Foaia de observație - DATA + NUME complet + GRUPA

Proprietar - ferma …
OBLIGATORIU Specia, rasa, data nasterii, sex, nume (=nr crotaliu), greutate aproximativa

Anamneza de la ingrijitor, medic veterinar, proprietar - trebuie întrebat! Diagnostic

prezumtiv este prima etapă a oricărui diagnostic. Reprezintă suspiciunea existenței unei
anumite afecțiuni. Se stabilește în baza tabloului clinic prezent, a simptomelor subiective, a
examenului obiectiv, a istoricului bolii, antecedentelor personale și heredo-colaterale, adică a
anamnezei. Acest diagnostic poate fi confirmat sau infirmat prin investigații clinice și
paraclinice suplimentare. Există cazuri în care după investigații suplimentare diagnosticul
rămâne prezumtiv în continuare și/sau în observație.

Surse și resurse: (just a taste)

Semiologie veterinară; Patologie și clinică medicală veterinară vol. 1 si 2
https://www.gla.ac.uk/t4/~vet/files/teaching/clinicalexam/
https://www.youtube.com/watch?v=B-a9bxCD1MU
https://www.youtube.com/watch?v=oxtWIrJYHW8
https://www.youtube.com/watch?v=7faoeljar0Q
https://www.youtube.com/watch?v=dEyouroHsyA
https://www.slideshare.net/vetvinodh/clinical-examination-of-cattle
http://www.cyf-medical-distribution.ro/library/Biblioteca%20digitala%20vet
erinara/Examenul%20clinic%20al%20animalelor%20de%20ferma.pdf - carte!
https://www.youtube.com/watch?v=O6uUNmZiLZY
https://www.msdvetmanual.com/appendixes/reference-guides
http://www.fao.org/docrep/t0690e/t0690e00.htm#Contents

1
 EXAMENUL STĂRII GENERALE PREZENTE

Conformația: aspectul morfologic de ansamblu al corpului unui animal, considerat după modul
dezvoltării acestuia și raportul diferitelor regiuni corporale între ele; ea diferă în cadrul speciei
în F(rasă, vârstă, sex, linie productivă, utilitate etc) - corespunzătoare/bună sau
necorespunzătoare/rea (defectuoasă) - trebuie precizată regiunea corporală care nu se
încadrează în standard și defectul identificat. Modificările apar mai ales a urmare a dezvoltării
defectuoase a scheletului (torace îngust, plat, defecte de aplomb, exostoze, rahitism, calusări
deformante, dar și în urma alimentației defectuoase, deficitare, endocrinozelor, șamd).

Constituția: reprezintă totalitatea aspectelor morfo-funcționale care condiționează tipul

productiv, nivelul de producție al unui animal, precum și capacitatea lui de adaptare, rezistență
și reacție față de condițiile de mediu. Poate fi: corespunzătoare= fină (bovine lapte, cai de curse,
găini ouătoare - tip fiziologic respirator, masă musculară puțină, piele fină și elastică, schelet fin
și rezistent, temperament vioi) sau robustă (în funcție de specie, rasă - taurine și ovine de carne,
cabaline de tracțiune, găini de carne; tip fiziologic digestiv, musculatură dezvoltată, schelet
masiv, piele groasă, temperament limfatic) sau necorespunzătoare: debilă (exagerare a celei fine,
prin slăbire+conformație defectuoasă) sau grosolană (exagerare a celei robuste, schelet
dezvoltat dar cu densitate mică, defecte de exterior, păr aspru).

Starea de întreținere: date despre gradul de îngrășare (I, P, cântărire) precum și starea de
îngrijire (igiena corporală) a animalului (cantitatea și calitatea furajului, metabolism, evoluția
unor boli): corespunzătoare (bună) sau necorespunzătoare, rea (prin slăbire până la cahexie și
marasm) sau exagerată (prin obezitate).

Temperament: este caracteristic fiecărui individ și reflectă modalitatea de reacție motorie și

psihică a animalului față de excitanții externi - vioi, la animale tinere, în special la canide,
cabaline; limfatic - la adulte și bătrâne, în special la vacă. Modificările acestuia presupun
exagerarea în stările de excitație corticală (encefalite, unele intoxicații șa) sau diminuarea în
stările de inhibiție corticală (febră, intoxicații, șa)

Atitudinile - normale în mers, stațiune și decubit; reprezintă poziția animalului sau a

anumitor regiuni anatomice în timpul examinării față de mediu (sol, apă, aer). Atitudinile
normale se identifică în repaus (stațiune/decubit) sau în deplasare, și sunt caracteristice
fiecărei specii. Atitudinile anormale pot fi active (forțate) / pasive (inerte)
- Inerte: reacții diminuate în repaus și deplasare - de ex: cap aplecat, mișcări dificile,
coada/urechi lăsate, somnolență, rămânere în urmă față de turmă
- Forțate: în stațiune, la nivelul întregului corp (ex. poz. ortopneică, de pinguin, câinelui
șezând) sau la anumite regiuni (ex.: la nivelul capului±gatului torticolis, opistotonus, ticuri,
frunte sprijinită pe zid; autoascultația; CV: cifoza, lordoza, scolioza; membre: campare/sub el... ,
cozii: între picioare, ridicată; etc.). Atitudini forțate în decubit: decubit sterno-abdominal, dorsal,
rostogolire.
Atitudini forțate în deplasare: dromomania, mers în manej, zig-zag, ca pe ace etc, etc, etc

Mucoase aparente: normal = roz; modificările pot fi caracterizate: culoare (congestive /

cianotice / palide / injectate / icterice / hemoragice = puncte / peteșii / echimoze), secreții
excesive / absente (epiforă, hipersalivație, xerostomie), deformări (edeme, șamd)

Limfonoduli: reactivi - inflamați sau calzi, dureroși, mobili/imobili, măriți în volum etc /
normali (areactivi - la medicală se preferă normal!) (=adenite → localizare, unul sau mai mulți,
aspect, consistență etc.)

2
Constante fiziologice după MSD veterinary manual.
(https://www.msdvetmanual.com/appendixes/reference-guides)

Animal Temp. (ºC) Respirații/min. Bătăi cardiace/min.

(=? Puls)
Vacă 36.7–39.3 10-30 (15-30 vițel) 40-84 (100-140 vițel)
Pisică 38.1–39.2 16–40 120-140
Găină 40.6–43.0 12-37 250–300 (350–450
(ziua) pui)
Câine 37.9–39.9 18–34 70-120 (60-180)
(peste 39
normal la
pui)
Capră 38.5–39.7 10-30 (20-40 ied) 70–80
Cal 37.2-38.2 8-14 (60-80 nn*, 40-60 28–40
mânz)
Porc 38.7–39.8 32–58 70–120
Iepure 38.6–40.1 30-60 180–350
Oaie 38.3–39.9 16–34 70–80
*nn = nou născut

ÎNTOTDEAUNA EXAMENUL FIZIC SE REFERĂ LA IPPA!

IAR EX. FUNCȚIONAL LA FUNCȚIA ORGANULUI/SISTEMULUI RESPECTIV (ex. apetit, defecare,
micțiune, comportament)
Treceți NORMAL la examenul fizic al unui organ examinat clinic și găsit "fără modificări"

EXAMENUL FUNCȚIONAL AL APARATUL DIGESTIV

Apetit normal (normorexie) sau modificat (disorexie):

Cantitativ: anorexie absolută (refuză hrana/furajul), anorexie relativă (inapetența, când
consumă leneș și incomplet furajele), hiporexia/oligofagia (apetit scăzut pentru toate categoriile
de furaj), apetit capricios (alternări ale perioadelor de normorexie cu anorexie), apetit selectiv
(preferă anumite categorii de furaj - ex. alimente lichide), polifagia/hiperfagia (animalul
mănâncă foarte mult - în convalescență sau pentru a recupera pierderi în greutate), bulimie
(apetit exagerat, foame permanentă, dar starea de întreținere este rea
- ex. diabet, enterite cronice), tahifagie (lăcomie, consum rapid al furajelor), polidipsie
(consum exagerat de apă).
Calitativ - pervertirile gustului/pica, consumă corpuri străine de alimentație: coprofagia,
xilofagia, geofagia, litofagia, aerofagia, canibalismul (țesuturi și organe: tricho-, licho-, malo-,
plumo-, caudo-, etc); paradipsia (pervertirea senzației de sete, când animalul bea purin, apă
murdară șa).

Prehensiunea = modalitatea în care animalul prinde și introduce în gură alimentele sau apa,
demonstrând apetitul. Normal - cu buzele (cal, capră), cu dinții și limba (carnivore), cu limba
(bovine). Modificat = disfagie de prehensiune - cu alte organe decât normal (cu dinții la
rumegătoare în boli ale limbii; în gol; în afecțiuni ale musculaturii masticatorii, fracturi
mandibulare, tetanos etc.)

Masticația = mărunțirea cu dinții și insalivația pentru formarea bolului alimentar și deglutirea

acestuia. Se apreciază frecvența, ritmul, intensitatea, durata și simetria. Se poate face normal
sau modificat (= disfagie de masticație): neîntreruptă (encefalopatii), întreruptă brusc (durere),
în gol (în absența alimentelor, în ptialism ± zgomot de plescăit, bruxism (colici, encefalopatii), pe
3
o parte, leneșă (în tulburări nervoase depresive), superficială (în afecțiuni dureroase de tip
stomatită, faringită). Absentă - însoțește anorexia. Insalivația: normală sau modificată (crește
cantitatea - ptialism (≠ sialoree) sau scade - aptialism ce determină xerostomie și dificultăți de
insalivație, deglutiție).

Deglutiție = înghițirea bolului alimentar; verificarea se face urmărind unda peristaltică

esofagienă pe partea stângă a jgheabului esofago-jugular. 3 faze ale deglutiției (bucal, faringian
și esofagian) → 3 disfagii de deglutiție (adevărate): bucală, faringiană, esofagiană. Disfagia
bucală: eforturi de înghițire, masticație prelungită, alimentele cad din gură - la inspecția zonei
din fața animalului se pot observa grămezi conice de alimente bine mărunțite, între bucce și
molari se pot forma depozite denumite magazie (în stomatite, glosite). Disfagia faringiană -
expulzarea pe gură și pe nas (=jetaj alimentar) a alimentelor și lichidelor imediat după deglutiție
(în faringite). Disfagie esofagiană - proximală, asemănătoare celei faringiene sau
distală/precardială, exprimată prin falsa vomă (eliminare de alimente bine mărunțite care nu
sunt amestecate cu conținut gastric) - în megaesofag (achalazie esofagiană sau dobândit).

Voma = eliminarea la exterior (pe la nivelul gurii, nasului) a conținutului stomacal. Se apreciază
cantitatea, frecvența (unică, repetată sau incoercibilă - continuă), conținutul și culoarea
(alimente, mucus, bilă, fecale, corpi străini, paraziță, sânge), mirosul (în general acru, dar poate
fi fetid, amoniacal, fecaloid), pHul (în general, neutru; alcalin sau acid, în dispepsii hipo- sau
hiperclorhidrice). Vomituriția = senzația de greață cu tendință la vomitare dar fără eliminarea
de conținut gastric; Vomica = eliminarea pe nas (jetaj abundent) și mai puțin pe gură a unei
cantități mari de conținut purulent sau apos de la nivelul aparatului respirator; Falsa vomă =
vezi disfagii.

Rumegarea și eructația. Se apreciază frecvența, intensitatea, durata rumegării și eructației și

mirosul aerului eructat. Rumegarea = act specific rumegătoarelor realizat prin regurgitare,
remasticare, reinsalivare și redeglutirea bolului miricic (en. = cud). Poate fi normală sau
modificată = neîntreruptă (continuă) în tulburări nervoase de tipul cenurozei, listeriozei;
întreruptă (intermitentă) cu pauze mai lungi/scurte, superficială și rară (cu multe remasticări),
tristă (+ facies trist), absentă (→ meteorism). Eructația presupune eliminarea pe gură a gazelor
de la nivel ruminal sau gastric (câine)
- patologică la alte specii - în aerofagie la cal, afecțiuni gastrice. Eructația poate fi normală
sau modificată: rară (în atonii prestomacale, supraîncărcări ruminale), suprimată, intensificată
(furaje fermentescibile). Contracții ruminale: 1-2/minut.

Defecarea = eliminarea la exterior prin anus a materiilor fecale. Se apreciază adoptarea poziției
de defecare, frecvența, durata și intensitatea defecării. Putem identifica tenesme (eforturi de
defecare, dureroase, fără eliminare, putând evolua spre prolaps rectal), defecare involuntară
(incontinența) - fără adoptarea poziției specifice și fără efort. Defecarea din mers este normală
la cabaline și bovine de lucru. Diareea = eliminare rapidă și frecventă a materiilor fecale cu
consistență scăzută (de la moale la fecale lichide, apoase) cu/fără resturi de alimente
nedigerate. Poate fi seroasă, mucoasă, fibrionoasă, biliară, grăsoasă. Poate fi ușoară (de scurtă
durată), intensă (de câteva zile), profuză (deshidratantă). Dizenteria presupune apariția diareei
cu sânge și miros fetid consecutiv putrefacției determinate de germeni specifici (Clostridium,
Shigella, Amoeba). Constipația = defecare rară, dureroasă, cu materii fecale tari și în cantitate
mică. Coprostaza = lipsa defecării, cu acumulare de fecale la nivel de colon sau rect sub formă de
fecalom (cantitate mare și consistență crescută) sau de coprolite (impregnarea materiilor cu
săruri minerale și aspect de piatră). Flatulența = eliminarea gazelor pe la nivel anal, normal în
cantitate mică sau patologic - abundentă; absentă în coprostază, obstrucții.
Diareea de la nivelul intestinului gros se caracterizează prin prezența urgenței și
tenesmelor, scăderea volumului fecal dar eliminare cu frecvență crescută a unor cantități mici,
poate fi identificat mucusul, iar sângele este roșu; pierderea în greutate este rară.
Caracteristicile fecale ale diareei intestinului subțire includ lipsa de urgență, tenesme sau
mucus; volumul de fecale este normal sau ușor crescut, frecvența normală până la ușor crescută
a defecării (3-5x/zi); pot fi prezente melena (sânge negru în fecale), voma (gastroenterită) și
pierderea în greutate. Se poate identifica un exces de gaze la nivel intestinal și sunetul
4
caracteristic. Melena, aspectul negru al fecalelor, poate fi întâlnită în leziuni hemoragice ale
tubului digestiv anterior sau în cazul deglutirii sângelui de la nivelul aparatului respirator.
Fecalele pot fi examinate fizic (cantitate, formă, aspect, consistență,culoare, miros,
compoziție), biochimic (prezența sângelui, pigmenților biliari, proteinelor), microscopic
(prezența amidonului, grăsimilor, elementelor celulare, bacteriilor, ouălor de
paraziți, paraziților șamd). Mucusul poate determina aspectul de fecale coafate,
atunci când acesta provine de la nivelul colonului și se găsește la suprafața materiilor fecale sau
de fecale gleroase, atunci când mucusul este amestecat cu fecalele (de la nivelul intestinului
subțire). Se apreciază și semnul brațului sau termometrului (prezența de mucus, sânge,
puroi, false membrane).
https://www.vetmed.wsu.edu/outreach/Pet-Health-Topics/categories/common-
problems/diarrhea

EXAMENUL FIZIC AL APARATULUI DIGESTIV

Botul: buzele, comisura, pielea, mușchii, mandibula, maxila, articulația temporo-mandibulară

prin IPP și metode speciale (raclaj, sondajul fistulelor, puncții, biopsii, Rx).
Modificări morfologice: excoriații și depilații (plăgi, cicatrici, ectoparazitoze), vezicule,
tumefacții, pustule, noduli, depozite, crevase, ulcere, necroze, fistule (ale glandelor salivare sau
fistule dentare).
Funcționale: pruritul labial, neînchiderea botului sau imposibilitatea deschiderii gurii,
devierea laterală a botului, ptoza buzei inferioare, scurgerile salivare (normal în cantitate mică
la rumegătoare și câine), tonusul muscular, temperatura pielii, sensibilitatea dureroasă,
hiperkinezii (trismus, clănțănit, convulsii).

Cavitatea bucală: IP a componentelor cavității bucale (+ percuție pentru dinți).

Metode speciale: sondajul fistulelor/cariilor, biopsie, rx, raclaj, examen microbiologic, etc. IP:
trismus, mirosul cavității bucale (fad - normal, rânced - resturi alimentare, putrid -
ulcere/necroze/carii, amoniacal (uremie), acetonă (cetoze). Mucoasa cavității bucale poate
prezenta modificări de culoare (paliditate, congestie (localizată - enantem sau generalizată),
cianoză, galbenă, hemoragii, lizereu (linie albastră de demarcație la nivelul gingiei
perialveolare); de volum (edem: stomatită, gingivită, cheilită, glosită; vezicule și afte, pustule,
noduli, depozite, membrane difteroide, tumori și pseudotumori, corpi străini; eroziuni, ulcere și
plăgi). (+numeroase modificări specifice (vezi Semiologie) ale limbii, dinților, glandelor salivare,
pungilor guturale)

Faringele: Inspecție internă și externă și palpație internă și externă. Metode speciale:

endoscopie, sondaj, Rx. IP: denivelări pe aria de proiecție (faringite, abcese, flegmoane, edeme,
tumori, adenite, sialoadenite), temperatura crescută și sensibilitate la palpare, durere exprimată
prin poziție ortopneică, disfagie de deglutiție de tip bucal sau faringian (în faringite, paralizii
faringiene), dispnee (paralizie, edeme, inflamații ale faringelui), tuse (obstrucții, stenoze, corpi
străini), cornaj laringian (fluierat inspirator sau expirator consecutiv paraliziei vălului palatin,
stenozelor, faringitelor; zgomot de fald (pseudomembrane), la animale mici, încercarea de a
degaja faringele cu un membru anterior (corp străin). Prin inspecție internă: congestii,
hemoragii, abcese, flegmoane, edeme, gangrene, inflamații, paralizia faringelui etc (vezi
modificările mucoaselor).

Esofagul: Porțiunea cervicală poate fi examinată prin metode generale (IP) și speciale (sondaj,
endoscopie, Rx). Segmentele toracic și abdominal pot fi evaluate doar prin metode
complementare. Întâlnim: disfagii esofagiene (în obstrucții sau achalazie), dilatații mici,
saciforme - întâlnite în obstrucții (alimente, corpi străini, adenopatii, tumori, compresiuni
externe), rupturi esofagiene sau deformări mari, cilindrice (megaesofag congenital sau
dobândit); mișcări antiperistaltice în vomă și eructație, stenoze, esofagite, abcese, flegmoane
periesofagiene, spasm esofagian, rupturi.

5
Prestomace:

Rumen. Exterior - IPPA. Inspecția - modificări în golul flancului stâng sau în zona ventrală a
abdomenului (+ tulburări de rumegare): supraîncărcarea rumenului, parezia sau atonia
ruminală, reducerea volumului ruminal. Interior prin ruminotomie de dg (aspectul mucoasei,
conținutului) sau terapeutică.
Palpația superficială - pentru temperatura crescută (ruminite)/scăzută (atonii),
sensibilitate (ruminite, peritonite, supraîncărcare), contracții ruminale (normal 1 contracție la
1,5-3 minute; ≤ 1 contracție/3 minute=hipotonie; ≥ 1 contracție/minut = hipertonie; absența =
atonie). P profundă pentru consistența conținutului ruminal: în ⅓ superioară este elastică
(camera de gaze), ⅓ mijlocie - păstos, ⅓ inferioară - dur.
Percuția: son sonor (timpanic sau atimpanic în f(cantitatea de gaze) în ⅓ sup, submat în ⅓
mijlocie, mat ⅓ ventrală. Patologic, la nivelul flancului stâng, devine hipersonor în meteorism
sau mat în atonii, supraîncărcare.
Ascultația - zgomotul contracției ruminale, de lichid clătinat (mișcarea lichidului), de
crepitație gazoasă (spargerea bulelor de gaz). Zg produs de contracția pilierilor ruminali se
poate intensifica (indigestii ruminale), rări (atonii). În timpanism sau în cazul ingestiei de furaje
ușor fermentescibile se poate intensifica zg de crepitație gazoasă.
ETR - examinarea veziculei conice dorsale a rumenului - meteorism, supraîncărcări.
Examinarea conținutului ruminal (obținut prin sondaj, centeză sau ruminotomie): fizic
(miros, consistență, vâscozitate, compoziție), biochimic (pH, nitriți, digestia celulozei,
fermentația glucozei), microscopic (cantitatea și calitatea infuzorilor).

Rețeaua (reticulum) - mucoasă cu aspect de fagure; câmp magnetic intens. I: semne directe f
rar (corp străin la nivelul ariei de proiecție); indirecte: edeme substernale, semne de excitație
sau inhibiție corticală, respiratorii (gemete, oftat, polipnee, tuse), cardio-circulatorii (aritmii),
cutanate (transpirație, horipilație), semne digestive (lipsa apetitului, tulburări de rumegare,
defecare), modificări de poziție (culcări și ridicări repetate, cifoză, depărtarea olecranelor de
torace, evitarea coborârii unor pante), semne musculare (tremurături ale tricepsului), facies
speriat, reducerea sau oprirea secreției lactate, febră în platou. Palpația - superficială:
temperatură, sensibilitate; profundă - prin spațiile intercostale 6-7 - sensibilitate profundă
dureroasă. Percuția ariei de proiecție: son submat; aria de proiecție crește în reticulita
traumatică. Ascultație: normal - "boabe date prin ciur" (diminuat sau abolit în reticulite).
Metode speciale: proba planului înclinat (evidențierea sensibilității dureroase), proba ciupirii
greabănului (evidențierea reflexului viscero-cutanat). Semne funcționale date de apetit,
rumegare, defecare, materii fecale, aprecierea stării generale prezente.

Foios (omasum) - mucoasa cu aspect de foi (lamele foarte mari). Pe partea dreaptă în spațiile
intercostale 7-9 - I: semne indirecte: poziția coloanei vertebrale, bombarea hipocondrului
drept în dilatații, starea generală a animalului. P profundă pentru sensibilitate dureroasă în
inflamații, corpi străini (leziuni), obstrucții. Percuția - son normal submat; se poate mări aria de
percuție în inflamații și obstrucții; în meterorism se poate întâlni son sonor. Ascultație: normal
zgomot de lichid, crepitație gazoasă. Metode complementare: puncție, laparotomie exploratorie.

Cheagul (abomasum) - mucoasă cu cute spiroide, cu glande ce secretă suc gastric, examinat
ușor la tineret și dificil la adulte. I: se poate evidenția bombarea hipocondrului drept în
meteorism, supraîncărcări cu lapte + semne generale precum modificări de atitudine, rumegare.
6
Palpația sub hipocondrul drept la tineret și în spațiile intercostale 9-11 la adulte pentru
sensibilitate dureroasă și consistență. Percuție: normal son submat, modificat în supraîncărcări
- mat sau sonor în meteorism. Ascultația: normal zgomot de lichid (gâlgâitură) sau crepiteție
gazoasă.

Stomacul - La cal, examinare prin inspecție și metode complementare (ETR, sondaj, examinarea
sucului gastric) - se află în totalitate sub peretele costal. I: semne indirecte: torace și abdomen în
butoi, dispnee, modificări de apetit, masticație, deglutiție. În dilatații semnificative, stomacul
poate fi palpat prin ETR.
La porc, dificil la adulte (doar la animale slabe și la tineret) - metode generale (IP) și
speciale. I: poziția sternoabdominală pe locuri reci, dilatație gastrică, cianoza mucoaselor
(insuficiență cardiocirculatorie în dilatații gastrice mari), prezența și examinarea vomei,
modificări de apetit, masticație, deglutiție. Palpația zonei epigastrice în special în gastralgii și
dilatații. Complementar, sondaj gastric cu examinarea conținutului, Rx (dimensiune, poziție,
formă și motilitate), laparotomie.
La câine și pisică, I: deformări în zona epigastrică (dilatații, torsiuni), colica gastrică,
decubit, voma (în dispepsii gastrice motorii sau secretorii). Palpația - poziția, forma,
dimensiunea, consistența, sensibilitatea dureroasă.

Complementar, sondajul gastric, Rx (± substanță de contrast), laparoscopia, laparotomia,

gastroscopia, gastrotomia, ecografia.
La pasăre, I: semne generale - consistența redusă a stomacului muscular (pipota) în absența
pietricelelor; la palpație deformări nodulare. Laparotomie, gastrotomie, Rx.

Intestine:
Rumegătoare: I: date despre apetit, defecare, materii fecale; meteorism, sindrom de colică
(șters la rumegătoare). Palpația transrectală pentru obstrucții și meteorism. Percuția în flancul
drept - normal, son clar în ½ dorsală, mat în ½ ventrală (se modifică patologic). Ascultația:
crepitații; în caz de peristaltism + secreții accentuate → zgomot de lichid și ghiorăituri.
Complementar, enterocenteză, laparotomie, laparoscopie, Rx.
Cal: I: modificări de simetrie și diametru ale flancurilor; P transabdominală
- dificilă - sensibilitate, coprostază; P transrectală: topografia, gradul de distensie,
conținutul segmentelor intestinale, semnul brațului. Percuție: normal, sonoritate sau
submatitate pe toată aria de percuție; matitate în supraîncărcări. Ascultația pe partea dreaptă
pentru cecum și ansele I+IV, stângă pentru ansele II+III: borborisme/borborigme, zgomot de
lichid, ghiorăituri, crepitații, zgomot de cascadă - patologic se pot accelera, diminua sau
dispărea. Complementar, enterocenteza la nivelul cecumului.
Prezența colicii = digestiv: anorexie, vomă, constipație, diaree, lipsa borborismelor, mimică
caudală; nervos: agitație, hiperkinezie, tulburări de coordonare a mișcărilor; respirator:
tahipnee; cardiovascular: tahipnee, aritmii, congestia mucoaselor; urinare: disurie, anurie;
cutanate: transpirații, horipilații, tremurături musculare; modificări de atitudine: campare,
autoascultație, culcări și ridicări repetate; mimică facială; hiper sau hipotermie.
Suine (tineret și animale slabe): I - modificări de apetit, defecare, atitudine sau ale
materiilor fecale, uneori balonări la nivelul flancurilor; P - jejun, cecum, colon - meteorism,
coprostază, deformări nodulare, sensibilitate dureroasă. Percuție - normal son clar, atimpanic;
hipersonoritate în meteorism, matitate în constipații. Ascultația - zgomot de lichid, ghiorăituri.
Complementar, tușeu rectal, laparotomie, Rx, puncție, laparoscopie, ecografie.
Câine și pisică: I - balonări în meteorism și constipații, abdomen supt în enterite
(+deshidratare), deformări localizate (hernii, eventrații), apetit, vomă, defecare, materii fecale,
respirația abdominală în henii diafragmatice. P - sensibilitate dureroasă, coprostază, fecaloame,
tumori, spasm, volvulus, invaginație. Percuție - normal, son sonor; hipersonoritate în
meteorism, matitate în constipații. Ascultația: zgomot de lichid, crepitație gazoasă, ghiorăituri.
Complementar, tușeu rectal (semnul degetului/termometrului, abcese perianale, tumori rectale,
fracturi de bazin, coprostaze), clisma, laparacenteza, laparotomia, Rx (±substanță de contrast),
ecografie.

7
Glande anale (carnivore) + regiunea perianală: IP, raclaj, sondaj, examen microscopic. I:
depilații, pseudotundere, excoriții, plăgi, cruste, ulcere, fistule, abcese, flegmoane, tumori, hernii,
prurit (semnul săniușului, lins), scurgeri, sânge, paraziți (sau ouă), paralizia, atrezia, înfundarea,
proeminarea anusului, prezența hemoroizilor, semnul termometrului.

Ficat: Fizic: IPP. I: semne directe - deformări la nivelul hipocondrului (hepatomegalie), indirecte
- colica și icterul hepatic, pruritul cutanat, modificări ale apetitului, materiilor fecale, prezența
ascitei. Palpația, la animale mici - forma, poziția, consistența și sensibilitatea hepatică (hepatite,
angiocolite, colecistite). Percuția pe partea dreaptă a abdomenului - son mat și aria de proiecție.
Complementar, Rx, eco, hepatocenteza, laparotomia. Funcțional prin testarea funcției de
producere și eliminare a bilei (sânge și urină), testarea funcției metabolice (metabolism proteic,
glucidic, lipidic, vitamino-mineral: albumine, proteine totale, glucoză, cetone, uree, fibrinogen,
protrombină, colesterol, trigliceride), testarea enzimelor hepatice (AST, ALT, GGT; ALKP),
temperatura corporală.

Pancreas: Fizic: I = semne indirecte: modificări de apetit, defecare, aspectul fecalelor, colică
pancreatică. Palpație: sensibilitate dureroasă, mărire în volum (pancreatite, tumori) - animale
mici. Complementar, laparotomie, ecografie. Funcțional: exocrin, dozarea lipazei, amilazei, + la
animale mici - cPL, fPL, TPLI; endocrin, dozarea glucozei, insulinei.

Abdomen:
Inspecția: privit din spate, două jumătăți simetrice (cu excepția bovinelor care prezintă
asimetrie în golul flancului stâng în caz de plenitudine a rumenului și în partea dreaptă, ventral
în gestație); la bovine în flancul stâng și la ecvine în flancul drept: tensiune (nivelarea golului
flancului), balonare, timpanism. Aspect de abdomen de ogar (supt - în diaree, inaniție, boli
cronice sau caracter de rasa la unii cai și câini), abdomen de paie (se mărește diametrul
transversal al abdomenului în hepatopatii, supraîncărcări, dilatații gazoase gastrice la cal),
abdomen și torace în butoi (se mărește diametrul transversal al abdomenului și toracelui în
emfizem pulmonar cronic), abdomen de pară (în urma scăderii tonusului muscular abdominal,
abdomen de batracian (acumulare de lichid ce depășește tonusul musculaturii abdominale),
pneumoperitoneu.
Palpație: sensibilitate dureroasă a peretelui abdominal sau transmisă de la organele interne
afectate (pântece de lemn, abdomen acut), temperatura modificată local (la fel), senzație de val,
prin balotare - senzația de bloc de gheață în apă în gestație sau tumori pediculate; consistență.
Percuție: son sonor în ⅓ superioară, submat în ⅓ mijlocie, mat în ⅓ inferioară.
Poate apărea în ⅓ superioară: hipersonoritate în timpanism, son mat în supraîncărcări.
Ascultație: zgomot de lichid clătinat în ascită; de picătură în hidropneumoperitoneu,
piopneumoperitoneu; de frecătură perioneală, de tic-toc în mioclonii abdominale. Examene
speciale: Rx, eco, laparotomie, laparoscopie, palpație transrectală/tușeu, laparacenteza,
examenul lichidului de puncție (citologic, biochimic, microbiologic).

8
EXAMENUL FUNCȚIONAL AL APARATULUI RESPIRATOR
Semne generale: febra (subfebrilitate / febră continuă (în platou) / remitentă (în dinți de
fierăstrău) / atipică) ± prezența sindromului febril (abatere, inapetență etc.), slăbire progresivă,
transpirații și tremurături musculare (frison), reducerea randamentului productiv și a
capacității de efort (oboseală).

Zgomote respiratorii recepționate la distanță și din apropiere: strănutul, sforăit/fornăit (=

strănutul la cal), oftatul/suspinul (=expirație sonoră, prelungită, în special la bovine), geamătul
(la animale sătule sau în colici, pleurite, bronhopneumonii, reticulopericardite șa), suflul labial
(=zgomot suflant + proeminarea buzelor - respirație bucală după efort, în dispnee), respirația
suflantă (prin îngustarea nărilor sau a cavităților nazale), respirație sforăitoare (în stenoze mari
la nivelul segmentelor căilor respiratorii), respirația stertoroasă/horcăitoare (în comă/agonie,
zgomot specific produs de prezența secrețiilor; când acestea se usucă apare zgomotul de drapel
produs de false membrane), respirația ralantă (se sparg bulele de gaz din secrețiile de la nivelul
CR); cornaj/stridor (zgomot ascuțit, șuierat produs de trecera coloanei de aer prin îngustări ale
căilor respiratorii; inspirator/expirator/mixt, nazal = mixt, laringian = cornaj adevărat, traheal =
mixt, la nivelul bronhiilor mari), zgomote vocale f(specie) + afonie (afecțiuni laringiene, ale
corzilor vocale), sughițul (contracții clonice ale diafragmei), tusea (respiratorie / periferică -
excitații extrarespiratorii / centrală (bulb), spontană/provocată, unică/repetată (rară, deasă sau
permanentă), simplă sau chintoasă/în accese, puternică/slabă/cu rapel (după tuse urmează o
inspirație zgomotoasă), înaltă/joasă, uscată/umedă, răgușită (+afectarea corzilor vocale),
scurtă/lungă (în afecțiuni nedureroase), dureroasă/nedureroasă, emetizantă (la câine).

Durerea respiratorie: CR anterioare = poziție ortopneică, imobilitate cap+gât, facies îngrijorat,

dispnee, reacții de apărare la atingerea segmentelor afectate; toracică (pleurodinia+afecțiuni
mediastinale = tuse avortată, cifoză, îndepărtarea olecranelor de torace, asimetrie toracică și
respiratorie, reacții de apărare la palparea toracelui.

Dispneea (≠ eupnee) = modificarea frecvenței, ritmului, duratei și tipului respirator (prin

afecțiuni respiratorii sau cardiocirculatorii ce produc hipoxie), clinic exprimată prin cianoza
mucoaselor și pielii, poziție ortopneică, facies speriat, titubări, colaps.
După frecvență, poate fi tahipnee (polipnee)/bradipnee/apnee.
După ritm: respirație subresotantă cu prelungirea expirației și efectuarea ei în 2 timpi -
contracția și relaxarea diafragmei se fac brusc, apărând subresoul diafragmatic (întinderea
bruscă a corzii flancului la sfârșitul inspirației prin relaxarea bruscă a diafragmei (obosită) și
revenirea rapidă a organelor abdominale în zona anterioară) și subresoul abdominal (întinderea
bruscă a corzii flanculuila sfârșitul expirației prin decontracția bruscă a musculaturii
abdominale = paralizia diafragmei și oboseala m abdominale → viscerele lovesc peretele
abdominal și întrerup expirația (se va produce în 2 faze) = respirația dicrotă/în 2 timpi). (Tot
după ritm) Respirația sacadată = în mai muți timpi, în pleurite, pneumotorax.
După amplitudine: superficială/profundă/asimetrică (în afecțiuni ale unui hemitorace). După
durată: continuă/discontinuă/paroxistică.
După tipul respirator (normal = costoabdominal): toracică/abdominală sau discordantă
(mișcări abdominale în contratimp cu cele toracice).
După timpul respirației: dispnee inspiratorie/expiratorie/mixtă.
Dispnee complexă: respirația Kussmaul, Cheyne-Stokes, Biot (vezi Semio).

Aerul expirat se apreciază la nivelul nărilor: prezența (se apreciază și permeabilitatea

bilaterală), frecvența, intensitatea, temperatura, miros (normal=fad sau inodor, modificat =
aromat (dulceag, de acetonă în cetonemii)
/ de carie (carii sau gangrenă osoasă) /putrid (gangrenă, abces pulmonar, gastrită) /de
urină/amoniac (sindrom uremic). Se observă prin inspecție la distanță dacă respirația este
bucală (labială).

Jetaj = eliminarea pe la nivelul nărilor a secrețiilor/sângelui/puroiului/alimentelor.

Seromucos+în cantitate mică = normal după efort și permanent la bovine. Patologic:

9
brusc/intermitent/continuu; în urma tusei/la aplecarea capului/în timpul deglutiției/la
palparea pungilor guturale cu empiem; uni/bilateral; în cantitate mică/mare; seros (edem
pulmonar) / sero-mucos / mucos (inflamații catarale)/ purulent / gangrenos / hemoragic
(epistaxis în picătură, rinoragie în jet sau hemoptizie = spută+sânge de la nivel pulmonar) /
alimentar (falsă vomă sau vomă). Examinare microscopică, examen mico- și bacteriologic.

Expectorația = eliminarea secrețiilor de la nivelul CR profunde sau pulmonului până la nivelul

faringelui → deglutite sau eliminate pe gură (spută) sau nas (jetaj). Expectoratul se poate recolta
de la nivel faringian → examen microscopic, fizic, biochimic, bacte/mico/parazito/virusologic.

EXAMENUL FIZIC AL APARATULUI RESPIRATOR

Nasul și cavitățile nazale. I: extern - modificări de volum, formă, simetrie, prezența de

zgomote, scurgeri (ex. edeme, deformări osoase, plăgi, fistule, jetaj, cornaj nazal, prurit nazal);
intern (septum, corneți, mucoasă) - aspectul mucoaselor = enantem, paliditate, mucoase
icterice, cianoză, hemoragii, ulcere, pustule, vegetații, tumori, inflamații; nări dilatate în
insuficiență respiratorie, cardiacă, anemii etc.. P: sensibilitate dureroasă, consistență,
integritate. P: son sonor. A: suflu nazal. Rx pentru modificări de structură osoasă.

Sinusuri. În mod normal se examinează doar sinusurile frontale și maxilare (la cal, maxilar
superior și inferior) prin metode generale: I - jetaj la aplecarea capului, deformări; P:
sensibilitate dureroasă (sinuzită sau pansinuzită); P: son sonor, matitate în caz de colecții;
complementar: iluminare intranazală, cateterism, puncție, trepanație, Rx).

Faringe+Laringe. Inspecție externă: poziție ortopneică, tuse cu origine laringiană, alterarea sau
lipsa vocii, zgomot de drapel, cornaj adevărat (laringian), disfagie de deglutiție de tip bucal sau
faringian, dispnee, denivelări pe aria de proiecție (în faringite, abcese, flegmoane, edeme,
tumori, adenite, sialoadenite), internă: modificări ale mucoasei (inflamație, congestie, abcese,
edeme, gangrene etc.), false membrane, corpi străini (eventual încercări de degajare), tumori,
etc. Palpație: temperatura locală, deformări, modificări de poziție, sensibilitate dureroasă,
provocarea tusei în larigite, faringite; Percuția laringelui: normal son sonor, son mat în caz de
edem perilaringian. Ascultația laringelui: normal, suflu laringian (inspirator+expirator), ce poate
deveni aspru, șuierător, tare în stenoze, spasm sau edem, fracturi ale cartilajelor, corpi străini,
paraziți; exsudat, sânge → raluri laringiene; prin uscarea acestora cu formare de false
membrane → zgomot de drapel uneori perceptibil și prin inspecție. Rx: corpi străini, modificări
de poziție, volum, simetrie, verificarea deglutiției cu substanța de contrast.

Trahee. I: deformări pe zona de proiecție cervicală, devieri ale traheei, tuse cu origine traheală,
cornaj traheal, dispnee în stenoze. P: deformări, integritate, sensibilitate dureroasă. P: son
sonor, normal. Ascultație: normal suflu traheal, pot fi raluri traheale în prezența secrețiilor. Rx:
corpi străini, devieri de poziție. Prin iluminare se pot observa paraziți intraluminali la păsări.
Intern - sondaj, traheoscopie, traheotomie.

Pulmon. Bronhiile pot fi examinate doar prin metode speciale: endoscopie și Rx (bronșite,
bronșectazii, obstrucții, bronhoconstricție sau bronhospasm, bronhodilatație.

Inspecția toracelui: conformația: dilatația simetrică (torace în butoi în emfizem pulmonar

cronic, pleurezii sau ambele, torace și abdomen în butoi), reducerea diametrului transversal
(torace plat, îngust, în rahitism, osteofibroză), asimetrie toracică (în afecțiuni unilaterale -
colecții, pneumotorax unilateral), deformări localizate (bombări - în edeme, hematoame, abcese,
tumori, fracturi, calusuri costale, mătănii la tineret; tirajul - înfundare a spațiilor intercostale,
generalizat, care sunt aspirate în dispnee sau localizat, în cazul fracturilor costale) și mișcările
toracice: tahi/bradi/apnee, respirație subresotantă la cal și câine: subresou diafragmatic,
10
abdominal; respirație sacadată, alte tipuri de dispnee; mișcări superficiale (în afecțiuni
dureroase sau pleurite) / profunde (în dispnee); asimetrice; prelungirea inspirației și/sau
expirației în stenoza CR sau diafragmatite, scurtarea i/e consecutiv afecțiunilor dureroase. Tipul
respirator, normal este costo-abdominal cu predominare costală la cal și câine și abdominală la
rumegătoare; respirație costală în afecțiuni la nivel abdominal (peritonită, ascită, tumori
etc.)/abdominală (în afecțiuni toracice: emfizem, atelectazie etc.), discordantă.

Palpația toracelui: temperatura crescută, sensibilitatea tactilă (vibrații/freamăte ale peretelui

toracic în prezența ralurilor, când animalul geme etc.), forma și aspectul suprafeței toracice
(coaste și țesut moale: deformări, fracturi, calusuri, tumori, plăgi, fistule), consistența peretelui
toracic (abcese, flegmoane, emfizem subcutanat), sensibilitatea profundă dureroasă
(pleurodinia).

Percuția toracelui: direct pe structura osoasă pentru sensibilitatea dureroasă periostală

costală sau indirect la nivelul spațiilor intercostale pentru sonul și aria de percuție pulmonară.
Sonul normal pulmonar este clar/sonor cu timbru timpanic la am și atimpanic la AM; sonul
modificat poate fi identificat când modificările pulmonare sunt situate în zona corticală,
superficial. Apare matitate pe aria de percuție, în
îngroșări ale peretelui toracic localizate sau generalizate (tumori, edeme sau în caz
de îngrășare excesivă)
modificări ale pleurei și spațiului interpleural (inflamație, îngroșare, pleurezie
seroasă/fibrinoasă/purulentă-piotorax/hemotorax/hidrotorax)
hernii diafragmatice ale organelor abdominale
densificări ale parenchimului pulmonar - aerul este înlocuit de lichid, puroi, fibrină,
țesut conjunctiv, țesut de neoformație - în pneumonii, bronhopneumonii, chiști,
edem, tumori:
Pneumo/bronhopneumonie lobară: febră în platou; faza congestivă cu murmur
vezicular înăsprit sau suflu nedefinit, son timpanic la ascultație sau submatitate și
raluri crepitante de inducere, faza de hepatizație (roșie+cenușie): bloc pulmonar cu
matitate la P și suflu tubar la A, faza de rezoluție (submatitate, murmur vezicular
înăsprit, raluri crepitante de întoarcere și raluri subcrepitante, scade febra
Pneumo/bronhopneumonie lobulară/catarală: zone de submatitate la percuție,
febră de tip remitent (în dinți de ferăstrău), murmur vezicular înăsprit sau
diminuat, raluri bronhiale umede și uscate și crepitante umede la A, în cazul
focarelor mai mari: suflu nedefinit sau tubar.
Pneumo/bronhopneumonie purulentă: curbă termică cu oscilații mari, matitate
când este prezent conținutul purulent și hipersonoritate când abcesul pulmonar s-a
golit prin tuse.
Gangrenoasă: la percuție matitate absolută pe aria afectată.
Ascultație: raluri cavernoase, zgomot amforic, suflu nedefinit.
Atelectazia: I: asfixie la neonatali, dispnee expiratorie la adulte;
febra și jetajul lipsesc. Percuție: scodism = son timpanic necavitar,
Ascultație: murmur vezicular mult diminuat sau absent (respiratio nulla) și lipsa
oricărui zgomot respirator atunci când bronhia este obstruată complet sau a
suflurilor tubar/pleuretic/amforic atunci când bronhia este compresată.
Emfizem pulmonar acut: I: dispnee, respirație abdominală, cianoză,
ortopnee; Percuție: mărirea ariei de proiecție pulmonare, hipersonoritate (emfizem
difuz) / son timpanic (în emfizem interstițial) / zone hipersonore ce alternează cu
zone de densificare - son mat/submat (în emfizem vicariant). Ascultație: murmur
vezicular intensificat sau diminuat în formele ce tind să se cronicizeze
Emfizemul pulmonar cronic: I: mult timp semne observabile doar la
efort: oboseală rapidă, dispnee, transpirație; apoi se accentuează: dispnee
expiratorie cu respirație subresotantă, poziție ortopneică, nări "în trompetă", tiraj
intercostal, abdomen în butoi, tuse rară. Poate evolua spre sindrom respirator
cronic: subresou diafragmatic → subresou abdominal → respirație discordantă. P:
aria pulmonară mult mărită; P: hipersonoritate; A: diminuarea sau dispariția

11
 murmurului vezicular, raluri bronșiolare (frecvent sibilante), raluri crepitante
uscate.
Matitatea absolută (hidrică) - în cazul acumulărilor mari de lichid în zona ventrală (paralel cu
solul); deasupra acestei zone poate apărea o bandă de hipersonoritate (fenomenul de skodism)
datorită unei zone de emfizem vicariant. Ǝ! hidrotorax/hemotorax/piotorax/chilotorax.
Submatitatea: densificări mici sau cantitate redusă de lichid
Hipersonoritatea: la animale slabe, în emfizem, caverne mari, pneumotorax; hipersonoritate cu
timbru metalic în prezența gazului sub tensiune la nivelul unor cavități mari.
Aria de percuție pulmonară: mărită anterior și dorsal (animal slab), ventrocaudal (emfizem,
pneumotorax); micșorată prin modificări de la exterior (ascită, meteorism, hepatomegalie etc.)
sau din interior (densificări, tumori șamd.)

Ascultația toracelui. Zgomote respiratorii principale = sufluri (normale/patologice) sau

supraadăugate (patologice); Zgomote provocate de examinator; Zgomote extrarespiratorii.

Suflurile normale - la nivelul CRA: suflu nazal, laringian, traheal, uneori bronhic (prescapular la
tineret și animale slabe) și la nivelul pulmonului (suflul bronhiolo-alveolar = murmurul
vezicular). Dpdv al intensității, murmurul vezicular poate fi: intensificat (dispnee, boli febrile,
efort), diminuat (respirație superficială, stenoze, emfizem, pleurite, pleurodinie); abolit (pe zone
circumscrise - respiratio nulla sau apare un zgomot principal patologic). Ritm și durată: sacadat,
scurtarea sau mărirea duratei inspiratorii sau expiratorii. Timbru: înăsprit în stenoze ale
bronhiilor, bronșite, congestie pulmonară, emfizem acut). Aria de ascultație: acceași formă cu
aria de percuție pulmonară dau ușor mărită față de aceasta.

Suflurile patologice: prezența lor presupune lipsa murmurului vezicular. Suflu tubar (bronhic):
timbru fluierător, asemănător suflului laringian, în faza de consolidare a brohnopneumoniilor,
tumori. Suflu pleuretic, suflu cavernos: șuierat cu rezonanță mare (cavitate 2-5 cm comunică cu o
bronhie), suflu amforic (cavitate mai mare, timbru mai puternic); suflu nedefinit: zone afectate
de mici dimensiuni (murmur vezicular+sufluri patologice+zgomote supraadăugate)

Zgomotele respiratorii supraadăugate: sunt întotdeauna patologice și se aud peste suflurile

normale sau patologice; se împart în zgomote ce iau naștere pe căile respiratorii (raluri) și
zgomote produse la nivelul pleurei.
Ralurile sunt zgomote produse prin trecerea coloanei de aer prin secreții sau îngustări la nivelul CR
sau cavernelor. Pot fi umede: crepitante (la nivelul alveolelor cu conținut lichid - edem, exsudat
etc) ce apar numai în inspirație, sunt continue și fixe, iar sunetul este asemănător frecării unei
șuvițe de păr între degete; bronhiale (la nivelul bronhiilor cu conținut lichid), sunetul se
recepționează în ambii timpi respiratori, este asemănător suflatului cu paiul în apă, iar ralurile
sunt mobile, deplasându-se odată cu aerul în bronhie, pot fi mari, mici (subcrepitante) sau
mijlocii în funcție de calibrul bronhiei - în bronșite, la începutul și finalul pneumoniilor, edeme,
hemoragii etc.; cavernoase sau amforice la nivelul cavernelor cu conținut hidro-gazos sau uscate:
alveolare - sunet de crac-crac sau de pârâit dat de ruperea alveolelor (hipersonoritate la
percuție; în emfizem pulmonar); bronhiale în stenoze bronhice prin chiști, tumori, abcese,
procese inflamatorii, etc.; sunt fixe și permanente, pot fi ronflante (șuierat la nivelul bronhiilor
mijlocii sau mari) sau sibilante (la nivelul bronhiilor mici). Prezența pseudomembranelor la
acest nivel → zgomot de drapel.
Zgomotele pleurale sunt produse de modificări ale pleurei sau spațiului pleural și pot fi uscate:
zgomotul de frecătură pleurală dat de prezența fibrinei și sincron cu mișcările respiratorii,
prezent în faza congestivă și de rezoluție a pleuritelor sau în inflamații fibrinoase cronice
pleurale, zgomotul de supapă: produs în momentul închiderii supapei în cazul pneumotoraxului
cu supapă (lovirea pleurei de orificiul fistulei bronho-pleurale) sau umede: zgomotul de lichid
apărut prin mișcarea lichidului în cazul colecțiilor hidrogazoase pleurale sau de la nivelul
cavernelor; zgomotul de picătură (în hidro/pio-pneumotorax), zgomot de fistulă pulmonară
apărut când aerul pătrunde printr-o fistulă bronho-pulmonară sub masa de lichid din cavitatea
pleurală (zgomot de suflare cu paiul într-un lichid).

12
Zgomotele provocate de examinator prin percuție+ascultație: transonanța (percuția laringelui/traheei
și ascultația toracelui; percuția unui hemitorace și ascultarea celuilalt) ce permite evidențierea
densificărilor pulmonare mari și localizate profund, cavernelor sau colecțiilor pleurale. Prin
percuție+ascultație în vecinătatea zonei percutate se pot evidenția zone densificate.

Zgomote extrarespiratorii: cardiace, digestive, tremurături musculare, vocale, zgomotele produse de

frecarea pâlniei stetoscopului.

Metode speciale: endoscopia bronșică, Rx, radoscopierea, CT, bronhografierea, RMN,

toracocenteza și examinarea biochimică, microbiologică șamd. a lichidului recoltat, lavajul
bronho-alveolar și idem.

EXAMINAREA FUNCȚIONALĂ A APARATULUI CARDIOVASCULAR

Înainte de examinarea funcțională a aparatului cardiocirculator, trebuie luată o anamneză
corectă care poate orienta dg: vârsta animalului, suprasolicitări/efort/producție, condiții de
adăpostire (microclimat), condiții favorizante: boli infecțioase, respiratorii, renale, endocrine,
de nutriție/metabolism. "Tușește, obosește, se sufocă?"
Semne generale: nervoase (vertij → tulburări de mers și echilibru, sincopă); circulatorii (ectazie
venoasă, puls venos retrograd, răcirea extremităților - mai ales membrele și salba, colaps
circulator; digestive (greață, vomă); modificări ale faciesului (speriat) și atitudinii (cifoză, poziție
ortopneică); scăderea capacității de efort.
Semne de organ: dispneea de efort (cardiacă), "lipsa de aer" inițial la efort, apoi și în repaus,
tahipnee, eventual cianoza mucoaselor; durerea (locală - cardiacă sau proiectată și iradiată -
cifoză, îndepărtarea olecranului stâng de torace, tremurături ale tricepsului brahial, horipilații,
transpirații, sensibilitate la palpare și percuție pe aria de proiecție a cordului; palpitația
cardiacă (mișcări ale toracelui stâng).

EXAMINAREA FIZICĂ A APARATULUI CARDIOVASCULAR

Cordul. IPPA+metode speciale.

Inspecția ariei de proiecție pe partea stângă în treimea inferioară pentru starea fizică a regiunii:
conformația peretelui costal (diametrul, curbura, forma coastelor), integritatea toracelui și
mișcările pielii produse de m pielos și cele ritmice ale țesuturilor intercostale produse de
contracția miocardului, în special la animalele tinere și cele slabe sau la cele care prezintă un șoc
cardiac foarte puternic (după efort, la animale fricoase, în unele boli infecțioase și cardiace).
Poate fi identificat empiemul pulsatil la bovine (șoc cardiac foarte puternic dat de vibrarea
colecțiilor pio- sau hidrogazoase dintre peretele toracic și pleură).

Palpația ariei de proiecție pentru semnele fizice locale (temperatură, modificări de volum și
culoare, umiditate, sensibilitate profundă dureroasă (în pericardite acute, miocardite);
integritate; deformări (leziuni cutanate/musculare/osoase, corpi străini), aprecierea șocului
cardiac. Șocul cardiac se apreciază în funcție de sediu, diferit f(vârstă, specie) - modificări în
deplasări ale cordului, congenital sau prin mărirea în volum a altor organe - pulmon, pleură,
hernie diafragmatică, meteorism, adenopatii mediastinale. Frecvența șocului este identică cu
cea a sistolei ventriculare și a pulsului arterial - tahi/bradicardie. Intensitatea diferă f(vârstă,
specie, stare de întreținere): crescută fiziologic după efort, la animale slabe sau fricoase sau
patologic în hipertrofii cardiace, miocardită cronică, boli infecțioase; scăzută prin cauze cardiace
(dilatație, insuficiență, miocardoze) sau extracardiace (îngrășare, îngroșări ale pericardului,
colecții pericardice sau pleurale, edem și emfizem subcutanat). Aspecte particulare: palpitația
cardiacă (senzația de "bilă în boltă" când cresc simultan intensitatea și frecvența), eretismul
cardiac (aritmii), freamătul cardiac (sfârâit identificabil în stenoze valvulare sau în prezența
pericarditelor).

13
 Percuția ariei de proiecție direct pentru sensibilitatea cardiacă/costală sau indirect digito-
digital pentru aprecierea sonului de percuție și stabilirea ariei de percuție. Sonul este mat la
toate speciile, exceptând bovinele la care este submat și cabalinele la care există o bandeletă de
submatitate la nivelul originii marilor vase. Aria de percuție poate fi mărită în
hipertrofii/dilatație sau în prezența colecțiilor, poate fi identificată o falsă mărire în prezența
modificărilor pulmonare în vecinătatea cordului (densificări, atelectazie, pahipleurită) sau
micșorată în pneumopericard, pneumotorax. Poate fi deplasată consecutiv compresiunilor
cardiace produse de pleurezii, pneumotorax etc.

Ascultația cordului. Zgomote cardiace normale (sistolic și

diastolic)
+ patologice (modificarea zgomotelor normale sau zgomote supraadăugate=sufluri) + zgomote
extracardiace.
Zgomote patologice produse prin modificarea zgomotelor normale:
Modificarea frecvenței: accelerare (tahicardie sinusală când impulsul provine de la nivelul
nodulului sinoatrial, normotropă, poate fi tahicardie sinusală paroxistică atunci când debutul
acesteia și revenirea la normal se fac brusc); bradicardie sinusală sau oprire atrială/sinusală =
când atriile nu se mai contractă - doar ECG. Modificarea intensității: intensificarea zgomotului
sistolic în boli febrile/anemie; diastolic în hipertensiune; ambelor: după efort, la animale slabe,
animale cu torace îngust, hipertrofii cardiace etc. sau diminuarea zgomotelor în insuficiență
cardiacă, miocardoze, colecții pericardice/pleurale, obezitate, edeme subcutanate. Modificarea
timbrului și tonalității: metalizarea zgomotului sistolic sau a ambelor în hipertrofie, anemii,
intoxicații, antrax = zgomote clare și ascuțite; amplificarea zgomotelor în prezența aerului
(pneumopericard); estomparea zgomotelor în insuficiență cardiacă, endocardite acute.
Modificarea ritmului (funcției cronotrope): dedublarea primului zgomot (zgomot de galop
atunci când valvele AV stângă și dreaptă nu se închid concomitent (în IC de cord drept sau
stâng); dedublarea zgomotului diastolic (zgomot de prepeliță) - în nesincronizarea închiderii
orificiilor pulmonar și aortic (emfizem pulmonar, pneumotorax, insuficiență mitrală etc);
egalizarea pauzelor și accelerarea frecvenței - embriocardia (pauze, timbru și tonalitate identice
între primul și al doilea zgomot = cu tahicardie, ritm fetal, fără tahicardie = ritm pendular, în boli
infecțioase, toxice, colaps, miocardite) sau cuniculocardia (un singur zgomot - în colaps) și
aritmiile propriu-zise:
Batmotrope (prin tulburarea mecanismului de producere a stimulului excitoconducător) prin stimuli
suplimentari extracardiaci de natură simpaticotonă (→ tahicardizante) sau
vagală/parasimpaticotonă (→ bradicardizante) → bradi/tahicardia sinusală, aritmia
respiratorie (normală la câine sau tineret animal) sau stimuli intracardiaci = aritmiile adevărate:
extrasistola (contracție cardiacă prematură și suplimentară ce se poate evidenția la ascultație,
iar sediul se poate identifica prin ECG fără a fi însoțită de o undă suplimentară a pulsului atrial)
și aritmia permanentă (contracții foarte frecvente dar ineficiente ale musculaturii atriale sau
ventriculare: fibrilația (= contracții rapide ale unui grup de fibre miocardice → atrială sau
ventriculară, incompatibilă cu viața) și flutterul (ca fibrilația dar cuprinde mai multe grupe de
fibre miocardice; poate fi prezent la atrii și ventricule concomitent asociat blocului
atrioventricular). Dg cert -ECG.
Dromotrope (tulburarea sistemului de conducere al stimulului excitoconducător): apare bradicardia
din cauza încetinirii sau opririi transmiterii stimulului de la nivelul nodulului sinoatrial → ritm
nodal (dat de nodulul atrioventricular), bloc sino-atrial (oprirea sau întreruperea transmiterii
stimulului spre atrii), bloc atrioventricular (încetinirea, oprirea sau transmiterea din când în
când a stimulului spre ventricule din cauza leziunilor la nivelul nodulului AV, fasciculului His
sau ramurilor acestuia): parțial - întârzierea propagării stimulului sau transmiterea acestuia din
când în când, total (disociația atrioventriculară) sau de ramură stângă/dreaptă.
Zgomote cardiace supraadăugate = sufluri cardiace organice
(patologice) sau anorganice (funcționale). Cele organice se datorează modificării endocardului
la nivelul orificiilor sau valvulelor → zgomot de stenoză orificială (timbru asemănător

14
pronunției literei "r") sau insuficiență valvulară (timbru asemănător pronunției literei "f"),
focarul de ascultație corespunde ariei de proiecție a orificiului cardiac afectat, pot fi sistolice (de
insuficiență AV stângă/dreaptă și de stenoză aortică/pulmonară) sau diastolice (de stenoză AV
stângă/dreaptă și de insuficiență aortică/pulmonară). Suflurile organice sunt însoțite și de
modificări ale pulsului arterial și de apariția pulsului venos retrograd, astfel în: insuficiența de
mitrală - puls mic, neregulat, intermitent; insuficiența de tricuspidă - apare pulsul venos
retrograd pozitiv (sincron cu pulsul arterial); insuficiența aortică - puls arterial scurt, săltăreț,
cu tensiune mică, poate apărea aspectul de "dans arterial" la angulara ochiului; stenoza de
mitrală - puls puțin modificat; stenoza tricuspidei - puls venos retrograd negativ (asincron cu
pulsul arterial); stenoza aortică - puls lung, lent, dur, cu tensiune mare. Modificările orificiale
determină în timp apariția de răspunsuri adaptative ale cordului (hipertrofie, dilatație) și stază
în mica/marea circulație în f(orificiu, leziune). Suflurile anorganice apar în urma efortului, la
schimbarea valorilor de temperatură, la apariția vasodilatației sau vasoconstricției, prin
modificarea vâscozității sângelui, dar și în boli infecțioase, anemii, intoxicații șa.
Zgomote extracardiace produse la nivelul sacului pericardic: zgomotul de frecătură
pericardică (se identifică în sistolă), de frecătură pleuropericardică (prezent și în timpul
respirației), de lichid (conținut pericardic hidro-gazos). Zgomotele cardiace pot fi diminuate sau
imperceptibile atunci când cantitatea de lichid este prea mare.
Metode complementare de examinare a cordului: proba funcțională, electrocardiografierea,
ecografia cardiacă, radiografia, pericardocenteza, fonocardiografierea.

Arterele. IPA + metode speciale. I: la tineret și animalele slabe - pulsația venei jugulare
consecutiv transmiterii mișcării pulsatile de la nivelul arterei carotide (=puls venos transmis);
"dansul arterial". Palpația: traiect, calibru, uniformitate (anevrisme), fremismente, temperatură
și sensibilitate (în vasculopatii). Permite aprecierea pulsului arterial astfel:
Frecvența - identică cu a șocului cardiac: accelerat/tahicardic, bradicardic/rar, lipsa pulsului la
nivel periferic (vezi tromboembolism la pisică); disociația cardio-sfigmică dată de extrasistole
(contracții lipsite de undă pulsatilă). Ritmul este regulat la toate speciile; la câine și tineret
există aritmia respiratorie; patologic poate deveni neregulat (vezi suflurile cardiace și Semio
pentru detalii). Ascultația arterelor - pentru zgomote produse de stenoze și pentru aprecierea
tensiunii arteriale.

Venele. IP și Rx. I: calibru, traiect, uniformitate și prezența în condiții patologice a mișcărilor la

nivelul venelor jugulare = puls venos retrograd. Turgescența venoasă localizată/generalizată în
tulburări hepatice, cardiace sau pulmonare; compresiuni sau inflamații (flebite, periflebite,
tromboflebite), emfizem pulmonar - turgescența v pintenului, hidro/hemo/piopericard -
turgescența vv jugulare; dilatații difuze (flebectazii) sau limitate și neregulate (varice) la nivelul
membrelor, esofagului, vv hemoroidale. Pulsul venos retrograd = mișcare asemănătoare
pulsului arterial dinspre cord spre cap ce poate fi pozitiv (sincron cu pulsul arterial, în
insuficiența tricuspidienă) sau negativ (asincron cu pulsul arterial în stenoza orificiului
atrioventricular drept - tricuspidei). Palpația: modificări de temperatură și sensibilitate (flebite,
tromboflebite) și diferite dilatații venoase. Rx pentru angiografiere cu substanță de contrast la
nivelul venei examinate.

Capilarele. I zonelor de piele depigmentată, a mucoaselor aparente și a pavilionului auricular;

la păsări pot fi examinate și creasta, bărbițele, membrana interdigitală (la palmipede) →
modificări de culoare (paliditate, hiperemie activă sau pasivă), hemoragii, vezi mucoasele.

EXAMINAREA FUNCȚIONALĂ A APARATULUI URINAR

Semne generale: sindromul uremic, consecutiv retenției de uree în sânge → transpirație, prurit
și leziuni eczematoase cutanate, bronșite cronice, halenă uremică, gastrită uremică; colica
renală: exprimată prin pseudolumbago (tradus prin mers țeapăn, eventual cu trenul posterior
deviat lateral, cifoză; lumbago = dureri și contracturi ale musculaturii lombare consecutiv unor
leziuni neuromusculare); edeme cu localizare la nivelul pleoapelor, pieptului, zonei ventrale a
abdomenului, scrotului.
15
Semne de organ:
Micțiunea (≠ diureză): se apreciază în funcție de frecvență: polakiuria (=frecvent și în cantitate
mică, în cistite, urolitiază vezicală, șa.), oligakisuria (micțiune cu frecvență rărită, în nefrite
acute), anuria excretorie/falsă = lipsa urinării și apariția retenției urinare prin blocarea căilor
urinare. În funcție de cantitatea de urină eliminată în 24h: normurie, poliurie (DZ, Cushing,
diabet insipid, nefroze șa), oligurie (glomerulonefrite), anurie secretorie (absența diurezei și a
urinei - blocaj renal); disurii: tenesme vezicale (adoptarea poziției, eforturi de urinare cu
ștrangurie sau ischiurie); ștrangurie (în picătură sau jet redus, în inflamație/calculoză uretrală),
retenția urinară=ischiurie (producerea și reținerea urinei în vezică din cauza spasmului uretral
sau leziunilor medulare); enurezis=incontinența urinară (urinare continuă fără adoptarea
poziției, permanent sau periodic, total/parțial în funcție de cantitatea eliminată, în paralizia
sfincterului sau leziuni medulare); în furou (la masculi, urinare fără exprimarea glandului
penian).

Urina permite aprecierea funcției renale, dar și a altor organe (ficat, mușchi, pancreas) prin
examen fizic, biochimic (sumar), microscopic (sediment), microbiologic. Se apreciază culoarea -
la toate spp cu excepția calului este limpede/transparentă cu diferite nuanțe de galben; la cal
este tulbure datorită carbonaților/fosfaților de calciu. Poate fi roșie în hematurie (globule roșii),
hemoglobinurie (sânge hemolizat) sau mioglobinurie (pigment muscular în urină); galben-brun
sau galben-verzui (pigmenți biliari); brun-negru (în melanurie), opalescent (lipurie), tulbure
(săruri, puroi, mucus, celule epiteliale, bacterii), incoloră (hiperhidratare, diabet insipid).
Densitatea: normostenurie, hiperstenurie (deshidratare, diabet zaharat), hipostenurie (USG
<1.008, diabet insipid), izostenurie (densitate și compoziție asemănătoare plasmei, USG 1.008-
1.012, în IRC). Mirosul normal caracteristic speciei, modificat: amoniacal în cistite, de acetonă în
cetonurie, fetid în inflamații purulente ale aparatului urinar.

Densitatea (en=USG) și volumul de urină

Volume (mL/kg body Specific

Species
weight/day) Gravity

Pisică 10–20 1.020–1.040

Vacă 17–45 1.030–1.045
Câine 20–100 1.016–1.060
Capră 10–40 1.015–1.045
Cal 3–18 1.025–1.060
Porc 5–30 1.010–1.050
Oaie 10–40 1.015–1.045
https://www.msdvetmanual.com/appendixes/reference-guides/urine-volume-a
nd-specific-gravity
http://www.iris-kidney.com/education/urine_specific_gravity.html - câini
și pisici

EXAMINAREA FIZICA A APARATULUI URINAR

Rinichii. I: semne indirecte precum pseudolumbago (dat de durerea renală), paraplegii (când
rinichiul mărit în volum presează pe plexul solar, guta (acidul uric cristalizează la diferite
niveluri - se pot observaa articulații inflamate, dureroase). Palpație transabdominală la animale
mici sau transrectală la cele mari, evidențiind sensibilitatea dureroasă (nefrite, pielită,
pielonefrită, glomerulonefrită), forma și dimensiunea (modificate în negromegalie, hidronefroză,
tumori, chiști renali, urilotiază, scleroză renală - dimensiuni mici), poziția (deplasarea acestora
16
congenital sau în cazul tumorilor, hidronefrozei sau după efort susținut), consistența (modificată
în caz de tumori, hidronefroză, scleroză renală).
Ureterele. Dificil, prin palpație - se evidențiază deformări date de calculoză, ureteronefroză,
fibrină, cheaguri sau sensibilitate dureroasă în ureterite. Vezica urinară. I: deformarea
abdomenului (mai ales la am), cifoza lombară, hematurie terminală, polachiurie, urină tulbure și
alte aspecte ale urinei.

Palpația: transabdominală la am și transrectală la AM pentru poziție, formă, sensibilitate

dureroasă, consistență (elastică în retenții urinare, tare în litiază, îngroșată în cistite cronice,
tumori), dimensiune (crescută în retenții prin calculoză/spasmul gâtului VU/paralizii.
Metode complementare: cateterism, endoscopie, Rx, Rx+contrast, ecografie, laparatomie.

EXAMINAREA FIZICĂ A SISTEMULUI NERVOS

Craniul. I: mărime, formă, simetrie, integritate: traumatisme (fracturi, periostite, hemoragii,

edem, leziuni cutanate); deformări (hidrocefalie, tumori, cenuroză, encefalocel, osteofibroza
capului, exostoze). P: sensibilitatea (fracturi, contuzii, periostite, hematoame, edeme, inflamații,
otite medii și interne, sinuzite), temperatura, integritatea, rezistența la apăsare a oaselor
craniene și manifestări nervoase produse prin palpare. Percuția pentru sensibilitate dureroasă.
Rx: grosimea, forma, conturul oaselor cutiei craniene, exostoze, fracturi, tulburări de osificare.
Trepanația și puncția - în scop terapeutic. CT, RMN - structură osoasă, nervoasă,
electroencefalogramă.
Coloana vertebrală. I: forma, poziția, direcția, integritatea, flexibilitatea. Modificările pot fi
temporare (funcționale, de atitudine, reversibile) sau definitive. La nivelul CV cervicale:
ortotonus, opistotonus, emprostotonus, torticolis, pleurostotonus. CV toraco-lombară: cifoza,
gibozitatea, lordoza, scolioza, cifoscolioza, lumbago. P: modificări de sensibilitate (afecțiuni
cutanate, musculare, vertebrale, ale discurilor și ligamentelor intervertebrale), formă și
integritate (fracturi, luxații, contracturi musculare, edeme, hematoame, calusuri, rahitism),
mobilitate, temperatură. Rx LL+DV; rahicenteza pentru LCR, CT, RMN, electrografie.
Examene speciale: RX, CT, RMN, LCR (examinare fizică, biochimică, microscopică,
microbiologică).

EXAMINAREA FUNCȚIONALĂ A SISTEMULUI NERVOS

Comportamentul. = activitatea nervoasă superioară, funcția de relație, activitatea voluntară,
conștientă, modul în care animalul se manifestă și relaționează cu mediul în care trăiește. Se
examinează orientarea animalului în spațiu, timp și la comenzi, intensitatea cu care răscpunde
la unii stimuli excitanți din mediu sau produși de examinator. Un comportament normal
presupune recunoașterea proprietarului/îngrijitorului, răspunsul la comenzi, orientarea
corectă, menținerea echilibrului prin corectarea pozițiilor anormale, retragerea de la pășunat
seara; manifestări specifice în caz de sete, foame, defecare, urinare, prezența sexului opus.
Activitatea nervoasă superioară a animalului se exprimă modificat prin stări de inhibiție
(depresie) sau excitație a activității corticale. Stările de inhibiție: apatia, torpoarea, somnolența,
coma, comoția cerebrală, sincopa, lipotimia, apoplexia, catalepsia, stupoarea, imobilitatea. Stări
de excitație: halucinația, accesul rabiform, răutatea, retivitatea, fobia, isteria. Tulburări nervoase
funcționale: epilepsia, stereotipiile.

Motilitatea se apreciază prin verificarea:

tonusului muscular, contractibilității musculare și coordonării reflexelor
Tonusul. Starea mușchilor se apreciază prin inspecție (mărimea, forma, poziția mușchilor sub
piele), iar tonusul (starea de tensiune ușoară și permanentă a mușchilor care menține poziția
normală a corpului) prin inspecție (răspunsul la flexie-extensie), palpație (rezistența la
apăsare), electromiografiere. Poate fi normoton, hiperton, hipoton sau aton.
Contractibilitatea musculară: I: normokinezie sau diskinezie: hiperkinezie (creșterea
frecvenței, intensității sau duratei contracțiilor musculare: tonice - crampa, contractura sau
17
clonice - convulsiile clonice, mioclonia, coreea, tremurăturile, fibrilațiile musculare), hipokinezie
= pareza adevărată (contracții rare sau diminuate), akinezie = paralizia adevărată, plegia.
Clasificarea parezelor și paraliziilor: bruște/progresive, spastice
(paralizie+hipertonie+extensie)/flasce (paralizie+hipotonie/atonie), parțiale/difuze, după
regiune: parapareză/plegie (MP), monopareză/plegie, hemipareză/plegie, organice/funcționale,
centrale/periferice (vezi Semio).

Coordonarea - modificări exprimate prin mișcări pasive - ataxie (cerebrală, cerebeloasă,

vestibulară, bulbară, medulară și vertijul) sau active - adoptarea în mers și stațiune a unor
poziții nefirești: mers în manej, piruetare, pulsiuni, rostogolire în butoi, dromomania.
Excitabilitatea - presupune verificarea funcționalității arcului reflex. Reflexele verificate:
profunde (tendinoase, musculare, periostale): patelar, achillian, supracarpian, calcaneului șa
(normal - flexia/extensia în funcție de zona percutată, poate fi diminuat, abolit sau exagerat);
superficiale: cutanate: greabănului (la cal, determină contracția m pielor, la bovine determină
lordozare), abdominal la cal, de scărpinare (câine), gluteal, perineal, codal, anal și vulvar, mamar
șa; mucoase: palpebral, strănutului, de deglutiție, de masticație, palatin, de vomitare; pupilar.
Sensibilitatea exceroceptivă (superficială - a pielii și mucoaselor, senzorială - vizuală, auditivă,
olfactivă, gustativă), proprioceptivă (musculară, periostală, tendinoasă), interoceptivă
(viscerală) - se verifică prin aplicarea stimulului excitant adecvat (atingere, căldură,
ciupire/înțepare, lumină, zgomot, miros, gust, percuție).

EXAMINAREA FIZICĂ A SISTEMULUI LOCOMOTOR

Oasele. I: semne directe și indirecte (leziuni, modificări de culoare, volum,

fracturi, prezența șchiopăturii, poziții anormale). Palpație: integritate, rezistență, mobilitatea
unor segmente, prezența crepitației osoase și a sensibilității dureroase, deformări ale
țesuturilor de acoperire. Percuție pentru sensibilitate dureroasă și aprecierea reflexelor. Rx:
forma, poziția, structura, fracturile osoase. Citologie, biopsie, examinarea raportului Ca/P
sanguin, examinarea urinei.

Articulațiile. I: mărimea, mobilitatea, modificări de poziție, șchiopătură. Palpație: sensibilitate

dureroasă, consistență, temperatură, poziția capetelor osoase. Rx simplă/cu substanță de
contrast=artrografierea, artroscopia, ecografierea, centeza și examinarea lichidului de puncție.
Tendoane și teci tendinoase. I: modificări de poziție a animalului (ex. boala jaretelor la păsări,
buletura), prezența șchiopăturii. P: sensibilitate dureroasă, temperatură, modificări de volum.
Mușchii. I: volum (hipertrofie, hipotrofie, atrofie), integritate, tonus (normoton, hipo/hiperton,
aton), mișcări active și pasive (miotonii - contracții prelungite, tetanice; mioclonii - contracții
involuntare, rapide, repetate), prezența formațiunilor tumorale, plăgilor, corpilor străini șa.

EXAMINAREA FUNCȚIONALĂ A SISTEMULUI LOCOMOTOR

Se apreciază poziția animalului în deplasare (prezența șchiopăturii, rămânerea în urmă,
prezența durerii la cald/la rece) și în repaus (poziția față de sol, lipsa de sprijin pe sol,
adoptarea de poziții anormale).
Șchiopătura = tulburare funcțională a mersului însoțită de mișcări anormale ale capului și
crupei cu etiologie variată (genetic, congenital, traumatic, vascular, imunologic, metabolic,
neoplazic, degenerativ, infecțios sau cu origine necunoscută). Vezi Chirurgie.
Examene speciale: Rx, ecografie, cito/histo, artroscopie și artrocenteză, CT, RMN,
electromiografie.

18
 EXAMINAREA FIZICĂ A SISTEMULUI ENDOCRIN

Inspecția și palpația externă pentru testicul, tiroidă, pancreas; palpația transrectală pentru ovar,
Rx, RMN, CT hipofiză, epifiză, timus, scintigrafiere pentru tiroidă, ecografie pentru pancreas,
suprarenale, ovare, testicule, tiroidă. I: modificări de volum, integritate, leziuni cutanate,
modificări de pigmentare (scrot). P: modificări de volum, consistență, prezența de formațiuni la
suprafața și în profunzimea organelor, sensibilitate dureroasă.
! Puteți trece "nu au fost identificate semne clinice sugestive pentru o afecțiune endocrină"
dacă este cazul
! Gestație la vacă = 285 zile (270-300 zile)

EXAMINAREA FUNCȚIONALĂ A SISTEMULUI ENDOCRIN

Presupune evaluarea animalului pentru prezența semnelor clinice sugestive pentru boli
endocrine (anamneză, inspecție): simptoame și sindroame generale uni- sau pluriglandulare
(nervoase, musculare, digestive, cutanate, urinare, oculare, cardiovasculare, sexuale, ale
creșterii, modificări ale stării de întreținere) și cercetarea metabolismelor (bazal, protidic,
lipidic, glucidic, hidric, mineral, vitaminic) prin evaluarea inițială a examenelor biochimic,
hematologic, evaluarea electroliților și a sumarului și sedimentului urinar; dozarea hormonilor
din sânge și urină. Aspecte clinice sugestive pentru boli endocrine sunt alopecia simetrică la
nivelul corpului, modificări de pigmentare, hirsutism, anorexie, slăbire, cașexie, obezitate,
polifagie, poliurie, polidipsie, leziuni de osteofibroză, tulburări de dezvoltare, hipotrepsie,
modificări ale libidoului și tulburări de reproducție, șamd.

EXAMINAREA PIELII ȘI FANERELOR

Metode generale: IPP și speciale - raclajul + examenul citologic, histopatologic, bacteriologic,

micologic, parazitologic, virusologic al pielii și colecțiilor, intradermoreacția.
Mirosul pielii poate fi modificat: amoniac (IR cu azotemie), de cloroform (parazitism intestinal la
tineret), de acetonă (cetonemii), de unt rânced (piodemodecie), fetid/ihoros în gangrene și
supurații.
Umiditatea: diferă în funcție de specie și zona anatomică; normohidroză, crescută (hiperhidroza
- generalizată = transpirația, după efort, în boli infecțioase, colici, insolații, sau localizată,
regională), scăzută (hipohidroza - în unele boli de piele, inaniție), anhidroza (în sindromul febril,
afecțiuni inflamatorii, deshidratări). evidentă mai ales la nivelul botului la taurine, ovine, câine
sau râtul porcului.
Onctuozitatea ce asigură elasticitatea și protecția pielii - normală sau modificată cantitativ:
seboreea, pitiriazis seboreic (seboreea uscată), asteatoza (în distrofii sau tulburări nutrițional-
metabolice), acneea (juvenilă la căței sau inflamatorie).
Elasticitatea pielii depinde de integritatea și structura ei (fibre musculare și elastice,
vascularizație, sanguină și limfatică, secreția sebacee și sudoripară, cantitatea de țesut
conjunctiv subcutanat) - se verifică prin formarea unui pliu al pielii în zona toraco-lombară la
câine, pisică, oaie, capră și pe laturile gâtului la cal și vacă. Scade sau dispare în tulburări ale
metabolismului apei, deshidratări masive, modificări structurale ale pielii.
Temperatura - subiectiv prin palpație sau obiectiv prin termometriere - crescută/scăzută și
modificată local/circumscris sau general.
Sensibilitatea tactilă, termică și dureroasă - se probează cu excitanți specifici - normal au loc
mișcări ale pielii sau reacții de atac sau apărare.
Culoarea pielii dată de prezența sau absența pigmentului melanic și de numărul capilarelor de
sânge. Discromiile melanice: hipercromii (generalizate: melanodermia și maladia bronzată,
localizate: nevi pigmentari, efelide) și hipocromii (generalizată=albinism sau localizată = nevi
acromatici, vitiligo, bot de broască, pete hipopigmentare). Modificările cromatice de natură
vasculară: hemoragiile cutanate (roșu/brun/violet/verzui), nevii vasculari, eritemul (congestie
activă), paliditatea, cianoza. Pot exista și alte cauze: medicamente, icter, alimente cu pigmenți
vegetali.
19
Pruritul cutanat: sensibilitate particulară (parestezie) la nivelul pielii și mucoaselor caracterizat
prin senzația de mâncărime exprimată prin scărpinat, lins, mușcătură, săniuș. Fiziologic (de
plăcere sau în scop igienic) sau patologic. După apariție: spontan (râie, eczeme) sau provocat
(reflexul de scărpinat la câine, psoric la ovine). Localizat sau generalizat. După cauză: idiopatic
sau simptomatic. Intensitate: vag/atenuat, intens (cu pseudotundere), biopsiant (leziuni de
grataj, până la automutilare).
Erupțiile sau eflorescențele = modificări ale pielii și mucoaselor aparente ce apar brusc, au
caracter invadant, sunt efemere și dispar fără urme: macula, petele vasculare, hemoragii
localizate = purpura (exantemică, doar la nivelul pielii sau hemoragică, la piele+mucoase) -
f(dimensiune), petele purpurice = punctiforme, peteșii, echimoze, sufuziuni, h liniare.
Modificările structurale: modificări morfologice cu deformarea pielii, reversibile sau ireversibile:
papula, vezicula (aftă, vezicule, bule/flictene, pemfigus - se sparg și lasă ulcere cu halou roșu),
pustula (vezicule infectate), crusta, scuama (pitiriazis, furfură, lamele, lambouri), edemul (rece,
de stază sau cașectic și cald, inflamator, alergic), hematomul, chistul, abcesul, flegmonul,
emfizemul subcutanat, plaga, cicatricea, sclerodermia, ihtioza, paracheratoza, acanthosis
nigricans, nodulul, vegetațiile (papiloame), tumorile, pahidermia, gangrena,
crevasa/ragada/fisura, ulcerele.
Părul - prezența, uniformitatea, densitatea, dimensiunea, poziția, culoarea, luciul, integritatea.
Horipilația, hipertrichoza (hirsutism), trichorexis nodosa, hipotrichoza (calvescență,
deglabrație, alopecie).
Copita: deformări, modificări de dimensiune, de integritate și netezime, de sensibilitate și
integritate.

DIAGNOSTICUL

Simptomatic - stabilit pe baza semnelor și simptoamelor prezentate de animal în cursul bolii: ex:
colică dramatică
Topografic - prin evidențierea regiunii afectate
Patogenetic - prin modul în care se produce boala
Terapeutic - când se efectuează un tratament și se urmărește vindecarea sau nu a animalului
(dacă se vindecă înseamnă că tratamentul utilizat a fost eficient pentru boala stabilită ca fiind
posibilă din cadrul mai multor boli asemănătoare clinic/simptomatologic.
Imagistic - prin precizarea unei leziuni morfologice sau funcționale a organului afectat, vizibilă
prin examenul imagistic utilizat care explică semnele de boală
De laborator - analizele de laborator (bacteriologic, mico, viruso, parazito, alergic, hematologic,
biochimic, microscopic șamd) care pot orienta sau stabili diagnosticul.
Anatomopatologic/necropsic - stabilit după moarte
Etiologic - cauza care produce boala.

Ex: colelitiază
Simptomatic - icter + colică
Topografic - abdomen cranial; anatomic: ficat → colecist
Patogenetic: stază biliară, dezechilibru coloidal al bilei (inflamație/dismetabolism local)
Terapeutic: -
Imagistic - ERx/eco și decelarea formațiunilor minerale
De laborator: biochimie sanguină cu evidențierea gradului de afectare hepatică
Anatomopatologic: leziunile specifice (ex. histopatologic, citologic ante- sau postmortem)
Etiologic: predispoziția genetică, tulburări de metabolism, specificul alimentației.

Recomandări:
Respectarea schemelor de vaccinare și programelor de deparazitare
Îmbunătățirea condițiilor de zooigienă; echilibrarea rațiilor; suplimentarea cu premixuri
vitamino-minerale; nutrețuri de calitate; asigurarea laptelui până la înțărcare etc etc
Tratament igieno-dietetic, medicamentos cu ...
Etc etc. the sky’s the limit!

20
21