Comportamentele antisociale agresive concrete sunt rezultanta combinatiei

caracteristicilor ce tin de agresor, victima si situatie, si, desigur, e vorba despre

caracteristici percepute si atribuite. Sa subliniem insa ca aceste perceptii si atribuiri nu
sunt pur perdonale si arbitrare. Daca ar fi asa, nu am putea avea explicatii si predictii. In
ciuda unei mari varietati de posibile configuratii factoriale ce tin de personalitatea
agresorului si a celui agresat, precum si de situatie si cu atat mai mult de interractiunea
dintre cele trei entitati, se pot desprinde cateva constatari generale.
Studiile complexe atesta ca dihotomia de tip de personalitate si comportament stabilita de
D. Glass (1977) intre persoane ce pot fi caracterizate ca foarte competitive, totdeauana
grabite, iritabile si agresive (tipul A) si cele ce nu detin aceste trasaturi (tipul B) este reala
si operanta in descrierea si predictia comportamentului agresiv. Persoanele de tip A nu
numai ca reactioneaza cu violenta supradimensionata la acte minore de provocare
(intentionata sau nu), dar sunt inclinate in mai mare masura decat cele de tip B sa initieze
agresivitate atat instrumentala, cat si ostila.
Intr-un studiu, R. Baron (1989) a rugat un grup mare de manageri sa indice frecventa
conflictelor avute cu subordonatii, cu cei ce aveau aceeasi functie ca ei (egali ca statut) si
cu superiorii. Indivizii clasificati ca tip A au mentionat mult mai multe conflicte cu
subordonatii si egalii lor decat tipul B, dar nu s-a constatat nici o diferenta intre cele doua
tipuri in conflcitele cu superiorii. Aceasta asimetrie de comportament dovedeste cat de
mult e legata si agresivitatea de statutul social si, in ultima analiza, de putere.
Cercetarile arata ca, la indivizii structural inclinati spre agresivitate, si atitudinile si
credintele favorabile fata de ea sunt mai accentuate. In diferite imprejurari tensionate, ei
vad ca solutii mijloace agresive. Barbatii in general agresivi (tipul A)adopta atitudini si
comportamente agresive fata de femei, atat in contexte sexuale, cat si nonsexuale.
(Anderson si Anderson, 1999).
Pretuirea (stima) de sine ca variabila de personalitate joaca un rol divers (nonlinear) in
pornirea spre agresivitate: cei cu o joasa stima de sine devin mai repede violenti, dar si
cei cu o inalta pretuire de sine. Dintre acestia di urma insa, numai cei narcisisti,
practicand o supradimensionare a propriei persoane si o mare dragoste de sine, vad in
orice feedback realist o amenintare la stima de sine. Persoanele cu o stima de sine inalta,
dar echilibrata, au porniri violente in mai mica masura (Busmam si Baumeister, 1998).
Cel ce agreseaza tine seama, intr-o anume masura, de reactiile celui agresat. Daca acesta
din urma arata ingrijorare, frica, durere, probabilitatea ca actiunea agresiva sa inceteze
este mai mare. Aceasta pentru ca agresorul si-a vazut cumva atins scopul, producandu-i
victimei suficient rau, intrevenind, totodata, si sentimentul de mila. Relatia nu este insa
liniara nici aici: cand agresiunea este raspunsul la o provocare severa, semnele ca
provocatorul sufera nu intrerup si nici nu atenueaza agresiunea.
In mod obisnuit, potentialul agresor are in vedere, inaintea declansarii actiunii sale,
capacitatile de riposta ale agresorului. Studii riguroase de laborator, ca si viata curenta ne
arata ca exista o relatie invers proportionala intre angajarea in acte agresive si conduite
antisociale in general, si posibilitatile (percepute) de reactie ale celui agresat. E in joc, din
nou, estimarea raportului dintre costuri si beneficii. Doar in stari de puternica manie,
ebrietate sau sub influenta drogurilor ori hipnoza, atunci cand ratiunea este mult obturata,
subiectii devin aproape indiferenti la caracteristicile persoenalor spre care se indreapta
agresiunea lor.
Cel care se afla intr-o situatie frustranta sau care a avut un incident direct cu cineva este
foarte sensibil la motivele pentru care se afla intr-o asemenea situatie si la intentiile
persoanei in cauza. Daca el atribuie cauzele imprejurarii in care se afla unor factori
obiectivi, ce nu se inscriu in campul responsabilitatii persoanelor implicate, pornirea lui
spre agresivitate va fi mult redusa. Una este, de pilda, daca unui angajat i se spune sau
deduce el ca a fost concediat fiindca sefului nu ii place de el, si alta daca ajunge la
concluzia ca aceasta se intampla din cauza recesiunii. Atunci cand atacul ori frustrarea
provocate de o persoana sunt percepute ca intentionate, mania si virtuala agresivitate sunt
mult mai puternice decat in caz contrar.
Acest lucru a fost demonstrat printr-un experiment efectuat de J. Greenwell si H.
Dengerink (1973). Subiectii au fost plasati intr-un context de competitivitate cu oponenti
fictivi, de la care primeau si catre care trimiteau socuri (electrice). Un grup de subiecti a
primit informatii de la presupusul oponent (in fapt, de la experimentator)ca acesta
mareste intentionat nivelul socurilor, iar celalalt grup, ca el mentine deliberat nivelul
constant, la o cota moderata. Apoi, la jumatate dintre subiectii din fiecare grup socurile
primite au fost intr-adevar mai mari, iar la ceilalti au ramas constante. Rezultatele arata
ca intentiile oponentilor au contat mai mult in intensitatea socurilor pe care subiectii le-au
returmat acestora decat in valoarea reala a intensitatii socurilor primite de la ei (de la
oponenti).
Studii de specialitate sugereaza ca oamenii difera semnificativ intre ei in atribuirea sau nu
a intentiilor de agresivitate din partea celorlalti. La unii dintre noi este prezent ca o
trasatura de personalitate biasul (distorsiunea) atribuirii ostilitatii (Dodge et. al.,1986),
adica o adevarata obsesie ca orice neplacere din partea altora a fost cu intentie. Nu se
profeseaza dubii cat de mici in legatura cu actiunile altora si deseori se raspunde cu
manie si agresivitate.
Factorii de mediu fizic au influenta asupra declansarii comportamentelor agresive si
antisociale. In Statele Unite, o comisie special creata pentru a studia cauzele revoltelor si
violentelor de strada deosebit de dese si dure din anii '60 in aceasta tara a identificat,
printre alti factori, si pe cei ai temperaturii ridicate. Cercetari corelationale ulterioare
centrate special pe respectiva tema, analizand 102 dintre tulburarile violente ce au avut
loc in perioada mentionata, au gasit o asociere putwrnic pozitiva intre intensitatea caldurii
si frecventa tulburarilor. (Carlsmith si Anderson, 1979).
Explicatia ar consta in aceea ca temperatura inalta determina o stare de iritare, care, la
randul ei, sporeste tendinta spre agresivitate. Studiile de laborator nu au ajuns la concluzii
univoce in privinta relatiei dintre temperatura si comportamentul agresiv, dar ele
confirma ideea ca, in conditii de stres fizic, daca subiectii nu se pot sustrage situatiei, ei
sunt inclinati mai mult spre agresivitate decat in conditii normale. Studiile de laborator,
ca si cele corelationale si de teren arata deci ca, pe ansamblu, cu cat temperatura creste,
cu atat se intensifica si agresivitatea. Dar numai pana la un punct, dincolo de care
cresterea temperaturii (un reper ar fi 25 grade) determina o scadere a pornirilor agresive
si intervine moleseala, cu toate corolarele ei fizice si psihice. Alaturi de temperatura, s-a
constatat ca avand influenta semnificativ agravanta asupra agresivitatii (tot prin
mecanismul stresului)mirosurile neplacute su fumul de tigara.
Ca si in cazul altor procese si fenomene psihosociale, in stradania de a oferi o imagine cat
mai holistica asupra lor, specialistii su recurs la elaborarea unor modele integrative.
Proeminent, vidat si prin cercetari empirice, este cel propus de C.A.Anderson (1997),
numit modelul general al agresivitatii afective (MGAA sau General Affective Agression
Model, GAAM).
MGAA mizeaza pe faptul ca actele concrete de agresivitate se produc la intalnirea dintre
anumite caracteriatici ale situatiei (frustrare, provocarea directa, exemplul altor oameni
care se comporta agresiv, obiecte ce sugereaza sau stimuleaza agresivitatea, temperatura
ridicata si altele) cu anumite trasaturi de personalitate (iritabilitate, valori, atitudini sau
structuri cognitive proagresive, abilittai de lupta si altele). Ele nu trebuie prezente toate,
iar ponderea unor tipuri de variabile situationale sau a celor de personalitate poate fi
diferita. Interactionand in maniera concreta, de la context la context, variabilele de input
produc un impact considerabil asupra a trei procese:
1. Activarea sistemului neuropsihologic inducand surescitare (arousal);
2. Modificarea starii afective datorate unor trairi si sentimente ostile, marcate de cele mai
multe ori de expresia faciala;
3. Aparitia in sistemul cognitiv a gandurilor ostile, aducerea in memorie, aproape
instantaneu, a informatiilor legate de osstilitate, formularea intentiilor si mijloacelor de
raspunsuri agresive. Declansarea efectiva a procedurilor agresive depinde de felul in care
indivizii interpreteaza situatia in care intra si de estimarea mai deliberata sau aproape
spontana a factorilor restrictivi (capacitatile de riposta ale adversarului, prezenta politiei,
etc.).
MGAA are meritul de a surprinde si integra complexitatea factoriala a conduitelor
agresive, dar ar trebui convertit ,ai ferm la procesele dezoltarii personalitatii umane,
luand adica in considerare si dimensiunea diacronica, dinamicitatea in timp. De
asemenea, parametrii situationali invocati pot fi incadrati intr-un context sociocultural
mai larg, legat si de carcteristicile comunitatii, de normele si cutumele practicate, de
capitalul social si de retelele interpersonale si interumane existente.
Aplicarea mpdelului capata specificitati marcante in functie de domeniile de manifestare,
dintre care mai pregnante sunt: violenta in spatiul domestic, violenta in scoli, in sport, la
locurile de munca, conflcitele interetnice.
Intr-un model mai extins si complet, probabil ca ar putea figura si caracteristici
sociodemografice, care se transpun, desigur, si in trasaturi de personalitate prezente in
MGAA, dar care pot fi folosite si ca predictori directi in evaluarea agresivitatii si a
actelor antisociale. De exemplu, delicventa este mai frecventa la tineri si la anumite
grupuri etnice. Explicatiile nu rezida atat in natura biologica sau intr-un dat imanent, cat
in socializare si in conditionarile sociale acute (somaj, saracie, lipsa de educatie).
O atentie speciala a fost acordata diferentelor dintre barbat si femeie in promovarea si
receptarea violentei. La nivel de folclor, in reprezentarile stereotipizate despre barbat si
femeie, deosebirea majora este aceea legata de agresivitate. Cercetarile atesta ca reala
aceasta diferenta. In timpul unor lupte de strada, in violenta ilegala, in jocul copiilor si in
alte imprejurari, barbatii iau initiativa agresivitatii si se comporta mai violent.
Analizandu-se peste 100 de studii ce aveau ca subiect agresivitatea la cele doua sexe, a
reiesit ca exista o cvasiunanimitate a acestora in constatarea agresivitatii mai mari la
barbati. S-au adus insa si aici anumite nuantari: diferentele sunt mai pronuntate in caz
agresivitatii fizice decat in al celei verbale (Hyde, 1986); femeile sunt mult mai
preocupate de consecintele actelor agresive asupra victimei, se simt mai vinovate, se tem
mai mult de razbunarea celui agresat si, prin urmare, impulsurile lor agresive sunt mai
inhibate (Eagly si Steffen, 1986). De altfel, diferenta in comportamentul agresiv dintre
sexe este mai mare in situatii naturale spontane si mult mai redusa in conditii de laborator
(Hyde, 1986), unde chiar cei mai naivi subiecti stiu ca nu pot suferi riposte dure sau
daune fizice severe.
Cercetarile ulterioare au riefat si alte deosebiri: s-a confirmat statistic ca barbatii nu
numai ca sunt in mai mare masura agenti agresivi, dar sunt si mai agresati decat femeile;
barbatii sunt la fel de inclinati in a fi agresivi chiar cu persoane care nu i-au provocat in
nici un fel, dar, in situatiile in care provocarea este prezenta, si cu deosebire cand este de
mare intensitate, femeile devin aproape la fel de agresive ca barbatii (Betancourt si
Miller, 1996). O deosebire notabila consta in aceea ca barbatii se angakeaza mult mai
repede si mai frecvent in diferite forme de agresivitate directa (de la injuraturi si remarci
jignitoare pana la batai ai omoruri), pe cand femeile, in modalitati indirecte, cum sunt
barfele, raspandirea de zvonuri denigratoare, reclamatii, trimiterea de anonime,
dezvaluirea unor secrete ce victimizeaza persoana in cauza. De multe ori, asemenea
conduite sunt mai nocive decat cele directe, deoarece tinta agresivitatii, pe langa faptul ca
nu cunoaste autorul acelor fapte, nici nu stie ca este in pericol.
Putem spune deci, ca femeile , fiind mai indubitabil mai empatice si mai putin inclinate
spre violenta, foatte probabil si ca inzestrare naturala, nu promoveaza agresivitatea, si
mai ales pe cea directa, pe fata si pentru ca are in vedere consecintele ripostei din partea
celor agresati.

Teorii predominant psihologice

teoriile psihologice pun accentul in special pe caracteristicile persoanei, pe structura si
factorii componenti ai personalitatii, pe rezultatele invatarii si interactiunii sociale, ca
fiind drept principale cauze ale comportamentului infractional. Daca teoriile sociologice
sunt orientate predominant catre mediul ambiental si social-economic, teoriile
psihologice pun mai mult accentul pe individ, pe factorii psihologici si psihosociali. Desi
numarul teoriilor psihologice este impresionant iar dificultatile de clasificare aproape
insurmontabile, vom proceda totusi la o diferentiere a lor si anume, le vom include in
doua categorii: teorii propriu -zis psihologice, cum este cazul teoriilor analitice sau
psihanalitice si teorii psihosociale.

Teoriile analitice utilizeaza concepte care creaza mari necazuri celor care incearca sa le
operationalizeze, deoarece verificarea experimentala este greu de realizat. Argumentele
centrale ale acestor teorii, cu puternice implicatii asupra practicii clinice, constau, pe de
o parte, in afirmarea esecului in ceea ce priveste controlul efectiv al ego-ului si super-
egoului datorat greselilor timpurii in formarea copilului sau neglijarii parentale
(Alexander, Sraub, 1956). Pe de alta parte, comportamentul deviant este considerat a fi o
metoda simptomatica de abordare a problemei bazale a adaptarii si anume, apararea
impotriva anxietatii. Asemenea puncte de vedere pleaca, desigur, de la conceptia si teoria
formulata de catre Sigmund Freud privind existenta celor 3 categorii de forte irationale
(id), rationale (ego), morale(superego), care intotdeauna sunt in disputa privind
asigurarea conduitei. In ceea ce priveste comportamnetul delincvent, el considera ca orice
criminal sufera de o nevoie compulsiva de a fi pedepsit, in vederea usurarii starii de
vinovatie datorate sentimentelor incestuoase inconstiente de tip oedipian din perioada
copilariei. Crimele sunt comise in vederea autopedepsirii si, deci, in vederea purificarii de
vinovatie.
Punctul de vedere clasic al lui Freud privind relatia dintre crima si pedeapsa a fost amplu
prezentat si dezvoltat de catre Franz Alexander si Hugo Staub in lucrarea lor ''Criminalul,
judecatorul si publicul, 1956''. Abordarea lor poate fi sintetizata astfel:
1.din punct de vedere psihodinamic, toti oamenii sunt criminali innaacuti. Fiiinta umana
apare in lume ca un criminal, adica neadaptat social. In primii ani de viata copilul isi
prezerva criminalitatea in cel mai inalt grad, fiind preocupat numai de realizarea placerii
si de evitarea durerii. In perioada 4-6 ani, dezvoltarea criminalului incepe sa se
diferentieze de cea a persoanei normale. In aceasta perioada (perioada latenta), care se
incheie la pubertate, viitprul individ normal reuseste partial in reprimarea tendintelor
instinctive criminale si stopeaza exprimarea lor actuala. Ea sau el converteste sau
transforma aceste tendinte libidinale criminale in forme acceptabile social. Viitorul
criminal esueaza, insa, in realizarea acestei adaptari. Criminitatea reprimata si, deci,
inconstienta, a persoanei normale gaseste cateva cai si supape sociale si nepericuloase,
cum ar fi visul, fantezia, simptomele neurotice, precum si cateva forme de comportament
tranzitionale, care sunt mai putin lipsite de pericol cum ar fu duelul, boxul, corida si
ocazional, exprimarea libera a criminalitatii in razboi;
2. Complexul Oedip este un fapt psihodinamic fundamental care produce criminalitate
daca nu este rezolvat in mod reusit. Conform doctrinei freudiene, toti baietii manifeste o
ostilitate fata de tata si iubire fata de mama, care cuprinde dorinta sexuala. Vinovatia si
anxietatea determinate de aceste sentimente trebuie sa fie rezolvate, pentru ca tanarul sa
devina om sanatos psihologic. Cel care isi reprima ostilitatea fata de tata isi va
redirectiona agresivitatea in alta parte, ajungand la comiterea unor acte violente. Atunci
insa cand acest complex este rezolvat cu ajutorul psihanalizei, individul poate curma
ostilitatea sa, devenind constient de obiectul real al agresiunii;
3. Descoperirea motivelor inconstiente este sarcina fundamentala a criminologiei. Pentru
cei care impartasesc punctul de vedere psihanalitic extrem, anumite patternuri criminale
sunt reflectarea simbolica a unei motivatii inconstiente. De exemplu, utilizarea unui pistol
de catre talhar reprezinta formarea unei reactii in sensul impotentei masculine. Pistolul
este considerat simbolul potentei. De asemenea, spargerea usii si furtul sunt considerate a
simboliza violul inconstient. Aceste aspecte trebuie cunoscute si intelese de catre instanta
inainte de a stabili ''masurile'' impotriva infractorilor;
4. Primul act rebel (sau crima) este comis in copilaria timpurie si este un factor
determinant important pentru formarea simtului justitiar al unei persoane. Prima crima (in
sensul incalcarii unei norme, desigur) pe care toti oamenii, fara nici o exceptie, mai
devreme sau mai arziu o comit este violarea prescriptiei privind curatenia.
In acord cu Alexander si Staub, Ferenczi vorbeste chiar despre o ''moralitate sfincteriala''
care reprezinta inceputul si fundamentarea moralei adultului. Un criminal refractar care
persista in respingerea dusmanoasa a cerintelor sociale este precum un copil aflat pe oala
de noapte ce respinge orice cerinta din afara. Momentul in care un copil incepe sa isi
impuna inhibarea eliminarii, acesta este un pas decisiv catre ajustarea la lumea exterioara,
deoarece s-a creat o atentie inhibitiva in cadrul personalitatii. Se dezvolta atfle un anumit
simt al justului si injustului in raport cu procesul biologic. Acest simt justitiar (sau lipsa
lui) legat de formarea deprinderilor igienice (care presupune inhibitia) devine prototip
pentru viitoarele restrictii ale vietii instinctuale a copilului si o tulburare in timpul acestei
faze de dezvoltare poate ervi drept cauza pentru disturbarea viitoare a adaptarii sociale.
In ansamblu, atat freudienii, neofreudienii cat si reprezentantii altor scoli psihanalitice
atribuie criminalitatea conflictelor interne, problemelor emptionale sau sentimentelor de
insecuritate, inadecventa si inferioritate. Pentru ei, comportamentul criminal si
delincventa sunt simptome ale problemelor emotionale fundamentale. Teoriile
psihanalitice insa, nu reusesc sa ofere o explicatie actelor criminale comise de criminalul
''normal'', care invata si preia asemenea acte de la alti criminali. De regula, psihanaliza
ofera o explicatie doar pentru comportamentul compulsiv al paihoticului, neuroticului si
sociopatului.

Teoriile psihosociale accentueaza asupra achizitiilor rezultate in procesul interactiunii si

invatarii psihosociale si sociale ca fiind drept principale explicatii, principalele cauze ale
criminalitatii.

teoriile controlului psihosocial sustin, in principal, faptul ca tendinta indivizilor de a

devia in plan comportamental este relativ generala si constanta, ceea ce inseamna ca
acestia se vor comporta in mod frecvent antisocial daca ei nu sunt formati si sustinuti in a
evita aceasta tendinta.
Hirschi vedea legatura fiecarui individ cu societatea prin prisma 4 elemente: atasamentul
fata de persoanele conventionale, obligatia fata de comportamentele conventionale,
implicarea in activitati conventionale si convingerea individului ca trebuie sa se
subordoneze societatii.
Cei care refuza sa accepte legitimitatea societatii in a formula norme, reguli si cerinte, vor
fi inclinati in mai mare masura in directia violarii lor. Aceste elemente nu actioneaza
strict independent.

O alta teorie apartenenta acestei categorii este teoria infranarii a lui Walter Reckless,
care reuseate mult mai bine sa impleteasca cele doua perspective- psihologica si sociala-
de abordare a cauzelor criminalitatii. Comportamentul criminal este influentat de
urmatorii factori: factori de presiune sociala (conditiile economice si de locuit precare,
statut social scazut, lipsa oportunitatilor, conflcite familiale; factorii de presiune ce
actioneaza ca factori de atragere si care abat indivizii de la normele acceptate, cum ar fi
companionii rai, subcultura delincventa si criminala, grupuri deviante; in imediata
vecinatate a individului exista o infranare externa, eficienta sau nu, ce provine din partea
vietii familiale si a grupurilor suportive; infranarea interna, in calitate de produs al unei
bune sau slabe internalizari; stratul cel mai de jos consta numai in presiunile dinlauntru:
tensiuni interne, ostilitate, agresivitate, puternice sentimente de inadecventa si
inferioritate, afectiuni organice,etc.
Teoriile invatarii, in calitate de abordari psihosociale, accentueaza asupra mecanismelor
prin intermediul carora comportamentul criminal este invatat. In aceasta categorie putem
include teoria asocierii diferentiale care considera ca la baza comportamentuluui criminal
se afla socializarea intr-un sistem de valori ce conduce la violarea legii; daca criminalul
potential invata ''definitii'' care sunt favorabile comportamentului deviant, atunci creste
probabilitatea aparitiei tendintei spre comiterea actelor deviante si criminale.
Principiile de baza ale asocierii diferentiale pot fi sintetizate astfel: comportamentul
criminal este invatat; comportamentul criminal este invatat in interactiune cu alte
persoane in procesul comunicarii; aspectul influential al invatarii comportamentului
criminal apare in grupurile sociale familiale; directionarea specifixa a motivelor si
tendintelor este invatata de la definitiile codului legal ca fiind favorabile sau nefavorabile;
o persoana devine delincventa datorita excesului definitiilor favorabile pentru violarea
legii fata de definitiile nefavorabile pentru violarea legii; aaociatiile diferentiale pot varia
in frecventa, durata, intensitate si prioritate; procesul invatarii comportamentului criminal
prin asociere cu patternurile criminale si necriminale implica toate mecanismele care sunt
implicate in orice tip de invatare; desi comportamentul criminal este o expresie a nevoilor
si valorilor generale, el nu este explicat prin intermediul acestora, deoarece
comportamentul necriminal este o expresie a acelorasi nevoi si valori.

Teoriile invatarii sociale, in calitate de abordari psihosociale, accentueaza asupra

interactiunii dintre persoana si mediu, in vederea identificarii conditiilor in functie de
care indivizii violeaza legea.

Una sintre cele mai reprezentative teorii ale invatarii sociale, ce se concentreaza in
special asupra achizitionarii compotamentului agresiv, apartine lui Albert Bandura, 1977.
El considera ca in dezvoltarea diferitelor forme de comportament, inclusiv cel agresiv,
intervin o serie de mecanisme, precum imitatia si modelarea.
Trasaturi de personalitate, cum ar fi de exemplu, agresivitatea si dependenta pot fi
invatate privind la altii si vazand ce fel de recompense si pedepse primesc acestia pentru
actiunile lor.
In cadrul schemei generale privind invatarea sociala a comportamentului agresiv,
Bandura diferentiaza: originile agresiunii, instigatorii agresiunii, regulatorii agresiunii.

Teoriile etichetarii sociale pleaca de la presupunerea ca devianta este creata de catre

etichetele folosite de societate in legatura cu anumite acte. Devianta nu este bazata numai
pe calitatea actului ei ci, mai mult, ea provine din reactiile sociale asupra actului. Aceste
teorii procedeaza la realizarea unei distinctii intre prima devianta, adica comportamentul
actual criminal si devianta secundara sau reactia societatii asupra conduitei infractionale.

Tot in categoria teoriilor psihosociale includem si conceptia lui Yablonski (1990) privind
autoconceptualizarea. In baza a 4 decenii de cercetare si observatie el a ajuns la
concluzia ca factorul cauzal al crimei si delincventei este legat de autoconceptualizarea
infractorului. Acest factor are mai multe radacini si mai multe implicatii.