1.

Hajime Nakamura, Orient și Occident: o istorie comparată a ideilor, traducere din

engleză de Dinu Luca, București, Editura Humanitas, 1997

Prefață la ediția a II-a:

p.5 „Trăim într-o epocă în care lucrurile trebuie privite și tratate la scară globală. Nici
un eveniment nu este izolat de alte evenimente.”

Introducere:
p.13. „Termenii «religie» și «filozofie» vor fi folosiți în cartea de față în sensul cel mai
larg. În Occident, între cei doi termeni s-a făcut destul de precis distincția, pe când în
tradițiile orientale linia de demarcație este adesea greu de perceput.”

P.14 „Prin utilizarea noțiunii de «arie culturală» încercăm să evităm vechea dihotomie
Orient-Occident. Orientul nu reprezintă o unitate culturală: el este alcătuit din diverse
arii culturale. De exemplu, deși nu putem nega existența unor fenomene similare,
cultura japoneză este radical diferită de cea indiană.”

„truismul: «Asemănările aparente sînt în realitate diferențe mascate»”

O lectură imagologică a romanelor Maitreyi, Șantier (?!) și Dragostea nu moare. De

consultat și bibliografia despre Eliade + Memoriile lui...

Capitolul V, Caracteristici comune ale gândirii moderne

pp.484-485 „ideea de libertate a lui Tagore, care a spus: «Libertatea poate fi câștigată
numai prin lanțurile disciplinei, prin sacrificarea înclinațiilor personale...»6” 6 (v.foto)

2. Edward W. Said (v. BCUB)

v. p.13 v.p. 16 – nu realitatea inertă (!!!)

„...Orientul nu reprezintă o realitate inertă a naturii. Nu este pur și simplu acolo, așa
cum Occidentul însuși nu este nici el numai un acolo.” p.16

p. 31-32 – problema autorității

p.31
„Principalele mele mijloace metodologice pentru studierea autorității sunt aici ceea ce
se poate numi poziție strategică, un mod de descriere a poziției autorului într-un text
referitor la materialul oriental despre care scrie, și formația strategică, un mod de
analizare a relației între texte și a felului în care grupuri de texte, tipuri de texte, chiar
genuri de texte, dobândesc consistență, densitate și putere de referință între ele și în
cultură, în general. Utilizez noțiunea de strategie doar pentru a identifica problema cu
care s-a confruntat oricine scrie despre Orient: cum să găsești, cum să-l abordezi, cum
să nu te lași înfrânt sau copleșit, de sublimul său, de anvergura sa, de dimensiunile sale
fantastice. Oricine scrie despre Orient trebuie să-și stabilească poziția față de acesta;
transpusă în text, o asemenea poziție include tipul de voce narativă pe care o adoptă,
 tipul de structură pe care o construiește, tipurile de imagini, teme ,motive, care circulă
în text – toate adăugându-se la modalitățile deliberate de a te adresa cititorului, de a
limita Orientul și, în final, de a-l reprezenta sau de a vorbi în numele său.”

p.65 „Există întotdeauna o doză de arbitrar pur în modul în care sînt văzute distincțiile
dintre lucruri.”
177 – sexualitatea + vechimea, distanțele, nemărginirea

PARTEA 3, CAP. I – Orientalism latent și evident

v. p.215 – locurile comune; orientalismul latent vs evident

/ ipoteză alternativă – TE LAWRENCE, P.238-239

3. Daniel-Henri Pageaux, Literatura generală și comparată, traducere de Lidia Bodea,

Iași, Polirom, 2000

Cap. 4, Imagini

p.81 „«Străinul, așa cum îl vedem» ”

p.82 „...reînscrierea gândirii literare într-o analiză cu privire la una sau mai multe
culturi, în societăți bine definite.”
„... imaginea literară devine un ansamblu de idei despre străinătate, preluat dintr-un
proces de literalizare, dar și de socializare.”
„Imaginea conduce înspre intersectări problematice, și, în acest punct, se dovedește a
fi un factor concludent pentru modul de funcționare al unei societăți în interiorul
propriei ideologii (rasism, exotism, de exemplu)...”
„În sens comparatist, noțiunea de imagine reclamă o definiție sau, mai precis, o
ipoteză de lucru de genul: orice imagine provine din conștientizarea, oricât de minimă,
a unui Eu raportat la un Altul, a unui Aici raportat la un Acolo. Deci imaginea este
expresia, literară sau nu, a unui ecart semnificativ între două realități culturale.”

p.83 „...imaginarul social, marcat de polaritatea identitate versus alteritate, termeni în

același timp opuși, dar și complementari.”

p.84 „Îl privesc pe Celălalt, iar imaginea Celuilalt, la rândul ei, pune în mișcare o
anume imagine a Eului care privește, vorbește ori scrie.”
„ Eul ar dori să-l spună pe Celălalt, însă (din motive întemeiate și complexe, cel mai
adesea), Eul tinde, în fapt, să-l nege pe Celălalt, spunându-se doar pe sine.”

p.85 „...înțelegerea mecanismului prin care imaginea devine un limbaj simbolic în

interiorul unui sistem literar și al unui imaginar social – iată obiectul imagologiei.”

p.88 „Imaginea este o traducere a Celuilalt, dar și o auto-traducere.”

p.91 „Simplificând, reținem: Eu-narator-cultură de origine versus Celălalt-personaj-
cultură reprezentantă.”

„Vom analiza procedeele de organizare și reorganizare a spațiului străin: modalitățile

de determinare spațială, dihotomiile originare ale visării, declanșate de spațiul străin
(înalt versus jos, mișcări epifanice, ascensionale, versus mișcări de cădere sau
catamorfe, coborâri simbolice...); cuplurile opoziționale și transcrierea lor literară
(Nord versus Sud, oraș versus sat, spațiu urban versus spațiu rural, natural, îndepărtat
versus familiar...), toate principiile din decupajul spațiului privilegiind, ori de câte ori
există ocazia, opoziția Eu (și substituenții săi în cultura observatoare) versus Celălalt.”

p.96 „ O primă atitudine fundamentală: mania. Realitatea străinătății este considerată

de scriitor sau de grup ca fiind întru totul superioară culturii observate, culturii de
origine. Această superioritate afectează parțial sau complet cultura străină observată.”

„O a doua atitudine fundamentală: fobia. Aceasta reprezintă inversul celei dintâi:

realitatea străinătății este considerată inferioară în raport cu superioritatea culturii de
origine.”

p.97 „O a treia atitudine fundamentală: filia. Realitatea străinătății este văzută,

judecată pozitiv, astfel încât ea se înscrie în cultura observatoare, privită ea însăși ca
pozitivă și complementară culturii observate. «Filia» reprezintă singurul caz de schimb
real, bilateral.”

Imagologie și exotism
p.100 „În diverse forme, exotismul evidențiază strategii de scriere surprinzătoare prin
constanță:
1) fragmentarea spațiului (pentru a trăi din plin deliciile depărtărilor: palmieri, plaje,
colțuri de natură foarte pitorești pentru cultura care privește);
2) teatralizarea, consecință a primului fenomen (scene, tablouri care transformă natura
și cultura Celuilalt în spectacole, demascând astfel distanța dintre observator și
metamorfoza Celuilalt în figurant cel mult tolerat).
3) sexualizarea, care permite dominarea Celuilalt, stabilirea unor relații tulburi și
complexe: spațiile haremului, ale plăcerilor artificiale.”