GHID PENTRU ELABORAREA ŞI SUSŢINEREA LUCRĂRILOR DE

LICENŢĂ/DIZERTAŢIE ÎN DOMENIUL ECONOMIC

INTRODUCERE
Această lucrare se adresează, în principal, studenţilor Facultăţii de Ştiinţe Economice şi
Administraţie Publică de la Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava care îşi pregătesc lucrarea de
licenţă/dizertaţie.
Pentru lucrarea de licenţă studentul realizează o corelaţie între informaţiile de specialitate pe care
le-a dobândit pe parcursul anilor de pregătire şi bibliografia necesară studiului. Cu sprijinul acestei
corelaţii el elaborează o lucrare scrisă, pe care o prezintă oral în faţa unei comisii de examen formată
din cadre didactice de specialitate.
Lucrarea de licenţă impune studenţilor o nouă atitudine faţă de munca personală şi, îndeosebi, o
exigenţă sporită cu privire la modul de abordare a diverselor aspecte ce urmează a fi luate în studiu.
La sfârşitul anilor de studiu, absolventul trebuie să realizeze o lucrare de cercetare într-un
domeniu care prezintă interes pentru el. Unitatea de măsură a reuşitei ştiinţifice este problema
rezolvată şi întrucât se ştie care probleme au fost rezolvate este de preferat ca în abordarea unei teme
de licenţă să se aibă în vedere acest lucru şi să nu se repete ceea ce a fost deja spus adică este de
preferat să nu se “reinventeze roata”. Candidatul trebuie să rezolve sau să încerce să ofere o soluţie la o
problematică nouă pe care rezolvările anterioare nu au reuşit să o acopere, dar nici noutatea de dragul
noutăţii să nu devină un deziderat. Orice soluţie la o problemă veche şi nerezolvată sau nou apărută va
folosi şi cunoştinţele acumulate din rezolvările anterioare, dar contribuţia personală trebuie să se
evidenţieze.
Sintetizând, prin această lucrare de cercetare se urmăreşte:
• nivelul şi calitatea cunoştinţelor teoretice acumulate şi aplicate;
• posibilitatea agregării cunoştinţelor într-un sistem de judecăţi, argumentaţii şi raţionamente
capabil să producă soluţii pentru o problemă dată, asumată şi identificabilă în raport cu
realitatea;
• capacitatea de a parcurge un demers de cercetare complet, concretizat în elaborarea unei lucrări
cu caracter ştiinţific.
• pregătirea teoretică şi metodologică a absolventului;
• capacitatea de a realiza interpretarea rezultatelor şi de a formula soluţii de perfecţionare pentru
o problemă dată, asumată şi identificabilă în raport cu realitatea;
• capacitatea de a parcurge un demers de cercetare complet, concretizat în elaborarea unei lucrări
cu caracter ştiinţific.
Procesul de desfăşurare a unui demers ştiinţific complex şi complet, referitor la o temă de
cercetare aleasă, nu este însă la îndemâna studentului care în anii de facultate a fost confruntat mai ales
cu acumularea de cunoştinţe teoretice şi mai puţin cu folosirea acestora în scopul rezolvării unor
probleme reale care de cele mai multe ori diferă de modelele teoretice cu care s-a familiarizat la
cursuri. Mai mult, există întotdeauna elemente de specificitate în procesul de cercetare a unui fenomen
economic. Acestea au fost câteva din motivele care au generat nevoia elaborării acestui ghid care
încearcă să furnizeze elementele de bază în alegerea temei de cercetare, a desfăşurării demersului
ştiinţific de cercetare, sintetizării datelor obţinute, elaborării şi prezentării unei lucrări de licenţă. Acest
ghid furnizează informaţii generale şi recomandări neavând pretenţia de a fi spus totul sau de a fi un
îndrumar pas cu pas al elaborării unei astfel de lucrări. Utilizarea lui nu îngrădeşte în nici un fel
imaginaţia şi libertatea de opţiune în derularea demersului propriu în elaborarea unei lucrări care
trebuie în final să fie originală, dar şi să aducă ceva nou în acest domeniu foarte larg reunit sub numele
de ECONOMIE.

1
 CE ESTE LUCRAREA DE LICENŢĂ?
Lucrarea de licenţă reprezintă ultima etapă a procesului de pregătire şi formare profesională în
cadrul învăţământului superior, concretizată într-un proiect de cercetare. Aceasta are, pe de o parte,
menirea de a pune studentul în situaţia de a investiga, de a cerceta, de a se informa, de a consulta şi
aprecia bibliografii de specialitate şi, pe de altă parte, de a formula şi fundamenta soluţii proprii
privind perfecţionarea sau reorganizarea activităţii din domeniul abordat. Toate acestea se bazează pe
cunoştinţele aprofundate în cadrul disciplinelor din anii de studiu şi a lucrărilor ştiinţifice de referinţă.
Studentul realizează o cercetare într-un anumit domeniu, analizează cu obiectivitate rezultatele
obţinute, pe care le comunică în scris şi prin rezumat oral unei comisii formate din profesori şi
specialişti în domeniu. Pentru a putea emite soluţii proprii în mersul benefic al activităţii societăţii,
studentul trebuie să se bazeze pe cunoştinţe aprofundate din domeniu. În elaborarea lucrării de licenţă
el realizează o corelaţie între informaţiile de specialitate pe care le-a dobândit pe parcursul anilor de
pregătire şi bibliografia necesară studiului.
Lucrarea de licenţă trebuie fie de dimensiuni medii (în economie şi administraţie publică între
90 -120 pagini redactate în format A4, inclusiv anexe......), luând forma unor rapoarte sau studii de
cercetare şi, foarte rar, unor monografii pe teme foarte punctuale. Realizarea lucrării de licenţă nu
presupune şi publicarea acesteia, dar poate urmări şi acest scop în cazul în care contribuie la
perfecţionarea sau reorganizarea activităţii din domeniul studiat.
Destinaţia lucrării de licenţă obligă la respectarea unor principii şi reguli de redactare şi
susţinere cu privire la:
• conţinutul ştiinţific;
• structura lucrării;
• forma redactării;
• eleganţa şi consistenţa expunerii orale etc.
Lucrarea de licenţă reprezintă o probă a capacităţii absolventului de a rezolva sau de a oferi
soluţii la probleme concrete şi de aceea, la elaborarea ei, trebuie avută în vedere o implicare totală şi o
seriozitate maximă. Problemele cercetate pot fi sugerate de lipsurile din literatura existentă, de
dezbateri teoretice sau de aspecte practice din viaţa economico-socială.
Elaborarea lucrării de licenţă presupune o atenţie mărită din partea studentului deoarece orice
cercetare începe cu o problemă de cercetare care îl intrigă pe investigator. Scopul acestei lucrări este
de a oferi o rezolvare imediată, aplicabilă la problema supusă cercetării. Pot fi abordate şi lucrări de
cercetare fundamentală pur teoretică, dar acestea sunt de anvergură mai mare şi presupun o perioadă
mai mare de timp pentru fundamentarea cercetărilor şi o fineţe mai mare în analiza rezultatelor şi
interpretarea lor. Asemenea lucrări pot fi abordate în cazul derulării unor studii postuniversitare
(masterat) sau de doctorat.
În elaborarea strategiilor de cercetare pot fi distinse mai multe etape:
• stabilirea temei de cercetare;
• documentarea bibliografică;
• formularea ipotezelor de lucru;
• elaborarea planului de cercetare;
• realizarea cercetării;
• interpretarea rezultatelor;
• raportarea descoperirilor cercetării;
Descoperirile sunt înregistrate şi discutate în cadrul unei comunităţi academice mai largi,
putând conduce la iniţierea unei cercetări ulterioare.
Pentru realizarea lucrării de licenţă trebuie parcurse toate etapele prezentate mai sus, unele
dintre ele pot fi parcurse în acelaşi timp dar nici una nu poate fi evitată.
Calendarul oficial al organizării cercetării de licenţă este stabilit prin reglementările în vigoare
şi instrucţiuni de aplicare la nivel instituţional pe tipuri formare, profil şi specializare .
Pentru studenţii de la “Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică”, structura admisă a
calendarului desfăşurării cercetării de licenţă (pentru învăţământ cursuri de zi şi I.D.) cuprinde etapele
prezentate în Anexa 1.

2
 STABILIREA TEMEI DE CERCETARE
Stabilirea temei de cercetare este foarte importantă pentru succesul lucrării şi poate influenţa
decisiv rezultatele obţinute şi decizia finală.
Un aspect obligatoriu este acela că lucrarea de licenţă trebuie să fie personală, realizată cu
propriile eforturi, alegerea temei făcându-se în funcţie de câteva criterii, cum ar fi:
- aptitudinile, înclinaţiile şi pasiunea pentru un anumit domeniu de cercetare sau segment al
acestuia;
- un minim de informaţii asupra domeniului;
- sfera de activitate trebuie să fie de interes general, să vizeze activităţi cu perspective, cum ar
fi dezvoltarea unei cariere profesionale;
- accesul la literatura de specialitate existentă pe plan naţional şi internaţional;
- posibilitatea documentării practice;
- metodologia cercetării să fie adecvată experienţei dobândite.

Tema de cercetare poate avea un caracter practic-aplicativ (propune rezolvarea problemelor

concrete, reale de economie, administrarea afacerilor sau unor domenii complexe), teoretic de
informare sau mixt.
Temele cu caracter practic-aplicativ sunt cele care propun spre cercetare şi rezolvare probleme
economice concrete care pot fi:
• simple care fac referire la o situaţie strict economică sau din zona economică
• complexe care pot trata probleme de interacţiune dintre zona economică şi socială,
politică, juridică.
De fapt este vorba de teme de cercetare cu caracter preponderent practic aplicativ. Spunem
preponderent pentru că orice abordare presupune un suport teoretic, conceptual şi metodologic, însă
acesta este minimal în structura finală a unei astfel de lucrări de cercetare. Acestea pot viza cercetări de
piaţă, sondaje şi prelucrări de chestionare, anchete social-economice, în general situaţii care au nevoie
de o abordare particulară pe baza informaţiilor teoretice acumulate anterior sau pentru adoptarea unor
soluţii ad-hoc prin analize şi studii comparative.
Temele cu caracter teoretic pur propun generalizări conceptuale şi metodologice pentru
probleme apărute din nevoia de cunoaştere ştiinţifică, de explicare coerentă şi riguroasă a problemelor
şi a realităţilor economice. Asemenea teme sunt mai puţin evidente şi chiar sesizarea şi formularea lor
conceptuală pot fi considerate câştiguri ale unei cercetări iniţiale.
Temele mixte, cercetările teoretic-aplicative, sunt frecvente şi se referă la aspecte de regulă
cunoscute dar care în trecut nu au primit o rezolvare mulţumitoare sau nu au putut fi soluţionate. Astfel
de cercetări pot folosi ca suport unor cercetări şi generalizări pur teoretice ulterioare de valoare. Pentru
astfel de teme folosirea unor metode şi concepte din alte ştiinţe conexe ( sociologie, psihologie,
matematică, fizică) poate fi benefică, dar în acelaşi timp poate avea şi o mare eficienţă.
Studentul poate opta pentru alegerea unei teme, pe baza unei cercetări făcute anterior de către
acesta sau poate opta pentru folosirea unui portofoliu tematic pus la dispoziţie de catedre,
departamente sau decanate. Aceste liste tematice uşurează mult alegerea unei teme pe domenii de
cercetare şi profesori coordonatori de lucrări permiţând şi celui mai lipsit de inspiraţie student să îşi
poată alege o temă şi obţine acordul de coordonare din partea unui profesor implicat în procesul de
derulare a examenului de licenţă. Motivaţia studentului trebuie prezentată cadrului didactic sau şefului
de departament pentru a putea fi aprobată sau respinsă, iar în acest al doilea caz i se va propune
studentului îmbunătăţirea sau schimbarea temei.
Pentru alegerea temei sunt de preferat propunerile individuale care-l ajută pe student în luarea
unor decizii pe mai târziu privind cariera lui profesională. Opţiunile fundamentate pe o motivaţie
personală presupun un demers anterior serios din partea studentului constând într-o activitate
incipientă de cercetare asupra domeniului ales şi o bună cunoaştere a problematicii temei de cercetare.
Motivaţia pentru susţinerea unei teme de cercetare în faţa profesorului coordonator trebuie să fie
scurtă, precisă, bine fundamentată şi argumentată şi trebuie să cuprindă următoarele elemente:
• o bună cunoaştere a “câmpului” de cercetare
• identificarea problemei de cercetat;
3
 • listă a lucrărilor bibliografice de referinţă (cărţi, articole, studii etc.) care au stat la baza alegerii
domeniului;
• idei de bază asupra problemei: enunţ, aspecte definitorii, preocupări anterioare, soluţii propuse,
dificultăţi, aspecte neclare etc.;
• maniera de cercetare preconizată: observare directă, anchetă, utilizarea de statistici oficiale,
folosirea de metode şi modele formale, analiza comparată etc.;
• cel puţin o ipoteză de lucru ce urmează a fi supusă testării;
• propunere de titlu tematic.

FORMULAREA IPOTEZELOR DE LUCRU ŞI ELABORAREA PLANULUI DE

CERCETARE
Planul cercetării stabileşte etapele demersului între alegerea temei şi definitivarea soluţiilor şi
concluziilor în lucrarea de licenţă. Stabilirea unui plan de cercetare presupune existenţa unor informaţii
de bază despre domeniul supus cercetării şi chiar a temei de cercetare, precum şi avansarea unor
ipoteze de lucru prin care se fixează scopul şi obiectivele cercetării. Studentul hotărăşte modul în care
urmează să fie strânse materialele ce vor fi folosite în scopul cercetării. Documentarea asupra
domeniului şi temei ar trebui să se facă anterior stabilirii unui plan şi a formulării de ipoteze asupra
temei sau problemei supuse cercetării. Studiul iniţial general asupra domeniului şi temei se presupune
că este deja realizat de un student în formare, prin cunoştinţele acumulate în anii de studiu. Trecând
peste limitele unei structuri de formare generală şi descriptivă, cum este cea practicată în învăţământul
universitar din România, şi peste lipsurile unui sistem de organizare a cercetării universitare studenţeşti
şi a celei pentru pregătirea licenţelor, trebuie admisă totuşi capacitatea unui student în formare, aflat în
ultima etapă a pregătirii sale, de a putea alege şi susţine o temă de cercetare pentru care dispune deja
de unele informaţii. Pentru aceasta, absolventul trebuie să stabilească ce metode va utiliza pentru
atingerea obiectivelor globale ale studiului, precum şi aspectele comportamentului care urmează să fie
analizat. Pentru anumite scopuri se pot efectua studii în care se folosesc, în mod normal, chestionarele;
în alte împrejurări însă, s-ar putea să fie mai adecvat un studiu observaţional sau interviul. În acest
moment este însă foarte importantă colaborarea cu formatorii din domeniu (cadre didactice,
cercetători, specialişti din domeniu) pentru ca rezultatul final al cercetării, concretizat în lucrarea de
licenţă, să fie reprezentativ pentru pregătirea absolventului.
Cercetarea se realizează cu ajutorul metodelor de cercetare, cum ar fi:
• munca de teren sau de observare prin participare şi petrecerea unei perioade de timp cu grupul
sau colectivitatea studiată;
• cercetarea prin anchetă, prin distribuirea de chestionare unor grupuri de eşantioane din
colectivitatea studiată;
• experimentul;
• cercetarea documentară etc.
Pentru a obţine rezultatul dorit, de cele mai multe ori, cercetătorul combină metodele de
cercetare, rezultatele putând fi comparate. În elaborarea planului de cercetare, studentul beneficiază de
sprijinul coordonatorului lucrării precum şi de cel al profesorilor şi specialiştilor în domeniu. Planul de
desfăşurare a cercetării trebuie să fie conceput ca un plan deschis, care porneşte de la planul orientativ
şi se bazează pe un inventar de probleme ce urmează a fi studiate. Planul se completează şi se
îmbogăţeşte pe măsura înaintării în studiu.
Pentru continuarea planului lucrării trebuie stabilite ipoteza de lucru (momentul inventativ-
creator al cercetării) şi trecerea la soluţia de lucru a problemei cercetate (selecţia şi aplicarea corectă a
metodelor de cercetare). Un plan orientativ cuprinde următoarele etape, acestea putând fi parcurse şi în
altă ordine:
• documentarea bibliografică (de bibliotecă, arhivă, statistică, filme, fotocopii, benzi şi discuri
magnetice, microfişe, e-mail, internet etc.);
• observarea (documentarea asupra realităţii);
• formularea ipotezelor;
• experimentarea;
• prelucrarea datelor;
4
 • analiza rezultatelor;
• verificarea ipotezelor;
• generalizarea;
• prezentarea ideilor cu specialişti sau profesori cu preocupări în domeniu) şi corectarea;
• concluzionarea şi redactarea lucrării scrise.
Planificarea cercetării trebuie să fie corelată cu specificul şi amploarea temei, scopul propus,
calitatea şi amplitudinea documentării iniţiale. Scopul propus, esenţial în cercetarea de licenţă, este
întotdeauna raportat la testarea unor ipoteze, indiferent dacă rezultatul final va fi acceptat sau nu.
Obţinerea unui calificativ în urma susţinerii lucrării nu trebuie să fie un scop în sine, ci un mijloc de
apreciere a gradului de atingere a scopului esenţial şi a modalităţilor prin care acest scop a fost atins.
Dacă lucrarea de licenţă are ca obiectiv găsirea de soluţii eficiente pentru ameliorarea situaţiei
unei întreprinderi sau îmbunătăţirea calităţii vieţii dintr-o zonă etc., elaborarea ei este mai pretenţioasă
şi este asumată de cercetători deja formaţi, aceasta însă nu exclude posibilitatea ca studenţii cu o
cultură generală şi de specialitate bogată, cu experienţă de cercetare, să reuşească să obţină rezultate
remarcabile.

Documentarea
Documentarea bibliografică
Din punct de vedere teoretic, în cazul cercetării pentru licenţă /dizertaţie, documentarea iniţială
nu este obligatorie, totuşi, pentru o sistematizare a ideilor asupra temei se impune o revedere a
principalelor lucrări bibliografice cu caracter fundamental şi general din domeniu: manuale, dicţionare,
enciclopedii.
Astfel, se realizează o reîmprospătare a principalelor noţiuni (fundamentate pe parcursul
procesului educaţional) cu privire la tema abordată, în speţă a conceptelor, definiţiilor sau principiilor
general recunoscute. Posibilele contradicţii, limite sau discordanţe reliefate de aceste lucrări pot
canaliza atenţia studentului interesat de realizarea unui studiu valoros spre potenţiale teme sau direcţii
de cercetare în domeniu. În mod exhaustiv, rememorarea acestor surse de bază poate fi potenţată de
parcurgerea unor lucrări, articole sau studii de specialitate. Acestea permit sesizarea unor aspecte mai
puţin clarificate sau tratate superficial în alte lucrări de specialitate.
Totodată, documentarea bibliografică iniţială, prezintă avantajul unor răspunsuri explicite sau
soluţii la problematica supusă cercetării, aspect deosebit de important în finalizarea lucrării sau, de ce
nu în reorientarea către o altă temă, atunci când timpul mai oferă această alternativă.
Este indicat ca trecerea la studiul şi interpretarea literaturii ştiinţifice efective – tratate, studii de
specialitate, articole, monografii sau stasuri – să se realizeze numai în măsura în care există o
familiarizare cu limbajul, convenţiile şi subtilităţile metodologice de bază ale domeniului căruia
aparţine tema. Cercetarea acestor lucrări se vrea a fi de fapt o analiză critică a tot ceea ce s-a realizat
(scris) în domeniu, vis-a-vis de tema de cercetare asumată sau propusă. O lucrare de licenţă /dizertaţie
îşi poate propune însă şi să constate unele situaţii de moment sau tendinţele viitoare ale unor fenomene
actuale, analizate parţial în alte lucrări de profil.
Cercetarea bibliografică permite, de asemenea, studiul comparativ între diverse teze, cercetări
ştiinţifice, enunţuri ale aceloraşi teorii sau supoziţii diferite ce au în vedere tema abordată. Totuşi, acest
studiu nu are consistenţă, şi deci va fi apreciat cu notă mică, dacă abordarea va fi pur teoretică.
Respectarea intercondiţionării, documentare – studiu de caz – referinţe critice, oferă un plus de
originalitate şi evidenţiază capacitatea de sinteză a studentului.
Raportarea la observarea realităţii vizată prin tema de cercetare şi confruntarea cu teoria poate
duce la negarea unor afirmaţii anterioare perimate sau improbabile, identificarea unor elemente de
noutate, propuneri metodologice sau chiar dezvoltarea de idei /concepte noi.
Dacă lucrarea de licenţă /dizertaţie are un caracter pur aplicativ, atunci concluziile se vor
constitui având la bază confirmarea /infirmarea unor ipoteze, formule, definiţii etc. din literatura de
specialitate, prin raportare la o cazuistică mai mult sau mai puţin amplă (afaceri, una sau mai multe
întreprinderi, organisme ş.a.). În ultimul timp se doreşte accederea spre studii comparative, între mai
multe entităţi diferite, sau abordarea sub diferite aspecte a unei caracteristici prin culegerea, analiza şi
utilizarea informaţiilor dobândite pe parcursul cercetării.

5
 O cercetare bibliografică sistematizată şi coerentă presupune parcurgerea unor etape, cum ar fi:
- informarea generală asupra temei de cercetare – identificarea surselor, realizarea accesului la
surse, procurarea materialelor bibliografice, adnotarea materialelor şi ordonarea acestora;
- cercetarea surselor - parcurgerea atentă şi notarea ideilor, argumentelor, demonstraţiilor,
enunţurilor, explicaţiilor şi concluziilor privind tema de studiu propusă;
- prelucrarea şi interpretarea ideilor extrase, din bibliografia consultată, cu scopul conturării
unei viziuni de ansamblu asupra realizărilor anterioare în domeniu;
- sinteza teoretică şi corelarea cu aspecte concrete ale realităţii - permit abordarea concretă
asupra cotidianului. Se realizează astfel demarcaţia între ceea ce va realiza autorul lucrării şi
ceea ce trebuie considerat bun câştigat în domeniul cunoaşterii realităţii aferente temei.
Pentru realizarea unei documentări bibliografice corespunzătoare este indicată consultarea unei
game variate de surse, ce pot fi ierarhizate astfel:
- documente primare neperiodice (manuale, cărţi, monografii, tratate, publicaţii oficiale,
brevete, stas-uri, rapoarte de cercetare, teze de doctorat, rapoarte statistice, evidenţe
speciale etc.) sau periodice (reviste, anuare, editoriale, ziare ş.a.);
- documente secundare - rezultate din prelucrări sistematizatoare asupra documentelor
primare (reviste de referate, enciclopedii, dicţionare, bibliografii, sinteze documentare,
sinteze de traduceri etc.);
- documente web – site-uri, biblioteci virtuale, documente expediate prin e-mail ş.a.
- alte documente - microfişe, fotocopii, CD-uri, alte suporturi electronice, filme.
Documentarea se poate realiza fie prin informare directă (biblioteci, arhive, Internet etc. ) fie
prin intermediari (coordonatorul lucrării, specialiştii în domeniu, indicatorii tematici ai lucrărilor deja
studiate etc.).
În fapt, orice conversaţie cu o persoană care dispune de cunoştinţe din domeniul sau tema de
cercetare poate oferi un nou suport bibliografic sau un nou reper în cercetare.
Se recomandă folosirea unor sisteme de înregistrare bine puse la punct precum: note de lectură,
rezumate, citate, liste de erori, limite şi dificultăţi întâlnite în studiul bibliografic, fişe bibliografice etc.
Totdeauna, acestea trebuie să cuprindă elementele necesare de identificare a sursei: autorul, titlul
lucrării, anul şi locul apariţiei, editura, pagina şi alte referinţe de identificare.
Consultarea materialelor bibliografice se realizează diferit, în funcţie de disponibilitatea,
temperamentul sau iniţierea studentului în cercetare. Cu toate acestea calitatea acestei etape este
condiţionată de factorul timp, respectiv de durata perioadei până la termenul limită de finalizare a
studiului.
Documentarea bibliografică nu trebuie să se concretizeze cu plagierea unor lucrări anterioare.
Din păcate, în ultimul timp, unii preiau ad-litteram paragrafe întregi fără să menţioneze sursa
bibliografică.

DOCUMENTAREA DIRECTĂ ASUPRA REALITĂŢII

Lucrarea de licenţă /disertaţie implică, pe lângă activităţi de cercetare bibliografică, şi acţiuni
orientate spre ”muncă de teren”, unde contactul direct cu realitatea oferă noi perspective asupra
tematicii abordate. Procedeele precum experimentul, observarea directă (orientată şi dezvoltată după
rigorile ştiinţei) sau sondajul (nu numai ca un colector şi instrument de prelucrare) sunt utilizate
frecvent în documentarea directă.
Documentarea directă obligă la prestabilirea cu precizie a unei tactici în funcţie de:
- tema asumată spre cercetare;
- obiectivele şi scopul propuse prin elaborarea lucrării de licenţă /dizertaţie;
- caracteristicile unităţii în studiu sau a fenomenului abordat;
- normele comportamentale şi atitudinile dominante ale persoanelor implicate
(interlocutorul, personalul intervievat al unităţii în studiu etc.);
- sistemul de norme şi reglementări legale în materie (legi, decrete, ordonanţe, norme
interne);
- perioada de timp ce poate fi alocată documentării.
Aceste elemente tactice vor fi folosite pentru a fixa într-o manieră cât mai corectă: mijloacele şi
modalităţile de realizare a documentării directe, programul (pe zile şi chiar ore), măsuri de protecţie
6
faţă de atitudinea ostilă, suspiciune, rezerve sau indiferenţă manifestată de persoanele intervievate,
situaţii alternative în caz de eşec total sau parţial al documentării directe.
Pentru minimizarea riscului de eşec documentarea poate fi etapizată.
Într-o primă etapă se vizează o informare preliminară asupra caracteristicilor elementelor ce
vor fi implicate ca obiective ale cercetării. Contactul cu instituţia (persoana juridică) în cauză se poate
realiza personal sau prin intermediere (facultate, catedră, coordonator lucrare). Asociaţiile
profesionale, studenţeşti, camerele de comerţ, direcţiile de muncă şi protecţie socială, sindicatele pot fi
consultate sau solicitate pentru a veni în sprijinul obţinerii mai rapide a informaţiilor necesare.
A doua etapă cuprinde: culegerea informaţiilor necesare, prin contactul direct cu documente
primare, angajaţi, specialişti şi persoane cu rol decizional în cadrul întreprinderii (sau instituţiei),
realizarea de sondaje, anchete sau interviuri. Aceste contacte pot influenţa direct sau indirect
conţinutul lucrării de licenţă /dizertaţie, având de cele mai multe ori rolul de a fundamenta noţiunile
teoretice dezvoltate în cadrul cercetării. Culegerea datelor prin înregistrare, chestionare sau observare
directă este considerată o operaţie foarte dificilă deoarece nici o persoană cu funcţie de conducere nu
este dispusă să ofere prea multe informaţii despre instituţia sau întreprinderea la care este angajată,
unor persoane neavizate. Excepţie fac situaţiile în care se prezentată documente justificative prin care
se precizează foarte clar scopul cercetării şi facultatea (cu semnătura îndrumătorului) pentru care se
realizează studiul.
A treia etapă poate fi consacrată unor experimente economico-decizionale (dar nu numai)
orientate spre analiză şi prognoză. Această simulare nu este altceva decât o metodă de cercetare şi o
manieră de a realiza experimentul în cadrul cercetării. Prin simulare, modelul folosit - preluat, adaptat,
constituit sau imaginat, este testat succesiv pentru a-i constata măsura în care se apropie de realitate,
iar variabilele şi parametrii sunt verificaţi şi explicaţi. De fapt, simularea, prin recursul la model, nu
înseamnă uneori decât folosirea de relaţii sau formule complicate.

ACTIVITATEA DE CERCETARE
Această activitate presupune dezvoltare raţională a unui demers ştiinţific între lansarea unei
ipoteze, fixarea unui scop sau a unui obiectiv şi obţinerea unui rezultat favorabil, chiar şi în cazul
negării ideii avansate iniţial (cu titlu de ipoteză, soluţie posibilă etc.)
În economie se realizează printr-un ansamblu de operaţii, raţionamente, calcule, prelucrări,
analize şi interpretări prin care se tinde spre obţinerea unui ansamblu coerent sub aspect teoretic,
conceptual-metodologic şi practic-aplicativ, care va deveni, în final, lucrarea de licenţă /dizertaţie.
Această activitate nu este supusă obligatoriu unei standardizări, dar cunoaşterea unor principii şi reguli
de dezvoltare a demersului de cercetare poate uşura efortul pentru atingerea obiectivelor propuse.

Cercetarea parcurge mai multe etape:

Documentarea - este o perioadă de reflecţie activă, în care ideile se sistematizează mental şi
deseori în scris, Rezultatul fiind o schiţă a demersului, cu prefigurarea rezultatelor parţiale la care se
poate ajunge după fiecare etapă şi a mijloacelor (metodei, tehnicilor şi instrumentelor) la care ar trebui
să se recurgă pentru a ajunge la rezultatele prezumate.
In această etapă studentul va realiza o analiza a documentaţiei propuse. Un demers deosebit de
important, în activitatea de cercetare, este analiza conţinutului comunicării.
Etapele analizei conţinutului comunicării
Aplicarea tehnicii analizei conţinutului, ca orice alt proces de cercetare ştiinţifică, se desfăşoară
în etape.
Alegerea temei de cercetare. Nu orice problemă de cercetare reclamă aplicarea tehnicii analizei
conţinutului. Uneori este suficientă lectura atentă a documentelor oficiale sau neoficiale şi extragerea
ideilor esenţiale sau prezentarea lor în rezumat.
Stabilirea materialului pentru analiză. în funcţie de problema cercetată, de extinderea pe care
se intenţionează să se dea studiului, de posibilităţile tehnice şi materiale existente, materialul (textele,
filmele, benzile imprimate etc.) supus analizei conţinutului poate fi mai redus sau mai extins.
Chiar dacă astăzi este relativ uşor să se obţină prin Internet liste cvasi-complete cu lucrări care
tratează problema de studiu, chiar daca informatizarea bibliotecilor face mai uşoară activitatea de

7
documentare, trecerea în revistă a literaturii de specialitate nu constituie deloc o operaţie mecanică de
înşiruire cronologică a unor titluri de cărţi şi a unor nume de autori.
Tratatele cu teme privind metodologia cercetării, propun o listă cu imperativele trecerii în
revistă a literaturii de specialitate:
 identificarea şi discutarea celor mai relevante studii legate de tema dorită;
 includerea cât mai multor materiale moderne, de ultima oră;
 atenţie maximă asupra detaliilor;
 reflexivitate, examinarea şi clarificarea ipotezelor;
 evaluare critică a materialelor consultate şi explicarea modului de evaluare;
 includerea citatelor şi exemplelor care să justifice evaluările şi analizele făcute;
 orientarea informaţiilor obţinute prin trecerea în revistă a literaturii de specialitate;
 trecerea în revistă a literaturii prin claritate şi coerenţă, procedând sistematic.
In acelaşi timp, se atrage atenţia asupra a ceea ce nu trebuie să facem:
 omiterea lucrărilor clasice sau relevante din domeniu;
 discutarea unor lucrări depăşite, vechi, neactuale;
 scrierea incorectă a numelui autorilor, a datelor bibliografice;
 utilizarea termenilor afectogeni sau conceptelor, fără a le defini;
 apelarea la termeni din jargon şi la un limbaj discriminator pentru a justifica puncte de
vedere limitate;
 înşirarea ideilor, fără a fi comentate: o listă nu echivalează cu trecerea în revistă a
literaturii problemei;
 acceptarea oricărui punct de vedere sau credinţă ce se regăsesc în literatura consultată;
 descrierea conţinutului lucrărilor citite, fără a-l evalua;
 includerea informaţiilor necontrolate, inexacte;
 transcrierea incorectă a termenilor, în special a paronimelor;
 utilizarea unui limbaj pretenţios.
Pentru lucrările cu caracter teoretic pronunţat, propunând corective, amendamente sau sinteze
de idei, documentaţia, însoţită de demersuri comparative, de confruntare de idei, enunţuri sau teze,
poate constitui etapa esenţială în dezvoltarea cercetării. În astfel de situaţii se poate trece la o primă
redactare a textului lucrării, asupra căreia se va reveni succesiv în funcţie de rezultatele şi concluziile
parţiale in care se ajunge. În cazul unor cercetări ce presupun prelucrări de date şi interpretări
succesive ale rezultatelor obţinute, documentaţia orientează pozitiv demersul şi poate interveni prin
"întreruperea" temporară a determinărilor şi analizelor directe.
Conceperea planului - o etapă necesară prin care, pe baza documentării şi a ideilor rezultate
în urma reflectării asupra problemei, se aduc unele corective ipotezelor iniţiale de lucru, modului de
găsire a soluţiilor intuite, sistemului metodologic asumat şi derulării prelucrării analizei şi interpretării
rezultatelor ce ar putea fi obţinute.
Ipoteza constituie o explicaţie plauzibilă ce urmează a fi verificată prin activitatea de
observaţie. Plauzibilitatea ipotezelor rezultă din acordul cu cunoştinţele dobândite anterior.
Madeleine Grawitz consideră că ipotezele de lucru se clasifică, după nivelul lor de
abstractizare, în trei clase.
a) Ipoteze care avansează supoziţia uniformităţii cazurilor. De exemplu, într-o cercetare
empirică se încearcă verificarea ipotezei că pregătirea profesională a salariaţilor influenţează veniturile
acestora.
b) Ipoteze care vizează corelaţii empirice - cel mai frecvent întâlnite în cercetări. Se pot
formula numeroase ipoteze de tip: experienţa – productivitate, inovare – profitabilitate etc.
c) Ipoteze care se referă la relaţiile dintre variabilele analitice - presupun o analiză amplă
în vederea stabilirii unor relaţii probabile între variabile complexe, de exemplu, nivelul exporturilor
dintr-o ramura economică si nivelul salarial mediu realizat în cadrul respectivei ramuri.
Obţinerea unor noi cunoştinţe constituie principala funcţie a ipotezelor în cunoaşterea
ştiinţifică.
Aceasta este faza ultimelor corectări importante privind scopul şi desfăşurarea cercetării,
elaborarea şi redactarea lucrării de licenţă /dizertaţie. Reformularea ipotezelor şi definitivarea planului
8
se bazează şi pe unele operaţii de prelucrare preliminară, foarte importante: identificarea variabilelor
(caracteristicilor legate, corelate sau interdependente), ordonarea şi legarea surselor de date culese
(observate, măsurate, obţinute din anchete şi sondaje, preluate din documente oficiale sau neoficiale
etc.) schiţarea unor diagrame, elemente grafice, structuri tabelare, elemente anexe etc.
Planul coerent al cercetării are, de această dată, şi o raportare la structura posibilă a lucrării de
licenţă /dizertaţie. Aspectele rezultate prin parcurgerea acestei etape au obligatoriu şi o formă scrisă,
care devine suport în redactarea iniţială, intermediară şi finală a lucrării.
Teoretic, planul poate începe cu fixarea ideilor principale conturate în literatură, continuă cu
identificarea controverselor şi golurilor din teorie, punerea la punct a cadrului metodologic, prelucrarea
şi interpretarea datelor şi rezultatelor şi se încheie prin conturarea concluziilor.
Uzual, în elaborarea lucrărilor de acest tip (licenţă, diplomă, dizertaţie) studiul se limitează la
lucrări, articole, studii, rapoarte confirmate sau intrate în circuitul normal de valori. Este şi motivul
pentru care consultarea permanentă a coordonatorului cercetării în materie de bibliografie este
necesară.
Evidenţierea concepţiilor în literatura de specialitate (manuale, monografii, tratate, dicţionare,
enciclopedii, articole, studii, rapoarte de cercetare etc.) se poate realiza după diferite criterii: istoric,
semantic, ca apartenenţă la un curent sau şcoală de gândire, ca poziţie politică etc. Confruntarea
concepţiilor (aprecierea, compararea, evidenţierea apropierilor, diferenţelor, contradicţiilor etc.)
permite conturarea unor prime idei precum şi a unor direcţii de dezvoltare ulterioară a demersului de
cercetare.
Mai importantă este aici compararea sistemelor metodologice şi a condiţiilor iniţiale folosite de
fiecare autor pentru a ajunge la teza, teoria, enunţul sau soluţia respectivă. Această comparare permite
orientarea în stabilirea unui demers mai bun în cercetare şi selectarea unui instrumentar metodologic
mai adecvat.
Metodologia de cercetare (a tehnicilor, procedeelor, instrumentelor şi principiilor ce sunt
folosite în realizarea cercetării propuse prin temă) este una din etapele dificile ale demersului
metodologic.
Analiza indicatorilor
Indicatorii sunt semne observabile şi măsurabile cu ajutorul cărora pot fi caracterizate
unităţile sociale şi calităţile acestora
O primă problemă este cea a determinării relaţiei dintre indicatori şi conceptele definite
operaţional. Relaţia poate fi totală sau statistică. Dacă termenul „salariat" este indicatorul, faptul că
acesta îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei societăţi , indică faptul că există o relaţie totală: ori de
câte ori este prezent indicatorul, tot de atâtea ori este prezent şi indicatul. În cercetările economice nu
se întâlnesc astfel de cazuri atât de simple: de cele mai multe ori se operează cu indicatori care sunt
într-o relaţie statistică cu fenomenele desemnate prin concepte. „A fi proprietarul unui autoturism"
constituie un indicator pentru „bunăstare materială", dar relaţia dintre indicator şi indicat este statistică,
în sensul că există o probabilitate mai mică sau mai mare ca prezenţa indicatorului să coincidă cu
prezenţa indicatului: cele mai multe persoane caracterizate prin „bunăstare materială" posedă
autoturisme, dar există şi situaţii în care persoanele cu „bunăstare materială" să nu aibă automobil
proprietate personala (datorită vârstei înaintate, îmbolnăvirii etc.).

REDACTAREA LUCRĂRII
Lucrarea de licenţa /dizertaţie capătă formă explicită prin redactarea textului. În această formă
lucrarea se oferă publicului, specialiştilor şi, ceea ce este mai important pentru absolventul cercetător,
coordonatorului şi membrilor comisiei, care fac aprecierea finală.
Absolventul, autor al lucrării, trebuie conştientizat asupra faptului că forma finală a lucrării de
licenţă /dizertaţie este supusă aprecierii publice şi ea trebuie să reprezinte, la nivelul dat al analizei,
totalitatea conceptelor, constatărilor, aprecierilor, rezultatelor şi soluţiilor pe care candidatul şi le-a
însuşit, precum şi formula sau concepţiile pentru care militează.
Înainte de a pregăti manuscrisul pentru publicare candidatul ar trebui să-şi pună câteva întrebări
în legătură cu calitatea cercetării încheiate, în sensul dacă:
 Problema cercetată este semnificativă?
 Abordarea este originală?
9
  Instrumentele de investigare sunt satisfăcător de fidele şi de solide?
 Măsurarea este strâns legată de variabilele vizate în cercetare?
 Ipotezele enunţate se testează în investigaţie pe deplin şi fără ambiguitate?
 Populaţia investigată este reprezentativă pentru cea la care se face generalizarea?
 Cercetarea respectă standardele etice?
 Cercetarea este într-un stadiu suficient de avansat încât să justifice publicarea
rezultatelor?
E. M. Phillips şi D. Pugh (1994), citaţi de Septimiu Chelcea (2001, p.565), identifică nu mai
puţin de nouă moduri diferite de a fi original în cercetarea ştiinţifică a vieţii social-economice:
1. Efectuarea unor cercetări empirice (de teren, concrete) pe teme care nu au mai fost
niciodată abordate;
2. Interpretarea sub un aspect nou;
3. Găsirea de soluţii noi pentru problemele deja cunoscute;
4. Elaborarea unor sinteze noi;
5. Aplicarea cunoştinţelor acumulate la realităţile economice din alte ţări;
6. Experimentarea metodelor şi tehnicilor de cercetare în contexte economice diferite;
7. Realizarea cercetărilor interdisciplinare;
8. Prezentarea cunoştinţelor dobândite într-o manieră care nu a mai fost încercată.
Prin redactare trebuie atinse obiectivele propuse iniţial şi, în primul rând, făcut înţeles mesajul,
respectiv realizările cercetării şi modul în care acestea au fost atinse.
Textul obţinut prin redactare este esenţial în actul comunicării rezultatelor cercetării. În raport
de virtuţile de exprimare, de calităţile cercetătorului, textul poate favoriza sau dezavantaja
comunicarea, poate aduce un câştig sau o pierdere absolventului prin nota pe care acesta o poate
obţine.

O astfel de lucrare trebuie să respecte nişte condiţii de redactare specifice referitoare la:
- structură
- succesiunea şi conţinutul elementelor caracteristice prezentării
- inserarea de tabele şi grafice
- formatul scrierii, paginilor, coperta, paginile de titlu şi alte elemente.

Prin redactarea textului lucrării se urmăreşte comunicarea corectă a mesajului, care, în cazul
lucrărilor de licenţă /dizertaţie, este acoperit prin rezultatele obţinute în cercetare şi maniera în care
acestea au fost atinse. Atingerea acestui scop poate fi realizată şi prin respectarea unor condiţii în
redactarea textului lucrării.
♦ Rigurozitatea, se realizează prin enunţuri exacte, corecte şi conforme cu sensul avut în
vedere prin mesajul dorit. Rigoarea presupune o bună stăpânire şi folosire a elementelor conceptuale şi
metodologice, o interpretare corectă şi precisă a datelor, determinărilor şi rezultatelor obţinute în
fiecare fază şi în finalul cercetării.
♦ Coerenţa priveşte atât logica de fond a tratării problemei cât şi aspectele de ordin lingvistic
ale lucrării. Redactarea textului trebuie să respecte structura logică, raţională a demersului, astfel încât
să se asigure comprehensibilitatea mesajului. Lingvistic, textul trebuie să ajute la înţelegerea mesajului
ştiinţific, pe de o parte, şi să fie în acord cu principiile şi normele lingvistice şi gramaticale ale limbii
române, pe de altă parte.
♦ Completitudinea (integralitatea) este o condiţie care impune textului obligativitatea de a
realiza o abordare integrală a cercetării întreprinse, de la alegerea temei şi lansarea primelor ipoteze
până la obţinerea şi interpretarea rezultatelor; în acest fel lucrarea poate fi analizată şi apreciată ca un
tot, furnizând ansamblul elementelor prin care poate fi susţinută.
♦ Eleganţa stilului presupune combinarea esteticii textului cu caracterul personal (original),
concret, focalizat şi adaptat ale acestuia.
Prin stilul prezentării textul capătă o amprentă personală, în măsura în care nu este dominat de
preluări, citate etc. şi nu este realizat prin compilarea sau combinarea, chiar abilă, de texte din alte
lucrări. Textul este elegant, în raport cu stilul, dacă poate fi parcurs uşor, inducând plăcerea celui care-l
citeşte. În cazul unei lucrări cu caracter ştiinţific eleganţa se traduce şi prin simplitate, decenţă şi
10
frumuseţea expresiei. Trebuie evitată folosirea de termeni bombastici, neologisme inutile, metafore
depăşite sau expresii sofisticate. Textul unei lucrări are eleganţă şi prin maniera aerisită şi chiar
cochetă de redactare, prin marcarea cu subtilitate a sublinierilor, notelor, comentariilor, tabelelor,
relaţiilor de calcul şi graficelor.
♦ Corectitudinea textului se raportează la elementele de fond, pe de o parte, şi la cele de formă
a prezentării, pe de altă parte. Pentru aspectele de fond corectitudinea se referă la folosirea şi definirea
conceptelor, scrierea şi interpretarea simbolurilor şi relaţiilor de calcul, sistematizarea ideilor,
tipologizarea unor elemente structurale sau de ordine etc.
Lucrarea trebuie să fie corect redactată şi sub aspect gramatical şi literar, ceea ce presupune
buna cunoaştere şi stăpânire a limbii române sau a limbilor în care au fost publicate lucrările folosite
ca surse bibliografice.

Modul de citare si indicare a referinţelor bibliografice

Generalităţi. Problema citării este una dintre cele mai importante în cazul elaborării unor
lucrări scrise.
De aceea, este necesară explicarea a doi termeni, legaţi între ei: citare şi plagiere
Conform DEX, a cita înseamnă, a reproduce întocmai ceea ce a spus sau a scris cineva; a da un
citat, iar citat înseamnă fragment dintr-o lucrare scrisă, reprodus întocmai şi, de obicei, cu indicarea
exactă a izvorului, în scopul de a întări şi /sau a ilustra o idee sau o argumentaţie.
A plagia înseamnă, conform aceleiaşi surse, a-şi însuşi, a copia total sau parţial ideile cuiva,
prezentându-le drept creaţii personale.
Cea mai comună forma de plagiere, folosită mai ales de studenţi, este preluarea unor idei, fără a indica
sursa şi fără a se indica autorul. Folosirea unor idei intrate deja în limbajul comun se poate face fără a
se mai indica autorul. Acest lucru nu presupune că se pot copia pur şi simplu o serie de idei general
valabile dintr-o carte chiar dacă suntem de acord cu acele idei, ele trebuie reformulate în limbajul
nostru propriu.
O metodă bună pentru evitarea plagiatului mascat făcut prin simpla rescriere a frazelor dintr-un
capitol, de exemplu, este următoarea: în loc de citirea unei fraze şi rescrierea acesteia, extragerea
ideilor general valabile, dar expuse într-o formă personală.
Reguli de citare. Există două situaţii în care se foloseşte citarea:
(1) în căzui folosirii ideilor altora, ocazie în care trebuie să indicăm autorul acestora şi locul de
unde le-am preluat;
(2) în cazul preluării fără modificări a textului original, când acesta trebuie încadrat in
ghilimele şi, de asemenea, indicat autorul şi locul de unde a fost preluat textul.
Există două sisteme importante de citare /indicare a sursei ideilor, sistemul Harvard" şi sistemul
numeric sau tradiţional.
- Sistemul Harvard
în acest caz, citarea /indicarea sursei se face direct în text, indicându-se numele autorului, anul
apariţiei lucrării acestuia şi numărul paginii în care se găseşte citatul /ideea preluată. (Athanasiu Pop.
2000, 40).
Mai există o variantă folosită, cu precădere în literatura străină, cu prescurtarea cuvântului pagina ...,
astfel: (Pop, 2000, p. 20).
Când ne referim la o temă descrisă de un autor într-un capitol sau chiar carte, nu se mai indică pagina
(Pop. 2000).
Daca ideile citate se regăsesc în lucrarea originală de-a lungul a mai multor pagini, vom indica acest
lucru astfel: (Pop, 2000, p. 34-50). În situaţia în care cartea are doi autori, se vor indica ambele nume
(Pop, Ionescu. 1998. p. 55).
Dacă există mai mult de trei autori, se indică doar primul nume, astfel: (Pop şi alţii. 2000)
Uneori, suntem obligaţi sa utilizăm citate folosite chiar de cel pe care îl cităm, în acest caz, indicăm
ambele surse: (Smith. 1981. apud Pop. 2000, p. 34) sau (Smith. 1981, citat de Pop. 2000, p. 34) situaţie
în care, în indexul de nume, includem ambii autori.
În fine, se mai întâlneşte situaţia în care cităm /preluăm idei din acelaşi autor, dar din două lucrări
diferite, apărute în acelaşi an, situaţie în care identificăm lucrările prin litere, astfel: (Pop. 2000a, 40) şi

11
(Pop, 2000b, 67). Toate aceste forme de citare ar fi inutile fără indicarea clară, în finalul lucrării, a
datelor complete despre lucrarea din care s-a citat aşa numita bibliografie.
- Sistemul numeric
în cadrul acestui sistem, referinţele bibliografice se numerotează în ordinea în care apar în text.
Exemplu: în marea lor diversitate, aceste relaţii se întrepătrund într-un circuit în care fiecare agent
economic se afla în dublă ipostază, atât de vânzător cât şi de cumpărător1.
În acest caz, precizările bibliografice se fac în mai multe moduri. Cel mai des apare situaţia în care
aceasta se face în subsolul paginii, astfel:

Dacă se folosesc citate din aceeaşi lucrare, consecutiv, la precizările bibliografice este suficientă
scrierea idem şi pagina. Exemplu: idem, pag.50.
- Citarea unui text original
Există posibilitatea ca, în elaborarea unei lucrări, să apară situaţia în care ideii ce se doreşte a fi
preluată să nu îi fie indicată modificarea formei. În acest caz, în lucrări se găsesc ideile respective
marcate cu ghilimele “ ”. O altă posibilitate, destul de întâlnită în cazul în care citatul e mai lung, este
ca textul să se scrie mai în interiorul paginii, cu litere mai mici decât restul textului. Este de dorit ca un
citat să nu depăşească 28 de rânduri de text, iar o pagină să nu conţină mai mult de 2-3 citate scurte.
În toate cazurile trebuie indicată sursa.

Numerotare.
Pentru o mai uşoară identificare a componentelor structurale ale lucrării se recomandă o
codificare standard de următorul tip:
- cifre latine (I, II, ...) pentru părţi şi capitole (Partea I, capitolul I etc.); - cifre arabe, adăugate după
punct la numărul capitolului,
pentru subcapitole (1.1,1.2,1.3 etc.);
- cifre arabe, adăugate după punct la numărul de ordine al subcapitolului, pentru subsubcapitole,
marcate ca atare (1.1.1,1.1.2,1.1.3 etc.);
- litere majuscule ale alfabetului latin (A, B, C, ...) pentru marcarea dezvoltării ideilor distincte în
cadrul subcapitolelor sau subsubcapitolelor;
- litere mici ale alfabetului latin (a, b, c,...) pentru marcarea unor componente diferite şi omogene ale
ideilor de bază, în cadrul subsubcapitolelor sau subcapitolelor;
- cifre arabe (1, 2, 3, ...) pentru enumerări seriale în care intervin şi explicaţii de dimensiuni reduse
(limitate la o frază sau o propoziţie);
- liniuţă simplă (cratimă) la început de rând în cazul enumerărilor elementare, fără alte explicaţii decât
cea care precede enumerarea.
Titlurile de părţi şi capitole se scriu centrat în pagină iar cele de subcapitole şi paragrafe se situează
spre marginea-stânga, la aceeaşi distanţă (număr de caractere) pentru întreaga lucrare.

♦ Tabelarea datelor utilizate în analiză reprezintă un element similar cu cel al textului de

expunere problematică, întrucât ajută la citirea şi interpretarea cifrelor. Drept urmare, autorul trebuie să
dea o mare atenţie modului de întocmire, prezentare şi intitulare a tabelelor. Acestea trebuie concepute
într-o formă cât mai concisă, de regulă dactilografiate pe aceeaşi pagină. În alcătuirea respectivelor
tabele se vor evita explicaţiile prea lungi, precum şi prescurtările de cuvinte, care fac dificilă
înţelegerea. O atenţie deosebită se acordă modului de liniere pe orizontală şi pe verticală, marcându-se
cu precizia necesară semnificaţia fiecărei coloane. Numerotarea tabelelor se face în ordinea succesiunii
prezentării lor în lucrare sau în cadrul capitolului respectiv (în acest caz se folosesc combinaţii de cifre
arabe – de exemplu Tabel nr. 3.2 înseamnă al doilea tabel din capitolul 3). După număr, trebuie
precizată denumirea tabelului, scrisă cu text îngroşat (bold). Numărul şi denumirea tabelului se scriu
deasupra tabelului.
Figurile (desenele, schemele) se numerotează asemănător cu tabelele, singura diferenţă fiind
faptul că numărul şi explicaţia se scriu sub figură.

12
(Exemplu: Fig. nr. 4.2 Reprezentarea grafică a mărimii societăţilor comerciale după cifra de
afaceri)
Se recomandă ca, înainte de a se trece la dactilografierea lucrării, autorul să mai poarte o
discuţie cu îndrumătorul acesteia, în vederea obţinerii unor eventualte corecturi.

PREZENTAREA LUCRĂRII

Sunt acceptate exclusiv lucrări scrise la calculator şi listate la imprimantă. Din punct de vedere
tehnic, trebuie respectate următoarele reguli
- numărul de pagini trebuie să fie între 80 şi 120
- pagini format A4 cu marginea stânga 2,5 cm, marginea dreapta 2,0 cm, marginea superioară
şi inferioară 2,0 cm;
- tipărirea se face pe ambele pagini ale foii;
- mărimea caracterului de 12 puncte, spaţiere la un rând şi jumătate, iar titlurile scrise îngroşat
(bold);
- numerotarea paginilor se face în partea inferioară a acestora, central,
- citatele se indică cu ghilimele "..."
După redactare, întocmirea tabelelor, graficelor, schiţelor şi anexelor, lucrarea se
dactilografiază, se corectează şi se listează, apoi se predă la un atelier de legătorie, în vederea
copertării.
Materialul complet trebuie să cuprindă:
a) Coperta exterioară care va cuprinde obligatoriu următoarele:
- Universitatea (ex: Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava);
- Denumirea facultăţii (ex: Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică);
- Denumirea specializării (ex: Specializarea Contabilitate şi Informatică de Gestiune)
- Lucrare de licenţă (sau disertaţie, după caz) - scris cu majuscule;
- Numele şi prenumele absolventului;
- Numele şi prenumele, gradul didactic şi titlul ştiinţific al îndrumătorului de lucrare;
- Anul susţinerii lucrării.
b) Coperta interioară, care cuprinde titlul lucrării
c) Cuprinsul lucrării (părţi, capitole, subcapitole), cu indicarea paginilor la care se găsesc inserate
titlurile capitolelor şi paragrafelor
d) Lucrarea propriu-zisă, structurată potrivit specificaţiilor anterioare.
e) Nota privind bibliografia consultată, întocmită potrivit specificaţiilor anterioare.
f) Anexele (pentru a realiza o mai bună înţelegere a conţinutului), care cuprind, pe lângă o serie de
materiale ce fac parte din conţinutul lucrării, elemente ce ţin de procesul de elaborare al lucrării, cum
ar fi: planul lucrării, graficul de elaborare al lucrării, documente, mostre şi modele, aprecieri din partea
specialiştilor din domeniul, ramura, instituţia, firma sau unitatea în care studentul-absolvent şi-a
efectuat cercetarea sau documentarea; diverse programe realizate pentru calculator etc.
In forma finală, lucrarea de licenţă trebuie depusă, de către absolvent, la catedra din cadrul
căreia şi-a ales tema lucrării şi unde îşi desfăşoară activitatea cadrul didactic-îndrumător.

PLANUL LUCRĂRII DE LICENŢĂ

Planul lucrării de licenţă reprezintă o listă realizată pe o bază logică, în ordine cronologică, a
problemelor ce sunt abordate în lucrare. Acesta se realizează cu ajutorul coordonatorului de lucrare,
forma sa finală definitivându-se odată cu întocmirea cuprinsului, ca parte componentă a lucrării.
Cuprinsul permite intuirea structurii logice a lucrării, stabilind divizarea materialului în capitole,
paragrafe şi subparagrafe.
Oricare ar fi tema aleasă, lucrarea de licenţă are următoarea structură:
- un capitol introductiv - cu caracter orientativ în lecturarea lucrării, în care se arată
importanţa temei alese şi se motivează alegerea ei.
Această parte a lucrării este uşor identificabilă prin poziţia sa la începutul studiului, nefiind
obligatorie stabilirea unui titlu, ci putând fi intitulată simplu „Introducere”. Totuşi, autorul poate alege
un titlu voit acroşant.
13
 O introducere trebuie să răspundă mai multor întrebări:
 Care este problema studiată?
 Care este domeniul general căruia aceasta îi aparţine?
 Care este contextul problemei?
 Care este literatura de specialitate consultată?
 Care sunt etapele lucrării(o descriere scurtă a acestora)?
 Care sunt ipotezele referitoare la această problemă?
 Care sunt implicaţiile teoretice are studiului?
 Care sunt enunţurile testate şi cum au fost derivate concluziile?
În introducere este obligatorie, de asemenea, realizarea unui scurt rezumat al lucrării, pentru ca
cititorul să-şi facă o idee despre aceasta.
- tratarea – dă expresia materializării rezultatelor teoretice şi practice concrete desprinse din
cercetarea temei, impunând atenţiei analiza şi interpretarea rezultatelor, concluziile şi soluţiile propuse
pentru perfecţionarea activităţii
În această parte se urmăreşte atingerea următoarelor puncte:
- prezentarea stadiului actual al teoriei şi practicii în legătura cu problema sau tema propusă:
principalele idei şi puncte de vedere ale autorilor clasici, autorilor consacraţi, specialiştilor în domeniu
sau apărute în ultima perioadă; divergenţele şi opiniile contradictorii, elementele legislative, normative
şi standardizate; dificultăţi şi limite.
- concluzii critice privind stadiul actual al cercetării în domeniu
- contribuţii originale: susţinerea, argumentată prin raţionamente, dezvoltări formale, comparaţii,
determinări, analize şi interpretări a soluţiei, ideii (ideilor), modificărilor teoriei, dezvoltărilor teoretice
sau aplicaţiilor propuse. Această componentă a lucrării va pune în evidenţă, într-o manieră clară şi
sigură, elementul sau elementele de contribuţie ale studentului (candidatului) la rezolvarea problemei
(temei) propuse sau asumate.

In vederea evidenţierii corespunzătoare a problematicii abordate, precum şi a contribuţiei

autorului la soluţionarea aspectelor luate în analiză, este recomandabil ca tratarea să fie structurată pe
capitole şi subcapitole.
Model general de structurare pe capitole a acestei părţi:

Capitolul 1 este necesar să fie afectat fundamentării teoretice a problemei supuse studiului în
funcţie de condiţiile concrete in care se realizează lucrarea, putându-se insera în acest capitol istoricul
problemei, caracterizarea situaţiei actuale a domeniului cercetat, sinteze bibliografice, studii
comparative, elemente legislative şi normative etc. De asemenea, pentru fixarea perspectivei teoretice
şi conceptuale, se pot aduce în discuţie definiţii ale noţiunii cu care se operează, principii de acţiune,
precum şi alte elemente teoretice folosind poziţiile fundamentale ale structurilor domeniului. Este
recomandabilă, după caz, încadrarea problematicii abordate în activitatea firmei sau unităţii în care se
efectuează documentarea faptică, prezentând principalele elemente prin care se individualizează
respectiva firmă sau unitate.

Capitolul 2 decurge, în general, conform planului strategic de rezolvare a problematicii

abordate într-o lucrare de licenţă /dizertaţie şi cuprinde analizele stărilor şi faptelor care au condus la o
anumită ipoteză. În procesul de elaborare, ipoteza trebuie expusă cu maximum de claritate şi
argumentată. De asemeni, trebuie prezentate concret metodele de lucru, dispozitivul experimental,
sistemul documentelor primare, iar acolo unde este cazul, chestionarul folosit în cercetare, precum şi
alte instrumente de studiu şi analiză. În continuare, în funcţie de metoda folosită, rezultatele analizelor
efectuate asupra diferitelor fenomene abordate se prezentă sub formă de procente, descrieri statistice,
generalizări matematice, scheme de fluxuri informaţionale. O mare atenţie trebuie acordată
reprezentărilor grafice, prezentării unor figuri sau schiţe, precum şi plasării acestora şi asigurării
corespondenţei lor cu textul.

14
 Capitolul 3 cuprinde, de regulă, interpretarea rezultatelor cercetării, confruntarea lor cu datele
de pornire ale problemei şi cu ipotezele de lucru, deducând, în final, soluţia sau concluziile formulate.
Acest capitol poate fi divizat în cel puţin două subcapitole, respectiv:
 interpretarea rezultatelor obţinute şi generalizarea concluziilor;
 elaborarea modelului soluţiei şi conturarea consecinţelor;
 justificarea alegerii soluţiei în cazul unor alternative etc.

Capitolul 4 urmează a fi axat şi, în special orientat pe două direcţii principale:

 verificarea soluţiilor propuse;
 verificarea concluziilor cercetării.

- un capitol final - are în vedere sintetizarea aportului studiului rezultat de lucrarea de diplomă
elaborată, soluţionarea problemelor ridicate de tema abordată. În acelaşi timp, modul în care este
continuată şi realizată încheierea lucrării de diplomă scoate în evidenţă competenţa ştiinţifică şi
capacitatea de sinteză a studentului.
Alături de cele trei părţi principale - introducere, tratare, încheiere - ce dau conţinut lucrării de
diplomă, în structura respectivei lucrări mai trebuie ataşate: cuprinsul lucrării, lista bibliografică
folosită, anexele, apendice, lexicoane şi glosare.

Bibliografia reconstituie lista surselor bibliografice folosite de autor în elaborarea lucrării de

licenţă /disertaţie. Sursele bibliografice, indiferent de caracter, moment şi loc de apariţie sau origine
sunt listate, de regulă, alfabetic şi rareori în ordinea importanţei (apreciată de autor) sau invocării în
lucrare, prin precizarea următoarelor elemente:
- numele şi prenumele autorului lucrării aşa cum sunt înscrise pe pagina de titlu a acesteia;
- titlul complet al lucrării (însoţit eventual de subtitlu) aşa cum apare în pagina de titlu;
- editura şi locul (oraşul) apariţiei lucrării; în cazul lucrărilor needitate sau aflate în manuscris în
biblioteci, arhive, tezaure etc., se precizează caracterul şi locul de deţinere,
- anul apariţiei; când lucrarea a apărut în mai multe ediţii se precizează şi numărul ediţiei.
Pentru articole, studii, recenzii etc. apărute în reviste de specialitate, în cotidiane sau periodice,
locul editurii va fi luat, în listarea bibliografică, de numele complet al publicaţiei, însoţit de numărul şi
locul apariţiei. Pentru studii, rapoarte de cercetare, sinteze documentare, colecţii de date şi alte
materiale elaborate la cerere sau din raţiuni speciale, cu caracter de unicat sau în număr redus, se va
face precizarea necesară în listă.
Lucrările elaborate de colective mari sunt înscrise prin precizarea prenumelui, iniţialei şi
numelui coordonatorului sau editorului principal, cu menţiunea "coordonator". Pentru lucrările
elaborate de colective mari, în cadrul unor instituţii specializate (anuare, dicţionare, enciclopedii, studii
şi cercetări, rapoarte, liste bibliografice, compendii etc.), la care nu se menţionează numele
coordonatorului, editorului sau îngrijitorului ediţiei, locul numelui autorului (coordonatorului sau
editorului coordonator) este luat de trei steluţe (* * *). În general, chiar dacă nu este vorba de lucrări
de autori, se va identifica numele unui îngrijitor de ediţie, care va poziţiona în lista bibliografică
lucrarea aflată într-o astfel de situaţie. Pentru lucrările elaborate de colective mari, numele
îngrijitorului ediţiei sau coordonatorului va fi urmat de "ş.a." (şi alţii).
Dacă în lucrare contribuţia autorilor este precizată (pe capitole, părţi, subcapitole sau studii
autonome), referirea se va face direct la aceasta, cu precizarea volumului în care se găseşte.
Bibliografia se poziţionează la sfârşitul lucrării, după prezentarea concluziilor şi înaintea anexelor şi
indexurilor, în ordine strict alfabetică, după iniţiala numelui autorilor principali (prim autori) aşa cum
sunt aceştia înscrişi pe pagina de titlu. Lucrările fără autor principal, marcate prin "* * *" vor fi listate
alfabetic, după litera iniţială a titlului figurând pe pagina de titlu a lucrării, intercalat cu lucrările
precizate şi prin numele autorilor principali.
Actele normative, elementele de legislaţie, hotărârile şi deciziile cu caracter operativ folosite
vor fi înscrise alfabetic, după iniţiala primului cuvânt şi succesiunea următoarelor litere, prin marcarea
iniţială a celor trei steluţe, după încheierea listei lucrărilor bibliografice principale.

Exemplu:
15
 Bibliografie de lucrare
Bibliografie
1. Marius Bacescu. şi Angelica Băcescu-Cărbunaru, Analiza macroeconomică şi politici
macroeconomice, All Beck, Bucureşti, 2002
35. * * * Legea nr........privind...........publicată în M.O. nr. 22/2005.

Lucrările din lista bibliografică sunt scrise în caractere standardizate, între ele lăsându-se un
spaţiu suplimentar faţă de scrierea adoptată în lucrare (de exemplu, la o scriere la 1,5 rânduri, între
două lucrări succesive individualizate va fi lăsat un spaţiu de 2 rânduri.
Sistemul cel mai răspândit, recomandat pentru scrierea lucrărilor de licenţă /disertaţie, adoptă
următoarele standarde:
- pentru numele autorilor, format 12pt, în bold,
- pentru titlurile articolelor şi studiilor publicate în volume, reviste sau cotidiane se folosesc
ghilimelele;
- titlurile lucrărilor, volumelor de studii, revistelor şi cotidianelor se scriu cu litere cursive (italice);
- celelalte elemente de identificare se scriu în caracterele folosite pentru scrierea titlurilor articolelor
sau studiilor din volume (format l0 pt.).
Apendicele este un element conex important în cazul lucrărilor care impun enunţuri de
principii, reguli, teoreme şi dezvoltări de raţionamente formale ample, esenţiale pentru înţelegerea
conţinutului, dar care nu aparţin autorului (studentului-absolvent). Mai mult, într-un apendice sunt
dezvoltate, de regulă, sintetic şi simplificat, elemente ale teoriei de bază, care au devenit loc comun,
fiind, practic, rezultatul unui întreg parcurs în evoluţia disciplinei, ramurii de ştiinţă sau ştiinţei
respective. În astfel de situaţii devine dificilă, complexă şi mai ales puţin semnificativă sau chiar
inutilă marcarea paşilor parcurşi şi invocarea diferitelor contribuţii în atingerea nivelului la care se
situează respectiva teorie sau componenta metodologică a acesteia, la care se face apel în lucrare.
Apendicele, care are rolul unei anexe speciale, rezumă deci ansamblul unei demonstraţii, într-o
manieră comprehensibilă, astfel încât să poată fi folosită ca punct de plecare sau suport în
argumentarea sau dezvoltarea pe care cercetarea în cauză, concretizată în lucrarea de licenţă /disertaţie,
o presupune.
Apendicele se plasează la sfârşitul capitolului căruia îi serveşte ca intermediar, pentru
facilitarea înţelegerii demersului sau ca punct de sprijin în continuarea unor demonstraţii, în
argumentarea corectă a unor raţionamente sau în construirea unor noi propoziţii, enunţuri, ipoteze etc.
Acest tip de anexă este mai puţin practicat în elaborarea lucrărilor de licenţă, recomandat însă pentru
susţinerea lucrărilor de disertaţie care trebuie să aibă ambiţia chiar a unor dezvoltări teoretice
fundamentale.
Abrevieri, codificări şi simboluri.
Cu ajutorul acestora se realizează o mare economie de spaţiu, simplificarea şi uşurarea
demersului formal şi argumentativ. Abrevierile sunt admise în lucrările de licenţă /disertaţie numai ca
excepţie şi în cazurile în care s-au impus ca atare în literatura de specialitate sau prin standardele de
redactare a textelor de specialitate. Chiar şi în astfel de situaţii, dacă abrevierea nu este de largă
circulaţie, se recomandă precizarea iniţială a cuvântului complet sau denumirii complete cu abrevierea
la care se recurge ulterior în textul redactat. Pentru cuvinte, concepte sau nume de organisme cu
caracter internaţional, chiar dacă se foloseşte denumirea în limba română, se preferă abrevierea în
limba de circulaţie în care acestea sunt cunoscute (ex.: pentru Asociaţia Internaţională de Dezvoltare se
recomandă abrevierea IDA- Internaţional Development Association - în engleză, pentru venitul net
actualizat se preferă VAN - Valeur actuelle nette - în franceză; pentru fluxuri de lichidităţi - CF - cash-
flow - în engleză etc.).
Unele abrevieri au intrat în tehnica redactării textelor, descriind semne convenţionale
universale. Iată câteva dintre cele mai importante:
- apud (după, din latină), pentru citatele reproduse după alţi autori sau în cazul unor informaţii sau
referinţe din autori ale căror lucrări nu au fost direct studiate:
- cf. sau conf. (compară sau confruntă cu, din latină) se foloseşte pentru a face o trimitere la o sursă sau
o lucrare de referinţă în care pot fi găsite detalii şi elemente lămuritoare cu privire la aspectul avut în
vedere;

16
- e.g. (de exemplu = exempli gratia, din latină), folosit în cazul unei enumerări cu caracter
exemplificator;
- ib (în acelaşi loc = ibidem, din latină) indică aceeaşi sursă (invocată anterior) pentru un citat sau o
informaţie folosită în text;
- id (acelaşi = idem, din latină) invocă autorul citat într-o notă anterioară:
- id., ib - asocierea siglelor id şi ib trimite la acelaşi autor şi aceeaşi lucrare sau pagină;
- infra (după, mai jos, din latină) ca şi supra (înainte, mai sus, din latină) fac trimiteri în textul propriu;
- l.c. (locul citat, pagina citată - loco citato, în latină) ca şi
- 1.1. (locul invocat - locus laudatus sau loco laudato, în latină) fac trimiteri la o lucrare anterior citată,
fără a fi reluate datele bibliografice;
- n.b. (nota bene, în latină), în sensul de a pune accentul, printr-o mai bună observare sau un mai atent
studiu;
- op. cit. sau op. laud. (lucrare invocată sau citată, din latină) face trimitere la o lucrare pentru care s-a
făcut o prezentare într-o notă anterioară;
- p. - pagina la care poate fi găsit citatul sau alt element invocat din lucrarea menţionată;
- pp. - paginile din lucrarea din care s-a făcut preluarea, -[...]- textul în cauză a fost reprodus parţial;
- "..." - pentru reproducerea de citate, titluri de reviste, publicaţii etc.;
- s.a. (fără an - sine anno, în latină), pentru referinţe bibliografice, fără an precizat de apariţie;
- s.l. (fără loc - sine loco, în latină), pentru referinţe bibliografice al căror loc de apariţie nu este
precizat;
- sub voce (în traducere, din latină: la cuvântul..), prin care se fac trimiteri la enciclopedii sau
dicţionare, fără a preciza alte coordonate (pagina etc.);
- passim (ici şi colo, peste tot, din latină), precizează faptul că ideea sau informaţia menţionat(ă) se
regăseşte în diferite alte locuri din sursa citată;
- u.i. (ca mai jos - ut infra, în latină), ca şi
- u.s. (ca mai sus = ut supra, în latină) fac trimiteri la textul propriu;
- v. sau vide (vezi, din latină) precizează locul unde poate fi găsită definiţia, explicaţia sau informaţia
în cauză.
Simbolurile apar ca elemente speciale de codificare (abreviere) care trebuie să respecte câteva
reguli fundamentale:
- pentru termeni, concepte şi definiţii consacrate se folosesc simbolurile intrate în uzul internaţional,
fără precizări suplimentare sau amendamente. Astfel de simboluri sunt destul de rare, în domeniul
economic: K - capital (în general, ca factor de producţie); L - forţa de muncă; i - coeficient (rată) de
actualizare; r - rentabilitate, randament (în general).
- pentru desemnarea unor mărimi absolute (globale, integrale sau nete) se utilizează numai litere mari
din alfabetul latin, în funcţie de cuvântul prin care se desemnează conceptul definit. Diferenţierea, în
situaţia în care prima literă este aceeaşi pentru mai multe concepte definite, se realizează prin folosirea
următoarelor litere majuscule din cuvânt sau a primelor litere majuscule pentru următoarele cuvinte
din sintagma conceptuală. Se recomandă respectarea notaţiilor (simbolurilor literale) folosite în
literatura de specialitate, de autorul invocat (pentru elementele care apar numai la acesta).
- mărimile specifice (unitare) ca şi cele relative sunt simbolizate prin litere mici din alfabetul latin, de
regulă iniţialele conceptelor prin care sunt desemnate. Se pot folosi şi combinaţii de litere mici pentru
a face diferenţierea între conceptele desemnate prin cuvinte care încep cu aceeaşi literă;
- scrierea de ecuaţii, funcţii şi alte relaţii prin implicarea de variabile şi parametri economici se
realizează folosind regulile de bază ale matematicii.
- literele alfabetului grecesc se folosesc în cazuri particulare. Se recomandă utilizarea acestora numai
în situaţiile în care ele au intrat ca atare şi sunt folosite cu semnificaţii precise în literatura de
specialitate (ex: Π=3,14159, raportul între circumferinţa cercului şi diametru). Literele alfabetului
grecesc se folosesc în economie mai puţin. Ele au fost introduse în calcului elasticităţilor, iar în
statistică şi econometrie pentru notarea unor mărimi specifice: coeficient (empiric) de corelaţie;
abaterea standard; variabila reziduală etc.;
- se recomandă precizarea (iniţială sau finală) a semnificaţiei simbolurilor utilizate în lucrare (ca de
altfel şi pentru diferitele abrevieri), dacă acestea au fost impuse şi folosite în afara standardelor sau
uzanţelor.

17
 ÎNSCRIEREA PENTRU SUSŢINEREA EXAMENULUI DE LICENŢĂ
După validarea lucrării, de către catedra de specialitate pe baza referatului pozitiv al
îndrumătorului, absolventul are dreptul de a se înscrie la examenul de licenţă.
Înscrierea, cu cel puţin 30 de zile înainte de data stabilită pentru susţinerea examenului de
licenţă, se face la secretariatul facultăţii pe baza unei cereri avizată de îndrumătorul lucrării.
In momentul înscrierii, candidatul este obligat să depună lucrarea de licenţă, la care anexează fişa
lucrării, completată de absolvent şi avizată de cadrul didactic îndrumător şi ,după caz, se poate depune
şi un rezumat (de 3-4 pagini).

SUSŢINEREA (PREZENTAREA) LUCRĂRII DE LICENŢĂ/DIZERTAŢIE

Lucrarea de licenţă /dizertaţie reprezintă, pentru absolvent, un mijloc prin are acesta poate
demonstra atât capacitatea şi modul său de analiză a problematicii implicată de tema aleasă, cât şi
formarea sa prospectivă privind abordarea problemelor şi situaţiilor cu care va fi confruntat în
exercitarea meseriei viitoare.
Susţinerea lucrării licenţă /dizertaţie are loc în faţa comisiei de examen, formată din 3-5
membri permanenţi, din care unul este preşedinte, la care se adaugă un secretar al comisiei. Din
comisia numită face parte, în mod obligatoriu şi cadrul didactic îndrumător de lucrare.
Susţinerea lucrării în faţa comisiei de examen are în vedere două componente: prezentarea
propriu-zisă a acesteia şi dialogul candidatului cu membrii comisiei.
Prezentarea propriu–zisă a lucrării se face sub formă de slide-uri Power-Point(maxim 17 slide-
uri), fiecare capitol având alocate aproximativ 2 slide-uri (titlul capitolului, esenţa şi concluziile), iar
studiul de caz 4-5 slide-uri.
În cadrul prezentării propriu-zise, absolventul trebuie să demonstreze o serie de calităţi,
precum:
- capacitatea de a utiliza aparatul conceptual teoretic, dublată de discernământul privind integrarea şi
plasarea aspectului cercetat în spaţiul problematic al relaţiilor economice;
- priceperea de a utiliza, în scopul rezolvării problemei, operaţiunile fundamentale ale conceptelor
economice - analiza, compararea, corelarea, extrapolarea, generalizarea, abstractizarea şi sinteza;
- capacitatea de a se documenta, de a prezenta şi interpreta informaţia ştiinţifică;
- gradul de maturitate în utilizarea corectă a principiilor formulate ca ipoteze de lucru şi a interpretării
acţiunilor metodologice proprii cercetării economice;
- posibilităţile intelectual-ştiinţifice de a utiliza corect operatorii din calculul economic, însuşiţi în
cursul procesului instructiv-formativ asigurat de facultate;
- capacitatea de interpretare a fenomenelor specifice cercetate şi de operaţionalizare a concluziilor şi
soluţiilor propuse.
Pentru a putea răspunde unor asemenea exigenţe, candidatul trebuie să-şi axeze exprimarea
orală asupra principalelor aspecte abordate prin lucrare, precum şi asupra contribuţiei personale la
elucidarea unor probleme teoretice, metodologice sau practice, insistând pe utilitatea şi avantajele pe
care le reprezintă pentru activitatea economico-socială şi eficienţa ei.
Candidatul trebuie să-şi încadreze exprimarea într-un interval de timp de 10-15 minute,
concentrând întreaga gamă de aspecte şi sintetizând astfel referinţele la diferitele probleme abordate,
încât la sfârşitul expozeului său comisia să poată avea o imagine de ansamblu asupra problematicii
abordate.
Referitor la cel de al doilea moment al susţinerii, care constă în dialogul dintre candidat şi
membrii comisiei, atenţia candidatului trebuie orientată spre asigurarea unor răspunsuri competente,
bine fundamentate teoretic sau metodologic şi bine documentate din punct de vedere practic, la
întrebările puse de cadrele didactice prezente în comisie. Aceste întrebări sunt formulate pe marginea
lucrării prezentate, pornindu-se de la problemele economico-sociale cu care se confruntă societatea, în
general, şi agenţii economici într-o economie de piaţă, în special. Prin modul de desfăşurare a
dialogului, candidatul trebuie să confirme cunoaşterea corespunzătoare a problemelor tratate în lucrare,
stăpânirea conceptelor teoretice, interpretarea ştiinţifică a diferitelor stări de fapt cu care s-a confruntat
în cercetările sale şi capacitatea de aprofundare a principalelor aspecte generate de fenomenele studiate
referitoare la contextul în care evoluează activitatea unităţii studiate.
18
 Nota finală obţinută la examen poate fi cuprinsă între 1 şi 10, putând fi mai mare cu maxim
1,5-2 puncte faţă de media generală de promovare a anilor de studiu. Nota minimă de promovare a
examenului de licenţă este 6.
Nota este stabilită de comisia de examinare, la propunerea profesorului coordonator al lucrării
respective.
În legătură cu candidaţii respinşi, ca urmare a obţinerii de note sub 6, comisia poate avea în
vedere două soluţii:
- menţinerea temei abordate şi refacerea lucrării de diplomă;
- alegerea unei alte teme pentru lucrarea de diplomă
În ambele cazuri comisia recomandă candidaţilor respinşi o îmbunătăţire a cunoştinţelor teoretice în
vederea prezentării corespunzătoare la o nouă sesiune de examene pentru susţinerea lucrării de licenţă.
Rezultatele la examenul de licenţă se comunică verbal şi se afişează zilnic, după fiecare şedinţă
de examen. Cu ocazia comunicării verbale a rezultatelor, comisia de examen, prin preşedintele său,
face şi o serie de observaţii şi recomandări generale sau individuale referitoare la activitatea practică
viitoare şi la munca de cercetare pe care o pot desfăşura absolvenţii.

Prezentarea rezultatelor
Are loc prezentarea rezultatelor şi "traducerea" lor într-un limbaj mai abordabil, dar nu mai
puţin ştiinţific (de ex. se extrag datele relevante dintr-un tabel şi se expun sub formă "textuală"), în
această secţiune are loc prezentarea de tabele, grafice, statistici. După aceea, are loc explicitarea
acestora: se calculează diferenţe, procentaje, frecvenţe, medii sau relaţii.

Discutarea rezultatelor
Prin discutarea rezultatelor se preiau datele prelucrate şi se interpretează teoretic.
Este locul în care facem speculaţii asupra rezultatelor obţinute. Practic, aici se vede aportul
cercetătorului sau analistului; în aportul teoretic, în "valoarea adăugată" datelor obţinute.
Tratarea problemelor aduse în discuţie interpretările de rezultate, formulările de concluzii şi
evaluările de consecinţe trebuie să fie fundamentate şi însoţite de calcule economice adecvate prin care
să se demonstreze valabilitatea, atât a sistemului de abordare, cât şi a ipotezelor formulate.

Analiza datelor
De regulă, analiza datelor constituie cea mai mare parte dintr-un raport de cercetare. Sunt
prezentate datele şi metodele statistice de prelucrare a lor, în cazul abordărilor cantitative, iar în
studiile calitative se inserează în proporţii convenabile răspunsurile persoanelor intervievate,
fragmente autobiografice, comentarii ale martorilor oculari etc.
Datele cercetării sunt prezentate sub forma tabelelor, care permit concentrarea optimă a
informaţiilor.

Concluziile
Se întocmeşte un bilanţ, o recapitulare a enunţurilor din introducere în conexiune cu rezultatele
obţinute în urma cercetărilor. Concluziile se pot prezenta schematizat sub următoarea formă:
rezultatele a, b, c implică concluziile x, y, z.
Există şi varianta ca lucrarea să se prezinte sub forma unor secţiuni, cu metodologii, date şi
concluzii parţiale independente. Concluzia finală va reuni toate aceste concluzii parţiale care, analizate
împreună, vor da concluzia lucrării.
Sub titlul Concluzii se prezintă câteva paragrafe care conţin enunţuri concise despre:
 Stadiul actual al cunoaşterii temei abordate, pe plan mondial şi naţional;
 Punctele de vedere referitoare la problemă;
 Elementele de noutate teoretico-metodologică aduse în studiul efectuat, marcarea
diferenţelor faţă de ceea ce se realizase anterior, deci a contribuţiei efective a
cercetătorului;
 Contribuţia autorului (studentului cercetător), prin sublinierea aspectelor teoretice şi
aplicative pe care acesta le-a pus în evidenţă, dezvoltărilor conceptuale, metodologice
sau aplicative realizate în raport cu acumulările ulterioare;
19
  Rezultatele importante obţinute în urma realizării cercetării întreprinse, pornind de la
scopul propus iniţial;
 Aplicativitatea rezultatelor;
 Limitele investigaţiei, evidenţierea unor limite, dificultăţi şi direcţii posibile de
cercetare ce ar putea fi parcurse pentru o dezvoltare a teoriei, pentru ameliorarea şi
completarea soluţiilor sau găsirea altor soluţii.
 Aspectele neabordate ale temei, motivele care au determinat o asemenea poziţie a
autorului;
 Recomandările autorului pentru încadrarea rezultatelor în teoria economică (cazul
lucrărilor de sinteză sau a celora care propun abordări teoretice cu caracter de
generalitate) sau pentru aplicarea soluţiilor propuse în activitatea practică a firmei
(întreprinderii), organismelor publice şi private vizate prin abordarea propusă în
lucrare; aceste recomandări trebuie însoţite de argumentele potrivite, eventual de
evaluări ale consecinţelor, efectelor economice, sociale sau de altă natură;
 Consideraţii personale privind impactul posibil al cercetării întreprinse pe plan teoretic
sau aplicativ.
 Posibilele direcţii de urmat în cercetările viitoare.
La aceste aspecte se mai pot adăuga, după caz, şi alte elemente cum ar fi: realizarea unor
aplicaţii informatice cu ajutorul cărora se realizează unele aspecte din tema cercetată, elaborarea unor
programe de marketing etc.
Două-trei pagini de concluzii, în cazul lucrărilor de licenţă /dizertaţie, permit fixarea în
memoria comisiilor de evaluare a ideilor esenţiale expuse anterior.
Concluziile cercetării trebuie formulate concis, precis şi argumentat, cu trimiteri la textul de
bază al lucrării sau la referinţele bibliografice folosite, atunci când apar dezvoltări sau elemente de
noutate în raport cu stadiul actual al teoriei şi practicii în domeniu.

20
 ANEXA 1

CALENDARUL REALIZĂRII LUCRĂRII DE LICENŢĂ

A. alegerea temei de licenţă şi schematizarea ideilor de bază - până la sfârşitul sem. IV'/VI.
B. discuţii cu profesorul coordonator şi depunerea motivării - martie (sem. IV'/VI).
C. afişarea temelor aprobate de către şeful catedrei de specialitate: 31 mai (sem. IV'/VI);
D. stabilirea documentaţiei bibliografice de bază: iunie-decembrie (sem. V'/VII);
E. documentarea directă (stagiu de licenţă, cercetare de teren, sondaje, anchete, corespondenţă,
etc.: ianuarie – martie (sem.VI'/VIII);
F. redactarea textului, corijarea textului, formularea concluziilor: februarie–aprilie (sem.VI'/VII);
G. tehnoredactarea lucrării - mai (sem. VI'/VIII)
H. depunerea lucrării (înscrierea pentru licenţă: 7 iunie (sem. VI'/VIII);
I. susţinerea lucrării de licenţă: 25-30 iunie (sem.VI'/VIII).1

An univ. AN I AN II AN III AN IV
Durata
învăţământ1
4 ani sem.I sem. II sem. III sem. IV sem. V sem. VI sem. VII sem. VIII
3 ani sem. I' sem. II' sem. III' sem. IV' sem. V' sem. VI'
1
Valabilă pentru anul 2005 -2006 şi supusă modificărilor în funcţie de reglementările în vigoare

1
.
21
 ANEXA 2

SURSE ŞI MIJLOACE DE DOCUMENTARE

BAR- Biblioteca Academiei Române - Bucureşti

Adresă: Calea Victoriei, 125, Sector I

Telefon: (021) 212.82.84; (021) 212.82.85
E-mail: biblacad@biblacad.ro
Pagina web: http://www.biblacad.ro
Program de funcţionare:
LUNI – JOI: 08.00 – 20.00
VINERI,SÂMBĂTĂ: 08.00 – 14.00
Biblioteca Academiei Române nu este o bibliotecă de împrumut. În mod excepţional se pot
însă împrumuta publicaţii numai pe baza unei aprobări speciale.

Biblioteca Centrală Universitară Carol I- Bucureşti

Adresă: Str. Boteanu, nr.1, sector 1, cod 010027

Telefon centrală Complex : (021) 313.16.05
E-mail: webadmin@bcub.ro,
Pagină web: http://www.bcub.ro
Program de funcţionare:
LUNI – VINERI: 08.30 – 20.00
SÂMBĂTĂ: 08.30 – 16.00
DUMINICĂ: 08.30 – 14.00

În fondurile sale, Biblioteca Centrală Universitară Bucureşti înglobează o colecţie specială de

documente europene care acoperă mai multe domenii:

 Probleme instituţionale;  Finanţe;

 Integrare europeană;  Economie;
 Agricultură;  Relaţii externe;
 Piaţa forţei de muncă;  Energie;
 Legislaţie comunitară;  Învăţământ / educaţie;
 Statistică;
 Transport;

Biblioteca Centrală Universitară „MIHAI EMINESCU” - Iaşi

Adresa: Strada Păcurari nr. 4, cod 700511
Telefon: (0232) 264245
E-mail: bcuis@bcu-iasi.ro
Pagină web: http://www.bcu-iasi.ro

Program de funcţionare:
LUNI – VINERI: împrumut: 09.30 – 13.00, 15.00 – 19.00
sala de lectură: 08.30 – 19.00
sala de periodice: 08.30 – 20.00
sala colecţii speciale: 08.30 – 16.00
22
 SÂMBĂTĂ, DUMINICĂ: închis

Biblioteca Centrală Universitară „MIHAI EMINESCU” - Iaşi

Biblioteca de Ştiinţe Economice

Adresă: Str. Gen. Berthelot, nr. 11, cod 700483

Telefon: (0232) 201452
E-mail: eco@uaic.ro
Pagină web: http://www.bcu-iasi.ro/FILIALE/ECONOMIC/economie.html
Program de funcţionare:
LUNI – VINERI: împrumut: 09.00 – 13.00, 15.00 – 19.00
sala de lectură: 08.30 – 20.00
SÂMBĂTĂ, DUMINICĂ: închis

Biblioteca Universităţii Tehnice „GH. ASACHI”- Iaşi

Adresă: (Biblioteca Corp A - Sediul Central) B-dul Carol I nr.11, cod 700506
Telefon: (0232) 212773
E-mail: mstirbu@library.tuiasi.ro (Mihaela STIRBU, Director Biblioteca)
Pagină web: http://www.library.tuiasi.ro
Program de funcţionare:
LUNI - VINERI: 8.30 - 20.00
SÂMBĂTĂ: 8.30 - 16.00
DUMINICĂ: 8.30 - 14.00

Biblioteca Judeţeană "Octavian Goga" – Cluj Napoca

Adresă: Sediul Central Calea Dorobanţilor f.n. cod: 400691
Telefon: (0264) 430323
E-mail: bjc@bjc.ro,
Pagina web: http://www.bjc.ro/

Biblioteca Soros – Cluj-Napoca

Adresa: Strada Ţebei Nr. 21Clădirea C, Parter,

Telefon: (0264) 420471
Program de funcţionare:
LUNI, MIERCURI: 15.00–20.00
MARŢI, JOI: 10.00–20.00
Prima şi a treia sâmbătă a lunii: 10.00–14.00
Biblioteca Soros administrată de Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturala
Cluj deţine o colecţie de peste 5160 de cărţi şi 168 de periodice din următoarele domenii:
ştiinţe politice, sociologie, ştiinţele educaţiei, psihologie, istorie, mass-media, filosofie,
religie, drept.
Biblioteca urmăreşte să asigure accesul direct la principalele informaţii, idei şi la
principalii autori din domeniul ştiinţelor sociale, acoperind majoritatea subiectelor
absente din bibliotecile din România înainte de 1989.
Universitatea Babeş-Bolyai – Cluj-Napoca
Adresa: Str. Horea nr. 31, Cluj-Napoca
23
 Pagina web : http://lett.ubbcluj.ro/biblioteca.htm

Biblioteca Bucovinei "I.G. Sbiera" - Suceava

Adresă: Str. Mitropoliei nr.4, Suceava

Telefon: (0230) 213190, (0230) 530877
E-mail suceavabib@yahoo.com
Program: Luni - Vineri 08.00-17.00

Filiala Burdujeni
Adresă: Calea Unirii, nr.59A;
Program: Luni - Vineri 9-17.

Filiala Obcini
Adresă: Str. Dornelor, nr.l, Bloc 5, Sc. A, Ap.1;
Program: Luni – Joi: 10.00-18.00
Vineri: 08.00-16.00

Biblioteca Universităţii „Ştefan cel Mare” – Suceava

Adresă: Str. Universităţii nr.13, cod 720229
Pagină web: http://www.eed.usv.ro/biblioteca/

Comunicarea colecţiilor
Sala de lectură ”Mihail Iordache”
împrumut la domiciliu
Locaţie: - Corp A, etaj I, sala 39
Locaţie: - Corp A, etaj II, camera 73
Program cu utilizatorii:
Program cu utilizatorii:
 Luni - Vineri 8-18
 Luni - Vineri 8-18
 Sâmbătă – 10-14
 Sâmbătă – 10-14
Publicaţii speciale – carte rară
Publicaţii periodice şi seriale (Bibliotecă Universitară – schimb intern şi internaţional)

Locaţie: - Corp A, parter, lângă Aulă Locaţie: - Corp D, parter

Program cu utilizatorii: Program cu utilizatorii:
 Luni - Vineri 8-17  Luni - Vineri 8-16

Comunicarea Colecţiilor, Ştiinţe Exacte

Sala de lectură, Ştiinţe Exacte şi Tehnice
împrumut la domiciliu,
Locaţie: - Corp D, parter
Locaţie: - Corp D, parter
Program cu utilizatorii:
Program cu utilizatorii:
 Luni - Vineri 8-16
 Luni - Vineri 8-18

24
Căutare în baza de date a Bibliotecii Universităţii "Ştefan cel Mare" Suceava
Introduceţi un sir de caractere
(cuvânt, fragment de cuvânt...)

Numele
Şirul trebuie sa fie prezent in: Prenumele
(facultativ)
Titlu sau descriptori Numai in titlu Numai

printre descriptori Titlu si descriptori

Numele si prenumele pot fi introduse parţial (ex.
Ion* denota Ion, Ionut, Ionescu ...
Denumire editura Cota An apariţie Cautare dupa autor
CZU

Cautare dupa sirul indicat

Alte surse de documentare din judeţ:

Biblioteca Municipală - Câmpulung Moldovenesc
Adresă: Calea Bucovinei nr.4 cod 725100

Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu” - Fălticeni

Adresă: Strada: Republicii nr.214, cod 725200
Telefon (0230) 542478

Biblioteca Municipală „Tudor Flondor” - Rădăuţi

Adresă: Piaţa Unirii f.n., cod 725500
Telefon: (0230) 561906

Bilioteca Municipală “G.T.Kirileanu” - Vatra Dornei

Adresă: Strada:Mihai Eminescu nr.56, cod 725700
Telefon: (0230) 311072

Biblioteca Orăşenească - Gura Humorului

Adresă: Strada:Sfîntul Gavril nr.10, cod 725300
Telefon: (0230) 231424

Biblioteca Orăşenească“T.V.Ştefanelli” - Siret

Adresă: Strada:M.Teliman nr.12 cod 725500
Telefon: (0230) 280039 0722/368257

Direcţia Judeţeană de Statistică - Suceava

Adresă: Str. Mihai Viteazu Nr. 25
Telefon: (0230) 523153
E-mail: tele@suceava.insse.ro
Publicaţii pe care le puteţi consulta sau cumpăra:
 Buletin statistic lunar
 Anuarul judeţului
 Breviarul Turistic al judetului Suceava
 Catalog INS
Casa Corpului Didactic - Suceava
Adresă: Aleea Nucului, nr.10, cod 720067,Suceava,

25
 Telefon /fax: (0230) 523316
E-mail: ccd@ccd-suceava.ro
Pagină web:www.ccd-suceava.ro

Motoare de căutare şi portaluri (resurse Web)

CLICK&GO
www.google.co
www.click.ro
m

BETESDA.COM AFLA.RO
http://www.betesda.com www.afla.ro

PRIMAPAGIN
A.RO www.primapagina.ro
ROMANIA ONLINE - ROL
http://www.rol.ro

KAPPA.RO http://www.kappa.ro UNESCO LIBRARIES PORTAL

www.unesco.org/webworld/portal_bib/

ACASA.RO
http://www.acasa.ro www.yahoo.com

BUMER www.altavista.com
ANG.RO www.bumerang.ro

Editura si Librariile
Humanitas
HOME.RO www.home.ro www.ghidweb.ro

http://www.amazon.com
http://creativecommons.org/
Portalul web Teleactivitati, http://www.teleactivities.net

Portalul web Teleactivitati, Reţeaua Teleactivităţi şi Directorul de Afaceri România, o reţea

integrată complexă de resurse Internet pentru promovare şi diseminarea informaţiilor în sistem
deschis.

Documentarium reuneste circa 20 000 de referinţe în domeniu din ţările latine.

http://www.documentarium.info/.

26
 BIBLIOGRAFIE:
Bondrea Aurelian, Dinga Emil Ghid privind metodologia de elaborare şi susţinere a lucrărilor
Călin de licenţă în domeniul economic, Editura Fundaţiei „România de
mâine”, Bucureşti, 1997
Chelcea Septimiu Metodologia cercetării sociologice, Editura Economică,
Bucureşti, 2001
Giddens Anthony Sociologie, Editura BIC ALL, Bucureşti, 2001
Patriche Dumitru, Minciu Metodologia Elaborării Lucrărilor de Diplomă ASE, Facultatea
Rodica, Bob Constantin, Lucic de Comerţ, Bucureşti, 1995
Carmen
Stănescu Ilena, Socobeanu Ionel, Ghid pentru pregătirea examenului de licenţă, Editura Eficient,
Bara Stere, Frăţilă Laurenţiu, Bucureşti, 2000
Ţuţunel Daniel
Vaida Ovidiu Ghid de redactare a textelor scrise, Universitatea Creştină
“Dimitrie Cantemir” Facultatea de Ştiinţe Politice, Bucureşti, 2001
Vaida Ovidiu Ghid Îndrumar Pentru Elaborarea Lucrărilor de Licenţă,
Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir” Facultatea de Ştiinţe
Politice, Bucureşti, 2002

27