Unitatea Şcolară: Colegiul Tehnic Rădăuţi

Proiect
Tema proiectului

Profil Tehnic
Specializare: Tehnician Mecatronist

Îndrumător Elev
Ing.Michaela Fomin Hînţar Ionela

2010 – 2011

1
 Cuprins

ARGUMENT…………………………………………………..…3
1.PRESEPNEUMNATICECUTEMPORIZARE……..…………4
1.1
1.2

2.SENZORI……………………………………………..

2
 Argument

Ceea ce-mi place am ales. Mereu am fost fascinată de lumea acesta a motoarelor, a
informaticii, dar în special de tehnologiile, care ne creează tot ce ne încojoară. Când eram mică il
întrebam de foarte multe ori pe bunicul meu, care era mecanic auto, dar care făcea şi piese, cu
diverse utilaje. Curiozitatea şi dorinţa de a şti cum e făcută tastatura, cum merge maşina de spălat
sau ce mecanisme stau în maşina prientenului meu, m-au determinat să studies mult pe acestă temă,
vastă, mecatronica. şi acesta mai mă întreabă uneori unele curiozităţi din lumea mecatronicii.
Un motiv esenţial a fost şi acela că “viaţa merge ca pe roate”, deci şi aceasta are un sens
bine stabilit şi cu timpul, învăţând vei cunoaşte cum e planificată, astfel încât să meargă totul bine.
Pentru mine acestă temă, dar şi acest profil, la care am învăţat, mi-a dat un plus de
cunoaştere a firului vieţii şi să imi organizez treburile aşa cum e organizat un motoraş.

3
 Cap.1 Prese pneumatice cu temporizare

1.Competenţe

Pregătirea şi aşezarea pe bancul de probă a elementelor montajului

Realizarea circuitului pneumatic

Alimentarea circuitului pneumatic

Verificarea funcţionării schemei în FluidSim şi pe bancul de probă.

2.Noţiuni generale

În cazul unei prese de lipit sunt necesari doi cilindrii care să lucreze după ciclogramă A+A-
B+B-.Cilindrul A(1.0) cu dublu effect efectuează operaţia de presare cu un timp de pauză în faza de
extindere (timpul necesar lipirii),iar cilindrul B(2.0) cu simplu efect este necesar operaţiei de
îndepărtare a pieselor lipite.Deoarece maşină funcţionează într-un mediu cu pericol de
explozie,comanda maşinii va fi pneumatic.Limitatoarele de cursă controlează ambele capete de
cursă la cilindrul cu dublu efect,iar la cilindrul cu simplu efect doar capătul cursei de extindere.

Sisteme pneumatice de acţionare

Avantaje, dezavantaje, domenii de utilizare.

Acţionările si comenzile pneumatice isi găsesc o tot mai larga utilizare datorita unor
caracteristici specifice, care le deosebesc de alte tipuri de acţionari si care explica aceasta tendinţa.
Avantajele oferite de utilizarea aerului comprimat ca agent de lucru sunt:

4
 - transmisiile pneumatice permit porniri/opriri dese, fara pericol de avarie:
- utilizarea acestor transmisii oferă posibilitatea tipizării si unificării elementelor
respective, iar utilizarea lor in intreprinderi specializate reduce costurile, permiţând
asigurarea unei calităţi ridicate;
- posibilitatea amplasării elementelor pneumatice in orice poziţie este un avantaj
important, simplifîcandu-se astfel proiectarea maşinilor si micşorând gabaritul acestora;
- elementele de comanda ale transmisiilor p neumatice s olicita eforturi mici, permiţând
proiectarea optima a utilajelor respective;
- forţa, momentul, si viteza motoarelorpneumatice (rotative, oscilante sau liniare) pot fi
reglate in limite largi, utilizând dispozitive simple;
- motoarele pneumatice volumice sunt compacte si robuste, aspect important in cazul
sculelor portabile;
- aerul comprimat este relativ uşor de produs, de stocat si de transportat prin reţele, este
nepoluant si neinflamabil;
- datorita vitezelor de lucru si de avans mari, precum si momentelor de inerţie mici,
durata operaţiilor este mica;
- pericolul de accidentare este redus;
- intretinerea instalaţiilor pneumatice este uşoara, daca se dispune de personal calificat;
- utilizând elemente logice sau convertoare electropneumatice se pot realiza instalaţii
cu funcţionare in ciclu automat, care oferă productivitate mare si repetabilitate.
Acţionarea pneumatica are si dezavantaje, acestea limitând performantele si domeniile de
utilizare ale acestui tip de acţionare:
- datorita limitării presiunii de lucru, forţele si momentele oferite de
motoarele pneumatice sunt reduse;
la puteri mari, maşinile pneumatice sunt voluminoase;
- compresibilitatea aerului nu permite reglarea precisa a parametrilor de funcţionare;
- aerul nu poate fi complet purificat cu costuri rezonabile, fapt ce duce la uzura eroziva si
abraziva, precum si la coroziunea componentelor;
- in anumite condiţii de mediu exista pericol de inghet;
- randamentul transmisiilor pneumatice este scăzut.
Acţionările si comenzile pneumatice se utilizează in industriile cu pericol de incendiu sau
explozii: chimica, miniera, de prelucrare a lemnului, in termocentrale, in industriile cu pericol de
contaminare: alimentara, a medicamentelor; in toate domeniile unde se pot realiza linii automate de
producţie, asamblare, ambalare, manipulare, etc, cu productivitate mare.

Acţionarea pneumatica
La baza funcţionarii elementelor convenţionale de acţionare pneumatica se afla cele doua principii
fundamentale - principiul compensării deplasărilor si compensării forţelor
- Principiul compensării deplasărilor consta in aceea ca deplasarea
determinata de mărimea de intrare este compensata cu o deplasare
determinata de mărimea de ieşire.
Aparatele care au la baza principiul compensării deplasărilor nu pot avea o precizie mare,
datorita apariţiei forţei de frecare in părţile mobile si a neliniaritatii caracteristicii statistice a
burdufului de reacţie si a variaţiei rigidităţii in timp a acestuia.
- Principiul compensării forţelor permite realizarea unor aparate cu
inalte calităţi metrologice, sensibilitate si viteza de acţionare mare etc.
Deplasările mici ale elementelor sensibile in sistemele cu compensarea
forţelor asigura o caracteristica liniara de funcţionare. Prin aceasta se

5
 obţine o insemnata creştere a durabilităţii elementului sensibil si prin
urmare creste siguranţa si durata de funcţionare a aparatului respectiv.
Sistemele de reglare pneumatice s-au impus in special in industria extracţiei si prelucrării
ţiţeiului, in chimie, in industria uşoara si alimentara etc, unde de obicei se intalnesc procese lente si
unde exista un mare pericol de incendiu si explozie.
Scheme pneumatice

Schema pneumatica este reprezentarea grafica, obţinută prin utilizarea de simboluri si reguli
de reprezentare a unui sistem pneumatic si descrie cu acurateţe funcţionarea cestuia. Elaborarea
schemei pneumatice este al doilea pas făcut in proiectarea unui sistem pneumatic si, o data ce
utilajul a fost realizat, este unul din instrumentele de baza pentru operaţiunile de punere in
funcţiune, de reglare a parametrilor de funcţionare, diagnosticare si reparare.
Fiind o reprezentare a sistemului pneumatic, in principiu, schmea are o structura identica
acestuia, insa in ea nu sunt reprezentate elementele mecanice, cu excepţia celor direct
interconditionate cu cele pneumatice.
Reprezentarea schematica a unui sistem pneumatic se intalneste in doua variante:
1) Reprezentarea pe nivele, aceasta fiind cea rezultata din proiectare; cunoaşterea modului
de dispunere a elementelor intr-o schema uşurează mult aplicarea algoritmilor de
proiectare, intelegerea si interpretarea schemelor dar, in activitatea practica, acest tip de
reprezentare, la confruntarea cu instalaţia reala, produce dificultăţi in localizarea
echipamentelor si urmărirea funcţionarii lor; arhitectura schemei nu este in corelaţie cu
arhitectura reala a instalaţiei, deoarece rareori elementele pneumatice pot fi aşezate pe o
instalaţie in structura pe nivele. Din acest motiv, in documentaţia ce insoteste o instalaţie
de intalneste un tip de reprezentare.
2) Reprezentarea elementelor pneumatice se face tinand seama de poziţia lor reala pe utilaj
(desigur, in limitele posibilităţilor); astfel, se tine seama de poziţia de lucru a elemtelor

de execuţie (orizontala, verticala, oblica), de poziţia si modul de grupare a celorlalte

elemente, luând diferite parti din instalaţie.
Fig. 4. Schemă pneumatică FESTO desenată în două variante stânga-dreapta

6
 In fig. 4 este reprezentata o schema pneumatica desenata in ambele variante. Se poate
constata ca, deşi este o schema simpla, reprezentarea din stânga este mai uşor de interpretat la
prima vedere. Pentru identificarea echipamentelor pe utilaj, reprezentarea din dreapta este mai
facila. A doua observaţie ar fi ca, daca in reprezentarea din stânga nivelele schemei sunt clar
reprezentate, in cea din dreapta nu se mai poate spune acest lucru.
După natura lor, schemele pneumatice se impart in trei categorii:
1. Scheme cu comanda spaţiala (cu coordonarea mişcărilor): aceste scheme sunt prevăzute cu
elemente de semnalizare (limitatoare de cursa) care confirma atingerea anumitor puncte de
către elemente de execuţie (de obicei capete de cursa) si care permit efectuarea unui pas
numai ddupa ce s-a conformat efectuarea pasului anterior; construcţia acestui tip de schema
presupune in general existenta a doua elemente de semnalizare pentru fieare element de
execuţie si schimbarea unui volum mai mare de informaţii intre etajul de execuţie si etajele de
comanda si procesare. Avantajele oferite de acest tip de schema sunt:
- siguranţa in funcţionare (nu exista pericolul suprapunerii paşilor)
- sunt sesizaţi paşii efectuaţi incorect, iar schema ia deciziile corespunzătoare;
- prin posibilitatea de a poziţiona după dorinţa elementele de semnalizare, schema are
mai multa flexibilitate.
Dezavantaje:
- datorita structurii sale, acest tip de schema este uneori lenta;
- este relativ complicata si scumpa.
2) Schemele cu comanda temporala, când comanda se face după timp, pentru fiecare pas se aloca
un timp (o temporizare), fara a efectua verificarea execuţiei respectivului pas. De obicei aceste
scheme sunt guvernate cu ajutorul automatelor programabile, care pot genera foarte uşor
respectivele temporizări. Avantaje:
- comanda este centralizata;
- schema este mai simpla;
- daca este optimizata, se obţine performanta de precizie si viteza ridicate;
- este fiabila si uşor de reţinut.
Dezavantaje:
- prin structura ei, schema nu poate verifica corectitudinea funcţionarii instalaţiei;
- vitezele elementelor de execuţie nu sunt precis cunoscute (din diferite cauze aceste
viteze nu sunt constante in timp) si din acest motiv exista pericolul suprapunerii paşilor,
deci a blocării instalaţiei. Pentru a evita aceasta situaţie, timpul T alocat unui pas se
măreşte cu o valoare t numita "zona de siguranţa", conform cu fig. 5.

Localizarea „zonei de siguranţă” pe ciclograma de funcţionare

7
2. Schemele cu comanda combinata, după spaţiu si după timp. Comanda acestor
scheme este o combinaţie a tipurilor descrise mai sus si reprezintă s olutia optima pentru cele mai
multe aplicaţii practice; aceste scheme imbina, desigur, avantajele si dezavantajele descrise mai
sus.

Cap. II Senzori

1. Noţiuni generale

Senzorul (traductorul) este aparatul care transformă mărimea de măsurat (parametrul reglat,
ieşirea procesului) într-o altă mărime (de aceeaşi sau de alta natură fizică, de obicei o mărime
electrică) aptă de a fi prelucrată de elemente de automatizare sau de sisteme de prelucrare
automată a datelor. în general traductorul cuprinde elementele din figura 1:

 adaptorul A prelucrează şi converteşte semnalul dat de ES într-o mărime direct utilizabilă în

sistemul automat.

Elemen Elemete de
legătură
Adaptor
sensibil(detector)

Surse auxiliare de energie

Fie.1

Tipurile existente de traductoare sunt extrem de numeroase, clasificarea lor putându-se face
după următoarele criterii:

■ După forma semnalului electric obţinut, traductoarele se pot grupa în: -traductoare
analogice, la care semnalul produs depinde continuu de mărimea de
intrare;

-traductoare numerice, la care semnalul de ieşire variază discontinuu, după un anumit cod
(operaţie de codificare).

8
 ■ După modul de transformări efectuate şi modul de interconectare, traductoarele se
împart în:
-traductoare directe care realizează o singura transformare;

-traductoare complexe care înglobează mai multe tipuri de traductoare directe şi uneori chiar
elemente de aparate.

■ După domeniul de utilizare, traductoarele având denumirea mărimii măsurate pot fi:
pe presiune, de debit, de temperatura, de umiditate, de deplasare etc.
■ După natura mărimii de ieşire, traductoarele electrice directe se împart: -traductoare
parametrice, la care ca mărime de ieşire este rezistenţa, inductanţa sau
capacitatea electrică a unui circuit şi care necesită o sursă de energie auxiliară;

-traductoare generatoare la care mărimea de ieşire este o tensiune electromotoare

termoelectrică, piezoelectrică, fotoelectrică, electrochimică sau de inducţie. Adaptoare.

Adaptorul furnizează la ieşire semnale unificate, adică curenţi sau tensiuni continue, variind între
anumite limite (de exemplu 2 - 1 0 mA, 4 - 2 0 mA, 0 - IOV) indiferent de natura şi domeniul de
variaţie al mărimii aplicate la intrarea traductorului.

În construcţia senzorilor pe lângă traductorul propriu-zis mai intră circuite electronice de

alimentare, circuite de tratare a semnalului de ieşire şi chiar relee.

Problema sesizării mişcării unui obiect sau a prezenţei acestuia în zona de lucru poate fi
rezolvată şi cu ajutorul limitatoarelor de cursă.

Senzorii prezentaţi în cele ce urmează reprezintă o altă posibilitate de rezolvare a acestei probleme.
Există două familii de asemenea senzori, şi anume:

-senzori de proximitate;

-senzori de interceptare.

2. Senzori de proximitate

Senzorii de proximitate, sunt senzorii care pot detecta prezenţa unor obiecte aflate în
câmpul lor de acţiune, fără a fi în contact fizic cu obiectele respective. Senzorii de proximitate au o
caracteristică tip releu - tot sau nimic - adică semnalul de ieşire reprezintă prezenţa sau absenţa
obiectului controlat.

Avantajele senzorilor de proximitate: siguranţa în funcţionare, posibilitate de reglaj,

fiabilitate mare; gabarit mic, consum de energie mic.

Senzorii de proximitate sunt prevăzuţi cu o

parte sensibilă care emite un semnal: atunci când
semnalul întâlneşte în calea sa un obstacol (fig.1.2)
acesta este obturat. Senzorul sesizează acest lucru şi
modifică în consecinţă mărimea semnalu-lui de ieşire xe. Există senzori, din această categorie, care

9
sesizează prezenţa unui obiect ce se deplasează după direcţie perpendiculară pe axa de propagare a
semnalului.

Există o mare varietate de senzori de proximitate, care se diferenţiază după: principiul de

funcţionare, domeniul de operabilitate, legea de variaţie a semnalului de ieşire în funcţie de distanţa
la care se află obstacolul.

După principiul de funcţionare senzorii de proximitate pot fi: capacitivi, inductivi, optici,
magnetici, cu ultrasunete.

2.1 Senzori de proximitate capacitivi

Funcţionarea senzorului capacitiv se bazează pe

variaţia capacităţii electrice a unui condensator aflat într-
un circuit rezonant RC, datorită intrării în raza sa de
acţiune a unui obiect. Senzorii capacitivi se realizează pe
baza condensatorului plan, sau a celui cilindric(fig.3).
capacitatea condensatorului cilindric este dată de relația:

εA
C=
d

10
 unde
ε=ε 0⋅ε r
unde
ε0 este permitivitatea vidului, ε
r este permitivitatea relativă a dilectricului, A aria
suprafeţei de suprapunere a armăturilor. Iar d distanţa dintre armături.

Capaciteata condensatorului cilindric este dată de relaţia:

2 πε 0 ε r h
C=
D
ln
d

unde D- diametrul electrodului exterior, d- diametrul electrodului interior, h- înălţimea electrozilor.

Capacitate unui condensator se poate modifica prin modificare distanţei

dintre armături, a ariei suprafeţei de suprapunere, sau a mediului dielectric dintre armături.

Pe baza acestor observaţii, senzori de proximitate capacitivi se realizează în trei moduri:

 cu condensator plan cu o armătură fixă şi una mobilă (se modifică distanţa dintre armături);
 cu modificarea suprafeţei de suprapunere a armăturilor (o armătură fixă şi un mobilă care se
deplasează paralel cu cea fixă);
 cu modificarea permitivităţii dielectrice dintre armături (prin modificarea stării fizice a
dielectricului).

Un senzor capacitiv este un ansamblu complex

(fig.4) care conţine: 1- condensator; 2-oscilator; 3-
demodulator; 4-circuit oscilant trigger; 5- afişaj; 6-
circuit de ieşire; 7- sursă de alimentare externă; 8-
semnalul de ieşire senzor. Circuitul oscilant
generează un semnal de frecvenţa înaltă de ordinul
sutelor de kHz până la câţiva MHz.

Dacă un obiect intră în zona activă a senzorului atunci se modifică capacitatea electrică a
condensatorului, cea ce influenţează amplitudinea oscilaţiilor.

Schimbarea valorii condensatorului depinde de distanţa faţă de obiect, de dimensiunea

materialului şi de constanta dielectrică. Sensibilitatea senzorilor capacitivi se poate regla prin
intermediul unui potenţiometru. Obiectele detectabile pot fi metalice sau nemetalice.

11
 2.2 Senzori de proximitate inductivi

Funcţionarea senzorului inductiv se bazează pe variaţia impedanţei unei bobine sub

acţiunea mărimii de măsurat (poziţie sau deplasare) fiind, deci traductoare parametrice.
Modificarea impedanţei se datorează modificării reluctanţei unui circuit magnetic, iar reluctanţa se
modifică datorită variaţiei întrefierului 8 sub acţiunea unei forţe exterioare (fig5).

Reluctanţa magnetică a circuitului magnetic este dată de relaţia:

δ l Fe
R=R a + RFe = +
μa S μ Fe S

unde: lFe - lungimea circuitului magnetic din fier, δ- lungimea întrefierului, S - secţiunea miezului,
iar μ este permeabilitatea magnetică.

Deoarece μ Fe ≫ μa , rezultă ca reluctanţa magnetică a porţiunii de aer este mult mai mare ca
a fierului, deci R ≈ Ra .

N2 N 2 K
Inductivitatea bobinei L= = μ a S=
R δ δ

În figura 5 este prezentată schema unui traductor inductiv simplu, pentru măsurarea unor
deplasări, sau a unor mărimi care pot fi transformate în deplasări, de exemplu traductoare de forţă.
⇒
1
()
δ =f ( F ) iar L=
δ
L=f ( F1 )
U U
Intensitatea curentului din bobină este: I x = 2 2
= 2 2 2
√R + X L √R +ω L x

⇒
1
Dacă tensiunea şi frecvenţa sunt constante, rezultă I x =f ( ) I =f ( F),
L2 x

deci aparatul de măsură din circuit se poate etalona în unităţi pentru forţă.

Se constată că singura modalitate de a modifica

reluctanţa este modificarea lungimii circuitului magnetic
şi anume modificarea întrefierului 8. în acest sens se
realizează, circuite magnetice cu armătură mobilă în care
mărimea neelectrică determină poziţia armăturii mobile
faţă de miez (fig. 5), sau circuite magnetice deschise (fără
armătură mobilă), rolul armăturii mobile este luat de
corpul solid care intră în zona de operare a senzorului.
Miezul magnetic al bobinei este din ferită. Principala
caracteristică a senzorilor de proximitate inductivi este
dimensiunea bobinei, cu cât acesta este mai mare cu atât
distanţa de comutare este mai mare.

12
 Numai materialele conductoare de electricitate pot fi detectate de senzori de proximitate
inductivi.

Schema bloc a unui senzor de proximitate inductiv este practic aceeaşi cu a celui capacitiv, doar
că elementul sesizor este un miez de ferită deschis (fără armătură) bobinat.

Când senzorul este alimentat, circuitul oscilant generează un curent. Dacă în zona activă a
senzorului intră un obiect bun conducător de electricitate, apare o variaţie a inductivităţii care duce
la modificare curentului de ieşire.

2.3 Senzori de proximitate rezistivi

Senzorii rezistivi se caracterizează prin faptul că sub acţiunea mărimii de măsurat are loc
variaţia rezistenţei (fig.8.6) unui circuit electric (în trepte sau continuu). Caracteristica statică a
traductorului este dependenţa Ux= f(x) care este liniară numai dacă sarcina (Rs) are impedanţa
infinită.

Traductorul este utilizat în montaj potenţiometric unde: Ui - tensiunea de alimentare a

traductorului; Ux - tensiunea de ieşire pe rezistenţa de sarcină Rs.

Cursorul potenţiometrului este acţionat de mărimea de măsurat. Pornind de la relaţia divizorului de

tensiune, rezultă Ui Ui ρ ∙ x
U x= Rx = =Kx
R R S

unde x- este deplasarea cursorului. Tensiunea

culeasă la bornele rezistenţei Rs va fi
proporţională cu deplasarea cursorului, deci
scara voltmetrului se poate dimensiona direct
în unităţi de deplasare sau în unităţile de
măsură a mărimii care a fost transformată în
deplasare (forţă, presiune etc.) în figura 6.b
sunt prezentate câteva tipuri de traductoare
rezistive, folosite ca:

-traductor de presiune (tija cursorului este legată la un burduf manometric);

-traductor de deplasare;

2.4. Senzori de proximitate magnetici

Nu pot detecta decât corpuri a magnetice; adeseori sunt utilizaţi pentru aceasta
magneţi permanenţi. Ei se bazează pe efectul magnetic şi se mai numesc relee Reed.

13
 După cum se vede în figura 7, contactele sunt introduse într-un tub de sticlă conţinând un gaz
inert. Particularitatea lor este că nu necesită sursă de alimentare.

Aplicaţiile acestor senzori sunt foarte diversificate. O aplicaţie foarte frecventă este folosită
la reglarea cursei unor pistoane.

Pentru aceasta pistonul 2 (fig.8) are încorporat un inel

magnetic 3. în momentul când pistonul ajunge în dreptul
releului 4, contactele acestuia se închid şi se comandă
revenirea pistonului.

Senzorii magnetici Reed au în componenţa lor un LED

care indică starea de operare. Observaţii.

 Când se instalează un senzor Reed, este important să ne asigurăm că nu există un câmp

magnetic de interferenţă în apropierea senzorului mai mare de 0,16mT. în cazul în care acesta
există, atunci senzorul poate da naştere la semnale eronate.
 Dacă pe mai mulţi cilindri pneumatici sunt instalaţi senzori Reed, este necesară o distanţă
minimă de 60mm între cilindri, pentru ca inelul magnetic de la un cilindru să nu influenţeze
senzorii de pe cilindrii vecini.
 Curentul care trece prin contacte trebuie să fie de valoare mică pentru ca arcul care se
creează între contacte să nu le lipească.
 Când sunt comutate sarcini inductive, apare un vârf de tensiune, iar arcul electric se
stinge mai greu.
Din acest motiv senzorul trebuie
prevăzut cu un circuit de protecţie:
diodă de drum liber (în c.c) fig.9.a,
circuit RC montat în paralel cu
contactul fig.9.b sau varistor (în c.a).

De obicei pe cilindru se montează

două relee, a căror poziţie se fixează
manual, reglându-se astfel lungimea cursei pistonului.

3 Senzori de interceptare Aceşti senzori sesizează prezenţa unor obiecte care se interpun
între cele două părţi ale senzorului: emiţător şi receptor. în aplicaţiile practice se întâlnesc senzori
optici, foto-electrici, pneumatici şi acustici.

3.1. Senzori optici

14
 Un senzor de acest fel este format dintr-un emiţător de lumină şi un receptor. în emiţător se
află sursa de lumină roşie sau infraroşie, lumină care se poate propaga în linie dreaptă, poate fi
deviată, focalizată, întreruptă, reflectată sau direcţionată. Lumina este captată de receptor, unde
este verificată dacă semnalul este corect. Verificare se face prin filtrare optică şi prin demodularea
semnalului electric rezultat.

Ca emiţător se foloseşte un LED care realizează de fapt transformarea unui curent (de
ordinul mA) într-un semnal luminos care poate fi uşor modulat în frecvenţă sau amplitudine pentru
a elimina influenţa luminii externe. Receptorul poate fi o fotodiodă sau fototranzistor cu siliciu.

Există mai multe variante de senzori optici :

 senzori cu fascicul de lumină (fig.10.a);

 senzori retro-reflexivi (fig.10.b);
 senzori de difuziune (fig.10.c);

La senzorul cu fascicul de lumină, emiţătorul şi receptorul sunt montaţi în carcase separate.

Acest tip de senzor nu se poate folosi la obiecte transparente. Ceilalţi doi senzori au emiţătorul şi
receptorul în carcase comune. Senzorul reflexiv are nevoie de o oglindă reflectorizată. Se poate
folosi în cazul corpurilor transparente, deoarece lumina străbate de două ori corpul şi se utilizează
pentru obiecte cu suprafaţa lucioasă sau de culoare deschisă. Fasciculul de lumină este divergent,
cu un unghi mare de deschidere.

În figura 11.a este prezentată vederea unui senzor de proximitate, iar în figura l0.b, c, d, e
sunt prezentate simbolurile senzorilor inductiv, capacitiv, magnetic respectiv optic.

15
 Senzori de proximitate au trei borne, două pentru sursa de alimentare externă şi una pentru
semnalul de ieşire, care se aplică bobinei unui releu intermediar. Montarea în circuitele de comandă
a senzorilor de proximitate se face conform schemei din figura 12.

În figura 13 este prezentată schema unui dispozitiv pentru introducerea dopurilor 4, în

sticlele 2, care înaintează pe o bandă transportoare 1.

Pistonul cilindrului pneumatic 3 trebuie să execute o mişcare continuă alternativă.

Această
mişcare se poate realiza cu doi senzori magnetici, prin care se reglează cursa pistonului, în figura
14 este prezentată schema de forţă şi cea de comandă. Cilindrul 1.0A este cu dublu efect acţionat
prin două electrovalve Y1 şi Y2. Circuitul de comandă conţine butoanele de pornire STAR şi
oprire STOP, senzorii reed SI şi S2, bobinele releelor intermediare Kl, K2, K3 şi bobinele
electrovalvelor Y1 şi Y2.

3.2. Senzori pneumatici

În figura15 este prezentat un senzor de proximitate pneumatic. La acest senzor atât timp cât
obiectul 5 nu se află în contact cu tija 2 supapa conică se afla pe scaunul său datorită acţiunii
arcului 4 şi a forţei dezvoltate de presiunea de alimentare Pa pe suprafaţa supapei; în această
situaţie semnalul pneumatic de ieşire xe va avea o presiune egală cu presiunea de la intrarea în
senzor, presiunea Pa. Dacă obiectul atinge tija senzorului supapa se deplasează în raport cu
scaunul şi se generează între supapa şi scaun o secţiune Pa de curgere, prin care camera senzorului
este pusă în legătură cu atmosfera. în consecinţă presiunea din cameră şi o dată cu ea şi presiunea
de la ieşirea senzorului scad, pentru o anumită deplasare a supapei devenind apropiate de presiunea
atmosferică.

În figura 8.16.a este prezentat principial un senzor pneumatic fără contact mecanic. Acest
senzor este o semipunte de comandă de tip B, la care rezistenţa de ieşire este de tip duză -

16
clapetă, clapeta fiind materializată chiar de obiectul a cărui prezenţă trebuie sesizată. Constructiv
senzorul este format din două duze calibrate, de diametre cuprinse între 0,5 ... 1 mm. întotdeauna
duza corespunzătoare rezistenţei Ri are diametrul mai mic decât cea corespunzătoare rezistenţei Re.

Atât timp cât obiectul a cărui prezenţă trebuie sesizată se află la o distanţă mai mare decât
Xiim (fig.16.b) semnalul de ieşire Xe este egal eu presiunea atmosferică Po. Pentru x < Xlim
semnalul de ieşire începe să se modifice, după legea prezentată în figura 8.16.b. Expresia lui Xlim
este: Xlim ≈ de/4; pentru cazul în care se adoptă d e = 1 mm se obţine X|im = 0,25 mm. Practic,
prezenţa obiectului va fi confirmată cu certitudine dacă el se află faţă de duza de ieşire la o distanţă
mai mică decât x0. Pentru cazul considerat x11 ~ 0,1 mm. Sensibilitatea senzorului, definită ca S =
dxe/dx, este ridicată, ceea ce permite sesizarea cu uşurinţă a unor deplasări de ordinul micronilor.
în aceste condiţii senzorul poate fi folosit cu succes ca instrument de măsură. Această utilizare este
favorizată de forma caracteristicii (fig.8.16.b), care este liniară pe cea mai mare parte a sa.

Pentru a sesiza obstacole la distanţe mari se pot folosi alte tipuri de senzori fluidici. Un
asemenea senzor este prezentat principial în figura 8.17. El poate sesiza prezenţa unui obiect situat
la o distanţă de 10 ... 15 mm. Senzorul este format dintr-o cameră inelară externă Q prin care se
face alimentarea lui la presiunea Pa şi dintr-un alezaj cilindric central Ac din care se recepţionează
semnalul Xe de ieşire. La alimentarea senzorului, în absenţa obstacolului, ia naştere un jet inelar în
interiorul căruia se obţine o depresiune. în aceste condiţii semnalul de ieşire este o presiune mai
mică decât presiunea atmosferică. Prezenţa unui obiect la distanţa x de senzorul perturbă jetul şi
deviază o parte din acesta către alezajul central. în această situaţie presiunea la ieşire creşte,
valoarea ei fiind dependentă de distanţa x existentă între senzor şi obiect. în figura 17 este
prezentat simbolul acestui senzor.

17