MINISTERUL ÎNVĂŢĂMÎNTULUI al REPUBLICII MOLDOVA

I.I.S.P. UNIVERSITATEA „PERSPECTIVA – INT”

TEZĂ DE LICENŢĂ

Urmărirea penală –
Fază distinctivă a procesului penal

A realizat:
Specialitatea Drept economic

Conducător ştiinţific:

Chişinău,2006
 Cuprins

Întroducere
Capitolul I. Urmărirea penală – fază a procesului penal.

1.1 Noţiunea, importanţa şi necesitatea urmăririi penale.

1.2.Obiectul, limitele şi trăsăturile caracteristice urmăririi penale.
1.3.Competenţa organelor de urmărire penală.

Capitolul II. Efectuarea urmăririi penale.

2.1. Noţiunea şi clasificarea modurilor de sesizare a organelor de urmărire

penală.
2.2. Ordinea procesuală de începere a urmăririi penale.
2.3. Desfăşurarea urmăririi penale.
2.3.1. Efectuarea actelor de urmărire penală.
2.3.2. Ordinea procesuală de punere sub învinuure.
2.4. Aplicarea măsurilor procesuale de constîrgere.

Capitolul III. Terminarea urmăririi penale şi trimiterea cauzei

în judecată.

3.1. Terminarea urmăririi penale şi trimiterea cauzei procurorului.

3.2. Prezentarea materialelor de urmărire penală şi actul de acuzare.
3.3. Controlul legalităţii acţiunirlor organului de urmărire penală.

Încheiere

2
Bibliografie
Introducere

Actualitatea Temei. În Republica Moldova din ultimul deceniu legislaţia

procesual – penală a fost modificată în sensul democratizării acesteia la cerinţele
tratatelor internaţionale din domeniu. Interesele justiţiei penale sunt determinate în
mare măsură de principiul inevibilităţii pedepsei pentru infracţiunea săvîrşită.
Întru realizarea acestui scop, stutul asigură organizarea şi activitatea organelor
de ocrotire a normelor de drept. Toate acţiunile organelor de drept sunt îndreptate
spre descoperirea infracţiunilor, demascarea celor vinovaţi de comiterea crimelor şi
întărirea procesuală a probelor care confirmă vinovăţia persoanei bănuite pentru ca
ulterior instanţa de judecată să examineze cauza şi să emită sentinţă de condamnare
sau de achitare, dacă învinuirea procurorului nu s-au confirmat prin dovezile aduse.
În actualele condiţii istorice legea penală a Republicii Moldova a pus în
prim plan sarcina protecţiei vieţii şi sănătăţii persoanei, drepturilor şi
libertăţilor cetăţenilor, proprietăţii, orînduirii de stat, ordinii de drept contra
atentatelor criminale, contractării criminalităţii sub toate formele sale.
La drept vorbind, este o sarcină de stat şi socială deosebit de complexă
şi de mare răspundere. De aceea nu este de mirare, că anume în realizarea ei
avem cum aproape cele mai multe reuşite, dacă luăm în consideraţie
tendinţele de dezvoltare a criminalităţii în plan mondial şi naţional în
ultimul deceniu şi mai ales a infrastructurii îndreptate contra persoanelor cu
aplicarea violenţei, infracţiuni, care atentează la avutul proprietăţii sau care
pe alte căi, limitează dreptul acestuia de a dispune de drepturile morale,
sociale, patrimoniale.
Situaţia juridică, socială şi criminogenă necesită o analiză ştiinţifică
permanentă, elaborarea unor recomandări metodice, practice, perficţionarea
în continuare a cadrului legislativ.
Adnotarea şi punerea pe rol a Codului de procedură penală determină
necesitatea unui tratament teoretico-ştiinţific a noilor fundamentări

3
procesual-penale, tratament corelat cu doctrinele existente în acest domeniu
şi binenţeles cu practica judiciară acumulată.
Anume din aceste considerente lucrarea de faţă este o încercare de a
evolua unele aspecte ale procesului penal şi anume a fazei de urmărire
penală.
Originalitatea lucrării. Schimbările politice şi social economice din
ultimile decenii, democratizarea societăţii au influenţat în mod direct şi
politica statului Republica Moldova atît în ce priveşte sfera de încriminarea
a faptelor, cît şi în domeniul justiţiei penale – activitatea organelor de
urmărire penală întru examinarea cauzelor penale. Prin prisma schimbărilor
intervenite, autorul relevă elementele novatorii înceoînd cu sesizarea
organului de urmărire penală şi finalizînd cu controlul judiciar asupra
procedurii prejudiciare.
În acest context tratamentul normei şi instituţiilor dreptului procesual
penal reflectat în lucrare este actualizat luînd în consideraţie experienţa şi
tradiţiile şcolii autohtone, realizările teoretico- ştiinţifice şi practica
internaţională în domeniul înfăptuirii justiţiei şi reintegrării ordinii de drept.
Nivelulde investigare a temei în literatura ştiinţifică. Asocierile de
idei realizate în această lucrare au la bază o diversitate largă de resurse
bibliografice publicate atît în Republica Moldova cît şi în alte ţări,
coordonate cu legislaţia în vigoare şi practica judiciară.
Baza teoretică îl constituie materialul doctrinar- teoretic din lucrările
elaborate de T. Osoianu, V. Orîndaş, Gh.mateuţ, I.Grandabur, V.Dongoroz.
Scopul şi obiectivele lucrării. Scopul principal al lucrării a constat în
studierea complexă a concepţiilor doctrinare, analiza evoluţiei a urmăririi
penale – ca fază a procesului penal.
Atingerea acestui scop a condiţionat trasarea şi soluţionarea
următoarelor obiective:
 A analiza noţiunea, importanţa şi necesitatea urmăririi penale;

4
  A arăta obiectul, limitele şi trăsăturile caracteristicii urmăririi
penale;
 Analiza competenţilor organelor de urmărire penală;
 Analiza şi generaalizarea noţiunii şi clasificarea modurilor de
sesizare a organelor de urmărire penală;
 A studia desfăşurarea urmăririi penale;
 A arăta ordinea procesuală de punere sub învinuire; aplicarea
măsurilor procesuale de constrîngere;
 A argumenta procesul de încetare a urmăririi penale;
 A analiza procesul terminării urmăririi penale şi trimiterii cauzei
procurorului; prezentarea materialelor de urmărire penală şi actul
de acuzare.
Suportul metodologic al lucrării. Suportul metodologic l-a constituit
metodele logice generale de investigaţii ştiinţifice, atît la nivel impiric, cît şi
la cel teoretic: analiza şi sinteza, inducţia şi deducţia, abstracţia – aceasta
dînd posibilitatea de a examina profund problematica abordată.
Metoda comparată a permis de a studia normele juridice procesual –
penale în comparaţie cu alte norme din legislaţia altor ţări.
Metoda istorică a facilitat studierea procedurii în cauză sub aspectul
evolluţiei lor în timp. Persistă şi Metode empirice , dintre care predomină
observarea.
Structura lucrării: este eterminată de scopurile, sarcinile şi obiectivele
cercetării, de cercul de probleme abordate, nivelul şi gradul de studiere al
acestora în jurisprudenţă.
Lucrarea constă din introducere, trei capitole, încheiere şi bibliografie.
Primul capitol „Urmărirea penală – fază a procesului penal” este
destinat aspectelor de ordin general privind noţiunea, limitele şi trăsăturile
caracteristice urmîririi penale; analiza competenţelor organelor de urmărire
penală.

5
 Capitolul II „Efectuarea urmării penale” este destinat noţiunii şi
clsificării modurilor de sesizare a organelor de urmărire penală; desfăţurarea
urmăririi penale ce conţine: efectuarea actelor de urmărire penală; ordinea
procesuală de punere sub învinuire şi aplicarea măsurilor de constrîngere –
reţinerea, măsurile preventive.
În capitolul III „terminarea urmăririi penale şi trimitereacauzei în
judecată”, sunt analizate terminarea urmăririi penale şi trimiterea cauzei
procurorului. Sunt cercetate materialele urmăririi penale şi actul de acuzare;
controlul legalităţii acţiunilor organului de urmărire penală.

6
 Capitolul I. Urmărirea penală – fază a procesului penal.

1.1 Noţiunea, importanţa şi necesitatea urmăririi penale.

După cum se ştie procesul penal este format, dintr-un complex de acte
successive cu funcţiune de finalitate proprie.
Pentru finalizarea sa, ca activitate judiciară complexă, este necesară o
desfăţurare ordonată în concordanţă cu regulile de desfăţurare care sunt
strict reglementata de normele dreptului procesual penal. Această
caracteristică a impus o sistematizare a desfăşurărăă procesului penal pe
faze bine determinate. 1
Conflictul de drept penal substanţial, care a luat naştere în urma
săvîrşirii unei infracţiuni, urmează să fie rezolvată de instanţă prin
activitatea de judecată. În înfăptuirea unei asemenea activităţi este necesar
ca instanţa de judecată să fie ajutată si de alte organe – cu o activitate
prealabilă, adecvată sarcini de constatare a infracţiunilor si de identificare a
fîptuitorilor – în scopul punerii la dispoziţia acesteia a materialului probator
necesar soluţionării juste a cauzei penale. Această activitate, denumită
urmărire penală, se desfăşoară de procurer si de către organele de cercetare
penală care – împreună – formează organele de urmărire penală.
În literaturade specialitate 2 , urmărirea penală - ca prima fază a
procesului penal – este definită ca fiind activitatea desfăşurată de organele
de urmărire penală pentru strîgerea si verificarea probelor necesare, cu
privire la existenţa infracţiunilor, la identificara făptuitorului si la stabilirea

1
Apetrei, Mihai. Drept procesual penal.-Bucureşti,2001,-p.180.
2
Volonciuc,N. Tratat de procedură Penală Partea Specială. Vol.II.-Bucureşti,1996.p.9

7
răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se
dispună trimiterea lor în judecată.
Urmărirea penală este prima fază a procesului penal, prevăzută în
partea specială, Titlu I, Capitolul I din Codul de procedură penală al
Republicii Moldova nr.122-XV din 14.03.2003 1 , care constă în
activitateadesfăşurată de organele de urmărire penală, în limitele căreia sunt
administrate si verificate probele necesare privind existenţa infracţiunii,
identificarea făptuitorilor, pentru a se constata dacă este sau nu cazul a se
dispune trimiterea acestora în judecată 2 .
Importanţa si necesitatea urmăririi penale rezultă din faptul că
organele judiciare care-si desfăşoară activitatea în faza de urmărire penală
trebuie să constata la timp si în mod complet faptele penale comise, să-i
identifice pe făptuitori si să pună la dispoziţia instanţelor de judecată
materialul probator necesar pentru stabilirea vinovăţiei infractorului în
vederea sancţionării lui potrivit legii 3 .
Necesitatea urmăririi penale decurge şi din faptul că în procesul penal
probele nu sunt preconstituie iar, de multe ori, infractorii nu sunt cunoscuţi,
efectuarea actelor de urmărire penală avînd tocmai menirea de a proba
existenţa infracţiunii şi a-I indentifica pe făptuitori.
Structura procesului penal, avînd ca primă fază urmîrirea penală, este
fundamentată si de concepţia că cine judecă nu poate urmări si invers,
asigurîndu-se obiectivitatea în procesul penal.

1.2.Obiectul, limitele şi trăsăturile caracteristice

urmăririi penale.

1
Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr 122-Xv din 14.03.03.-Chişinău,2005.
2
Osoianu,T. Urmărirea penală.-Chişinău,2005.-p.7
3
Mateuţ, Gh. Procedura penală.-Bucureşti,2000.-p.16

8
 Potrivit dispoziţiei art. din Codul de procedură penală al Republicii
Moldova, urmărirea penală are ca obiect strîngerea probelor necesare cu
privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea fîptuitorilor şi la stabilirea
răspunderii acestora.
În literatura de specialitate s-au făcut unele evaluări ale acestor
activităţi 1 , după cum urmează:
 Prin “strîngerea probelor necesare” se înţelege acele operaţiuni de
discoperire, adunare, examinare si apreciere a probelor pentru a se
constata că sunt suficiente pentru a se putea dispune trimiterea
sau nitrimiterea în judecată;
 În ceea ce priveşte “existenţa infracţiunii” legea presupune
existenţa materială a unei fapte, dacă acea faptă este ărevăzută de
legea penală şi constituie o tentativă pedepsibilă sau o faptă
consumată;
 Prin expresia “identificarea făptuitorului” se are în vederea că
probele adunate trebuie să servească la cunoaşterea făptuitorului,
atit ca persoana fizică, cît şi ca identitate. Acesta, poate avea
calitate de autor, instigator sau complice;
 Expresia “stabilirea răspunderii făptuitorului” are în vederea
faptul că probele adunate în cursul urmăririi penale trebuie să
contribuie nu numai la lămurirea aspectelor privind fapta penală,
ci să elucideze si aspecte legate de vinovăţia făptuitorului,
respectiv dacă acesta poate sau nu să fie subiect al răspunderii
penale. Soluţia trebuie să fie întemeiată pe un material probator
complet, care să ducă la stabilirea adevărului si la aplicarea
corectă a legi.

1
Neagu,I. Drept procesual penal.-Bucureşti,1997.-p.399: Dongoroz, V. Curs de procedură penală.-
Bucureşti,1998.-p.25.

9
 Deşi art.252 al Codului de procedură penală al Republicii Moldova are
referinţă la identificarea făptuitorlui, în literature de specialotate s-au
exprimat opinii 2 , în sensul că din obiectul urmăririi penale face parte şi
identificarea părţii vătămate, activitate е este necesară pentru rezolvarea laturii
ponale şi a laturii civile a cauzei. Această obligaţie rezultă şi din dispoziţiile art.
254 ,al.1 C.P.P. al Repubiicii Moldova, în care este menţionat că organul de urmă-
rire penală este obligat să, i-a toate măsurile prevăzute de lege pentru
cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă a circumstanţelor cauzei
pentru stabilirea adevărului. Astfel nu putem considera ca uemărirea penală este
completă, atîta limp cîtă vreme nu s-a procedat la identificarea părţii vătămate.
Pentru a realiza sarcinile impuse de obiectul urmăririi penale, al ăt uri de
administrarea probelor, organele de urmărire penală aplică în condiţiile legii, ori
de cite ori este necesar, diferite măsuri cum ar fi, măsuri asigurătorii privind
indisponibilitatea bunurilor învinuitului sau inculpatului ori ale păţii civilmente
responsabile.
Limitele urmăririi penale. Ca fază a procesului penal, urmărirea penală
are о determinare strictă, atît de pe poziţia desfăşurării ei în timp, cît şi de
pe poziţia desfăşurării pe parcursul ei. Referitor la aspectul desfăşurării în timp,
urmărirea penală se situeaza între două limite: о limita initială şi о limită finală..
Limita intială a urmăririi penale corespunde începerii urmăririi penale si
determină începutul raporturilor juridice procesuale între părţi şi alte persoane
care participă în procesul. Ea este materializată iî actul de începere a
urmăririi penale, care poate fi: procesul-verbal sau rezoluţie. În funcţie de modul
de sesizare.
Limita fmală este reprezentată de trimiterea în judecată a învinuitului,
moment marcat de rechizitoriu întocmit de procuror. De îndată ce este înaintată
cauza penală în instanţa de judecată, activitatea de urmărire penală este încheiată.
Urmărirea penală poate lua sfărşit şi prin scoaterea persoanei de sub urmărirea
penală încetarea urmăririi penale ori clasarea cauzei penale.

2
Osoianu, T. Op.cit.-p.8

10
 Pe baza probelor administrate, organul de cercetare penală poate aprecia
dacă este cazul să propună procurorului să dispună trimiterea în judecată
sau, după caz, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea acesteia ori
clasarea.
Rezultă că organele de urmărire penală, prin efectuarea tuturor actelor
de urmărire, pregătesc cauza în vederea judecăţii. În primul rind, organele
de cercetare penală pregătesc însă cauza în vederea rezolvării ei de către
procurer, în cursul urmăririi penale.
Trăsăturile urmăririi penale

În literature de specialitate sunt menţionate că trăsăturile caracteristice

ale urmăririi penale sunt:
- lipsa de colegialitate a organului de urmărire penală;
- subordonarea ierarhică în sefectuarea actelor de urmărire penală;
- caracterul nepublic al urmăririi penale;
- caracterul necontradictoriu expres al procesului penal în această
fază;
1
- forma preponderant scrisă a urmăririi penale.
Alţi autori apreciază că numai ultimile patru trăsături pot fi considerate
2
specifice fazei de urmărire penală , deoarece lipsa de colegialitate a
organelor judiciare poate fi întîlnitp şi în faza de judecată sau şi ăn faza
punerii în executare a hotărării penale rămase difinitive. În schimb, sunt şi
păreri care susţin că aceste calificări sunt inexacte, arătînd că urmărirea
penală este lipsită de publicitate specifică judecăţii, nu este scrisă şi
necontradictorie, sau urmărirea penală nu este secretă, nu este scrisă şi nu
este lipsită de contradictorialitate 3 .
În fine, sunt autori care susţin că urmărirea penală prezintă următoarele
caractere:

1
Volonciuc V. Op. Cit.p.11-16
2
Neagu I. Op. Cit.p.401-404
3
Dongoroz V.II. Op. Cit.p.11

11
 - nepublic;
- necontradictoriu şi preponderent scris 1 . Sau urmărirea penală se
caracterizează prin lipsa de:
- publicitate;
- de contradictorialitate şi se desfăşoară preponderent scris 2 .
Dintre trăsăturile menţionate în literatura de specialitate mai reprezentative
pentru specificul activităţilor desfăşurate în fază de urmărire penală sunt:
- lipsa de publicitate a urmăririi penale;
- caracterul necontradictoriu al urmăririi penale;
- caracterul preponderent al formei scrise;
- subordonarea ierarhică în efectuarea actelor de urmărire penală.
Caracterul nepublic al urmăririi penale. Urmărirea penală îşi poate
realiza obiectul numai în măsura în care este lipsită de publicitate, deoarece dacă s-
ar desfăşura în mod public ar putea îngreuna aflarea adevărului odată cu
cunoaşterea materialului probator de către părţile implicate, existând riscul
ascunderii sau denaturării probelor.
Pe parcursul urmăririi penale există momente când părţile sau alte persoane pot
lua totuşi cunoştinţă de unele probe administrate (de exemplu, în cazul prezentării
persoanei spre recunoaştere, în cazul confruntării, în cazul prelungirii termenului de
arest preventiv al învinuitului), însă nu de toate materialele cauzei penale.
Caracterul necontradictoriu al urmăririi penale. Această trăsătură rezidă din
lipsa de publicitate a urmăririi penale. Organele de urmărire penală administrează
probe fără a le prezenta pentru discuţie părţilor. Absenţa contradictoriaîităţii
conferă urmăririi penale operativitate şi mobilitate.
Caracterul preponderent al formei scrise. Această trăsătură este conferită
urmăririi penale de faptul că, pe deoparte, au relevanţă juridică în faţa instanţei
numai actele cuprinse în dosar sub forma.scrisă. în rezultatul efectuării
acţiunilor de urmărire penală, organul de urmărire penala întocmeşte un proces-

1
Mateu G.p.107-108
2
Theodoru G.p.49-53

12
verbal în conformitate cu prevederile ari 260 şi 261 C.P.P., în care se expun
toate circumstanţele, derularea şi rezultatele acţiunii procesuale.
Subordonarea ierarhică în efectuarea acţiunilor de urmărire penală.
Faza de urmărire penală este caracterizează printr~o subordonare strict ierarhică la
realizarea actelor procesuale şi procedurale. în cadrul urmăririi penale, procurorul
verifică şi exercită controlul legalităţii acţiunilor procesuale efectuate de organele de
urmărire penală. Indicaţiile în scris a procurorului privind efectuarea acţiunilor de
urmărire penală sunt obligatorii pentru organele de urmărire penală. în exercitarea
funcţiilor sale ofiţerul de urmărire penala este independent, se supune prevederilor
Codului de procedură penală, indicaţiilor scrise ale procurorului şi conducătorului
organului de urmărire penală.

1.3.Competenţa organelor de urmărire penală.

Activitatea de urmărire penală se desfăşoară de către procuror şi de către

organele de urmărire penală.
Organele de urmărire penală sunt constituite conform art. 253 din C.P.P.,în
cadrul:
- Ministerului Afacerilor Interne;
- Serviciului de Informaţii şi Securitate;
- Departamentului Vamal;
- Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei.
Potrivit scopului bine determinat sunt expuse şi sarcinile organului de urmărire
penală, cum ar fi:
- organul de urmărire penală este obligat să acumuleze probele
necesare pentru a cerceta sub toate aspectele circumstanţele
cauzei;
- organul de urmărire penală este obligat să acumuleze probe atât

13
 în favoarea cît şi în defavoarea bănuitului, învinuitului, pentru a
demonstra vinovăţia sau respectiv nevinovăţia;
- organul de urmărire penală trebuie să acumuleze şi să confrunte
probele de acuzare şi cele care nu confirmă acuzarea sau o
atenuează (obligaţia aceasta se menţine şi în cazul în care bănuitul
sau învinuitul recunoaşte vinovăţia);
- organul de urmărire penală trebuie să manifeste un rol activ şi la expli
carea drepturilor şi obligaţiilor părţilor şi altor participanţi la procesul penal;
- organele de urmărire penală sunt obligate să acumuleze date cu
privire la împrejurările care au determinat, înlesnit, favorizat sau
contribuit la săvârşirea infracţiunii.
Pentru a desfăşura activităţi de urmărire, organul judiciar trebuie să aibă
competenţa a efectua acţiuni de urmărire penală. Cauzele penale fiind
deosebit de diversificate prin gravitatea faptelor, locul unde au fost comise, ori
persoana făptuitorului, acestea se impun a fi repartizate spre o justă apreciere de
organele de urmărire penală.
În literatura de specialitate competenţa este definită ca fiind o capacitate, pe
care o are organul de urmărire penală sau instanţa de judecată de a soluţiona o
cauza penală.
Astfel, organul de urmărire penală obţine prerogativele unui de organ
împuternicii de stat, care în faza de urmărire penală desfăşoară activităţi legate de
acumularea probelor necesare cu privire la existenţa componenţei de
infracţiune, la identificarea făptuitorului sau a făptuitorilor şi la stabilirea
răspunderii acestora.
Competenţa organelor de urmărire penală are două înţelesuri, unul fiind
dreptul şi obligaţia organelor de urmărire penală de a efectua urmărirea
penală într-o anumită cauză şi altul referitor la repartizarea legală a cauzei
penale atribuţiilor unui anumit organ de urmărire penală.
A stabili competenţa unui organ de urmărire penală cu privire la o anumită
cauza penala, înseamnă a verifica dacă acel organ are dreptul şi obligaţia de a

14
începe efectuarea acţiunilor de urmărire penală. Organul de urmărire penală
sesizat despre comiterea unei infracţiuni este obligat să-şi verifice competenţa.
Dacă organul de urmărire penală constată că nu este competent a efectua
urmărirea penală, imediat, dar nu mai târziu de 3 zile. trimite cauza procurorului
care exercită conducerea urmăririi penale pentru a o transmite organului
competent. Chestiunile legate de conflictul de competenţă se soluţionează de
procurorul care exercită controlul asupra urmăririi penale sau, după caz, de
procurorul ierarhic superior. Conflictul de competenţă între organele de urmărire
penală este inadmisibil.
În cazul în care organul de urmărire penală constată că urmărirea penală nu
este de competenţa sa, el este obligat să efectueze acţiunile de urmărire penală
ce nu suferă amnare. Procescle-verbale privind acţiunile efectuate în
asemenea cazuri se anexează la cauza respectivă care se remite procurorului,
pentru a o transmite organului competent.
Competenţa organului de urmărire penală a Ministerului Afacerilor
Interne. Organele de urmărire penală a M.A.I. ocupă un loc deosebit de
important în categoria organelor de urmărire penală şi efectuează urmărirea penală
pentru orice infracţiune care nu este dală prin lege în competenţa altor organe de
urmărire penală sau este dată în competenţa l ui prin ordonanţa procurorului.
Putem spune că organele de urmărire renală a M.A.I. au o competenţă
generală.
Organele de urmărire penală ale Ministerului Afacerilor Interne au o
dublă subordonare, pe l i n i e administrativă - se subordonează şefilor ierarhici
din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, iar în a c t i v i t a i e a urmărire penală
se subordonează procurorului, care conduce şi e x e r c i t ă urmărirea penală,
(p. ,.b". Capitolul 11, a Legii Republicii Moldova nr 1 18-XV din
14.03.2003, cu privire la Procuratura") 1. Conform art. 52 d i n C.P.P.,
procurorul conduce personal urmărirea penală şi controlează legalitatea
acţiunilor procesuale efectuate de organul de urmărire penală. În contextul

1
MO al R.M:-2003.N

15
celor expuse se determină următoarele infracţiuni eu drept de examinare de
către organele de urmărire penală ale Ministerului Afacerilor Interne al
Republicii Moldova:
1. Infracţiuni contra v i e ţ i i şi sănătăţii persoanei (art. 145-163 C. P)
2. Infracţiuni contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei ( ar i . 164-
169 C. P.).
3. Infracţiuni contra drepturilor politice, de muncă şi altor drepturi
constituţionale ale cetăţenilor (art. 176-185 C. P)
4. Infracţiuni contra patrimoniului ( ar i . 180-190.1 9 2 - 1 9 4 . 1 9 6 - 2 0 0
C. P.).
5. Infracţiuni contra familiei şi minorilor (art. 201- 2 10 C. P)
6. Infracţiuni contra sănătăţii publice şi convieţuirii sociale (art. 2 1 1 -
222 C. P.).
7.Infracţiuni ecologice (art. 222-235 C. P).
8.Infracţiuni în domeniul transporturilor (art. 202-277 C. P)
9.Infracţiuni contra securităţii publice şi ordinii publice ( a r t . 278-
302 C. P).
10. Infracţiuni contra j u s t i ţ i e i (art. 303-323C. P)
10. Infracţiuni contra autorităţilor publice şi securităţii de stat (art.
348-363 C. P).
11. Infracţiuni militare (art. 364-393 C. P).
Competenţa organelor de urmărire penală al Serviciului de Informaţii
şi Securitate al Republicii Moldova. Serviciului de Informaţii şi Securitate îi revin
atribuţiile vizând elaborarea şi realizarea, în limita competenţei sale a unui
sistem de măsuri orientate spre descoperirea, prevenirea şi contracararea acţiunilor
care conform legislaţiei periclitează securitatea de stat, publică şi a persoanei.
Organul de urmărire penală al Serviciului de Informaţii şi Securitate
efectuează urmărirea penală în privinţa:
1) infracţiunilor contra păcii şi securităţii omenirii (art. 135-144 C. P);

16
 2) infracţiunilor contra securităţii statului (art. 337-347 C. P)
O reglementare în detalii privind competenţa Serviciului de Informaţii şi
Securitate al republicii Moldova o putem găsi în Legea republicii Moldova
privind Serviciul de Informaţii şi Securitate al republicii Moldova nr.753-XVI
din 23.12.1999.
Competenţa organului de urmărire penală al Departamentului Vamal.
Organul de urmărire penală al Departamentului Vamal efectuează urmărirea penală
în privinţa infracţiunilor prevăzute în art. 248 C. P. (cntrabandă) şi art. 249 C. P.
(eschivarea de la achitarea plăţilor vamale), lângă aceea că constituie infracţiuni
economice sunt şi infracţiuni privind frontiera de stat, de aceea în cazul acestor
infracţiuni este prevăzută competenţa Departamentului Vamal.
Competenţa organului de urmărire penală al Centrului pentru
Cormbaterea Crimelor Economice şi Corupţiei. Organul de urmărire penală al
CCCEC efectuează urmărirea penală în privinţa infracţiunilor prevăzute în .articolele
191,195,236-261,324-336 din Codul penal al Republicii Moldova.
Atribuţiile şi drepturile C.C.C.E.C. sunt stipulate în Legea Republicii
Moldova cu privire la CCCEC, nr. 404-X V din 06.06.2002 şi anume în capitolul
II al Legii, unde se stipulează că atribuţiile Centrului sunt:
- preîntâmpinarea, depistarea, cercetarea şi curmarea contravenţiilor
infracţiunilor economico-financiare şi fiscale;
- contracararea corupţiei .şi protecţionizmului;
- contracararea legalizării bunurilor şi spălării banilor obţinuţi ilegal.

17
 Capitolul II. Efectuarea urmăririi penale.

2.1. Noţiunea şi clasificarea modurilor de sesizare a organelor de

urmărire penală.

Începerea urmăririi penale constituie o parte importantă a fazei de urmărire

penală. Ea marchează declanşarea procesului penal, proces în care îşi dau
aportul organele de urmărire penală, procurorul, judecătorul de instrucţie şi
sunt implicate părţile procesului penal (partea acuzării şi partea apărării) şi alţi
participanţi la procesul penal.
În această fază un rol deosebit îl constituie principiul operativităţii activităţii
organului de urmărire penală. Obligativitatea primirii şi examinării plîngerilor sau
a denunţurilor cu privire la infracţiuni, de către organele de urmărire penală,
caracterizează nemijlocit rolul activ şi operativitatea acestor organe. Practica
judiciară a demonstrat că prezentarea întârziată la locul comiterii infracţiunii
deseori duce la imposibilitatea stabilirii elementelor de fapt (probe) care
servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii, la identificarea
făptuitorilor şi constatarea vinovăţiei lui, precum şi la stabilirea altor împrejurări
importante pentru justa soluţionare a cauzelor penale 1.
Începerea tara tergiversare a urmăririi penale contribuie la justa soluţionare a
cauzei penale, mai ales atunci când ea este cercetată pe urme fierbinţi.
Dimpotrivă, reacţia întârziată a organelor de drept la informaţia privind
săvârşirea itifracţiunii poate fi urmată de pierderea probelor importante în timpul
cercetării cauzei. începerea urmăririi penale constituie temei legal pentru
aplicarea măsurilor preventive şi efectuarea actelor de urmărire penală.
Putem conchide că faza de debut a procesului penal începe din momentul
când este sesizat organul de stat competent (de exemplu: înregistrarea în secţia de

1
Boroi A. Drept procesual penal.-Bucureşti,2001.-p,138

18
gardă a sectorului de poliţie a plîngerii privind săvîrşirea infracţiunii) şi se
încheie cu întocmirea rezoluţiei de a începe urmărirea penală. 1
Sarcinile acestei faze sunt:
- stabilirea existenţei sau lipsei temeiurilor şi motive pornirea
procesului;
- depistarea şi documentarea (fixarea) urmelor infracţiunii;
- prevenirea infracţiunilor în curs de pregătire,contractarea celor
declanşate şi care nu au fost consumate.
Pentru începerea urmăririi penale trebuie să existe suficiente motive.
Procesul penal poate fi pornit în cazurile când există date cu privire la infracţiunea
săvârşită. Aşadar, noţiunea „motiv suficient de începe urmăririi penale” este
constituită din două elemente indispensabile:
- existenţa semnelor infracţiunii în cadrul faptei care cută
organului de urmărire penală;
- existenţa datelor suficiente în baza cărora sunt stabilite semenele
infracţiunii.2
Soluţionând problema începerii urmăririi penale, o atenţie deosebită trebuie
acordată semnelor infracţiunii care permit a delimita fapta socialmente
periculoasă şi penală condamnabilă de alte fapte,acţiune ce gene rează
raporturi juridice, administrative, civile etc.
La momentul luării deciziei de începere a urmăririi penale este obligatoriu a
acumula date complete despre componenţa infracţiunii. Stabilirea completă în
detalii a obiectului probaţiunii (timpul, locul, metoda, forma vinovăţiei, motivul
şi alte împrejurări - art.96% C.C.P) sunt sarcina urmăririi penale, iar în
continuare şi a dezbaterilor judiciare. Din aceste considerente nu va fi justificat
refuzul de a începe urmărirea penală în legătură cu faptul că victima nu poate
arăta persoana concretă care a săvârşit infracţiunea.

1
Buneci, P. Drept procesual penal.-Bucureşti,2003.ă-162
2
Osoianu, T. Op.Cit.-p.21

19
 Determinarea corectă a cercului de circumstanţe care urmează fie stabilite
în această fază are importanţă decisivă întru asigurarea unei decizii legale şi
întemeiate privitor la materialele acumulate.

Sesizarea organelor de urmărire penală reprezintă punctul de plecare a

urmăririi penale, fără de care acesta nu poate începe şi conţine atât elementul de
informare cît şi temeiul legal de desfăşurare a activităţii de urmărire penală.
Ofiţerul de urmărire penală fiind sesizat despre comiterea unei infracţiuni prin
plângere sau denunţ, concomitent cu înregistrarea sesizării sau a denunţului,
efectuează acţiuni de urmărire penală în vederea descoperirii şi fixării probelor care
confirmă sau infirmă săvârşirea infracţiunii.
Mijlocul prin intermediul căruia aste informat organul de urmă rire penală
despre săvârşirea unei infracţiuni poartă denumirea de act de sesizare. Acest
act constituie punctul de plecare al urmăririi penale, fără de care acesta nu
poate începe.
Modurile de sesizare a organelor de urmărire penală sunt variate, clasificarea
lor făcându-se în raport de anumite criterii:
 în funcţie de sursa de informare există:
- moduri de sesizare internă (depistarea infracţiunii nemijlocit de
către colaboratorii organului de urmărire penală);
- moduri de sesizare externă (plângerea, denunţul);
 în raport cu modul de sesizare a organul de urmărire penală există;
- moduri de sesizare primară, în situaţia în care aducerea la cunoş
tinţă despre comiterea unei infracţiuni a ajuns pentru prima dată în faţa
organului de urmărire penală;
- moduri de sesizare complimentară, în situaţia în care cauza penală
a trecut anterior pe la un alt organ de urmărire penală (când un organ de
urmărire penală îşi declină competenţa în favoarea altui organ);
 în raport cu efectele pe care le produce, şi din conţinutul urt. 262
C.P.P. rezultă că acestea pot fi împărţite în două mar i categorii:

20
 - moduri generale de sesizare (plângerea, denunţul);
- moduri speciale de sesizare (plângerea prealabilă).
Actul de sesizare a organului de urmărire penală despre săvârşirea sau
pregătirea pentru săvârşirea unei infracţiuni, constituie drept temei de începere a
urmăririi penale.
Organul de urmărire penală poate fi sesizat despre săvârşirea sau
pregătirea pentru săvârşirea unei infracţiuni prevăzute de Codul penal al R.M. 1,
prin:
 plângere;
 denunţ
 autodenunţ;
 depistarea infracţiunii nemijlocit de către colaboratorii organulil de
urmărire penală;
Plângerea este înştiinţarea făcută de o persoană fizică sau juridică căreia
i-a fost cauzat un prejudiciu prin injracţiune. Constituie un mod general de
sesizare a organului de care nu poate fi confundată cu plângerea prealabilă, care
este un mod special de sesizare.
Referitor la conţinutul său, prevede că plângerea trebuie să cuprindă:
 numele, prenumele, calitatea şi domiciliul peteţionarului;
 descrierea faptei ce formează obiectul plângerii;
 indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut;
 indicarea mijloacelor de probă;
Din punct de vedere formal, plângerea poate fi făcută:
 în scris, situaţie în care ea trebuie semnată de petiţionar;
 oral, situaţie în care se consemnează într-un proces verbal, semnat de
persoana care declară plângere şi de persoana oficială a organului de urmărire
penală;
Legea reglementează modalităţile în care poate fi făcută plîngerea, din punct
de vedere al titularilor:
1
Codul Penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18.04.2002.-Chişinău,2005

21
  personal, de cel căruia i-a fost cauzat un prejudici prin infracţiune;
 reprezentant împuternicit în condiţiile legii;
 prin substituiţi procesuali (unul dintre soţi pentru celălalt soţ sau de
către copilul major pentru părinţi).
Persoanei care face plângere ce conţine şi un denunţ îe etse explicată
răspunderea pe care o poartă în caz dacă denunţul este intenţionat calom nios
(conform art.3 11 Cod penal), fapt ce trebuie consemnat în conţinutul plângerii şi se
confirmă contra semnăturii persoanei care persoanei care a depus plîngerea.
Persoana oficială a organului de urmărire penală, care a primit plîngerea,
eliberează imediat persoanei care a depus plîngerea un certificat despre acest
fapt, în care se indică persoana care a primit plîngerea şi timpul când aceasta a
fost înregistrată. În cazul, în care, reprezentantul organului de urmărire penală,
refuză de a primi plângerea, persoana care a depus-o are dreptul a se adresa
judecătorului de instrucţie în cel mult 10 zile, pentru a o contesta.
Plîngerile anonome nu pot servi drept motiv de începere a urmăririi penale,
însă sesizarea urmează a fi verticală şi în cazul existenţei elementelor
constitutive ale infracţiunii, organul de urmărire penală din oficiu se autorizează
în vederea pornirii urmăririi penale.
Denunţul este înştiinţarea făcută de o persoană fizică sau juridică despre
săvîrşirea unei infracţiuni. Comparativ cu plîngerea, prin denunţ se aduce la
cunoştinţă organului de urmărire penală săvîrşirea unei infracţiuni în dauna altor
persoane, nefiind necesar ca cel care face denunţul să fi fost prejudiciat de
infracţiunea sesizată. Reglementarea denunţului asigură participarea cetăţenilor la
combaterea infracţiunilor, prin atragerea acestora la sesizarea organelor de
urmărire penală despre infracţiunile de a căror săvîrşire au luat cunoştinţă şi
despre cei care le-au comis.
Referitor la conţinutul denunţului, legea procesual penală prevede că aceasta
trebuie să conţonă aceleaşi date ca şi plîngerea. În ceea ce priveşte forma sub care
trebuie înctocmit, prevede că denunţul poate fi făcut:

22
  în scris, ca şi în cazul plângerii, fiind necesară semnătura
denunţătorului. Denunţul nesemnat este considerat o simplă
informare, în baza căreia, după o prealabilă verificare a veridicităţii
sale, organul de urmărire penală poate fi sesizat din oficiu;
 oral, situaţie în care se consemnează într-un proces-verbal de c ătre
reprezentantul organului de urmărire penală.
Persoana care face denunţ este avertizată asupra răspunderii pe c are o
poartă în caz dacă denunţul este intenţionat calomnios, fapt care se
consemnează în procesul-verbal sau după caz în conţinutul denunţului
parvenit în formă scrisă. Acest fapt este confirmat prin semnătura persoanei care
a făcut denunţul. În unele cazuri, denunţul poate fi făcut chiar şi de către
persoana care a săvârşit infracţiunea, în acest caz fiind vorba de un autodenunţ.
Autodenunţul reprezintă o recunoaştere din iniţiativă proprie a faptei
săvârşite în cazul în care organul de urmărire penală nu este la . curent cu
această faptă.
În practică atare sesizare se întâlneşte foarte rar şi constituie cazuri
excepţionale, ţinând cont că infractorii încearcă să-şi ascundă laptele şi se
sustrag de la răspunderea penală. În asemenea cazuri, ofiţerul de u rmărire
penală trebuie să acţioneze foarte atent şi într-un mod critic, circumstanţcle care
îl pot influenţa pe făptuitor ca el să se autodenunţe în săvârşirea infracţiunii nu
întotdeauna sunt de bună credinţă. În cele mai dese cazuri, făptuitorii încearcă
să ducă în eroare organele de urmărire penală din diferite motive, cum ar fi de
exemplu:
- să ascindă o infracţiune mai gravă săvîrşită de el;
- încearcă să îngrădească o altă persoană care a sîvărşit infracţiunea sau a
fost complice cu el;
- din diferite motive materiale (interes material, existenţa unor promisiuni
sau a unor sentimente afective faţă de presoana data).
În asemenea cazuri, ofiţerul de urmărire penală este obligat să-i explice
persoanei care se autodenunţă, dreptul de a nu spune nimic şi de a nu se

23
autoîncrimina, precum şi în caz de autocalomnie, care îmoiedică constatarea
adevărului, că ea nu va avea dreptul la repararea prejudiciului în condiţiile legii,
despre aceasta se face menţiune în declaraţia de aotudenunţ sau în procesul
verbal de autodenunţare (art.264 alin.3,C.P.P).
Declaraţia de autodenunţare se face în scris sau oral. În cazul în care
autodenunţarea se face oral, despre aceatsa organul de urmărire peanlă
întocmeşte un proces-verbal, cu înregistrarea audio sau video a declaraţiei de
autodenunţare.
Ofiţerul de urmărire penală trebuie să determine care a fost motivul
infracţiunii şi motivul autodenunţării. De obicei în cazurile de autodenunţare nu
trebuie să apară situaţii neclare sau împrejurări ce sunt contradictorii cu
aotodenunţul prezent, în caz contrar o primă versiune poate fi că sesizarea este
calomnioasă şi urmează a fi verificată mai amănunt.
Depistarea infracţiunii nemijlocit de către colaboratorii organului de
urmărire peanlă (Autosesizarea). Aceasta reprezintă o modalitate de sesizare
internă şi constă în posibilitatea organului de urmărire penală de a se autosesiza
că s-a săvîrşit o infracţiune.
Organele de urmărire penală (menţionate în art.263.C.P.P.) pot lua
cunoştinţă despre săvîrşirea unor infracţiuni şi pe alte căi decît plîngerea,
dnunţul sau autodenunţul. Autosesizarea mai poate fi denumită li sesizarea din
oficiu. Depistarea infracţiunii nemijlocit de lucrătorul organului de urmărire
penală poate avea loc în cadrul desfăşurării actelorde verificare cu privire la
existenţa sau inesixtenţa infr4acţiunii.
Organele de urmărire penală se mai pot sesiza din oficiu în cazul în care
participă la diferite activităţi specifice poliţiei, cum sr fi:
- controale planificate;
- menţinerea ordinii publice;
- controlul traficului rutier.
În cazul depistării infracţiunii nemijlocit de către lucrătorul organului de
urmărir penală, acesta întocmeşte un raport pe numele conducătorului organului

24
de urmărire penală (comisarului) în care expune circumstanţele depistate şi
dispune în registrarea infracţiunii, după care se întocmeşte un proces-verbal cu
privire la constatarea infracţiunii, respectînd dispoziţiile art.262 alin1. punc.4 şi
alin3, C.P.P.
În practică pot apărea anumite situaţii în care se realizează sesizarea din
oficiu:
 ofiţerul de urmărire penală efectuînd acţiuni de urmărire penală în
timpul cercetării unei infracţiuni, descoperă semnele unei altei
infracţiuni;
 organul de urmăire penală stabileşte pe parcursul unei investigaţii
operative, împrejurările unei infracţiuni şi în acel timp descoperă o
altă infracţiune;
 la constatarea unor infracţiuni flagrante,
 în şedinţa judecătorească, în cazul depistării sau săvârşirii unei
infracţiuni în cursul şedinţei de judecată (infracţiune de audienţă).
Organul de urmărire penală este obligat să primească plângerile sau
denunţurile referitoare la infracţiunile săvârşite, pregătite sau în curs de pregătire
chiar şi în cazul în care cauza nu este de competenţa lui. Persoanei care a depus
plângerea sau denunţul îi este eliberat imediat un certificat care confirmă acest
fapt.1
Refuzul organului de urmărire penală de a primi plângerea sau denunţul poate
fi atacat imediat judecătorului de instrucţie, dar nu mai târziu de zile de la
momentul refuzului.
Organizarea examinării sesizărilor despre infracţiuni. După înregistrare,
sesizările sunt raportate conducătorului organului de urmărire penală care organizează
ordinea soluţionării şi stabileşte termenul de examinare, sesizările despre infracţiuni
se examinează în conformitate cu legislaţia procesual penală. Organul sesizat face
propuneri procurorului de a decide, sau după caz, cu acordul acestuia, în limitele
competenţei sale dispune:
1
Lichii, B. Urmărirea penală.-Chişinău,2000.-p.26

25
  transmiterea materialelor organului competent;
 începerea urmăririi penale;
 neînceperea urmăririi penale;
 prezentarea materialelor referitoare la infracţiunile flagrante.
Sesizările despre infracţiunile flagrante şi cele ce nu necesită un control
suplimentar, în cazul în care din cuprinsul actului de sesizare sau actelor de
constatare evident rezultă prezenţa sau lipsa elementelor constitutive ale
infracţiunii sunt examinate imediat. Termenul rezonabil de examinare a altor
informaţii despre infracţiuni şi incidente, plângeri, anunţuri, precum şi a celor
sesizări ce necesită un control suplimentar, este stabilit de către conducătorul
organului de urmărire penală. Cînd apare necesitatea prelungirii termenului de
examinare a sezizării, ofiţerul de urmărire penală întocmeşte un raport motivat în
acest sens şi îl prezintă conducătorului organului de urmărire penală înainte de
expirarea termenului fixat de acesta.
În cazul îc care termenul de examinare a sesizării depăşeşte o lună de zile,
organul de urmărire penală informează în scris persoana care a făcut sesizarea.
Calcularea termenilor se efectuează de la momentul parvenirii iniţiale a sesizărilor
(data înregistrării).
În vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate
efectua acte de constatare. Actele de constata de a completa informaţiile pe care
le au organele de urmărire penală cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, fie numai
să verifice aceste informaţii spre a se putea desprinde concluziile corcspunzătoare
în legătură cu începerea urmăririi penale.
Scopul lor este de a completa informaţiile pe care le au organele de urmărire
penală cu privire la săvârşirea infracţiunii şi începerea urmăririi penale în mod
nejustificaî. Acordarea unor posibilităţi mai largi organelor de urmărire penală în
ceia ce priveşte efectuarea actelor de constatare (premergătoare) urmăririi penale,
ar constitui o garanţie în plus ca începerea urmăririi penale nu s-ar decît în situaţii
deplin justificate.

26
 În faza premergătoare urmăririi penale pot fi realizate, uneori chiar sarcini
legate de probaţitune ce urmează să se realizeze într-o cauză penală.
Organul de urmărire penală, până la începerea urmăririi penale, poate efectua
cercetarea la faţa locului, (ari. 118 C.P.P.) şi percheziţionarea corporală sau
ridicarea, (art. 130 C.P.P.) ca acţiuni de urmăim de urmărire penală.
De asemenea, organele de urmărire penală, până la începerea urmăririi
penale pot efectua următoarele acte de constatare:
 primirea explicaţiilor de la cetăţeni;
 culegerea de date sau informaţii legate de existenţa sau inexistenţa
infracţiunii;
 efectuarea unor verificări, controale, razii, dispunerea reviziilor. etc.

Avînd în vedere faptul că aceste activităţi se desfăşoară înainte de începerea

urmăririi pnale, se poate de menţionat, că în cazul efectuării actelor premergătoare
nu pot fi dispuse aplicarea măsurilor preventive sau asiguratorii, deoarece potrivit
legii acestea pot fi aplicate numai faţă de bănuit, învinuit, inculpat, ceea ce
presupune ca urmărirea penală să fi începută.
Putem menţiona, că actele premergătoare au rolul de a ajuta organe de
urmărire penală în stabilirea adevărului cu privire la unele fapte şi persoane
în etapa premergătoare începerii urmăririi penale. Efectuarea actelor
premergătoare este o activitate facultativă, ele fiind u t i l i z a t e numai în măsura
în care organele de urmărire penală în urma sesizării, nu dispun de date
suficiente pentru începerea urmăririi penale. În l i t er at ur a j ur i d i c ă 1 se
apreciază că actele premergătoare sunt acele activităţi desfăşurate de
organele de urmărire penală pentru acumularea de date, cu privire la
pregătirea sau săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală. În vederea
începerii sau neînceperii urmăririi penale.

1
Pop,T. Drept procesual penal.Vol.3.-Bucureşti,2000.p.54

27
 Actul premergător este actul procedural pe care organul de urmărire
penală îl poate efectua în vederea colectării datelor necesare începerii
urmăririi penale.
În legislaţia procesual-penală a Republicii Moldova modalitatea veri -
ficărilor şi constărilor preliminare nu este stipulată în detalii.
Sigur că nu se poate face o listă cu toate actele ce pot fi efectuate în
cursul actelor premergătoare. Trebuie de subliniat că acestea nu trebuie să
excedeze scopul actelor premergătoare, să nu lezeze drepturile şi libertăţile
persoanelor.
Nu trebuie pierdut din vedere faptul că finalitatea actelor premergătoare
este obţinerea datelor necesare începerii urmăririi penale.În cazul în care punerea
în mişcare a acţiunii penale sau exercitare este împiedicată nu se va începe
urmărirea penală. 1
Conform art. 273 C.P.P. al Republicii Moldova organele de constatare sunt
următoarele:
 organele de stat abilitate cu funcţii de control potrivti legii,pentru
infracţiunile care constituie încălcări ale activităţii pe care o
controlează.
 comandanţii de nave şi aeronave, pentru i nf r acţ i uni l e săvîrşite pe
acestea în timpul cît navele şi aeronavele pe care le comandă se uflă
în afara porturilor şi aeroporturilor;
 instanţa de judecată sau, după caz. judecătorul de instrucţie, pentru
infracţiunile de audienţă.
Organele menţionate sunt obligate la luarea de declaraţii de la martori
oculari la săvîrşirea unei infracţiuni şi să întocmească proces-verbal despre
circumstanţele concrete ale săvîrşirii acesteia. Tot odată aceate organe au
dreptul, în condiţiile legii, să reţină făptuitorul, să ridice corpurile delicte, să
procedeze la evaluarea pagubei şi să efectueze orice alte acţiuni dacă legea

1
Tulbure,A. Tratat de drept procesual penal.-Bucureşti,2000.-p.73

28
prevede aceasta. Procesele-verbale privind acţiunile procesuale efectuate,
împreună cu mijloacele materiale de probă se predau, în termen de 24 ore,
procurorului, imediat după ancorarea navei sau aterizarea aeronavei pe
teritoriul ţ ă r i i . Procesele-verbale întocmite de organele de constatare
constituie mijloace de probă.

2.2. Ordinea procesuală de începere a urmăririi penale

Urmărirea penală poate fi începută numai dacă exista un temei legal şi

motive suficiente. Temeiul îl constituie izvorul stabilit de lege din care
organul de urmărire penală primeşte informaţia despre pregătirea sau
săvârşirea infracţiunii. Recepţionarea unei atare informaţii obligă organul de
urmărire penală de a examina temeiurile şi motivele privind începerea urmăririi
penale. începerea urmăririi penale presupune în mod obligatoriu, ca organele de
urmărire penală să aibă cunoştinţă despre comiterea infracţiunii şi sa fie sesizate în
conformitate cu dispoziţiile legale.
Organul de urmărire penală sesizat despre comiterea unei infracţiuni sau
pregătirea pentru săvârşirea infracţiunii, dispune începerea urmăririi penale, în cazul
în care din cuprinsul actului de sesizare sau a actelor de constatare rezultă
elementele infracţiunii şi nu există vre-o circumstanţă care ar exclude urmărirea
penală. Drept motiv de pornire a urmăririi penale îl poate constitui împrejurările ce
indică săvîrşirea infracţiunii. Aceasta presupune existenţa elementelor constitutive
ale infracţiunii şi absenţa unor circumstanţe sau împrejurări ce înlătură
caracterul penal al faptei, eliberarea de răspundere sau de pedeapsa penală. In
asemenea cazuri urmărirea penală nu poate fi pornită, iar dacă a fost pornita
nu mai poate fi continuată şi se va dispune încetarea ei.
Ţinând cont de importanţa începerii urmăririi penale, legea procesual-penală
prevede necesitatea fixării acesteia în anumite forme scrise. Organul de urmărire
penală sesizat în modul prevăzut de art.262 şi 273 C.P.R, dispune prin rezoluţie
29
începerea urmăririi penale, iar în cazurile în care organul de urmărire penală se
sesizează din oficiu, el întocmeşte un proces-verbal, care constituie actul de
începere a urmăririi penale. Din reglementarea începerii urmăririi penale,
rezultă că rezoluţia şi procesul-verbal sunt acte procesuale prin care organul de
urmărire penală îşi manifestă voinţa de a declanşa procesul penal.
Rezoluţia este o instituţie de drept procesual penal reglementată de Codul de
Procedură Penală şi constă în menţiunea scrisă, prin care organul de urmărire penală
dispune asupra începerii urmăririi penale, în cazul în care din cuprinsul actelor de
sesizare (plângere sau denunţ) sau al actelor de constatare rezultă elementele
componente ale unei infracţiuni.
Procesul-verbal de începere a urmăririi penale este întocmit în cazul în care
organul de urmărire penală se autosesizează despre1 comiterea unei infracţiuni sau
pregătirea pentru săvârşirea unei infracţiuni prevăzute de Codul Penal. Rezoluţia sau,
după caz, procesul-verbal de începere a urmăririi penale emise de organul de
urmărire penală, în termen de 24 ore de la data începerii urmăririi penale se
supun confirmării de către procurorul care efectuează conducerea activităţii
de urmărire penală. Concomitent cu confirmarea pornirii urmăririi penale,
procurorul fixează termenul de urmărire penală în cauza respectivă.
Începerea urmăririi penale în baza plângerii prealabile a victimei

Ca act de sesizare, plângerea prealabilă a victimei se deosebeşte de celelalte

acte de sesizare obişnuite, prin conţinutul ei necesar şi indis pensabil.
Plîngerea prealabilă este o condiţie de tragere la răspundere penală în cazul
infracţiunilor, pentru care urmărirea penală se porneşte numai în baza plîngerii
prealabile a victimei. Lipsa plîngerii prealabile înlătură răspunderea penală, iar
pe plan procesual este o circumstanţă care exclude urmărirea penală (art.275
alin.l p.6 C.P.P.).
Legea prevede că pornirea urmăririi penale are loc numai în baza
plîngerii victimei, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede ca este
necesară o astfel de plîngere, art.152 alin.l, art.153, art.157 alini,
art.l61,art.l70,art.l77,art.l79alin.lşi2,art.l93,art.l94 ,art.l97alm.l, art. 198 alin. 1,
30
art.200, art.202, art.203, art.204 alin. 1, art.274 CP, precum al furtului avutului
proprietarului săvîrşit de soţ, rude, în paguba tutorelui, ori de persoana care locuieşte
împreună cu victima sau este găzduită de aceasta.
La împăcarea părţii vătămate cu bănuitul, învinuitul, inculpatul, în cazurile
menţionate mai sus, urmărirea penală încetează.
Caracterul necesar şi indispensabil al plângerii prealabile a victimei se
conturează în următoarele trăsături specifice cum ar fi:
- titularul dreptului de a face plîngerea prealabilă este persoana vătă
mată sau victima;
- plângerea prealabilă poate fi depusă şi prin mandatar sau repre
zentant legal sau procurorul din oficiu poate depune plîngerea, atunci
cînd victima din cauza incapacităţii sau a capacităţii de exerciţiu
limitată nu este în stare să-şi apere drepturile sale;
- dacă prin infracţiune au fost vătămate mai multe persoane, fiecare
din aceste persoane are dreptul de a face şi depune plângere preala
bilă, această plângere produce efecte şi asupra celorlalte victime
ale infracţiunii care nu au introdus plângerea;
- dacă la comiterea infracţiunii au participat mai mulţi făptuitori şi în
plângerea prealabilă figurează numai unul din ei, urmărirea penală
îşi va extinde acţiunea sa procesuală asupra tuturor participanţilor
la infracţiune.
- dacă victima care figurează într-un proces în care urmărirea penală
se porneşte numai în baza plângerii victimei, din cauza incapacităţii sau a
capacităţii de exerciţiu limitate, a stării de neputinţă sau a dependenţei faţă
de bănuit sau din alte motive nu este în stare să-.şi apere drepturile şi
interesele legitime, procurorul porneşte urmărirea penală chiar dacă
victima nu a depus plîngere.
În cazul infracţiunilor flagrante, cînd infracţiunea face parte din cele în care
este necesară plângerea prealabilă, organul de urmărire penală citează victima şi-
i lămureşte dreptul de a depune plângere prealabilă în vederea începerii urmăririi

31
penale împotriva făptuitorului.
La împăcarea părţii vătămate cu bănuitul, învinuitul, inculpatul, urmărirea
penală încetează. împăcarea este personală şi produce efecte doar iacă intervine
până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti. Pentru persoanele
incapabile, împăcarea se poate face numai de reprezentanţii lor legali. Persoanele
cu capacitate de exerciţiu limitată se pot mpăca cu încuviinţarea
reprezentanţilor lor legali. Împăcarea poale avea oc şi în cazul în care
urmărirea penală a fost pornită de către procuror din oficiu. Plângerea prealabilă va
avea acelaşi conţinut ca şi plîngerea obişnuită.

Circumstanţele care exclud urmărirea penală

În Codului de procedură penală (art.275) sunt prevăzute circumstanţe când

urmărirea penală nu poate fi pornită şi anume în cazuri când:
l.Nu există faptul infracţiunii, adică dacă sunt stabilite date indiscutabile
care mărturisesc despre lipsa faptei socialmente periculoase (acţiuni sau
inacţiuni) în legătură cu care s-a făcut sesizarea. Lipsa faptului infracţiunii arc ioc în
cazurile când la examinarea plângerilor şi a primelor date despre infracţiunea
săvîrşită se stabileşte faptul că în realitate fapta despre care au fost anunţate
organele de urmărire penala nu a avut loc. Din cauza lipsei faptului infracţiunii nu
va fi pornită urmărirea penală şi în cazul când în procesul verificării datelor
primite se constată eă acele daune sociale apărute nu sunt ca urmare a unei
infracţiuni săvârşite. adică acele urmări pe care organul de urmărire penală le
considera ea urmare a infracţiunii, nu sunt rezultatul infracţiunii.
2.La fel se procedează şi în cazurile când fapta a avut loc în realitate.
însă această faptă nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune.
3.Fapta nu întruneşte elementele infracţiunii, avându-se în vedere
că însăşi fapta a fost săvârşită, dar nu poate ti calificată drept infracţiune,
32
deoarece nu conţine toate clementele componenţei de infracţiune sau.
chiar şi dacă întruneşte toate elementele ei, cler nu sunt penal condamnabile aşa
cum sunt stipulate în CP. - legitima apărare (art.36) sau extrema
necesitate (art.38). În acest caz nu poate ti începută urmărirea penală din cauza
lipse componenţei de infracţiune, adică obiectul latura obiectivă, subiectul
şi latura subiectivă. La fel nu constituie infracţiune fapta prevăzută de
legea penală săvîrşită în scopul reţinerii persoanei care a comis o
infracţiune şi al predării ci organelor de drept, în cazul constrângerii fizice "
sau psihice (art.39) şi a riscului întemeiat (art.40).
4.A intervenit termenul de prescripţie sau amnistia. Art. 60 C.P.
stabileşte prescripţia tragerii la răspundere penală. Aceasta nu este
altceva decît o perioadă de timp strict stabilită de legislator, după expirarea
căruia, persoana care, deşi a săvîrşit o infracţiune, nu poate fi trasă la
răspundere penală.
Actul de amnistie constituie o eliberare totală sau parţială de la răspunderea
penală. Limitele aplicării amnistiei sunt prevăzute în actul de amnistie al
Parlamentului, în conformitate cu art.72 din Constituţia Republicii Moldova.1 Dacă
actul de amnistie prevede eliberarea persoanei de răspundere pentru fapta penală,
atunci urmărirea penală nu poate fi începută.
5.A intervenit decesul făptuitorului, cu excepţia cazurilor de
reabilitare. Urmărirea penală nu poate fi începută în cazul când persoana
care a săvîrşit o infracţiune a decedat. De la această regulă există excepţii:
 cînd urmărirea penală este necesară de a fi începută, pentru reabilitarea
decedatului;
 cînd este necesară desfăşurarea urmăririi penale în ceea ce priveşte alte
persoane;
 în cauza descoperirii unor împrejurări noi a cauzei respective.
6.Lipseşte plângerea victimei în cazurile în care urmărirea pena
lă începe numai în baza plângerii acesteia. Urmărirea penală se

1
Constituţia Republicii Moldova adoptată la 29 iulie1994.-Chişinău,2004

33
porneşte numai în baza plângerii prealabile a victimei în cazul infracţiunilor
enumerate în art. 276 C.P.P. Excepţia de la această reguiă o constituie
cazul când victima nu se poate adresa cu plângere din cauza aflării lui în
stare de neputinţă sau dependenţa lui faţă de făptuitor. în aceste cazuri
se dispune începerea urmăririi penale, în interesul victimei.
7.în privinţa unei persoane exista o hotărâre judecătorească definitivă
în legătură cu aceeaşi acuzaţie sau prin care s-a constatat imposibilitatea
urmăririi penale pe aceleaşi temeiuri. În legătură şi în conformitate cu
principiile fundamentale ale dreptului şi aie statului de drept, o persoană nu poate fi
trasă la răspundere penală pentru săvîrşirea unei infracţiuni de mai multe ori. Art.
22 C.P.P. prevede că „nimeni nu poate fi urmărit de organele de urmărire penală,
judecat sau pedepsit de instanţa judecătorească de mai multe ori pentru aceeaşi
faptă". De asemenea urmărirea penală nu poate fi începută, dacă în privinţa
acestei persoane există deja o hotărîre judecătoarească în vigoare sau o hotărîre
de clasare a urmăririi penale pe aceeaşi învinuiri.
In privinţa unei persoane există o hotărî/v 11 cu nu lină de it cepere a .8
.urmăririi penale sau de încetare a urmăririi penale pe aceleaşi acuzaţii
În acest caz ne aflăm în situaţia în care pentru aceeaşi faptă împotriva
aceleaşi persoane deja a fost emisă o rezoluţie motivată cu privire la neînceperea
urmăririi penale. Urmărirea penala nu va putea începe până când rezoluţia
.procurorului nu va fi anulată
9.Există alte circumstanţe prevăzute de lege care condiţionează
excluderea sau, după caz, exclud urmărirea penală, (de ex., este scutit de
răspundere penală cetăţeanul Republicii Moldova, recrutat de serviciul de
spionaj străin pentru înfăptuirea unei activităţi duşmănoase împotriva Republicii
Moldova, dacă el n-a săvârşit nici un fel de acţiuni pentru a îndeplini sarcina
criminala şi a declarat de bună voie autorităţilor despre legătura sa cu serviciul de
spionaj străin (art.337 alin2. alin 2 C.P.). Norma menţionată concretizează
prevederile an.56 alin. 1,2 C.P., privind liberarea de răspundere penală în legătură
cu renunţarea de bună voie la săvîrşirca infracţiunii. Alt exemplu poate fi cazul cînd

34
este absolvită de răspundere penală persoana, care a predat de bună voie arma de
foc sau muniţiile pe care le deţinea fără autorizaţia corespunzătoare (art. 290
alin 3 CP.).

2.3. Desfăşurarea urmăririi penale.

2.3.1. Efectuarea actelor de urmărire penală.

Declaraţiile părţilor şi ale martorilor. Ascultarea persoanele; in

procesul penal constituie nu numai activitatea cea mai frecventa, ei.
totodată, activitatea căreia, atât în cursul urmăririi penale,cât şi în cursul judecaţii,
îi este consacrat cea mai mare parte din timp, cel mai mare volum dc inuncă, în
raport cu celelalte investigaţii legale de administrare probelor şi reprezintă, pentru
organele de urmărire penală, nu o dală. sursa majoră a informaţiilor necesare
depistării adevărului. Potrivit unor date, organele de urmărire penale consumă
pentru ascultări 25% din timpul de lucru. 1
2.1.1. Bănuitul, învinuitul şi inculpatul sânt purtători ;u informaţiei probante
la fel ca martorul şi partea vătămată. Declaraţiile bănuitului, învinuitului,
inculpatului sân! informaţiile scrise sau oriile depuse de aceştia la audiere în
condiţiile prevăzute de C.P.P, referitor la circumstanţele care au servit temei
pentru a-i recunoaşte în aceasta calitate, precum si la alte împrejurări ale
cauzei pe care le cunosc (art.103 alin.I C.P.P.). Conform caracterului său
procesual, declaraţiile bănuitului, ca. de altfel, şi declaraţiile învinuitului sunt, pe
de o pane. surse de probă, pe dc altă parîe-mijloace de apărare a lor.
Specificul d e c l a r a ţ i i l o r învinuitului constă din doua aspecte contrare:
 învinuitul este persoana care cunoaşte cel mai veridic împrejurările
cauzei şi deci dispune de un spectru mai larg de informaţii decât alţi
participanţi în proces;

1
Рыжаков А.П. Следственные деиствия и другие спосабы собирания докозателъстваю-
Масква.1997.-с.13

35
  este cel mai interesat subiect în rezultaiul final al procesului penal şi
adesea nu are interesul de a dezvălui adevărul.

Tradiţional, declaraţiile învinuitului se d i v i z e a z ă î n două

grupe:

 de recunoaştere a vinovăţiei. Recunoaşterea vinovăţiei de către

pesoana bănuita sau învinuită de săvârşirea fracţiunii poate fi pusă
în baza învinuirii doar în măsura în care este confirmată de fapte
şi circumstanţe ce rezulta din ansamblul probelor existente în cauză
(art.103 alin.2 C.P.P)

Articolul 76 alin. 1 lit.„g"şi „h” din Codul penal al R. Moldova prevede că

căinţa sinceră şi coniribuirea activă la descoperirea infracţiunii se consideră
circumstanţe atenuante, care se exprimă în relevarea de către învinuit a informaţiei
veridice de care dispune:

 de negare a vinovăţiei. Aceste declaraţii la fel trebuie controlate în

contextul celorlalte probe din dosar. Orice dubii sânt în favoarea
învinuitului.
Bănuitul, învinuitul, inculpatul nu poate ft forţat să mărturisească
împotriva sa sau împotriva rudelor sale apropiate ori să-şi recunoască
vinovăţia şi nu poale fî tras la răspundere pentru refuzul de a face astfel dc
declaraţii (art.103 alin.3 C.P.P.).
Datele comunicate de bănuit, învinuit, inculpai nu pot servi ca probe dacă
ele. se bazează pe informaţii a căror sursa nu este cunoscută. Dacă declaraţiile
bănuitului, învinuitului, inculpatului se bazează pe spusele altor persoane, este
necesar ca şi aceste persoane să fie audiate (art.103 alin.4 C.P.P.).
Procedura audierii bănuitului, învinuitului, inculpatului este stipulată în
arî.104 C.P.P. Audierea bănuitului, învinuitului, inculpatului se face numai în

36
prezenţa unui apărător ales sau numit din oficiu, imediat după reţinerea bănuitului
sau, după caz. după punerea sub învinuire, dacă acesta acceptă să fie audiat. Nu se
permite audierea bănuitului. învinuitului, inculpatului în starede oboseală, precum
şi în timpul nopţii, decât doar Ia cererea persoanei audiate în cazurile ce nu
suferă amânare, care vor fi motivate în procesul-verbal al audierii.
Declaraţiile bănuitului, învinuitului sunt consemnate în procesul-verbal al
audierii, întocmit în conformitate cu prevederile art.260 şi 261 C.P.P.
Ascultarea martorului. Un ajutor esenţial în soluţionarea cauzelor
penale îl pot acorda declaraţiile martorului despre evenimentele c are au
anticipat, au demarat concomitent cu infracţiunea sau care au urmat după
săvârşirea ci. Declaraţiile martorului sâni date orale sun crise, depuse de acesta
în cadrul audierii în condiţiile C.P.P. asupra ricaror circumstanţe care urmează
să fie constatate în cauza, inclusiv asupra persoanei bănuitului, învinuitului,
înaripatului, părţii atârnate şi relaţiilor sale cu aceştia (art. 105 alin. I
C.P.P.). Declaraţiile lartorului trebuie să fie fundamentate de izvoare sigure.
Nu pot seni a probă, datele de fapt comunicate de martor, dacă el nu poate arata
ursa informaţiilor sale. Ele au importanţă probantă, numai in en/ul când ânt
concrete. Comunicările imprecise nu pot ii puse hi baza învinuirii.
Prezenţa şi depunerea declaraţiilor veridice de către martori este
garantată într-o anumită măsură prin ari.3 12. 313 din Codul penal al R. Moldova,
care prevede răspunderea penală a martorilor pentru refuzul le a face declaraţii
sau pentru declaraţii falsificate cu intenţie. Evident, dovedirea refuzului de a face
declaraţii în condiţiile legislaţiei procesual-penale, în vigoare este o chestiune
extrem de dificilă, deoarece în eir-umstanţcle care au condiţionat comiterea
infracţiunii, martorii sau aflat n împrejurări deosebite, poate şocante, care mi
totdeauna permit omului le rând a percepe şi a memoriza cele văzute sau
auzite.
În cazul în care prezenţa martorului la judecarea cauzei va fi imposibilă din
motivul plecării lui peste hotarele ţării sau din alte motive întemeiate, procurorul
poate solicita în ordinea prevăzută de art.109 alin.3 C.P.P., audierea acestuia de

37
către judecătorul de instrucţie, cu asigurarea posibilităţii bănuitului, învinuitului,
apărătorului acestuia, părţii vătămate şi procurorului de a pune întrebări
martorului audiat. Acest procedeu de asemenea poate fi ca o acţiune de
asigurare a mijloacelor de probă când se ştie apriori că martorul nu va participa
la judecată.
Ascultarea părţii vătămate. Declaraţiile părţii vătămate se consideră
declaraţia persoanei căreia i s-a adus prejudiciu material ori moral în rezultatul
infracţiunii şi care dispune de informaţii şi date asupra împrejurărilor care urmează a
fi dovedite în cauză.
Declaraţiile părţii vătămate au în linii generale multe trăsături comu
ne cu declaraţiile martorului. Din aceste considerente, legea a stabilit o
ordine unică de obţinere, verificare şi apreciere a declaraţiilor martorului
şi părţii vătămate. Declaraţiile şi audierea părţii vătămate se fac conform
dispoziţiilor ce se referă la declaraţiile şi audierea martorilor,
fiind aplicate în mod corespunzător (art. 111 alin.2 C.P.P.). ,
Spre deosebire însă de martor, partea vătămată este participant activ în
procesul penal. Dacă pentru martor depunerea mărturiilor este o îndatorire,
arunci pentru partea vătămată nu este numai o îndatorire, ci şi un drept cu care ea
este înzestrată pentru apărarea intereselor sale.
Declaraţiile părţii vătămate şi ale părţii civile sânt, de regulă, prima sursă de
informare a organelor de urmărire penală, datele furnizate de ele servind la
strângerea probelor despre faptă şi făptuitor. Uneori aceeaşi însuşire o au şi
declaraţiile părţii civilmente responsabile. De aceea, o contribuţie importantă
ia aflarea adevărului într-o cauză penală o pot aduce, pe lângă declaraţiile
învinuitului sau inculpatului, şi declaraţiile părţii vătămate, părţii civile şi părţii
civilmente responsabile dacă sânt sincere, fapt ce a determinat enumerarea lor
printre mijloacele de probă. Calitatea procesuală de parte vătămată obţin persoanele
ce sânt constituite ca parte vătămată conform legii de către organul de urmărire.

38
 Confruntarea, Din motive obiective ori subiective, uneori,între
delaraţiile persoanelor a s c u l t a t e , cu privire la una şi aceeaşi faptă sau
înprej ur ar ea de fapt, apar contraziceri. De regulă, contrazicerile apar, mai ales.
între declaraţiile martorilor şi î n v i n u i ţ i l o r sau inculpaţilor, însă practica
judiciară demonstrează că asemenea contraziceri există şi între declaraţiile
martorilor, între declaraţiile învinuiţilor sau inculpaţilor implicaţi î n aceeaşi cauză
ori între d e c l a r a ţ i i l e martorilor şi ale părţilor. 1

Conform art.113 al in( l) C.P.P. în cazul în care există divergenţe între

declaraţiile persoanelor audiate în aceeaşi cauză, se procedează la
confruntarea acestor persoane, dacă este necesar, pentru aflarea adevărului
şi înlăturarea divergenţelor.
Sintetizând cele spuse in privinţa confruntări, ţinem să menţionam
următoarele:
 confruntarea este un act de urmărire penală;

 este realizat în limitele unei cauze penale;

 constă în ascultarea simultană a două persoane;

 aceste persoane au fost anterior ascultate separat în pr i vi nţ a ace-

loraşi circumstanţe;
 între declaraţiile lor anterioare există contraziceri esenţiale;

 pe parcursul confruntării are loc compararea, completarea, precizarea

permanentă a declaraţiilor obţinute de la persoanele ascultate;
 are scopul înlăturării contrazicerilor esenţiale, care există în
declaraţiile persoanelor;
 confruntarea poate fi realizată în orice îmbinare între martori, părţi
vătămate, bănuiţi şi învinuiţi.
Subiecţii procesului penal între care se poate efectua confruntarea:
 între martori;

1
Orîndaş,V.Procedura penală.-Chişinău,2001.-p.100

39
  între părţile vătămate;
 între martori şi învinuit sau bănuit;
 între bănuiţi sau învinuiţi;
 între partea vătămata şi învinuit;
 între partea vătămată şi bănuit.
Verificarea declaraţiilor la locul infracţiunii. În practica organelor de
urmărire penală din R.M. este utilizată pe larg verificarea şi precizarea
declaraţiilor la faţa loculuo, mai ales la cercetarea cazurilor cînd un rol
decisiv în probaţiune procesual penală revine declaraţiilor învinui t u l u i .
Pentru a verifica sau a preciza declaraţiile martorului, pârlit
vătămate, bănuitului, învinuitului despre evenimentele infracţiunii
săvârşite într-un loc concret, reprezentantul organului de urmărire penală
este în drept să se prezinte la locul infracţiunii împreună cu persoana
audiată şi, după caz, cu apărătorul, interpretul, specialistul,
reprezentantul legal şi .să propună persoanei audiate să descrie
circumstanţele şi obiectele despre care a făcut sau poate face şi acum
declaraţii (art.114 alin. 1 C.P.P.).
În scopul stabi li ri i unor date noi, verificării itinerarului şi locului uncie s-
a săvârşit fapta, de asemenea şi pentru a releva autenticitatea decla -
raţ ii lor prin confruntarea lor cu împrejurările cercetate, declaraţiile bănui-
tului, învinuitului, părţii vătămate sau a martorului, date anterior pol h
verificate şi precizate la locul legat de evenimentul în cauză. 1
Persoana audiată arată calea spre locul săvârşim i n f r a c ţ i u n i i , desene
circumstanţele şi obiectele despre care anterior a făcut declaraţii şi răs punde
la întrebările ofiţerului de urmărire penală. Dacă, pe parcursul verificării
declaraţiilor la locul infracţiunii, vor fi descoperite obiecte şi documente ce
pot servi ca probe în cauza penală, ele se r i d i c ă şi acest fapt se consemnează
în procesul-verbal. Verificarea de cl ar aţ i i l or la locul infracţiunii se permite
cu condiţia de a nu leza demnitatea şi onoarea persoanelor care participă la
1
Rusu V. Unele particularităţi ale cercetării la faţa loculi/(RND.-2002.-N.8.-p.71

40
această acţiune procesuală şi de a nu pune în pericol sănătatea lor. Rezultatele
verificării d e c l a r a ţ i i l o r la l o c u l infracţiunii sânt consemnate în proces-
verbal, respectând prevederile art.260şi 261 C.P.P.,încarc, suplimentar, se
fixează declaraţiile persoanei făcute la faţa locului. în cadrul efectuării
verificării d ec l a r a ţ i i l oi la faţa locului pot fi aplicate mijloace tehnice,
întocmite schiţe, fapt ce se consemnează în procesul-vcrbal. Fonogramele,
casetele audio şi video, peliculele fotografice, schiţele, documentele şi
obiectele r i d i c a t e sunt anexate la procesul-verbal. Acest procedeu
probatoriu a fost consacrat în mai multe lucrări de specialitate care-i
elucidează esenţa si cr i t e r i i l e distincte. 1

Conţinutul verificării şi precizării declaraţiilor la faţa locului coincide parţial

cu cercetarea la faţa locului, deoarece după ascultarea învinuitui sau martorului
devine cunoscut uneori locui săvârşiri infracţiunii. În acest caz este oportună
deplasarea la locul cu pricina pentru depistarea dovezilor legate de acţiunile
făptuitorului şi alte circumstanţe importante. Spre deosebire de cercetare când se
caută urme, nemijlocit, prin perceperea directă a împrejurărilor de către organul
de urmărire penală. în limitele verificări şi precizării declaraţiilor, aceste urme
sunt căutate şi depistate cu contribuţia activă a subiecţilor procesului penal,
care au fost anterior ascultaţi şi au consimţit să participe la acest act. Având în
vedere cele menţionate, putem afirma cu certitudine că verificarea si precizarea
declaraţiilor la faţa locului posedă trasaturi specifice actelor de urmărire penală.
Scopul lui este verificarea şi precizarea veridicităţii declaraţiilor şi obţinerea unor
noi date de fapt.
Prezentarea spre recunoaştere. În cazul prezentării pentru recunoaştere este
vorba de procesul memorial de identificare a unor persoane, lucruri sau animale
percepute ori cunoscute anterior. Precizarea se impune pentru a preveni orice
confuzie între noţiunea psihică de recunoaştere şi noţiunea de recunoaştere în
accepţiunea sa juridică. Datorită faptului că reprezintă rezultatul unor mecanisme

1
Ливщиц, Е.М. Тактика следствиных действий.-Масква.2000.-с.78

41
psihologice: observare, memorare şi redare, recunoaşterea poate fi mai mult sau
mai puţin precisă. De aceea, în desfăşurarea prezentării spre recunoaştere şi, mai
ales, în aprecierea rezultatelor obţinute trebuie să se ţină seama de legile psihice
care guvernează procesul cognitiv, de factorii obiectivi şi subiectivi ce pot
influenta perceperea, memorarea şi reproducerea. De asemenea, trebuie de avut
în vedere pericolul apariţiei unei false identificări din cauza imposibilităţii
localizării în spaţiu şi timp a unor fapte şi împrejurări, persoane ori obiecte care
prezintă unele trăsături asemănătoare şi apar ca familiare, persoanei chemate să
facă recunoaşterea.

Dispunerea şi efectuarca expertizei. Raportul expertului.

Pentru a asigura valorificarea ştiinţifică a urmelor şi a mijloacelor
materiale de probă prin expertize, organele de urmărire penală trebuie să
cunoască şi să analizeze întregul material existent m dosarul cauzei şi numai
pe această bază să se pronunţe asupra necesităţii şi utilităţii recurgerii la
dispunerea expertizei. 1
În vederea dispunerii expertizelor judiciare, organele de urmărire
penală trebuie să analizeze temeinic necesitatea şi utilitatea acestora spre a
nu recurge la concursul experţilor decât atunci când pot contribui la
lămurirea unor fapte sau stări de fapt, care prezintă importanţă pentru cauză,
respectiv pentru aflarea adevărului. Ordonarea unei expertize criminalistice este
subordonată realizării cumulative a următoarelor două condiţii:
 existenţa unur f apt e sau împrejurări ale cauzei care, pentru a sta
la baza convingerii urganelor de urmărire penală, impun necesitatea
unur precizări, clarificări;
 lămurirea semnificaţiei solicită cunoştinţe de specialitate dintr-un
domeniu sau alt ul de activitate.

Înart.l42 alin.l C.P.P. sunt prevăzute cazurile de prezentare a con

cluziilor expertului. Expertiza se dispune în cazurile în care pentru

1
Odajiu,I. Expertiza juridică.-Chişinău,2001.-p.24

42
constatarea circumstanţelor ce pot avea importanţă prohutone pen tru cauza
penală sînt necesare cunoştinţe speciale în domeniul ştiinţei, tehnicii, artei sau
meşteşugului. Posedarea unor asemenea cunoştinţe speciale de către persoana
care efectuează urmărirea penala sau de către judecător nu exclude
necesitatea dispunerii expertizei.
Potrivit art.143.C.P.P: expertiza este dispusă şi se efectuează, în mod
obligatoriu, pentru constatarea:
 cauzei morţii;
 gradului de gravitate şi a caracterului vătămărilor integrităţii corporale;
 stării psihice şi fizice a bănuitului, învinuitului, inculpatului în cazurile în
care apar îndoieli cu privire la starea de responsabilitate sau la capa-
citatea lor de a-şi apăra de sine stătător drepturile şi interesele
legitime în procesul penal;
 vârstei bănuitului, învinuitului, inculpatului sau panii vătămate în
cazurile în care această circumstanţă are importanţă pentru cauza
penală, iar documentele ce confirmă vârsta lipsesc sau prezintă dubii;
 stării psihice sau fizice a părţii vătămate, martorului dacă apar
îndoieli în privinţa capacităţii lor de a percepe just împrejurările ce au
importanţă pentru cauza penală şi de a face declaraţii despre ele, dacă
aceste declaraţi, ulterioare vor fi puse, în mod exclusiv sau în principal,
în baza hotărârii în cauza dată;
 altor cazuri când prin alte probe nu poate fi stabilit adevărul în cauză,
însă el nu participa.
Constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale. Constatările tehnico-ştiinţif
ce constituie 30-40% din numărul total al expertizelor constatărilor realizate de
unităţile criminalistece ale M.A I al Republicii Moldova.1 Ceea ce justifică
consacrarea pe cale legislativă a acestui procedeu de probaţiune, este

1
Golubenco Gh. Unele probleme de reglementare procesuală a utilizprii metodelor şi mijloacelor
tehnicp-criminalistice în combaterea criminalităţii//Strategia combaterii criminalităţii organizate în
Republica Moldova (Conferinţa ştiinţifico-praqctică republicană).-Chişinău.1997.-p.118

43
necesitatea de a pune la îndemîna organelor de urmărire penală un
instrument, rapid şi eficient de lămurire a unor variate aspecte leaate de
săvârşirea infracţiunilor care sa îngăduie acestora posibilitatea valorificării
neîntârziate a unor date, stari, situaţii ce nu suferă amânare.
În cazul î m care exista pericol de dispariţie a unor mijloace de probă
sau de schimbare a unor situaţii de fapt şi este necesară explicarea urgentă a
unor fapte sau circmistanţe ale cauzei, organul de urmărire penală sau
instanţa de judecată poate folosi cunoştinţele unui specialist dispunând, la
cererea pârţilor, iar organul de urmărire penală şi din oficiu, efectuarea
constatării tehnico-ştiinţifie sau medico-legale (art. 139 C.P.P.).
Constatarea tehnico-ştiintifică este efectuată, de regulă, de către
specialişti care funcţionează în organul de urmărire penală. Ea poate fi efectuată
şi de către specialişti care activează în cadrul altor organe, şi de către alţi
specialişti. 1
Rezultatele constatării tehnico-ştiinţifice sau medico-legale se con-
semnează într-un raport. Organul de urmărire penală, din oficiu sau la cererea
părţilor, dacă constată că raportul tehnico-ştiinţific ori medico-legal nu este
complet sau concluziile acestuia nu sânt precise, dispune efectuarea unei
expertize. în cazul participării specialistului la actele procedurale, rezultatele
constatărilor tehnico-ştiinţifice şi mcdico-legale sânt inclse în procesul-verbal al
acţiunii respective.
În cursul investigaţiilor legate de comiterea infracţiunilor efec- tuarea
percheziţiei dobândeşte, adeseori, importanţă decisivă, deoarece prin
intermediul acestei activităţi se asigură strângerea nu numai a mijloacelor de
probă a căror existenţa e cunoscuta, ci şi a unor noi mijloace de probă necesara
soluţionării cauzelor penale.
Percheziţia reprezintă activitatea procedurală prin mijlocirea căreia se
urmăreşte descoperirea şi ridicarea, din anumite locuri sau de la anumite persoane, a

1
Mihuleac, E. Expertiza judiciară.-Bucureşti,2000.-p.18

44
obiectelor ori înscrisurilor ce conţin sau poartă urme ale unei infracţiuni şi
care pot servi la aflarea adevărului.
Temeiul faptic al percheziţiei este expus în art.148. alin.1 C.P.P. anterior
Dacă există date suficiente pentru a presupune că într-o anumită încăpere,
într-un anumit loc sau asupra persoanei s-ar afla instrumentele, care au servit
la săvîrşirea infracţiunii, obiecte şi valori dobîndite pe cale infracţionlă,
precum şi alte obiecte sau acte, care ar putea prezenta importanţă pentru
cauză.
„ Existenţa datelor suficiente” este tălmăcită în literatura de specialitate ca
existenţa probelor administrate într-o cauză penală. Care sunt în măsură a
forma presupunerea întemeiată că obiectele sau inscrisurile ce pot avea
importanţă pentru j u s t a soluţionare a c a u z e l o r penale se a f l ă într- un
anumit loc (într-o încăpere sau asupra unei persoane). 1 Pentru
j u s t i ficarea celor menţionate pot fi acceptate şi r e z u l t a t e l e a c t i v i t ă ţ i i
i n v e s t i gativ-operative, însă nu în calitate de temei unic, şi
independent pentru e f e c t u a r e a p e r c h e z i ţ i e i . 2
Temei juridic de efectuare a percheziţiei este ordonanţa motivată a organului
de urmărire penală, care trebuie să fie autorizată de judecătorul de instrucţie (art.
125 alin.3 C.P.P.).
Alături de percheziţia din încăpere, legea reglementează şi percheziţia
corporală, care este efectuată în vederea căutării de obiecte şi de înscrisuri aflate
asupra unei persoane. In cazul în care există temeiuri de a efectua percheziţia
sau ridicarea în încăperi, reprezentantul organului de urmărire penală poate
extrage obiecte şi documente ce au importantă pentru cauză care se află în
hainele, în lucrurile sau pe corpul persoanei la care se efectuează această
acţiune de urmărire penală (art. 130 aiin.l C.P.P.).

1
Якубовб Р.Х. Уголовный процесс.-Масква,1998-с.252
2
Р ы ж а к о в б А . П . Уголовный процесс.-Масква,1999-с.37

45
 Percheziţia corporală este efectuată de persoana care a dispus-o, prezentând
autorizaţia data de procuror." Percheziţia corporală are o pro-ce durii similară cu
percheziţia domiciliară. 1Constatarea în cauză demonstrează că Legea ocroteşte în
egală măsură atât inviolabilitatea domiciliului, cât şi libertatea individuală. Art.
23 din Constituţie, reglementând libertatea individuală, menţionează în pct.2 că
percheziţia unei persoane este permisă numai în cazurile şi conform
procedurii prevăzută du lege. Percheziţia corporală poate fi efectuată, conform
art. 13O alin.2 C.P.P., fără o ordonanţă specială şi fără autorizaţia judecătorului:
 a reţinerea bănuitului. învinuitului, inculpatului,
 la aplicarea faţă de bănuit. învinuit, inculpat a măsurii preventive
de arestare;
 în cazul în care există suficiente temeiuri de a presupune ce per-
soana prezentă în încăperea unde se efectuează percheziţia sau
ridicarea poate purta asupra sa documente sau alte obiecte care pot avea
importanţă probatorie în cauza penală.
Percheziţia corporală se efectuează de reprezentantul organului de urmărire
penală, cu participarea, după caz, a unui specialist de acelaşi sex cu persoana
percheziţionată. În caz de necesitate, la efectuarea percheziţiei poate participa
interpretul sau specialistul.
Când sânt cunoscute atât natura obiectelor, cât şi locul unde se află sau
persoana care le deţine, acestea pot fi obţinute prin efectuarea unei activităţi
distincte de percheziţie-ridicarea de obiecte şi înscrisuri. 2
Ridicarea urmăreşte identificarea şi ridicarea de la persoanele care le deţin
a obiectelor şt înscrisurilor ce servesc ca mijloc de probă pentru descoperirea
unei infracţiuni şi a făptuitorilor, dovedirea vinovăţiei acestora şi asigurarea
tragerii lor la răspundere penală.
In anumite momente ale urmăririi penale este dificil să se stabilească
cu certitudine care dintre obiectele şi înscrisurile ridicate sunt mijloace de probă.

1
Orîndaş,V. Procedura penalî.-Chişinău,2001.-p.164
2
Ţuculeanu,A. Reflecţii în legătură cu percheziţia corporală//Dreptul.-1996.-N.3.p.16

46
 De aceea, dispoziţiile legii procesual-penale prevăd că această activitate se poate
efectua chiar atunci când se apreciază doar posibilitatea ca ele să servească drept
mijloc de probă.
Cercetarea la faţa locului. Un loc important în probaţiunca procesual-penală
printre alte acte de urmărire penală, revine cercetării la faţa locului.În cadrul
cercetării pot fi stabilite nu numai circumstanţele careconstituie obiectul
probaţiunii( art. 96 C.P.P). dar şi alte momente importante, care permit de a
orienta într-o direcţie corecta investigarea cauzei şi de a înainta versiunile
respective. Nu în zadar cercetarea la faţa locului este denumită simbolic „cheia
pentru rezolvarea problemei cu mai mulţi necunoscuţi.1

Cercetarea la faţa locului reprezintă o activitate procesuală şi tactică ' a

ofiţerului de urmărire penală, ce rezida în studierea, perceperea, depis -
tarea, fixarea şi ridicarea nemijlocită a obiectelor, stabilirii stării şi pro-
prietăţii lor, urmelor, indiciilor şi poziţiei reciproce a acestora, importante
pentru cauza cercetată . 2
În scopul descoperirii urmelor infracţiunii, a mijloacelor materiale de
proba pentru a stabili circumstanţele infracţiunii ori alte circumstanţe care au
importanţă pentru cauză, organul de urmărire penală efectuează cercetarea la
faţa locului a terenurilor, încăperilor, obiectelor, documentelor, animalelor,
cadavrelor^ urna ne sau de animale (art.118 alin.l C.P.P.).
Pentru a evita dispariţia urmelor, denaturarea lor, schimbarea situaţiei locului,
şi, în sfârşit, pentru a nu diminua eficienţa cercetărilor, este stipulat în art. 118 alin.2
C.P.P. că locul cercetării poate fi înconjurat de colaboratorii organelor de
menţinere a ordinii publice.
Cercetarea la faţa locului la domiciliu fără permisul persoanei căreia îi este
limitat dreptul la inviolabilitatea domiciliului, este efectuată în baza ordonanţei
1
Белозверов,И.Ню Производство слественных деиствий.-Масква,2004.-с.17

2
Gheorgiţă,M. Tactica cercetării la faţa locului.-Chişinău,2004.-p.5

47
motivate a organului de urmărire penală, cu autorizarea judecătorului de
instrucţie.
Reieşind din conţinutul art. 118 alin.l C.P.P., există următoarele tipuri de
cercetare la faţa locului; a terenurilor, a încăperilor, a obiectelor, a
documentelor (înscrisurilor), a animalelor, a cadavrelor umane sau a
animalelor.
De asemenea, art.134.C.P.P. stipulează cercetarea corespondenţei poştale şi
telegrafice, iar art.120C.P.P. – examinarea exterioară a cadavrului. O modalitate
a cercetării este examinarea corporală, prevăzută de art.119.C.P.P.
De regulă cercetarea terenurilor, obiectelor , înscrisurilor, precum şi
examinarea cadavrului, este parte integrantă a cercetări la faţa loclui.
În cazurile când pentru cercetarea acestor obiecte este necesar mai mult
1
timp ele sunt examinate la locul efectuări urmărim penale.
Examinarea exterioară a cadavrului la locul unde a fost desco- perit
se face de către organul de urmărire penală, cu participarea medicului
legist, iar în lipsa acestuia - cu participarea unui alt medic (art. 120
C.P.P-). în caz de necesitate, pentru examinarea cadavrului se atrag şi alţi
specialişti. Cadavrul, după examinare, se expediază la instituţia de
expertiză medico-legală, unde vor fi luate măsuri pentru a preveni
pierderea, deteriorarea, alterarea cadavrului sau a părţilor acestuia.
Exhumarea cadavrului este înfăptuită conform art. 121 alin. 1 C.P.P. în
baza ordonanţei motivate a organului de urmărire penală, cu autorizarea
judecătorului de instrucţie şi cu înştiinţarea rudelor în prezenţa procurorului şi a
specialistului în domeniul medicinii legale, cu anunţarea prealabilă a
serviciului sanitar epidemiologie din localitate. După exhumare, cadavrul poate
fi dus la instituţia medicală respectivă pentru efectuarea altor investigaţii.
Reconstituirea faptei şi experimentul în procedura de urmărire
penală. Reconstituirea nu este un procedeu de descoperire şi ridicare a
1
Guţanu,E. Aspecte procesuale privind examinarea corporală// Probleme actuale de prevenire a
criminalităţii.-Chişinău,2002.-p.84

48
înscrisurilor şi a mijloacelor materiale de probă, dar este analizată în acest
context datorită faptului că reprezintă anumite aspecte comune cu cercetarea la
faţa locului. Astfel reconstituirea se efectuează la locul infrac-, ţiunii şi urmăreşte
stabilirea împrejurărilor şi condiţiilor în care a fost săvârşită.1
În cursul cercetării şi judecării cauzelor penale se resimte nu o dată
necesitatea reconstituirii faptei şi verificării pe cale experimentală a unor
fapte şi împrejurări de fapt ce gravitează în jurul infracţiunii, sau a unor situaţii,
activităţi, fenomene aflate în diferite relaţii cu cei care în diverse calităţi au
participat la săvârşirea infracţiunii.
Înregistrările audio sau video şi fotografiile. Înregistrările audio sau
video, fotografiile, mijloacele de control tehnic, electronic, nagnetic, optic şi alţi
purtători de informaţie tehnico-electronica, iobândiîe în condiţiile prezentului
cod, constituie mijloace de probă iacă ele conţin date sau indici temeinici
privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni şi dacă conţinutul lor
contribuie la iflarea adevărului în cauza respectivă (art. 164 C.P.P.)
Principiul inviolabilităţii convorbirilor trebuie corelat în mod necesar cu
alte principii constituţionale de o incontestabilă importanţă pentru fiinţa umană-
inviolabilitatea vieţii intime, familiale şi private şi inviolabilitatea domiciliului
ocrotite prin art. 28, 29 Constituţiei. Exercitarea drepturilor fundamentale,
prevăzute în aceste norme constituţionale ca şi a oricăror altor drepturi
constituţionale, comportă şi anumite restrângeri determinate de apărarea unor valori
statale, umane ori publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, la desfăşurarea
urmăririi penale (art. 54 alin. 1 al Constituţiei). Restrângerea trebuie să fie
proporţională cu situaţia care a derminat-o şi nu poate avea ca efect suprimarea
dreptului sau a libertaŢu. (ari. 54 alin. 2 al Constituţiei). Detalierea conţinutului
dispoziţiilor cuprinse în art. 54 şi stabilirea garanţiilor indispensabile ocrotirii
drepturilor şi libiTlălilor constituţionale au revenit legii ordinare.

1
Frăţică, A. Reconstituirea judiciară.-Bucureşti,2002.-p.26

49
 Interceptarea comunicărilor (convorbirilor telefonice, prin radio sau altor
convorbiri cu utilizarea mijloacelor tehnice) se efectuează de către organul
de urmărire penală cu autorizaţia judecătorului de instrucţie, în baza
ordonanţei motivate a procurorului numai în muzele cu privire la infracţiunile
deosebit de grave şi excepţional de grave (art. 135 alin.f C.P.P.).
Judecătorul de instrucţie, în cursul urmăririi penale, după terminarea
interceptării autorizate, solicitând opinia procurorului care conduce sau efectuează
urmărirea penală, în termen rezonabil, dar nu mai tîrziu de terminarea urmăririi
penale, anunţă. în scris, persoanele ale căror convorbiri au fost interceptate şi
înregistrate.
Interceptarea şi înregistrarea comunicărilor se efectuează de către organul
de urmărire penală. Persoanele care sînt chemate să asigure tehnic interceptarea
şi înregistrarea comunicări lor sunt obligate să păstreze secretul acţiunii
procesuale, secretul corespondenţei şi poarta răspundere pentru încălcarea acestei
obligaţii în conformitate cu prevederile art. 178 şi 315 din Codul penal.
Despre explicarea acestor obligaţii se consemnează în procesul-verbal al
interceptării.
Faptul interceptării şi înregistrării comunicărilor, este consemnat de organul
de urmărire penală în proces-verbal, conform dispoziţiilor( art.260 şi261
C.P.P.)

2.3.2 Ordinea procesuală de punere sub învinuire

Punerea sub învinuire ocupă un loc deosebit în faza de urmărire penală.1

Acest act totalizează activitatea petrecută până la momentul dat caracterizând
probele acumulate şi orientează activitatea de urmărire penaiă de mai departe.
Punerea sub învinuire contribuie la apariţia unui participant nou, a unui
participant principal - învinuitul.

Soluţionarea întemeiată a problemei despre punerea sub învinuire trebuie să

contribuie la consolidarea legalităţii şi a odinei de drept, la ocrotirea intereselor
1
Magherescu, D. Punerea sub învinuire şi modificarea acesteia//RND.-2005.-p.64

50
drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, la educarea cetăţenilor în spiritul respectării
Constituţiei. în cazul în care există suficiente probe că infracţiunea a fost săvîrşită
de o anumită persoană, organul de urmărire penală întocmeşte un raport cu
propunerea de a pune persoana respectivă sub învinuire. 1 Raportul cu materialele
cauzei penale se înaintează procurorului.
Dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii
preventive, alunei organul de urmărire penală înaintează propuneri în raport şi în
această privinţă. După examinarea raportului organului de urmărire penală şi a
materialelor cauzei, dacă consideră ca probele acumulate sunt suficiente,
procurorul emite o ordonanţă de punere sub învinuire a persoanei. întocmirea
ordonanţei de punere sub învinuire serveşte ca garanţie în asigurarea
inevitabilităţii răspunderii penale pentru infracţiunea săvîrşită şi este începutul
atragerii la răspundere penală. 2
Ordonanţa de punere sub învinuire trebuie să cuprindă: data şi locul
întocmirii; de către cine a fost întocmită; numele, prenumele, ziua, luna, anul şi
locul naşterii persoanei puse sub învinuire, precum şi alte date despre persoană
care au importanţă juridică în cauză; formularea învinuirii cu indicarea datei,
locului, mijloacelor şi modului de săvârşire a infracţiunii şi consecinţele ei,
caracterul vinei, motivelor şi semnelor calificative pentru încadrarea juridică a
faptei, circumstanţelor în virtutea cărora infracţiunea nu a fost consumată în
cazul pregătirii sau tentativei de infracţiune, formelor de participaţie, dacă
infracţiunea a fost săvîrşită de un grup de persoane; circumstanţele care
agravează răspunderea, menţiunea despre punerea persoanei respective sub
învinuire în calitate de învinuit în această cauză conform articolului, alineatului şi
punctului articolului din Codul penal care prevăd răspundere pentru infracţiunea
comisă.
În cazul în care învinuitui este tras la răspundere pentru săvârşirea mâi multor
infracţiuni care urmează a fi încadrate juridic în baza diferitelor articole, aliniate
sau puncte ale articolului din Codul penal, în ordonanţă se arată care anume
1
Basarab,M. Drept procesual penal.Vo.II.-Cluj-Napoca,1993-.p.65
2
Magherescu, D.Învinuire şi modificarea învinuirii //RND.-2004.-N.8.-p.36

51
infracţiuni au fost săvârşite şi articolele sau punctele articolelor care prevăd
răspunderea pentru aceste infracţiuni. înaintarea acuzării învinuitului se face de către
procuror în prezenţa apărătorului în decurs de 48 ore din momentul emiterii
ordonanţei de punere sub învinuire, dar nu mai târziu de ziua în care învinuitul s-a
prezentat sau a fost adus în mod silit.
La prezentarea persoanei ce-i trebuie pusă în vedere învinuirea i se verifică
personalitatea. Procurorul, după stabilirea identităţii învinuitului, îi aduce la
cunoştinţă ordonanţa de punere sub învinuire şi îi explică conţinutul ei. Actul de
punere în vedere a învinuirii constă în aducerea la cunoştinţă a persoanei învinuite
şi a apărătorului a conţinutului ordonanţei de punere sub învinuire. Se termină
acest act cu semnarea ordonanţei de către procuror, învinuit, apărător şi alte
persoane care participă la această acţiune. Semnăturile se aplică pe ordonanţa de
punere sub învinuire, indicându-se data şi ora punerii sub învinuire.
După înaintarea acuzării, procurorul îi va explica învinuitului drepturile şi obligaţiile
acestuia prevăzute în art. 66 C.P.P. Învinuitului i se înmînează copia de pe ordonanţa
de punere sub învinuire şi informaţia în scris, privind drepturile şi obligaţiile lui.
Aceste acţiuni de asemenea se consemnează în ordonanţa de punere sub învinuire.
La punerea în vedere a învinuirii, când învinuitul esteminor, în afară de apărător,
trebuie să asiste în mod obligatoriu pedagogul sau psiholohul. După punerea în
vedere a învinuirii, învinuitul imedial se audiază în prezenţa unui apărător ales
sau numit din oficiu.
Audierea învinuitului de fiecare dală se începe cu întrebarea dacă acceptă să
facă declaraţii asupra învinuirii care i se încrimineze. În cazul în care învinuitul
refuză să facă declaraţii, aceasta se menţionează în procesul-verbal al audierii.
Dacă învinuitul acceptă să facă declaraţii, atunci procurorul îl întreabă dacă
recunoaşte învinuirea înaintată. 1
Explicaţiile învinuitului se consemnează în procesul-verbal de la per soana
întâi. învinuitul este audiat în aceeaşi zi în condiţiile prevăzute în art. 104 Cod de
1
Bodrug, T. Coraportul atribuţiilor procurorului şi ale judecătorului de instruire la faza de urmărire
penală//RND.-2005.-N7.-p.66

52
procedură penală. După terminarea audierii învinuitul semnează fiecare pagină a
procesului-verbal de audiere şi în întregime tot procesul-verbal, menţionând că:
„procesul-verbal l-am citit" sau „mi-a fost citit şi cele expuse corespund
declaraţiilor făcute, careva obiecţii şi demersuri nu am" şi semnează.
Ca regulă, cu punerea în vedere a învinuirii, urmărirea penală nu se termină,
se petrec încă un şir de acţiuni de urmărire penală, care dau posibilitatea de a
acumula probe noi care demonstrează participarea învinuitului la săvârşirea a
unei sau alte infracţiuni sau că învinuitul nu a săvârşit careva infracţiuni, pentru
care mai înainte i s-a pus în vedere învinuirea. 1
În legătură cu acest fapt ordonanţa de punere sub învinuire întocmită anterior
trebuie să fie schimbată sau modificată, care se efectuează în felul următor:
- dacă, în cursul urmăririi penale, apar temeiuri pentru schimbarea
sau completarea acuzării înaintate învinuitului, procurorul este obligat
să înainteze învinuitului o noua acuzare sau să o completeze pe
cea anterioară în conformitate cu prevederile articolelor respective
din Codul de procedură penală;
- dacă, în cursul urmăririi penale, învinuirea înaintată nu s-a confirmat
într-o anumită parte a ci, procurorul dispune scoaterea persoanei
de sub urmărirea penală în privinţa acestui capăt de învinuire.

2.4. Aplicarea măsurilor procesuale de constîrgere.

Măsurile procesuale de constrângere sânt definite ca instituţii de drept

procesual-penaî care constau în anumite privaţiuni sau constrângeri personale sau
reale, determinate de condiţiile şi împrejurările în care se desfăşoară procesul
penal.2

1
Magherescu, D. Asoecte privind funcţia de învinuire şi funcţia de judectă //RND.-2006.-N.1.-p.35
2
Pintea,A. Drept procesual penal.-Bucureşti,2002.-p.162

53
 Măsurile procesuale de constrângere sânt instituţii de drept procesual-penal
folosite de organele judiciare în vederea desfăşurării normale şi eficace a
urmăririi penale şi judecăţii. Funcţionalitatea lor constă în a preveni sau înlătura
împrejurările care împiedică realizarea în bune condiţii a procesului penal. Cele mai
multe măsuri procesuale constau în privaţiuni sau constrângeri mai mult sau mai
puţin drastice. Constrângerea sau privaţiunea este evident foarte severă când
vizează starea de libertate, unul dintre cele mai importante drepturi ale persoanei,
mai ales când privaţiunea de libertate poate deveni mai îndelungată. Măsurile
procesuale sânt mijloace prevăzute de lege de care se folosesc organele judiciare
pentru a asigura desfăşurarea normală a procesului penal, executarea pedepsei,
repararea pagubei produse prin săvârşirea infracţiunii şi pentru a preveni
săvârşirea de noi fapte antisociale. Măsurile procesuale se dispun numai în cazul
în care, din probeie administrate rezultă că s-a comis o anumită infracţiune şi
făptuitorul urmează să fie tras la răspundere penală.
Pentru înlăturarea ori prevenirea unor obstacole în calea desfăşurării
procesului penal, legea proccsual-pcnală a creat un sistem de măsuri procesuale
ca mijloace prin care se asigură eficienţa procesului penal. Majoritatea măsurilor
procesuale se manifestă sub forma unor constrângeri cu privire la persoană sau
indisponibiliări cu p r i v i r e l a b u n u r i l e acesteia. Cu toate discuţiile
1
care sânt în literatură , plecîndu-se de la drepturile şi libertăţile
individului recunoscute d e t r a t a t e i n t er na ţ i on al e ş i de la afirmarea
prezumţiei de nevinovăţie, nevoile apărării sociale c o n firmă
necesitatea înscrierii măsurilor preventive, cu t o t c a r a c t e r u l l o r
restrictiv în legislaţiile procesual penale, pentru a se asigura tragerea
la răspundere penală şi a celor care au încălcat lege.
Garanţiile care trebuie să însoţească persoana împotriva căreia sânt
îndrepta trebuie cu grijă reglementate şi respectate pentru a nu se
comite abuzuri în numele interesului procesului penal. Măsurile de

1
Ţuculeanu, A. Arestarea preventivă.-Bucureşti,2002.-p.18
Volonciuc,N. Op.Cit.-p.136

54
constrângere nu sunio b l i g a t o r i i , ele pot fi luate când sânt oportune,
în raport de crit e r i i l e legale.
Măsurile procesuale pot fi clasificate după mai multe criterii. Cea
mai importantă clasificare a acestor măsuri o face însăşi legea
procesul-penală, care le împarte în reţinere, măsuri preventive şi alte măsuri
procesuale.
Reţinerea constituie o măsură procesuală de constrângere aplicată în cadrul
procesului penal şi constă în privarea de liberate pe o perioadă de timp stabilită de
1
lege. Reţinerea este definită de legislator, drept măsură luată de organul
competent de a priva de libertate o persoană pe un termen depănă la 72 de ore
(art.6 alin.l pct. 40 C.P.P.). Potrivit art. 165 C.P.P. constituie reţinere privarea
persoanei de libertate, pe o perioadă scurtă de timp, dar nu mai mult de 72 de ore,
în locurile şi în condiţiile stabilite prin lege.
Pot fi supuse reţinerii:
- persoanele bănuite de săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea
prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de un an;
- învinuitul, inculpatul care încalcă condiţiile măsurilor preventive
neprivative de libertate, luate în privinţa lui, dacă infracţiunea se
pedepseşte
cu închisoare;
- condamnaţii în privinţa cărora au fost adoptate hotărâri de anulare
a condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau de
anulare a liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen.

Reţinerea persoanei poate avea loc in baza:

 procesului-vcrbal, în căzui apariţiei nemijlocite a motivelor verosimile de

a bănui că persoana a săvârşit infracţiunea;

 ordonanţei organului de urmărire penală;

1
Osoianu T.Op.Cit.-p,87

55
  hotărârii instanţei dejudecată cu privire la reţinerea persoanei con-
damnate până la soluţionarea chestiunii privind anularea
condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau
anularea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen ori, după
caz, cu privire la reţinerea persoanei pentru săvârşirea infracţiunii de
audienţă.
Temeiurile pentru reţinerea persoanei bănuit de săvârşirea infracţiunii sunt
stabilite în art. 166 C.P.P. Organul de urmărire penală are dreptul să reţină persoana
bănuită de săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu
închisoare pe un termen mai mare de un an numai în cazurile:
 dacă aceasta a fost prinsă în flagrant delict;
 dacă martorul ocular, inclusiv partea vătămată, vor indica direct că
anume această persoană a săvârşit infracţiunea;
 dacă pe corpul sau pe hainele persoanei, la domiciliul ori în unitatea ei
de transport vor fi descoperite urme evidente ale infracţiunii.
În alte circumstanţe care servesc temei pentru a bănui că această persoană a
săvârşit infracţiunea, ea poate fi reţinută numai dacă a încercat să se ascundă sau
dacă nu are loc de trai permanent ori nu i s-a putut constata identitatea. Reţinerea
persoanei în temeiurile menţionate poate avea loc până la înregistrarea
infracţiunii în modul stabilit de lege. înregistrarea infracţiunii se efectuează
imediat, dar nu mai târziu de 3 ore de la momentul aducerii persoanei reţinute la
organul de urmărire penală, iar în cazul când fapta pentru care persoana a fost
reţinută nu este înregistrată în modul corespunzător, persoana se eliberează
imediat.
Reţinerea persoanei nu poate depăşi 72 de ore din momentul privării de
libertate. Persoana reţinută până la expirarea a 72 de ore de la momentul privării
de libertate, trebuie să fie arestată sau, după caz, eliberată.
Procedura reţinerii şi eliberării persoanei reţinute. Despre fiecare caz de
reţinere a unei persoane bănuite de săvârşirea unei infracţiuni organul de
urmărire penală, în termen de până la 3 ore de la momentul privării ei de

56
libertate, întocmeşte un proces-verbal de reţinere, în care sânt indicate
temeiurile, motivele, locul, anul, luna, ziua şi ora reţinerii, fapta săvârşită de
persoana respectivă, rezultatele percheziţiei corporale a persoanei reţinute, precum
şi data şi ora întocmirii procesului –verbal.
Procesul-verbal este adus la cunoştinţă persoanei reţinute, totodată i se
înmânează în scris informaţie privind drepturile prevăzut în art.64 C.P.P, inclusiv
dreptul de a tăcea, de a nu mărturisi împotriva sa, de a da explicaţii care se includ în
procesul-verbal, de a beneficia de asistenţa unui apfirătoi şi de a face declaraţii în
prezenţa acestuia, fapt care se menţionează în procesul-verbal.
Procesul-verbal de reţinere este semnalt de persoana care 1-a întocmit şi de
persoana reţinută. În cel mult 6 ore de la întocmirea procesului-verbal, persoana
care 1-a întocmit prezintă procurorului o comunicare în scris privitor la
reţinere. Motivele reţinerii sânt aduse imediat la cunoştinţă persoanei
reţinute, numai în prezenţa unui apărător ales sau numit din oficiu.
În cazul reţinerii minorului, persoana care efectuează urmărirea penală este
obligată să comunice imediat aceasta părinţilor minorului sau persoanelor care îi
înlocuiesc. Persoana reţinută va fi audiată în conformitate cu prevederile art.103 şi
104 C.P.P., dacă acceptă să fie audiată. Persoana care efectuează reţinerea este în
drept să supună persoana reţinută percheziţiei corporale în condiţiile art. 130
C.P.P.
Există următoarele tipuri de reţinere a persoanei:
 reţinerea persoanei prinse asupra faptului comiterii infracţiunii de
către orice cetăţean sau care a încearcă a se ascunde, imediat
după săvârşirea infracţiunii (art. 168 C.P.P.);
 reţinerea persoanei în baza ordonanţei organului de urmărire penală
pentru a fi pusă sub învinuire(169 CP. P.);
 reţinerea învinuitului în baza ordonanţei organului de urmărire penală
până la arestare (170 C.P.P.);
 reţinerea persoanei în baza încheierii instanţei, în caz de infracţiune
de audienţă (171 C.P.P.);

57
  reţinerea persoanei condamnate până la soluţionarea chestiunii
privind anularea condamnării cu suspendarea executării pedepsei
sau anularea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen (172
C.P.P.).
Legea procesual-penală acordă dreptul de a reţine persoana bănuită nu numai
organelor de urmărire penală dar şi oricărui cetăţean de rând. Potrivit art. 168
C.P.P. oricine este în drept să prindă şi să aducă forţat la poliţie sau la o altă
autoritate publică, persoana prinsă asupra faptului săvârşirii unei infracţiuni sau
care a încercat a se ascunde ori să fugă imediat după săvârşirea infracţiunii.

Persoana prinsă în aceste condiţii, poate fi iegată în cazul în care opune

rezistenţă reţinerii. Dacă sânt temeiuri de a presupune că persoana prinsă are
asupra sa armă ori alte obiecte periculoase sau obiecte care prezintă interes
pentru cauza penală, persoana care a prins-o, poate l ua forţat obiectele
respective, pentru a le transmite organului de urmărire penală. Persoana prinsă şi
adusă în faţa organului de urmărire penală, este reţinută conform prevederilor art.
166 C.V.P. sau după caz, eliberată. Legea procesual-penală în art. 173 C.P.P.
prevede obligaţia persoanei care a întocmit procesul-verbal de reţinere, imediat,
dar nu mai târziu de 6 ore, să ofere posibilitate persoanei reţinute, a anunţa una
din rudele apropiate sau o altă persoană, la propunerea reţinutului, despre locul
deţinerii. In cazul în care persoana reţinută este cetăţean al unui alt stat, despre
reţinere este informată, în termenul menţionat, ambasada sau consulatul acestui
stat dacă persoana reţinută insistă.

Persoana prinsă în aceste condiţii, poate fi iegată în cazul în care opune

rezistenţă reţinerii. Dacă sânt temeiuri de a presupune că persoana prinsă are
asupra sa armă ori alte obiecte periculoase sau obiecte care prezintă interes
pentru cauza penală, persoana care a prins-o, poate l ua forţat obiectele

58
respective, pentru a le transmite organului de urmărire penală. Persoana prinsă şi
adusă în faţa organului de urmărire penală, este reţinută conform prevederilor art.
166 C..P.P. sau după caz, eliberată.

Legea procesual-penală în art. 173 C.P.P. prevede obligaţia persoanei

care a întocmit procesul-verbal de reţinere, imediat, dar nu mai târziu de 6 ore, să
ofere posibilitate persoanei reţinute, a anunţa una din rudele apropiate sau o altă
persoană, la propunerea reţinutului, despre locul deţinerii. In cazul în care
persoana reţinută este cetăţean al unui alt stat, despre reţinere este informată, în
termenul menţionat, ambasada sau consulatul acestui stat dacă persoana reţinută
insistă.

Dacă persoana reţinută este militar, în termen de cel mult 6 ore, este
informată unitatea militară, în care ea satisface serviciul militar, sau centrul militar
unde este la evidenţă. în cazuri excepţionale, dacă aceasta o cere caracterul
deosebit al cauzei, cu consimţământul judecătorului de instrucţie, înştiinţarea
privind reţinerea poate fi efectuată în termen care nu va depăşi 72 de ore de la
reţinere, cu excepţia cazului în care persoana reţinută este minoră. In cazul în care,
în urma reţinerii persoanei, rămân fără supraveghere minori sau alte persoane pe
care le are la întreţinere ori bunurile acesteia, organul de urmărire penală este
obligat să ia măsurile prevăzute în art. 189 C.P.P.
Persoana reţinută urmează a fi eliberată în cazurile în care (art. 174 C.P.P.):
 nu s-au confirmat motivele că persoana reţinută a săvârşit infracţiunea;
 lipsesc temeiuri de a priva de libertate persoana în continuare;
 organul de urmărire penală a constatat la reţinerea persoanei, o
încălcare esenţială a legii;
 a expirat termenul reţinerii;
 a expirat termenul de reţinere şi instanţa nu a autorizat arestarea
preventivă.

59
 Persoana eliberată după reţinere nu poate fi reţinută din nou pentru aceleaşi
temeiuri .1 La eliberare, persoanei reţinute i se înmânează certificat în care este
menţionat de către cine a fost reţinută, temeiul, locul şi timpul reţinerii, temeiul
şi timpul eliberării.
Importanţă deosebită pentru procesul penal î-l au şi măsurile preventive, în
art. 175 C.P.P. este dată definiţia măsurilor preventivi-, care potrivit îi reprezintă
măsurile cu caracter de constrângere prin care bănuitul, învinuitul, inculpatul
este împiedicat sa întreprindă anumite acţiuni negative asupra desfăşurării
procesului penal sau asupra asigurării executării sentinţei.
Măsurile preventive sânt aplicate în scopul de a asigura buna desfăşurare a
procesului penal sau a împiedica bănuitul, învinuitul, inculpatul a se ascunde de
urmărirea penală sau de judecată, spre aceea ca ei să nu împiedice stabilirea
adevărului ori spre asigurarea de către instanţă a executării sentinţei. 2
Măsurile preventive vizează starea de libertate a învinuitului sau
inculpatului şi au drept efect fie privarea de libertate (arestarea), fie res -
trângerea libertăţii de mişcare (obligarea de a nu părăsi localitatea),
reglementarea lor reflectând principiile înscrise în art. 25,27 al Constituţiei privind
garantarea libertăţii individuale.
Masurile preventive pot fi aplicate de către organul de urmărire penala
sau, după caz, de către instanţa de judecata numai în cazu rile în care există
suficiente temeiuri rezonabile de a presupune ca bănuitul, învinuitul,
inculpatul ar putea să se ascundă de organul de urmărire penală sau de
instanţă, să împiedice stabilirea adevărului în procesul penal ori să
săvârşească alte infracţiuni, de asemenea ele pot fi aplicate de către instanţă
pentru asigurarea executării sentinţei (art. 176 alin.l C.P.P.).
Analizând cele expuse, putem constata că măsurile preventive sânt
caracterizate de următoarele particularităţi:
1
Osoianu, T. Desfăşurarea reglementăroii actelor de urmărire penală în pricesul penal al republicii Moldova.-
Chişinău,2000.-p.58
2
Hotărîrea Plenului Curţii Supreme deJustiţie, din 09XII.1998,Nr.30, cu privire la practica aplicării legilor
pentru asigurarea dreptului la apărare în procedura penală a bănuitorului, învinuitului şi a inculpatului

60
 - pot fi aplicate numai într-o cauză penală;
- sânt strict reglementate de lege;
- sânt în drept a le aplica numai persoanele special abilitate, organul
de urmărire penală, procurorul, instanţa de judecată;
- sânt măsuri de constrângere, constituind o intervenţie autorizată in
sfera drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale persoanei;
- scopul măsurilor preventive a exclude ascunderea bfinuiUilui,
învinuitului, inculpatului şi condamnatului de urmărire penală şi judecată,
de a înlătura piedicile puse de aceste persoane în calea descoperirii
adevărului în procesul penal, de a contracara săvârşirea de noi infracţiuni şi
de a asigura executarea sentinţei.
Procedura aplicării măsurilor preventive.
Măsurile preventive pot fi aplicate de regulă faţă de învinuit şi ca excepţii
faţade bănuit pe un termen nu mai mult 10 zile. Masurile preventive sunt o
varietate a măsurilor de constrângere procesual-penală, care temporar limitează
dreptul persoanei faţă de care au fost aplicate.
Masurile preventive sânt aplicate în scopul de a preîntâmpina comportarea ilicită
a învinuitului (bănuitului), în scopul curmării activităţii infracţionale, în scopul
asigurării stabilirii adevărului obiectiv, cât şi în scopul de a exclude eschivarea lor
de la răspundere penală.
Masurile preventive sânt aplicate în legătura cu prognozarea comportării
ilegale presupuse a învinuitului (bănuitului), care trebuie sa fie bazată pe
probele administrate. 1
Potrivit art. 175 C.P.P., există următoarele masuri preventive:
1)obligaţia în scris de ne părăsire a localităţii;
2) obligaţia în scris de a nu părăsi ţara;
3) garanţia personală;
4)garanţia unei organizaţii;

1
Andrieş, D. Măsurile arestării preventive//Revista de Drept penal.-2001.-N.2-p.88

61
 5) ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor
de transport;
6)liberarea provizorie sub control judiciar;
7)liberarea provizorie pe cauţiune;
8)arestarea la domiciliu;
9)arestarea preventivă.
Masurile preventive indicate mai pot fi numite măsuri de ordin general, fiindcă
ele pot fi aplicate faţă de oricare subiect, la rându-1 său şi faţă de subiecţi
speciali (militari in termen, minori).
Faţă de militarii în termen care se învinuiesc sau se bănuiesc în săvârşirea unei
infracţiuni, în afara de masurile generale, mai poate fi aplicate şi aşa măsura
preventivă, ca supravegherea comandamentului unităţii militare.
Faţă de învinuit (bănuit) minori, în afară de masurile preventive generale,
mai pot fi aplicate şi următoarele masuri preventive:
 supravegherea de către administraţia instituţiei de învăţământ de
tip închis, în privinţa la acei minorii, care îşi fac studiile în asemenea
instituţii;
 supravegherea de către părinţi, tutori, curatori.
Ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacde tr port poate fi ca
măsură preventivă principală sau ca măsură comple mentară la o altă măsură
preventivă.
Liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune şi arestarea la
domiciliu sânt măsuri preventive de alternativă arestării şi pot fi aplicate numai faţă
de persoana în privinţa căreia s-a înaintat demers pentru arestare sau faţă de
bănuitul, învinuitul, inculpatul care sînt deja arestaţi.
Arestarea preventivă şi măsurile preventive de alternativă arestării se aplică
numai în cazurile săvârşirii unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsă
privativă de libertate pe un termen mai mare de 2 ani, iar în cazul săvârşirii unei
infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsă privativă de libertate pe un

62
termen mai mic de 2 ani, ele se aplică dacă învinuitul, inculpatul a comis cel
puţin una din acţiunile menţionate în art. 176 alin. 1 C.P.P.
La soluţionarea chestiunii privind necesitatea aplicării măsurii preventive
respective, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată vor lua în
considerare următoarele criterii complementare: 1
1)caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei încriminate;
2) persoana bănuitului, învinuitului, inculpatului;
3) vârsta şi starea sănătăţii;
4) ocupaţia;
5) situaţia familială şi prezenţa persoanelor întreţinute;
6) starea materială;
7) prezenţa unui loc permanent de trai;
8) alte circumstanţe esenţiale.

1
despre aplicarea de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale legislaţiei de procedură penală privind
arestarea preventivă şi arestarea la domiciliu: Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a republicii
Moldova Nr.4 din 28.03.2005//Avocatul Poporului.-2005.-Nr.12.-p.11

63
 Capitolul III. Terminarea urmăririi penale şi trimiterea
cauzei în judecată.

3.1. Terminarea urmăririi penale şi trimiterea cauzei procurorului.

Terminarea urmăririi penale este o etapă de finalizare a activilăţii de

cercetare a infracţiunii desfăşurată de ofiţerul de urmărire penală sau
de către procuror.
Esenţa acestei etape constă în aceia, că ofiţerul de urmărire penală flnalizînd
examinarea cauzei penale face anumite concluzii pe rezultatele activităţile sale,
apreciază probele administrate din punct de vedere dacă ele obiectiv, complet şi
sub toate aspectele relevă circumstanţele cau/ei dacă sunt eficiente şi destule pentru
a lua decizia definitiva în ca u/a penala.-^
Apreciind că urmărirea penală a fost efectuată pe deplin, au fost verificate
toate versiunile înaintate şi au fost constatate (cate împrejurările şi circumstanţele
săvârşirii infracţiunii, ofiţerul de urmărire penala i-a decizia într-un document
procesual corespunzător.
Constatînd că probele administrate sunt suficiente peni iu :\ iernii na
urmărirea penală, organul de urmărire penală înaintea/a luuuirorului dosarul

64
însoţit de un raport, în care consemnează av.uliaiul urmăririi penale şi cu
propunerea de a dispune una din următoarele soluţii:
* deapune sub învinuire fâptuitorul contorul prcvedei i l ui ; ul . 281 şi
282 C.P.P. dacă acesta nu a fost pus sub învinuire în nu sul ui mării ii penale.
Această soluţie este propusă atunci când d i n matei talele cauzei rezultă că
fapta există, că a fost constatat laphiiloml şi acesta poartă răspundere
penală şi făptuitorul nu a Inst pus sub învinuire în cursul urmăririi penale;
■• încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale sau scoaterea
persoanei de sub urmărire;
K;i|'oi-liil of i ţ er ul ui de urmărire trebuie sa cuprindă:
* l ; i p ! a ea re a servit temei pentru pornirea urmăririi penale;
* m i i Hi ua ! II eu privire la persoana învinuitului;
* i i i e ; i ( | i ; i r e a j u r i d i c a a faptei;
* mloi mal ii de .pi e coi puri le de li ele şi măsurile luate în privinţa lor,
pieeuni şi Ineul umle se alia ele;
*< masurile asigura Im n luate în cursul urmăririi penale; *>
chelluielilejudiciaie;
* măsurile preventive aplicate;
In cazul în care ui mărirea penală în aceeaşi cauză se efectuează in
privinţa mai multor fapte si mai multor persoane (făptuitori) raportul va
cuprinde informaţii cu privire la toţi învinuiţii, încadrareajuridică a faptei
şi probele administrate.
Raportul de asemenea va cuprinde informaţia în privinţa cărei fapte sau
persoane s-a încetat urmărirea penală, s-a dispus scoaterea persoanei de sub
urmărire, dacă acestea au avut loc.
Procurorul, în termen de cel mult 10 zile de la primirea dosarului trimis de
organul de urmărire penală, verifică materialele dosarului şi acţiunile
procesuale efectuate, pronunţându-se asupra acestora. Cauzele în care sunt
persoane arestate sau minori se soluţionează de urgenţă şi cu prioritate.

65
 Constatînd că urmărirea penală este completă, că există probe suficiente şi
legal administrate, procurorul pune sub învinuire făptuitorul (bănuitul) dacă
acesta nu a fost pus sub învinuire în cursul urmăririi penale, apoi întocmeşte
rechizitoriul prin care. dispune trimiterea cauzei în judecată.^" Dacă făptuitorul a fost
pus sub învinuire în cursul urmăririi penale, întocmeşte rechizitoriul prin care
dispune trimiterea cauzei în judecată.
Procurorul poate dispune prin ordonanţă motivată încetarea urmăririi
penale, clasarea cauzei penale sau scoaterea persoanei de sub urmărire (art. 291
C.P.P.).
Dacă procurorul constată că urmărirea penală nu este completă sau că nu
au fost respectate dispoziţiile legale la desfăşurarea urmăririi, el restituie cauza
organului care a efectuat urmărirea penală sau trimite cauza organului
competent ori altui organ, pentru completarea urmăririi penale sau, după caz,
eliminarea încălcărilor comise ale dispoziţiilor legaler
Restituirea sau trimiterea cauzei se face prin ordonanţă în care, pe lângă
elementele care trebuie să cuprindă o ordonanţă, se indică acţiunile
procesuale, care trebuie efectuate sau refăcute, ale faptelor şi circum-
stanţelor ee urmează a fi constatate, mijloacele ( l e proba ce
vTîrTi u l i i i / a ş i d i s p u n e t e r m e n u l p e n t r u ur m ă r i l e .
în cazul în care procurorul r e s t i t u i e cauza sau n li m u i e a l t u i
o r c a n de urmărire penală, el este obligai sa se pronunţe, in modul
pirva/nl i l e lege asupra măsurilor preventive şi a a l t o r masuri
proresuale de constrângere.

3.2. Prezentarea materialelor de urmărire penală

După verificarea de către procuror a materialelor cau/ei şi adoptarea uneia

din soluţiile prevăzute în art. 291 C.P.P., procurorul aduce la cunoştinţă
învinuitului, reprezentantului lui legal, apărătorului, părţii vătămate, părţii civile,
părţii civilmente responsabile şi reprezentanţilor lor despre terminarea urmăririi

66
penale, locul şi termenul în care pot lua cunoştinţă de materialele urmăririi
penale.
Părţii civile, părţii civilmente responsabile şi reprezentanţilor lor li se
prezintă pentru a lua cunoştinţă doar materialele referitoare la acţiunea civilă la
care sunt parte. Partea vătămată face cunoştinţă cu toate materialele de urmărire
penală. Materialele urmăririi penale se aduc la cunoştinţă învinuitului arestat în
prezenţa apărătorului lui, iar la cererea învinuitului - fiecăruia dintre ei, în mod
separat/
Materialele urmăririi penale se prezintă cusute în dosar, numerotate . şi
înscrise în borderou. La cererea părţilor, vor fi prezentate şi corpurile delicte,
vor fi reproduse înregistrările audio şi video, cu excepţia cazurilor prevăzute
în art. 110 CP.P. (modalităţi speciale de audiere a martorului şi protecţia lui).
Dacă dosarul penal are mai multe volume, acestea se prezintă concomitent pentru
a se lua cunoştinţă de materialele respective ca persoana care ia cunoştinţă de
ele să poată reveni la oricare din aceste volume de mai multe ori.
Termenul pentru a se lua cunoştinţă de materialele urmăririi penale nu
poate fi limitat, însă în cazul în care persoana care face cunoştinţă de materiale
abuzează de situaţia sa, procurorul fixează modul şi termenul acestei acţiuni,
reieşind din volumul dosarului.
După ce au luat cunoştinţă de materialele urmăririi penale, persoanele care au
făcut cunoştinţă pot formula cereri noi în legătură cu urmărirea penală, care se
soluţionează conform prevederilor art. 245-247 CP.P. (înaintarea, termenele de
examinare şi soluţionarea cererilor şi demersurilor). După prezentarea mate in (tirc se
indică numărul de volume şi numărul de Foi în fiecare volum al dosarului de care s-a
luai cunoştinţă, corpurile delicte, înregistrările audio şi video reproduse In procesul-
verbal se indică ora şi minutele începutului şi sfârşitului luării de cunoştinţă de dosar
pentru fiecare zi.
în procesul vei Iui se consemnează cererile şi declaraţiile înaintate la
desfăşurarea acestei acţiuni, iar cererile scrise se anexează la procesul verbal şi
despre aceasia în ei se face menţiune. Despre informarea fiecărei persoane

67
participantă la proces, se întocmeşte proces-verbaî separai.( Exemplu: dacă într-o
cauza penală figurează mai mulţi învinuiţi, fiecăruia i se prezintă toate materiale
din do'sar, la fel şi in cazul părţilor vătămate, părţilor civile, părţilor civilmente
responsabile şi reprezentanţilor lor). Cererile înaintate după ce s-a luat cunoştinţă de
materialele urmăririi penale se examinează de către procuror imediat, prin
ordonanţă motivată se dispune admiterea sau respingerea lor şi în termen de 24
ore, se aduc la cunoştinţă persoanelor care le-au înaintat.

Rechizitoriul prezintă un document procesual întocmit la finalizarea

activităţii de urmărire penală în care se expun circumstanţele săvârşirii
infracţiunii, se analizează probele administrate şi în baza ior se formulează
concluzia procurorului, despre aceia că există suficiente date pentru înaintarea
procesului penal în instanţa dejudecată.
Concluziile de învinire au o mare importanţă şi o mare valoare juridică,
deoarece ele determină limitele dezbaterilor judiciare. Dezbaterile judiciare a
cauzei penale în instanţa dejudecată se fac în limitele învinuirii înaintate
învinuitului în rechizitoriu/
După prezentarea materialelor de urmărire penală, procurorul întocmeşte
rechizitoriul într-un termen ce nu va depăşi 3 zile, iar în cazurile complicate şi
voluminoase - într-un termen ce nu va depăşi 10 zile.
Rechizitoriul se compune din două părţi:
1. Expunerea.
2. Dispozitivul.
Expunerea cuprinde: informaţii despre fapta şi persoana în privinţa căreia s-
a efectuat urmărirea penală, enumerarea probelor care confirmă fapta şi vinovăţia
învinuitului, circumstanţele care atenuează sau agravează răspunderea
învinuitului, precum şi temeiurile pentru liberarea de
răspundere penală conform prevederilor art. 5 'i d i n CP. dară enir-;la!;'i
asemenea temeiuri. împrejurările cauzei se expun în rechiziloi iu in mod
sistematic, cronologic ori în diferită ordine.

68
 In mod sistematic împrejurările săvârşirii iniraeliunii se rxpun in ;icea ordine
în care a avut loc în realitate. Acest mod de întocmire a irHii-zitoriului se aplică
de obicei pe cauzele penale simple şi nu vev o rnpare a materialelor.
In mod cronologic împrejurările săvârşirii infracţiunilor se expun în acea
ordine cum ele au fost depistate şi constatate pe parcursul urmăririi penale. Acest
mod se aplică pe cauzele penale deosebit de dif icil e, eu mai multe epizoade
şi mai mulţi învinuiţi, cînd învinuirea se bazează pe probe indirecte.
în mod compus expunerea materialelor se aplică în cauzele deosebit de
complicate în cercetare, când o parte de infracţiuni, în dependenţa de caracterul
probelor administrate, pe unele împrejurări a infracţiunilor se expun în mod
sistematic, iar pe altele în mod cronologic.
Când infracţiunea este săvîrşită de mai multe persoane împrejurările de fapt
se expun în aşa mod ca să se vadă ce acţiuni concrete a săvârşit fiecare din
învinuiţi şi încadrarea juridică a faptei după un concret articol al legii
penale.
împrejurările săvârşirii infracţiunii se descriu cu trimitere obligatorie la
probele aflate în dosar, care confirmă concluzia despre vinovăţia învinuitului,
cu indicarea filelor din cauza penală în care această probă este procesual
consemnată. Dispozitivul cuprinde: date cu privire la persoana învinuitului şi
formularea învinuirii care i se încriminează cu încadrarea juridică a acţiunilor lui
şi menţiunea despre trimiterea dosarului în instanţa dejudecată. Rechizitoriu! se
semnează de procurorul care 1-a întocmit, indicându-se locul şi data
întocmirii lui.
Dacă învinuitul nu posedă limba în care se desfăşoară urmărirea penală,
atunci rechizitoriul se traduce în limba lui maternă' Rechizitoriul (traducerea lui)
se multiplică în atâtea exemplare, ca fiecare învinuit să primească cît un
exemplar. Primul exemplar al rechizitoriului se anexează la cauza penală.
La rechizitoriu se anexează o informaţie cu privire cu privire la durata
urmăririi penale, măsurile preventive aplicate, durata arestării preventive, corpurile

69
delicte şi locul lor de păstrare, acţiunea civilă, măsurile de ocrotire, alte măsuri
procesuale, precum şi cheltuielile judiciare.
Copia rechizitoriului se înmânează sub recipisă învinuitului şi reprezentantului
l ui legal I )espre aceasta se face menţiune în informaţia anexată IEI n v l i i / i i o i HI

('auza se trimite în judecată de către procurorul care a întocmit rechizitoriul.

Iu cazul în ( are învinuitul se abţine de a se prezenta pentru a l ua i
unoştinţăde materialele cauzei şi a primi rechizitoriul, procurorul trimite cauza in
judecată fără efectuarea acestor acţiuni procesuale, dar cu anexarea la dosar a
probelor care confirma abţinerea învinuitului, iar in cazul sustragerii - şi a
informaţiei despre măsurile luate pentru căutarea acestuia, dacă judecarea cauzei
este posibilă în lipsa învinuitului.
Toate cererile, plângerile şi demersurile înaintate după trimiterea în judecată
se soluţionează de către instanţa care judecă cauza penală.

3.3 Controlul legalităţii acţiunilor organului ' de urmărire

penală

împotriva acţiunilor organului de urmărire penală şi ale organului care

exercită activitate operativă de investigaţii poate înainta plângere bănuitul,
învinuitul, reprezentantul lor legal, apărătorul, partea vătămată, partea civilă,
partea civilmente responsabilă şi reprezentanţii acestora, precum şi alte persoane
drepturile şi interesele ale căror au fost lezate de către aceste organe.
Plângerile împotriva acţiunilor organului de urmărire penală şi ale organului
care exercită activitate operativă de investigaţii se adresează judecătorului de
instrucţie. Plângerea depusă nu suspendă executarea acţiunii atacate dacă
persoana care efectuează urmărirea penală sau activitatea operativă de
investigaţii nu consideră aceasta necesar.
Plângerile se examinează de către judecătorul de instrucţie în termen de
72 de ore de la primirea ei şi acesta este obligat să o examineze şi să comunice
hotărârea sa persoanei care a depus plângerea.
Judecătorul de instrucţie examinează deasemenea:
70
 * demersurile procurorului privind autorizarea efectuării acţiunilor de
urmărire penală, măsurilor operative de investigaţii şi de aplicare a măsurilor
procesuale de constrângere care limitează drepturile şi libertăţile constituţionale ale
persoanei;
«* plângerile împotriva actelor ilegale aSe organelor de urmărire penală şi ale
organelor care exercită activitate operativă de investigaţii;
plângerile împotriva acţiunilor ilegale ale procurorului carenemijlocil
exercită acţiuni de urmărire penală
Demersurile şi plângeri ie înaintate se examinează de către judecătorul Jc
instrucţie la locul efectuării urmăririi penale sau a măsurii operative de
investigaţii.
Bănuitul, învinuitul, apărătorul, partea vătămată, şi alţi participanţi la proces sau a!te
persoane ale căror drepturi şi interese legitime au fost încălcate de organul
de urmărire penală sau de organul care exercită activitate operativă de investigaţii
sunt in drept de a ataca judecătorului de instrucţie:
* refuzul organului de urmărire penală de a primi plângerea sau
denunţul privind pregătirea sau săvârşirea infracţiunii, de a satisface
demersurile în cazurile prevăzute de lege, de a începe urmărirea penală;
* ordonanţele privind încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei
penale sau scoaterea persoanei de sub urmărire penală;
■* alte acţiuni care afectează drepturile şi libertăţile constituţionale ale
persoanei.
Plângerea poate fi înaintată, în termen de 10 zile, judecătorului de instrucţie
la locul aflării organului care a admis încălcarea.
Plângerea se examinează de către judecătorul de instrucţie în termen de 10
zile, cu participarea procurorului şi cu citarea persoanei care a depus plângerea,
neprezentarea acestei persoane nu împedică examinarea plângerii. Procurorul
este obligat să prezinte în instanţă materialele respective. In cadrul examinării
plângerii, procurorul şi persoana care a depus plângerea dau explicaţii.

71
 Judecătorul de instrucţie, considerând plângerea întemeiată, adoptă o
încheiere prin care obligă procurorul să lichideze încălcările depistate ale
drepturilor şi libertăţilor omului sau ale persoanei juridice şi, dup caz, declară
nulitatea actului sau acţiunii procesuale atacate. Constatînd că actele sau
acţiunile atacate au fost efectuate în conformitate cu legea şi că drepturile sau
libertăţile omului sau ale persoanei juridice nu au fost încălcate, judecătorul de
instrucţie pronunţă o încheiere despre respingerea plângerii înaintate. Copia de
pe încheiere se expediază persoanei care a depus plângerea şi procurorului.
Acţiunile de urmărire penala efectuate cu autorizarea judecătorului de
instrucţie.
Cu autorizarea judecătorului de instrucţie se efectuează acţiunile de
urmărire penală legate de limitarea inviolabilităţii persoanei, domiciliului

limitarea secretului corespondentei, convorbirilor telefonice, comunicărilor

telegrafice şi a altor comunicări, precum şi alte acţiuni prevăzute de lege.
Autorizarea acţiunilor procesuale de către judecătorul de instrucţie este
prevăzută în cazurile:
#. Cercetării la faţa l ocui m (art.118 C.P.P.).
&.. Examinării corporale (art. 119 (-.P.P.).
â. Exhumării cadavrului (art. 121 C.P.P).
â Efectuării percheziţiei ( art.125 C.P.P.).
§. Ridicării de obiecte şi documente care constituie secret de stat,
comercial, bancar, precum şi ridicării informaţiei privind convorbirile
telefonice (ari. 127 C.P.P.).
$. Percheziţiei corporale şi ridicării de obiecte şi documente care se află în
hainele, lucrurile, sau pe corpul persoanei (art. 130 C.P.P.).
0. Sechestrării corespondenţei (art.133 C.P.P.).
$. Interceptării comunicărilor telefonice, prin radio sau altor convorbiri cu
utilizarea mijloacelor tehnice (art.135 C.P.P).
$. înregistrării de imagini (art.137 C.P.P.).

72
 ffî. Internării persoanei în instituţia medicală pentru efectuarea expertizei
medico-legale sau psihiatrice (art. 152 C.P.P).
<&. Nimicirii corpurilor delîcte-substanţe explozive şi alte obiecte care
prezintă pericol pentru viaţa şi sănătatea omului şi din acest motiv nu pot fi
păstrate până la soluţionarea cauzei (art. 159 C.P.P.).
<ffi. Punerii bunurilor sub sechestru şi ridicării acestora (art.205,210 C.P.P.).
18. Luării silite de probe pentru cercetare comparată (art.154-156, 301
C.P.P).
Acţiunile de urmărire penală sub formă de percheziţie, cercetare la faţa
locului în domiciliu şi punerea bunurilor sub sechestru în urma percheziţiei pot
fi efectuate, ca excepţie, fără autorizarea judecătorului de instrucţie, în baza
ordonanţei motivate a procurorului, în cazurile infracţiunilor flagrante.
Judecătorul de instrucţie trebuie să fie informat despre efectuarea acestor acţiuni
de urmărire penală în termen de 24 de ore, iar în scop de control, i se prezintă
materialele cauzei penale în care sunt argumentate acţiunile de urmărire penală
efectuate. în cazul în care sunt temeiuri suficiente, judecătorul de instrucţie, prin
încheiere motivată, declară acţiunea de urmărire penală legală sau, după caz,
ilegală.
Măsurile procesuale de constrângere aplicate cu autorizarea
judecătorului de instrucţie. Cu autorizarea judecătorului de instrucţie pot fi
aplicate măsuri procesuale de constrângere, şi anume:
» reţinerea persoanei condamnate până ia soluţionarea chestiunii privind
anularea condamnării cu suspendarea condiţionala a executării pedepsei; -»
amânarea înştiinţării rudelor despre reţinerea persoanei până la 12 orc; « suspendarea
provizorie din funcţie;
* aplicarea amenzei judiciare;
* punerea bunurilor sub sechestru;
& alte măsuri prevăzute de Codul de procedură penala;
Măsurile operative, de investigaţii efectuate cu autorizarea judecătorului
de instrucţie. Cu autorizarea judecătorului de instrucţie se efectuează măsurile

73
operative de investigaţii legate de limitarea inviolabilităţii vieţii private a
persoanei, pătrunderea în încăpere contrar voinţei persoanelor care locuiesc în ea.
Cu autorizareajudecătorului de instrucţie se efectuează următoarele măsuri
operative de investigaţii:
* cercetarea domiciliului şi instalarea în el a aparatelor audio
şi video,
de fotografiat, de filmat etc;
* supravegherea domiciliului prin utilizarea mij loacelor tehnice;
* interceptarea convorbirilor telefonice şi a altor convorbiri;
■» controlul comunicărilor telegrafice şi a altor convorbiri;
-« culegerea informaţiei de instituţiile de telecomunicaţii;
Drept temei pentru a începe procedura autorizării efectuării acţiunilor de
urmărire penală, măsurilor operative de investigaţii sau aplicării măsurilor
procesuale de constrângere îl constituie ordonanţa motivată a organului investit cu
astfel de împuterniciri, în confonnitate cu prevederile C.P.P. sau cu Legea privind
activitatea operativă de investigaţii şi cu demersul procurorului, prin care se
solicită acordul pentru efectuarea acţiunilor respective.
în partea descriptivă a ordonanţei se descrie:
-• fapta încriminată indicându-se locul, timpul, modul săvârşirii acesteia,
forma vinovăţiei;
* forma vinovăţiei;
* consecinţele infracţiunii, pe baza cărora se stabilesc acţiunile de
urmărire
penală sau măsurile operative de investigaţii necesare pentru a fi
efectuate;
* rezultatele care trebuie să fie obţinute în urma efectuării acestor măsuri;
* termenul de efectuare a acţiunilor respective;
* locul efectuării;
* responsabilii de executare;
■& metodele de fixare a rezultatelor;

74
 alte date cc au importanţă pentru adoptarea de câire judecătorul de instrucţie
a unei hotărâri legale şi întemeiate.
1 a ordonanţă se anexează materialele ce confirmă necesitatea efectuai ii
accsLoi acţiuni.
Modul di- examinam a demersurilor referitoare lă efectuarea acţiunilor
de u/meii ire penala, măsurilor operative de investigaţii sau hi aplicarea
măsurilor procesuale de constrângere. Demersul referitor la efectuarea
acţiunilor de urmărire penală, măsurilor operative de investigaţii sau la aplicarea
măsurilor procesuale de constrângere se examinează de către judecătorul de
instrucţie în şedinţă închisă, cu participarea procurorului şi, după caz, a
reprezentantului organului care exercită activitatea operativă de investigaţii.
La şedinţa de judecată participă persoana internată în instituţia medi -
cală, dacă starea sănătăţii îi permite să participe, persoana în privinţa căreia a
fost înaintat demersul privind eliberarea din funcţie sau destituirea, persoana în
privinţa căreia se soluţionează chestiunea referitoare la efectuarea măsurilor
procesuale de constrângere, apărătorul, reprezentanţii legali şi reprezentanţii
persoanelor menţionate.
Demersul referitor la efectuarea cercetării operative a încăperii, inter -
ceptarea convorbirilor telefonice şi a altor convorbiri trebuie sa fie examinat de
către judecătorul de instrucţie imediat, dar nu mai târziu de 4 ore de la primirea
demersului. în termenul fixat, judecătorul de instrucţie deschide şedinţa de
judecată, anunţă care demers va fi examinat şi verifică împuternicirile
participanţilor la proces. Procurorul care a înaintat demersul argumentează motivele
şi răspunde la întrebările judecătorului de instrucţie şi ale participanţilor la proces.
Dacă în şedinţă participă persoane interesele cărora sunt vizate în demers sau
apărătorii şi reprezentanţii lor, acestora li se oferă posibilitatea de a da explicaţii.
După efectuarea controlului temeiniciei demersului, judecătoru! de
instrucţie, prin încheiere, autorizează efectuarea acţiunii de urmărire penală
ori a măsurii operative de investigaţii, ori aplicarea măsurilor pro cesuale
de constrângere, sau respinge demersul. încheierea judecătorului de instrucţie,

75
adoptată în condiţiile arătate mai sus, este definitivă, cu excepţia cazurilor
prevăzute de Codul de procedură penală.

76
77