1. Prezentaţi rolul impozitelor pe plan financiar, economic, politic şi social.

Rolul cel mai important al impozitelor se manifestă pe plan financiar, deoarece aceasta constituie
mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice.
În ultimii ani, s-a remarcat o anumită accentuare a rolului impozitelor pe plan economic, concretizată
în încercările statului de a folosi impozitele ca un mijloc de intervenţie în activitatea economică. În
funcţie de intenţia legiuitorului, impozitele se pot manifesta ca un instrument de stimulare sau de
frânare a unei activităţi, de creştere sau de reducere a producţiei sau a consumului unui anumit produs,
de impulsionare sau de îngrădire a comerţului exterior.
Pe plan social, rolul impozitelor se concretizează în faptul că prin intermediul lor statul procedează la
redistribuirea unei părţi importante din PIB între clase şi pături sociale, între persoanele fizice şi cele
juridice. Astfel, prin intermediul impozitelor şi taxelor, statul preia la buget între trei şi patru zecimi şi
chiar mai mult din PIB în ţările dezvoltate, în timp ce în ţările în curs de dezvoltare preia între două şi
trei zecimi.
În ceea ce priveşte rolul politic al impozitelor, se poate spune că prin politica fiscală promovată de
unele state se urmăreşte realizarea unor obiective de ordin social politic.
2. În ce constă dublul aspect al fiscalităţii?
Într-o economie de piaţă, fiscalitatea îmbracă un dublu aspect pentru entitatea economică. Pe de o
parte, ea se concretizează în prelevări obligatorii către stat, cu influenţă asupra trezoreriei entităţii.
Acest aspect dă conţinut noţiunii de sarcină fiscală. Pe de altă parte, entitatea poate folosi şi în interesul
ei principiile şi metodele fiscale. Astfel, în activităţile de exploatare financiară sau de investiţii ale
întreprinderii se pot folosi metode şi tehnici ale căror incidenţă fiscală oferă avantaje concretizate într-o
situaţie de trezorerie favorabilă.
3. Prezentaţi principalele obiective ale gestiunii fiscale.
Principalele obiective ale gestiunii fiscale sunt:
- diminuarea sarcinii fiscale, ca pondere şi ca mărime absolută în cifra de afaceri;
- amânarea în timp a sarcinii fiscale;
- regularizarea în timp a nivelului profitului realizat de întreprindere;
- asigurarea îndeplinirii obligaţiilor fiscale ale întreprinderii.
4. Rolul impozitelor pe plan economic constă în:
b) încercarea statului de a folosi impozitele ca un mijloc de intervenţie în activitatea economică;
5. Rolul impozitelor pe plan social constă în:
a) încercarea statului de a redistribui o parte din PIB între persoanele fizice şi cele juridice;
6. Rolul impozitelor pe plan economic constă în:
c) încercarea statului de a folosi impozitele pentru realizarea unor obiective deordin social-politic.
1. Prezentaţi relaţia contabilitate-fiscalitate în Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie,
România.
În Franţa relaţiile între fiscalitate şi contabilitate sunt relaţii de aliniere, deoarece acordarea
facilităţilor fiscale este înlesnită de contabilizarea acestora. Atunci când legile fiscale sunt absente sunt
aplicate regulile contabile.
În Germania relaţiile dintre contabilitate şi fiscalitate sunt supuse principiului alinierii care la rândul
său provine din principiul unicităţii bilanţului, ceea ce implică raporturi strânse între contabilitate şi
fiscalitate: de exemplu, obligaţia de a contabiliza deducerile fiscale şi calculul rezultatului fiscal pe
baza documentelor de sinteză. Principiul prudenţei este conceput într-o interpretare mai extensivă decât
în Franţa.
În Italia relaţiile dintre contabilitate şi fiscalitate sunt foarte strânse deoarece beneficiul impozabil este
calculat pornind de la rezultatul contabil, având la bază respectarea regulilor fiscale. Rezultatul
raportului dintre contabilitate şi fiscalitate este aproape identic cu situaţia din Franţa.
În Regatul Unit legile fiscale au un efect mic asupra metodelor contabile. De exemplu: societăţile
britanice pot opera deduceri fiscale autorizate de lege fără a le contabiliza. Se ajunge astfel ca bilanţul
contabil să fie diferite de cel fiscal.
În România, legăturile dintre contabilitate şi fiscalitate se caracterizează prin faptul că fiscul
împrumută multe reguli din contabilitate.
2. Prezentaţi principiile contabile generale şi implicaţiile lor fiscale.
Principiul continuităţii activităţii - acest principiu presupune că întreprinderea îşi continuă în mod
normal funcţionarea într-un viitor previzibil, fără a intra în imposibilitatea continuării activităţii sau
fără reducerea semnificativă a acesteia.
Implicaţiile fiscale ale principiului continuităţii activităţii sunt puse în evidenţă la întocmirea
documentelor de sinteză prin aplicarea unor metode şi reguli precum/repartizarea cheltuielilor pe mai
multe exerciţii, înregistrarea amortizărilor şi provizioanelor, reportul deficitelor.
Principiul permanenţei metodelor - acest principiu presupune continuitatea aplicării aceloraşi reguli
şi norme privind evaluarea, înregistrarea în contabilitate şi prezentarea elementelor de activ, datorii şi
capital şi a rezultatelor, asigurând comparabilitatea în timp a informaţiilor contabile.
Principiul prudenţei - valoarea oricărui element trebuie să fie determinată pe baza principiului
prudenţei.
Implicaţiile fiscale ale principiului prudenţei sunt evidente: Cheltuielile care se înregistrează pentru
constatarea deprecierilor sau riscurilor probabile diminuează rezultatul şi implicit impozitul pe profit.
În acelaşi timp, asimetria caracteristică prudenţei contabile face ca, la acelaşi rezultat, să nu se adauge
veniturile probabile.
Principiul contabilităţii de angajamente - conform acestui principiu se vor lua în considerare toate
veniturile şi cheltuielile corespunzătoare exerciţiului financiar pentru care se face raportarea fără a se
ţine seama de data încasării sumelor sau a efectuării plăţilor.
Implicaţiile fiscale ale principiului contabilităţii de angajamente se observă la calculul profitului
impozabil. Profitul impozabil se calculează şi se evidenţiază lunar, cumulat de la începutul anului, chiar
dacă plata lui are loc trimestrial.
Principiul intangibilităţii - bilanţul de deschidere al unui exerciţiu trebuie să corespundă cu bilanţul
de închidere a exerciţiului precedent.
Principiul necompensării - conform acestui principiu este interzis a se efectua compensarea între
posturile de activ şi pasiv, între creanţe şi datorii, între cheltuieli şi venituri.
Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului - informaţiile prezentate în situaţiile
financiare trebuie să reflecte realitatea economică a evenimentelor şi tranzacţiilor, nu numai forma lor
juridică.
Principiul pragului de semnificaţie - orice element care are o valoare semnificativă trebuie prezentat
distinct în cadrul situaţiilor financiare. Elementele cu valori nesemnificative care au aceeaşi natură sau
cu funcţii similare trebuie însumate, nefiind necesară prezentarea lor separată.
În afara principiilor definite explicit de reglementările contabile mai poate fi menţionat şi principiul
costului istoric.
Implicaţiile fiscale ale principiului costului istoric pot fi puse în evidenţă cercetând conţinutul valorii
de intrare.
3. Exemplificaţi principalele divergenţe existente între principiile contabile şi regulile fiscale.
Abordând aspectele referitoare la convergenţele şi divergenţele dintre contabilitate şi fiscalitate, nu
putem să nu sesizăm că fiscalitatea capătă o nouă abordare în contextul aplicării Standardelor
Internaţionale de Raportare Financiară. În România, fiscalitatea are regulile ei proprii şi este aşezată pe
principii adesea convergente cu cele din ţările Uniunii Europene. Cu toate acestea, fiscalitatea nu poate
fi desprinsă de contabilitate deoarece principala sursă de informaţii în ceea ce priveşte calculul,
înregistrarea şi decontarea obligaţiilor fiscale este contabilitatea.
4. Exemplificaţi principalele situaţii în care se aplică principiul prevalenţei economicului asupra
juridicului.
Exemple de situaţii când se aplică principiul prevalenţei economicului asupra juridicului pot fi
considerate:
- încadrarea contractelor de leasing în leasing operaţional sau financiar;
- încadrarea operaţiunilor de vânzare în nume propriu sau în comision, respectiv consignaţie;
- recunoaşterea veniturilor, respectiv a cheltuielilor în contul de profit şi pierdere sau ca venituri în
avans, respectiv cheltuieli în avans;
- încadrarea participaţiilor ca fiind deţinute pe termen lung sau pe termen scurt;
- recunoaşterea participaţiilor deţinute ca fiind de natura acţiunilor deţinute la entităţi afiliate, a
intereselor de participare sau sub forma unor imobilizări financiare;
- încadrarea reducerilor acordate, respectiv primite, la reduceri comerciale sau financiare.
1. La ce valoare sunt recunoscute imobilizările în situaţiile financiare?
Referitor la prezentarea imobilizărilor în situaţiile financiare, remarcăm deosebirea dintre valoarea
imobilizărilor în bilanţ şi valoarea acestora din notele explicative. În bilanţ, imobilizările sunt
prezentate la valoare contabil netă care se obţine prin deducerea mărimii deprecierilor ireversibile şi
reversibile din valoarea de înregistrare în contabilitate a imobilizărilor.
În nota 1 „Active imobilizate”, imobilizările sunt prezentate în valori brute, cu indicarea modificărilor
survenite în cursul exerciţiului financiar.
2. În bilanţ, imobilizările sunt prezentate la:
b) valoare contabil netă;
3. În nota 1 „Active imobilizate”, imobilizările sunt prezentate la:
a) valoare cotabilă brută;
4. În practica contabilă şi fiscală românească, schimbul de active:
a) este tratat ca doua operaţiuni simultane de vânzare şi cumpărare;
1. Definiţi amortizarea contabilă sau economică.
Amortizarea economică sau contabilă este determinată în urma estimărilor şi calculelor rezultate din
deciziile conducerii entităţii. Ea afectează elementele de imobilizări ale activului bilanţier, în timp ce
cheltuiala corespunzătoare afectează contul de profit şi pierdere. Ea nu se confundă cu amortizarea
fiscală, care se determină conform reglementărilor fiscale în vigoare. Amortizarea fiscală nu afectează
performanţa întreprinderii, ci doar masa impozabilă, implicit calculul impozitului pe profit.
2. Definiţi amortizarea fiscală.
Amortizarea fiscală reprezintă amortizarea determinată conform unor reglementări şi reguli fiscale
pentru a înlocui amortizarea contabilă la calculul impozitului pe profit.
3. Menţionaţi cheltuielile implicate de leasingul financiar în contabilitatea locatarului.
În ceea ce priveşte recunoaşterea cheltuielilor implicate de operaţiunea de leasing financiar în
contabilitatea curentă a locatarului, acestea sunt reprezentate în principal de cheltuielile financiare cu
dobânda de leasing, cheltuielile cu amortizarea bunului, cheltuieli cu întreţinerea şi reparaţiile bunului
şi cheltuieli cu asigurarea bunului, dacă asigurarea este făcută în numele locatarului. Cheltuielile cu
amortizarea bunului derivă din proprietatea economică pe care o are locatarul asupra bunului, în
virtutea căreia va amortiza bunul întrun mod care să corespundă cu producerea beneficiilor economice
din exploatarea lui.
4. În reglementările contabile şi fiscale româneşti se prevede amortizarea imobilizărilor
necorporale pe o perioadă de până la:
a) cinci ani;
5. În bilanţ, imobilizările sunt prezentate la:
b) valoare contabil netă;
6. În nota 1 „Active imobilizate”, imobilizările sunt prezentate la:
a) valoare cotabilă brută;
7. În practica contabilă şi fiscală românească, schimbul de active:
a) este tratat ca doua operaţiuni simultane de vânzare şi cumpărare;
1. Prezentaţi rolul stocurilor.
În funcţie de nivelul la care se formează, rolul stocurilor este diferit. La nivelul economiei, Guvernul
constituie stocuri sub forma rezervei naţionale la resursele materiale strategice sau deficitare pentru a
pune la adăpost economia naţională de influenţa unor factori de forţă majoră.
Formarea stocurilor de materiale şi produse la nivelul agenţilor economici are rolul de a asigura
condiţiile optime pentru desfăşurarea activităţii.
2. Definiţi stocul de siguranţă.
Timpul pentru stocul de siguranţă reprezintă un număr de zile necesar constituirii unor cantităţi minime
de materii prime şi materiale în vederea asigurării continuităţii producţiei, în cazul unor întârzieri în
aprovizionare. Este indicat ca acest timp să nu depăşească 50 % din timpul curent.
3. Menţionaţi care este obiectivul gestiunii fiscale ce poate fi realizat prin evaluarea stocurilor la
ieşirea din entitatea economică .
Alegerea uneia dintre metodele de evaluare a stocurilor la ieşirea din entitate este la latitudinea
unităţilor economice, iar principalii factori care se iau în considerare sunt rentabilitatea şi fiscalitatea.
4. Care sunt factorii de care trebuie să se ţină cont în alegerea metodei de evaluare a stocurilor la
ieşirea din entitatea economică?
Alegerea uneia dintre metodele de evaluare a stocurilor fungibile la ieşirea din entitate este la
latitudinea unităţilor economice, iar principalii factori care se iau în considerare sunt evoluţia preţurilor,
politica financiară şi fiscală a întreprinderii.
5. În condiţii de inflaţie, metoda FIFO generează o cheltuială: b) minimă;
6. În condiţii de inflaţie, metoda LIFO generează o cheltuială: c) maximă.
7. În condiţii de inflaţie, metoda FIFO generează un stoc final: b) minim;
8. În condiţii de inflaţie, metoda LIFO generează un stoc final: c) maxim.
1. Explicaţi regimul deducerilor privind TVA.
Dreptul de deducere priveşte numai taxa care este înscrisă într-o factură fiscală sau în alt document
legal care se referă la bunuri sau servicii destinate pentru realizarea operaţiunilor prevăzute de lege şi ia
naştere în momentul în care taxa deductibilă devine exigibilă.
Taxa de dedus pentru un an calendaristic în contul achiziţiilor mixte se calculează definitiv prin
înmulţirea sumei totale a taxei deductibile aferente din anul calendaristic respectiv, cu pro-rata
definitivă, determinată pentru anul respectiv.
2. Descrieţi modalitatea de contabilizare a TVA în sistemul „TVA la facturare”
TVA-ul la facturare înseamnă colectezi sau deduci tva-ul în funcție de cum emiti sau primesti o
factura. In momentul in care ai emis o factura insemna ca ai colectat tva (asa se considera, chiar daca
nu ai luat banii). Poti sa nu o mai incasezi deloc, tva-ul tot colectat se considera. In momentul in care ai
acceptat o factura poti sa deduci, chiar daca o platesti mai devreme, mai tarziu sau niciodata.
Colectarea si deducerea sunt strict legate de de momentul in care se transfera proprietatea bunurilor,
adica de data facturilor.
3. Consideraţi sistemul „TVA la încasare” ca fiind mai avantajos pentru entitate faţă de sistemul
„TVA la facturare”? Argumentaţi răspunsul. - Analizând cele două situaţii, constatăm că la
închiderea perioadei de gestiune, entitatea are de plătit un TVA de 95 lei, în cazul “sistemului TVA la
încasare” şi un TVA de recuperate de 304 lei, dacă entitatea aplică “sistemul TVA la facturare”.
Consider că “sistemul TVA la încasare” este mai avantajos, deoarece la sfârșitul perioadei de gestiune
entitatea are de plătit o sumă mai mică comparativ cu aplicarea “sistemului TVA la facturare”.
4. Ambalajele care circulă în regim de restituire se înregistrează în contabilitatea furnizorului în
contul:
a) 419 „Clienţi – creditori”
5. În momentul facturării, entitatea care livrează produse finite şi aplică sistemul „TVA la
încasare” înregistrează în contabilitate:
b) TVA neexigibilă;
1. Descrieţi metoda impozitului exigibil.
Metoda impozitului exigibil constă în înregistrarea în conturi de profit şi pierdere a cheltuielilor privind
impozitul care figurează în declaraţia fiscală.
2. Descrieţi metoda reportului de impozit.
Metoda reportului de profit, numită şi metoda impozitului amânat, presupune contabilizarea
impozitului pe profit în cursul aceluiaşi exerciţiu la care se raportează veniturile şi cheltuielile. Sunt
luate în consideraţie numai diferenţele temporare deoarece cele permanente nu creează impozit
recuperabil sau plătibil în viitor.
3. Care sunt elementele care diferenţiază reportul fix de reportul variabil?
În cazul reportului fix, diferenţa între cheltuiala privind impozitul şi impozitul exigibil este
considerată un report al unei cheltuieli sau venit, asupra exerciţiilor ulterioare. Impozitele reportate
reprezintă un mijloc de asigurare a respectării principiului conectării cheltuielilor cu veniturile. În
contabilitate se operează cu conturi bilanţiere distincte de “impozite amânate” care sunt considerate
conturi de echilibru, ele nereprezentând creanţe sau datorii.
În cazul reportului variabil (aplicat de britanici), impozitele amânate sunt prezentate fie ca o datorie
de impozit de plătit în viitor, fie ca o creanţă reprezentând avansurile viitoare. Cota de impozit reţinută
este cea prevăzută pentru exerciţiul în care se va produce inversarea diferenţelor temporare. În această
variantă, soldurile impozitelor amânate sunt modificate în cazul schimbării de cotă sau de bază
impozabilă.
4 . Metoda reportului pe profit mai poartă denumirea de: b) metoda impozitului amânat;
5. Fiscalitatea amânată se referă la:
b) operaţiile pentru care faptul generator de impozit a intervenit;
6. Fiscalitatea latentă se referă la:
c) operaţiile pentru care există numai o eventualitate a scutirii de impozit.
7. În cazul reportului variabil, impozitele amânate sunt prezentate:
a) fie ca o datorie de impozit de plătit în viitor, fie ca o creanţă reprezentând avansurile viitoare;
8. Impozitele reportate reprezintă un mijloc de asigurare a respectării principiului:
c) conectării cheltuielilor cu veniturile.
1. Prezentaţi metodologia de calcul a impozitului pe salarii.
VENITUL NET = VENITUL BRUT – contribuţiile personalului la asigurările sociale, la fondul de
şomaj şi la asigurările sociale de sănătate
VENITUL IMPOZABIL = VENITUL NET – deducerea personală
2. Adaosurilor şi premiilor achitate din fondul de salarii pentru munca prestată de salariat se
înregistrează în contul:
b) 421 „Personal – salarii datorate”;
3. Sumele reţinute personalului reprezentând garanţii se înregistrează în contul:
a) 421 „Personal – salarii datorate”;
1. În situaţia importului, taxa vamală şi comisionul vamal se calculează ca procent din:
c) valoarea externă CIF.
2. Baza de calcul pentru accize este formată din:
a) valoarea externă franco-frontiera română (CIF);
c) taxa vamală;
d) comision vamal.
3. În cazul importului TVA-ul calculat în vamă constituie datorie faţă de:
b) bugetul statului;
4. Articolul contabil următor semnifică:
% = 5121
446
4426
b) plăţile făcute în vamă (taxă vamală, comision vamal, TVA);

TESTE DE AUTOEVALUARE FINALE

1. Subiectul impozitului este:

b) o persoană fizică sau juridică obligată prin lege să suporte plata unui impozit sau a unei taxe;
2. De regulă, plătitorul de impozit este:
c) subiectul impozitului.
3. La introducerea unui impozit se cere ca acesta: a) să aibă un randament fiscal ridicat;
c) să fie stabil; d) să fie elastic;
4. Utilizarea contului 4428 „TVA neexigibilă” este o consecinţă a aplicării principiului:
b) pragului de semnificaţie;
5. Lipsa continuităţii în activitatea unei entităţi se concretizează în:
a) dizolvare urmată de lichidare;
6. În bilanţ, imobilizările sunt prezentate la:
b) valoare contabil netă;
7. Pentru care din următoarele afirmaţii, regula contabilă coincide cu regula fiscală:
c) veniturile trebuie să aparţină lunii în care se fac eforturile pentru obţinerea lor.
8. O modificare a unei politici contabile afectează datele contabile din:
b) exerciţiul financiar curent;
c) exerciţiile financiare viitoare.
9. Leasingul financiar separă:
b) proprietatea de exploatarea bunului;
10. Modificarea unei estimări contabile poate fi interpretată ca:
c) o consecinţă a unor informaţii noi.
11. În cazul avansurilor plătite de clienţi furnizorilor:
a) exigibilitatea TVA anticipează faptul generator;
12. Dividendele primite de la o persoană juridică română sunt considerate:
c) venituri neimpozabile.
13. Diferenţele permanente între rezultatul contabil şi rezultatul fiscal sunt cele care:
a) antrenează definitiv creşterea sau diminuarea cheltuielii privind impozitul pe profit;
14. Diferenţele temporare între rezultatul contabil şi rezultatul fiscal sunt cele care:
b) corespund elementelor care intră atât în calculul rezultatului contabil, cât şi în cel fiscal, dar care
privesc perioade diferite;
15. Datoria faţă de un furnizor extern este de 100 $, înregistrată la un curs de schimb de 3 lei/$.
Se achită datoria la un curs de schimb de 3.2 lei/$. Înregistrarea este:
b) % = 5124
401
665