ale Ordinului ministrului sănătăţii nr.
536/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
 ART. 50
Deşeurile medicale periculoase şi nepericuloase se transportă în conformitate cu
prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.061/2008 şi cu respectarea prevederilor art. 40.

CAPITOLUL X
Evidenţa cantităţilor de deşeuri generate de unităţile sanitare
ART. 51
(1) Fiecare unitate care este producător de deşeuri este obligată să ţină o evidenţă
separată, pentru fiecare categorie de deşeuri, în conformitate cu prevederile prezentelor norme
tehnice.
(2) În acest scop, o persoană desemnată de coordonatorul activităţii de protecţie a sănătăţii
în relaţie cu mediul ţine evidenţa deşeurilor pe tipuri şi este responsabilă cu completarea
formularelor prevăzute în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 856/2002, cu completările
ulterioare. Această persoană îşi desfăşoară activitatea sub îndrumarea şi controlul coordonatorului
activităţii de protecţie a sănătăţii în relaţie cu mediul care asigură furnizarea datelor privitoare la
cantităţile de deşeuri colectate, pe tipuri, conform metodologiei prevăzute în anexa nr. 2 la ordin.
ART. 52
(1) Pentru îndeplinirea prevederilor art. 51 privind înregistrarea şi raportarea cantităţilor de
deşeuri generate în fiecare unitate, se aplică Metodologia de culegere a datelor pentru baza naţională
de date privind deşeurile rezultate din activităţi medicale, calcularea cantităţilor lunare şi raportarea,
conform anexei nr. 2 la ordin.
(2) Unităţile prezintă anual un raport privind activitatea de gestiune a deşeurilor, în
conformitate cu metodologia prevăzută în anexa nr. 2 la ordin, secţiunea 5.2, partea I.
ART. 53
Formularele pentru transportul şi eliminarea deşeurilor medicale periculoase care părăsesc
unitatea sanitară în scopul eliminării se întocmesc şi completează cu respectarea prevederilor
Hotărârii Guvernului nr. 1.061/2008.

CAPITOLUL XI
Instruirea şi formarea personalului
ART. 54
(1) Pentru aplicarea prevederilor prezentului ordin, personalul responsabil cu gestionarea
deşeurilor medicale din cadrul unităţilor sanitare trebuie instruit sub coordonarea direcţiilor de
sănătate publică judeţene şi a Institutului Naţional de Sănătate Publică, în conformitate cu metodologia
stabilită de Ministerul Sănătăţii.
(2) Departamentul cu atribuţii în domeniul medicinei mediului şi a colectivităţilor şi/sau în
domeniul epidemiologie - sănătate publică din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică şi al
centrelor regionale de sănătate publică, cu sprijinul direcţiilor de sănătate publică judeţene,
elaborează metodologia de instruire a personalului medical cu privire la gestionarea deşeurilor
medicale la nivel naţional, care trebuie să fie implementată în fiecare unitate sanitară, în funcţie de
specificul acesteia.
(3) În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentelor norme tehnice, propunerile
referitoare la modalitatea practică de instruire a personalului medical cu privire la gestionarea
deşeurilor medicale de către Institutul Naţional de Sănătate Publică sunt înaintate Ministerului
Sănătăţii - Direcţia de sănătate publică şi control în sănătate publică.
(4) În termen de 9 luni de la intrarea în vigoare a prezentelor norme tehnice, Ministerul
Sănătăţii, prin Direcţia sănătate publică şi control în sănătate publică, avizează metodologia de
instruire a personalului medical cu privire la gestionarea deşeurilor medicale la nivel naţional.
(5) Direcţiile de sănătate publică judeţene controlează activitatea de instruire şi formare a
personalului medical cu privire la gestionarea deşeurilor medicale şi modul de aplicare a
metodologiei de instruire în fiecare unitate sanitară.
ART. 55
(1) Fiecare unitate sanitară este obligată să asigure instruirea şi formarea profesională
continuă pentru angajaţi cu privire la gestionarea deşeurilor medicale, în oricare dintre următoarele
situaţii:
a) la angajare;
b) la preluarea unei noi sarcini de serviciu sau la trecerea pe un alt post;
c) la introducerea de echipamente noi sau la modificarea echipamentelor existente;
d) la introducerea de tehnologii noi;
e) la recomandarea persoanei desemnate să coordoneze activitatea de gestionare a
deşeurilor rezultate din unitatea sanitară existentă care a constatat nereguli în aplicarea codului de
procedură, precum şi la recomandarea inspectorilor sanitari de stat;
f) la recomandarea coordonatorului activităţii de protecţie a sănătăţii în relaţie cu mediul;
g) periodic, indiferent dacă au survenit sau nu schimbări în sistemul de gestionare a
deşeurilor medicale.
(2) Perioada dintre două cursuri succesive este stabilită de persoana desemnată din cadrul
direcţiei de sănătate publică judeţene să coordoneze activitatea de gestionare a deşeurilor rezultate
din unităţile sanitare existente în judeţ, dar nu trebuie să depăşească 12 luni.
ART. 56
Personalul implicat în sistemul de gestionare a deşeurilor medicale periculoase trebuie să
cunoască:
a) tipurile de deşeuri produse în unitatea sanitară;
b) riscurile pentru mediu şi sănătatea umană în fiecare etapă a ciclului de eliminare a
deşeurilor medicale;
 c) planul de gestionare a deşeurilor rezultate din activităţi medicale, cu regulamentele
interne şi codurile de procedură pentru colectarea separată pe categorii, stocarea temporară,
transportul şi eliminarea deşeurilor medicale periculoase, precum şi procedurile/protocoalele
aplicabile în caz de accidente sau incidente survenite în activitatea de gestionare a deşeurilor.
CAPITOLUL XII
Responsabilităţi în domeniul gestionării deşeurilor medicale
ART. 57
Reprezentantul legal al unităţii medicale (manager, director, administrator, medic titular)
are următoarele atribuţii:
a) iniţiază, implementează şi conduce sistemul de gestionare a deşeurilor medicale;
b) asigură fondurile necesare pentru asigurarea funcţionării sistemului de gestionare a
deşeurilor medicale, inclusiv sumele necesare acoperirii costurilor prevăzute la art. 45 alin. (5);
c) desemnează o persoană, din rândul angajaţilor proprii, respectiv coordonatorul
activităţii de protecţie a sănătăţii în relaţie cu mediul, care să urmărească şi să asigure îndeplinirea
obligaţiilor prevăzute de Legea nr. 211/2011, cu modificările ulterioare, de prezentele norme
tehnice, precum şi de legislaţia specifică referitoare la managementul deşeurilor medicale în ceea ce
priveşte obligaţiile deţinătorilor/producătorilor de deşeuri;
d) controlează şi răspunde de încheierea contractelor cu operatorii economici care
transportă, tratează şi elimină deşeurile rezultate din activităţile medicale;
e) controlează şi răspunde de colectarea, transportul, tratarea şi eliminarea deşeurilor
rezultate din activităţile medicale;
f) poate delega atribuţiile menţionate la lit. d) şi e) către coordonatorul activităţii, de
protecţie a sănătăţii în relaţie cu mediul;
g) aprobă planul de gestionare a deşeurilor rezultate din activităţi medicale pe baza
regulamentelor interne, a codurilor de procedură a sistemului de gestionare a deşeurilor medicale
periculoase din unitatea sanitară respectivă, în conformitate cu anexa nr. 4 la ordin;
h) aprobă planul de formare profesională continuă a angajaţilor din unitatea sanitară cu
privire la gestionarea deşeurilor medicale.
ART. 58
Coordonatorul activităţii de protecţie a sănătăţii în relaţie cu mediul din unităţile
sanitare:
a) este cadru medical certificat de către Institutul Naţional de Sănătate Publică - Centrul
Naţional de Monitorizare a Riscurilor din Mediul Comunitar (CNMRMC), o dată la 3 ani;
b) elaborează şi supune spre aprobarea conducerii planul de gestionare a deşeurilor
rezultate din activităţi medicale, pe baza regulamentelor interne şi a codurilor de procedură pentru
colectarea, stocarea, transportul, tratarea şi eliminarea deşeurilor medicale periculoase; în acest scop
el colaborează cu epidemiologi în elaborarea unui plan corect şi eficient de gestionare a deşeurilor
rezultate din activităţile medicale;
c) coordonează şi răspunde de sistemul de gestionare a deşeurilor în unitatea sanitară; în
acest scop el elaborează regulamentul intern referitor la colectarea separată pe categorii, stocarea
temporară, transportarea şi eliminarea deşeurilor şi clasifică deşeurile generate în conformitate cu
anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 856/2002, cu completările ulterioare;
d) stabileşte codul de procedură a sistemului de gestionare a deşeurilor medicale
periculoase;
e) evaluează cantităţile de deşeuri medicale periculoase şi nepericuloase produse în
unitatea sanitară; păstrează evidenţa cantităţilor pentru fiecare categorie de deşeuri şi raportează
datele în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 856/2002, cu completările ulterioare;
f) coordonează activitatea de culegere a datelor pentru determinarea cantităţilor produse pe
tipuri de deşeuri, în vederea completării bazei naţionale de date şi a evidenţei gestiunii deşeurilor
medicale;
g) supraveghează activitatea personalului implicat în gestionarea deşeurilor medicale
periculoase;
h) se asigură de cântărirea corectă a cantităţii de deşeuri medicale periculoase care se
predă operatorului economic autorizat, utilizând cântare verificate metrologic;
i) propune şi alege soluţia de eliminare finală într-un mod cât mai eficient a deşeurilor
medicale periculoase în cadrul fiecărei unităţi sanitare;
j) verifică dacă operatorul economic ce prestează servicii de transport al deşeurilor
medicale este autorizat, conform prevederilor legale, pentru efectuarea acestei activităţi şi dacă
autovehiculul care preia deşeurile corespunde cerinţelor legale;
k) verifică dacă destinatarul transportului de deşeuri este un operator economic autorizat
să desfăşoare activităţi de eliminare a deşeurilor;
l) colaborează cu persoana desemnată să coordoneze activitatea de gestionare a deşeurilor
rezultate din unităţile sanitare în scopul derulării unui sistem de gestionare corect şi eficient a
deşeurilor periculoase;
m) este responsabil de îndeplinirea tuturor obligaţiilor prevăzute de lege în sarcina
deţinătorului/producătorului de deşeuri, inclusiv a celor privitoare la încheierea de contracte cu
operatori economici autorizaţi pentru transportul, tratarea şi eliminarea deşeurilor medicale.
ART. 59
Consilierul pe probleme de siguranţă din unităţile sanitare are următoarele atribuţii:
a) monitorizează activitatea de tratare şi transport al deşeurilor medicale periculoase
efectuată de unitatea sanitară în vederea conformării cu prevederile legale ce reglementează tratarea
şi transportul mărfurilor periculoase;
 b) consiliază reprezentantul legal al unităţii sanitare în privinţa transportului mărfurilor
periculoase;
c) efectuează demersurile necesare ca unitatea sanitară să se asigure că
incidentele/accidentele în care sunt implicate deşeuri medicale periculoase sunt investigate corect şi
sunt raportate corespunzător;
d) elaborează raportul anual privind activităţile cu mărfuri periculoase; aceste rapoarte
anuale sunt păstrate 5 ani şi sunt puse la dispoziţia autorităţilor naţionale competente la solicitarea
acestora;
e) monitorizează aplicarea practicilor şi procedurilor instituite de unitatea sanitară
referitoare la transportul deşeurilor medicale periculoase.
ART. 60
Medicul delegat cu responsabilităţi în prevenirea şi combaterea infecţiilor nozocomiale din
unităţile sanitare are următoarele atribuţii:
a) participă la stabilirea codului de procedură a sistemului de gestionare a deşeurilor
medicale periculoase;
b) participă la buna funcţionare a sistemului de gestionare a deşeurilor medicale
periculoase;
c) supraveghează activitatea personalului implicat în gestionarea deşeurilor medicale
periculoase;
d) răspunde de educarea şi formarea continuă a personalului cu privire la gestionarea
deşeurilor medicale periculoase;
e) elaborează şi aplică planul de educare şi formare continuă cu privire la gestionarea
deşeurilor medicale periculoase.
ART. 61
Şeful serviciului administrativ din unităţile sanitare are următoarele atribuţii:
a) asigură şi răspunde de aprovizionarea unităţii cu materialele necesare sistemului de
gestionare a deşeurilor medicale periculoase;
b) asigură şi răspunde de întreţinerea instalaţiilor de tratare prin decontaminare termică din
incinta unităţii sanitare, dacă este cazul;
c) controlează respectarea de către unitatea sanitară a condiţiilor tehnice stipulate în
contractul încheiat cu operatorii economici care prestează activităţile de tratare, transport şi
eliminare finală a deşeurilor medicale periculoase, astfel încât să demonstreze trasabilitatea
deşeurilor în sensul prevenirii abandonării în locuri nepermise sau eliminării necorespunzătoare a
acestora.
ART. 62
Medicul şef de secţie din unităţile sanitare are următoarele atribuţii:
 a) controlează modul în care se aplică codul de procedură stabilit pe secţie;
b) emnalează imediat directorului adjunct economic şi şefului serviciului administrativ
deficienţele în sistemul de gestionare a deşeurilor rezultate din activităţile medicale.
ART. 63
Asistenta-şefă din unităţile sanitare are următoarele atribuţii:
a) răspunde de aplicarea codului de procedură;
b) prezintă medicului şef de secţie sau coordonator planificarea necesarului de materiale
pentru sistemul de gestionare a deşeurilor medicale periculoase;
c) aplică metodologia de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind
deşeurile rezultate din activităţi medicale.
ART. 64
Asistenta din unităţile sanitare are următoarele atribuţii:
a) aplică procedurile stipulate de codul de procedură;
b) aplică metodologia de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind
deşeurile rezultate din activităţi medicale.
ART. 65
Infirmiera din unităţile sanitare are următoarele atribuţii:
a) aplică procedurile stipulate de codul de procedură;
b) aplică metodologia de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind
deşeurile rezultate din activităţi medicale.
ART. 66
Îngrijitoarea pentru curăţenie din unităţile sanitare are următoarele atribuţii:
a) aplică procedurile stipulate de codul de procedură;
b) asigură transportul deşeurilor pe circuitul stabilit de codul de procedură

ART. 67
Medicul care îşi desfăşoară activitatea în sistem public sau privat, în spital sau, după caz,
ca medic de familie, medic de întreprindere, medic şcolar, medic stomatolog, medic al unităţii
militare, medic al penitenciarului are următoarele atribuţii:
a) supraveghează modul în care se aplică codul de procedură stabilit în sectorul lui de
activitate;
b) aplică procedurile stipulate de codul de procedură;
c) aplică metodologia de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind
deşeurile rezultate din activităţi medicale.
 ART. 68
Persoana desemnată să coordoneze activitatea de gestionare a deşeurilor rezultate din
activitatea unităţilor care desfăşoară activităţi conexe celor medicale (cabinete de înfrumuseţare
corporală, îngrijiri paleative şi îngrijiri la domiciliu etc.) are ca atribuţii să coordoneze şi să răspundă
de colectarea, transportul, tratarea şi eliminarea deşeurilor rezultate din activitatea proprie.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
1. METODE NOI ÎN SUPRAVEGHEREA BOLILOR INFECŢIOASE CU IMPACT ÎN
SĂNĂTATEA PUBLICĂ New methods in infectious diseases management, with impact
in public health Viorel Alexandrescu, Bianca Maria Roşca, Institutul Cantacuzino,
Bucureşti Universitatea „Titu Maiorescu“, Bucueşti, REVISTA ROMÂNÅ DE BOLI
INFECTIOASE – VOLUMUL XIX, NR. 1, AN 2016
2. Nicolae Poll, Ileana Adriana Serba, Notiuni fundamentale de igiena, Bucuresti, 1998
3. Ordinul M.S nr. 1101/2016 pentru aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire si
limitare a infectiilor asociate asistentei medicale in unitatile sanitare;
4. Ordinul M.S. nr. 961 / 2016 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curatarea,
dezinfectia si sterilizarea in unitatile sanitare publice si private, cu modificarile si
completarile ulterioare;
5. Ordinul M.S. nr. 914/2006 pentru aprobarea normelor privind condițiile pe care trebuie să
le îndeplinească un spital în vederea obținerii autorizației sanitare de funcționare cu
completarile si modificarile ulterioare ordinului M.S. NR. 1096/2016;
6. Ordinul M.S. nr. 1.226 /2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea
deseurilor rezultate din activitati medicale si a Metodologiei de culegere a datelor pentru
baza nationala de date privind deseurile rezultate din activitati medicale;
7. Ghid privind curatenia, dezinfectia si sterilizarea in unitatile de asistenta medicala Dr.
Anca Balan, Dr. Viorica Dinica, Institutul de Sanatate Publica Bucuresti 2001.