Sunteți pe pagina 1din 2

Ion Iliescu

Data naşterii: 03.03.1930


Localitatea: Olteniţa – jud. Călăraşi
Starea civilă: Căsătorit

- În 1948, ca elev, s-a numărat printre fondatorii Uniunii Asociaţiilor Elevilor din România (UAER).
- În 1956 a fondat Uniunea Asociaţiilor Studenţilor din România (UASR), organizată iniţial după modelul
uniunilor naţionale ale studenţilor din ţările europene, ca organizaţii profesionale ale studenţilor.
- A participat la mişcarea studenţească internaţională în diverse foruri şi organisme ale acesteia, ca
reprezentant al studenţimii române.
- În anii 1967 – 1971, a fost ministru pentru problemele tineretului, după care, timp de şase luni, a fost
secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român.
- Exclus din forumul central de partid, fiind acuzat de “deviere intelectualistă”, a continuat să adopte o
atitudine critică faţă de dogmele “revoluţiei culturale” şi atunci când a îndeplinit funcţia de vicepreşedinte al
Consiliului Judeţean Timiş, în anii 1971-1974, şi pe cea de preşedinte al Consiliului judeţean Iaşi, în anii
1974-1979. Ca urmare, treptat, a fost îndepărtat din viaţa politică. În perioada 1979-1984 a lucrat la Consiliul
Naţional al Apelor, iar în perioada 1984 – 1989 a fost directorul Editurii Tehnice. S-a aflat în permanenţă sub
urmărirea şi supravegherea organelor de securitate, care au încercat să-l izoleze, să-l scoată din viaţa publică,
să-i controleze şi să-i limiteze posibilitatea de comunicare.
- În seara zilei de 22 Decembrie 1989, se află printre principalii fondatori ai Consiliului Frontului Salvării
Naţionale şi devine Preşedinte al CFSN, organism al puterii provizorii de stat şi, în acelaşi timp, un
comandament ad-hoc având misiunea protejării şi consolidării victoriei revoluţiei.
- În “Comunicatul către ţară al CFSN”, la elaborarea căruia a participat – şi pe care l-a prezentat la posturile
de radio şi televiziune în noaptea de 22 Decembrie 1989 – sunt definite natura politică şi socială a
transformărilor care aveau să marcheze ireversibil destinul României: demolarea sistemului totalitar, a
monopolului unui singur partid; instaurarea democraţiei, a pluralismului politic, instituirea statului de drept;
construcţia societăţii civile, respectul demnităţii şi drepturilor omului; garantarea libertăţii de expresie, de
asociere şi manifestare; reforma economică şi tranziţia la economia de piaţă, larga deschidere pe plan
internaţional.
- La sfârşitul lunii ianuarie, s-a numărat printre fondatorii formaţiei politice – Frontul Salvării Naţionale, din
care s-au structurat, apoi, Partidul Democrat şi Partidul Democraţiei Sociale din România.
- În perioada februarie-mai 1990 este Preşedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, organism nou
creat care a preluat prerogativele puterii provizorii în stat şi în care au fost incluşi reprezentanţii tuturor
partidelor politice apărute imediat după revoluţie.
- La 20 mai 1990 a fost ales Preşedinte al României, pe perioada Adunării Constituante, de doi ani, aşa cum
se prevedea în Legea Electorală, conform căreia s-au organizat primele alegeri libere, după aproape o
jumătate de secol de totalitarism.
- La alegerile prezidenţiale din 11 octombrie 1992, primele alegeri organizate în conformitate cu noua
Constituţie, a obţinut 7.297.551 voturi, – adică 61,5% din totalul de 11.910.609 voturi exprimate, marea
majoritate a electoratului optând pentru programul său “Cred în schimbarea în bine a României”. În cursul
primului mandat constituţional de şef al statului, priorităţile acţiunii sale au fost: reconcilierea naţională,
pactul social, conlucrarea tuturor forţelor politice pentru stabilitatea şi redresarea ţării, tranziţia spre economia
de piaţă, reforma economică, protecţia socială, deschiderea spre lume.
- Înscris în cursa prezidenţială din noiembrie 1996 pentru un nou mandat, cu programul “Să continuăm,
împreună, schimbarea în bine a României”, în turul al doilea al scrutinului electoral balanţa a înclinat în
favoarea contracandidatului său. Este ales senator şi conduce, de pe băncile opoziţiei în anii 1997 -2000, ,
Grupul parlamentar al Partidului Democraţiei Sociale din România (PDSR).
- Conferinţa Naţională Extraordinară a Partidului Democraţiei Sociale din România (azi Partidul Social
Democrat) din 17 ianuarie 1997, l-a desemnat preşedinte al PDSR, funcţie în care a fost reales la Conferinţa
naţională din 20-21 iunie 1997. În această calitate, a contribuit la reconstrucţia şi edificarea unui partid social-
democrat modern, european.
- În urma scrutinului din noiembrie-decembrie 2000, propus şi susţinut de PDSR, obţine un nou mandat
prezidenţial cu programul intitulat “Aproape de oameni, împreună cu ei”. Este cel de al doilea mandat
constituţional pe care Ion Iliescu îl îndeplineşte în cariera sa postrevoluţionară.
- În decembrie 2004 este ales senator pe listele Partidului Social Democrat şi redevine liderul Grupului
parlamentar PSD din Senat.
- În declaraţia din 20 decembrie 2004, din ultima zi a celui de-al doilea mandat constituţional, Ion Iliescu a
prezentat un bilanţ al perioadei 2001 – 2004 cuprinzând principalele realizări ale celor 4 ani: consolidarea
statului de drept şi a democraţiei, redresarea economică şi socială prin revenirea la principiul creşterii
economice şi, pe această bază, ameliorarea condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor; reforme pentru modernizarea
ţării şi accesul în lumea valorilor democraţiei şi ale progresului contemporan, integrarea europeană şi euro-
atlantică, respectiv primirea României în NATO şi finalizarea cu success a negocierilorde aderare la UE şi, ca
un corolar al tuturor demersurilor, reconcilierea naţională, pacea şi stabilitatea socială, debirocratizarea
instituţiilor statului şi sporirea funcţionalităţii acestora, lupta împotriva corupţiei, consolidarea societăţii
civile, implementarea spiritului comunitar european şi raportarea la valorile practice ale acestuia.
- În 10 decembrie 2006 este ales cu unanimitate de voturi Preşedintele de onoare al Partidului Social
Democrat.
- Este căsătorit din 1951, soţia sa Nina Iliescu (Elena Şerbănescu – numele de fată,
cu care s-a cunoscut în vremea studiilor liceale) fiind de profesie inginer, cercetător
Alte informatii ştiinţific în domeniul coroziunii metalelor.
- Foloseşte în mod curent în activitatea sa limbile franceză, engleză şi rusă.
- În perioada anilor ’80 a fost preşedintele federaţiei române de caiac-canoe.
“Probleme globale. Creativitate” , volum în două ediţii succesive (1992,1994)
• “Revoluţie şi reformă” (două ediţii, 1993 şi 1994, tradusă în franceză, engleză, germană, italiană şi turcă)
• “România în Europa şi în lume” (1994, versiune română, franceză, engleză şi spaniolă)
• “Revoluţia trăită” (două ediţii, 1995 şi 1998)
• “Toamnă diplomatică” (1995)
• “Momente de istorie” (volumul I, 1995, volumul II şi III, 1996)
• “Dialoguri româno-americane” (1996)
• “Viaţa politică, între violenţă şi dialog” (1998)
• “Încotro – societatea românească?” (1999, versiune românească şi italiană)
• “Sub tirul întrebărilor” (2000)
• “Renaşterea speranţei” (2001, versiune în limba română, greacă, rusă şi gruzină)
• “Revoluţia Română” (2001)
• “Integrare şi globalizare, viziunea românească” (2002, versiune în limba română şi greacă)
• “Marele şoc din finalul unui secol scurt. Ion Iliescu în dialog cu Vladimir Tismăneanu”(2004, versiune
in limba romana prefatata de Dinu C. Giurescu, editie franceza prefatata de Thierry de Montbrial)
• ”Cultură românească şi identitate europeană. Moşteniri şi deschideri în mileniul trei”
( lansata in iunie 2005)
• “Pentru dezvoltare durabilă”
(apărută la Editura Semne, Bucureşti, 2005)
• Concluziile forumului consacrat elaborării STRATEGIEI DEZVOLTĂRII DURABILE A ROMÂNIEI
(Broşură apărută în 2005, cuprinzând Raportul din 4 noiembrie 2004, privind dezbaterile pentru elaborarea
Strategiei Dezvoltării Durabile a României. Orizont 2025)
• Economia mondială, într-un colaps iminent ?
Prefaţa ediţiei în limba română a cărţii lui Lester Brown, „Planul B 2.0”, apărută la Editura Tehnică,
Bucureşti, 2006.
• Cuvânt înainte la volumul lui Guy Hermet „Populismul în lume. O istorie sociologică. Secolele al XIX-
lea şi al XX-lea”