Sunteți pe pagina 1din 6

“DAN, CAPITAN DE PLAI”

De Vasile Alecsandri

Vasile Alecsandri (1818-1890) este une dintre cele mai mari personalitati culturale ale perioadei
pasoptiste, care a adus o contrubutie majora la dezvoltarea literaturii romane, atat prin talentul sau de scriitor, cat
si prein varietatea tematicii abordate.

A atras atentia asupra valorii literaturii populare, publicand in 1852 primna culegere de folclor, a scris piese de
teatru, nuvele romantice, pasteluri- pe care le-a impus ca specie in literatura romana- , poezii si legende istorice, in
cadrul carora un loc important il ocupa “Dumbrava rosie” si “Dan, capitan de plai”.

Poemul “Dan, capitan de plai” de Vasile Alecsandri, publicat in 1875 in revista “Convorbiri literale”,
evoca o figura legendara, neatestat istoric, a secolului XV-lea. Dan, a fost ostean al lui Stefan cel Mare, este un erou
care apara hotarele tarii si dupa moartea domnitorului. Personajul apare intr-un cantec popular, in care sunt
evidentiate faptele sale de eroism, iar Vasile Alecsandri, inspirat din aceasta creatie folclorica, asaza drept moto al
poetumul cateva versuri populare, ce concentreaza patriotismul si vitejia lui Dan.

Titlul => este format din substantivul propriu “Dan si apozitia “capitan de plai” precizeaza numele
eroului si ocupatia acestuia, aceea de ostean care strajuieste hotarele tarii.

Structura poemului. Creatia literala “Dan, capitan de plai” este alcatuita din sapte tablouri si un moto,
la care Alecsandri mentioaneza ca este un fragment dintr-un cantec popular.

“Dan, Cpitan de plai “ de Vasile Alecsandri este o opera epica, deoarece eutorul isi expima gandurile si
sentimentele in mod indirect, prin intermediul actiunii si al personajelor, iar intamplarile sunt povestite de narator,
respecatandu-de ordinea fireasca a momentelor subiectului.

MOMENTELE SUBIECTULU

Expozitiunea=> este corespunzatoare tabloului I, il prezinta pe “batranul Dan”, vestit “capitan de plai”,
traind “ca soimul singuratic” intr-un décor ce sugereaza liniste si calm : “In pestera de stanca, pe un munte
paduratic “. Desi este un erou al altor timpuri –“Vechi pustnic, ramas singur din timpul sau afara”-el ramane
credincios misiunii sale de a apara hotrele tarii. Intreaga sa existenta urmeaza ritmul marelui ciclu cosmic. Se
bucura cand “soarele apune” si priveste “cu jale lunga cum soarele apune”, asociind apusul cu varsta senecutiunii
pe care el insusi a atins-o. In mijlocul naturii vesnice, el mediteaza asupra curgerii timpului. A pasat de “rasufletu
geroasei batraneti” si asteptand sa toceasca “ a vremi lunga coasa”, cade in visare si-si aminteste de tineretea sa
eroica, pe care a inchinat-o apararii tarii :”cand tara striga <<La lupta, Dane!>> “ el sarea “ Sa vanture ca pleava
ostirilor dusmane”, “Iar tara dormea-n pace pe timpii cei mai rai/ Cat Dan veghea-n picioare la capataiul ei”.
Intriga=> Tabloul al II-lea cuprinde intriga actiunii.Traind in perfecta comuniune cu natura, Dan ajunge sa inteleaga
glasul acestuia. Aude “graind doi vechi strjari “ ca “au navalit tatarii!/ Si-acum in balti de sange isi joaca armasarii”.
Omoara, ard satele” ard holdele-n campii”, iar “sub robie cad fete si copii”. Idoiala ii este spulberata de un “stol de
vulturi urmati de uli gramada/ Atrasi in orizonturi de-a mortii rece prada”. Patri otismul eroului ii reda acestuia
puterea din tinerete –“Pe inima si palos rugina nu s-au pus “ si, dupa ce-L roaga pe Dumnezeu sa-l ajute dandu-I
zile si putere pana va strivi “toti lupii, toti serpii de pe plai”, pleaca la lupta.

Desfasurarea actiuni=> Cuprinsa in tablourile III-IV, il poarta “cu pasi gigantici” pe Dan spre sesurile unde
traia Ursan, un fost tovaras de arme de pe vremea lui Stefan cel Mare. Acesta fusese rasplatit in urma faptelor de
vitejie de marele domnitor cu pamanturi intinse, iar acum statea “ de paza in mijlocul campiei”, unde impreuna cu
fiica sa, Fulga, creste herghelii. La aflarea vestii, sufletul sau de patriot se revolta :”Ursan tresare, geme, s-aprinde
gandul sau” si hotaraste, pe loc plecarea la lupta. Cei doi eroi pornesc imediat spre zarea-ndepartare unde luceau
arme. Ei se arunca in lupta , unul dintr-o parte, altul din cealalta si fac minuni de vitejie. Dan “intra si se-ndeasa in
gloata tremurand”, iar “palosu-I ce luce ca fulger de urgie/ Tot cade-n dreapta, si-n stanga, si taie-n carne vie…”.
Ursan este ranit, iar Dan nu-l paraseste, ci sta “de paza la capul lui Ursan, cu calu-n mana stanga, cu pala-n mana
dreapta”. Viteaza fiica a lui Ursan, Fulga, isi salveaza tatal luandu-l de pe campul de batalie, iar arcasii din Orchei
pun tatarii pe fuga.

Punctul Culminant=> Corespunzator tabloului al VII-lea, il constituie canfruntarea dintre Dan, care
fusese luat prizonier, si Ghiarai, hanul tatarilor. Simtindu-se umilit pentru infrangerea suferita, hanul doreste
razbunarea si cere sa-I fie adus sub cort “ Dan batranul”. Acesta, desi era “cuprins de lanturi”, are o atitudine
demna si intra “maret”. La intrebarea amenintatoare a lui Ghiarai :Ce simte firul ierbii cand coasa e vecina?”, Dan
isi exprima increderea in patriotismul si vitejia generatiei viitoare:”Ea pleaca fruntea-n pace , raspunde capitanul/
Caci are sa renasca mai frageda la anul!”. Impresionat de atitudinea eroului, hanul, dupa ce aminteste trecutul
vitejesc al acestuia, ii propune , din respect sa se lepede de legea sa pentru a fi iertat. Raspunsul lui Dan vine fara
ezitare : “Ceahlaul sub furtuna nu scade musunoi!/ Eu, Dan sub vantul soartei sa scad pagan, nu voi”. El bu accepta
“viata miselnic castigata” si vrea xa mormantul sa-I fie “curat si alb” ca traiul “fara mustrare si fara prihanire” pe
care l-a adus.

Dorinta sa, inaintea moritii, este de a-si revedea pamantul stramosesc. Hanul tatar accepta si-I ofera calului sau,
pentru a-l trece Nistrul. Ajuns pe meleagurile moldovene, Dan simte cum “inima lui creste , si ochii –I plini de jale /
Cu drag privesc prin lacrimi podoabe tarii sal”.

Puternica legatura a eroului cu pamantul natal este sugerata prin gesturile de ingenunchere pe pamantul
pe care-l “saruta ca pe-o measte”.

Deznodamnatul=> inregistreaza moarte a lui Dan, care se intoarce in cortul hanului, unde “Suspina,
sovaieste si, pamantul cade mort!”.
Poemul se inchiei cu un elogiu pe care il aduce tatarul calitatilor eroului roman:

“O! Dan viteaz, ferice ca tine care pere,

Avand o viata verde in timpul tineretii!..

Si alba ca zapada in zapada in iarna batranetii!..”

Axat pe imaginea lui Dan, acest “epos legendar in care se imbina istoria cu folclorul” contureaza
reperele simbolice ale eroismului si patriotismului national.

CARACTERIZAREA PERSONAJELOR!

Istoria patriei a fost o importanta sursa de inspiratie pentru scriitorii pasoptisti printre care Vasile
Alecsandri ocupa un loc de seama. Ei au dat viata operelor lor unor personaje ce se puteau constitui in modele de
patriotism si eroism.

In poemulk “Dan, capitan de plai” se imbina realul cu fabulosul, atat prin intamplarile povestite, cat si prin
insusirile de legenda ale personajelor.

Dan este personajul principal al acestei creatii literale, deoarece participa la toate momentele actiunii .
Este un personaj imaginar, existenta sa nefiind atestata istoric. Fos ostean al lui Stefan , el intruchipeaza romanul
dintotdeauna pentru care libertate tarii este sacra. Faptul ca numele poemului coincide cu numele personajului
sugereaza intentia poetului de a imortalizata acest erou anonim legendar.

Trasaturile fizice si morale ale personajului , caruia autorului ii face un portret amplu, sunt evidentiate
atat direct cat si indirect.

Inca din primul vers, prin caracterizarea directa, se precizeaza varsta sa inaintata, iar prin
comparatia” ca soimul singuratic” se sugereaza cateva trasaturi morale: curajos, mandru, semet. El traeste
singuratic, continuand sa-si faca datoria de “capitan de plai” pe un “munte paduratic”. Existenta sa solitara il
indeamna la meditatie, iar apusul soarelui ii aduce o mare tristete, deoarece il asociaza cu varsta senectutii, pe
care el insusi a atins-o :”Privind cu jale lunga cum soarele apune…/Asa si el apus-au din zilele mari si bune”.

Erou al altor timpuri, “ramas singur din timpul sau afara”, “vechiul pustnic” este un simbol al
vremurilor eroice –ideea sugerata prin comparatia “Ca pe un gol de munte o stanca solitara”.

In mijlocul naturii vesnice, batranul Dan, intelept fiind mediteaza asupra trecerii timpului .Semnele
“geroasei batranetii” sunt evidente “Timpul rece apus-umarul meu/Si cat ,-afund in zile tot simt ca e mai greu”,
dar moartea este privata cu seninatate, ca o lege a firii:”O! Lege-a nimicirei, o!lege nemiloasa!/Cand, cand s-a toci
oare a vremei lunga evocare a eroismului acestui luptator pentru triumful binelui.Fire idealista, ar fi vrut sa
indrepte lumea, deoarece ii “parea ingusta,/Pentru bine, si larga, prea larga pentru rau!/El ar fi vrut-o buna ca
bunul Dumnezeu”.

De aceea, dovedind curaj, “ii placea sa-nfrunte cu dalba-I vitejie,/Pe cei care prin lume purtau bici de
urgie”.

Patriotismul sau redat prin personificarea metaforica “Si mult iubea cand tara striga:La lupta, Dane!” si
prin comparatia “Sa vanture ca pleava ostirile dusmane”.Personajul dovedeste in lupte o putere
supranaturala.Dimensiunile hiperbolice care I se atribuie –“In patru mari hotare tune si fulgera”- ii confera o aura
de erou legendar si-I evidentiaza hotararea inflexibila evocata prin comparatia:”Atunci a lui manie ca trasneul
era”.Eroul dovedeste un deosebit spirit de sacrificiu, reliefat alegoric:” Iar tara dormea-n pace pe timpii cei mai
rai/Cat Dan veghea-n picioare la capataiul ei”.

Ca orice erou popular, Dan simte o legetura frateasca pentru calul sau , caruia-I vorbeste cu blandete,
trasmitandu-I curaj:”N-aibi grija , mai soimane! Eu am si duc cu mine/O vraja rea de dusmani si buna pentru tine”,
trasatura edidentiata direct, prin autocaracterizare.

Curajul nemasurat al eroului este prezentat si indirect. El pleaca “prin codri fara drumuri si fara de
lumina”, insotit de “vulturii carpatici cu zborul inzdranet”, ce simbolizeaza maretia eroului.
Pasa Hassan – Caracterizarea Personajelor

De George Cosbuc

Desi titlul baladei este “Pasa Hassan”, personajul principal este Mihai Viteazul, prezent inca din primul vers al
poeziei :”Pe voda-l zareste calare trecand” si care participa la toate momentele actiunii.

Mihai Viteazul este personaj atestat istoric, deoarece a fost domnitorul Tarii Romanesti. El este conducatorul
armatei romane si se afla in fruntea bataliei, oferind prin actele sale de curaj un exemplu ostasilor sai. Bun
organizator si strateg, isi face “carare” prin “multimea pagana”, iar curajul sau imbarbateaza “ostirea romana”,
care-“n urma-I se-ndeasa” pentru a nimici dusmanii. Vitejia si iuteala cu care ataca domnitorul sunt redata prin
metafora “fulgerul”, care denumeste barda lui Mihai Viteazul, sugerand ura acestuia impotriva navalitorilor, pe
care vrea sa-I nimiceasca asemeni traznetului. Darzenia si hotararea cu care ataca voievodul , urmat de ostasii sai,
produc deruta in randul armatei otomane, pe care autorul o denumeste peiorativ “turcimea” si aceasta “cade-n
mocirla, un val dupa val”. Impetuozitatea lui Mihai, care il redusese si pe Sinan la nimicul noroiului –“Iar fulgerul
Sinan, izbit de pe cal,/ Se-nchina prin balta” –se manifesta si in continuare, deoarece “ Ca volbura toamnei se-
nvarte el roata/ Si intra in urdie ca lupu-ntre oi/ Si-o frange degraba si-o bate-napoi/ Si-o vantura toata”. Cela doua
comparatii au rolul de a reliefa maretia domnitorului roman, care dovedeste insusiri exceptionale, comportandu-se
pe campul de lupta ca un erou de balada. Faptele vitejesti ala domnitorului provoaca uimirea lui Hassan, care “de
mirare, e negru pamant”, caci Mihai, in inversunarea sa impotriva catropitorilor, “Alearga navala nebuna,/
Imprastie singur pe cati ii aduna, / Cutreiera campul, taind de pe cai”.

Imaginea de erou lengedar, hotarat da distruga inamicii tarii sale, este concentrata in versurile:”El vine spre
pasa: e groaza si vai, /Ca vine furtuna” –metafora.

Hotararea, darzenia, vitejia dovedite de Mihai Viteazul pe campul de lupta se completeza cu spiritul de
sacrificiu al acestuia, izvorat dintr-un patriotism inflacarat. El il provoaca la confruntare directa pe Hassan:”Stai,
pasa, o vorba de-aproape sa-ti spun”, “Stai, pasa! Sa piara azi unul din noi!”, insa conducatorul turc, inspaimantat
de curajul si forta domnitorului, “fuge nebun”.

Maretia trupului, asprimea vorbei, cutezanta faptei si neinfricarea sun insusiri ale voievodului, pe care
autorul le evidentiaza cu ajutorul hiperbolei din strofa a VIII-a:

“Salbaticul voda e-n zale si-n fier,

Si zalele-I zuruie crunte,

Gigantica poart-o cupola pe frunte,

Si vorba-I e tunet, rasufletul ger,

Iar barda din stanga-I ajunge la cer,

Si vode-I un munte.”

Aceasta ampla hiperbola cuprinde si alte figuri de stil: enumeratie, comparatie subinteleasa –“vorba-I e
tunet, rasufletul ger” –ca si epitetul in inversiune “salbaticul voda”, ce evidentiaza starea de spirit a acestuia.
Aliteratia “Si zalele-o zuruie crunte”, care sugereaza si ea groaza pasei, intregeste portretul domnitorului,
relevand hotararea cu care acesta isi urmareste adversarul.

Insusirile personajului Mihai Viteazul, sugerate prin figuri de stil, evidentiate prin faptele sale, sunt relevate si
prin antiteza cu Pasa Hassan.

Imbinand in mod armonios naratiunea cu descrierea, caracterizarea indirecta realizata, mai ales, prin
evidentierea comportamentului domnitorului pe campul de lupta ce cea directa , ca oglinda a spaimei
conducatorului turc, poetul George Cosbuc confera merelui voievod proportiile unui urias care lupta pentru
dreptate, manat de o imensa ura impotriva cotropitorilor.

Procedeul de a prezenta personajul prin prisma adversarului este o dovada de maiestria artistica, exprimand
totodata admiratia poetului pentru acest erou al istoriei natioanale, care a intrat in legenda prin faptele si insusirile
sale exceptionale.

S-ar putea să vă placă și