Axele şi planurile corpului

Modelele activităţii corporale ale schiorului

pot fi analizate corect, în raport cu liniile şi
planurile imaginare in care aceasta se
desfăşoară.

Axele corpului:
• Axul longitudinal - traversează vertical corpul, de
la nivelul vertexului la nivelul punctului central al
suprafeţei de sprijin.
• Axul transversal - traversează corpul de la o
latură la alta.
• Axul sagital - traversează corpul de la piept la
spate.
 Planurile corpului:
• Planul frontal - divide corpul in două părţi
asimetrice: una anterioară şi una posterioară
(pentru analiza gesturilor ce implică mişcări de
adducţie şi abducţie, realizate de muşchii
adductori si abductori).
• Planul sagital - divide corpul uman în două părţi
simetrice: una în dreapta şi una în stânga
(pentru analiza gesturilor ce implică mişcări de
flexie şi extensie realizate de muşchii flexori şi
extensori).
• Planul transversal (orizontal) - divide corpul
uman în două părţi asimetrice: una superioară şi
una inferioară (pentru analiza gesturilor ce
implică mişcări de rotaţie internă şi mişcări de
rotaţie externă, realizate cu muşchii rotatori).
 Forţele implicate în mecanismele
fundamentale ale tehnicii gestuale a
schiorului

Ansamblul tehnicii de bază a schiului se sprijină pe

un număr relativ redus de elemente „cheie”.
Diversitatea comportamentelor adoptate de schiorii
ce evoluează pe terenul de schi are, în fond, un suport
comun dat de elementele următoare:
• Menţinerea echilibrului în alunecare;
• Încărcarea şi descărcarea schiurilor;
• Pivotarea schiurilor;
Elemente menţionate reprezintă, în cadrul unei
analize de maximă sinteză, algoritmii capacităţii de a
schia.
 În practica schiului intervin o multitudine de
forţe, explicate din punct de vedere dinamic, în
baza principiilor (legilor) lui Newton:

• Orice corp îşi menţine starea de repaus sau de

mişcare atâta timp cât asupra acestuia nu
acţionează o forţă care să-i modifice starea în
care se află (principiul inerţiei).
• Acceleraţia mişcării unui corp este direct
proporţională cu forţa rezultantă care acţionează
asupra lui şi invers, fiind proporţională cu masa
corpului (principiul acţiunii).
• Oricărei acţiuni (forţe) îi corespunde o reacţie
(forţă) egală ca intensitate şi de sens contrar
(principiul reacţiunii).
 Menţinerea echilibrului în alunecare
• Menţinerea poziţiei de bază, în alunecare şi în
circumstanţe diferite, pune schiorului probleme
complexe. În toate momentele activităţii
schiorului pe terenul de schiat, acesta este
supus unor factori (forţe) care tind să-i modifice
starea de echilibru stabil.
• Un element caracteristic al terenului pe care se
schiază este înclinaţia (panta).
 Planul înclinat
Valoarea înclinaţiei terenului este dată de mărimea
unghiului format între planul înclinat şi planul orizontal.
Acest unghi poate fi cuprins între 0 grade (teren cu
înclinaţie 0 sau teren plat) şi 90 de grade (plan vertical).
După valoarea unghiului de înclinaţie, în practica
schiului, pantele (terenurile) de schi se împart în: - pante
uşoare cu înclinaţie între 5-10 grade; - pante medii cu
înclinaţie între 10-15 grade; - pante dificile cu înclinaţii
între 15 – 20 grade.
Unghiul de înclinaţie este unul dintre factorii care
determină valoarea şi direcţia FORŢEI, aplicată
sistemului schior - schi datorită căreia acesta este „atras”
(alunecă) în lungul pantei.
Această forţă este una dintre componentele forţei
GRAVITAŢIONALE (P), perpendiculară pe planul
orizontal.
 Forţa gravitaţională (P)
Este forţa cu care toate corpurile sunt atrase
spre pământ. Aceasta este direct proporţională
cu masa lor (m) şi invers proporţională cu
pătratul distanţei la care ele se află de sol.
Forţa de gravitaţie se aplică sistemului schior -
schi într-un punct numit „CENTRUL GENERAL
DE GREUTATE” (centrul de masă; centrul de
gravitaţie). Centrul general de greutate al unui
corp este considerat punctul în care se aplică
rezultanta tuturor forţelor ce pornesc de la
nivelul diferitelor părţi componente ale sistemului
schior - schi şi din exteriorul acestuia (pentru
corpul uman acest centru este identificat în zona
centrală a bazinului cca 56 % din talie, pornind
de la centrul de sprijin, în poziţia stând).
 Forţa de gravitaţie (P) poate fi descompusă
în două componente: una perpendiculară pe
plan înclinat, numită FORŢA NORMALĂ (Pn) şi
cealaltă paralelă cu planul înclinat, numită
FORŢA TANGENŢIALĂ (Pt).
Orice corp ce se deplasează în contact cu un
mediu material este supus unor forţe de frânare.
La fel, sistemul schior - schi lansat pe pantă
înclinată a terenului de schiat nu atinge
niciodată acceleraţia teoretică maximă,
deoarece sistemul întâmpină anumite forţe de
rezistenţă la mişcare. Aceste forţe, ce au impact
asupra menţinerii echilibrului de către schior şi
asupra conducerii schiurilor (în linie dreaptă, în
derapaj şi în ocolire), se pot grupa în:
 a) Forţe de frânare la nivelul contactului
schiurilor cu zăpada. Ele pot fi:
• a).1. Forţa de frânare statică: acţionează la un
contact ferm al schiurilor cu zăpada (schiorul în
poziţia stând pe un plan orizontal; schiorul în
poziţie de coborâre oblică, cu schiurile
perpendiculare pe linia pantei, pe un plan
înclinat).
• a).2. Forţa de frânare dinamică: acţionează la
alunecare pe un plan înclinat.

b) Forţa de frecare (Ff): este importantă

pentru viteza de alunecare şi implicit pentru
echilibrul schiorului pe pantă.
Ea depinde de:
- valoarea forţei normale (Pn); - starea zăpezii şi
calitatea tălpii schiurilor.
 c) Forţa de rezistenţă a aerului
Este datorată acţiunii curentului de aer
asupra ansamblului schior - schi,
opunându-se înaintării - Fa = CxKxV.
C = coeficientul aerodinamic al corpului
(mărimea suprafeţei opuse aerului);
K = coeficientul de rezistenţa la aer a
materialului din care este confecţionat
echipamentul schiorului;
V = viteza de deplasare.
 d) Forţe de rezistenta la pivotarea schiurilor
Pivotarea schiurilor pentru determinarea unei
schimbări de direcţie din alunecare este
îngreunată de forţa de rezistenţă laterală a
zăpezii. Pentru învingerea acestei rezistenţe,
schiorul valorifică prin amplificare sau
diminuează efectul altor forţe externe, cum este:
- forţa de reacţie a sprijinului. Este forţa de sens
contrar forţei normale (Pn), exersate de
ansamblul schior - schi asupra planului de
sprijin. Forţa de reacţie a sprijinului (N)
împiedică afundarea schiurilor în zăpada.
 Deplasarea ansamblului schior - schi în spaţiu nu
este numai rectilinie. La ocoliri, traiectoria schiorului este
curbilinie. Pe o asemenea traiectorie, sistemul schior -
schi suportă acţiunea unor forţe externe, dintre care
menţionăm:
• Forţa centrifuga (Fcf) este forţa care acţionează spre
exteriorul traiectoriei curbilinii pe care se înscrie schiorul,
în ocolire. Este o forţă de tip inerţial, reprezentând
tendinţa sistemului schior - schi de a rămâne în „starea”
de mişcare rectilinie. Ea tinde să „scoată” ansamblul
schior - schi în afara arcului de cerc, care reprezintă
traiectoria acestuia în ocolire. Este percepută de schior
într-un mod asemănător celui în care percepe forţa care
îl împinge spre înapoi atunci când se deplasează pe linia
pantei şi viteza mişcării creşte. Se determină prin:
• F cf = mv2
R
- M= masa corpului
- V = viteza
- R= raza ocolirii
• Forţa centripetă (Fcp) este forţa care acţionează spre
centrul traiectoriei curbilinii pe care se deplasează
schiorul, în ocolire. Este una dintre componentele forţei
de reacţie a sprijinului pe care schiorul îl ia pe sol. Are o
direcţie perpendiculară pe schiuri. Este forţa care
favorizează modificarea mişcării rectilinii în mişcare
curbilinie a sistemului schior - schi, la intrare în ocolire.
Este direct proporţională cu masa şi viteza de deplasare
şi invers proporţională cu raza ocolirii descrise.

Se determină prin: Fcp = mv2

R
• Acţionează în sens contrar sensului de acţiune a forţei
centrifuge pe care o echilibrează, având aceeaşi
intensitate cu aceasta.
 Modificarea presiunilor aplicate asupra
schiurilor (Încărcarea şi descărcarea
schiurilor)
Mişcarea verticală este un element capital în
cadrul acţiunilor de bază. „Orientarea” mişcării
verticale în axul vertical al corpului schiorului
dar şi în planurile sagital şi lateral ale acestuia
influenţează direct echilibrarea schiorului pe
pantă.
Echilibrarea schiorului în plan sagital şi în
plan lateral depinde în mod direct de relaţia
dintre plasamentul corpului schiorului în mişcare
şi de forţele externe, care i se aplica acestuia din
urmă (gravitaţia, frânarea, rezistenţa aerului,
reacţia solului, forţele centrifugă şi centripetă).
 Mişcarea verticală în schi este asociată:
• a) pregătirii declanşării ocolirii;
• b) conducerii ocolirii;
• c) controlului presiunii pe schiuri.
Deplasarea centrului general de masă spre „în sus”
sau „în jos” mai precis: deplasarea centrului de greutate
perpendicular pe axul longitudinal al schiurilor determină
modificarea presiunii schiurilor pe zăpadă. În schiul
actual mişcarea „balans vertical” sau „joc vertical”
înseamnă deplasarea centrului de greutate în plan
sagital şi lateral în raport cu suprafaţa de sprijin.
Suprafaţa de sprijin pe sol a schiurilor (schiului) are
scopul unui mai bun control al echilibrului în timpul
efectuării mecanismelor fundamentale ale tehnicii
gestuale a schiorului.
 Fazele balansului vertical ce au ca efect
principal încărcarea şi descărcarea schiurilor
sunt:
• Flexia
Dacă un schior relaxează musculatura care
rezistă acţiunii forţei gravitaţiei, centrul său de
greutate va începe o mişcare uniform accelerată
în jos. Pentru ca în continuare să frâneze flexia
sa, schiorul trebuie să exerseze o forţă de sens
contrar gravitaţiei. Cu atât mai mare va fi
această forţă cu cât flexia este mai rapidă.
Flexia continuă până când forţele ce o
determină sunt anulate. Schiorul se redresează
punând în acţiune (tensiune) muşchii ce produc
frânarea flexiei.
• Extensia
În poziţia fundamentală, uşor flexată,
schiorul rezistă acţiunii gravitaţiei, executând
în mod constant asupra solului, cu ajutorul
muşchilor extensori, o presiune egală cu
greutatea sa. Dacă el execută o presiune
superioară (suprapresiune), va determina o
mişcare care se accelerează spre în sus.
Oprind împingerea, mişcarea continuă, dar
gravitaţia o va frâna. În timpul acestei
deceleraţii schiurile sunt descărcate. Dacă
viteza mişcării este suficientă, schiorul se
poate desprinde de pe sol.
 Încărcarea şi descărcare schiurilor prin balans sau
„joc” vertical reprezintă un factor important pentru:
- pregătirea declanşării ocolirilor;
- conducerea ocolirilor;
- „jocul de muchii”;
- trecerea peste denivelări de teren;
- frânarea in plug si in derapaje etc.
Încărcarea sau descărcarea spatulei sau a talonului
schiului se realizează prin deplasarea, din poziţia de
bază a centrului general de greutate al schiorului
înaintea sau înapoia punctului de sprijin prin:
- „balans longitudinal”, (mişcare înainte - înapoi, în
axul longitudinal al schiurilor şi în planul sagital al
corpului schiorului). Utilizarea acestui mecanism se
regăseşte în:
- faza de declanşare a ocolirii;
- la derapajul oblic al vârfurilor sau cozilor schiurilor;
- deplasarea pe racorduri de pantă etc.
Pivotarea schiurilor
Un schi aşezat pe cant în coborârea directă
începe o triplă deplasare în planul terenului:
- în translaţie;
- în pivotare pasivă spre deal, din cauza
unui cuplu de forţe: o forţa de frânare la nivelul
spatulei şi o forţă de presiune la nivelul centrului
schiului dată de greutatea acestuia;
- în pivotare (înclinare) în jurul propriului ax
longitudinal, care accentuează efectul de
pivotare spre deal prin amplificarea frânării de la
nivelul spatulei.
Cele menţionate au principal suport profilul
longitudinal al schiului (în arc la nivelul celor
două margini laterale).
 Mecanismele gesturilor de rotaţie ale schiorului sunt
susţinute la nivelul:

• articulaţiei coxo-femurală (amplitudine de pivotare - 30

de grade spre interior, 60 de grade spre exterior);
• genunchiului (tibia poate pivota sub femur - 30 de grade
spre interior şi 40 de grade spre exterior, la o flexie de
90 de grade a articulaţiei. Articulaţia în extensie are o
pivotare de 0 grade). Pivotarea este obţinută în flexie
prin intervenţia conjugată a cvadricepsului, care fixează
unghiul de flexie. Prin tracţiunea muşchilor situaţi pe faţa
posterioară a coapsei, muşchii rotatori interni şi externi
sunt şi muşchi ce fixează lateral coapsa pentru
transmiterea pivotărilor provenind de la şolduri şi pentru
menţinerea schiului pe cant;
• gleznei (articulaţia tibio - tarsiană), care permite două
posibilităţi de pivotare necesară în schi:
- în jurul axei verticale, reprezentată de tibie (mişcări
de adducţie şi de abducţie);
- în jurul axei plantei (mişcare de pronaţie şi
supinaţie).
Ambele tipuri de pivotări servesc mecanismele de
cantare şi de “decantare” a schiului; ambele tipuri de
pivotări se asociază în general celor ale genunchiului.
Muşchii ce provoacă aceste pivotări au o putere
limitată. Ei sunt eficace atunci când schiurile sunt pe
lat. Când schiurile sunt pe canturi, rolul lor este de
fixare (laterală).
• articulaţiilor vertebrale. Se mobilizează în pivotare în
acelaşi sens cu pivotarea articulaţiilor piciorului (rotaţii)
sau în sens invers (contrarotaţii).