INFORMAȚII SUPLIMENTARE

DESPRE FRUNZE
 Prezentarea generală
Frunza este un organ vegetativ lateral al tulpinii sau
ramurilor, de formă plată, care îndeplinește funcția
fundamentală în procesul de fotosinteză, dar servind și la
respirație și transpirație.

Caracteristici
Forma plată a acestui organ vegetativ este o caracteristică
a spermatofitelor și reprezintă o adaptare și o
perfecționare pentru ca țesutul asimilator propriu-zis să se
organizeze pe o suprafață cât mai mare. Frunza se
deosebește net de celelalte două organe vegetative
normale (rădăcina și tulpina) nu numai prin formă, ci și
prin simetria bilaterală, creștere definită (limitată), durată
scurtă de viață, structură dorsiventrală. Frunzele au
dimensiuni mult mai reduse decât celelalte două organe
vegetative ale majorității plantelor, dar, prin numărul lor
foarte mare, însumează o suprafață uriașă, pentru a-și
putea Îndeplini rolurile principale.
După apariție, frunzele se maturizează în câteva zile și
ating dimensiunile specifice unor frunze mature: toate
țesuturile meristematice suferă diferențiere celulară, trec
în țesuturi definitive și creșterea încetează. Astfel se
explică una dintre proprietățile frunzei, aceea de a
prezenta o creștere limitată. Singura excepție este
reprezentată de frunza de Welwitschia mirabilis, care
crește continuu, pe toată durata de viață a plantei.
În dezvoltarea filogenetică cele dintâi expansiuni ale
talului, asemănătoare frunzelor au apărut la algele brune,
dar acestea nu sunt omologe frunzelor plantelor
superioare. Frunzele mici ale mușchilor reprezintă cea mai
simplă frunză din punct de vedere morfologic și structural.
Acestea au un țesut liberian primitiv, nu au vase lemnoase
și deci nu sunt omologe frunzelor plantelor superioare.
Frunza propriu-zisă apare la ferigi, iar la spermatofite ea
are cea mai evoluată organizare.

Funcții
Funcțiile principale ale frunzei sunt: fotosinteza,
transpirația și respirația. Fiind cel mai plastic organ
vegetativ al plantei, frunza se poate metamorfoza,
adaptându-se pentru îndeplinirea altor funcții: de protecție,
de absorbție, de depozitare a substanțelor de rezervă și a
apei, de înmulțire vegetativă.

Morfologie

Alcătuirea frunzei
Părțile componente
O frunză completă este formată din trei părți: limb, pețiol și
bază (teacă).
1. Limbul este partea verde cea mai importantă a frunzei.
După alcătuirea limbului, frunzele sunt de două categorii:
simple și compuse. Frunzele simple sunt caracteristice
monocotiledonatelor și multor dicotiledonate, iar cele
compuse sunt frecvente la unele dicotiledonate. Forma
limbului diferă de la o plantă la alta și poate fi:
a. Eliptică - întâlnită la Fagus sylvatica, Viburnum lantana,
caracterizându-se prin diametrul transversal mai scurt
decât cel longitudinal, întretăierea lor făcându-se la
mijlocul limbului.
b. Ovală - întâlnită la Pyrus communis, Prunus avium,
prezintă tot diametre inegale, dar întretăierea lor se face în
treimea inferioară a limbului.
c. Circulară - întâlnită la Populus tremula, Celastrus
orbiculatus, are diametrele egale și întretăierea lor se face
la mijlocul limbului.
Dintre celelalte forme, derivate din primele trei,
menționăm: cordiformă, asemănătoare cu o inimă, ca la
Tilia cordata (tei pucios); lanceolată, cu diametrul
longitudinal de cel puțin 3-4 ori mai lung decât cel
transversal, ca la Salix alba (salcie albă); liniară, ca la
Gramineae; aciculară, ca la Pinus, Abies, Picea; filiformă,
ca la frunzele submerse de Ranunculus aquatilis (piciorul-
cocoșului-de-apă).
2. Pețiolul servește, pe de o parte, la circulația sevei
brute spre limb și a celei elaborate spre tulpină, iar pe de
altă parte, la orientarea limbului în poziția cea mai
favorabilă în raport cu lumina. Pețiolul are și rol mecanic,
de susținere a limbului când acesta este lovit de stropii de
ploaie, de gheață sau când este bătut de vânt. Când
pețiolul lipsește, frunzele se numesc sesile.
3. Baza frunzei (teaca) se fixează de tulpină. Uneori ea
este o simplă dilatație a părții inferioare a pețiolului, ca la
Ranunculus ficaria, alteori ea se dezvoltă într-o teacă sau
vagină, care înconjoară tulpina pe o anumită lungime;
această teacă este foarte umflată și voluminoasă la
Umbelliferae.
Filotaxie

Filotaxia reprezintă modul de dispoziție a frunzelor pe

tulpină. Inserția frunzelor pe tulpină se face în dreptul
nodurilor; la un nod se pot insera una sau mai multe
frunze, într-o ordine caracteristică unităților taxonomice.
Dispunerea alternă (în spirală) a frunzelor se
caracterizează prin inserția la fiecare nod a unei singure
frunze. Prin punctele de inserție ale frunzelor se poate
duce o linie în spirală, în ordinea apariției mugurilor foliari
pe tulpină (spirală generatoare). Segmentul de spirală
care unește două frunze vecine situate una sub alta pe
aceeași linie verticală și paralelă cu axa tulpinii se
numește ciclu. Un ciclu poate cuprinde o singură rotație în
jurul tulpinii, care să unească cele două frunze, sau mai
multe rotații. La capetele porțiunii de spirală se află cele
două frunze așezate pe aceeași linie verticală.
Dispunerea opusă a frunzelor se caracterizează prin
inserția la același nod a două frunze, în mod opus, de o
parte și de alta a tulpinii. De regulă, frunzele unui nod sunt
așezate într-un plan perpendicular pe cel al frunzelor de la
 nodul alăturat, superior sau inferior. Astfel, toate nodurile
cu soț au frunzele dispuse în același plan, iar nodurile fără
soț au frunzele în alt plan, perpendicular pe primul.
Această așezare a frunzelor se numește decusată și este
întâlnită la specii din familia Lamiaceae, la Urtica dioica,
Syringa vulgaris ș.a.
Dispunerea verticilată se caracterizează prin inserția la
fiecare nod a trei (Nerium oleander) sau a mai multor
frunze (Asperula odorata).
Tipuri de frunze
rotundă
ovală
cordată
palmată
lanceolată
sagitată
aciculară
fistulară
zimțată
sinuată
lobată
în rozetă

Anatomie
 Structura pețiolului
Pețiolul este partea din frunză care servește la
conducerea sevei brute și a celei elaborate spre și dinspre
limb. Se aseamănă cu tulpina, dar de obicei este
monosimetric, planul de simetrie trecând prin partea de
mijloc a feței dorsale și prin cea a feței ventrale.
Țesuturile care alcătuiesc pețiolul, observate într-o
secțiune transversală, sunt: epiderma, parenchimul
fundamental și fasciculele conducătoare libero-lemnoase.
Epiderma este asemănătoare cu cea a tulpinii; poate
prezenta stomate, peri tectori, mai rar peri glandulari. Este
cutinizată, cerificată sau mineralizată.
Parenchimul fundamental se aseamănă cu
parenchimul cortical al tulpinii: primele straturi de celule
sunt colenchimatoase (colenchim tabular sau angular),
conferind elasticitate și soliditate pețiolului; stratul următor
conține cloroplaste; urmează parenchimul fundamental
propriu-zis în care se pot găsi fibre lignifiate, latex (la
Papaveraceae), canale secretoare (la Umbelliferae), tanin,
oxalat de calciu ș.a.; ultimul strat al parenchimului este
endoderma, unică la structurile monostelice (la Vinca sp.,
Prunus sp.) sau mai multe endoderme la structurile
polistelice (la Plantago sp., Trifolium sp.). Plantele lipsite
de endodermă în structura tulpinii nu prezintă endodermă
nici în pețiol.
Fasciculele libero-lemnoase se dispun, de regulă, în
formă de arc de cerc (la Plantago sp.), în formă de V (la
Veratrum album) sau în cerc, dacă sunt mai multe
fascicule conducătoare.Fasciculele libero-lemnoase sunt
colaterale-închise, cu lemnul și liberul orientate ca și în
cazul nervurilor limbului.
Structura limbului
Dupa forma limbului, frunzele pot fi:

ovale;
rotunde;
aciculare (în formă de ac);
sagitate (în formă de săgeată);
cordate (în formă de inimă);
liniare (în formă de linie);
lanceolate (în formă de lance/sabie);
fistulare (în formă de fistule).
 Dupх alcatuirea limbului, frunzele pot fi:
simple;
palmate;
paripenat compuse;
imparipenat compuse.
După marginea limbului ,frunzele pot fi:
întregi;
zimțate;
sinuate;
lobate.
După dispoziția frunzelor pe tulpină pot fi:
alterne;
opuse;
verticilate;
în rozetă.
 Tipuri lui complete

Stomate deschise și închise

 VĂ MULȚUMIM PENTRU ATENȚIE!

Această informație suplimentară este realizat de Spoialo

Bogdan în încadrare profesoarei de biologie, Țîgănaș
Carolina.

Semnătura cadru didactic:

Semnătura elevului: