De ce ai nevoie de o strategie de transformare

digitala?

In lumea digitala de azi, mereu in schimbare, a avea o strategie de transformare digitala nu mai este doar
o optiune, ci o necesitate. Implicatiile care reies din neacordarea atentiei tendintelor actuale ale
consumatorilor, dar si de a nu oferi o prezenta digitala pentru interactiunea cu clientii, inseamna ca iti va fi
din ce in ce mai greu sa ai succes pe o piata extrem de competitiva, acolo unde alte companii reusesc sa
tina pasul cu aceasta continua evolutie, dar si cu cererea moderna din ce in ce mai mare pentru
interactiunea digitala. Realitatea lumii de astazi inseamna ca istoria companiei tale, precum si reputatia
construita de-a lungul anilor nu mai sunt de ajuns pentru a te tine in joc. Noi startup-uri apar in lumea
digitala, asa cum sunt Deliveroo, Uber, sau Airbnb. Acestea si-au facut loc in viata noastra sub forma de
aplicatii, avand inradacinata transformarea digitala chiar in esenta serviciilor lor, fiind acceptate in
unanimitate de societate, devenind povesti de succes. Toate acestea s- au intamplat pentru ca in
compartamentul consumatorilor a avut loc o schimbare vizibila care a favorizat startup-uri de acest fel.
Aceasta schimbare nu se aplica insa companiilor din toate industriile. Daca totusi aceasta se aplica
companiei tale, atunci te sfatuim sa confirmi aceste convingeri printr-o analiza amanuntita, iar daca
rezultatele confirma ceea ce tu banuiai, atunci ofera-i companiei tale posibilitatea de a se adapta in
consecinta. La urma urmei, vrei sa fii sigur ca vei implementat strategia de transformare digitala corecta, la
momentul potrivit, avand obiectivele potrivite in minte.

Cum schimbi o strategie de transformare digitala intr-una de

succes?

Atunci cand vorbim de strategia de transformare digitala, sunt cativa pasi pe care trebuie sa-i urmezi
pentru a avea succes:
• Schimba viziunea companiei tale – Absolut toata lumea trebuie sa fie de acord cu strategia de
transformare digitala, inclusiv partile interesate, manageri, si alti angajati. Acestia sunt oamenii care
vor avea cel mai mare impact asupra succesului sau esecului strategiei implementate.
• Transforma-ti obiectivele in metode, si gandeste-te la ce vrei sa obtii sau sa schimbi, dar si cum toate
acestea pot fi realizate. – De exemplu, daca obiectivul tau este sa cresti vanzarile, poate ca trebuie sa
optimizezi website-ul implementand instrumente analitice care urmaresc experienta clientilor tai online.
• Analiza este cea mai importanta in continuare, mai ales pentru ca mai mult ca niciodata trebuie sa-ti
cunosti clientii si mai bine. – Afla ce ii aduce pe website-ul tau si ce ii face sa cumpere online? Ce
device-uri si canale de social media folosesc cel mai des? Cand sunt ei conectati la Internet? Toate
aceste informatii te vor face sa te adaptezi nevoilor clientilor tai fara sa simti ca nu esti sigur de ce faci.
• Alege tehnologia potrivita – technologia digitala aleasa trebuie sa aduca un beneficiu fiecarui aspect
al business-ului tau, incurajand colaborarea, eficienta si productivitatea.
• Mergi inainte – Transformare digitala nu are un punct final (sau cel putin nu inca). Asigura-te ca nu te
afli printre cei care cred ca odata implementata strategia nu mai trebuie sa faci nimic altceva. Pe
masura ce lumea continua sa se dezvolte, iar preferintele clientilor evolueaza si se schimba, asa ar
trebui sa faca si compania ta.

4
Nu am facut decat sa prezentem in linii foarte mari strategia de transformare digitala – evident ca acesta
este un subiect mult mai vast, despre care se poate scrie foarte mult. Totusi, ceea ce putem afirma cu
siguranta este ca in lumea digitala de azi, fiecare companie are nevoie de o strategie de transformare
digitala. Fara o astfel de strategie, vei pierde teren in fata competitiei. De aceea este indicat sa investesti
timp si bani pentru a gasi si implementa cea mai buna strategie care sa se potriveasca nevoilor si
obiectivelor companiei tale.

Oamenii și organizațiile folosesc informații în fiecare zi. Multe lanțuri de vânzare cu amănuntul, de
exemplu, colectează date de la magazinele lor pentru a-i ajuta să acopere ceea ce doresc clienții și să
reducă costurile. Componentele care sunt utilizate sunt adesea numite sistem informațional. Un sistem
informațional (IS) este un set de componente interrelaționate care colectează, manipulează,
stochează și diseminează date și informații și furnizează un mecanism de feedback pentru a atinge
un obiectiv. Mecanismul de feedback este cel care ajută organizațiile să își atingă obiectivele, cum ar fi
creșterea profiturilor sau îmbunătățirea serviciului pentru clienți. Întreprinderile pot utiliza sisteme
informaționale pentru a crește veniturile și reducerea costurilor. Acest curs subliniază avantajele unui
sistem informațional, inclusiv viteză, precizie și costuri reduse. Interacționăm zilnic cu sistemele de
informații, atât personal, cât și profesional. Folosim casele automate la bănci, accesăm informațiile pe
internet, selectăm informațiile de la chioșcurile cu ecrane tactile și scanăm codurile de bare pe achizițiile
noastre pe benzile de autocontrol. Companiile majore din Fortune 500 pot cheltui mai mult de 1 miliard de
dolari pe an pentru sisteme de informare. Cunoașterea potențialului sistemelor informaționale și punerea
acestei cunoștințe la lucru poate ajuta indivizii să se bucure de o carieră de succes și organizațiile își ating
obiectivele. Astăzi trăim într-o economie informațională. Informația în sine are valoare, iar comerțul implică
schimbul de informații și nu bunurile corporale. Sistemele bazate pe computere sunt din ce în ce mai
utilizate pentru crearea, stocarea și transferul informațiilor. Folosind sisteme de formare, investitorii iau
decizii multimilionare, instituțiile financiare transfera electronic miliarde de dolari în întreaga lume, iar
producătorii comandă livrări și distribuie mărfurile mai repede ca niciodată. Calculatoarele și sistemele
informaționale vor schimba continuu afacerile și modul în care trăim. Pentru a vă pregăti pentru aceste
inovații, trebuie să vă familiarizați cu conceptele de informații fundamentale.

Datele constau din fapte brute, cum ar fi un număr de angajați, ore totale lucrate într-o săptămână, numere
de piese de inventar sau comenzi de vânzare. După cum se arată în diverse lucrari, mai multe tipuri de
date pot reprezenta aceste fapte. Atunci când faptele sunt aranjate într-un mod semnificativ, ele devin
informații. Informațiile reprezintă o colecție de fapte organizate astfel încât acestea să aibă o valoare
suplimentară peste valoarea fiecărui fapt. De exemplu, managerii de vânzări ar putea constata că
cunoașterea vânzărilor lunare totale se potrivește mai mult scopului lor (adică este mai valoros) decât să
știe apoi a vânzărilor pentru fiecare reprezentant de vânzări. Furnizarea de informații clienților poate ajuta
companiile să crească veniturile și profiturile. Potrivit lui Frederick Smith, președinte și președinte al
FedEx, „Informațiile despre pachet sunt la fel de importante ca pachetul în sine ... Ne pasă foarte mult de
ceea ce este în interiorul cutiei, dar capacitatea de a urmări și urmări expedierile și, de aceea, de a
gestiona inventarul în mișcare, logistică revoluționată. ” FedEx este un lider mondial în ceea ce privește
pachetele de transport și produse din întreaga lume. Din ce în ce mai mult, informațiile generate de FedEx
și alte organizații sunt plasate pe internet. În plus, multe versiuni unice plasează acum informații despre
curs și conținut pe Internet. Utilizând programul OpenCourse Ware, Massachusetts Institute of Technology
(MIT) plasează note de clasă și conținut pe Internet pentru mai mult de 1.500 din cursurile sale.

Transformarea datelor în informații este un proces sau un set de sarcini legate în mod logic pentru a
realiza un rezultat definit. Procesul de definire a relațiilor dintre date pentru a crea informații folositoare
necesită cunoștințe. Cunoașterea este conștientizarea și înțelegerea aset-ului informațiilor și modalitățile
prin care informațiile pot fi utile pentru a susține o sarcină specifică sau pentru a lua o decizie. A avea
cunoștințe înseamnă a înțelege relațiile în informații. O parte din cunoștințele de care aveți nevoie pentru a
construi o structură de cale ferată, de exemplu, este înțelegerea cât de mult spațiu aveți pentru aspect,
câte trenuri vor circula pe tracțiune și cât de repede vor călători. Selectarea sau respingerea faptelor în
funcție de relevanța lor pentru anumite sarcini se bazează pe cunoștințele utilizate în procesul de
conversie a datelor în informații. Prin urmare, puteți gândi, de asemenea, informații ca date făcute mai utile
prin aplicarea cunoștințelor. Muncitorii în cunoștințe (KW) sunt oameni care creează, folosesc și difuzează
cunoștințe și sunt, de obicei, profesioniști în domenii științifice, inginerești, de afaceri și alte domenii. Un
sistem de gestionare a cunoștințelor (KMS) este o colecție organizată de oameni, proceduri, software,
baze de date și dispozitive utilizate pentru a crea, stoca și utiliza cunoștințele și experiența organizației. În
unele cazuri, oamenii organizează sau prelucrează date mental

5
sau manual. În alte cazuri, folosesc un computer. În exemplul anterior, managerul ar fi putut calcula
manual suma vânzărilor fiecărui reprezentant sau un computer ar fi putut calcula această sumă. De unde
provin datele sau modul în care sunt procesate este mai puțin important decât dacă datele sunt
transformate în rezultate utile și valoroase.

În funcție de tipul de date de care aveți nevoie, unele caracteristici devin mai valabile și altele. De exemplu,
cu datele privind informațiile de piață, unele inexactități și incompletitudini sunt acceptabile, dar actualitatea
este esențială. Sutter Health, de exemplu, a dezvoltat un sistem de timp real pentru unitățile sale de
terapie intensivă (UCI) care poate detecta și preveni infecțiile mortale, economisind 400 de vieți pe an și
milioane de dolari în costuri suplimentare de asistență medicală. pentru a face o reducere majoră a
prețurilor. Detaliile exacte și măsurarea reducerii prețurilor ar putea să nu fie la fel de importante ca să fiți
avertizați suficient de mult în avans cum să reacționeze. Pe de altă parte, acuratețea, verificabilitatea și
completitudinea sunt date importante utilizate în contabilitate pentru a gestiona activele companiei, cum ar
fi numerar, inventar și echipamente.

Valoarea informațiilor este direct legată de modul în care îi ajută pe factorii de decizie să își atingă
obiectivele organizării lor6. 6 Informații de valoare pot ajuta oamenii și organizațiile lor să efectueze
activități mai eficient și mai eficient. Luați în considerare o previziune a pieței care prevede o cerere mare
pentru un produs nou. Dacă utilizați aceste informații pentru a dezvolta noul produs și compania dvs.
aduce un profit suplimentar de 10.000 USD, valoarea acestor informații pentru companie este de 10.000
USD minus costul informațiilor. Informațiile de valoare pot ajuta, de asemenea, să decidă dacă investiți în
sisteme și tehnologii informaționale suplimentare. Un nou sistem computerizat de comandă ar putea costa
30.000 USD, dar va genera vânzări suplimentare de 50.000 USD. Valoarea adăugată de noul sistem
reprezintă venitul suplimentar din vânzările crescute de 20.000 USD. Majoritatea corporațiilor au ca
obiectiv principal reducerea costurilor. Folosind sisteme de informații, companiile de producție
internațională au redus costurile de inventar cu milioane de dolari. Alte companii au crescut nivelul
inventarului pentru a crește profiturile. Wal-Mart, de exemplu, folosește informații despre anumite regiuni
ale țării și situații specifice pentru a crește nivelurile de inventar necesare ale anumitor produse și pentru a
îmbunătăți rentabilitatea generală. Magazinul cu amănuntul uriaș a folosit informații valoroase despre
nevoile oamenilor care se aflau pe calea Uraganului Ivan când a fost în Florida. Magazinul conținea
Pop-Tarts cu căpșuni și alte produse alimentare care nu aveau nevoie de frigorifice sau preparate
alimentare pentru a servi oamenii din zonă și pentru a-și spori profiturile.
Un sistem informațional (IS) este un set de elemente sau componente interconectate care colectează
(introduc), manipulează (procesează), stochează și diseminează date / informații și furnizează o reacție
corectivă (mecanism de feedback) pentru a satisface un obiectiv. Mecanismul de feedback este
componenta care ajută organizațiile să își atingă obiectivele, cum ar fi creșterea profiturilor sau
îmbunătățirea serviciilor pentru clienți.

6
7
8
CUPRINS SUPORT DE CURS

SCOPUL CURSULUI 3

Capitolul 1. Economia digitala 11

Capitolul 2. Sisteme Informationale de Gestiune 23

Capitolul 3. Notiuni fundamentale despre Internet 54

Capitolul 4. Big Data, IoT, CRM, Web Semantic 98

Capitolul 5. Tehnologii pentru Afaceri 134

TAS / Teme de analiza-studiu 175

Exemplu Tema de semestru 178

Bibliografie 188
 9

CUPRINS CURSURI
(1-12)

Curs 1. Economia digitala. Introducere in problematica Sistemelor Informatice actuale. Scopul

disciplinei. Analiza informatiei. Flux informational. Sistem Informatic (componente). Feedback.
Tipuri de Sisteme Informatice pentru Afaceri. Tendinte actuale. Big Data. Curs 2. Hardware:
Dispozitive de Intrare, de Procesare, de Iesire. Procesarea datelor si cunostintelor. Instructiuni
aritmetice. Inferente logice. Unitati centrale. Cloud Computing: definitie, arhitectura,
caracteristici. Modele de servicii cloud. Virtualizare. Exemple. Aplicatii Curs 3. Software: sisteme
si aplicatii software. Sisteme de operare. Capacitati de lucru in retea. Sistem de operare pentru
dispozitive mobile. Middleware. Aplicatii software pentru intreprinderi (ERP). Aplicatii pentru
luarea deciziilor. Limbaje de programare. Curs 4. Baze de Date: concepte generale.
Organizarea datelor. Sisteme de gestiune a Bazelor de Date (DBMS). Modelarea datelor.
Modelul relational/semantic al Datelor. Legatura Baze de Date/Internet. Baze de Date distribuite.
Aplicatii Curs 5. Data Mining. Data Warehouse si OLAP. Cuburi de date. Legatura dintre Data
Mining si Big Data. Cloud Computing in contextul Big Data. Aplicatii Curs 6. Business
Intelligence (BI): arhitectura, instrumente. Evolutia BI de la mainframe-uri la cloud. Sisteme
Suport de luare a Deciziilor. Exemple. Curs 7. Sisteme de telecomunicatii si Retele de
calculatoare. Caracteristici. Retele fara fir (wireless). Procesarea distribuita. Tehnologia 5G.
Comparatii 1G, 2G,...,5G. Impactul tehnologiei 5G asupra proceselor de afaceri. Concepte de
baza ale tehnologiei 5G. Arhitectura, Hardware si Software pentru 5G. Dispozitive 5G care
inglobeaza Inteligenta Artificiala. Exemple Curs 8. Internet, Intranet, Extranet. World Wide Web
(WWW). Functionarea Internet. Protocolul TCP- IP. URL. Adrese IP si Nume de Domenii. Tipuri
de conexiuni (LAN-sever, Dial-up, Wireless). Limbaje de programare Web. Servicii Web pentru
Afaceri (email, videoconferinte, Facebook, Twitter, Social media, etc.). Intranet si Extranet.
Securitatea in Internet. Tehnologia Blockchain. Curs9. Sistem Informatice pentru Intrprindere
(firma). Obiectivele Sistemelor de Procesare a Tranzactiilor (TPS) in corelatie cu functii de
business. Sisteme ERP: avantaje si dezavantaje). Procesarea online (OLTP-Online Transaction
Processing). Sisteme de tip CRM (caracteristici). Sisteme ERP si CRM in cloud. Exemple de
solutii integrate de Sisteme Informatice pentru Intreprinderi. Curs10. Sisteme Suport de luarea
(asistarea) Deciziilor (DSS). Caracteristici ale DSS ca instrumente de management digital.
Componentele de baza ale unui DSS. Sisteme suport de Grup (GSS), Sisteme Suport Executive
(ESS). Internetul tuturor lucrurilor (Internet of Things – IoT. Convergenta dintre Big Data, IoT si
Cloud/Edge/Fog Computing. Web-ul Semantic. Aplicatii Curs11. Managementul Cunostintelor si
Sisteme Informatice Specializate. Sisteme Expert. Sisteme bazate pe Realitatea Virtuala (VR) si
Augmentata (AR). Exemple Curs12. Inteligenta Artificiala in afaceri. Intelegerea AI. Machine
Learning si Deep Learning. Impactul AI asupra afacerilor, muncii si mobilitatii sociale. Forta de
utilizare a AI. Tehnologii Cognitive. Aplicatii ale AI ca sisteme suport de luarea deciziilor.
Sisteme Informatice Inteligente. Exemple Suplimentar: Rationamentul bazat pe cazuri (CBR),
agenti inteligenti IA), logica fuzzy (FL), retele neuronale (NN), procesarea limbajului natural
(NLP), contextual computing (CC). Exemple

Prezentare subiecte
examen Recapitulare

10

Capitolul 1. ECONOMIA DIGITALĂ

1.1. Efecte micro şi

macroeconomice

Noua economie sau economia digitală, rezultantă a interacţiunii dintre calculatorul personal,
telecomunicaţii, Internet şi electronică, se caracterizează printr-o serie de trăsături cu totul
deosebite de economia tradiţională. În primul rând, este vorba de crearea unui nou model de
afaceri (e- business, e-commerce, e-banking, etc.) prin intermediul intra şi internetului, care
schimbă radical eficienţa acestora, în sensul reducerii costurilor, inclusiv a celor tranzacţionale,
pe baza relaţiei afacere/afacere (B2B), afacere/cumpărător (B2C), afacere/angajat (B2E),
afacere/guvern (B2G), guvern/afacere (G2B), etc. În ultimul timp, comerţul electronic a căpătat
extinderea cea mai mare ca formă concretă de realizare a unor afaceri, la care se adaugă şi
conturarea unor pieţe sui generis a cunoştinţelor ştiinţifice, impulsionată de ritmul fără precedent
al dezvoltării sectorului cercetare- dezvoltare.Noua economie plasează, în prim plan, cererea,
nevoile consumatorilor care se implică într-o măsură din ce în ce mai mare la conceperea,
realizarea şi utilizarea bunurilor şi serviciilor, începând încă din stadiul cercetării şi dezvoltării
acestora. Din acest punct de vedere, noua economie are un caracter interactiv, participativ,
realizând interfaţa dintre ofertă şi cerere pe un areal de volum şi structură, în spaţiu şi timp, cu
mult mai riguros. Rolul consumatorului creşte mai ales în sensul că acesta poate deveni o
importantă sursă de idei inovaţionale pentru producător, sau de forţare a inovării, în scopul
menţinerii sau extinderii pieţei,al sporirii gradului de confort sau, ceea ce este foarte important,
al ridicării nivelului de sustenabilitate a dezvoltării economice. Concurenţa şi cooperarea
reprezintă două laturi inseparabile ale economiei digitale, ţinând seama de interacţiunea dintre
cerere şi ofertă, mai sus menţionată. Formele de manifestare a concurenţei între producători
sunt radical schimbate de prioritatea care se acordă unui consumator în continuă şi rapidă
schimbare în ceea ce priveşte nevoile, gusturile şi cerinţele, astfel încât acesta îi obligă pe
competitori să şi coopereze. Economia digitală presupune un consum mai mare de muncă de
concepţie, de înaltă calificare care creează o valoare adăugată mai ridicată, noi locuri de
muncă, segmente practic nelimitate de oportunităţi de afaceri şi creativitate, prin existenţa unor
standarde flexibile şi interconective care facilitează nevoia integrării şi/sau individualizării
diferiţilor consumatori. De aici şi constatarea că noua economie este “scientointensivă” şi
“artintensivă”. Diminuarea consumului de resurse, mărirea spiritului novator şi întreprinzător,
creşterea productivităţii muncii, a vitezei producerii şi schimbării fenomenelor şi proceselor
economice, sporirea valorii adăugate, reprezintă doar câteva dintre efectele economice care au
impus economia digitală ca formă superioară a economiei în general. Important este de
menţionat că fiecare dintre principiile noii economii deschid paradigme specifice pentru ştiinţa
economică, în general, dar mai ales pentru diferitele discipline şi specializări ale acesteia Noua
economie se supune principiului potrivit căruia ”cu cât mai multe persoane se implică cu atât
avantajul pentru fiecare implicat este mai mare” (the more people involved the bigger benefit for
everyone involved). Efectele micro şi macroeconomice ale noii economii şi SI au la bază
principiile general valabile ale dezvoltării acesteia, care sunt:
a) convingere (awarness); b) accesibilitate (accessibility); c) disponibilitate (availability); d)
existenţa resurselor necesare (affordability); e) adecvare (appropriatness). Analiza pe sectoare
a reducerii costurilor ca urmare a introducerii uneia dintre cele mai răspândite forme de
manifestare a noii economii afacere/afacere (B2B) este extrem de semnificativă. Cele mai mari
economii se realizează în industria componentelor electronice, iar cele mai scăzute în extracţia
cărbunelui, industria alimentară şi sănătate. Tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor (TIC) are o
serie de implicaţii macroeconomice a căror analiză este deosebit de utilă în luarea deciziilor. În
principal acestea se referă la:
- cheltuielile cu investiţiile pentru TIC trebuie să crească;

11
- companiile trebuie să introducă e-engineering-ul, în operaţiile lor pentru a utiliza mai
bine
TIC, a reduce costurile şi spori eficienţa; - pieţele financiare trebuie să fie deschise pentru a
permite finanţarea inovării; - pieţele capitalului de risc şi ale ofertelor publice iniţiale
(initial public offerings) trebuie să
fie dezvoltate, pentru a întări procesul inovaţional; - încurajarea IMM-urilor
şi crearea unui mediu antreprenorial practic; - reglementările trebuie să
crească în amplitudine şi rigoare; - politicile monetare trebuie ajustate (în
special rata dobânzii). Considerentele microeconomice pentru
dezvoltarea noii economii vizează:
- liberalizarea furnizorilor monopolişti care ţin costurile ridicate; - legislaţie specifică TIC şi
Internet (semnătura digitală şi altele); - acces la reţele de comunicaţii; - evitarea
suprareglementărilor; - legea proprietăţii intelectuale şi a drepturilor de licenţă; - piaţă de capital
solidă; - infrastructură conformă cu standardele internaţionale; - libertate de acces la informaţie;
- interacţiuni între agenţii economici, guvern, industrie, academie şi cetăţeni; - concurenţă şi
competiţie. TIC are un impact complex nu doar asupra economiei şi eficienţei acesteia dar şi
asupra tuturor laturilor vieţii oamenilor între care:
- capacitatea de exerciţiu a drepturilor democratice şi responsabilităţilor civice, Internet-ul
oferind condiţii pentru un electorat mai bine informat şi participativ, cu un comportament raţional
motivat; - crearea de noi interacţiuni între Guvern şi cetăţeni, prin informatizarea guvernării
(e- Governance) şi a democraţiei (e-Democracy), ceea ce oferă persoanelor posibilitatea de a fi
participanţi la autoguvernare, la procesele instructive şi deliberative, consolidând bazele
exerciţiului democratic şi limitând devierile contraproductive ale jocului politic, mai ales într-o
economie de piaţă emergentă; - cetăţenii îşi transformă profund comportamentele de la cele de
tip “reactiv”, la cele de tip “proactiv”, fiind în cunoştinţă de cauză, ceea ce le măreşte şansa
de creativităţi şi inovare; - reconcilierea, consensualizarea, transparenţa, eficienţa
parteneriatului şi a dialogului social dobândesc şanse incomparabil mai mari de realizare în
condiţiile tipului informaţional de guvernare şi democraţie. Întrucât “noua economie” se bazează
pe TIC, considerăm că analizele cu diferite grade de agregare la nivelurile micro, mezo şi
macroeconomic reprezintă un demers necesar pentru a identifica traiectoriile dinamizatoare ale
propagării efectelor acestora în plan local şi global. Tocmai de aceea, ne vom referi în
continuare la câteva aspecte privind raportul global/local într-un domeniu relevant al economiei
digitale şi anume acela al comerţului electronic (e-Commerce).
Pe baza observaţiilor şi cercetărilor noastre, ca şi ale altor specialişti, rezultă că, după un prim
val de abordări globale, multe utilizări locale ale comerţului electronic au început să apară.
Problema aceasta a fost mai bine clarificată, din punctul de vedere al dezvoltării regionale, la
numeroase întâlniri internaţionale printre care cele de la Comisia Europeană în anul 1999
(Tekes Information Seciety Technologies Conference). Dezbaterile au continuat în acest
domeniu ca urmare a impulsului creşterii rapide a comerţului electronic în lume şi, mai ales, a
apariţiei nevoilor pieţei electronice de tipul afacere/afacere (B 2 B). Aceste pieţe şi schimburi au
fost create în mod tipic de către alianţe internaţionale ale cumpărătorilor, în cadrul unor sectoare
industriale distincte cum ar fi industria de automobile, comerţul cu amănuntul, industria
aerospaţială, chimie şi agricultură. Acestea au apărut de asemenea şi în profil intersectorial ca,
de exemplu, întreţinere, prestaţii şi punere în funcţiune, ca şi în prestarea generală de servicii în
al căror caz, cel mai probabil, se implică terţii. Potrivit prognozelor, practic, în fiecare sector vor
apărea astfel de pieţe electronice care, după cum se preconizează, sunt cel mai bine
predispuse să se transforme în medii comerciale electronice globale. În cadrul dezvoltării
acestor tendinţe, apare problema privind oportunităţile creşterii globale a unor astfel de pieţe
electronice, precum şi cea a barierelor şi strategiilor de marketing (vezi CommerceNet B 2 B,
Big Bang Conference series). În abordarea problemei “global versus local” în comerţul
electronic, evidenţiem ca factor adiţional şi imensa capitalizare a pieţei companiilor Internet.
Aceasta dă “dotcoms”-urilor baza financiară pentru a instrumenta o strategie de afaceri cu
prezenţă globală, prin ample achiziţii şi fuziuni sau prin investiţii în mărci sau în infrastructuri de
furnizare globală. În acelaşi timp, dezbaterea se concentrează asupra aspectelor
macroeconomice, în condiţiile în care comerţul electronic tinde să reprezinte un factor al
competitivităţii globale Problema global-local a devenit tot mai importantă, fiind articulată şi
bazată pe realitatea actuală a afacerilor, într-o măsură din ce în ce mai mare, într-o serie de
aspecte privind:
a) barierele în faţa comerţului electronic; b) strategiile de marketing care tind să devină globale;
c) tipurile de pieţe electronice globale; d) modele globale de afaceri în comerţul electronic; e)
impactul comerţului electronic asupra competitivităţii globale f) avantajul ţărilor şi regiunilor care
“se mişcă repede” sau deţin rolul de lideri; g) comerţul electronic şi fluxurile comerciale globale;
h) rolul guvernelor în sprijinirea şi reglementarea comerţului electronic; i) schimbări în structura
industriilor globale; j) prezenţa globală bazată pe dezvoltarea regională. Indiferent că este vorba
de comerţul electronic local sau global, acesta întâmpină o serie de dificultăţi şi obstacole mai
mari sau mai mici, în funcţie de o serie de factori de influenţă în domeniile economic, social,
tehnologic, cultural etc. Ne vom referi la unele dintre aceste obstacole în ideea sensibilizării
specialiştilor pentru găsirea căilor de reducere sau înlăturare a acestora. Inadecvarea livrării
globale şi a sistemelor de derulare. Potrivit cercetărilor de specialitate (Forrester Research
2016) ca şi rezultatelor unor anchete recent lansate, circa 85% din respondenţi nu au recurs la
comenzi internaţionale din cauza complicaţiilor vamale, de impozitare şi formalităţilor cu
transportul. Principalul obstacol, care continuă să existe, este cel legat de distribuţia globală a
bunurilor şi serviciilor.. Un alt obstacol se referă la dificultatea de a derula livrarea şi/sau
expediţia unor loturi (pachete) mai mici. Cercetările din ţările membre ale UE evidenţiază
complicaţii ale transportului internaţional şi datorită fragmentării logisticilor inter-ţări. Marii
operatori din domeniile transportului, logisticii şi poştei consideră ca oportunitate naturală de
afaceri livrările libere între frontiere, amplificate de o serie de servicii generatoare de valoare
adăugată. Operatorii mai mici, din sectoarele transport şi logistică, au în vedere necesitatea
conlucrării dintre ei, în echipe, prin interconectarea sistemelor lor. Un exemplu al acestei
interconectări, cu accent pe impactul organizării procesului de afaceri, este proiectul EU TRANS
2000. Diferenţă de cultură, limbă şi practică comercială Diferenţa de cultură şi limbă
continuă să rămână un obstacol semnificativ al globalizării pieţelor electronice. Aceasta include,
de asemenea, şi cultura afacerilor şi practica propriu-zis comercială.

13
Adesea dificultăţile în comerţul electronic global sunt create de diferenţele în sistemele
legislative. În domeniul serviciilor juridice, pieţele electronice globale nu se pot crea cu uşurinţă,
excepţie făcând unele domenii-nişă, cum ar fi practica juridică internaţională pentru cazul marilor
corporaţii. Intermediarii comerciali cum sunt băncile, firmele de comerţ, managerii lanţurilor
internaţionale de livrări, camerele de comerţ, ca şi armonizarea condiţiilor de livrare şi
contractele din comerţul internaţional, sub egida ONU şi a Camerelor Internaţionale de Comerţ,
reuşesc să surmonteze dificultăţile generate între diferenţele de cultură, limbă şi practică
comercială dintre ţări. În acest sens, şi tehnologia se poate dovedi utilă sprijinirii negocierilor, în
situaţii de diversitate a practicii de afaceri (vezi proiectele EU MEMO, COBRA, COSMOS etc.)
Fragmentarea în industrie O altă barieră în crearea pieţelor electronice globale este
reprezentată de amplificarea diferită a fragmentării în sectorul industrial. În ţările în care
industria este divizată în multe firme mici, poate fi deosebit de greu să se atingă economia de
scară necesară creării unei pieţe electronice globale, chiar dacă piaţa produsului de bază,
potenţial, poate fi considerată globală. Internet-ul şi pieţele electronice pot crea presiuni
adiţionale în scopul consolidării industriilor fragmentate, în mod similar cu serviciile financiare
asigurările, transporturile şi turismul. Cea mai potrivită soluţie este crearea unor reţete de afaceri
(network business) în care se creează un sistem simbiotic viabil între întreprinderile mari şi cele
mici (subcontractanţi), punându-se în valoare complementaritatea avantajelor acestora. Cadrul
global autoreglator şi juridic Diferenţele inter-ţări în schemele autoreglatoare şi juridice
constituie o altă barieră în faţa comerţului global. În ultimii ani, au fost realizate progrese
semnificative în adaptarea cadrului legal la realitatea comerţului electronic şi în dezvoltarea
autoreglării acestuia prin convenirea codurilor de conduită, în cadrul dezbaterilor şi politicilor mai
multor organisme internaţionale. Cu toate acestea, legile şi cadrul de conduită adesea vizează o
singură ţară şi nu au o aplicabilitate globală în mai multe ţări. Singura excepţie o reprezintă UE
care ar putea să construiască pe baza cadrului comun al Pieţei Interne şi care, în consecinţă, ar
reuşi să pună în mişcare rapid cadrul a 15 ţări pentru comerţul electronic. Recenta iniţiativă
e-Europe a UE se concretizează în desfăşurarea eforturilor pentru a ridica la nivel global cadrul
naţional şi regional şi a compatibiliza mijloacele de arbitrare şi mediere a litigiilor şi disputelor.
Aceasta va contribui la o mai mare fluidizare şi rapiditate a fluxurilor de bunuri şi servicii între ţări
la costuri relativ reduse. Bariere specifice micilor întreprinderi Micile întreprinderi întâmpină o
serie de dificultăţi în a participa sau crea pieţe electronice globale. În primul rând, acestea se
referă la volumul relativ scăzut al resurselor de capital şi personal, lipsa de vizibilitate a
mărcilor de fabricaţie. În cazul IMM-urilor, problema cheie în crearea unor pieţe electronice este
alegerea unor strategii specifice de genul parteneriatelor strategice, aranjamentelor privind
împărţirea segmentelor de piaţă ca, de exemplu, franchising şi scheme asociate acesteia (zone
comerciale). Concentrarea asupra unor nişe de piaţă şi cooperarea cu alte firme mici (crearea în
comun a unor websites-uri pentru promovarea exporturilor, aşa cum fac micii exportatori de
mobilă în Spania). Ca participanţi individuali la pieţele electronice, întreprinderile mici pot
întâmpina mari dificultăţi deoarece, în faza iniţială a unor astfel de pieţe electronice, vor creşte
mai degrabă transparenţa preţurilor decât transparenţa caracteristicilor produselor în general
(calitate, termen de livrare, nivelul serviciilor şi cunoştinţele referitoare la afaceri). Pieţele
electronice curente nu sunt adecvate pentru a face vizibile atribuţiile non-preţ ale produselor. Cel
puţin la început, acestea pot să îngusteze baza pe care micile întreprinderi concurează.
Subliniem că afirmaţia noastră în acest sens nu reprezintă decât o ipoteză care ar fi interesant
dacă, în viitor, am putea constata că este invalidată de cercetări empirice. Un exemplu practic
care ilustrează cea mai mare parte a barierelor globalizării pieţelor electronice este reprezentat
de serviciile de sănătate online (The Economist, March 2000). Multe provocări au putut fi
identificate în livrarea unor astfel de servicii, pe plan internaţional, din SUA pe pieţele europene,
sau între ţările UE. Cultura, practicile medicale şi reglementările diferite pentru vânzarea
medicamentelor online şi reclamă, fragmentarea în sectoarele sănătate şi asigurări au îngreunat
mult intensificarea schimburilor de medicamente şi servicii de asistenţă sanitară, la nivel global.
Strategii de marketing insuficient adecvate Societăţile care vor să participe la comerţul
electronic global trebuie să-şi exploateze activele de care dispun în mod global. Ele trebuie să
depăşească obstacolele din mediile lor de afaceri şi să-şi

14
soluţioneze principalele slăbiciuni interne. Strategiile de marketing (vezi World Market Research
Centre Business Driefing: Electronic Commerce, 1999) sunt, de regulă, următoarele:
- orientarea către o piaţă globală a produsului; - participarea la un lanţ global de livrare; -
ofertarea unui suport lingvistic multiplu; - crearea unei zone reţea de franchising; -
complementaritatea prezenţei fizice globale cu prezenţa pe Internet; - construirea unei prezenţe
globale, prin fuziuni şi achiziţii. Dacă strategia se bazează pe piaţa globală a unui produs,
obstacolele cel mai probabil de depăşit sunt de natură funcţională, operaţională (ca, de
exemplu, organizarea livrării globale). O modalitate de abordare a acestora poate fi
subcontractarea. Dacă produsele şi serviciile pot fi livrate online, cum ar fi software sau noutăţi
pentru specialişti, încadrarea în piaţa globală nu este o problemă. Între ţări pot exista şi bariere
de natură legislativă sau autoreglatoare. Vânzarea online a unor cărţi tehnice, de exemplu,
presupune a te ocupa de o piaţă globală a produsului unde problemele care trebuie rezolvate se
referă la expedierea globală a coletelor mici şi diferenţele de impozitare şi vamale. Strategiile de
marketing electronic necesită abordarea atât a problemelor locale cât şi a celor globale în
aceleaşi timp. Extinderea prezenţei globale fizice cu cea virtuală este o rută către piaţă, în
special pentru companiile mari. Tipologia pieţelor electronice globale şi problemele
acestora Literatura de specialitate clasifică pieţele electronice globale în patru grupe:
- pieţe electronice intrinsec globale care se ocupă cu produse globale, consumatori,
furnizori (exemplu: întreţinere, reparaţii, automobile). - pieţe locale global organizate (de
exemplu, licitaţiile de bunuri perisabile); - pieţe locale cu infrastructură globală; -
 asociaţii de export în care produsele sunt exportate global prin colaborarea
producătorilor. Pieţe electronice intrinsec globale sunt acele pieţe care se ocupă
cu produse de natură globală şi cu consumatori şi furnizori care sunt caracterizaţi printr-o
prezenţă globală. Multe dintre schimburile B2B aparţin acestei categorii de pieţe. De exemplu,
sectorul automobilelor reprezintă, într-o mare măsură, o industrie globală, în care lanţurile
ofertei se întind pe întreg globul, iar furnizorii de piese de schimb şi uzinele de automobile
cooperează cu parteneri din întreaga lume. “Autochange” este o piaţă mare a automobilelor
adună principalii producători din SUA, Europa şi Japonia (Renault, Toyota, Deimler Crysler,
Ford, EU). Un alt exemplu îl reprezintă comerţul cu produse “rutiniere” de afaceri sau aşa-
numitele bunuri neproductive care cuprind serviciile de menţinere, reparaţii şi organizare (MRO).
Acestea sunt necesare pentru afaceri în lumea întreagă şi adesea există mulţi furnizori pe plan
mondial pentru astfel de produse. Pieţele care oferă o viziune uniformă asupra produselor
oferite (Trade zone, Barclays, B 2 B) sunt intrinsec globale, iar operarea pe aceste pieţe
porneşte de la timpul de livrare şi costuri, care depind de transport, până la reglementări
referitoare la export şi import şi la diferenţe în practica de afaceri. Provocarea pentru pieţele
intrinsec globale constă în a face faţă cererii şi ofertei, evitând fragmentarea într-o mulţime de
pieţe locale. Pieţele locale global organizate sunt în mod necesar limitate din punct de vedere
geografic. Cu toate acestea, modul de abordare şi desfăşurare a tranzacţiilor într-o regiune
poate fi utilizat şi în alte regiuni, în felul acesta realizându-se o legătură între pieţele respective.
Un exemplu este industria pescuitului în cadrul căreia au fost create licitaţiile electronice, printre
altele şi ca rezultat al realizării Proiectului European Infomar. Software-ul licitaţiilor bazate pe
Internet a făcut posibilă interconectarea licitaţiilor în întreaga Europă. Peştele care a fost prins
se negociază la licitaţii electronice, în timp ce pescadoarele sunt încă pe mare. În funcţie de
tranzacţia încheiată, vasul cu peşte poate alege cel mai convenabil port în care să descarce
marfă. În fapt, s-a creat o singură licitare pentru întreaga regiune care cuprinde un număr de ţări
europene vecine. Practic, zona de licitare se limitează la o regiune dată care aplică aceleaşi
reguli şi proceduri ca şi în alte părţi ale lumii. Pieţele locale construite pe o infrastructură
globală reprezintă un alt tip de piaţă electronică funcţională în plan local şi global. Când se
vorbeşte despre pieţele electronice globale nu toate trebuie să fie într-adevăr globale. Funcţia
reală de reprezentare şi comercializare a acestor tipuri de pieţe poate fi în întregime locală, în
timp ce funcţiile de acces, plata, securitatea şi livrarea produselor ar putea fi

15
globale. În acest sens menţionăm comerţul electronic prin telefonia mobilă sau m-commerce.
Serviciile specifice localizării vor deveni probabil o trăsătură cheie a comerţului mobil, de
exemplu, atunci când se face o comandă pentru taxi de pe un telefon mobil la sosirea într-o
localitate. Chiar dacă aceasta constituie o funcţie foarte dependentă de localizare, ea necesită
accesul la o infrastructură de reţea mobilă larg disponibilă, de preferinţă globală. Infrastructura
suportă roaming-ul global pentru acces. Este probabil ca “Serviciile de roaming” să fie introduse
în viitor pe o scară şi mai mare. Un exemplu îl constituie roaming-ul pentru serviciile de taxi care
potenţial creează un serviciu global de taxi, pe baza ofertelor locale şi a înţelegerilor de
roaming. Este de presupus, de asemenea, că infrastructura va suporta plăţile global. Interesant
este de luat în consideraţie care dintre serviciile de infrastructură vor deveni nucleul care
urmează a fi disponibil pe o bază globală şi care servicii ar putea deveni global disponibile
pentru a mări eficienţa şi gradul de adecvare pentru o multitudine de pieţe locale construite pe
servicii de infrastructură globală. Asociaţiile de export reprezintă un alt tip de piaţă electronică
de dimensiune globală care, cu toate acestea, este caracterizat şi printr-un puternic element
local. Conceptul constă în existenţa unui număr de furnizări (ofertanţi), dintr-o aceeaşi regiune
geografică, care caută o prezenţă globală, dar care nu sunt capabili să acţioneze global în mod
individual. Aceştia creează o entitate comună de export, care se ocupă, în numele lor, de
complexitatea comerţului internaţional cum ar fi cataloage în mai multe limbi, reglementări de
export/import, finanţări în mai multe valute, expediţii internaţionale etc. Acestea creează eficient
un spaţiu comun de piaţă care poate fi tot atât de simplu ca şi un e-mail sau ar putea dobândi o
funcţionalitate mai bogată decât cea a unei terţe pieţe. Ca exemplu în această privinţă cităm
grupul de producători de mobilă din Spania care au creat Furniture Net.

❖ Sistemele destinate activităţii de birotică

(OAŞ)
Sunt utilizate în principal de persoanele implicate în procesul prelucrării datelor
(funcţionari, secretari, contabili etc.) dar şi managerilor rolul lor fiind de a colecta, procesa, stoca
şi transmite informaţie utilizând mijloace IT.
În această categorie se cuprinde soft specializat pentru: − procesare de texte, − comunicaţie
(electronic mail, voice mail etc), − lucru colaborativ (Electronic Meeting Systems,
Collaborative Work Systems,
Teleconferencing), − procesarea imaginilor (Electronic Document Management, procesoare
grafice, sisteme
multimedia); − managementul activităţii de birou (agende
electronice, accesorii etc).

❖ Sisteme destinate gestiunii cunoaşterii (Knowledge Work Systems) Permit crearea,

promovarea şi integrarea noilor tehnologii şi cunoştinţe în firmă. Utilizatorii acestor sisteme sunt
fie inginerii şi proiectanţii (care utilizează aplicaţii de tip CAD - Computer Aided Design, pentru
proiectarea noilor produse), fie alţi specialişti - analişti şi consilieri economici, financiari, juridici,
ei fiind creatori de informaţie generatoare de cunoaştere.
➢ Conceptul de grup de lucru virtual (virtual work group): promovarea noilor soluţii
TI, (internetul), permite participarea în cadrul grupului de lucru a unor persoane plasate
geografic în locaţii diferite sau participând cu soluţii în cadrul proiectului în momente de timp
diferite.
➢ Groupware sau collaboration software reprezintă software-ul specializat pentru
desfăşurarea activităţii în cadrul unui grup de lucru virtual. Groupware utilizează facilităţile de
comunicaţie oferite de intranetul organizaţiei creându-se astfel posibilitatea lucrului în paralel şi
interactivitatea între membrii grupului.
➢ Grupul de decizie (group decision making). decizia, mai ales în palierul strategic,
implică participarea mai multor persoane. Cunoscute generic sub numele de group support
systems (GSS) aceste soluţii cuprind:
− Group Decision Support Systems (GDSS)
− Electronic Meeting Systems (EMS)

31
− Computer Mediated Communications Systems (CMCS).
➢ Din combinarea conceptelor de groupware şi group decision making s-au definit
Computer- based systems for collaborative work (CSCM) sau Distributed group
support systems (DGSS). Rolul lor este de a promova decizia la nivel de grup astfel încât
să asigure:
− lucrul creativ în cadrul grupului − stimularea comunicării în cadrul grupului − exprimarea
liberă şi anonimă a ideilor − plasarea pe plan de egalitate a tuturor participanţilor la
dezbatere indiferent de funcţiile pe care
aceştia le ocupă.

2.4. Sisteme informatice de gestiune Sistemele informatice de gestiune sunt

definite în literatura de specialitate, urmărind două abordări:
a) plecând de la informaţie şi de la suportul acesteia; b) plecând de la funcţia pe
care sistemul informatic de gestiune trebuie să o realizeze.
• în primul caz, sistemele informatice de gestiune reprezintă ansamblul informaţiilor
utilizate în cadrul firmei, a mijloacelor şi procedurilor de identificare, culegere, stocare şi
prelucrare a informaţiilor.
• în cea de a doua abordare a definirii sistemelor informatice de gestiune se porneşte
de la scopul acestuia şi anume oferirea informaţiei solicitate de utilizator în forma dorită şi la
momentul oportun în vederea fundamentării deciziilor. Sistemele informatice de gestiune (SIG)
presupun definirea: domeniilor de gestiune, datelor, modelelor, regulilor de gestiune.
➢ Domeniile de gestiune corespund fiecăreia dintre activităţile omogene desfăşurate în
cadrul firmei - cercetare-dezvoltare, comercială, de producţie, de personal,
financiar-contabilă - cu luarea în considerare a interacţiunilor dintre ele. Mai mult, abordarea
acestor domenii se realizează într-o viziune ierarhică conducând la identificarea
următoarelor nivele:
− Tranzacţional în cadrul căruia se efectuează operaţii elementare; − Operaţional unde
se desfăşoară operaţii curente, deciziile luate la acest nivel sunt curente,
de rutină; − Tactic corespunzând activităţilor de control şi deciziilor pe termen
scurt; − Strategic caracteristic deciziilor pe termen lung şi/sau care angajează
global firma.
 ➢ Datele reprezintă "materia primă" a oricărui sistem de gestiune. Sunt avute în vedere
toate datele vehiculate şi prelucrate indiferent de natura lor, caracterul lor formal sau
informal sau de suporturile pe care se află.
➢ Modelele de gestiune regrupează procedurile proprii unui domeniu. Putem
exemplifica prin modelul:
− Contabil, specific domeniului financiar-contabil; −
Tehnologiei de fabricaţie specifică domeniului producţiei; −
De vânzări specific domeniului comercial.
➢ Regulile de gestiune permit prelucrarea datelor şi utilizarea informaţiilor în
conformitate cu obiectivele sistemului.

Exemplu: În cadrul unei firme cu activitate de producţie şi/sau comercială pot fi identificate
următoarele reguli de gestiune:
− aprovizionarea se realizează când stocul efectiv scade sub stocul
normat; − o materie primă se stochează în una sau mai multe gestiuni; −
pentru produsele de calitatea a doua preţul se reduce cu 5% etc. −
evaluarea materialelor se realizează conform metodei FIFO;

32
Figura 2.7. Definirea sistemelor informatice de
gestiune

Exemplu: În cazul unei bănci, pentru sistemul informatic privind operaţiunile de cont curent pot
fi precizate următoarele reguli de gestiune:
 − soldul minim 1.000.000 lei; − plăţile se efectuează în limita
soldului; − dobânzile calculate pentru conturile la vedere sunt
11 % pe an; − pot fi înregistrate maxim două persoane cu drept
de semnătură.

Prin noţiunea de domeniu ajungem la conceptul de subsistem informatic de gestiune determinat

pe criterii funcţionale, pe care se grefează celelalte două concepte: modelul de gestiune şi
regulile de gestiune. Sistemul informatic de gestiune asigură obţinerea şi furnizarea informaţiei
solicitate de utilizator, folosind mijloacele IT, pentru fundamentarea deciziilor privind un anumit
domeniu din cadrul firmei. Sistemele informatice de gestiune actuale sunt sisteme integrate.
Ele se caracterizează prin aplicarea principiului introducerii unice a datelor şi prelucrării multiple
a acestora în concordanţă cu nevoile informaţionale specifice fiecărui utilizator.

Exemplu: SI integrat al contabilităţii se caracterizează printr-o introducere unică a datelor,

preluate din documentele primare care actualizează o bază de date unică a contabilităţii care va
fi ulterior exploatâtă pentru asigurarea atât a lucrărilor specifice contabilităţii financiare
(consultare 2 figura 2.8) cât şi a celor specifice contabilităţii de gestiune (consultare 1 figura 2.8)
răspunzându-se astfel cerinţelor de prelucrare ale tuturor utilizatorilor.

Figura 2.8. SIG al

contabilităţii

33
2.5. Sisteme informatice integrate
Un sistem ERP (Enterprise Resource Planning) reprezintă un ansamblu intercorelat de
subsisteme informatice destinate gestiunii resurselor umane, materiale şi financiare ale unei
companii sau instituţii publice. Sistemele ERP sunt sisteme deschise, care funcţionează în
strânsa legătură cu partenerii companiei (clienţi, furnizori, instituţii publice, organizaţii
financiar-bancare etc.).
➢ ARHITECTURA Nivel1: Aplicaţii software pentru management Nivel2: Aplicaţii software
pentru componenta operaţională (ex: Managementul Documentelor, Managementul Resurselor
Umane, Managementul Bugetelor, Managementul Financiar Contabil etc.) Nivel3: Aplicaţii
software pentru front office
➢ CONCEPT Sistemele ERP (Enterprise Resource Planning) reprezintă sisteme
informatice orientate pe identificarea şi planificarea resurselor necesare pentru
satisfacerea cerinţelor clienţilor organizaţiei. Prin prisma acestei definiţii, sistemele ERP
reprezintă o extindere a sistemelor MRP II (Manufacturer Resouerces Planning) însă lărgesc
orizontul acestora. Sistemele ERP diferă de sistemele tipice MRP II şi sub forma unor cerinţe
tehnice cum ar fi:
- utilizarea de limbaje de programare orientată pe obiect; - utilizarea de arhitecturi de tip
client/server; - caracterul de sistem deschis. Termenul de ERP (Enterprise Resource Planning)
este utilizat pentru a descrie un sistem informatic multi- modular proiectat în vederea
eficientizării principalelor activităţi desfăşurate într-o companie sau instituţie publică. Modulele
componente ale acestui sistem informatic la nivelul unei organizaţii se pot referi la: -
planificarea resurselor financiare; gestiunea resurselor umane; gestiunea achiziţiilor; gestiunea
investiţiilor; evidenţa partenerilor.
➢ EVOLUŢIE
Figura 2.9.
EERP
Cerinţele organizaţiei

ERP
•ERP MRPII •MRPII
•Finanţe
•Proiectare
•Resurse umane
•Managementul ciclului de MRP
aprovizionare
•Managementul relaţiilor cu clienţii
•Materiale
•Sisteme informatice de asiastarea
•Componente
•Cantităţi
deciziilor/executive
•Portal
•Timp
•MRP
•Planificare
•Capacitate
•Finanţe
1960 1970 1980 1990 2000
 Planificarea si controlul stocurilor
Planificarea resurselor de producţie Managementul materialelor
Planificarea resurselor organizaţiei
Planificarea extinsa a resurselor
34
Primele soluţii informatice de planificare a resurselor organizaţiei (întreprinderii) au apărut la
mijlocul anilor ’60, atunci când a fost dezvoltata tehnica MRP, ca metodă de planificare orientată
pe reducerea stocurilor de materii prime, materiale şi produse finite. Pe baza acestei tehnici de
management au fost proiectate sistemele informatice de tip MRP1 (Material Requirements
Planning), care operau folosind următorii parametri: necesarul de fabricat, bazat pe comenzile
de la clienţi; - fisele tehnologice; situaţia stocurilor pentru fiecare articol; durata medie a unei
aprovizionări. La începutul anilor ’80, pe baza sistemelor MRP1 au apărut sistemele MRP2
(Manufacturer Resource Planning), care vizau, pe lângă planificarea necesarului de
materiale(MRP): planificarea vânzărilor, planificarea producţiei, planificarea aprovizionărilor,
planificarea necesarului de capacităţi de producţie, furnizarea unor situaţii informaţionale de
natură economico - financiară (bugete, prognoza).

Sistemele ERM (Enterprise Resource Management) au început sa fie dezvoltate la începutul

anilor ’90 ca urmare a necesităţii de a furniza soluţii de planificare a resurselor organizaţiei în
condiţiile unui mediu economic extrem de dinamic. În esenţă, sistemele informatice de tip ERM
reprezintă extinderi ale sistemelor precedente MRP1 şi MRP2, extinderi care vizează
transformarea organizaţiei într-o “organizaţie virtuala”, deschisa la modificările care survin în
mediul extern.

CARACTERISTICI

1. Concepţie modulară Integrează toate procesele desfăşurate în cadrul firmei sau instituţiei
publice sub forma de module, care pot acoperi:
- gestiunea financiara, - gestiunea
stocurilor, - gestiunea resurselor
umane, - gestiunea clienţilor şi a
furnizorilor.
 Figura 2.10.

2. Flexibilitate Un sistem ERP permite adaptarea rapida la modificarea condiţiilor mediului în

care organizaţia îşi desfăşoară activitatea.
3. Caracter “deschis” Un sistem ERP include un număr mare de parametri din mediul extern al
organizaţiei; integrează partenerii organizaţiei ca entităţi fundamentale ale sistemului.
4. Arhitectura client-server Sistemele ERP sunt dezvoltate pe o arhitectură de tip client-server
şi prin folosirea limbajelor de programare orientată pe obiect.

35
5. Arhitectura client-server (continuare) Tehnologie prin care o staţie centrală este
configurată să furnizeze servicii prin reţeaua locală sau prin Internet utilizatorilor care emit cereri
către acesta. Arhitectura client-server prezintă o serie de caracteristici:
1. mai mulţi utilizatori pot accesa concurent aceleaşi resurse fără blocaje sau întreruperi
ale serviciului; 2. securitatea datelor şi controlul flexibil al accesului (la nivel de înregistrare
sau de tabelă); 3. păstrarea unităţii şi integrităţii datelor prin atomizarea şi izolarea
tranzacţiilor de date; 4. disponibilitate maximă a serviciului indiferent de distanţa dintre
server şi client.

➢ BENEFICII - Eficientizarea proceselor de muncă desfăşurate în cadrul

organizaţiei. - Reducerea timpului de acces la informaţiile necesare fundamentării
deciziilor. - Fluidizarea schimbului de informaţii în cadrul organizaţiei. - Creşterea
gradului de veridicitate a informaţiilor utilizate. - Reducerea timpului de răspuns la o
cerere formulata de un client. - Răspuns rapid la modificarea condiţiilor de mediu cu
rezultat în creşterea avantajului competitiv. - Eficientizarea lanţului
clienţi-organizaţie-furnizori. - Reducerea costurilor de producţie. - Creşterea gradului de
încredere a clienţilor în organizaţie.

➢ DEZAVANTAJE 1. Costul
 ridicat; 2. Durata mare de
implementare; 3. Probleme
sporite de securitate.

➢ NECESITATE În acelaşi context, sistemele de planificare a resurselor ERP sunt

utilizate, în ultimii ani, ca soluţii de informatizare la nivelul instituţiilor publice, fiind justificate de
următoarele necesitaţi:
a. Bugetele reduse ale organizaţiilor (mai ales în sectorul public), care impun reducerea
cheltuielilor,
creşterea veniturilor şi amplificarea eficienţei. b. Nevoia de a pune un accent mai mare pe
planificare, îmbunătăţirea lanţurilor de aprovizionare,
monitorizarea şi controlul resurselor, a costurilor şi a personalului. c. Necesitatea de a
îmbunătăţi în permanenţă serviciile furnizate cetăţenilor. d. Nevoia de creştere a
productivităţii salariaţilor. e. Necesitatea de implementare a unor practici manageriale
specifice sectorului privat în sectorul public.

2.6. Realizarea sistemelor

informatice

2.6.1. Abordări în realizarea SI În realizarea unui sistem informatic se

poate opta pentru una din următoarele soluţii:
o sistem informatic centralizat o
sistem informatic descentralizat

Sistemul informatic centralizat se caracterizează prin faptul că întregul proces de

stocare şi prelucrare a datelor precum şi de dezvoltare a sistemului se realizează la nivelul
unei singure locaţii în care se află un singur sistem de calcul, de regulă un mainframe, care
stochează o bază de date unică precum şi ansamblul programelor de aplicaţie. Utilizatorii
interacţionează cu sistemul prin intermediul terminalelor.

➢ AVANTAJELE CENTRALIZĂRII: - controlul efectiv asupra

utilizării şi dezvoltării software-ului; - controlul asupra securităţii
şi integrităţii datelor; - partajarea resurselor hard, soft şi a datelor
între utilizatori; - eliminarea riscului incompatibilităţii hard şi soft
în cadrul sistemului;

36
- promovarea cu uşurinţă a standardelor (tehnice, de proiectare, procedurale etc) la
nivelul
întregului sistem; - asigurarea serviciilor solicitate de către utilizatori prin puterea de calcul a
 sistemului central
(mainframe-ul). ➢ DEZAVANTAJELE CENTRALIZĂRII: - "căderea" sistemului de calcul
blochează toţi utilizatorii; - alterarea datelor şi a programelor, voită sau accidentală,
afectează toţi utilizatorii; - sistemul se poate dovedi lent şi inflexibil la nevoile
utilizatorilor, adesea fiind insuficient
adaptat nevoilor locale sau de grup ale utilizatorilor; - poate realiza un timp mare de răspuns
în cazul unor solicitări simultane ale mai multor
utilizatori.

Sistemul informatic descentralizat se caracterizează prin faptul că datele, software-ul şi

puterea de calcul sunt dispersate în diferite locaţii (chiar dispersate geografic) ale organizaţiei.
Prelucrarea se realizează pe calculatoare personale independente sau în cadrul unor reţele
locale.
➢ AVANTAJELE DESCENTRALIZĂRII: - datele sunt stocate şi prelucrate local; -
soft-ul este mai bine adaptat nevoilor locale; - avariile hard, soft sau ale bazei de
date la nivelul unei locaţii nu afectează celelalte locaţii; - configuraţia sistemului poate
fi gândită în funcţie de nevoile diferitelor departamente din
cadrul organizaţiei sau chiar a utilizatorilor locali; - mai marea autonomie şi
motivare la nivelul utilizatorului local. ➢ DEZAVANTAJELE DESCENTRALIZĂRII:
- riscuri mari legate de incompatibilităţi hard şi soft între diferite locaţii; - apariţia
inerentă a unor duplicări ale datelor şi software-ului în diferite locaţii; - dificultatea
realizării unor proiecte complexe la nivel local; - riscul de fragmentare a politicii IT; -
costuri mai mari în comparaţie cu sistemul centralizat. Descentralizarea trebuie
să se realizeze astfel încât:
- întreaga responsabilitate şi autoritate pentru funcţiile descentralizate ale SI să
aparţină
managementului local;
o să se asigure alinierea la standardele utilizate la nivelul SI global al organizaţiei; -
la nivel central urmează să se realizeze:
o elaborarea strategiei la nivelul întregului SI al organizaţiei; o managementul comunicaţiilor în
cadrul reţelei locale ale organizaţiei; o administrarea datelor; o refacerea în caz de dezastre. ➢
TENDINŢE Până acum câţiva ani tendinţa era orientată către descentralizare, dar în prezent se
observă o tendinţă netă orientată către centralizare, în special datorită apariţiei reţelelor cu un
număr foarte mare de utilizatori (internet).
➢ ARHITECTURA client-server Astăzi, arhitectura promovată în realizarea
sistemelor descentralizate este arhitectura client-server caracterizată prin faptul că aplicaţiile
şi datele puse la dispoziţia utilizatorilor sunt dispersate pe diferitele componente hardware în
funcţie de numărul utilizatorilor care trebuie să aibă acces şi de puterea de calcul necesară.
● Componentele hardware sunt reprezentate
de:
- staţii de lucru (calculatoare personale) folosite de utilizatori individuali; - servere
 departamentale partajate de utilizatori caracterizaţi prin aceleaşi nevoi de
prelucrare; - server central partajat de toţi utilizatorii.
● Software-ul exploatat în cadrul organizaţiei este
reprezentat de: Aplicaţiile la nivelul clienţilor care:
- rulează pe staţia de lucru pusă la dispoziţia
clientului; - exploatează date stocate pe
calculatorul clientului;

37
- sunt reprezentate în principal de: procesoare de tabele, procesoare de texte, aplicaţii
exploatând baze de date. Aplicaţii departamentale care:
- rulează pe serverul departamental; - exploatează la nivelul
departamentului, datele stocate pe serverul acestuia; - sunt partajate de
utilizatorii aceluiaşi departament; Aplicaţii la nivelul organizaţiei care: -
rulează pe serverul central; - exploatează datele de interes general
stocate pe serverul central; - sunt partajate de utilizatorii mai multor
departamente; - necesită putere mare de prelucrare.

2.6.2. Principiile proiectării şi realizării SI Desfăşurarea unei activităţi riguroase şi

performante de proiectare şi realizare de sisteme informatice de gestiune impune respectarea
următoarelor principii:
- Abordarea globală a problemei de rezolvat; - Utilizarea unei metodologii unitare în
proiectarea şi realizarea sistemului informatic; - Aplicarea celor mai moderne soluţii
şi metode de proiectare şi realizare a sistemului
informatic; - Structurarea sistemului informatic ţinând seama de structura organizatorică din
cadrul
firmei. - Participarea nemijlocită a viitorului beneficiar la activităţile de analiză, proiectare şi
implementare a sistemului informatic. O astfel de participare asigură formularea clară a
specificaţiilor necesare proiectării şi validarea eşalonată a soluţiilor propuse de proiectant toate
acestea asigurând în final un produs care să corespundă deplin cerinţelor utilizatorului; -
Respectarea cadrului legislativ. Fiind vorba de sisteme informatice de gestiune devine
obligatorie realizarea evidenţelor, calcularea indicatorilor şi întocmirea lucrărilor de sinteză în
conformitate cu reglementările aflate în vigoare. - Realizarea unor sisteme informatice
corespunzătoare resurselor disponibile la utilizator, Întrucât prin natura sa software-ul este
supus schimbării, această schimbare trebuie anticipată şi controlată; Compromisurile sunt
inerente în dezvoltarea de software şi ele trebuie explicitate şi documentate. Factori de succes
în realizarea SI: Implicarea utilizatorului final, Sprijinul managementului executiv, Claritatea
cerinţelor, Planificarea.

2.6.3. Arhitectura SI Arhitectura sistemului informatic reprezintă soluţia generică

privitoare la procesele de prelucrare a datelor ce trebuie să se realizeze şi modul de integrare a
datelor şi prelucrărilor. Altfel spus, arhitectura reprezintă "soluţia constructivă" a sistemului
informatic şi reflectă viziunea strategică managerială asupra modului în care organizaţia (firma)
lucrează. Sistemul informatic global al firmei se descompune în subsisteme, fiecare dintre
acestea acoperind un domeniu de activitate distinct. La rândul său, fiecare subsistem se
descompune în aplicaţii fiecare dintre acestea acoperind o activitate distinctă în cadrul
domeniului. De exemplu, subsistemul informatic pentru domeniul comercial se va descompune
în aplicaţii distincte pentru fiecare din următoarele activităţi: aprovizionare, desfacere, marketing.
Procesul de descompunere continuă şi în pasul următor pentru fiecare aplicaţie se vor defini
proceduri realizând funcţii distincte în cadrul aplicaţiei (exemplu: proceduri pentru dirijarea
prelucrărilor, proceduri pentru actualizarea bazei de date, proceduri pentru consultarea bazei de
date). La rândul lor, procedurile se descompun în module. Acestea cuprind secvenţe de cod
realizând câte o funcţie distinctă în cadrul procedurii. De exemplu, o procedură de actualizare a
bazei de date va cuprinde: un modul pentru adăugare de înregistrări, un modul de modificare a
înregistrărilor, un modul de ştergere a înregistrărilor.
➢ Strategii DE definire a arhitecturii SI În definirea arhitecturii
sistemului informatic s-au cristalizat în timp trei strategii:

38
- Strategia
descendentă; -
Strategia ascendentă; -
Strategia mixtă.

Strategia descendentă numită şi top-down pleacă de la principiul descompunerii sistemului

informatic complex în componente prezentând o complexitate mai redusă (definite pe domenii
de activitate de exemplu) parcurgându-se succesiv mai multe niveluri de detaliere în cadrul
fiecărei componente definite. Prin această abordare, sistemul informatic dobândeşte o structură
ierarhic modulară în care fiecare componentă îndeplineşte o anumită funcţionalitate şi va fi
coordonată în funcţionarea sa de componentele plasate la nivelul ierarhic imediat superior. Se
aplică în cazul sistemelor informatice complexe, vizând o arie largă de cuprindere; Asigură
realizarea unei soluţii globale, unitare la nivel conceptual pentru întregul sistem, componentele
acestuia urmând să fie proiectate şi realizate independent (pe baza unei planificări), priorităţile
fiind fixate în funcţie de opţiunea beneficiarului sau importanţei respectivelor componente şi
conexiunilor necesare în cadrul sistemului global. Pe măsura realizării componentelor din
arhitectura generală a sistemului informatic acestea se vor testa şi apoi integra în produsul final
a cărui funcţionalitate va fi de asemenea verificată. Impune un efort deosebit atât în perioada de
analiză (fiind necesară o analiză complexă şi foarte amănunţită având în vedere complexitatea
proceselor informaţionale supuse informatizării) cât şi de proiectare şi realizare ceea ce impune
eforturi financiare deosebite. În procesul integrării componentelor nu vor apărea probleme
deosebite ca urmare a strategiei unitare de proiectare şi realizare definită la demararea
proiectului.
Strategia ascendentă numită şi bottom-up promovează iniţiativa la nivelul fiecărui domeniu de
gestiune (contabilitate, comercial, producţie etc.) fără a exista o soluţie cadru şi o arhitectură
definită pentru sistemul informatic global la nivel de organizaţie. Sistemele de gestiune se
proiectează, realizează şi exploatează independent, răspunzând cerinţelor de gestiune ale
domeniilor pentru care au fost realizate, urmând ca ulterior să se treacă la integrarea acestora
în cadrul sistemului informatic global al organizaţiei. Din cauza lipsei unei strategii unitare în
plan hardware şi software, a unei soluţii unitare de proiectare şi realizare există riscul unui grad
redus de integrare a subsistemelor de gestiune realizate în cadrul sistemului informatic al
organizaţiei.

Strategia mixtă reprezintă o combinare a strategiei descendente cu strategia ascendentă

reţinându-se punctele lor forte, în această abordare se optează pentru o definire a
componentelor sistemului informatic în conformitate cu cerinţele strategiei descendente, urmând
ca proiectarea, realizarea şi integrarea acestor componente să se realizeze urmând cerinţele
strategiei ascendente. Condiţionări:
- Indiferent de strategia utilizată în definirea arhitecturii trebuie ca această soluţie să
permită dezvoltarea ulterioară a sistemului informatic prin crearea şi integrarea de noi
componente.
- O astfel de abordare conduce la definirea de arhitecturi deschise pentru sistemele
informatice. Numai astfel sistemul informatic va putea evolua odată cu activitatea organizaţiei
asigurând suportul informaţional necesar procesului de conducere şi se va putea totodată
moderniza prin integrarea de noi soluţii IT.

2.7. Sisteme informatice cu baze de

date

2.7.1. Noţiuni şi concepte fundamentale în organizarea datelor în baze

de date

O entitate este un obiect distinct ce trebuie reprezentat în baza de date prin proprietăţile sale
(ex.: salariaţi, studenţi, produse, facturi etc.). Un atribut (câmp, caracteristică) este o
proprietate, o însuşire ce descrie un anumit aspect al obiectului ce se înregistrează în baza de
date. O entitate are mai multe atribute. Fiecărui atribut i se asociază o mulţime de valori.
Atributul este caracterizat de natura valorilor pe care le poate lua: numerice, alfanumerice, dată
calendaristică, etc. Un atribut care identifică în mod unic o entitate se numeşte atribut cheie
(identificator).

39
Datele sunt fapte culese din lumea reală pe bază de observaţii şi măsurători. Ele constituie
orice mesaj primit de la un receptor sub o anumită formă. Data în terminologia prelucrării
automate a datelor este definită ca un model de reprezentare a informaţiei într-un format
accesibil unui calculator. Din punct de vedere logic data se defineşte prin: identificator, atribut şi
valoare. Colecţia de date reprezintă un ansamblu de date organizat după anumite criterii.
Structurile de date sunt colecţii de date între care s-au stabilit o serie de relaţii care conduc la
un anumit mecanism de selecţie şi de identificare a componentelor acesteia. În funcţie de
suportul de stocare structurile de date pot fi:
– în memoria internă a calculatorului (în timpul prelucrării datelor), definite de
noţiunile: listă, coadă, stivă; – pe suporturi de stocare în vederea prelucrării ulterioare,
definite de: fişier şi bază de
date. Fişierul - o colecţie de informaţii corelate (date de prelucrat, programe,
comenzi, ...), omogenă din punct de vedere al naturii datelor şi cerinţelor de prelucrare şi
memorată pe un suport de stocare. Baza de date - un ansamblu de date structurate, accesibile
unei comunităţi de utilizatori. Conceptul de bază de date a apărut în 1969 pornind de la ideea
existenţei unui fişier de descriere globală a datelor, prin care se asigură independenţa
programelor faţă de date. Accesul utilizatorilor la baza de date se realizează prin acest fişier,
care conţine colecţiile de date şi legăturile dintre acestea. O bază de date este creată pentru un
anumit scop.

Baza de date propriu-zisă - în care se memorează datele, reprezintă una sau mai multe
colecţii de date aflate în interdependenţă împreună cu descrierea datelor şi a relaţiilor dintre ele.
În bazele de date are loc o integrare a datelor, în sensul că mai multe fişiere sunt privite în
ansamblu, eliminându-se pe cât posibil informaţiile redundante. De asemenea, se permite
accesul simultan la acelea şi date, situate în acela şi loc sau distribuite spaţial, a mai multor
persoane de pregătiri diferite, fiecare cu stilul personal de lucru. Simple colecţii de fişe
(documente pe hârtie) sau fişiere de date, care conţin înregistrări de date, dar nu permit operaţii
de interogare, nu sunt considerate baze de date. De exemplu, datele memorate în fişiere pe
disc de un instrument de calcul tabelar (ca Microsoft Excel) sau documentele memorate de un
editor de text (ca Microsoft Word) nu sunt considerate baze de date.

Sistemul de Gestiune a Bazei de Date - SGBD (Database Management System - DBMS) –

ansamblu de programe care realizează gestiunea şi prelucrarea complexă a datelor, asigurând
interfaţa între BD şi utilizatori. Organizarea datelor - reprezintă procesul de definire şi
structurare a datelor în colecţii, gruparea lor precum şi stabilirea elementelor de legătură între
componentele colecţiei şi între colecţii. Descrierea datelor se întâlneşte sub denumirile de
catalog de sistem, dicţionar de date sau metadate ceea ce reprezintă ”date despre date”.

Relaţiile logice reprezintă legăturile (asocierile) dintre mai multe entităţi. Sistemul de programe
care permite construirea unor baze de date, introducerea informaţiilor în bazele de date şi
dezvoltarea de aplicaţii privind bazele de date se numeşte sistem de gestiune a bazelor de date
- SGBD

Un sistem de baze de date (Database System) este un sistem computerizat de menţinere a

evidenţei unei anumite activităţi, folosind baze de date. Componentele unui sistem de baze de
date sunt: hardware, software, date persistent, proceduri şi utilizatori. Hardware. Până în urmă
cu câţiva ani, sistemele mari de baze de date puteau fi executate numai pe calculatoare de tip
mainframe. În mod obişnuit, era foarte costisitor să fie proiectate, achiziţionate şi întreţinute
aceste maşini. O dată cu apariţia calculatoarelor din clasa staţiilor de lucru, care sunt puternice
şi ieftine, programatorii au posibilitatea de a proiecta rapid şi ieftin produse software pentru
întreţinerea şi distribuirea datelor. Astăzi, componenta hardware a unui sistem informatic cu
baze de date poate fi reprezentată de un singur calculator personal, un singur calculator
mainframe sau o reţea de calculatoare. De obicei se aplică următoarea schemă într-o reţea de
calculatoare:

40
- 1 calculator principal pe care se află programele back-end - adică partea din
SGBD care administrează şi controlează accesul la baza de date; - mai multe
calculatoare aflate în diferite locaţii pe care se află programele front-end – adică
partea din SGBD ce constituie interfaţa cu utilizatorul.

În această schemă, numită client-server, programele back-end reprezintă serverul, iar cele
front-end reprezintă clienţii. Performanţele generale de operare ale calculatorului (numărul şi
viteza procesoarelor, dimensiunea şi viteza de operare a memoriei principale etc.) influenţează
în mod corespunzător performanţele sistemului de baze de date. Dar, ceea ce interesează în
mod deosebit în utilizarea unui calculator pentru un sistem de baze de date, este volumul
(capacitatea) memoriei secundare, utilizată pentru memorarea colecţiei de date persistente ale
bazei de date.

Software – cuprinde programele SGBD, programele aplicaţie, sistemul de operare şi software

de reţea. Sistemul de gestiune a bazei de date - SGBD - (Database Management System -
DBMS) recepţionează cererile utilizatorilor de acces la baza de date (pentru operaţii de
introducere, ştergere, modificare sau interogare), le interpretează, execută operaţiile
corespunzătoare şi returnează rezultatul către utilizatori. Sistemul SGBD oferă utilizatorilor o
viziune (vedere - view) a bazei de date la un nivel înalt şi îi eliberează de necesitatea de a
cunoaşte organizarea particulară a sistemului (driverele de disc, structura înregistrărilor de date,
etc.). Mai mult, sistemul de gestiune asigură protecţia datelor faţă de accese neautorizate sau
defecte de funcţionare, asigurând integritatea bazei de date. Pe lângă SGBD, care este cea mai
importantă componentă software a unui sistem de baze de date, mai există şi alte componente:
sistemul de operare, care asigură controlul execuţiei programelor, biblioteci şi instrumente
software (toolset-uri) pentru proiectarea, dezvoltarea sau exploatarea sistemelor de baze de
date şi a aplicaţiilor de baze de date.

O aplicaţie de baze de date (Database Application) este un program care oferă o anumită
utilizare a unei baze de date. De exemplu, programul care permite menţinerea şi urmărirea
activităţii angajaţilor unei firmă (încadrare, calificare, salarizare, etc.) folosind informaţiile despre
angajaţi memorate într-o bază de date reprezintă o aplicaţie de baze de date. Datele -
acţionează ca o punte între componentele maşină (hardware şi software) şi componenta
umană. Baza de date conţine atât datele operaţionale (setul de înregistrări pe care se lucrează)
cât şi metadatele. Datele memorate într-o bază de date sunt date persistente, adică date care
rămân memorate pe suport magnetic, independent de execuţia programelor de aplicaţii. Datele
persistente ale unei baze de date se introduc, se şterg sau se actualizează folosind date de
intrare (provenite de la tastatură, din citirea unor fişiere de date sau din recepţionarea unor
mesaje). Datele de intrare sunt, în general, date nepersistente; ele sunt generate de utilizatori şi
sunt memorate (devenind date persistente) numai după ce au fost validate (acceptate) de către
SGBD. Datele de ieşire ale unui sistem de baze de date sunt, de asemenea, date nepersistente;
ele provin din operaţii de interogare a bazei de date şi sunt puse la dispoziţia utilizatorului (sub
formă de afişări, rapoarte tipărite, etc). Procedurile - reprezintă instrucţiuni şi reguli aplicate în
proiectarea şi utilizarea bazei de date. Acestea pot fi: deschiderea unei sesiuni de lucru în
SGBD, pornirea sau oprirea SGBD, utilizarea unui program de aplicaţie sau a unei funcţii
SGBD, efectuarea de copii de siguranţă, tratarea defecţiunilor hard şi soft, modificarea structurii
unui tabel, reorganizarea bazei de date, îmbunătăţirea performanţelor sau arhivarea datelor.
Utilizatorii unui sistem de baze de date se pot împărţi în câteva categorii: programatorii de
aplicaţii, utilizatorii finali şi administratorul bazei de date. ➢ Programatorii de aplicaţii sunt cei
care scriu aplicaţiile de baze de date, folosind limbaje de programare de nivel înalt (Cobol, PL/1,
Fortran, C, C++, Java, Basic). Aplicaţiile rezultate pot fi aplicaţii cu execuţie independentă
(batch-processing) sau pot fi aplicaţii interactive (on-line) folosite de utilizatorii finali ai sistemului
pentru a accesa (într-un mod mai eficient şi mai sigur) baza de date. ➢ Utilizatorii finali sunt
acei utilizatori care accesează baza de date prin intermediul unui program de aplicaţie care le
conferă drepturi limitate de acces la date pentru anumite operaţii de prelucrare. Utilizatorii finali
sunt persoane cu pregătire informatică minimală, care efectuează un volum mare

41
de operaţii asupra bazei de date, dar nu trebuie să cunoască mai mult decât posibilităţile oferite
de programul pe care îl utilizează. ➢ Administratorul bazei de date este responsabil de
menţinerea funcţionalităţii bazei de date prin stabilirea drepturilor de acces ale diferitelor
categorii de utilizatori, prin efectuarea operaţiilor periodice de salvare a datelor (backup), prin
monitorizarea performanţelor sistemului şi refacerea datelor atunci când este necesar.

2.7.2. Arhitectura ANSI/SPARC a bazelor de date Arhitectura internă a unui

sistem de baze de date propusă prin standardul ANSI/X3/SPARC (American National Standards
Institute, Standards Planning And Requirements Committee) (1975) conţine trei niveluri
funcţionale: nivelul extern, nivelul conceptual şi nivelul intern. Se defineşte modelul datelor, ca
un set de concepte utilizat în descrierea structurii datelor. Prin structura bazei de date se
înţelege tipul datelor, legătura dintre ele, restricţiile aplicate datelor.
 Fig. 2.11. Arhitectura internă a unui sistem de baze de date propusă prin
standardul ANSI/X3/SPARC

O structură de date asociată unei baze de date poate fi reprezentată pe trei

niveluri:
▪ Nivelul extern sau nivelul vizual (utilizator), include o colecţie de scheme externe, care sunt
vederi ale diferitelor grupuri de utilizatori, existând câte o vedere individuală a datelor pentru
fiecare grup;
▪ Nivelul conceptual – sau schema conceptuală (logică) a bazei de date, descrie structura
întregii baze de date pentru toţi utilizatorii. La nivel conceptual se face o descriere completă
a bazei de date ascunzându-se detaliile legate de stocarea fizică şi detaliind descrierea
entităţilor, tipurilor de date, relaţiile dintre ele şi restricţiile asociate;
▪ Nivelul intern conţine schema internă ce descrie structura de stocare fizică a datelor în
baza de date, utilizând un model al datelor fizice. La acest nivel se descriu detaliile complete
ale stocării şi modul de acces la date.

O schemă externă (vedere utilizator) (external schema, user’s view) conţine o subschemă
conceptuală

42
a bazei de date, mai precis descrierea datelor care sunt folosite de acel grup de utilizatori.
Schema conceptuală a bazei de date (conceptual schema) corespunde unei reprezentări
unice (pentru toţi utilizatorii) şi abstracte a datelor, descriind ce date sunt stocate în baza de
date şi care sunt asocierile dintre acestea. Schema internă (fizică) a bazei de date (internal
schema) specifică modul de reprezentare a datelor pe suportul fizic. Un sistem de baze de date
suportă o schemă internă, o schemă conceptuală şi mai multe scheme externe; toate aceste
scheme sunt descrieri diferite ale aceleiaşi colecţii de date, care există doar în nivelul intern. În
multe SGBD nu se poate face o distincţie clară între cele trei niveluri, de multe ori nivelul
conceptual este puternic dezvoltat şi suplineşte aparent celelalte niveluri. De asemenea, la
dezvoltarea aplicaţiilor se remarcă o contopire a nivelului extern cu cel conceptual. De la
modelul conceptual, cererile sunt adresate modelului intern pentru a fi procesate şi aplicate
datelor stocate. Procesul de transfer a cererilor şi rezultatelor între nivele se numeşte
cartografiere (mapping). În funcţie de categoria de personal implicată în folosirea bazei de date,
datele dintr-o bază de date pot fi structurate pe trei niveluri:
- nivelul conceptual (global) – exprimă viziunea administratorului bazei de date asupra
datelor. Acestui nivel îi corespunde structura conceptuală (schema) a bazei de date, prin
care se realizează o descriere a tuturor datelor, într-un mod independent de aplicaţii, ce face
posibilă administrarea datelor. - nivelul logic – exprimă viziunea programatorului de aplicaţie
asupra datelor. La acest nivel
se realizează o descriere a datelor corespunzătoare unui anumit program de aplicaţie. -
nivelul fizic – care exprimă viziunea inginerului de sistem asupra datelor. Corespunde
schemei interne a bazei de date prin care se realizează o descriere a datelor pe suport fizic
de memorie.

2.7.3. Limbajele bazelor de date Limbajele bazelor de date sunt împărţite în 2

categorii: limbaje de definire a datelor (DDL) şi limbaje de manipulare a datelor (DML). DDL
este utilizat pentru a specifica schema bazei de date, iar DML este utilizat pentru citirea şi
reactualizarea bazei de date. Rezultatul compilării instrucţiunilor DDL este un set de tabele
stocate în fişiere speciale, denumite global catalog de sistem. Acesta conţine metadatele –
adică datele care descriu obiectele din baza de date. Este un limbaj descriptiv, care permite
administratorului bazei de date sau utilizatorului să descrie şi să denumească entităţile cerute
de aplicaţie şi relaţiile care pot exista între diferitele entităţi. DML Asigură un set de procedee
ce permit operaţii de bază pentru manipularea datelor din bază de date: inserarea de date noi,
modificări de date, regăsirea datelor, ştergerea de date. Limbajele DML pot fi de două tipuri:
procedurale şi neprocedurale. DML procedurale specifică modul cum trebuie să fie obţinut
rezultatul unei instrucţiuni DML, iar DML neprocedurale descriu numai ce rezultat trebuie
obţinut.