Riga Crypto si Lapona Enigel 

Ion Barbu 
Menestrel trist, mai aburit  -Enigel, Enigel,   
Ca vinul vechi ciocnit la  Scade noaptea, ies lumine,  Şi sucul dulce înăcreşte! 
nuntă,  Dacă pleci să culegi,  Ascunsa-i inimă plesneşte, 
De cuscrul mare dăruit  Începi, rogu-te, cu mine.  Spre zece vii peceţi de semn, 
Cu pungi, panglici, beteli cu    Venin şi roşu untdelemn 
funtă,  -Te-aş culege, rigă blând...  Mustesc din funduri de 
  Zorile încep să joace  blestem; 
Mult îndărătnic menestrel,  Şi eşti umed şi plăpând:   
Un cântec larg tot mai  Teamă mi-e, te frângi curând,  Că-i greu mult soare să 
încearcă,  Lasă. - Aşteaptă de te coace.  îndure 
Zi-mi de lapona Enigel    Ciupearcă crudă de pădure, 
Şi Crypto, regele-ciupearcă!  -Să mă coc, Enigel,  Că sufletul nu e fântână 
  Mult aş vrea, dar vezi, de  Decât la om, fiară bătrână, 
- Nuntaş fruntaş!  soare,  Iar la făptură mai firavă 
Ospăţul tău limba mi-a  Visuri sute, de măcel,  Pahar e gândul, cu otravă, 
fript-o,  Mă despart. E roşu, mare,   
Dar, cântecul, tot zice-l-aş,  Pete are fel de fel;  Ca la nebunul rigă Crypto, 
Cu Enigel şi riga Crypto.  Lasă-l, uită-l, Enigel,  Ce focul inima i-a fript-o, 
  În somn fraged şi răcoare.  De a rămas să rătăcească 
- Zi-l menestrel!    Cu altă faţă, mai crăiască: 
Cu foc l-ai zis acum o vară;  - Rigă Crypto, rigă Crypto,   
Azi zi-mi-l strâns, încetinel,  Ca o lamă de blestem  Cu Laurul-Balaurul, 
La spartul nunţii, în cămară.  Vorba-n inimă-ai înfipt-o!  Să toarne-n lume aurul, 
  Eu de umbră mult mă tem,  Să-l toace, gol la drum să 
*    iasă, 
Des cercetat de pădureţi  Că dacă-n iarnă sunt făcută,  Cu măsălariţa-mireasă, 
În pat de râu şi-n humă unsă,  Şi ursul alb mi-e vărul drept,  Să-i ţie de împărăteasă. 
Împărăţea peste bureţi  Din umbra deasă, desfăcută,   
Crai Crypto, inimă ascunsă,  Mă-nchin la soarele-nţelept.   
   
La vecinic tron, de rouă  La lămpi de gheaţă, supt 
parcă!  zăpezi, 
Dar printre ei bârfeau bureţii  Tot polul meu un vis visează. 
De-o vrăjitoare mânătarcă,  Greu taler scump cu margini 
De la fântâna tinereţii.  verzi 
  De aur, visu-i cercetează. 
Şi răi ghioci şi toporaşi   
Din gropi ieşeau să-l  Mă-nchin la soarele-nţelept, 
ocărască,  Că sufletu-i fântână-n piept, 
Sterp îl făceau şi nărăvaş,  Şi roata albă mi-e stăpână, 
Că nu voia să înflorească.  Ce zace-n sufletul-fântână. 
   
În ţări de gheaţă urgisită,  La soare, roata se măreşte; 
Pe-acelaşi timp trăia cu el,  La umbră, numai carnea 
Laponă mică, liniştită,  creşte 
Cu piei, pre nume Enigel.  Şi somn e carnea, se 
  dezumflă, 
De la iernat, la păşunat,  Dar vânt şi umbră iar o 
În noul an, să-şi ducă renii,  umflă... 
Prin aer ud, tot mai la sud,   
Ea poposi pe muşchiul crud  Frumos vorbi şi subţirel 
La Crypto, mirele poienii.  Lapona dreaptă, Enigel, 
  Dar timpul, vezi, nu adăsta, 
Pe trei covoare de răcoare  Iar soarele acuma sta 
Lin adormi, torcând verdeaţă:  Svârlit în sus, ca un inel. 
Când lângă sân, un rigă spân,   
Cu eunucul lui bătrân,  - Plângi, preacuminte Enigel! 
Veni s-o-mbie, cu dulceaţă:  Lui Crypto, regele-ciupearcă. 
  Lumina iute cum să-i placă? 
- Enigel, Enigel,  El se desface uşurel 
Ţi-am adus dulceaţă, iacă.  De Enigel, 
Uite fragi, ţie dragi,  De partea umbrei moi, să 
Ia-i şi toarnă-i în puiacă.  treacă... 
   
- Rigă spân, de la sân,  Dar soarele, aprins inel, 
Mulţumesc Dumitale.  Se oglindi adânc în el; 
Eu mă duc să culeg  De zece ori, fără sfială, 
Fragii fragezi, mai la vale.  Se oglindi în pielea-i cheală.