ACADEMIA FORȚELOR TERESTRE

,,NICOLAE BĂLCESCU’’

MANAGEMENTUL RESURSELOR APĂRĂRII

SCUTUL ANTIRACHETĂ- IMPLICAȚII ASUPRA RESURSELOR
APĂRĂRII

REALIZATORI: COORDONATOR:
Sd.sg. ANGHEL Diana Prof. MĂNESCU Gabriel
Sd.sg. DANILIUC Iuliana

SIBIU
2020
 SCUTUL ANTIRACHETĂ- IMPLICAȚII ASUPRA RESURSELOR APĂRĂRII

CONCEPTE CHEIE :

SECURITATE- este starea de convieţuire a membrilor unei colectivităţi şi de funcţionare a

instituţiilor şi sistemelor tehnice de importanţă vitală, dispuse într-un spaţiu strict delimitat,
caracterizată de lipsa oricărei ameninţări la adresa existenţei lor normale.

APĂRARE- este acţiunea şi rezultatul acesteia împotriva unei manifestări ostile. Aceste manifestări
ostile, în fapt, ameninţări, au, din punct de vedere acţional, un subiect (cel care generează şi susţine
ameninţarea) şi un obiect (cel care este vizat şi suportă ameninţarea).

SIGURANȚĂ- este sentimentul pe care îl are un individ sau o colectivitate, relativ la existenţa lor, a
instituţiilor acestora ori a unor sisteme tehnice de care beneficiază, generat de faptul că le ştie
protejate de anumite tipuri de pericole.

APĂRARE ANTIRACHETĂ- reprezintă, metaforic, acţiunea prin care cineva proiectează,

realizează şi foloseşte mijloace împotriva manifestărilor ostile ale unui oponent, ce se pot prezenta
direct ca ameninţări, dar şi sub formele lor premergătoare: riscuri, pericole, provocări şi care
presupun achiziţionarea, fabricarea de rachete balistice ori de componente ale acestora, în special de
tipul celor nucleare, chimice şi bacteriologice.

RESURSELE APĂRĂRII NAȚIONALE- totalitatea resurselor umane, financiare, materiale şi de

altă natură, pe care statul le asigură şi le angajează în susţinerea eforturilor de apărare a țării.

2
 CUPRINS

CAPITOLUL I:Delimitări conceptuale.................................................................................................6

1.1. Securitate.........................................................................................................................................6

1.2. Apărarea..........................................................................................................................................7

1.3. Siguranța..........................................................................................................................................8

1.4. Rachetele balistice...........................................................................................................................9

1.5. Apărarea antirachetă........................................................................................................................9

1.6. Resursele apărării..........................................................................................................................10

3
 REZUMAT

În ciuda eforturilor din ce în ce mai intense și coordonate ale multor state ale lumii pentru
soluționarea conflictelor actuale prin mecanisme politico-diplomatice, soluțiile de tip militar sunt încă
utilizate pentru rezolvarea anumitor. Mai mult, noi riscuri și amenințări împotriva climatului
internațional de pace se manifestă constant în ultimele vremuri. Printre acestea există câteva forme
atipice de conflict modern, cum ar fi: războiul hibrid, gherilele sau și tendința din ce în ce mai
îngrijorătoare a armelor de proliferare a distrugerii în masă.
În prezent, rachetele balistice reprezintă o amenințare reală împotriva statelor euro-atlantice și,
prin urmare, această problemă se află în topul agendelor organizațiilor de securitate prezente în regiune.
Proliferarea nucleară a declanșat apariția reacției de descurajare concretizată în crearea unor organizații
și mecanisme de cooperare cu rolul de a regla modul în care aceste arme sunt produse, stocate și
utilizate și de a evita utilizarea lor fără discernământ, ceea ce poate avea efecte devastatoare asupra
ecosistemelor și a populației.
Prin urmare, considerăm că este necesar să fie a analizat conceptul de scut anti-rachetă corelat cu
resursele de apărare. Pentru abordarea noastră problematică supusă analizei am considerat că este
nevoie să rezolvăm câteva aspecte teoretice privind conceptele și termenii de funcționare.

4
 INTRODUCERE

În cadrul acestui studiu am urmărit să definim conceptele de bază asociate scutului antirachetă și
să evidențiem implicațiile scutului antirachetă asupra resurselor de apărare.
În prima parte a studiului, am definit șase concepte de bază pe care noi le-am considerat necesare
a fi definite pentru a înțelege mai bine ce reprezintă scutul antirachetă, acestea sunt: securitatea,
apărarea, siguranța, rachetele balistice, apărarea antirachetă și resursele apărării.
În ce-a dea doua parte am început prin definirea scutului antirachetă, a modului de funcționare și
cu implicațiile acestuia asupra resurselor de apărare.

5
 CAPITOLUL I:Delimitări conceptuale

1.1. Securitate
Securitatea este una dintre cele mai importante nevoi fundamentale ale omului și a reprezentat
încă de la începutul omenirii o preocupare esențială, fiind regăsită în numeroase studii și cercetări ca și
una dintre nevoile de bază, nevoie care influențeză atât eficiența cât și eficacitatea organizațiilor, a
programelor și planurilor naționale și internaționale cât și funcționarea optimă a statului. Chiar dacă
este un termen cu o vechime evidentă, ambiguitatea acestui termen a determinat lipsa unei definiții
acceptate la nivel general, existând astfel mai multe definiții și abordări ale conceptului. Astfel, în sens
larg, securitatea reprezintă „faptul de a fi la adăpost de orice pericol, coroborat și cu existența unui
sentiment de încredere și de liniște pe care îl dă cuiva absența oricărui pericol”.1
Există două aspecte conceptuale în baza cărora poate fi abordată securitatea, și anume din
perspectiva entității căreia i se adresează securitatea (securitatea pentru cine ?) , și din perspectiva
obiectelor, fenomenelor, activităților contra cărora este îndreptată (securitatea contra ce ?).2
Primul aspect conceptual face referire, așa cum am precizat, la entitatea căreia i se adresează
securitatea, aceasta poate fi asociată fie unui individ, fie unei colectivități. Relevantă pentru studiul
nostru este securitatea asociată cu o colectivitatate. Una dintre cele mai importante caracteristicile ale
societății este apartenența la un teritoriu, la o țară sau un grup de state, de unde rezultă două niveluri ale
securității: securitatea națională și securitatea internațională.
Securitatea naţională presupune realizarea și atingerea unei stări de echilibru stabil a sistemului
social în care individul, grupurile de persoane și statul român pot să își promoveze interesele în mod
liber și în siguranță în condiţiile respectării unui sistem de norme aflat în evoluţie.3
Securitatea internaţională cuprinde sistemul de relaţii internaţionale, bazate pe respectul
principiilor şi normelor de drept internaţional dintre toate naţiunile, care exclude soluţia de rezolvare
a disputelor şi a diferendelor dintre ele prin forţă sau ameninţare. 4 În funcţie de natura legăturilor
dintre state se poate vorbi despre o securitate colectivă – în cazul alianţelor politicomilitare – sau
despre complexul de securitate – acolo unde există un grup de state în care toţi membrii grupului sunt
puternic legaţi de ceilalţi membri şi, în acelaşi timp, ca membri ai grupului sunt legaţi, dar slab, de
statele din afara acestui grup.5
Cel de-al doilea aspect conceptual în baza căruia este abordată securitatea, este în funcție de
obiectele, fenomenele sau activitățile asupra cărora este îndreptată, mai exact acele aspecte care ar
putea pune în pericol existența unu climat echilibrat și stabil. În cadrul acestui aspect pionii principali
sunt reprezentați de către amenințări,vulnerabilități sau riscuri.
Din perspectiva realizării unui scut antirachetă, securitatea se asociază atât statelor şi alianţelor
statale, cât şi populaţiei şi structurilor sale instituţionale şi tehnice care le asigură existenţa şi

1
C.Moștoflei, A., Sarcinschi, „Consecințe ale implementării scutului antirachetă asupra conceptului
de echilibru de putere la nivel global “, București. Editura Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I”,
2010, pp. 6-7.
2
Ibidem, p.7.
3
I., Irimia, E., Ion, M., D., Chiriac, „Curs de doctrine politico-militare”, București. Editura
Universităţii Naţionale de Apărare, 2004, p.10.
4
F., Stan, „Securitatea internațională: aspect globale și regional”, Buletinul Universităţii Naţionale de
Apărare „Carol I“, Vol.1, Nr. 10, 2015, p. 241.
5
C.Moștoflei, A., Sarcinschi, „Consecințe ale implementării scutului antirachetă asupra conceptului
de echilibru de putere la nivel global “, București. Editura Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I”,
2010, p.8.
6
funcţionalitatea, dispuse pe un anumit teritoriu, împotriva oricăror factori care le-ar afecta starea de
normalitate. Avem în vedere toate statele, indiferent de mărimea şi puterea lor economică sau militară,
considerate individual ori ca aparţinând de o alianţă politico-militară. Sunt vizate, de asemenea, din
punct de vedere militar, trupele, cu armamentele şi tehnica aferente, ale unui stat sau ale unei alianţe,
dislocate pe teritoriile naţionale, dar şi cele care, pe timp de pace, sunt dislocate pe teritoriile altor ţări
ori în apele internaţionale.
Scutul antirachetă este realizat în primul rând, împotriva rachetelor balistice, pentru a contracara
efectele distructive ale acestora prin interceptarea și distrugerea rachetelor balistice pe traiectoria, ceea
ce reprezintă un lucru esențial pentru securitatea naționala și internațională deoarece componentele
acestor rachete ar putea afecta teritorii dar mai ales populația din cadrul teritoriilor respective, atât a
statelor aflate în locul în care aceste rachete au fost lansate, cât și a statelor aflate în locul de impact.

1.2. Apărarea
Apărarea este un termen ce a evoluat în mod continuu de-a lungul timpului, în sens larg acesta
reprezintă „ansamblul măsurilor şi dispoziţiilor de orice natură care are drept obiect asigurarea, în
orice moment, în orice împrejurare şi împotriva oricărei forme de agresiune, a securităţii şi integrităţii
teritoriului, cât şi viaţa populaţiei”6 . Cu alte cuvinte, apărarea este reprezentată de totalitatea măsurilor
și acțiunilor pe care le adoptă statul în scopul protejării cetățenilor, a bunurilor și teritoriului național.
Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte riscul drept un pericol posibil, iar pericolul ca
fiind o ameninţare, dar şi un risc.7 Ordinea producerii acestul risc, pe o scară a evoluției în timp este:
pericol posibil (risc); pericol; ameninţare.
În cazul primei trepte a evoluției pericolului, și anume pericol posibil, între părțile implicate nu
există relaţii strânse de determinare, ceea ce a impus ca, să se vorbească despre riscuri dar nicio parte
nu acționează împotriva intereselor celeilalte părți. Spre deosebire de pericol, ameninţarea indică nu
numai posibilitatea potenţială, ci şi intenţia manifestată de una din părţi de a acţiona împotriva
intereselor oponentului, ea reprezintă nivelul cel mai înalt al escaladării relaţiilor tensionate dintre
subiecţi.
Dacă împotriva riscurilor (pericolelor posibile) se iau, de regulă, măsuri de monitorizare a
mediului în care ele pot să apară, în momentul în care acestea se transformă în pericole veritabile, dar
fără a ne afecta în mod expres, se iau măsuri de protecţie. Atunci când pericolul ne vizează nemijlocit,
este o ameninţare, iar măsurile ce se iau devin de apărare.
Factorii de risc reprezintă elementele sau fenomenele care generează pericole posibile sau
amenintări care ar afecta starea de echilibru al indivizilor,organizațiilor, instituțiilor sau sistemelor
tehnice.8În ceea ce priveşte vulnerabilităţile acestea reprezintă partea slabă, defectuoasă, criticabilă,
sensibilă a unui sistem, proces, sau acţiune.9
Un exemplu de amenințare validă este momentul în care o țară sau o coaliție dispune sau sunt
bănuieli că dispune de rachete balistice în a căror rază de acţiune sunt regiuni din propriul teritoriu.
Simplul fapt că un stat este interesat să achiziţioneze rachete balistice, să le producă pe plan intern, să
le perfecţioneze din punct de vedere al creşterii distanţei de acţiune, a încărcăturilor pe care le vor
purta, constituie un factor de risc care, în final, se poate transforma în ameninţare.

6
Carta Albă a securităţii şi apărării naţionale, Bucureşti, 2004;
7
Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX’09), București, Editura Universul Enciclopedic, 2009.
8
C.Moștoflei, A., Sarcinschi, „Consecințe ale implementării scutului antirachetă asupra conceptului
de echilibru de putere la nivel global “, București. Editura Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I”,
2010, p.10.
9
Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX’09), București, Editura Universul Enciclopedic, 2009.
7
 1.3. Siguranța
Siguranţa este sentimentul generat de conștientizarea unei stări de protecție de anumite pericole,
pe care o are un individ sau o colectivitate în cadrul instituţiilor din care fac parte ori a unor sisteme
tehnice de care beneficiază.
În cazul proiectării şi funcţionării unui scut antirachetă, realizarea siguranţei are în vedere mai
multe aspecte precum: entitatea căreia i se asigură sentimentul de siguranţă şi pericolele față de care
trebuie protejată. Sunt astfel, vizate toate categoriile de persoane: factorii de decizie politico-militari,
efectivele forţelor armate, dar şi populaţia civilă. Modul în care aceste categorii de personal sunt
afectate de existenţa unui scut antirachetă diferă. Astfel, factorii de decizie politico-militari sunt
responsabili de dispunerea într-o anumită zonă a elementelor componente ale sistemului de apărare
antirachetă care, chiar dacă au caracter defensiv, sunt apreciate ca ţinte ce vor fi anihilate, cu prioritate,
în cazul unui atac cu rachete balistice de către un potenţial agresor. Vor ţine seama, de asemenea, de
faptul că lovirea elementelor menţionate se poate realiza şi cu aviaţia ori cu rachetele de croazieră.
Aceasta presupune că elementele componente ale scutului antirachetă vor avea propria apărare
antiaeriană, ceea ce conduce la complicarea actului de decizie, de la amplasare, manevra de forţe şi
mijloace, la luarea hotărârii de combatere a ţintelor, fie că sunt rachete balistice, fie ţinte aeriene
convenţionale. Populaţia civilă va fi preocupată, atât de avantajele existenţei unui scut antirachetă pe
teritoriul naţional sau în zona în care convieţuieşte, cât, mai ales, de costurile ce trebuie să le suporte şi,
cel mai important, dacă va fi periclitată din punct fizic ori va fi afectat mediul înconjurător.10

1.4. Rachetele balistice

Rachetele balistice reprezintă “acea categorie de rachete care, odată ce combustibilul destinat
propulsării este consumat după lansare, aceasta se deplasează inerţial, sub influenţa forţei de
gravitaţie şi a rezistenţei aerului, inclusiv la limita superioară a atmosferei” 11.
Rachetele balistice se pot clasifica în funcţie de: raza de acţiune, misiunile îndeplinite, mediul de
lansare, numărul de focoase, numărul de trepte, tipul combustibilului şi încărcătura de luptă.Acestea
sunt:12
După raza de acțiune:
 Rachete balistice de luptă cu rază scurtă de acţiune (până la 150 km);
 Rachete balistice cu rază scurtă de acţiune (între 130-1000 km);
 Rachete balistice cu rază medie de acţiune (între 1.000 – 2.750 km);
 Rachete balistice cu rază intermediară de acţiune (între 32.750 – 5.500 km)
 Rachete balistice intercontinental (peste 5.500 km)
 Rachete balistice lansate de pe submarine (peste 5.500 km)
După tipurile de misiuni îndeplinite:
 Strategice;
 Operative;
 Strategic-operative.
După mediul de lansare:
 De la sol ;
 De pe apă ;
10
C.Moștoflei, A., , „ Sarcinschi, „Consecințe ale implementării scutului antirachetă asupra
conceptului de echilibru de putere la nivel global “, București. Editura Universităţii Naţionale de
Apărare “Carol I”, 2010, p. 14.
11
Ibidem, p.18.
12
M., Atanasiu, Evaluarea impactului implementării sistemului de apărare antirachetă asupra securității
naționale și globale, București, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, 2014, pp. 12-13.
8
  Din submarine;
 Din spaţiu ;
 De pe sateliţi .
După numărul de focoase :
 Cu un focos;
 Cu focoase ;
 Cu focoase multiple ghidate independent;
După numărul treptelor:
 Cu o singură treaptă;
 Cu mai multe trepte.
După tipul de încărcătură de luptă:
 Încărcătură explozivă ;
 Încărcătură nucleară, chimică şi biologic.

1.5. Apărarea antirachetă

Apărarea antirachetă “include o serie de tehnologii şi doctrine militare cu scop de a anula
sau reduce daunele cauzate de un atac inamic cu rachete balistice”13. Încă din denumire putem să ne
dăm seama că acest concept descrie, de fapt, un scut anti-balistic, destinat interceptării rachetelor care
au o traiectorie balistică.
Din perspectiva realizării unui scut antirachetă, securitatea trebuie luată în vedere atât în cazul
statelor şi alianţelor statale, indiferent de mărimea şi puterea lor economică sau militară, considerate
individual ori ca aparţinând de o alianţă politico-militară, în cazul populaţiei şi structurilor sale
instituţionale şi tehnice care le asigură existenţa şi funcţionalitatea cât şi în cazul obiectivele de
importanţă strategică, politice, economice, militare, de infrastructură etc.
Scutul antirachetă se realizează, în primul rând, împotriva rachetelor balistice, pentru a contracara
efectele distructive ale acestora, în zona de impact cu ţintele vizate. De asemenea, se va avea în vedere
şi cazul interceptării şi distrugerii rachetelor balistice pe traiectorie, când componente ale acestora ar
afecta teritorii, cu populaţia şi obiectivele aferente, ale altor state aflate între locul de lansare şi locul de
impact cu ţinta preconizată.
Preocuparea pentru proiectarea, realizarea, experimentarea şi întrebuinţarea rachetelor împotriva
celor balistice a apărut odată cu apariţia celor din urmă. Principiul care a marcat dezvoltarea de astfel
de sisteme de apărare a fost că realizarea lor are sens atâta timp cât preţul unei rachete antibalistice este
mai mic decât al rachetei intercontinentale pe care trebuie să o distrugă. Statele Unite şi Uniunea
Sovietică (ulterior Rusia) au dezvoltat programe de interceptare a rachetelor balistice, atât în spaţiul
atmosferic, cât şi în afara acestuia. Au fost interesate să-şi dezvolte asemenea sisteme anti-balistice şi
Israelul, China, India, Taiwan şi Japonia. Prin adoptarea Conceptului Strategic la NATO, la Lisabona,
cu ocazia Summit-ului din 28-29 noiembrie 2010, lista celor preocupaţi de realizarea unui asemenea
scut este completată de Alianţa Nord-Atlantică, implicit de către statele membre.14

13
M., Atanasiu, “Evaluarea impactului implementării sistemului de apărare antirachetă asupra
securității naționale și globale”, București, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, 2014,
p. 29.
14
C.Moștoflei, A., Sarcinschi, „Consecințe ale implementării scutului antirachetă asupra conceptului
de echilibru de putere la nivel global “, București. Editura Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I”,
2010, p. 15.
9
 1.6. Resursele apărării
Resursele apărării naţionale se constituie din „totalitatea resurselor umane, financiare, materiale
şi de alta natura, pe care statul le asigura şi le angajează în susţinerea eforturilor de apărare a
tarii “.15
Resursele umane se constituie din întreaga populaţie aptă de efort pentru apărarea naţională.
Pregătirea populaţiei pentru apărare se realizează potrivit legii. Cetăţenii români apţi pentru serviciul
militar nu pot fi numiţi în funcţii de conducere din instituţiile autorităţilor publice, dacă nu au îndeplinit
aceasta obligaţie din motive imputabile lor. Miniştrii, secretarii şi subsecretarii de stat, precum şi
demnitarii cu rang corespunzător acestora, prefecţii, subprefecţii, primării şi secretarii de la municipii,
oraşe şi comune, conducătorii agenţilor economici şi instituţiilor publice cu sarcini la mobilizare vor fi
pregătiţi, în vederea îndeplinirii atribuţiilor ce le revin pe linia apărării naţionale, prin grija Statului
Major General.Modul de organizare şi participare la pregătire a persoanelor având funcţiile stabilite la
alin. 1 se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.16
Celelalte resurse, precum şi pregătirea economiei şi a teritoriului pentru apărarea naţională se
asigura în conformitate cu prevederile legii. Cheltuielile necesare organizării, înzestrării, mobilizării,
întreţinerii şi instruirii efectivelor active şi în rezerva, precum şi finanţării lucrărilor de investiţii ale
forţelor armate se suporta din bugetul de stat şi din alte fonduri legal constituite.17

15
Lege nr. 45 din 1 iulie 1994, art. 14.
16
Lege nr. 45 din 1 iulie 1994, art. 15-17.
17
Lege nr. 45 din 1 iulie 1994, art. 18-19.
10