UNIVERSITATEA “ANDREI SAGUNA” CONSTANTA

FACULTATEA DE DREPT SI STIINTE ADMINISTRATIVE

MASTER: DREPT PUBLIC SI INSTITUTIILE PUBLICE

CLIMATUL ORGANIZATIONAL
STUDIU DE CAZ:
CLIMATUL ORGANIZATIONAL IN SCOLI

Profesor: Student:

Lect Univ Dr MUNTEANU VALENTINA NINULESCU

MIHAELA

CONSTANTA

IANUARIE 2011
1
 CUPRINS

Introducere …………………………………………………………3
Climatul organizational in scoli ...................................……………4

 Factori determinanti

 Tipuri de Climat
Climatul organizational – baza pentru activitatea de cercetare…8

Bibliografie

CLIMATUL ORGANIZATIONAL
2
Introducere
Cultura organizaţională determină modul în care învăţăm, transmitem şi
facem schimb de experienţă de cercetare, modul de percepere şi gândire, de
stabilire a legăturii problemei de cercetare cu alte probleme. Aceasta include, de
asemenea, cultura comportamentală, cultura vorbirii, cultura redactării unei lucrări
ştiinţifice, cultura de conlucrare şi colaborare cu specialiştii din domeniul de
cercetare.

Cultura şi climatul organizaţional sunt mai mult decât valori ale grupului de
cercetare. Acestea garantează rezultatul şi succesul procesului instuctiv-educativ şi
de cercetare şcolară, asigură stabilitatea echipei de cercetare. Eficacitatea şi
calitatea activităţii de cercetare ştiinţifică şcolară este determinată de modul de a
gândi şi acţiona, a cunoaşte şi descoperi noul, de capacităţile intelectuale şi
conduita exemplară, de stilul de a conduce şi capacităţile decizionale, de arta de a
lucra în echipă şi profesionalismul conducătorului. Pentru ca elevul să depună un
efort maxim în activitatea de cercetare, el trebuie să fie sigur de propriile
capacităţi, să se afle în relaţii de colaborare cu profesorul, nu dictatoriale. Cadrele
didactice trebuie să impună o cultură comportamentală adecvată, un anumit stil de
a gândi, un cult al activităţii de cercetare, toate acestea determinând un randament
înalt al activităţii de cercetare.

Climatul organizational in scoli

3
 Prin climat organizaţional se înţelege un fenomen de grup şi de psihologie
colectivă. El se referă la ambianţa intelectuală şi morală din interiorul colectivului
unei şcoli, la stările emoţionale colective şi la percepţiile colective. Climatul dintr-
o şcoală exprimă atitudinea general faţă de modul de funcţionare a organizaţiei,
faţă de condiţiile de muncă din şcoala respectivă, faţă de manageri şi colegi.
Climatul şcolii poate constitui un puternic factor de mobilizare a întregului
personal sau, dimpotrivă, un factor demobilizator. El influenţează activitatea din
şcoala respectivă prin intermediul sentimentelor, cum ar fi sentimentele de frică
sau sentimentul de destindere. Un climat favorabil permite membrilor organizaţiei
să se concentreze asupra sarcinilor şi le stimulează entuziasmul de muncă, astfel
încât fiecare să îşi activeze maximal capacităţile de care dispune.

a) Factori determinanţi ai climatului dintr-o unitate şcolară1

Climatul organizaţional dintr-o unitate şcolară poate fi determinat de multipli

factori:

 factori structurali;

 factori instrumentali;

 factori socio-afectivi şi motivaţionali.

Factorii structurali sunt legaţi de structura organizaţională a unităţii şcolare

respective, cu alte cuvinte de modul în care sunt grupaţi şi interacţionează membrii
componenţi ai unităţii şcolare. Cei mai importanţi sunt:

 mărimea şcolii – în şcolile cu un număr mare de elevi şi de profesori

climatul este mai “rece”, spre deosebire de unitătile şcolare mai mici,
în care relaţiile sunt mai apropiate, oamenii se cunosc mai bine şi
stabilesc între ei legături afective mai strânse;

 compoziţia umană a şcolii – vârsta medie a angajaţilor, predominanţa

profesorilor de un anumit sex, omogenitatea pregătirii profesionale,
diferenţele sau apropierile sub aspectul poziţiei sociale extraşcolare
pot explica în bună măsură climatul dintr-o şcoală.

1
Manolescu, M, Evaluarea şcolară - metode, tehnici, instrumente, Meteor Press, Bucureşti,
2005, p.143
4
De exemplu, predominanţa tinerilor poate explica un climat de entuziasm pentru
introducerea unor înnoiri, atmosfera de competitivitate. O eventuală predominanţă
a sexului feminin poate explica existenţa unui climat de conştiinciozitate,
autoexigenţă profesională, dar şi manifestări de invidie, o atmosferă dominată de
problemele familiale ale fiecaruia. Lipsa omogenităţii în pregătirea profesională a
personalului şcolii generează uneori complexe de superioritate şi de inferioritate
care afectează climatul şcolii; discrepanţele prea mari sub aspectul poziţiei sociale
extraşcolare pot genera stări conflictuale.

Factorii instrumentali se referă la condiţiile şi mijloacele pe care le oferă

unitatea şcolară respectivă pentru realizarea în bune condiţiuni a atribuţiilor
profesionale.

 Mediul fizic şi condiţiile materiale dificile ale şcolii pot sta la baza
unor sentimente de insatisfacţie profesională, de exemplu, atunci când
elevii şi profesorii lucrează în spaţii neîncălzite, insalubre ori nu
dispun de minima dotaţie cu materialul didactic necesar.

 Stilul de conducere al directorului (autoritar, democratic, nepăsător,

birocratic) poate fi mobilizator pentru unii şi demobilizator pentru
alţii, poate crea nemulţumiri sau poate genera un climat de participare
colegială la rezolvarea problemelor şcolii, ori un comportament
neangajat (lipsa efortului de a forma o echipă, negativism, interes
scăzut pentru creşterea prestigiului şcolii)

 Modalităţile de comunicare în interiorul şcolii pot genera un climat

de colegialitate (relaţii deschise, prieteneşti, ajutor reciproc, toleranţă)
sau un climat familial (relaţii impregnate afectiv, interacţiuni care se
continuă în timpul liber), dar şi un climat dominat de sentimental de
necomunicare, de suprasolicitare, cu sarcini care vin intempestiv, fără
ca cineva să le poată explica raţiunea.

Factorii socio-afectivi şi motivaţionali exprimă dependenţa climatului

dintr-o unitate şcolară de:

 natura afectivă a relaţiilor interpersonale (relaţii de acceptare

reciprocă, de respingere sau indiferenţă);
5
  prezenţa unor subgrupuri rivale (“clici”, “bisericuţe”);

 sentimentul dominant de satisfacţie/insatisfacţie profesională;

 tehnicile de motivare utilizate predominant de director (predominant

punitive sau predominant stimulative)

b) Tipuri de climat organizaţional şcolar

Pot fi clasificate după mai multe criterii. După participarea membrilor

organizaţiei la deliberările asupra deciziilor necesare pentru rezolvarea
problemelor şcolii, se pot crea:

• Climatul autocratic care, la rândul său, poate fi de tip:

 exploatator (lipsă de încredere a directorului în subordonaţii săi,

ameninţări şi pedepse, neimplicarea executanţilor în luarea deciziilor)

 binevoitor (directorul manifestă o anumită condescendenţă faţă de

subordonaţi, îi consult formal, dar nu ţine seama de părerea lor decât
în luarea unor decizii minore).

• Climatul democratic, care poate fi:

 consultativ (directorul manifestă încredere în subordonaţi, îi consultă,

dar deciziile majore sunt luate de un staff (organism de conducere
colectivă), executanţii fiind implicaţi doar în luarea unor decizii
minore)

 participativ (încredere totală în subordonaţi, bună comunicare a

informaţiei pe orizontală şi verticală, descentralizare în luarea
deciziilor).

Practicile manageriale moderne sunt preocupate de crearea în cadrul şcolii a unui

climat democratic participativ.

Şcolile întâmpină dificultăţi în a face faţă diverselor cerinţe şi nevoi ale

actorilor implicaţi în realizare procesului educaţional, într-o societate heterogenă.
Mulţi elevi părăsesc şcoala fără a avea dezvoltate competenţe prosociale, care
determină o adaptare flexibilă la societatea cunoaşterii. Mai mult de atât, educatorii
6
şi elevii sunt frustraţi de sistemul educaţional existent, care nu oferă oportunităţi
suficiente de interacţiune şi acceptanţă socială. Aceste frustrări apar datorită unor
abordări tradiţionale a conducerii grupului de elevi, care se bazează pe instruirea
centrată pe educator.

Desigur inovaţiile educaţionale încearcă să remedieze aceste probleme ale

şcolii actuale, prin asigurarea unui suport teoretico-practic în ceea ce priveşte
managerierea eficientă a grupului de elevi, aşa încât să se creeze un climat
organizaţional, care să permită dezvoltarea sentimentelor pozitive de implicare
socială. În acest mod elevii pot rezolva natural problemele şi dificultăţile care apar
pe parcurs, dezvoltând o abordare a acestora care să depăşească presiunile
exterioare, prin promovarea respectului reciproc, a toleranţei şi responsabilităţii
personale.

Stilurile manageriale se manifestă aşadar în cadrul unui construct uman, pe

baza relaţiilor de tip ciclic şi ierarhic, influenţa reciprocă fiind o sursă de coeziune,
autoreglare şi direcţionare a comportamentului elevilor.”2 Premisa de la care se
porneşte este aceea că o organizaţie nu se poate dezvolta fără conlucrare, iar
relaţiile individ-organizaţie nu trebuie formulate în termeni de conflict, ci în
termeni de sinergie (fiecare ţine seama de ansamblu şi acţionează în acelaşi sens).
Este necesară restructurarea relaţiilor dintre membri organizaţiei, având ca
principiu recunoaşterea meritelor fiecăruia şi respectul reciproc.

Abordarea teoretică a interacţiunilor la nivelul organizaţiei dintr-o

perspectivă dinamică şi creativă, dar mai ales valoarea aplicativă a acestui model,
ne-au determinat să analizăm posibilitatea de a-l transfera în practica educativă.
Acest construct din punct de vedere teoretic se fundamentează pe şase idei
esenţiale, acestea putâdu-se constitui în principii ale managementului educaţional
interactiv3:

1) Organizaţia este compusă din coautori (educatori) şi coactori (educabili)

interdependenţi, care se respectă reciproc (dacă într-o primă fază un coautor

2
Neculau, A., Educaţia adulţilor - experienţe româneşti, Ed. Polirom, Iaşi, 2004, p.130
3
Joiţa,E., Management educaţional. Profesorul-manager: roluri şi metodologie,Ed.Polirom,
Iaşi, 2000, p.95
7
 fixează obiectivele organizaţiei, într-o alta el devine coactor în realizarea
lor);

2) Fiecare problemă trebuie rezolvată la nivelul la care a fost identificată, de

către cei care au formulat-o (dacă se decide pot fi solicitaţi experţi din afara
organizaţiei);

3) Organizaţia trebuie să-şi formeze deliberat oamenii, contribuind astfel la

dezvoltarea lor personală;

4) Fiecare membru al organizaţiei trebuie implicat în activităţi de cercetarea şi

descoperire, fără a primi de-a gata informaţiile necesare, vizând participarea
personală şi autentică în procesele comunicaţionale;

5) Distribuţia puterii reflectă distribuţia cunoştinţelor (a şti să faci, a şti să fii);

Pentru eliminarea unor dificultăţi în realizarea acestor deziderate sunt

necesare dispositive de reglare, ca:

 dreptul la eroare ( când apare aceasta trebuie dezbătută, pentru a stabili

cauzele şi remediile);

 munca în echipă ( permite elaborarea unui limbaj comun)

 coordonarea la fiecare nivel ierarhic (deciziile luate sunt însoţite de

informarea celorlalţi).

8
Climatul organizational – baza pentru activitatea de cercetare
Problema calităţii învăţământului preuniversitar este una dintre cele mai
stringente la etapa actuală de dezvoltare a sistmului educaţional naţional.
Asigurarea calităţii educaţiei se confruntă însă cu unele dificultăţi, cum ar fi
reevaluarea valorilor, necoincidenţa de interese între diferite grupuri sociale
(părinţi, copii, profesori), schimbarea paradigmei educaţiei odată cu axarea
sistemului educaţional pe formarea competenţelor la elevi. Cert este că unul din
factorii primordiali de eficientizare a educaţiei şi de asigurare a calităţii
învăţământului îl constituie formarea la elevi a competenţelor de cercetare
ştiinţifică.

Activitatea de cercetare în şcoală este în funcţie de mai multe variabile ale

procesului instructiv-educativ:

• creativitate;

• cultura organizaţională;

• climatul organizaţional;

• baza materială;

• motivaţie;

• voinţă;

• planificarea şi stabilirea obiectivelor;

• formarea grupului de elevi ce vor realiza obiectivele;

• determinarea partenerilor de colaborare.

Desfăşurarea activităţii de cercetare şcolară ţine de planificarea minuţioasă a

strategiilor şi etapelor de lucru, care presupune cunoaşterea tehnicilor şi metodelor
de lucru, determinarea obiectivelor activităţii de cercetare, identificarea
problemelor şi tendinţelor de cercetare, dinamica şi flexibilitatea grupului de
cercetare, comportamentul elevilor implicaţi în activitatea de cercetare.
9
 Cum se ştie, creativitatea este capacitatea de a crea sau genera ceva nou,
inedit, original, actual. Specialiştii sunt tentaţi să accentueze anumite aspecte legate
de creativitate: produsul creat este rezultatul activităţii creative, persoana creativă
este subiectul ce crează şi cercetează noul, procesul creativ este un proces de
cercetare ştiinţifico-cognitivă ce corespunde cerinţelor şi normelor de instruire
şcolară.

În activitatea de cercetare la nivel şcolar se prefigurează două tipuri de

tendinţe:

1. Tendinţe care determină schimbarea

2. Tendinţe care frânează schimbarea

Presiuni pentru schimbare:

 schimbarea tehnologiilor şi metodelor de lucru;

 modificarea programelor şcolare;

 explozia cunoaşterii;

 trecerea de la învăţarea informativă la cea formativă;

 îmbunătăţirea condiţiilor de lucru în sălile şi laboratoarele şcolare;

 activitatea de motivare desfăşurată de profesor şi voinţa creativă a elevilor.

Rezistenţa la schimbare:

 mentalitatea învechită;

 dezinteresul;

 lipsa legăturilor interdisciplinare;

 frica de „nou”;

 teama de eşec;

 gradul redus de profesionalism;

10
  lipsa bazei financiare ce ar asigura desfăşurarea activităţilor de cercetare.

Aşadar, există două categorii de fenomene ce determină desfăşurarea

activităţii de cercetare şcolară:

• fenomene obiective care favorizează desfăşurarea experimentului şi

cercetarea în incinta şcolii;

• fenomene subiective – formele şi metodele învechite de lucru, care

împiedică organizarea şi desfăşurarea activităţilor de experimentare şi
cercetare şcolară.

Gradul de motivare a activităţii de cercetare şcolară determină participerea

elevilor şi a cadrelor didactice la realizarea obiectivelor de cercetare. Astfel,
eficienţa activităţii de cercetare depinde de următorii factori motivaţionali:

• factori de conţinut - munca, responsabilitatea, posibilitatea de perfecţionare

şi dezvoltare, succesul, posibilitatea de avansare;

• factori de context – relaţii de cooperare, siguranţa şi statutul fiecărui individ,

factorii legaţi de viaţa personală.

Experienţa arată că există două categorii de elevi încadraţi în activitatea de

cercetare şcolară:

(i) elevi care acceptă să se dedice şi să contribue la succesul propriei activităţi şi al

procesului în ansamblu

(ii) elevi care îşi manifestă din proprie iniţiativă potenţialul creativ, ori de cîte ori
apar astfel de situaţii.

Profesorul trebuie să descopere aceste aspecte, motivând necesitatea

rezolvării problemelor de cercetare şi valorificând potenţialul lor creativ. Un
instrument de încurajare a activităţii de cercetare poate fi considerat şi prognozarea
rezultatului obţinut de copii, prezentarea rezultatelor obţinute în cadrul
concursurilor, conferinţelor naţionale sau internaţionale.

Experienţa demonstrează că activitatea de cercetare a elevilor se realizează

la un înalt nivel în acele instituţii de învăţământ unde este organizată eficient
11
activitatea de cercetare ştiinţifică a cadrelor didactice. Cadrele didactice trebuie să
identifice problemele de organizare a activităţii de cercetare în instituţiile de
învăţământ preuniversitar, să determine în ce măsură activitatea de cercetare
influenţează asupra eficientizării şi randamentului procesului educaţional, să
încurajeze iniţiativele de implicare a elevilor în activităţi de cercetare, să posede şi
să aplice metode de motivare a elevilor, precum şi să asigure schimbul de
experienţă cu alte instituţii de învăţămînt preuniversitar sau universitar.

Planificarea, organizarea şi desfăşurarea unor astfel de activităţi

extracurriculare în instituţiile de tip preuniversitar sunt dependente de două
categorii de factori:

 factorii interni care ţin de organizarea procesului instructiv-educativ în

instituţia de învăţământ

 factorii externi care ţin de desfăşurarea activităţilor extraşcolare şi tendinţa

de colaborare cu instituţiile de tip universitar, de organizarea concursurilor
de rang orăşenesc, municipal, naţional şi internaţional.

Pentru realizarea acestor activităţi profesorul trebuie să elaboreze strategii de

cercetare ştiinţifică şcolară realizând circuite de tipul „vreau-pot-analizez-realizez-
câştig” şi să asigure un climat ce încurajează comportamentul grupului de lucru şi
stimulează elevii spre activitatea de cercetare. Randamentul activităţii de cercetare
şcolară este în funcţie directă de gradul de organizare a cercetării propriu zise:

 precizarea clară a scopurilor, domeniului şi problemei de cercetare propuse;

 organizarea de cluburi sau cercuri de cercetare;

 crearea unui climat de încurajare a concurenţei intraliceale şi interliceale;

 stabilirea unor criterii de apreciere şi analiză a activităţii grupului;

 evaluarea parţială (curentă) şi sumativă (finală) a activităţii de cercetare.

Eficientizarea activităţii de cercetare este dependentă de diversitatea

varietatea, flexibilitatea, dinamismul şi caracterul creativ al procesului instructiv-
educativ scolar. De aceea activitatea de cercetare nu poate fi organizată în lipsa
motivaţiei, dorinţei şi voinţei de cercetare. Conducătorul activităţii de cercetare
12
şcolară trebuie să fie un profesor iscusit şi inteligent, cu spirit organizatoric şi
creativ.

BIBLIOGRAFIE

1. Manolescu, M, Evaluarea şcolară - metode, tehnici, instrumente, Meteor

Press, Bucureşti, 2005.

2. Neculau, A., Educaţia adulţilor - experienţe româneşti, Ed. Polirom, Iaşi,

2004.

3. Joiţa,E., Management educaţional. Profesorul-manager: roluri şi

metodologie,Ed.Polirom, Iaşi, 2000, p.95

13