REFERAT - MEDICINĂ INTERNĂ

ULCERUL GASTRIC

Ulcerul gastric este dat de prezenta unei ulceratii dureroase sau “rani” ale
mucoasei gastrice, aproximativ 10% din populatia lumii suferind de aceasta afectiune,
cu o incidenta mai crescuta in cazul rudelor de gradul I ale pacientilor cu aceeasi
afectiune.

Definitie ulcer gastric

Ulcerul gastric este dat de prezenta unei ulceratii dureroase sau “rani” ale mucoasei gastrice,
aproximativ 10% din populatia lumii suferind de aceasta afectiune, cu o incidenta mai crescuta in
cazul rudelor de gradul I ale pacientilor cu aceeasi afectiune.

Care sunt factorii de risc ai bolii

Principala cauza de aparitie a ulcerului gastric este reprezentata de cresterea secretiei gastrice,
pepsina si acidul clorhidric care depasesc astfel mecanismele de aparare locale reprezentate in
principal de mucusul gastric protector si reinnoirea celulara continua a mucoasei gastrice.

Factori care influenteaza cresterea de acid gastric sunt reprezentati de utilizarea medicamentelor de
tipul antiinflamatoarelor nesteroidiene (aspirina, ibuprofen), fumatul, consumul excesiv de alcool
sau infectia cu H. pylori.

O situatie aparte o reprezinta pacientii diagnosticati cu sindrom Zollinger-Ellison, boala care

determina aparitia ulcerului gastric prin cresterea productiei de acid in organism (pacientii prezinta
tumori denumite gastrinoame care secreta cantitati crescute a unui hormon denumit gastrina,
hormon care la randul lui induce o secretie marita de acid gastric).

Cum se manifesta ulcerul gastric

Evolutia ulcerului gastric este insotita in mod obisnuit de urmatoarele simptome:

• Dureri abdominale epigastrice care au pozitii antalgice (schimbarea pozitiei corpului

determina ameliorarea durerii) si scad in intensitate imediat postprandial, dupa consumul de
lichide sau administrarea de antiacide;
• Pierdere in greutate;
• Greata, varsaturi cu aspect de “zat de cafea” atunci cand apare hemoragia mucoasei gastrice;
• Balonare;
• Eructatii excesive;
• Anemie (prin pierderi repetate de sange si scaderea absorbtiei de fier).
Ulcerul gastric - simptomatologie si tratament

Complicatiile bolii sunt rare dar necesita spitalizare si interventie de urgenta:

• Hemoragia digestiva superioara evidentiata prin varsaturi abundente in “zat de cafea” sau
prin scaune melenice negre “ca pacura”;
• Perforatia gastrica cu aparitia abdomenului acut - urgenta chirurgicala;
• Stenoza pilorica - ingustarea orificiului de deschiderea al esofagului in stomac insotita de
varsaturi ale alimentelor nedigerate, imediat dupa ingestie.
Gastrita cronica netratata sau insuficient tratata poate determina aparitia modificarilor maligne.

Care sunt investigatiile diagnostice necesare

Diagnosticul ulcerului gastric se face pe baza endoscopiei digestive superioare EDS care prin
utilizarea unui tub flexibil numit endoscop, permite vizualizarea leziunilor si atunci cand este cazul
biopsierea mucoasei gastrice pentru indentificarea infectiei cu H.pylori (interventia se realizeaza
dupa administrarea unui anestezic local care sa usureze pasajul esofagian al endoscopului).
Radiografia cu tranzit baritat este si ea utila prin detaliile cu privire la defectele de umplere ale
stomacului pe care le ofera.

Managementul ulcerului gastric

Masurile terapeutice nemedicamentoase urmaresc:

• Intreruperea fumatului, a consumului de alcool si a excesului de cafea mai ales a jeun;

 • Evitarea medicatiei antiinflamatoare nesteroidiene mai ales a aspirinei;
• Adoptarea unui regim alimentar strict prin care pacientul trebuie sa excluda: prajelile,
condimentele, afumaturile, bauturile carbogazoase;
• Respectarea unui orar regulat de alimentatie cu 3 mese principale si 2 gustari la ore fixe
prestabilite;
Medicatia utilizata in tratamentul ulcerului gastric este reprezentata de:

• Preparatele antiacide cu efect de tamponare al acidului din stomac;

• Antisecretoriile care reduc sau inhiba productia de acid gastric;
• Protectoare ale mucoasei gastrice;
• Asociere de antibiotice pentru eradicarea bacteriei Helicobacter pylori.
Tratamentul chirurgical al ulcerului gastric a devenit o exceptie, iar atunci cand totusi este practicat
acesta se realizeaza prin metode minim invazive laparoscopice prin care se urmareste stoparea
hemoragiei gastrice si dilatarea stenozelor pilorice cu ajutorul endoscopului. In situatii rare este
practicat si abordul chirurgical clasic prin care se indeparteaza portiunea afectata a stomacului daca
sutura clasica a nisei esueaza iar hemoragia nu este stopata.
 REFERAT MEDICINA INTERNĂ

Diabetul zaharat

Este o boala de metabolism, care cauzeaza prezenta in exces a glucozei in sange (hiperglicemie).
Aceasta boala este incurabila si odata diagnosticata necesita tratament toata viata.

Exista si o forma speciala (si rara) a acestei boli, dezvoltata de anumite femei. Aceasta este numita
“diabet gestational” si dureaza de obicei doar pe parcursul sarcinii.

Diabetul zaharat este diferit de “diabetul renal”, termen care semnifica prezenta glucozei  in exces
in urina, dar nu si in sange.

Exista doua tipuri principale de diabet, care se diferentiaza prin mecanismul de aparitie. Per total,
orice forma de diabet se datoreaza faptului ca insulina din organism este insuficienta.

Insulina este hormonul care introduce glucoza din sange in interiorul celulelor, pentru a fi utilizata.
In diabetul de tip 1, insulina lipseste complet, iar in cel de tip 2, este in cantitate redusa si/sau mai
putin eficienta.

Diabetul de tip 1 este o boala auto-imuna, aparitia sa nefiind legata de factori externi. Pentru
diabetul de tip 2, obezitatea este factorul principalul factor care creste riscul de a face aceasta
boala.

Hiperglicemia determina simptome ca: sete persistenta, urinare frecventa, pierdere in greutate,
oboseala.

Aceste simptome sunt sunt mai bruste si severe in diabetul de tip 1 si pot fi absente sau foarte
usoare in cel de tip 2, trecand neobservate ani de zile. Desi principala sa consecinta este
hiperglicemia, diabetul interfereaza cu felul in care corpul proceseaza toti nutrientii – inclusiv
proteine si lipide. Netratata, aceasta boala afecteaza imunitatea (rezistenta la injectii), vasele de
sange, nervii, retina, rinichii si alte organe.

Tratamentul diabetului implica mai multe componente. Regimul alimentar corect si activitatea
fizica asigura un nivel constant al glucozei in sange si actiunea mai buna a insulinei. Tratamentul
medicamentos (oral) este deseori recomandat la persoanele cu diabet de tip2. Diabetul de tip1, cat si
unele forme de diabet de tip 2 se trateaza cu insulina, care se injecteaza de catre pacient sub piele de
mai multe ori pe zi.

Monitorizarea

diabetului la pacientii care iau insulina se realizeaza de catre pacient acasa, prin masurarea
glicemiei cu un dispozitiv numit glucometru (de mai multe ori pe zi) sau in mod continuu printr-un
CGM (Continuous Glucose Monitoring). Astfel, acesta este invatat sa isi ajusteze dozele de insulina
in functie de valoarea glicemiei. Periodic, este evaluata glicemia in spital (aproximativ odata la 3
luni), cat si alti markeri ai glicemei pe o perioada mai lunga.

Glucidele, insulina si diabetul

Atunci cand mancati, dupa ce au loc numeroase procese de digestie in tubul digestiv, alimentele
sunt descompuse pana la nivelul nutrientilor esentiali – glucide, lipide, proteine si aminoacizi.
Glucoza este un carbohidrat simplu, componenta a zaharului si mierii, care se absoarbe in intestin si
ajunge in sange, de unde este distribuita catre toate tesuturile corpului. Glucoza reprezinta una
dintre principalele surse de energie pentru celule, insa nu poate patrunde singura in interiorul
acestora. Pentru a ajunge in celule, este necesara insulina.

Insulina este un hormon produs de catre pancreas. Atunci cand nivelul de glucoza din sange creste
(dupa masa), insulina se secreta intr-o cantitate echivalenta, astfel incat sa reduca glicemia si sa
distribuie glucoza la toate celulele care o necesita. Creierul, de exemplu, este un mare consumator
de glucoza. Pe langa utilizarea de catre celule, glucoza mai este depozitata in ficat si muschi, pentru
a fi utilizata cand oferta alimentara este insuficenta.

Cand nivelul de glucoza din sange scade mult (si nu mai ajuge suficienta glucoza in celule), un
hormon numit glucagon este eliberat de catre pancreas. Acesta creste glicemia si transportul
glucozei la celule prin mobilizarea depozitelor de glucoza din ficat si muschi si prin productia de
glucoza pornind de la alte substante.

Per total, scopul acestui sistem este mentinerea unei glicemii constante in majoritatea timpului si
oferirea de glucoza suficienta celulelor, pentru ca aceasta sa produca energie.

Diabetul zaharat implica prezenta hiperglicemiei (glucoza in exces in sange), care se datoreaza unei
disfunctii a insulinei:

• Insulina este produsa in cantitate prea mica fata de indigestia de glucoza

• Insulina nu mai este produsa deloc
• Celulele care necesita glucoza nu mai raspund corespunzator la actiunea insulinei, chiar
daca aceasta este prezenta intr-o cantitate normala ( rezistenta la insulina)
Hiperglicemia din diabet are numeroase consecinte negative in organism:

• Scade imunitatea (afecteaza celulele imunitare numite fagocite

• Afecteaza vasele mici de sange (inclusiv cele dn ochi)
• Afecteaza nervii (din periferie, cum sunt cei din piele, dar si din organe)
• Afecteaza gingiile, stimuleaza formarea de carii dentare
• Creste riscul de cheaguri de sange (stimuleaza coagularea)
• Creste colesterolul si trigliceridele (interfreaza cu metabolismul lipidic)
• Pe termen scurt, folosirea exclusiva de catre corp a altro surse de energie poate cauza
cetoacidoza.
Tipuri de diabet

•  Diabet de tip 1 – aproximativ 10% din pacienti au acest tip de boala. Era numit anterior
“diabet cu debut juvenil”. Desi are tendinta de a aparea mai des inainte de 40 ani, stim acum
ca aceasta boala poate debuta la orice varsta. Acest tip de diabet se datoreaza cel mai comun
distructiei auto-imune a celulelor din pancreas care produc insulina. Pana in prezent, nu s-a
descoperit o cauza pentru care se intampla acest lucru. Rezultatul este declinul cantitatii de
insulina secretata intr-o perioada foarte scurta, cu valori foarte mari ale glicemiei.
• Diabetul zaharat de tip 2 – apare progresiv, estimandu-se ca trec in medie 7 ani de la
debutul bolii, pana cand o persoana este diagnosticata. Acesta apare mai comun la
persoanele trecute de 40 ani, care sufera de obezitate. La aparitia acestei boli conlucreaza
rezistenta celulelor la insulina (datorita tesutului adipos in exces), urmata de scaderea
productiei de insulina. Valorile glicemiei sunt mari pe o perioada lunga de timp, dar nu atat
de mari ca in diabetul de tip 1, deoarece mai exista inca insulina care functioneaza.
Rezultatul este instalarea lenta a simptomelor.
Prediabetul  este starea patologica (“la limita cu normalul”) premergatoarea diabetului zaharat de
tip 2. Inseamna ca glicemia este anormal crescuta, dar nu atat de crescuta incat sa poata fi realizat
diagnosticul franc de diabet. In acest stadiu, modificarile stitlui de viata, eventual combinate cu
medicamente orale pot intarzia sau preveni instalarea diabetului.

Pe langa acestea, mai exista un tip special de diabet zaharat, diabetul gestational. Aceasta boala
apare in timpul sarcinii la o femeie anterior sanatoasa, afectand circa 5% dintre femei in aceasta
perioada.

Simptomele diabetului

Diabetul de tip 2 si cel gestational pot fi complet asimptomatice mult timp. Simptomele frecvente
sunt:

• Sete excesiva
• Gura uscata
• Necesitatea de a urina des
• Oboseala
• Pierdere in greutate
• Constipatie
• Infectii cutanate sau mucoase repetate
• Ochi uscati, afectarea vederii
In diabetul de tip 1, simptomele se instaleaza pe parcursul a cateva zile-saptamani, pe masura ce
productia de insulina scade vertiginos. Manifestarile includ:

• Sete excesiva
• Urinare frecventa
• Dezhidratare
• Oboseala, dificultati de concentrare, pierdere in greutate
• Varsaturi, dureri abdominale, respiratie superficiala si rapida, cu progresie spre coma –
aceasta situatie numita cetoacidoza poate fi fatala.
Cetoacidoza diabetica

Diabetul zaharat netratat, in special cel de tip 1, poate evolua cu hiperglicemie cu valori foarte
mari, atunci cand practic nu mai exista insulina in organism. Ca si urmare, corpul foloseste lipidele
ca si sursa de energie, iar procesul cauzeaza producerea unor substante toxice acide numite corpi
cetonici. Cand acestia se acumuleaza, impreuna cu hiperglicemia, produc o dezhidratare severa si
afectarea creierului.

Simptome:

• Greata, varsaturi
• Dureri sau crampe abdominale
• Dificultati la respirare: respiratii rapide, superficiale, intrerupte de rare respiratii mai
profunde (“gasp”)
• Miros de cetone in respiratie – unele persoane pot detecta mirosul ca fiind unul asemanator
cu acteona sau fructele fermentate
• Scaderea marcata a tensiunii arteriale
• Ameteala, confuzie, mergand pana la pierderea constientei si coma
Hipoglicemia

Tratamentul medicamentos al diabetului zaharat predispune la un efect advers sever: scaderea

nivelului de glucoza din sange mai mult decat normalul (hipoglicemie). Aceste “crize” nu apar la
persoanele care isi tin sub control diabetul doar prin modificarea stilului de viata (fara
medicamente). Hipoglicemia afecteaza tot organismul, dar riscul cel mai mare este afectarea
functiei cerebrale. Hipoglicemia netratata poate fi fatala.

Simptome:

• Tremuraturi
• Transpiratii
• Anxietate
• Senzatie de furnicaturi, intepaturi in degete si buze
• Modificarea vederii
• Oboseala, confuzie, pana la pierderea constientei
  Pacientul cu diabet zaharat trebuie sa cunoasca aceste semne. Ele pot varia de la un
pacient la altul, motiv pentru care este utila utilizarea glucometrului. Cand valoarea glicemiei
este sub 70mg/dL, exista certitudinea hipoglicemiei.

 Cum se pune diagnosticul

Diagnosticul de diabet zaharat se realizeaza intr-un cadru medical specializat, masurand nivelul de
glucoza din sange. Acest lucru se poate realiza in diferite momente, in relatie cu ingestia de
alimente. In mod normal, glicemia se mentine intre 70 mg/dL si 140 mg/dL. Testele pentru a
diagnostica diabetul implica de obicei masurarea 2 zile la rand. In prezenta unei glicemii foarte mari
sau a simptomelor tipice pentru diabet, diagnosticul poate fi realizat de catre medic si in urma unei
singure masuratori. Testele de diagnostic pentru diabet sunt:

•  Glicemia a jeun (dimineata, pe nemancate) – valorile > 126 mg/dL semnifica prezenta
diabetului

• Glicemia in orice moment al zilei – se realizeaza cand aveti simptomele ale diabetului;
valoare peste 200 mg/dL semnifica prezenta acestei boli.
• Hemoglobina glicozilata (A1C) – acest test evalueaza glicemia din ultimele 2-3 luni.
Valorile peste 6,5% sunt semnificative pentru diagnosticul de diabet zaharat.
• Testul de toleranta la glucoza – verifcarea glicemiei inainte si la 2 ore dupa ingestia unei
bauturi cu o cantitate fixa de glucoza. Valorile de peste 200 mg/dL sunt sugestive pentru
diabetul zaharat. Valorile intre 140 mg/dL si 200 mg/dL sugereaza prediabet.
 

La persoanele sanatoase, glucoza nu trece in urina. La diabetici, din cauza excesului de glucoza,
aceasta este eliminata si prin urina, astfel incat evaluarea glicuriei poate fi un test sugestiv pentru
diabet. Nu este insa suficienta prezenta glucozei in urina pentru a realiza diagnosticul de diabet
zaharat.

Tratamentul diabetului zaharat urmareste 3 scopuri principale:

• Controlul glicemiei – evitarea hiperglicemiei, dar si a episoadelor de hipoglicemie. Acest

lucru se realizeaza prin adoptarea unui regim alimentar echilibrat, exercitii fizice,
monitorizarea la domiciliu a glicemiei si tratamentul medicamentos. Periodic, se evalueaza
glicemia in spital, cat si hemoglobina glicozilata, pentru a vedea eficienta tratamentului in
mentinerea glicemiei constante.
• Reducerea hipertensiunii arteriale – factor de risc pentru complicatiile cardiovasculare,
renale, oculare – dieta si modifcarea stilului de viata pot fi suficiente, sau se pot recomanda
medicamente antihipertensive.
• Detectarea si tratarea oricaror complicatii cat mai precoce – prin evaluarea periodica a
functiei renale, a retinei, a aspectului tegumentelor (mai ales la picioare), teste de urina.
 REFERAT CHIRURGIE
Atributiile asistentei medicale din cadrul blocului operator

Atributiile asistentei medicale din cadrul blocului operator sunt următoarele:

• tinuta ireprosabila
• exemplu de meticulozitate si ordine
• sa participe activ la activitatea din sala de operatii
• sa constientizeze faptul ca echipa operatorie trece deseori prin momente dificile, ca aceasta
echipa poate ajunge uneori la o tensiune nervoasa deosebita si ca ea, asistenta medicala,
factor important al modului cum se desfasoara actul operator, trebuie sa contribuie prin
calmul, atentia si promptitudinea participarii sale la desfasurarea normala a interventiei
operatorii, la un bun climat de lucru, sa ofere un ajutor prompt si eficace, uneori chiar
inainte de a i-l solicita medicul chirurg
• sa urmareasca actul operator si sa pregateasca instrumentele chirurgicale adecvate,
materialele sanitare necesare, inainte chiar ca medicul chirurg sa le ceara
• sa mentina perfecta curatenia in sala de operatii in cursul actului operator, sa coordoneze
activitatea infirmierei in acest sens
• sa dea dovada de „umanitate”, specificul cadrului medical, de altfel, sa intampine bolnavul
care vine in sala de operatie cu un zambet si o vorba de incurajare, sa-l pregateasca pentru
operatie cu gesturi clare, precise, bine reglate, fara agitatie, ton ridicat sau senzatie de graba,
stresante pentru bolnav
• sa aiba un comportament bun, linistitor si cu echipa operatorie, chiar in cazul in care
considera ca i s-a facut un repros pe care nu l-a meritat; aceasta se va discuta dupa
incheierea interventiei operatorii, niciodata in cursul ei
• sa cunoasca perfect instrumentarul pe care-l are in grija, tehnica pregatirii lui in vederea
actului chirurgical
• sa aiba oricand pregatite instrumentarul si sala de operatie pentru interventii chirurgicale de
urgenta; la fel materialul moale
• sa stie sa manevreze aparatura existenta la sala de operatie
• sa verifice daca pacientul este pregatit pentru interventia chirurgicala, daca este curatat si ras
in regiunea campului operator si, eventual, sa completeze pregatirea acestuia
• sa pozitioneze pacientul pe masa de operatie
 • sa ajute restul echipei operatorii la imbracare; sa pregateasca instrumentarul pe masa de
operatie
• dupa incheierea interventiei chirurgicale sa asigure si sa coordoneze curatirea salii de
operatie si pregatirea ei pentru o noua interventie chirurgicala
• in situatiile in care asistenta medicala este utilizata ca ajutor principal in actul operator,
trebuie sa cunoasca timpii operatori principali, o serie de amanunte de tehnica chirurgicala
pentru a putea reprezenta un factor eficient in timpul actului operator.

Dincolo de aceasta insiruire relativ fada si sterila de atributii ale asistentei medicale din cadrul
blocului operator, exista oamenii care lucreaza efectiv in sala de operatii, personalitati si
individualitati care in cursul interventiilor operatorii reprezinta o „orchestra” bine acordata avand ca
scop final sanatatea pacientului de pe masa de operatie.

În urgentele chirurgicale, rolul asistentei medicale de la blocul operator devine unul capital. Este
vorba despre acele urgente chirurgicale de grad zero in care timpul devine dimensiunea esentiala in
buna desfasurare a actului operator si in reusita lui.

În astfel de momente, experienta acumulata, cunostintele teoretice si practice permit personalului

mediu de la blocul operator sa faca posibila inceperea interventiei chirurgicale in bune conditiuni
prin pregatirea adecvata si in cel mai scurt timp a acelui instrumentar de care este nevoie pentru o
anume interventie chirurgicala. Aceasta presupune nu numai cunoasterea instrumentarului, cat si
cunostinte de tehnica operatorie, cunoasterea principalilor timpi ai interventiei.

În interventiile chirurgicale de urgenta, mai ales pe timpul noptii, deseori, asistenta medicala este
cea care pregateste instrumentarul, instrumenteaza si chiar participa efectiv (pana la sosirea
ajutorului chirurgului si, uneori pana la finalul interventiei), ca ajutor principal la desfasurarea
interventiei chirurgiale. Sunt momentele in care cunostintele acumulate si experienta capatata sunt
testate la maxim. Sunt momentele in care se resimte cel mai acut necesitatea existentei experientei
in munca in echipa. Sunt momentele in care cu adevarat, asistenta instrumentara trebuie sa stie sa
anticipeze timpii operatori si instrumentarul de care are nevoie operatorul, inca inainte ca acesta sa
exprime ceea ce are nevoie.
 REFERAT CHIRURGIE

PREGĂTIREA PREOPERATORIE A PACIENTULUI

Pregătirea preoperatorie generală constă în:

• examenul clinic și paraclinic

• pregătirea psihică a pacientului
• îngrijiri igienice
• urmărirea funcțională, vitală și vegetativă
• observarea schimbării în starea bolnavului
• regimul dietetic preoperator.
Examenul clinic

• Acesta este efectuat de către medicul chirurg, ajutat de cadrul mediu sanitar și pune în
evidență starea fiziologică a bolnavului dând totodată posibilitatea depistării unor deficiențe
ale organismului și ale unor boli însoțitoare. El este completat de examinări paraclinice.
Pregătirea psihică

• Bolnavul este informat despre necesitatea intervenției chirurgicale, riscul, eventualele

complicații;
• Se fixează data intervenției;
• Se suprimă tot ceea ce ar putea produce bolnavului stare de neliniște. Bolnavului i se creează
o stare de confort psihic, oferindu-i-se un mediu ambiant plăcut.
• I se asigura legătura cu aparținătorii.
• Teama de spital, de anestezie sau de operație fac ca pacienții să fie anxioși și deprimați.
Asistentul medical trebuie să fie empatic în comunicarea cu pacientul pentru a reduce
disconfortul psihic creat de teama de operație sau de anestezie.
• Se obține consimțământul scris al pacientului cu privire la intervenție. Consimțământul este
responsabilitatea medicului care efectuează intervenția, iar asistenta medicală trebuie să se
asigure că pacientul a înțeles informațiile primite.
• La indicația medicului, se pot administra sedative în seara dinaintea intervenției pentru
diminuarea anxietății și pentru o odihnă adecvată.
Îngrijiri igienice

• Daca starea bolnavului o permite, bolnavul va fi îndrumat, ajutat să facă duș, urmat de igiena
cavității bucale, îngrijirea părului, tăierea unghiilor.
• În cazul bolnavilor nedeplasabili, toaleta va fi făcută la pat.
Urmărirea funcțiilor vitale și investigațiile paraclinice înainte de operație

• măsurarea și notarea temperaturii;

• măsurarea și notarea pulsului;
• observarea și notarea respirației;
• măsurarea și notarea T.A.;
• evidența diurezei;
• observarea scaunului;
• se cântărește pacientul (necesar pentru dozarea medicației);
• se verifică obligatoriu pentru toate intervențiile chirurgicale: grup  sanguin, factor Rh,
hemograma, glicemie, uree, creatinină, probe hepatice, factori de coagulare, sumar de urină;
 • se efectuează electrocardiogramă și radiografie toracică;
• se atașează toate rezultatele la dosarul medical (F.O.) al pacientului.
Pregătirea preoperatorie din preziua operației

Pregătirea generală

• asigurarea repausului fizic, psihic și intelectual;

• asigurarea alimentației necesare, alimente ușor digerabile;
• începând cu ora 21 în seara dinaintea operației se va sista aportul de alimente și lichide;
• se interzice fumatul sau consumul de băuturi alcoolice în preziua operației;
• se va efectua evacuarea intestinului, clisma evacuatorie (dacă nu sunt contraindicații) în
seara dinaintea intervenției sau și în dimineața intervenției dacă aceasta se efectuează la
nivelul tubului digestiv;
• asigurarea igienei corporale. Se va efectua baie sau duș pe regiuni la pat.
Pregătirea locală

• se curăță pielea pe regiuni. Dacă în zona în care se va interveni chirurgical este piele cu păr,
se rade cu grijă o suprafață largă (20-25cm), evitându-se să se producă mici leziuni (pot fi
poartă de intrare pentru germeni, sau zonă dureroasă la efectuarea dezinfecției);
• nu se vor folosi creme depilatoare deoarece pot produce iritații locale;
• se degresează pielea cu comprese sterile;
• se dezinfectează pielea cu un antiseptic (alcool, tinctura de iod);
• se acoperă câmpul operator, la indicația medicului.
Pregătirea preoperatorie din dimineața intervenției

◦  se întrerupe alimentația și hidratarea. Bolnavul nu mănâncă cel puțin 12 ore înaintea
intervenției chirurgicale;
◦ se supraveghează funcțiile vitale;
◦ se comunică medicului eventualele modificări patologice ale funcțiilor vitale, tuse,
menstruație, etc.
◦  îmbrăcarea se face cu cămașă de noapte (pentru femei) sau pijama (pentru bărbați)
◦ protezele dentare mobile vor fi scoase, învelite într-o bucată de tifon și puse în noptiera
bolnavului;
◦ bijuteriile vor fi predate familiei sau administrației spitalului;
◦ îndepărtarea lacului de pe unghii și a rujului de pe buze (prezența lor face dificilă depistarea
semnelor de cianoză la nivelul extremităților);
◦ se vor îndepărta lentilele de contact (dacă este cazul);
◦ se va cere pacientului să își golească vezica urinară. Bolnavul va avea o micțiune voluntară
sau se efectuează sondaj vezical;
◦ se transportă pacientul la sala de operație cu un mijloc adecvat de transport, însoțit de
asistenta medicală și de toate documentele administrative (foaie de observație, investigații,
consimțământ).
◦ transportul către sala de operație nu va fi făcut mai devreme pentru a se evita stresarea
pacientului;
 REFERAT - NUTRITIE SI DIETETICA
VITAMINA C

Vitamina C este un nutrient esențial care asigură sănătatea organismului. Cunoscută și sub
denumirea de acid ascorbic, vitamina C se regăsește în multe alimente și suplimente și susține buna
funcționare a funcțiilor biologice, precum sinteza colagenului și vindecarea rănilor, având
numeroase alte beneficii.

Află în cele ce urmează care sunt beneficiile consumului de alimente și suplimente bogate în
vitamina C, care este doza zilnică recomandată, dar și cum poți recunoaște semnele unui deficit de
vitamina C.

• Despre vitamina C și rolul rău în organism

• Care sunt beneficiile vitaminei C
• Alimente bogate în vitamina C
• Care este doza zilnică recomandată de vitamina C
• Care sunt semnele deficienței de vitamina C
• Efectele adverse ale consumului ridicat de vitamina C
Despre vitamina C și rolul său în organism
Vitamina C a fost folosită în scop medicinal încă din secolul al 18-lea, în mod special pentru a trata
sau pentru a preveni scorbutul și alte boli asociate cu deficiența de vitamina C. De altfel, James
Lind, un medic scoțian, a făcut un experiment în anul 1747 pentru a găsi un remediu împotriva
scorbutului. Acesta a descoperit că lămâile și portocalele ajutau la ameliorarea simptomelor.

Ulterior, conceptul de vitamine a fost creat de către biochimistul polonez Casimir Funk, în anul
1912. Câțiva ani mai târziu, o echipă de cercetători a reușit să izoleze vitamina C, denumită acid
hexuronic și, mai apoi, acid ascorbic. În prezent, vitamina C este folosită cu precădere ca remediu
pentru tratarea răcelilor, fiind considerată de mare ajutor pentru susținerea sistemului imunitar.

Vitamina C este un compus organic, solubil în apă. Acest lucru înseamnă că organismul uman nu
poate sintetiza singur vitamina C, ci este necesar să luăm doza zilnică prin consumul de alimente
care o conțin.

Vitamina C joacă un rol important în buna funcționare a funcțiilor biologice, precum producția de
colagen, L-carnitină, dar și alți neurotransmițători. De asemenea, susține metabolizarea proteinelor
și are proprietăți antioxidante, fiind de ajutor în protejarea celulelor împotriva efectelor negative ale
radicalilor liberi. Acumularea de radicali liberi poate duce, în timp, la apariția bolilor
cardiovasculare, a cancerului și artritei.

Colagenul, care este produs de vitamina C, este la rândul său componenta principală din numeroase
țesuturi, precum tendoane, ligamente, piele, cornee, cartilaje, oase, intestine și vase de sânge. În
plus, aproximativ 2% din țesutul muscular conține colagen.

Mai mult, vitamina C este necesară și pentru a sintetiza neurohormoni precum adrenalina,
noradrenalina și dopamina. Deficiența de vitamina C poate să apară și atunci când există
dezechilibre hormonale, întrucât aceasta protejează și stimulează glanda hipofiză.

Cantități ridicate de vitamina C se regăsesc și la nivelul ochilor, glandelor suprarenale, creier,

leucocite, tiroidă, ficat sau splină.
Care sunt beneficiile vitaminei C
Printre numeroasele beneficii pe care le poate avea vitamina C se numără următoarele:

• Ajută la întărirea imunității - vitamina C este un antioxidant puternic, care întărește

capacitatea naturală de protecție a organismului;
• Protejează împotriva răcelilor - datorită proprietăților antioxidante, poate preveni și ajuta la
tratarea răcelilor și poate reduce simptomele asociate cu acestea;
• Reduce riscul de boli cronice - fiind un antioxidant puternic, vitamina C protejează
împotriva radicalilor liberi, care sunt asociați cu un risc ridicat de apariție a multor boli
cronice;
• Ajută la scăderea hipertensiunii - suplimentele pe bază de vitamina C ajută la scăderea
tensiunii arteriale și a presiunii sistolice a sângelui, dar și la dilatarea vaselor de sânge;
• Protejează împotriva bolilor cardiovasculare - acestea sunt asociate cu hipertensiune
arterială, nivel ridicat de colesterol „rău” LDL și trigliceride și un nivel scăzut de colesterol
„bun” HDL, iar vitamina C ajută la reducerea acestor factori de risc, implicit și a apariției
bolilor cardiovasculare;
• Previne atacurile de gută - acestea apar atunci când nivelul de acid uric din sânge este
ridicat, iar vitamina C ajută la reducerea nivelului de acid uric; Previne deficiența de fier - și
ajută, în același timp, la îmbunătățirea absorbției de fier în organism;
• Stimulează producția de colagen - vitamina C este de mare ajutor în producția de colagen, o
componentă esențială a multor țesuturi din organism;
• Ajută la îmbunătățirea memoriei - vitamina C nu doar că îmbunătățește capacitatea de
memorare, ci protejează și împotriva stresului oxidativ de la nivelul creierului și coloanei
vertebrale, scăzând riscul de apariție a demenței;
• Îmbunătățește vederea - consumul de suplimente de bază de vitamina C încetinește progresia
degenerării maculare, care este asociată cu pierderile de vedere;
• Îmbunătățește aspectul pielii - datorită faptului că favorizează producția de colagen,
vitamina C ajută la menținerea elasticității pielii;
• Ajută la scăderea în greutate - consumul de alimente și suplimente de bază de vitamina C
ajută la arderea grăsimilor și la acumularea de masă musculară.
Vitamina C reprezintă, astfel, un remediu natural, care susține buna funcționare a organismului.
Datorită faptului că ajută la producția de colagen, vitamina C contribuie la vindecarea și cicatrizarea
rănilor, având efect reparator asupra pielii. De asemenea, vitamina C contribuie la reglarea nivelului
de zahăr din sânge (glicemia), putând preveni apariția diabetului.

Efectul antioxidant al vitaminei C susține lupta împotriva radicalilor liberi, unul dintre factorii care
duc la îmbătrânirea pielii și apariția bolilor cardiovasculare.

Alimente bogate în vitamina C

Cele mai bune surse de vitamina C sunt următoarele alimente:

• Citricele - portocale, grepfrut

• Kiwi
• Legume verzi - varză Kale, spanac, varză de Bruxelles, broccoli, mazăre, sparanghel
• Varză roșie
• Ardei roșu, ardei verde și ardei iute
• Căpșune
 • Guava
• Papaya
• Pepene
• Ananas
• Fructe de pădure
• Cartofi dulci
• Sucul de roșii
Legumele și fructele verzi conțin o cantitate ridicată de vitamina C. De asemenea, ananasul, fructele
de pădure și pepenii sunt o sursă bogată de vitamina C. Consumul zilnic de fructe și legume asigură
doza necesară de vitamina C, dar și de minerale și nutrienți esențiali. De exemplu, 49 de mg de
căpșune conțin 54% din doza zilnică recomandată, 9 mg de spanac reprezintă 10%, în timp ce o
portocală medie (70 mg) conține 78% din doza zilnică recomandată de vitamina C.

Care este doza zilnică recomandată de vitamina C

În ceea ce privește doza zilnică recomandată de vitamina C, aceasta diferă în funcție de mai mulți
factori, astfel:

• Femeile însărcinate, sub 18 ani - 80 mg;

• Femeile însărcinate, peste 19 ani - 85 mg;
• Femeile care alăptează, sub ani 18 ani - 115 mg;
• Femeile care alăptează, peste ani 19 - 120 mg;
• Bărbații peste 19 ani - 90 mg;
• Femeile peste 19 ani - 75 mg.
Doza zilnică recomandată pentru copii diferă în funcție de vârstă, astfel:

• 0-6 luni - 40 mg;

• 7-12 luni - 50 mg;
• 1-3 ani - 15 mg;
• 4-8 ani - 25 mg;
• 9-13 ani - 45 mg;
• Baieti, 14-18 ani - 75 mg;
• Fete, 15-18 ani - 65 mg.
De asemenea, este recomandat ca persoanele care fumează să mărească doza zilnică de vitamina C
cu 35 de mg, dar nu mai mult de 2000 de mg pe zi. În cazul copiilor, vitamina C este un nutrient
esențial pentru dezvoltarea țesuturilor, care ajută creșterea.

Care sunt semnele deficienței de vitamina C

Dacă vitamina C lipsește din alimentația zilnică sau este în cantități mici, atunci poate să apară
deficiența de vitamina C. Principalele semne ale unei deficiențe sunt următoarele:

• Stare de oboseală;
• Slăbiciune;
• Dureri ale articulațiilor;
• Dureri musculare;
• Piele uscată;
• Păr uscat, care se rupe ușor;
• Inflamarea gingiilor (gingivită);
• Învinețirea rapidă a pielii după lovituri;
• Sângerări nazale;
 • Pierderi în greutate.
Dacă nu este tratată la timp, deficiența de vitamina C poate duce și la scăderea producției de
colagen, fapt care cauzează rupturi ale țesuturilor. Alte afecțiuni care pot să apară sunt scorbutul,
probleme respiratorii și, în unele cazuri, febră și convulsii.

E important de menționat că există câțiva factori de risc care pot favoriza deficiența de vitamina C,
precum:

• Persoanele fumătoare;
• Persoanele dependente de alcool sau droguri;
• Persoanele în vârstă;
• Femeile însărcinate și care alăptează;
• Dietele extreme;
• Persoanele care au afecțiuni ce împiedică buna absorbție a vitaminelor.
Nivelul de vitamina C din organism poate fi aflat prin recoltarea unor analize de sânge specifice.

Efectele adverse ale consumului ridicat de vitamina C

Atât timp cât este consumată în limitele zilnice recomandate, vitamina C este considerată sigură și
nu provoacă efecte adverse. Totuși, o doză ridicată, de peste 1.000 mg pe zi, poate însemna că
intestinele nu vor putea absorbi toată cantitatea de vitamina C. Astfel, pot să apară diareea și
disconfortul gastrointestinal.

Alte efecte adverse includ crampe abdominale, amețeli, oboseală, erodarea danturii, dureri de cap și
arsuri în piept. Aceste efecte adverse pot să apară la persoanele care au reacții alergice la unul sau
mai multe ingrediente din produsele pe bază de vitamina C.

De asemenea, o doză ridicată de suplimente pe bază de vitamina C poate cauza apariția pietrelor la
rinichi.

Este indicat ca persoanele care suferă de hemocromatoză, o tulburare a absorbției de fier, să discute
cu medicul înainte de a lua suplimente pe bază de vitamina C, deoarece există riscul de deteriorare a
țesuturilor.

Vitamina C reprezintă, așadar, un nutrient solubil care poate fi obținut prin consumul de alimente
bogate în vitamina C și suplimente. Beneficiile sunt numeroase, de la întărirea sistemului imunitar
și până la menținerea sănătății inimii, prevenirea stresului oxidativ, reducerea hipertensiunii și
îmbunătățirea absorbției de fier. Cu alte cuvinte, atât alimentele, cât și suplimentele pe bază de
vitamina C reprezintă o modalitate simplă prin care poți obține doza zilnică recomandată pentru a-
ți menține sănătatea organismului.
 REFERAT - NUTRIȚIE SI DIETETICA
OBEZITATEA LA COPII

Generalitati

A fi obez inseamna a fi cu mult peste greutatea normala. 

Cand se atinge pragul obezitatii, sanatatea este serios afectata. In cazul in care este tratata cu prea
putina atentie, greutatea excesiva a copiilor trebuie sa fie un prim semnal de alarma pentru parintii
acestora. Prezenta obezitatii in copilarie ne prezice daca un copil va fi obez in viata adulta.

Cauze

Obezitatea este cauzata de doi factori simpli:

- o dieta nesanatoasa ( prea bogata in zaharuri si grasimi) 

- lipsa exercitiului fizic

Cele mai frecvente cauze ale obezitatii, dar nu singurele, sunt functionarea anormala a glandei
endocrine si factorii genetici. 

Copiii supraponderali sau obezi au mai multe sanse sa ramana obezi ca adolescenti decat copiii mai
slabi. Cu cat un copil se mentine obez o data cu inaintarea in varsta, snsele de a deveni un adult
obez suntfoarte mari.

Factorii de risc

In urma studiilor efectuate, se pare ca obezitatea in copilarie sau in adolescenta mareste riscul
imbolnavirilor la varsta adulta, indiferent daca adultul este obez sau nu. 

Riscul cel mai mare pe termen lung pentru obezitatea din copilarie este continuarea sa si la varsta
adulta, asociata cu numeroase riscuri asupra sanatatii si calitatii vietii. De aceea este foarte
importanta identificarea din timp a obezitatii si inlaturarea ei cat mai repede cu putinta. 

Dintre problemele de sanatate care pot aparea la copiii obezi amintim doar cateva: diabet,
pancreatita, cardiopatie, probleme ale ficatului, probleme ortopedice, probleme respiratorii
( obturarea cailor respiratorii superioare, restrangerea peretelui dinspre exterior al toracelui, ceea ce
conduce la apnee in timpul somnului), reflux esofagian, calculi biliari, disfunctii in alimentatie,
bulimia. 

Atunci cand excesul de greutate se acumuleaza in jurul taliei la copiii si la adolescentii obezi, creste
riscul de aparitie a problemelor cardiovasculare si a hipertensiunii, toleranta anormala a glucozei
( crescand riscul aparitiei diabetului) si cresterea colesterolului. 

Copiii supraponderali nu au incredere in sine si sunt foarte nemultumiti in ceea ce priveste aspectul
lor fizic. Exista riscul ca acesti copii sa aiba rezultate slabe la invatatura si sa fie izolati social.

Profilaxie

Aparitia obezitatii se datoreaza faptului ca nivelul de activitate fizica este in continua scadere.
Foarte multi copii prefera sa petreaca ore intregi in fata televizorului sau in fatacalculatorului, in
defavoarea practicarii unui sport. 

Solutiile propuse de specialisti se refera in principal la reducerea semnificativa a numarului de

calorii consumate de copii, precum si la determinarea copiilor sa duca o viata mai activa din punct
de vedere fizic. 

Pentru a determina existenta obezitatii la un copil, se folosesc asa-numitele grafice de crestere, care
iau in calcul indicatori precum greutatea, calculate in functie de varsta, si greutatea in functie de
inaltime. Este recomandat ca aceste calcule sa fie realizate de catre medicul pediatru, pentru ca pot
exista multe variatii de greutate, mai ales la copiii cu varsta de pana la doi ani, dar si mai tarziu. 

Dupa ce medicul a pus diagnosticul de obezitate, urmatorul pas care trebuie facut in tratarea copiilor
supraponderali este aducerea copilului la o greutate sanatoasa. Acest obiectiv este atins prin
stoparea procesului de ingrasare, astfel incat, pe masura ce copilul creste in inaltime, distributia
kilogramelor sa se modifice. 

Pentru a va ajuta copiii, nu trebuie sa le impuneti o alimentatie riguroasa. Trebuie sa combinati intr-
un mod practic o alimentatie sanatoasa si practicarea unui sport. 

Rezultatele nu se vor lasa asteptate. Un aspect care nu trebuie neglijat este petrecerea timpului liber
in fatacalculatorului si a televizorului. Aceste activitati trebuie sa fie strict supravegheate de catre
parinti.
 REFERAT DERMATO - VENERICE
GONOREEA

DEFINITIE - Gonoreea este o boală infecțioasă cu transmitere sexuală, cauzată de bacteria

Neisseria Gonorrhoeae și reprezintă o problemă serioasă de sănătate publică în întreaga lume. De
obicei, afectează zonele calde, umede ale corpului, precum uretra, vaginul, cervixul, uterul,
trompele uterine, ochii, gâtul și anusul și poate afecta atât bărbații, cât și femeile. Gonoreea se
transmite prin contact sexual neprotejat (vaginal, anal și oral) sau la naștere, afectând nou-
născutul.

Semnele și simptomele gonoreei

Simptomele apar în decursul a 14 zile de la contactare, deși există persoane care nu manifestă
niciodată semne ale infecției până la apariția unor complicații.

La bărbați, primele simptome sunt, de obicei, apariția durerii sau unei senzații de arsură la urinare.
Pe măsură ce infecția evoluează, pot apărea și alte simptome, precum:

• Urinări frecvente;
• Secreții de fluide din penis (albe, galbene sau verzui);
• Tumefierea sau înroșirea penisului;
• Senzație de durere sau umflarea testiculelor;
• Gât inflamat
• Infecție rectală – manifestată prin durere, mâncărime (prurit), secreție și crampe.
Infecția va rămâne în corp câteva săptămâni după ce simptomele sunt tratate. În anumite cazuri,
gonoreea poate continua să provoace probleme după tratament, în zona uretrei și a testiculelor.

Femeile nu dezvoltă, de obicei, vreun simptom specific gonoreei. Atunci când apar, simptomele
sunt blânde și pot fi confundate cu cele cauzate de alte tipuri de infecții, ceea ce le face foarte greu
de identificat. Printre acestea, se numără:

• Secreție vaginala – subțire, cu aspect purulent și miros discret;

• Durere la contactul sexual (dispareunie);
• Sângerări abundente în timpul menstruației sau sângerări între menstruații;
• Dureri în gât;
• Senzația de arsură sau durere la urinare (disurie);
• Dureri ascuțite în zona inferioară a abdomenului;
• Febră.

Gonoreea – complicații - Femeile sunt mai expuse riscului de a dezvolta complicații, atunci
când infecțiile nu sunt tratate din timp. Astfel, infecția poate migra din colul uterin către uter,
trompele uterine și ovare. Această condiție este cunoscută drept Boala Inflamatorie Pelvină
(numită în trecut anexită) și poate produce dureri severe. Evoluția bolii netratate sau tratate
inadecvat, precum și reinfectarea, pot duce în timp la înfundarea trompelor uterine, care
provoacă probleme de fertilitate – crește riscul de sarcină ectopica de până la 10 ori și scad
șansele obținerii unei sarcini normale (infertilitate).

În cazul bărbaților, gonoreea poate cauza leziuni la nivelul uretrei. Există, totodată, riscul apariției
unor abcese dureroase în interiorul penisului, ceea ce poate duce la probleme de fertilitate.

Atunci când gonoreea se răspândește în sânge (infecție gonococică diseminată), atât femeile cât și
bărbații se pot confrunta cu afectarea articulațiilor (artrita), a inimii (endocardita) și a sistemului
nervos (creier, măduva spinării). Aceste afecțiuni apar extrem de rar, dar sunt redutabile.

Diagnosticul și tratamentul gonoreei



Din fericire, antibioticele moderne pot trata majoritatea infecțiilor cu gonoree – tratamentul precoce
și adecvat asigură vindecarea completă a bolii. Este important de reținut faptul că nu există remedii
naturiste pentru gonoree. Dacă observați simptome, este recomandat să mergeți la medicul
ginecolog pentru consult și investigații, urmat de tratament adecvat – automedicația este
periculoasă. De asemenea, tratamentul se adresează tuturor partenerilor, datorită răspândirii rapide
și riscului de reinfectare.

Cum prevenim gonoreea?

Cea mai potrivită metodă de prevenire a bolilor cu transmitere sexuala este utilizarea
prezervativului la fiecare contact sexual. Pentru a putea diagnostica din timp o infecție cu gonoree,
este important să efectuați periodic controalele și analizele de specialitate. De asemenea, trebuie să
aveți o comunicare deschisă și sinceră cu partenerul și să discutați despre importanța prevenției.
Dacă partenerul se confruntă cu simptome specifice, se recomandă evitarea contactului sexual și
vizita la medic.