Portofoliu de evaluare-curs de formare profesionala pentru

ocupatia de inspector in domeniul SSM

Tema Lucrarii

LEGISLAŢIA
DE SECURITATE ŞI SǍNǍTATE ÎN MUNCǍ
DIN ROMÂNIA

Numele cursantului,

Ing.Cristian VISAN Numele formatorului,

Ing. Liviu KRIEB

PLOIESTI

MAI 2018

1
 TEMA:
LEGISLAŢIA
DE SECURITATE ŞI SǍNǍTATE ÎN MUNCǍ
DIN ROMÂNIA

PLOIESTI

MAI 2018

2
 INTRODUCERE

Legislaţia de securitate şi sănătate în muncă este componentă a sistemului de

reglementări prin care se urmăreşte asigurarea protecţiei cetăţenilor, respectiv pentru un
segment specific de populaţie activă , împotriva riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire
profesională generate de prestarea oricărui proces de muncă .
Ca instituţie de drept , securitatea şi sănătatea în muncă reprezintă un ansamblu de
norme juridice imperative , având ca obiect reglementarea relaţiilor sociale complexe care
o formează , în legătură cu organizarea multilaterală , desfăşurarea şi controlul procesului
de muncă , în scopul asigurării condiţiilor optime, la nivelul ştiinţei moderne , pentru
apărarea vieţii şi sănătăţii tuturor participanţilor la acest proces .
Legea pentru ratificarea Acordului European de Asociere precizează necesitatea
armonizării legislaţiei prezente ori viitoare a României cu cea a Comunităţii Europene.
Rezultă deci necesitatea armonizării legislaţiei naţionale de securitate şi sănătate în
muncă cu legislaţia comunitară .
Cerinţele prioritare în materie de reglementare periodică , sunt :
- evaluarea nivelului de risc / securitate ;
- integrarea securităţii muncii din faza de concepţie şi proiectare a echipamen-telor
tehnice ;
- certificarea echipamentelor de muncă şi a celor de protecţie individuală;
- formarea personalului de specialitate .

Principiile care stau la baza sistemului legislativ din domeniul securităţii şi

sănătăţii în muncă ( S.S.M. ) din România sunt :

1. Securitatea şi sănătatea în muncă reprezintă un drept fundamental al tuturor

participanţilor la procesul de muncă ;
Constituţia României, afirmând dreptul la protecţie socială, face referire şi la
măsurile de securitate şi igienă a muncii (art. 38 alin.2).
Mai concret , Legea nr. 319 / 2006 , a S.S.M. la art.1 stabileşte principiile generale
referitoare la prevenirea riscurilor profesionale , protecţia sănătăţii şi securitatea
lucrătorilor , eliminarea factorilor de risc de accidentare, informarea, consultarea,
participarea echilibrată, instruirea lucrătorilor şi a reprezentanţilor lor , precum şi direcţiile
generale pentru implementarea acestor principii .
Pentru realizarea acestui drept, legea - cadru impune obligaţii în sarcina angajatorilor
şi a angajaţilor lor şi stabileşte organele specializate ale administraţiei de stat care să
urmărească modul în care unităţile şi salariaţii aplică şi respectă normele de securitate si
sanatate în muncă .

3
 Aşadar, activitatea de securitate şi sănătate în muncă nu este lăsată numai la
latitudinea agenţilor economici, ci, fiind implementată în toate domeniile vieţii economico-
sociale , statul asigură şi controlul îndeplinirii ei .

2. Legătura indisolubilă dintre dreptul la muncă şi S.S.M. ;

România fiind un stat de drept, democratic si social (art. 1 alin. 3 din Constituţie),
dreptul la muncă nu numai că este consacrat ca un drept fundamental cetăţenesc, dar el se
află în strânsă corelaţie cu dreptul la protecţie socială al angajaţilor , care include şi
securitatea si sănătatea în muncă şi este garantat . În acest sens , organele administraţiei de
stat desemnate prin lege au obligaţia de a organiza , coordona şi controla activitatea în
domeniu . Pentru asigurarea integrală a dreptului la muncă este necesară garantarea unor
asemenea condiţii de desfăşurare a procesului de muncă încât viaţa , sănătatea şi
integritatea corporală a celor care îşi exercită acest drept fundamental să fie apărate . În caz
contrar, însuşi dreptul la muncă nu s-ar putea realiza deplin , ar avea caracter formal
.
3. Integrarea S.S.M. în procesul de muncă ;
Acesta este un principiu clar exprimat în Legea nr. 319 / 2006 a S.S.M. , care
prevede atat obligatiile angajatorului , cât şi ale lucratorilor pentru realizarea unui mediu
sigur si sănătos de muncă .

4. Caracterul preventiv al S.S.M. ;

Prin esenţa sa , securitatea şi sănătatea muncii are un caracter preventive , menirea ei
fiind preîntâmpinarea producerii accidentelor de muncă şi/sau a îmbolnăvirilor
profesionale . Reglementările legale în domeniu sunt astfel stabilite încât să apere viaţa ,
sănătatea şi integritatea corporală ale celor care participă la procesul de munca .
Teoretic , dacă normele de securitate şi sănătate a muncii sunt realizate şi respectate
întocmai , accidentele şi îmbolnăvirile profesionale pot fi prevenite .
În acelaşi timp , diferitele forme ale răspunderii juridice pentru încălcarea normelor
de securitate şi sănătate a muncii sunt menite să contribuie efectiv la realizarea caracterului
preventiv al acesteia . A se vedea astfel impactul reglementărilor referitoare la repararea
pagubelor aduse celor vătămaţi prin accidente de muncă său îmbolnăviri profesionale , care
sunt de natură să stimuleze realizarea în practică a reglementărilor S.S.M.

5. Abordarea prevenirii accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale ca

problemă unică .
Ţinând seama că , din punctul de vedere al cauzelor determinante , al spaţiului de
manifestare , al subiecţilor susceptibili să le suporte , ca şi al măsurilor şi mijloacelor de
combatere , fenomenele de accidentare şi îmbolnăvire profesională sunt identice ( mai mult
, în numeroase cazuri acelaşi factor de risc - cauză - poate conduce , în funcţie de condiţiile
concrete , fie la accident de muncă , fie la boală profesională ) , legiuitorul a urmărit
tratarea lor ca o problemă unică .

4
 Din acest motiv nu au fost constituite două sisteme de acte juridice , unul care să
reglementeze prevenirea accidentelor de muncă , iar altul , prevenirea îmbolnăvirilor
profesionale .
Dimpotrivă , prin legea de bază se stabileşte că scopul acesteia este de a institui
măsuri privind promovarea îmbunătăţirii securitatii şi sănătăţii în muncă a lucrătorilor , în
timp ce pentru realizarea acestei finalităţi sunt instituite măsuri care să conducă atât la
eliminarea accidentelor , cât şi a îmbolnăvirilor profesionale .
Sistemul legislativ de S.S.M. din România , în funcţie de subiectul reglementării ,
respectiv de natura problemei legiferate , este structurat în două categorii :
a) Legislaţia de bază care cuprinde acte care legiferează strict numai activităţi în
legătură directă cu măsurile de S.S.M. ;
1 b) Legislaţia conexă care conţine acte care cuprind numai în subsidiar norme juridice
S.S.M. sau norme de drept care , deşi în principiu au un obiectiv diferit , specific altor
activităţi , contribuie prin aplicarea lor la apărarea vieţii şi sănătăţii executanţilor .

2 CAP. I LEGISLAŢIA PRIMARĂ

Legislaţia primară stabileşte principiile de bază privind organizarea activităţii de

securitate şi sănătate în muncă în România .

∗ CONSTITUŢIA ROMÂNIEI , care statuează şi garantează dreptul la viaţă ,

integritate fizică şi psihică , precum şi dreptul la protecţie socială al tuturor cetăţenilor.
Constitutia dispune masuri de protectie care privesc securitatea si igiena muncii,
instituirea salariului minim garantat in plata, repausul saptamanal, concediul de odihna
platit, prestarea muncii în condiţii speciale şi deosebite , precum şi protecţia femeilor , a
tinerilor şi a unor persoane dezavantajate .
Acest lucru este prevazut in urmatoarele articole :
Art. 22(1), „ Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritatea fizică şi psihică ale
persoanelor sunt garantate.”
Art. 41(1), „Dreptul la munca nu poate fi ingradit. Alegerea profesiei, a meseriei
sau a ocupatiei, precum si a locului de munca este libera.”
Art. 41(2), „Salariaţii au dreptul la masuri de protecţia socială. Acestea privesc
securitatea şi sanatatea salariatilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor,
instituirea unui salariu minim brut pe tara, repausul săptămânal, concediul de odihnă
plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesionala, precum
şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege.”
Art. 41(3), „Durata normala a zilei de lucru este, in medie, de cel mult 8 ore.”
Art. 41(4), „La munca egala, femeile au salariu egal cu barbatii.”
Art. 41(5), „Dreptul la negocieri colective in materie de munca si caracterul
obligatoriu al conventiilor colective sunt garantate.” .

5
 ∗ CODUL MUNCII , care trasează cadrul general pentru toate reglementările
juridice vizând relaţiile de muncă , a fost aprobat de Parlamentul României ca Legea nr.
53 / 2003 .
Pentru implementarea principiilor economiei de piaţă , Codul Muncii a fost modificat prin
O.U.G. nr. 65 din 05 iulie 2005 , aprobată prin Legea nr. 371 / 2005 , respectiv prin O.U.G.
nr. 55 / 2006 .
Codul Muncii reglementează totalitatea raporturilor de muncă , atât cele individuale
cât şi cele collective , precum şi modul în care se efectuează controlul aplicării
reglementarilor din domeniul raporturilor de muncă şi jurisdicţia muncii .
Codul are un spectru larg de aplicabilitate , inclusiv faţă de raporturile de muncă
care sunt guvernate de legi speciale, dar numai in măsura in care acestea nu conţin
dispoziţii specifice derogatorii .
Unul dintre cele mai importante roluri ale Codului Muncii constă in consacrarea
principiilor care să guverneze raporturile de munca , conform prevederilor constituţionale ,
dar si exigentelor impuse de economia de piaţă .
Astfel , Codul Muncii abordează într-un capitol distinct problematica principiilor
fundamentale aplicabile in perimetrul relaţiei dintre cele doua componente ale raportului
individual de munca : angajatorul si salariatul .
Aceste principii sunt:
- libertatea muncii ( art.3 ) ;
- interzicerea muncii forţate ( art.4);
- egalitatea de tratament ( art.5);
- asigurarea de condiţii de muncă adecvate activităţii desfăşu-rate ,
de protecţie socială , de securitate şi sănătate în muncă , precum şi de respectarea
demnităţii şi a conştiinţei sale , fără nici o discriminare ( art.6 ) ;
- recunoaşterea dreptului la negocieri colective, dreptul la protecţia
datelor cu caracter personal, precum şi dreptul la protecţie impotriva concedierilor nelegale
( art.6.2) .
- interzicerea oricărei discriminări bazată pe criteriul de sex cu
privire la toate elementele şi condiţiile de remunerare , pentru muncă egală sau de valoare
egală (art.6.3);
- dreptul la libera asociere ( art.7);

Din punct de vedere al sănătăţii şi securităţii în muncă , Codul Muncii stabileşte o

serie de obligaţii în sarcina angajatorului , dupa cum urmează :
1 􀂃sa ia toate masurile necesare pentru protejarea vietii si sanatatii salariatilor ;
2 􀂃sa asigure securitatea si sanatatea salariatilor in toate aspectele legate de
munca ;
3 􀂃sa achite toate obligatiile financiare care decurg din masurile privind
sanatatea si securitatea in munca ;
4 􀂃de a nu fi exonerat de raspundere, indiferent daca apeleaza la persoane sau
servicii exterioare ;
6
 5
6 􀂃sa asigure toţi salariatii pentru riscul de accidente de munca si boli
profesionale ;
7 􀂃sa organizeze instruirea angajatilor sai in domeniul sanatatii si securitatii
in munca ; 􀂃sa organizeze controlul permanent al starii materialelor, utilajelor si
substantelor folosite in procesul muncii , in scopul asigurarii sanatatii si securitatii
salariatilor ;
1 􀂃sa raspunda pentru asigurarea conditiilor de acordare a primului ajutor in caz
de accidente de munca şi / sau îmbolnăviri profesionale ;
2 􀂃sa ia toate masurile pentru constituirea comitetului de securitate si sanatate in
munca, daca are cel putin 50 de salariati ;
3 􀂃sa asigure accesul salariatilor la serviciul medical de medicina a muncii ;
Principiile generale de prevenire cuprinse in Legea nr. 319 / 2006 privind
securitatea şi sănătatea în muncă ( care transpune Directiva cadru 89 / 391 / C.E.E. ) sunt
preluate in totalitate de art. 173, alin.(2) .
În elaborarea masurilor de securitate si sanatate in munca angajatorul se consulta cu
sindicatul ( sau reprezentantii salariatilor ), precum si cu comitetul de securitate si sanatate
in munca , acestea urmand a fi prevazute in contractul colectiv de munca aplicabil sau / si
in regulamentul intern.
Un rol deosebit de important este cel al inspectorului de munca , el avand
posibilitatea , cu avizul medicului de medicina a muncii , sa impuna ca angajatorul sa
solicite organismelor competente , contra cost , analize si expertize asupra unor substante
sau preparate considerate periculoase .

Regulamentul intern – act generator de drepturi si obligatii din cadrul raportului de

munca - se intocmeste de catre angajator cu consultarea sindicatului sau a reprezentantilor
salariatilor si produce efecte din momentul incunostinţării acestora .

∗ LEGEA SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ reprezintă legea

fundamentală în baza careia se instituie măsuri pentru promovarea activităţilor de
îmbunătăţire a securităţii şi sănătăţii în muncă a lucrătorilor , la nivelul întregii economii
naţionale .
Ca structură , Legea SSM , cuprinde unsprezece capitole , unele dintre ele fiind
divizate în secţiuni , după cum urmează :

1. Capitolul I , „ Dispozitii generale″ , are ca obiect prezentarea scopului legii,

precum şi stabilirea principiilor generale referitoare la prevenirea riscurilor profesionale,
protecţia sănătăţii şi securitatea lucrătorilor, eliminarea factorilor de risc de accidentare,
informarea, consultarea, participarea echilibrată potrivit legii, instruirea lucrătorilor şi a
reprezentanţilor lor, precum şi direcţiile generale pentru implementarea acestor principii.

7
 De asemenea , convenţiile internaţionale şi contractele bilaterale încheiate de
persoane juridice române cu parteneri străini, în vederea efectuării de lucrări cu personal
român pe teritoriul altor ţări, vor cuprinde clauze privind securitatea şi sănătatea în muncă .

2. Capitolul II , „ Domeniul de aplicare “ , stabileşte că prevederile legii se aplică

angajatorilor, lucrătorilor şi reprezentanţilor lucrătorilor din toate sectoarele de activitate,
publice sau private .
Prin excepţie , în cazurile în care particularităţile inerente ale anumitor activităţi
specifice din serviciile publice, cum ar fi forţele armate sau poliţia, precum şi cazurile de
dezastre, inundaţii şi pentru realizarea măsurilor de protecţie civilă, vin în contradicţie cu
prevederile legii , aceasta nu se aplică , dar trebuie să se asigure securitatea şi sănătatea
lucrătorilor, ţinând seama, cât mai mult posibil, de dispoziţiile acesteia.
Tot la acest capitol se definesc termenii şi expresiile utilizate în textul legii .
3. Capitolul III , „ Obligaţiile angajatorilor “ este structurat pe 7 secţiuni , după cum
urmează :
3.1. La SECŢIUNEA 1 , „ Obligaţii generale ale angajatorilor , se face precizarea
că angajatorul are obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate
aspectele legate de muncă .
În cazul în care apelează la servicii externe, angajatorul nu este exonerat de
responsabilităţile sale în acest domeniu , iar obligaţiile lucrătorilor la procesul de muncă în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu aduc atingere principiului respon-sabilităţii
acestuia.
Corespunzător responsabilităţilor stabilite de lege , angajatorul are obligaţia să ia
măsurile necesare pentru :
a) asigurarea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor;
b) prevenirea riscurilor profesionale;
c) informarea şi instruirea lucrătorilor;
d) asigurarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare securităţii şi sănătăţii în
muncă .
Implementarea acestor măsuri se va face pe baza principiilor generale de prevenire :
a) evitarea riscurilor;
b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
c) combaterea riscurilor la sursă;
d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea posturilor de
muncă, alegerea echipamentelor de muncă, a metodelor de muncă şi de producţie, în
vederea reducerii monotoniei muncii, a muncii cu ritm predeterminat şi diminuării
efectelor acestora asupra sănătăţii;
e) adaptarea la progresul tehnic;
f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este
mai puţin periculos;
8
 g) dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care să cuprindă tehnologiile,
organizarea muncii, condiţiile de muncă, relaţiile sociale şi influenţa factorilor din mediul
de muncă;

h) adoptarea, în mod prioritar, a măsurilor de protecţie colectivă faţă de măsurile de

protecţie individuală;
i ) furnizarea de instrucţiuni corespunzătoare lucrătorilor.

Actul normativ dispune că , fără a se aduce atingere altor prevederi ale legii , dar
tinând cont de natura de natura activităţilor din întreprindere şi / sau unitate , angajatorul
are obligaţia :
a) să evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, inclusiv la
alegerea echipamentelor de muncă, a substanţelor sau preparatelor chimice utilizate şi la
amenajarea locurilor de muncă;
b) ca, ulterior evaluării prevăzute la lit.a) şi dacă este necesar, măsurile de prevenire,
precum şi metodele de lucru şi de producţie aplicate de către angajator să asigure
îmbunătăţirea nivelului securităţii şi a protecţiei sănătăţii lucrătorilor şi să fie integrate în
ansamblul activităţilor întreprinderii şi/sau unităţii respective şi la toate nivelurile ierarhice;
c) să ia în considerare capacităţile lucrătorului în ceea ce priveşte securitatea şi
sănătatea în muncă, atunci când îi încredinţează sarcini;
d) să asigure ca planificarea şi introducerea de noi tehnologii să facă obiectul
consultărilor cu lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora în ceea ce priveşte consecinţele
asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, determinate de alegerea echipamentelor, de
condiţiile şi mediul de muncă;
e) să ia măsurile corespunzătoare pentru ca, în zonele cu risc ridicat si specific,
accesul să fie permis numai lucrătorilor care au primit şi şi-au însuşit instrucţiunile
adecvate. Atunci când în acelaşi loc de muncă îşi desfăşoară activitatea lucrători din mai
multe întreprinderi şi/sau unităţi, angajatorii acestora au următoarele obligaţii:
a) să coopereze în vederea implementării prevederilor privind securitatea, sănătatea
şi igiena, luând în considerare natura activităţilor;
b) să îşi coordoneze acţiunile în vederea protecţiei şi prevenirii riscurilor
profesionale, luând în considerare natura activităţilor;
c) să se informeze reciproc despre riscurile profesionale;
d) să informeze lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora despre riscurile profesionale.
În nici o situaţie măsurile privind securitatea, sănătatea şi igiena în muncă nu trebuie
să comporte obligaţii financiare pentru lucrători.

3.2. SECTIUNEA a 2-a , „ Servicii de prevenire şi protecţie ” stabileşte că

angajatorul are obligaţia să desemneze unul sau mai mulţi lucrători pentru a se ocupa de
activităţile de protecţie şi de prevenire a riscurilor profesionale din întreprindere şi / sau
unitate, denumiţi în continuare lucrători desemnaţi. Lucrătorii desemnaţi nu trebuie să fie
9
prejudiciaţi ca urmare a activităţii lor de protecţie şi a celei de prevenire a riscurilor
profesionale , trebuind să dispună de timpul necesar pentru a-şi putea îndeplini obligaţiile
ce le revin prin prezenta lege.

Dacă , în întreprindere şi / sau unitate nu se pot organiza activităţile de prevenire şi

cele de protecţie din lipsa personalului competent, angajatorul trebuie să recurgă la servicii
externe. În cazul în care angajatorul apelează la servicii externe trebuie să le informeze
asupra factorilor cunoscuţi că au efecte sau sunt susceptibili de a avea efecte asupra
securităţii şi sănătăţii lucrătorilor şi trebuie să aibă acces la informaţiile necesare bunei
desfăşurări a activităţii , respectiv cele de la art.16 alin.(2) din Lege.
Lucrătorii desemnaţi trebuie să aibă, în principal, atribuţii privind securitatea şi
sănătatea în muncă şi, cel mult, atribuţii complementare.
În toate cazurile, pentru a se ocupa de organizarea activităţilor de prevenire şi a celor
de protecţie, ţinând seama de mărimea întreprinderii şi / sau a unităţii şi / sau de riscurile la
care sunt expuşi lucrătorii, precum şi de distribuţia acestora în cadrul întreprinderii şi / sau
unităţii, se impune ca:
a) lucrătorii desemnaţi să aibă capacitatea necesară şi să dispună de mijloacele
adecvate;
b) serviciile externe să aibă aptitudinile necesare şi să dispună de mijloace personale
şi profesionale adecvate;
c) lucrătorii desemnaţi şi serviciile externe să fie în număr suficient.
Prevenirea riscurilor, precum şi protecţia sănătăţii şi securitatea lucrătorilor trebuie
să fie asigurate de unul sau mai mulţi lucrători, de un serviciu sau de servicii distincte, din
interiorul sau din exteriorul întreprinderii şi / sau unităţii.
În cazul microîntreprinderilor şi al întreprinderilor mici în care se desfăşoară
activităţi fără riscuri deosebite, angajatorul îşi poate asuma atribuţiile din domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă pentru realizarea măsurilor prevăzute de lege, dacă are
capacitatea necesară în domeniu.
Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei stabileşte prin norme
metodologice de aplicare a prevederilor legii SSM, capacităţile şi aptitudinile necesare,
precum şi numărul considerat suficient atât de lucrători desemnaţi , cât şi de servicii
externe.

3.3. SECŢIUNEA a 3-a , „ Primul ajutor, stingerea incendiilor, evacuarea

lucrătorilor, pericol grav şi iminent ” stabileşte pentru angajator următoarele obligaţii :
a) să ia măsurile necesare pentru acordarea primului-ajutor, stingerea incendiilor şi
evacuarea lucrătorilor adaptate naturii activităţilor şi mărimii întreprinderii şi/sau unităţii,
ţinând seama de alte persoane prezente;
b) să stabilească legăturile necesare cu serviciile specializate, îndeosebi în ceea ce
priveşte primul-ajutor, serviciul medical de urgenţă, salvare şi pompieri .

10
 c) să informeze, cât mai curând posibil, toţi lucrătorii care sunt sau pot fi expuşi unui
risc de pericol grav şi iminent, despre acest risc, precum şi despre măsurile luate sau care
trebuie să fie luate pentru protecţia lor;
d) să ia măsuri şi să furnizeze instrucţiuni pentru a da lucrătorilor posi-bilitatea să
oprească lucrul şi/sau să părăsească imediat locul de muncă şi să se îndrepte spre o zonă
sigură, în caz de pericol grav şi iminent;

e) să nu impună lucrătorilor reluarea lucrului în situaţia în care încă există un pericol

grav şi iminent, în afara cazurilor excepţionale şi pentru motive justificate.
Pentru aplicarea acestor prevederi, angajatorul trebuie să desemneze lucrătorii care
aplică măsurile de prim ajutor, de stingere a incendiilor şi de evacuare a lucrătorilor.
Numărul acestora , instruirea lor şi echipamentul pus la dispoziţia acestora trebuie să
fie adecvate mărimii şi / sau riscurilor specifice întreprinderii şi / sau unităţii.
Lucrătorii care, în cazul unui pericol grav şi iminent, părăsesc locul de muncă şi /
sau o zonă periculoasă, nu trebuie să fie prejudiciaţi şi trebuie să fie protejaţi împotriva
oricăror consecinţe negative şi nejustificate pentru aceştia.
Angajatorul trebuie să se asigure că, în cazul unui pericol grav şi iminent pentru
propria securitate sau a altor persoane atunci când şeful ierarhic imediat superior nu poate
fi contactat, toţi lucrătorii sunt apţi să aplice măsurile corespunzătoare în conformitate cu
cunoştinţele lor şi cu mijloacele tehnice de care dispun, pentru a evita consecinţele unei
astfel de situaţii. Lucrătorii nu trebuie să fie prejudiciaţi pentru astfel de cazuri , cu
excepţia situaţiilor în care aceştia acţionează imprudent sau dau dovadă de neglijenţă
gravă.

3.4. SECŢIUNEA a 4-a , „ Alte obligaţii ale angajatorilor ” , stabileşte şi alte obli-
gaţii ale angajatorului , respectiv :
a) să realizeze o evaluare a riscurilor pentru securitatea şi sănătatea în muncă,
inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice;
b) să decidă asupra măsurilor de protecţie care trebuie luate şi, după caz, asupra
echipamentului de protecţie care trebuie utilizat;
c) să ţină evidenţa accidentelor de muncă, ce au ca urmare o incapacitate de muncă
mai mare de 3 zile de lucru, a accidentelor uşoare, a bolilor profesionale, a incidentelor
periculoase, precum şi a accidentelor de muncă, aşa cum sunt definite la art.5 lit. g) ;
d) să elaboreze, pentru autorităţile competente şi în conformitate cu reglementările
legale, rapoarte privind accidentele de muncă suferite de lucrătorii săi.

În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru

prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, angajatorii au următoarele
obligaţii:
a) să adopte, din faza de cercetare, proiectare şi execuţie a construcţiilor, a
echipamentelor de muncă, precum şi de elaborare a tehnologiilor de fabricaţie, soluţii
conforme prevederilor legale în vigoare privind securitatea şi sănătatea în muncă, prin a

11
căror aplicare să fie diminuate sau eliminate riscurile de accidentare şi de îmbolnăvire
profesională a lucrătorilor;
b) să întocmească un plan de prevenire şi protecţie, compus din măsuri tehnice,
sanitare, organizatorice şi de altă natură, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care să îl aplice
corespunzător condiţiilor de muncă specifice unităţii;
c) să obţină autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în
muncă, înainte de începerea oricărei activităţi, conform prevederilor legale;
d) să stabilească pentru lucrători, prin fişa postului, atribuţiile şi răs-punderile cree le
revin în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, corespunzător funcţiilor exercitate;
e) să elaboreze instrucţiuni proprii, în spiritul prezentei legi, pentru com-pletarea
şi/sau aplicarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă, ţinând seama de
particularităţile activităţilor şi ale locurilor de muncă aflate în responsabilitatea lor;
f) să asigure şi să controleze cunoaşterea şi aplicarea, de către toţi lucrătorii a
măsurilor prevăzute în planul de prevenire şi de protecţie stabilit, precum şi a prevederilor
legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, prin lucrătorii desemnaţi, prin propria
competenţă sau prin servicii externe;
g) să ia măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi instruirii
lucrătorilor, cum ar fi afişe, pliante, filme, diafilme cu privire la securitatea şi sănătatea în
muncă;
h) să asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării în muncă, asupra
riscurilor la care aceasta este expusă la locul de muncă, precum şi asupra măsurilor de
prevenire şi de protecţie necesare;
i) să ia măsuri pentru autorizarea exercitării meseriilor şi a profesiilor prevăzute de
legislaţia specifică;
j) să angajeze numai persoane care, în urma examenului medical, cores-pund sarcinii
de muncă pe care urmează să o execute şi să asigure supravegherea stării de sănătate a
acestora, ulterior angajării;
k) să ţină evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific, unde accesul să fie permis
numai lucrătorilor care au primit şi şi-au însuşit instrucţiunile adecvate;
l) să asigure funcţionarea permanentă şi corectă a sistemelor şi dispozi-tivelor de
protecţie, a aparaturii de măsură şi control, precum şi a instalaţiilor de captare, reţinere şi
neutralizare a substanţelor nocive degajate în desfăşurarea proceselor tehnologice;
m) să prezinte documentele şi să dea relaţiile solicitate de inspectorii de muncă în
timpul controlului sau al efectuării cercetării evenimentelor;
n) să asigure realizarea măsurilor dispuse de către inspectorii de muncă, cu prilejul
vizitelor de control şi al cercetării evenimentelor;
o) să desemneze, la solicitarea inspectorului de muncă, lucrătorii care să participe la
efectuarea controlului sau la cercetarea evenimentelor;
p) să nu modifice starea de fapt rezultată din producerea unui accident mortal sau
colectiv, în afară de cazurile în care menţinerea acestei stări ar genera alte accidente ori ar
periclita viaţa accidentaţilor şi a altor persoane;
q) să asigure echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea şi să-nătatea
lucrătorilor;
12
 r) să asigure echipamente individuale de protecţie;
s) să acorde obligatoriu, în cazul degradării sau a pierderii calităţilor de protecţie a
echipamentului individual de protecţie, unul nou .

Alimentaţia de protecţie se acordă obligatoriu şi gratuit de către angajatori,

persoanelor care lucrează în condiţii de muncă ce impun acest lucru, şi se stabileşte prin
contractul colectiv de muncă şi / sau contractul individual de muncă.
Materialele igienico-sanitare se acordă, obligatoriu şi gratuit, de către angajatori.
Categoriile de materiale igienico-sanitare, precum şi locurile de muncă ce impun
acordarea acestora se stabilesc prin contractul colectiv de muncă şi / sau contractul
individual de muncă.

3.5. În cadrul SECŢIUNII a 5-a , „ Informarea lucrătorilor ”, se stabileşte că ,

ţinând seama de mărimea întreprinderii şi / sau a unităţii, angajatorul trebuie să ia măsurile
necesare pentru ca lucrătorii şi / sau reprezentanţii acestora să primească, în conformitate
cu prevederile legale, toate informaţiile necesare privind:
a) riscurile pentru securitate şi sănătate, precum şi măsurile şi activităţile de
prevenire şi protecţie, atât la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii, în general, cât şi la nivelul
fiecărui post de lucru şi/sau funcţie;
b) măsurile luate pentru acordarea primului-ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea
lucrătorilor adaptate naturii activităţilor şi mărimii întreprinderii şi/sau unităţii .
Angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare astfel încât angajatorii lucrătorilor
din orice întreprindere şi / sau unitate exterioară, care desfăşoară activităţi în întreprinderea
şi / sau în unitatea sa , să primească informaţii adecvate privind aspectele la care s-a făcut
mai sus referire şi care privesc aceşti lucrători.
Angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru ca lucrătorii desemnaţi sau
reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii
lucrătorilor, în vederea îndeplinirii atribuţiilor şi în conformitate cu prevederile prezentei
legi, să aibă acces la:
a) evaluarea riscurilor şi măsurile de protecţie, prevăzute la secţiunea a 4-a ( art.12
alin. (1) lit.a) şi lit.b);
b) evidenţa şi rapoartele prevăzute la secţiunea a 4-a { art. 12 alin.(1) lit.c) şi lit.d) } ;
c) informaţii privind măsurile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, precum
şi informaţii provenind de la instituţiile de control şi autorităţile competente în domeniu.

3.6. SECŢIUNEA a 6-a , „ Consultarea şi participarea lucrătorilor ” , precizează

că angajatorii sunt obligaţi să consulte lucrătorii şi / sau reprezentanţii lor şi permit
participarea acestora la discutarea tuturor problemelor referitoare la securitatea şi sănătatea
în muncă , dispoziţie care presupune :
a) consultarea lucrătorilor;
b) dreptul lucrătorilor şi / sau reprezentanţilor lor să facă propuneri;
c) participarea echilibrată .

13
 De asemenea , reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă sau lucrătorii iau parte, în mod echilibrat sau sunt consultaţi
în prealabil şi în timp util de către angajator cu privire la:
a) orice măsură care ar afecta semnificativ securitatea şi sănătatea în muncă;
b) desemnarea lucrătorilor care se vor ocupa de activităţile de protecţie şi prevenire a
riscurilor profesionale, precum şi pentru aplicarea măsurilor de prim ajutor , de stingere a
incendiilor şi de evacuare a lucrătorilor {art.8 alin.(1) şi art.10 alin. (2) };
c) informaţiile la care s-a făcut referire la Secţiunea a 4-a { art.12 alin.(1) } ,
respectiv la Secţiunea a 5-a ( art.16 şi 17) ;
d) recurgerea, după caz, la servicii externe {art.8 alin.(4) };
e) organizarea şi planificarea instruirii personalului ( art.22 şi 23 ).

Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii

lucrătorilor au dreptul să solicite angajatorului să ia măsuri corespunzătoare şi să prezinte
propuneri în acest sens, în scopul diminuării riscurilor pentru lucrători şi/sau al eliminării
surselor de pericol.
Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii
lucrătorilor sau lucrătorii nu pot fi prejudiciaţi din cauza îndeplinirii activităţilor pentru
care au fost desemnaţi în cest sens.
Angajatorul trebuie să acorde reprezentanţilor lucrătorilor cu răspunderi specifice în
domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor un timp adecvat, fără diminuarea drepturilor
salariale, şi să le furnizeze mijloacele necesare pentru a-şi putea exercita drepturile şi
atribuţiile care decurg din lege.
Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii
lucrătorilor şi/sau lucrătorii au dreptul să apeleze la autorităţile competente, în cazul în care
consideră că măsurile adoptate şi mijloacele utilizate de către angajator nu sunt suficiente
pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă.
Reprezentanţilor lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi
sănătăţii lucrătorilor trebuie să li se acorde posibilitatea de a-şi prezenta observaţiile
inspectorilor de muncă şi inspectorilor sanitari, în timpul vizitelor de control.
În vederea realizării prevederilor dispuse la Secţiunea a 5-a ( art.16 şi art.17) ,
respectiv la Secţiunea a 6-a { art.18 alin.(1) } , la nivelul angajatorului, se înfiinţează, se
organizează şi funcţionează comitete de securitate şi sănătate în muncă.

3.7. La SECŢIUNEA a 7-a , „ Instruirea lucrătorilor ” , se stabileşte că angajatorul

trebuie să asigure condiţii pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă şi
adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii, în special sub formă de informaţii şi
instrucţiuni de lucru, specifice locului de muncă şi postului său , respectiv:
a) la angajare;
b) la schimbarea locului de muncă sau la transfer;
c) la introducerea unui nou echipament de muncă sau a unor modificări ale
echipamentului existent;
d) la introducerea oricărei noi tehnologii sau proceduri de lucru;
14
 e) la executarea unor lucrări speciale.
Instruirea prevăzută anterior trebuie să fie:
a) adaptată evoluţiei riscurilor sau apariţiei unor noi riscuri;
b) periodică şi ori de câte ori este necesar.
Angajatorul se va asigura că lucrătorii din întreprinderi şi / sau unităţi din exterior,
care desfăşoară activităţi în întreprinderea şi / sau unitatea sa, au primit instrucţiuni
adecvate referitoare la riscurile legate de securitate şi sănătate în muncă, pe durata
desfăşurării activităţilor.
Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă au dreptul la instruire corespunzătoare.
Instruirea lucrătorilor, aşa cum este stabilită de Legea SSM :
1 􀂾nu poate fi realizată pe cheltuiala lucrătorilor şi / sau a reprezentanţilor acestora.
2 􀂾trebuie să se realizeze în timpul programului de lucru.
3 􀂾pentru reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul SSM ,
trebuie să se efectueze în timpul programului de lucru, fie în interiorul, fie în afara
întreprinderii şi / sau unităţii.
4
4. Capitolul IV , „ Obligaţiile lucrătorilor ” , stabileşte că fiecare lucrător trebuie
să îşi desfăşoare activitatea, în conformitate cu pregătirea şi instruirea sa, precum şi cu
instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de
accidentare sau îmbolnăvire profesională propria persoană, iar ceilalţi participanţi la
procesul de muncă să nu fie afectaţi de acţiunile sau erorile sale de lucru.

În mod deosebit, în scopul realizărilor acestor obiective majore , lucrătorii au

următoarele obligaţii:
a) să utilizeze corect maşinile, aparatura, uneltele, substanţele peri-culoase,
echipamentele de transport şi alte mijloace de producţie;
b) să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie acordat şi, după utilizare,
să îl înapoieze sau să îl pună la locul destinat pentru păstrare;
c) să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, modificarea, schimbarea sau
înlăturarea arbitrară a dispozitivelor de securitate proprii, în special ale maşinilor,
aparaturii, uneltelor, instalaţiilor tehnice şi clădirilor, şi să utilizeze corect aceste
dispozitive;
d) să comunice imediat angajatorului şi / sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de
muncă despre care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitate şi
sănătate, precum şi orice deficienţă a sistemelor de protecţie;
e) să aducă la cunoştinţă conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului
accidentele suferite de propria persoană;
f) să coopereze cu angajatorul şi / sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cât este
necesar, pentru a face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de către
inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari pentru protecţia sănătăţii şi securităţii
lucrătorilor;

15
 g) să coopereze, atât timp cât este necesar, cu angajatorul şi/sau lucrătorii desemnaţi,
pentru a permite angajatorului să se asigure că mediul de muncă şi condiţiile de lucru sunt
sigure şi fără riscuri pentru securitate şi sănătate, în domeniul său de activitate;
h) să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din dome-niul securităţii şi
sănătăţii în muncă şi măsurile de aplicare a acestora;
i) să dea relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari.

Aceste îndatoriri sunt aplicabile, după caz, şi celorlalţi participanţi la procesul de

muncă, potrivit activităţilor pe care aceştia le desfăşoară.

5. Capitolul V , „ Supravegherea sănătăţii ” , precizează că , în temeiul reglemen-

tărilor legale , trebuie stabilite măsurile prin care se asigură supravegherea cores-
punzătoare a sănătăţii lucrătorilor în funcţie de riscurile privind securitatea şi sănătatea în
muncă . Aceste măsuri vor fi stabilite astfel încât fiecare lucrător să poată
beneficia de supravegherea sănătăţii la intervale regulate.
Supravegherea sănătăţii lucrătorilor este asigurată prin medicii de medicină a
muncii.

6. Capitolul VI, „ Comunicarea , cercetarea , înregistrarea şi raportarea eveni-

mentelor “ , este împărţit în trei secţiuni , după cum urmează :

6.1. SECŢIUNEA 1 , „ Evenimente “ , precizează că orice eveniment , aşa cum a

fost definit în cuprinsul Legii , va fi comunicat de îndată angajatorului, de către
conducătorul locului de muncă sau de orice altă persoană care are cunoştinţă despre
producerea acestuia.
Angajatorul are obligaţia să comunice evenimentele, de îndată, după cum urmează:
a) inspectoratelor teritoriale de muncă, toate evenimentele;
b) asigurătorului, potrivit Legii nr.346 / 2002 privind asigurarea pentru accidente de
muncă şi boli profesionale, cu modificările şi completările ulterioare, evenimentele urmate
de incapacitate temporară de muncă, invaliditate sau deces, la confirmarea acestora;
c) organelor de urmărire penală, după caz.
Orice medic, inclusiv medicul de medicină a muncii aflat într-o relaţie contractuală cu
angajatorul , conform prevederilor legal e, va semnala obligatoriu suspiciunea de boală
profesională sau legată de profesiune, depistată cu prilejul prestaţiilor medicale.
Semnalarea se efectuează către autoritatea de sănătate publică teritorială sau a
municipiului Bucureşti , de îndată , la constatarea cazului .

În cazul accidentelor de circulaţie produse pe drumurile publice, în care printre

victime sunt şi persoane aflate în îndeplinirea unor sarcini de serviciu, organele de poliţie
rutieră competente vor trimite instituţiilor şi / sau persoanelor fizice / juridice interesate {
angajatorul , în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă - art.
29 alin. (1) lit.a) , respectiv inspectoratul teritorial de muncă , în cazul evenimentelor care
au produs invaliditate evidentă sau confirmată, deces, accidente colective, incidente
16
periculoase, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă
lucrătorilor la angajatorii persoane fizice, precum şi în situaţiile cu persoane date dispărute
- art. 29 alin.(1) lit. b) } , în termen de 5 zile de la data solicitării, un exemplar al
procesului-verbal de cercetare la faţa locului .

Cercetarea evenimentelor este obligatorie şi se efectuează după cum urmează:

a) de către angajator, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de
muncă ;
b) de către inspectoratele teritoriale de muncă, în cazul evenimentelor care au produs
invaliditate evidentă sau confirmată, deces, accidente colective, incidente periculoase, în
cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă lucrătorilor la
angajatorii persoane fizice, precum şi în situaţiile cu persoane date dispărute;
c) de către Inspecţia Muncii, în cazul accidentelor colective, gene-rate de unele
evenimente deosebite, precum avariile sau exploziile;
d) de către direcţiile de sănătate publică şi judeţene respectiv a municipiului
Bucureşti, în cazul suspiciunilor de boală profesională şi a bolilor legate de profesiune.
Rezultatul cercetării evenimentului se va consemna într-un proces-verbal.
În caz de deces al persoanei accidentate ca urmare a unui eveniment, instituţia
medico-legală competentă este obligată să înainteze inspectoratului teritorial de muncă, în
termen de 7 zile de la data decesului, o copie a raportului de constatare medico-legală.

6.2. La SECŢIUNEA a 2-a , „ Accidente de muncă ” , se precizează că , în înţelesul

Legii SSM este , de asemenea, accident de muncă :
a) accidentul suferit de persoane aflate în vizită în întreprindere şi / sau unitate, cu
permisiunea angajatorului;
b) accidentul suferit de persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes
public, inclusiv în cadrul unor activităţi culturale, sportive, în ţară sau în afara graniţelor
ţării, în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor sarcini;
c) accidentul survenit în cadrul activităţilor cultural-sportive organizate în timpul şi
din cauza îndeplinirii acestor activităţi;
d) accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din
proprie iniţiativă pentru salvarea de vieţi omeneşti;
e) accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din
proprie iniţiativă pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol care ameninţă avutul public
şi privat;
f) accidentul cauzat de activităţi care nu au legătură cu procesul muncii, dacă se
produce la sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, în calitate de angajator,
ori în alt loc de muncă organizat de aceştia, în timpul programului de muncă, şi nu se
datorează culpei exclusive a accidentatului;
g) accidentul de traseu, dacă deplasarea s-a făcut în timpul şi pe traseul normal de la
domiciliul lucrătorului la locul de muncă organizat de angajator, şi invers;

17
 h) accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau a adresei
persoanei fizice la locul de muncă sau de la un loc de muncă la altul, pentru îndeplinirea
unei sarcini de muncă;
i) accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la
adresa persoanei fizice la care este încadrată victima, sau de la orice alt loc de muncă
organizat de acestea la o altă persoană juridică sau fizică, pentru îndeplinirea sarcinilor de
muncă, pe durata normală de deplasare;
j) accidentul suferit înainte sau după încetarea lucrului, dacă victima prelua sau
preda uneltele de lucru, locul de muncă, utilajul sau materialele, dacă schimba
îmbrăcămintea personală, echipamentul individual de protecţie sau orice alt echipament
pus la dispoziţie de angajator, dacă se afla în baie sau în spălător sau dacă se deplasa de la
locul de muncă la ieşirea din incinta persoanei juridice sau fizice şi invers;
k) accidentul suferit în timpul pauzelor regulamentare, dacă acesta a avut loc în
locuri organizate de angajator, precum şi în timpul şi pe traseul normal spre şi de la aceste
locuri;
l) accidentul suferit de lucrători ai angajatorilor români sau de persoane fizice
române, delegaţi pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în afara graniţelor ţării, pe
durata şi traseul prevăzute în documentul de deplasare;
m) accidentul suferit de personalul român care efectuează lucrări şi servicii pe
teritoriul altor ţări, în baza unor contracte, convenţii sau în alte condiţii prevăzute de lege,
încheiate de persoane juridice române cu parteneri străini, în timpul şi din cauza
îndeplinirii îndatoririlor de serviciu;
n) accidentul suferit de cei care urmează cursuri de calificare, recalificare sau
perfecţionare a pregătirii profesionale, în timpul şi din cauza efectuării activităţilor aferente
stagiului de practică;
o) accidentul determinat de fenomene sau calamităţi naturale, cum ar fi: furtună,
viscol, cutremur, inundaţie, alunecări de teren, trăsnet (electrocutare) etc., dacă victima se
afla în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;
p) accidentul survenit în timpul vizitelor organizate la o persoană juridică sau fizică
în scop profesional;
q) dispariţia unei persoane, în condiţiile unui accident de muncă şi în împrejurări
care îndreptăţesc presupunerea decesului acesteia;
r) accidentul suferit de o persoană, aflată în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, ca
urmare a unei agresiuni.

În situaţiile menţionate la lit.g), h) şi i) şi l), deplasarea trebuie să se facă fără abateri

nejustificate de la traseul normal şi , de asemenea , transportul să se facă în condiţiile
prevăzute de reglementările de securitate şi sănătate sau de circulaţie , în vigoare .
Accidentele de muncă se clasifică , în raport cu urmările produse şi cu numărul
persoanelor accidentate , în :
a) accidente care produc incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile
calendaristice;
b) accidente care produc invaliditate;
18
 c) accident mortal;
d) accidente colective, când sunt accidentate cel puţin trei persoane în acelaşi timp şi
din aceeaşi cauză.
Înregistrarea accidentului de muncă se face pe baza procesului-verbal de cercetare şi
se raportează de către angajator la inspectoratul teritorial de muncă , precum şi la
asigurător , în condiţiile legii .

6.3. La SECŢIUNEA a 3-a , „Bolile profesionale ”, se arată că afecţiunile suferite

de elevi şi studenţi în timpul efectuării instruirii practice sunt , de asemenea , boli
profesionale .
Declararea bolilor profesionale este obligatorie şi se face de către medicii din
cadrul autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti .
Cercetarea cauzelor îmbolnăvirilor profesionale, în vederea confirmării sau
infirmării lor, precum şi stabilirea de măsuri pentru prevenirea altor îmbolnăviri se fac de
către specialiştii direcţiilor de sănătate publică teritoriale, în colaborare cu inspectorii din
inspectoratele teritoriale de muncă.

Declararea bolilor profesionale se face, pe baza procesului-verbal de cercetare.

Bolile profesionale nou-declarate se raportează lunar de către autoritatea de
sănătate publică teritorială, la Centrul naţional de coordonare metodologică şi informare
privind bolile profesionale din cadrul Institutului de sănătate publică Bucureşti, la Centrul
de calcul şi statistică sanitară Bucureşti, precum şi la structurile teritoriale ale
asigurătorului stabilit conform legii.
Intoxicaţia acută profesională se declară, se cercetează şi se înregistrează atât ca
boală profesională, cât şi ca accident de muncă.

7. Capitolul 7 , „ Grupuri sensibile la riscuri “ , precizează că femeile gravide,

lehuzele sau femeile care alăptează, tinerii, persoanele cu dizabilităţi trebuie protejate
împotriva pericolelor care le afectează în mod specific. Angajatorii au obligaţia să
amenajeze locurile de muncă ţinând seama de prezenţa grupurilor sensibile la riscuri
specifice.

8. Capitolul 8 , „ Infracţiuni “, stabileşte răspunderile de natură infracţională şi/sau

contravenţională a tuturor participanţilor la procesul de muncă.

Sancţiunile contravenţionale prevăzute la capitolul IX al Legii SSM se aplică

angajatorilor ( art.41 ) .
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se fac de către inspectorii de
muncă { art. 42 alin.(1)} .
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor prevăzute la art.39 alin.(6) lit.b) şi
alin. (8) lit.b) se face şi de către inspectorii sanitari din cadrul Ministerului Sănătăţii şi al
unităţilor subordonate { art. 42 alin.(2)} .

19
 În caz de constatare a unei situaţii care se încadrează în categoria infracţiunilor , aşa
cum sunt ele definite la cap.VIII din lege , inspectorii de muncă şi / sau inspectorii sanitari
vor sesiza de îndată organele de urmărire penală competente, potrivit legii { art.42 alin.(3)}
.
Contravenţiilor prevăzute la cap.IX al legii le sunt aplicabile dispoziţiile O.G.
nr. 2 / 2001 privind regimul juridic al contravenţiilor , aprobată cu modificări şi completări
prin Legea nr.180 / 2002 , cu modificările şi completările ulterioare { art. 43 alin.(1)}.
Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data
încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia jumătate din
minimul amenzii prevăzut de lege, corespunzător faptei pentru care a fost sancţionat,
inspectorul de munca făcând menţiune despre acestă posibilitate în procesul-verbal { art.
43 alin.(2)}.
Angajatorii răspund patrimonial, potrivit legii civile, pentru prejudiciile cauzate
victimelor accidentelor de muncă sau bolilor profesionale, în măsura în care daunele nu
sunt acoperite integral prin prestaţiile asigurărilor sociale de stat.

10. Capitolul X , „ Autorităţi competente şi instituţii cu atribuţii în domeniu “ ,

precizează că Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei este autoritatea
competentă în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Inspecţia Muncii reprezintă autoritatea competentă în ceea ce priveşte controlul

aplicării legislaţiei naţionale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă la toate
persoanele fizice şi juridice din sectorul public şi privat , cu excepţia celor expres
menţionate în Lege şi are, în principal, următoarele atribuţii:
a) controlează realizarea programelor de prevenire a riscurilor profesionale;
b) solicită măsurători şi determinări, examinează probe de produse şi de materiale în
unităţi şi în afara acestora, pentru clarificarea unor evenimente sau situaţii de pericol;
c) dispune sistarea activităţii sau scoaterea din funcţiune a echipamentelor de muncă,
în cazul în care constată o stare de pericol grav şi iminent de accidentare sau de
îmbolnăvire profesională şi sesizează, după caz, organele de urmărire penală;
d) cercetează evenimentele conform competenţelor, avizează cercetarea, stabileşte
sau confirmă caracterul accidentelor;
e) coordonează, în colaborare cu Institutul Naţional de Statistică şi cu celelalte
instituţii implicate, după caz, sistemul de raportare şi evidenţă a accidentelor de muncă şi a
incidentelor, iar, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii, sistemul de raportare a bolilor
profesionale sau legate de profesie;
f ) analizează activitatea serviciilor externe prevăzute la art. 8 alin.(4) şi propune
retragerea abilitării, după caz;
g) raportarea către Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei a situaţiilor
deosebite care necesită îmbunătăţirea reglementărilor din domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă.

20
 Asiguratorul , stabilit de legislaţia în domeniu , reprezintă autoritatea compe-tentă în
domeniul asigurării pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi are următoarele
atribuţii :
a) sprijinirea şi îndrumarea activităţii de prevenire în domeniul securităţii şi sănătăţii
în muncă a angajatorilor;
b) reabilitarea medicală şi compensarea victimelor accidentelor de muncă şi a bolilor
profesionale;
c) recunoaşterea organismelor care efectuează certificarea siste-mului de
management al securităţii şi sănătăţii în muncă la nivelul angajatorului;
d) raportarea către Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei a situaţiilor
deosebite care necesită îmbunătăţirea reglementărilor din domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă.

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Muncii

fundamentează ştiinţific măsurile de îmbunătăţire a activităţii de securitate şi sănătate în
muncă şi promovează politica stabilită pentru acest domeniu.

Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Direcţia

generală a penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei, Serviciul Român de
Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul de
Telecomunicaţii Speciale, precum şi Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor
Nucleare organizează, coordonează şi controlează activitatea de securitate şi sănătate în
muncă din unităţile lor, prin serviciile de prevenire şi protecţie create sau desemnate de
către aceste instituţii, în scopul aplicării prevederilor prezentei legi.

Cercetarea, înregistrarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale

produse în unităţile din subordinea instituţiilor de mai sus se efectuează de organele proprii
ale acestora.

11. Capitolul XI , „ Dispoziţii finale ” , precizează că se aprobă prin hotărâre a

Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei,
următoarele acte normative:
a) norme metodologice de aplicare a prevederilor Legii SSM;
b) transpunerea directivelor specifice referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă.

În aplicarea prevederilor Legii, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei

va elabora proiecte de acte normative necesare implementării şi/sau adaptării situaţiilor
existente la cerinţele acesteia.
Activităţile de interes naţional în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi sursele
de acoperire a cheltuielilor necesare în vederea realizării acestora se aprobă prin hotărâre a
Guvernului , la propunerea Ministerului Muncii , Solidarităţii Sociale şi Familiei .

21
 Activităţile de interes naţional de cercetare ştiinţifică în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă se finanţează din fondurile prevăzute pentru acestea, potrivit legislaţiei
în domeniu .

Legea S.S.M. transpune Directiva Consiliului nr.89 / 391 / CEE privind introducerea
de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de
muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene (JOCE), nr.L 183 din 14
iunie 1989.
Legea SSM a fost adoptată de Parlamentul României la data de 14 iulie 2006 sub numărul
319 , fiind publicată în M.O. , partea I , nr. 646 din 26.07.2007.

∗ LEGEA INSPECŢIEI MUNCII

Legea de mai sus reglementează înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii ca organ

de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea M.M.S.S.F.
În capitolul II , Legea prezintă atribuţiile Inspecţiei Muncii.
Obiectivele principale ale Inspecţiei Muncii sunt următoarele :
a) controlul aplicării prevederilor legale referitoare la relaţiile de muncă , la
securitatea şi sănătatea în muncă , la protecţia salariaţilor care lucrează în condiţii deosebite
şi a prevederilor legale referitoare la asigurarile sociale.
b) informarea autorităţilor competente cu privire la deficienţele legate de aplicarea
corectă a dispoziţiilor legale în vigoare ;
c) furnizarea de informaţii celor interesaţi despre cele mai eficace mijloace de
respectare a legislaţiei muncii ;
d) asistarea tehnică a angajatorilor şi angajaţilor, pentru prevenirea riscurilor
profesionale şi a conflictelor sociale ;
e) iniţierea de propuneri adresate Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi
Familiei pentru imbunatăţirea legislaţiei existente şi elaborarea de noi acte legislative în
domeniu .

În indeplinirea obiectivelor, Inspecţia Muncii are următoarele atribuţii principale :

∗ în domeniul stabilirii relaţiilor de muncă controlează :
􀂃încadrarea în muncă şi încetarea activităţii persoanelor care desfăşoară orice
activitate în temeiul unui contract individual de muncă sau al unei convenţii civile de
prestări servicii ;
􀂃stabilirea şi respectarea duratei timpului de lucru ;
􀂃stabilirea şi acordarea drepturilor salariale , precum şi a celorlalte drepturi
decurgând din munca prestată ;
􀂃accesul , fără nici o discriminare , pe piaţa muncii , al tuturor persoanelor apte ,
respectarea normelor specifice privind condiţiile de muncă ale tinerilor, femeilor, precum
şi ale unor categorii de persoane defavorizate;

22
 􀂃respectarea celorlalte prevederi cuprinse in legislaţia muncii şi a clauzelor
contractelor colective de muncă ;
∗ în domeniul securităţii şi al sănătăţii în muncă :
􀂃acordă asistenţă tehnică persoanelor juridice la elaborarea programelor de
prevenire a riscurilor profesionale şi controlează realizarea acestora ;
􀂃efectuează sau solicită măsurători şi determinări , examinează probe de produse
şi de materiale , în unităţi şi în afara acestora , pentru clarificarea unor situatii de pericol ;
􀂃dispune sistarea activităţii sau scoaterea din funcţiune a echipamentelor de
muncă , în cazul în care constată o stare de pericol iminent de accidentare sau de
îmbolnăvire profesională şi sesizează , dupa caz , organele de urmărire penală ;
􀂃acordă angajatorilor, persoane juridice şi fizice, autorizatia de funcţionare din
punct de vedere al SSM ;
􀂃retrage autorizaţia de funcţionare din punct de vedere SSM , dacă constată că
prin modificarea condiţiilor care au stat la baza emiterii acesteia nu se respectă prevederile
legislaţiei în vigoare ;
􀂃cercetează accidentele de muncă conform prevederilor Normelor metodologice
privind comunicarea, cercetarea, înregistrarea, raportarea şi evidenţa accidentelor de muncă
;
􀂃coordonează activitatea de instruire şi informare a angajaţilor în domeniul
securităţii, sănătăţii şi al relaţiilor de muncă şi urmăreşte activitatea de formare a
specialiştilor în domeniu ;
􀂃controlează aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la punerea în conformitate a
produselor, maşinilor, utilajelor şi a echipamentelor de protecţie din punct de vedere al
securităţii în muncă, la intrarea acestora pe teritoriul naţional , prin inspectorii de muncă
sau prin organisme acreditate de Ministerul Muncii , Solidarităţii Sociale şi Familiei;

Capitolul III al Legii, cuprinde prevederi referitoare la modul de organizare a

Inspecţiei Muncii la nivel central şi teritorial , precum şi prevederi referitoare la salarizarea
personalului .

Capitolul IV, cuprinde prevederi referitoare la calităţile , obligaţiile şi drepturile

inspectorilor de muncă , în care sens :
1 􀂃inspectorii de muncă sunt obligaţi :
􀂃să nu aibă nici un interes , direct sau indirect , de orice natura ar fi acesta , în
unităţile care se află sub incidenţa controlului lor ;
􀂃să nu dezvăluie secretele de fabricaţie şi , în general , procedurile de exploatare,
de care ar putea lua cunoştinţă în exercitarea funcţiilor lor ,nici după momentul incetării ,
indiferent de motiv, a contractului lor individual de muncă ;
􀂃să păstreze confidenţialitatea oricărei reclamaţii care semnalează nerespectarea
prevederilor legale în domeniul reglementat de actul normativ analizat şi să nu dezvăluie ,
conducatorului persoanei juridice şi persoanei fizice sau reprezentantului acestora, faptul
că inspecţia a fost efectuată ca urmare a unei reclamaţii .
1 􀂃inspectorii de muncă au următoarele drepturi :
23
 􀂃să li se permită accesul liber , permanent şi fără înştiinţare prealabilă în sediul
persoanei juridice şi în orice alt loc de muncă organizat de aceasta ;
􀂃să solicite conducerii persoanei juridice sau persoanei fizice documentele şi
informaţiile necesare pentru realizarea controlului sau pentru efectuarea cercetării
accidentelor de muncă ;
􀂃să procure dovezi , să efectueze investigaţii sau examene , să ceară prezentarea
documentaţiei pe care o consideră necesară , să realizeze măsurători sau să preleveze
mostre de substanţe utilizate în procesul de producţie ;
􀂃să impună ca abaterile constatate să fie remediate pe loc sau într-un timp limitat ;
􀂃să ceară , acolo unde este cazul , modificarea instalaţiilor sau a produselor
tehnologice utilizate , dacă acestea nu asigură securitatea lucrătorilor la locul de muncă ;
􀂃să dispună întreruperea sau suspendarea imediată a proceselor de muncă, atunci
când constată o stare de pericol iminent de accident sau de îmbolnavire profesională ;
􀂃să apeleze la organisme agreate pentru a verifica starea locurilor de muncă sau a
materialelor folosite ;
􀂃să dispună măsuri atunci când conducatorul persoanei juridice nu îşi indeplineşte
obligaţiile legale ;
􀂃să sesizeze organele de urmărire penală cu privire la cazurile de abateri
considerate infracţiuni ;
􀂃să intre în toate locurile în care se efectuează lucrări care implică riscuri pentru
securitatea şi sănătatea lucrătorilor ;
􀂃să ceară informaţii , fie singuri, fie in prezenţa martorilor, de la orice persoană şi
despre orice problemă care constituie obiectul controlului ;
􀂃să propună retragerea autorizaţiei de funcţionare din punct de vedere al
securităţii în muncă .

Capitolul V, se referă la sancţiunile pe care inspectorul de muncă le poate aplica

pentru contravenţiile constatate , conform competenţelor pe care acesta le are acordate de
lege .
Măsurile luate de inspectorii de muncă pot fi contestate pe căile judiciare sau
administrative prevăzute de lege.

Capitolul VI , denumit ″ Dispozitii finale ″, cuprinde anumite precizări referitoare la

patrimoniul Inspecţii a Muncii , la preluarea personalului de la alte structuri ale
Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale , la modul de gestionare a sumelor rezultate din
prestările de servicii , precum şi la actele normative care se abrogă odată cu intrarea in
vigoare a legii.
Legea Inspecţiei Muncii a fost votată de Parlamentul României la data de 16 iunie 1999 şi
a intrat în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial nr. 283 , respectiv la data de 21
iunie 1999 , având numărul 108 .
Datorită necesităţii corelării cu alte acte normative deja emise şi a precizării faptului
că organele teritoriale au personalitate juridică , a fost nevoie ca legea să fie amendată ,
lucru care s-a realizat prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 137 din data de 22 septembrie 1999 .
24
∗ LEGEA PRIVIND ASIGURAREA PENTRU ACCIDENTE DE MUNCA SI BOLI
PROFESIONALE NR. 346/2002
Legea privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale nr. 346 /
2002, obliga toti angajatorii sa-si asigure angajatii.
Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale garantează un ansamblu
de servicii şi prestaţii în beneficiul persoanelor asigurate, în vederea:
• promovării sănătăţii şi a securităţii în muncă şi prevenirii accidentelor de muncă şi a
bolilor profesionale;
• diminuării şi compensării consecinţelor accidentelor de muncă şi ale bolilor
profesionale.
Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale se fundamentează pe
următoarele principii:
• asigurarea este obligatorie pentru toţi cei ce utilizează forţă de muncă angajată cu
contract individual de muncă;
• riscul profesional este asumat de cei ce beneficiază de rezultatul muncii prestate;
• fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se constituie din
contribuţii diferenţiate în funcţie de risc, suportate de angajatori sau de persoanele
fizice care încheie asigurarea, potrivit prevederilor prezentei legi;
• creşterea rolului activităţii de prevenire în vederea reducerii numărului accidentelor de
muncă şi al bolilor profesionale;
• solidaritatea socială, prin care participanţii la sistemul de asigurare pentru accidente de
muncă şi boli profesionale îşi asumă reciproc obligaţii şi beneficiază de drepturi
pentru prevenirea, diminuarea sau eliminarea riscurilor prevăzute de lege;
• asigurarea unui tratament nediscriminatoriu pentru beneficiarii drepturilor prevăzute
de lege;
• asigurarea transparenţei în utilizarea fondurilor;
• repartiţia fondurilor în conformitate cu obligaţiile ce revin sistemului de asigurare
pentru accidente de muncă şi boli profesionale prin prezenta lege.
Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale are următoarele obiective:
• prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;
• reabilitarea medicală şi socioprofesională a asiguraţilor, victime ale accidentelor de
muncă şi ale bolilor profesionale, precum şi recuperarea capacităţii de muncă a
acestora;
• acordarea de prestaţii în bani pe termen lung şi scurt, sub formă de indemnizaţii şi alte
ajutoare, în condiţiile prevăzute de prezenta lege.

Asigurătorul are obligaţia de a promova şi de a stimula activitatea de prevenire a

accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, în scopul:
• menţinerii integrităţii fizice şi psihice a persoanelor asigurate;
• îmbunătăţirii condiţiilor de muncă;

25
 • eliminării sau reducerii riscurilor de accidente de muncă şi boli profesionale.
Personalul tehnic al asigurătorului, care desfăşoară activităţi de prevenire a
accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, atestat de autoritatea de stat competentă
potrivit legii, precum şi personalul medical specializat în medicina muncii au următoarele
atribuţii:
• acordă consultanţă şi asistenţă tehnică şi medicală de medicina muncii cu privire la
măsurile şi mijloacele de prevenire;
• iniţiază şi elaborează studii şi analize şi asigură documentaţia privind riscurile şi
condiţiile de muncă din unităţi, în vederea fundamentării unor măsuri de prevenire;
• propun finanţarea, din fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli
profesionale, a unor proiecte sau programe de cercetare pentru fundamentarea ştiinţifică
a măsurilor de prevenire necesare;
• elaborează şi propun angajatorilor instrucţiuni de prevenire şi proceduri de lucru
specifice unor locuri de muncă;
• participă la cercetarea accidentelor de muncă ce au ca urmare incapacitatea temporară
de muncă, în comisiile de cercetare numite de angajatori;
• controlează aplicarea şi respectarea măsurilor de prevenire convenite cu angajatorii;
• elaborează şi propun forme şi mijloace de educare şi informare pentru prevenirea
accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;
• ţin evidenţa accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;
• propun asigurătorului majorări sau reduceri ale contribuţiei, pentru stimularea
activităţii de prevenire;
• acolo unde este cazul, pot propune asigurătorului încheierea unor convenţii cu
angajatorii, în scopul îmbunătăţirii activităţii de prevenire a accidentelor de muncă şi a
bolilor profesionale.

În conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 346/2002, cu modificările şi

completările ulterioare, asiguraţii au dreptul la următoarele prestaţii şi servicii:
- reabilitare medicală şi recuperarea capacităţii de muncă;
- reabilitare şi reconversie profesională;
- indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă;
- indemnizaţie pentru trecerea temporară în alt loc de muncă;
- indemnizaţie pentru reducerea timpului de muncă;
- indemnizaţie pe durata cursurilor de calificare şi de reconversie profesională;
- compensaţii pentru atingerea integrităţii;
- despăgubiri în caz de deces;
- rambursări de cheltuieli;

Atribuţiile specifice de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, în

calitate de prestatori de servicii, pot fi realizate, în condiţiile prezentei legi, şi de asociaţii
profesionale de asigurare , constituite în acest scop pe sectoare de activitate ale economiei
naţionale.

26
 Asociaţiile profesionale de asigurare funcţionează pe bază de statut propriu , cu
respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 26 / 2000 cu privire la asociaţii şi
fundaţii şi ale prezentei legi .
Persoanele care datorează contribuţii de asigurare pentru accidente de muncă şi boli
profesionale pot constitui asociaţii la nivelul sectoarelor de activitate ale economiei
naţionale .
Asociaţiile profesionale de asigurare sunt organisme paritare , care se constituie şi
funcţionează ca persoane juridice în condiţiile prezentei legi şi ale Ordonanţei Guvernului
nr. 26 / 2000 . Asociaţiile profesionale de asigurare îşi pot elabora regulamente şi
instrucţiuni proprii.

În vederea funcţionării asociaţiile profesionale de asigurare sunt obligate să solicite

autorizarea de către Fondul Naţiona l.
Asociaţiile profesionale de asigurare exercită următoarele atribuţii:
• prestează servicii în scopul prevenirii accidentelor de muncă şi a bolilor
profesionale;
• acordă prestaţiile de asigurare prevăzute în prezenta lege şi întocmesc
documentaţia necesară în vederea acordării acestora;
• elaborează studii şi evaluări privind riscul de accidentare şi îmbolnăvire
profesională;
• ţin evidenţa accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, a prestaţiilor acordate
şi a costurilor aferente;
• asigură acordarea de prestaţii medicale prin servicii proprii sau pe bază de contract
încheiat cu furnizorii de servicii medicale, potrivit legii;
• verifică modul în care sunt utilizate prestaţiile băneşti acordate pentru serviciile de
reabilitare medicală şi socioprofesională.

Contribuţiile se stabilesc în funcţie de tarife şi clase de risc . Tariful de risc se

determină pentru fiecare sector de activitate în funcţie de riscul de accidentare şi de
îmbolnăvire profesională din cadrul sectorului respective . În cadrul tarifelor de risc
diferenţierea pe categorii de activităţi se realizează prin clase de risc. Tarifele şi clasele de
risc se revizuiesc o dată la 4 ani. Încadrarea în clasele de risc se face de către asigurător,
corespunzător activităţilor desfăşurate în fiecare unitate.
Cotele de contribuţie datorate de angajatori în funcţie de clasa de risc se vor situa în
limita unui procent minim de 0,5% şi a unui procent maxim de 4% aplicat asupra fondului
brut de salarii.
Contribuţia datorată de persoanele fizice este unică , indiferent de activitatea
prestată, de la 0,5% la 1% aplicată asupra venitului lunar asigura t.

27
 CAP. II LEGISLAŢIA SECUNDARĂ

Legislaţia secundară detaliază prevederile legislaţiei primare şi cuprinde măsuri de

prevenire şi reguli de aplicare.
Din categoria legislaţiei secundare fac parte :
- normele metodologice de aplicare a Legii SSM ;
- normativele ;
- standardele de securitate a muncii ;
- standardele de produs.

CAP. III LEGISLAŢIA TERŢIARĂ

Legislaţia terţiară cuprinde măsuri de prevenire detaliate.

Din categoria documentelor care constituie legislaţia terţiară fac parte instrucţiunile
proprii de securitate a muncii elaborate la nivelul persoanei juridice / fizice prin detalierea
prevederilor legislaţiei secundare .
Instrucţiunile sunt acte juridice aflate sub incidenţa Legii SSM , emise de angajatori
şi au ca scop stabilirea tuturor măsurilor de securitate şi sănătate în muncă necesare pentru
prevenirea accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale care se pot produce la
locurile de muncă din întreprinderile / unităţile acestora.
Ele sunt obligatorii numai pentru emitent şi pot fi elaborate pentru întregul proces ,
anumite faze ale acestuia , o activitate , operaţie etc.

28
 CUPRINS :

INTRODUCERE ……………………………………………………….. pag. 3

CAP. I LEGISLAŢIA PRIMARĂ ....................................................... pag. 5 - 27

CAP. II LEGISLAŢIA SECUNDARĂ ................................................. pag. 28

CAP. III LEGISLAŢIA TERŢIARĂ ................................................... pag. 28

CUPRINS .................................................................................................. pag. 29

BIBLIOGRAFIE ....................................................................................... pag. 30

29
 BIBLIOGRAFIE :

 Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319 / 2006 ;

 Codul Muncii – Legea nr. 53/2003 , cu modificările şi completările ulterioare ;

Suport de curs – SC DRYS INVEST SRL- D PLOIESTI .

 Legea Inspecţiei Muncii nr. 108 / 1999 ;

 Industrial Ergonomics , Health , Safety and Ergonomics Departament .

30