Sunteți pe pagina 1din 28

Geto-dacii

* Coloniile grecești
În perioada mijlocie a Hallstattului – coloniile grecești de pe malul Mării Negre – cu o influență
civilizatoare în societatea getică din Dobrogea, sudul și centrul Moldovei sau răsăritul
Munteniei.
Istros - 657 î. Hr. – coloniști din Milet – ionieni
Tomis – sec. Vi î. Hr. – Milet
Callatis – sf. sec VI – dorieni din Heracleea Pontică
Grecii nu au întemeiat colonii sau sate pe așezări preexistente și au păstrat relații bune cu
populația autohtonă – relații comerciale. Organizarea cetăților-colonii grecești era cea dată de
metropola-mamă și de evoluțiile istorice ale spațiului cultural elen. Coloniile aveau și ele
teritorii agricole, iar aici intervine contactul frecvent cu autohtonii. În preajma coloniilor, de
exemplu, populația autohtonă putea fi atrasă în activități agricole. Însă contactul de multe ori
avea scop comercial – de aici prezența produselor grecești – amfore cu vin și ulei, ceramică
specifică – prezență care trece dincolo de spațiul dobrogean, sudul Munteniei și Moldova.
Relațiile cu geții sunt însă schimbătoare, de la alianțe în fața unor pericole până la perioade de
război.
- expediția persană în Dobrogea – pagube atât în colonii, cât și pentru geți
- aliați geții cu cetățile pentru a respinge sciții lui Atheas în Dobrogea – 339 î. Hr.
- alianță cu geții împotriva stăpânirii macedonene – Lisimah – 313 î. Hr.
- sub protecția unui rege Rhemaxos – cetățile plătesc tribut începutul sec. II î. Hr.

* Geto-dacii între secolele V-II î. Hr.


- faza timpurie și mijlocie a Latène – Epoca Fierului – unelte de fier, plug cu brăzdare de fier,
specializarea meșteșugarilor, roata olarului, dezvoltarea comerțului și folosirea banilor,
creșterea importanței așezărilor mari și întărite, consolidarea uniunilor de triburi și a conducerii
acestora – viitorii ”regi” – trăsăturile menționate se manifestă treptat în teritoriile locuite de
geto-daci – mai rapid în zona cu influență grecească, cu accelerare în secolul III î. Hr. în
Transilvania, sub influența celților.
- apar cetăți + necropole – și inhumație și incinerație
Din secolul II î. Hr intrăm în perioada clasică a culturii geto-dace
– dave
- geți pentru greci / daci pentru romani. Poate inițial două triburi mai importante al căror nume
s-a extins generic asupra tuturor triburilor înrudite. Dar se păstrează și numele ”locale” ale
triburilor – Cotoboci – nordul provinciei Dacia, Buridavenses – pe lângă Buridava ( jud. Vâlcea).
- limbă indo-europeană de tip satem
- celți care se așază în sec. IV î. Hr. în zona intracarpatică – voile Mureșului, Someșului, Crișului și
Bega – limbă kentum – secolul III î. Hr. – secolul de aur celtic – în secolul II î. Hr. celții dispar
treptat – fie contopire cu autohtonii, fie s-au retras spre vest și nord-vest.
- secolul II î. Hr. – la est de Carpați până la Nistru – bastarnii – trib germanic
În dave avem: șefi militari care provin din autocrația geto-dacă – tarabostes / pileati, care
dispun de forța de muncă a oamenilor de rând – capillati / comati - + sclavi pentru construirea
fortificaților.

Religia daco-geților:
- zeul suprem al cerului si al pământului a fost Zalmoxis (sau Gebeleizis)
- un zeu al războiului, Derzelas sau Derzid,
- o zeitate feminina pe nume Bendis, ce corespunde zeițelor Artemis sau Diana
- credeau in nemurire, în viața de dincolo de moarte alături de Zalmoxis, zeul suprem. De aceea
ei primeau moartea cu seninătate.
- La fiecare 4 ani ei comunicau cu Zalmoxis prin intermediul unui războinic dac sacrificat, ce
urma să-i vorbească zeului suprem despre nevoile lor.

Planul lecției (pe scurt)


Obiective:
Să enumere avantajele relației geto-dacilor cu grecii din colonii
Să compare informații din două surse istorice despre geto-daci
Să creeze un tablou descriptiv al societății geto-dace pe baza informațiilor primite

Mijloace și materiale de instruire folosite: fișe de lucru, foi A3, markere colorate, imprimantă,
laptop/desktop
Metode folosite:
- Comparația – se dau două surse – Herodot și Cassius Dio – elevii identifică punctele comune și
răspund la întrebarea pusă în fișa de lucru. – activitate individuală. (5 minute)
- Problematizarea - Profesorul comunică situația problemă – Relația colonii grecești – geto-
daci. Apoi ca pas următor elevii primesc îndrumare: o fișă de lucru cu informații – selecție din
cele scrise mai sus, plus un text sursă istorică. Rezolvarea situației-problemă: elevii caută în
textele date informații despre relația grecilor cu geto-dacii și identifică avantajele, pe care apoi
le enumeră. Se lucrează pe grupe. La final fiecare grupă prezintă oral ce a lucrat. - activitate de
grup. (15 minute)

- Învățare prin descoperire/ prin investigare: Elevii primesc o fișă de lucru nouă, cu descrierea
societății geto-dace (vezi informațiile de mai sus) și, folosindu-se și de informațiile obținute în
pașii anteriori, creează un poster care va cuprinde o imagine a societății geto-dace în secolele V-
II î. Hr. - activitate de grup.

- Turul Galeriei – elevii vor face o schemă a societății geto-dace din perioada dată pe grupe,
schemă care va cuprinde – organizare socială, mod de viață, influențe ale altor populații și
impactul lor. Fiecare grupă realizează un poster care apoi va fi expus pe pereții clasei. Apoi
fiecare grup examinează produsele celorlalte grupe. Grupele merg de la un poster la altul și
discută și notează pe post-it-uri comentarii, neclarități, întrebări. După turul galeriei, fiecare
grup răspunde la întrebările celorlalți și își reexaminează propriul produs în comparație cu
celelalte. - activitate de grup.

Texte surse istorice + întrebări:


”Iată cum se cred nemuritori geţii: ei cred că nu mor şi că acela care dispare din lumea noastră
se duce la zeul Zalmoxis ... Tot în al cincilea an ei trimit la Zalmoxis un sol tras la sorţi, cu
porunca să-i spună lucrurile de care, de fiecare dată, au nevoie. Iată cum trimit un sol: unii
dintre ei primesc poruncă să ţină trei suliţe cu vârful în sus, iar alţii, apucând de mâini şi de
picioare pe cel ce urmează să fie trimis la Zalmoxis şi, ridicându-l în sus, îl aruncă în suliţe. Dacă -
străpuns de suliţe - acesta moare, geţii socot că zeul le este binevoitor. Iar dacă nu moare, aduc
învinuiri solului şi trimit un altul, căruia îi dau însărcinări fiind încă în viaţă. Aceiaşi traci, când
tună şi fulgeră, trag cu săgeţile în sus spre cer şi ameninţă divinitatea, deoarece ei cred că nu
există alt zeu în afară de al său.” (sursă: Herodot, Istorii)
”Eu îi numesc daci pe oamenii pomeniţi mai sus, cum îşi spun ei înşişi şi cum le zic romanii,
măcar că ştiu prea bine că unii dintre helleni (greci) îi numesc geţi fie pe drept, fie pe nedrept.
Căci eu îmi dau bine seama că geţii locuiesc dincolo de Haemus (munții Balcani), de-a lungul
Istrosului (Dunării)”. (sursă: Dio Cassius, Istoria romană)
1. Indică un element comun ale celor două surse istorice.
2. Transcrie din fragmentul scris de Herodot două informații referitoare la viaţa religioasă a
poporului descris.

În privinţa celor necesare vieţii, coloniile din ţinuturile de la Marea Neagră ne dau vite şi sclavi
în număr foarte mare şi de o calitate recunoscută de toţi ca excelentă. Ele ne procură din belşug
miere, ceară şi peşte sărat. În schimb, primesc din prisosul regiunilor noastre ulei şi tot felul de
vinuri; cu grâu fac comerţ, uneori dându-ne la vremea cuvenită, alteori luând de la noi. (sursă:
Polybius, Istorii)
Ce primeau coloniile grecești de la populațiile gete din Dobrogea și ce le ofereau acestora la
schimb?

Avantajele metodelor folosite:


- interactivitate – copii lucrează pe grupe și astfel dezvoltă și competențe sociale, cum este
munca în echipă
- dezvoltarea gândirii critice – elevii sunt puși în fața unor probleme de rezolvat
- stimularea creativitatea individuală sau de grup
- încurajează învățarea prin cooperare
Dezavantaje:
- timp de lucru mai mare – însă bine gestionat este un dezavantaj ce poate fi combătut prin
planificare riguroasă
- unii copii vor participa mai puțin activ în grupele de lucru – exersarea învățării prin cooperare
la ore va diminua acest dezavantaj

Evaluare formativă - centrată pe proces:


* pe parcursul orei – prin observare directă
* la finalul orei orală – elevii răspund întrebărilor puse de profesoară – clasic
* la finalul orei orală – la final elevii vor prin un exit ticket. Vor nota pe o bucată de hârtie o
caracteristică a geto-dacilor
Dacia de la Burebista la Decebal
- Roma își extinde dominația în Peninsula Balcanică începând cu secolul III – la mijlocul secolului
II Macedonia și Grecia devin provincii romane. Înaintarea spre Dunăre este însă întârziată de
atacurile bastarnilor și scordiscilor (de neam celtic), plus ale dacilor. După lichidarea
independenței Greciei – 146 î. Hr. – atenția romanilor se mută către Orient.
În două secole, între secolul I î. Hr. și secolul I d. Hr. geto-dacii ajung de la nivelul de uniuni
tribale barbare puse pe prădare la sud de Dunăre la o forță organizată cu atribute de stat, după
model elenistic. Două nume importante ies în evidență – Burebista și Decebal.
Burebista este primul conducător get care creează un stat puternic și cu o întindere vastă, ce
avea în componența sa nu doar triburi geto-dace, ci și alte triburi supuse – celtice, trace –,
precum și cetățile grecești de pe malul Mării Negre. Un stat care avea o armată considerabilă,
un sistem de fortificații vast ( aproape 80 de cetăți și puncte înstărite) și care a impus și măsuri
economice unitare.
A unit triburile geto-dace si a creat un stat puternic cu centrul la Sarmizegetusa Regia în zona
Munților Orăștie.
A construit o armata puternică cu care a cucerit teritorii întinse:
- în jurul anului 50 î. Hr. supune cetățile grecești pontice, de la gurile Bugului până la
Dionysopolis;
- începând cu anul 60 î. Hr. – cucerește teritoriile ocupate de celți, în sud-vestul și nord-vestul
Daciei;
- în anul 48 î. Hr. – campanile la sud de Dunăre, în Peninsula Balcanică.
Limitele statului dac in timpul lui Burebista, conform geografului antic Strabon erau:
- în nord – Carpații Păduroși;
- în vest – Dunărea mijlocie și Slovacia;
- în sud – Munții Haemus (Balcani);
- în est – gurile Bugului și Marea Neagră.
Inscripţia lui Acornion din Dionysopolis
Şi, în timpul din urmă, regele Burebista ajungând cel dintâi şi cel mai mare dintre regii din
Thracia şi stăpânind tot teritoriul de dincoace de fluviu şi de dincolo,...

Strabon, Geografia – istoric și geograf grec – a trăit în jurul anul 26 d. Hr.


„Ajungând în fruntea neamului său, care era istovit de războaie dese, getul Burebista l-a înălţat
atât de mult prin exerciţii, abţinere de la vin şi ascultare faţă de porunci, încât, în câţiva ani, a
făurit un stat puternic şi a supus geţilor cea mai mare parte din populaţiile vecine.”

Iordanes, Getica – istoric got romanizat destul de controversat, a trăit undeva la mijlocul
secolului al VI-lea. Confundă geții cu goții.
”Spre a ţine în ascultare poporul, el [Burebista] şi-a luat ajutor pe Deceneu, un şarlatan care
rătăcise multă vreme prin Egipt, învăţând acolo semne de prorocire, mulţumită cărora susţinea
că tălmăceşte voinţa zeilor. […] Ca o dovada pentru ascultarea ce i-o dădeau [geţii], este şi
faptul că ei s-au lăsat înduplecaţi să taie viţa de vie şi să trăiască fără vină.
.....
Căci supuşii lui credeau că [regele] dă poruncile sfătuit de zei. Obiceiul acesta a continuat până
în zilele noastre, pentru că mereu se găsea cineva gata să-l sfătuiască pe rege – şi acelui om
geţii îi spuneau zeu. […]. Pe când domnea asupra geţilor Burebista – împotriva căruia s-a
pregătit să pornească divinul Cezar –, cinstirea mai sus amintită o avea Decaineos [Deceneu]
Comunicând acestea și alte multe gotilor cu măiestrie, Deceneu a devenit în ochii lor o ființă
miraculoasă, încât a condus nu numai pe oamenii de rând, dar chiar și pe regi, căci atunci a ales
dintre ei pe bărbații mai de seamă și mai întelepți pe care i-a învățat teologia, i-a sfătuit să
cinstească anumite divinități și sanctuare făcâdu-i preoți și le-a dat numele de pilleati, fiindcă,
după cum cred, având capetele acoperite cu o tiara, pe care o numim cu un alt termen pilleus,
ei făceau sacrificii.
Restul poporului a dat ordin să se numească capillati, nume pe care goții îl reamintesc până
astăzi în cântecele lor, deoarece i-au dat o mare considerație.”

Imperiul roman constituia un pericol pentru statul dac, motiv pentru care Burebista s-a
amestecat în războiul civil de la Roma dintre Caesar si Pompei, ajutându-l pe Pompei. Victoria
lui Caesar a fost urmată de organizarea unei expediții de pedepsire a lui Burebista întreruptă de
moartea conducătorului roman (44 i. Hr.). La scurt timp moare și Burebista într-o răscoală.
La moartea lui Burebista, statul dac s-a destrămat. S-au format patru, apoi cinci unități statale:
în Transilvania, în Moldova, în Maramureș, în regiunea subcarpatică a Munteniei.

Urmașii lui Burebista


Deceneu (44 i. Hr.) – rege si mare poet (concentra in mâinile sale puterea laică și religioasă), a
preluat conducerea statului lui Burebista, dar statul condus de acesta se limita în zona Munților
Orăștie.
Comosicus – a fost rege si mare poet al statului dac din Transilvania.
Coryllos-Scorilo (? - 68/69 i. Hr.) – a fost rege timp de 40 de ani in statul dac cu centrul în Munții
Orăștie.
Coson – rege al statului dac în nordul Munteniei, s-a amestecat in războaiele civile de la Roma
în timpul lui Octavian Augustus.
Cotiso (sf. sec. I d. Hr. – inc. sec. II d. Hr.) – rege al statului dac din Banat, a făcut incursiuni la
sud de Dunăre.
Dicomes – rege al unui stat din centrul si sudul Moldovei, a participat la lupta de la Actium (31
d. Hr.) dintre Octavianus și Marcus Antonius, de partea celui din urmă.
Roles (sf. sec. I î. Hr.) – rege al unui stat dac din Dobrogea, s-a aliat cu romanii în iarna 29/28 î.
Hr. si a luptat împotriva celorlalți regi daci din Dobrogea, Dapix și Zyraxes care se împotriveau
romanilor.
Duras (68/69 – 87 d. Hr.) – a condus statul dac cu centrul in Munții Orăștiei. În iarna 85/86 d.
Hr., dacii au făcut o incursiune în provincia Moesia împotriva romanilor, pe care îi înfrâng.
Domițian vine la Dunăre și împarte Moesia in Moesia Superior și Moesia Inferior și pregătește o
campanie în Dacia. Duras cedează apoi tronul lui Diurpaneus Decebal.

Decebal
Cel mai însemnat război de atunci al romanilor a fost cel împotriva dacilor, asupra cărora, în
vreme aceea, domnea Decebal. [Excerpta Valesiana: Douras, care domnea mai înainte, lăsase
lui Decebal de bună voia domnia pentru că era] foarte priceput la planurile de război și iscusit în
înfăptuirea lui, știind să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe dușman și a se retrage la timp. Dibaci
în a întinde curse, era un bun luptător și se pricepea să folosească izbanda, dar și să iasă cu bine
dintr-o înfrângere. Din această pricină, multă vreme a fost un dușman de temut pentru
dușmani. ... Domițian a pornit cu oaste împotriva lor, dar puțin îi păsa de război; el zăbovi într-
un oraș din Moesia și se dădu pradă desfrâului, cum îi era obiceiul.
...
Domițian vru să se răzbune pe cvazi și marcomani, fiindcă nu-l ajutaseră împotriva dacilor. Veni
în Pannonia, ca să se lupte cu ei și ucise solii de pace, pe care ei îi trimiseră pentru a doua oară.
Învins și pus pe fugă de marcomani, Domițian a pornit grabnic o solie la Decebal, regele dacilor,
îndemnându-l să încheie un tratat, pe care el [Domițian] îl refuzase mai înainte, deși [regele] i-l
ceruse adesea. Decebal primi propunerea de pace [căci era la mare strâmtoare],.... Domițian își
împodobi triumful cu multe lucruri ce nu fuseseră luate ca pradă. Dimpotrivă, el cheltuise foarte
mulți bani pentru încheierea păcii, căci fără întârziere dădu lui Decebal nu numai însemnate
sume de bani, dar și meșteri pricepuți la felurite lucrări folositoare în timp de pace și de război și
făgădui să-i dea mereu multe. ...
Dacii conduși de Decebal înving trupele romane conduse de Fuscus – prefectul pretoriului –
trupe care trecuseră Dunărea pe un pod de vase, în primăvara lui 87. Chiar Fuscus piere în
luptă. În anul următor se organizează o nouă expediție împotriva dacilor, condusă de Tettius
Iulianus. Bătălia decisivă se dă la Tapae, însă victoria romanilor nu poate fi fructificată deoarece
Domițian suferă înfrângeri în alte zone. La final de 89 Domițian încheie o pace cu Decebal –
Dacia devenea regat clientelar al Romei, iar Decebal capătă de la romani tehnicieni și subsidii.
Regatul lui Decebal era mai mic decât cel al lui Burebista – Transilvania, zonele nord vestice
până la Tisa superioară, Banatul, Moldova până la Siret, Oltenia și o parte a Munteniei. Decebal
era ajutat de un vicerege – Vezinas, avea un sfat și o cancelarie, putea trimite soli, în fruntea
cetăților se aflau comandanți militari, iar lucrările agricole erau supravegheate de trimiși ai
regelui.
Când urcă pe tron, Traian nu este de acord cu subsidiile trimise lui Decebal, la care adăugăm și
cauze politice, militare și economice. Așa că începe să planifice cucerirea Daciei.
După ce zăbovi un timp la Roma, Traian porni cu oaste împotriva dacilor. Cugeta la cele
săvârșite de aceştia şi era copleşit când se gândea la sumele de bani pe care romanii trebuia să
le plătească în fiecare an. ... Când afla de expediţia lui, Decebal fu cuprins de spaimă, căci
înţelegea bine că mai înainte biruise nu pe romani, ci pe Domiţian, iar de data aceasta va trebui
să lupte cu romanii şi cu împăratul Traian...
Trupele romane trec din nou Dunărea pe un pod de vase, traversează Banatul și îi înving pe daci
la Tapae (ha!). În timpul iernii 101-102 Decebal încearcă fără succes un atac de diversiune în
Moesia. Între timp romanii înaintau spre Sarmisegetuza din mai multe direcții. Decebal cere
pace.
..... Când Traian a pornit împotriva dacilor şi se apropia de Tapae, locul unde barbarii [dacii] îşi
aveau tabăra, i se aduse o ciupercă mare, pe care era scris cu litere latine că atît ceilalţi aliaţi,
cît şi burii sfătuiesc pe Traian să se întoarcă şi să facă pace. .. Dar Traian dădu lupta cu ei, îşi
văzu răniţi pe mulţi dintre ai săi şi ucise mulţi duşmani. ... (... a dat poruncă) încât a început să
urce pe înălţimi, ocupînd cu mari primejdii colină după colină, şi se apropia de capitala
dacilor. ... Decebal a trimis soli, chiar înainte de înfrîngere nu dintre comaţi - ca mai înainte -, ci
pe cei mai buni dintre pileaţi. ....Decebal era gata să primească orice condiţii ce i s-ar fi impus, ...
anume, să dea înapoi armele, maşinile de război şi pe constructorii acestor maşini, să predea pe
dezertori, să distrugă întăriturile şi să se retragă din teritoriul cucerit, ba încă să-i socotească
duşmani sau prieteni ai săi pe cei ai romanilor; 6. să nu mai primească nici un fugar, nici să nu
mai ia în slujba lui vreun ostaş din Imperiul roman (căci Decebal atrăgea la sine prin momeli pe
foarte mulţi oameni viteji). De nevoie el primi aceste condiţii. Merse la Traian, căzu la pămînt
spre a i se închina şi azvîrli armele. 7. Despre toate acestea [Traian] trimise solie Senatului,
pentru ca şi Senatul să întărească pacea. După ce rândui acestea şi lăsă oaste la
Sarimizegetusa, punînd străji şi în restul ţării, el se întoarse în Italia.
Cei doi ani de pace sunt folosiți de ambele tabere pentru a se pregăti de un nou război, care
avea să fie decisiv. Traian construiește podul de peste Dunăre la Drobeta.
.... Dar cînd i s-a anunţat că Decebal în multe privinţe nu respectă tratatul, ci îşi pregăteşte
arme, primeşte fugari, reface întăriturile, trimite soli la vecini şi aduce pagube celor ce mai
înainte nu se înţelegeau cu el, ..., Traian nu-l mai dădu înapoi), 4. senatul decretă că Decebal
este din nou vrăjmaş, iar Traian însuşi, fără să lase conducerea altor generali, porni din nou cu
război împotriva aceluia.
Întrucît mulţi daci trecuseră de partea lui Traian - şi încă din alte pricini -, Decebal ceru iarăşi
pace. Însă el nu înţelegea să depună armele şi să se predea, îşi aduna - în văzul tuturor - trupe şi
chema în ajutor pe vecini. ... 3. Prin forţă Decebal n-a izbutit. Dar era cît pe aci să-l ucidă pe
Traian prin vicleşug, întinzîndu-i o cursă. Trimise în Moesia cîţiva dezertori, ca sa încerce să-l
omoare, întrucît se putea ajunge uşor la el. Oamenii aceia nu au putut însă să-şi aducă la
îndeplinire planul, fiindcă unul din ei a fost bănuit şi prins. Supus la cazne, a dat în vileag
întreaga urzeală.
Traian construi peste Istru un pod de piatră, pentru care nu ştiu cum să-l admir îndeajuns. ...
Traian trecu Istrul pe acest pod; şi a purtat război mai mult cu chibzuială decît cu înfocare,
biruindu-i pe daci după îndelungi şi grele strădanii. El însuşi dădu multe dovezi de pricepere la
comandă şi de vitejie, iar oştenii trecură împreună cu dînsul prin multe primejdii şi dădură
dovadă de vrednicie.
...Cînd a văzut Decebal că scaunul lui de domnie şi toată ţara sînt în mîinile duşmanului, că el
însuşi este în primejdie să fie luat prizonier, îşi curmă zilele. Capul său fu dus la Roma. În felul
acesta Dacia ajunse sub ascultarea romanilor şi Traian stabili în ea oraşe de colonişti.
(citate din Cassius Dio, Istorie romană)

Cele două secole au însemnat o evoluție a societății dacice:


- locuințele dacilor au evoluat de la cele parțial îngropate în pământ la acele de suprafață – din
lemn sau piatră acoperite cu țigle tip elenistic. Unele ajung adevărate palate – cele ale șefilor
din dave.
- arhitectura militară excepțională – așezări fortificate, apoi cetăți cu caracter militar, cu
garnizoane permanente, fortificații liniare, de baraj. Apare zidul cu două paramente din piatră
fasonată fără mortar (cu umplutură între ele) datorate influenței elenistice.
- creștere demografică care a dus la mărirea numărului de așezări, a suprafețelor cultivate și a
tehnicii agricole. Se cultivau cereale (grâu, mei, secară, orz), plante textile, plante furajere +
viticultura (în ciuda interdicției lui Burebista).
- creșterea comerțului – la export produse animaliere și agricole, plus sare și lemn.
- exploatarea minereurilor – fier, aur, argint, aramă, plumb, cositor și mercur. Un centru
metalurgic important – de prelucrare a metalelor – era la Sarmizegetusa. Tot aici a funcționat și
un atelier de sticlărie.
Se mai exploatau: piatră – calcar, andezit, tuf vulcanic și sare.
- ceramica la început sub influență elenistică, apoi romană
- arta prelucrării argintului – podoabe
- religie urano-solară – sanctuare – sacrificii umane – trimiterea de soli la Zamolxis.
- o minoritate a societății știa să scrie – preoțimea, funcționarii cancelariei regale, constructorii,
șefii de ateliere – scurte texte cu litere grecești și latinești pe ceramică sau pe blocuri de piatră
de la construcțiile de la Sarmizegetusa.
Dacia în epoca romană
Administrație:
Dobrogea – integrată anterior războaielor lui Traian – sub Vespacian devine parte a Moesiei,
apoi după 86 parte a provinciei Moesia Inferior.
Prin pacea din 102 mai multe teritorii locuite de geto-daci intră în posesia Romei – Muntenia,
sudul Moldovei, estul Olteniei și sud-estul Transilvaniei – integrate fiind în Moesia Inferior.
Din 106, după încheierea războiului, regatul lui Decebal va fi înglobat Imperiului Roman. Vestul
Olteniei, Banatul și cea mai mare parte a Transilvaniei vor forma provincia Dacia. Celelalte
teritorii nord-dunărene cucerite – Crișana, Maramureș, nordul și centrul Moldovei vor rămâne
dacilor liberi.
Traian a organizat provincia Dacia ca provincie imperială. Ea era condusă de un delegat
(locţiitor) al împăratului, care purta denumirea de legatus Augusti pro praetore, el fiind
guvernatorul provinciei. Acest delegat aparținea ordinului senatorial și trebuia să fi fost consul
(cea mai înaltă magistratură la Roma). Guvernatorul avea atât funcția de comandant militar, cât
şi cea de autoritate civilă supremă. Cel dintâi pare a fi Iulius Sabinus din 106-107 până în 109.
În provincia Dacia Augusti au staționat două legiuni romane, Legiunea a XIII-a Gemina (la
Apulum) şi Legiunea a IV-a Flavia Felix la Ulpia Traiana Sarmizegetusa – metropolă nou înființată
în cinstea împăratului-ctitor -, pe lângă un alt număr de unități militare auxiliare. La Ulpia sau
Apulum își avea sediul guvernatorul consular la Daciei.
Primii 10 ani au fost relativ calmi, dar, odată cu moartea lui Traian, zona devine din nou
”fierbinte” din cauza iazigilor și roxolanilor (populații sarmate).
Noul împărat, Hadrian (117-138), chiar dacă rezolvă problema acestora, reorganizează
provincia, deși inițial ar fi vrut să renunțe la ea. Din rațiuni militare, provincia va fi împărțită în
trei unități administrative mai mici (Dacia Superior, Dacia Inferior şi Dacia Porolissensis).
Ca suprafață, Dacia Superior cuprindea Transilvania, Banatul şi vestul Olteniei. Guvernatorul
avea acum doar rangul de legat pretorian, faţă de cel de legat consular pe care îl avea pe
vremea Daciei Augusti. Sediul guvernatorului Daciei Superior era la Apulum (azi Alba Iulia). El
era legat al Legiunii XIII Gemina, cantonată la Apulum.
Rolul Daciei Inferior era de a fi provincie de graniţă, un tampon între Dacia Superior şi
Barbaricum. Guvernatorul Daciei Inferior avea rang ecvestru, procurator Augusti. El avea în
subordine numai trupe auxiliare şi nici o legiune. Nu se subordona în nici un fel legatului pro
praetore de la Apulum. Ca suprafaţă, Dacia Inferior cuprindea estul Olteniei (în principal valea
Oltului) şi probabil colţul de sud-est al Transilvaniei.
Rolul Daciei Porolissensis era de a controla Câmpia de Vest. Guvernatorul Daciei Porolissensis
avea rang ecvestru, procurator Augusti. El avea în subordine numai trupe auxiliare şi nici o
legiune. Nu se subordona în nici un fel legatului pro praetore de la Apulum. Procuratorul
provinciei îşi avea reşedinţa la Napoca sau la Porolissum. Ca suprafaţă, Dacia Porolissensis
cuprindea teritoriul aflat la nord de râurile Mureş şi Arieş.
Au urmat șase decenii de stabilitate. În 161 pe tronul imperial vine Marcus Aurelius. În 166
încep vremurile mai grele pentru imperiu. Încep războaiele marcomanice. Toate provinciile
dunărene au avut de suferit, dar și nordul Italiei și Grecia.
Provinciile romane de la nord de Dunăre au fost atacate de către costoboci și bastarni în
Dobrogea și iazigi, buri și alții în Dacia. Teritoriile au fost devastate, dovedind astfel că o singură
legiune nu este suficientă. În 168 Legiunea a V-a Macedonica este transferată în Dacia, la
Potaissa, și se creează două noi legiuni: a II-a și a III-a Italica, stabilite pe Dunăre.
Acum are loc și o nouă reorganizare a Daciei – provincia Dacia ca organism unitar – militar,
administrativ și juridic. Războaiele se desfășoară până la finalul domniei lui Marcus Aurelius, se
poartă tratative, se plătesc subsidii, sunt așezate în provincie grupuri de populații din
barbaricum. Tot deceniul 8 cunoaște lupte. După moartea lui Marcus Aurelius, fiul său
Commodus încheie pace cu marcomanii și cvazii. Și apoi cu burii.

În noua provincie Dacia (numită și tres Daciae), guvernatorul are comanda unică a armatelor din
provincie, lui subordonându-se comandanții celor două legiuni. ”Cele trei Dacii” – un fel de
districte financiare – înseamnă Dacia Apulensis (Transilvania și Banatul), Dacia Malvensis
(Oltenia întreagă) și Dacia Porolissensis (în vechile limite). Devine o provincie consulară –
condusă de legați consulari cu experiență de guvernator și care stătea 2-3 ani în funcție.

Deceniul 9 este și el plin de frământări – atacurile dacilor liberi din nordul Daciei. Commodus
este ucis în 192, la tron urmează doi împărați pe o perioadă scurtă (unul dintre ei fost consular
al Daciilor), apoi tronul ajunge la Septimius Sever și se instaurează astfel dinastia Severilor. Și
Septiumius Sever și fiul său Caracalla au acordat o atenție specială Daciei, care va trece printr-o
perioadă de prosperitate, grija lor fiind răsplătită cu fidelitatea provinciei, trupele sale fiind
alături de cei doi în campaniile pe care le-au dus. Accentul dezvoltării în Dacia a fost pus pe noi
orașe, așezările urbane dublându-se în perioada lui Septiumius Sever, pe sistem întărit de
fortificații în timpul lui Caracalla sau măsuri de supraveghere a teritoriilor limitrofe sub Severus
Alexander.
Cu domnia lui Maximus Thrax începe la Roma perioada anarhiei militare și încep și dificultățile
atât pentru Dacia, cât și pentru Dobrogea. Acum se dă startul epocii marilor atacuri carpice și
gotice la Dunărea de Jos, în Moesia Inferior. Marele atac al carpilor se va produce sub Filip
Arabul. Împăratul însuși vine la Dunăre și îi învinge într-o bătălie decisivă în 247. Toate centrele
urbane din Dobrogea suferă însă mari prădăciuni, Histria este complet distrusă de goți. Linia de
apărare a Imperiului se reface pe Olt. După 248, Filip Arabul sprijină provincia pentru a se
reface, întărind fortificațiile unor localități, mai ales în Dacia Malvensis. Politica este continuată
și de Decius, însă războiul la Dunărea de Jos continuă, culminând cu dezastrul trupelor
împăratului, acesta căzând pe câmpul de luptă împotriva goților.
În anii de domnie comună a lui Valerianus și Gallienus (253-259), în pofida amenințărilor
externe, Dacia este salvată și păstrată în imperiu. Totuși la finalul deceniului 6 și în deceniul 7,
situația pendulează, pe fundalul unei crize a întregului imperiu. Atacurilor barbarilor – goți în
Dobrogea, sau atacuri ale dacilor liberi în vestul Daciei, li se adaugă și luptele interne pentru
tronul imperial. Valerianus cade în captivitate sasanidă, iar partea de vest a imperiului își
proclamă independența. Gallienus are de făcut față unor uzurpatori și este nevoit să apeleze la
legiunile Daciei, care părăsesc provincia. După 260 când Moesia este atacată intens de goți,
situația Daciei devine incertă. Rămasă fără legiuni, provincia se simte abandonată, deși
retragerea propriu-zisă se va produce sub Aurelian. Acesta mai întâi recuperează provincia
pentru a putea organiza o retragere ca la carte – armata și administrația. Granița Imperiului se
mută pe Dunăre, fiind considerată o graniță naturală mai bună pentru a face față atacurilor
barbare. Se păstrează însă niște capete de pod la Drobeta și Sucidava, ceea ce poate însemna că
romanii au gândit retragerea ca fiind una temporară. Dobrogea este însă salvată pentru
Imperiu, presiunea goților fiind slăbită sub Claudius II Gothicus.
Integrarea provinciilor în Imperiul Roman s-a impus prin instituțiile sale și prin organizarea
administrativă și militară exemplară.
Armata a jucat un rol foarte important. Ea a contribuit la stabilirea, consolidarea și apărarea
vieții romane la Dunărea de Jos. Stabilitatea granițelor Dobrogei și Daciei a putut fi asigurată
numai prin masarea a numeroase trupe și o foarte bună organizare a sistemului defensiv.
Legiunea a XIII-a Gemina a staționat la Apulum pe toată perioada cât Dacia a fost parte din
imperiu. O altă legiune, a IV-a Flavia Felix este stabilită în ceea ce va fi Ulpia Traiana
Sarmizegetusa, apoi la Berzobis. După 168-169, în provincie este relocată și Legiunea a V-a
Macedonica. Astfel în secolele II și III din 33 de legiuni romane, două se aflau în Dacia. La care se
adaugă numeroase trupe auxiliare. La fel, existau pentru apărarea Dobrogei alte legiuni. La
toate acestea se adaugă un sistem defensiv bine pus la punct, conceput de Traian și dezvoltat
sub următorii împărați: castre în zone strategice – pe linia Dunării sau pe fortificația naturală a
munților, fortificații pe limes, rețea de drumuri pentru legăturile între castre. Armata a
contribuit la creșterea demografică în localitățile unde era staționată, nu doar prin familiile
militarilor, ci și prin alte elemente civile care urmau trupele în peregrinările sale. Armata a
construit poduri și drumuri, a fortificat orașe, a întreprins lucrări de captare și aducțiune a apei
potabile.
Organizarea administrativă a teritoriului este mai puțin documentată. Municipiile și coloniile își
delimitau teritoriile urbane. Legiunile avea teritorii proprii, la fel ca și trupele auxiliare
(regiones). Territoria aparțineau de patrimoniul imperial, beneficiile fiind trecute în patrimoniul
împăratului – de exemplu regiunea auriferă din Apuseni/Carpații Occidentali, zonele cu mine de
fier, pășunile și salinele. S-a constituit și teritorii rurale.
Paralel cu organizarea provinciilor a fost și organizarea fiscală: administrarea finanțelor și
perceperea impozitelor cuvenite fiscului imperial. De impozitele directe erau scutiți cetățenii
romani ai orașelor care se bucurau de dreptul italic (jus italicum) – astfel de colonii cu statut
privilegiat erau Ulpia Traiana, Apulum, Napoca și Potaissa și poate Dierna. În Dobrogea, orașele
romane nu aveau jus italicum, iar cetățile grecești erau orașe străine, dar cu statute diferite –
Callatis era cetate aliată, Histria din categoria orașelor supuse impozitului, Tomis era cetate
liberă, dar nu se bucura de o scutire reală de impozite. Cel mai important impozit era cel vamal.
În Dobrogea populația majoritară era cea getă. Apoi populația greacă și ulterior cea romană,
dar în orașe. În Moesia Inferior primii coloniști apar la sfârșitul secolului I d. Hr.. Tot în Dobrogea
sunt aduse populații sud-tracice – unii lucrând ca mineri – și din a doua jumătate a secolului al
III-lea barbari înfrânți (bastarni, sarmați, carpi, goți) care vor deveni apărători ai imperiului.
Dacii luați prizonieri în războaiele lui Traian, precum și alți daci care s-au înrolat în armata
romană rămân în alte provincii, formând o adevărată diasporă, acolo mai degrabă întâlnind
nume tipice pentru daco-geți. Însă deși cea mai mare parte a populației Dacia era constituită
din daci, ei au ocupat însă un loc secundar din punct de vedere social. Majoritatea lor locuia în
așezări rurale și ocupațiile țineau de agricultură și creșterea animalelor. Există așezări rurale și
mixte – din autohtoni și coloniști. Această populație rurală perpetuează unele rituri și practici
funerare, forme și decoruri specifice în ceramică și ”impun” toponime și hidronime.
Însă în Dacia, încă din primii ani ai organizării provinciei, vin coloniști din întreg imperiul, unii
cetățeni romani, și formează comunități de cives romani și orașe. Alți coloniști erau peregrini în
căutarea unei vieți mai bune. La Ulpia, de exemplu, predomină italicii, în exploatările aurifere
mineri dalmați, alți coloniști vin din Moesia, Tracia și Dardania, din Galia, Germania, Hispania,
Grecia...
Erau mulți cetățeni romani, însă nu putem știi exact numărul lor, important este că toți coloniști
vorbeau limba latină. Caracalla dă un edict în 212 prin care acordă cetățenie oamenilor liberi și
mulți locuitori ai Daciei vor profita de această oportunitate.
Avem multe cognomina latine (cognomen - al treilea nume al unei persoane, care arată familia,
potrivit vechiului drept roman), însă chiar și când acestea erau nelatine, nomina erau latine
(nomen=nume).
Din puncte de vedere social în tabloul provinciei avem: cetățeni, peregrini, liberți și sclavi, însă
există interferențe între starea juridică și cea materială. Cetățenii romani, peregrinii bogați,
sclavii și liberții imperiali cu venituri considerabile formau o clasă superioară - Honestiores .
Oamenii liberi, dar de condiție materială modestă, sclavii și liberții acestora formează treapta
inferioară a societății – Humiliores. Limitele sunt instabile. Dispar micile proprietăți în
proprietăți mari. Peregrinii devin cetățeni, sclavii liberți, cetățenii sărăciți ajung întreținuții
comunității.
În fruntea ierarhiei se află puținii membrii ai ordinului senatorial – guvernatorii provinciilor,
comandanții legiunilor și unii ofițeri superiori din legiuni. Aceștia sunt urmați de cetățenii din
ordinul ecvestru – procuratorii provinciilor, ai minelor de aur, comandanții trupelor auxiliare
etc. Diferențele materiale erau însemnate și în rândul elitelor sociale. Un procurator presidial
avea o retribuție anuală de 100-200,000 de sesterți, în timp ce un simplu soldat din legiune
primea 300-500 denari.
Sclavi ai particularilor erau puțini, poate maximum 10% din populație. Iar mișcările sociale ce
vor avea loc în anii 180 vor avea la bază nemulțumiri sociale și nu etnice.
Alte elemente importante ale civilizației romane în Dacia și Dobrogea:
- drumurile și podurile. Multe dintre drumurile romane au rezistat până la începutul epocii
moderne.
- orașul. Civilizația romană este una eminamente urbană. Orașele din Dacia sunt creația
romanilor. Toate erau o Romă în miniatură – cu for, templu, amfiteatru și terme, plus apeducte.
Un municipiu în timpul lui Traian (Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa), 3 sub Hadrian,
3 sub Marcus Aurelius și Commodus... Unele orașe apar lângă castre, de aceea factorul militar a
jucat un rol important în urbanizarea Daciei. Modul lor de administrare era tipic roman –
consiliu orășenesc, magistrați supremi (”doi bărbați”) și mulți alți funcționari. Din punct de
vedere arhitectural în Dacia întâlnim stilurile doric roman și corintic, dar și eclectism. Orașele nu
aveau o populație numeroasă, comparativ Roma avea 1,2 milioane de locuitori în timpul lui
Traian, Ulpia 25-30.000. În ele numeroase locuințe erau încălzite și dispuneau de apă curentă.

Cultura romană
- latina s-a impus firesc (parte din grupul italo-celtic al ariei lingvistice indo-europene), nu a avut
în limba dacică un concurent (așa cum a fost greaca, de exemplu). Latina era limba
administrației, a fiscului, a armatei, a comerțului, era lingua franca pentru comunicare cu alte
comunități etnice. În mare se vorbea latina ”vulgară”.
- mulți știau să scrie și să citească, altfel nu avansau în carieră (militarii erau obligați să știe
carte). Nu era doar scris/citit, ci și elemente de cultură clasică, de la Homer, Vergiliu și Ovidiu,
cu un apetit pentru legendele eroice și mituri.
- matematică, științe juridice, artă.

Romanitate în afara și după imperiu


Încetarea stăpânirii romane în provincia Dacia nu a însemnat întreruperea legăturilor
autohtonilor cu lumea romană. Dobrogea (Schytia Minor) a rămas sub stăpânire romană până
la începutul secolului al VII-lea.
Legăturile cu Imperiul Roman au fost menţinute prin:
- schimburile comerciale ale populaţiei autohtone nord-dunărene cu provinciile romane sud-
dunărene;
- mutările voluntare ale locuitorilor de pe un mal pe celălalt al Dunării;
- reinstaurarea stăpânirii romane la nordul Dunării în timpul împăraţilor Constantin cel Mare
(306-337) şi Iustinian (527-565);
- răspândirea creştinismului la Dunărea de Jos de către misionari latini veniţi din Imperiu.

Principalele fenomene care au afectat fosta Dacie romană, după anul 271, au fost decăderea
vieţii urbane şi retragerea daco-romanilor în zonele rurale, care puteau oferi adăpost în faţa
atacurilor migratorilor. Procesul romanizării a continuat, extinzându-se şi asupra dacilor liberi.
- dacii liberi – influențe ale civilizației romane – schimburi comerciale dar și relații încordate –
năvăliri în Imperiu, urmate poate de subsidii? + influențe fie ale sarmaților, fie ale germanicilor.
Unele dintre populațiile de daci liberi sunt strămutate în Imperiu (carpi în Dobrogea). Influențe
romane în ceramică și unele meșteșuguri.
- în Dacia la sud de Dunăre – reforme la Dioclețian și Constantin cel Mare – Dacia Ripensis și
Dacia Mediterraneea
Dacia Ripensis
- în nord pe Dunăre – legiunile a V-a Macedonica și a XIII Gemina
- pe malul nordic – puncte fortificate – în Banat, în Mehedinți (Drobeta)
- Constantin reface Sucidava (Corabia) – aici face pod + construiește Daphne – lângă vărsarea
Argeșului.

Dobrogea – secolele IV-VI - în timpul lui Dioclețian și apoi Constantin devine Scythia Minor –
capitala la Tomis. + fortificații + frontiere apărate de o ”miliție” de ostași-țărani – limitanei.
Luptele lui Constantin cel Mare cu goții și carpi duc la înfrângerea acestora iar o parte din goți
sunt colonizați și în Scythia Minor.
- lupte cu goții în continuare.
Pe la anul 400 hunii controlau nordul Dunării. După înfrângerea hunilor din 454, în nordul
Dobrogei se așază grupul hunilor conduși de un fiu al lui Atilla. În 488 ostrogoții lui Theordoric
părăsesc Peninsula Balcanică migrând spre Italia și Imperiul Roman de Răsărit scapă de
germanici. Vin apoi protobulgarii și slavii.
Creștinism daco-roman

- creștinismul apare mai întâi în Dobrogea (Scythia Minor) – nedocumentat istoric – apostolul
Andrei.
Totuși nu avem basilici creștine în secolele II-III, nici alte obiecte creștine. O explicație este
aceea că exista un număr redus al creștinilor și nu se manifestau public de frica persecuțiilor, fie
cele oficiale (persecuția lui Decius), fie că nu erau priviți cu simpatie de restul populației, în
Dacia mai ales după edictele anticreștine ale lui Valerian.
Răspândirea creștinismului se va produce mai ales după Edictul de la Milano din 313 al lui
Constantin ce Mare.
– dovezi arheologice de obiecte paleocreștine
– în zona Buzăului comunități creștine - Sava Gotul martir – moare înecat în timpul persecuției
lui Athanaric (păgân got)
- Justinian în secolul VI construiește o basilică la Sucidava

Creştinismul s-a răspândit în limba latină. Termenii creştini de bază în limba română provin din
limba latină (biserică, cruce, Dumnezeu, înger, botez, Paşte, etc.).
Etnogeneza

Principalele etape ale formării poporului român au fost:


a) perioada stăpânirii romane (secolele al II-lea-al III-lea, în provincia Dacia, respectiv secolele I-
al VII-lea, în zona dintre Dunăre şi Marea Neagră), când asupra dacilor s-a exercitat acţiunea
romanizatoare a coloniştilor, a veteranilor, a administraţiei romane, formându-se populaţia
daco-romană;
b) continuitatea daco-romanilor la nordul Dunării după retragerea aureliană (anul 271), în
perioada migraţiilor, când fenomenul romanizării i-a cuprins şi pe dacii liberi; până la sfârşitul
secolului al VIII-lea, populaţia daco-romană s-a transformat în populaţie românească.
Popoarele romanice din Europa au avut parte de o dublă asimilare.
1. Asimilarea elementului autohton de către cel roman. Datorită rolului primitor activ al
civilizației romane.
O teorie face distincția dintre romanizare colonială și integrare (A. Deman). Prima înseamnă
stabilirea de cetățeni romani în țări străine pentru exploatarea bogățiilor (vezi cazul Africii
romane). A doua înseamnă ralierea autohtonilor la cultura și organizarea romană, la limba
latină.
Romanii nu și-au propus programatic să asimileze autohtoni, ci doar cucerirea unor teritorii.
Prin urmare, o populație se romanizează pentru că dorește acest lucru. La fel și cu limba.
Romanii nu și-au propus să își impună limba, ci, dimpotrivă au considerat folosirea latinei ca o
mare distincție (C. Tagliavani). Spre deosebire de modernitate, în lumea antică unitatea
lingvistică nu era percepută ca un factor de unitate statală (E. Campanile). Roma nu a impus
latina decât în două sectoare: administrație și armată. Așadar latina nu s-a impus datorită unei
voințe politice, ci pentru că avea un prestigiu mai mare decât limba autohtonă. A vorbi latina
era un avantaj – era limba administrației, fiscului, armatei, comerțului și era o necesitate pentru
a te înțelege cu diferite grupuri etnice din imperiu. Învățarea limbii s-a făcut treptate,
populațiile băștinașe integrând în noua limbă a provinciilor cucerite din limbile lor strămoșești.
În română avem 160 de cuvinte traco-dacice.
2. ”Topirea” unor elemente migratoare în masa populațiilor romanice. De pe urma pătrunderii
migratorilor nu se fac schimbări etnice profunde pentru că, în comparație cu autohtonii
romanici, migratorii sunt numeric puțini, ușor asimilabili. Toți longobarzii, de exemplu, erau
130,000. Mai mult în statele întemeiate de barbari sunt menținute instituțiile romane, plus
sistemul monetar și fiscal roman, dreptul roman care se aplică autohtonilor etc. Toți șefii
barbari au îmbrăcat hlamida romană, căci le oferea prestigiul necesar în fața autohtonilor, dar și
în fața oamenilor lor.

În Dacia a avut loc un fenomen de aculturație progresivă. Familiarizarea geto-dacilor cu


elemente de civilizație romană a început înainte de înglobarea teritoriilor nord-dunărene în
Imperiul Roman. Mai întâi prin pătrunderea lentă a produselor sosite de la Roma și din zone
vest-europene – obiecte de sticlă, ceramică, amfore, oglinzi, bijuterii, monede. Apoi
pătrunderea alfabetului grec și latin.
În primele decenii după instalarea stăpânirii romane se petrece un proces amplu de înlocuire a
culturii materiale autohtone cu o cultură materială superioară, cea romană. La care treptat se
vor adăuga adoptarea religiei romane și vorbirea limbii latine, adică asimilarea culturii și
civilizației romane.
Colonizarea masivă în Dacia, mulțimea militarilor, dezvoltarea orașelor sunt aspecte decisive
pentru romanizare. Militarii activi și veteranii care se stabileau în Dacia erau ”activiștii”
propagării civilizației romane. Apoi o parte din autohtoni s-au înrolat în armată, devenind în
timpul celor 25 de ani ai serviciului militar romani pe deplin. Reîntorcându-se ca veterani ei au
propagat până în cele mai îndepărtate așezări rurale modul de viață roman. Coloniștii veniți din
întreg imperiul sunt un alt factor. Pe toți unindu-i latina ca lingua franca.
Alte două cauze ar putea fi lipsa unor elite locale, aristocrația locală dispărând în timpul
războaielor, iar resturile sale au fost eradicate, dar și faptul că limba dacă nu era o limbă scrisă.
Rapiditatea procesului de romanizare în secolul II și început de secol III a fost favorizată de
avantajele evidente ale celor care se integrau în sistem – accesul la statut social superior. Chiar
împărații au susținut astfel de idei, un exemplu fiind Caracalla care acordă cetățenie romană
oamenilor liberi din Imperiu. Iar cetățenii nu plăteau toate impozitele!
Romanizarea a avut succes și a continuat și după retragerea aureliană și datorită faptului că
dacii liberi au avut relații cu Imperiul Roman și au asimilat și ei elemente de civilizație romană.
Un alt rol important a fost jucat și de influențele din Imperiul Bizantin și Scythia Minor
(Dobrogea).
Cum daco-romanii sunt primul grup de populație romanizată care rămâne în afara imperiului, ei
îndeplinesc primii condiția constituirii într-un neam romanic, căci acestea apar doar după
ruperea de imperiu.
Așezarea temporară a unor migratori în Dacia, chiar existența unui regat gepid, nu a însemnat
distrugerea romanității. Aceștia numeric erau puțini și erau separați de autohtoni prin obiceiuri
și chiar limbă, așa că în ceea ce privește amestecul daco-romanilor cu alte populații, până la
slavi, era în mică măsură sau deloc.
Începând cu secolele V-VI întreprind raiduri la răsărit de Carpați. Trec prin Moldova, dar și prin
Câmpia Română, dar și în Transilvania. Slavii locuiesc în așezări răsfirate și se mută mereu. Sunt
păgâni, spre deosebire de autohtoni care era în mare măsură creștini. Nu avem atestate
arheologic așezări slave cu o cultură pură. Ei se amestecă printre băștinași și învață de la aceștia
elemente de civilizație (roata olarului). Caracterul romanic al populației însă nu este influențat,
ci contribuie la îmbogățirea vocabularului. În 602 limesul dunărean al Imperiului este străpuns și
slavii se mută la sud de Dunăre unde reușesc să asimileze populația locală. Grupurile păstorești
romanizate se retrag în zone montane, istoria consemnându-i apoi ca vlahi sau aromâni. La
separarea celor două grupuri nord-dunărean și balcanic contribuie apoi și bulgarii care se așază
la sud de Dunăre. Și astfel romanitatea nord-dunăreană devine o insulă într-un mare ocean
slav.
Romanitatea limbii române – în structura gramaticală și lexicală
- 1500 de cuvinte latine de bază => cea mai apropiată de latină dintre limbile romanice
 Familie - om, bărbat, femeie, fiu, părinte, frate
 Operații în agricultură – a ara, a semăna etc.
 Termeni din viticultură, pomicultură, grădinărit, creșterea vitelor, numele
mineralelor - sare, aur, piatră, păcură
 Însușiri trupești și sufletești – bun, frumos, tânăr, bătrân
 Termeni militari – cetate, arc, spadă
 Organizare socio-politică – domn, jude
 Termeni de bază ai creștinismului – biserică, cruce etc.
- 160 de cuvinte autohtone – traco-dacice
 animale - mânz, viezure, mistreț, barză etc
 plante – mazăre, brad, gorun etc.
 lucruri din ocupații – grapă, mătură, cârlig
 părți ale corpului uman – buză, grumaz, burtă
 îmbrăcăminte – pânză, brâu etc
 noțiuni familiare – prunc, copil, băiat, moș etc
 locuință, gospodărie, forme de teren – bordei, cătun, vatră, gard, zestre, măgură, mal,
pârâu
 40 verbe fundamentale – a arunca, a băga, a dărâma, a mișca, a păstra, a răbda, a
rezema
- Cuvinte slave
 societate - boier, voievod etc.
 familie – maică, nevastă
 corp uman – trup, gleznă etc
 activități și unelte – ciocan, lopată, plug, brazdă, târg, corabie, năvod etc
 timp – ceas, veac, vreme
 toponime – Cozia, Predeal, Slatna, Bistrița
 antroponime – Radu, Dan, Ioan, Bogdan, Mircea, Vlad, Vlaicu

60% origine latină / 20% origine slavă

Bibliografie
Mihai Bărbulescu, ”De la începuturile civilizației la sinteza românească”, în M. Bărbulescu, D.
Deletant, Keith Hitchins, Ș. Papacostea, P. Teodor, Istoria României, Corint Educațional, 2014,
pp. 27-106
http://enciclopediaromaniei.ro/

Surse scrise istorice - http://www.enciclopedia-dacica.ro/ - Traduceri


Pentru hărți:

- wikipedia

- https://omniatlas.com/maps/europe