Elevul şi dezvoltarea sa psiho-socială – implicaţii

de ordin educaţional

Teorii ale dezvoltării psiho-sociale: E. Erikson

Modelul dezvoltării psiho-sociale propus de Erikson =
extensie a teoriei dezvoltării psihosexuale a lui Freud;
- Erikson – rolul contextului social şi cultural;
- persoana = veritabil arhitect al propriei personalităţi;
- dilemă sau “criză” psihosocială specifică;
- dilemă/criză = discrepanţa dintre posibilităţile de
moment ale persoanei şi exigenţele mediului social
restrâns sau extins;
- 8 dileme – 4 perioada copilăriei (încredere, autonomie,
iniţiativă, eficienţă), 1 perioada adolescenţei (formarea
identităţii) şi 3 perioada adultă (intimitate,
generativitate, integritate).
1. Încredere vs neîncredere (0-1)

+ = sentiment de încredere, siguranţă, sociabilitate;

- = sentiment de neîncredere în ceilalţi, de insecuritate;

Suportul social semnificativ – figura maternă;

Capacitatea dezvoltată – speranţa.

”Pot să am încredere în lume?”

2. Autonomie vs ruşine/îndoială (1-3 ani)
+ = nevoia de autonomie şi încercarea de noi activităţi;
- = ruşine şi îndoială faţă de propriile capacităţi, de auto-
controlul său;

Suportul social semnificativ – figurile parentale;

Capacitatea dezvoltată – voinţa.

”Este în regulă să fiu eu?”

3. Iniţiativă vs vinovăţie (3-5 ani)

+ = abilitatea de a iniția propriile activități, de a urmări

propriile scopuri;
– = vinovăție pentru iniţiative;

Suportul social semnificativ – mediul familial extins;

Capacitatea dezvoltată – finalizare a acţiunilor.

”Este în regulă pentru mine să fac lucruri, să mă deplasez,

să acționez?”
4. Eficienţă vs inferioritate (6-12 ani)

+ = dezvoltarea simţului competenţei;

- = naşterea unui sentiment de inferioritate;

Suportul social semnificativ – şcoală şi grupul de prieteni;

Capacitatea dezvoltată – competenţa.

”Pot să mă descurc într-o lume a oamenilor și a

lucrurilor?”
5. Adolescenţa: identitate vs confuzie de rol (12-18/20 ani)
+ = formarea identității, ”eu ca persoană unică”;
- = confuzie de rol;

Suportul social semnificativ – grupul de covârstnici;

Capacitatea dezvoltată – fidelitate.

”Cine sunt eu? Cine pot să devin?”

Marcia – identitatea matură = asumarea unor angajamente
puternice, conştiente, bazate pe alegeri individuale, în
domeniile vocaţional, sexual, religios şi ideologic.

Activităţi esenţiale:
1. explorarea – punem întrebări, analizăm valori şi alegeri, în
funcţie de care ne asumăm roluri sau valori;
2. angajarea, asumarea – validăm practic, concret alegerile.
 Explorare
Ridicat Scăzut
Angajament

Identitate Identitate
asumat

Ridicat realizată/ acceptată

împlinită

Scăzut Moratoriu/criza Identitate

de identitate difuză
6. Tânărul adult: intimitate vs izolare (20-30/35 ani)
+ = iubire, adevărata prietenie cu ceilalţi, relaţie de
încredere şi intimitate cu celălalt;
- = sentiment de izolare şi singurătate;

Suportul social semnificativ – prietenii şi relaţiile de cuplu;

Capacitatea dezvoltată – dragostea.

”Pot să iubesc?”
7. Adultul: realizare vs stagnare (35-50/60 ani)
+ = generativitatea, grija faţă de copii şi de viitor, de
ceilalţi şi de societate în genere;
- = stagnare, preocuparea de propriul confort;

Suportul social semnificativ – familia şi relaţiile

profesionale;
Capacitatea dezvoltată – responsabilitatea.

Fidelitatea, iubirea şi grija = angajamentul faţă de

cineva din afara propriului self.

”Pot să fac în așa fel ca viața mea să conteze?”

8. Bătrâneţea: Integritate vs disperare (peste 60 de ani)
+ = acceptarea şi integrarea aspectelor pozitive şi
negative;
- = sentimentul dominant de disperare, de oportunităţi
ratate, de neacceptare a finalului;

Suportul social semnificativ – persoana însăşi;

Capacitatea formată – înţelepciunea.

”Este în regulă să mă am pe mine?”

 Valoare aplicativă și critici

- indicii despre maturitatea psiho-socială şi starea de bine

a persoanei;
- anticiparea şi identificarea problemelor ce pot apărea;
- prea puţine date despre cauzele dezvoltării şi prea
puţine explicaţii.
De citit pentru examen:

1. Paloș, R. (2013). Psihologia educației între teorie și

practică. București: Editura Didactică și Pedagogică,
pp. 126-136 (2.5, 2.5.1).