Examinarea cauzei în mod echitabil, public şi într-un termen

rezonabil.

1.Cerinţa din art.6 pct.1 al Convenţiei, aceea ca o cauză să fie

examinată în mod echitabil, trebuie înţeleasă în sensul de a se
asigura respectarea principiilor fundamentale ale oricărui proces şi
anume principiul contradictorialităţii şi principiul dreptului la
apărare, ambele asigurând egalitatea deplină a părţilor în proces.
- Contradictorialitatea este principiul care îngăduie părţilor
din proces să participe în mod activ şi egal la prezentarea,
argumentarea şi dovedirea drepturilor lor în cursul desfăşurării
procesului, mai precis să discute şi să combată susţinerile făcute
de fiecare dintre ele şi să-şi exprime opinia asupra iniţiativelor
instanţei în scopul stabilirii adevărului şi al pronunţării unei
hotărâri legale şi temeinice.
În virtutea contradictorialităţii, părţile îşi aduc reciproc la
cunoştinţă pretenţiile, apărările şi probele de care înţeleg să se
folosească în proces, prin cererile scrise adresate instanţei, judecata
nu se poate face decât după legala lor citare, în cursul procesului
toate părţile sunt ascultate în mod egal, inclusiv asupra
împrejurărilor de fapt sau de drept puse în discuţie de instanţă, în
vederea aflării adevărului în cauză, încuviinţarea probelor se face
în şedinţă publică, după prealabila lor discutare de către părţi, iar
 2

hotărârile judecătoreşti sunt comunicate părţilor, în vederea

exercitării căilor legale de atac.
Consacrări indirecte ale manifestărilor principiului
contradictorialităţii, aşa cum au fost ele anterior redate, respectând
înţelesul art.6 pct.1 din Convenţie, se regăsesc şi în legislaţia
naţională, mai precis în reglementarea art. 112, art.115, art114
alin.1, art.107, art.128-129, art.114 alin.4 Cod procedură civilă.

Nu există, deci, neconcordanţe de semnificaţie juridică a

contradictorialităţii între dispoziţiile Convenţiei şi dispoziţiile din
legea naţională şi, faţă de garanţiile pe care aceasta din urmă le
instituie pentru asigurarea contradictorialităţii, sunt toate premisele
ca, prin hotărârile pronunţate, instanţele naţionale să nu se facă
vinovate de încălcări ale dreptului la un proces echitabil, prin
nesocotirea principiului contradictorialităţii.

- Dreptul la un proces echitabil înseamnă şi posibilitatea

rezonabilă a oricărei părţi de a expune cauza sa instanţei de
judecată, în condiţii care să nu o dezavantajeze faţă de partea
adversă, ceea ce se realizează prin asigurarea dreptului său la
apărare.
Dreptul la apărare are în dreptul românesc şi valoare de
principiu constituţional, ţinând seama că prin art.24 alin.1 din
 3

Constituţie se stabileşte că dreptul la apărare este garantat, iar prin

alineatul 2 al aceluiaşi articol se prevede că în tot cursul procesului
părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din
oficiu.
În sens material, acest drept include toate drepturile şi
garanţiile procesuale, care asigură părţilor posibilitatea de a-şi
apăra interesele, iar în sens formal el include dreptul părţilor de a-
şi angaja un avocat.
Realizarea dreptului la apărare este asigurată şi prin modul de
organizare şi funcţionare a instanţelor judecătoreşti, la baza căruia
stau principiile legalităţii, egalităţii părţilor, gratuităţii,
colegialităţii, publicităţii, controlului judiciar, imutabilităţii şi
rolului activ al instanţei.
Legalitatea semnifică înfăptuirea justiţiei în numele legii de
către instanţele judecătoreşti prevăzute de lege, în limita
competenţelor ce le-au fost conferite de legiuitor, precum şi
supunerea judecătorilor numai în faţa legii;egalitatea părţilor
semnifică egalitatea acestora în raporturile procesuale cu instanţa,
dar şi în raporturile dintre ele, prin recunoaşterea aceloraşi drepturi
procesuale şi impunerea aceloraşi obligaţii; gratuitatea înseamnă
obţinerea unei rezolvări judiciare necondiţionat de plata vreunei
taxe; controlul judiciar înseamnă posibilitatea verificării, de către o
instanţa superioară în grad, a legalităţii şi temeiniciei hotărârii
 4

pronunţate de instanţa inferioară;imutabilitatea semnifică

imposibilitatea, de principiu, a modificării cadrului litigiului, sub
aspectul părţilor, obiectului şi temeiului de drept; rolul activ al
instanţei reprezintă, nu o ingerinţă în interesele părţilor, ci o
garanţie a respectării drepturilor şi realizării intereselor acestora,
deoarece are ca unic scop aflarea adevărului în cauză.

2.Cerinţa examinării cauzei în public, prevăzută de art. 6

pct.1 din Convenţie, înseamnă publicitatea dezbaterilor, care se
realizează, pe de o parte prin asigurarea accesului părţilor la
dezbateri, aceasta fiind o condiţie inerentă a exercitării drepturilor
lor procesuale, constând în dreptul la apărare şi dreptul la dezbateri
contradictorii, iar pe de altă parte, prin asigurarea accesului la
dezbateri al oricăror persoane.

În acelaşi mod este înţeleasă noţiunea de publicitate şi în

dreptul intern.
Astfel, art.126 din Constituţie, art.5 din Legea de organizare
judecătorească nr.92/1992 şi art.21 alin.1 din Codul de procedură
civilă proclamă că şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile
prevăzute de lege; cazurile de excepţie de la regula publicităţii sunt
nominalizate în lege, prin indicarea unor criterii de apreciere, pe baza
cărora instanţa de judecată trebuie să le determine – alin.2 al art.121
 5

Cod procedură civilă stabileşte că instanţa poată să dispună ca

dezbaterile să se facă în şedinţă secretă, dacă dezbaterea publică ar
putea vătăma ordinea sau moralitatea publică ori părţile.
Pentru asigurarea publicităţii, şedinţele de judecată se ţin la
sediul stabil şi cunoscut al instanţei, în zilele şi la orele fixate de
instanţă, potrivit listei de şedinţă, care se afişează la uşa sălii de
şedinţă, cu cel puţin o oră înainte de începerea şedinţei de judecată
( art. 125 Cod de procedură civilă ).
Publicitatea este o garanţie a corectitudinii şi imparţialităţii
judecătorilor, a independenţei acestora, pentru că nu este suficient
să se facă dreptate, ci este nevoie să se şi vadă acest lucru; pentru
acest motiv părţile nu pot fi împiedicate să participe la dezbaterea
cauzelor proprii, nici măcar atunci când s-a declarat şedinţă
secretă(art. 121 alin.2 Cod procedură civilă), iar terţele persoane nu
pot fi îndepărtate din sala de judecată decât în cazul şedinţelor
secrete.
Caracterul dezbaterilor nu influenţează, însă, pronunţarea
hotărârii judecătoreşti, care se face, întotdeauna, în şedinţă publică,
fapt prevăzut expres în art.6 pct.1 din Convenţie, dar şi în art. 121
alin.3 Cod procedură civilă.

3.Cerinţa Convenţiei ca examinarea cauzei să se facă într-un

termen rezonabil trebuie raportată la fiecare caz în parte, luând în
 6

considerare durata procedurii, natura pretenţiilor, complexitatea

procesului, comportamentul autorităţilor competente şi al părţilor,
dificultatea dezbaterilor, aglomerarea rolului instanţei şi
exercitarea căilor de atac.
Celeritatea judecării proceselor nu este consacrată în
legislaţia naţională în mod expres, decât într-un număr limitat de
litigii, de pildă, în materia restituirii imobilelor preluate abuziv în
perioada comunistă, reglementată prin legea 10/2001 sau în
materia adopţiilor, reglementată prin O.U.G. 25/1997, aprobată
prin legea 87/1998.
Cu toate acestea, în Regulamentul pentru organizarea şi
funcţionarea instanţelor, aprobat prin Ordinul nr.991/C/1993 al
Ministerului Justiţiei, se reglementează măsurile ce se dispun de
instanţă la primirea sesizării, stabilindu-se că prin acestea trebuie
să se asigure soluţionarea cu celeritate a cererilor primite şi că
aceleaşi măsuri trebuie luate, în acelaşi scop, şi de către judecătorul
căruia i s-a repartizat cauza spre soluţionare ( art.44 ).
De asemenea, Codul de procedură civilă cuprinde o suită de
norme prin care se asigură soluţionarea, într-un termen rezonabil, a
cererilor deduse judecăţii, indiferent de natura lor. Dintre acestea,
cele mai importante sunt cele din art. 155 alin.1 şi art.156 alin.1,
care permit amânarea judecăţii, o singură dată, pe temeiul învoielii
părţilor, respectiv pentru lipsă de apărare temeinic motivată,
 7

precum şi cele din art.260 alin.1 şi art.264 alin.1 Cod procedură

civilă, potrivit cărora pronunţarea se poate amâna pentru un termen
ce nu poate depăşi 7 zile, iar redactarea hotărârii se face în termen
de 30 de zile de la pronunţarea ei.
Judecarea procesului într-un termen rezonabil are ca scop
înlăturarea incertitudinii în care se găsesc părţile prin restabilirea,
cât mai curând posibil, a drepturilor încălcate şi prin reinstaurarea
legalităţii, care trebuie să guverneze toate raporturile juridice într-
un stat de drept, ceea ce constituie o garanţie a unui proces
echitabil.