Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
Cuvântul “Emoție” provine din latină și este alcătuit din “ex” care înseamnă în
afară și “movere” care înseamnă agitație, mișcare. Multă lume preferă să interpreteze în
mod eronat acest cuvânt ca fiind alcătuit din E(nergie) și Mișcare, adică energie în
mișcare.
Iartă!
Râzi mai mult!
Cântă!
Creează!
Fă mișcare – un tip de mișcare care să iți placă!
Ține un jurnal, te va ține în contact cu tine și emoțiile tale.
Monitorizează-ți binecuvântările! Ele sunt din plin în viața noastră,
trebuie doar să le vedem.
Împrietenește-te cu tine!!
După cum vei vedea, dorința noastră a fost să includem cât mai multe
tehnici și metode care te pot ajuta să îți ajustezi și să îți armonizezi universul
intern, fizic, emoțional, mental și sufletește. Aceste tehnici și filozofii sunt
adunate de noi de-a lungul timpului din înțelepciunea Orientală și pragmatismul
Occidental și reprezintă o viziune holistică a sănătății, atât interioară cât și
exterioară.
Ne dorim să învățăm, să practicăm și mai ales să vindecăm împreună cât
mai multe dintre momentele dificile din viața noastră. Prima victorie pe care o
poți repurta în dorința ta de vindecare este o atitudine pozitivă, de încredere, de
deschidere și de acceptare a ceea ce este și a ceea ce poate fi foarte bine în viitor.
Să purcedem deci împreună, la un drum plin de bucurii și sănătate.
Locus of Control (Localizarea Controlului)
Personalitatea – reprezintă unitatea bio-psiho-socială constituită în
procesul adaptării individului la mediu și care ne determină un mod specific,
caracteristic și unic de comportare în diversitatea situațiilor externe.
Personalitatea se referă la forme distincte și caracteristice de gândire,
emoționalitate și comportament care definesc stilul personal al unui individ și îi
influențează interacțiunile cu mediul.
Dacă asupra geneticii avem mai puține metode de intervenție (deși știința
de astăzi a avansat și în această direcție, ca să nu mai vorbim de intervențiile
neștiințifice, „parapsihologice”), la nivelul mediului sociocultural putem face
anumite alegeri. Sigur că nu ne putem rescrie (în totalitate J) copilăria și
perioadele importante de dezvoltare psihoemoțională, însă putem alege ce facem
astăzi! Putem alege ce influențe socioculturale cultivăm astăzi, cu ce oameni și
obiceiuri ne înconjurăm, ce preocupări cultivăm, ce sens activ, conștient dăm
vieții noastre astăzi.
Spuneam că personalitatea se referă la caracteristicile de gândire,
emoționalitate și comportament care ne definesc. Pot fi operate schimbări
treptate, importante, la acest nivel? Răspunsul, dat în general de diferitele teorii
și domenii de orientare umanistă, este că da!
Acesta este și răspunsul pe care ne bazăm pentru a explica faptul că într-
adevăr ne putem îmbunătăți viața și nivelul de sănătate prin alegerile de zi cu zi
pe care le facem. Este necesar doar să ne clarificăm, să înțelegem în ce măsură
suntem rezultatul unor programe pe care ni le-am însușit și internalizat,
programe pe baza cărora acționăm ȘI să îmbunătățim pas cu pas aceste programe
până ne sunt din ce în ce mai utile, mai favorabile. Da, rulăm după anumite
programe, dar haideți să le alegem pe cele utile nouă! Programe de libertate
interioară și echilibru emoțional, programe de sănătate și longevitate, programe
de bunăvoință și recunoștință!
Liberatate = Responsabilitate
Terapia CBT
Schema de lucru a terapiei cognitiv-comportamentale se bazează pe
conexiunea: Gânduri - trăiri emoționale - senzații corporale - comportamente
Gândirea de tip
„Minimalizarea semnificației propriilor rezultate pozitive”
Apoi 2 din fiecare si apoi una din fiecare; dacă la cele vizuale nu ai
destule, fiind cu ochii închiși, poți spune: sunt încă, conștient de lumina care
intră pe fereastră, etc, și să le reiei pe primele.
În plus exercițiul e foarte bun pentru aducerea în prezent, pentru a fi mai
conștienți de ceea ce ne înconjoară și de propriile senzații.
Appendix: după ce ai intrat in transă, trebuie să vezi situația emoțională
negativă, depresia, etc, ca pe o poză: “o sa mut aceasta poza mai departe si pe
măsură ce fac asta emoțiile mele vor scădea si sunt tot mai calm…”.
3. Tehnica in 3 pasi:
- te așezi și inspiri pe nări, puternic iar ochii privesc către în sus, spate,
sunt dați peste cap
- iți ții respirația și numeri în minte 1,2,3
- îți lași ochii să coboare FFFF lent și expiri pe gură foarte lent; privirea
merge in jos, ochii se închid lent, natural, odată cu expirația care devine naturală
și continuă.
Decalogul Raționalității
(A se citi zilnic, dimineața sau seara înainte de culcare)
1) AR FI PREFERABIL să reușești în tot ceea ce faci și fă tot ce depinde de
tine în acest sens DAR DACĂ NU REUȘEȘTI, nu înseamnă că ești fără valoare ca
om ci doar că ai avut un comportament mai puțin performant, care probabil
poate fi îmbunătățit în viitor.
2) AR FI PREFERABIL să reușești în tot ceea ce faci și fă tot ce depinde de
tine în acest sens DAR DACĂ NU REUȘEȘTI, amintește-ți că este doar (foarte)
rău fără a fi însă catastrofal (cel mai rău lucru care ți se putea întâmpla).
3) AR FI PREFERABIL să reușești în tot ceea ce faci și fă tot ce depinde de
tine în acest sens DAR DACĂ NU REUȘEȘTI, poți tolera/suporta acest lucru
neplăcut și să mergi mai departe bucurându-te de viață, chiar dacă este mai greu
la început.
4) AR FI PREFERABIL ca ceilalți să se comporte corect și/sau frumos cu
tine DAR DACĂ NU SE COMPORTĂ AȘA, nu înseamnă că tu sau ei sunteți fără
valoare ca oameni.
5) AR FI PREFERABIL ca ceilalți să se comporte corect și/sau frumos DAR
DACĂ NU SE COMPORTĂ AȘA, amintește-ți că este doar (foarte) rău fără a fi
însă catastrofal (cel mai rău lucru care se putea întâmpla).
6) AR FI PREFERABIL ca ceilalți să se comporte corect și/sau frumos DAR
DACĂ NU SE COMPORTĂ AȘA, poți tolera/suporta acest lucru neplăcut și
mergi mai departe bucurându-te de viață, chiar dacă este mai greu la început.
7) AR FI PREFERABIL ca viața să fie dreaptă cu tine și ușoară DAR
DACĂ NU ESTE, nu înseamnă că viața este nedreaptă și/sau că tu ești fără
valoare ca om.
8. AR FI PREFERABIL ca viața să fie dreaptă și ușoară DAR DACĂ NU
ESTE, amintește-ți că este doar (foarte) rău, fără a fi însă catastrofal (cel mai rău
lucru care se putea întâmpla).
9. AR FI PREFERABIL ca viața să fie dreaptă și ușoară DAR DACĂ NU
ESTE, poți tolera/suporta acest lucru și să mergi mai departe bucurându-te de
viață, chiar dacă este mai greu la început.
10. SINGURUL LUCRU CARE TREBUIE ESTE CĂ NIMIC NU
TREBUIE CU NECESITATE.
DECALOGUL IRAȚIONALITĂȚII
(Merită cunoscut pentru a-l evita)
Idei Importante:
Creează etape intermediare – sarcinile succesive sunt mai ușor
abordabile
Controlul și Satisfacția - satisfacția evoluează mai lent decât controlul
Tehnica Inimii Liniștite
Această etapă este denumită în anumite texte “fixarea Spiritului în
cavitatea sa originară”. Aceasta se referă tocmai la întoarcerea către interior a
atenției în scopul “activării” sau mai corect spus în scopul de a descoperi lumina
Spiritului. Ulterior, această lumină spirituală, percepută inițial în zona capului va
fi coborâtă mai întâi în zona pieptului și apoi până la nivelul abdomenului
inferior.
Procesul întoarcerii atenției către interior este în directă legătură cu
capacitatea de a intra într-o starea de liniște cât mai profundă, așa cum arătam
anterior, și de asemenea cu punerea accentului pe moral. În situația în care ființa
nu este morală ea va observa de asemenea că îi va fi foarte greu să se
interiorizeze. Acesta poate constitui un semnal de alarmă care ar trebui să
determine o revizuire a atitudinii pe care o avem față de noi înșine, față de
celelalte ființe, în ultimă instanță față de întregul Univers.
În final realizăm forma de încheiere. Prin realizarea formei de încheiere se
stimulează circulația periferică a sângelui și circulația energetică.
Frecarea Palmelor
Frecăm palmele energic între ele, până când devin fierbinți și încărcate cu
energie. Ne putem gândi că stimulând palmele, stimulăm de fapt întregul corp.
Baterea Capului
În continuare batem ușor capul cu buricele degetelor pe întreaga
suprafață, exceptând doar zona cefei. Ne gândim că în acest mod energia de
apărare crește foarte mult în zona capului și de asemenea circulația se
îmbunătățește foarte mult în zona respectivă.
Masajul Urechilor
Masăm apoi energic întreaga suprafață a urechilor, folosind degetul mare
și degetul arătător. De fiecare dată continuăm masajul prin tragerea lobilor
urechii. Prin această procedură este foarte bine stimulată energia rinichilor.
Baterea Brațelor
Se bate ritmic cu palma dreaptă brațul stâng de la umăr până la degete, pe
trei porțiuni, după cum urmează: întindem brațul înainte cu palma orientată
către sol, batem partea superioară, rotim palma către în sus, batem din nou
partea superioară, orientăm palma către noi, flexând brațul, batem partea
inferioară. După aceasta realizăm aceeași manevră și cu brațul drept. Loviturile
cu palma trebuie date în așa fel încât să stimuleze pielea brațelor, să activeze
circulația sangvină superficială. Aceasta se observă prin înroșirea ușoară a pielii.
Masajul Rinichilor
Ne aplecăm ușor înainte, apropiind trunchiul de sol, așezăm palmele în
zona rinichilor, apoi începem să batem energic cu palmele zona rinichilor, timp
de aproximativ un minut. În continuare, masăm zona rinichilor și oasele
bazinului. După ce încheiem masajul, ne ridicăm ușor, fără mișcări bruște,
ridicând mai întâi trunchiul, apoi capul.
Baterea Picioarelor
În aceeași manieră în care am bătut brațele realizăm și baterea picioarelor,
pe trei porțiuni, dinspre partea superioară a coapselor către glezne. Cele trei
porțiuni sunt: cea anterioară, cea laterală și cea interioară. Baterea picioarelor este
ceva mai energică. În final prindem vârfurile degetelor de la picioare, și întindem
de câteva ori trunchiul. Cu aceasta exercițiul se încheie.
După cum ne dăm seama chiar și din această descriere succintă, Nadi
Șodana Pranayama este o tehnică excelentă atât pentru prevenirea unor
probleme de sănătate cât și pentru vindecarea celor existente prin armonizarea și
echilibrarea interioară a ființei.
Mod de execuție:
Stând într-o postură relaxată, cu spatele drep, inspiră prin nara stângă
(activând Ida Nadi) în timp ce nara dreaptă este astupată. Menține respirația o
perioadă de timp cât mai îndelungată fără să devină însă inconfortabil. Expiră
apoi pe nara dreaptă (activând Pingala Nadi) astupând nara stângă.
Repetă apoi procesul invers, inspirând doar pe dreapta și expirând doar
pe stânga.
Hatha Yoga Pradipica, unul dintre textele fundamentale ale practicilor de
yoga ne spune: prin această practică alternativă, întregul sistem de nadisuri se
curăță și se purifică în mai puțin de trei luni.”
Când începi practica, mai întâi expiri pe gură tot aerul din plămâni,
aplecându-te în față pentru a comprima plămânii cât mai mult și a elimina tot
aerul.
La ridicare se inspiră numai prin nara stângă, urmând un proces complet
de umplere a plămânilor de jos în sus - abdominal, toracic si clavicular.
Una dintre cele mai simple modalități de a astupa nările alternativ este
următorul: indexul și degetul mijlociu se sprijină pe frunte iar degetul mare are
rolul de a controla (închis-deschis) nara dreaptă, inelarul și degetul mic
controlează nara stângă.
Efecte și beneficii
Nadi Șodana Pranayama stabilește un ritm calm pentru inimă și creier,
asistând în tratarea disfuncțiilor la nivelul inimii și sistemului cardiovascular, al
sistemului nervos, al stresului în general. Prin practica consecventă și tenace,
centrii creierului sunt stimulați pentru a lucra la capacitatea optimă. Această
tehnică induce liniștea, senzația de ușor, luciditatea, concentrarea, fiind
îndeosebi recomandată celor ce lucrează cu mintea.
În plus, ajută la purificarea sângelui eliminând toxinele, crescând astfel
vitalitatea și scăzând nivelul de stres și anxietate. Se consideră că ajută în
eliminarea sau îmbunătățirea multor forme de tulburări mintale, îmbunătățește
digestia, crește focul digestiv și reglează apetitul, aducând o cantitatea mare de
oxigen în organism, revigorându-l.
Îmbunătățește circulația sanguină, curăță venele, dezvoltă pieptul
armonios, elimină problemele pulmonare, cele de la nivelul nasului, ajutând în
caz de răceală. Respirația devina lungă și practicantul ajunge să schimbe la
dorință respirația dintr-o nară în cealaltă.
Salutul Soarelui
La origini, Salutul Soarelui sau Surya Namaskara a fost un ritual închinat
astrului solar, mai târziu devenind o practică obișnuită în viața tuturor celor
interesați de o viață sănătoasă, de la cei mai bogați la cei mai săraci.
Tehnica Salutul Soarelui este compusă dintr-o succesiune continuă de 12
mișcări sau secvențe neîntrerupte, coordonate cu respirația într-un mod
determinat, ce se repetă de 12 ori.
Această tehnică are efecte extraordinare asupra mușchilor precum și
flexibilizarea coloanei vertebrale și a articulațiilor generând o stare alertă și o
senzație de efervescentă prin activarea glandelor adrenale și eliberarea de
dopamină și oxitocină în organism. În plus, ritmul respirator și circulația
sângelui sunt mult îmbunătățite producându-se astfel o stare de euforie,
energizare, alertă, optimism și entuziasm.
Repetă procesul procesul ori de câte ori este nevoie până când
imaginea veche nu mai creează nici o reacție pozitivă iar cea nouă este
complet instalată. De obicei acest rezultat apare după aproximativ 3-5
repetări. Aceasta nu reprezintă o limită desigur. Repetă de câte ori este
necesar până când ești mulțumit și sigur că schimbarea s-a instalat.
Tiny Habits – Mini Obiceiuri
Aceasta reprezintă o tehnică extrem de ușor de aplicat și de eficientă în
schimbarea comportamentelor noastre, de la unele nedorite către unele eficiente,
utile, sănătoase.
Tehnica se bazează pe faptul că, în ultimă instanță, nu este atât de dificil
să înțelegem comportamentele noastre, ele reprezentând de fapt un răspuns
sistemic la factorii de mediu, asupra cărora dacă știi cum să intervii, poți genera
schimbări sustenabile în timp și cu rezultate remarcabile în ceea ce privește stilul
de viață și sănătatea ta.
Un alt principiu important al acestei tehnici se referă la faptul că atunci
când vrem să construim un drum al schimbării progresive, prin instituirea unor
noi obiceiuri, nu putem ținti direct rezultatul ci comportamentele care ne conduc
la acel rezultat. Cu alte cuvinte dacă vrem să obținem un rezultat – sănătate mai
bună, scăderea în greutate, reducerea stresului în vița noastră, etc., ne vom uita
către și vom interveni asupra comportamentelor care să conducă la acele
rezultate. În felul acesta schimbarea va fi stabilă, permanentă, profundă,
devenind un stil de viață sănătos, ceea ce toată lumea recomandă, dar puțini dau
și o formulă eficientă pentru a-l obține.
Proces:
Pentru a obține un nou comportament și obicei, în general este nevoie de:
motivație și abilitatea de a realiza acel lucru.
Tehnica Mini Obiceiurilor propune un model prin care să putem accesa
aceste schimbări chiar și în cazul în care avem un nivel scăzut de motivație și
respectiv de abilitate.
Cu alte cuvinte – ne propunem să realizăm o acțiune care să fie atât de
ușor de realizat (nivel de abilitate necesar foarte scăzut) și cu o motivație
necesară atât de mică, încât să ne fie aproape imposibil de…nefăcut. De exemplu:
două flotări, să bei un pahar de apă, să te ridici de pe scaun și să faci cinci pași,
etc.
Pentru dimineață:
De fiecare dată când pășesc pe scară (ies pe ușă),
Mulțumesc cu recunoștință pentru o nouă zi.
Pentru seară:
După ce pun capul pe pernă,
Mă gândesc la trei lucruri pentru care sunt recunoscător/e.
Sănătate
Continua să te relaxezi tot mai mult, tot mai profund...te simti relaxat si
împăcat! Pe măsură ce te simți tot mai relaxat si mai împăcat, cu atat mai bine te
simti.
Cu fiecare respirație te simți tot mai relaxat. De fiecare dată când expiri,
profund și relaxat, te simți tot mai relaxat, cu fiecare expirație simți cum starea ta
de relaxare se adâncește, pentru că TU îți dorești această relaxare. Nimeni nu o
poate face pentru tine, în locul tău... de aceea cu fiecare expirație ești tot mai
relaxat.
Continuă acum să te relaxezi tot mai mult și pe măsură ce te vei adânci tot
mai mult în această stare plăcută poți să își imaginezi cum corpul tău, mintea ta,
sufletul tău sunt tot mai relaxate, încep să se simtă tot mai bine, mai destinse, mai
libere.
Lăsându-te purtat de această stare profundă de relaxare, de bine,
imaginează- ți acum că te afli într-un loc deosebit, plin de puritate și de încântare,
un loc în care te simți în deplină siguranță. E un loc plăcut, exact așa cum îți place
ție, fie că e pe malul mării, fie că e într-o poiană frumoasă de munte, într-o casă
frumoasă, într-o peșteră secretă sau în dormitorul tău ori în odaia bunicilor. Poți
să fii oriunde vrei tu pentru că acesta este locul tău special, exact așa cum te
împlinește pe tine, așa cum îți dorești tu. Simți cum te umpli de relaxarea și de
frumusețea și siguranța acestui loc minunat, continuând să te relaxezi tot mai
profund.
Dacă ai să te uiți cu atenție ai să observi că acesta este locul tău secret de
vindecare. Este locul în care îți doreai de multă vreme să ajungi și știi că vei
reveni aici de ori câte ori vei dori sau vei avea nevoie. Acesta este locul tău
benefic, creat special pentru tine, pentru ca tu să te poți reface, să te întărești, să te
încarci. Este locul în care simți cum toată ființa ta se regenerează și își recapătă și
își întărește starea de sănătate. Este o stare plăcută, aproape magică în care simți
cum fiecare celulă din corpul tău se regenerează, fiecare organ al corpului tău se
umple de energie și de sănătate, fiecare sistem din corpul tău funcționează din ce
în ce mai bine, totul se reface, se regenerează, se umple de energie și de armonie.
De asemenea, simți cum mintea ta se relaxează și este cuprinsă de armonie și de
echilibru, iar sufletul tău simte o imensă pace și armonie. Simți tot mai mult cum
ești un întreg armonios, echilibrat, plin de energie și de echilibru. Te simți tot mai
mult îmbătat de această stare de sănătate, armonie și echilibru, te simți
recunoscător, împăcat, fericit. Și cu cât te simți mai mult în felul acesta cu atât
simți tot mai mult că ești sănătos, plin de energie și mulțumire. Vei rămâne acum
câteva momente în tăcere, bucurându-te de acest loc al vindecării tale, simțind
cum toate grijile și problemele dispar, cum totul e așa cum trebuie să fie, cum te
umpli de sănătate și armonie interioară și exterioară. Savurează această stare și
încarcă-te cu toată energia și armonia care îți sunt de folos!
[Acordă 30-60 secunde tăcere, apoi continuă]
Ești profund relaxat și împăcat cu tine, cu corpul tău, cu starea ta de
sănătate, ești din ce în ce mai sănătos. Cu fiecare expirație a ta în acest loc magic
plin de resurse pentru tine simți cum elimini orice tensiune, boală sau
dizarmonie și cu fiecare inspirație te umpli de energie curată, de sănătate și de
armonie. Simte acum foarte clar cum expiri orice dezechilibru și cum inspiri
sănătate. Ești din ce în ce mai sănătos cu fiecare respirație, te simți din ce în ce
mai bine! Te simți complet regenerat, refăcut, sănătos și plin de energie!
Înainte de a reveni îți propun acum ca acolo, în locul magic al vindecării
tale, să îți oferi o nouă plăcere, un nou pas către starea ta de sănătate tot mai
puternică.
Imaginează-ți acum că ești lângă un duș sau o cascadă îmbietoare și
privești cum curge acea apă cristalină și curată, cu cea mai plăcută temperatură,
iar tu abia aștepți să intri sub acea apă minunată, purificatoare. O să te rog acum
să pășești în aceasta curgere plăcutăde apă și imediat ce ai făcut-o te simți
minunat, te simți învăluit într-o stare incredibilă de bine și de energie. Simți
imediat că este o apă deosebită, o apă vindecătoare. Simți cum orice boală sau
durere sau problemaă ai fi avut dispare pe măsură ce apa vinecătoare îți mângâie
corpul. Te simți perfect destins, te simți eliberat, ușor, sănătos, revigorat și
împrospătat cu energie curată. Te bucuri de apa care îți vindecă tot mai mult
corpul, mintea, sufletul, te simți cu adevărat bine, întreg, împlinit! Această apă
vindecătoare, minunată, cristalină continuă curge asupra ta, din creștet până la
talpi, aducându-ți acea stare extraordinară de bine, de sănătate, de tămăduire și
împlinire! Bucură-te în tăcere câteva momente de această baie de vindecare și
lumină, simțind cum tot corpul și sufletul tău se umplu de bucurie și armonie!
[Acordă 30-60 secunde tăcere, apoi continuă]
Simți acum că ești tot mai sănătos, că ești relaxat, purificat, armonios, te
simți extraordinar, ești bine și tu știi asta cu toată ființa ta.
Vom reveni acum
ușor către acum și aici, dar vreau să știi că poți reveni aici în locul tău de
vindecare și la dușul sau cascada ta cu apă vindecătoare ori de câte ori iți vei
dori, sau vei simți că ai nevoie. Este suficient să îți dorești acest lucru și vei reveni
pentru a te reface și a îți restabili starea de sănătate, armonie și echilibru. Si de
asemenea vreau să știi că tot ceea ce ai obținut în această călătorie minunată a ta,
va rămâne cu tine. Este starea ta de sănătate extraordinară pe care ai dobândit-o,
este a ta, ești sănătos, plin de enregie și armonie! Ești din ce în ce mai sănătos,
mai împlinit, mai fericit!
Apoi numărați de la 1 la 5 și realizați revenirea din starea de transă.
ÎNTÂLNIREA VINDECĂTORULUI INTERIOR
Realizați una dintre formele de inducție sau autohipnoză cunoscute.
Realizați una sau două tehnici de adâncire a transei sau petreceți câteva
momente de adâncire și interiorizare după care continuați cu textul următor:
Continuă să te relaxezi tot mai mult, tot mai profund… Te simți
relaxat și împăcat! Cu cât te simți tot mai relaxat si mai împăcat, cu atât mai
bine te simți. și cu cât mai bine te simți, cu atât ești mai relaxat și mai
împăcat.
Cu fiecare respirație te simți tot mai relaxat. De fiecare dată când
expiri profund te simți tot mai relaxat, cu fiecare expirație simți cum starea
ta de relaxare se adâncește, pentru că TU îți dorești această relaxare. Nimeni
nu o poate face pentru tine, în locul tău... de aceea cu fiecare expirație ești
tot mai relaxat.
Continuă acum să te relaxezi tot mai mult și pe măsură ce te vei
adânci tot mai mult în această stare plăcută poți să îți imaginezi cum corpul
tău, mintea ta, sufletul tău sunt tot mai relaxate, încep să se simtă tot mai
bine, mai destinse, mai libere.
Lăsându-te purtat de această stare profundă de relaxare, de bine,
imaginează-ți acum că te afli într-un loc deosebit, plin de puritate și de
încântare, un loc în care te simți în deplină siguranță. E un loc plăcut, exact
așa cum îți place ție, fie că e pe malul mării, fie că e într-o poiană frumoasă
de munte, într-o casă frumoasă, într-o peșteră secretă sau în dormitorul tău
ori în odaia bunicilor. Poți să fii oriunde vrei tu pentru că acesta este locul
tău special, exact așa cum te împlinește pe tine, așa cum îți dorești tu. Simți
cum te umpli de relaxarea și de frumusețea și siguranța acestui loc minunat,
continuând să te relaxezi tot mai profund.
Este locul către care sufletul tău este atras în mod natural, ușor,
spontan, fără efort. Este locul tău de „acasă”. Și ca de fiecare dată vii către
acest loc pur, benefic al ființei tale, cu toată deschiderea și curiozitatea, cu
toată intenția ta de vindecare și de bine! Simți cum toată ființa ta freamătă de
această dorință puternică, intrinsecă, ancestrală a vindecării și a binelui tău!
Mai mult decât atât, ființa ta freamătă pentru că știi că acest loc secret
al vindecării tale este totodată și locul în care îți întâlnești maestrul
vindecării tale, vindecătorul tău interior. Este acel simbol, acel arhetip, acea
esență mai presus de orice, esența binelui ființei tale, acel „bine” de dincolo
de orice ca în poveștile atât de frumoase și de pline de forță ale copilăriei
noastre. Și exact ca în copilărie, vreau acum să îți dai voie să vezi, să auzi, să
te întâlnești cu vindecătorul tău interior. Sufletul tău, mintea ta, îl pot
reprezenta oricum: poate e un bătrân înțelept cu barbă și cu un zâmbet blând,
poate e un personaj ca în benzile desenate, puternic și bun – ca Superman,
poate e ca un spiriduș, un înger, nimeni nu trebuie să știe cum e, doar tu să
îți dai voie să îl recunoști și să îi ceri ajutorul cu bucurie și cu deschidere.
Poți să îl vezi, să îl creezi, să îl simți, chiar acum, să știi că este aici, îl
recunoști sau recreezi chiar în acest moment, aici în locul special al
vindecării tale.
Amintește-ți că ești în acel loc al tău benefic, creat special pentru tine,
pentru ca tu să te poți reface, să te întărești, să te încarci. Este locul în care
simți cum toată ființa ta se regenerează și își recapătă și își întărește starea de
sănătate. Și observă acum cu curiozitate și bucurie cum acționează
vindecătorul tău interior spre refacerea și vindecarea ta: poate doar te atinge
în zonele în care ai nevoie de vindecare, poate îți transmite un mesaj secret
despre ce ai de făcut ca să îți fie bine (poate fi un sfat de viață, unul
alimentar sau să cauți un doctor în viața reală, etc., poate fi orice), poate îți
face un masaj relaxant în timp ce tu observi efectele sale vindecătoare
instantaneu, poate îți oferă cadou un elixir virtual, îți oferă apă vindecătoare
dintr-o fântână magică, orice, poate fi absolut orice, pentru că este tărâmul
magic al vindecării tale interioare și aici nu există limite! Lasă-ți imaginația
și inima deschise și doar observă cum universul aranjează pentru tine acest
act al vindecării tale interioare, al întâlnirii cu vindecătorul tău interior, acea
expresie a esenței tale superioare, a binelui tău suprem. Te rog doar, nu
judeca ceea ce vezi și simți cu mintea cea neîncrezătoare și limitată. Dă-ți
voie poate pentru prima dată după multă vreme să crezi în ceea ce este
dincolo de minte, să crezi fără limite în aceea armonie și aspirație către bine
a ființei tale. Doar dă-ți voie să crezi cu toată ființa ta precum un copil în
Moș Crăciun, și cu cât mai mari vor fi deschiderea și încrederea ta în aceste
forțe interioare, profunde ale ființei tale, cu atât mai mari vor fi
transformarea și binele pe care le vei resimți.
Bucură-te de acest proces profund, permanent, intim, adevărat,
autentic, spontan, al vindecării tale interioare, în acel loc secret, benefic, al
vindecării și refacerii tale interioare sub bagheta magică a vindecătorului
interior.
Doar bucură-te, observă, acceptă cu deschidere cum lucrurile acestea
se petrec exact ca într-o poveste, doar că ele sunt cu adevărat acum și aici, în
interiorul ființei tale.
Bucură-te, observă, acceptă, înțelege ce ai de înțeles și din nou
observă și bucură-te de vindecarea ta interioară! Ea are loc chiar acum, în
această clipă, doar dă-ți voie să o simți și să o îmbrățișezi. Ai așteptat destul
această clipă, ești ca un om însetat într-o zi de vară care bea un pahar de apă
bună și curată. Setea ta este împlinită chiar acum tot așa cum vindecarea ta
este realizată chiar acum, pentru că tu ți-ai deschis porțile Subconștientului
către un Tu mai bun, mai fericit, mai împlinit, mai sănătos.
Ai învățat că totul reprezintă o alegere. Asta te-a ajutat să înțelegi și să
alegi chiar în această clipă, în acest loc special, cu sprijinul vindecătorului
tău secret, să fii sănătos/sănătoasă.
Și în tot acest timp ești tot mai relaxat, mai destins, tot mai cufundat în
această stare plăcută, magică, în care simți cum fiecare celulă din corpul tău
se regenerează, fiecare organ al corpului tău se umple de energie și de
sănătate, fiecare sistem din corpul tău funcționează din ce în ce mai bine,
totul se reface, se regenerează, se umple de energie și de armonie.
De asemenea, simți cum mintea ta se relaxează și este cuprinsă de
armonie și de echilibru, iar sufletul tău simte o imensă pace și armonie.
Simți tot mai mult cum ești un întreg armonios, echilibrat, plin de energie și
de echilibru. Te simți tot mai mult îmbătat de această stare de sănătate,
armonie și echilibru, te simți recunoscător, împăcat, fericit. Și cu cât te simți
mai mult în felul acesta cu atât simți tot mai mult că ești sănătos, plin de
energie și mulțumire.
Îți voi lăsa acum câteva momente de tăcere, în care să te bucuri de
desăvârșirea procesului vindecării tale interioare. Pur și simplu cere-i cu
deschidere și încredere vindecătorului tău interior să vindece ce a mai rămas
de vindecat, să purifice, să echilibreze, să refacă și să regenereze, să
relaxeze, să destindă, să întindă, să sudeze sau dimpotrivă să elasticizeze, să
facă tot ceea ce este necesar pentru vindecarea ta completă și profundă.
Roagă-l să facă tot ceea ce este necesar pentru vindecarea ta, fie că tu știi ce
este necesar sau nu; stă în puterea și înțelepciunea lui să vindece tot ceea ce
este de vindecat, chiar dacă tu nu știi exact ce să îi ceri. Relaxează-te și ai
încredere în acea forță și înțelepciune esențială a ființei tale oglindită în
puterea vindecătorului tău interior!
Iar tu pur și simplu asistă cu toată ființa și bucuria la acest proces.
Este un proces declanșat de aspirația și încrederea ta și desăvârșit de acele
forțe profunde care sălășluiesc în mintea și sufletul nostru dincolo de puterea
și uneori chiar dincolo de înțelegerea noastră. Doar dă-i voie să se întâmple
în timp ce tu observi și te bucuri!
Bucură-te de acest loc special al vindecării tale, simțind cum toate
grijile și problemele dispar, cum totul e așa cum trebuie să fie, cum te umpli
de sănătate și armonie interioară și exterioară. Savurează această stare și
încarcă-te cu toată energia și armonia care îți sunt de folos!
[Acordă 30-60 secunde tăcere, apoi continuă]
Simți acum că ești tot mai sănătos, că ești relaxat, purificat, armonios,
te simți extraordinar, ești bine și tu știi asta cu toată ființa ta. Îmbrățișează cu
mintea, cu sufletul cu privirea interioară acel loc minunat al vindecării tale,
ia-ți la revedere de la vindecătorul tău interior, mulțumește-i cu toată
dragostea și recunoștința ta și apoi revin-o treptat cu conștiința ta către
spațiul fizic în care te afli.
Revin-o ușor către acum și aici știind că poți reveni în locul tău de
vindecare și la vindecătorul tău secret ori de câte ori îți vei dori, sau vei simți
că ai nevoie. Este suficient să îți dorești acest lucru și vei reveni pentru a te
reface și a îți restabili starea de sănătate, armonie și echilibru. Si de
asemenea vreau să știi că tot ceea ce ai obținut în această călătorie minunată
a ta, va rămâne cu tine. Este starea ta de sănătate extraordinară pe care ai
dobândit-o, este a ta, ești sănătos, plin de energie și armonie! Ești din ce în
ce mai sănătos, mai împlinit, mai fericit!
Apoi numărați de la 1 la 5 și realizați revenirea din starea de transă.
Spațiul de Vindecare
Poate nu te-ai gândit niciodată în felul acesta la corpul tău, la ființa ta, însă
adevărul este că Tu cel întreg ești compus din atâtea și atâtea celule, părți și
organe, din mii și mii de experiențe și amintiri, emoții și aspecte complexe.
Te invit acum într-o călătorie către interiorul tău în care să comunici cu
aceea parte a corpului tău care ți-a transmis aceste semnale neplăcute, cea care ți-
a atras atenția că poate a venit vremea să… aveți o conversație prin care să cureți,
să vindeci, să rezolvi durerea.
Pe măsură ce te relaxezi tot mai mult și mai profund și mergi cu conștiința
către interiorul ființei tale, vreau să observi cum atenția ta este atrasă către acel
loc dureros, acea zonă a corpului tău ce îți transmite semnale.
Mergi cu atenția către acea parte a corpului tău, către acel organ și
observă. Ascultă ce are de transmis, observă în tăcere și într-o stare de profundă
comuniune cu tine însuți, de ascultare activă. Rămâi cu deschidere și relaxare
într-o stare de curiozitate și bunăvoință față de acea parte/organ a/al corpului tău
și “vezi”, “auzi”, “simte” ce are de transmis.
La un moment dat vei auzi, vei vedea sau simți cu siguranță cheia
armonizării și restabilirii echilibrului și sănătății acelei zone din corpul tău.
Pentru că tu știi că întotdeauna cheia binelui, sănătății și armoniei tale se află în
mâinile, în sufletul și în mintea ta. Doar caută cu deschidere și cu bunăvoință.
Și după ce ai ascultat cu toată încrederea mesajul tău personal, secret,
transmis de acea parte a corpului tău (mână, picior, ficat, ochi, etc, oricare ar fi
ea!), acum începi acest drum poate neobișnuit dar extraordinar de profund al
comunicării tale cu acea parte a ființei tale. Este ca și cum duci toată atenția ta,
toată conștiința ta, toată intenția ta pozitivă în acea parte a corpului tău și îi
transmiți cel mai prețios răspuns:
Explică-i cum, orice parte a corpului, minții și sufletului tău, oricât de
mică ar fi este deopotrivă importantă pentru tine. Explică-i acelei părți că este
acceptată, prețuită, că tu ești întregul dar ești și acea parte. Spune-i cu cuvintele
tale cât de importantă este pentru tine, spune-i că ai auzit-o și că îți pui toată
atenția și conștiința ta în slujba binelui acelei părți din tine.
De Reținut
Oricare ar fi zona care necesită atenția ta transmite-i cu cuvintele tale, cât
mai clar cu putință, aceste mesaje:
Mențiuni
- dacă deții detalii specifice despre problema de la care ai pornit, introdu-
le în mesajul tău. Cu cât ești mai specific, mai complet, cu atât mesajul către
subconștient este mai credibil, mai puternic.
- poți repeta mesajul de ori câte ori dorești și folosi aceleași cuvinte în
diverse combinații ori de câte ori te simți inspirat; amintește-ți că subconștientul
nu se plictisește niciodată să “audă” că este bine.
Revii acum ușor către acum și aici, știind că te poți reîntoarce oricând la
acest proces intim și puternic al vindecării tale. Este suficient să îți dorești acest
lucru și vei reveni pentru a te reface și a îți restabili starea de sănătate, armonie și
echilibru.
De asemenea să știi că tot ceea ce ai obținut în această călătorie minunată a
ta, va rămâne cu tine. Este starea ta de sănătate extraordinară pe care ai
dobândit-o, este a ta, ești sănătos, plin de energie și armonie! Fiecare parte a
corpului tău, fiecare celulă, fiecare organ intern este din ce în ce mai bine! Ești
din ce în ce mai plin de energie, de armonie și de tinerețe fizică, emoțională și
mentală. Ești din ce în ce mai sănătos, mai împlinit, mai fericit!
Apoi numărați de la 1 la 5 și realizați revenirea din starea de transă.