Teorema lui Pitagora

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sari la navigareSari la căutare

Teorema lui Pitagora:

Suma ariilor pătratelor determinate de catetele a și b este egală cu aria pătratului determinat de ipotenuza c.

Animație în care este demonstrată Teorema lui Pitagora

Teorema lui Pitagora este una dintre cele mai

cunoscute teoreme din geometria euclidiană, constituind o relație între cele trei laturi ale
unui triunghi dreptunghic. Teorema lui Pitagora afirmă că în orice triunghi dreptunghic,
suma pătratelor catetelor este egală cu pătratul ipotenuzei (latura opusă unghiului
drept). Teorema poate fi scrisă sub forma unei relații între cele trei laturi a, b și c,
câteodată denumită relația lui Pitagora:[1]
unde c reprezintă lungimea ipotenuzei, iar a și b lungimile celorlalte două laturi ale
triunghiului.
Deși este în discuție faptul că teorema putea fi cunoscută dinaintea lui, [2] aceasta a
fost totuși denumită după matematicianul din Grecia Antică, Pitagora (c. 570
– c. 495 î.Hr.) din moment ce el este cel care, în mod tradițional, a fost recunoscut
pentru prima demonstrație a sa.[3][4] Există unele dovezi cum că matematicienii
babilonieni ar fi înțeles formula, dar foarte puține indică o aplicație într-un cadru de
lucru matematic.[5][6] Matematicienii din Mesopotamia, India și China au descoperit
teorema independent și, în unele cazuri, au oferit demonstrații în cazuri speciale.
Această teoremă a primit numeroase demonstrații – probabil cele mai multe dintre
toate teoremele din matematică. Acestea sunt foarte diversificate, incluzând dovezi
atât geometrice cât și algebrice, cele mai vechi datând de acum mii de ani. Teorema
poate fi generalizată în diferite moduri, inclusiv prin referire la spațiile
multidimensionale, spațiile neeuclidiene, triunghiuri care nu sunt dreptunghice sau
chiar figuri care nu sunt triunghiuri, ci spațiale.
Teorema lui Pitagora este considerată un punct de interes în afara matematicii,
constituind un simbol al incomprehensibilității matematice, al misterului, sau al
puterii intelectuale; abundă referințele populare din literatură, muzică, teatru, sau
artă.

Cuprins

 1Istoric
 2Demonstrații
o 2.1Demonstrația cu triunghiuri asemenea
o 2.2Demonstrația lui Euclid
o 2.3Demonstrația prin cuadratură
o 2.4Demonstrația prin rearanjare
o 2.5Demonstrații algebrice
o 2.6Demonstrația cu diferențiale
 3Alte forme
 4Reciproca
 5Consecințe și utilizări
o 5.1Triplete pitagoreice
o 5.2Lungimi incomensurabile
o 5.3Numere complexe
o 5.4Distanțe euclidiene
o 5.5Identitatea trigonometrică pitagoreică
o 5.6Produsul vectorial
 6Generalizări
o 6.1Figuri asemenea pe triunghiuri
o 6.2Triunghiuri oarecare
o 6.3Teorema cosinusului
o 6.4Geometrie spațială
o 6.5Spații prehilbertiene
o 6.6Geometrie neeuclidiană
 6.6.1Geometrie sferică
 6.6.2Geometrie hiperbolică
o 6.7Geometrie diferențială
  7În cultura populară
 8Note
 9Bibliografie
o 9.1Engleză
o 9.2Alte limbi
 10Legături externe

Istoric[modificare | modificare sursă]
Deși teorema i se atribuie astăzi filozofului și matematicianului grec antic Pitagora,
care a trăit în secolul al VI-lea î.Hr., se știe că a fost cunoscută de mai multe
civilizații de-a lungul timpului: indienii antici, asiro-babilonienii, egiptenii
antici, chinezii antici și alții.[7]
Acest subiect poate fi împărțit în trei: cunoașterea tripletelor pitagoreice (seturi de
câte trei numere întregi care reprezintă lungimile laturilor unui triunghi dreptunghic),
cunoașterea teoremei propriu-zise și cunoașterea unor demonstrații.
Tripletele pitagoreice sunt cunoscute de foarte mult timp, ele fiind folosite pentru
construirea unui unghi drept în condiții practice: o sfoară este marcată cu noduri
aflate la anumite distanțe; formând din ea un triunghi (de exemplu de laturi 3, 4 și 5),
acel triunghi va fi dreptunghic - metoda poate fi folosită de exemplu pentru a monta
vertical catargul unui vas pe mare.
Monumente megalitice de acum 6000 de ani (în Egipt) sau 4500 de ani (în Insulele
Britanice) conțin triunghiuri dreptunghice cu laturi de lungimi numere întregi [8], dar
aceasta nu înseamnă neapărat că cei care le-au construit cunoșteau teorema. De
asemenea, scrieri vechi din Regatul Mijlociu Egiptean și din Mesopotamia
menționează triplete pitagoreice.
Sulba Sutra lui Baudhayana, scrisă în secolul VIII î.Hr. în India, conține o listă de
triplete pitagoreice descoperite algebric, un enunț al teoremei, precum și o
demonstrație pentru un triunghi dreptunghic isoscel.
Sulba Sutra lui Apastamba (circa 600 î.Hr.) conține o demonstrație numerică a
cazului general, calculând arii. Unii cercetători susțin că de aici s-ar fi putut inspira
Pitagora, în timpul călătoriei sale în India.
Pitagora (aproximativ 580 î.Hr. - 495 î.Hr.) a folosit metode algebrice pentru a
construi triplete pitagoreice, conform lui Proclus. Acesta a scris însă între
anii 410 și 485 d.Hr., adică 9 secole mai târziu. După Sir Thomas L. Heath, teorema
nu i-a fost atribuită lui Pitagora timp de cinci secole după perioada în care acesta a
trăit. Totuși, atunci când autori cum ar fi Plutarh și Cicero au vorbit despre teoremă
ca fiind „a lui Pitagora”, au făcut-o ca și cum acesta era un lucru binecunoscut și de
necontestat.
În jurul anului 400 î.Hr., conform lui Proclus, Platon a dat o metodă de a determina
triplete pitagoreice care combină algebra și geometria. Există o infinitate de astfel de
triplete,forma lor generală fiind x=2uv, y=u2-v2, z=u2+v2, unde u și v sunt numere
naturale oarecare, cu u>v. După aproximativ 100 de ani, Euclid a dat în cadrul
lucrării Elemente prima demonstrație axiomatică a teoremei.
Scris între 500 î.Hr. și 200 d.Hr., textul chinezesc Chou Pei Suan Ching (周髀算经)
conține o demonstrație vizuală a teoremei.
De fapt, nu numai că nu se poate ști cine a descoperit teorema, dar cercetătorii nu
se pot pune de acord nici în privința întrebării dacă a fost descoperită o singură
dată, ori independent în istorie de către mai multe civilizații.
Teorema este valabilă doar în geometria euclidiană, de aceea orice demonstrație
folosește (uneori indirect sau mai puțin vizibil) axioma lui Euclid.

Demonstrații[modificare | modificare sursă]

Demonstrație la teorema lui Pitagora

Teorema lui Pitagora a fost cunoscută mult timp înainte de Pitagora, dar el a fost
primul care a demonstrat-o.[2] În orice mod, demonstrația atribuită lui este foarte
simplă, și apelează la o rearanjare a figurilor.
Cele două pătrate mari reprezentate în figură conțin fiecare patru triunghiuri
identice, iar singura diferență dintre cele două pătrate mari este faptul că
triunghiurile sunt aranjate într-un mod diferit. Astfel, spațiul alb din interiorului
fiecărui pătrat mare trebuie să aibă aceeași suprafață. Egalând suprafețele spațiilor
albe reiese teorema lui Pitagora, c.c.t.d. [9]
Faptul că această demonstrație foarte simplă îi aparține lui Pitagora este dedus din
scrierile filozofului și matematicianului grec Proclus.[10]
Este posibil ca aceasta să fie teorema cu cele mai multe demonstrații; cartea The
Pythagorean Proposition (în traducere directă Propoziția Pitagorică) conține 370 de
demonstrații.[11]
Demonstrația cu triunghiuri asemenea[modificare | modificare sursă]

Demonstrația cu triunghiuri asemenea

Această demonstrație are la bază proporționalitatea laturilor a două triunghiuri
asemenea, adică are în vedere faptul că raportul dintre oricare două laturi
corespondente ale triunghiurilor asemenea este aceeași, indiferent de mărimea
triunghiurilor.
Fie ABC un triunghi dreptunghic, cu unghiul drept aflat în punctul C, după cum se
observă în figură. Se desenează înălțimea în triunghi din punctul C, astfel ca H să
fie punctul de intersecție al înălțimii cu latura AB. Punctul H împarte ipotenuza c în
două părți, numite d și e. Noul triunghi, ACH, este asemenea cu triunghiul ABC,
deoarece ambele au un unghi drept (prin definiție, înălțimea formează un unghi
drept), iar unghiul lor comun este A, ceea ce înseamnă că cel de-al treilea unghi va
fi același în ambele triunghiuri, marcat θ pe figură. Printr-o rațiune similară,
triunghiul CBH este și el asemenea cu triunghiul ABC. Demonstrația asemănării
triunghiurilor recurge la postulatul triunghiului: suma unghiurilor într-un triunghi este
egală cu două unghiuri drepte, dar și la postulatul paralelismului. Asemănarea
triunghiurilor ne conduce la egalarea rapoartelor dintre laturile corespondente după
cum urmează:
Primul rezultat este cosinusul unghiurilor θ, iar al doilea este sinusul lor.
Rapoartele pot fi scrise astfel:
Însumarea acestor două egalități rezultă în
care, prin simplificare, dă expresia teoremei lui Pitagora:
Rolul acestei demonstrații de-a lungul istorie este subiectul multor
speculații. Întrebarea care ar trebui pusă este de ce Euclid nu a folosit
această demonstrație, dar a inventat alta. O presupunere ar fi că
demonstrația cu triunghiuri asemenea avea nevoie de teoria
proporțiilor, un subiect netratat până la publicarea lucrării Elemente,
astfel că teoria proporțiilor avea nevoie de o dezvoltare mai mare la
aceea vreme.[12][13]
Demonstrația lui Euclid[modificare | modificare sursă]

Demonstrație ca în Elemente a lui Euclid

În mare parte, acesta este modul în care demonstrația
lui Euclid din Elemente are loc. Pătratul mare este divizat în două
dreptunghiuri, unul în stânga, iar altul în dreapta. Apoi, alt triunghi
este construit astfel încât acesta să aibă jumătate din suprafața
pătratului din partea stângă. Aceste două triunghiuri sunt congruente,
ceea ce demonstrează faptul că acest pătrat are aceeași suprafață ca
și dreptunghiul din stânga. O versiune analogă este valabilă și pentru
dreptunghiul din partea dreaptă și pentru pătratul rămas.
Recombinând cele două dreptunghiuri pentru a forma pătratul pe
ipotenuză, suprafața sa este aceeași cu suma suprafețelor celor două
pătrate. În continuare se află detaliile.
Fie A, B, C vârfurile unui triunghi dreptunghic, în care unghiul drept să
fie A. Se trasează perpendiculara din punctul A prin ipotenuză, până
pe latura opusă ipotenuzei, din pătrat. Dreapta desparte pătratul
respectiv în două dreptunghiuri, fiecare având aceeași suprafață cu
unul dintre pătratele de pe catete.
Pentru demonstrația formală, se recurge la patru leme elementare:

1. Dacă un triunghi are două laturi egale cu alte două

laturi ale unui alt triunghi, iar unghiurile făcute de aceste
laturi sunt egale,
atunci triunghiurile sunt congruente.

1. Suprafața unui triunghi este egală cu jumătate din

suprafața oricărui paralelogram de aceeași bază și cu
aceeași înălțime.
2. Suprafața unui dreptunghi este egală cu produsul a
două laturi adiacente.
3. Suprafața unui pătrat este egală cu produsul a două
dintre laturile sale (se deduce din 3).
În continuare, fiecare dintre pătratele de sus se află în legătură cu un
triunghi congruent cu alt triunghi aflat la rândul său în legătură cu unul
dintre cele două dreptunghiuri care alcătuiesc pătratul de jos. [14]
 Ilustrație incluzând noile drepte

Reprezentarea celor două triunghiuri congruente, cu jumătate din suprafața

dreptunghiului BDLK și a pătratului BAGF

Demonstrația este următoarea:

1. Fie ACB un triunghi dreptunghic cu unghiul drept CAB.

2. Pe fiecare dintre laturile BC, AB și CA, se reprezintă
pătratele CBDE, BAGF și ACIH, în această ordine.
Construcția pătratelor necesită teoremele lui Euclid, și
depinde de postulatul paralelismului.[15]
3. Din A, se trasează dreapta paralelă cu BD și CE.
Aceasta va fi perpendiculară pe laturile BC și DE, iar
punctele de intersecție vor fi K și L.
4. Se trasează dreptele CF și AD, formându-se
triunghiurile BCF și BDA.
5. Unghiurile CAB și BAG sunt ambele unghiuri drepte;
astfel C, A, și G sunt puncte coliniare. Analog pentru
punctele B, A și H.
 6. Unghiurile CBD și FBA sunt ambele unghiuri drepte;
astfel ABD este egal cu unghiul FBC, din moment ce
ambele sunt egale cu suma dintre un unghi drept și
unghiul ABC:
7. Deoarece AB este egală cu FB iar BD este egală cu
BC, triunghiul ABD este congruent cu triunghiul FBC.
8. Deoarece A-K-L este o dreptă, paralelă cu BD, atunci
dreptunghiul BDLK este de două ori aria triunghiului
ABD, având baza comună BD și înălțimea BK.
9. Deoarece C este coliniar cu A și G, pătratul BAGF este
de două ori aria triunghiului FBC.
10. Astfel, dreptunghiul BDLK are aceeași arie ca pătratul
BAGF = AB2.
11. Similar, se poate arăta că dreptunghiul CKLE are
aceeași arie cu pătratul ACIH = AC2.
12. Adunând rezultatele putem scrie AB2 + AC2 = BD × BK
+ KL × KC
13. Din moment ce BD = KL, BD × BK + KL × KC = BD(BK
+ KC) = BD × BC
14. Atunci AB2 + AC2 = BC2, pentru că CBDE este un
pătrat.
Această demonstrație, care apare în Elementele lui Euclid, sub forma
Propoziției 47 din Cartea 1,[16] arată faptul că suprafața pătratului de
pe ipotenuză este suma suprafețelor celor două pătrate mici.
[17]
 Această demonstrație este una destul de diferită față de cea
folosind asemănarea triunghiurilor, care folosește posibila metoda de
demonstrație a Pitagora.[13][18]
Demonstrația prin cuadratură[modificare | modificare sursă]

Suprafețele ambelor pătrate mari sunt egale cu . Dacă suprafețele

pătratelor roz, ce reprezintă pătratele numerelor  și  (figura din
stânga) sunt substituite cu un pătrat ce reprezintă numărul  la pătrat,
făcându-se simultan o rearanjare a jumătăților celor
două dreptunghiuri (fiecare fiind format inițial din câte două triunghiuri
dreptunghice, congruente cu cel inițial), se obține figura din dreapta.
 Suprafețele celor două pătrate mari sunt identice,
întrucât laturile acestora sunt congruente.
Calculând în fiecare caz suprafețele celor două pătrate, se obține:
 (pentru pătratul din stânga)
 (pentru pătratul din dreapta)
Se ajunge așadar la , ceea ce duce direct la relația din
teorema studiată.
Demonstrația prin rearanjare[modificare | modificare
sursă]
Demonstrația pitagoreică, care a fost deja discutată, a fost o
demonstrație prin rearanjare. Aceeași idee este reprezentată
în animația din partea stângă, care conține pătratul mare de
latură a + b, cu patru triunghiuri dreptunghice identice.
Triunghiurile sunt reprezentate alternativ în două moduri de
aranjare, în primul în care sunt arătate cele două pătrate
mici a2 și b2, iar în al doilea în care este arătat pătratul c2.
Suprafața cuprinsă de pătratul exterior nu se schimbă, iar
suprafața celor patru triunghiuri este aceeași și la începutul
rearanjării, dar și după, așadar suprafețele pătratelor negre
sunt egale. Astfel, ajungem la rezultatul a2 + b2 = c2.
O a doua demonstrație prin rearanjare este reprezentată de
animația din mijloc. Un pătrat mare este format din
suprafața c2,din patru triunghiuri dreptunghice identice de
laturi a, b și c, amplasate în jurul unui pătrat central mic. Apoi,
se formează două dreptunghiuri cu laturile a și b prin mutarea
triunghiurilor. Combinând pătratul mai mic cu aceste
dreptunghiuri se formează două pătrate de suprafețe a2 și b2,
care vor avea aceeași suprafață cu pătratul mare inițial. [19]
O a treia demonstrație este reprezentată în imaginea din
dreapta. Pătratele superioare sunt divizate după cum se poate
observa, în figuri cu nuanțe de albastru și verde, iar aceste
figuri mici pot fi rearanjate pentru a umple pătratul mare
inferior. Analog, acest lucru se poate face și invers. Astfel, se
poate observa faptul că suprafața pătratului mare este egală
cu suprafețele pătratelor mici.[20]
Animație ce reprezintă
demonstrația prin
rearanjarea a patru Animație ce reprezintă Demonstrație utilizând o
triunghiuri dreptunghice demonstrația prin rearanjare rearanjare elaborată
identice

Demonstrații algebrice[modificare | modificare sursă]

Diagramă cu cele două demonstrații algebrice

Teorema poate fi demonstrată algebric cu ajutorul a patru

triunghiuri identice cu triunghiul dreptunghic de laturi a, b și c,
aranjate în interiorul unui pătrat de latură c, după cum se
poate observa în jumătatea superioară a diagramei.
[21]
 Triunghiurile sunt congruente, având aria , în timp ce
pătratul mic are latura b − a și aria (b − a)2. Așadar, aria
pătratului mare este:
Dar acesta este un pătrat de latură c și cu suprafața c2,
deci
O demonstrație similară folosește patru copii ale
aceluiași triunghi, care sunt aranjate simetric în jurul
unui pătrat de latură c, după cum se poate observa în
partea inferioară a diagramei.[22] Astfel se formează un
pătrat mai mare, de latură a + b și arie (a + b)2. Cele
patru triunghiuri și pătratul de latură c au aceeași
suprafață cu pătratul cel mare,
ceea ce conduce la:

Diagramă reprezentând demonstrația lui Garfield

O altă demonstrație, o variațiune a celor de mai

sus, a fost publicată de președintele
american James A. Garfield.[23][24] Diferența
constă în utilizarea unui trapez în locul unui
pătrat, acesta putând fi construit prin tăierea cu
o dreaptă a pătratului mare reprezentat mai sus,
în cadrul celei de-a doua demonstrații algebrice.
Astfel, se obține trapezul reprezentat în
diagramă. Deci suprafața trapezului este
jumătate din cea a pătratului, adică
Folosindu-se ecuația pătratului mare, vom
aveam rezultatul înjumătățit pentru trapez.
Raportul  se reduce, astfel că în final
rămâne relația pitagoreică.
Demonstrația cu
diferențiale[modificare | modificare sursă]
Se poate ajunge la teorema lui Pitagora prin
intermediul studiului modului în care
schimbările într-o latură produc o schimbare
în ipotenuză, iar pentru această
demonstrație se apelează la calcului
diferențial și integral.[25][26][27]
Triunghiul ABC este un triunghi drept, după
cum se observă și în partea superioară a
diagramei, iar BC este ipotenuza. În același
timp, lungimile triunghiului sunt măsurate
după cum se poate vedea în partea
inferioară, cu ipotenuza de lungime y,
latura AC de lungime x și latura AB de
lungime a.

Diagrama pentru demonstrația diferențială

Dacă x crește cu o valoare mică dx prin

extinderea laturii AC către D, atunci y de
asemenea crește cu dy. Acestea formează
două laturi ale unui triunghi, CDE, care
(cu E ales astfel încât CE să fie
perpendicular pe ipotenuză) este un triunghi
dreptunghic aproximativ asemănător
cu ABC. De aceea, rapoartele dintre laturile
lor trebuie să fie la fel, adică:
Asta poate fi rescris după cum urmează:
Aceasta este o ecuație
diferențială care prin rezolvare dă
Iar constanta poate fi dedusă de
la x = 0, y = a pentru a obține
ecuația
Această demonstrație este
mai degrabă intuitivă; se
poate face și mai riguros dacă
în locul valorilor dx și dy se
folosesc limite.

Alte
forme[modificare | modifica
re sursă]
După cum s-a arătat și în
introducere,
dacă c reprezintă lungimea ip
otenuzei, iar a și b reprezintă
lungimile celorlalte două
laturi, teorema lui Pitagora
poate fi exprimată sub forma
unei relației pitagorice:
Dacă sunt cunoscute
lungimile ambelor
catete a și b ,
atunci c poate fi calculat
astfel:
Dacă sunt cunoscute
lungimea
ipotenuzei c și a uneia
dintre catete (a sau b),
atunci lungimea
celeilalte catete se
poate calcula:
sau
Teorema lui
Pitagora oferă
o relație de
legătură între
laturile unui
triunghi
dreptunghic
într-un mod
simplu, astfel
că dacă sunt
cunoscute
lungimile la
două dintre
laturi, se poate
calcula
lungimea celei
de a treia. Un
corolar al
teoremei spune
că în orice
triunghi
dreptunghic,
ipotenuza este
mai mare decât
oricare dintre
catete, dar mai
mică decât
suma acestora.
O generalizare
a teoremei
pitagorice
este teorema
cosinusului,
care oferă
posibilitatea de
a calcula
lungimea
oricărei laturi a
unui triunghi,
dacă se cunosc
lungimile a
două dintre
laturi și unghiul
dintre ele.
Dacă unghiul
dintre ele două
este un unghi
drept, atunci
această
teoremă se
reduce la
relația
pitagorică.