Title 1

Title 2
Title 3
Name
Date
Abstract
Lorem ipsum.
Content

1 Scientific report content..............................................4

1.1 Heading 2............................................................................4
1.1.1 Heading 3....................................................................................4

2 Appendices...................................................................5
2.1 Appendix 1: Title of appendix............................................5
2.3 Appendix 2: Another title...................................................6

3
 1 SOLUL – COMPONENT AL ECOSISTEMELOR
TERESTRE ȘI PRINCIPALELE LUI FUNCȚII

1.1 ALCĂTUIREA GENERALĂ A SOLULUI

Caracteristica de bază a solului este aceea de a fi un mediu de viață pentru

plante, pentru a face posibilă producerea de recolte vegetale.
Solul înfă țișează în totalitatea sa un corp natural care este în continuă
modificare de că tre om, care se caracterizează printr-o compoziție organo-
minerală complexă , în funcție de roca din care provine (roca mamă sau roca
parentală a solului), deoarece materialul parental rezultă în urma dezagregă rii
rocii parentale și materia organică principală , prin prezența unor constituenți
nou formați, în sol (humus, complexe organo-minerale etc.)
Materia din care solul este alcă tuit reprezintă o porțiune foarte bine
divizată în pă rți sau particule cu o amplitudine mare, ioni, molecule, particule
coloidale, particule de praf, nisip, alcă tuind un sistem heterogen de natură
specifică .
Componenta lumii vii a solului, microorganismele și fauna solului participă
la cele mai importante transformă ri și modifică ri de echilibrare deoarece ele
mă runțesc, descompun, mineralizează , humifică , oxidează , reduc, fixează azot
atmosferic, etc.
Solul este un veritabil sistem bio-fizico-chimic, care prin acumulă ri în timp
duce la evoluția mai lentă sau mai rapidă a solului în faze și stadii de
dezvoltare genetică .
n urma unor analiză ri amă nunțite, solul, corp natural si mediu ecologic,
este constituit din trei categorii de substanțe, conform celor trei stă ri de
agregare a materiei:
Þ Substanța solidă care este reprezentată de materia solidă a
solului.

Þ Apa care este plină cu substanțe solubilizate și coloidal

dispersate, fă când parte din faza lichidă a solului.

4
 Þ Aerul care prezintă un conținut de N!, O!, CO! și alte gaze,
reprezentând faza gazoasă a solului.
Materia solidă a solului este formată din două fracțiuni principale:
fracțiunea minerală și fracțiunea organică care sunt într-o legă tură fizico-
chimică .
Fracțiunea minerală se împarte în urmă toarele categorii:

• Fracțiunea nealterată , care este formată din minerale primare

de la rocă și materialul parental (cuarț, feldspați, mice etc.).

Ele sunt de dimensiuni mai mari, predominant >0,2 mm Æ

(pietriș, nisip) și de particule fine monominerale, situate intre

0,2-0,002 mm in Æ (nisip fin și praf).

• Fracțiunea alterată care este formată din produși secundari

(argilă , allofane, hidroxizi de Al, Fe, Mn, să ruri, ioni), în

particule foarte fine (<0,002 mm) formând complexul de

alterare predominant în procesul de solificare.

Fracțiunea organică provine de la resturile moarte ale plantelor,

animale , microorganisme ale biocenozei actuale și se împarte în două grupe:
• Fracțiunea nealterată este formată din fragmente grosiere,

particule fine și resturi organice (litiera, lemn, organisme și

microorganisme moarte).

• Fracțiunea alterată este formată din fragmente grosiere,

particule fine și foarte fine în curs de descompunere-humificare

și din particule foarte fine coloidale (substanțele humice).

Humusul face parte din sol, fiind un rezultat al acțiunii biocenozei, în

cursul pedogenezei. Într-un solul activ, animat, biocenoza internă , formată din
microorganisme și animale, acționează asupra fracțiunii organice, livrând
continuu materie organică moartă proaspă tă , urmată de procese de
descompunere și generarea substanțelor pe cale biochimică .
În figura 1.1, pe lângă clasificarea generală a alcă tuirii solului, avem
prezentate legă tura fizico-chimică și chimică in complex specific al coloizilor

5
minerali de alterare și a substanțelor humice, de pildă și legă tura care este mai
slabă , sub formă de pelicule, a humusului și a complexelor humico-minerale,
care constituie parte din particulele grosiere și fine ale fracțiunii minerale
nealterate [Chiriță , 1966; Chiriță și colab., 1974].

Fig. 1.1. Schema generală a alcă tuirii solului [Chiriță și

colab., 1974]

Partea lichidă a solului are ca reprezentant apa, prezentă in sol, în care

putem gă si substanțe minerale și organice dizolvate sau în stare de difuzie
ionică , moleculară și coloidală . Importanța ridicata a fazei lichide a solului este
constată de substanțele nutritive care se gă sesc sub o formă accesibilă pentru
plante și microorganisme, prin urmare sub formă de să ruri solubile care se
disociază in anioni si cationi. Odată cu începerea proceselor de reținere , avem
prezente pe suprafața unor particule coloidale ale fazei solide, o rezervă de
elemente nutritive adsorbite, care se degajează in sol, odată cu trecerea
timpului, intr-un mod treptat. Deci, analiza soluției solului sau analiza
extraselor apoase nu poate fi evaluata din rezerva nutritivă prezentă în masa
solului. Plantele și microorganismele, în general, au suficiente să ruri nutritive
în sol pentru creșterea și dezvoltarea lor aproximativ 1,1-2,5 g/L.
Din punct de vedere calitativ în sol există numeroase elemente
minerale (Br, Li, I, Co, Ni, Cr, Pb, V, Zn, Cu, Pb, V, Zn, Cu, Ag, Au, etc.).
Compoziția solului este variabilă în funcție de sol, condiții climatice, de
activitatea organismelor etc. În sol pentru dezvoltarea microorganismelor un

6
rol important îl prezinta activitatea osmotică . De obicei, presiunea osmotică se
situează la 3-6 atmosfere, pe care o dețin celulele marii majorită ți a
microorganismelor, este suficientă pentru dezvoltarea normală a acestor soluri,
cum sunt podzolurile (presiune osmotică de 0,4-1,4 atmosfere), sau
cernoziomurile (2,5 atmosfere). În solurile aride presiunea osmotică se situează
la 12-15 atmosfere, aici se dezvoltă doar microorganismele care sunt adaptate.
Partea gazoasă a solului. Spațiile care sunt lă sate libere de că tre apa,
sunt ocupate în întregime de aer. Putem spune că , compoziția aerului din sol se
deosebește de cea a aerului atmosferic, deoarece raportul cantitativ între gaze
este unul diferit. Deci, oxigenul este prezent în cantită ți mai mici în atmosfera
datorita consumului lui de că tre plante și microorganisme.
În acest caz, procentul de de oxigen în aerul solului scade de la
valoarea de 21%, care este prezent în atmosferă la aproximativ 18-20%, iar în
solurile din zonele tropicale proporția este mai redusă . În solurile din zonele
tropicale, unde avem prezente o activitate microbiană și respirație intensă , CO!
din aer atinge procente de 5%. Cantitatea de azotului prezent în sol variaz ă
(76-79% față de aerul atmosferic, unde e 79%). Consumul de azot molecular
din aerul solului este foarte redus, deoarece este consumat de bacteriile
fixatoare de azot. În aerul solului avem prezente produse gazoase ale
metabolismului bacterian cum ar fi: NH3, CH4, H2S și H2.
Reacția solului. Microorganismele gă sesc, în general, elementele chimice
necesare metabolismului lor. Dezvoltarea normală , în condiții optime, a
microorganismelor ține și de unele condiții fizico-chimice, dintre care cea mai
importantă este reacția solului. Majoritatea se dezvoltă optim la pH neutru (7),
dar pH este diferențiat în funcție de tipul de sol ( pH=4 podzoluri, pH=9
solonețuri). După valoarea pH-ului se divid în : soluri acide (pH 4,5-5,5),
neutre (pH 6,8-7,2) și alcaline (pH>8,5). Toate solurile au o reacție specifică pe
care și-o mențin datorită prezentei capacitații de tamponare care determină în
principal de complexul coloidal al solului respectiv [Soare, 1966].

1.1.1 Heading 3

Lorem ipsum.

7
Dolor sit amet
Lorem ipsum.

8
2 Appendices

2.1 Appendix 1: Title of appendix

2.2

9
2.3 Appendix 2: Another title

10