REZUMAT

Contul de profit și pierdere reflectă veniturile și cheltuielile societății pe o anumită

perioadă, de obicei pe parcursul unui exercițiu financiar. Analiza acestora, pe care o
vom prezenta în cadrul articolului de față, este importantă pentru managerul financiar,
el arătând modul în care este format profitul companiei și eventualele dificultăți
financiare la nivelul entității, precum și motivele care au stat la baza apariției lor.

Termeni-cheie:  venit, cheltuială, sold intermediar de gestiune, marjă de acumulare,

capacitate de autofinanțare, prag de rentabilitate

Clasificare JEL: M41

Există mai multe clasificări ale veniturilor și cheltuielilor, care sunt utile în

analiza financiară pe care managerul financiar o realizează la nivelul companiei.

1. În raport cu tipul operațiunii care le-a generat, distingem:

 operațiuni de exploatare (venituri din exploatare/cheltuieli de

exploatare, de exemplu, venituri din lucrări executate și servicii prestate,
cheltuieli cu materiile prime, cu salariile etc.);
 operațiuni financiare (venituri/cheltuieli financiare, de exemplu, venituri
din investiții financiare pe termen scurt, cheltuieli privind dobânzile).

2. În raport cu influența asupra trezoreriei întreprinderii, se disting două categorii

de venituri și cheltuieli:

 venituri/cheltuieli monetare (încasabile/plătibile), care se vor concretiza

într-o încasare/plată la termen ferm (venituri din vânzarea mărfurilor,
cheltuieli cu salariile personalului);
 venituri/cheltuieli nemonetare (calculate), care se înregistrează ca o
rezervă financiară fără a fi încasabile/plătibile la un termen ferm (cheltuieli
cu amortizarea, venituri din/cheltuieli cu provizioane/ajustări, venituri
din/cheltuieli cu cedarea activelor).

3. O altă clasificare vizează doar cheltuielile realizate de societate. Acestea pot fi

împărțite în două categorii în funcție de variația nivelului lor la modificarea
nivelului producției, mărfurilor vândute sau serviciilor prestate:
  cheltuieli variabile, care vor avea o valoare în creștere cât timp societatea
vinde mai multe bunuri/mărfuri sau prestează mai multe servicii și una în
scădere dacă activitatea companiei se restrânge (cheltuieli cu materiile
prime, cu mărfurile, cu salariații direct productivi etc.);
 cheltuieli fixe, care nu variază în funcție de valoarea vânzărilor de
bunuri/mărfuri sau de prestările de servicii (cheltuieli cu chiria spațiului, cu
salariile personalului administrativ etc.).

În cele ce urmează vom prezenta analiza contului de profit și pierdere din

perspectiva soldurilor intermediare de gestiune și a marjelor de acumulare.

1. Tabloul soldurilor intermediare de gestiune

Tabloul soldurilor intermediare de gestiune reprezintă un element de analiză

financiară util managerului financiar, acesta putând să verifice în orice moment
soldurile veniturilor și cheltuielilor.

1. Marja comercială (MC) este diferența dintre vânzările de mărfuri și costul de

cumpărare al acestora, fiind surplusul de valoare adus de activitatea comercială ca
valoare adăugată.

2. Producția exercițiului (PE) se compune din bunurile și serviciile produse de

întreprindere, indiferent de destinație (vânzare, stocare sau imobilizare), fiind
apreciată ca producția globală a exercițiului financiar.

Exprimând nivelul real de activitate al întreprinderii, acest sold intermediar de

gestiune se determină prin însumarea producției vândute (Pv) cu producția stocată
(Ps) și cu cea imobilizată (Pi), respectiv producția realizată de entitate pentru
scopuri proprii și capitalizată:
 PE = Pv + Ps + Pi

✔ Producția vândută include produsele vândute și serviciile prestate.

✔ Producția stocată cuprinde variația stocurilor finale (Sf) de produse finite,

semifabricate, producție în curs de execuție, mărfuri, materii prime și materiale
consumabile, obiecte de inventar la finele perioadei față de stocurile inițiale (Si) de
la începutul perioadei:

Ps = Sf – Si

✔ Producția imobilizată exprimă veniturile din producția de imobilizări corporale

și necorporale și constituie producția realizată de entitate pentru scopuri proprii și
capitalizată, fără a fi destinată pieței.

Consumurile intermediare (CI) sunt bunuri și servicii cumpărate din exterior și

cuprind următoarele elemente de calcul: materii prime și materiale consumabile
(Mp), alte cheltuieli materiale (Acm), utilități (U) și alte prestații externe (Ape):

CI = Mp + Acm + U + Ape

3. Valoarea adăugată (VA) reprezintă surplusul financiar format la nivelul

societății, din care vor fi remunerați stakeholderii (salariați, stat, acționari etc.).

Este necesar ca acest indicator să aibă o valoare pozitivă și cât mai mare, suficientă
pentru remunerarea tuturor persoanelor interesate. El se calculează ca diferență
între marja comercială plus producția exercițiului și consumurile intermediare de
bunuri și servicii provenite de la terți:

VA = MC + PE – CI

4. Excedentul brut din exploatare (EBE) este rezultatul realizat din activitatea

curentă a întreprinderii, care permite să se măsoare capacitatea de a genera și de
a conserva fonduri în condiții de funcționare. Acesta este independent de politica
de finanțare și de investiții a societății și se calculează cu ajutorul relației:
EBE = VA + Subvenții de exploatare –
Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate –
Cheltuieli cu personalul

Este important de menționat că indicatorul reprezintă performanța exploatării

curente, acest excedent brut reflectând surplusul financiar disponibil pentru
menținerea și dezvoltarea afacerii, pe de o parte, și remunerarea investitorilor
(acționari și creditori), pe de altă parte.

5. Rezultatul din exploatare (Rexp) măsoară performanța activității de exploatare

a întreprinderii, luând în considerare activitatea de investiții (ține cont de
amortizări și provizioane), dar nu are în vedere activitatea financiară. Acest
indicator se determină astfel:

Rexp = EBE + Alte venituri din exploatare –

Amortizări și provizioane
(ajustări de valoare privind
imobilizările corporale și necorporale +
ajustări de valoare privind activele circulante +
ajustări privind provizioanele) –
Alte cheltuieli de exploatare
(cheltuieli cu despăgubiri,
donații și activele cedate)

6. Rezultatul brut al exercițiului (RB) ține cont de politica de finanțare a

întreprinderii și cumulează rezultatul din exploatare cu cel financiar (Rfin):
RB = Rexp + Rfin

Rezultatul financiar este cel care provine din activitatea financiară și cuprinde

elemente de fluxuri financiare și elemente care corespund riscurilor atașate.
Acesta se calculează cu următoarea relație:

Rfin = Venituri financiare –  Cheltuieli financiare

7. Rezultatul net al exercițiului (RN) sau profitul net constituie soldul final al

oricărui exercițiu financiar după scăderea din rezultatul brut a impozitului pe profit
datorat statului, fiind calculat astfel:
RN = RB – Impozitul pe profit

Exemplu

Compania Alpha SA prezintă următorul cont de profit și pierdere:

Ne propunem să întocmim tabloul soldurilor intermediare de gestiune al companiei
Alpha SA și să  analizăm rezultatele obținute din perspectiva managerului financiar.
Se poate observa că toți indicatorii soldurilor intermediare de gestiune au o
valoare pozitivă. Valoarea adăugată este considerabilă și indică faptul că societatea
dispune de suficiente resurse financiare pentru toți stakeholderii implicați în
companie. Totodată, rezultatul net este pozitiv, fiind la dispoziția
acționarilor/asociaților pentru distribuirea sub formă de dividende sau reinvestirea
în afacere.

2. Marjele de acumulare

Asemănător cu analiza soldurilor intermediare de gestiune, cu ajutorul marjelor

de acumulare se construiesc în trepte o serie de indicatori, pornind de la cel mai
cuprinzător (cifra de afaceri (CA)) și încheind cu cel mai sintetic (profitul net
(PN)).Această variantă de analiză este de origine anglo-saxonă, fiind astăzi cel mai
des întâlnită în practică. Este o analiză simplă care îi prezintă managerului financiar
principalele marje constituite la nivelul contului de profit și pierdere.
Menționăm că în concepția marjelor de acumulare redate mai sus venitul este
reprezentat de cifra de afaceri, iar orice alt venit întâlnit la nivelul întreprinderii are
un nivel neglijabil comparativ cu aceasta.

Marjele nu au o corespondență directă în contul de profit și pierdere conform

legislației din România. Astfel, pentru a realiza o adaptare, am inclus în profitul
înainte de dobânzi, impozit, depreciere și amortizare veniturile care nu reprezintă
cifră de afaceri.

1. Marja asupra cheltuielilor variabile (MCV) prezintă surplusul din activitatea de

exploatare luând în calcul doar cheltuielile variabile. Determinarea acesteia
presupune realizarea distincției dintre cheltuielile variabile (direct proporționale cu
volumul vânzărilor) și cele fixe (necorelate cu volumul vânzărilor), care poate fi
dificil de realizat și chiar arbitrară uneori. MCV se calculează cu ajutorul relației:

MCV = Cifra de afaceri
sau
MCV = Venituri din exploatare – Cheltuieli variabile

2. Profitul înainte de dobânzi, impozit, depreciere și amortizare (EBITDA  –

earnings before interest, taxes, depreciation and amortization) exprimă potențialul de
autofinanțare a investițiilor, de achitare a obligațiilor față de bugetul statului și de
remunerare a investitorilor de capital. Acesta este una dintre cele mai importante
marje și are avantajul de a nu fi influențat de politicile de investiție (amortizare), de
finanțare (îndatorare a societății) sau de politica fiscală (impozitarea profitului).
EBITDA este aproximativ egal cu EBE din tabloul soldurilor intermediare de
gestiune și se determină cu formula:

EBITDA = MCV + Orice alte venituri din exploatare  +

Venituri financiare + Venituri din reluarea provizioanelor –
Cheltuieli fixe
(fără amortizări, provizioane nete și dobânzi)

3. Profitul înainte de dobânzi și impozit (EBIT – earnings before interest and taxes)

este adesea asimilat profitului din exploatare, fiind o marjă care prezintă surplusul
financiar fără a lua în considerare politica de finanțare (cheltuielile cu dobânzile), și
se calculează astfel:

EBIT = EBITDA – Amortizări și provizioane nete (ajustări)

4. Profitul înainte de impozit (EBT – earnings before taxes) constituie rezultatul

activității curente a întreprinderii și se determină cu ajutorul formulei:

EBT = EBIT – Cheltuieli privind dobânzile

5. Profitul net sau rezultatul net (RN) reprezintă rezultatul ce le revine

acționarilor pentru capitalurile investite. În situația obținerii de profit, aceștia pot
decide distribuirea lui sub formă de dividende sau reinvestirea în întreprindere ca
sursă de autofinanțare a creșterii economice. RN se exprimă astfel:

RN = EBT – Impozitul pe profit

Performanța exploatării activului economic al întreprinderii (capitalurile proprii

și datoriile pe termen lung) este măsurată prin intermediul potențialului de
remunerare a investitorilor (acționarii – cu profit, creditorii – cu dobânzi) cu
ajutorul următoarei marje:

EBIT – Impozitul pe profit = RN + Dobânzi

Marja exprimă rezultatul exploatării activului economic, dar și efectele benefice ale
îndatorării (economiile fiscale generate de deductibilitatea dobânzilor din profitul
impozabil). În consecință, aceasta nu permite compararea întreprinderilor doar din
perspectiva performanței lor tehnico-economice, ci și din cea a câștigurilor totale
obținute de investitorii pe termen lung în afacere.

Exemplu
Avem în vedere contul de profit și pierdere aferent companiei Alpha SA din
exemplul anterior.

Ne propunem să determinăm și să analizăm marjele de acumulare din perspectiva

managerului financiar.

Pentru a realiza acest lucru, cheltuielile societății trebuie să se împartă în variabile

și fixe. Amintim că pentru determinarea nivelului cheltuielilor variabile se vor
identifica acele cheltuieli direct proporționale cu volumul vânzărilor, iar pentru
calculul nivelului cheltuielilor fixe – cheltuielile necorelate cu volumul vânzărilor.

De multe ori împărțirea este dificilă și variază de la o afacere la alta. Împărțirea pe

care am realizat-o pentru acest exemplu a luat în considerare o societate din
domeniul industriei, unde cheltuielile externe cu apa și curentul depind de
producție, iar personalul este integral direct productiv.
Se poate observa că toate marjele de acumulare sunt pozitive. EBITDA are o
valoare considerabilă și indică faptul că societatea dispune de suficiente resurse
financiare pentru a finanța activitatea de investiții și de finanțare. Totodată,
rezultatul net este pozitiv, fiind la dispoziția acționarilor/asociaților pentru
distribuirea sub formă de dividende sau reinvestirea în afacere.

3. Capacitatea de autofinanțare

Capacitatea de autofinanțare (CAF) este un sold care constituie diferența dintre

fluxurile de intrare și cele de ieșire generate de operațiunile curente și
prezintă resursele proprii ce rămân disponibile pentru finanțarea diverselor
necesități: rezultatul exercițiului după impozitare și cheltuielile care nu au
presupus plăți (cheltuieli nemonetare). Indicatorul reflectă așadar resursele pentru
finanțarea activității curente, investiționale și pentru remunerarea capitalurilor
proprii (prin dividende distribuite acționarilor).

Există două metode de determinare a capacității de autofinanțare: metoda

deductivă și cea aditivă.

1. Metoda deductivă pornește de la excedentul brut din exploatare:

CAF = EBE + Alte venituri din exploatare –

Alte cheltuieli de exploatare
(cheltuieli cu despăgubiri, donații
și activele cedate) + Venituri financiare –
Cheltuieli financiare – Impozitul pe profit

2. Metoda aditivă are în vedere capacitatea de autofinanțare văzută ca diferență

între veniturile monetare (încasabile) și cheltuielile monetare (plătibile). Astfel, CAF
reprezintă expresia monetară a profitului contabil. Pentru calculul efectiv al
acesteia se poate apela la metoda aditivă, care corectează rezultatul net prin
eliminarea elementelor nemonetare:

CAF = RN + Cheltuieli nemonetare –
Venituri nemonetare = RN + Ajustări de valoare privind
imobilizările corporale și necorporale +
Ajustări de valoare privind activele circulante +
Ajustări privind provizioanele

Exemplu
Avem în vedere contul de profit și pierdere aferent companiei Alpha SA din primul
exemplu.

Ne propunem să determinăm capacitatea de autofinanțare prin metoda:

a) deductivă;
b) aditivă.
a) Capacitatea de autofinanțare prin metoda deductivă:

b) Capacitatea de autofinanțare prin metoda aditivă: