Sunteți pe pagina 1din 1

Pe lângă diminuarea sau reducerea, uneori până la anulare, a capacității de producție a

solului, degradarea terenului conduce la dereglarea regimului de scurgere a apelor de suprafață și


a celor subterane, la modificări ale microclimatului și la deteriorări grave ale peisajului.
În ceea ce privește efectul lucrărilor de amenajare a unor bazine hidrografice torențiale mici,
pe baza cercetărilor ample efectuate (Munteanu et al., 1991, 1993 ; Untaru et al., 1994 ;
Constandache et al., 2002), în cazul terenurilor împădurite, procesele de degradare activă au fost
stabilizate pe mai mult de 73 % din suprafață, în culturi cu vârsta cuprinsă între 10 și 30 de ani.
După circa 25 de ani de la executarea lucrărilor de împădurire, degradarea terenului în
perimetrele de ameliorare a fost oprită pe 90–95 % din suprafață.
Culturile forestiere instalate pe terenurile alunecătoare aferente rețelei hidrografice (anin
alb, anin negru, pin negru ș.a.), prin efectul de drenaj biologic și consolidarea orizonturilor de
suprafață ale terenului, prin rețeaua de rădăcini, au îndeplinit un important rol de prevenire a
reactivării proceselor de deplasare în masă. Alunecările active, aferente rețelei hidrografice au
fost stabilizate în proporție de 50–60 % prin efectul de consolidare al lucrărilor de corectare a
torenților, dar continuă să fie active în zonele neparcurse cu asfel de lucrări, în care nu a fost
posibilă instalarea vegetației forestiere (Untaru et al., 2006).
Taluzurile aferente formațiunilor torențiale au fost stabilizate prin instalarea vegetației
forestiere, în special cătina albă, anin alb, anin negru, pin silvestru, pin negru ș.a. Procesele
active sunt caracteristice taluzurilor aferente rețelei hidrografice neamenajate, în zone fără
vegetație, cu pante foarte mari (peste 45o).
În bazinele hidrografice torențiale analizate, debitul lichid maxim de viitură s‐a redus cu
16–36 %, la ploaia cu frecvența de 1/100 de ani, comparativ cu situația existentă înainte de
efectuarea lucrărilor de amenajare și respectiv de împădurire a terenurilor degradate (la ploi cu
frecvența mai mare efectul este sensibil mai mare). Se evidențiază, de asemenea, faptul că în
afară de rolul de protecție hidrologică și antierozională, culturile forestiere de pe terenurile
degradate au o contribuție deosebită la formarea și ameliorarea solului (Untaru et al., 1994).
Efectele economice parțiale (care au putut fi cuantificate) ale lucrărilor de amenajare a
bazinelor hidrografice analizate au constat în principal în evitări de pagube produse de viiturile
torențiale, în proporție de circa 93 % (din care 20 % prin evitări de pagube prin avarierea căilor de
comunicație și a unor locuinte sau anexe și 70 % prin evitarea îndepărtării aluviunilor care ar fi
periclitat lacurile de acumulare, căile de comunicații ș.a.) și circa 7 % valoarea masei lemnoase
rezultate prin împădurirea terenurilor degradate. Coeficientul eficienței economice parțiale,
definit ca raport între echivalentul valoric al pagubelor evitate, însumat cu veniturile din masa
lemnoasă/cheluieli pentru executarea lucrărilor de amenajare, pentru perioada normată a
lucrărilor, de 50 de ani, a variat de la un bazin la altul între 1,12 și 3,47 (în medie 2,34). Durata
de recuperare a cheltuielilor s‐a situat sub 20 de ani pentru majoritatea bazinelor analizate.
Pe baza rezultatelor cercetărilor efectuate anterior corelate cu caracteristicile bazinului
Putna (climatice, geomorfologie, utilizarea terenurilor, proporția și distribuția terenurilor
degradate ș.a.) și a metodologiei dezvoltate în cadrul proiectului Monitor II (www.monitor2.ro),
au fost elaborate hărți de hazard la inundații și alunecări de teren (Figura 5), necesare în
managementul dezastrelor naturale.
Procesele torențiale și de degradare a terenurilor aduc mari prejudicii economice și sociale.
Mari pagube sunt produse de către viiturile torențiale prin distrugerea unor drumuri, așezări
omenești, a unor culturi agricole și silvice, colmatarea lacurilor de cumulare ș.a. Cuantumul
materialului erodat de pe terenurile excesiv erodate depășește frecvent 100 m3ha-1an-1.