Sunteți pe pagina 1din 132

PROTECŢIA JURIDICĂ A COPILULUI AFLAT ÎN DIFICULTATE

INTRODUCERE

În 1989, România a intrat în conştiinţa Occidentului cu imaginea unui copil


simbol: copilul curajos avântat pe baricate, purtând cu entuziasmul pur al copilǎriei steagul
Revoluţiei. La numai câteva luni dupǎ evenimentele din decembrie, Occidentul a fost şocat
de imaginile de coşmar ale unui alt copil din România, produsul unui regim inconştient:
copilul din instituţii, unele semǎnând cu adevǎrate lagǎre de exterminare. Aceste imagini
erau de-a dreptul terifiante, în special cele din instituţiile pentru copiii cu dizabilitǎţi.
Dupǎ 14 ani de la Revoluţie, una dintre cele mai importante condiţionǎri ale
accesului României la Uniunea Europeanǎ este soluţionarea problemei copilului în situaţie
de dificultate, de risc.
În acest context se poate naşte urmǎtoarea întrebare: este copilul în situaţii de risc
din România o problemǎ doar din perspectiva Occidentului? Categoric, nu.
Desigur, se poate discuta dacǎ unele estimǎri privind situaţia copiilor
dezavantajaţi din România fǎcute în trecut sau mai recent de cǎtre reprezentanţi ai
Occidentului sunt sau nu corecte. Oricum, din interior se pot contabiliza numeroase
rezultate care s-au acumulat în ultimii ani referitoare la îmbunǎtǎţirea situaţiei copilului cu
probleme. De aceea, ne putem întreba dacǎ nu cumva multe din criticile aduse sistemului
de protecţie a copilului sunt oarecum nedrepte şi simplificate exagerat în raport cu efortul
fǎcut de România dupǎ Revoluţie în acest domeniu, mai ales dacǎ luǎm în calcul
moştenirea lǎsatǎ de regimul comunist.
Mai mult, soluţionarea acceptabilǎ a problemelor actuale de urgenţǎ privind
politica de suport pentru copii instituţionalizaţi şi alternative la instituţii, precum şi
încurajarea adopţiilor, mai ales a celor naţionale, nu va închide nici pe departe capitolul
„ copilul cu risc crescut în România „. În realitate, problemele importante ale copilului,
mult mai numeroase decât cele menţionate ca fiind de extremǎ urgenţǎ, vor fi mereu
redeschise la cele mai mici seisme economico - sociale, conducând la crize profunde, greu
de gestionat dacǎ nu se ia în calcul complexitatea nevoilor de dezvoltare normalǎ a
copilului.

1
De aceea, meritǎ a fi precizat cǎ pe lângǎ problemele explicit ridicate de cǎtre
observatorii politici occidentali – adopţiile internaţionale şi persistenţa instituţiilor pentru
copiii abandonaţi -, apar ca evidente pentru observatorii interni o multitudine de alte
probleme sociale latente, care-şi aşteaptǎ grabnic soluţionarea, referitoare la riscurile
copilului în propria familie sau în afara ei care oricând se pot transforma în crize manifeste
dacǎ sunt neglijate.
Acestea se referǎ în principal la:
• copiii neglijaţi şi abuzaţi în propria familie, victime ale violenţei domestice;
• copiii delicvenţi în conflict cu legea;
• copiii neprotejaţi împotriva riscului de a deveni infractori sau victime ale
infracţionalitǎţii şi care, odatǎ ajunşi delicvenţi, nu gǎsesc un suport adecvat pentru
recuperare şi reintegrare;
• copiii care trǎiesc în condiţii inumane de sǎrǎcie extremǎ, inacceptabile într-o
societate civilizatǎ;
• copiii strǎzii;
• copiii care nu merg deloc la şcoalǎ sau care o abandoneazǎ dupǎ câteva clase,
devenind analfabeţi, greu recuperabili în viitor, absolut excluşi de la o viaţǎ socialǎ
normalǎ şi prosperǎ.
De aceea, din perspectivǎ internǎ, o analizǎ serioasǎ, de ansamblu, asupra
gravitǎţii problemelor cu care se confruntǎ copiii în dificultate ne pune în faţa multor
aspecte nevralgice ale sistemului de protecţie socialǎ.
În faţa unor multitudini de probleme economice şi sociale, lipsite de resursele
profesionale necesare, inhibate de inerţie, dar şi de presiunea urgenţelor într-o perioadǎ
lungǎ a tranziţiei, instituţiile publice româneşti au reacţionat lent la evidenţa punctelor
critice ale sistemului de asistenţǎ socialǎ a copilului şi familiei.
Deşi existǎ larg rǎspândit sentimentul cǎ multe aspecte ale politicii de suport
pentru copil nu au fost bine orientate în primii 10 ani dupǎ Revoluţie, reacţia sistemului
politic a fost aproape constant caracterizatǎ prin atitudine defensivǎ, prin negarea gravitǎţii
problemelor, prin inerţie organizaţionalǎ. Pattern-ul general a oscilat în jurul unui nucleu
comun: Occidentul care, este drept, a oferit imediat dupǎ Revoluţie un sprijin financiar
serios pentru protecţia copilului în dificultate, trebuie sǎ fie iniţiatorul presiunii de
schimbare a opţiunilor politice în domeniul asistenţei sociale a copilului, mai ales pentru
copiii instituţionalizaţi, iar nu actorii interni.

2
Totuşi, dacǎ se merge pe ideea corectǎ cǎ politicile sociale de suport pentru copil
au rǎmas pe parcursul tranziţiei deficitare, minimalizându-se constant rolul lor, atunci
relansarea economicǎ, ce va reprezenta un factor de actualizare în viitorul imediat a
multiplelor probleme ale copilului, va evidenţia tot mai mult responsabilitatea socialǎ şi
politicǎ a actorilor politici ce trebuie introdusǎ în sistemul de protecţie şi asistenţǎ socialǎ.
În aceste condiţii, nu va fi pus doar pe simpla cauzalitate economicǎ, ci el se va extinde şi
la cea care vizeazǎ politicile sociale în domeniu.
În sfera politicilor sociale se simte încǎ acut nevoia unei reconsiderǎri a opţiunilor
politice privind fixarea prioritǎţilor în sistemul de protecţie a copilului, armonizarea
acţiunilor de reformǎ a tuturor factorilor decizionali implicaţi în protecţia copilului,
absorbţia totalǎ în sistemul de protecţie a copilului a resurselor umane deja specializate în
domeniu.
Situatia copilului în România actualǎ exprimǎ, într-o formǎ evidentǎ, polarizarea
societǎţii româneşti. Existǎ un segment de copii care au beneficiat de o îmbunǎtǎţire
spectaculoasǎ a condiţiilor de viaţǎ, un segment de copii care au cunoscut o îmbunǎtǎţire
moderatǎ a standardului de viaţǎ în raport cu generaţia anterioarǎ, un larg segment care se
confruntǎ cu condiţii relativ dificile de viaţǎ, beneficiind mai mult de efortul şi sacrificiile
pǎrinţilor, şi, în fine, în raport cu standardele unei societǎţi civilizate, un segment destul de
mare de copii care se aflǎ în sǎrǎcie extremǎ / excluziune socialǎ, supuşi unor riscuri
produse de dezagregarea socialǎ în creştere: abandon în instituţii sau pur şi simplu în
stradǎ, condiţii mizere de locuit, violenţǎ în familie, neglijare, abuzuri fizice, emoţionale,
sexuale, exploatare economicǎ şi sexuala etc.
Comparativ cu situaţia generaţiei adulte, a pǎrinţilor lor, deplasarea spre condiţii
de sǎrǎcie, mizerie în rândul copiilor este mai accentuatǎ. Ar fi greu de calculat precis
defazajul de bunǎstare dintre cele douǎ generaţii, dar, bazându-ne pe toate datele
disponibile, el existǎ şi este substanţial.
De asemenea, este cunoscut cǎ segmentul de populaţie adultǎ care trǎieşte în
condiţii bune şi foarte bune prezintǎ o natalitate mult mai scǎzutǎ decât segmentele sǎrace.
Dacǎ în zonele prospere natalitatea doar în mod excepţional depǎşeşte doi copii pe familie,
în zonele unde sǎrǎcia şi dezagregarea socialǎ se combinǎ producând mizerie, degradare
umanǎ şi socialǎ, natalitatea depǎşeşte frecvent trei – patru copii pe familie. Luând în
considerare acest simplu defazaj, este evident cǎ suportul social pentru copii ar trebui sǎ fie
mult mai accentuat decât cel pentru generaţia maturǎ.

3
Sǎrǎcia afecteazǎ, sub multiple forme, dezvoltarea normalǎ a copilului, având ca
efecte directe:
• subnutriţia, care va afecta durabil evoluţia viitorului adult, fiind sursa unei stǎri
de sǎnǎtate fragilǎ;
• riscul ridicat de mortalitate infantilǎ, chiar şi a celei dupǎ vârsta de un an;
• riscul ridicat de a fi abandonat;
• neglijarea gravǎ, expuneri la violenţe de tot felul în familiile naturale, mergând
pânǎ la exploatarea economicǎ şi sexualǎ;
• viaţa în condiţii de mizerie: familii fǎrǎ locuinţe, trǎind în stradǎ sau locuinţe
insalubre, cu totul improprii ( locuinţe improvizate, lipsǎ de electricitate, utilitǎţi curente,
apǎ, încǎlzire, supraaglomerare, condiţii nesǎnǎtoase de viaţǎ, hranǎ insuficientǎ, acces
scǎzut la îngrijire medicalǎ etc.).
Polarizarea social – economicǎ se exprimǎ şi printr-o polarizare educaţionalǎ.
Dacǎ proporţia tinerilor care urmeazǎ învǎţǎmântul superior a crescut spectaculos dupǎ
1989, proporţia copiilor care nu merg deloc la şcoalǎ şi care nu reuşesc sǎ termine ciclul
primar şi cu atât mai mult cel gimnazial se plaseazǎ la un nivel îngrijorǎtor de ridicat.
Asigurarea unei pregǎtiri profesionale de tip neuniversitar a scǎzut considerabil. Actuala
generaţie de copii va forma o generaţie adultǎ puternic polarizatǎ profesional: un segment
substanţial cu pregǎtire universitarǎ, complementar cu o mare masǎ necalificatǎ sau slab
calificatǎ.
Formulatǎ într-un mod sintetic, putem spune cǎ natura problemelor grave cu care
se confruntǎ copilul în momentul de faţǎ îşi are sursa într-o crizǎ socialǎ şi economicǎ de
duratǎ, care se întinde pe mai bine de un sfert de secol. În acelaşi timp, dramatismul unor
situaţii privind copilul cu risc crescut este produsul direct al unei politici sociale înguste,
inadecvate, confuze, lipsite de o viziune de ansamblu şi de o coordonare fermǎ.
Ca urmare a unei asemenea combinaţii cauzale, problema cea mai gravǎ a
copilului în prezent în România poate fi formulatǎ astfel: existenţa, pe de o parte, a unui
segment de populaţie confruntat cu o sǎrǎcie extremǎ, adesea cu importante tendinţe de
dezagregare socialǎ, producǎtor continuu de copii abandonaţi, sever neglijaţi şi chiar
victime ale violenţei şi exploatǎrii în propria familie şi, pe de altǎ parte, menţinerea încǎ a
unui sistem de instituţii pentru copiii abandonaţi, dar care nu reuşesc sǎ ofere un mediu
adecvat integrǎrii şi dezvoltǎrii normale a copilului.

4
CAPITOLUL 1
FAMILIA – MEDIUL IDEAL PENTRU
CREŞTEREA ŞI EDUCAREA COPIILOR

1.1 FAMILIA – FENOMEN SOCIAL


NOŢIUNEA SOCIOLOGICĂ ŞI CEA JURIDICĂ A FAMILIEI

Familia este o formă de relaţii sociale dintre oamenii legaţi între ei prin căsătorie
sau rudenie. Din familie fac parte soţii, părinţii şi copiii, precum şi, uneori, alte persoane
între care există relaţii de rudenie. Şi soţii singuri – fără copii – formează o familie.
Noţiunea juridică de familie are la bază fenomenul social complex care este
familia. Din perspectivă socială, familia este universală şi permanentă. Chiar dacă funcţiile
sale au evoluat în diverse etape, aceasta rămâne un element natural şi fundamental al
societăţii1.
Concepţia socială cu privire la familie este puternic influenţată de tradiţie,
mentalităţi, religie, de factori de ordin geografic, economic şi cultural. Toate aceste
elemente îşi pun amprenta asupra reglementării juridice a familiei. De aici rezultă o mare
diversitate a normelor de drept în materie. De asemenea, recunoscând importanţa acestor
factori, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat, în numeroase rânduri,
importanţa marjei de apreciere de care se bucură statele în garantarea dreptului la relaţii de
familie2.
Definirea noţiunii de familie ridică dificultăţi3, putând fi privită atât din punct de
vedere sociologic, cât şi juridic.
În sens sociologic, familia – ca formă specifică de comunitate umană –
desemnează grupul de persoane unite prin căsătorie, filiaţie sau rudenie, care se

1
Articolul 10 din Pactul internaţional relativ la drepturile economice, sociale şi culturale.
2
Milena Tomescu, Dreptul familiei, Protecţia copilului, Editura All Beck, Bucureşti, 2005, p.1
3
Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.1, apud Rapport du
colloque sur la population et la famille, Honolulu, 6-15 août 1973, p.7; Conférence mondiale de la
population et la famille, Bucarest, 19-20 auû 1974, p.6.

5
caracterizează prin comunitate de viaţă, interese şi întrajutorare4. În acest înţeles se poate
spune că familia este o realitate socială prin comunitatea de viaţă dintre soţi, dintre părinţi
şi copii, precum şi dintre alte rude5.
În cadrul relaţiilor de familie apar aspecte morale, psihologice, fiziologice şi
economice între cei care formează comunitatea de viaţă şi interese. Relaţiile de familie au
un caracter de complexitate pe care nu-l găsim la alte categorii sociale. Avându-se în
vedere un anumit aspect al relaţiilor de familie, s-a spus că familia este o realitate biologică
prin uniunea dintre bărbat şi femeie şi prin procreaţie6.Luând naştere prin căsătorie, familia
începe prin a fi formată din soţi. Familia tipică este aceea care este formată din părinţi şi
copii. În mod obişnuit familia dă naştere următoarelor raporturi: a) de căsătorie, care
constituie baza familiei; b) cele dintre soţi, care constituie efectele căsătoriei; c) cele dintre
părinţi şi copii, care sunt rezultatul raporturilor dintre soţi; d) cele dintre alte persoane care
mai fac parte din familie.
Sociologii disting familia simplă sau nucleară, formată din părinţi şi copiii lor
necăsătoriţi, şi familia extinsă sau largă, formată şi din alte persoane decât în primul caz7.
4
Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.1 - Cu privire la noţiunea
sociologică a familiei: A. Stănoiu, M. Voinea, Sociologia familiei, T.U.B., 1983, p.5 şi urm.; B.A. Riazenţev,
Semeinoe pravo, Moskva, Iuridiceskaia literatura, 1971, p.43; S.M. Cretney, Principles of Family Law,
London, Sweet & Maxwell, 1974, p.3; International Encyclopedia of Comparative Law, vol.IV, Persons and
Family, Tübingen, J.C.B. Mohr (Paul Siebeck), 1980, p.3-18 şi urm. Sociologii definesc familia în mod
diferit, fiecare punând accentul pe unul sau mai multe aspecte privind structura, funcţiile şi caracteristicile
familiei. Astfel, de exemplu, Dicţionarul de filozofie (Bucureşti, Editura politică, 1978) defineşte familia ca
„formă primară de comunitate umană care cuprinde un grup de oameni legaţi prin consanguitate şi înrudire”,
iar Dicţionarul U.N.E.S.C.O. înţelege prin familie „forma de comunitate umană întemeiată prin căsătorie,
care uneşte pe soţi şi pe descendenţii acestora prin relaţii strânse de ordin biologic, economic, psihologic şi
spiritual”. Aceşti din urmă autori, după ce analizează diferitele definiţii date familiei din punct de vedere
sociologic, sunt de părere că familia este „un grup social realizat prin căsătorie, alcătuit din persoane care
trăiesc împreună, au gospodăria casnică comună, sunt legaţi prin anumite relaţii natural biologice,
psihologice, morale şi juridice şi care răspund unul pentru altul în faţa societăţii” .
5
Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.1, apud A. Ionaşcu, M.
Mureşan, M. Costin, V. Ursa, Familia şi rolul ei în societate..., Cluj, Editura Dacia, 1975, p.5; I. Albu,
Dreptul familiei, Bucureşti, Editura didactică şi pedagogică, 1975, p.7.

64
Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.2, apud A. Ionaşcu, M.
Mureşan, M. Costin, V. Ursa, op. cit., p.5; I. Albu, op. Cit., p.7.
7
Terminologia folosită de sociologi nu este unitară. Astfel, familia nucleară, simplă, restrânsă,
conjugală, biologică sau elementară are, în general, un sens echivalent, această familie fiind deosebită de cea
extinsă ori largă. Familia nucleară este incompletă în următoarele situaţii: soţii nu au copii; există un singur
părinte şi există copii (ori un copil); mai mulţi fraţi sau surori fără părinţi. După un alt criteriu, există familia
de orientare (de origină sau consanguină), adică aceea în care persoana se naşte şi creşte, precum şi familia
de procreare, adică aceea stabilită prin propria căsătorie şi care include soţul, soţia şi copii (sau familia
conjugală, ori familia proprie). După criteriul locuinţei, se distinge familia de rezidenţă, care desemnează
toate persoanele care locuiesc în aceeaşi casă şi desfăşoară unele activităţi economico-gospodăreşti, şi familia
de interacţiune, care desemnează persoanele între care există relaţii de rudenie, de întrajutorare, schimburi
reciproce de produse, vizite, posibilitatea petrecerii concediilor etc., deşi aceste persoane nu locuiesc
împreună. În sfârşit, se mai distinge familia normală, care îşi îndeplineşte toate funcţiile, şi familia nenormală

6
În sens restrâns, familia, ca nucleu social elementar, cuprinde pe soţi şi pe
descendenţii necăsătoriţi ai acestora. Această familie, structurată pe două generaţii, a luat
locul familiei tradiţionale, structurată pe mai multe generaţii, existentă în societăţile cu o
economie nedezvoltată, rurală.
În sens juridic, familia desemnează grupul de persoane între care există drepturi
şi obligaţii, care izvorăsc din căsătorie, rudenie (inclusiv adopţia), precum şi din alte
raporturi asimilate relaţiilor de familie. În acest înţeles, familia este o realitate juridică prin
reglementarea ei de către lege8.
Noţiunea sociologică şi cea juridică de familie, în mod obişnuit, coincid, se
suprapun. Sunt, însă, situaţii în care această corespondenţă nu există. Astfel, de exmplu, în
cazul desfacerii căsătoriei prin divorţ, relaţiile de fapt, în sens sociologic, încetează între
soţi, deoarece nu mai există între ei o comunitate de viaţă şi de interese. Dar unele drepturi
şi obligaţii, deci relaţii de familie în sens juridic, continuă să existe (de exemplu, cele
privind întreţinerea, dreptul la nume, privind bunurile comune dacă acestea nu au fost
împărţite la desfacerea căsătoriei). Tot astfel, când copilul este încredinţat unei instituţii de
ocrotire încetează relaţiile de fapt între acesta şi părinţii lui, nu însă şi relaţiile juridice care
se exprimă în obligaţia de a plăti contribuţia la întreţinerea copilului.
De asemenea, există unele raporturi de ordin personal, nepatrimonial. În unele
cazuri, raporturile juridice de familie există în afara familiei considerată din punct de
vedere sociologic. Astfel, dacă fraţii se căsătoresc şi fiecare îşi formează propria familie, ei
continuă să fie legaţi prin raporturi de familie juridice (de exemplu, obligaţia de
întreţinere), deşi ei aparţin unor familii, în sens sociologic, diferite. Pe de altă parte,
raporturile care se stabilesc între concubini, care – în anumite limite – au o comunitate de
viaţă şi interese, nu se exprimă şi în raporturi de familie juridice, deoarece concubinajul
este în afară de lege, statul sprijinind şi ocrotind numai căsătoria şi familia. În cazul
familiei din afara căsătoriei, tatăl şi copilul pot să nu locuiască împreună, să nu aparţină
aceleiaşi familii în sens sociologic, dar sunt legaţi prin raporturi de familie juridice.
În dreptul comparat s-au diversificat modelele familiale. Pe lângă familia clasică
formată din tată, mamă şi copii, întemeiată pe căsătorie, au apărut şi familia monoparentală
compusă din mama necăsătorită şi copiii săi, precum şi căsătoria sociologică, adică
uniunea familială, alcătuită din tată, mamă şi copiii lor, care nu are la bază căsătoria.

în care unele funcţii nu sunt îndeplinite


8
Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.2, apud A. Ionaşcu, M.
Mureşan, M. Costin, V. Ursa, op. cit., p.5; I. Albu, op. cit., p.7.

7
Rezultă că trebuie distinse raporturile faptice, sociologice de familie şi raporturile
de familie juridice. Existenţa acestora din urmă nu înseamnă dovada, întotodeauna, a
primelor.
Relaţiile de familie prezintă aspecte personale, nepatrimoniale, şi aspecte
patrimoniale.
Având în vedere dispoziţiile Codului familiei, urmează să considerăm că relaţiile
de familie desemnează raporturile juridice care izvorăsc din căsătorie, rudenie, adopţie,
precum şi cele asimilate relaţiilor de familie. Este vorba de raporturile juridice de familie.
Codul familiei se referă, însă, şi la familia restrânsă, formată numai din soţi sau din aceştia
şi copii.
Familia formează obiect de reglementare şi în domeniul de aplicare a unor legi
speciale.
Rezultă că, potrivit Codului familiei, familia desemnează fie pe soţi, fie pe aceştia
şi copiii lor, fie pe toţi cei care se găsesc în relaţii de familie care izvorăsc din căsătorie,
rudenie, adopţie şi relaţiile asimilate, din unele puncte de vedere, cu cele de familie. În
acest sens vorbim de raporturile de familie juridice potrivit Codului familiei. În sensul altor
reglementări, persoanele care fac parte din familie diferă de la caz la caz. De aceea, se
poate spune că există o noţiune juridică a familiei de drept comun, în sensul Codului
familiei, şi noţiuni speciale, în diferite domenii, la care se referă legile speciale. Aşadar,
noţiunea de membru de familie poate avea sensuri diferite, în raport de domeniul de
activitate reglementat la care ne referim. În toate aceste cazuri este vorba de membru de
familie, în accepţiunea juridică.

1.2 CARACTERELE ŞI FUNCŢIILE FAMILIEI

Familia9 se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea şi pe


dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor (art.48,
pct.1 din Constituţia României). Copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din
căsătorie (art.48, pct.3 din Constituţia României). Copiii şi tinerii se bucură de un regim
special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor (art.49, pct.1 din Constituţia
9
Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.4 - Pentru raporturile de
familie, Istoria dreptului românesc, vol.I, Bucureşti, Edit.Academiei, 1980, p.75-80, 122-124, 372-376, 499-
516,,, şi vol.II, partea I, 1984, p.249-261.

8
României). Persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială (art.50 din Constituţia
României). Părinţii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor
minori a căror răspundere le revine (art.29, pct.6 din Constituţia României). Rezultă că
familia, ca celulă de bază a societăţii, este o instituţie care se bucură de protecţie
constituţională. Mai multe constituţii ale statelor europene au prevăzut protecţia familiei ca
un obiectiv important al ordinii constituţionale. De asemenea, diferite acte internaţionale se
referă la locul şi ocrotirea familiei.
Familia10 îndeplineşte următoarele funcţii11:
a) Reproducerea populaţiei, perpetuarea speciei umane. Avându-se în vedere, mai
ales, funcţia biologică a familiei, s-a spus că familia este o realitate biologică, prin uniunea
dintre bărbat şi femeie şi prin procreaţie12. Această funcţie asigură reproducerea populaţiei,
deoarece fără perpetuarea speciei umane societatea este de neconceput. Atracţia către sexul
opus este inerentă naturii umane, după cum tot astfel este şi nevoia de a avea şi creşte
copii. Dar, condiţiile naturale de dezvoltare a familiei trebuie să fie privite în strânsă
legătură cu relaţiile sociale, atât din cadrul familiei, cât şi din societate. Copiii constituie, în
cadrul familiei, un puternic factor de coeziune, de echilibru moral şi juridic, de potenţare a
sentimentelor, de bucurie şi de încredere în viitor. În acelaşi timp, copiii reprezintă viitorul
naţiunii, al patriei.
Funcţia biologică a familiei poate fi influenţată, într-o anumită măsură, de către
societate. Creşterea populaţiei depinde, în mod nemijlocit, de structura economică a
societăţii, de structura diferitelor organisme sociale şi de politica societăţii privind
natalitatea. În această privinţă, unele ţări promovează o politică de stimulare a natalităţii,
iar altele de frânare a sporului populaţiei.

10
Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.4, apud Gh. Nedelschi,
Noua reglementare a raporturilor de familie în Republica..., în J.N., nr.1, p.41-43; E.A. Barasch, I. Nestor, S.
Zilberstein, Ocrotirea părintească (Drepturile şi îndatoririle părinţilor faţă de copiii minori), Bucureşti,
Editura ştiinţifică, 1960, p.5; S. Şerbănescu, Codul familiei, comentat şi adnotat, Bucureşti, Editura
ştiinţifică, 1963, p.12-13.
11
Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.4 - Sociologii nu exprimă
un punct de vedere unitar cu privire la determinarea şi clasificarea funcţiilor familiei. Diferite opinii, în acest
sens, în A. Stănoiu, M. Voinea, op.cit., p.93 şi urm., unde se analizează următoarele funcţii ale familiei: a)
funcţiile biologice şi sanitare; b) funcţia economică; c) funcţia de solidaritate familială; d) funcţia educativă
sau funcţia socializatoare a familiei (p.98-167). Funcţiile biologice şi sanitare constau în următoarele: relaţii
biologice (sexuale) între membrii cuplului conjugal, care au o puternică încărcătură socio-emoţională;
procrearea copiilor (funcţia demografică); funcţia sanitară, care constă în asigurarea unei stări de sănătate
adecvată membrilor familiei. Factorii care determină rata natalităţii sunt analizaţi, în lucrarea menţionată, la
p.103-110. Pentru schimbările intervenite în funcţia demografică a familiei în ţara noastră.
12
Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.4, apud A. Ionaşcu, M.
Mureşan, M. Costin, V. Ursa, op. cit., p.5; I. Albu, op. cit., p.7.

9
Sprijinirea şi stimularea creşterii natalităţii se realizează, în bună măsură, prin
mijloace juridice.
b) Funcţia economică13. Funcţia economică a familiei îşi găseşte expresia în
ducerea în comun a gospodăriei casnice şi comunitatea de bunuri a soţilor, precum şi în
ajutorul acordat membrilor ei aflaţi în nevoie din cauza incapacităţii de a munci. Funcţia
economică a familiei se exprimă şi în caracterul de unitate de producţie pe care-l are
aceasta, de exemplu, familia din mediul rural, familia meşteşugarilor, a întreprinzătorilor
economici.
c) Funcţia educativă. Familia a avut în toate timpurile un rol important în educaţia
copiilor. Desigur, funcţia educativă a familiei a suferit schimbări determinate de evoluţia
societăţii. Educaţia în familie are ca scop formarea unui om cu o dezvoltare multilaterală şi
armonioasă. Părinţii sunt datori să crească copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui
fizică, de educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu însuşirile lui,
în conformitate cu ţelurile statului, spre a-l face folositor colectivităţii (art.101 alin.2
C.fam.). Tot astfel, art.29, pct.6 din Constituţia României arată că părinţii au dreptul de a
asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le
revine. Există o unitate între educaţia în familie şi educaţia în societate 14. Statul edictează
norme juridice şi stabileşte atribuţii anumitor organe de stat, în vederea asigurării
desfăşurării corespunzătoare a procesului educativ în familie15.

13
Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.5 - Sociologii consideră
că funcţia economică a familiei constă în realizarea unor venituri suficiente pentru toţi membrii familiei şi în
organizarea unei gospodării pe baza unui buget comun. Funcţia economică a familiei este cel mai strâns
dependentă de tipul de societate, de nivelul de dezvoltare social-economică. În realizarea sa practică, funcţia
economică a familiei prezintă următoarele aspecte:
• latura productivă, care vizează asigurarea de venituri din activităţi în cadrul familiei şi evitarea
de cheltuieli prin acoperirea unor necesităţi ale membrilor familiei de către familie însăşi, în interiorul
acesteia;
• modalitatea în care familia se constituie în cadrul adecvat şi suficient pentru pregătirea
profesională a tinerilor, adică în ce măsură familia asigură sau nu şi în ce mod însuşirea unei profesii de bază
de către descendenţi;
• latura financiar-contabilă, constând în administrarea unui buget comun de venituri şi cheltuieli,
indiferent dacă provin din munca în gospodărie sau din activităţi desfăşurate în afara acesteia (A. Stănoiu, M.
Voinea, op. cit., p.113-126).
14

Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.5, apud V. Popeanga,
Şcoala şi colectivitatea socială, Bucureşti, Editura didactică şi pedagogică, 1970, p.226 şi urm.; I. Albu, op.
cit., p.13; I. Filipescu, Dreptul familiei, Bucureşti, Editura didactică şi pedagogică, 1965, p.279-281; Maria
Voinea, Familia şi evoluţia sa istorică, Bucureşti, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, 1978, p.9; I. Filipescu,
Dreptul la educaţie în contestul politicii demografice, în „Populaţia, familia şi drepturile omului”, nr.4, 1974,
p.165 şi urm.; Rodica Mihaela Stănoiu, Unele consideraţii cu privire la rolul familiei în formarea şi
dezvoltarea personalităţii tinerilor, în S.C.J., nr.2, 1986, p.120 şi urm.

10
1.3 RELAŢIILE DE FAMILIE
RELAŢIA DINTRE PĂRINŢI ŞI COPIII MINORI

Pentru înflorirea armonioasă a personalităţii sale copilul trebuie să crească într-un


mediu familial, care să-i asigure un climat de fericire, de iubire şi înţelegere16.
Familia, climatul familial şi relaţiile dintre membrii familiei sunt în măsură să-şi pună
amprenta, uneori decisiv, asupra comportamentului oamenilor în societate, asupra modului
în care-şi îndeplinesc îndatoririle ce le revin, asupra valorilor pe care le promovează,
asupra modului de raportare la realităţile sociale în general.
Relaţiile de familie, deci şi cele dintre părinţi şi copii, se întemeiază pe
afecţiunea, prietenia şi ajutorul reciproc dintre membrii ei, iar nu pe avere.
Familia a cunoscut o permanentă evoluţie în timp, asupra sa punându-şi amprenta
transformările din viaţa economică şi socială, moravurile, tradiţiile şi obiceiurile. Putem
spune că între familie, pe de o parte, şi viaţa socială în ansamblul ei, pe de altă parte, are
loc un permanent proces de influenţare, de condiţionare, de ajustare. La nivelul vieţii de
familie, în relaţiile dintre parteneri, schimbările nu au aceeaşi esenţă şi profunzime ca cele
din viaţa socială, şi mai ales, se instaurează în timp.
Factorii care influenţează elementele definitorii ale familiei sunt: economici,
sociali, morali, juridici, ei având o înrâurire deosebită asupra constituirii familiei, încheierii
căsătoriei, relaţiilor dintre soţi, relaţiilor dintre părinţi şi copii în ansamblul vieţii de
familie.
Familia nu poate subzista izolat de restul societăţii, ea este o componentă a
societăţii, un organism viu care trăieşte şi respiră odată cu ea. Ca urmare, crizele din
societate se reflectă în viaţa de familie, în relaţiile dintre membrii acesteia, influenţând
comportamentul partenerilor şi desfăşurarea raporturilor dintre părinţi şi copii, dintre soţi
precum şi a raporturilor acestora cu ceilalţi membri ai societăţii. Faptul că societatea de
astăzi se confruntă cu grave probleme economice şi sociale determină acutizarea crizelor
familiale, creşterea violenţei între membrii familiei, a numărului de abandonuri şi, din
păcate, amplificarea îngrijorătoare a infracţionalităţii, acest fenomen acaparând tot mai

15
Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.5 - Pentru unele aspecte,
din punct de vedere sociologic, ale funcţiei educative a familiei, A. Stănoiu, M. Voinea, op. cit., p.150-167,
iar pentru funcţia de solidaritate familială, p.126-149.
16
Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.365.

11
mult minorii şi tinerii, care de multe ori păşesc în viaţă lovindu-se de rigoarea legii, ratând
astfel şansa de a evolua în societate, încadrându-se în ceea ce statisticile numesc "eşecuri
ale procesului de socializare primară"17. Cauzele sunt multiple şi sunt adesea invocate în
circumstanţierea şi apărarea celor ce se fac vinovaţi de săvârşirea faptelor antisociale şi
pedepsite de legea penală: sărăcia, consumul de alcool, dezechilibre psihice provocate de
stările de stres, nesiguranţă sau anxietate, consumul de droguri, provenirea din familii
dezorganizate.
În general, la baza formării comportamentului delincvent al indivizilor stau:
educaţia precară, abaterile grave de la etică şi morală, care au fost permise încă din mediul
familial, un sistem distorsionat de valori.
Normalitatea vieţii de familie nu este numai o expresie preluată din cărţile de
sociologie care desemnează manifestarea funcţiilor familiei în vederea asigurării armoniei
conjugale, a integrării indivizilor în viaţa socială, a stabilirii şi coeziunii membrilor săi, ci
trebuie să reprezinte un scop în sine, un obiectiv al celor decişi să-şi întemeieze o familie
care îşi asumă răspunderea de a avea descendenţi şi de a-i forma pentru viaţă, de a-i integra
în societate. Problematica pe care o comportă familiile confruntate cu disfuncţionalităţi şi
deficienţe, este deosebit de complexă, antrenând o serie de consecinţe negative pentru
individ, în particular şi pentru colectivitate în general. Cele mai multe dintre aceste
probleme pot fi considerate eşecuri ale procesului de socializare, altele, tulburări de
comportament care se manifestă la minorii infractori care provin din familiile cu părinţi
alcoolici, agresivi, dezechilibraţi, violenţi. Aceste tulburări se concretizează în fuga de
acasă, vagabondaj, abandon şcolar, semnele de început ale unei conduite predelincvente şi
apoi agravarea lor prin săvârşirea infracţiunilor de furt, tâlhărie, vătămare corporală
săvârşită cu deosebită violenţă etc. Conduitele care încalcă normele morale ale societăţii se
încadrează în ceea ce se numeşte "predelincvenţa juvenilă" şi, în anumite condiţii, pot fi
indiciile unei viitoare cariere infracţionale.
Situaţia socio-economică precară a familiei datorată insuficienţei veniturilor,
relaţiile familiale tensionate, consumul excesiv de alcool, pot conduce pe un fond
vulnerabil şi în cazul unor indivizi labili, la conflicte acute, abandon, violenţă. Crescând
într-un astfel de mediu, procesul normal al dezvoltării personalităţii minorilor este
perturbat, creându-se grave carenţe în conduita acestora, fapt ce duce, nu de puţine ori, la
formarea unui infractor primar, cu "şanse" reale de a deveni un infractor recidivist.
17
Av. Gabriela Diaconu – Decan al Baroului de avocaţi Neamţ, Familia în cadrul societăţii,
www.trinitas.ro

12
În concluzie, complexitatea relaţiilor de familie este strâns legată de nivelul de
dezvoltare al societăţii, de modul de organizare socială, de factorii politici, economici,
culturali şi sociali. Familia, ca produs al societăţii, s-a dezvoltat paralel cu aceasta şi s-a
modificat continuu în funcţie de transformările economice, sociale şi morale. Problematica
deosebit de complexă cu care se confruntă familia în toate ipostazele existenţei ei,
începând de la constituire şi parcurgând etapele în care sunt antrenate deopotrivă relaţiile
dintre parteneri şi relaţiile dintre generaţii, se reflectă în societate, existând o permanentă
interdependenţă între transformările şi manifestările petrecute la nivelul societăţii şi cele
din cadrul microclimatului familial.
Pentru a preveni astfel de situaţii şi pentru a crea premisele dezvoltării de noi
generaţii sănătoase moral şi bine integrate social, legiuitorul vine în întâmpinare cu o serie
de acte normative prin care se asigură ocrotirea minorului lipsit temporar sau definitiv de
ocrotirea părintească chiar şi a celor a căror dezvoltare este periclitată în familie.

13
CAPITOLUL 2
CONSIDERAŢII GENERALE CU PRIVIRE
LA OCROTIREA MINORULUI

2.1 IMPORTANŢA OCROTIRII MINORULUI

Începând din 1990 România s-a aflat în faţa unei profunde schimbări de optică în
orientarea strategiilor şi politicilor de protecţie a copilului. Era vorba, practic, de trecerea
de la un sistem de protecţie centralizat, axat preponderent pe instituţionalizarea copilului
cu probleme, la un sistem modern de ocrotire centrat pe respectarea drepturilor copilului,
pe prevenirea abandonului, pe integrarea şi reinserţia lui în familie.
Treptat, aria de cunoaştere a problematicii copilului s-a extins de la identificarea
şi tratarea efectelor - copiii străzii, abandonul, violul în rândul minorilor - la identificarea
relelor tratamente aplicate copiilor în familie şi/sau instituţii de ocrotire, precum şi
cauzelor generatoare.
Problematica drepturilor copilului s-a aflat în atenţia statelor, a organismelor
internaţionale, de-a lungul anilor. Un moment important l-a constituit mişcarea iniţiată de
Eglantyne, în 1924, în Marea Britanie, ea reuşind să impună adoptarea de către Liga
Naţiunilor a primei Declaraţii a drepturilor copilului. Era o declaraţie în cinci puncte, care
marca consacrarea conceptului de drepturi ale copilului, atragând atenţia asupra necesităţii
unei abordări politice a problemei18.
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată în 1948, face doar unele
referiri sumare la situaţia copilului. În 1959 a fost adoptată Declaraţia drepturilor copilului,
document care recunoaşte că drepturile copilului sunt diferite calitativ de cele ale adulţilor.
Aceasta le conferă un specific, care le transformă într-o materie în sine, suportul unei
discipline juridice, insuficient studiate ca atare pâna în prezent.
Rezolutia Adunării Generale 1386 (XIV) a proclamat Declaraţia drepturilor
copilului "pentru ca el să aibă o copilărie fericită şi să beneficieze în interesul său ca şi în
18
Revista de asistenţă socială 1 / 2003, p.33

14
interesul societăţii de drepturile şi libertăţile pe care ea le enunţă". Declaraţia cuprinde o
serie de principii capabile să asigure tuturor copiilor, fără nici o excepţie şi fără deosebire
bazată pe rasă, culoare, sex, limbă, religie, origine naţională sau socială, avere sau orice
altă situaţie, protecţia drepturilor lor, dezvoltarea normală pe plan fizic şi intelectual,
moral, spiritual şi social, în condiţii de libertate şi demnitate.
Printre principiile proclamate în Declaraţie ce vor fi preluate 30 de ani mai târziu
în Convenţia privind drepturile copilului, sunt şi următoarele:
- copilul trebuie să beneficieze de o protecţie specială, trebuie să i se acorde
posibilităţi şi facilităţi prin efectul legii şi prin alte mijloace pentru a fi în măsură să se
dezvolte sănătos şi normal, pe plan fizic intelectual, moral spiritual şi social interesul
copilului e determinant;
- copilul, de la naşterea sa, are drept la un nume şi o naţionalitate;
- copilul dezavantajat fizic, mental sau social trebuie să primească tratamentul,
educaţia şi îngrijirile speciale pe care situaţia lui le necesită;
- pentru a-şi dezvolta armonios personalitatea, copilul are nevoie de dragoste şi
înţelegere pe cât posibil el trebuie să crească sub responsabilitatea părinţilor, într-o
atmosferă de afecţiune şi securitate morală şi materială;
- copilul are dreptul la o educaţie, care trebuie să fie gratuită şi obligatorie, cel
puţin la nivel elementar;
- copilul, în orice circumstanţă, va trebui să primească printre primii protecţie şi
ajutor;
- copilul trebuie protejat împotriva oricarei forme de neglijenţă, cruzime sau
exploatare;
- copilul trebuie protejat contra practicilor care pot duce la discriminare rasială,
religioasă sau la oricare altă formă de discriminare.
Înca din 1996, prin Rezolutia Adunării Generale din 11 decembrie, s-a creat
Fondul Internaţional de Ajutorare a Copilăriei, destinat copiilor şi adolescenţilor din ţările
victime ale agresiunii. S-a recunoscut şi necesitatea unei acţiuni continue pentru a se uşura
suferinţele copiilor, cu deosebire în ţările în curs de dezvoltare şi cele care au suferit cel
mai mult de pe urma războiului sau a diferitelor calamităţi. Ca urmare, în 1953, (Rezoluţia
802 (VIII) din 6 octombrie) s-a hotarât continuarea acţiunii sub altă titulatură Fondul
Naţiunilor pentru Copilărie (FISE/UNICEF). Fondul sprijină programele în favoarea

15
copiilor, cu deosebire a celor aproximativ un miliard ce se află în foarte multe din ţările din
Africa, America, Asia şi Mediterana răsăriteană.
Prin Rezoluţia 31/169 din 21 decembrie 1976, Adunarea Generală a proclamat
anul 1979 drept Anul Internaţional al Copilului, adică exact la 20 de ani de la adoptarea
Declaraţiei drepturilor copilului. Anul a fost marcat în principal la nivel naţional, prin
măsuri destinate să îmbunătăţească situaţia copiilor, măsuri sprijinite prin activităţi şi
consultări la nivel regional şi internaţional, conducerea acestor operaţii fiind asumată de
UNICEF19.
Abia la 20 noiembrie 1989, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a
adoptat Convenţia privind drepturile copilului. Aceasta se prezintă ca un document de certă
valoare, consfinţind un ansamblu de norme şi de instituţii destinate să contureze cadrul
juridic şi instituţional în care să se desfăşoare ocrotirea copilului, să stabilească o serie de
standarde care să impună ridicarea cotelor acestei protecţii în toate ţările care au ratificat
Convenţia.
Au existat trei raţiuni care au prezidat la elaborarea acestei Convenţii, şi anume:
1) dorinţa de a acoperi toate domeniile în care era necesară intervenţia societăţii,
în scopul ocrotirii tinerei generaţii;
2) necesitatea concentrării într-un document unitar a tuturor reglementărilor
internaţionale referitoare la copii;
3) cerinţa revizuirii normelor privitoare la situaţiile în care interesele ocrotitorilor
diferă de cele ale ocrotiţilor.
România a ratificat Convenţia la 25 septembrie 1990 obligându-se prin aceasta să
respecte prevederile ei.
Se pune, în aceste condiţii problema introducerii sale în legislaţia naţională sau
altfel spus, a corespondenţei dintre legea internă şi convenţia internaţională. Problemele ce
se ridică sub acest aspect nu sunt grave. Nu există sub nici un aspect incompatibilitate între
legea română şi prevederile Convenţiei. Esenţial este principiul ocrotirii consecvente a

19
Misiunea pe care şi-a asumat-o Reprezentanţa UNICEF în România şi pe care o afirmă explicit
sau implicit în tot ceea ce întreprinde vizează instaurarea condiţiilor „care să facă posibil ca orice copil,
inclusiv cei mai vulnerabili sau marginalizaţi, să crească în propria familie sau într-un mediu familial,
singurele instanţe în care nevoile de dezvoltare ale copilului sunt satisfăcute”. Misiunea, aşa cum este
formulată, reprezintă scopul primordial al organizaţiei, dar şi calea de rezolvare a unei chestiuni care este
considerată ca ţinând de „specificul românesc” al procesului de tranziţie – chestiunea copiilor
instituţionalizaţi pe termen lung, în centre rezidenţiale de dimensiuni „industriale”. – Revista de asistenţă
socială, p.52, Prioritate a parteneriatului Reprezentanţei UNICEF şi a Guvernului României, Smaranda
Popa – coordonator de programe „Protecţia copilului”, UNICEF.

16
intereselor copilului, care reprezintă unul dintre principiile de bază ale dreptului nostru de
familie.
Principiul ocrotirii intereselor minorului a depăşit Codul Familiei, căpătând o
consacrare constituţională, prin înscrierea în noua Constituţie a art. 49, care, în primul său
alineat, proclamă principiul: "Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi
de asistenţă în realizarea drepturilor lor."
Şi în Codul familiei sunt cuprinse o serie de prevederi de principiu, deosebit de
valoroase, cum ar fi cea a egalităţii dintre copii născuţi în cadrul căsătoriei şi cei din afara
acesteia sau a egalităţii dintre părinti, în exercitarea îndatoririlor de ocrotire a minorilor.
Problema care se pune este cea a coordonării anumitor instituţii şi a perfecţionărilor ce li
s-ar putea aduce altora, ce se vor putea realiza în cadrul general al revizuirii reglementării
privitoare la relaţiile de familie.
În privinţa tinerilor, aceştia se bucură de toate drepturile omului şi libertăţile
fundamentale înscrise în documentele internaţionale şi regionale.
Importanţa acestui segment demografic este deosebită. Este important, în primul
rând, pentru că în copilărie şi în tinereţe se pregăteşte viitorul adult. De aici şi semnificaţia
unei bune educaţii şi instruiri. Este important de asemenea şi pentru că reprezintă categorii
mai vulnerabile datorită vârstei şi lipsei de experienţă. Datorită acestei fragilităţi,
comunitatea internaţională a adoptat şi documente cu caracter specific tineretului, cum ar fi
cele care se referă la educaţie şi instruire, la rolul lui în procesele de dezvoltare, în cele de
consolidare a păcii şi securităţii, de promovare a înţelegerii şi prieteniei între popoare, între
toate grupurile rasiale, etnice sau religioase.
Toate statele membre ale comunităţii internaţionale s-au angajat să depună toate
eforturile pentru ca:
- prin învatamânt, tineretul să se educe în respectul demnităţii umane, al egalităţii
în drepturi pentru toţi oamenii şi toate popoarele, fără deosebire de rasă, culoare, limbă, sex
sau religie;
- să adopte toate măsurile corespunzătoare pentru pregătirea tineretului la viaţa în
societate, stimulându-i interesul pentru problemele unei lumi în schimbare şi asigurându-i
un rol din ce în ce mai mare şi mai activ în viaţa şi în evoluţia societăţii;
- să orienteze şi să încurajeze în toată măsura posibila utilizare a mijloacelor de
informare pentru o mai bună cunoaştere a aspiraţiilor umane;

17
- să promoveze în rândurile tineretului o difuziune largă de idei şi cunoştinţe care
se întemeiază pe o informaţie obiectivă, pe o discuţie liberă, ca o condiţie esenţială pentru
întărirea respectului faţă de demnitatea umană şi de diversitatea culturilor.
Anul 1985 a fost important pentru problemele generale ale tineretului, fiind
proclamat de Adunarea Generală ONU ca Anul Internaţional al Tineretului. Cu acest prilej,
a avut loc la Barcelona "Congresul Mondial al Tineretului".
Printre iniţiativele întreprinse în cadrul Anului Internaţional al Tineretului s-a
înscris şi continuarea şi multiplicarea acţiunilor de protecţie a tinerelor precum şi acţiuni
ale tinerilor împotriva tratamentelor rele şi a exploatării, pentru sprijinirea acestora în
scopul unei dezvoltări armonioase şi plenare. Tineretul trebuie să beneficieze de toate
serviciile de sănătate, educaţie şi de muncă pentru a fi mai bine pregatit pentru viaţa adultă.
Tinerele şi tinerii trebuie să accepte responsabilităţi egale pe planul maternităţii şi
paternităţii. O atenţie specială se va acorda învăţământului şi pregătirii profesionale, cu
deosebire pentru tinerii defavorizaţi pe plan social şi economic.
Ratificarea de către România în 1990 a Convenţiei ONU privind Drepturile
Copilului impune obligaţia respectării şi aplicării celor 54 de articole conţinute de aceasta
şi crearea instrumentelor necesare prevenirii situaţiilor ce pot determina nerespectarea
acesteia. Articolele 19, 34 şi 36 din Convenţie prevăd obligaţia de a asigura respectarea
drepturilor copilului privind protecţia împotriva oricăror forme de exploatare, precum şi de
a asigura protejarea copiilor de toate formele de abuz şi neglijare. Cu toate acestea, lipsa
informaţiilor cu privire la dimensiunea fenomenului de maltratare a copilului în familiile
din România a dus la reducerea măsurilor de prevenire a abuzului asupra copiilor, punând
în pericol dezvoltarea şi integritatea lor fizică, intelectuală şi emoţională20.
Problema abuzului şi neglijării copilului în familie nu este specifică României.
Este vorba despre un fenomen care apare în toate societăţile, amploarea sa variind în
funcţie de nivelul de dezvoltare, stilurile de viaţă ale populaţiei, tradiţii şi mentalităţi şi mai
ales de eficienţa formelor de control social. Se ştie că în societăţile profund afectate de
sărăcie şi crize sociale, ca şi în cele aflate în perioade de schimbări profunde şi dramatice
din punct de vedere al prăbuşirii sistemului de norme şi valori, anumite fenomene sociale,
cum ar fi abuzul şi neglijarea copilului, cunosc o recrudescenţă. Sociologii analizează
această problemă în cadrul conceptului de violenţă familială (domestic violence), unde
20
Revista de asistenţă socială, 1/2003, Abuzul şi neglijarea copilului în familie – Prevalenţă,
factori de risc, cauze generatoare, prof.univ.dr.Dorel Abraham, cercet.şt.dr.Corneliu Cârţînă, Informatician
Daniel Chindea, p.33.

18
abuzul şi neglijarea copilului sunt studiate împreună cu conflictele violente dintre soţi, cu
discriminarea vârstnicilor etc. (Se ştie, de pildă, că un fenomen foarte cercetat în ultimul
timp este cel al îmbătrânirii (ageism), văzut ca un efect de marginalizare, neglijare şi abuz
al vârstnicilor, care afectează, conform unor studii de specialitate, 4 din 10 persoane din
această categorie).
Conform unor studii efectuate de sociologii americani în anii `90, în aproximativ
o treime dintre familii apar diferite forme de violenţă fizică, unele conducând chiar la
ucidere.
România nu face excepţie de la regulă în ceea ce priveşte violenţa familială. Este
meritul mass media că după 1990 au fost mediatizate nenumărate cazuri de neglijare a
copilului, de abuz şi violenţă în familie, astfel încât fenomenul a putut fi perceput ca o
problemă socială. De altfel, pentru ca o situaţie nedorită să devină problemă socială trebuie
să fie îndeplinite două condiţii: pe de o parte să fie conştientizată ca atare de către mai
mulţi oameni şi de majoritatea celor pentru care o astfel de problemă este legată de
domeniul lor de activitate şi, pe de altă parte, să existe percepţia că o astfel de situaţie se
poate rezolva, în sensul că situaţia nedorită poate fi ameliorată. Nu este simplu atât timp
cât în România încă este foarte răspândită concepţia conform căreia „nu-i treaba altora
ceea ce se întâmplă în ograda proprie” sau că „bătaia este ruptă din rai”. De altfel, şi în alte
ţări recunoaşterea violenţei familiale ca o problemă socială a necesitat mult timp.
Totodată, protecţia copilului, în special a copiilor instituţionalizaţi şi a copiilor
străzii, a fost mereu printre temele critice în cadrul negocierilor pentru aderarea României
la Uniunea Europeană. Mai mult decât atât, fiecare dintre rapoartele anuale de ţară pentru
România, elaborate de către Comisia Europeană, acordă un capitol important protecţiei
copilului în cadrul criteriilor politice stabilite de către Consiliul European la Copenhaga în
1993.
Ca urmare, autorităţile publice, organismele private autorizate, precum şi
persoanele fizice şi persoanele juridice responsabile de protecţia copilului sunt obligate să
respecte, să promoveze şi să garanteze drepturile copilului stabilite prin Constituţie şi lege,
în concordanţă cu prevederile Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la
drepturile copilului, ratificată prin Legea nr.18/1990, republicată, şi ale celorlalte acte
internaţionale în materie la care România este parte.

19
2.2 MIJLOACE PRIN CARE SE REALIZEAZĂ OCROTIREA
MINORULUI

Ocrotirea minorului se realizează fie prin părinţii lui, fie prin tutore. Minorii care
se găsesc în dificultate sunt ocrotiţi în cadrul măsurilor prevăzute de Legea nr.272/2004
privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. De asemenea, minorii mai sunt
ocrotiţi în cadrul adopţiei, curatelei minorilor şi al instituţiei juridice privind pe minorul
interzis.
În literatura juridică se mai arată şi alte mijloace prin care se realizează ocrotirea
minorului:
• Cel prevăzut de art.76 alin.3 C. fam., care prevedea că, dacă adoptatorul va fi
decăzut din drepturile părinteşti, instanţa judecătorească, ţinând seama de interesele
minorului adoptat şi ascultându-l dacă a împlinit vârsta de zece ani, va putea fie să redea
părinţilor fireşti exerciţiul drepturilor părinteşti, fie să încredinţeze pe minor unei alte
persoane, cu consimţământul acesteia; în acest ultim caz, instanţa judecătorească va hotărâ
şi privitor la reprezentarea minorului sau încuviinţarea actelor sale şi la administrarea
bunurilor acestuia21.
Textul a fost abrogat prin Ordonanţa de urgenţă nr.25/1997. Dar, art.22 alin. 4 din
această ordonanţă prevede că la desfacerea adopţiei, părinţii fireşti ai copilului redobândesc
drepturile şi îndatoririle părinteşti, numai dacă instanţa nu decide o altă măsură de protecţie
a copilului în condiţiile legii. Prin urmare, instanţa de judecată poate să decidă o măsură de
protecţie a copilului, în condiţiile legii. Aceeaşi dispoziţie legală este prevăzută şi de Legea
nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei care, odată cu intrarea în vigoare la
1 ianuarie 2005 abrogă Ordonanţa de urgenţă nr. 25/1997.
De asemenea, în cazul în care părinţii copilului sunt decăzuţi din drepturile
părinteşti, deci şi părintele adoptator poate fi decăzut din drepturile părinteşti, precum şi în
celelalte cazuri prevăzute de art.56 din Legea nr.272/2004 cu privire la protecţia specială a
copilului, copilul poate beneficia de măsurile de protecţie prevăzute de această lege.
• În cazul copilului din afara căsătoriei şi cel al unei căsătorii lovite de nulitate,
dacă un părinte este mort, decăzut din drepturile părinteşti, pus sub interdicţie sau – din
orice împrejurare – se află în neputinţă de a-şi manifesta voinţa, celălalt părinte, care are

21
Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.504, apud E. Barasch, I.
Nestor, S. Zilberstein, op. cit., p.56.

20
vârsta între 14-18 ani, exercită singur numai drepturile şi îndatoririle părinteşti privitoare la
persoana copilului, iar ocrotirea minorului, cât priveşte bunurile sale, se realizează prin
tutelă (sau prin curatelă). Soluţia este aceeaşi dacă ambii părinţi au vârsta între 14-18 ani.
În cazul în care un părinte este mort, decăzut din drepturile părinteşti, pus sub interdicţie
sau – din orice împrejurare – se află în neputinţă de a-şi manifesta voinţa, celălalt faţă de
care este stabilită filiaţia şi are vârsta sub 14 ani, nu poate avea exerciţiul drepturilor şi
îndatoririlor părinteşti faţă de copil; înseamnă că minorul „este lipsit de îngrijirea ambilor
părinţi” (art.113 C.fam.). În consecinţă, în asemenea situaţie se instituie tutela. Soluţia este
aceeaşi dacă ambii părinţi au vârsta sub 14 ani. În sfârşit în cazul în care un părinte are
vârsta sub 14 ani, iar celălalt între 14-18 ani, acesta din urmă are exerciţiul drepturilor şi
îndatoririlor părinteşti referitoare la persoana copilului, iar ocrotirea privind bunurile
copilului se realizează prin tutelă; părintele sub 14 ani nu are ocrotirea părintească nici
privind persoana, nici privind bunurile copilului minor22.
În sprijinul celor arătate se poate invoca şi art.39 din Legea nr.272/2004, care
prevede că orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de ocrotirea părinţilor săi sau
care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora are dreptul la
protecţie alternativă. Aceată protecţie include instituirea tutelei, măsurile de protecţie
specială prevăzute de această lege, adopţia. În alegerea uneia dintre aceste soluţii,
autoritatea competentă va ţine seama în mod corespunzător de necesitatea asigurării unei
anumite continuităţi în educarea copilului, precum şi de originea sa etnică, religioasă,
culturală şi lingvistică.
Câtă vreme este cu putinţă ca minorul să nu fie lipsit de îngrijirea ambilor săi
părinţi, ori cel puţin a unuia din aceştia, ocrotirea minorului este încredinţată de lege
părinţilor23.
Ocrotirea părintească reprezintă reglementarea prin care legea tinde să asigure,
atât în privinţa persoanei cât şi în privinţa bunurilor, ocrotirea cea mai deplină a minorului

22
Ion P. Filipescu, Probleme privind modul de exercitare a drepturilor şi îndatoririlor părinteşti,
îndeosebi cele privitoare la persoana copilului, în J.N., nr. 11, 1965, p.19 şi urm.
23
Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.505, apud Traian
Ionaşcu, în vol. Persoana fizică în dreptul..., Bucureşti, Editura Academiei, 1963, p.185; art.97-112 şi art.113
C. fam.

21
de către tatăl şi mama sa24. Sau, altfel spus, prin noţiunea de ocrotire părintescă se
desemnează totalitatea drepturilor şi obligaţiilor acordate de lege părinţilor pentru a asigura
creşterea şi educarea copiilor minori. Instituţia ocrotirii părinteşti este tratată în Titlul III,
capitolul I, secţiunea I din Codul familiei, sub denumirea de „Drepturile şi îndatoririle
părinţilor faţă de copiii minori”, care se completează cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă
nr.26/1997, privind protecţia copilului aflat în dificultate. Ea înlocuieşte instituţia „puterii
părinteşti” din vechea legislaţie (art.325-341 Cod civil) care era definită ca totalitate a
drepturilor acordate de lege asupra persoanei şi bunurilor copilului, atât timp cât acesta este
minor şi neemancipat.
Potrivit legislaţiei actuale în privinţa ocrotirii minorilor, drepturile sunt
recunoscute deopotrivă ambilor părinţi, indiferent dacă acel copil este din căsătorie, din
afara căsătoriei sau din adopţie. Finalitatea drepturilor conferite constă în îndeplinirea
îndatoririlor ce converg către asigurarea bunei creşteri şi educări a copiilor minori. Astfel
conceput, instituţia ocrotirii părinteşti este în strânsă legătură cu funcţia educativă a
familiei, de educare şi formare pentru viaţă a copiilor minori. Sfera preocupărilor care
izvorăsc din instituţia ocrotirii părinteşti este însă mai largă decât aceea izvorâtă din funcţia
educativă, ea vizând nu numai drepturile şi obligaţiile referitoare la persoana copilului
minor, ci şi pe cele referitoare la bunurile acestuia.
Prin ocrotirea părintească se îndeplineşte în acelaşi timp un scop personal ce
constă în creşterea, educarea şi pregătirea pentru viaţă a copilului minor în conformitate cu
normele morale şi cu regulile de convieţuire socială.
Durata ocrotirii părinteşti. Ocrotirea părintească se acordă copiilor pe tot
timpul minorităţii. Chiar dacă minorul este pus sub interdicţie, potrivit art.150 C.fam., el
ramâne sub ocrotirea părinţilor până la majorat fără a i se numi un tutore (art.97-113
C.fam.). De asemenea, ocrotirea părintească încetează în privinţa minorului care se
căsătoreşte, deoarece acesta dobândeşte capacitatea deplină de exerciţiu (art.8 Decretul
nr.31 din 1954). Această situaţie se poate întâmpla în cazul femeilor, care, potrivit art.4
C.fam., au dreptul să se căsătorească de la împlinirea vârstei de 16 ani şi, în anumite
condiţii, chiar de la împlinirea vârstei de 15 ani25.

24
Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.505, apud E. Barasch, I.
Nestor, S. Zilberstein, op. cit., p.14-15; idem în vol. Rudenia în dreptul..., 1966, p.115.
25
Când minorul dobândeşte capacitatea deplină de exerciţiu prin căsătorie şi săvârşeşte o faptă
penală înainte de a împlini 18 ani, el continuă să răspundă penal, în condiţiile art.99 din Codul Penal,
deoarece motivele care au determinat dobândirea capacităţii depline de exerciţiu sunt deosebite de cele care

22
Prin urmare, ocrotirea părintească presupune că persoana nu a împlinit 18 ani şi
nu are capacitate deplină de exerciţiu.
În cazul desfacerii căsătoriei prin divorţ sau al încetării ei prin deces26, soţul care
nu a împlinit vârsta de 18 ani îşi menţine capacitatea deplină de exerciţiu, căci nu există
nici o dispoziţie legală care să prevadă că aceasta se pierde - potrivit art.6 Decretul nr.31
din 1954, capacitatea deplină de exerciţiu nu se pierde decât în cazurile prevăzute de lege
-şi, ca urmare, nu se mai pune problema revenirii ocrotirii părinteşti asupra acestuia.
Soluţia este aceeaşi în cazul declarării judecătoreşti a decesului bărbatului.
Soluţia nu mai este aceeaşi în cazul nulităţii absolute sau relative a căsătoriei,
dacă acestea intervin într-un moment în care acel soţ nu a împlinit încă vârsta de 18 ani. În
această situaţie trebuie deosebit după cum soţul care nu are vârsta de 18 ani a fost de bună-
credinţă sau de rea-credinţă la încheierea căsătoriei27. În primul caz, nulitatea sau anularea
căsătoriei nu suprimă efectele pe care aceasta le-a produs în trecut cât priveşte pe soţul de
bună-credinţă, ci operează numai pentru viitor, ca la desfacerea căsătoriei prin divorţ
(art.23 alin.1 C.fam.). Ca urmare, capacitatea deplină de exerciţiu dobândită prin căsătorie
se menţine şi nu poate fi vorba de revenirea ocrotirii părinteşti, asupra soţului respectiv. În
cel de-al doilea caz, nulitatea sau anularea căsătoriei produce efecte pentru trecut în ceea
ce-l priveşte pe soţul sub 18 ani, în cauză, de rea-credinţă. În consecinţă, nu se pune
problema menţinerii capacităţii depline de exerciţiu şi deci în privinţa acestui soţ de rea-
credinţă, revine ocrotirea părintească.
Principiile ocrotirii părinteşti. Reglementarea ocrotirii minorului prin părinţii
săi se bazează pe următoarele principii28:
a) Părinţii trebuie să-şi exercite drepturile şi să-şi îndeplinească îndatoririle lor
părinteşti numai în interesul copilului (art.1 alin. Ultim şi art.97 C. fam.). Părinţii au
drepturi şi îndatoriri faţă de copilul lor minor (titlul III, cap.I, secţ.I C. fam.). Pe primul
plan se situează îndatoririle părinteşti, căci drepturile sunt recunoscute în vederea
îndeplinirii îndatoririlor29.

stau la baza reglementării penale.


26
Soluţia este aceeaşi în cazul declarării judecătoreşti a decesului bărbatului.
27
Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.506, apud Traian Ionaşcu,
op. cit., în S.C.J., nr.1, 1956, p.63
28
Idem, op. cit., p.185 şi urm.; E. Barasch, I. Nestor, S. Zilberstein, op. cit., p.11 şi urm.; Sanda
Ghimpu şi Sigismund Grossu, op. cit., p.101 şi urm.
29
Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.506, apud Traian
Ionaşcu, op. cit., p.85.

23
Noţiunea de interes al copilului include un interes superior obştesc, căci părinţii
sunt obligaţi să crească pe copil, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, de
educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu însuşirile lui, spre a-l
face folositor colectivităţii (art.101 C. fam.). Potrivit art.48 alin.1 din Constituţie, părinţii
au dreptul şi îndatorirea de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor. Aprecierea
interesului minorului se va face în cadrul dispoziţiilor legale, iar nu în afara acestora30, şi al
regulilor de convieţuire socială;
b) Executarea drepturilor şi îndeplinirea îndatoririlor părinteşti se fac sub
îndrumarea şi controlul efectiv şi continuu al autorităţii tutelare (art.108 C. fam.). Aceasta
în scopul asigurării unei cât mai depline ocrotiri a minorului;
c) Independenţa (separaţia) patrimonială în raporturile dintre părinţi şi copiii lor
minori, în sensul că părinţii nu au nici un drept asupra bunurilor copiilor şi nici aceştia
asupra bunurilor părinţilor, în afară de dreptul la moştenire şi la întreţinere (art.106 C.
fam.)31;
d) Conţinutul ocrotirii părinteşti nu diferă după cum copilul este din căsătorie sau
din afara căsătoriei ori din adopţie (art.97 C. fam.)32. Acest principiu este o consecinţă, pe
de o parte, a asimilării depline a situaţiei legale a copilului din afara căsătoriei cu cel din
căsătorie (art.63 C. fam.) şi, pe de altă parte, a faptului că drepturile şi îndatoririle
părinţilor trec, prin adopţie, asupra adoptatorului (art.21 alin.2 şi art.22 alin.4 din
Ordonanţa de urgenţă nr.25/1997);
e) Egalitatea părinţilor cât priveşte drepturile şi îndatoririle faţă de copilul minor
(art.1 alin.3 şi art.97 alin.1 C. fam.). Este un aspect al egalităţii în drepturi dintre femeie şi
bărbat.
Dispoziţiile legale din Codul familiei privind ocrotirea părintescă au, sub rezerva
cazurilor anume prevăzute de lege, caracter imperativ33. De aceea tatăl şi mama, prin
contract, ori fiecare dintre ei, prin voinţă unilaterală, nu pot să extindă ori să restrângă
30
Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.506, apud Tudor R.
Popescu, op. cit., p.274. In afara art.1 şi 97 C. fam., care stabilesc principiul pe care-l avem în vedere, există
diferite texte în Codul familiei, care se referă la „interesul minorului” (de exemplu, art.24, 42, 44, 86-88, 99,
1000, 103, 109, 111, 112). I. Filipescu, în R.R.D., nr.2, 1988, p.23-27. Şi infra cap IV, nr.51.
31
Dreptul de folosinţă legală pe care părinţii îl aveau asupra bunurilor copilului, potrivit art.338-
341 C. civ., a încetat o dată cu intrarea în vigoare a Codului familiei (art.21 Decretul nr.32/1954).
32
Cu toate acestea, dreptul de a consimţi la adopţia copilului minor sau de a cere desfacerea
adopţiei îl au numai părinţii fireşti, iar nu şi cei adoptatori.
33
Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.507, apud E. Barasch, I.
Nestor, S. Zilberstein, op. cit., p.116.

24
drepturile şi îndatoririle părinteşti.
Drepturile şi îndatoririle părinteşti, revin în principiu, ambilor părinţi. Din
principiul egalităţii părinţilor cât priveşte drepturile şi îndatoririle părinteşti, rezultă că
măsurile privitoare la persoana şi bunurile copilului se iau de către părinţi, de comun acord
(art.98 alin.1 C. fam.).
În literatura juridică34 s-a arătat că, în privinţa reprezentării sau încuviinţării
actelor de drept material ale minorului, acordul părinţilor trebuie să fie expres.
În privinţa reprezentării sau asistării minorului în materie procesuală (art.42 C.
proc. civ.) s-a pus problema dacă acordul părinţilor poate fi presupus, nu numai expres.
Astfel, într-o părere35, s-a spus că, în cazul în care vine în instanţă numai unul dintre
părinţi, deşi celălalt nu se află în nici una din situaţiile de împiedicare prevăzute de art.98
alin.2 C. fam., instanţa poate socoti, când nu se dovedeşte o neânţelegere între părinţi, că
părintele prezent are acordul celuilalt. Aceasta până la proba contrarie. Dacă părinţii nu
sunt căsătoriţi, instanţa va hotărâ de la caz la caz. Într-o altă părere36, acordul părinţilor nu
se poate presupune până la dovada contrarie, în lipsa unei dispoziţii legale care să prevadă
o asemenea prezumţie. Legea nu a arătat ce se întâmplă în situaţia în care vine în instanţă
numai unul dintre părinţi, deşi celălalt are exerciţiul drepturilor părinteşti, fiindcă nu era
nevoie, nevalabilitatea unui asemenea act rezultând virtual din neândeplinirea condiţiilor
cerute, imperativ, pentru întregirea capacităţii minorului.
Ocrotirea copilului minor de către un singur părinte. Există unele situaţii în
care nu este cu putinţă ca minorul să fie ocrotit de ambii părinţi, ci numai de către unul din
aceştia37. Asemenea situaţii sunt următoarele (art.98 C.fam.):

34
Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.507, apud Traian R.
Ionaşcu, Egalitatea condiţiei juridice a soţilor, în L.P., nr. 10, 1958, p.6 şi 9; E. Barasch, I. Nestor, S.
Zilberstein, op. cit., p.47 şi 277
35
Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.507, apud Al. Silvian,
Reprezentarea minorului în exercitarea drepturilor procesuale şi cazurile de încuviinţare prealabilă din
partea ocrotitorilor săi legali, în L.P., nr.9, 1958, p.56.
36
Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.507, apud P. Anca, nota,
în J.N., nr.1, p.153
37
Măsurile de ocrotire a minorilor luate înainte de punerea în aplicare a Codului familiei:
Dispoziţiile Codului familiei cu privire la drepturile şi îndatoririle părinteşti s-au aplicat şi în privinţa copiilor
care au fost minori la data punerii în aplicare. Minorii care la această dată au avut un părinte în viaţă şi care s-
au găsit, potrivit dispoziţiilor legilor anterioare, sub tutelă au trecut sub ocrotirea părintească dacă nu s-au
găsit în situaţia de a li se institui tutela după Codul familiei (art.11 Decretul nr.32 din 1954).

25
a-Moartea unuia dintre părinţi. Potrivit art.113 C.fam., tutela se deschide în
cazul în care ambii părinţi sunt morţi. Prin urmare, între cele două texte există concordanţă.
Ocrotirea minorului revine părintelui rămas în viaţă.
Situaţia este aceeaşi când unul din părinţi este declarat mort, prin hotărâre judecătorească
(art. 16 – 18 Decretul nr. 31 din 1954), deoarece asemenea hotărâre instituie
prezumţia că dispărutul a murit la data stabilită prin hotărâre ca fiind aceea a morţii, iar nu
data când hotărârea rămâne definitivă. Aşa fiind, problema ocrotirii părinteşti se pune
numai pentru copiii minori concepuţi până la data morţii, căci copiii care au fost concepuţi
în perioada cuprinsă între această dată şi aceea a rămânerii definitive a hotărârii
judecătoreşti declarative de moarte, care beneficiau de prezumţia de paternitate câtă vreme
nu a intervenit hotărârea, când este vorba de copiii din căsătorie, încetează de a fi socotiţi
ai bărbatului38 declarat mort39.
Desigur, şi un copil din afara căsătoriei, conceput după data rămânerii definitive a
hotărârii judecătoreşti declarative de moarte, nu poate fi socotit al bărbatului mort.
Ocrotirea copiilor minori concepuţi după data stabilită prin hotărâre
judecătorească declarativă ca fiind aceea a morţii se face potrivit cu situaţia lor juridică în
care se găsesc, după intervenirea hotărârii, fără a prezenta interes felul în care se realizează
ocrotirea înainte de aceasta dată.
b-Decăderea unui părinte din drepturile părinteşti. Spre deosebire de situaţia
precedentă, când în mod necesar drepturile şi îndatoririle părinteşti revin numai unui singur
părinte, în cazul decăderii se impun unele precizări. Potrivit art.110 C.fam., decăderea din
drepturile părinteşti nu scuteşte pe părinte de îndatorirea de a da întreţinere copilului40.
Autoritatea tutelară poate da încuviinţare părintelui decăzut din drepturile părinteşti de a
avea legături personale cu copilul dacă, prin asemenea legături, creşterea, educarea,
învăţătura sau pregătirea profesională a acestuia nu sunt în primejdie (art.111 C.fam.).
În cazul în care au încetat împrejurările care au dus la decădere şi nu mai există
nici o primejdie pentru minor, instanţa judecătorească, la cererea autorităţii tutelare sau a

38
Problema se pune numai în cazul în care cel declarat mort este bărbatul.
39
În acest sens, fostul Trib. Reg. Târgu-Mureş, dec. Nr.938 din 3 iunie 1957, în L.P., nr.3, 1958,
p.98. Dacă soţul mamei copilului a fost declarat mort la o dată anterioară naşterii şi concepţiunii copilului,
acesta din urmă este un copil din afara căsătoriei (fostul Trib. Pop. Şimlău, sent. Civ. Nr. 1860 din 12
decembrie 1961, în J.N., nr.3, 1963, p.140, cu notă de I. Gh. Popa).
40
În acelaşi sens, Trib. Suprem, dec. Civ. Nr.190 din 20 ianuarie 1964, în J.N., nr.11, 1964,
p.171.

26
părintelui interesat, însă în acest ultim caz cu avizul autorităţii tutelare, poate reda
părintelui decăzut exerciţiul drepturilor părinteşti (art.112 C.fam.).
c-Punerea sub interdicţie a unuia dintre parinţi. Deşi nu există un text expres ca
în cazul decăderii din drepturile părinteşti, totuşi, părintele pus sub interdicţie nu este scutit
de îndatorirea de a da întreţinere copilului minor41. Dar, această obligaţie există în sarcina
celui pus sub interdicţie numai dacă şi în măsura în care mijloacele sale depăşesc nevoile
normale ale îngrijirii şi vindecării. În caz contrar, cel pus sub interdicţie nu poate avea
obligaţia de întreţinere, căci o asemenea obligaţie-în sensul art.91 C.fam.-revine părintelui
care „are mijloacele îndestulătoare” pentru a acoperi nevoile celui îndreptăţit la întreţinere,
iar prin „mijloace îndestulătoare”se înţeleg cele care depăşesc nevoile de existenţă minime
ale celui obligat, nevoi printre care figurează şi cheltuielile de îngrijire şi de grăbire
a vindecării. Interzisul devine incapabil de a exercita drepturile părinteşti, astfel că
exerciţiul acestora revine celuilalt părinte (art.98 alin.2 C.fam.). Acesta are şi exerciţiul
îndatoririlor părinteşti cu privire la persoana copilului minor (ca, de altfel, şi cele privind
bunurile acestuia), cu precizarea făcută, deoarece ele nu ar putea fi executate de o persoană
lipsită de discernământ.
În privinţa datei de când se produc efectele hotărârii judecătoreşti de punere sub
interdicţie, se aplică art.144 C.fam. (faţă de cel pus sub interdicţie, data la care hotărârea
rămâne definitivă, iar faţă de terţi data transcrierii hotărârii în registrul special ţinut de
judecătoria locului unde a fost înregistrată naşterea celui pus sub interdicţie sau data
cunoaşterii interdicţiei de cel de-al treilea, pe altă cale, înainte de data transcrierii).
În legătură cu curatela provizorie instituită unui părinte a cărui punere sub
interdicţie a fost cerută, se pune problema dacă acesta continuă să exercite drepturile
părinteşti împreună cu celălalt părinte până la data de la care punerea sub interdicţie îşi
produce efectele? Curatela provizorie se instituie, potrivit art.146 C. fam. „în caz de nevoie
şi până la rezolvarea cererii de punere sub interdicţie” de către autoritatea tutelară, la
sesizarea preşedintelui instanţei chemate să se pronunţe asupra punerii sub interdicţie,
sesizare reglementată prin art.30 Decretul nr.32 din 1954. Curatorul se numeşte pentru
îngrijirea persoanei şi reprezentarea celui a cărui interdicţie a fost cerută, precum şi pentru
administrarea bunurilor. În literatura noastră juridică s-a arătat că măsura numirii acestui
curator are efectul de a face ca drepturile părinteşti să se exercite de către celălalt părinte,
41
Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.509, apud Eugen A.
Barasch, I. Nestor, S. Zilberstein, op. cit., p.176.

27
deoarece asemenea măsură, din punctul de vedere al ocrotirii părinteşti, „trebuie socotită ca
echivalentă cu punerea sub interdicţie”42, cu alte cuvinte soluţia se întemeiază pe
identitatea de „figură juridică dintre tutorele interzisului şi curatorul prevăzut de art.146 C.
fam.”43. S-a mai arătat44 că înfiinţarea unei curatele în temeiul art.146 C. fam., nu dă
naştere unei incapacităţi legale, curatela înfiinţată în cursul procedurii de interdicţie fiind
curatela unei persoane legalmente capabilă45, totodată considerându-se că soluţia – în
sensul că asemenea curatelă are efectul că drepturile părinteşti se exercită numai de celălalt
părinte, s-ar putea sprijini pe „interesele minorului ocrotit”46.
Considerăm că dacă unui părinte i se numeşte un curator în cursul procedurii de
punere sub interdicţie a sa, drepturile părinteşti se exercită numai de către celălalt părinte:
1) Finalitatea curatelei provizorii amintite exclude posibilitatea exercitării, de
către respectivul părinte, a drepturilor părinteşti. Cel care are el însuşi nevoie de ocrotire nu
poate asigura o ocrotire efectivă altei persoane. A admite contrariul ar însemna a se da o
soluţie formală şi ineficientă.
2) Faptul că părintele respectiv nu mai are exerciţiul drepturilor părinteşti nu este
incompatibil cu teza că cel căruia i s-a instituit curatela provizorie, la care ne referim,
rămâne legalmente capabil, deoarece această excludere nu se întemeiază întotdeauna pe
ideea de incapacitate. Aceasta nu este singura situaţie în care un părinte ce are capacitate
de exerciţiu nu are, împreună cu celălalt, exerciţiul drepturilor părinteşti. Textul o spune
expres. Într-adevăr, art.98 alin.2 C. fam., prevede, printre altele, că un singur părinte
exercită drepturile ori de câte ori celălalt, din orice împrejurare, se află în neputinţă de a-şi
manifesta voinţa. Instituirea curatelei provizorii unui părinte a cărui punere sub interdicţie
s-a cerut, reprezintă o asemenea situaţie.
Înseamnă că, în cazul ce avem în vedere, drepturile părinteşti se exercită de către
un singur părinte înainte de punerea sub interdicţie (de la instituirea curatelei provizorii),
cât şi după rămânerea definitivă a hotărârii de punere sub interdicţie.

42
Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.510, apud Eugen A.
Barasch, I. Nestor, S. Zilberstein, op. cit., p.29.
43
Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.510, apud Traian
Ionaşcu, op. cit., p.190
44
Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.510, apud M. Eliescu, în
Persoana fizică în dreptul ..., p.374
45
În acelaşi sens, Trib. Suprem, dec. Civ. Nr.459 din 29 martie 1957, în L.P., nr.48, 1957, p.996
46
Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.510, apud M. Eliescu, op.
cit., p.273

28
d-Unul din părinţi este în imposibilitate, din orice împrejurare, de a-şi manifesta
voinţa. Această situaţie trebuie apreciată cu toată seriozitatea pentru a nu constitui un
pretext care să ducă la înlăturarea unui părinte de la exercitarea drepturilor părinteşti.
Situaţiile în care textul este aplicabil pot fi diferite. Este suficient numai ca unul dintre
părinţi să se găsească în situaţia menţionată. Asemenea situaţii ar putea fi:
• Dispariţia unui părinte. Nu se cere ca aceasta să fie declarată printr-o hotărâre
judecătorească, potrivit art.16 Decretul nr.31 din 30 ianuarie 1954. Prin urmare, dispariţia
în fapt duce la acelaşi rezultat, deoarece, în ambele cazuri, soluţia se întemeiază pe
apărarea intereselor copilului;
• Contrarietatea de interese între minor şi unul din părinţii săi47. Desigur, acesta
nu ar mai prezenta suficiente garanţii că îşi va exercita atribuţiile numai în interesul celui
ocrotit, din moment ce ambele interese sunt contrare. De aceea, un asemenea părinte, deşi
materialmente ar putea să-şi manifeste voinţa, care însă nu ar putea avea valoarea unui act
de reprezentare sau a unei încuviinţări prealabile, se găseşte – juridic - în neputinţă de a-şi
manifesta voinţa. Un exemplu de contrarietate de interese între minor şi un părinte ar fi
cazul când se introduce acţiunea pentru întreţinerea minorului - în numele acestuia - de
către un părinte împotriva celuilalt48.
• Împiedicarea unui părinte de a îndeplini un anumit act în interesul minorului.
Este situaţia prevăzută de art.152 lit.c C.fam., potrivit căruia se instituie curatela dacă din
cauza bolii sau din alte motive părinţii ori tutorele sunt împiedicaţi să îndeplinească un
anumit act în numele persoanei pe care o reprezintă sau ale cărei acte le încuviinţează.
După cum s-a stabilit în literatura noastră juridică, se va numi un curator minorului aflat
sub ocrotire părintească numai dacă ambii părinţi sunt împiedicaţi să reprezinte sau să
încuviinţeze un act în interesul minorului49.
• Condamnarea unui părinte la o pedeapsă privativă de libertate50.

47
Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.510, apud Al. Silvian,
op. cit., p.56; A. Barasch, I. Nestor, S. Zilberstein, op. cit., p.248-249; M. Eliescu, op. cit., p.360-361; vz. Şi
Trib. Suprem, dec. De îndrumare nr.6 din 23 aprilie 1959, în CD 1952-1965, p.319-321.
48
Un alt exemplu, infra, secţ. A VI-a, lit. b, nota 2.
49
Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.511, apud Eugen A.
Barasch, I. Nestor, S. Zilberstein, op. cit., p.251; S. Şerbănescu, op. cit., p.279; M. Eliescu, op. cit., p.362.
50
Fostul Trib. Reg. Braşov, dec. Civ. Nr.580 din 11 februarie 1960, în L.P., nr.3, 1961, p.110.
Ocrotirea părintească revine unui singur părinte în cazul în care celălalt s-a pus el singur, în mod conştient, în
imposibilitatea de a-şi exercita drepturile şi îndatoririle părinteşti prin părăsirea definitivă a ţării,
abandonându-şi familia (A. Ionaşcu, ş.a., op. cit., p.190).

29
Delegarea exerciţiului drepturilor părinteşti. Declararea judecătorească a
abandonului copilului. În acest caz, exerciţiul drepturilor părinteşti se deleagă instituţiei de
ocrotire socială sau medicală de stat, ori instttituţiei private legal constituite sau unei alte
persoane în condiţiile legii (Legea nr.47 din 7 iulie 1993, art.3).
Cazurile în care ocrotirea părintească nu revine, în mod egal, ambilor
părinţi sau revine numai în parte părinţilor51. Deosebim două situaţii:
Ocrotirea părintească nu revine, în mod egal, ambilor părinţi. Există unele
situaţii în care, ambii părinţi se găsesc în viaţă şi ar trebui să exercite, în mod egal,
drepturile şi îndatoririle părinteşti faţă de copilul lor, totuşi, acestea, potrivit unor dispoziţii
legale speciale, revin, în mod neegal, părinţilor.Aceste cazuri sunt următoarele:
1.Desfacerea căsătoriei prin divorţ. În cazul divorţului, instanţa judecătorească
este obligată să se pronunţe şi asupra încredinţării copiilor minori (art.42 C.fam.). Părintele
divorţat căruia i s-a încredinţat copilul exercită, cu privire la acesta, drepturile părinteşti,
atât în ceea ce priveşte persoana, cât şi în ceea ce priveşte bunurile copilului (art.43 alin.1
C.fam.). părintele divorţat căruia nu i s-a încredinţat copilul are dreptul de a avea legături
personale cu acesta, precum şi dreptul de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi
pregătirea profesională a copilului (art.43 alin.ultim C.fam.)52;
2.Desfiinţarea căsătoriei. Nulitatea căsătoriei nu produce efecte în privinţa
copiilor din respectiva căsătoriei (art.23 alin.ultim C.fam.). După desfiinţarea căsătoriei,
părinţii nu vor mai locui împreună. De aceea, art.24 alin.2 C.fam. prevede că, în ceea ce
priveşte drepturile şi îndatoririle dintre părinţi şi copii, se vor aplica, prin asemănare,
dispoziţiile privitoare la divorţ, astfel cum sunt reglementate prin art.42-44 din acelaşi Cod;
3.Încredinţarea copilului din afara căsătoriei. În cazul în care filiaţia copilului din
afara căsătoriei a fost stabilită faţă de ambii părinţi, încredinţarea lui, precum şi contribuţia
părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională se vor
hotărâ potrivit dispoziţiilor art.42-44 C.fam., care se aplică prin asemănare (art.65 C.fam.).
Din acest punct de vedere, părinţii din afara căsătoriei sunt asimilaţi cu soţii divorţaţi. În
consecinţă, părintele căruia i s-a încredinţat copilul exercită, cu privire la acesta, drepturile

51
Autorii care au studiat aceste cazuri arată că ocrotirea părintească este scindată (scindarea
ocrotirii părinteşti); Eugen A. Barasch, I. Nestor, S. Zilberstein, op. cit., p.50 şi urm., p.178 şi urm., precum şi
279 şi urm.j
52
Această situaţie se poate ivi şi în timpul judecării procesului de divorţ. Într-adevăr, se pot lua
măsuri vremelnice pe timpul judecăţii, la cerere, pe cale de ordonanţa preşedenţială, cu privire la
încredinţarea copiilor minori (art.6132 C. proc. civ., în redactarea dată prin Decretul nr.174 din 20 iulie 1974).

30
părinteşti, iar celălalt părinte păstrează dreptul de a avea legături personale cu copilul,
precum şi dreptul de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a
acestuia.
Ocrotirea părintească revine numai în parte părinţilor. Există unele situaţii în
care drepturile şi îndatoririle părinteşti cu privire la persoana minorului revin unei alte
persoane sau unei instituţii de ocrotire, iar dreptul de administrare a bunurilor, de
reprezentare sau de încuviinţare a actelor minorului revin unuia dintre părinţi, desemnat de
instanţa judecătorească. În toate aceste situaţii, amândoi părinţii au dreptul de a avea
legături personale cu copilul, precum şi dreptul de a veghea la creşterea, educarea,
învăţătura şi pregătirea profesională. Cazurile în care drepturile şi îndatoririle părinteşti
sunt împărţite între părinţi şi alte persoane sau instituţii de ocrotire, în felul mai sus arătat,
sunt următoarele:
1. Desfacerea căsătoriei prin divorţ. În cazul desfacerii căsătoriei prin divorţ,
încredinţarea copiilor se poate face, dacă există motive temeinice, altor persoane decât
părinţii sau unei instituţii de ocrotire (art.42 alin.2 C.fam.). În această situaţie, persoana sau
instituţia de ocrotire va avea faţă de copil numai drepturile şi îndatoririle părinteşti cu
privire la persoana copilului. Dreptul de administrare a bunurilor, de reprezentare sau de
încuviinţare a actelor minorului revin părintelui desemnat prin hotărârea judecătorească
prin care s-a pronunţat divorţul. Celălalt părinte are dreptul de a avea legături personale cu
copilul şi dreptul de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională
(art.43 C.fam.). Desigur, aceleaşi drepturi le are şi părintele care exercită administrarea
bunurilor, reprezentarea sau încuviinţarea actelor minorului;
2.Desfiinţarea căsătoriei. Situaţia este aceeaşi ca şi în cazul desfacerii căsătoriei
prin divorţ, deoarece, potrivit art.24 alin.2 C.fam., în ceea ce priveşte drepturile şi
îndatoririle dintre părinţi şi copii, se aplică, prin asemănare, dispoziţiile privitoare la divorţ.
3.Încredinţarea copilului din afara căsătoriei. Acest copil poate fi încredinţat unei
alte persoane decât părintelui său ori unei instituţii de ocrotire, în aceleaşi condiţii ca şi
copilul din căsătorie în cazul divorţului (art.65 C.fam.). În consecinţă, situaţia este aceeaşi,
în privinţa drepturilor şi îndatoririle dintre părinţi şi copii, ca şi în cazul desfacerii
căsătoriei prin divorţ;
4.Încredinţarea copilului din căsătorie. Când copilul este lipsit de ocrotirea
părintească şi nu a fost instituită tutela, copilul poate fi încredinţat unei familii sau
persoane şi dacă nu a fost posibilă nici această măsură de protecţie, drepturile părinteşti

31
asupra copilului se exercită de către consiliul judeţean, respectiv de către consiliile locale
ale sectoarelor municipiului Bucureşti, prin Comisia pentru protecţia copilului, până când
această comisie hotărăşte încredinţarea copilului serviciului public specializat pentru
protecţia copilului sau unui organism privat autorizat în condiţiile legii (art.9 alin.1).
Persoana fizică sau persoanele juridice cărora li s-a încredinţat copilul au faţă de
acesta numai drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor cu privire la persoana acestuia
(art.10 alin.1).
Exercitarea dreptului de a încheia acte juridice în numele copilului ori
încuviinţarea încheierii acestor acte se face de către Comisia pentru protecţia copilului, în
condiţiile legii (art.10 alin.4).
Dreptul de a administra bunurile copilului se exercită de către Comisia pentru
protecţia copilului care îl poate delega serviciului public specializat pentru protecţia
copilului. Se face inventarierea bunurilor copilului. Serviciul public specializat pentru
protecţia copilului, cu aprobarea Comisia pentru protecţia copilului, va putea înstrăina
bunurile copilului, numai dacă actul răspunde unor necesităţi sau prezintă un folos
neândoielnic pentru copil (art.10 alin.5).
Amândoi părinţii păstrează dreptul de a avea legături personale cu copilul, în
condiţiile stabilite de Comisia pentru protecţia copilului, dacă este respectat interesul
superior al copilului. Serviciul public specializat pentru protecţia copilului sau, după caz,
organismul privat autorizat va crea condiţiile necesare pentru aceasta, potrivit legii (art.11
alin.1).
De asemenea, Comisia pentru protecţia copilului poate hotărâ plasamentul
copilului la o persoană sau la o familie, dacă securitatea, dezvoltarea sau integritatea
morală a copilului este periclitată în familie din motive independente de voinţa părinţilor,
iar dacă nu există persoane sau familii corespunzătoare la care copilul să poată fi dat în
plasament, Comisiei pentru protecţia copilului poate hotărâ plasamentul copilului la
serviciul public specializat pentru protecţia copilului sau la un organism privat autorizat
(art.12).

32
Pe toată perioada plasamentului53, părinţii copilului îşi menţin drepturile şi
obligaţiile faţă de acesta, cu excepţia acelora care sunt incompatibile cu aplicarea acestor
măsuri (art.13 alin.1).Părinţii au dreptul să menţină legături permanente şi nemijlocite cu
copilul, pe toată durata plasamentului. Ei au dreptul să viziteze copilul în condiţiile legii,
precum şi dreptul să corespondeze cu acesta. Părinţii pot vizita copilul la domiciliul sau
sediul persoanei sau al familiei la care acesta a fost dat în plasament, numai cu acordul
acestora şi în prezenţa reprezentanţilor serviciului public specializat pentru protecţia
copilului (art.13 alin.3). În lipsa acordului, legătura personală se realizează în spaţii special
amenajate în cadrul sau în afara centrelor de plasament (art.17 lit.e).
Persoanele fizice sau cele juridice care au primit în plasament un copil sunt
obligate să îi asigure acestuia îngrijirile şi condiţiile necesare dezvoltării sale armonioase.
Acordul părinţilor pentru efectuarea actelor obişnuite, necesare îndeplinirii acestei obligaţii
sau înlăturării oricărei situaţii urgente care ar pune în pericol securitatea, dezvoltarea sau
integritatea morală a copilului, este prezumat (art.14 alin.2). Pe durata plasamentului,
domiciliul copilului este la persoana la care a fost dat în plasament.
Tutela. Tutela minorului, ca instituţie juridică, grupează ansamblul normelor
juridice care reglementează ocrotirea unui minor lipsit de ocrotire părintească 54 prin
intermediul unei persoane numite tutore şi care-şi exercită atribuţiile sub supravegherea
autorităţii tutelare.
Caracterele generale. Tutela se exercită în interesul exclusiv al minorului (art.114
şi 123 C.fam.).
Tutela este o sarcină socială, de onoare, de încredere, deoarece tutorele, ca şi
părinţii, are datoria de a contribui efectiv la creşterea tinerei generaţii. De aceea, legea
prevede incapacitatea pentru unele persoane de a fi tutore (art.117 C.fam.).
Tutela este o sarcină obligatorie şi cel ce a fost numit tutore nu poate refuza
această încredere decât în cazurile anume prevăzute de lege (art.118 C.fam.).
53
Plasamentul familial constituie o alternativă viabilă la instituţionalizarea minorilor în centre de
plasament pentru diverse intervale de timp. Sentimentele paterne şi materne naturale sunt înlocuite. Eficienţa
unor astfel de activităţi poate fi conturată în plan afectiv, volitiv, educaţional şi de comunicare. Arta de a se
substitui familiei naturale solicită compromisuri şi riscuri, eforturi şi poate eşecuri temporare. – Revista de
asistenţă socială 2/2002, p.57, Plasamentul familial sau elemente pentru o teorie a comportamentului
familial de tip substitutiv, sociolog drd. Velemir Radovan.
54
Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.553, apud Tr. Ionaşcu, în
Persoana fizică în dreptul..., Ed. Acad., Bucureşti, 1963, p.194 şi urm.; Tudor R. Popescu, op. cit., p.309 şi
urm.; C. Stănescu, Dreptul civil, Persoanele fizice şi juridice, Bucureşti, Editura didactică şi pedagogică,
1963, p.281 şi urm.; V. Nicolescu, T. Hentea, E. Popescu, Autoritatea tutelară, Bucureşti, Editura ştiinţifică,
1965, p.39 şi urm.; E.A. Barasch, I. Nestor, S. Zilberstein, în Rudenia..., Editura Acad. Bucureşti, 1966,
p.305 şi urm.; A. Ionaşcu, op. cit., p.233 şi urm; Gh. Beleiu, Drept civil, Buc., 1992.

33
Tutela este o sarcină personală, ceea ce înseamnă că nu se poate transmite. Dacă
tutorele îşi încetează activitatea, dar funcţionarea tutelei ar fi încă justificată, autoritatea
tutelară este în drept să ia măsurile necesare pentru ca ocrotirea minorului să fie totuşi
asigurată.
Tutela este o sarcină gratuită. În anumite împrejurări, autoritatea tutelară poate
acorda tutorelui o remuneraţie ce nu poate depăşi 10% din veniturile bunurilor minorului
(art.121 C.fam.).
Deschiderea tutelei. Tutela se deschide când minorul este lipsit de ocrotire
părintească, deci de îngrijirea ambilor părinţi, cazurile fiind cele prevăzute de art.113
C.fam., şi anume:
• ambii părinţi sunt morţi sau declaraţi morţi;
• ambii părinţi sunt necunoscuţi sau dispăruţi;
• ambii părinţi sunt puşi sub interdicţie;
• ambii părinţi sunt decăzuţi din drepturile părinteşti.
Un alt caz de deschidere al tutelei este cel reglementat de art.22 alin.4 Ordonanţa
de urgenţă nr.25/1997. Astfel, la desfacerea adopţiei, instanţa, considerând că nu este în
interesul minorului ca părinţii fireşti să redobândească drepturile şi obligaţiile părinteşti,
poate decide o altă măsură de protecţie, care ar putea fi şi tutela minorului55.
Numirea tutorelui se face de către autoritatea tutelară, chiar dacă instituirea s-a
decis de către instanţa judecătorească. Alegerea tutorelui trebuie făcută astfel încât să fie
ocrotite interesele minorului, preferabilă fiind numirea unei rude. În cercetările pe care
trebuie să le efectueze, autoritatea tutelară va avea în vedere şi dispoziţiile art.117 C.fam.
care prevăd expres cazurile de excludere de la sarcina tutelei.
Potrivit acestui articol nu pot fi tutori: minorul sau cel pus sub interdicţie; cel
decăzut din drepturile părinteşti sau declarat incapabil de a fi tutore; cel căruia i s-a
restrâns exerciţiul unor drepturi politice sau civile, fie în temeiul legii, fie prin hotărâre
judecătorească, precum şi cel cu rele purtări; cel lipsit potrivit legii speciale, de dreptul de
a alege şi de a fi ales; cel care, exercitând o altă tutelă a fost îndepărtat din aceasta; cel care
din cauza intereselor potrivnice cu ale minorului nu ar putea îndeplini sarcina tutelei.
Când numirea unui tutore necesită un timp mai îndelungat, se poate numi
provizoriu, un curator care să reprezinte interesele minorului.

55
În ce priveşte alte cauze de instituire a tutelei minorului, Ion P. Filipescu, op. cit., în J.N., nr. 11,
1965, p.19 şi urm. şi supra, titlul XI, cap.1, secţ.1, nr.1.

34
Drepturile şi îndatoririle tutorelui. Drepturile şi îndatoririle tutorelui cu privire la
persoana minorului au acelaşi conţinut ca şi drepturile şi îndatoririle părinteşti (art.122,
123, 125 şi 136 C.fam.) şi se exercită numai în interesul minorului (art.114 C.fam.)56.
În ceea ce priveşte bunurile minorului, tutorele reprezintă pe minor în actele
juridice, dacă are vârsta de până la 14 ani, şi îi încuviinţează actele, dacă are vârsta de
14-18 ani (art.124, 133 C.fam.). Tutorele poate încheia unele acte singur, în numele şi pe
socoteala minorului, fără nici o încuviinţare prealabilă, iar alte acte numai cu încuviinţarea
prealabilă a autorităţii tutelare (art.129 şi 130 C.fam.). În sfârşit, sunt unele acte pe care
tutorele nu le poate face în nici un caz (art.140 C.fam.)57.
Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani poate face singur acte de conservare şi
acte de administrare, dacă acestea din urmă nu-i pricinuiesc vreo leziune (art.25 Decretul
nr.32 din 31 ianuarie 1954). Minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate face acte de
dispoziţie, dar cu încuviinţarea prealabilă a tutorelui şi a autorităţii tutelare. Actele
încheiate de minor, fără încuviinţarea prealabilă menţionată, sunt anulabile (art.133
C.fam.).
Există unele acte, pe lângă cele amintite, pe care minorul le poate face singur,
fără a avea nevoie de vreo încuviinţare:
a) acte de dreptul familiei (minora în vârstă de 16 ani se poate căsători, minorul
care a împlinit vârsta de 10 ani trebuie să consimtă la adopţie, recunoaşterea de maternitate
ori de paternitate);

56
Pentru amănunte, Tr. Ionaşcu, op.cit., p.206-207. S-a decis că tutorele este în drept fie să-şi
alăture acţiunea civilă celei penale, fie să se adreseze direct instanţei civile, pentru înapoierea la domiciliu a
minorului (Trib. Suprem, dec.civ. nr. 1089 din 7 august 1970, în CD 1971, p.193).
57
Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.554, apud E.A. Barasch,
I. Nestor, S. Zilberstein, op. cit., p.223 şi urm.; Tr. Ionaşcu, op. cit., p.207 şi urm.; T.R. Popescu, op. cit.,
p.316 şi urm.; C. Stănescu, op. cit., p.281 şi urm. Actele cu privire la bunuri pot fi de conservare,
administrare şi dispoziţie. Pentru clasificarea actelor în acte de conservare, acte de administrare şi acte de
dispoziţie, Ion P. Filipescu, Drept civil, Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale, Bucureşti, 1997, p.17 şi
urm. Tutorele poate face singur acte de conservare şi de administrare. Tutorele poate face acte de dispoziţie
cu privire la bunurile minorului numai cu aprobarea prealabilă a autorităţii tutelare. Tutorele nu poate renunţa
la despăgubirile cuvenite minorului într-un proces penal, faţă de dispoziţiile art.17 C. proc. pen.; potrivit
art.129 alin.2 C. fam., tutorele nu poate renunţa la drepturile patrimoniale ale minorului, fără prealabila
încuviinţare a autorităţii tutelare, care nu a existat în speţă (Trib. Suprem, dec. Pen. Nr.34 din 9 ianuarie
1981, în R.R.D., nr.10, 1981, p.69). Tutorele nu poate face pentru minor următoarele acte: cele cu titlu gratuit
(art.129 C. fam. Se referă la donaţii); garantarea obligaţiei altuia, ca fidejusor sau cauţiune reală (art.129 C.
fam.); orice acte juridice ce s-ar încheia între turore, soţul său, vreo rudă a sa, ascendent sau descendent, ori
fraţii sau surorile sale, pe de o parte, şi minor, pe de altă parte (art.128 C. fam.). În sensul că în cazul
încheierii acestor acte intervine anulabilitatea, Trib. Suprem, dec. civ. nr.425 din 5 aprilie 1958, în L.P., nr.7,
p.112, nota V. Economu, şi art.129 C. fam.

35
b) acte de domeniul dreptului muncii şi dreptul cooperatist (încheierea
contractului de muncă – art.7 C.muncii; intrarea într-o organizaţie cooperatistă ca
membru); în aceste situaţii, minorul exercită singur drepturile şi execută tot astfel
obligaţiile izvorâte din contractul de muncă sau din calitatea de membru al unei organizaţii
cooperstiste şi dispune singur de sumele de bani pe care le-a dobândit din muncă proprie;
minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate să facă depuneri la casele de păstrare şi
să dispună de aceste depuneri, potrivit regulamentelor acestor case de păstrare (art.10
Decretul nr.31 din 1954);
c) acte din domeniul dreptului civil: minorul în vârstă de 16 ani poate să-şi facă
singur testamentul, dar nu poate dispune de mai mult de jumătate din bunurile de care
poate dispune majorul prin testament; acceptarea unei donaţii dacă este fără sarcini sau
neafectată de modalitatea condiţiei; acte juridice de valoare patrimonială măruntă.
Actele juridice menţionate încheiate de minor fără respectarea dispoziţiilor legale
sunt sacţionate cu nulitatea relativă.
Se pot dobândi drepturi şi naşte obligaţii pe seama minorului, cu capacitate de
exerciţiu restrânsă sau fără capacitate de exerciţiu, pe alte căi decât actul juridic civil, şi
anume: actul administrativ, în cazurile anume determinate de lege, fără încheiere de
contract, fără acordul de voinţă al subiectelor raporturilor juridice respective; faptul juridic,
în sens restrâns (faptele voluntare, licite ori ilicite, săvârşite în alt scop decât de a produce
efecte juridice, dar care produc asemenea efecte deoarece aşa dispune norma juridică).
Drepturile şi îndatoririle tutorelui sunt prevăzute de lege în interesul minorului.
De aceea, tutorele răspunde pentru abaterile săvârşite în exerciţiul acestora. Răspunderea
tutorelui poate fi, după caz, civilă, penală ori contravenţională58.
Încetarea tutelei. Tutela ia sfârşit prin ajungerea minorului la majorat sau prin
decesul acestuia intervenit înainte de a deveni major. De asemenea, tutela ia sfârşit în
cazurile în care au încetat motivele care au determinat instituirea acesteia (de exemplu,
părinţii au fost identificaţi sau a fost ridicată decăderea lor din drepturile părinteşti).
Încetarea tutelei nu trebuie confundată cu încetarea funcţiei tutorelui. Într-adevăr,
sunt împrejurări care determină numai încetarea funcţiei tutorelui, fără ca tutela să se

58
Tutorele răspunde pentru pagubele pricinuite minorului prin actele încheiate de el, ca
reprezentant al minorului, şi pentru pagubele produse prin actele încheiate de minorul cu capacitate de
exerciţiu restrânsă cu încuviinţarea prealabilă a tutorelui (fostul Trib. Reg. Ploieşti, dec. civ. Nr. 145 din 12
iunie 1961, cit. de T.R. Popescu, op. cit., p.327 şi de C. Stănescu, op. cit., p.307).

36
stingă: tutorele moare, tutorele este îndepărtat (art.138 C.fam.); tutorele este înlocuit
(art.118 C.fam).
La încetarea tutelei ori încetarea funcţiei se ridică problema efectuării socotelilor
şi a predării bunurilor minorului, în condiţiile art.140 C.fam59.
Curatela. Curatela reprezintă o instituţie de ocrotire a minorului care are caracter
temporar şi subsidiar. Curatela nu este specifică ocrotirii persoanelor lipsite de capacitate
de exerciţiu, ci poate interveni şi în cazul persoanelor capabile, care din diferite motive,
nu-şi pot îngriji interesele (art.152 C.fam.).
În cazul minorului, curatorul este chemat să înlocuiască părinţii fireşti sau
tutorele, fie la încheierea anumitor acte juridice, fie la încheierea tuturor actelor presupuse
de ocrotirea minorului, însă numai provizoriu.
Curatela minorului se instituie:
• când există contrarietate de interese între ocrotitorul legal şi minor60 (art.132 şi
105 C.fam.);
• când ocrotitorul legal, părinte sau tutore este vremelnic împiedicat să-şi
îndeplinească îndatoririle (art.152 lit.c C.fam.);
• când pentru numirea sau înlocuirea tutorelui minorului este nevoie de o
perioadă mai îndelungată (art.139 C.fam.);

59
Acţiunea minorului împotriva tutorelui pentru darea socotelilor este practic imprescriptibilă
(Trib. Suprem, dec. civ. Nr. 1141 din 24 septembrie 1964, cit. de C. Stănescu, op. cit., p.304; art.14 Decretul
nr.167 din 1958 prevede că prescripţia este suspendată cât timp nu s-au dat socotelile).

60
Trib. Suprem, dec. de îndrumare nr.6 din 23 aprilie 1959, (în CD 1959, p.27) se arată că
autoritatea tutelară este obligată să numească un curator ori de câte ori la o moştenire, alături de minor, vine
unul sau ambii părinţi, sau în procesele de ieşire din indiviziune, dacă apar, alături de minor şi interese
contrare, unul sau ambii părinţi. Numirea curatorului este necesară când la succesiune vine minorul cu
părintele sau părinţii (Trib. Suprem, dec. civ. Nr.1776 din 18 iulie 1984, în R.R.D., nr.7, 1985, p.72). Acela
care, din cauza bătrâneţii, a bolii sau a unei infirmităţi fizice, deşi capabil, deci cu discernământ, nu poate să-
şi apere personal interesele, în condiţii mulţumitoare, nu poate fi pus sub interdicţie, ci i se poate numi un
curator (Trib. Suprem, dec. civ. Nr.691 din 20 aprilie 1978, în R.R.D., nr.10, 1978, p.55).
Noţiunea de interese contrare, în sensul art.132 şi 105 alin.3 din Codul familiei, cuprinde nu
numai pe acelea care au şi dat naştere unui conflict, ci şi acele interese concurente care sunt susceptibile de a
intra în conflict. În acest sens, cauzele în care sunt prezente mai multe părţi există interese contrare. În
litigiile de ieşire din indiviziune părţile fiind în acelaşi timp şi reclamanţi şi pârâţi, nu interesează faptul că
părintele şi minorul sunt împreună reclamanţi sau pârâţi. În consecinţă, atunci când la moştenirea părintelui
vine şi copilul minor în concurs cu părintele supravieţuitor, minorul şi părintele supravieţuitor, au fiecare, un
interes propriu la moştenire, care poate veni în conflict cu interesul celuilalt. Chiar dacă în majoritatea
cazurilor părintele supravieţuitor va susţine corect interesele copilului său minor, nu trebuie nesocotită şi
eventualitatea contrară, când părintele, profitând de lipsa de experienţă a copilului, ar acţiona în propriul său
interes şi în dezavantajul minorului. Numirea unui curator, care va reprezenta pe minorul sub 14 ani sau îl va
asista dacă a depăşit această vârstă, este singurul mijloc de a preveni asemenea situaţii (Trib. Suprem, S. civ.,
decizia nr.2805 din 4 decembrie 1973).

37
• până la soluţionarea cererii de punere sub interdicţie a minorului (art.146
C.fam.).
Ocrotirea minorului aflat sub curatelă se înfăptuieşte prin reprezentarea acestuia
dacă nu a împlinit 14 ani şi încuviinţarea actelor minorului cu capacitate de exerciţiu
restrânsă (între 14-18 ani).
Curatela ia sfârşit dacă au încetat cauzele care au determinat instituirea ei. De
asemenea, curatela ia sfârşit o dată cu încetarea incapacităţii ori a restrângerii capacităţii de
exerciţiu.
Adopţia reprezintă şi ea un mijloc de ocrotire a minorului. Acolo unde nu este
posibil ca copilul să fie menţinut şi crescut în familia sa de origine, urmează a se asigura
copilului o familie permanentă, în care să fie crescut şi format pentru a deveni folositor
societăţii, în care să se integreze fără dificultăţi. Adopţia oferă posibilitatea unei familii
permanente copilului. Prin adopţie, copilul care este lipsit de părinţi sau de o îngrijire
corespunzătoare este primit în familia adoptatorilor, unde urmează a fi crescut ca şi un
copil firesc al acestora. Începând cu 1 ianuarie 2005, în România, regimul juridic al
adopţiilor este reglementat de Legea nr.273 din 21 iunie 2004.
Adopţia este operaţiunea juridică prin care se creează legătura de filiaţie între
adoptator şi adoptat, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului
(art.1).
În cursul procedurii adopţiei trebuie respectate următoarele principii (art.2):
a) principiul interesului superior al copilului;
b) principiul creşterii şi educării copilului într-un mediu familial;
c) principiul continuităţii în educarea copilului, ţinând-se seama de originea sa
etnică, culturală şi lingvistică;
d) principiul informării copilului şi luării în considerare a opiniei acestuia în
raport cu vârsta şi gradul său de maturitate;
e) principiul celerităţii în îndeplinirea oricăror acte referitoare la procedura
adopţiei.
Pe tot parcursul procedurii de adopţie direcţia în a cărei rază teritorială
domiciliază copilul este obligată să ofere copilului informaţii şi explicaţii clare şi complete,
potrivit vârstei şi gradului său de maturitate, referitoare la etapele şi durata procesului de
adopţie, la efectele acesteia, precum şi la adoptator sau familia adoptatoare şi rudele
acestora (art.4 din Legea 273/2004).

38
Prin adopţie, adoptatorii îşi asumă obligaţiile şi răspunderea ce revin părinţilor
fireşti.
Codul familiei reglementa două feluri de adopţii:
a) adopţia cu efecte restrânse (art.67-78 înprezent abrogate), care se caracteriza
prin următoarele: 1) legăturile de rudenie dintre adoptat şi descendenţii săi, pe de o parte, şi
părinţii fireşti şi rudele acestora, pe de altă parte, se menţineau; 2) între adoptat şi
descendenţii săi, pe de o parte, şi adoptator, pe de altă parte, se stabileau raporturi de
rudenie asemănătoare acelora dintre părinţi şi copii;
b) adopţia cu efecte depline (cu efectele filiaţiei fireşti-art.79 în prezent abrogat),
care se caracteriza prin următoarele: 1) legăturile de rudenie dintre adoptat şi descendenţii
săi, pe de o parte, şi părinţii săi fireşti şi rudele acestora, pe de altă parte, încetau; cu toate
acestea, impedimentul la căsătorie rezultând din rudenie se menţinea; 2) între adoptat şi
descendenţii săi, pe de o parte, şi adoptator şi rudele acestuia, pe de altă parte, se stabileau
raporturi de rudenie.
Ordonanţa de urgenţă cu privire la regimul juridic al adopţiei nr.25/1997, a
reglementat un singur fel de adopţie, care se caracteriza prin următoarele: 1) între cel care
adoptă şi copil se stabileşte filiaţia; 2) între copil şi rudele adoptatorului se stabileşte
rudenia; deşi art.1 al Ordonanţei de urgenţă menţionată nu prevede expres, rudenia se
stabileşte şi între descendenţii copilului adoptat şi adoptator, precum şi între descendenţii
copilului adoptat şi rudele adoptatorului; soluţia rezultă din art.1 alin.1 care prevede
stabilirea filiaţiei dintre copilul adoptat şi cel care adoptă şi din art.21 alin.2 care arată că
pe baza hotărârii judecătoreşti irevocabile de încuviinţare a adopţiei, serviciul de stare
civilă competent va întocmi, în condiţiile legii, un nou act de naştere al copilului, în care
adoptatorii vor fi trecuţi ca fiind părinţii săi fireşti.
Aceleaşi prevederi sunt reluate şi în Legea nr. 273/2004 care abrogă Ordonanţa
de urgenţă nr.25/1997 şi intrată în vigoare la 1 ianuarie 2005. Conform art.50 din legea sus
menţionată, în momemtul stabilirii filiaţiei prin adopţie, rudenia firească dintre adoptat şi
descendenţii săi, pe de o parte, şi părinţii săi fireşti şi rudele acestora, pe de altă parte,
încetează cu excepţia adopţiei copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv, caz în
care încetarea raporturilor de rudenie se aplică numai în raport cu părintele firesc şi rudele
părintelui firesc care nu este căsătorit cu adoptatorul.
Caracterele generale ale adopţiei. Adopţia se încheie numai dacă aceasta este
în interesul superior al copilului (art.5 alin.1 din Legea nr.273/2004). Legea prevede că

39
adopţia se încheie în interesul superior al copilului dar nu se arată în ce constă interesul
superior al copilului şi prin ce se deosebeşte de interesul copilului. Copilul ar avea, deci,
două feluri de interese. Adopţia trebuie să asigure dezvoltarea armonioasă a copilului şi
respectarea drepturilor fundamentale ce-i sunt recunoscute. Acesta ar fi interesul superior
al copilului. Se consideră că interesul copilului constituie finalitatea superioară a adopţiei 61.
Favoarea pentru adopţie însemnează favoarea pentru copil. Interesul copilului este sufletul,
esenţa adopţiei, finalitatea unică şi superioară care justifică oricare din normele ce
reglementează adopţia. De aceea, folosirea adopţiei în alt scop decât interesul copilului nu
se justifică. Prin urmare, adopţia se încheie în interesul copilului, acest interes constituind
raţiunea de a fi a adopţiei.
Interesul adoptatului trebuie avut în vedere nu numai la încuviinţarea adopţiei, ci
şi în timpul în care aceasta există, precum şi atunci când se pune problema desfacerii ei.
Aprecierea interesului adoptatului trebuie să se facă în cadrul dispoziţiilor legale, iar
interesul adoptatului nu înseamnă că adoptatorul nu poate avea şi el un interes moral la
încheierea adopţiei în dorinţa de a-şi manifesta sentimente de ocrotire socială, pentru a veni
în ajutorul copiilor care nu se pot bucura de ocrotirea părintească.
De asemenea, între interesul adoptatului şi cel al adoptatorului nu trebuie să
existe conflicte de interese. De aceea, principiul că adopţia se face numai în interesul
adoptatului trebuie înţeles în sensul că scopul principal al adopţiei, scopul superior al
acesteia, este acela de a oferi posibilitatea copiilor care nu se pot bucura de ocrotirea
părintească, de a fi crescuţi şi educaţi în familia adoptatorului. Acesta este interesul
superior al adoptatului. Acest interes constituie cauza adopţiei.
Adopţia este un act solemn. Caracterul solemn al adopţiei rezultă din următoarele
împrejurări:
a) consimţământul părinţilor fireşti sau, după caz, al tutorelui se dă în faţa
instanţei judecătoreşti o dată cu soluţionarea cererii de deschidere a procedurii de adopţie
(art.15 alin.1 din Legea nr.273/2004);
b) adopţia se încuviinţează numai de către instanţa judecătorească competentă
(art.34 din Legea nr.273/2004);
c) adoptatorul sau familia adoptatoare este evaluată de către direcţia de la
domiciliul acestora şi trebuie să prezinte condiţiile materiale şi garanţiile morale necesare
61
Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000, p.366, apud Gérard Cornu,
Droit civil, La famille, 4-ème édition, Montchrestien, Paris, 1994, p.370

40
asigurării dezvoltării armonioase a copilului; îndeplinirea acestor cerinţe se constată
printr-un atestat eliberat de direcţia în a cărei rază teritorială domiciliază adoptatorul sau
familia adoptatoare (art.19) şi care trebuie să arate că aceştia sunt apţi să adopte.
Minorul interzis. Sub interdicţie poate fi pus şi minorul (art.142 C.fam.)62.
În cazul că minorul pus sub interdicţie se găseşte sub ocrotirea părinţilor, el rămâne sub
această ocrotire până devine major, când, dacă se va mai afla sub interdicţie, i se va numi
un tutore63. În cazul că minorul se găseşte sub tutelă la data punerii sub interdicţie,
autoritatea tutelară poate decide menţinerea acelui tutore ori numirea unuia nou.
Tutela celui interzis (pus sub interdicţie) funcţionează după regulile de la tutela
minorului, care nu a împlinit vârsta de 14 ani64, cu excepţia cazurilor când legea dispune
altfel (art.147 C.fam.)65.
Punerea sub interdicţie a minorului suferind de alienaţie sau debilitate mintală
permite ocrotirea acestuia, potrivit cu starea în care se găseşte, şi după vârsta de 14 ani,
fără întrerupere. Pe de altă parte, scopul specific al tutelei minorului interzis îl constituie
vindecarea şi îmbunătăţirea condiţiilor lui de viaţă.

62
Punerea sub interdicţie este condiţionată de existenţa unei stări de tulburare mintală cu caracter
general şi permanent; deci slăbirea trecătoare a facultăţilor mintale, inconştienţa generată de beţie, hipnoză
etc., nu sunt de natură să determine luarea unei asemenea măsuri (Trib.Suprem, dec. civ. Nr.1035 din 28 iulie
1970, în I.G. Mihuţă, Repertoriu... 1969-1975, p.61). Lipsa de discernământ trebuie să pună în imposibilitate
de a se îngriji singură de interesele ei (Trib. Suprem, dec. civ. Nr.781 din 6 mai 1955, în CD 1956, p.246). În
ceea ce priveşte felul în care se ascultă de către instanţa judecătorească cel ce urmează a fi pus sub interdicţie,
Trib. Suprem, dec. civ. Nr.340 din 24 februarie 1956, în CD 1957, p.430. S-a decis că instanţa este obligată
să asculte persoana vizată, sub formă de interogatoriu, care să cuprindă o arie mai largă de împrejurări,
pentru a se stabili starea sănătăţii acesteia (Trib. Suprem, dec. civ. nr.99 din 20 ianuarie 1976, în CD 1977,
p.181). Pârâtul în acţiunea de punere sub interdicţie poate ataca cu recurs hotărârea de respingere a acţiunii
(Trib. Suprem, dec. civ. Nr.835 din 13 mai 1955, în CD 1956, p.247). Asistarea de un avocat a celui a cărui
punere sub interdicţie se solicită nu este obligatorie (Trib. Suprem, dec.civ. nr.99 din 20 ianuarie 1976, în CD
1977, p.181).
63
Domiciliul persoanei interzise se găseşte la tutorele ei. Acest principiu nu poate fi aplicat decât
atunci când există condiţii corespunzătoare ca incapabilul să locuiască efectiv la tutore. Astfel, este cazul în
care pentru îngrijirea incapabilului este necesară o cameră separată, dar care nu poate fi asigurată în locuinţa
tutorelui. (Trib. Suprem, dec. civ. Nr.2951 din 27 decembrie 1974, în I.G. Mihuţă, Repertoriu..., op. cit.,
p.62).
64
Interzisul este lipsit de capacitatea de exerciţiu. S-a decis că pentru perioada înainte de punerea
sub interdicţie persoana este prezumată capabilă şi deci, dacă se cere anularea unui act juridic încheiat în
această perioadă, trebuie dovedit lipsa de discernământ la facerea actului (Trib. Suprem, dec. civ. Nr.237 din
15 februarie 1967, apud C. Stătescu, op. cit., p.333). Aşadar, minorul peste 14 ani pus sub interdicţie este
total lipsit de capacitate de exerciţiu.
65
Decretul nr.313 din 16 octombrie 1980 privind asistenţa bolnavilor psihici periculoşi. Ocrotirea
sanitară a acestor persoane se realizează prin tratament medical ambulatoriu şi internare în unităţi sanitare.

41
42
CAPITOLUL 3
PROTECŢIA COPILULUI AFLAT ÎN DIFICULTATE

3.1 CONSIDERAŢII GENERALE

Începând cu data de 1 ianuarie 2005, a intrat în vigoare Legea nr.272/2004


privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, lege care reglementează cadrul legal
privind respectarea, promovarea şi garantarea drepturilor copilului. Autorităţile publice,
organismele private autorizate, precum şi persoanele fizice sau juridice responsabile de
protecţia copilului sunt obligate să respecte, să promoveze şi să garanteze drepturile
copilului stabilite prin Constituţie şi lege, în concordanţă cu prevederile Convenţiei
Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea
nr.19/1990, republicată, şi ale celorlalte acte internaţionale în materie la care mânia este
parte (art.1 alin.2). Această lege, precum şi orice alte reglementări adoptate în domeniul
respectării şi promovării drepturilor copilului, sau orice act juridic emis sau, după caz,
încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al
copilului (art.2 alin.1).
De dispoziţiile Legii nr.272/2004 beneficiază (art.3):
a-copiii cetăţeni români aflaţi pe teritoriul României;
b- copiii cetăţeni români aflaţi în străinătate;
c-copiii fără cetăţenie aflaţi pe teritoriul României;
d-copiii care solicită sau beneficiază de o formă de protecţie în condiţiile
reglementărilor legale privind statutul şi regimul refugiaţilor în România;
e-copiii cetăţeni străini aflaţi pe teritoriul României, în situaţii de urgenţă
constatate în condiţiile prezentei legi, de către autorităţile publice române competente.
Respectarea şi garantarea drepturilor copilului se realizează conform
următoarelor principii (art.6):
a-respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;
b-egalitatea şanselor şi nediscriminarea;

43
c-responsabilizarea părinţilor cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea
obligaţiilor părinteşti;
d-primordialitatea responsabilităţii părinţilor cu privire la respectarea şi
garantarea drepturilor copilului;
e-descentralizarea serviciilor de protecţie a copilului, intervenţia multisectorială
şi parteneriatul dintre instituţiile publice şi organismele private autorizate;
f-asigurarea unei îngrijiri individualizate şi personalizate pentru fiecare copil;
g-respectarea demnităţii copilului;
h-ascultarea opiniei copilului şi luarea în considerare a acesteia, ţinând cont de
vârsta şi de gradul său de maturitate;
i-asigurarea stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea, creşterea şi educarea copilului,
ţinând cont de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică, în cazul luării unei
măsuri de protecţie;
j-celeritate în luarea oricărei decizii cu privire la copil;
k-asigurarea protecţiei împotriva abuzului şi exploatării copilului;
l-interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului în
corelaţie cu ansamblul reglementărilor din această materie.
Copilul. Prin copil se înţelege persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nu
are capacitate deplină de exerciţiu (art.4 lit. a). De regulă, minorul nu are capacitate deplină
de exerciţiu. Dar, minora care se căsătoreşte dobândeşte capacitate deplină de exerciţiu, dar
nu devine majoră. De aceea, legea prevede două condiţii:
1-persoana să fie minoră, adică până la împlinirea vârstei de 18 ani;
2-persoana să nu aibă capacitate deplină de exerciţiu , respectiv minora să nu fie
căsătorită.
Copilul aflat în dificultate. Legea sus menţionată are în vedere, copilul lipsit,
temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi. Se are în vedere următoarele situaţii:
a-copiii a căror dezvoltare fizică sau morală, este primejduită, deoarece părinţii
nu-şi îndeplinesc în mod corespunzător drepturile şi îndatoririle lor cu privire la persoana
copilului, făcându-se vinovaţi de neglijenţă în exercitarea ocrotirii părinteşti, dar fără
caracter de gravitate ori abuz. Dacă părinţii se fac vinovaţi de negijenţe grave sau purtare
abuzivă în exercitarea drepturilor părinteşti se va lua o măsură de protecţie a copilului şi
apoi se va cere decăderea din drepturile părinteşti.

44
Copilul se află în situaţia de a fi ameninţat în dezvoltarea sa fizică şi intelectuală,
şi în următoarele cazuri :
-părinţii copilului sunt decedaţi, necunoscuţi, puşi sub interdicţie66, declaraţi
judecătoreşte morţi sau dispăruti ori decăzuţi din drepturile părinteşti, deci copilul este
lipsit de îngrijirea părintească, deoarece există o cauză de instituire a tutelei fără să se fi
instituit tutela;
În cazul în care ambii părinţi ai copilului execută pedeapsa închisorii sau singurul
părinte existent execută asemenea pedeapsă, interzicerea drepturilor părinteşti intervine ca
pedeapsă accesorie şi poate avea loc şi ca pedeapsă complementară, în perioada în care
copilul este lipsit de ocrotirea părintească şi trebuie instituită tutela.
-copilul a fost declarat abandonat prin hotărâre judecătorească definitivă şi
irevocabilă;
-instanţa judecătorească nu a hotărât încredinţarea copilului unei persoane sau
familii, în condiţiile legii, deşi trebuia încredinţat.
Rezultă că dezvoltarea fizică sau morală a copilului se poate datora unor motive
independente de voinţa părinţilor sau lipsei de îngrijire părintească datorită neglijenţei
părinţilor fără gravitate sau datorită abaterilor grave ori abuzive ale părinţilor în exercitarea
ocrotirii părinteşti.
b-copiii a căror securitate sau integritate fizică sau morală, este periclitată,
deoarece sunt lipsiţi de ocrotirea părintească pentru aceleaşi motive ca şi în cazul copiilor
din prima situaţie.
Protecţia specială a copilului reprezintă ansamblul măsurilor, prestaţiilor şi
serviciilor destinate îngrijirii şi dezvoltării copilului lipsit, temporar sau definitiv, de
ocrotirea părinţilor săi sau a celui care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi
lăsat în grija acestora (art.50).
Copilul beneficiază de protecţie specială prevăzută de legea la care ne referim,
până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu (art.51 alin.1).
La cererea tânărului, exprimată după dobândirea capacităţii depline de exerciţiu,
dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ de zi, protecţia specială se acordă, în

66
În cazul în care ambii părinţi ai copilului execută pedeapsa închisorii sau singurul părinte
existent execută asemenea pedeapsă, interzicerea drepturilor părinteşti intervine ca pedeapsă accesorie şi
poate avea loc şi ca pedeapsă complementară, în perioada în care copilul este lipsit de ocrotirea părintească şi
trebuie instituită tutela.

45
condiţiile legii, pe toată durata continuării studiilor, dar fără a se depăşi vârsta de 26 de ani
(art.51 alin.2).
Totodată, conform art.51 alin.3, tânărul care a dobândit capacitate deplină de
exerciţiu şi a beneficiat de o măsură de protecţie specială, dar care nu îşi continuă studiile
şi nu are posibilitatea revenirii în propria familie, fiind confruntat cu riscul excluderii
sociale, beneficiază, la cerere, pe o perioadă de până la 2 ani,de protecţie specială, în
scopul facilitării integrării sale sociale.
Cine asigură protecţia copilului. Responsabilitatea de a asigura protecţia
copilului revine în primul rând autorităţilor publice locale care au obligaţia să garanteze şi
să promoveze respectarea drepturilor copiilor din unităţile administrativ-teritoriale,
asigurând prevenirea separării copilului de părinţii săi, precum şi protecţia specială a
copilului lipsit, temporar sau definitiv, de îngrijirea părinţilor săi (art.102).
Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a implica colectivitatea
locală în procesul de identificare a nevoilor comunităţii şi de soluţionare la nivel local a
problemelor sociale care privesc copiii (art.103 alin.1).
În acest scop pot fi create structuri comunitare consultative cuprinzând, dar fără a
se limita, oameni de afaceri locali, preoţi, cadre didactice, medici, consilieri locali, poliţişti.
Rolul acestor structuri este atât de soluţionare a unor cazuri concrete, cât şi de a răspunde
nevoilor globale ale respectivei colectivităţi (art.103 alin.2).
Serviciile publice de asistenţă socială organizate la nivelul municipiilor şi
oraşelor, precum şi persoanele cu atribuţii de asistenţă socială din aparatul propriu al
consiliilor locale comunale îndeplinesc în domeniul protecţiei copilului următoarele
atribuţii (art.106 alin.1):
a) monotorizează şi analizează situaţia copiilor din unitatea administrativ-
teritorială, precum şi modul de respectare a drepturilor copiilor, asigurând centralizarea şi
sintetizarea datelor şi informaţiilor relevante;
b) realizează activitatea de prevenire a separării copilului de familia sa;
c) identifică şi evaluează situaţiile care impun acordarea de servicii şi/sau
prestaţii pentru prevenirea separării copilului de familia sa;
d) elaborează documentaţia necesară pentru acordarea serviciilor şi/sau
prestaţiilor şi acordă aceste servicii şi/sau prestaţii, în condiţiile legii;

46
e) asigură consilierea şi informarea familiilor cu copii în întreţinere asupra
drepturilor şi obligaţiilor acestora, asupra drepturilor copilului şi asupra serviciilor
disponibile pe plan local;
f) asigură şi urmăresc aplicarea măsurilor de prevenire şi combatere a consumului
de alcool şi droguri, de prevenire şi combatere a violenţei în familie, precum şi a
comportamentului delicvent;
g) vizitează periodic la domiciliu familiile şi copiii care beneficiază de servicii şi
prestaţii;
h) înaintează propuneri primarului, în cazul în care este necesară luarea unei
măsuri de protecţie specială, în condiţiile legii;
i) urmăresc evoluţia dezvoltării copilului şi modul în care părinţii acestuia îşi
exercită drepturile şi îşi îndeplinesc obligaţiile cu privire la copilul care a beneficiat de o
măsură de protecţie specială şi a fost reintegrat în familia sa;
j) colaborează cu direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în
domeniul protecţiei copilului şi transmit acesteia toate datele şi informaţiile solicitate din
acest domeniu.
Totodată, în vederea exercitării atribuţiilor în legătură cu măsurile de protecţie a
copilului, funcţionează în subordinea consiliului judeţean şi respectiv a consiliilor locale
ale sectoarelor municipiului Bucureşti, comisia pentru protecţia copilului, ca organ de
specialitate al acestora, fără personalitate juridică, având următoarele atribuţii principale
(art.104 alin.1):
a) stabilirea încadrării în grad de handicap şi orientarea şcolară a copilului;
b) pronunţarea, în condiţiile legii, cu privire la propunerile referitoare la stabilirea
unei măsuri de protecţie specială a copilului;
c) soluţionarea cererilor privind eliberarea atestatului de asistent maternal;
d) alte atribuţii prevăzute de lege.
Serviciul public specializat pentru protecţia copilului, existent în subordinea
consiliilor judeţene şi a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi
serviciul public de asistenţă socială de la nivelul judeţelor şi sectoarelor municipiului
Bucureşti se reorganizează ca direcţii generale de asistenţă socială şi protecţie a copilului
(art.105 alin.1).

47
Pentru prevenirea separării copilului de părinţii săi, precum şi pentru realizarea
protecţiei speciale a copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi, se organizează
şi funcţionează următoarele tipuri de servicii (art.107 alin.1):
a) servicii de zi;
b) servicii de tip familial;
c) servicii de tip rezidenţial.
Conform art.108, serviciile de zi sunt acele servicii prin care se asigură
menţinerea, refacerea şi dezvoltarea capacităţilor copilului şi ale părinţilor săi, pentru
depăşirea situaţiilor care ar putea determina separarea copilului de familia sa.
Serviciile de tip familial sunt acele servicii prin care se asigură, la domiciliul unei
persoane fizice sau familii, creşterea şi îngrijirea copilului separat, temporar sau definitiv,
de părinţii săi, ca urmare a stabilirii în condiţiile legii, a măsurii plasamentului (art.109).
Serviciile de tip rezidenţial sunt acele servicii prin care se asigură protecţia,
creşterea şi îngrijirea copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi, ca urmare a
stabilirii în condiţiile legii, a măsurii plasamentului. Fac parte din categoria serviciilor de
tip rezidenţial centrele de plasament şi centrele de primire a copilului în regim de urgenţă.
Se consideră servicii de tip rezidenţial şi centrele maternale. Serviciile de tip rezidenţial
care aparţin autorităţilor administraţiei publice se organizează numai în structura direcţiei
generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, în regim de componente funcţionale ale
acestora, fără personalitate juridică. Serviciile de tip rezidenţial se organizează pe model
familial şi pot avea caracter specializat în funcţie de nevoile copiilor plasaţi (art.110).
Monitorizarea respectării principiilor şi drepturilor stabilite de Legea nr.272/2004
şi de Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificată
prin Legea nr.18/1990, republicată, precum şi coordonarea şi controlul activităţii de
protecţie şi promovare a drepturilor copilului se realizează de către Autoritatea Naţională
pentru Protecţia Copilului, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu
personalitate juridică, aflat în subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi
Familiei (art.100).
Apărarea drepturilor şi libertăţilor copilului în raporturile acestuia cu autorităţile
publice cu scopul de a promova şi de a îmbunătăţi condiţia copilului se realizează şi prin
instituţia Avocatul Poporului (art.101).

48
3.2 ALTE CATEGORII DE COPII

Copilul care a săvârşit fapte penale, dar nu răspunde penal67. Potrivit art.80
alin.1 din Legea nr. 272/2004, copilul care a săvărşit o faptă prevăzută de legea penală şi
care nu răspunde penal, beneficiază de protecţie în condiţiile legii sus menţionate, iar la
propunerea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei unitate
administrativ-teritorială se află copilul, se va lua una fie măsura plasamentului fie cea a
supravegherii specializate.
Potrit art.99 din Codul penal, minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu
răspunde penal, minorul care are vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani răspunde penal, numai
dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ, iar minorul care a împlinit vârsta de
16 ani răspunde penal68.

67
Practica a demonstrat că, adeseori, minori cu vârste de sub 14 ani au un comportament
delicvent înnăscut fiind de cele mai multe ori autorii morali şi organizatorii unor activităţi infracţionale
săvârşite de minori cu vârste mai mari, dar care sunt dirijaţi şi coordonaţi de către făptuitori minori. Sub
aspectul laturii civile este astef posibil ca făptuitori minori (care nu răspund penal) să aibă o culpă delictuală
mai mare în săvârşirea unor fapte decât infractori minori, trebuind deci să răspundă mai grav din punct de
vedere patrimonial, alături de părinţii lor (C. Stătescu şi C. Bîrsan, Teoria generală a obligaţiilor, Editura All
Beck, Bucureşti, 1999, p.254).
68
Potrivit datelor culese de la Biroul Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului
Medgidia, situaţia minorilor care au comis infracţiuni pe raza municipiului în anul 2004 se prezintă astfel:
- minorii cu vârsta sub 14 ani – 2, amândoi comiţând furturi din autoturisme;
- minori cu vârste cuprinse între 14-16 ani –8 iar înfracţiunile comise variază de la furturi din
autoturisme şi curţi, până la conducerea autovehiculului fără perrmis pe drumurile publice şi chiar tâlhărie;
- minori cu vârste cuprinse între 16-18 ani – 9, toţi au comis furturi din locuinţe sau din incinta
unor societăţi comerciale.
Astfel:
1.P.I.C. în vârstă de 14 ani a comis următoarele infracţiuni:
-tâlhărie asupra lui C.P.;
-furtul unei biciclete de la S.V.;
-a sustras bunuri din curtea lui V.C.;
-a condus un autoturism fără permis pe drumurile publice;
-a furat 10 autoturisme Dacia din Medgidia pe care le-a abandonat în localităţile M. Kogălniceanu
şi Medgidia;
-a mai comis alte 70 de furturi de autoturime în scop de folosinţă.
În urma expertizei medico-legală pentru stabilirea discernământului, s-a stabilit că suferă de
tulburări grave de comportament, provenind dintr-o familie dezorganizată (părinţi despărţiţi), lipsit total de
supravegherea familiei, fapt pentru care s-a concluzionat că are o răspundere penală limitată în raport cu
faptele comise, dar discernământul a fost păstrat la comiterea faptelor, drept pentru care tribunalul Constanţa
a emis o hotărâre judecătorească de internare a minorului într-o instituţie specială de reeducare până la
împlinirea vârstei de 18 ani.
2.N.G. şi N.M. ambii în vârstă de 15 ani, provenind din familii dezorganizate, cu mame despărţite
şi recăsătorite, au comis în anul 2004 două furturi din locuinţe, 4 furturi din magazine, 3 furturi de
autoturisme şi 10 furturi din autoturisme. Cei în cauză au raspundere penală limitată în raport cu vârsta, dar
discernământul păstrat la toate faptele comise, fiind în prezent cercetaţi în stare de libertate pentru aceste
fapte ce se află pe rolul Judecătoriei cât şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, care însă nu a
dispus până în prezent nici un fel de măsuri.

49
În dispunerea uneia din măsurile prevăzute mai sus, comisia pentru protecţia
copilului, atunci când există acordul părinţilor sau al altui reprezentant legal al copilului,
ori, după caz, instanţa judecătorească, atunci când acest copil lipseşte, va ţine seama de
(art.80 alin.2):
a) condiţiile care au favorizat săvârşirea faptei;
b) gradul de pericol social al faptei;
c) mediul în care a crescut şi a trăit copilul;
d) riscul săvârşirii din nou de către copil a unei fapte prevăzute de legea penală;
e) orice alte elemente de natură a caracteriza situaţia copilului.
Măsura supravegherii specializate constă în menţinerea copilului în familia sa,
sub condiţia respectării de către acesta a unor obligaţii, cum ar fi (art.81 alin.1):
a) frecventarea cursurilor şcolare;
b) utilizarea unor servicii de îngrijire de zi;
c) urmarea unor tratamente medicale, consiliere sau psihoterapie;
d) interzicerea de a frecventa anumite locuri sau de a avea legături cu anumite
persoane.
În cazul în care menţinerea în familie nu este posibilă sau atunci când copilul nu
îşi îndeplineşte obligaţiile stabilite prin măsura supravegherii specializate, comisia pentru
protecţia copilului ori, după caz, instanţa judecătorească, poate dispune plasamentul
acestuia în familia extinsă ori în cea substitutivă, precum şi îndeplinirea de către copil a
obligaţiilor prevăzute mai sus (art.81 alin.2)
În cazul în care fapta prevăzută de legea penală, săvârşită de copilul care nu
răspunde penal, prezintă un grad ridicat de pericol social, precum şi în cazul în care copilul
pentru care s-au stabilit măsurile prevăzute de lege, săvârşeşte în continuare fapte penale,
comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa judecătorească dispune, pe
perioadă determinată, plasamentul copilului într-un serviciu de tip rezidenţial specializat
(art.82).
Este interzis să se dea publicităţii orice date referitoare la săvârşirea de fapte
penale de către copilul care nu răspunde penal, inclusiv date privitoare la persoana acestuia
(art.83).
Totodată, pe toată durata aplicării măsurilor destinate copilului care săvârşeşte
fapte penale şi nu răspunde penal, vor fi asigurate servicii specializate, pentru a-i asista pe
copii în procesul de reintegrare în societate (art.84 alin.1).

50
Persoanele cu handicap69. Protecţia specială a acestor persoane este
reglementată de Ordonanţa de urgenţă nr.102/29.06.1999, aprobată prin Legea
nr.519/12.07.2002 cu completările şi modificările aduse de Legea nr.343/12.07.2004.
Persoanele cu handicap, în înţelesul ordonanţei de mai sus, sunt acele persoane cărora
mediul social, neadaptat deficienţelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale, le împiedică
total sau le limitează accesul cu şanse egale la viaţa socială, potrivit vârstei, sexului,
factorilor materiali, sociali şi culturali proprii, necesitând măsuri de protecţie apeciale în
sprijinul integrării lor sociale şi profesionale (art.1 alin.1).
Masurile de protecţie specială se aplică pe baza încadrării în categorii de persoane
cu handicap, în raport cu gradul de handicap stabilit în urma evaluării efectuate de către
comisiile de expertiză medicala a persoanelor cu handicap, potrivit criteriilor prevăzute în
normele metodologice de aplicare a Oronanţei de urgenţă nr.102/1999 (art.1 alin.3).
Încadrarea într-o categorie de persoane cu handicap care necesită protecţie
specială în raport cu gradul de handicap se atestă, atât pentru adulţi, cât şi pentru copii,
potrivit criteriilor de diagnostic anatomo-clinic, diagnostic funcţional şi de evaluare a
capacităţii de muncă şi de autoservire. Gradul de handicap – uşor, mediu, accentuat şi grav
– se atestă prin certificat emis de către comisiile de expertiză medicală a persoanelor cu
handicap pentru adulţi, respectiv de comisiile pentru protecţia copilului, în cazul copiilor
cu handicap (art.2 alin.1).
Protecţia specială a persoanelor cu handicap se realizează prin acordarea
drepturilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă nr.102/1999 la domiciliu sau, după caz, în
instituţii de protecţie specială a persoanelor cu handicap (art.4).
Protecţia specială a persoanelor cu handicap, în formă instituţionalizată, se
realizează prin acordarea de servicii de asistenţă, îngrijire, tratament, recuperare,
reabilitare, orientare şi formare profesională, precum şi de alte tipuri de servicii în cadrul
instituţiilor de protecţie specială a persoanelor cu handicap (art.5).
În vederea asigurării integrării cu şanse egale în viaţa socială, copiii cu handicap
beneficiază de următoarele drepturi (art.18, alin.1 din Ordonanţa de urgenţă
nr.102/29.06.1999):

69
Serviciile comunitare sistematice care să vină în sprijinul persoanelor cu handicap
neinstituţionalizate sunt limitate, atât ca număr, cât şi catip. În toate judeţele numărul centrelor de zi ce oferă
servicii de terapie şi programe de integrare socială persoanelor cu handicap este foarte mic, acestea fiind
plasate în aproape toate cazurile în reşedinţa de judeţ, spre deosebire de instituţiile rezidenţiale care, multe
dintre ele, sunt plasate în mediul rural. – Revista de asistenţă socială, 3 / 2002

51
a) acces liber şi egal în orice instituţie de învăţământ obişnuit, în raport cu
restantul funcţional şi potenţialul recuperator, cu respectarea prevederilor legislaţiei din
domeniul învăţământului;
b) pregătire şcolară la domiciliu a copiilor cu handicap, pe durata învăţământului
obligatoriu prevăzut de lege;
c) alocaţie de stat pentru copiii cu handicap, în condiţiile şi cuantumul prevăzut
de lege, majorat cu 100%;
d) alocaţie de întreţinere pentru copiii cu handicap, aflaţi în plasament familial
sau încredinţaţi, potrivit legii, unei familii ori persoane sau unui organism privat autorizat
potrivit legii, în cuantumul prevăzut de lege, majorat cu 50%;
e) locuri de odihnă gratuite în tabere, atât pentru copiii cu handicap, cât şi pentru
copiii preşcolari, elevi sau studenţi ai persoanelor cu handicap, o dată pe an, conform
convenţiilor încheiate între Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap şi
Ministerul Educaţiei Naţionale;
f) un asistent personal pentru copiii cu handicap grav70.
De altfel, ordonanţa prevede şi o serie de alte facilităţi pentru persoanele cu
handicap.
Copilul declarat judecătoreşte abandonat71. În România, declararea
judecătorească a abandonului de copii este reglementată prin Legea nr.47/07.07.1993.
Conform art.1 din lege, copilul aflat în îngrijirea unei instituţii de ocrotire socială sau
medicală de stat, a unei instituţii private de ocrotire legal constituită sau încredinţat în
condiţiile legii unei persoane fizice poate fi declarat prin hotărâre judecătorească

70
Majoritatea asistenţilor personali fac parte din familiile persoanelor cu handicap, acceptând
preluarea acestei responsabilităţi. O parte semnificativă dintre aceştia sunt persoane cu nivel educaţional
foarte scăzut, iar majoritatea lor nu au nici un fel de calificare specială. Avantajul acestora însă constă în
disponibilitatea permanentă în raport cu nevoile celui asistat, asigurând deci un serviciu de 24 de ore pe zi, în
ciuda salariului calculat pentru prestarea unei munci de 8 ore pe zi. - Revista de asistenţă socială, 3 / 2002
71
Ancheta socială prevăzută de art.2 alin.3 din Legea nr.47/1993 poate fi efectuată de autoritatea
tutelară competentă şi în cursul judecăţii cererii prin care s-a cerut să se declare abandonul copilului. Potrivit
art.2 alin.3, la cererea pentru declararea abandonului copilului se va anexa ancheta socială efectuată de
autoritatea tutelară competentă, cu privire la condiţiile abandonării copilului, situaţia părinţilor, starea psiho-
fizică, de instruire şi educare a copilului, condiţiile pe care le are şi modalitatea de îmbunătăţire a acestora,
precum şi orice alte date interesând creşterea, instruirea şi educarea copilului. În final se prevede că ancheta
socială trebuie să cuprindă şi opinia autorităţii tutelare faţă de cererea de declarare judecătorească a
abandonului.
În speţă, nu a fost efectuată o astfel de anchetă socială apreciindu-se corect că „raportul de
anchetă socială” efectuat de Centrul de Plasament nr.5 Lugoj, nu acoperă cerinţele legale menţionate, nefiind
întocmit de organul competent şi astfel neputând conţine opinia acestuia în legătură cu oportunitatea luării
unei asemenea măsuri. (Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, decizia nr.1371 din 4 aprilie 2003)

52
abandonat, ca urmare a faptului că părinţii s-au dezinteresat de el, în mod vădit, o perioadă
mai mare de 6 luni. Prin dezinteres se înţelege încetarea imputabilă a oricăror legături între
părinţi şi copil, legături care să dovedească existenţa unor raporturi părinteşti normale.
Dezinteresul manifestat faţă de copil poate fi dovedit cu orice mijloc de probă.
Instituţiile care au în îngrijire copii sunt obligate să comunice autorităţii tutelare sau
instanţei de judecată, la cererea acestora, numărul vizitelor efectuate, precum şi orice fapte
ale parinţilor care să poată caracteriza comportamentul părintesc al acestora faţă de copil.
În acest scop, instituţia este obligată să ţină o strictă evidenţă a vizitelor şi faptelor
menţionate.
Cererea pentru declararea abandonului se adresează tribunalului judeţean sau,
după caz, al municipiului Bucureşti pe raza căruia se află sediul instituţiei de ocrotire ori
domiciliul persoanei fizice careia i s-a încredinţat sarcina îngrijirii copilului. Sesizarea
instanţei va fi făcută de conducerea instituţiei unde se află copilul părăsit sau de procuror,
în termen de 3 luni de la data împlinirii termenului de 6 luni de când părinţii au încetat
legăturile cu copilul (art.2).
În cazul copiilor aflaţi într-o instituţie de ocrotire socială, abandonul nu va fi
declarat dacă, înlăuntrul perioadei de 6 luni ori în timpul judecării procesului, o rudă până
la gradul IV inclusiv cere să i se încredinţeze copilul spre creştere şi educare, iar cererea
este apreciată ca fiind în interesul copilului. (art.3).
La cererea pentru declararea abandonului se va anexa ancheta socială efectuată de
autoritatea tutelară competentă cu privire la condiţiile abandonării copilului, situaţia
părinţilor, starea psihofizica, de instruire şi educare a copilului, condiţiile pe care le are şi
modalitatea de îmbunătăţire a acestora, precum şi orice alte date interesând creşterea,
instruirea şi educarea copilului. În cadrul anchetei sociale autoritatea tutelară va opina în
legătură cu poziţia sa faţă de cererea de declarare judecătorească a abandonului (art.2).
În cazul declarării abandonului, instanţa va delega exerciţiul drepturilor părinteşti
instituţiei de ocrotire socială sau medicală de stat sau instituţiei private legal constituită ori,
după caz, altei persoane, în condiţiile legii (art.4).

53
CAPITOLUL 4
MĂSURI PRIVIND PROTECŢIA COPILULUI
AFLAT ÎN DIFICULATE

4.1 MĂSURI DE PROTECŢIE SPECIALĂ

Protecţia specială a copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea


părinţilor săi. Măsurile de protecţie specială a copilului care a împlinit vârsta de 14 ani se
stabilesc numai cu consimţământul acestuia. În situaţia în care refuză să-şi dea
consimţământul, măsurile de protecţie se stabilesc numai de către instanţa judecătorească,
care, în situaţii temeinic motivate, poate trece peste refuzul acestuia de a-şi exprima
consimţământul faţă de măsura propusă (art.53 alin.3).
Măsurile de protecţie specială a copilului se stabilesc şi se aplică în baza planului
individualizat de protecţie (art.53 alin1).
Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului are obligaţia de a
întocmi planul individualizat de protecţie imediat după primirea cererii de instituire a unei
măsuri de protecţie specială sau imediat după ce directorul direcţiei generale de asistenţă
socială şi protecţia copilului a dispus plasamentul în regim de urgenţă (art.54 alin.1).
La stabilirea obiectivelor planului individualizat de protecţie se acordă prioritate
reintegrării copilului în familie sau, dacă aceasta nu este posibilă, plasamentului copilului
în familia extinsă (art.54 alin.3). Planul individualizat de protecţie poate prevedea
plasamentul copilului într-un serviciu de tip rezindenţial, numai în cazul în care nu a putut
fi instituită tutela ori nu a putut fi dispus plasamentul la familia extinsă, la un asistent
maternal sau la o altă persoană sau familie (art.54 alin.4). Prin familie extinsă înţelegându-
se copilul, părinţii şi rudele acestuia până la gradul IV inclusiv.
Măsurile de protecţie specială a copilului sunt (art55):
a-plasamentul;
b-plasamentul în regim de urgenţă;

54
c-supravegherea specializată.
De măsurile de protecţie prevăzute mai sus beneficiază conform art 56:
a-copilul ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi di exerciţiul
drepturilor părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti,
puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi, când nu a putut fi instituită
tutela;
b-copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija
părinţilor din motive neimputabile acestora;
c-copilul abuzat sau neglijat;
d-copilul găsit sau copilul abandonat de către mamă în unităţi sanitare;
e-copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde
penal.
Plasamentul72. Potrivit legii amintite, plasamentul copilului constituie o măsură
de protecţie specială, având caracter temporar, care poate fi dispusă, după caz, la (art.58
alin.1):
a-o persoană sau familie;
b-un asistent maternal;
c-un serviciu de tip rezidenţial, licenţiat în condiţiile legii.
Fac parte din categoria serviciilor de tip rezidenţial centrele de plasament şi
centrele de primire a copilului în regim de urgenţă (art.110 alin.2).
Sunt considerate servicii de tip rezidenţial şi centrele maternale (art.110 alin.3).
Persoana sau familia care primeşte un copil în plasament trebuie să aibă
domiciliul în România şi să fie evaluată de către direcţia generală de asistenţă socială şi
protecţia copilului cu privire la garanţiile morale şi condiţiile materiale pe care trebuie să le
îndeplinească pentru a primi un copil în plasament (art.58 alin.2).
Plasamentul copilului care nu a împlinit vârsta de 2 ani poate fi dispus numai la
familia extinsă sau substitutivă, plasamentul acestuia într-un serviciu de tip rezidenţial
fiind interzis (art.60 alin.1). Prin excepţie, se poate dispune plasamentul într-un serviciu de
tip rezidenţial al copilului mai mic de 2 ani, în situaţia în care acesta prezintă handicapuri
grave, cu dependenţă de îngrijiri în servicii de tip rezidenţial specializate (art.60 alin.2).
72
O serie de statistici şi studii de teren avertizează asupra existenţei unui număr relativ ridicat de
minori, aflaţi dincolo de spaţiul familial normal în care ei ar fi trebuit să fie crescuţi şi educaţi, creându-se
premize reale în planul socializării acestora. – Revista de asistenţă socială, 2/2002, Sociolog drd.Velemir
Radovan, Plasamentul familial sau legitimitatea psihosocială a familiei substitutive.

55
La stabilirea măsurii de plasament se va urmări (art.60 alin.3):
a-plasarea copilului, cu prioritate, la familia extinsă sau la familia substitutivă
(persoanele, altele decât cele care aparţin familiei extinse, care, în condiţiile legii, asigură
creşterea şi îngrijirea copilului);
b- menţinerea fraţilor împreună;
c-facilitarea exercitării de către părinţi a dreptului de a vizita copilul şi de a
menţine legătura cu acesta.
Măsura plasamentului se stabileşte de către comisia pentru protecţia copilului, în
situaţia în care există acordul părinţilor (art.61 alin.1) pentru următoarele situaţii:
-copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija
părinţilor din motive neimputabile acestora;
-copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde
penal.
Măsura plasamentului se stabileşte de către instanţa judecătorească, la cererea
direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului(art.61 alin.2) în situaţiile:
-în situaţia copilului ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din
exerciţiul drepturilor părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor
părinteşti, puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi, când nu a putut fi
instituită tutela, a copilului abuzat sau neglijat şi în cazul copilului găsit sau copilul
abandonat de către mamă în unităţi sanitare dacă se impune înlocuirea plasamentului în
regim de urgenţă dispus de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţie a
copilului;
-în situaţia copilului care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în
grija părinţilor din motive neimputabile acestora sau în cazul copilului care a săvârşit o
faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal atunci când nu există acordul
părinţilor sau, după caz, al unuia dintre părinţi, pentru instituirea acestei măsuri.
Drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de copil se menţin pe toată durata măsurii
plasamentului dispus de către comisia pentru protecţia copilului, iar în situaţia copilului
pentru care nu a putut fi instituită tutela şi pentru care instanţa a dispus măsura
plasamentului sunt exercitate şi, respectiv, îndeplinite de către preşedintele consiliului
judeţean, respectiv de către primarul sectorului municipiului Bucureşti (art.62 alin.1 şi 2).
Comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa care a dispus
plasamentul copilului va stabili, dacă este cazul, şi cuantumul contribuţiei lunare a

56
părinţilor la întreţinerea acestuia, în condiţiile stabilite de Codul familiei. Sumele astfel
încasate se constituie venit la bugetul judeţului, respectiv la cel al sectorului municipiului
Bucureşti de unde provine copilul (art.63).
Plasamentul copilului în regim de urgenţă este o măsură de protecţie specială,
cu caracter temporar, care se stabileşte în situaţia copilului abuzat sau neglijat, precum şi în
situaţia copilului găsit sau a celui abandonat în unităţi sanitare (art.64 alin.1).
Pe toată durata plasamentului în regim de urgenţă se suspendă de drept exerciţiul
drepturilor părinteşti, până când instanţa judecătorească va decide cu privire la menţinerea
sau la înlocuirea acestei măsuri şi cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti. Pe
perioada suspendării, drepturile şi obligaţiile părinteşti privitoare la persoana copilului sunt
exercitate şi, respectiv, sunt îndeplinite de către persoana, familia, asistentul maternal sau
de către şeful serviciului de tip rezidenţial care a primit copilul în plasament în regim de
urgenţă, iar cele privitoare la bunurile copilului de către preşedintele consiliului judeţean,
respectiv de către primarul sectorului municipiului Bucureşti (art.64 alin.3).
Măsura plasamentului în regim de urgenţă se stabileşte de către directorul
direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din unitatea administrativ-
teritorială în care se găseşte copilul găsit sau cel abandonat de către mamă în unităţi
sanitare ori copilul abuzat sau neglijat, în situaţia în care nu se întâmpină opoziţie din
partea reprezentanţilor persoanelor juridice, precum şi a persoanelor fizice care au în
îngrijire sau asigură protecţia copilului respectiv (art.65 alin.1).
În situaţia plasamentului în regim de urgenţă dispus de către direcţia generală de
asistenţă socială şi protecţia copilului, aceasta este obligată să sesizeze instanţa
judecătorească în termen de 48 de ore de la data la care a dispus această măsură (art.66
alin.1).
Instanţa judecătorească va analiza motivele care au stat la baza măsurii adoptate
de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului şi se va pronunţa, după
caz, cu privire la menţinerea plasamentului în regim de urgenţă sau la înlocuirea acestuia
cu măsura plasamentului, instituirea tutelei ori cu privire la reintegrarea copilului în familia
sa. Instanţa este obligată să se pronunţe şi cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti
(art.66 alin.2).
În situaţia în care persoanele juridice sau persoanele fizice care au în îngrijire sau
asigură protecţia unui copil, refuză sau împiedică în orice mod efectuarea verificărilor de
către reprezentanţii direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, iar aceştia

57
stabilesc ca există motive temeinice care să susţină existenţa unei situaţii de pericol
iminent pentru copil, datorată abuzului sau neglijării, direcţia generală de asistenţă socială
şi protecţia copilului sesizează instanţa judecătorească, solicitând emiterea unei ordonanţe
preşedenţiale de plasare a copilului în regim de urgenţă la o persoană, la o familie, la un
asistent maternal sau într-un serviciu de tip rezidenţial, licenţiat în condiţiile legii (art.94
alin.3).
În termen de 48 de ore de la data executării ordonanţei preşedenţiale prin care s-a
dispus plasamentul în regim de urgenţ, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia
copilului sesizează instanţa judecătorească pentru a decide cu privire la: înlocuirea
plasamentului în regim de urgenţă cu măsura plasamentului, decăderea totală sau parţială
din exerciţiul drepturilor părinteşti, precum şi cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti
(art.94 alin.4).
În cadrul procesului, se pot administra, din oficiu, ca probă, declaraţia scrisă a
copilului referitoare la abuzul sau neglijarea la care a fost supus. Declaraţia copilului poate
fi înregistrată, potrivit legii, prin mijloace tehnice audio-video. Înregistrările se realizează
în mod obligatoriu cu asistenţa unui psiholog (art.95 alin.1).
Acordul copilului este obligatoriu pentru realizarea înregistrării declaraţiei sale
(art.95 alin.2).
Dacă instanţa apreciază necesar, aceasta îl poate chema pe copil în faţa ei, pentru
a-l audia. Audierea are loc numai în camera de consiliu, în prezenţa unui psiholog şi numai
după o prealabilă pregătire a copilului în acest sens (art.95 alin.3).
În cazul în care abuzul sau neglijarea a fost săvârşită de către persoane care, în
baza unui raport juridic de muncă sau de altă natură, asigurau protecţia, creşterea, îngrijirea
sau educaţia copilului, angajatorii au obligaţia să sesizeze de îndată organele de urmărire
penală şi să dispună îndepărtarea persoanei respective de copiii aflaţi în grija sa (art.96).
În instituţiile publice sau private, precum şi în serviciile de tip rezidenţial, publice
sau private, care asigură protecţia, creşterea, îngrijirea sau educarea copiilor, este interzisă
angajarea persoanei împotriva căreia a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă
şi irevocabilă pentru săvârşirea, cu intenţie, a unei infracţiuni (art.97).
Supravegherea specializată. Mǎsura de supraveghere specializatǎ se dispune
faţǎ de copilul care a sǎvârşit o faptǎ penalǎ73 şi care nu rǎspunde penal (art.67 alin.1).
73
În cadrul fenomenului criminalităţii din România, un loc aparte îl ocupă criminalitatea minorilor
şi tinerilor, denumită şi delicvenţă juvenilă. Modelul de sanţionare a faptelor prevăzute de legea penală
săvârşite de către minori este destinat să protejeze persoana umană în individualitatea sa şi, totodată, în

58
Conform art.67 alin. 2, mǎsura de suppraveghere specializatǎ se dispune de cǎtre comisia
pentru protecţia copilului atunci când existǎ acordul pǎrinţilor şi de cǎtre instanţa
judecǎtoreascǎ în lipsa acestui acord.
Monitorizarea aplicǎrii mǎsurilor de protecţie specialǎ. Împrejurǎrile care au
stat la baza stabilirii mǎsurilor de protecţie specialǎ, dispuse de comisia pentru protecţia
copilului sau de instanţa judecǎtoreascǎ, trebuie verificate trimestrial de cǎtre direcţia
generalǎ de asistenţǎ socialǎ şi protecţia copilului (art.68 alin.1).
În cazul în care împrejurǎrile care au stat la baza stabilirii mǎsurii de protecţie
specialǎ s-au modificat, direcţia generalǎ de asistenţǎ socialǎ şi protecţia copilului este
obligatǎ sǎ sesizeze de îndatǎ comisia pentru protecţia copilului sau, dupǎ caz, instanţa
judecǎtoreascǎ, în vederea modificǎrii sau încetǎrii mǎsurii (art.68 alin.2). Dreptul de
sesizare îl au , de asemenea, pǎrinţii sau alt reprezentant legal al copilului, precum şi
copilul (art.68 alin.3).
Direcţia generalǎ de asistenţǎ socialǎ şi protecţia copilului sau, dupǎ caz,
organismul privat autorizat are obligaţia de a urmǎri modul în care sunt puse în aplicare
mǎsurile de protecţie specialǎ, dezvoltarea şi îngrijirea copilului pe perioada aplicǎrii
mǎsurii (art.69 alin.1). În îndeplinirea acestei obligaţii, direcţia generalǎ de asistenţǎ
socialǎ şi protecţia copilului sau, dupǎ caz, organismul privat autorizat întocmeşte
trimestrial sau ori de câte ori apare o situaţie care impune acest lucru, rapoarte privitoare la
evoluţia dezvoltǎrii fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale a copilului şi a modului
în care acesta este îngrijit (art.69 alin.2).
La încetarea mǎsurilor de protecţie specialǎ prin reintegrarea copilului în familia
sa, serviciul public de asistenţǎ socialǎ, organizat la nivelul municipiilor şi oraşelor,
persoanele cu atribuţii de asistenţǎ socialǎ din aparatul propriu al consiliilor locale
comunale, precum şi direcţia generalǎ de asistenţǎ socialǎ şi protecţia copilului, în cazul
sectoarelor municipiului Bucureşti, de la domiciliul sau, dupǎ caz, de la reşedinţa pǎrinţilor
au obligaţia de a urmǎri evoluţia dezvoltǎrii copilului, precum şi modul în care pǎrinţii îşi
exercitǎ drepturile şi îşi îndeplinesc obligaţiile cu privire la copil (art.70). În acest scop,
acestea întocmesc rapoarte lunare pe o perioadǎ de minimum 3 luni.

dimensiunea sa colectivă, semnificând astfel trecerea de la individualizarea la personalizarea sancţiunilor.


Prof.univ.dr. Pavel Abraham, Revista de protecţie socială – Delicvenţa juvenilă în România: starea de fapt,
tendinţe, soluţii.

59
Copilul faţă de care a fost luată o măsură de protecţie specială are dreptul de a
menţine relaţii cu alte persoane, dacă acestea nu au o influenţă negativă asupra dezvoltării
sale fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale (art.71).

4.2 PROTECŢIA SPECIALĂ A ALTOR CATEGORII DE COPII

Protecţia copiilor refugiaţi74 şi protecţia copiilor în caz de conflict armat.


Copiii care solicitǎ obţinerea statutului de refugiat, precum şi cei care au obţinut
beneficiazǎ de protecţie şi asistenţǎ umanitarǎ corespunzǎtoare pentru realizarea drepturilor
lor (art.72 alin.1). Acestia beneficiazǎ de una dintre formele de protecţie prevǎzute de
Ordonanţa Guvernului nr.102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România,
aprobatǎ cu modificǎri prin Legea nr.323/2001 cu modificǎrile şi completǎrile ulterioare.
În situaţia în care copilul care solicitǎ statutul de refugiat este neânsoţit de cǎtre
pǎrinţi sau de un alt reprezentant legal, susţinerea intereselor acestuia pe parcursul
procedurii de acordare a statutului de refugiat se asigurǎ de cǎtre direcţia generalǎ de
asistenţǎ socialǎ şi protecţia copilului în a cǎrei razǎ administrativ-teritorialǎ se aflǎ
organul terotorial al Ministerului Administraţiei şi Internelor unde urmeazǎ a fi depusǎ
cererea (art.73 alin.1).
În scopul susţinerii adecvate a intereselor copilului, direcţia generalǎ de asistenţǎ
socialǎ şi protecţia copilului desemneazǎ o persoanǎ cu studii superioare juridice sau de
asistenţǎ socialǎ din cadrul personalului propriu sau al unui organism privat autorizat, care
sǎ susţinǎ drepturile copilului şi sǎ participe, alǎturi de acesta, la întreaga procedurǎ de
acordare a statutului de refugiat (art73 alin.3). În situaţia în care se constatǎ cǎ persoana
desemnatǎ de cǎtre direcţia generalǎ de asistenţǎ socialǎ şi protecţia copilului nu îşi
îndeplineşte corespunzǎtor obligaţia de apǎrare a intereselor copilului sau dovedeşte rea-
74
În perioada 1998-2003, Organizaţia „Salvaţi Copiii” România a asistat 800 de copii refugiaţi şi
300 de părinţi, în cadrul proiectului UNHCR – Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi. Prin
acest proiect, copiii refugiaţi sunt ajutaţi să se adapteze la realitatea, cultura şi societatea românească. Numai
în anul 2003, Organizaţia „Salvaţi Copiii”, a sprijinit 142 de copii refugiaţi pentru integrarea în sistemul
românesc de învăţământ. De asemenea, 60 de copii refugiaţi, 22 de copii români şi 8 voluntari au participat la
tabara „Multi-culturalitatea – viitorul copiilor” finanţată de Secretariatul General al Guvernului României.
Copiii provin din Afganistan, Irak, Somalia, Iran, Congo, Camerun, Serbia şi Muntenegru, Sudan, Turcia,
Sierra Leone, Sri Lanca, Bangladesh şi India. Majoritatea copiilor separaţi care ajung în România au vârste
între 15-18 ani şi sunt cazaţi în centrele de cazare administrate de Oficiul Naţional pentru Refugiaţi.
Gh. Miron – din Raportul pe anul 2003 a Organizaţiei „Salvaţi Copiii” –
www.iatp.md/refugium/standardele.htm

60
credinţǎ în îndeplinirea acesteia, Oficiul Naţional pentru Refugiaţi poate solicita direcţiei
generale de asistenţǎ socialǎ şi protecţia copilului înlocuirea acestei persoane (art.73
alin.4).
Pânǎ la soluţionarea definitivǎ şi irevocabilǎ a cererii de acordare a statutului de
refugiat, cazarea acestor copii se realizeazǎ într-un serviciu de tip rezidenţial aparţinând
direcţiei generale de asistenţǎ socialǎ şi protecţia copilului sau unui organism privat
autorizat (art.74 alin.1). Copiii care au împlinit 16 ani pot fi cazaţi şi în centrele de primire
şi cazare aflate în subordinea Oficiului Naţional pentru Refigiaţi (art.74 alin.2).
Copiii cǎrora li s-a acordat statutul de refugiat, beneficiazǎ de protecţia specialǎ a
copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea pǎrinţilor sǎi conform Legii
nr.272/2004 (art.74 alin.3).
În situaţia în care cererea copilului de acordare a statutului de refugiat este
respinsǎ în mod definitiv şi irevocabil, direcţia generalǎ de asistenţǎ socialǎ şi protecţia
copilului sesizeazǎ Autoritatea pentru Strǎini şi solicitǎ instanţei judecǎtoreşti stabilirea
plasamentului copilului într-un serviciu de protecţie specialǎ, mǎsurǎ care dureazǎ pânǎ la
returnarea copilului în ţara de reşedinţǎ a pǎrinţilor ori în ţara în care au fost identificaţi alţi
membri ai familiei dispuşi sǎ ia copilul (art.75 alin.1 şi 2).
În caz de conflicte armate, instituţiile statului iau mǎsurile necesare pentru
dezvoltarea de mecanisme speciale menite sǎ asigure monitorizarea mǎsurilor adoptate
pentru protejarea drepturilor copilului (art.76 alin.2). Nici un copil nu va putea fi folosit ca
spion, cǎlǎuzǎ sau curier în timpul conflictelor armate75 (art.77).
În situaţia existenţei unui conflict armat, Autoritatea Naţionalǎ pentru Protecţia
Drepturilor Copilului, în colaborare cu Ministerul Apǎrǎrii Naţionale, precum şi cu alte

75
Copilul soldat a fost definit ca persoana sub 18 ani, care participa direct sau indirect în
conflictul armat ca parte a unei forte armate sau grup. În timp ce unii copii mânuiesc cu asalt carabinele,
machetele sau grenadele anti-tanc pe linia frontului, altii sunt folositi ca sprijin în lupta de combatere în
calitate de mesageri, spioni, bucatari, curatarea minelor, hamali si sclavi sexuali. Pentru ei, nu este un lucru
iesit din comun, sa participe la asasinare si violare. Astazi în majoritatea conflictelor armate dezlantuite în
lume, copiii în numar de aproape 300 000 sunt participanti activi la lupte. Majoritatea copiilor soldati vin din
urmatoarele grupuri:
· copiii separati de familiile lor sau care au o biografie distrusa (e.g. orfani, copii neînsotiti, copii veniti din
familii cu un singur parinte, sau familii conduse de copii);
· copii privati economic si social (copiii saraci din localitatile rurale si urbane, acei care nu au acces la studii,
instruire profesionala sau un nivel rezonabil de trai);
· alte grupuri marginalizate (e.g. copiii strazii, anumite minoritati, refugiati si persoane dislocate intern);
· copiii din zonele de conflict; - www.iatp.md/mun/LinksRo/Ro Child Soldiers.htm

61
instituţii cu atribuţii specifice, are obligaţia de a iniţia şi de a implementa strategii şi
programe, inclusiv la nivel familial şi comunitar, pentru a asigura demobilizarea copiilor
soldaţi şi, respectiv, pentru a remedia efectele fizice şi psihice ale conflictelor asupra
copilului şi pentru a promova reintegrarea socialǎ a acestuia (art.78 alin.1).
În cazul acţiunilor de evaluare desfăşurate în urma unor conflicte armate, copiilor
li se va acorda prioritate. Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, în
colaborare cu protecţia civilă, va lua măsurile necesare pentru a se asigura supravegherea
copiilor care sunt evacuaţi de către persoane care îşi pot asuma responsabilitatea ocrotirii şi
siguranţei lor. Ori de câte ori este posibil, membrii aceleiaşi familii vor fi cazaţi împreună
(art.79 alin.3).
Protecţia copilului împotriva exploatării. Copilul are dreptul de a fi protejat
împotriva oricǎror forme de violenţǎ, abuz, rele tratamente sau neglijenţǎ (art.85 alin.1).
Sesizarea autoritǎţilor abilitate sǎ ia mǎsurile corespunzǎtoare pentru a-l proteja pe copil
împotriva oricǎror forme de violenţǎ, inclusiv violenţǎ sexualǎ, vǎtǎmare sau de exploatare,
de abandon sau neglijenţǎ poate fi fǎcutǎ de orice persoanǎ fizicǎ sau juridicǎ precum şi de
copil (art.85 alin.2).
Angajaţii instituţiilor publice sau private care, prin natura profesiei, intrǎ în
contact cu copilul şi au suspiciuni asupra unui posibil caz de abuz, neglijare sau rele
tratamente aplicate copilului, au obligaţia de a sesiza de urgenţǎ direcţia generalǎ de
asistenţǎ socialǎ şi protecţia copilului (art.85 alin.3).
Pǎrinţii copilului sau alt reprezentant legal al acestuia, autoritǎţile publice şi
organismele private au obligaţia sǎ ia toate mǎsurile corespunzǎtoare pentru a facilita
readaptarea fizicǎ şi psihologicǎ şi reintegrarea socialǎ a oricǎrui copil care a fost victima
oricǎrei forme de neglijenţǎ, exploatare sau abuz, de torturǎ sau pedeapsǎ ori tratamente
crude, inumane sau degradante (art.86 alin.1).
Protecţia copilului împotriva exploatǎrii economice. Copilul are dreptul de a fi
protejat împotriva exploatǎrii şi nu poate fi constrâns la o muncǎ ce comportǎ un risc
potenţial sau care este susceptibilǎ sǎ îi compromitǎ educaţia ori sǎ îi dǎuneze sǎnǎtǎţii sau
dezvoltǎrii sale fizice, mentale, spirituale, morale ori sociale (art.87 alin.1). Totodatǎ, este
interzisǎ orice practicǎ prin intermediul cǎreia un copil este dat de unul sau ambii pǎrinţi
ori de reprezentantul sǎu legal în schimbul unei recompense sau nu, în scopul exploatǎrii
copilului sau a muncii acestuia (art.87 alin.2).

62
În situaţiile în care copiii de vârstǎ şcolarǎ se sustrag procesului de învǎţǎmânt,
desfǎşurând munci cu nerespectarea legii, unitǎţile de învǎţǎmânt sunt obligate sǎ sesizeze
de îndatǎ serviciul public de asistenţǎ socialǎ. În cazul unor asemenea constatǎri, serviciul
public de asistenţǎ socialǎ împreunǎ cu inspectoratele şcolare judeţene şi cu celelalte
instituţii publice competente sunt obligate sǎ ia mǎsuri în vederea reintegrǎrii şcolare a
copilului (art.87 alin.3).
Inspecţia Muncii, în colaborare cu Autoritatea Naţionalǎ pentru Protecţia
Drepturilor Copilului, are obligaţia de a promova campanii de conştientizare şi informare
astfel (art.87 alin.4):
a-pentru copii – despre mǎsurile de protecţie de care pot beneficia şi despre
riscurile pe care le implicǎ cazurile de exploatare economicǎ;
b-pentru publicul larg – incluzând educaţie parentalǎ şi activitǎţi de pregǎtire
pentru categoriile profesionale care lucreazǎ cu şi pentru copii, pentru a-i ajuta sǎ asigure
copiilor o realǎ protecţie împotriva exploatǎrii economice;
c-pentru angajatori sau potenţiali angajatori.
Protecţia copilului împotriva consumului de droguri76. Agenţia Naţionalǎ
Antidrog, în colaborare cu Autoritatea Naţionalǎ pentru Protecţia Drepturilor Copiilor, şi
dupǎ caz, cu alte autoritǎţi sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, are
obligaţia de a lua mǎsurile corespunzǎtoare pentru (art.88 alin.3):
a-prevenirea folosirii copiilor la producţia şi traficul ilicit al stupefiantelor şi
substanţelor psihotrope;
b-conştientizarea publicului larg şi în mod particular, a copiilor cu privire la
aceastǎ problematicǎ, inclusiv prin intermediul sistemului de învǎţǎmânt şi, dupǎ caz, prin
introducerea acestui subiect în programa şcolarǎ;
c-sprijinirea copiilor şi familiilor acestora, prin consiliere şi îndrumare – dacǎ este
necesar, de naturǎ confidenţialǎ, dar şi prin elaborarea de politici şi strategii care sǎ
garanteze recuperarea fizicǎ si psihicǎ şi reintegrarea socialǎ a copiilor dependenţi de
droguri, inclusiv prin dezvoltarea în acest scop de metode de intervenţie alternativǎ la
instituţiile psihiatrice tradiţionale;

76
Consumul de droguri a devenit o problemă de sănătate publică după anul 1997, când numărul
persoanelor dependente a crescut semnificativ şi a necesitat luarea unor măsuri adecvate. România, care era o
ţară de tranzit, devine încet, dar sigur, şi o ţară consumatoare de droguri. Fenomenul începe să câştige tot mai
mult teren, iar punctul cheie îl reprezintă capitala ţării, unde a experimenta aceste noi substanţe. Lect.univ.dr.
Sandală Luminiţa Mihai, Centru de zi pentru tratamentul sdolescenţilor consumatori de droguri, Revista de
protecţie sociaă, 2/2003

63
d-dezvoltarea suplimentarǎ a sistemelor pentru adunarea unor date reale asupra
apariţiei consumului de droguri la copii, ca şi asupra implicǎrii acestora în producţia şi
traficul ilicit de droguri; evaluarea permanentǎ a acestor situaţii, a progreselor realizate, a
dificultǎţilor întâmpinate şi respectiv a obiectivelor propuse pentru viitor;
e-dezvoltarea unui sistem de informare publicǎ care sǎ reducǎ toleranţa în ceea ce
priveşte consumul de droguri şi sǎ ajute la recunoaşterea primelor simptome de consum de
droguri, mai ales în rândul copiilor.
Protecţia copilului împotriva abuzului sau neglijenţei77. Prin abuz asupra
copilului se înţelege orice acţiune voluntarǎ a unei persoane care se aflǎ într-o relaţie de
rǎspundere, încredere sau de autoritate faţǎ de acesta, prin care este periclitatǎ viaţa,
dezvoltarea fizicǎ, mentalǎ, spiritualǎ, moralǎ sau socialǎ, integritatea corporalǎ, sǎnǎtatea
fizicǎ sau psihicǎ a copilului (art.89 alin.1).
Prin neglijarea copilului se înţelege omisiunea, voluntarǎ sau involuntarǎ, a unei
persoane care are responsabilitatea creşterii, îngrijirii sau educǎrii copilului de a lua orice
mǎsurǎ subordonatǎ acestei responsabilitǎţi, fapt care pune în pericol viaţa, dezvoltarea
fizicǎ, mentalǎ, spiritualǎ, moralǎ sau socialǎ, integritatea corporalǎ, sǎnǎtatea fizicǎ sau
psihicǎ a copilului (art.89 alin.2).
Conform Legii nr.272/2004 este interzis aplicarea pedepselor fizice78 sub orice
formǎ, precum şi privarea copilului de drepturile sale de naturǎ sǎ punǎ în pericol viaţa,

77
Una dintre priorităţile Administraţiei publice locale a municipiului Medgidia este reprezentată
de protecţia socială a copiilor. Pentru soluţionarea problemelor legate de acest aspect, în cadrul şedinţei
ordinare a Consiliului local din luna ianuarie 2004, a fost aprobat un proiect de hotărâre privind luarea unor
măsuri de protejare împotriva abuzului şi neglijenţei copiilor. În acest sens administraţia locală va susţine
implementarea unui astfel de program prin înfiinţarea unui centru de zi pentru copiii supuşi abuzurilor şi a
celor neglijaţi. Grupurile ţintă vor fi copiii proveniţi din familiile sărace, cei care au abandonat cursurile
şcolare, copiii care prezintă riscuri asociate sarăciei, cei care sunt abuzaţi fizic, emoţional şi sexual, cei care
cerşesc şi adoleşcenţii aflaţi în perioada de criză.
În cadrul centrului de zi pentru copiii abuzaţi şi neglijaţi se vor organiza activităţi care vor urmări
reducerea numărului acestor copii, creşterea numărului celor care se vor integra social şi vor reveni în şcoli,
reducerea delicvenţei juvenile şi a riscurilor îmbolnăvirilor. De asemenea, se vor organiza activităţi pentru
părinţii acestor copii, activităţi care vor urmări creşterea gradului de responsabilitate faţă de creşterea şi
educarea copiilor, dar şi cursuri de planificare familială, astfel încât numărul copiilor nedoriţi să se
micşoreze.
Centru de zi pentru copiii supuşi abuzurilor şi neglijaţi va atrage indirect şi reprezentanţii
instituţiilor sanitare, poliţiei, jandarmeriei, cultelor religioase, precum şi a unităţilor de învăţământ care se vor
implica în acest proiect (Ziarul local de informaţie şi opinie – Graiul Dobrogei)
78
În urma consultărilor şi dezbaterilor pe care reprezentanţii Organizaţiei „Salvaţi Copiii” le-au
avut cu 300 de specialişti în protecţia copilului în Legea nr.272/2004 au incluse reglementări esenţiale pentru
respectarea drepturilor copilului, în conformitate cu Convenţia Naţiunilor Unite privind drepturile copilului.
Astfel, au fost introduse capitole prin care se interzice adulţilor de a folosi pedeapsa fizică asupra copilului, a
fost recunoscută importanţa înfiinţării instituţiei Avocatul Copilului şi a fost introdus un capitol referitor la
protecţia specială a copilului abuzat sau neglijat. Gh. Miron – din Raportul pe anul 2003 a Organizaţiei
„Salvaţi Copiii” – www.iatp.md/refugium/standardele.htm

64
dezvoltarea fizicǎ, mentalǎ, spiritualǎ, moralǎ sau socialǎ, integritatea corporalǎ, sǎnǎtatea
fizicǎ sau psihicǎ a copilului, atât în familie cât şi în orice instituţie care asigurǎ protecţia,
îngrijirea şi educarea copiilor (art.90).
Orice persoană care, prin natura profesiei sau ocupaţiei sale, lucrează direct cu un
copil şi are suspiciuni în legătură cu existenţa unei situaţii de abuz sau de neglijare a
acestuia este obligată să sesizeze serviciul public de asistenţă soacială sau direcţia generală
de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei rază teritorială a fost identificat cazul
respectiv (art.91 alin.1).
În vederea asigurǎrii protecţiei speciale a copilului abuzat sau neglijat, direcţia
generalǎ de asistenţǎ socialǎ şi protecţia copilului este obligatǎ (art.92):
a-sǎ verifice şi sǎ soluţioneze toate sesizǎrile privind cazurile de abuz şi neglijare,
inclusiv cele venite din partea asistenţilor familiali;
b-sǎ asigure prestarea serviciilor specializate pentru nevoile copiilor victime ale
abuzului sau neglijǎrii şi ale familiilor acestora.
Pentru verificarea sisizǎrilor privind cazurile de abuz şi neglijare a copilului,
reprezentanţii direcţiei generale de asistenţǎ socialǎ şi protecţia copilului au drept de acces,
în condiţiile legii, în sediile persoanelor juridice, precum şi la domiciliul persoanelor fizice
care au în îngrijire sau asigurǎ protecţia unui copil (art.93). Pentru efectuarea acestor
verificǎri, organele de poliţie au obligaţia sǎ sprijine reprezentanţii direcţiei generale de
asistenţǎ socialǎ şi protecţia copilului.
În cazul în care abuzul sau neglijarea a fost sǎvârşitǎ de cǎtre persoane care, în
baza unui raport juridic de muncǎ sau de altǎ naturǎ, asigurau protecţia, creşterea, îngrijirea
sau educaţia copilului, angajatorii au obligaţia sa sesizeze de îndatǎ organele de urmǎrire
penalǎ şi sǎ dispunǎ îndepǎrtarea persoanei respective de copiii aflaţi în grija sa (art.96).
Protecţia copilului împotriva rǎpirii sau oricǎror forme de traficare. În acest
sens Ministerul Administraţiei şi Internelor împreunǎ cu Autoritatea Naţionalǎ pentru
Protecţia Drepturilor Copiilor, în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetǎrii, vor
efectua demersurile necesare pentru adoptarea tuturor mǎsurilor legislative, administrative
şi educative destinate asigurǎrii protecţiei efective împotriva oricǎror forme de trafic intern
sau internaţional al copiilor, în orice scop sau sub orice formǎ, inclusiv de cǎtre proprii
pǎrinţi (art.98 alin.1).
Totodatǎ, autoritǎţile publice menţionate mai sus, au responsabilitatea elaborǎrii
unei strategii la nivel naţional pentru prevenirea şi combaterea acestui fenomen, inclusiv a

65
unui mecanism intern de coordonare şi monitorizare a activitǎţilor întreprinse (art.98
alin.2).
Protecţia copilului împotriva altor forme de exploatare. Copilul are dreptul la
protecţie împotriva oricǎrei forme de exploatare (art.99 alin.1). Drept urmare, potrivit
art.99 alin.2 din lege, instituţiile şi autoritǎţile publice, în conformitate cu atribuţiile lor,
adoptǎ reglementǎri specifice şi aplicǎ mǎsuri corespunzǎtoare pentru prevenirea, între
altele:
-transferului ilicit şi a nereturnǎrii copilului;
-încheierii adopţiilor naţionale ori internaţionale, în alte scopuri decât interesul
superior al copilului;
-exploatarii sexuale şi a violenţei sexuale;
-rǎpirii şi traficǎrii de copii în orice scop şi sub orice formǎ;
-împlicǎrii copiilor în conflicte armate;
-dezvoltǎrii forţate a talentelor copiilor în dauna dezvoltǎrii lor armonioase fizice
şi mentale;
-exploatǎrii copilului de cǎtre mass-media;
-exploatǎrii copilului în cadrul unor cercetǎri ori experimente ştiinţifice.

66
CAPITOLUL 5
INSTITUŢII79 ŞI SERVICII CU ATRIBUŢII ÎN PROTECŢIA
COPILULUI

5.1 ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA AGENŢIEI NAŢIONALE


PENTRU PROTECŢIA COPILULUI

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, este organizată şi


funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate
juridică, în subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. Atribuţiile,
organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului este
reglementată prin H.G.80 nr.1432/02.09.2004.
Conform art.2 alin.1 din această hotărâre, pentru realizarea obiectivelor în
domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului, Autoritatea îndeplineşte
următoarele funcţii:
a) funcţia de strategie;
b) funcţia de reglementare;
c) funcţia de administrare;
d) funcţia de reprezentare;

79
Ocrotirea instituţională a minorilor este o activitate conştientă şi responsabilă realizată de către
autorităţile legale pentru buna funcţionare a sistemului de protecţie socială a copilului. Este deci o reacţie de
autoreglare a societăţii ca răspuns la unele disfuncţii apărute la nivelul sistemului familial şi are conotaţii de
protecţie adresată unei categorii defavorizate, lipsită de mijloace de subzistenţă, care ar putea ieşi altfel din
sistem sau care ar putea cauza disfuncţii şi mai grave la nivelul acestuia (delicvenţă, mişcări sociale,
degradarea imaginii pe plan extern a respectivei ţări etc.).
Ocrotirea instituţională a minorilor nu este o invenţie recentă şi nu aparţine doar unui anumit
spaţiu socio-cultural sau geografic. Ea a apărut, după unele opinii, odată cu adoptarea creştinismului ca
religie oficială şi în strânsă legătură cu instituţiile religioase, în toate zonele unde a pătruns biserica creştină.
Instituţii pentru ocrotirea şi educarea copiilor fără părinţi se întâlnesc şi în lumea musulmană, dar şi în Asia,
încă din evul mediu. Într-adevăr, societatea oferă sprijin instituţional în socializarea copiilor orfani sau
abandonaţi, dar acest sprijin nu este dezinteresat, având ca beneficiu obţinerea din partea acestora a unui
comportament socialmente dezirabil şi desfăşurarea de către aceştia a unei activităţi utile pentru societatea
care îi ocroteşte, devenind astfel cetăţeni responsabili. Conf.dr. Teodor Mircea Alexiu, Plasarea minorilor în
instituţiile de ocrotire – posibilităţi şi limite, Revista de asistenţă socială, 2/2003.
80
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 869 din 23.09.2004

67
e) funcţia de autoritate de stat.
Autoritatea asigură respectarea, pe teritoriul României, a drepturilor copilului prin
intervenţia, în condiţiile legii, în procedurile administrative şi juridice privind respectarea
şi promovarea drepturilor copilului (art.2 alin.2).
În exercitarea funcţiilor sale Autoritatea îndeplineşte următoarele atribuţii
principale (art.3):
A. în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului:
1. elaborează şi supune spre aprobare Guvernului, cu aprobarea Ministerului
Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, strategia naţională în domeniul protecţiei şi
promovării drepturilor copilului;
2. coordonează activităţile şi măsurile de implementare a obiectivelor strategiei
naţionale din domeniu;
3. evaluează impactul aplicării obiectivelor strategice şi ia măsurile necesare sau,
după caz, propune Guvernului, cu aprobarea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi
Familiei, luarea măsurilor necesare pentru îmbunătăţirea obiectivelor sau, după caz, a
activităţilor de implementare a acestora;
4. identifică nevoile de formare a personalului implicat în protecţia şi promovarea
drepturilor copilului şi colaborează cu instituţiile abilitate de lege la fundamentarea şi
elaborarea de programe care să răspundă acestor nevoi;
5. elaborează proiecte de acte normative, în vederea armonizării legislaţiei interne
cu principiile şi normele tratatelor internaţionale în domeniul drepturilor copilului, la care
România este parte, precum şi în vederea aplicării efective a acestora;
6. elaborează şi fundamentează programe în domeniul protecţiei şi promovării
drepturilor copilului;
7. elaborează metodologia de autorizare şi criteriile de evaluare a organizaţiilor
neguvernamentale care activează în domeniul său de activitate;
8. autorizează organismele private de naţionalitate străină să desfăşoare activităţi
în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului;
9. organizează evidenţa la nivel naţional a tuturor asociaţiilor, fundaţiilor şi
federaţiilor care activează în domeniul său de activitate, precum şi a serviciilor prestate de
acestea; propune Guvernului recunoaşterea acestora ca fiind de utilitate publică, în
condiţiile legii;

68
10. centralizează şi sintetizează informaţiile referitoare la respectarea principiilor
şi normelor stabilite de Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului şi elaborează
rapoartele prevăzute la art.44 pct.1 din această convenţie;
11. asigură controlul în ceea ce priveşte aplicarea legislaţiei din domeniul propriu
şi modul în care sunt respectate drepturile copilului de către instituţiile publice, celelalte
persoane juridice şi de persoanele fizice, în conformitate cu legislaţia în vigoare; propune
instituţiilor competente stabilirea răspunderii disciplinare, materiale, contravenţionale sau
penale, după caz, a persoanelor vinovate;
12. propune autorităţilor competente suspendarea sau încetarea activităţilor care
pun în pericol grav şi iminent sănătatea sau dezvoltarea fizică ori psihică a copilului;
13. ia măsurile necesare sau, după caz, propune autorităţilor ori instituţiilor
competente luarea măsurilor necesare pentru prevenirea sau înlăturarea efectelor oricăror
acte ori fapte care încalcă principiile şi normele tratatelor internaţionale în domeniul
drepturilor copilului, la care România este parte;
14. iniţiază, negociază şi încheie, prin împuternicirea Guvernului, documente de
cooperare internaţională în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului;
B. în domeniul prevenirii separării copilului de părinţi şi al protecţiei speciale a
copilului separat temporar sau definitiv de părinţi:
1. elaborează norme, standarde şi metodologii pentru funcţionarea serviciilor care
asigură prevenirea separării copilului de părinţii săi, precum şi protecţia specială a
copilului;
2. elaborează metodologia de licenţiere şi criteriile de evaluare a serviciilor
destinate prevenirii separării copilului de părinţii săi, precum şi protecţiei speciale a
copilului;
3. licenţiază serviciile destinate prevenirii separării copilului de părinţii săi,
precum şi protecţiei speciale a copilului, organizate, în condiţiile legii, de către autorităţile
publice sau organismele private autorizate; asigură la nivel naţional evidenţa acestor
servicii;
4. realizează inspecţii cu privire la modul în care sunt respectate standardele
minime obligatorii pentru organizarea şi funcţionarea serviciilor destinate prevenirii
copilului de părinţii săi, precum şi protecţiei speciale a copilului;

69
5. asigură controlul şi îndrumarea metodologică a activităţilor serviciilor destinate
prevenirii separării copilului de părinţii săi şi a celor de protecţie specială a copilului,
precum şi a activităţii desfăşurate de comisiile pentru protecţia copilului;
C. în domeniul economico-financiar:
1. gestionează bunurile proprietate publică şi privată a statului pe care le are în
administrare sau în folosinţă, după caz;
2. gestionează, sau după caz, monitorizează gestionarea fondurilor alocate pentru
finanţarea programelor din domeniul său de activitate;
3. finanţează sau, după caz, cofinanţează proiecte în cadrul programelor de interes
naţional;
4. propune şi fundamentează adoptarea măsurilor necesare pentru asigurarea
finanţării adecvate a serviciilor destinate prevenirii separării copilului de părinţii săi,
precum şi protecţiei speciale a copilului.
Autoritatea îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin acte normative în
domeniul său de activitate.
Autoritatea este condusă de un secretar de stat, ajutat de un subsecretar de stat,
numiţi prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului muncii, solidarităţii
sociale şi familiei (art.5 alin.1).
Secretarul de stat conduce întreaga activitate a Autorităţii şi o reprezintă în
raporturile cu Guvernul, cu Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, cu
ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu
autorităţile administraţiei publice locale, cu alte instituţii publice, precum şi cu orice
persoane juridice şi fizice, române sau străine (art.5 alin.3).
Subsecretarul de stat îndeplineşte atribuţiile prevăzute în regulamentul de
organizare şi funcţionare a Autorităţii, precum şi orice alte atribuţii stabilite prin ordin al
secretarului de stat (art.6 alin.1).
În cazul în care secretarul de stat nu îsi poate exercita atribuţiile ce îi revin,
subsecretarul de stat exercită aceste atribuţii cu înştiinţarea ministrului muncii, solidarităţii
sociale şi familiei (art.6 alin.2).
Autoritatea are un secretar general care face parte din categoria înalţilor
funcţionari publici, numit pe bază de concurs sau examen, în condiţiile legii (art.6 alin.3).
Numărul maxim de porturi al Autorităţii este de 86, exclusiv demnitarii. Ştatul de
funcţii se aprobă prin ordin al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei.

70
Regulamentul de organizare şi funcţionare cuprinzând atribuţiile şi sarcinile
personalului din aparatul propriu al Autorităţii şi circuitul documentelor se aprobă prin
ordin al secretarului de stat (art.7 alin.4).

5.2 ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA DIRECŢIEI GENERALE DE


ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI

Organizarea şi funcţionarea Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia


copilului este reglementată de H.G.81 nr.1434/2004. Conform art.2 din actul normativ
menţionat, Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului este instituţia publică
cu personalitate juridică, infiinţată în subordinea consiliului judeţean, respectiv a
consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti, prin comasarea serviciului public de
asistenţă socială şi a serviciului public specializat pentru protecţia copilului de la nivelul
judeţului, respectiv al sectorului municipiului Bucureşti, prin preluarea, în mod
corespunzător, a atribuţiilor şi funcţiilor acestora.
Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, are rolul de a asigura
la nivel judeţean, respectiv la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti, aplicarea
politicilor şi strategiilor de asistenţă socială în domeniul protecţiei copilului, familiei,
persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum şi a oricăror
persoane aflate în nevoie (art.1 din Regulamentul cadru de organizare şi funcţionare a
Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului).
În vederea realizării atribuţiilor prevăzute de lege, Direcţia generală de asistenţă
socială şi protecţia copilului îndeplineşte, în principal, următoarele funcţii (art.1 alin.2):
a) de strategie, prin care asigură elaborarea strategiei de asistenţă socială, a
planului de asistenţă socială pentru prevenirea şi combaterea marginalizării sociale,
precum şi a programelor de acţiune antisărăcie, pe care le supune spre aprobare consiliului
judeţean, respectiv consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti;
b) de coordonare a activităţilor de asistenţă socială şi protecţia copilului la nivelul
judeţului, respectiv al sectorului municipiului Bucureşti;
c) de administrare a fondurilor pe care le are la dispoziţie;

81
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 869 din 23.09.2004

71
d) de colaborare cu serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi instituţiilor
care au responsabilităţi în domeniul asistenţei sociale, cu serviciile publice locale de
asistenţă socială, precum şi cu reprezentanţii societăţii civile care desfăşoară activităţi în
domeniu;
e) de execuţie, prin asigurarea mijloacelor umane, materiale şi financiare necesare
pentru implementarea strategiilor cu privire la acţiunile antisarăcie, prevenirea şi
combaterea marginalizarii sociale, precum şi pentru soluţionarea urgenţelor sociale
individuale şi colective la nivelul judeţului, respectiv al sectoarelor minicipiului Bucureşti;
f) de reprezentare a consiliului judeţean, respectiv a consiliului local al sectorului
municipiului Bucureşti, pe plan intern şi extern, în domeniul asistenţei sociale şi protecţia
copilului.
În ceea ce priveşte protecţia drepturilor copilului, îndeplineşte în principal
următoarele atribuţii principale (art.2 lit.b):
1.întocmeşte raportul de evaluare iniţială a copilului şi familiei acestuia şi
propune stabilirea unei măsuri de protecţie socială;
2.monotorizează trimestrial activităţile de aplicare a hotărârilor de instituire a
masurilor de protecţie specială a copilului;
3.identifică şi evaluează familiile sau persoanele care pot lua în plasament
copilul;
4.monitorizează familiile şi persoanele care au primit în plasament copii, pe toată
durata acestei măsuri;
5.identifică, evaluează şi pregăteşte persoane care pot deveni asistenţi maternali
profesionişti, în condiţiile legii; încheie contracte individuale de muncă şi asigură formarea
continuă de asistenţi maternali profesionişti atestaţi; evaluează şi monitorizează activitatea
acestora;
6.acordă asistenţă şi sprijin părinţilor copilului separat de familie, în vederea
reintegrării în mediul său familial;
7.reevaluează, cel puţin o dată la 3 luni şi ori de câte ori este cazul, împrejurările
care au stat la baza stabilirii măsurilor de protecţie specială şi propune, după caz,
menţinerea, modificarea sau încetarea acestora;
8.îndeplineşte demersurile vizând deschiderea procedurii adopţiei interne pentru
copiii aflaţi în evidenţa sa;

72
9.identifică familiile sau persoanele cu domiciliul în România care doresc să
adopte copii; evaluează condiţiile materiale şi garanţiile morale pe care acestea le prezintă
şi eliberează atestatul de familie sau de persoană aptă să adopte copii;
10.monitorizează evoluţia copiilor adoptaţi, precum şi a relaţiilor dintre aceştia şi
părinţii lor adoptivi; sprijină părinţii adoptivi ai copilului în îndeplinirea obligaţiei de a-l
informa pe acesta că este adoptat, de îndată ce vârsta şi gradul de maturitate ale copilului o
permit;
11.îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege.
Structura organizatorică orientativă necesară pentru asigurarea funcţionării
Direcţiei generale este următoarea (art.3 alin.1):
1.compartimentul pentru îngrijire de tip familial în domeniul asistenţei sociale a
persoanelor adulte;
2.compartimentul pentru îngrijire de tip familial în domeniul protecţiei copilului;
3. compartimentul pentru îngrijire de tip rezidenţial în domeniul asistenţei sociale
a persoanelor adulte;
4. compartimentul pentru îngrijire de tip rezidenţial în domeniul protecţiei
copilului;
5.compartimentul de intervenţie în regim de urgenţă în domeniul asistenţei
sociale a persoanelor adulte; în cadrul acestuia se organizează şi funcţionează telefonul
pentru semnalarea cazurilor de urgenţă ale persoanelor adulte;
6. compartimentul de intervenţie în situaţii de abuz, neglijare, trafic şi migraţie;
7. compartimentul de intervenţie în regim de urgenţă în domeniul protecţiei
copilului; în cadrul acesteia se organizează şi funcţionează „telefonul copilului”;
8.compartimentul de evaluare a copilului care săvârşeşte fapte penale şi nu
răspunde penal;
9. compartimentul de evaluare complexă a copilului cu dizabilităţi;
10. compartimentul de evaluare şi monitorizare în domeniul asistenţei sociale şi
protecţiei copilului;
11.compartimentul de strategii, programe, proiecte în domeniul asistenţei sociale
şi protecţia copilului;
12.compartimentul antisărăcie şi prevenire a marginalizării sociale;
13.secretariatul comisiei pentru protecţia copilului;
14.secretariatul comisiei de expertiză medicală a persoanelor adulte cu handicap;

73
15.compartimentul resurse umane;
16. compartimentul economic şi financiar-contabil;
17. compartimentul tehnic, achiziţii publice şi administrativ;
18. compartimentul juridic şi contencios;
19. compartimentul audit;
20. compartimentul de relaţii cu publicul.
Conducerea Direcţiei generale se asigură de directorul general, în cazul în care
acesta este funcţionar public, sau, după caz, de directorul executiv şi colegiul director.
Directorul general sau, după caz, directorul executiv al Direcţiei generale este ajutat de cel
puţin 2 directori adjuncţi, dintre care unul coordonează activitatea din domeniul protecţiei
persoanelor adulte, iar unul coordonează activitatea de protecţie a drepturilor copilului
(art.4).
Colegiul director al Direcţiei generale este compus din directorul general sau,
după caz, directorul executiv, directorii adjuncţi, personalul de conducere din cadrul
Direcţiei generale, precum şi 3 consilieri judeţeni ori, după caz, locali, având cu precădere
studii socioumane, propuşi de preşedintele consiliului judeţean sau, după caz, de primarul
sectorului municipiului Bucureşti. Preşedintele colegiului director este secretarul general al
judeţului, respectiv secretarul sectorului municipiului Bucureşti. În situaţia în care
preşedintele colegiului director nu îşi poate exercita atribuţiile, acestea sunt exercitate de
către directorul general sau directorul executiv al direcţiei generale (art.6).
Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile colegiului director se stabilesc prin
regulament de organizare şi funcţionare a Direcţiei generale (art.7 alin.1).
La şedinţele colegiului director pot participa, fără drept de vot, preşedintele
consiliului judeţean, membrii comisiei pentru protecţia copilului şi alţi consilieri judeţeni,
respectiv primarul sectorului municipiului Bucureşti şi alţi consilieri locali, precum şi alte
persoane invitate de membrii colegiului director (art.7 alin.2).
Colegiul director îndeplineşte următoarele atribuţii principale (art.7 alin.4):
a) analizează şi controlează activitatea Direcţiei generale; propune directorului
general sau, după caz, directorului executiv măsurile necesare pentru îmbunătăţirea
activităţii Direcţiei generale;
b) avizează proiectul bugetului propriu al Direcţiei generale;
c) avizează proiectul strategiei şi rapoartelor elaborate de directorul general sau,
după caz, de directorul executiv al Direcţiei generale iar avizul este consultativ;

74
d) propune consiliului judeţean, respectiv consiliului local al sectorulului
municipiului Bucureşti, modificarea structurii organizatorice şi a regulamentului de
organizare şi funcţionare ale Direcţiei generale, precum şi rectificarea bugetului, în vederea
îmbunătăţirii activităţii acesteia;
e) propune consiliului judeţean, respectiv consiliului local al sectorului
municipiului Bucureşti, înstrăinarea mijloacelor fixe din patrimoniul Direcţiei generale,
altele decât bunurile imobile, prin licitaţie publică organizată în condiţiile legii;
f) propune consiliului judeţean, respectiv consiliului local al sectorului
municipiului Bucureşti, concesionarea sau închirierea de bunuri ori servicii de către
Direcţia generală, prin licitaţie publică organizată în condiţiile legii;
g) întocmeşte şi propune spre avizare, respectiv aprobare, potrivit legii, ştatul de
funcţii, precum şi premierea şi sporurile care se acordă la salariul personalului Direcţiei
generale, cu încadrarea în resursele financiare alocate de consiliul judeţean, respectiv de
consiliul local al sectorului municipiului Bucureşti, în condiţiile legii.
Directorul general sau, după caz, directorul executiv îndeplineşte, în condiţiile
legii, următoarele atribuţii principale (art.8 alin.3):
a) exercită atribuţiile ce revin Direcţiei generale în calitate de persoană juridică;
b) exercită funcţia de ordonator secundar de credite;
c) întocmeşte proiectul bugetului propriu al Direcţiei generale şi contul de
încheiere a exerciţiului bugetar, pe care îl supune avizării colegiului director şi aprobării
consiliului judeţean, respectiv consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti;
d) elaborează şi supune aprobării consiliului judeţean, respectiv consiliului local
al sectorului municipiului Bucureşti, proiectul strategiei anuale, pe termen mediu şi lung,
de restructurare, organizare şi dezvoltare a sistemului de asistenţă socială şi protecţie a
drepturilor copilului, având avizul colegiului director şi al comisiei;
e) elaborează proiectele rapoartelor generale privind activitatea de asistenţă
socială şi protecţie a drepturilor copilului, stadiul implementării strategiilor şi propunerilor
de măsuri pentru îmbunătăţirea acestei activităţi, pe care le prezintă spre avizare colegiului
director şi apoi comisiei pentru protecţia copilului;
f) aprobă ştatul de personal al Direcţiei generale; numeşte şi eliberează din
funcţie personalul din cadrul Direcţiei generale, potrivit legii; elaborează şi propune spre
aprobare consiliului judeţean, respectiv consiliului local al sectorului municipiului
Bucureşti, statul de funcţii al Direcţiei generale, având avizul colegiului director;

75
g) controlează activitatea personalului din cadrul Direcţiei generale şi aplică
sancţiuni disciplinare acestui personal;
h) constată contravenţiile şi propune aplicarea sancţiunilor prevăzute de Legea nr.
272 / 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului;
i) este vicepreşedintele comisiei pentru protecţia copilului şi reprezintă Direcţia
generală în relaţiile cu aceasta;
j) asigură executarea hotărârilor comisiei pentru protecţia copilului.
În absenţa directorului general sau, după caz, a directorului executiv, atribuţiile
acestuia se exercită de unul dintre directorii adjuncţi, desemnat prin dispoziţie a
directorului general sau directorului executiv, în condiţiile prevăzute de regulamentul de
organizare şi funcţionare a Direcţiei generale (art.8 alin.5).

5.3 ORGANIZAREA ŞI METODOLOGIA DE FUNCŢIONARE


A COMISIEI PENTRU PROTECŢIA COPILULUI

Comisia pentru protecţia copilului, este organul de specialitate, fără personalitate


juridică, al consiliului judeţean, respectiv al consiliului local al sectorului municipiului
Bucureşti, cu activitate decizională în materia protecţiei şi promovării drepturilor copilului.
Organizarea şi metodologia de funcţionare a comisiei pentru protecţia copilului este
reglementată de H.G.82 nr. 1437 / 02.09.2004.
Comisia pentru protecţia copilului are următoarele atribuţii principale (art.2
alin.1):
a) stabileşte încadrarea copiilor cu dizabilităţi într-un grad de handicap şi, după
caz, orientarea şcolară a acestora;
b) stabileşte măsurile de protecţie specială a copiilor, în condiţiile legii;
c) reevaluează periodic hotărârile privind măsurile de protecţie, precum şi
încadrarea în grad de handicap şi orientarea şcolară a copiilor, pe baza sesizării direcţiei
generale de asistenţă socială şi protecţia copilului;
d) revocă sau înlocuieşte masura stabilită, în condiţiile legii, dacă împrejurările
care au determinat stabilirea acesteia s-au modificat;

82
Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 872 din 24.09.2004

76
e) soluţionează cererile privind eliberarea atestatului de asistent maternal
profesionist;
f) soluţionează plângerile adresate de copii, în masura în care soluţionarea
acestora nu este stabilită de lege în competenţa altor instituţii;
g) promovează drepturile copilului în toate activităţile pe care le întreprinde;
h) informează părinţii cu privire la consecinţele plasamentului asupra raporturilor
pe care le au cu copiii, inclusiv drepturile şi obligaţiile pe care le au faţă de copil pe durata
măsurii plasamentului;
i) stabileşte, în condiţiile legii, cuantumul contribuţiei lunare a părinţilor la
întreţinerea copilului pentru care s-a decis plasamentul.
Înfiinţarea şi componenţa Comisiei pentru protecţia copilului se aprobă prin
hotărâre a consiliului judeţean, respectiv prin hotărâre a consiliului local al sectorului
municipiului Bucureşti, la propunerea secretarului general al judeţului, respectiv a
secretarului municipiului Bucureşti, potrivit legii (art.4 alin.1).
Comisia este alcatuită din 7 persoane şi are următoarea componenţă (art.5 alin.1):
- preşedinte – secretarul general al judeţului, respectiv secretarul sectorului
municipiului Bucureşti;
- vicepreşedinte – directorul general al Direcţiei generale. Acesta poate delega
atribuţiile care îi revin directorului general adjunct care coordonează activităţile de
protecţie a drepturilor copilului;
- 5 membri.
Membrii comisiei sunt (art.4 alin.2):
a) un medic specialist pediatru, desemnat de direcţia de sănătate publică
judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti;
b) un psihopedagog cu experienţă în educaţia specială, desemnat de inspectoratul
şcolar judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti;
c) un reprezentant al inspectoratului teritorial de poliţie;
d) reprezentantul direcţiei pentru dialog, familie şi solidaritate socială judeţene,
respectiv a municipiului Bucureşti, cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale;
e) un reprezentant al organismelor private acreditate, propus de secretarul general
al judeţului, respectiv al sectorului municipiului Bucureşti.

77
Membrii comisiei reprezintă instituţiile care i-au desemnat şi au obligaţia ca, în
toate deciziile care se iau, să urmărească exclusiv interesul superior al copilului (art.6
alin.2).
Comisia competentă să soluţioneze cazurile privitoare la copiii care necesită o
masură de protecţie specială este cea în a cărei rază teritorială se afla domiciliul copilului.
Comisia soluţionează cazul în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării de către
direcţie a sesizării cu privire la cauza respectivă. În faţa comisiei vor fi chemaţi părinţii,
copilul care a împlinit vârsta de 10 ani, persoana, familia sau reprezentantul organismului
privat acreditat care doreşte să îi fie dat în plasament copilul, precum şi orice persoane care
pot da relaţii în cauză. Măsurile de protecţie specială a copilului se stabilesc de către
comisie numai atunci când există acordul părinţilor, precum şi consimţământul copilului
care a împlinit vârsta de 14 ani, exprimate în faţa membrilor comisiei. Şedinţele comisiei
nu sunt publice dar comisia poate admite să fie de faţă şi alte persoane decât cele chemate,
dacă apreciază că prezenţa lor este utilă (art.9).
Pentru soluţionarea cazurilor este obligatorie prezentarea proiectului planului
individualizat de protecţie şi a raportului referitor la ancheta psihosocială a copilului de
către specialistul direcţiei care a instrumentat cauza. Raportul va cuprinde date privind
personalitatea, starea fizică şi mentală a copilului, antecedentele acestuia, condiţiile în care
a fost crescut şi în care a trăit, orice alte date referitoare la creşterea şi la educarea
copilului, care pot folosi comisiei în soluţionarea cauzei, propunerea unei masuri de
protecţie specială a copilului, precum şi poziţia acestuia cu privire la măsura propusă.
Dosarul copilului va cuprinde, de asemenea, planul de servicii care a fost întocmit de
serviciul public de asistenţă socială, punctul de vedere al autorităţilor locale şi al
structurilor comunitare consultative în legătură cu necesitatea luării unei măsuri de
protecţie specială. În cazul copilului cu dizabilităţi, dosarul acestuia include şi raportul de
evaluare complexă, precum şi planul de recuperare (art.9).

5.4 INSTITUŢII ŞI SERVICII LA NIVEL LOCAL

Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să garanteze şi să


promoveze respectarea drepturilor copiilor din unităţile administrativ-teritoriale, asigurând

78
prevenirea separării copilului de părinţii săi, precum şi protecţia specială a copilului lipsit
temporar sau definitiv, de îngrijirea părinţilor săi (art.102).
Pentru asigurarea prevenirii separării copilului de părinţii lui, consiliile locale ale
municipiilor, oraşelor, comunelor şi sectoarelor municipiului Bucureşti au obligaţia să
organizeze, în mod autonom sau prin asociere, servicii de zi, potrivit nevoilor identificate
în comunitatea respectivă (art.111 alin.1).
În situaţia în care consiliul local nu identifică resurse financiare şi umane
suficiente pentru a organiza serviciile de mai sus, la cererea acestuia, consiliul judeţean va
asigura finanţarea necesară înfiinţării acestor servicii. Consiliul local asigură finanţarea cu
până la 50% a cheltuielilor de funcţionare a acestor servicii, cota-parte şi cuantumul total al
acestor cheltuieli fiind stabilite anual prin hotărâre a consiliului judeţean (art.111 alin.2).
Pentru asigurarea protecţiei speciale a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de
ocrotirea părinţilor săi, consiliul judeţean şi respectiv, consiliul local al sectorului
municipiului Bucureşti au obligaţia să organizeze, în mod autonom sau prin asociere,
servicii de tip familial şi de tip rezidenţial, potrivit nevoilor identificate la nivelul unităţii
lor administrativ-teritoriale. În funcţie de nevoile evaluate ale copiilor plasaţi, consiliul
judeţean poate organiza şi dezvolta şi servicii de zi (art.112).
Serviciile de zi. Regulamentul cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor de
zi a fost aprobat prin H.G.83 nr.1438 / 02.09.2004 pentru aprobarea regulamentelor-cadru
de organizare şi funcţionare a serviciilor de prevenire a separării copilului de familia sa,
precum şi a celor de protecţie specială a copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea
părinţilor săi. Conform acestui regulament, serviciile de zi au rolul de a asigura menţinerea,
refacerea şi dezvoltarea capacităţilor copilului şi ale părinţilor săi, pentru depăşirea
situaţiilor care ar putea determina separarea copilului de familia sa (art.1 alin.1).
Din categoria serviciilor de zi fac parte (art.1 alin.2):
a) centrele de zi;
b) centrele de consiliere şi sprijin pentru părinţi;
c) centrele de asistenţă şi sprijin pentru readaptarea copilului cu probleme
psihosociale;
d) serviciile de monitorizare, asistenţă şi sprijin al femeii gravide predispuse să îşi
abandoneze copilul.

83
Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 872 din 24.09.2004

79
Serviciile de zi pot fi înfiinţate, după caz, prin hotărâre a consiliului local, hotăâre
a consiliului judeţean sau a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti ori prin
hotărâre a unor organisme private acreditate să desfăşoare activităţi de protecţie a
drepturilor copilului sau protecţie specială a acestuia. Consiliile locale pot înfiinţa servicii
de zi în mod autonom sau prin asociere, potrivit nevoilor identificate în comunitatea
respectivă (art.2 alin.1, 2).
Serviciile de zi înfiinţate de consiliile locale, se organizează ca unităţi cu
personalitate juridică în subordinea acestora şi sub coordonarea serviciului public de
asistenţă socială de la nivelul municipiilor şi oraşelor sau, după caz, sub coordonarea
persoanelor cu atribuţii de asistenţă socială din aparatul propriu al consiliilor locale
comunale (art.2 alin.3).
Serviciile de zi înfiinţate de consiliul judeţean sau de consiliile locale ale
sectoarelor municipiului Bucureşti funcţionează ca unităţi fără personalitate juridică în
structura Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi se adresează numai
copiilor care beneficiază de o măsură de protecţie specială (art.2 alin.4).
Principiile care stau la baza activităţii serviciilor de zi sunt (art.3):
a) respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului,
egalitatea şanselor şi nediscriminarea;
b) asistarea copiilor în realizarea şi exercitarea drepturilor lor;
c) respectarea demnităţii copilului;
d) ascultarea opiniei copilului şi luarea în considerare a acestuia, ţinându-se cont
de vârsta şi de gradul său de maturitate;
e) asigurarea unei îngrijiri individualizate şi personalizate a copilului;
f) asigurarea protecţiei împotriva abuzului şi exploatării copilului;
g) asigurarea unei intervenţii profesioniste, prin echipe pluridisciplinare;
h) asigurarea confidenţialităţii şi a eticii profesionale;
i) responsabilizarea părinţilor cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea
obligaţiilor părinteşti;
j) primordialitatea responsabilităţii părinţilor cu privire la respectarea şi
garantarea drepturilor copilului.
Beneficiarii serviciilor de zi sunt (art.4):
a) copiii şi părinţii cărora li se acordă prestaţii şi servicii destinate prevenirii
separării lor;

80
b) copiii care au beneficiat de o măsură de protecţie specială şi au fost reintegraţi
în familie;
c) copiii care beneficiază de o măsură de protecţie specială;
d) părinţii ai căror copii beneficiază de o măsură de protecţie specială;
e) copiii neânsoţiţi de părinţi sau de alt reprezentant legal, care solicită o formă de
protecţie în condiţiile reglementărilor legale privind statutul şi regimul refugiaţilor.
Serviciile de zi îndeplinesc următoarele atribuţii, în funcţie de specificul şi de
nevoile fiecărei categorii de beneficiari (art.6):
a) asigură un program educaţional adecvat vârstei, nevoilor, potenţialului de
dezvoltare şi particularităţilor copiilor;
b) asigură activităţi recreative şi de socializare;
c) asigură copiilor consiliere psihologică şi orientare şcolară şi profesională;
d) asigură părinţilor consiliere şi sprijin;
e) dezvoltă programe specifice pentru prevenirea comportamentelor abuzive ale
părinţilor şi a violenţei în familie;
f) asigură programe de abilitare şi reabilitare;
g) contribuie la depistarea precoce a situaţiilor de risc care pot determina
separarea copilului de părinţii săi;
h) contribuie la realizarea obiectivelor cuprinse în planul de servicii sau, după
caz, în planul individualizat de protecţie.
Structura organizatorică, numărul de posturi şi categoriile de personal pentru
serviciile de zi se aprobă prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean, respectiv a
consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, sau prin hotărâre a organelor de
conducere ale organismelor private acreditate, pregătirea personalului fiind adaptată
caracteristicilor şi nevoilor de îngrijire ale copiilor protejaţi, precum şi obiectivelor
respectivului serviciu (art.7 alin.2).
Structura orientativă a personalului serviciilor de zi este formată din următoarele
categorii (art.7 alin.2):
a) personal de conducere: director;
b) personal de educare şi îngrijire: educator, educator specializat;
c) personal de specialitate: psiholog, medic, asistent social, kinetoterapeut,
logoped, fizioterapeut, psihopedagog, asistent medical;
d) contabil;

81
e) administrator;
f) personal de întreţinere şi pază.
Ponderea categoriilor de personal se stabilesc luându-se în considerare necesitatea
asigurării unei îngrijiri de calitate şi adaptate nevoilor beneficiarilor serviciilor de zi, în
funcţie de specificul activităţilor derulate putând fi antrenate şi alte categorii de personal.
Pachetul de servicii medicale, precum şi modul de acordare a acestora se stabilesc prin
ordin comun al ministrului sănătăţii şi al secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru
Protecţia Drepturilor Copilului (art.7 alin.3, 4).
Serviciile de tip familial. Regulamentul cadru de organizare şi funcţionare a
serviciilor de tip familial este aprobat prin H.G. nr.1438 / 02.09.2004 pentru aprobarea
regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor de prevenire a separării
copilului de familia sa, precum şi a celor de protecţie specială a copilului lipsit temporar
sau definitiv de ocrotirea părinţilor săi. Serviciile de tip familial au rolul de a asigura , la
domiciliul unei persoane fizice sau familii, creşterea şi îngrijirea copilului separat,
temporar sau definitiv, de părinţii săi (art.1 alin.1). Serviciile de tip familial pot avea
caracter specializat, în funcţie de nevoile şi de caracteristicile copiilor protejaţi (art.1
alin.2).
Serviciile de tip familial pot fi organizate de consiliul judeţean, respectiv de
consiliul local al sectoarelor municipiului Bucureşti sau de organismele private acreditate.
Consiliile judeţene, respectiv consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti,
organizează serviciile de tip familial drept compartimente distincte numai în structura
Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului. Organismele private acreditate
organizează serviciile de tip familial drept compartimente disteincte sau ca activitate
prestată de un compartiment cu mai multe atribuţii (art.2).
Serviciile de tip familial pot funcţiona numai pe baza licenţei eliberate de
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului (art.3).
Principiile care stau la baza activităţii serviciilor de tip familial sunt (art.4):
a) respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;
b) egalitatea şanselor şi nediscriminarea;
c) asistarea copiilor în realizarea şi exercitarea drepturilor lor;
d) respectarea demnităţii copilului;
e) respectarea istoriei personale, a personalităţii, familiei biologice şi tradiţiilor
copilului;

82
f) ascultarea opiniei copilului şi luarea în considerare a acesteia, ţinându-se cont
de vârsta şi de gradul său de maturitate;
g) menţinerea relaţiilor personale ale copilului şi a contactelor directe cu părinţii,
rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament;
h) menţinerea fraţilor împreună;
i) asigurarea protecţiei copilului pe o perioadă determinată, până la integrarea sau
reintegrarea acestuia în familia naturală, extinsă sau substitutivă;
j) asigurarea unui statut egal în cadrul familiei pentru copilul aflat în plasament;
k) promovarea unui model familial de îngrijire a copilului;
l) asigurarea unei îngrijiri individualizate şi personalizate a copilului;
m) asigurarea protecţiei împotriva abuzului şi exploatării copilului;
n) asigurarea unei intervenţii profesioniste, prin echipe pluridisciplinare;
o) asigurarea confidenţialităţii şi a eticii profesionale.
Beneficiarii serviciilor de tip familial sunt (art.5):
a) copiii pentru care urmează a fi instituită tutela, în condiţiile legii;
b) copiii faţă de care a fost stabilită, în condiţiile legii, încredinţarea în vederea
adopţiei;
c) copiii separaţi, temporar sau definitiv, de părinţii lor, ca urmare a stabilirii, în
condiţiile legii, a măsurii plasamentului;
d) copiii pentru care a fost dispus, în condiţiile legii, plasamentul în regim de
urgenţă;
e) tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani şi care beneficiază, în condiţiile legii,
de protecţie specială.
Serviciile de tip familial asigură (art.6):
a) evaluarea, în urma sesizării, a nevoilor copilului;
b) revizuirea periodică a evaluării nevoilor copilului;
c) întocmirea şi revizuirea planului individualizat de protecţie pentru copil;
d) monitorizarea şi înregistrarea evoluţiilor înregistrate în implementarea planului
individualizat de protecţie;
e) realizarea instruirii specifice a familiei extinse sau substitutive cu privire la
nevoile copilului, înaintea plasării acestuia;

83
f) informarea în scris, înainte de mutarea copilului, a familiei extinse sau
substitutive, referitor la drepturile şi obligaţiile legale ce îi revin cu privire la persoana
copilului pe durata plasării;
g) întocmirea convenţiei de plasament, atunci când este cazul;
h) coordonarea activităţilor privind mutarea copilului în familia extinsă sau
substitutivă;
i) organizarea, coordonarea şi monitorizarea activităţilor în care sunt implicaţi alţi
specialişti, atunci când nevoile copilului impun aceste intervenţii;
j) menţinerea relaţiilor copilului cu familia naturală, cu excepţia situaţiei copilului
adoptat, sau cu orice alte persoane relevante pentru viaţa acestuia;
k) evaluarea capacităţii solicitanţilor de a oferi îngrijire potrivită copilului separat,
temporar sau definitiv, de părinţii săi;
l) identificarea nevoilor de pregătire şi potenţialul fiecărei familii care solicita
ocrotirea unui copil separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi;
m) pregătirea solicitantului în funcţie de nevoile identificate ale acestuia;
n) întocmirea, păstrarea şi actualizarea documentaţiei referitoare la situaţia
copiilor care beneficiază de acest serviciu şi, respectiv, la situaţia familiilor care îl asigură;
o) sprijinirea şi monitorizarea activităţii de creştere şi îngrijire a copilului şi
asigurarea faptului că familiile sunt informate, acceptă, înţeleg şi acţionează în
conformitate cu prevederile legale în vigoare;
p) organizarea procesului de potrivire a copilului cu familia extinsă sau
substitutivă;
q) furnizarea de informaţii familiei extinse sau substitutive privind tipurile de
sprijin disponibil;
r) furnizarea de informaţii privind procedurile ce vor fi urmate în cazul
suspiciunilor de abuz, neglijare sau orice altă plângere împotriva familiei;
s) evaluarea, anual sau ori de câte ori este nevoie, a activităţii fiecărei familii,
conform dispoziţiilor legale;
t) participarea personalului propriu la programe de pregătire specifice, în funcţie
de nevoile de formare identificate.
Structura organizatorică, numărul de posturi şi categoriile de personal pentru
serviciile de tip familial se aprobă, după caz, prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv
a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, sau prin hotărâre a organelor de

84
conducere ale organismelor private acreditate, numărul şi pregătirea personalului fiind
adaptate caracteristicilor şi nevoilor de îngrijire ale copiilor protejaţi, precum şi
obiectivelor respectivului serviciu (art.7 alin.1).
Structura orientativă a personalului serviciilor de tip familial este format din
următoarele categorii (art.7 alin.2):
a) personal de conducere – şef compartiment;
b) personal de specialitate – asistent social, asistent maternal.
În funcţie de specificul activităţilor derulate în cadrul serviciilor de tip familial
pot fi antrenate şi alte categorii de personal.
Servicii de tip rezidenţial. Regulamentul cadru de organizare şi funcţionare a
serviciilor de tip rezidenţial este aprobat prin H.G. nr.1438 / 02.09.2004 pentru aprobarea
regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor de prevenire a separării
copilului de familia sa, precum şi a celor de protecţie specială a copilului lipsit temporar
sau definitiv de ocrotirea părinţilor săi. Serviciile de tip rezidenţial au rolul de a asigura
protecţia, creşterea şi îngrijirea copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi, ca
urmare a stabilirii, în condiţiile legii, a măsurii plasamentului (art.1 alin.1). Din categoria
serviciilor de tip rezidenţial fac parte centrele de plasament, centrele de primire a copilului
în regim de urgenţă şi centrele maternale (art.1 alin.2).
Serviciile de tip rezidenţial pot fi înfiinţate prin (art.2 alin.1):
a) hotărâre a consiliului judeţean sau, după caz, a consiliului local al sectorului
municipiului Bucureşti;
b) hotărâre a unor organisme private acreditate.
Serviciile de tip rezidenţial înfiinţate de autorităţile administraţiei publice locale
se organizează numai în structura direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia
copilului, în regim de componente funcţionale ale acestora, fără personalitate juridică (art.2
alin.2). Serviciile de tip rezidenţial pot fi înfiinţate de organismele private acreditate numai
cu aprobarea consiliului judeţean, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului
Bucureşti (art.2 alin.3).
Principiile care stau la baza activităţii serviciilor de tip rezidenţial sunt (art.3):
a) respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;
b) deschiderea către comunitate;
c) asigurarea în mod adecvat a unor modele de rol şi statut social, prin încadrarea
în unitate a unui personal mixt şi deschiderea centrului către comunitate;

85
d) egalitatea şanselor şi nediscriminarea;
e) asistarea copiilor în realizarea şi exercitarea drepturilor lor;
f) respectarea demnităţii copilului;
g) ascultarea opiniei copilului şi luarea în considerare a acesteia, ţinându-se cont
de vârsta şi de gradul său de maturitate;
h) menţinerea relaţiilor personale ale copilului şi contacte directe cu părinţii,
rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament;
i) menţinerea împreună a fraţilor;
j) promovarea unui model familial de îngrijire a copilului;
k) asigurarea unei îngrijiri individualizate şi personalizate a copilului;
l) asigurarea protecţiei copilului pe o perioadă determinată, până la integrarea
acestuia în familia naturală, extinsă sau substitutivă;
m) asigurarea protecţiei împotriva abuzului şi exploatării copilului;
n) asigurarea unei intervenţii profesioniste, prin echipe pluridisciplinare;
o) asigurarea confidenţialităţii şi a eticii profesionale.
Beneficiarii serviciilor de tip rezidenţial sunt (art.4):
a) copiii separaţi, temporar sau definitiv, de părinţii lor, ca urmare a stabilirii, în
condiţiile legii, a măsurii plasamentului în acest tip de serviciu;
b) copiii pentru care a fost dispus, în condiţiile legii, plasamentul în regim de
urgenţă;
c) tinerii care au împlinit 18 ani şi care beneficiază, în condiţiile legii, de protecţie
specială;
d) cuplurile părinte/reprezentant legal – copil, în situaţia constatării riscului de
abandon al copilului din motive neimputabile părintelui/reprezentantului legal sau în
situaţia includerii acestuia într-un program de restabilire a legăturilor familiale;
e) copiii neânsoţiţi de către părinţi sau de alt reprezentant legal, care solicită o
formă de protecţie în condiţiile reglementărilor legale privind statutul şi regimul
refugiaţilor.
Accesul beneficiarilor în cadrul serviciilor de tip rezidenţial se face în baza (art.5
alin.1):
a) măsurilor de plasament dispuse în condiţiile legii de către comisiile pentru
protecţia copilului sau instanţa judecătorească;

86
b) dispoziţiilor de plasament în regim de urgenţă, emise de către directorul
direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau de către instanţa
judecătorească;
c) dispoziţiei de admitere a cuplului mama-copil în cadrul centrului maternal,
emisă de organele de conducere ale persoanei juridice în structura căreia funcţionează acest
tip de serviciu, precum şi contractului de rezidenţă a mamei.
Contractul de rezidenţă reprezintă convenţia încheiată între mamă şi organele de
conducere ale persoanei juridice în structura căreia funcţionează centrul maternal, care
reglementează obiectivele intervenţiei, drepturile şi obligaţiile părţilor, condiţiile şi modul
de încetare a acordării serviciului, precum şi perioada pe care se acordă acesta (art.5
alin.2).
Serviciile de tip rezidenţial îndeplinesc următoarele atribuţii, în funcţie de
specificul şi de nevoile fiecărei categorii de beneficiari (art.6):
a) asigură cazarea, hrana, cazarmamentul, echipamentul şi condiţiile igienico-
sanitare necesare protecţiei speciale a copiilor, tinerilor şi după caz, mamelor care
beneficiază de acest tip de serviciu, în funcţie de nevoile şi caracteristicile fiecărei categorii
de beneficiari;
b) asigură, după caz, supravegherea stării de sănătate, asistenţă medicală,
recuperare, îngrijire şi supraveghere permanentă a beneficiarilor;
c) asigură paza şi securitatea beneficiarilor;
d) asigură beneficiarilor protecţie şi asistenţă în cunoaşterea şi exercitarea
drepturilor lor;
e) asigură accesul beneficiarilor la educaţie, informare, cultură;
f) asigură educaţia informală şi nonformală a beneficiarilor, în vederea asimilării
cunoştinţelor şi a deprinderilor necesare integrării sociale;
g) asigură socializarea beneficiarilor, dezvoltarea relaţiilor cu comunitatea;
h) asigură climatul favorabil dezvoltării personalităţii copiilor;
i) asigură participarea beneficiarilor la activităţi de grup şi la programe
individualizate, adaptate nevoilor şi caracteristicilor lor;
j) asigură intervenţie de specialitate;
k) contribuie la realizarea obiectivelor cuprinse în planul individualizat de
protecţie;

87
l) urmăresc modalităţile concrete de punere în aplicare a măsurilor de protecţie
specială, integrarea şi evoluţia beneficiarilor în cadrul serviciului şi formulează propuneri
vizând completarea sau modificarea planului individualizat de protecţie sau îmbunătăţirea
calităţii îngrijirii acordate;
m) asigură posibilităţi de petrecere a timpului liber.
Organizarea, numărul de posturi şi categoriile de personal pentru serviciile de tip
rezidenţial se aprobă, după caz, prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a consiliilor
locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, sau prin hotărâre a organelor de conducere
ale organismelor private acreditate, pregătirea personalului fiind adaptate caracteristicilor
şi nevoilor de îngrijire ale copiilor protejaţi, precum şi obiectivelor respectivului serviciu
(art.7 alin.1).
Structura orientativă a personalului serviciilor de tip rezidenţial este formată din
următoarele categorii (art.7 alin.2):
a) personal de conducere;
b) personal de educare şi îngrijire – educator, educator puericultor, educator
specializat, pedagog social, supraveghetor de noapte;
c) personal de specialitate – psiholog, medic, asistent social, kinetoterapeut,
logoped, fizioterapeut, psihopedagog, instructor de educaţie, asistent medical;
d) personal administrativ;
e) personal de întreţinere şi pază.
Ponderea categoriilor de personal se stabilesc luându-se în considerare necesitatea
asigurării unei îngrijiri de calitate şi adaptate nevoilor copiilor protejaţi în cadrul serviciilor
de tip rezidenţial, în funcţie de specificul activităţilor derulate putând fi antrenate şi alte
categorii de personal. Pachetul de servicii medicale, precum şi modul de acordare a
acestora se stabilesc prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al secretarului de stat al
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului (art.7 alin.3, 4).
Serviciile specializate destinate copilului care a săvârşit o faptă penală şi nu
răspunde penal – au fost reglementate prin H.G. nr.1439/2004. Serviciile specializate
destinate copilului care a săvârşit o faptă penală şi nu răspunde penal sunt asigurate de
către Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, precum şi de către
organismele private acreditate (art.1).
Beneficiarii acestor servicii pot fi (art.3):
a) copiii care au săvârşit o faptă penală şi nu răspund penal;

88
b) familia naturală, extinsă ori substitutivă, după caz, a copilului care a săvârşit o
faptă penală şi nu răspunde penal;
c) alt reprezentant legal al copilului care a săvârşit o faptă penală şi nu răspunde
penal;
d) comunitatea locală din care fac parte copiii prevăzuţi la lit.a.
Activităţile desfăşurate în cadrul serviciilor specializate destinate protecţiei
copilului care a săvârşit o faptă penală şi nu răspunde penal au drept obiective (art.4
alin.1):
a) prevenirea şi combaterea acţiunilor sau comportamentelor deviante ale
copiilor;
b) educarea copiilor în spiritul respectului faţă de lege şi faţă de valorile morale,
în spiritul toleranţei, demnităţii şi solidarităţii;
c) încurajarea şi sprijinirea copiilor în evoluţia spre o viaţă responsabilă şi
corectă;
d) responsabilizarea şi conştientizarea copiilor faţă de factorii ce le-ar putea
periclita dezvoltarea fizică şi morală;
e) reintegrarea şcolară, familială ori socială a copilului.
Serviciile de tip rezidenţial specializate, destinate copilului care a săvârşit o faptă
penală şi nu răspunde penal, se organizează ca centre de orientare, supraveghere şi
sprijinire a reintegrării sociale a copilului (art.5).
Serviciile de zi specializate, destinate copilului care a săvârşit o faptă penală şi nu
răspunde penal, se organizează ca centre de zi pentru orientarea, supravegherea şi
sprijinirea reintegrării sociale a copilului (art.6).
Serviciile de tip familial au obligaţia organizării unui modul de pregătire specifică
pentru persoanele sau familiile care asigură, în condiţiile legii, protecţia specială a
copilului care a săvârşit o faptă penală şi nu răspunde penal (art.7).
Pentru asigurarea respectării dreptului copilului la învăţământul general
obligatoriu Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, în colaborare cu
inspectoratele şcolare, urmăreşte ca înscrierea copilului care a săvârşit o faptă penală şi nu
răspunde penal să se realizeze în unităţile şcolare în a căror rază teritorială se execută
măsurile de protecţie specială destinate acestor copii. Personalul centrului rezidenţial de
orientare, supraveghere şi sprijinire a reintegrării sociale asigură însoţirea copiilor la şcoală
şi preluarea acestora la sfârşitul orelor de curs (art.8).

89
Serviciile prevăzute de prezenta hotărâre sunt conduse de către persoane cu studii
superioare socioumane şi cu vechime în specialitate de cel puţin 2 ani, care au
responsabilitatea de a îndruma şi controla activitatea personalului de specialitate şi a
voluntarilor din cadrul acestora (art.9).
Categoriile de personal care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestor servicii
sunt: referenţi de specialitate, psiholog, psihopedagog, asistent social, kinetoterapeut,
jurist, medic pediatru, asistent medical, personal administrativ (art.10).
În cadrul acestor servicii se pot desfăşura, în interesul copiilor, activităţi de
voluntariat. Personalul, precum şi voluntarii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul
serviciilor sunt obligaţi să respecte caracterul confidenţial al datelor personale ale copilului
şi familiei sale (art.12).
Poliţia, parchetul, precum şi serviciile de reintegrare socială, supraveghere şi
protecţia victimilor au obligaţia de a acorda sprijinul necesar, potrivit competenţelor ce le
revin, serviciile specializate destinate protecţiei copilului care a săvârşit o faptă penală şi
nu răspunde penal pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii acestor servicii (art.13).

5.5 ORGANISME PRIVATE

Organismele private care pot desfăşura activităţi în domeniul protecţiei


drepturilor copilului şi al protecţiei speciale a acestuia sunt persoane juridice de drept
privat, fără scop patrimonial, constituite şi acreditate în condiţiile legii (art.113 alin.1 din
Legea nr.272/2004).
Autorităţile publice sau organismele private legal constituite şi acreditate pot
înfiinţa, organiza şi dezvolta serviciile de prevenire a separării copilului de familia sa,
precum şi de protecţie specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea
părinţilor săi, numai dacă au obţinut licenţa de funcţionare pentru serviciul respectiv,
eliberată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului (art.115 alin.1).
Licenţa de funcţionare se acordă pe baza îndeplinirii standardelor minime
obligatorii elaborate pentru serviciile de prevenire a separării copilului de familia sa,
precum şi pentru serviciile de protecţie specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de
ocrotirea părinţilor săi. Standardele se elaborează de către Autoritatea Naţională pentru

90
Protecţia Drepturilor Copilului şi se aprobă prin ordin al secretarului de stat (art.115
alin.2).
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului efectuează inspecţii
periodice cu privire la modul în care autorităţile publice sau organismele private autorizate
respectă standardele avute în vedere la momentul licenţierii (art.116).

5.6 FINANŢAREA SISTEMULUI DE PROTECŢIE A COPILULUI

Prevenirea separării copilului de familia sa, precum şi protecţia specială a


copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi se finanţează din
următoarele surse (art.118 alin.1):
a) bugetul local al comunelor, oraşelor şi municipiilor;
b) bugetele locale ale judeţelor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti;
c) bugetul de stat;
d) donaţii, sponsorizări şi alte forme private de contribuţii băneşti, permise de
lege.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului poate finanţa
programe de interes naţional pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului, din
fonduri alocate de la bugetul de stat cu această destinaţie, din fonduri externe rambursabile
şi nerambursabile, precum şi din alte surse, în condiţiile legii (art.118 alin.2).
Pentru fiecare copil faţă de care s-a luat măsura plasamentului se acordă o
alocaţie lunară de plasament, în cuantum de 780 000 leii conform ultimei indexări făcute
prin H.G. nr.2393/21.12.2004. De această alocaţie beneficiază şi copilul pentru care a fost
instituită tutela, în condiţiile legii.
Alocaţia se plăteşte persoanei sau reprezentantului familiei care a luat în
plasament copilul sau tutorelui. Alocaţia de plasament se suportă de la bugetul de stat prin
bugetul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei (art.119).
Cheltuielile pentru plata salariilor sau a indemnizaţiilor asistenţilor maternali,
precum şi cele legate de aplicarea prevederilor Legii nr. 326/2003 privind drepturile de
care beneficiază copiii şi tinerii ocrotiţi de serviciile publice specializate pentru protecţia
copilului, mamele protejate în centrele maternale, precum şi copiii încredinţaţi sau daţi în
plasament la asistenţi maternali profesionişti se suportă de la bugetul judeţului, respectiv

91
de la bugetul sectorului municipiului Bucureşti şi se gestionează de către direcţia generală
de asistenţă socială şi protecţia copilului (art.120).
Primarii acordă prestaţii financiare excepţionale, în situaţia în care familia care
îngrijeşte copilul se confruntă temporar cu probleme financiare determinate de o situaţie
excepţională şi care pune în pericol dezvoltarea armonioasă a copilului. Prestaţiile
excepţionale se acordă cu prioritate copiilor ale căror familii nu au posibilitatea sau
capacitatea de a acorda copilului îngrijirea corespunzătoare ori ca urmare a necesităţii
suportării unor cheltuieli particulare destinate menţinerii legăturii copilului cu familia sa.
În funcţie de fiecare caz în parte, primarul decide, prin dispoziţie, cu privire la acordarea
prestaţiei financiare excepţionale şi cuantumul acesteia (art.121).
Cuantumul maxim, precum şi condiţiile de acordare a prestaţiilor financiare se
stabilesc prin hotărâre a consiliului local (art.122).
Prestaţiile financiare excepţionale pot fi acordate şi sub formă de prestaţii în
natură, pe baza dispoziţiei primarului, constând, în principal, în alimente, îmbrăcăminte,
manuale şi rechizite sau echipamente şcolare, suportarea cheltuielilor legate de transport,
procurarea de proteze, medicamente şi alte accesorii medicale (art.123).

5.7 REGULI SPECIALE DE PROCEDURĂ

Cauzele prevăzute de Legea nr.272/2004 privind stabilirea măsurilor de protecţie


specială sunt de competenţa tribunalului de la domiciliul copilului (art.124 alin.1).
Dacă domiciliul copilului nu este cunoscut, competenţa revine tribunalului în a
cărui circumscripţie teritorială a fost găsit copilul (art.124 alin.2).
Cauzele se soluţionează în regim de urgenţă, cu citarea reprezentantului legal al
copilului, a direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi cu participarea
obligatorie a procurorului (art.125 alin.1).
Audierea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie şi se face cu
respectarea prevederilor art.24, cu excepţia cauzelor care privesc stabilirea unei măsuri de
protecţie specială pentru copilul abuzat sau neglijat; în acest caz, audierea copilului se face
cu respectarea prevederilor art.95 alin.3 (art.125 alin.2).
Conform art.24 copilul capabil de discernământ are dreptul de a-şi exprima liber
opinia asupra oricărei probleme care îl priveşte. În orice procedură judiciară sau

92
administrativă care îl priveşte copilul are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea
copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. Cu toate acestea, poate fi ascultat şi copilul care
nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă apreciază că audierea lui este
necesară pentru soluţionarea cauzei.
Dreptul de a fi ascultat conferă copilului posibilitatea de a cere şi de a primi orice
informaţie pertinentă, de a fi consultat, de a-şi exprima opinia şi de a fi informat asupra
consecinţelor pe care le poate avea opinia sa, dacă este respectată, precum şi asupra
consecinţelor pe care le poate avea opinia sa, dacă este respectată, precum şi asupra
consecinţelor oricărei decizii care îl priveşte.
În toate cazurile opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare şi li se va
acorda importanţa cuvenită, în raport şi cu gradul de maturitate al copilului. Orice copil
poate cere să fie ascultat. În caz de refuz, autoritatea competentă se va pronunţa printr-o
decizie motivată.
Dispoziţiile legale speciale privind consimţământul sau prezenţa copilului în
procedurile care îl privesc, precum şi prevederile referitoare la desemnarea unui curator, în
caz de conflict de interese, sunt şi rămân aplicabile.
Termenele de judecată nu pot fi mai mari de 10 zile iar părţile sunt legal citate
dacă citaţia le-a fost înmânată cel puţin cu o zi înaintea judecării (art.125 alin.3, 4).
Hotărârile prin care se soluţionează fondul cauzei se pronunţă în ziua în care au
luat sfârşit dezbaterile. În situaţii deosebite, pronunţarea poate fi amânată cel mult două
zile (art.126).
Hotărârea instanţei de fond este executorie şi definitivă (art.127 alin.1). Hotărârea
se redactează şi se comunică părţilor în termen de cel mult 10 zile de la pronunţare.
Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii (art.128).
Dispoziţiile Legii nr.272/2004 referitoare la procedura de soluţionare a cauzelor
privind stabilirea măsurilor de protecţie specială se completează în mod corespunzător cu
prevederile Codului de procedură civilă (art.129).
În toate cauzele care privesc aplicarea acestei legi, direcţia generală de asistenţă
socială şi protecţia copilului de la domiciliul copilului sau în a cărei rază administrativ-
teritorială a fost găsit copilul întocmeşte şi prezintă instanţei raportul referitor la copil, care
va cuprinde date privind (art.130):
a) personalitatea, starea fizică şi mentală a copilului;
b) antecedentele sociomedicale şi educaţionale ale copilului;

93
c) condiţiile în care copilul a fost crescut şi în care a trăit;
d) propuneri privind persoana, familia sau serviciul de tip rezidenţial în care ar
putea fi plasat copilul;
e) orice alte date referitoare la creşterea şi educarea copilului, care pot servi
soluţionării cauzei.
În toate cazurile care privesc stabilirea, înlocuirea ori încetarea măsurilor de
protecţie specială stabilite de lege pentru copilul care a săvârşit o faptă penală şi nu
răspunde penal se va întocmi un raport şi din partea serviciului de reintegrare şi
supraveghere de pe lângă instanţa judecătorească.

94
STUDIU DE CAZ

DATE GENERALE
Nume şi prenume : M.N.
Vârsta : 10 ani
Sexul : masculin

În şedinţa din data de 11.10.2004, Comisia pentru Protecţia Copilului Constanţa a


analizat cazul copilului M.N., un băiat în vârstă de 10 ani, fiul lui M.A. şi M.C. cu
domiciliul în comuna Deleni, judeţul Constanţa, prezentat de asistentul social al Direcţiei
pentru Protecţia Copilului Constanţa.
Acesta, urmare sesizării primite din partea Primăriei comunei Deleni, referitor la
faptul că integritatea fizică şi psihică a copilului era pusă în pericol de tatăl acestuia, se
deplasează la domiciliul familiei M în vederea efectuării anchetei sociale. La primul
contact cu părinţii copilului, aceştia au refuzat orice comunicare cu reprezentantul Direcţiei
pentru Protecţia Copilului, pe motiv că reclamaţiile vecinilor cât şi sesizarea făcută de
secretarul Primăriei Deleni sunt nefondate.
În acest context, asistentul social apelează la sprijinul organelor de poliţie din
comună, care, deplasându-se la domiciliul familiei M. îi determină pe aceştia să permită
accesul reprezentantului Direcţiei pentru Protecţia Copilului în casa acestora. Acesta
constată că sesizarea facută de Primăria Deleni este pertinentă în sensul că, pe de o parte
copilul prezenta vizibile urme cauzate de lovituri repetate iar pe de altă parte, tatăl
copilului era într-o stare avansată de ebrietate.
Urmare discuţiilor cu copilul a rezultat faptul că tatăl acestuia, pe fondul
consumului repetat de alcool obişnuia frecvent să-l lovească pentru diverse motive ( nu-şi
ajută mama la treburile gospodăreşti, nu lucrează în gospodăriile vecinilor în vederea
câştigării unor sume de bani etc.), afirmaţii confirmate atât de mamă, cât şi de vecini.
În aceste condiţii, Directorul general al Direcţiei pentru Protecţia Copilului
Constanţa, în conformitate cu art. 15 din Legea nr. 108 / 1998 pentru aprobarea Ordonanţei

95
de urgenţă a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat in dificultate dispune
( Dispoziţia 36/2004 ) instituirea măsurii de plasament în regim de urgenţă a copilului
M.N. în Centrul de Primire a Copilului în Regim de urgenţă Constanţa.
În conformitate cu prevederile legale, cât şi ale Regulamentului de funcţionare a
Centrului de Primire a Copilului în Regim de urgenţă, copilul este informat asupra faptului
că în acest centru securitatea fizică şi psihică îi este garantată, că va fi supus unor activităţi
de recuperare psiho-socială, despre drepturile şi obligaţiile pe care le va avea.
Având în vedere că M.N. prezenta urmele loviturilor aplicate de tată, este dus la
Cabinetul de Medicină Legală, unde s-a constatat că acesta a fost supus unui tratament
fizic inadecvat vârstei sau particularităţilor psiho-fizice. De asemenea, copilul a fost supus
unei suferinţe psihice şi fizice, acest fapt fiind un episod repetat evidenţiat de rănile şi
cicatricile prezente pe corpul acestuia. În urma acestei examinări medicale s-a constatat
faptul că ne aflăm în prezenţa unui abuz fizic şi psihic, fapt atestat prin prezenţa leziunilor.
Medicul legist emite un certificat medico-legal în care se precizează faptul că,
copilul are nevoie de tratament medicamentos timp de 5-6 zile.
În cadrul Centrului de Primire a Copilului în Regim de urgenţă se începe activitatea
de consiliere a copilului prin aplicarea programului personalizat de consiliere şi
psihoterapie, în vederea reabilitării.
Psihologul / psihoterapeutul întocmeşte un program de consiliere care vizează în
principiu securitatea copilului, evitarea şi diminuarea consecinţelor expunerii lui la un nou
abuz. Aceştia se asigură de consultarea şi implicarea activă a copilului în procesul de
elaborare şi luare a deciziilor, de implementare a acestui program adecvat gradului său de
maturitate.
În şedinţele de consiliere, psihologul apelează la următoarele instrumente de lucru:
- scală pentru depistarea abuzului şi traumei care conţine 30 itemi sau întrebări care
sondează atitudinea şi compatibilitatea părinţilor vis-a-vis de copil. Aceşti itemi au 4
variante de răspuns: deloc, rar, uneori, des. Prin această scală se stabileşte un coeficient
care identifică tipul abuzului: fizic, psihic, sexual.
- chestionare de adaptare: sondează mai multe tendinţe ale copilului;
- teste proiectile ( copacul sau arborele, omuleţul, familia mea ).
După împlinirea unui termen de 15 zile, Comisia pentru Protecţia Copilului, în
conformitate cu art. 7, alin. 1, lit. E din Legea nr. 108 / 1998 hotărăşte plasamentul

96
copilului, în baza cererii mamei, într-un centru de plasament de pe raza municipiului
Constanţa.

******

Urmare reevaluării cazului copilului M.N. care se face din 3 în 3 luni, în


conformitate cu noile prevederi legale, procedura de instrumentare a acestui caz este total
diferită de cea precedentă.
Menţionăm faptul că Legea nr. 108 / 1998 privind protecţia copilului aflat în
dificultate a fost abrogată.
Începând cu data de 01.01.2005 a intrat în vigoare noul pachet legislativ privind
protecţia copilului aflat în dificultate, care schimbă radical metodologia de lucru în
domeniul protecţiei copilului, şi anume:
- Legea nr. 272 / 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului;
- Legea nr. 273 / 2004 privind regimul juridic al adopţiei;
- Legea nr. 274 / 2004 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului Român pentru
Adopţii etc.
Pentru fiecare categorie de copil aflat în sistemul de protecţie s-a elaborat un
anumit tip de standarde minime obligatorii care prevăd: misiunea serviciului, modul de
organizare a grupului ţintă de clienţi, respectiv copii aflaţi în dificultate, copii abuzaţi etc.
Revenind la situaţia copilului nostru, în urma investigaţiilor făcute pe teren s-a
constatat faptul că tatăl copilului a părăsit domiciliul conjugal, necunoscându-i-se noul
domiciliu. Condiţiile care au impus instituţionalizarea copilului nu s-au schimbat, mama
neavând condiţii materiale pentru creşterea şi educarea acestuia în familia naturală.
Asistentul social apreciază că măsura de protecţie asupra copilului trebuie să se menţină iar
pentru acest lucru trebuie să prezinte cazul instanţei de judecată şi nu Comisiei pentru
Protecţia Copilului, deoarece, în conformitate cu art. 61 alin.2 lit.b din Legea nr.272 / 2004
măsura plasamentului se stabileşte de către instanţa de judecată atunci când nu există
acordul părinţilor sau, după caz, al unuia din părinţi aşa cum este şi cazul nostru. Măsura
plasamentului se stabileşte de către Comisia pentru Protecţia Copilului numai atunci când
există acordul ambilor părinţi.
În conformitate cu standardele minime obligatorii, dosarul social al copilului M.N.
trebuie să cuprindă următoarele acte:

97
- ancheta socială reactualizată;
- planul individualizat de protecţie, care este dezvoltat în programe de intervenţie
specifică pentru următoarele aspecte: nevoile de sănătate şi promovare a sănătăţii, nevoile
de îngrijire, securitate şi promovare a bunăstării, nevoile fizice şi emoţionale, de
socializare, inclusiv modalităţile de menţinere a legăturilor după caz, cu părinţii, prietenii,
alte persoane importante sau apropiate faţă de copil şi modul de satisfacere a acestor nevoi;
- fişa de evaluare iniţială a situaţiei copilului care se întocmeşte la intrarea copilului
în sistem.
După completarea dosarului social cu aceste acte se prezintă cazul copilului M.N.
în faţa instanţei de judecată care hotarăşte plasamentul copilului la un Centru de primire
Minori din Constanţa.

98
CONCLUZII

Omul şi aspiraţiile sale se află în centrul preocupărilor întregii societăţi,


asigurarea condiţiilor optime pentru afirmarea şi dezvoltarea personalităţii umane
constituind obiectivul esenţial al întregii activităţi a statului.
Desigur, toţi membrii societăţii se bucură de protecţie juridică şi într-o oarecare
măsură au nevoie de o anumită protecţie ca şi participanţi la relaţiile sociale în
general, şi ca participanţi la raporturile juridice în special. Există însă o categorie de
persoane care, aflându-se în situaţii deosebite, au nevoie şi se bucură de o protecţie
juridică specială. În asemenea situaţii se află copilul lipsit temporar sau definitiv de
ocrotirea părinţilor săi sau a celui care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi
lăsat în grija acestora.
Implementarea, începând cu 1 ianuarie 2005, a noii legislaţii a copilului este
privită, pe bună dreptate, ca o ocazie de schimbare în trepte a mentalităţii şi practicii.
Nevoia unei legislaţii actualizate şi consolidate, în acord cu standardele europene, este în
mare parte recunoscută şi sprijinită.
Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului
introduce reglementări în sensul:
• extinderii ariei de reglementare la toţi copiii, indiferent unde se află, lângă
părinţi sau separaţi de aceştia, în şcoală sau deja pe piaţa muncii, în ţară sau
în străinătate, cu probleme de sănătate, handicap sau de comportament,
cărora, fără nici o discriminare, li se garantează exercitarea drepturilor
prevăzute de Convenţia ONU referitoare la drepturile copilului;
• armonizării cu prevederile Convenţiei ONU referitoare la drepturile copilului
şi a altor documente juridice ratificate de România;
• reglementării exprese a rolului părinţilor în creşterea şi dezvoltarea copiilor,
al colectivităţii locale, precum şi al statului;
• înfiinţării şi diversificării serviciilor pentru copil şi familie cât mai aproape de
domiciliul acestora, cu scopul de a menţine familia unită şi de o ajuta să-şi
asume cât mai bine responsabilitatea faţă de creşterea şi dezvoltarea
armonioasă a copiilor;

99
• utilizării judicioase a resurselor de care trebuie să beneficieze cât mai mulţi
copii;
• înfiinţării la nivel central a două structuri noi cu scopul de a coordona
activitatea de protecţie a drepturilor copilului – Autoritatea Naţională
pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi de a gestiona problema adopţiilor
– Oficiul Român pentru Adopţii.
Totodată, legea cuprinde reglementări referitoare la:
Drepturile copilului:
• este însuşită şi utilizată terminologia din Convenţia ONU cu privire la
drepturile copilului;
• exercitarea drepturilor copilului devine operaţională şi efectivă prin
raportarea permanentă a drepturilor copilului la obligaţiile ce revin părinţilor,
autorităţilor publice sau societăţii în general;
• pentru prima dată în mod explicit se precizează că părinţii sunt primii
responsabili pentru creşterea, îngrijirea şi dezvoltarea copilului;
• pentru prima dată în legislaţia internă se precizează explicit că
responsabilitatea colectivităţii locale este subsidiară iar statul intervine
complementar astfel încât va dispărea mentalitatea adânc înrădăcinată (nu
numai la populaţie ci şi la serviciile publice) că statul se poate substitui
oricum şi oricând părinţilor, preluând responsabilităţile pe care aceştia le au
faţă de copiii lor;
• respectarea drepturilor copilului nu presupune încălcarea drepturilor părinteşti
ci asumarea de către părinţi a unor obligaţii permanente fără de care
exercitarea drepturilor copilului nu este posibilă; pentru a realiza acest
echilibru şi pentru a fi consecvenţi principiului respectării interesului superior
al copilului s-a ţinut seama de drepturile şi obligaţiile părinteşti care decurg
din alte documente juridice internaţionale ratificate de România în special
Convenţia europeană a drepturilor omului;
• a devenit operaţională exercitarea de către ambii părinţi a drepturilor şi
obligaţiilor părinteşti în mod egal, inclusiv după divorţul acestora; divorţul
părinţilor nu trebuie să afecteze raporturile copilului cu fiecare părinte decât
dacă acest lucru este în interesul său superior;

100
• prin noile reglementări sunt excluse încălcări sau limitări a exercitării
drepturilor părinteşti prin acte administrative, o serie de competenţe din sfera
administrativă fiind deplasate către instanţa judecătorească.
Protecţia specială a copilului:
• se introduce obligaţia autorităţilor locale de a acorda asistenţă specială
copilului cu scopul promovării, creşterii, îngrijirii şi educării copilului în
familie, fiind posibilă astfel prevenirea şi eliminarea situaţiilor care pot
conduce la separarea copilului de părinţi;
• înfiinţarea şi diversificarea serviciilor la nivel local, cât mai aproape de
domiciliul beneficiarilor, face posibilă evitarea sau luarea, doar în ultimă
instanţă, a măsurilor de protecţie specială care presupun separarea copilului
de părinţi;
• sunt introduse noi instrumente de lucru: planul individualizat de servicii şi
planul individualizat de protecţie cu scopul de a răspunde cel mai adecvat
nevoilor concrete ale fiecărui copil în parte.
Alături de aceste modificări, se impun a fi menţionate şi schimbările la
nivelul instituţiilor de la nivel central şi local:
• este definit rolul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor
Copilului, structură centrală în subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii
Sociale şi Familiei, care îşi schimbă mandatul, abordând exclusiv problemele
referitoare la protecţia drepturilor copilului;
• este înfiinţat Oficiul Român pentru Adopţii – organ de specialitate al
administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea
Guvernului, prin reorganizarea Comitetului român pentru Adopţii;
• sunt redefinite structurile de la nivelul judeţului (serviciul public specializat
pentru protecţia copilului şi a comisiilor pentru protecţia copilului) în
condiţiile înfiinţării serviciilor publice de asistenţă socială de la nivelul
judeţului (Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului) şi la nivelul
consiliilor locale şi respectiv a deplasării unei părţi a atribuţiilor comisiilor
spre instanţele judecătoreşti specializate pentru minori şi familie.
Recunoaşterea existenţei fenomenului delincvenţional juvenil constituie o
premisă în găsirea celor mai eficiente soluţii de rezolvare a problemelor pe care le implică

101
acest fenomen, precum şi a căilor de de realizare a unui sistem unitar de intervenţie în
vederea prevenirii şi diminuării delincvenţei juvenile. Definită în literatura de specialitate
ca „ansamblul abaterilor şi încălcărilor de norme sociale, sancţionate juridic, săvârşite de
minori, respectiv de către persoane cu vârsta de până la 18 ani”, delincvenţa juvenilă a
căpătat o amploare din ce în ce mai mare în societatea românească aflată în tranziţie. În
ceea ce priveşte minorii care au comis o faptă penală, dar nu răspund penal, legislaţia
românească s-a confruntat cu un adevărat vid legislativ până la aprobarea Legii
nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Astfel, în Codul penal
era reglementat numai regimul sancţionator al minorilor care răspund penal, iar prevederile
referitoare la măsurile de protecţie care puteau fi luate în cazul acestor minori, cuprinse în
Capitolul III al Ordonanţei nr. 26/1997 privind protecţia specială a copilului aflat în
dificultate, au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr.47/1999 a Curţii
Constituţionale.
Prin intrarea în vigoare a Legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea
drepturilor copilului acest vid legislativ a fost acoperit, în cuprinsul Capitolului IV, prin
art.80-84, fiind reglementată „Protecţia copilului care a săvârşit o faptă penală şi nu
răspunde penal”. Acelaşi act normativ dispune ca „pe toată durata aplicării măsurilor
destinate copilului care săvârşeşte fapte penale şi nu răspunde penal, vor fi asigurate
servicii specializate, pentru a-i asista pe copii în procesul de reintegrare în societate.
Cerinţa cheie este ca implementarea noii legislaţii să fie planificată şi realizată în
mod creativ şi practic. Deosebit de important va fi rolul de coordonare al Autorităţii
Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, precum şi cât de bine ANPDC şi
direcţiile de protecţie a copilului, vor lucra împreună.
Guvernul României va aplica o strategie de reformare a sistemului de protecţie a
copilului şi va acţiona în vederea promovării şi protejării drepturilor tuturor copiilor,
indifirent de sex, aparteneţă etnică şi socială, religie, opinie politică sau de altă natură,
naţionalitate, rasă, limbă, infirmitate sau situaţia copilului ori a părinţilor sau tutorilor săi.
Guvernul României va continua reforma în domeniul protecţiei copilului
acţionând, cu prioritate, pe următoarele direcţii:
-Continuarea descentralizării serviciilor şi alocaţiilor
Vor fi implementate servicii sociale pentru protecţia drepturilor copilului la
nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, până la nivelul comunelor. Activitatea de
asistenţă socială se va desfăşura cât mai aproape de mediul în care se dezvoltă fiecare

102
copil, în cadrul familiei sale şi al comunităţii de origine. Astfel, în funcţie de problemele
sociale cu care se confruntă, consiliile locale vor fi sprijinite pentru înfiinţarea diferitelor
servicii alternative cum ar fi: centre de zi, (inclusiv pentru copiii cu dizabilităţi), servicii de
asistenţă maternală, servicii de consiliere (inclusiv a părinţilor), servicii de prevenire a
abandonului şi de menţinere a copilului în propria familie etc.
Aplicarea acestor măsuri vor conduce la înfiinţarea de servicii sociale la nivelul
fiecărei unităţi administrative (conform Legii nr. 705/2001 a asistenţei sociale) precum şi
la dezvoltarea unor servicii de tip centru de zi, consiliere şi sprijin financiar, care vor
reduce numărul de copii ce vor intra în sistemul rezidenţial de protecţie şi a celor care
abandonează şcoala.
-Creşterea responsabilizării comunităţilor locale în domeniul protecţiei
drepturilor copilului
România este obligată să creeze de urgenţă structuri sociale menite să asigure
condiţii pentru realizarea parteneriatului social indispensabil managementului sistemului
de protecţie socială. În acest sens , va fi susţinută înfiinţarea, la nivelul comunităţilor
locale, a Consiliului comunitar consultativ, organism independent, format pe bază de
voluntariat din persoane reprezentative pentru comunitate (preoţi, doctori, consilieri,
profesori etc.). Consiliul comunitar consultativ va fi înfiinţat prin hotărâre de consiliu local
şi va oferi consultanţă şi sprijin autorităţilor administraţiei publice locale în rezolvarea
problemelor privind protecţia familiei şi a copilului.
-Integrarea socială a copiilor şi tinerilor instituţionalizaţi
Guvernul României va promova măsuri de integrare socială a copiilor care se
confruntă cu probleme de percepţie în procesul de învăţământ (dislexici, disgrafici,
discalculiali, cu deficienţă de concentrare), precum şi a copiilor infectaţi cu HIV/SIDA.
Autorităţile vor sprijini tinerii instituţionalizaţi în vârstă de peste 18 ani în
vederea integrării acestora în viaţa socială.
-Specializarea personalului
În scopul creşterii calităţii serviciilor prestate, va fi prevăzută obligativitatea ca
personalul din sistem să fie pregătit şi specializat, prin cursuri organizate de universităţi
sau organizaţii neguvernamentale acreditate în acest domeniu. De asemenea, prin
acordarea unor stimulente financiare va fi stimulată încadrarea de personal cu studii
superioare.

103
-Concesionarea serviciilor şi colaborarea cu organizaţiile nonprofit şi
instituţionalizarea practicilor novatoare într-un sistem global, coerent şi diversificat
de protecţie a copilului:
-elaborarea unui nomenclator al serviciilor şi instituţiilor rezidenţiale care vor fi
concesionate;
-înfiinţarea unor centre de consultanţă regională.
Prin aplicarea acestor măsuri, va fi construit un sistem eficient şi diversificat de
servicii şi alocaţii, racordat la realităţile societăţii româneşti, care să asigure aplicarea
neselectivă a principiilor prevăzute în Declaraţia Universală a Drepturilor Copilului, pentru
toţi copiii din România.

104
ANEXE

105
Anexa nr.1

PROCEDURI PRIVIND MODUL DE LUCRU ÎN SERVICIUL


REZIDENŢIAL – COMPARTIMENTUL COPII

Etapele managementului de caz :


1.Identificarea şi preluarea cazurilor prin :
-solicitarea directă a familiei/copilului
-referirea sau semnalarea cazului de către persoane/instituţii/servicii
-sesizare scrisă/telefonică
2.Evaluarea iniţială a situaţiei copilului – în max. 72 ore de la semnalare ( vezi
Fişa de evaluare iniţială).
3.Evaluarea complexă – efectuată pe teren, în mediul de viaţă al copilului. Se
întocmeşte Raportul de vizită care cuprinde sinteza discuţiilor purtate în cursul întâlnirii,
data, locul şi scopul urmatoarei întâlniri. În urma evaluării detaliate, se întocmeşte
Raportul de evaluare complexă.
4.Managerul de caz asigură organizarea întâlnirilor săptămânale cu echipa
pluridisciplinară pentru a discuta cazurile şi a lua decizii privitoare la soluţionarea acestora.
Discuţiile sunt consemnate în Procesul verbal al şedinţei.
5.Managerul de caz împreună cu echipa elaborează Planul individualizat de
protecţie/Planul de servicii în termen de 30 zile de la înregistrarea cazului. PIP este anexă a
hotărârii CPC.
6.Familia/reprezentantul legal al copilului cunoaşte conţinutul PIP şi se obligă să
îl respecte (vezi Contractul cu familia).
7.Situaţia copilului este reevaluată la 3 luni de zile sau ori de câte ori situaţia o
cere ( vezi Raport de reevaluare).
8.Închiderea cazului are loc când nu mai este necesară protecţia copilului.
Monitorizarea post-servicii se face minim 3 luni după închiderea cazului.

106
Anexa nr.2

TRASEUL CAZURILOR DE INSTITUŢIONALIZARE

Serviciul Public de Asistenţă Socială Planul de servicii

Dacă se propun măsuri de protecţie specială

Planul individualizat de protecţie D.G.A.S.P.C.

Instanţa judecătorească C.P.C.

107
Anexa nr.3
Avizat,
Şef serviciu

FIŞĂ DE EVALUARE INIŢIALĂ A SITUAŢIEI COPILULUI


I. Instituţia /persoana care a sesizat situaţia (date de identificare ale persoanei care a
sesizat):

II. Locul unde se află copilul:

III. Date despre copil:

1.Nume si prenume:..........................................................................................................................
2.Sex: bărbătesc ......... femeiesc..........
3.CNP:..............................................................................................................................................
4.Data şi locul naşterii:.....................................................................................................................
5.Mediul din care provine copilul:
-Familie ............ –Spital................ -Alte situaţii.....................
6.Starea de sănătate a copilului:.....................................................................................................
.........................................................................................................................................................
............................................................................................................................………………….

IV. Date despre mamă :

1.Nume şi prenume:.........................................................................................................................
2.Data şi locul naşterii:.....................................................................................................................
3.Starea civilă: necăsătorită............căsătorită...........divorţată...........văduvă..............
4.Religia:..........................................................................................................................................
5.Numărul copiilor pe care îi are în îngrijire:..................................................................................
6.Nume şi prenume părinţi:.............................................................................................................
7.Domiciliul :
-domiciliul legal...............................................................................................................................
-domiciliul de fapt...........................................................................................................................
8.Mediul din care provine mama: rural......... urban ...........alte situaţii...........................................
9.Studii:............................................................................................................................................
10.Profesia........................................................................................................................................
11.Ultimul loc demuncă…………………………………………………………………………...
12.Venituri........................................................................................................................................
13.Starea de sănătate........................................................................................................................

108
V. Date despre tata:

1.Nume şi prenume:.........................................................................................................................
2.Data şi locul naşterii:.....................................................................................................................
3.Starea civilă: necăsătorit............căsătorit...........divorţat...........văduv..............
4.Religia:..........................................................................................................................................
5.Numărul copiilor pe care îi are în îngrijire:..................................................................................
6.Nume şi prenume părinţi:.............................................................................................................
7.Domiciliul :
-domiciliul legal...............................................................................................................................
-domiciliul de fapt...........................................................................................................................
8.Mediul din care provine tatăl: rural......... urban ...........alte situaţii...........................................
9.Studii:............................................................................................................................................
10.Profesia........................................................................................................................................
11.Ultimul loc de muncă…………………………………………………………………………...
12.Venituri........................................................................................................................................
13.Starea de sănătate.........................................................................................................................

VI. Date despre ceilalţi membri ai familiei:

VII. Date privind locuinţa:

-Tipul locuinţei...............................................................................................................................
-Statutul locuinţei.........................................................................................................................
-Gradul de confort şi igienă...........................................................................................................
…………………………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………….

109
VIII. Concluzii:

-Descrierea conflictului:...................................................................................................................
..........................................................................................................................................................
..........................................................................................................................................................
..........................................................................................................................................................
..........................................................................................................................................................
-Cauze care au generat situaţia conflictuală:..................................................................................
..........................................................................................................................................................
..........................................................................................................................................................
..........................................................................................................................................................
..........................................................................................................................................................
-Propuneri:.....................................................................................................................
..........................................................................................................................................................
..........................................................................................................................................................
..........................................................................................................................................................
..........................................................................................................................................................
..........................................................................................................................................................

Data: Semnătura

110
Anexa nr. 4
Raport de vizita

I. Data:_______________________

II. Locul:_____________________

III. Familia/Persoana:__________________________

IV. Scopul vizitei:

V. Observaţii:

VI. Persoana/Instituţia care poate furniza referinţe:

VII. Data următoarei vizite:


__________________________________________

111
Asistent social,
Anexa nr. 5
Avizat,
Sef serviciu
RAPORT DE EVALUARE COMPLEX
I. Date personale ale copilului/tânărului:

1.Nume şi prenume:..........................................................................................................................
2.Data şi locul naşterii:....................................................................................................................
3.CNP:...............................................................................................................................................
4.Etnie:...........................................................
5. Religie:...................................................................
6.Copilul este botezat: da..............nu................nu se ştie...................
7.Domiciliul legal al copilului :…………………………………………………………………
...........................................................................................................................................................
La ambii părinţi...........La mama............La tata............La rude până la gr.IV.................................
La altă persoană......................................Într-o instituţie de ocrotire................................................
8.Copilul locuieşte efectiv (dacă domiciliul nu corespunde cu adresa actuală):..............................
.........................................................................................................................................................
La ambii părinţi...........La mama............La tata............La rude până la gr.IV.................................
La altă persoană......................................Într-o instituţie de ocrotire................................................
9.Starea de sănătate a copilului:
-Diagnostic:.......................................................................................................................................
...........................................................................................................................................................
-Grad de handicap:..........................................Certificat nr..............................................................
10.Situaţia juridică a copilului:
Exercitarea drepturilor părinteşti: mama..............tata....................alte persoane..............................
CPC...................................................................Alte situaţii............................................................
11.Bunuri proprii ale copilului şi venitul personal:.........................................................................
...........................................................................................................................................................
..........................................................................................................................................................
..........................................................................................................................................................
..........................................................................................................................................................
12.Situaţia şcolară:............................................................................................................................
..........................................................................................................................................................
Repetenţii..........................................................................................................................................
13.Copilul a manifestat acte de delincvenţă sau deviante:...............................................................
...........................................................................................................................................................
..........................................................................................................................................................
A fost anchetat de poliţie: ................................................................................................................
A fost internat în C.P.R.U…………………………………………………………………………
14.Măsuri precedente de protecţie:
Plasament familial……………unde………………………….Hot. CPC.......................................
Plasament instituţional……….unde………………………….Hot. CPC………………………...
15.Opinia copilului cu privire la situaţia sa( dacă este cazul):.........................................................
..........................................................................................................................................................
..........................................................................................................................................................
..........................................................................................................................................................
..........................................................................................................................................................

112
II. Date despre familie:

Mama

1.Nume şi prenume:.........................................................................................................................
2.Data şi locul naşterii:................................................CNP.............................................................
3.Starea civilă: necăsătorită..................căsătorită................divorţată..............văduvă..................
4.Religia:...........................................Naţionalitate..........................................................................
5.Act de identitate............................................................................................................................
6.Numărul de copii în întreţinere :…………………………………………………………………
7.Domiciliul :
-domiciliul legal...............................................................................................................................
-domiciliul de fapt...........................................................................................................................
8.Mediul din care provine mama: rural......... urban ...........alte situaţii...........................................
9.Studii:............................................................................................................................................
10.Profesia........................................................................................................................................
11.Locul de muncă…………………………………………………………………………...
12.Venituri........................................................................................................................................
13.Starea de sănătate.........................................................................................................................
14.Locuinţa:.......................................................................................................................................
...........................................................................................................................................................
...........................................................................................................................................................
15.Atitudinea mamei faţă de copil:
nu pune probleme deosebite......................................neglijenţă gravă.............................................
violenţă fizică......................abuz sexual..................alte situaţii.......................................................
..........................................................................................................................................................

Tatăl
1.Nume şi prenume:.........................................................................................................................
2.Data şi locul naşterii:................................................CNP.............................................................
3.Starea civilă: necăsătorit..................căsătorit................divorţat..............văduv..................
4.Religia:...........................................Naţionalitate..........................................................................
5.Act de identitate............................................................................................................................
6.Numărul de copii în întreţinere :…………………………………………………………………
7.Domiciliul :
-domiciliul legal...............................................................................................................................
-domiciliul de fapt...........................................................................................................................
8.Mediul din care provine tatăl: rural......... urban ...........alte situaţii...........................................
9.Studii:............................................................................................................................................
10.Profesia........................................................................................................................................
11.Locul de muncă…………………………………………………………………………...
12.Venituri........................................................................................................................................
13.Starea de sănătate.........................................................................................................................
14.Locuinţa:.......................................................................................................................................
...........................................................................................................................................................
15.Atitudinea tatălui faţă de copil:
nu pune probleme deosebite......................................neglijenţă gravă.............................................
violenţă fizică......................abuz sexual..................alte situaţii.......................................................

113
Fraţi; surori (nume şi prenume,data şi locul naşterii, CNP, locul unde se află):

Alte persoane(fizice sau juridice) care au copilul în îngrijire:


1.Date privind persoana/familia :
-Nume şi prenume………………………………………………………………………………….
-Data şi locul naşterii...................................................CNP..............................................................
-Ocupaţia......................................................Loc de muncă...............................................................
-Venituri…………………………………………………………………………………………….
-Stare de sănătate…………………………………………………………………………………...
2.Relaţia dintre persoană şi copil:
-Grad de rudenie................................................................................................................................
-Vecini……………………………………………………………………………………………...
-Alte situaţii :………………………………………………………………………………………
3.Data luării copilului în îngrijire:....................................................................................................
4.Motivul:.........................................................................................................................................
5.Locuinţa:........................................................................................................................................
..........................................................................................................................................................
6.Atitudinea faţă de copil:nu pune probleme deosebite..................pune probleme.......................
de ce.................................................................................................................................................
7.Observaţii privind persoana/familia:............................................................................................
…………………………………………………………………………………………………….
……………………………………………………………………………………………………...
………………………………………………………………………………………………………

114
III. Descrierea situaţiilor conflictuale sau deficitare din familie:

IV. Cauzele care au dus la ajungerea copilului în dificultate:

V. Concluzii:

VI. Recomandări:

Persoana care a întocmit raportul de evaluare:


Funcţia:

115
Data: Semnătura:
Anexa nr.6
CONSILIUL JUDEŢEAN CONSTANŢA
DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI
BIROUL REZIDENŢIAL

PLAN INDIVIDUALIZAT DE PROTECŢIE

1. Numele şi prenumele copilului _________________________________________


2. CNP _____________________________________________________________
3. Măsura de protecţie __________________________________________________
în baza Hotărârii ( CPC/instanţa judecătorească) _____________________________
nr./data _____________________________________________________________
Responsabil pentru aplicarea măsurii de protecţie ___________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
Reprezentantul legal al copilului __________________________________________
___________________________________________________________________
Domiciliul ___________________________________________________________
___________________________________________________________________
Data realizării/revizuirii planului individualizat de protecţie ____________________
Dosar nr. ____________________________________________________________
Manager de caz _______________________________________________________
____________________________________________________________________
Membrii echipei şi instituţia din care provin _________________________________
____________________________________________________________________
____________________________________________________________________
____________________________________________________________________
____________________________________________________________________
____________________________________________________________________

PRESTAŢII
Tipul Cuantumul Autoritatea Data de Perioada de
locală începere acordare
responsabilă

116
Anexa nr. 7
CONSILIUL JUDEŢEAN CONSTANŢA
DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA
COPILULUI
Nr…………………………….
PLASAMENT

RAPORT DE EVALUARE
Privind situaţia copilului
…………………………………………………………

C.N.P…………………………………………..

Subsemnata…………………………………………………………
în cadrul Serviciului/Biroului…………………………………………, am
analizat proiectul planului individualizat de protecţie, planul de servicii
şi actele depuse la dosar şi am constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr………………/………..…………….,


aparţinând …………………………………….(mama/tatăl) solicită instituirea
unei măsuri de protecţie specială pentru copilul………………………………
născut la data de……….. în………………………judeţul……………………
fiul/fiica lui………………………şi………………………domiciliat în
……………, str…………………………nr…….., bl………sc……ap……
judeţul………………………………..

Copilul are următoarea situaţie:

- situaţia
şcolară…………………………………………………………………………..
- starea de sănătate…………………………………………………………….
- condiţiile în care a crescut……………………………………………………
- opinia copilului cu privire la măsura de protecţie (10 ani)…………………
- consimţământul copilului (14 ani)……………………………………………

Părinţii copilului au următoarea situaţie:

- situaţia materială şi locativă…………………………………………………


…………………………………………………………………………………
- starea de sănătate……………………………………………………………

117
Având în vedere situaţia constatată, conform art…………din Legea
272/2004 propun propun plasamentul copilului………………………………
familiei (doamnei/domnului)…………………………………………………
(rude, fam./pers., asistent maternal, CP),C.N.P……/C.N.P…………………,
cu acordarea alocaţiei de plasament.

Familia………………………, părinţii copilului sunt de accord cu


menţinerea măsurii.

Domnul(a)………………………………….., mama/tatăl copilului va


contribui la cheltuielile de întreţinere pentru copil cu suma de ……………...
lunar, conform art………din Legea 272/2004.

SEMNĂTURA

MINUTA:

În cadrul dezbaterilor, Comisia pentru Protecţia Copilului hotărăşte:


…………………………………………………………………………………
………….
…………………………………………………………………………………
………….
…………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………
……………………………….
Obligă pe…………………………………., având calitatea
de…………………… la o contribuţie de întreţinere pentru copil în sumă
de………………..lei lunar.

PREŞEDINTE, VICEPREŞEDINTE…………………

MEMBRII:……………………………
……………………………
………………………………

118
Anexa nr.8
CONSILIUL JUDEŢEAN CONSTANŢA
DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA
COPILULUI
Nr…………………………….
MENŢINEREA MĂSURII

RAPORT DE EVALUARE
Privind situaţia copilului
…………………………………………………………

C.N.P…………………………………………..

Subsemnata…………………………………………………………
în cadrul Serviciului/Biroului…………………………………………, am
analizat proiectul planului individualizat de protecţie, planul de servicii
şi actele depuse la dosar şi am constatat următoarele:

Prin raportul de evaluare înregistrat sub nr…………………………….,


propune menţinerea măsurii de……………pentru copilul…….născut la data
de…………………..în……………………..judeţul…………………….
fiul/fiica lui………………………şi………………………………domiciliat
în …………………………, str……………………………………nr……..,
bl………sc……ap…… judeţul……………………, plasat (ruda, fam./pers.,
asistent maternal, C.P.) ..……………………………………………conform
hotărârii nr……/……………. A Comisiei pentru Protecţia Copilului
Constanţa.

Copilul are următoarea situaţie:

- situaţia şcolară…………………………………………………………….
- starea de sănătate……………………………………………………………
- comportamentul pe durata măsurii de protecţie………………………………
…………………………………………………………………………………

Părinţii au următoarea situaţie:

119
- situaţia materială şi locativă…………………………………………………
…………………………………………………………………………….
- starea de sănătate………………………………………………………….

120
Având în vedere situaţia constatată, conform art…din Legea 272/2004
propun menţinerea măsurii de plasament a copilului…………………………
(ruda, fam./pers., asistent maternal, C.P.)……………………………………
C.N.P………………………/C.N.P………………., domiciliat în……………
Str……………………., nr…….., bl………, sc……., ap……..,
judetul………………… cu acordarea alocaţiei lunare de plasament.

Familia………………………, părinţii copilului sunt de accord cu


menţinerea măsurii.

Domnul(a)………………………………….., mama/tatăl copilului va


contribui la cheltuielile de întreţinere pentru copil cu suma de ……………...
lunar, conform art………din Legea 272/2004.

SEMNĂTURA

MINUTA:

În cadrul dezbaterilor, Comisia pentru Protecţia Copilului hotărăşte:


……………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………
Obligă pe……………………………., având calitatea de……………
la o contribuţie de întreţinere pentru copil în sumă de………………..lei lunar.

PREŞEDINTE, VICEPREŞEDINTE…………………

MEMBRII:……………………………
…………………………….
…………………………….
……………………………
……………………………

121
Anexa nr.9
CONSILIUL JUDEŢEAN CONSTANŢA
DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA
COPILULUI
Nr…………………………….
REVOCARE PLASAMENT

RAPORT DE EVALUARE
Privind situaţia copilului

…………………………………………………………

C.N.P…………………………………………..

Subsemnata…………………………………………………………
în cadrul Serviciului/Biroului…………………………………………, am
analizat proiectul planului individualizat de protecţie, planul de servicii
şi actele depuse la dosar şi am constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr………………/………..…………….,


aparţinând …………………………………….(mama/tatăl) se solicită
revocarea măsurii de plasament pentru copilul………………………………
născut la data de…………..în……………………judeţul……………………
fiul/fiica lui…………………..………şi…………………………………plasat
…………………………………………………………………..(rude,
fam./pers., as.mat., CP) conform hotărârii nr……………./…………………..
a Comisiei pentru Protecţia Copilului Constanţa.

Copilul are următoarea situaţie:

…………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………

Părinţii copilului au următoarea situaţie:

…………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………

122
Având în vedere situaţia constatată, conform art………. Din Legea
272/2004 propun revocarea măsurii de plasament a copilului…………………
familiei (doamnei/domnului)…………………………………………(rude,
fam./pers., asistent maternal, CP), C.N.P…………,C.N.P…………………şi
reintegrarea acestuia în familia naturală.

SEMNĂTURA

MINUTA:

În cadrul dezbaterilor, Comisia pentru Protecţia Copilului hotărăşte:

…………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………..
…………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………

PREŞEDINTE, VICEPREŞEDINTE…………………

MEMBRII:………………………….
……………………………
……………………………
……………………………
…………………………

123
Anexa nr.10
CONSILIUL JUDEŢEAN CONSTANŢA
COMISIA PENTRU PROTECŢIA COPILULUI
Plasament SPS-CP

H O T Ă R Â R E A Nr_________
Şedinţa din_____________________

Pe rol soluţionarea cazului privind copilul________________________


născut la data de___________în _____________, judeţul________________
C.N.P.___________________________, fiul/fiica
lui_______________________ şi al ____________________, domiciliat în
___________________, str.________________ nr._____, bl.______,
sc.____, ap.______, judeţul________________________.

La apelul nominal s-au


prezentat_______________________________________________________
______________________________________________________________

Se dă cuvântul _____________________________________________
în cadrul Serviciului Rezidenţial al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi
Protecţie a Copilului Constanţa, care prezintă proiectul planului individualizat
de protecţie şi raportul referitor la ancheta psihosocială
nr.________/______________ privind copilul _______________________.

C O M I S I A

Prin cererea înregistrată sub nr._________/_________________,


domnul(a) _____________________, mama/tatăl copilului_______________
a solicitat instituirea unei măsuri de protecţie specială.

Din actele prezentate rezultă că părinţii şi-au exprimat acordul cu


privire la măsura propusă.
______________________________________________________________
______________________________________________________________
______________________________________________________________
______________________________________________________________
(Copilul a fost audiat conform art.24 din Legea 272/2004, precum
art.16 din H.G.1437/2004 – pentru copilul de 10 ani şi art.61 alin.1
consimţământul acestuia de a se lua o măsură de protecţie – copil 14 ani).

124
Comisia pentru Protecţia Copilului Constanţa, având în vedere
interesul superior al copilului în temeiul art.55, lit.a şi art.61 alin.1 din Legea
nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului:

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art.1 – Plasamentul copilului____________________________,


născut la data de ___________, în_____________, judeţul_______________
Serviciului Public Specializat Constanţa – Centrul de Plasament__________.

Art.2 – Hotărârea se va comunica:

1._____________________________________________________________
2._____________________________________________________________
3._____________________________________________________________
4._____________________________________________________________
5._____________________________________________________________
6._____________________________________________________________
7._____________________________________________________________
8._____________________________________________________________
9._____________________________________________________________
10.____________________________________________________________

Art.3 – Prezenta hotărâre poate fi atacată..

PREŞEDINTE C.P.P,
Mariana Belu

SECRETAR C.P.C.,

VIZAT PENTRU LEGALITATE,

125
Anexa nr. 11
CONSILIUL JUDEŢEAN CONSTANŢA
COMISIA PENTRU PROTECŢIA COPILULUI
REVOCARE PLASAMENT FAM./PERS./C.P.

H O T Ă R Â R E A Nr._____________
Şedinţa din_________________________

Pe rol soluţionarea cazului privind copilul/tânărul_________________


născut la data de____________în ______________, judeţul______________
C.N.P.________________, fiul/fiica lui______________ şi al ____________,
domiciliat în ___________________, str.________________ nr._____,
bl.______, sc.____, ap.______, judeţul________________________.

La apelul nominal s-au prezentat_______________________________


_____________________________________________________________

Se dă cuvântul ____________________________________________
în cadrul Serviciului Rezidenţial al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi
Protecţie a Copilului Constanţa, care prezintă proiectul planului individualizat
de protecţie şi raportul referitor la ancheta psihosocială
nr.________/______________ privind copilul ________________________.

C O M I S I A

Prin cererea înregistrată sub nr._________/_________________,


domnul(a) _________________, mama/tatăl copilului__________________ a
solicitat revocarea măsurii de plasament.

Din actele prezentate rezultă că părinţii şi-au exprimat acordul cu


privire la măsura propusă.
______________________________________________________________
______________________________________________________________
______________________________________________________________
______________________________________________________________
Comisia pentru Protecţia Copilului Constanţa, având în vedere
interesul superior al copilului, în temeiul art._______ din Legea 272/2004
privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului:

126
H O T Ă R Ă Ş T E:

Art.1 –Revocarea măsurii de plasament a copilului_______________,


născut la data de _______________, familiei/pers./S.P.S.-C.P.____________
_____________________C.N.P._____________ şi__________domiciliaţi(a)
în _______________, str.________________________________, nr._____,
bl._______, sc.____, ap.______, judeţul__________________ şi reintegrarea
acestuia în familia (naturală, extinsă)_____________________________.

Art.2 – Hotărârea se va comunica:

1.___________________________________________________________
2.____________________________________________________________
3.___________________________________________________________
4.____________________________________________________________
5._________________________________________________________

Art.3 – Prezenta hotărâre poate fi atacată.

PREŞEDINTE C.P.P,
Mariana Belu

SECRETAR C.P.C.,

VIZAT PENTRU LEGALITATE,

127
Anexa nr. 12
CONSILIUL JUDEŢEAN CONSTANŢA
COMISIA PENTRU PROTECŢIA COPILULUI
TRANSFER

H O T Ă R Â R E A Nr._____________
Şedinţa din_________________________

Pe rol soluţionarea cazului privind copilul_______________________,


născut la data de____________în ____________, judeţul_______________
C.N.P.______________________, fiul/fiica lui_____________________ şi al
__________________, domiciliat în _______________, str.______________
nr._____, bl.______, sc.____, ap.______, judeţul_____________________.

La apelul nominal s-au prezentat_____________________________


______________________________________________________________

Se dă cuvântul ____________________________________________
în cadrul Serviciului (Biroului)_____________________________ al
Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Constanţa,
care prezintă situaţia copilului _____________________________________.

C O M I S I A

Prin raportul înregistrat sub nr._________/_________________,


domnul(a) ____________________________, a propus menţinerea măsurii şi
transferal copilulu_____________________ de la ___________________
la_____________________________________.

Din actele prezentate rezultă că: (motivele transferului, acordul


părinţilor referitor la transfer şi dacă este cazul acordul copilului)

______________________________________________________________
______________________________________________________________
______________________________________________________________
______________________________________________________________

128
Comisia pentru Protecţia Copilului Constanţa, având în vedere
interesul superior al copilului, în temeiul art._______ din Legea 272/2004
privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului:

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art.1 –Menţinerea măsurii de plasament a copilului/tânărului


_______________, născut la data de _______________ şi transferul acestuia
de la ____________________la ______________________________ (rude,
familiei/pers., as.mat., obligatoriu C.N.P., CP) domiciliaţi(ă) în
___________________ str.__________________---____________, nr._____,
bl._______, sc.____, ap.______, judeţul__________________ la
____________________________________________

Art.2 – Hotărârea se va comunica:

1._____________________________________________________________
2._____________________________________________________________
3._____________________________________________________________
4._____________________________________________________________
5._____________________________________________________________

Art.3 – Prezenta hotărâre poate fi atacată.

PREŞEDINTE C.P.P,
Mariana Belu

SECRETAR C.P.C.,

VIZAT PENTRU LEGALITATE,

129
BIBLIOGRAFIE
I Tratate, cursuri, articole, studii, publicaţii

1. Ion P. Filipescu – Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, 2000;


2. Ion P. Filipescu – Adopţia şi protecţia copilului aflat în dificultate, Editura All
Beck, 1997;
3. Milena Tomescu – Dreptul familiei, Protecţia copilului, Editura All Beck,
Bucureşti, 2005;
4. Comănescu Ioan, Mihuţă Ioan, Petrescu Raul – Ocrotirea familiei în dreptul roman,
Editura Politică, Bucureşti, 1989;
5. Emese Florian – Dreptul familiei, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1997;
6. Fr. Engels – Originea familiei, a proprietăţii private şi a statului, Editura Politică,
Bucureşti, 1989;
7. Ionaşcu A., Mureşan M., M.N. Costin, V. Ursa – Filiaţia şi ocrotirea minorilor,
Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1980;
8. I. Albu – Dreptul familiei, Editura didactică şi pedagogică, 1975;
9. Maria Voinea – Familia şi evoluţia sa istorică, Editura ştiinţifică şi enciclopedică,
Bucureşti, 1978;
10. Revista Dreptul – Uniunea Juriştilor din România, 2004 – 2005;
11. Revista de Asistenţă Socială – editată de Catedra de Asistenţă socială, Facultatea de
Sociologie şi Asistenţă socială, Universitatea din Bucureşti, sub egida comisiei
interministeriale de asistenţă socială a comisiei Guvernamentale Anti-sărăcie şi
promovare a Incluziunii sociale şi a Reprezentanţei UNICEF în România, 2002-
2003.

130
II A C T E NORMATIVE

1. Codul familiei;
2. Legea nr. 272 / 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului;
3. Legea nr. 273 / 2004 privind regimul juridic al adopţiei;
4. O.U.G nr. 102 / 1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a
persoanelor cu handicap, aprobată prin Legea nr. 519 / 2002 cu completările şi
modificările aduse de Legea nr. 343 / 2004;
5. H.G. nr. 1432 / 2004 privind atribuţiile, organizarea şi funcţionarea Autorităţii
Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului;
6. H.G. nr. 1434 / 2004 privind atribuţiile şi Regulamentul – cadru de organizare şi
funcţionare ale Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului;
7. H.G. nr. 1437 / 2004 privind organizarea şi metodologia de funcţionare a comisiei
pentru protecţia copilului;
8. H.G. nr. 1438 / 2004 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare şi
funcţionare a serviciilor de prevenire a separării copilului de familia sa, precum şi a
celor de protecţie specială a copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea
părinţilor săi ;
9. H.G. nr. 1439 / 2004 privind serviciile specializate destinate copilului care a
săvârşit o faptă penală şi nu răspunde penal;
10. H.G. nr. 2393 / 2004 privind indexarea cuantumului alocaţiei lunare de plasament;
11. Legea nr. 326 / 2003 privind drepturile de care beneficiază copiii şi tineriiocrotiţi
de serviciile publice specializate pentru protecţia copilului, mamele protejate în
center maternale, precum şi copiii încredinţaţi sau daţi în plasament la asistenţi
maternali profeşionişti ;

131
132