Facultatea de Istorie – UNIVERSITATEA BUCUREȘTI

Carpen David Gabriel

Anul III

Proiect de cercetare
„Biserica Alexandriei în timpul Patriarhului Chiril”
(412-444)

Orașul Alexandria a rămas în istorie ca unul din primele mari orașe ale Imperiului Roman
în care a apărut și s-a dezvoltat o însemnată comunitate de creștini, înființată de Apostolul
Marcu care a propovăduit Creștinismul popoarelor păgâne, așa cum toți apostolii primiseră
această poruncă de la Hristos. Asemenea altor mari metropole ale Antichității, în Alexandria
comunitatea creștină s-a format în jurul unei persoane alese de Apostolul Marcu și care a fost
hirotonită Episcop al orașului, având mai departe sarcina de a păstorii peste creștini și de a
hirotoni preoți pentru funcțiile sacerdotale.
De-a lungul celor trei secole după Hristos, în care Creștinismul era totuși o religie netolerată
de stat, comunitatea din Alexandria s-a dezvoltat într-un ritm mai lent, având în vedere și că
metropola egipteană era unul din cele mai puternice centre păgâne din imperiu alături de
Roma și Atena. O perioadă propice Bisericii Alexandrine s-a ivit în timpul Crizei Secolului
III, în care împărații romani erau confruntați cu o slăbire a autorității, mai ales luând în
considerare și imensitatea statului pe care îl conduceau, dar și invaziile triburilor migratoare
din exterior. În aceste decenii, Creștinismul nu a mai suferit persecuții atât de frecvente, iar în
Alexandria o serie de Episcopi precum Heraclie sau Dionisie, la jumătatea secolului III, au
întărit comunitatea creștină și Biserica din Alexandria.
Începând cu anul 313, Creștinismul a încetat oficial să mai fie considerat o religie
ilegală, ba chiar a devenit protejat și favorizat de autoritatea laică întruchipată de Împăratul
Constantin cel Mare la acea vreme și apoi de toți împărații creștini care i-au urmat. Devenind
religia oficială a statului la finalul secolului al IV-lea, Creștinismul s-a transformat treptat
într-o religie a maselor, iar episcopii, care în primele secole nu erau decât niște îndrumători
spirituali ai unor mici comunități, au devenit de acum personaje cu demnități oficiale,
recunoscute de stat. Această metamorfoză rapidă prin care a trecut religia creștină nu avea
cum să nu se reflecte și la nivelul Bisericii reprezentante, condusă din acest moment de
oameni cu o autoritate spirituală de necontestat, la care se adăuga și sprijinul venit din partea
„brațului secular” adică statul roman, la care acești episcopi au făcut deseori recurs pentru a
își coordona și consolida acțiunile.

1
Facultatea de Istorie – UNIVERSITATEA BUCUREȘTI
Carpen David Gabriel
Anul III

Motivul pentru care am ales să tratăm acest subiect al Bisericii din Alexandria și mai cu
seamă al persoanei Patriarhului Chiril, pe care mulți îl consideră exponențial pentru istoria
instituției ecleziastice din Egipt, este unul ce ține și de pasiunea și preocuparea legată de
Creștinism în general, dar mai ales deoarece am dorit să studiem punctual modul specific în
care religia creștină s-a dezvoltat în Egipt, un puternic centru al Păgânismului, și în plus
maniera în care instituția Bisericii, condusă de episcopul ei, s-a impus în cele din urmă ca
factorul cu cea mai mare autoritate din zonă, rivalizând uneori chiar cu cea laică a statului.
Deși, așa cum reiese și din titlu, am ales să ne concentrăm asupra analizării perioadei în
care Chiril a fost Arhiepiscop al Bisericii Alexandrine și cu adevărat un Patriarh, în sensul de
bărbat atot-stăpânitor, între anii 412-444, subiectul lucrării a fost introdus în cadrul mai larg
de desfășurare a evenimentelor cu ajutorul capitolului I, care a avut rolul de a prezenta mai
sumar întregul context al evoluției Creștinismului și Bisericii din Alexandria în secolul
precedent, imediat după Edictul de la Milano de legalizare a religiei creștine.
Este pentru prima dată în istoriografia română când un astfel de subiect este tratat, anume
Chiril al Alexandriei și modul în care a condus Biserica din metropola egipteană în prima
jumătate a secolului al V-lea, până acum majoritatea lucrărilor istorice sau teologice analizând
cu precădere perioada secolului al IV-lea și concentrându-se pe Episcopul Atanasie al
Alexandriei. De asemenea, deși în spațiul occidental se găsesc o serie de lucrări având ca temă
principală Creștinismul din Egipt din primele secole, și care analizează și persoana
Patriarhului Chiril, ele sunt alcătuite mai degrabă sub forma unor sinteze care abordează
subiectul nu doar într-o manieră istorică, ci și teologică, istoriografică sau cultural-socială.
Astfel, secțiunea de analiză istorică dedicată subiectului este una destul de restrânsă, dacă
luăm în considerare dimensiunea totală a lucrărilor respective, din acest caz remarcându-se la
toate aceste lucrări anumite lacune, spre exemplu omiterea sau prezentarea superficială a unor
evenimente și o insuficientă atenție acordată pentru explicarea și contextualizarea lor.
Deși vom expune informații cu precădere despre o instituție ecleziastică, avem în vedere
folosirea unui limbaj care să nu abuzeze totuși de concepte numai din această zonă, iar una
din preocupări este aceea a armonizării termenilor specifici folosiți, fără de care nu am putea
exprima cu exactitate particularitățile subiectului, și a informațiilor ajutătoare pentru a încadra
tema aleasă, Biserica Alexandriei și conducătorul ei, în contextul general din care nu am putea
exclude și alte entități precum statul roman, împăratul sau poporul. De asemenea, o parte
semnificativă a lucrării este destinată și familiarizării cititorului cu diferite concepte care, deși

2
Facultatea de Istorie – UNIVERSITATEA BUCUREȘTI
Carpen David Gabriel
Anul III

nu au neapărat tangență cu domeniul istoriei, constituie unul din principalele puncte de

referință pentru subiectul abordat. Facem referire aici în principal la temele teologice, care nu
pot fi separate de restul conținutului de analiză istorică al lucrării, și care, alături de acesta,
reprezintă principalele fundamente pe care ne bazăm atunci când discutăm despre o persoană
implicată în domeniul bisericesc, mai ales un conducător al Bisericii, precum Chiril al
Alexndriei. Expunând cele două planuri ale activității sale, material și spiritual, ne propunem
ca prin utilizarea termenilor specifici pentru fiecare, să evidențiem tocmai armonia și
conlucrarea dintre acțiunile Patriarhului Chiril al Alexandriei în vederea gestionării situațiilor
cu care el s-a confruntat, atât din poziția de ierarh al Bisericii, cât și din cea de teolog și
apărător al Creștinismului.
În demersul redactării acestei lucrări, ne vom folosi de surse diverse care vor servi ca
materiale pe baza cărora extragem informațiile pe care le vom expune și analiza, mai cu
seamă în scopul susținerii ipotezei de lucru formulate, dar și explicării aspectelor enunțate ca
fiind în strânsă legătură cu subiectul lucrării. Sursele pe care le vom utiliza, și care sunt în
totalitate izvoare scrise, pot fi grupate pe baza mai multor criterii, cel mai concis fiind legat de
conținutul lor, astfel având : surse narative (Istoriile Bisericești din diferite secole), surse
diplomatice (epistolele și corespondențele dintre episcopi, ca și autorități ecleziastice) sau
diferite registre ce consemnează aspecte de natură socială sau economică ale perioadei și
spațiului geografic analizat. Din moment ce vom aborda într-o oarecare măsură și latura
teologică a subiectului ales, vom folosi și tratatele și operele teologice alcătuite de personajele
reprezentative care urmează a fi expuse în lucrare deoarece, așa cum am specificat, unul din
țelurile acestei lucrări este și armonizarea manierei de analiză istorică cu cea teologică, fără a
le aborda separat pe capitole, ci mai degrabă a încerca să le expunem într-o singură
construcție unitară.
Am considerat necesar ca pentru o cât mai bună expunere și argumentare a aspectelor pe care
le vom urmări în lucrare, să consultăm surse cât mai variate care, la o primă vedere, să nu se
identifice în totalitate cu subiectul lucrării, dar care, prin procesarea lor, să ne fie de folos
oferindu-ne cât mai multe informații complementare pe care să le utilizăm. Spre exemplu,
pentru ca cititorul să își facă o idee cât mai completă nu numai asupra evenimentelor expuse,
ci și despre cadrul în care acestea s-au desfășurat, anume orașul Alexandria, am decis să
consultăm și surse primare sau lucrări de specialitate care să exprime realitățile sociale,
culturale, economice și altele din metropola egipteană.

3
Facultatea de Istorie – UNIVERSITATEA BUCUREȘTI
Carpen David Gabriel
Anul III

De asemenea, o atenție deosebită este acordată și expunerii relației dintre autoritatea

ecleziastică, Biserica Alexandriei, și cea laică, Împărații Romani și funcționarii publici aflați
în serviciul statului. Am considerat că cea mai potrivită sursă care să ne ofere posibilitatea de
a înțelege acest aspect o reprezintă Codexul Teodosian, compus în anul 438, și care cuprinde
legislația și edictele imperiale emise începând cu Împăratul Constantin cel Mare. Folosindu-
ne în special de Cartea a XVI-a a Codexului, care este destinată enunțării legislației privitoare
la religiile din Imperiul Roman și la relația dintre ele și stat, putem desluși într-o manieră cât
mai competentă care era statutul Creștinismului și al Bisericii în raport cu statul roman și cât
de privilegiată era sau nu religia creștină comparativ cu Păgânismul din momentul Edictului
de la Mediolanum și până la jumătatea secolului V, care reprezintă limita cronologică a
subiectului cercetat.
Așa cum am menționat, lucrarea aceasta este o noutate în istoriografia românească având
în vedere că din punct de vedere istoric, nu a mai fost abordat până acum subiectul Bisericii
Alexandriei în secolul V și nici cel al conducătorului acesteia, Patriarhul Chiril, majoritatea
lucrărilor care tratează persoana lui Chiril abordându-l din punct de vedere strict teologic.
În ceea ce privește lucrările alcătuite de autori străini, legat strict de subiectul Chiril al
Alexandriei, se remarcă trei lucrări, anume : Norman Russell, Cyril of Alexandria (2000);
J.A. McGuckin, St. Cyril of Alexandria : The Christological Controversy, its History,
Theology and Texts (1994); și Susan Wessel, Cyril of Alexandria and the Nestorian
controversy. The making of a saint and of a heretic (2004); care încearcă să analizeze
subiectul respectiv din mai multe puncte de vedere, nu doar istoric. Așa cum am amintit și la
început, aceste trei lucrări, deși utilizează relativ bine analiza de factură istorică a faptelor
expuse, în același timp o și limitează pe alocuri, din dorința de a aduce în discuție cât mai
multe puncte de referință asupra personajului studiat, anume Patriarhul Chiril.
Pe lângă acest fapt, la cele trei lucrări se mai și remarcă în unele momente o relativă lipsă de
obiectivitate istorică, în sensul că anumite ipoteze de lucru sunt exagerate fie într-o direcție fie
într-alta, între cele trei cărți putându-se observa chiar adevărate contradicții când vine vorba
de unele aspecte expuse. Concret vorbind, cel mai adesea acestea sunt evidente atunci când se
analizează în paralel, spre exemplu, maniera în care Chiril al Alexandriei și-a elaborat sau nu
o viziune și strategie proprie când vine vorba de administrarea Bisericii pe care o conducea.
Toți cei trei autori își construiesc un punct de vedere în sprijinul căruia aduc o serie de fapte și

4
Facultatea de Istorie – UNIVERSITATEA BUCUREȘTI
Carpen David Gabriel
Anul III

evenimente ca argumente, însă, oricât de valide ar fi acestea, se remarcă un dezechilibru și o

deviație de la realitate.
Cele două ipoteze antagonice întâlnite în aceste lucrări îl portretizează pe Patriarhul Chiril
fie ca pe un ierarh care s-a limitat doar la a copia fidel politica ecleziastică a unchiului său
Teofil, precedentul conducător al Bisericii Alexandrine, fie, la polul opus, un Chiril atât de
sceptic și conștient de imaginea controversată rămasă în istorie a unchiului său încât a căutat
cu tot dinadinsul să se depărteze de orice moștenire sau asociere între el și Teofil.
Ajungând astfel la enunțarea ipotezei pe care această lucrare își propune să o
demonstreze, ținem să precizăm că cele trei cărți amintite mai sus nu au fost respinse
categoric, ci din potrivă, am încercat să urmărim și să înțelegem argumentația regăsită în ele,
pentru a putea elabora, pe baza faptelor expuse, o ipoteză cât mai echilibrată și apropiată de
adevăr. Așadar, ceea ce ne propunem să prezentăm, printre altele, este faptul că Patriarhul
Chiril și-a elaborat o politică administrativ-ecleziastică originală și proprie, prin care a căutat
să continue și să desăvârșească strădaniile începute de Episcopii precedenți ai Alexandriei,
astfel remarcându-se o conștiință a responsabilității bine conturată, care dovedește falsitatea
teoriilor enunțate anterior.
Prin faptul că, așa cum vom demonstra, Chiril dă dovadă de un simț al realității remarcabil și
conștientizează necesitatea abordării punctuale a fiecărei probleme cu care s-a confruntat, se
mai aduce încă o dovadă clară a faptului că el a știut nu doar să copieze fidel modelul de
conducere văzut la unchiul său, ci mai degrabă să îl îmbunătățească și adapteze perioadei sale.
Atât continuitatea, cât și discontinuitatea, ambele contribuind la o politică ecleziastică
echilibrată, se adaugă calităților moștenite și cultivate de Chiril al Alexandriei sub îndrumarea
unchiului său Teofil, iar alături de erudiția sa reieșită din scrierile și tratatele alcătuite,
desăvârșesc un personaj demn de a rămâne în istorie, nu numai a Bisericii, și de a fi studiat și
analizat.
Principalele metode de cercetare care au stat la baza alcătuirii acestei lucrări sunt
structuralistă, comparativ-analitică și de exegeză teologică. Scopul lucrării de față e
reprezentat de susținerea ipotezei de lucru formulată în special în legătură cu Patriarhul Chiril
al Alexandriei, dar care va fi contextualizată și adaptată cadrului mai larg, atât din punct de
vedere geografic, cât și temporal. Prin urmare, deoarece vom lucra cu multe date și
evenimente, și într-o măsură mai mică cu concepte, este necesar adoptarea unor metode
specifice precum cea structuralistă, prin care vom urmări alcătuirea unei succesiuni pertinente

5
Facultatea de Istorie – UNIVERSITATEA BUCUREȘTI
Carpen David Gabriel
Anul III

a faptelor petrecute, și cea comparativ-analitică care este esențială în demersul stabilirii

criteriilor și informațiilor pe baza cărora vom argumenta ipoteza de lucru.
După cum am exprimat anterior, lucrarea de față își propune să abordeze subiectul dintr-o
perspectivă majoritar istorică, dar având în vedere complexitatea acestuia, nu poate fi exclusă
nici analiza din punct de vedere teologic, mai ales că disputele teologice au fost un factor
catalizator pentru multe din evenimentele ce urmează a fi expuse și analizate.
În ceea ce privește planul lucrării, capitolele și subcapitolele au fost alcătuite în mod
firesc cu scopul de a exprima cât mai precis cu putință maniera în care am ales să tratăm
subiectul și pentru a concentra cât mai bine cantitatea de informație care va fi expusă în jurul
unor puncte cheie de referință. De asemenea, un alt criteriu important pe baza căruia am
alcătuit structura lucrării a fost și cel cronologic, astfel evenimentele urmează a fi prezentate
în ordinea în care s-au petrecut, demonstrând astfel și legăturile dintre ele.
Primul capitol va avea un rol rezumativ și de a introduce cititorul în contextul general în
care s-au desfășurat lucrurile din punct de vedere spațial și temporal, familiarizându-l pe
acesta cu o serie de concepte fundamentale care vor apărea pe parcursul lucrării, dar și pentru
a îl face să înțeleagă mai ușor importanța subiectului principal al lucării, anume Biserica
Alexandriei în timpul Patriarhului Chiril, în raport cu tot ce s-a întâmplat până atunci.
După ce am expus principalele aspecte și evenimente ce s-au derulat în timpul primului secol
de când Creștinismul a devenit religie tolerată și apoi favorizată în Imperiul Roman, vom
aborda subiectul propriu-zis al lucrării, pe care îl vom trata din diferite puncte de vedere în
următoarele 4 capitole.
Cel de-al doilea capitol se va concentra pe portretizarea lui Chiril al Alexandriei, pornind
de la datele biografice obținute din sursele de care dispunem, iar scopul acestui capitol va fi
acela de a face o construcție și prezentare cât mai amănunțită legată de persoana lui Chiril și
de formarea sa în anii copilăriei și tinereții, influențată de unchiul său Teofil, până în
momentul în care va urca pe tronul episcopal al Alexandriei, în anul 412.
Calitatea Patriarhului Chiril de conducător al Bisericii Alexandriei cât și de personaj
extrem de influent în metropola egipteană vor fi amănunțit analizate în capitolul al treilea, în
care ne vom strădui să oferim o imagine cât mai amplă asupra realităților acelei perioade din
orașul Alexandria, al cărui conducător ecleziastic era Chiril. În plus, vom expune și analiza în
particular o serie de evenimente majore care au avut loc în primii ani ai lui Chiril la cârma

6
Facultatea de Istorie – UNIVERSITATEA BUCUREȘTI
Carpen David Gabriel
Anul III

Bisericii Alexandrine și felul în care acestea l-au determinat pe ierarhul egiptean să își
formuleze și adapteze propria sa viziune legată de administrarea instituției ecleziastice.
Capitolul al patrulea va marca un punct crucial în lucrarea de față deoarece va reprezenta
o schimbare a abordării și expunerii subiectului din mai multe puncte de vedere. În primul
rând, cadrul spațial analizat se va extinde considerabil, din acest moment îndreptându-ne
privirea nu doar asupra lui Chiril și a Bisericii Alexandriei, ci și asupra altor centre
ecleziastice precum Constantinopol și Antiohia.
În al doilea rând, firul narativ se va accelera, având în vedere că urmează o perioadă foarte
agitată, cu multe personaje noi și evenimente extrem de importante, marcată de controversa
nestoriană și confruntarea dintre Chiril și Nestorie, urmată apoi de consecințe însemnate pe
care nu le vom trece cu vederea.
În ultimul capitol, cel de-al cincilea, vom stărui în a prezenta ultimul deceniu de viață și
implicit de episcopat al Patriarhului Chiril, concentrându-ne atât asupra evenimentelor care au
avut loc și care s-au dovedit a fi cel puțin la fel de semnificative ca și cele desfășurate
anterior, cât și asupra accentuării importanței Patriarhului Chiril al Alexandriei în istorie prin
prisma moștenirii pe care a lăsat-o, din punct de vedere material, dar și din punct de vedere
spiritual. Tot în acest capitol vom expune si câteva urmări ce au survenit în Biserica
Alexandriei imediat după moartea lui Chiril în anul 444 și care au fost strâns legate de
activitatea sa de până atunci.
Așadar, așa cum am precizat în această introducere, lucrarea de față va trata un subiect de
un interes și o importanță ce nu pot fi puse la îndoială și tocmai de aceea ne-am propus să
abordăm subiectul cât mai meticulos cu putință, atât în expunerea informațiilor cât și în
analizarea lor. Ipoteza de lucru pe baza căreia este structurată lucrarea de față este aceea de a
aduce cât mai multă claritate în ceea ce privește personajul Chiril al Alexandriei, dar și modul
în care el a ales să gestioneze înalta funcție de conducere pe care a dobândit-o în anul 412,
aceea de Arhiepiscop al Alexandriei și Patriarh peste întreaga comunitate creștină din
metropola egipteană. Aducerea în discuție a unor puncte de vedere exprimate anterior de alți
istorici pe marginea subiectului lucrării de față va fi făcută cu intenția de a expune cât mai
multe opinii apărute în istoriografie în anii precedenți, argumentând și demonstrând
validitatea sau invaliditatea acestora.

7
Facultatea de Istorie – UNIVERSITATEA BUCUREȘTI
Carpen David Gabriel
Anul III

Bibliografie

Izvoare :
Acts of The Council of Ephesus în Philip Schaff, The Seven Ecumenical Councils, Christian
Classics Ethereal Library, Grand Rapids Michigan

Apophthegmata Patrum (The Sayings of the Desert Fathers), translated by Benedicta Ward,
Cistercian Publications, Kalamazoo, Michigan, 1975

Atanasie al Alexandriei, Trei cuvinte împotriva arienilor, traducere de pr. prof. Dumitru
Stăniloaie, în col. PSB, vol.15, Editura IBMBOR, București, 1987

Atanasie al Alexandriei, Viața cuviosului părintelui nostru Antonie, traducere de pr. prof.
Dumitru Stăniloaie, în col. PSB, vol.16, Editura IBMBOR, București, 1988

Cassiodorus, Istoria bisericească, traducere de Liana și Anca Manolache, în col. PSB, vol.75,
Editura IBMBOR, București, 1988

Chiril al Alexandriei, Zece cărți împotriva lui Iulian Apostatul, tradus de Constantin Daniel,
Editura Anastasia, București, 2000

Cyril of Alexandria, Festal letters 1-12, translated by Philip R. Amidon, Catholic University
of America Press, Washington D.C., 2009

Cyril of Alexandria, Select Letters, translated by Lionel R. Wickham, Oxford University

Press, New York, 1983

Damascius, The Philosophical History, translated by Polymnia Athanassiadi, Apamea

Cultural Association, Athens, 1999

John of Nikiu, The Chronicle of John, Bishop of Nikiu, translated by R. H. Charles, Oxford
University Press, London, 1916
8
Facultatea de Istorie – UNIVERSITATEA BUCUREȘTI
Carpen David Gabriel
Anul III

Severus of Hermopolis, History of the Patriarchs of the Coptic Church of Alexandria, editted
and translated by B. Evetts, 1904

Socrate Scolasticul, Istoria bisericească, traducere de ÎPS Iosif Gheorghian, Editura

Ecclesiast, Sibiu, 2016

Sozomenos, History of the Church, translated by Edward Walford, Wycliffe College Library,
London, 1855

St. Cyril of Alexandria, Letters 1-50, in The Fathers of the Church, vol.76, translated by John
I. McEnerney, The Catholic University of America Press, Washington D.C., 2007

St. Cyril of Alexandria, Letters 51-110, in The Fathers of the Church, vol.77 translated by
John I. McEnerney, The Catholic University of America Press, Washington D.C., 2007

Teodoret de Cir, Istoria bisericească, traducere de pr. prof. Vasile Sibiescu. în col. PSB,
vol.44, Editura IBMBOR, București, 1995

The Theodosian Code and Novels and The Sirmondian Constitutions, Book XVI( About the
Catholic faith, heretics and pagans,and jews), a translation with commentary, glossary and
bibliography led by Clyde Pharr, Princeton University Press, New Jersey, 1952

Instrumente de lucru și surse online :

Sinaxarul Bisericii Ortodoxe : http://www.calendarortodox.ro/luna/iulie/iulie10.htm

The Catholic Encyclopedia : http://www.newadvent.org/cathen/

http://www.newadvent.org/cathen/01615b.htm : Apollinarianism
http://www.newadvent.org/cathen/10164a.htm : Meletius of Lycopolis
http://www.newadvent.org/cathen/11138a.htm : Novatian and Novatianism
http://www.newadvent.org/cathen/04597b.htm : Sts. Cyrus and John

9
Facultatea de Istorie – UNIVERSITATEA BUCUREȘTI
Carpen David Gabriel
Anul III

Literatură de specialitate :
Alexander A. Vasiliev, History of the Byzantine Empire 324-1453 vol.1, University of
Wisconsin Press, Madison USA, 1958

Christopher Haas, Alexandria in Late Antiquity.Topography and Social Conflict, The Johns
Hopkins University Press, Baltimore, 1996

Claudia Rapp, Holy Bishops in Late Antiquity: The Nature of Christian Leadership in an Age
of Transition, University of California Press, Los Angeles, 2005

Daniel Nicolae-Vălean, Creștinismul egiptean în secolul al IV-lea, Editura Limes, Cluj-

Napoca, 2010

David M. Gwynn, Athanasius of Alexandria. Bishop, Theologian, Ascetic, Father, Oxford

University Press, New York, 2012

Idem, The Eusebians.The Polemic of Athanasius of Alexandria and the construction of the
Arian controversy, Oxford University Press, New-York, 2007

Duane W.-H. Arnold, The Early Episcopal Career of Athanasius of Alexandria, University of
Notre-Dame, Indiana, 1991

Fergus Millal, A Greek Roman Empire. Power and Belief under Theodosius II (408-450),
University of California Press, Los Angeles, 2006

Hans van Loon, The Dyophysite Christology of Cyril of Alexandria, BRILL, Leiden-Boston,
2009

Iris Habib el Masri, The story of the Copts. From the foundation of the Church by Saint Mark
to the Arab Conquest, St. Anthony Coptic Monastery, California, 1983

10
Facultatea de Istorie – UNIVERSITATEA BUCUREȘTI
Carpen David Gabriel
Anul III

John Anthony McGuckin, The Orthodox Church. An Introduction to its History,Doctrine and
Spiritual Culture, Blackwell Publishing, New Jersey, 2008

Idem, St. Cyril of Alexandria : The Christological Controversy, its History, Theology and
Texts, BRILL, Leiden-Boston, 1994

Karl Josef von Hefele, History of the Councils, vol. III., T. &T. Clark Publishing, Edinburgh,
1883

Leo Donald Davies, The First Seven Ecumenical Councils (325-787), The Liturgical Press,
Minessota, 1983

Lucian Dîncă, Conciliile Ecumenice: Efes, 431 și Calcedon, 451: monografii, Galaxia
Gutenberg, Târgu-Lăpuș, 2015

Norman Russell, Cyril of Alexandria, Routledge, New York, 2000

Idem, Theophilus of Alexandria, Routledge, New York, 2007

Pr. Nicolae Chifăr, Dragoș Boicu, Imperiu și Sacerdoțiu. Dinamica raporturilor Biserică-Stat
în Imperiul Bizantin (306-867), Editura DOXOLOGIA, Iași, 2017

Roger S. Bagnall, Egypt in Late Antiquity, Princeton University Press., New-Jersey, 1993

Stephen J. Davis, The Early Coptic Papacy: The Egyptian Church and Its Leadership in Late
Antiquity (The Popes of Egypt ), Cairo and New York: TheAmerican University in Cairo
Press, 2004

Susan Wessel, Cyril of Alexandria and the Nestorian controversy. The making of a saint and
of a heretic., Oxford University Press, New York, 2004

11
Facultatea de Istorie – UNIVERSITATEA BUCUREȘTI
Carpen David Gabriel
Anul III

Timothy Barnes, Athanasius and Constantius : Theology and Politics in the Constantinian
Empire, Harvard University Press, Massachusetts, 2001

Timothy Ware, The Orthodox Church, Penguin Books, Suffolk, 1964

Articole și studii :
Norman Baynes, Alexandria and Constantinople: A Study in Ecclesiastical Diplomacy, from
the Journal of Egyptian Archeology Vol. 12, No. 3/4 (Oct., 1926)

12