Gutuiul 

(Cydonia oblonga), unicul membru din genul Cydonia, este un arbore de

mărime medie, originar din regiunea Caucazului, în sud-vestul cald al Asiei. Este
un arbore fructifer înrudit cu mărul și părul. Este cunoscut din antichitate, fructele
sale fiind folosite în gastronomie sau în medicina populară, alături de semințe și
frunze.

Cuprins

 1Descriere
 2Utilizare culinară și medicinală
 3Istoric
 4Specii înrudite
 5Cultura gutuiului
 6Vezi și
 7Galerie de imagini
 8Bibliografie
 9Referințe și note
 10Legături externe

Descriere[modificare | modificare sursă]
În stare naturală, gutuiul atinge înălțimi medii de 3-4,5 m (cu extreme între 1,5–6
m) și are un aspect robust și rustic de tufă cu mai multe tulpini, ce pornesc de la
baza coletului. Coaja tulpinilor este sensibilă și poate fi afectată chiar și de
lovituri superficiale. Rădăcinile nu se dezvoltă mult în adâncime, fiind dispuse în
stratul superficial al solului.
Coroana este deasă și are formă neregulată. Frunzele sunt simple, cu marginea
netedă, lat-ovalate, cu o lungime de 6–11 cm și suprafață tomentoasă (acoperită
de peri moi, catifelați, de culoare albă). Mugurii sunt de asemenea tomentoși.
Înflorirea se produce târziu, după apariția frunzelor, în perioada aprilie-mai, florile
nefiind astfel expuse înghețurilor timpurii de primăvară. Sunt flori mari, solitare,
albe sau roz, cu cinci petale.
Fructul său, numit gutuie, este o bacă falsă, acoperită de un puf cafeniu. Gutuile
coapte au culoare galbenă. Ating dimensiuni de 7–12 cm lungime și 6–9 cm
lățime. Sunt tari și aromatice, cu pulpa astringentă. Își mențin consistența fermă,
aroma și aciditatea, chiar și după fierbere. Au un conținut ridicat de pectine, care
le conferă un grad mare de gelificare. Se păstrează bine timp îndelungat.

Utilizare culinară și medicinală[modificare | modificare sursă]

Gutuia poate fi mâncată ca atare atunci când este coaptă, sau poate fi mâncată
cu zahăr. Este folosită la marmelade și compot sau poate fi coaptă în cuptor.
Puternica ei aromă o face să fie un bun complement pentru unele prăjituri.
Conținutul ei nutritiv este mic, având totuși vitamine și
minerale: potasiu și vitamina C. Conține importante cantități de fibră, are
proprietăți dezinfectante și favorizează eliminarea acidului uric. Ceaiul din frunze
uscate este adjuvant în caz de insuficiență cardiacă și în bolile de ficat.[1]
Conținutul la 100 g:

 Calorii 25,2
 Hidrați de carbon 6,3 g
 Fibre 6,4 g
 Calciu 14 mg
 Magneziu 6 mg
 Potasiu 200 mg
 Vitamina C 18 mg

Istoric[modificare | modificare sursă]

frunze și fructele gutuiului

Cultivarea gutuiului poate fi anterioară mărului, și este posibil ca mărul citat

în Cântarea Cântarilor să fi fost în realitate un gutui.[necesită  citare] Vechii greci
ofereau gutui la nunți, ritual care a venit din Orient împreună
zeița Afrodita. Plutarh relatează ca miresele în Grecia mușcau dintr-o gutuie
pentru a parfuma sărutul înainte de a intra în camera nupțială " ca primul sărut să
nu fie dezagradabil" ("Întrebări romane" 3.65). Era o gutuie premiul pe care Paris
l-a dat Afroditei. Cel mai bun tip de gutui venea din regiunea Cydonia, pe coasta
nord-estică a insulei Creta, fruct cunoscut de greci ca "Mela kudonia" sau " măr
de Cydonia" de unde provine de asemenea și numele ei științific.
Romanii de asemenea foloseau gutui; cartea de bucătărie romană a lui Apicio ne
dă rețete pentru a găti gutuia cu miere și o combină spre surpriza noastră chiar și
cu Praz (Allium ampeloprasum var. porrum). Plinius menționează un tip
numit gutuie de Mulvian, care se putea mânca crudă. Columella menționează trei
tipuri, una dintre ele "mărul de aur" - care era probabil fructul paradisului citat
în Grădina Hesperidelor- a dat nume tomatelor italiene (pomodoro).

Gutuia

Gutuiul este cultivat în zonele centrale și de sud, unde verile sunt suficient de
calde pentru ca coacerea să fie bună. Nu sunt culturi de mare cantitate; în
general unu sau doi arbori într-o grădină sau livadă. Carol cel Mare a dat ordin
să se planteze gutui în livezi mari.
Gutuiul este menționat pentru prima dată într-un text englezesc la sfârșitul
secolului XIII, totuși Anglia nu este o zonă foarte propice, datorită temperaturilor
mici ale verii care împiedică gutuia să se coacă în totalitate. De asemenea au
fost duse în Lumea Nouă, dar sunt rare în America de Nord, datorită unei boli
cauzată de bacteria Erwinia amylovora. Se cultivă mult
în Argentina, Uruguay, Balcani, Spania și în bazinul Mediteranei. Aproape toate
gutuile din magazinele Americii de Nord provin din Argentina.