O scrisoare pierdută

Ion Luca Caragiale

În a doua parte a secolului al XIX- lea se promovează o literatură

autentică menită să combată teoria „formelor fără fond”, mai ales prin
operele celor patru mari clasici: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ioan Slavici
și Ion Luca Caragiale.
Opera „O scrisoare pierdută”, scrisă de Ion Luca Caragiale și
publicată în anul 1884, este o comedie. Comedia este o specie a genului
dramatic în care sunt satirizate defecte umane cu scopul de a fi îndreptate,
acțiunea stârnind râsul și având final fericit. Se încadrează în realism prin:
acțiune veridică și verosimilă, personajele tipice acționând în situații
tipice, tehnica detaliului semnificativ sau precizarea elementelor de
cronotop.
Tematica textului surprinde tarele societății (moravurile)
contemporane autorului, mai ales cele din plan politic. Viziunea despre
lume realistă accentuează modul în care oamenii sunt definiți de interese,
implicit de moravuri, în detrimentul valorilor autentice.
Titlul, la nivel morfologic, este alcătuit din substantivul comun
articulat nehotărât „O scrisoare” ce scoate în evidență banalitatea
întâmplării și adjectivul „pierdută” ce reprezintă intriga.
Fiind un text dramatic, organizat specific, în acte, scene, tablouri,
replici, al cărui mod de expunere predominant este dialogul, prezintă
didascalii sau indicații scenice. Acestea sunt singurele intervenții ale
autorului în text, oferind detalii menite să apropie cititorul de scenă și
pentru regia spectacolului teatral.
Acțiunea se petrece „în capitala unui județ de munte, în zilele
noastre”. În text este menționat Parcul Zăvoi, care se află în Râmnicu
Vâlcea, unde are, probabil, loc întâmplarea.
Conflictul exterior, între reprezentanții partidului aflat la putere (Zoe
Trahanache, Zaharia Trahanache, Ștefan Tipătescu) și Nae Cațavencu.
Conflictul secundar este generat de teama de trădare a grupului Farfuridi-
Brânzovenescu.
Personajele comediei sunt plate, definite de o trăsătură de caracter
dominantă, prin intermediul tipurilor de comic (de intenție, de moravuri, de
situație, de caracter, de nume și de limbaj). Comicul de caracter este
ilustrat de Zaharia Trahanache (încornoratul simpatic) și Nae Cațavencu
(demagogul), iar cel de nume, de Zaharia (ramolisment) Trahanache
(trahanaua este o cocă ușor de modelat generând firea ușor de manipulat a
personajului) și Nae (păcălitorul păcălit) Cațavencu (cață, femeie
cicălitoare; cațaveică, vestă cu două fețe).
O secvență semnificativă pentru ilustrarea temei este scena inițială ce
prezintă personajele Ștefan Tipătescu și Pristanda, care citesc ziarul lui Nae
Cațavencu, „Răcnetul Carpaților” și numără steagurile. Venirea lui
Trahanache cu vestea deținerii scrisorii de amor de către adversarul lor
politic declanșează conflictul dramatic principal. Actul II începe cu
numărarea voturilor, cu o zi înaintea alegerilor. Acum se declanșează
conflictul secundar, produs de teama grupului Farfuridi-Brânzovenescu de
a fi trădați de prefect. Ațiunile amorezilor sunt contradictorii: Tipătescu îi
cere lui Pristanda arestarea lui Cațavencu și percheziția locuinței; Zoe
dimpotrivă, îi ordonă eliberarea lui și uzează de mijloacele de convingere
feminine pentru a-l determina pe Tipătescu să susțină candidatura
avocatului din opoziție, în schimbul scrisorii.
Un alt episod relevant este întrunirea din sala mare a primăriei. Aici
se rostesc discursurile candidaților Farfuridi și Cațavencu. Între timp,
Trahanache găsește o poliță falsificată de Cațavencu, pe care intenționează
s-o folosească pentru contrașantaj. Apoi anunță în ședință numele
candidatului susținut de comitet: Agamiță Dandanache. În încăierare,
Cațavencu pierde pălăria cu scrisoarea și este găsită pentru a doua oară de
cetățeanul turmentat, care o va duce destinatarei în actul următor. Actul IV
aduce rezolvarea conflictului, pentru că scrisoarea ajunge la Zoe, iar
Cațavencu se supune condițiilor ei. Intervine un alt personaj, Dandanache,
care îi întrece prin prostie și necinste pe candidații provinciali. Propulsarea
lui politică este cauzată de o poveste asemănătoare: și el găsise o scrisoare
compromițătoare și se folosise de șantaj. În deznodământ, Dandanache este
ales în unanimitate, după voința celor de la Centru și cu sprijinul lui
Trahanache, iar la festivitatea condusă de Cațavencu, adversarii se împacă.
Acțiunea piesei este constituită dintr-o serie de întâmplări care nu modifică
nimic în mod esențial, ci se derulează concentric în jurul pretextului
(pierderea scrisorii).
Așadar, creația „O scrisoare pierdută” este o comedie de moravuri
care prezintă societatea urbană guvernată de vicii și defecte mereu actuale.