Sunteți pe pagina 1din 8

Mini Curs de activare a

energiei feminine
Practici și ritualuri de conectare
cu Divinul Feminin
DIVINUL FEMININ

Cunoașterea formelor de expresie ancestrale ale Divinului Feminin ne ajută să ne


conectăm la un nivel profund cu feminitatea noastră, să trecem dincolo de ceea
ce credem că știm, deja, despre feminitate și mai cu seamă să devenim prezente la
valoarea supremă a feminității noastre - puterea sa de creație.

Divinul Feminin este cea mai înaltă formă a expresiei feminine, psihologic,
arhetipal și spiritual.

Accesarea energiei feminine este reîntoarcerea acasă, în corp și în spirit.

În volumul The Great Cosmic Mother, Rediscovering the Religion Of The Earth, Monica
Sjöö ne reamintește că “la început... totul era o mare profund feminină. Pentru două
miliarde și jumătate de ani, tot ce era viața pe pământ plutea în pântecul primordial al
oceanului planetar - hrănit și protejat de fluide și direcționat de către ritmurile lunare.
Charles Darwin credea chiar că ciclul menstrual originează în acest mediu, reflectând
ritmurile pulsatile ale mării. Și tocmai pentru că apa a fost mediul dominant pentru cea
mai lungă perioadă de timp din existența pământului, Darwin a concluzionat că Principiul
Feminin este, totodată, și principiul primordial. La începuturile vieții pe pământ,
reproducerea nu necesita gestație, deoarece se întâmpla organic, în pântecul oceanului.
Nu existau organe sexuale, ci mai curând o unică formă de reproducere feminină.”

Femininul a dominat expresia artistică și spirituală de-a lungul primilor 200.000 de ani ale
existenței noastre pe pământ.

Oana Stoianovici © Toate drepturile rezervate


Îți amintești de celebrele figurine paleolitice, reprezentând-o pe Venus?

Aceste figurine aveau rolul de gardian spiritual al vieții, al morții și al renașterii, al


fertilității și al abundenței și le puteai găsi în case, temple sau morminte, sub formă de
statui, picturi sau ornamente.

Divinul Feminin este partea conștiinței noastre care ne conectează cu intuiția, cu


receptivitatea și capacitatea de a co-crea. Este acea fațetă a Spiritului care ne îndeamnă
să ne racordăm la elementul organic și la ritmurile naturii, la ciclurile de creație și
transformare și să ne onorăm puterea de a canaliza mesajele subtile ale intuiției.

Click aici pentru a explora o meditație de conectare cu Divinul Feminin.

Oana Stoianovici © Toate drepturile rezervate


MAMA PĂMÂNT,
FERTILITATE ȘI CREAȚIE

Cunoașterea formelor de expresie ancestrale ale Divinului Feminin ne ajută să ne


conectăm la un nivel profund cu feminitatea noastră, să trecem dincolo de ceea
ce credem că știm, deja, despre feminitate și mai cu seamă să devenim prezente la
valoarea supremă a feminității noastre - puterea sa de creație.

Aproape că nu există cultură care să nu aibă la baza miturilor sale fondatoare, figura
ancestrală a Mamei Pământ.

În mitologia greacă, personificarea Mamei Pământ purta numele de Gaia, elementul


primordial din care se trăgeau toți zeii.

Conform legendei, la început, totul era haos (Chaos). O lume eterică, în căutarea propriei
forme. Gaia a fost cea care a creat materia, ordonând haosul, dând formă Pământului și
născând munții (Ourea) și oceanele (Pontus), vegetalul și animalul.

În mitologia romană, reprezentarea Gaiei este Terra Mater. În timp ce în mitologia Inca
și în cultura popoarelor amerindiene, ea se numește Pachamama. În limbile quechua și
aymara, Pachamama înseamnă pământ, cosmos, univers, timp și spațiu.

Toate aceste figuri sunt purtătoare ale esenței feminine, atribuindu-li-se valorile
fundamentale ale fertilității, creației, nașterii și morții.

Oana Stoianovici © Toate drepturile rezervate


PĂMÂNTUL
DE SUB TĂLPILE NOASTRE

Ce au încercat oamenii să facă prin toate aceste legende a fost să dea un chip forței
creatoare a pământului de sub tălpile lor și să-și reprezinte, prin povești, forța infinită
pe care o percepeau, dar pe care nu o puteau explica

Astăzi, fizica este capabilă să ne explice în detaliu aproape orice, însă greu poate egala
puterea simbolică a miturilor și forța lor transformatoare.

Prin pântecul ei dosit în miezul pământului, Pachamama continuă să nască și să renască,


iar noi ne putem racorda la ea și la energia ei vitală, prin împământare.

Împământarea este unul dintre cele mai simple, dar totodată hrănitoare și vindecătoare
gesturi pe care le putem face pentru a ne conecta cu energia feminină a Mamei Pământ.

Desigur, împământarea funcționează cel mai bine atunci când suntem în natură, în
conexiune directă cu elementul vegetal, însă ne putem bucura de beneficiile ei și prin
anumite practici de feminitate.

Meditație de conectare cu pântecul este, la rândul său, un ritual simplu, prin care putem
aduce în pântec energia Mamei Pământ, de fiecare dată când vrem să ne simțim vitale sau
să ne pregătim corpul pentru a face dragoste.

Click aici pentru a explora o meditație de conectare cu pântecul.

Oana Stoianovici © Toate drepturile rezervate


PRACTICI ȘI
RITUALURI DE FEMINITATE

Folosește oricare dintre practicile de feminitate de mai jos, ori de câte ori vrei a te simți
mai prezentă și mai vitală (meditația de împământare), când vrei să să te conectezi cu
starea de bine și să ajuți corpul să intre în homeostazie (Zâmbetul interior) sau când
vrei să elimini stările de frică și anxietate (Respirația rinichilor)..

I. Meditație de împământare

Meditația de împământare are la bază principiul conexiunii noastre cu natura și cu


forța sa regeneratoare.

Atunci când ne conectăm cu natura, căpătăm acces la o stare de prezență, stabilitate și


vitalitate.

Această meditație ghidată te ajută să accesezi o energie proaspătă, curată și să te readuci în


momentul prezent. Și da, funcționează chiar și dacă ești într-un spațiu închis, fără contact
direct cu natura.

Click aici pentru versiunea ghidată a acestei meditații.

Oana Stoianovici © Toate drepturile rezervate


II. Meditația Zâmbetul Interior

Această meditație, intitulată „Zâmbetul interior”, provine din tradiția Tao.

“Zâmbetul Interior” este o meditație care crește nivelul de imunitate, prin practicarea
conștientă a stării de bucurie.

Atunci când îi dăm creierului comanda să se bucure, îi dăm și corpului șansa să intre în
homeostazie și să se autoregleze.

Meditația “Zâmbetul Interior” ne ajută să activăm vibrația bucuriei la nivel celular și să


accesăm o stare de seninătate și echilibru interior.

Click aici pentru versiunea ghidată a acestei practici.

III. Respirația rinichilor

Respirația rinichilor este o practică excelentă de curățare a emoțiilor negative din corp
și este în particular utilă dacă te confrunți cu stări de frică sau anxietate.

Te așezi în poziția calului sau în lotus, te relaxezi și respiri, centrându-te.

Pe inspirație, adună-ți toată atenția și energia într-un punct de lumină în mijlocul frunții.
Pe expirație, dai drumul punctului de lumină în Spațiul Sacru al Inimii.

Prin intenție, coboară în pământ și conectează-te cu energia Mamei Pământ.

Oana Stoianovici © Toate drepturile rezervate


Deschizi brațele și te conectezi, conștient, cu rinichii tăi, plasând fiecare mână pe rinichiul
corespondent.

Palma stângă atinge rinichiul stâng, palma dreaptă atinge rinichiul drept.

Respiră conștient cu rinichii, imaginându-ți o lumină albastră, senină, care începe să îi


învăluie.

Inspiră și expiră cu rinichii tăi și cu lumina albastră, cu intenția de curățare și energizare.


Continuă practica, cât simți nevoia.

Pentru mai multe practici și ritualuri de feminitate,


te așteptăm în comunitate!
Accesează comunitatea dedicată feminității aici

Oana Stoianovici © Toate drepturile rezervate