SCURT ISTORIC AL SCHIULUI

• Înainte ca numele schi să devină sinonim cu

sportul de iarnă sau cu o pasiune sezonieră, el
era un simplu mijloc de deplasare.
• Originea cuvântului “schi” provine de la termenul
skí (cuvânt din limba veche nord-germanică) și
înseamnă ,, băț din lemn”. Fiecare țară a
adaptat cuvântul în limba ei: englezii în ,, ski”,
spaniolii în ,, esquis” sau finlandezii în ,, suksi”.
• Aceștia din urmă numeau schiul drept, ,, lyly”,
iar pe cel stâng, ,, kalhu”. Cuvântul ski aparține
vocabularul limbilor norvegiană (ski) și suedeză
(skide).
• Cele mai vechi schiuri au fost
descoperite în zonele mlăștinoase ale
Rusiei, vechi de 8000 de ani. În Rusia se
foloseau schiuri, dar asupra modului de
întrebuințare nu sunt date sigure.
• Cea mai veche formă a schiului scurt și
foarte lat se găsește în Suedia și se
presupune că are 4500 de ani vechime, iar
desenele de pe pereții peșterilor ne spun
că schiurile erau folosite chiar cu mult
înainte de acea perioadă.
• În muzeul de schi de la Stockholm există
un schiu care datează de acum 4000 de
ani, iar într-un muzeu din Umea se află o
pereche de schiuri de 2500 de ani
vechime. Aceasta este încă o dovadă
a vechimii îndelungate a schiurilor.
• Aceste schiuri păreau a fi fost folosite de
un vânător sau călător în timpul iernilor
lungi și grele din nordul Rusiei și
Scandinaviei. La început, schiul nu a fost
făcut pentru viteză, ci doar pentru a-l ține
pe posesor deasupra zăpezii, pentru a-și
rezolva afacerile.
• La scandinavi schiul stâng era mai lung, iar cel
drept era căptușit cu piele și era mai scurt,
pentru a-l putea folosi la împingere și a nu
aluneca înapoi.
• Schiurile (noastre) de azi sunt descendentele
directe ale schiurilor folosite de laponi și
finlandezi. Ceea ce este foarte interesant este
felul cum își construiau laponii schiurile. Alegeau
un pin cu înclinație spre soare, cu o curbură
pronunțată. Din trunchi se tăia o fâșie spre
miezul lemnului. În acest fel curbura și vârful
schiului erau realizate natural și nu se
degradau. În plus, laponii aveau schiuri și lemne
de schiuri categorisite pe anotimpuri.
În România s-au găsit la Cluj-Napoca
patine din oase de animale datând din
800-450 î.e.n. Dar dacă aveau patine, ne
putem imagina că aveau confecționate și
schiuri. La fel, în zona Bihorului și Satu
Mare s-au semnalat diverse utilizări ale
unor schiuri primitive.
Primul eveniment organizat ce a cuprins
probe de schi, sărituri și un fel de cros pe
schiuri, a avut loc pe la începutul anului
1800, folosite fiind schiurile nordice. În
timp ce concursul a suferit foarte multe
schimbări de-a lungul anilor, având astăzi
foarte multe variante de competiții, aceste
vechi discipline încă mai există și
păstrează spiritul de odinioară de acum
200 de ani.
Schiul modern s-a dezvoltat în anul 1850.
Norvegianul Sondre Norheim a inventat
prima legătură fixă între ghete și partea
alungită. Această legătură era formată din
rădăcină de mesteacan umezită și supusă
răsucirii. Atunci când se usca acest
material devenea dur și era mult mai
eficient decât benzile de piele. Sondre
Norheim a inițiat noi mișcări de întoarcere.
• În 1888, Nansen, un laborant al muzeului
Bergen, își propune imposibilul: să
traverseze Groenlanda. Un ziar al timpului
anunța evenimentul: “…laborantul
muzeului va da o reprezentație: alergarea
pe schiuri, cu sărituri pe gheața
continentală a Groenlandei. Locuri pentru
public în crăpăturile gheții. Bilete de
întoarcere puteți să nu mai luați.” Totuși
Nansen a fost un învingător și a reușit
traversarea Groelandei pe schiuri.
• Nansen spunea despre schi: “Unde se poate
găsi mai multă libertate decât în
vertiginoasele alunecări pe pantele dealurilor,
printre copacii împodobiți, cu obrajii periați de
aerul înțepător și ramurile brazilor încremeniți
de ger, cu ochii, mintea și mușchii ageri,
pregătiți să întâlnească orice obstacol, orice
pericol necunoscut pe care clipa următoare îl
poate scoate în cale? Întreaga ființă îți este
absorbită de ski și natura înconjurătoare.
Este ca ceva ce dezvoltă nu numai trupul, ci
de asemenea și sufletul.”
În 1896, Mathias Zdarsky din Austria a
introdus o nouă tehnică: înclinarea
succesivă a schiurilor pentru a mări viteza
de coborâre a unei pante. La începutul
anului 1900, Hannes Schneider din
Austria, s-a inspirit din tehnica lui Mathias
și a dezvoltat noi stiluri de oprire și
întoarcere pe care le-a prezentat
sportivilor,, în calitate de instructor.
Această tehnică nouă a fost denumită
mai tarziu ,,Arlberg” și conține toate
mișcările de bază ale acestui sport.
• Primele Jocuri Olimpice de Iarnă s-au
desfășurat în Franța, la Chamonix, în anul 1924
și au prezentat doar cinci sporturi, iar
evenimentul de schi a avut doar două probe:
sărituri și combinată nordică.
• Pe continentul America, schiul a început să se
dezvolte abia pe la 1900, iar în localitatea Lake
Placid are loc prima Olimpiadă de pe acest
continent, în 1932.
• Sportul s-a bucurat de o mare popularitate în
California unde, în 1854, se construiește prima
fabrică de schiuri.
• Dezvoltarea mijloacelor mecanice de
urcare (ski-lifturi, teleski etc.) are loc după
1930 și face ca sportul alb să devină mult
mai accesibil. Prima telecabină este
construită în Elveția, la Davos, în 1934.
• Cantul, un element de mare importanță al
schiului, este inventat în 1920 de
austriacul Rudolph Lettner. Invenția sa a
revoluționat tehnica schiului. În 1949,
americanul Howard Head construiește
primele schiuri din metal, iar primele
legături automate se construiesc în anul
1950.
• 1911 - în Elveția se organizează de către Sir Arnold
Lunn, un scriitor englez, o competiție alpină de
anvergură, cunoscută sub numele de Roberts of
Kandahar Challenge (numită după generalul englez Lord
Roberts of Kandahar)
• 1922 - Lunn inventează cursa de slalom și pune
bazele primelor reguli, în colaborare cu austriacul
Hannes Schneider (care pune bazele primei școli de schi
în Statele Unite)
• 1928 - Lunn organizează, la Saint Anton, prima ediție
a competiției Alberg-Kandahar Race. Competiția
reprezintă punctul de plecare pentru schiul alpin
agonistic internațional.
În 1936, la Jocurile Olimpicede Iarnă de la
Garmisch, în Germania, a avut loc prima
probă de schi alpin: combinata alpină, o
probă ce făcea suma punctelor obținute de
schiori la ambele probe. În anii ’30, schiul
a devenit mai popular în Europa, mai ales
prin introducerea teleschiurilor, facilitate ce
elimina urcatul pe jos.
• Prima federație de schi se constituie în
1883 la Christiania (actualul Oraș Oslo),
ce se numea “Federația pentru
dezvoltarea și propagarea skiului“.
• În 1924, la Chamonix, norvegianul Haug a
câştigat aurul în probele de 18 km, 50 km
şi la combinată. În 1937 au apărut şi
primele Campionate Mondiale de ski
fond.
• Istoria schiului în România se ramifică în
2 părți principale: la București și în restul
Vechiului Regat.
• În Transilvania, începuturile sporturilor de
iarnă au fost legate de Siebenbuergische
Karpaten Verein (S.K.V.), o organizaţie a
minorităţii germane, fondată la 28
noiembrie 1880, la Sibiu. S.K.V. era
succesoarea Siebenbürgische
Alpenverein, înfiinţată în 1873, sub
impactul societăţilor alpine din Austria
(fondată în 1862) şi Germania (1869).
• „Explorarea“ Munţilor Carpaţi era scopul
declarat al societăţii, căreia i se datorează, de
altfel, şi primele trasee de turism montan din
România.
• Abia din secolul al XIX-lea putem vorbi despre
„sporturi de iarnă“ în adevăratul sens al
cuvântului. Descoperirea vacanţelor de iarnă în
munţi s-a împletit cu moda sportivă, urcările şi
schiul devenind parte integrantă a acestora,
întocmai ca şi seratele sau balurile. Concursurile
au generat căutarea performanţelor şi a
recordurilor.
Patinajul, schiul, bobul, hocheiul pe gheaţă au
apărut în mediile aristocratice. Un rol esenţial a
revenit Familiei Regale. Membrii acesteia
puteau fi văzuţi nu doar ca practicanţi, ci şi ca
patroni şi dezvoltatori. Astfel, prinţul-moştenitor
Carol a patronat Federaţia Societăţilor Sportive
din România, fondată în 1912, care a inclus de
la bun început printre obiectivele
sale dezvoltarea sporturilor de iarnă. Viitorul
rege, Carol al II-lea, era un schior pasionat,
numeroase fotografii arătându-l în această
postură, împreună cu fiul său, Mihai, pe atunci
Mare Voievod de Alba Iulia.
• În 1909 are loc primul concurs de schi din
România, pe lângă Brașov.
• În 1911 are loc la Postăvaru prima cursă de
coborâre. Tot atunci are loc la Sinaia “Marele
premiu al schiorilor“ pe 400 m, pe pârtia de
bob.
• Poate că această pasiune a Familiei Regale
pentru schi şi sporturi de iarnă, în general, nu ar
trebui să surprindă. Primele curse oficiale de
săniuţe (pentru copiii din Sinaia), de schi sau
bob din Vechiul Regat s-au desfăşurat în 1912,
pe pajiştea din faţa castelului Peleş.
• În 1920, în România se atestează prima
societate de schi, la Brașov. În realitate,
societatea data din 1880, cu numele
“Karpathia“. În 1892 exista un grup de schiori
români, conduși de Carol Ganzert, ce schiau la
Clăbucetele Predealului. Ulterior se atestă ceva
schiori la Cluj, Bihor, Someș, Turda, Feleac. O
performanță a acelor timpuri este parcurgerea
distanței Cluj-Turda (35 km) în 5 ore și 30 de
minute.
• Nu este de mirare că schiul la noi a apărut întâi
în Ardeal și apoi pe Valea Prahovei. În
Transilvania a venit direct din Austria sau
Germania. În Valea Prahovei a fost adus mai
târziu de către crema societății bucureștene.
• În anul 1931 se înființează Federația
Română de Schi.
• Federația Internaționala de Ski (FIS) ia
naștere în 1924 și ține cont de regulile lui
Lunn, iar în 1931 organizează primele
competiții oficiale. În 1936, disciplina
alpină devine olimpică, iar femeile pot
participa în competiții. Slalomul uriaș și
coborârea devin probe olimpice în 1952,
iar slalomul super uriaș în 1988. În 1967
FIS creează Cupa Mondială la schi
alpin.
În prezent, schiul este cel mai popular sport
de iarnă cu aproape 45 de milioane de fani
și mii de pasionați în toată lumea. Ulterior,
a fost dezvoltat în sporturi complementare,
spre exemplu, snowboarding.