Sunteți pe pagina 1din 6

Capitolul 9

LUCRĂRI DE CONSOLIDARE, AGROTEHNICE ŞI HIDROTEHNICE DE AMENAJARE A


VERSANŢILOR
Aşa cum s-a arătat mai înainte principalele lucrări de amenajare a versanţilor, afectaţi de procese avansate
de degradare a terenului, sînt cele de împădurire. De multe ori însă procesele avansate de eroziune şi de
alunecare au dus la stări de instabilitate a terenului sau la exces de apă, care nu permit instalarea
vegetaţiei forestiere fără executarea unor lucrări prealabile de ameliorare. Principalele lucrări de acest gen
se prezintă în cele ce urmează.
9.1. LUCRĂRI DE CONSOLIDARE A TERENULUI
9.1.1. Gărduleţele. Sînt lucrări simple, constînd din împletituri de nuiele, pe pari de lemn, bine încastraţi
în sol. Menirea lor este de a asigura stabilizarea provizorie a terenului, pînă ce vegetaţia forestieră,
instalată la adăpostul lor, preia funcţiile de stabilizare. Durata gărduleţelor este de 4 — 6 ani, în funcţie de
materialul lemnos folosit (nuiele şi pari). După modul de amplasare pe teren gărduleţele sînt liniare, în
solz şi rombice.
— Gărduleţele liniare. Acest tip de gărduleţe constă în dispunerea lor liniară, pe curba de nivel, la
distanţe de 1,5 — 4 m din ax în ax (fig. 9.1şi 9.2 Ca). înălţimea gărduleţului este de 40 cm, din care 10 —
15 cm se încastrează în sol. Pentru aceasta se sapă, în prealabil, un şănţuleţ, adine de 15 — 20 cm şi lat de
20 — 25 cm, pe fundul căruia se bat parii, la distanţa de 40 — 45 cm. Parii se confecţionează din lemn
dur, care putrezeşte greu (de regulă din stejar sau din salcîm) şi au lungimea de 80 — 100 cm şi grosimea
de 8 — 10 cm. Aceştia se bat în pămînt 50 — 60 cm. deasupra nivelului şanţului rămînînd circa 45 cm.
Pe înălţimea de* 40 cin a parilor, respectiv de la nivelul fundului şanţului, se execută o împletitură de
nuiele de salcie, plop, anin, alun, fag, stejar, răşinoase (fig. 9.2 A). împletitura de nuiele trebuie să fie
deasă şi bine strînsă, cu nuiele cleşte, care se petrec pe deasupra. Pentru a împiedica ieşirea nuie-îelor de
pe pari este bine ca aceştia să fie prevăzuţi în partea superioară cu cîrlige, la al doilea sau cel puţin la al
treilea par. Cîrligul poate fi o ramură, care se lasă în mod special, respectiv se taie la lungimea de 5 — 8
cm de par sau un cui gros, bătut în par. Pămîntul scos din şanţ se aşează deasupra acestuia. După
terminarea gărduleţului, cu pămîntul rezultat se reumple şănţuleţul, se reface taluzul natural din aval, care
se tasează bine, iar în amonte se amenajează o terasă, în contrapantă, lată de 60 — 80 cm, la care se
foloseşte şi pămînt săpat din amonte. La capete, gărduleţele se încastrează în mal, pentru a le feri de
subminarea erozivă (fig. 9.2 B).
Gărduleţele liniare au fost folosite, cu rezultate bune pe terenuri nestabile, cu soluri foarte puternic şi
excesiv erodate, cu substrat litologic, format din roci moi, în care se pot bate parii (loess, nisip, marne,
argile, complexe de mame, argile şi gresii, dezagregate pe adîneimea de 50 — 60-jcm ş.a.). Pe terenuri cu
înclinare de 15 — 25°, desimea de 3 — 4 m s-a dovedit a fi suficientă. La panta de 25 — 40 (45°),
rezultate mai bune aufdat gărduleţele amplasate la distanţa de 2 — 3 m. La înclinări ale terenului de peste
40 45°, gărduleţele nu dau rezultate, fiind uşor distruse. De altfel, la asemenea pante nici nu este posibil
sau este foarte greu să se execute şănţuleţele de încastrare a gărduleţelor în sol.
Folosirea ca material de construcţie a nuielelor verzi de salcie, cel puţin în porţiunea de încastrare a
gărduleţelor în sol, precum şi baterea din loc în loc a unor pari verzi, tot de salcie (aproximativ al 3-lea
par) şi executarea lucrărilor toamna tîrziu, iarna şi primăvara are avantajul că mare parte din nuiele şi pari
intră în vegetaţie, mărind considerabil durabilitatea acestora şi efectul lor de consolidare. în caz contrar
nuielele putrezesc în 5 — 6 ani şi gărduleţele se deteriorează. Dacă imediat după execuţia gărduleţelor se
fac plantaţii în spatele lor (pe terase) şi între terase, în cazul distanţei de peste 2 m între gărduleţe şi
plantaţiile au o reuşită bună, acestea preiau rolul de consolidare a terenului după putrezirea nuielelor şi
parilor.
— Gărduleţele în solz. Sînt identice din punctul de vedere al construcţiei cu gărduleţele liniare, în afară
de faptul că pe teren acestea se dispun sub formă de solz. Lungimea lor este de 3 — 5m şi forma
semieliptică. Capetele se încastrează în maluri. Distanţa între capete este de 1,5 — 2 m. Gărduleţele în
solz se dispun tot pe curba de nivel, cele din aval fiind plasate între gărduleţele din amonte (fig. 9.2 Cb).
Distanţa între şirurile de gărduleţe în solz este de 2 — 4 m. Ace.t tip de gărduleţe se foloseşte cu prioritate
pe versanţi cu pante mari (30 — 50°), puternic văluraţi, unde amplasarea gărduleţelor liniare este
anevoioasă.
— Gărduleţele rombice. Construcţia lor este apropiată de cea a gărduleţelor liniare. Dispunerea
gărduleţelor este însă în romburi aplatizate, uşor pe linia de pantă, astfel ca înclinarea lor faţă de linia de
cea mai mare pantă să fie de sub 45°, respectiv de 30 — 35° (fig. 9.2 Ce). Executarea lor este mai
anevoioasă datorită întrepătrunderii nuielelor la colţurile romburilor. Se folosesc pe versanţi cu înclinare
mare (35 — 50°, uneori şi mai mult), unde există urgenţe şi necesitate de consolidare, în timp scurt,
avîndu-se în vedere efectul lor deosebit în acest sens, superior gărduleţelor liniare şi c-slor în solz.
Utilizarea ior este mai frecventă pe taluzuri după cum se va vedea într-un alt capitol al lucrării.
9.1.2. Banchetele de zidărie uscată. Sint lucrări care au un rol similar cu cel al gărduleţelor. înălţimea lor
este de 40 — 50 cm, din care 15 — 20 cm se încastrează în sol (fig. 9.3). Se construiesc din piatră uscată,
cu laturi plate, care să permită execuţia unor ziduleţe. între rosturile pietrelor se pune pămînt sau pietre
mai mici pentru a se realiza o stabilitate mai mare. în prealabil se sapă nn şănţuleţ, pe curba de nivel,
similar cu cel arătat la gărduleţe, cu adîncimea de 15 — 20 cm şi lat de 40 — 50 cm. în loc de şănţuleţ se
poate executa si o terasă, în contrapantă, lată de 40 — 50 cm. Pe fundul şănţuleţului sau pe platforma
terasei se execută bancheta (ziduleţul de piatră), din zidărie uscată cu pămînt, cu grosimea de 30 — 40 cm
la bază şi 20 — 30 cm la coronament.
După terminarea banchetei se umple cu pămînt bine tasat, eventualele goluri rămase în şănţuleţ, iar în
cazul că bancheta s-a făcut pe terasă se reface cu pămînt tasat sau cu piatră, taluzul natural din aval de
ziduleţ. In amonte de banchetă se amenajează o terasă, ca şi în cazul gărdulefelor, pe care se execută
plantaţii.
Banchetele se dispun liniar pe curba de nivel, la distanţa de 2,5 — 4 m, din ax în ax. între şirurile de
banchete se execută plantaţii în gropi, în despicătură sau în cordon. Au dat rezultate excelente în toate
cazurile în care s-au folosit, cu deosebire pe versanţii cu înclinare de 15 — 35°, cu piatră curgătoare.
Utilizarea lor este legată de existenţa pietrei de construcţie pe loc, deoarece aducerea ei din altă parte
scumpeşte considerabil lucrările. în cazul existenţei pietrei pe locul de construcţie sau la distanţă foarte
redusă (20 — 50 m), costul banchetelor este de 1 — 2 ori mai mic decît al gărduleţelor. Avantajul
banchetelor faţă de gărduleţe constă şi în faptul că acestea au o durabilitate considerabil mai mare,
realizîndu-se în acelaşi timp şi curăţirea terenului de piatra curgătoare de pe versanţi. Dacă piatra de
construcţie este în cantitate mică, banchetele se pot executa şi la distanţe mai mari (5 — 7 m), între ele
executîndu-se şiruri de gărduleţe sau plantaţii pe terase nesprijinite, ori în cordon, în funcţie de stabilitatea
terenului. Pentru a se mări stabilitatea banchetei, imediat în aval de ea, este indicat să se planteze cătină
albă. sau alţi arbuşti, eventual concomitent cu umplerea şănţuleţului sau cu refacerea taluzului natural din
aval de banchetă, în cazul că bancheta s-a executat pe o terasă în contrapantă. în acest ultim caz cătina
albă poate fi plantată şi în cordon, prin aşezarea puieţilor orizontal pe platforma terasei rămase după
execuţia banchetei şi refacerea taluzului natural peste puieţi. i'ădă-cinile acestora pot fi infiltrate sau
aşezate în prealabil, chiar sub banchete.
9.1.3. Terasele armate vegetativ. Terasele armate vegetativ sine lucrări în care consolidarea terenului se
realizează cu o armătură vegetativă, alcătuită din tulpini cu ramuri, nuiele, drajoni sau puieţi de talie mai
mare, cu lungimea 80 — 120 cm. Lucrarea în sine constă în săparea anei terase în contrapantă, lată de 50
— 60 cm, peste care se aşează un strat de tulpini cu ramuri, nuiele, drajoni sau puieţi (fig. 9.6). Dacă
lungimea materialului vegetativ depăşeşte 80 — 90 cm, acesta se aşează oblio
Fig. 9.6. Terase armate vegetativ. Ts = teren săpat; T a = teren afinat rezultat din săpătura din amonte (Ts); a = înclinarea
terenului; (3 = înclinarea, in contrapantă a platformei terasei; y = înclinarea taluzului amonte al terasei (45-75°) (E. Untaru, G.
Caloian, C. Traci, I. Giortuz, 1982).
pe terasă, astfel ea partea rămasă afară să nu fie mai mare de 20 — 30 cm. Eeţeaua stratului vegetativ
trebuie să aibă o desime de cel puţin 5—10 cm între tulpini şi ramuri şi să acopere întreaga platformă a
teraselor. Peste stratul vegetativ se aşează, prin săparea din amonte, un strat de sol gros de 20 — 25 cm. în
acest mod lăţimea terasei ajunge la 70 — 80 cm. Stratul vegetativ consolidează terasa prin rezistenţa sa
însăşi. Materialul folosit este bine să intre în vegetaţie. în acest sens se pot utiliza drajoni mari de cătină
albă, nuiele de salcie, retezaţi la 80 — 100 cm, puieţi mari de salcîm, săleioară, anin ş.a. Distanţa între
terase este de 2 — 3 m. Prin intrarea în vegetaţie a drajonilor, nuielelor sau puieţilor folosiţi, se formează
un cordon vegetativ care consolidează bine terenul, asigurîndu-se o stabilizare a acestuia după numai 2 —
3 ani de la execuţie. Costul lucrării este de 1 — 3 ori mai redus ca cel al gărduleţelor, în condiţiile unei
consolidări mai eficiente.
în Vranoea s-au executat asemenea lucrări, eu rezultate deosebit <ie bune, prin folosirea ca material
vegetativ de consolidare a tulpinilor cu ramuri şi drajonilor de cătină albă, rezultate din tăierea
cătinişurilor «u ocazia lucrărilor de substituire a lor (E. Untaru, Gr. Caloian, C. Traci, I. Ciortuz, 1982). A
intrat în vegetaţie şi parte din tulpinile cu ramuri, fără rădăcini. Pentru a se obţină un procent mai ridicat
de intrare în vegetaţie este bine ca tulpinile de cătină să fie tăiate (scoase), cu puţină fădăcină, să fie mrai
tinere (4 — 8 ani) şi folosirea lor să se facă îndată după tăiere, respectiv cel mult după 21 ore, de
preferinţă în ziua tăieri,
9.2. Luoaiar DE BEŢTNERS A APEI PE VERSANŢI
Dintre lucrările hidrotehnice care pot fi executate în bazinele de recepţie ale formaţiunilor torenţiala, un
rol deosebit de important în reţinerea apei pe versanţi îi au: şanşarile cu val, terasele în contrapantă şi
gropile de plantara prevăzute cu pîlnii.
9.2.1. Şanţurile eu val. 9.2.1.1. Tipuri de şanţuri cu val. Şanţurile cu val s-au experimentat în ţaia noastră
incepînd cu anul 1950, în bazinele ravenelor Oreavu şi Feraiu din peiinietiul Livada, judeţul Buzău, Valea
Boierului din perimetrul Moseu. judeţul Galaţi, pe terenuri în pantă din perimetrul Buhalniţa, judeţul
Iseainţ (Valea Bistriţei) şi în bazinul unei ravene din perimetrul Valea lui Bogdan, judeţul Prahova (0.
Arghiriade. 1954). Rezultatele obţinute au scos în evidenţă eficienţa lor ridicată pe-terenuri cu înclinare
mai mică de 2~y, în zona de versant cuprinsă între cumpăna apelor şi vîrful iavenelor. Reţinerea apei de
către valuri si şanţuri a dus la micşorarea considerabilă a debitului scurs în canalul ravenelor şi stăvilirea
eroziunii atît pe versanţii parcurşi cu învăluriri. cît şi pe reţeaua hidrografică. în acelaşi timp, apa reţinută
la nivelul versanţilor si înmagazinată în sol a contribuit, în mare măsură, la dezvoltarea în condiţii bmi<*
a culturilor făcute în zonele dintre valuri. Cercetările ulterioare au arăta i-ea şanţurile cu val dau rezultate
bune numai pe terenuri stabile («;v nu sînt expuse proceselor de deplasare în masă (alunecări de teren,
curgyn noroioase ş.a.) sau proceselor de eroziune în adîncime.
Şanţurile cu A'al se pot executa în două variante :
— şanţuri cu val continuu (fig. 9.7 a);
— şanţuri cu val întrerupt, dispuse în chincons (fig. 9.7 b).
Şanţurile cu val continuu au dat rezultate bune la înclinări a le-teren ului de 25°, mai ales unde se constată
scurgeri mari de suprafaţă iir. timp ce şanţurile cu val întrerupt au dat satisfacţii numai in bazine in iei ?
pînă la 10 ha, cu teren stabil, cu pantă pîna la 30° şi numai cu condiţia ca în zonele dintre valuri să se facă
plantaţii în gropi cu farfurii.
Referitor la mărimea şanţurilor şi valurilor au fost experimentate' două tipuri: şanţurile cu val cu profil
mare şi şanţurile eu val cu profil mic.
— Şanţurile caval cu projil mare au dat rezultate bune în bazine rnai mari de 10 ha, la înclinări ale
terenului de pînă la 15°, cu zona dintre valuri înierbată. Acestea au următoarele dimensiuni (fig. 9.8):
— pentru şanţuri: a (lăţimea la suprafaţă) — 1,10 m ; b (lăţimea la fund) = 0.35 m; h (adîneimea
şanţului) = 0,75 m;
— pentru valurile de pămînt: .ax (lăţimea de bază) = 1,50 ni ^(lăţimea de suprafaţă) = 0,35 m ; li1
(înălţimea totală = 0,50 m ; ha (înălţimea eficientă) — 0,25 — 0,35 m, în raport cu natura terenului şi
panta versantului.
— Şanţurile cu val cu projil mic au dat rezultate bune la înclinări ale terenului pînă la 25°. Ele au
următoarele dimensiuni (fig. 9.8) :
— pentru şanţuri : « (lăţimea la suprafaţă) = 0,90 m; b (lăţimea la fund) — 0,30 m; h (adîneimea
şanţului) = 0,50 m;
— pentru valurile de pămînt: a1 (lăţimea la bază) = 1,20 m ; bx (lăţimea la coronament) = 0,30 m ; Jix
(înălţimea totală) = 0,40 m ; h0 (înălţimea eficientă) = 0,20 — 0,30 m, în raport eu natura teienului
şi panta versantului.
mare mic
0,25 m 0,20 in
0,30 m 0,25 m
0,35 m 0,30 m
— 0,20 m
0,25 m
în cazul ambelor tipuri de profil, între şanţ şi val se lasă o bermă cu lăţimea de 40 — 50 cm (c), care să
reţină pămîntul spălat de pe val Bau serveşte ca spaţiu de plantare a unor specii forestiere.
Capetele valului se îndreaptă către amonte sub un unghi de 110 — 120°, pentru evitarea scurgerii laterale
a apei. Lungimea capetelor de vai
se determină cu relaţia L0 — —- i unde li0 reprezintă înălţimea eficientă
iar tg ax, panta zonei din spatele valului. Prin înălţimea eficientă a valului (h0) se înţelege nivelul admisibil
pînă la care se poate ridica apa ce stv strînge în spatele valului la o ploaie torenţială. Experimental s-a
stabilit. pentru înălţimea eficientă următoarele valori:
______Profil
mart
— pentru şanţuri cu val continuu : a — soluri lutonisipoase şi cu schelet mult b — soluri lutoargiloase si
lutoase .... c — soluri argiloase şi argilo-lutoase . . .
— pentru şanţuri cu val întrerupt: a — soluri lutoargiloase şi lutoase .... b — soluri argiloase şi argilo-
lutoase . . .
In cazul cînd valurile continue depăşesc 120 m lungime este indicat* construirea unor valuri pinten sau de
compartimentare, cu acelaşi profil cu valul principal şi dispuse perpendicular pe direcţia valului principal
cu care fac corp comun (fig. 9.7 c). La valurile continue, lungimea fiecărui -şanţ de colectare, cu profil
mic, se recomandă să nu fie mai mare de 10 m> iar la cel eu profil mare, 15 m; şanţurile sînt întrerupte
prin prispe de pămînt de 1 m lungime. La valurile întrerupte, lungimea şanţului se recomandă să fie de 6
m, iar a prispei de 4 m, dispunerea în teren făcîndu-se astfel încît fiecărui şanţ să-i corespundă în valurile
situate în amonte şi aval cîte o prispă.
9-2.1.2. Dimensionarea şi execuţia şanţurilor cu ml *. Volumul ăe apă reţinut la 1 m de şanţ cu val se
determină în raport cu tipul şi dimen-eiunile şanţului cu val, înclinarea terenului şi caracteristicile solului.
Pentru determinarea acestui volum, 0. Arghiriade a stabilit relaţia r.
a ~- b , hJ î = 0i + ?2 = —r— •« Jr -■;*- (»-l>
2 2tga
unde: q1 = volumul de apă reţinut de 1 m de şanţ: q2 = volumul de apă reţinut de 1 m de val; a, b, h, h0 —
dimensiunile şanţului şi valului; a —- înclinarea terenului (fig. 9.9).
Lungimea totală de şanţ cu val, capabilă să reţină complet volumul de apă ce se scurge pe suprafaţa luată
în considerare (8), se calculează. cu formula :
L=— (9-2),
* In general, şanţurile eu val se calculează pentru a reţine întreaga cantitate de apă care se scurge din precipitaţii pe versant cu luarea în
consideraţie a coeticienţiisr de scurgere In condiţiile date. In carul plantării terenului In gropi cu plinii se scade volumul de apă reţinut de gropile
cu pilnii, din totalul apei care se scurge (vezi şi 9.2.3).
în eare : L — lungimea totală de şanţ cu val (m); Q — volumul apei care urmează să fie reţinută de pe
suprafaţa proiectată a fi învăluritâ (m3); q = volumul apei care se poate reţine de 1 m de şanţ cu val
(ni*)1.
cu valuri continue ! profil mic !
Şanţuri cu valuri conţinu,* profil mare)
300 400 500 600 700 800 900 KX» 1100 12001300 1400 litri
Fig. 9.9. Volumul de apă reţinut de 1 in de şanţ cu val, tn raport CU tipul de lucrare şi Înclinarea terenului (ho = Înălţimea utilă a valului)
(E. Untaru, 1989).
Distanţa dintre şanţurile cu valuri se calculează luînd în considerare volumul apei {q') care se scurge in
timpul unei ploi torenţiale, pe o suprafaţă de 1 m2, cu relaţia :
l
JL
i =- (w — !) • q'
(9-3)
in eare : 1 ~ distanţa intre şanţurile cu val.
în cazul valurilor întrerupte se aplică relaţia
n■q
(9-4)
in care : l = distanţa între şanţurile cu val; n = lungimea şanţului care obişnuit se ia de 6 m (lungimea
prispei dintre şanţuri fiind de 4 m) iestul notaţiilor păstrînd semnificaţiile menţionate anterior.
Graficele tlin figura 9.10 şi 9.11 permit determinarea expeditivă a distanţei dintre şanţurile cu valuri, în
două ipoteze: cu înierbarea zonei dintre valuri si cu plantarea zonei dintre valuri, în raport cu înclinarea
terenului, profilul şanţului cu val .şi înălţimea utilă a valului.
Numărul de şanţuri cu val se calculează după relaţia :
N
i
(9-5)
1
Volumul de apă dat de ploaia de calcul (P) (In general de volumul şi intensitatea maximă <l»n zonă) Înmulţit cu coeficientul de scurgere propriu
suprafeţei dnte (vezi şi cap. 5), toate eale nlate pentru suprafaţa care urmează a se Invăluri.
în carefJV = numărul de şanţuri; I) = lungimea suprafeţei de versant propusă la lucrări de învăluiiie, în
protecţie orizontală, măsurată după linia de pantă; Z = distanţa dintre şanţurile cu val.
Referitor la dispunerea pe teren a şanţurilor cu val sînt necesare unele precizări. Primul val de jos trebuie
să se execute la o distanţă de 1,5 — 3 ori înălţimea, taluzului ravenei în zona de obîrşie (în general 9.2.3.
Gropile eu pîlnii. Folosirea gropilor cu pîlnii în lucrările de împădurire a terenurilor degradate are de
asemenea ca efect reţinerea pe versant a unei importante cantităţi a apei de scurgere.
Gropile cu pîlnii se pot realiza în diferite variante dimensionale dintre care mai folosite sînt cele din
figura 9.14, dar şi cu adîncimea pîlniei de 7,5 — 12,5 cm.
Cantitatea de apă ce poate fi reţinută de o pîlnie se determină cu formula :
V = — •i (R3 -fc r2 + B • r) (9-8)
o
în care : V = volumul de apă reţinut de pîlnie, in litri; i = adîncimea pîlniei, în dm; B = raza cercului de la
suprafaţă al farfuriei, în dm; r = raza cercului de bază al farfuriei, în dm.
Volumul de apă care se reţine la fiecare pîlnie, determinat astfel, este de circa 12 1, în cazul farfuriilor cu
înălţimea de 7,5 cm ; 16 1, în cazul celor ou înălţimea de 10 cm ; 211, în cazul celor cu înălţimea de 12,5
cm şi 25 1, în cazul celor cu înălţimea de 15 cm.
/ 0.60ni-------H
Vig. 9.1 !. Pllnir IM plantaţiile forestiere, cu Scop de r».,.<j- reţinere a apoi din scurgerile superficiale (după ('.■ Arghiriatîe. V.i'yi).
Cantitatea de apă care poate i'i reţinută la 1 m- de teren parcurs cu lucrări de plantare in gropi cu pilnii sau
farfurii .se determină cu relaţia :
q=n■v (9-9)
unde : q = volumul de apă reţinut la 1 m-' de teren parcurs cu lucrări de plantare în gropi cu pilnii sau
farfurii, în l/m-; n -- numărul de gropi eu pîlnii la m-; v = volumul de apă reţinut de o farfurie. în litri sau
cu relaţia :
q - ——- (9-10)
10 000
în care : q şi v îşi păstrează semnificaţia din relaţia 9-9, iar A' reprezintă numărul de pîlnii sau farfurii la
ha.
în cazul unui teren parcurs cu lucrări de plantare în gropi cu pîlnii cu înălţimea de 7,5 — 15 cm şi lăţimea
de 60 cm, la o plantaţie de 5 000 — 10 000 gropi la hectar, dacă se are in vedere şi infiltraţia din timpul
ploii se poate conta pe o reţinere integrală a apei pe versant la ploi de J0 — 20 (25) mm (l/m-).
Menţinerea profilului iniţial al pîlniilor. prin lucrările de întreţinere a culturilor are ca rezultate
menţinerea capacităţii de reţinere ii apei scurse pe versanţi, într-o perioadă de circa 5 —10 ani şi mai
mult, piuă ce vegetaţia forestieră eieşte şi preia această funcţie.
Executarea întregului ansamblu de lucrări sau combinarea a cel puţin două tipuri (şanţuri cu val ~ terase
ori şanţuri cu val ■+- gropi cu pîlnii) are. efecte şi mai mari referitoare la reţinerea apei pe versanţi.
Experimentările din perimetrul Livada, jud. Buzău (bazinul Oreavu), au arătat că executarea întregului
ansamblu de lucrări (şanţuri cu val -f-terase în contrapantă sau gropi cu pîlnii) pe toţi versanţii unde
asemenea lucrări a fost posibil de executat, a dus la reţinerea, în mod practic, a întregii cantităţi de apă
provenită din precipitaţii, pe reţeaua de ravene seurgîndu-se doar parte din apa căzută direct, deoarece şi
pe taluzuri s-au executat terase susţinute de gărduleţe. Aceasta a permis ca pe albiile ravenelor să se
execute numai cleionaje, deşi adincimea multora era de 10 — 15(20)m. în timp scurt reţeaua a fost
stabilizată şi acoperită de un strat de litieră (şi pe fundul reţelei), fapt care dovedeşte ea scurgerile au fost
lichidate sau au fost reduse la cantităţi infime.
APELOR DE
9.3. LUCRĂRI DE COLECTARE Şl EVACUARE A
PE VERSANŢI
în cele mai multe cazuri apele provenite din scurgerea de pe versanţi sînt colectate de reţeaua hidrografică
şi evacuate pe aceasta.
în anumite situaţii, cu deosebire atunci cînd terenul este afectat de procese de alunecare, mare parte din
apa provenită din ploi poate să
îmbibe mari mase de pămim şi sa stagneze la suprafaţa solului şi in subteran, prorocind piin aceasta peiturbaţii
deosebite in stabilitatea versan-tilor.
In toate aceste cazuri este necesară executarea unor lucrări de oprire JI accesului apei in zona cu alunecări şi de
acumulare a acesteia m mas:* alunecai oare, precum şi lucrări de colectare şi evacuare a apei din zonele afectate de
procese de alunecare.
9.3.1. Lucrări de oprire :i accesului apei in zona eu alunecări şi de acumulare a apei iu masa aluneeâjonre. Lucrările
de oprire a accesului apei in zona cu alunecări constau din executarea unor canale de coastă, amplasate pe versanţi.
la 10 — 2(1 ('M)) m în amonte de rina, cornişa sau "buza superioară de desprindere. Terenul de amplasare trebuie să
fie stabil, neafectat de fisuri (în cazul existentei unor fisuri canalul se amplasează în amonte de acestea)
(fig. !).!">). Mărimea i sec; iuneai canalelor depinde
. l-'iiţ. 9.15. Modul de amplasare a canalelor şi şanţurilor de colectare evacuarea apelor din zonei e afectate de
alunecări de leren (('.. traci. 19S8j
de lăţimea zonei de versant din amonte (de la canal la cumpăna apelor) de pe care se colectează scurgerile de
suprafaţă, de cantitatea de precipitaţii căzute, de volumul scurgerilor de suprafaţă şi de debitul de scurgere pe canal.
Secţiunea canalelor este trapezoidală, avînd adineimea de 0,5 — 1,0 (1,5 m), deschiderea la fund de 0.5 — 0,6 m şi
la suprafaţa terenului de 0,6 — 0,i< — 1.5 m. Secţiunea acestor canale se calculează ca să poată acumula toată apa
de pe versantul din amonte, ce se scurge în urma. ploiloi mari din zonă şi să o evacueze în timp util.
Amplasarea canalelor se face aproape de curba de nivel, respectiv la pante de sub 5 — 7 %, astfel ca în curgere să
nu se producă, fenomene, de eroziune. Pentru evitarea unor infiltraţii mari, cu deosebire în cazul unor substrate
litologice permeabile, fundul canalelor şi parte din taluzu-rile acesteia (pe înălţimea de 15 — 20 cm) se
impermeabilizează cu argilă-tasată. La capetele exterioare zonei (la lungimi mari si pe parcursul acesteia) se pivvăd
debuşee, care evacuează apa din canalul colector în aval, in riul colector sau pe traseul reţelei hidrografice interioare
zonei cu terenuri alunecătoare. Debuşeele sint canale bine consolidate, executate în trepte pe linia de pantă sau
apropiată de aceasta, din beton sau zidărie e.u mortar,, rareori (la pante mai reduse) din praguri de zidărie uscată sau
din pămUit. cu fundul pavat cu piatră (fig. 9.16).
W-70cm--i
!»0-70cm-
--Argilâ compactată :5-5Q:m
beton
-Prefabricate de 25-5C cm
¥>g- 9.16. Şanţuri deschise de colectare şi evacuare a apelor, cu
fundul şi parte din pereţi impermeabili/aţi. cu argilă (o) Sau cu plăci
prefabricate din beton (b) (C. Traci, 1989).
— Lucrările de oprire sau de diminuare a accesului apei în zona masei alunecătoare constau din captarea izvoarelor
si lucrări de nivelare sau do modelare a terenului.
Izvoarele apar de cele mai multe ori sub cornişa superioară a alunecării, cînd prin alunecarea stratului de sol şi rocă
permeabile sau relativ" permeabile s-au interceptat strate impermeabile, deasupra cărora »-» format un orizont
acvifer. Oînd izvoarele apar la suprafaţa terenului,, acestea sint uşor de captat. Captarea este foarte dificilă cînd
izvoarele sînt sub nivelul terenului. Fiecare izvor este dirijat în aval printr-un şanţ; colector, spre reţeaua
hidrografică sau spre debuşee special amenajate. Dacă izvoarele de sub cornişă sînt dese si aşezate aproximativ pe
curba-de nivel se poate executa şi un şanţ colector comun, similar cu cel de deasupra cornişei. în care se adună apa
tuturor izvoarelor. Aceasta este apoi evacuată spre debuşee special amenajate sau spre reţeaua hidrografică.
U.3.2. Lucrări de colectare şi evacuare a apei din zonele afectate d» procese de alunecare. Lucrările de acest gen sînt
extrem de variate. Ele depind de cantitatea de apă care trebuie captată şi evacuată, dar nrai ales de profunzimea de la
care această apă trebuie captată si apoi condusa î-'i evacuată in aval de zona afectată de alunecări. O rezolvare rapida
şi integrală a problemei evacuării apelor din zonele cu alunecări, cu deosebire din zonele cu alunecări profunde, cu
-rad ridicat de fragmentare a masei alunecate presupune executarea unor lucrări foarte complexe şi costisitoare.
Acestea depăşesc, in general, conţinutul prezentei lucrări.
Cele mai multe alunecări din bazinele hidrografice torenţiale, care urmează a se împăduri, nu afectează obiective
economice deosebite şi nu reclamă o urgentă strictă.
în afară de acestea se contează foarte mult pe desecarea biologiea a terenului, pe măsura dezvoltării vegetaţiei
forestiere. Cercetările efectuate în acest sens au confirmai acest lucru, în sensul că. după 1;> — '-<>, lM '25 — .HO
ani. alunecările s-au stabilizat treptat, şi terenul a fost bine deşecat <le apa în exces, prin consumul acesteia de către
vegetaţia forestiera hulro-i'ilă: (sălcii, anini, plopi). .
Captarea izvoarelor de coastă şi eliminarea apei de băltire din spaune valurilor si monticulilor mari de alunecare s-au
dovedit însă a li o operaţie absolut indispensabilă. Acestea au dus la scurtarea considerabila a timpului «le
stabilizare a proceselor active de alunecare si de desecare a excesului de apă. Cele mai bune rezultate s-au obţinut
prin folosirea şanţurilor (le drenaj deschise, cu ajutorul cărora au fost captate izvoarele si s-a evacuat apa (ie băltire.
Acestea au marele avantaj că pot, fi uşor controlate si refăcute după deteriorările care se produc in urina
reactivam pioce-,selor de alunecare. Cînd masa alunecătoare este formata din niateuau, permeabile, este absolut:
necesar ca fundul şanţurilor si parte din t"ll^ulj PS fie impermeabilizate printr-un strat de argilă lăsată, gros de iu -20
cm. sau cu plăci prefabricate de beton care se aşează ca olanele (iepe casă. Ultimele au avantajul că se amplasează
uşor si pot fi 1l>[°^re la pante mari ale terenului, cu eliminarea eroziunii m admemu' i.iig. ■»•'- >b
Mărimea debitului din şanţurile de colectare se stabileşte eu relaţia, <M. Motoc s.a., 1975) :
Q KHIL -f qi (9.1.1)
îu care : K = coeficient de filtrare al stratului acvifer (cm/s); 11 -- grosimea stratului acvifer (in); 1 ----- panta
nivelului apei în lungul stratului
acvilei' (zecimal); L = lungimea drenurilor absorbante (m); qi = debitul izvorului sau izvoarelor captate
(l/s).
în puţine cazuri, în sectorul forestier, s-au folosit şi drenuri închise asemănătoare cu cele din îig. 9.17 şi
9.18 sau şanţuri umplute cu ramuri
Kig. 9.18. Drenuri Închise cu secţiune de scurgere . liberă. 1 = umplutură de pămint; 2 = strat izolator (paie, ramuri de 5—10 cm
2 S'iu brazde întoarse; r> = umplutură filtrantă; 4 =
3 tuburi de ceramică sau de beton o placă din beton,
de 15 cm grosime CE. Untaru, 1989).
care .--au acopeiit de un strai de 3C — ■"",() cm de pămînt. Ultimele s-au utilizai, cu deosebi!e în cazul
alunecărilor plastice de lip curgător sau semicurgălor. Rezultatele au fost satisfăcătoare în primele luni
sau 1 — 'S ani după execuţie. Treptat îmă dienurile au fost întreruptei datorită mobilii aţii maselor
alunecătoare şi repararea lor a fost foarte anevoioasă sau imposibilă.
\ ■ ■!