Sunteți pe pagina 1din 2

11 iunie (de la corespondentul nostru).

Poliţia şi gazetarii socotesc că, în scurt


timp, va fi anunţat public, prin reclame, faptul că Oraşul Mijlociu va fi locul urmă-
toarei escale a unui maestru al magiei. Ei sunt pregătiţi să-l salute călduros dacă va
binevoi să explice cu exactitate cum a păcălit sute de oameni, făcându-i să creadă că
au văzut o clădire ciudată — un fel de arsenal.
Clădirea ar fi apărut în spaţiul ocupat, anterior şi actualmente, de localul familial
"Mătuşa Sally" şi de croitoria "Patterson". În interiorul celor două localuri se aflau doar
salariaţii, dar nici unul dintre aceştia nu observase vreun eveniment neobişnuit.
O firmă mare şi strălucitoare indica faţada arsenalului născut atât de miraculos
din neant; ea a constituit prima dovadă că întreaga scenă n-a fost decât o iluzie. Din
orice punct o priveai te urmăreau cuvintele:

ARME DE CALITATE
DREPTUL DE A CUMPĂRA ARME ESTE DREPTUL LA LIBERTATE

În vitrină se afla un sortiment bogat de arme mici şi arme mari, de forme ciudate,
iar un panou lucios înştiinţa:

CELE MAI BUNE ARME ENERGETICE DIN


ÎNTREGUL UNIVERS CUNOSCUT

Inspectorul Clayton de la secţia de investigaţii a încercat să intre, dar uşa părea


încuiată. Câteva minute mai târziu, C.J. (Chris) McAllister, reporterul de la Gazette-
Bulletin, a încercat şi el uşa, a deschis-o şi a intrat.
Voind să-l urmeze, inspectorul Clayton a găsit-o din nou încuiată. Se crede că
McAllister a ajuns până în spatele clădirii, unde l-au văzut câţiva privitori. Imediat
după revenirea lui, clădirea ciudată a dispărut la fel de brusc cum apăruse.
Poliţia se declară nedumerită în privinţa felului în care marele magician a creat o
asemenea iluzie detaliată şi de lungă durată, în faţa unei mulţimi atât de mari.

NOTA REDACŢIEI:

Relatarea nu menţionează dacă nemulţumită, poliţia a încercat să-l contacteze pe


McAllister, dar, oricum, nu l-a putut găsi. Nu l-a găsit nici acum, după atâtea săptămâni.
Ce s-a întâmplat cu McAllister din clipa în care a găsit deschisă uşa magazinului de
arme?

Uşa magazinului de arme avea o ciudăţenie. Nu numai că se deschidea la prima


atingere, dar, dacă o trăgeai, simţeai că nu opune nici cea mai mică rezistenţă şi că
este imponderabilă. McAllister avu impresia că i s-a topit clanţa în mână.

Rămase locului surprins. Se gândea la inspectorul Clayton care, cu un minut


înainte, găsise uşa încuiată. Acest gând stăruia ca un semnal. Dinapoia lui răsună
tunător vocea inspectorului:
— Lasă, McAllister, mă ocup eu de asta!
Dincolo de uşă, în magazin, era întuneric, prea întuneric ca să vadă ceva şi, lucru
şi mai ciudat, ochii nu i se acomodau cu bezna aceea intensă. Instinctul său de
reporter îl făcu să înainteze spre masa de întuneric mai dens care venea din spatele
dreptunghiului uşii. Cu coada ochiului văzu mâna inspectorului atingând clanţa pe
care degetele lui o sloboziseră doar cu o clipă mai devreme. Ştiu pe loc că, dacă
inspectorul ar fi izbutit să se opună, nici un reporter n-ar fi pătruns în clădire. Avea
capul încă întors într-acolo, privindu-l mai degrabă pe poliţist decât întunericul din
faţă, şi, tocmai când dădea să mai facă un pas înainte, se produse lucrul acela
deosebit.
Clanţa nu-i permise inspectorului Clayton s-o atingă. Se răsuci într-un mod
ciudat; acolo se mai afla încă o formă curioasă, puţin estompată. Cu o mişcare prea
rapidă pentru a fi observată, uşa propriu-zisă atinse brusc călcâiul lui McAllister. O
atingere uşoară, imponderabilă. Înainte de a putea gândi sau reacţiona la ceea ce se
întâmplase, elanul mişcării sale de înaintare îl adusese deja înăuntru. Când înfruntă
întunericul, i se încordară chinuitor toţi nervii. De-abia după ce uşa se închise bine,
McAllister scăpă de acel chin scurt şi neaşteptat. În faţă se afla un magazin luminat
strălucitor, în spate lucruri de necrezut!
Pentru McAllister, urmă un moment de nedumerire: rămase cu trupul răsucit
stângaci, doar vag conştient de interiorul magazinului, dar teribil de înspăimântat, în
scurta clipă dinaintea întreruperii, de ceea ce se afla dincolo de tăbliile transparente
ale uşii prin care tocmai intrase.
Nu se vedea nicăieri nimic. Totul era de nepătruns. Nici inspectorul Clayton, nici
vreo gloată de privitori gălăgioşi cu gurile căscate, nici un şir de magazine mizere peste
drum. Nu era nici măcar aceeaşi stradă. De fapt nu mai exista nici o stradă. În schimb
se vedea un parc liniştit. Dincolo de el, strălucitor în soarele amiezii, se contura un
oraş mare, proiectat pe cer. Dinapoia lui, un glas muzical, cam răguşit, de femeie
întrebă:
— Aveţi nevoie de o armă?
McAllister se întoarse brusc, cu reacţia automată pe care o ai la orice sunet. Şi
pentru că toată povestea continua să fie ca un vis, imaginea oraşului se topi aproape
imediat. Mintea i se concentră asupra tinerei care înainta încet din fundul
magazinului. Gândurile nu i se limpeziră imediat. Convingerea că ar trebui să spună
ceva i-a fost frânată de primele impresii produse de înfăţişarea fetei. Avea un trup
suplu, cu forme plăcute, părul negru, frumos buclat, ochii negri, iar pe faţă îi
strălucea un zâmbet agreabil. Rochia simplă şi sandalele păreau atât de normale la
prima vedere încât nu se mai gândi la ele. Izbuti să spună doar atât:
— Ceea ce nu pot înţelege este de ce n-a putut intra şi ofiţerul de poliţie care
venea după mine. Şi unde e acum?
Spre surprinderea lui, surâsul fetei căpătă o nuanţă de stânjeneală, ca şi cum şi-
ar fi cerut iertare:
— Ştim că oamenilor li se pare o prostie din partea noastră că tot mai insistăm
asupra acelei vechi duşmănii (vocea îi deveni mai fermă). Ba ştim chiar ce inteligentă
este propaganda care pune accentul pe stupiditatea atitudinii noastre. Şi, totuşi, nu
primim niciodată aici vreun om de-al ei. Continuăm să ne luăm foarte în serios
principiile.
Făcu o pauză de parcă ar fi aşteptat din partea lui o înţelegere totală. Dar
McAllister văzu din confuzia care-i înceţoşa ochii că propria-i faţă trebuie să fi fost la
fel de lipsită de expresie ca şi gândurile. Oamenii ei! Fata rostise aceste cuvinte ca şi
cum s-ar fi referit la cine ştie ce personaj şi asta ca răspuns direct la cuvântul
"poliţist" folosit de el. Însemna că oamenii ei, oricine ar fi fost această ea, erau poliţişti
şi că uşa le era potrivnică şi nu le permitea să intre în acest magazin de arme.
McAllister îşi simţi mintea golită. Fu inundat de un fel