Riga Crypto și Lapona Enigel

Ion Barbu

În perioada interbelică, se detașează în literatură coexistența

curentelor literare de la modernismul care domină opera la simbolism,
realism, tradiționalism și avangardă.
Opera „Riga Crypto și Lapona Enigel”, scrisă de Ion Barbu și
apărută în anul 1924, este inclusă în singurul volum de versuri al autorului
în 1930, „Joc secund”, fiind o baladă, „Luceafărul întors” (parodie a
poemului eminescian). Se încadrează în modernism prin: ambiguitatea
mesajului; estetica „urâtului”, inovațiile prozodice; intelectualizarea
emoției; limbajul insolit ori încifrat; tematica existențială și filosofică.
Tema textului este iubirea incompatibilă între reprezentanții ai două
lumi diferite (cea umană și cea vegetală). Viziunea despre lume modernistă
propune o variantă fantezistă a iubirii, chiar ironică în sensul că implicarea
prin iubire a unui cuplu cu membrii diferiți, este imposibilă.
Titlul este alcătuit din numele protagoniștilor cu accentul pe statutul
acestora. Astfel, „Crypto” este rege dar în lumea lui inferioară, „a
ciupercilor”, iar „Enigel” este o păstoriță de reni care se îndreaptă spre sud
(căldură, lumină, cunoaștere). Titlul face referire la celebrele cupluri din
literatura universală care nu se împlinesc precum „Romeo și Julieta”.
Poezia se încadrează în cele trei genuri literare: epic (personaje și
acțiune), liric (intensitatea trăirilor) și dramatic (scenele dialogate și
dramatismul trăirilor).
Prologul este alcătuit din primele patru strofe, dialogul menestrelului
cu „nuntașul fruntaș” constituie rama.
Partea a doua prezintă povestea de iubire neîmplinită dintre Enigel și
riga Crypto, în mai multe tablouri poetice. În expoziție sunt prezentate în
antiteză portretele și locurile lor natale, iar deosebirile dintre ei generează
intriga. Dialogul lor are lor în visul fetei, ca în „Luceafărul”. Riga rostește
descântecul-chemare de trei ori, iar lapona îl respinge. Finalul este trist.
Riga Crypto se transformă într-o ciupercă otrăvitoare și face nunta cu
„măscălarița-mireasă”. Antiteza dintre ființa umană și făpturile inferioare:
„Că sufletul nu e fântână | Decât la om, fiară bătrână, | Iar la făptură mai
firavă | Pahar e gândul, cu otravă”.
Textul abundă în figuri de stil, astfel prezența inversiunilor („mult
îndărătnic”, „zice-l-aș”) și a vocativelor în prima parte a baladei
evidențiază oralitatea textului. În portretizarea celor două personaje
simbolice sunt utilizate epitetul și antiteza: Crypto este „sterp și nărăvaș”,
„rigă spân”; lapona e „mică, liniștită” și „prea cuminte” (superlativ absolut
expresiv). Dialogul dintre riga Crypto și laponă este construit pe baza unor
asonanțe interioare și repetiții: „Eu mă duc să culeg | Fragii fragezi mai la
vale”, dar și a antitezelor: spirit/materie, rațiune/instinct, soare/umbră,
lumină/întuneric, veghe/somn. Ambiguitatea este produsă de metaforele
insolite „Că sufletul nu e fântână | Decât la om, fiară bătrână, | Iar la
făptură mai firavă | Pahar e gândul, cu otravă”.
La nivel prozodic, se observă catrene cu rimă încrucișată și măsura
de 8-9 silabe. Pe parcurs, poetul modern schimbă trăsăturile prozodice și
sonoritățile, în funcție de mesaj: intervenția naratorului sau dialogul
protagoniștilor, chemare sau refuz, descântec sau blestem.
Așadar, creația „Riga Crypto și lapona Enigel” este baladă ca
impune în literatură ideea că dragostea este un miracol în sine ce nu-și are
locul aici. Poetul prezintă drama incompatibilității și legea nemiloasă a
iubirii (supraviețuiește cel puternic, iar cel slab este sacrificat).