Povestea lui Harap-Alb

Ion Creangă

În a doua parte a secolului al XIX- lea se promovează o literatură

autentică menită să combată teoria „formelor fără fond”, mai ales prin
operele celor patru mari clasici: Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ioan
Slavici și Ion Creangă.
Opera „Povestea lui Harap-Alb”, scrisă de Ion Creangă și publicată
în anul 1877 în revista „Convorbiri literare”, este un basm cult. Basmul
cult este o specie a genului epic, în proză, de dimensiuni medii, care
prezintă lupta dintre bine și rău, iar personajele, reale sau fantastice, sunt
purtătoare de valori simbolice. Se observă clișee formale precum: obiecte
și cifre magice, formule specifice (inițiale, mediane, finale) sau motive
literare tipice precum superioritatea mezinului, împăratul fără urmași sau
probele inițiatice. Basmul cult se detașează prin originalitatea limbajului
(prin umor și oralitate), individualizarea personajelor prin limbaj și
îmbinarea armonioasă a modurilor de expunere.
Temele textului sunt maturizarea eroului (ceea ce conferă caracter de
bildungsroman) și lupta dintre bine și rău. Viziunea despre lume surprinde
ideea că omul de soi bun își atinge obiectivele datorită calităților native,
dar și cu ajutorul semenilor și al divinității.
La nivel morfologic, titlul este alcătuit din substantivul comun,
articulat hotărât „Povestea” care face referire la specia literară și
substantivul propriu compus „Harap-Alb” care, stilistic, este un oximoron
(„harap” înseamnă o slugă de culoare iar „alb” face referire la puritate și
originea nobilă) și este numele personajului eponim.
Perspectiva narativă este obiectivă, relatarea făcându-se la persoana
a III-a de către un narator omniscient și omniprezent, iar modul de
expunere predominant este narațiunea ce se împletește cu descrierea și
dialogul.
Elementele de cronotop sunt vagi, neprecizate. Acțiunea se petrece
în timp („amu”, „cică era odată”) și spațiu („de la un capăt de lume la
celălalt”, „curtea lui Verde-Împărat”, „curtea lui Roș Împărat”, „grădina
ursului”, „pădurea cerbului”), la care participă personajele: Harap-Alb,
protagonist, personaj rotund, atipic de basm cu triplu statut (fiul craiului,
sluga Spânului și împărat); Spânul, antagonist, personaj plat, un rău
necesar maturizării eroului; ajutoarele: Sfânta Duminică, calul, Gerilă,
Ochilă, Setilă, Flămânzilă, Păsări-Lăți-Lungilă și donatorii: crăiasa
albinelor și crăiasa furnicilor.
Conflictul principal este cel exterior: între bine și rău, întruchipat de
Harap-Alb și Spân (protagonist și antagonist).
O secvență semnificativă pentru ilustrarea temelor este despărțirea
mezinului de tatăl său, după proba trecerii podului în care dă dovadă de
curaj. Tatăl își felicită fiul, dar îl și sfătuiește să se ferească de omul „roș”,
dar mai ales de cel „spân”.
Un alt episod semnificativ este cel al coborârii în fântână, când din
lipsa experienței de viață, tânărul cade în capcană și este nevoit să renunțe
chiar la propria identitate, devenind rob al Spânului, statut necesar
maturizării sale.
Ajunși la curtea lui Verde Împărat, Spânul îl supune pe Harap-Alb la
trei probe semnificative pentru dezvoltarea eroului și anume: aducerea
salatelor din Grădina Ursului, aducerea pieii cerbului cu pietre scumpe și
aducerea fetei lui Roș Împărat drept soție pentru Spân. Aceste probe sunt
trecute cu bine cu ajutorul unor personaje miraculoase (Gerilă, Flămânzilă,
Păsări-Lăți-Lungilă, Setilă, Ochilă, crăiasa albinelor, crăiasa furnicilor,
calul fermecat și Sfânta Duminică). Ultima probă este cea mai dificilă,
deoarece, la întoarcere, Harap-Alb se îndrăgostește de fată, dar, onest fiind,
nu îi mărturisește adevărata sa identitate și rămâne loial Spânului care în
final îi taie capul protagonistului, astfel încheindu-se procesul de inițiere.
Eroul este înviat de fată prin magie și primește răsplata finala: pe fata
însăși și împărăția unchiului său.
Așadar, creația „Povestea lui Harap-Alb”, scrisă de Ion Creangă, este
un basm cult care ilustrează o viziune optimistă asupra lumii, evidențiind
maturizarea protagonistului prin conflictul dintre bine și rău, răul fiind
necesar.