PSIHOLOGIE MEDICALA : MODULUL 42

SUPORT DE CURS

Cursul 1

1.1 Terminologie :

- Factor – ( factum – lat.) – Cel care sau cine actioneaza

- Sanatate / boala
- Sanatatea este o stare fiziologica ( normal – naturala ) in care organele . functioneaza
normal si regulat fiind determinata de o armonie completa intre somatic ( corp ) si psihic .
- Boala ( maladie ) este modificarea organica sau functionala al echilibrului normal al
organismului datorata unor factori interni sau externi.
- Sanogeneza este o ramura a medicinei care se ocupa cu asigurarea starii de sanatate a
populatiei prin studiul mediului social ca factor patologic
- Trauma psihica este o emotie violenta care modifica personalitatea unui individ prin
hipersensibilizare astfel incat la emotii asemanatoare nu va mai reactiona normal
- Adaptarea psihofiziologica este capacitatea individului de modificare si corelare a
structurii morfologice si a functiilor psihice sub actiunea diversilor factori interni sau externi.
- Exprimarea de emotii reprezinta transmiterea pe cale verbala sau nonverbala a trairilor si
sentimentelor proprii unei persoane sau grup de persoane cu scopul de impartasire a unei
experiente traite.
- Pulsiune ( instinct ) – este un complex de reflexe innascute, neconditionate, specifice
indivizilor unor specii cu scopul dezvoltarii organismului, alimentare, reproducere si aparare.
- Imitatie – este un proces de reproducere a unor comportamente si actiuni care au la baza
surse externe de inspiratie ( modele)
- Identificare – este actiunea de stabilire a identitatii, de recunoastere si plasare a unei
persoane, unei fiinte sau obiect in cadrul unei specii sau unei clase.
- Simptome psihosomatice ( spasm, HTA, vertij versus manie, agresivitate )
a. Spasmul – contractie involuntara musculara brusca si violenta a unui muschi sau a unei
grupe de muschi ( convulsie - grimasa )
 b. HTA – hipertensiune arteriala – crestere constanta sau tranzitorie a presiunii sangelui la
trecerea prin artere sau vasele sanguine din cauza unor stari de natura nervoasa sau
somatica( afectiuni cardiovasculare, renale, endocrine sau de alta natura )
c. Vertij – senzatie de lipsa a echilibrului in spatiu ( ameteala )
d. Manie – afectiune de natura psihica ce se caracterizeaza prin euforie exacerbata,
instabilitate, logoree, incoerenta cognitiva, obsesie patologica
e. Agresivitate – comportament ostil si distructiv al unei persoane, indreptat impotriva
celorlalti sau impotriva propriei persoane ( actiuni automutilante sau tentative suicid )
Psihologia medicala este un domeniu de interferenta a doua mari practici care privesc
individul uman in starile lui fundamentale de sanatate si boala.
Organizatia Mondiala a Sanatatii (O.M.S.) defineste starea de sanatate ca fiind ,,o stare
completa de bine din punct de vedere psihic, mental si social si nu neaparat in absenta durerii’’.
Aceasta definitie este o recunoastere a faptului ca starea de sanatate este mai mult decat absenta
durerii. Este o stare de armonie, o stare de bine cu privire la evolutia complexului biologic,
psihologic si a dimensiunilor sociale ale comportamentului uman. Boala este definita ca o serie
de modificari biologice si/sau dizabilitate sau un risc crescut spre distres si/sau dizabilitate.
Boala are mai multe componente:
1. Manifestari.
Fiecare boala presupune anumite modalitati de manifestare, un anumit tablou clinic
(in anumite situatii, boala poate sa nu aiba tabloul clinic identificabil sau usor identificabil).
Tabloul clinic, numit și simptomatologia pacientului, contine semne si simptome. Semnele
(din lat. signum- semn, marca) sunt forme de manifestare a bolii care pot fi identificate de
clinician sau de alta persoana (inclusiv de catre pacient pe baza simturilor proprii), independent
de ceea ce declara pacientul (de exemplu, modificari ale culorii pielii, modificari in
comportament).Simptomele (din gr.symptoma – ceea ce se produce, apare, derivat de la syn –
impreună - si piptein – cadea) sunt acele manifestari ale bolii care apar in primul rand in sfera de
perceptie a bolnavului si sunt simtite de acesta la nivel subiectiv. Ele pot fi cunoscute de
clinician doar indirect, prin intermediul declaratiilor pacientului (de exemplu starea de frica).
Unele semne si simptome au tendinta să apara impreuna, constituind sindroame (din gr. syn –
impreuna - si dromos – cale, cursa). Spre exemplu, conceptiile negative legate de propria
persoana considerata in prezent si in viitor tind sa apara impreuna, constituind un sindrom
depresiv. Un sindrom poate avea o etiologie multipla. Daca mecanismele etiopatogenetice ale
unui sindrom sunt cunoscute, atunci, in principiu, putem vorbi despre boala. Tratamentele care
vizeaza direct reducerea acestor manifestari, fara a schimba cauzele si mecanismele care le-au
generat, se numesc tratamente simptomatice.
2. Boala presupune anumiti agenti si/factori etiologici (cauzali).
Două criterii sunt mai importante in clasificarea acestor factori etiologici. Dupa natura lor, ei
se clasifica in agenti exogeni si agenti endogeni. La randul lor, agentii exogeni pot sa fie fizici
(mecanici, termici, electrici etc.), chimici (acizi, baze, saruri), biologici (microbi, virusuri,
paraziti, ciuperci, diferite macromolecule organice etc.) si psiho-sociali (de exemplu stresul, un
stil de viata nesanatos). Agentii endogeni (cum ar fi factorii genetici) pot fi considerati primari,
producand diferite tipuri de anomalii ereditare; in ultima instanta, ei sunt insa agenti exogeni,
care au actionat fie asupra aparatului genetic al strămosilor nostri, fie asupra aparatului nostru
genetic, in cursul existentei noastre. Dupa functia lor, agentii etiologici se impart in:
a) Factori declansatori
b) Factori determinanti
c) Factori favorizanti
d) Factori predispozanti sau de risc
e) Factori de mentinere
a) Factorii declansatori se refera la acei factori care produc in mod direct simptomatologia. Ei
sunt factori necesari declansarii tabloului clinic, dar adesea nu sunt si suficienti. Unul dintre
factorii declansatori cei mai importanti in psihopatologie se refera la discrepanta cognitiva dintre
motivatia pacientului (scopuri, motive, dorinte, expectante) si evenimentele propriu-zise care au
loc. Cu cat aceasta discrepanta este mai mare, cu atat problemele psihologice sunt mai severe.
b) Factorii determinanti au aceleasi caracteristici ca si cei declansatori – produc in mod direct
simptomatologia, dar ei sunt legati specific de un anumit tablou clinic (cum ar fi bacilul Koch
pentru tuberculoza), in timp ce factorii declansatori nu sunt specific legati de un tablou clinic (de
exemplu, stresorii ca factori declansatori pot genera tulburari depresive sau anxioase). In
psihopatologie, pană acum au fost clar identificati putini factori determinanti, mai ales de natura
psihosociala.
c) Factorii favorizanti joaca in psihopatologie rolul pe care catalizatorii il joaca in reactiile
chimice. O serie de reactii chimice se pot desfasura si fara catalizatori, dar prezenta acestora
eficientizeaza intregul proces. Similar, factorii favorizanti eficientizeaza actiunea factorilor
declansatori si determinanti in aparitia tabloului clinic.
d) Factorii predispozanti sunt acei factori care au un caracter general, apartin pacientului, au
fost prezenti inainte de instalarea tabloului clinic si care, prin interactiune cu factorii
declansatori, determinanti si/sau favorizanti, duc la aparitia tabloului clinic.
e) Factorii de mentinere au rolul de a sustine simptomatologia. Acest rol poate fi jucat de
factorii declansatori, determinanti, favorizanti sau predispozanti care au declansat tabloul clinic,
dar si de alti factori care au aparut dupa generarea tabloului clinic. Toti acesti factori etiologici
descrisi aici interactioneaza pentru a genera un anumit tablou clinic, dar aceasta nu inseamna ca
de fiecare data cand apare un anumit tablou clinic, trebuie sa fie prezenti factori din fiecare
categorie mentionată (de exemplu, in anumite situatii, factorii favorizanti pot sa nu fie prezenti,
iar in psihopatologie este adesea dificil sa se identifice factorii determinanti ) Tratamentele care
vizeaza modificarea acestor factori si, prin acestea, reducerea tabloului clinic se numesc
tratamente etiologice, ele vizand cauza manifestarilor bolilor.

1.2 Relatii asistent medical – pacient

- Interactiunea sociala reprezinta o actiune reciproca intre doua sau mai multe persoane ca
membri ai unei comunitati sociale ( in cazul nostru asist. med. si pacient )
- Afiliatia ( proximitatea fizica, contact prin priviri, raspunsuri calde, prietenoase ) ca
actiune de apropiere sau asociatiune. Are la baza teroriile comunicarii prin care se folosesc toate
mijloacele, social acceptate, de transfer de informatii de la bolnav la asist. med. si invers pentru
aplicarea procedurilor terapeutice in scopul redobandirii starii de sanatate a bolnavului.
- Autostima si egoidentitatea ( acceptarea autoimaginii de catre altii si acceptarea imaginii
pe care o au altii despre sine). Stima de sine reprezinta valoarea personala asociata de catre un
individ imaginii pe care o are despre sine. Egoidentitatea este reprezentarea pe care o persoana
si-o face despre sine insusi in relatie cu rolurile si statutul social din cadrul unui grup.
- Comunicarea diagnosticului de boala reprezinta momentul in care medicul , in baza unor
elemente de investigatie clinice si paraclinice, face o previziune sau lanseaza o ipoteza asupra
evolutiei starii de sanatate viitoare ( pe termen scurt si mediu ) a pacientului. Tot acum bolnavul
intra in posesia unor informatii, pe care pana la momentul de fata nu le-a putut interpreta si i-a
act de motivul suferintei sale. Poate fi considerat inceputul procesului de vindecare prin
acceptarea situatiei de facto pe care orice bolnav o traverseaza.
- Empatia – este o forma de intuire a realitatii prin identificare afectiva. Formă de
cunoaștere a altuia, în special a eului social , apropiată de intuiție; interpretare a eului altora după
propriul nostru eu.
- Motivatia de a fi “pacient “ – reprezinta elementul de identificare cu bolnavul si empatie
cu acesta pentru o mai buna aplicare a planului de tratament. Altfel spus, se cauta sa se realizeze
o transpunere ( la nivel mental ) si o racordare la suferinta bolnavului pentru a-i intelege cat mai
fidel nevoile si trebuintele in procesul amplul de vindecare.

1.3 Psihologia “ situational-existentiala “ a pacientului.

- Dependenta ( acceptare, ajutor, protectie ) – reprezinta starea pe care bolnavul o adopta in

vederea obtinerii celor mai bune mijloace de tratament. In momentul in care bolnavul accepta
realitatea situational existentiala si intelege problema pe care o are de infruntat, dezvolta un
comportament de intelegere, solicita ajutor si protectie din partea personalului medical.
Astfel el ( bolnavul ) se va supune tuturor procedurilor necesare ce ii vor fi aplicate
pentru redobandirea starii de sanatate deci isi va incredinta propria securitate personala si uneori
viata celor care prin cunostintele lor de specialitate pot duce la redobandirea starii de sanatate.
- Separarea de habitatul personal – reprezinta perioada de timp in care bolnavul paraseste
locuinta personala in favoarea cazarii spitalicesti pentru o perioada oarecare de timp in vederea
solutionarii problemelor de santate acute sau a unor afectiuni cronice acutizate. Este o perioada
in care starea de boala este amplificata de lipsa de confort, spatiul restrans al unui salon, prezenta
altor bolnavi cu manifestari mai mult sau mai putin evidente, regimul alimentar, unele fobii
legate de administrarea injectabila a unor medicamente, igiena corporala limitata etc.
- Complianta ( fuga in boala, neacceptarea bolii ) – reprezinta in cazul nostru adeziunea
bolnavului la mijloacele terapeutice necesare ameliorării stării sale de sănătate. Este o expresie
figurata care desemneaza faptul ca subiectul cauta in nevroza o cale de a scapa de propriile
conflicte psihice. Modalitate prin care subiectul formuleaza dorinte, ganduri, sentimente pana
atunci refulate, dar continua sa se apere de ele, negand ca i-ar apartine.
 - Psihosociologia spitalului ( organizare administrativa – sociala, rol de bolnav si rol de
pacient, nevroza de spital ) – Insasi institutia spitaliceasca, din punctul de vedere al organizarii
administrativa – sociala, ridica unele probleme celor, care fara voia lor, sunt obligati sa si-o
insuseasca. Astfel sistemul de functionare a unui spital, care dealtfel este deservit de catre alti
oameni, este un factor de stres, datorita faptului ca exista o oarecare rigurozitate, restrictii, reguli
stricte si care in combinatie cu unele reactii mai zgomotoase ale unor bolnavi suferinzi amplifica
starea de disconfort. Daca mai adaugam timpii de asteptare, birocratia completarii documentelor
medicale, aglomeratia de pe holuri si frustrarile celor mai nerabdatori putem spune ca tabloul
creat de institutia spitaliceasca nu este una idilica. In societate fiecare dintre noi jucam un rol.
Cel profesional, de parinte, frate, sot, prieten dar si cel de pacient uneori din pacate. In mod
evident ca este cel mai nedorit rol pe care cineva si l-ar dori dar totusi se mai intampla ca starea
de sanatate sa se altereze si chiar sa degenereze in afectiuni ce necesita asistenta medicala
spitalicesca. In acest moment se declanseaza rolul de pacient care pentru majoritatea oamenilir
este inedit si foarte greu de acceptat. Este necesara o perioada de timp ca aceasta stare pasagera
sa fie insusita si aplicata in mod natural si depinde foarte mult de cei care asigura asistenta
medicala ca pacientul sa reactioneze conform convingerilor sale pozitive in interpretarea acestui
tip de rol. Nevroza este o afectiune psihogena in care simptomele sunt expresia simbolica a unui
conflict psihic avandu-si radacinile in istoria subiectului si se caracterizeaza prin compromisuri
intre dorinta si aparare. Nevroza de spital este des intalnita la pacientii care in timpul copilariei
au petrecut suficient de mult timp in institutia spitaliceasca, unde au suferit tot felul de interventii
medicale sau au intrat in contact cu suferinta altor pacienti ca i-au impresionat in mod negativ.
Chiar si izolarea de societate poate provoca acest tip de nevroza prin restrictiile ce pot aparea in
timpul procesului curativ.