ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR

MODULUL ȘTIINȚA MATERIALELOR (SM)

Prof.dr.ing. Liana Balteş

Curs 1
Informații MODUL SM
 Toate lucrările de laborator se efectuează
la data stabilită.
 Doar o singură lucrare de laborator se
poate recupera fără plată.
 Laboratorul se încheie în ultima oră de
laborator. Nota de la laborator trebuie să
fie  5.
 Nota de la testul de laborator reprezintă
30% din nota finală.
 Noțiunile predate la curs se finalizează
prin test scris. Nota de la testul din curs
trebuie să fie  5.
 Nota de la testul scris din curs
reprezintă 70% din nota finală.
 La examen este obligatoriu carnetul de
student, în cazul în care examenul este
față în față.
 Introducere în domeniul Materialelor
• Stiința materialelor (SM) reprezintă studiul relaţiilor existente între
structura şi proprietăţile lor generale.
Balteș L.

 TIPURI DE
MATERIALE
 PROPRIETĂŢI
 POSIBILITĂȚI DE
ÎMBUNĂTĂȚIRE
 UTILIZĂRI

• Ingineria materialelor (IM/TM) este ştiinţa care se ocupă cu studiul,

elaborarea şi determinarea proceselor, metodelor şi procedeelor de
Roată I.

prelucrare ale materialelor. laminare sudare

turnare
 CUPRINS Modul SM
Introducere în domeniul materialelor. Structura atomică şi
imperfecţiuni în structura atomică. Diagrame binare şi ternare.
Difuzia în materiale.
Metale și aliaje feroase
Tratamente termice și tratamente termochimice

Metale și aliaje neferoase

Polimeri
Materiale ceramice
Materiale compozite
 Obiectivele principale
ale cursului

 Însușirea celor mai importante categorii de materiale.

 Însușirea structurii, proprietăților și domeniilor de

utilizare ale celor mai cunoscute tipuri de materiale.

 Însușirea posibilităților de ridicare a performanţelor

materialelor.
Introducere în domeniul materialelor

TIPURI DE MATERIALE

 Materialele sunt clasificate în 4 grupe importante:

 Metale
 Ceramice
 Polimeri
 Compozite care sunt combinaţia a cel puţin două grupe
prezentate anterior

 Materialele în fiecare din aceste grupe posedă structură şi

proprietăţi diferite.
 Lungime 55 km
Hong Kong ‐ Macao ‐ oraşul chinez Zhuhai

Durată de viață  120 ani 400.000 de tone de oțel 

Cutremur de 8 grade 60 de turnuri Eiffel.
 Pod din sticlă suspendat la 300 de
metri înălțime (China) .

Lățime = 6 m
Panouri de sticlă transparentă, în 3 straturi.
Introducere în domeniul materialelor
 Barajul Trei Defileuri din China, peste
fluviul Yangtze, are 26 de turbine
gigantice care generează electricitate.

 Acceleratorul de particule de
la Geneva Large Hadron
Collider (LHC), al
Organizaţiei Europene pentru
Cercetare Nucleară (CERN)
Introducere în domeniul materialelor
Evoluția materialelor în timp
Structura atomică

Stări de agregare: solidă, lichidă, gazoasă, plasmă.

Structura atomică
Stări de agregare:
Solidă Lichidă Gazoasă

 Fiecare atom are  Un lichid este  Un gaz ocupă tot volumul

incompresibil, pus la dispoziţie.
acelaşi număr de  Sunt compresibile, iar
atomi vecini aşezaţi deoarece atomii sunt fiecare dintre particulele
în mod obişnuit componente (atomi sau
la aceeaşi distanţă. aflaţi în contact. molecule) este în mişcare
 Ordine la mare Lichidele sunt continuă ca urmare a
distanţă. caracterizate prin agitaţiei termice.
vâscozitate.
Tipuri de legături

 Legăturile între atomi:

 Ionice;

 Covalente;

 Metalice.

 Legături între molecule (de tip van der Waals, de hidrogen).

INTRODUCERE ÎN DOMENIUL MATERIALELOR
Tabelul periodic al elementelor
Tipuri de legături

Legătura ionică

 Este o legătură puternică deoarece se produce între doi atomi, unul

puternic electropozitiv şi celălalt puternic electronegativ, astfel
încât unul cedează electronii şi devine ion pozitiv, iar celălalt
primeşte electronii şi devine ion negativ.

NaCl
Tipuri de legături

Legătura covalentă

 Are loc prin punerea în comun a unuia sau mai multor electroni,
pentru a completa cu 8 electroni ultimul strat.

Legătura covalentă a Si.

Tipuri de legături

Legătura metalică

 Legătura metalică apare nu numai între doi atomi care vor să-şi
completeze până la 8 ultima orbită cu electroni, ci între toţi atomii
prezenţi în cristalul metalic.

 Se va forma un nor de electroni de valenţă care îi înconjoară.

Legătura metalică a natriului

Sisteme cristaline. Aranjamentul atomilor în reţeaua cristalină.

 Putem reprezenta repartiţia atomilor într-un cristal printr-o reţea

tridimensională de linii drepte.

Reţea tridimensională de linii drepte

Celula elementară

 Sunt identificate 14 tipuri de celule elementare (reţele Bravais),

grupate în 7 sisteme cristalografice .
2D

3D
http://www.phys.ubbcluj.ro/~iosif.deac
Sisteme cristaline. Aranjamentul atomilor în reţeaua cristalină.
Cele 7 sisteme cristalografice

Nr.
Relaţia între
Denumire Unghiul dintre axe
crt. laturi

1. Triclinic a≠b≠c α ≠ β ≠  ≠ π /2

2. Monoclinic a≠b≠c α =  = π /2 ≠ β

Ortorombic

3. a≠b≠c α = β =  = π /2
Sisteme cristaline. Aranjamentul atomilor în reţeaua cristalină.

Nr.
Relaţia între Unghiul dintre
Denumire
crt. laturi axe

Tetragonal
4. a=b≠c α = β =  = π /2

Hexagonal
α = β = π /2 ;
5. a=b≠c
 = 2π/3

Romboedric
6. a=b=c α = β =  ≠ π /2

Cubic
7. a=b=c α = β =  = π /2
Sisteme cristaline. Aranjamentul atomilor în reţeaua cristalină.
Tipuri de rețele cristaline.

simplă (atomi în nodurile rețelei)

cu baze centrate

cu volum centrat

cu feţe centrate
Sisteme cristaline. Aranjamentul atomilor în reţeaua cristalină.
Majoritatea metalelor şi aliajelor cristalizează într-unul din sistemele cu reţea:

a) cubică cu volum centrat (C.V.C.)

c) hexagonală compactă (H.C.)

Rb, K, Na, Li, Zrβ, Ta, Mo, V, Feα, Cr, Nb, Ba,
Tiβ.

b) cubică cu feţe centrate (C.F.C.)

Hf, Mg, Tiα, Cd, Re, Os, Ru, Zn,

Coα, Be, Y, Zrα

Caα, Ceβ, Sr, Th, Pb, Ni, Ag, Au, Pd, Pt, Rh, Ir,
Feγ, Cu, Coβ
Transformări alotropice la metale. Polimorfismul.

 Dacă acelaşi metal prezintă în intervale de temperatură diferite

reţele cristaline diferite, atunci această însuşire se numeşte
polimorfism.
 Stările prin care trece respectivul metal şi în care prezintă reţele
cristaline diferite dar stabile în diferite intervale de temperatură, se
numesc stări alotropice.

 Notaţia stărilor alotropice Polimorfismul

fierului
se face cu litere ale alfabetului
grecesc α, β, γ, δ, etc., ele fiind
scrise la simbolul chimic al
materialului respectiv.
Aranjamentul atomic şi imperfecţiuni în aranjamentul atomic

DEFECTE ÎN CRISTALE
Defectele de rețea statice se împart în:

 punctiforme;

 liniare;

 de suprafaţă;

 de volum.
Aranjamentul atomic şi imperfecţiuni în aranjamentul atomic

1. Defectele punctiforme au dimensiuni de mărime de ordinul

distanţei interatomice. Se împart în:
- vacanţe
- atomi interstiţiali
- atomi de substituţie
- defecte conjugate
Aranjamentul atomic şi imperfecţiuni în aranjamentul atomic

Defecte conjugate sau complexe: apar în cristale ionice.

 Prezenţa unei perechi de vacanţe, una anionică şi alta cationică

formează defectul Schotcky

 Trecerea unui atom în poziţie interstiţială şi apariţia unei

vacanţe duce la formarea defectului Frenkel

Defect Schotcky Defect Frenkel

Aranjamentul atomic şi imperfecţiuni în aranjamentul atomic

2. Defecte liniare: două dintre dimensiuni sunt aproximativ egale cu

o distanţă interatomică, a treia dimensiune fiind mult mai mare.

 Cele mai importante defecte liniare sunt dislocaţiile, care pot fi:
- marginale;

- elicoidale sau în şurub;

- mixte.
Aranjamentul atomic şi imperfecţiuni în aranjamentul atomic

Dislocaţia marginală

• O dislocaţie marginală constă dintr-un semiplan atomic

suplimentar OMO’M’, introdus într-un cristal.
• Acest semiplan este mărginit spre interiorul cristalului de linia
OO’, perpendiculară pe suprafaţa frontală.
• Linia OO’ reprezintă o dislocaţie marginală.
Circuitul Burgers.
Aranjamentul atomic şi imperfecţiuni în aranjamentul atomic

• Dacă semiplanul atomic • Dacă semiplanul este situat în

suplimentar este plasat în partea inferioară a cristalului,
partea superioară a cristalului, dislocaţia marginală este
dislocaţia marginală este negativă.
considerată pozitivă.

Dislocaţie marginală pozitivă Dislocaţie marginală negativă

Aranjamentul atomic şi imperfecţiuni în aranjamentul atomic
Aranjamentul atomic şi imperfecţiuni în aranjamentul atomic

• Circuitului Burgers, este o linie din cristal obţinută în felul următor:

se pleacă dintr-un nod oarecare al reţelei şi se parcurg n distanţe
interatomice în jos, n distanţe la stânga, apoi n distanţe în sus şi
în final n distanţe la dreapta.

• Într-un cristal perfect, o astfel de linie se închide.

• Dacă cristalul conţine o dislocaţie, circuitul Burgers care

înconjoară dislocaţia rămâne deschis.

• Vectorul necesar închiderii acestui circuit este vectorul Burgers.

• Se observa că la dislocaţiile marginale vectorul Burgers este

perpendicular pe linia dislocaţiei.
ARANJAMENTUL ATOMIC ŞI IMPERFECŢIUNI ÎN ARANJAMENTUL ATOMIC

Dislocaţii elicoidale sau în şurub

•La dislocaţia elicoidală linia dislocaţiei

este paralelă cu direcţia de alunecare
•Prin alunecarea în sus a mijlocului
cristalului în raport cu părţile laterale,
apar două linii, care despart partea
alunecată de cea nealunecată a
cristalului.
•Se numesc elicoidale deoarece atomii
sunt distribuiţi în jurul liniei dislocaţiei,
în spirală.
•După orientarea acestei spirale de atomi în
jurul liniei dislocaţiei, dislocaţiile elicoidale
pot fi de dreapta sau de stânga.
Aranjamentul atomic şi imperfecţiuni în aranjamentul atomic

3. Defecte de suprafaţă

 Sunt defecte de reţea care au o singură mărime egală cu o

distanţă interatomică, iar celelalte două mult mai mari.
 Din această categorie de defecte fac parte:

 Sublimite de grăunţi

 Limite de grăunţi

 Defecte de împachetare
Aranjamentul atomic şi imperfecţiuni în aranjamentul atomic

Sublimite de grăunţi

 În interiorul unui grăunte

reţeaua se abate de la forma ei
ideală (ea nu este perfectă), formând
mici domenii, numite blocuri, care
fac între ele unghiuri relativ mici,
de ordinul minutelor.
Aranjamentul atomic şi imperfecţiuni în aranjamentul atomic

 Limitele dintre grăunţi = zonele de trecere dintre 2 grăunţi vecini

ai unui material policristalin.
Aranjamentul atomic şi imperfecţiuni în aranjamentul atomic

4. Defecte de volum

 Au dimensiuni mari în toate cele trei direcţiile.

 Pot fi de tipul:
 Precipitatelor
 Incluziunilor
- precipitatele : care sunt particule mici ale unei faze secundare a
unui aliaj.
Pot fi:
-continue (există o legătură între planele cristalografice în
toate direcţiile),
-semicontinue (există o legătură între planele
cristalografice dar care nu este perfectă),
-discontinue (nu există nici o legătură între plane)
- incluziunile: de tip oxizi, silicaţi, sulfuri, etc.
Aranjamentul atomic şi imperfecţiuni în aranjamentul atomic

Precipitate a. continue (există o legătură între planele

cristalografice în toate direcţiile), b. semicontinue (există o legătură
între planele cristalografice dar care nu este perfectă), c.
discontinue (nu există nici o legătură între plane).
a. b. c.
 Diagrame de echilibru binare

 Metalele sunt rar folosite în formă pură, des sub formă de

aliaje.
 Aliajul este materialul alcătuit din 2 sau mai multe metale sau
din metale şi nemetale, dar în care predomină proprietăţile
metalice.
 Componenţi sunt elementele chimice care participă la formarea
aliajului.
 Pot fi: binare (2 componenţi), ternare (3 componenţi),
cuaternare (4 componenţi) sau polinare (mai mulţi componenţi).
 Există în general un component de bază (care este baza aliajului
respectiv) şi unul sau mai mulţi componenţi de aliere sau de
adaos (care se adaugă în metalul de bază).
 Suma elementelor de aliere dintr-un aliaj poartă numele de grad
de aliere.
Diagrame de echilibru binare

COMPONENT DE
BAZĂ

ELEMENT/E ALIAJ
DE ALIERE
IMPURITĂȚI

Impurităţile: -neutre (nu înrăutăţesc structura şi proprietăţile

aliajului) şi
-nocive (înrăutăţesc structura şi proprietăţile
aliajului) acestea fiind limitate la valori precise în funcţie de natura
aliajului (ex. % sulf).
 Diagrame de echilibru binare

O parte omogenă dintr-un sistem care are

aceeaşi compoziţie chimică şi aceeaşi stare
în toată masa ei şi este despărţită de
celelalte părţi omogene prin suprafeţe de
separaţie bine conturate, poartă denumirea
de fază.

Totalitatea fazelor aflate în stare de

echilibru în anumite condiţii de
temperatură, presiune şi alţi factori externi
poartă numele de sistem.

Sistemele pot fi omogene sau eterogene.

Diagrame de echilibru binare
Constituenţi metalografici :
metalul pur, soluţia solidă, compusul chimic, amestecul mecanic.

 Metalul pur este constituentul metalografic cel mai simplu în care al

doilea metal este în proporţie de 0%.
 Are o temperatură de solidificare constantă. La microscop apare
sub formă de grăunţi. Se poate simboliza prin simbolul chimic al
elementului (Fe, Ni, Cr, etc.) sau prin litere mari ale alfabetului latin
(A, B, C, etc.). Grăunţii pot avea limite sinuoase sau limite poligonale.
 Are plasticitate, conductibilitate termică şi electrică ridicate, dar
proprietăţile de rezistenţă sunt scăzute (duritatea, rezistenţa la
rupere, limita de curgere).

Grăunţi cu limite sinuoase (a) şi drepte (b)

Diagrame de echilibru binare
 Soluţia solidă
 Este constituentul metalografic care se obţine prin dizolvarea unui
metal în altul.
 Metalul care se dizolvă = dizolvat sau solvat. Metalul care
constituie masa de bază = solvent. Se notează cu litere ale
alfabetului grecesc: α, β, γ, δ, etc.
 Soluţiile solide se topesc şi se solidifică într-un interval de
temperatură.
 La microscop apare sub formă de grăunţi, cu limite sinuoase dacă s-a
obţinut prin turnare şi cu limite drepte dacă obţinerea a constat din
turnare şi recristalizare.
 Soluţia solidă de substituţie : atomii metalului dizolvat înlocuiesc în unele noduri ale
reţelei atomii metalului solvent. Soluţia solidă de interstiţie : atomii unui element
pătrund în spaţiile libere ale reţelei celuilalt element. Soluţia solidă incompletă:
prezintă o reţea cristalină din nodurile căreia lipsesc atomi ai solventului. Soluţia
solidă complexă: este combinaţia între soluţia solidă de substituţie şi cea de
interstiţie.
Diagrame de echilibru binare

 Compusul chimic
 Este constituentul metalografic care are o compoziţie chimică bine
determinată şi constantă dată de formula AmBn.
 De asemenea reţeaua cristalină este diferită de cea a componenţilor A
şi B. Are o temperatură de topire bine determinată, în general mai
mare decît a elementelor componente. Compusul chimic prezintă o
duritate şi o fragilitate ridicate mărind simţitor rezistenţa aliajelor în
detrimentul proprietăţilor de plasticitate.
 Compuşi electrochimici: se formează între componenţii aliajului respectând legea
valenţei. Compuşi chimici interstiţiali: sunt faze de întrepătrundere ce se formează
între metale şi nemetale cu raze atomice mici H, N, C, B.

Aspect la microscop: reţea (a), ace (b),

Diagrame de echilibru binare

 Amestecul mecanic
 Este constituentul metalografic format din două sau mai multe faze
solide care s-au separat din:
-soluţie lichidă, caz în care este vorba de amestec mecanic eutectic (a) ;
-soluţie solidă, situaţie în care este denumit amestec mecanic eutectoid
(b).
Diagrame de echilibru binare

T ( °C)
Lichid
TA Lichidus

Solid + Lichid

Solidus
TB

Solid

% B
A
B
 În fiecare diagramă de echilibru a aliajelor binare AB avem:
-curba deasupra căreia nu sunt prezente decât lichidele, curba
lichidus;
-curba dedesubtul căreia nu sunt prezente decât solidele, curba
solidus.
1. Diagramă de echilibru a aliajelor cu componente imiscibile în stare lichidă şi
solidă

•În cazul în care atomii componentelor din lichid nu se dizolvă, ele se separă după
densitatea lor, rezultând două lichide imiscibile (LA + LB), la temperaturi mai mare
decât TA.
•La temperatura TA se solidifică metalul pur A, dar B rămâne lichid până la
temperatura de TB, la care se va solidifica.
•In final se obţin cristale de metal pur A şi cristale de metal pur B.
•TA = temperatura de topire a
componentului A
•TB = temperatura de topire a
componentului B
•LA = component A în stare
lichidă
•LB = component B în stare
lichidă
A = component A în stare solidă
B = component B în stare solid
•TA-a-TB = linia lichidus
•TA-b-TB = linia solidus 52
Diagrama de echilibru Fe-Pb
2. Diagramă de echilibru a aliajelor care formează soluţii solide nelimitate

•Linia superioară TA-a-TB (lichidus) indică temperatura de debut a cristalizării, în timp

ce linia inferioară TA-b-TB (solidus) indică temperatura de final a cristalizării.

•Intervalul de temperaturi între lichidus şi solidus marchează domeniul în care cristalele

de soluţie solidă se formează în faza lichidă. α = soluţie solidă totală între A şi B

•Sub linia solidus nu sunt decât cristale de soluţie solidă omogenă A şi B.

Diagrama de echilibru Cu-Ni

Regula orizontalei: natura şi

compoziţia fazelor care sunt în
echilibru la o temperatură dată,
într-un sistem de aliaje date
Diagrame de echilibru binare

1
T ( °C)
1. stare lichidă TA 2

4 TB

5
2. începutul solidificării
A C0 CB ( %) B
cu formarea germenilor
de soluţie solidă
Diagrame de echilibru binare
1
T ( °C)
3. 50% lichid, 50% solid TA 2

4 TB

A C0 CB ( %) B

4. sfârşitul solidificării (urme de lichid)

5. stare solidă
3. Diagramă de echilibru a aliajelor cu componente miscibile în stare lichidă şi
imiscibile în stare solidă. Diagrama cu eutectic

 Linia superioară TA-e-TB (lichidus) indică temperatura de debut a cristalizării, în

timp ce linia inferioară TA-a-e-b-TB (solidus) indică temperatura de final a
cristalizării.
 aeb = orizontala eutectică,

Reacţia eutectică:

Le  E ( A  B )
Difuzia în materiale

Difuzia este fenomenul de deplasare a unor atomi într-o structură

cristalină pe distanţe mai mari decât distanța interatomică medie
caracteristică structurii.
Difuzia în materiale

Inițial După o perioadă de timp

Cu Ni
100% 100%

0 0
Concentration Profiles Concentration Profiles
 DIFUZIA ÎN MATERIALE

•Difuzia carbonului în stratul

superficial din stânga a
determinat formarea carburii
dureFe3C.
• Tratament termochimic de
carburare.

suprafaţă miez
Exemplu de suprafață durificată prin difuzie în stare solidă.
Solidificarea metalelor
 Prin solidificarea metalelor lichide se poate obține:
- un solid cristalin;
- un solid amorf.
 Dacă răcirea lichidului are loc lent, solidificarea se numește
cristalizare, rezultatul fiind formarea unei structuri cristaline.
 Dacă răcirea are loc rapid (>106 K/s) se obține o structură amorfă.

a. b. c.

a. Structură cristalină b. Structură amorfă c. Structură nanocristalină

Solidificarea metalelor

a. Structură cristalină b. Structură amorfă

Cristalizarea metalelor

• Cristalizarea cuprinde două etape importante:

- formarea germenilor de cristalizare (germinarea)

- creşterea germenilor de cristalizare.

• Germinarea are loc când o cantitate mică de solid se formează din

lichid.

• Parametrii:
• viteza de formare a germenilor Vf ,
• viteza de creştere a acestora Vcr .
Cristalizarea metalelor.

Creşterea
Reprezentarea schematică a unei
dendrite,
simultană a
cristalelor
în spaţiu (a) în plan (b) dendritice
vecine
Cristalizarea metalelor

Cristalizarea lingoului de oţel calmat

 La turnarea lingoului de oţel calmat se vor forma mai multe zone

cu cristale, care depind de gradul de subrăcire.

 Astfel, după primul moment de turnare în lingotieră metalul

lichid având o temperatură ridicată şi venind în contact cu pereţii

reci ai lingotiere, gradul de subrăcire va fi mare.
 La un grad mare de subrăcire viteza de formare este mare.

 Deci structura care se va forma va fi dintr-un număr mare de

grăunţi, deci o structură fină.

 Se va numi zona cristalelor de răcire sau zona marginală.
Cristalizarea metalelor

 Pe măsură ce frontul de solidificare înaintează, gradul de

subrăcire scade, iar cristalele care se vor forma vor fi de
dimensiuni mai mari. Deoarece este important modul cum se
transmite căldura şi creşterea cristalelor va fi în consecinţă.

 Astfel, al doilea strat este format din cristale alungite, de

dimensiuni mari, orientate către centrul lingotierei (direcție
opusă fluxului de căldură), care se vor numi zona cristalelor
columnare sau zona de transcristalizare.
Cristalizarea metalelor

Zonele de cristalizare în lingoul de oţel calmat

Cristalizarea metalelor

 Zone de cristalizare în lingou

După finalizarea creşterii

cristalelor columnare, gradul
de subrăcire este mic şi
creşterea germenilor înceată.
În această ultimă zonă
grăunţii cresc în toate
direcţiile până ce în creşterea
lor se întâlnesc cu alţii.
Rezultă astfel nişte cristale
de formă aproape globulară,
care au dimensiunile
aproximativ egale în toate
direcţiile şi care se numesc
cristale echiaxiale.
Cristalizarea metalelor

retasură
DEFECTE

1. Retasura şi factori care o influenţează

 Având în vedere că în starea solidă reţeaua este mai compactă decât
în stare lichidă, această trecere are loc cu scădere de volum
(excepţie face bismutul la care retasura este de + 3%).
 Această contracţie a materialului duce la apariţia unui gol,

numit retasură.
 Pereţii cavităţii de retasură sunt porţiunea cea mai impură a

lingoului, unde sunt concentrate impurităţile şi incluziunile

nemetalice prezente în metalul lichid.
 Se poate ataşa în partea superioară a lingotierei o supraînălţare

denumită maselotă. Astfel ultima porţiune de metal lichid se va

solidifica în maselotă, care ulterior se taie şi se înlătură.
Cristalizarea metalelor

2. Segregaţiile
• Materialul care se obţine în urma cristalizării nu este perfect omogen
d.p.d.v. chimic, neomogenitate care se numeşte segregaţie.
Segragaţiile pot fi:
 minore: la scara cristalelor. În funcţie de localizare pot fi:
- intracristaline (pe secţiune cristalelor),
- intercristaline (la limita dintre cristale).
 majore: la scara lingoului.
3. Porozităţi
Pot fi datorate:
- contracţiei de solidificare care se manifestă sub
forma unor microretasuri şi care sunt spaţii
interdendritice rămase necompletate cu material,
- gazelor conţinute în lichid numindu-se sufluri.