COORDONATOR: MACHIȚA MARIA

ABSOLVENTA: HORTOLOMEI IULIA

FEBRUARIE – MARTIE 2021

INTRODUCERE – PERSPECTIVA DEZVOLTĂRII

Așa era atunci, asta este acum. Unele lucruri se schimbă și altele rămân la fel. Aceste două
fraze descriu acurat o parte din ceea ce gândesc eu când reflectez asupra dezvoltării mele în
copilărie și adolescență, în anumite privințe, a fi copil azi este altfel decât era pe vremea când eram
noi mici. Pe atunci utilizam medicamente doar când aveam o problemă fizică. Acum mulți copii sau
tineri utilizează medicamente pentru a-și ameliora suferințele emoționale. Pe atunci violența era
ceva care se întâmpla ocazional în marile orașe. Acum violența este peste tot și are un impact major
asupra vieții copiilor și adolescenților. Pe atunci depresia la
copii era rară. Acum este aproape epidemică. Pe atunci
majoritatea familiilor erau familii tradiționale, acum
majoritatea copiilor cresc în familii în care ambii părinți
lucrează și, la un moment dat în viața lor, pot trăi în familii
monoparentale sau în familii mixte. Pe atunci auzeai foarte
rar de suicid la copii sau adolescenți, acum este a doua cauză
de mortalitate la adolescenți. Aceste comparații ar putea
continua, în anumite privințe, viața copiilor și adolescenților
este foarte diferită, în alte privințe, multe aspecte sunt la fel.
Când îi ascult pe copii și adolescenți exprimându-și
gândurile și emoțiile îmi amintesc constant de faptul că
stadiile dezvoltării au rămas relativ constante. Este
imperativ să cunoaștem stadiile dezvoltării și caracteristicile acestora. Fără a înțelege ce înseamnă
dezvoltarea riscăm să reacționăm exagerat sau să nu reacționăm la simptome problematice; putem
să nu identificăm corect natura unei situații deoarece nu privim problema prin lentile/perspective
multiple.
Este necesar să luăm în considerare caracteristicile dezvoltării nu doar atunci când evaluăm
problemele ci și atunci când vrem să evaluăm cum interpretează copiii evenimentele. Un copil de
clasa a III-a a scris un testament pentru a desemna care dintre prietenii săi va intra în posesia
lucrurilor sale valoroase dacă se va întâmpla ceva cu el. Părinții săi au fost îngrijorați, gândindu-se
că băiețelul lor contemplează ideea suicidului. După cum s-a dovedit, el a scris testamentul
deoarece învățătorul le-a povestit despre niște copii care au rămas captivi într-o peșteră. Acest copil
a presupus că dacă a putut să se întâmple așa ceva altor copii, i se poate întâmpla și lui, și a vrut să
se asigure că prietenii lui vor primi obiectele sale preferate. Copiii mici interpretează ad literam
lucrurile deoarece ei gândesc concret. În acest caz, dezvoltarea cognitivă a copilului a limitat modul
în care acesta a interpretat situația, iar această interpretare i-a influențat la rândul ei
comportamentul.
Trebuie de asemenea să ne amintim că deși stadiile și caracteristicile
dezvoltării nu s-au schimbat prea mult de-a lungul deceniilor, au apărut schimbări ale
factorilor culturali și sociali care afectează viața copiilor. Copiii din societatea de azi
cresc mai repede, după cum scria un autor: ”locul protectiv în spațiu și timp pe care
odinioară îl numeam copilărie, a devenit tot mai scurt”. Acum, pe lângă confruntarea cu
problemele tipice dezvoltării, care și singure pot constitui provocări și pot genera
confuzie, copiii și adolescenții au mult mai multe probleme cu care sunt nevoiți să se
confrunte. Mulţi cresc în sărăcie, sunt victime ale abuzurilor sau se confruntă cu divorţul
şi recăsătorirea părinţilor. Suprapuneţi aceste probleme peste problemele normale ale
dezvoltării şi nu este surprinzător faptul că mult prea mulţi copii au modalităţi
nesănătoase de a face faţă problemelor lor. În parte, răspunsurile nesănătoase reflectă de
asemenea şi capacităţile corespunzătoare nivelului de dezvoltare. Pentru adolescenţi, la
care timpul înseamnă aici şi acum şi a căror gândire este în cea mai mare parte concretă,
ameliorarea suferinţei cu alcool sau droguri pare cel mai uşor lucru de făcut atunci când
viaţa devine copleşitoare. Ei pot să nu aibă capacitatea de a lua în considerare, cu atenţie,
consecinţele.
Ceea ce este înspăimântător în legătură cu modul în care copiii şi adolescenţii fac
faţă problemelor dezvoltării este că acest lucru are consecinţe de lungă durată, ce pot
avea un impact profund negativ asupra vieţii lor. Dar, deoarece ei trăiesc în prezent şi nu
se pot proiecta prea departe în viitor, mulţi copii fac faţă acestor stresori pe cât de bine
pot, în funcţie de nivelul lor de dezvoltare. În alte cuvinte, dacă nu au abilitatea de a privi
din altă perspectivă sau de a vedea alte alternative, este adesea dificil pentru ei să aibă
gândirea raţională pe care noi, adulţii, credem că ar trebui să o poată utiliza. Este nevoie
să ne amintim că cei mici interpretează lumea altfel decât noi.
Deşi mulţi copii şi tineri sunt capabili să facă faţă provocărilor dezvoltării,
probabil că ne amintim din experienţa noastră că ne întrebam dacă „suntem normali" -
dacă ceea ce ni se întâmplă este tipic. Copiii și tinerii pe care îi întâlnesc în munca mea
zilnică răsuflă uşuraţi când îi asigur că sunt normali şi îi ajut să înţeleagă de ce gândesc,
simt şi se comportă aşa cum o fac, având în vedere nivelul lor de dezvoltare. Se pare că
greşim considerând că cei mici ştiu ce este normal - ei de fapt nu au nici o idee. Această
asumpţie generează anxietate şi confuzie. Dacă această teamă nu este abordată, poate
duce la alte probleme şi cei mici pot deveni copleşiţi şi descurajaţi. Acesta este punctul în
care avem cel mai mult nevoie de o intervenţie.
Pe parcursul perioadei de dezvoltare, copiii devin din ce în ce mai puţin
dependenţi de părinţii lor şi îşi canalizează
energiile spre învăţare şi exploatare, înţelegerea de
sine a copiilor se extinde, socializarea în contextul
unui grup de copii devine un lucru central, şi se
dezvoltă abilităţile de rezolvare a problemelor.
Aceasta este o perioadă a multor situaţii "prime":
pierderea unui dinte, a sta departe de casă pentru
prima dată, sau învăţarea unor lucruri noi.
Suntem conștienți că există prea multe
 presiuni asupra copiilor pentru a creşte "prea repede, prea curând" şi acest număr mare
de copii vor experimenta probleme sociale, emoţionale, şi comportamentale. Datorită
faptului că ei sunt oarecum limitaţi de capacitatea lor de a conceptualiza şi verbaliza
ceea ce ei experimentează, copiii au nevoie de sprijin nu doar pentru provocările zilnice
ale creşterii, dar şi pentru factorii situaţionali mai problematici. Ca şi adulţi, ne este uşor,
uneori, să uităm că o ceartă cu un prieten sau anxietatea de a citi în faţa clasei sunt la fel
de importante ca şi problemele şi stresorii pe care îi avem noi de confruntat.
Ca educatori este nevoie să facem tot ce putem pentru a proteja copiii şi
adolescenţii de evaluarea globală negativă, de gândirea iraţională, de emoţii
problematice şi de comportamente auto-vătămătoare. Trebuie să-i ajutăm să devină mai
rezistenţi prin a-i învăţa cum să gândească, să simtă şi să se comporte sănătos. Oferirea
acestor instrumente ar trebui să fie o prioritate: este mult mai uşor să previi decât să
tratezi problema după ce a apărut.
Tocmai pentru aceasta, la finalul părții teoretice voi prezenta câteva activități nu
doar pentru a-i învăţa pe copii ce este normal, ci şi pentru a-i ajuta să înveţe strategii
eficiente de confruntare cu problemele caracteristice grupului lor de vârstă.

1. DEZVOLTAREA UMANĂ

Studiul dezvoltării umane încearcă să răspundă la

întrebarea de ce oamenii se schimbă în timp şi de ce ei rămân
aceiaşi. Studiul dezvoltării umane, în general şi al dezvoltării
copilului, în particular surprinde particularităţile de vârstă şi
individuale, felul cum apar şi se manifestă diversele procese şi
însuşiri psihice. Dezvoltarea proceselor cognitive, afective,
voliţionale, a însuşirilor personalităţii se realizează în cadrul unei
relaţionări specifice în care putem surprinde, pe de o parte,
particularităţile de vârstă, iar pe de altă parte, particularităţile individuale.
În dezvoltarea copilului, de la 0-18 ani, s-au stabilit mai multe etape/stadii. Chiar dacă
aceste etape nu sunt identice ca limită de vârstă în toate abordările, diferenţele sunt nesemnificative.
Şcoala românească de psihologie consideră că dezvoltarea psihică a copilului cuprinde
următoarele perioade:
o 0 –1 an - sugarul
o 1 – 3 ani - copilul mic (prima copilărie)
o 3 – 6 ani - preşcolaritatea
o 6 – 11 ani - şcolarul mic
o 11 – 14 ani - pubertate
o 14 – 18 ani - adolescenţă
Dezvoltarea psihică a copilului este un proces extrem de complex. La sfârşitul acestui proces
trebuie să găsim omul matur, "înarmat" cu tot ceea ce-i permite adaptarea la societatea din care face
parte. Acest proces este unul activ, dinamic care se realizează ca o consecinţă a influenţei factorilor
externi (mediul social, educaţie etc) asupra particularităţilor individuale ale copilului. Toţi aceşti
factori interrelaţionează, importanţa fiecăruia dintre ei devenind decisivă. Ereditatea, mediul social
şi educaţia sunt consideraţi factori importanţi în devenirea umană.
 2. ETAPELE DEZVOLTĂRII COPILULUI

Cu fiecare etapă, copilul dezvoltă noi capacități cognitive și învață și noi forme de
comportament. El dobândește abilități care îi permit să acționeze asupra mediului din ce în ce mai
eficient. De exemplu, achiziționarea limbajului îi permite copilului să fie independent și să
comunice sentimente și nevoi, spre deosebire de sugar, care este complet dependent de cei care îl
îngrijesc.
2.1 După teoretizarea lui Jean Piaget avem următoarele etape:
 0-2 ani: inteligența senzorio-motorie
Copilul reacționează reflex, în activități precum
suptul, lovitul, apucatul. Începe să coordoneze
informația vizuală și tactilă pe care o primește
din mediu cu deprinderile motorii pe care
tocmai le dezvoltă. În această etapă constată că
dacă își mișcă ochii, are acces la mai multe
imagini și poate chiar să observe cum propriile
mânuțe și piciorușe interacționează cu diferite
obiecte. În acest mod, devine tot mai conștient
de existența unui mediu exterior, înconjurător și
de capacitatea lui de a acționa asupra acestui
mediu.
 2-7 ani: gândirea pre-operațională
Copilul învață să își reprezinte lumea înconjurătoare prin simboluri și imagini, dar gândirea lui este
ilogică, nesistematizată și egocentrică. El nu poate să distingă propriul punct de vedere de cel al
altora. Are tendința să vadă lucrurile numai din propria perspectivă, lipsindu-i structura cognitivă
necesară pentru a ține cont de opiniile altora. Egocentrismul este vizibil mai ales în joc: copiii mici
se joacă de unii singuri în colectivitate. Ei se joacă ”unul lângă altul”, nu ”unul cu celălalt” și
vorbesc tare dar pentru ei înșiși: nu îi ascultă pe ceilalți, poartă monologuri colective.
Analizând jocurile copiilor între 4-7 ani, Piaget a mai constatat incapacitatea de respectare a
regulilor și lipsa competitivității. Cei mici par să își joace o versiune personală a jocului, chiar și
atunci când se joacă împreună cu alții. Egocentrismul este depășit pe măsură ce copiii
interacționează tot mai mult cu alți copii, nu cu adulții. În colectivitate sunt constrânși să ia în
considerare și perspectiva celorlalți, dacă vor să se facă înțeleși.
Dezvoltarea cognitivă din această perioadă dictează și modul în care copilul percepe lucrurile ca
fiind corecte sau greșite. Micuțul se dovedește intransigent și rigid față de judecată. Evaluează o
faptă ca fiind mai mult sau mai puțin gravă, în funcție de consecințele acesteia, și nu în funcție de
intenție. De exemplu, între un copil care a răsturnat din greșeală un set întreg de farfurii și unul care
a spart doar o farfurie, în mod intenționat, primul copil este considerat mai obraznic decât celălalt.
Abia în jurul vârstei de 8 ani va înțelege că băiețelul care a spart mai multe farfurii, a făcut asta fără
să vrea, în timp ce copilul care a spart doar una, a vrut să facă un lucru rău și atunci el este mai
vinovat.
Tot în această perioadă gândirea copilului este caracterizată prin animism. El crede că toate
obiectele au viață, sentimente și conștiință. Asta se datorează tot egocentrismului: ei au impresia că
toate lucrurile funcționează ca și ei. Până pe la 8 ani, el va atribui vită tuturor obiectelor care
reacționează în orice fel (de ex. soarele este viu pentru că strălucește), apoi încet-încet celor care
mișcă (bicicleta), celor care mișcă singure, și în final doar plantelor și animalelor.
Între 2-4 ani, copilul își dezvoltă cu repeziciune și limbajul. Inițial incoerent și mai puțin logic,
copilul nu folosește cuvintele pentru a descrie clase de obiecte, ci lucruri foarte concrete (în
tramvai, va arăta cu degetul la bătrâna din fața lui și va gânguri ”mamaia”, pentru că își dă seama că
ea este bătrână precum mamaia, dar încă nu o poate încadra în clasa generală a bătrânilor). Copilul
poate gândi doar concret și particular. ”Acum este mâine, pentru că am dormit”, va spune, chiar
dacă a dormit somnul de prânz, și nu de noapte.
 7 -11 ani: operațiile concrete ale gândirii
Copilul dezvoltă abilitatea de a gândi sistematizat, dar numai atunci când se referă la obiecte și
activități concrete. Acum se dezvoltă raționamentul științific, mai exact copilul poate să înțeleagă
conservarea cantităților și a numărului. La o vârstă
mai mică nu putea, pentru că influența imediată a
percepției era prea puternică, în detrimentul logicii.
Pentru un copil până în șapte ani, un pahar înalt și
îngust are clar mai multă apă decât un pahar larg și
mai puțin înalt.
Tot în această perioadă, copilul începe să înțeleagă că
regulile nu sunt fixe și că nu trebuie să se supună lor
orbește, pe motiv că vin de la o autoritate supremă.
Gândirea lui devine mai flexibilă și el poate privi
regulile ca pe niște modalități pentru buna desfășurare a unei acțiuni, care pot fi negociate. În plus,
scade egocentrismul și în cadrul interacțiunilor sociale, copilul devine mai atent la nevoile
interlocutorului.
 de la 11 ani: operațiile formale ale gândirii
Odată cu debutul pubertății, copilul dobândește abilitatea de a gândi la un nivel abstract, ipotetic. El
va putea de acum să înțeleagă și să opereze cu idei abstracte precum ”Dumnezeu”, ”dragoste” sau
”dreptate”.

2.2 Un alt autor, Erick Erikson descrie dezvoltarea eului în relație cu mediul social al
copilului, susținând o evoluție stadială, în care nivelul dezvoltării fiecărui stadiu depinde de modul
de rezolvare a sarcinilor specifice stadiului anterior.

În această perioadă copilul achiziționează autonomia, prin explorare,

experimentare și testarea propriilor limite, fiind susținut și încurajat de către
părinte într- un mod cald și suplu. Dacă nu i se permite acest lucru, copilul
va rămâne dependent de susținerea/prezența părintelui în
rezolvarea sarcinilor viitoare. Copilul are nevoie să știe că

poate să facă anumite lucruri singur.

3 - 6 ani: Perioadă în care se dezvoltă inițiativa, capacitatea de a lua decizii și

dorința de a acționa. Copilul începe să devină conștient de sine. Dacă părintele
îi oferă opțiuni, stabilește limite și-i dă libertate să decidă singur, copilul și
adultul de mai târziu va avea o viziune pozitivă despre capacitatea sa de a urmări și a
duce la bun sfârșit un proiect. Altfel, va dezvolta sentimente de vinovăție/rușine și incapacitate de a
decide singur.

6 - 12 ani: Se dezvoltă hărnicia sau sentimentul de inferioritate în relație cu

sarcinile școlare și grupul de colegi. Copilul are nevoie de susținere în
organizarea sarcinilor și activităților, astfel încât să se simtă sigur, capabil și
valoros.

12 - 18 ani: trecerea de la copilărie spre vârsta adultă, când adolescentul își

reconsolidează achizițiile anterioare, își precizează propria identitate sau o
restructurează după valorile personale și idealul său de viață. El are nevoie să se simtă
liber și în același timp susținut.

3. COPILUL CU NEVOI SPECIALE

Există şi cazuri în care dezvoltarea copilului nu corespunde cu cea a copiilor de aceeaşi

vârstă. Multe din aceste cazuri pot apărea şi pot fi depistate încă de la naştere, altele apar pe
parcursul dezvoltării. Intrarea copilului în şcoală, solicitarea complexă pot fi momentul depistării
unor probleme care până atunci au fost ignorate.
Cauzele care determină apariţia acestor deficienţe sunt multiple:
- cauze genetice (modificări ale formulei genetice – sindrom Landon Down)
- bolile infecto-contagioase – poliomelită, tuberculoză, infecţii ale urechii medii, ale ochiului
- accidente – au rol secundar în apariţia handicapului
- naşterile cu risc (travaliu prelungit, naştere prematură, folosirea metodelor mecanice în
extragerea fătului)
- cauzele socio-culturale – acestea sunt primordiale în societăţi slab dezvoltate sau în curs de
dezvoltare, în mediile defavorizate economic, unde sărăcia şi ignoranţa, lipsa asistenţei medicale, a
prevenţiei medicale, generează apariţia handicapului sau agravează handicapurile deja existente prin
lipsa posibilităţilor de depistare şi intervenţie.
Tipuri de handicap
a. după cauza care le-au generat:
- congenitale
- dobândite
b. după localizare:
- motrice
- mentale
- senzoriale
- organice (boli cronice)
- tulburări instrumentale (la limita dintre handicap şi normal)
- handicapuri asociate
Deficienţele motorii
- deficienţe fizice de natură osteo-articulară (malformaţii congenitale şi deformaţii apărute în timpul
dezvoltării (rahitism, cifoze, scolioze)
- deficienţe fizice de natură neurologică (infirmitate motorie cerebrală, leziuni periferice, afecţiuni
neurologice evolutive)
Handicapul mintal cuprinde:
- întârzierile mintale
- tulburările psiho-afective grave
- bolile mintale cronice invalidante
Întârzierea mintală a copilului
La copilul normal inteligenţa este corespunzătoare vârstei cronologice. Inteligenţa sau vârsta
mintală se stabilesc de către psiholog prin aplicarea unor teste specifice. Specialistul stabileşte
coeficientul de inteligenţă stabilind dacă copilul se află sau nu în limitele dezvoltării normale. Cele
mai importante abateri de la normalitate sunt: întârziere uşoară (debilitate mintală), întârziere
medie, profundă şi severă. Tulburările psihice şi de dezvoltare la copil sunt manifestări care
afectează gândirea, comportamentul sau afectivitatea. Tulburarea psihică cuprinde tulburări de
învăţare, autismul, hiperactivitatea cu deficit de atenţie, tulburări de comportament, tulburări fobice,
anxio-depresive, somatomorfe.
Ne vom opri asupra câtorva din aceste categorii, considerate ca relevante pentru şcolarul mic.
 Tulburările de comportament sunt reprezentate de comportamente persistente de tip
antisocial (încălcarea normelor sociale adecvate vârstei şi acţiuni îndreptate împotriva
altora). Formele de manifestare cuprind comportamente violente, cruzime fizică faţă de
oameni şi animale, minciuna, furtul, distrugerea de obiecte personale, comunitare şi
abandonul şcolar.
 Tulburările de învăţare cuprind tulburările de scris-citit (dislexie, disgrafie)
- dislexie vizuală – copiii au dificultăţi în recunoaşterea simbolurilor grafice şi/sau de
înţelegere a textului citit
- dislexie auditivă – copiii nu pot relaţiona simbolurile cu sunetele şi/sau au dificultăţi la
sinteza fonematică.
- disgrafie – dizabilităţi importante în reprezentarea grafică a simbolurilor, cuvintelor şi
punctuaţiei.
 Tulburările abilităţilor matematice sunt mai rare şi constau în dificultatea de a recunoaşte
simbolurile matematice, de a codifica şi opera cu ele.
 Tulburările de dezvoltare a limbajului pot afecta înţelegerea limbajului vorbit - tulburări
receptive sau capacitatea de exprimare prin vorbire – tulburări expresive.
În recuperarea copilului cu nevoi speciale o foarte mare importanţă o are descoperirea timpurie a
handicapului. Cu cât acest proces este mai precoce, cu atât recuperarea copilului are şanse mai mari.
Acceptarea copilului cu nevoi speciale este un drum dramatic care trebuie să înceapă cu familia şi
să continue cu prietenii, colegii, societatea în general. Dacă acceptarea copilului nu are loc la
nivelul familiei ea nu poate ave aloc nici la nivelul societăţii.
Dorinţa firească a oricărei familii este să aibă un copil cât mai sănătos. Apariţia unui copil cu
probleme determină o stare de şoc (traumă emoţională). În depăşirea acestei stări există mai multe
etape:
- negarea (părinţii nu cred, au impresia că doctorul s-a înşelat)
- depresia (retragerea în sine, insomnii, oboseală)
- furia - vinovăţia (supărare violent manifestată)
- acceptarea ideii de intervenţie, pentru susţinerea copilului cu soluţii
neconvenţionale, paramadicale
- acceptarea care presupune elaborarea planurilor de viitor, eliminarea şi rezolvarea
tensiunilor emoţionale, a frustrărilor.
În final familia ajunge la un echilibru stabil, putând să îşi valorizeze optim resursele psihice
şi fizice în vederea recuperării copilului.
În încheiere, nu putem să nu menționăm faptul că în viața copilului din ziua de astăzi este
prezent calculatorul și accesul la internet. Acestea fac ca diferențele dintre generații să fie mai
profunde decât în anii anteriori. Accesul la internet a modificat în mod definitiv modalitatea de
interrelaționare umană. Inevitabil, apare așa zisul ”conflict între generații”, unde adultul pare că nu
înțelege nevoile în evoluție alle copilului care se raportează și la contextul social în care acesta își
desfășoară activitatea socială (colegi de școală, cluburi) și emoțională (prieteni). Copilul în era
internetului obligă adultul să fie mai informat, mai deschis, mai vigilent în ceea ce privește nevoile
de dezvoltare ale copilului: copilul are nevoie să poată accesa în siguranță internetul pentru a realiza
sarcini școlare, pentru a se relaxa sau pentru a comunica cu cei de seama sa.
Este important ca adultul să acceseze mediul online împreună cu copiii. Utilizarea
împreună cu copiii, căutarea informațiilor care îi interesează permit transferul regulilor de utilizare
a acestuia într-un mediu și program sigur, furnizarea informației cu privire la riscurile care pot
interveni și înțelegerea de către adult a sferei de interes (informațional și relațional) a copilului.

RECOMANDĂRI PENTRU ADULȚI

 Educația începe de la naștere și durează toată viața.

 Fiecare copil este o individualitate distinctă, cu nevoile lui specifice care se reactualizează
periodic.
 În centrul activității educative se află cerințele individuale ale copilului.
 Educația nu se adresează doar ”copiilor”, ci fiecărui copil în parte.
 Oferind situații variate de joc, din care copilul alege, dăm posibilitatea dezvoltării
independenței și încrederii în sine.
 Nevoile copiilor nu sunt numai cele fiziologice, ci și cele de cunoaștere, de afecțiune, de joc.
 Cunoștințele intelectuale trebuie dublate de activități psihomotorii și de comportamente
socio-afective și motivaționale adecvate.

1. EU POT, EI POT
Obiective
 Să înveţe că toate lumea are puncte tari şi puncte slabe;
 Să înveţe că oricine este valoros indiferent de punctele slabe pe care le
are.

Materiale
 Tablă de scris
 Două bucăţi de lemn sau cărămidă de construit;
 Masă joasă pe sub care un copil va trebui să se târască;
 Ceva cu greutate mare, precum o găleată umplută cu nisip, care ar putea fi ridicată doar de
un copil mai puternic;
 Coardă de sărit;
  Un set de cărţi de joc;
 Câteva cuvinte, care trebuie silabisite corect, care să fie prea dificile
pentru un copil preșcolar;
 Câteva exerciţii de matematică care să fie prea dificile pentru un copil
preșcolar;
 Hârtie şi creioane pentru fiecare copil (pentru Activitatea de Follow-up)

Procedură
1. Înainte de începerea activităţii, aranjaţi clasa astfel:
 Aşezaţi bucăţile de lemn sau de cărămidă pe un raft cât mai sus astfel încât doar un
copil înalt să poată să ajungă la ele.
 Aranjaţi masa astfel încât să fie situată într un spaţiu îngust şi doar un copil mic de
înălţime să poată să se târască pe sub ea.
 Faceţi ca şi celelalte materiale să fie la îndemână.
2. Începeţi această lecţie rugându-i pe copii să ridice mâna dacă pot să facă următoarele:
 Să meargă pe apă
 Să zboare ca şi păsările
 Să fugă rapid
 Să silabisească cuvinte
 Să fie amabili cu ceilalţi
 Să se caţere pe un munte
3. Scoateţi în evidenţă faptul că există anumite lucruri pe care toată lumea le poate face,
anumite lucruri pe care nimeni nu le poate face, şi anumite lucruri pe care unii oameni pot
să le facă, iar alţii nu pot. Spuneţi-le copiilor că veţi avea nevoie de câţiva voluntari pentru
a vă ajuta în câteva sarcini. Aceste sarcini vor dovedi faptul că oamenii au anumite puncte
forte, sau lucruri pe care pot să le facă, precum şi anumite puncte slabe, sau lucruri pe care
nu pot să le facă.
4. Pentru prima sarcină, rugaţi un copil de statură mică şi un copil de statură înaltă să atingă
bucăţile de lemn sau de cărămidă. Cereţi-le copiilor să fie atenţi la ceea ce se întâmplă,
înainte de a trece la cea de-a doua sarcină, discutaţi pe scurt concluziile şi notaţi-le pe
tablă. (Utilizaţi această procedură de notare şi pentru restul sarcinilor.) Pentru cea de-a
doua sarcină, solicitaţi un copil mai robust şi unul mai scund
să se târască pe sub masă. Pentru cea de-a treia, chemaţi un
copil mai mic şi unul mai puternic să ridice obiectul greoi.
Pentru coarda de sărit şi cărţile de joc, solicitaţi atât un băiat
cât şi o fetiţă să folosească aceste obiecte. Pentru cuvintele care
trebuie silabisite, chemaţi doi copii care ştiu să silabisească corect.
Pentru problemele de matematică, invitaţi doi elevi buni la matematică.
5. Desfăşuraţi activitatea utilizând întrebările de Conţinut şi de Personalizare.

ÎNTREBĂRI DE CONŢINUT:

1. Ce s-a întâmplat în momentul în care cei doi copii s-au întins spre bucăţile de lemn sau
cărămidă? Au putut amândoi să ajungă la fel de uşor? Dacă nu, de ce nu?
2. Ce s-a întâmplat în momentul când cei doi copii s-au târât pe sub masă? Au putut ei să facă
acest lucru le fel de uşor? De ce sau de ce nu?
3. Ce s-a întâmplat în momentul în care cei doi copii au ridicat obiectul greoi? A fost acest
 lucru la fel de uşor sau de dificil? De ce sau de ce nu?
4. Ce s-a întâmplat când cei doi copii au încercat să silabisească cuvintele sau să facă
exerciţiile la matematică? A fost uşor pentru amândoi? Dacă nu, de ce credeţi că nu a fost
la fel de uşor?
5. Ce s-a întâmplat când cei doi copii au încercat să sară coarda sau să joace cărţi? A fost
uşor pentru amândoi? Dacă nu, de ce credeţi că nu a fost?
6. Credeţi că este posibil ca toată lumea să facă orice lucru la fel de bine? Faptul că alţii pot
să facă anumite lucruri mai bine decât voi, înseamnă acest lucru că nu sunteţi buni de
nimic?
7. Să ne închipuim că nu aţi putea să îndepliniţi nici una dintre aceste sarcini. Ar însemna
acest lucru că sunteţi nişte copii, care nu sunt în „stare de nimic"? Ce ar spune acest lucru
despre voi?
8. Ce s-a întâmplat când cei doi copii au încercat să silabisească cuvintele sau să facă
exerciţiile la matematică? A fost uşor pentru amândoi? Dacă nu, de ce credeţi că nu a fost
la fel de uşor?
9. Ce s-a întâmplat când cei doi copii au încercat să sară coarda sau să joace cărţi? A fost
uşor pentru amândoi? Dacă nu, de ce credeţi că nu a fost?
10. Credeţi că este posibil ca toată lumea să facă orice lucru la fel de bine? Faptul că alţii
pot să facă anumite lucruri mai bine decât voi, înseamnă acest lucru că nu sunteţi buni de
nimic?
11. Să ne închipuim că nu aţi putea să îndepliniţi nici una dintre aceste sarcini. Ar însemna
acest lucru că sunteţi nişte copii, care nu sunt în „stare de nimic"? Ce ar spune acest lucru
despre voi?

ÎNTREBĂRI DE PERSONALIZARE:
1. V-aţi gândit vreodată că alţi copii din clasa voastră sau alţi membrii din familia voastră ar
putea să facă lucrurile mai bine decât aţi putea voi? Dacă credeţi că ar putea, de ce credeţi că
pot ei să facă aceste lucruri? Consideraţi că toţi copii ar trebui să fie capabili să facă orice la
fel de bine?
2. Dacă nu puteţi face ceva la fel de bine ca şi unul dintre colegii voştri de clasă sau ca şi
fratele sau sora voastră, ar trebui să vă consideraţi că sunteţi proşti, slabi sau răi?
3. Ce vă puteţi spune vouă înşivă data viitoare când începeţi să vă gândiţi că nu sunteţi buni
deoarece nu sunteţi în stare să faceţi ceva?

Activitatea de Follow-up
Ca şi activitate alternativă, puneţi-i pe copii să împartă o foaie de hârtie în două. Cereţi-
le să deseneze, pe o parte, imaginea unui lucru pe care ei pot să îl facă, şi pe cealaltă parte
imaginea a ceva ce nu pot să facă.

2. SENTIMENTE GROZAVE
(Copilăria mijlocie a fost adesea descrisă ca fiind „anii cei mai frumoşi" din viaţa unui
copil. Creşterea este mai lentă în această perioadă de dezvoltare, iar copiii sunt expuşi multor
experienţe noi şi captivante: a merge pentru prima dată de unul singur la bunica, a învăţa să
mergi pe bicicletă, sau să participi la diferite activităţi la Clubul Copiilor, în ciuda faptului că
unele dintre aceste noi experienţe pot să creeze anxietate şi nesiguranţă, există multe emoţii
pozitive asociate cu această etapă de dezvoltare, dacă ea nu este eclipsată de stresorii situaţionali).

Obiective
 Identificarea emoţiilor pozitive
 Dezvoltarea unui vocabular emoţional

Materiale
 Tablă de scris
 Cutie de carton de lapte tăiată în două, pentru fiecare copil în parte. Utilizaţi jumătatea de jos
în scopul activităţii. (Copiii pot să îşi aducă ei singuri cutiile de lapte, sau puteţi folosi plicuri
dacă cutiile de lapte sunt prea dificil de achiziţionat.)
 Un set de cartonaşe - Sentimente grozave (vezi fişa de lucru ), ambalate într-un plic, pentru
fiecare copil în parte.

Procedură
1. Discutaţi diferenţele dintre emoţiile pozitive, care ne fac plăcere să le avem, şi emoţiile negative,
care nu ne fac plăcere să le avem. Rugaţi copiii să vă ofere câteva exemple pentru fiecare în parte.
2. Distribuiţi cartoanele de lapte şi plicurile cu cartonaşe - Sentimente grozave (Fişa de lucru). În timp
ce discutaţi semnificaţia cuvintelor aflate în plic, scrieţi-le pe tablă astfel încât copiii să poată să le
recunoască atunci când sunt întrebaţi să selecteze un cuvânt pentru a descrie cum s-ar simţi ei într-
o anumită situaţie.
3. Citiţi primele două scenarii din cele care urmează şi lăsaţi-i pe copii să selecteze cuvinte care să
descrie modul în care s-ar simţi în legătură cu fiecare din aceste situaţii. Spuneţi-le să pună
cuvintele în cutiile de carton. Rugaţi mai mulţi voluntari să împărtăşească cu restul clasei cuvintele
pe care le-au selectat.

SCENARII - SENTIMENTE GROZAVE

 Nu ţi-ai văzut bunicii de foarte mult timp. Tatăl
tău îţi spune că vor veni în vizită.
 Ziua ta de naştere este săptămâna viitoare, şi ai
chemat câţiva prieteni la petrecerea ta.
 Tocmai ai primit rezultatul de la testul de
matematică, şi observi că ai făcut toate problemele corect.
 Adineaori ai făcut o baie, iar sora ta mai mare îţi citeşte o poveste înainte de culcare.
 Ţi-ai dorit, de mult timp, un pui de pisică. Astăzi, mama ta te va duce la un adăpost de animale
pentru a-ţi alege unul.
 Tocmai ai gătit prima ta prăjitură.
 Mâine, în drum spre şcoală vei merge cu doi dintre cei mai buni prieteni ai tăi.
 Verişorii tăi vin la tine să vă jucaţi împreună.
 Surioara ta nou născută vine mâine acasă de la spital.
 Ai reuşit să scrii corect câteva cuvinte foarte grele.

4. Continuaţi cu această metodă, citind câte două scenarii odată, până când le-aţi
citit pe toate şi a-ţi împărtăşit sentimente. Discutaţi apoi pe baza întrebărilor de
Conţinut şi Personalizare.
ÎNTREBĂRI DE CONŢINUT

1. A ales toată lumea aceeaşi emoţie pentru fiecare situaţie? Dacă nu, de ce credeţi că s-a întâmplat acest
lucru?
2. Credeţi că se pot folosi mai multe sentimente şi nu doar unul pentru a descrie câteva dintre situaţii. Dacă
da, daţi câteva exemple.

ÎNTREBĂRI DE PERSONALIZARE

1. Aţi experimentat şi voi emoţii pozitive asemeni celor descrise în această activitate?
2. Puteţi da exemple referitoare la momentele în care aţi avut astfel de sentimente pozitive?
3. Ce credeţi că puteţi face pentru a experienţia sentimente pozitive?

Activitatea de Follow-up
Cereţi-le copiilor să îşi păstreze cutiile de carton pe bănci sau acasă în camerele lor.
Ei pot să introducă în cutii câte un cuvânt referitor la un sentiment ori de câte ori experimentează un lucru
pozitiv. La sfârşitul zilei, ei pot să împărtăşească aceste sentimente pozitive cu educatorul/învăţătorul, un
părinte sau cu un frate.

CARTONAŞE – SENTIMENTE GROZAVE

Instrucţiuni pentru educator: Fiecare set trebuie să conţină următoarele cuvinte: mândru
(trei cartonaşe}, fericit (trei cartonaşe), entuziasmat (trei cartonaşe), calm (două
cartonaşe), vesel (două cartonaşe}, şi extraordinar (două cartonaşe).
3. CONSTRUIND PRIETENII
(Relaţiile dintre copiii de aceeaşi vârstă au o funcţie importantă pentru aceştia. Interacţionând cu ceilalţi, copiii învaţă
despre valori, comportamente, şi convingeri care îi va ajuta să devină membrii funcţionali ai societăţii. Deoarece relaţiile
de prietenie joacă un rol esenţial în vieţile lor, a învăţa cum să dezvolte relaţii optime este o parte vitală din dezvoltarea lor
socială).

Obiectiv
 Să identifice modalităţi de dezvoltare a unor relaţii bune cu cei din jur;
Materiale
 Două foi de hârtie şi creioane colorate pentru fiecare copil; O
rolă de bandă adezivă.

Procedură
1. Cereţi-le copiilor să ridice mâna dacă au văzut vreodată un zid din cărămidă sau
o clădire din cărămidă. Discutaţi faptul că în construirea unui zid sau a unei clădiri, sunt
puse laolaltă multe cărămizi individuale. Explicaţi-le că în această lecţie ei vor construi un
„zid al prieteniei."
2. Daţi fiecărui copil o foaie de hârtie şi explicaţi-le că aceasta reprezintă „cărămida" fiecăruia. Cereţi-
le, apoi, să îşi scoată creioanele de colorat şi să deseneze o imagine (cu foaia aşezată într-o poziţie
orizontală) care să ilustreze una din următoarele situaţii:
 Cum să invite pe cineva să se joace împreună;
 Cum să coopereze sau să împartă ceva cu un prieten;
 Cum să facă cunoscut unui copil că ar vrea să fie prietenul lui sau al ei;
 Ceva frumos ce îl pot face pentru un prieten;
3. După ce copiii au terminat de desenat, poftiţi-i, pe rând, să îşi prezinte cărămizile lor de
prietenie.
Lipiţi cărămizile astfel încât să formaţi un zid al
prieteniei.
4. Dezvoltaţi activitatea discutând pe baza
întrebărilor de Conţinut şi de Personalizare.

ÎNTREBĂRI DE CONŢINUT

1. Arată imaginea pe care aţi desenat-o ceva ce aţi

făcut voi într-o situaţie de prietenie?
2. Există şi alte modalităţi de a construi o relaţie de prietenie în afară de cele arătate în
imaginile desenate la această lecţie? (încurajaţi-i să ofere exemple.)
3. Care sunt unele lucruri care consideraţi că nu ajută la construirea unei relaţii de prietenie?
(Exemplele includ lovitul, refuzul de a împărţi ceva, şi aşa mai departe. Subliniaţi faptul că ei nu
trebuie să folosească nume când oferă exemple.)

ÎNTREBĂRI DE PERSONALIZARE

1. Daţi exemplu de un lucru pe care voi îl faceţi care dovedeşte că sunteţi prieteni buni cu ceilalţi?
2. Aţi învăţat, din desenele celorlalţi copii, lucruri noi despre modul în care se construiesc relaţiile de
prietenie? Dacă da, ce aţi învăţat?
3. Ce idei v-ar plăcea să încercaţi pentru a vă ajuta să deveniţi prieteni mai buni cu cineva?

Activitatea de Follow-up
Cereţi-le copiiilor să deseneze mai multe imagini cu comportamente pozitive de prietenie şi
adăugaţi aceste „cărămizi" zidului de prietenie.
 4. MANAGEMENTUL NEPOTRIVIT
(Nu este neobișnuit ca la această vârstă (7-8 ani) copiii să fie nervoși, dar ei trebuie să învețe metode adecvate de a-și stăpâni
stările de furie astfel încât să nu ajungă să se comporte inadecvat și să își creeze și mai multe probleme).

Obiectiv:
 Să învețe modalități adecvate de a-și controla stările de supărare.

Materiale: păpuși sau materiale pentru a face păpuși din pungi de hârtie sau șosete (pentru activitatea de
Follow-up).

Procedură
1. Rugați copiii să ridice mâna dacă au avut vreodată sentimente de furie. Poftiți câțiva copii să
dea exemple de câteva situații.
2. Citiți următoarea poveste cu voce tare, după care discutați pe baza întrebărilor de conținut și
de Personalizare.

MOE, ELANUL NERVOS

Era o zi însorită de toamnă în pădurile dinspre nord. Moe era nerăbdător să cutreiere
pădurea şi să aibă o zi fără activităţi. S-a gândit să încerce să o
găsească pe prietena lui, elanul Molly, şi poate ar reuşi să se joace
şi cu micul elan Mikey. Aşa că Moe i-a spus mamei lui că se va
întoarce mai târziu, şi plecă imediat.
Acum, majoritatea celorlalţi elani îl plăceau pe Moe
deoarece le era uşor să se înţeleagă cu el. El nu se enerva când
cineva nu vroia să se joace cu el; el găsea imediat pe altcineva cu
care să se joace. Nu se enerva dacă ceilalţi nu doreau să se joace
jocurile pe care el vroia să le joace; el se juca orice vroiau ei sau
găsea pe altcineva care era interesat de ceea ce vroia el să se joace.
Iar Moe nu se enerva nici măcar dacă un alt elan îi ocupa teritoriul; el doar se ridica şi mergea mai
departe pentru că asta nu însemna mare lucru pentru el.
Dar, în această frumoasă zi însorită de toamnă din pădurile dinspre
nord, prietenii lui Moe au rămas şocaţi pentru că Moe era foarte nervos. Moe era
atât de nervos încât tatăl său, care se plimba prin pădure şi se afla destul de
departe de el, l-a auzit mugind. Nu doar tatăl său l-a auzit, dar l-a auzit şi
verişorul său, care locuia de cealaltă parte a lacului. Moe era atât de nervos încât
mugea într- una. Ce credeţi, oare, că l-a făcut pe Moe atât de nervos? (Extrageţi
idei de la copii.}
Ei bine, motivul pentru care Moe era atât de nervos, era pentru că atunci când el şi Molly
şi Mikey au fost împreună, trei elani foarte mari cu coarne mari au venit pe terenul lor de joacă şi au
început să îl împungă cu coarnele lor pe micul elan Mikey. Lui Mikey i s-a făcut frică, iar lui Molly şi lui
Moe le-a fost frică că aceşti elani mai mari îi vor face rău micuţului Mikey. Lor nu li se părea corect ca
cei mari să se ia de unul mai mic, şi de aceea era Moe atât de nervos.
Moe îl văzuse pe fratele său Milton când acesta era nervos. Ştia că Milton a fost o dată atât
de nervos încât trântise un alt elan de un copac. Dar când tatăl lor a aflat despre acest lucru, Milton a
încurcat-o. Tata elan i-a spus lui Milton că indiferent cât de nervos ai fi, nu trebuie să răneşti un alt elan.
 Moe ştia, de asemenea, că altă dată când Milton a fost
nervos a fugit, pur şi simplu, de-acasă. Din nou tata elan l-a
certat aspru pe Milton şi i-a spus că trebuie să îşi găsească
modalităţi mai potrivite de a-şi controla stările de furie.
Deci, ce credeţi că a făcut Moe pentru a-şi controla starea de
furie? (Extrageţi idei de la copii.}
Ei bine, în primul rând, ştiţi că el a mugit într-una.
Acest lucru l-a ajutat puţin, şi nu a rănit prin asta pe nimeni. Dar, după ce a mugit, a fugit, de asemenea,
prin pădure pentru a mai scăpa de aceste stări de furie. Dar, el a mai făcut ceva. A mers acasă şi a scris o
scrisoare în care le spunea elanilor mari că el nu vrea ca ei să îi rănească prietenul. El nu i-a făcut în
diferite feluri în scrisoare şi nici nu le-a spus ceva urât deoarece s-a gândit că acest lucru i-ar înfuria pe
elanii mari. După ce a terminat de scris scrisoarea, el i-a arătat-o mamei lui. I-a plăcut ceea ce a scris şi a
fost de acord că este o idee bună de-a le transmite celorlalţi elani despre ceea ce simte în legătură cu ceea
ce ei au făcut. Ea i-a spus că uneori ceilalţi elani fac lucruri pe care el nu le consideră corecte, dar că de
cele mai multe ori el nu poate schimba ceea ce ei fac. Mama i-a spus că este mândră de modul în care a
ales să îşi controleze emoţiile pentru că atunci când ceva asemănător i s-a întâmplat lui Milton, acesta a
înrăutăţit doar lucrurile începând să se bată cu elanul care se legase de prietenul lui. Mama l-a încurajat
pe Moe să se gândească şi la alte metode potrivite prin care să îşi controleze emoţiile aşa încât să aibă
câteva opţiuni la îndemână dacă ar fi fost să se mai enerveze pe viitor.
ÎNTREBĂRI DE CONŢINUT
1. Care au fost cele trei lucruri pe care le-a făcut Moe pentru a-şi controla emoţiile de furie?
2. Ce altceva credeţi că ar mai fi putut face Moe în această situaţie?
3. Sunteţi de acord cu mama şi tata lui Moe că modul în care Milton şi-a controlat
emoţiile nu a fost unul foarte bun? De ce sau de ce nu?
ÎNTREBĂRI DE PERSONALIZARE
1. Voi aţi fost vreodată furioşi?
2. Atunci când aţi fost furioşi, ce aţi făcut ca să vă controlaţi emoţiile?
3. Aţi învăţat ceva din această poveste care să vă ajute cu emoţiile de furie? Dacă da, ce
anume v-ar plăcea să încercaţi data viitoare când vă simţiţi furioşi?

Activitatea de Follow-up
Împărţiţi copiii în grupuri mici şi puneţi-i să dezvolte o scenetă cu păpuşi despre modalităţile bune
prin care stările de furie pot fi controlate. Oferiţi-le timp pentru a prezenta celorlalte grupe scenetele cu
păpuşi. Discutaţi despre modalităţile adecvate versus cele inadecvate de a controla emoţiile de furie.

5. CERTURI CU PRIETENI
(În ultima parte a copilăriei mijlocii, copiii au un repertoriu mai larg de abilităţi sociale, în ciuda acestui fapt,
copiii continuă să îi excludă pe alţii şi pot fi nemiloşi în tachinarea altora. Conflictele apar rapid deoarece există mai multă
presiune din partea colegilor de a se angaja în activităţi necorespunzătoare, şi nevoia copiilor de a se remarca poate duce,
adesea, la o competiţie nesănătoasă. Certurile cu prietenii sunt obişnuite şi reprezintă o sursă majoră de frustrare).
Obiectiv
 Să înveţe abilităţi eficiente de management al conflictului.

Materiale
  Tablă de scris;
 Copie a Roţii rezolvării de probleme - Certuri cu prieteni (vezi fişa de lucru) şi un
creion pentru fiecare copil;
 Un set de Cartonaşe cu conflicte - Certuri cu prieteni (vezi fişa de lucru) pentru fiecare grup
format din trei copii.
Procedură
1. Introduceţi activitatea cerându-le copiilor să se gândească la ultima discuţie aprinsă, conflict, sau
ceartă pe care au avut-o cu un prieten. Fără a da numele altora, invitaţi-i să poarte o discuţie despre
tipurile de conflicte şi modul în care copiii le rezolvă.
2. Împărţiţi copiii în grupe de câte trei. Distribuiţi fiecărui copil Roata rezolvării de probleme - Certuri
cu prieteni (fişa de lucru) şi fiecărui grup un set de Cartonaşe cu conflicte - Certuri cu prieteni
(fişa de lucru). Instruiţi-i pe copii să extragă pe rând câte un cartonaş cu conflicte şi să îl citească cu
voce tare. Ca şi grup, ei trebuie să genereze idei despre modalităţile de a face faţă unui conflict.
Copilul care a extras cartonaşul completează „spiţele," de pe propria sa fişă cu Roata conflictelor, cu
alternativele discutate. Apoi, puneţi-i pe copii să identifice aspectele pozitive şi negative a fiecărei
alternative. Copilul care a extras cartonaşul pune un asterix (*) în dreptul alternativei pe care el sau
ea o consideră a fi cea mai bună pentru a face faţă conflictului.
3. Continuaţi procedura, urmând ca un alt copil să extragă un cartonaş cu conflict, apoi discutaţi
opţiunile cu clasa, completaţi spiţele roţii, şi alegeţi cea mai bună alternativă după ce aţi luat în
considerare aspectele pozitive şi negative ale fiecăreia.
4. Continuaţi activitatea discutând pe baza întrebărilor de Conţinut şi de Personalizare.

ÎNTREBĂRI DE CONŢINUT
1. Au existat conflicte pentru care v-a fost mai greu să identificaţi alternative decât pentru altele? (Invitaţi-
i să povestească despre situaţiispecifice.)
2. Ca şi grup, aţi putut să identificaţi ceea ce voi aţi considerat a fi alternative bune? (Cereţi
exemple şi notaţi-le pe tablă. Pe parcurs ce sunt menţionate alternativele, cereţi-le copiilor să le
evalueze ca fiind modalităţi bune, acceptabile, sau proaste de a rezolva un conflict.)
3. Ce credeţi că îi împiedică pe unii copii în a selecta modalităţi mai bune de a-şi rezolva
conflictele pe care le au?

ÎNTREBĂRI DE PERSONALIZARE
1. Atunci când aveţi conflicte cu prietenii, folosiţi unele din alternativele pe care le-aţi identificat?
(Invitaţi copiii să ofere exemple.)
2. Atunci când vă certaţi cu prietenii, din ce cauză vă certaţi, de obicei? Cum vă simţiţi atunci când vă
certaţi?
3. Care sunt unele lucruri pe care vi le puteţi spune vouă sau pe care le puteţi face pentru a evita certurile
cu prietenii?

Activitatea de Follow-up
Invitaţi-i pe copii să selecteze trei dintre strategiile identificate în această lecţie pentru a le încerca
atunci când au conflicte cu prietenii. Sugeraţi-le să scrie un raport scurt în care să descrie succesul
sau eşecul acestor strategii.
 Certuri cu prieteni

ROATA REZOLVĂRII DE PROBLEME

Nume: Data:

Instrucţiuni: Extrageţi, pe rând, câte un Cartonaş cu conflicte - Certuri cu prietenii, citiţi-l cu voce tare, şi generaţi
idei împreună cu ceilalţi membrii ai grupului despre modalităţi de a controla conflictul. Persoana care extrage
cartonaşul completează „spiţele", din propria fişă cu Roata conflictului, cu ideile pe care membrii grupului le
identifică, discută aspectele pozitive şi negative ale fiecărei idei, după car e pune un asterix (*) lângă fiecare idee
pe care el sau ea o consideră cea mai potrivită.
 Certuri cu prieteni

CARTONAŞE CU CONFLICTE

Instrucţiuni: Decupaţi separat; daţi câte un set de cartonaşe fiecărui grup format din trei
copii.

Un bun prieten de-al tău te ignoră în Unul din colegii cu care rezolvi o
pauza de masă. problemă de matematică te face
prost.

Cineva îl place pe băiatul de care ţie îţi

place. (Pentru băieţi: Cineva o place pe Prietena ta îţi spune că nu vrea să se joace
fata de care ţie îţi place.) cu tine după ore.

Un coleg de clasă spune lucruri urâte Două prietene dau o petrecere, şi ele invită
despre mama ta. pe toată lumea din clasă cu excepţia ta.

Doi dintre prietenii tăi şuşotesc şi se Te cerţi cu prietenul tău cu privire la

uită la tine. regulile unui joc.

Copilul care stă în spatele tău loveşte Prietenul tău şi cu tine nu puteţi
întruna, cu piciorul, în scaunul tău. cădea de acord asupra locului unde
să vă daţi cu bicicletele.

Copiii cu care te joci cu mingea te fac

”trişor”. (Inventaţi voi un conflict)

BIBLIOGRAFIE

Adrian Roșan, Psihopedagogia specială.Modele de evaluare și intervenție, Editura Polirom, 2015.

Ann Vernon, Pașaport pentru succes în dezvoltarea emoțională, socială, cognitivă și personală a
copiilor din clasele I-IV, Editura Romanian Psychological, 1998.

Catrinel Ștefan – Kallay Eva, Dezvoltarea competențelor emoționale și sociale la preșcolari. Ghid
practic pentru educatori, Editura ASCRED, Ediția a II-a, 2010.

Cindy Terebush, Educația integrată a preșcolarilor. Cum să le stimulăm mințile aflate în

dezvoltare, Editura Trei, 2017.

Cursuri Autorizate.EU, Suport curs Educator Specializat.

Eric Rayner, Angela Joyce et al., Psihodinamica dezvoltării umane. Creștere, maturitate, senectute,
Editura Trei, 2012.

Kathleen Stassen Berger, Lo sviluppo della persona – periodo prenatale, infanzia, adolescenza,
maturità, vecchiaia, Editura Zanichelli, 2009.